Motivarea sentinţei – Câteva adevăruri simple şi câteva întrebări naive

 

• Sentinţa ca iluminare

Sentinţa în dosarul afişelor electorale a fost dată la 20 iunie, după numai 5 săptămâni de la începerea recursului. Ţinând seama de faptul că, în motivare, se precizează că instanţa nu putea consulta dosarul decât sâmbătă şi duminică, consideraţi că era posibil ca fiecare judecătoare să fi citit cele 33.000 de pagini (peste 100 de volume) ale dosarului în cele 4-5 week-enduri? Sau s-a dat mai întâi minuta de condamnare?

• Sentinţă în devălmăşie

În general un proces trece pe la trei instanţe diferite – tribunal, curte de apel, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – judecătorii de la cele trei instanţe fiind complet separaţi, judecând în clădiri separate.

În cazul meu, după ce ministrul Predoiu şi prietenii săi au realizat „mica reformă în justiţie” (în principal pentru mine), judecătorii de la fond şi din recurs sunt colegi de birou în aceeaşi secţie (secţia penală a ICCJ) sau chiar în relaţii naş-fin.

Înainte de „mica reformă”, judecătorii recursului (9 nu doar 5) proveneau de la toate secţiile ICCJ. Era mai rău?

• Sentinţă cu pasaje „plagiate”?

Actuala motivare pare, mai curând, o motivare a motivării sentinţei date de 2 colegi judecători de la fond (Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan).

Aşa se explică şi faptul că, în noua motivare, sunt preluate pasaje întregi cu aprecieri subiective ale judecătorilor fondului, fără să se menţioneze acest lucru. Cum se numeşte acest procedeu în viaţa civilă?

• Influenţă şi autoritate de preşedinte de partid asupra unor ne-membri de partid?

Întrebarea pare stupidă, nu naivă. Totuşi, ideea de bază a rechizitoriului şi a motivării sentinţei este aceea că mi-am exercitat „influenţa şi autoritatea de preşedinte al PSD” asupra celorlalţi inculpaţi, în condiţiile în care niciunul din cei 5 nu este şi nu a fost membru al PSD.

• A fost eludat avizul Parlamentului

Inspectoratul de Stat pentru Calitate în Construcţii – instituţie de stat (nu de partid) joacă un rol important în construcţia rechizitoriului DNA şi al motivării sentinţei. Dacă era vorba, să spunem, de influenţat ISC, cine putea să „influenţeze” ISC şi pe conducătorii săi, preşedintele PSD sau primul ministru? Veţi răspunde, în mod inteligent, că premierul, desigur. Da, dar atunci ar fi fost nevoie de avizul Parlamentului. Judecătorii nu au observat acest lucru. Obiectivul era important. Trebuia dat, rapid, un exemplu…

 

• „Trofeul Calităţii” chiar a avut loc

Din motivare ar reieşi că diverşi cetăţeni au dat bani la Eurografica pentru a se realiza afişe, pixuri pentru mine. În realitate, ei au plătit o taxă pentru a participa la o serie de evenimente – „Trofeul Calităţii” – unde şi-au prezentat lucrările, au luat premii, au primit produse de promovare, au participat la mese colegiale şi la spectacole festive. Ce a rămas din taxe a fost profitul organizatorilor.

• De ce nu a fost bună expertiza independentă comandată de instanţa de fond?

Expertiza independentă comandată de judecători, stabilea prejudiciu zero pentru ISC, contrazicând raportul de constatare fabricat de DNA. De aceea, expertiza a fost înlăturată! Chiar dacă fapta incriminată era considerată o faptă de pericol, ar fi fost jenant să se accepte că ISC nu a avut prejudiciu. De aici şi circul DNA cu Grăjdan, care, încă din 2009, afirmase că ISC a avut doar beneficiile rezultând din organizarea evenimentului şi că nu a suferit niciun prejudiciu.

• La recurs, toate probele solicitate au fost respinse

Între altele, am cerut audierea unui număr de martori. S-a considerat că cei 5 martori acceptaţi pentru mine şi câte o jumătate de martor pentru ceilalţi inculpaţi erau de ajuns şi că, în felul ăsta se asigură un raport echitabil cu cei 972 de martori ai acuzării!

