Stanga romaneasca – reconstructie ideologica si modernizare a actiunii politice.

Vineri a avut loc, asa cum stiti,  reuniunea „Perspective ideologice pentru stanga romaneasca”, organizata de Institutul „Sincai” si de Fundatia Friedrich Ebert. Voi face, mai tarziu, unele comentarii despre desfasurarea intalnirii. Deocamdata, va atasez textul interventiei pe care am pregatit-o:

„Felicit cele două Fundaţii pentru organizarea acestei dezbateri. Din păcate, trebuie să constat faptul că, în ultimii ani, dezbaterile având tematică ideologică au lipsit, iar pe agenda partidelor politice, nu doar a PSD, preocuparea pentru ideologie a fost marginală. Acum, sub presiunea eşecurilor electorale suntem nevoiţi să realizăm ceea ce ar trebui să intre în practica obişnuită a partidelor politice.

Unde ne aflăm?

Social-democraţia românească, la fel ca şi cea occidentală, traversează o prelungită criză de identitate, ale cărei consecinţe s-au manifestat în rezultate electorale sub aşteptări, dar mai ales în inducerea unei apatii în bazinele electorale tradiţionale ale stângii. În România, Partidul Social Democrat a pierdut alegerile prezidenţiale şi se află în opoziţie iar, din 27 de state membre ale Uniunii Europene, doar în 9 dintre acestea partide ale stângii democratice se află la guvernare. Comisia Europeană este dominată de reprezentanţii unor partide ale dreptei europene, fie ele creştin-democrate, conservatoare sau neo-liberale.

După căderea sistemului comunist în Europa, în urmă cu două decenii, stânga europeană s-a adaptat la situaţia în care sfârşitul Războiului Rece a fost considerat un triumf al ideilor neo-liberale prin apropierea de centrul politic, încorporând în corpul său ideatic concepte şi metode aparţinând altor doctrine. Documentul care sintetizează această transformare mai amplă (şi totuşi diversă) este A treia cale. Acum, după apariţiei celei mai mari crize economico-financiare de la Marea Recesiune, stânga occidentală, deopotrivă cu cea românească, se află în faţa provocării de a se reinventa, pentru a-şi păstra atractivitatea şi vigoarea politică.

În contextul în care România şi-a atins principalele obiective ale tranziţiei – constituirea unui regim politic de tip democratic, realizarea unei economii de piaţă funcţionale, aderarea la Uniunea Europeană şi apartenenţa la NATO – iar criza economico-financiară globală arată că sistemul de tip capitalist, aşa cum s-a construit în partea a doua a secolului XX, şi-a atins limitele de funcţionare, stânga românească, împreună cu cea occidentală, au nevoie de o reflecţie profundă asupra identităţii lor ideologice, deopotrivă cu identificarea celor mai eficiente metode pentru a transforma societăţile noastre potrivit valorilor social-democrate. În Europa de Vest dezbaterile ideologice sunt intense, răspunsurile teoretice sunt multiple şi divergente, însă puţine din acestea au fost verificate în practica guvernării. Ne aflăm în etapa căutărilor, a incertitudinilor. Soluţiile „miraculoase” nu au apărut, sau cel puţin nu au fost validate de realitate.

De ce avem nevoie de o reconstructie?

Reconstructia (refondarea) social-democraţiei din România, împreună cu cea europeană, vizează găsirea celor mai bune soluţii la problemele cu care se confruntă naţiunile actuale, pentru a reda cetăţenilor sentimentul profund al securităţii personale şi colective, precum şi al apartenenţei efective la propria comunitate. Este important de constatat faptul că refondarea social-democraţiei europene este necesară ca urmare a schimbării unor condiţii esenţiale în raport de secolul XX. În primul rând, social-democraţia trebuie să identifice mijloacele de acţiune politică ca urmare a trecerii de la statul naţional la Europa federală in statu nascendi. În al doilea rând, este necesară adaptarea la trecerea de la economia epocii industriale la economia de tip post-industrial, bazată pe cunoaştere. Redefinirea doctrinară a social-democraţiei din România trebuie să ţină seama, în plus faţă de cea occidentală, de existenţa unui masiv sector rural, angajat în agricultura de subzistenţă, ale cărui valori sunt preponderent conservatoare, dar care reprezintă unul din bazinele electorale esenţiale pentru Partidul Social Democrat.

În sinteză, social-democraţia românească are nevoie de o reconstructie doctrinară, deoarece atât modelul statului bunăstării cât şi A treia cale sunt depăşite de noile realităţi culturale şi socio-economice, iar mijloacele noastre de acţiune trebuie să ţină seama de faptul că statele naţionale împart o serie de competenţe cu instituţiile comunitare.

Cum reconstruim?

            Prima tentaţie este de a ne întoarce la perioadele în care social-democraţia avea rezultatele electorale cele mai spectaculoase şi să credem că am găsit şi soluţia ideologică adecvată. În opinia mea, metoda corectă nu este aceasta, ci trebuie să analizăm cu mare atenţie schimbările care s-au produs în societatea noastră şi, plecând de aici, având ca bază valorile noastre fundamentale – libertate, egalitate, solidaritate, justiţie socială – să identificăm cele mai eficiente metode pentru a construi viitorul. Nu trebuie să ne aşteptăm la revoluţii ideatice sau la miracole doctrinare ci, pas cu pas, metodic, să ne clarificăm mijloacele prin care ne putem duce la îndeplinire proiectele.

Direcţii ale reconstructiei

Misiunea PSD este să promoveze crearea unei naţiuni civice, bazată pe egalitatea şi libertatea cetăţenilor, să sprijine realizarea unui societăţi moderne, bazate pe activismul civic. Pentru aceasta trebuie să redefinim conceptual ce fel de stat dorim să avem, ce fel de atitudine ar trebui să avem în raport cu acesta, care ar trebui să fie raporturile dintre individ şi comunitate, dintre muncă şi capital, să găsim cel mai bun echilibru între drepturile şi libertăţile sociale.

În acţiunea sa, PSD trebuie să ţină cont de faptul că sub un anumit nivel de sărăcie orice fel de civism şi de participare devin ori imposibile, ori exclusiv violent-revoluţionare, uneori antisistem. În fapt, nici liberalismul, nici creştin-democraţia nu sunt adversarii cei mai perfizi şi corozivi ai social-democraţiei, ci populismul, încarnat de diverse personaje şi sub diverse forme. Aşadar, principalul nostru adversar ideologic este populismul. Pe acesta trebuie să-l combatem, pentru a reface încrederea oamenilor în partidele politice având valori doctrinare stabile.

În contextul vieţii politice din România trebuie să reafirmăm faptul că sistemul bicameral reprezintă o condiţie esenţială a asigurării reprezentării echitabile a curentelor din societate, astfel încât, din dinamica activităţii parlamentare să apară cele mai bune soluţii, iar interesele minoritare să fie şi acestea reprezentate. În statele de mărime medie şi mare şi care au vocaţie democratică, sistemul parlamentar are o organizare bicamerală, aceasta fiind, totodată, o garanţie împotriva manifestărilor tiranice, fie că este vorba de cele venite din partea unei persoane sau a unui partid care aspiră să controleze întreaga scenă politică. Doar în „democraţiile sultanale” parlamentele sunt instituţii fără putere, aflate de facto sub controlul şefului statului. Pentru un stat membru al Uniunii Europene, nu poate fi acceptată reducerea parlamentului la un rol pur decorativ.

PSD trebuie să militeze nu doar pentru formula de „egalitate a şanselor”, ci şi pentru cea de „egalitate ca incluziune”. Incluziunea are, în acest caz, un sens foarte larg: cetăţenie, drepturi politice şi civile, obligaţii sociale. De asemenea, se referă la oportunităţile şi implicarea în spaţiul public. Într-o societate în care munca rămâne principalul instrument pentru supravieţuire, dar şi pentru respectul de sine şi nivelul de trai, accesul la muncă este principalul cadru de oportunităţi. Educaţia este un alt cadru. La fel, asistenţa medicală şi asigurările sociale. Politica noastră trebuie să se orienteze către susţinerea includerii sociale. Solidaritatea reprezintă principiul de bază, iar incluziunea socială – efectul dezirabil. Această incluziune îi vizează nu numai pe săraci, ci şi pe bogaţi. Frecvent ei se autoexclud ori sunt marginalizaţi de ura săracilor.

PSD trebuie să construiască un ascensor social diferit de cel care a funcţionat în perioada celor 20 de ani de tranziţie. Munca şi încurajarea iniţiativei, iar nu specula şi relaţiile clientelare trebuie să constituie motoarele principale care pun în mişcare ascensorul social. Societatea românească trebuie să îşi stabilească ierarhii ale valorilor, criterii ale meritelor şi utilităţii sociale. Mesajul nostru cu valoare etică trebuie să fie acela că nu se poate cumpăra orice având bani. Suntem în favoarea unei economii de piaţă, dar nu a unei societăţi de piaţă. România nu poate deveni un uriaş bazar în care se cumpără şi se vând funcţii publice, demnităţi, grade profesionale şi, în general, tot ceea ce trebuie obţinut prin muncă şi efort. Nu aceasta este societatea în care dorim să trăim. 