• Principiul „egalităţii armelor”

Instanţa de recurs a explicat în motivare că principiul egalităţii armelor nu are menirea de a garanta o egalitate matematică între părţi, în sensul că pentru fiecare martor propus de procuror şi admis de către instanţă să se admită şi unul în apărare. Corect, raportul de 1:1, în toate cazurile, ar fi, probabil, greu de asigurat. Dar 200:1 (972 de martori ai DNA faţă de 5 ai mei) nu vi se pare uşor exagerat?

• Procurorii şi judecătorii sunt interşanjabili

Ştiţi deja că doamna Ioana Bogdan – care a făcut parte din completul de la fond – nu are un decret prezidenţial de numire ca judecător.

În esenţă, judecătorii recursului au considerat că nu are importanţă, deoarece „stabilitatea” procurorilor este echivalentă cu „inamovibilitatea” judecătorilor. Dincolo de implicaţiile pentru acest proces, mie, ca jurist, mi-e greu să accept o astfel de teză.

Nu ştiu ce părere au ceilalţi judecători.

• Pentru regimul Băsescu, faptele mele sunt, oricum, imprescriptibile

În motivare se dezvoltă o teorie care este corectă în cazul răzbunărilor politice – faptele adversarilor politici nu se prescriu. Sunt invocate tot felul de construcţii juridice pentru a se demonstra că aşa zisele fapte, de acum 8 ani, nu intră sub imperiul prescripţiei speciale. Era de aşteptat.

• Am fost candidatul DNA la prezidenţiale

Am aflat din rechizitoriu şi din motivări (fond şi recurs) că eram candidatul de facto al PSD la prezidenţiale, încă din ianuarie-februarie 2004. Nu ştiam. Eu credeam că în acea perioadă (ianuarie-februarie) ne ocupam, la partid, de alegerile locale (s-a văzut că rezultatul lor nu a fost spectaculor, s-au schimbat apoi structurile de conducere ale partidului, au avut loc tensiuni etc.).

Prima dată când am anunţat intenţa de a candida a fost la Washington, în iulie 2004 în Biroul Oval, la un briefing cu presa, în urma întâlnirii cu preşedintele Bush. Hotărârea venea după o serie de sondaje de opinie de după alegerile locale.

În aceste condiţii, puteam oare, în ianuarie-februarie 2004, (de fapt, primele discuţii despre eveniment, la nivelul ISC, au avut loc în toamna lui 2003) „să pregătesc” evenimentul Trofeul Calităţii pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2004, nefiind candidat?

• Vasile Blaga – viitorul candidat la prezidenţiale din partea PDL

Judecătorii de la fond şi de recurs au descoperit o nouă legitate politică: preşedinţii partidelor sunt candidaţii partidelor lor la prezidenţiale. Am încercat să explic faptul că nu există o astfel de regulă – este suficient să analizăm istoria partidelor de la noi şi din străinătate. A fost inutil. „Prezumţia” asta a fost preluată şî în motivarea de la recurs.

• În 2004 nu au fost decât alegeri prezidenţiale. Nu ştiaţi?

După 2004, hărţuirea politică din partea lui Traian Băsescu m-a vizat, în principal pe mine. Nu PSD-ul – care era important ca eventual, viitor „tovarăş de drum” (s-a întâmplat în 2009) sau pentru a masca, la unele instituţii – cu unii membri ai PSD – un simulacru de „coabitare”.

De aceea, deşi alegerile prezidenţiale au avut loc în acelaşi timp cu alegerile parlamentare (nu ca în 2008-2009, când s-au desfăşurat separat) pixurile, afişele, şepcuţele, brichetele invocate au fost permanent prezentate în legătură exclusivă cu alegerile prezidenţiale, deşi, se ştie, în 2004, campania pentru prezidenţiale şi parlamentare s-a realizat de o echipă comună a PSD (şi PUR), iar materialul de campanie a fost conceput, realizat şi distribuit în devălmăşie şi pentru prezidenţiale şi pentru parlamentare.