PSD trebuie să conceapă o strategie pentru asigurarea echilibrului dintre protecţia şi asistenţa socială directe – acordată prin ajutoare dirijate doar categoriilor excluse şi vădit defavorizate – şi protecţia socială indirectă – realizată prin îmbunătăţirea serviciilor publice precum sănătatea, învăţământul, curăţenia mediului.

Vorbind despre redistribuţie ajungem, în mod firesc, şi la problema creării bogăţiei. În opinia mea, Statul român trebuie să se afirme ca partener activ în acţiunea politică de promovare a unui cadru economic definit de principiile responsabilităţii economice şi sociale  faţă de ceilalţi şi a responsabilităţii economice şi ecologice pentru generaţiile viitoare. Nu trebuie să ne gândim doar cum redistribuim bogăţia, ci şi cum o putem produce. Din acest punct de vedere, ca principal instrument aflat la dispoziţia statului, Politica fiscală de tip social-democrat are două obiective:

• asigurarea unei redistribuiri a veniturilor pentru satisfacerea nevoilor comune, fie că vorbim de asistenţa socială directă sau de investiţii în capitalul uman. De asemenea, fiscalitatea trebuie să redevină, acum mai mult ca oricând, un instrument al redistribuţiei pentru a corecta inegalităţile sociale majore;
• determinarea anumitor comportamente ale agenţilor economico-sociali, în sensul creşterii dinamismului şi eficienţei acestora, încurajând însă şi responsabilitatea lor socială.

Ca atare, sistemul fiscal trebuie să fie de tip diferenţiat, flexibil, pentru a putea asigura un echilibru între cele două obiective ale politicii fiscale, enunţate anterior.

Într-o lume globalizată trebuie, însă, să asigurăm un echilibru între dezideratul unei societăţi fără şomaj şi o necesară flexibilitate a condiţiilor de intrare şi ieşire de pe piaţa forţei de muncă. Iar acest echilibru se poate realiza  prin introducerea în cadrul relaţiilor de producţie a unui parteneriat între angajaţi şi angajatori, între sindicate şi organizaţii patronale, atât la nivel intern, cât şi la nivel transnaţional.

De asemenea, sistemul protecţiei sociale trebuie să creeze motivaţia unei mai mari iniţiativei private şi o trecere de la stadiul de bugetar la cel de liber întreprinzător. 

Cum ne diferenţiem de celelalte doctrine?

Problema diferenţierii PSD de restul partidelor, nu doar în sensul comunicării, ci al valorilor şi practicii politice este una esenţială. În fapt, marea noastră problemă din ultimii ani a fost aceea că am acceptat să ne diluăm identitatea, folosind adesea gramatica politică a ideologiilor de dreapta, pentru a exprima idei de stânga. Nu mai este clar ce înseamnă a fi social-democrat, liberal, creştin-democrat, ecologist. Partidele încearcă să fie câte puţin din fiecare şi sfârşesc prin a nu mai fi nimic. Rezultatul a devenit inevitabil: confuzia valorilor şi a reperelor. În condiţiile în care atât social-democraţii cât şi liberalii sau creştin-democraţii au ca punct comun acceptarea democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă, pentru noi, stânga românească, munca trece înaintea capitalului, statul înaintea pieţei, societatea înaintea individului, solidaritatea înaintea concurenţei (ca sursă a excluderii), drepturile omului înaintea securităţii, pacea înaintea războiului, negocierea prevalează în faţa conflictului.

Înţelegând care sunt elementele fundamentale ale identităţii noastre doctrinare, facem un prim pas, de la necesar la realizabil, pe calea reconstruirii şi revigorării social-democraţiei din România.

La final vreau să adaug speranţa mea şi a altor colegi că la capătul procesului electoral pe care îl parcurgem PSD îşi va regăsi energia şi forţa cauzate de pierderea puterii. O unire în acţiune a tuturor energiilor din partid, care să conducă la o cât mai viguroasă şi semnificativă opoziţie faţă de o putere tot mai confuză şi cu tot mai multe dovezi de dispreţ faţă de interesul public. Toţi oamenii de valoare din partid trebuie implicaţi pentru a duce această luptă. Trebuie să ajungem la înţelepciunea de a folosi experienţa fondatorilor, performanţa celor care au participat la actul guvernării, a celor care au reuşit să conducă organizaţii de partid de succes, dar şi să împrospătăm echipa de conducere promovând noi valori din eşaloanele mai tinere.