• Şi Băsescu şi-a făcut afişe la Eurografica

Eurografica era, se pare, tipografia cea mai mare unde partidele îşi comandau afişele electorale. Nu era o „firmă de casă” a PSD. De exemplu, şi Traian Băsescu şi-a făcut afişe acolo în 2004. S-a spus lucrul ăsta, inclusiv la recurs. Nu am găsit nicio menţiune în textul motivării. De ce oare?

• Momentul în care mi-am folosit influenţa

„La momentul la care inculpatul şi-a folosit influenţa sau autoritatea (ianuarie-februarie)…” Nu există nici un fel de probe pentru a stabili, în perioada celor două luni, întâlniri, comunicări, dialoguri între mine şi ceilalţi inculpaţi. Nici o probă în acest sens. Pare cumva că am acţionat ezoteric asupra lor, orbindu-i cu autoritatea mea. Să fim serioşi…

• Teoria „sferelor de influenţă”

Aţi aflat deja, ceilalţi 5 inculpaţi, deşi nu erau membri de partid, erau în „sfera de influenţă” a preşedintelui PSD. Teoria asta este susţinută prin diverse omisiuni. Spre exemplu Irina Jianu  – se spune în motivare – „a fost numită ca inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, instituţie aflată în subordinea ministerului lucrărilor publice din guvernul condus de inculpatul Năstase, în calitate de prim ministru” (nu de preşedinte de partid!).

Desigur, se omite să se spună că numirea ei a fost făcută de Miron Mitrea, pentru că cel propus, iniţial, de el, se îmbătase cu o seară înainte – aspecte clarificate în proces. Şi multe altele.

• Nu există probe directe dar există probe indirecte, examinate în vrac

Pentru că nu există probe de vinovăţie (şi) instanţa de recurs a considerat că anumite evenimente (organizarea „Trofeului Calităţii”) dar şi anumite prezumţii, coincidenţe, pot tine loc de probe.

• Intenţie directă sau indirectă?

„Deşi aparent, pentru existenţa infracţiunii la nivel subiectv, ar fi necesară doar o intenţie directă calificată (înfracţiunea fiind exclusiv comisivă n.b.) …o asemenea faptă, din punctul de vedere al ICCJ – completul de 5 judecători – poate fi comisă, însă, şi cu intenţie indirectă”.

Cazul meu fiind unul special, era nevoie deci şi de schimbarea doctrinei în materie.

• Pedeapsa – ca exemplu

Pare ciudat, dar pedeapsa nu a fost stabilită pentru nişte fapte probate, ci pentru a se da un exemplu. Din câte ştiu, aceasta era şi filozofia în timpul inchiziţiei sau al justiţiei staliniste.

• De ce doi ani de închisoare cu executare?

Simplu. Dacă pedeapsa cu închisoarea era la minim – un an – nu se mai putea da pedeapsa complementară de doi ani. Şi atunci, pentru că am peste 60 de ani – după 4 luni, de la sfârşitul lui octombrie, puteam să particip la campania electorală şi să candidez în continuare.

De ce pedeapsa de doi ani închisoare cu executare şi nu cu suspendare? Simplu, dacă pedeapsa era cu suspendare nu se putea da o pedeapsă complementară şi, din nou, puteam candida.

E destul de clar, nu?

Exemplu pentru alţii? Nu, categoric, o operaţiune politică. Şi o concluzie tristă. Nu ştiu cât se amestecă politica în justiţie dar nu îmi este clar că nu există situaţii în care justiţia se amestecă în politică. „Paradigma Năstase”.

• Lecţia de educaţie civică pentru DNA

La finalul motivării, puteţi citi o lecţie de educaţie civică pe tema individualizării pedepselor, adresată procurorilor DNA, în legătură cu recursul lor.

Este, mai curând, o justificare. Merită să o citiţi.

• Spre CEDO

Să nu vă aşteptaţi să scriu 469 de pagini (cât are motivarea). Dar să fiţi siguri că voi prezenta mai multe lucruri la CEDO.