Achizitionarea de către stat a unor lucrări de Brancusi

ARP_7300200_4ante2000-13.jpg

In contextul efortului de achizitionare a lucării lui Brâncusi, „Cumintenia pământului”, m-am gândit să reamintesc faptul că, in urmă cu 15 ani, in primul an al mandatului meu la guvern, am hotărât cumpărarea unei lucrări a lui Brâncusi, „Cap de copil”. Decizia a fost consemnată in HOTĂRÂREA nr. 609 din 27 iunie 2001 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001 pentru achiziţionarea sculpturii „Cap de copil” de Constantin Brancusi şi transmiterea acesteia în administrarea Muzeului Naţional de Arta al României. HG-ul a fost publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 9 iulie 2001:

„În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 20 din Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, ale art. 36 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, cu modificările ulterioare, ale art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi ale art. 22 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1(1) Se suplimenteaza bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor cu suma de 12,9 miliarde lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 450.000 dolari S.U.A., din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001, pentru achiziţionarea sculpturii „Cap de copil” de Constantin Brancusi, plata taxelor aferente încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi onorariul pentru avocat.(2) Eventualele influente rezultate din diferenţe de curs de schimb valutar se suporta din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2001.
Articolul 2 Se autorizeaza Ministerul Culturii şi Cultelor ca, în numele statului, sa încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru achiziţionarea bunului prevăzut la art. 1 alin. (1).
Articolul 3 Bunul prevăzut la art. 1 alin. (1), proprietate publică a statului, se transmite în administrarea Muzeului Naţional de Arta al României, instituţie publică de cultura în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.Articolul 4În termen de 15 zile de la achiziţionarea bunului prevăzut la art. 1 alin. (1) Ministerul Culturii şi Cultelor va solicita Ministerului Finanţelor Publice sa reintregeasca Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2001 cu sumele rămase neutilizate.Articolul 5Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în bugetul de stat şi în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor pe anul 2001.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE

 

 

 

 

 

Tezaurul românesc de la Moscova

FullSizeRender 4

Ieri am participat, la sediul ICR, la lansarea documentarului „Un veac fără tezaur”, realizat de Lucia Hossu Longin. Un film interesant despre tezaurul de la Moscova, despre restituirile partiale si despre negocierile ce au avut loc după 1990. Numeroase mărturii inregistrate pentru prezent si pentru viitor. Prezentarea documentarului a fost făcută de Manuela Cernat si de Marius Oprea. Intre mărturiile filmate, figurează si câteva comentarii ale mele.

DVD-ul poate fi procurat de la sediul ICR.

9 milioane de accesari pe blog!

FullSizeRender copy.jpg
Today 328 views; Best ever 46,680 views; All time 9,001,270 views;
198,535 comments

Dragi prieteni, numărul accesărilor, pe blogul nostru, a depăsit 9 milioane. Cred că este un record absolut pentru România. Vreau să vă multumesc pentru solidaritatea intelectuală si pentru că am reusit, de-a lungul timpului, să formăm un club bazat pe respect si, adeseori, pe prietenie.

Un gând de regret pentru cei care nu mai sunt, astăzi, lângă noi.

 

La Multi Ani!

 

images.jpeg

Cu ocazia marii sărbători a Sfintilor Constantin si Elena doresc sa vă urez, pe aceasta cale, celor care purtati aceste nume, să fiti fericiti – cât se poate – si sănătosi – cât mai mult timp.

Constantin si Elena reprezinta doua exemple, unele dintre cele mai importante din istoria umanitatii, de tarie de caracter si de toleranta. Cele doua exemple sunt foarte importante pentru noi toti, pentru ca, in zilele de astazi, daca nu ducem lipsa de oameni care vor sa lase ceva in urma lor, ducem vadit lipsa de toleranta.

Nu ma refer aici, cum s-ar putea crede , doar la societatea romaneasca, ci si la tot ceea ce se intampla in lume, in aceasta perioada. Un sondaj realizat de Marius Pieleanu, la nivel global, ar arăta, probabil, că marea majoritate a celor care trăiesc pe această planetă consideră că directia in care mergem nu este cea bună.

Dragi prieteni de blog sau de facebook,  va urez sa petreceti alaturi de cei dragi si, poate, sa iesiti in natura, pentru ca se anunta un week-end  frumos, chiar daca unii dintre noi nu vor scapa in totalitate de ploaie si de tristete.

Gândurile mele astăzi sunt, in special, pentru mama mea, Elena.

Scutul anti-rachetă de la Deveselu

Unknown-1.jpegUnknown-2.jpeg

Unknown-3.jpeg Unknown-4.jpeg

In mod paradoxal, Scutul anti-rachetă de la Deveselu ne asigură mai multă securitate si, in acelasi timp, ne face mai vulnerabili. Eram preocupati, după incheierea Războiului Rece, de faptul că reprezentam o zonă tampon intre NATO si Uniunea Sovietică. Acum suntem chiar frontieră in Noul Război Rece. Sigur, suntem membri NATO iar bazele de la Constanta sau de la Deveselu inseamnă, in concret, că steagul american, respectiv al NATO, au fost amplasate in România. Din punctul de vedere al securitătii noastre sunt evolutii pozitive. Dar, in felul acesta, am devenit chiar „parte a problemei”. Prin instalarea bazei de la Deveselu, in mod evident, s-a creat o vulnerabilitate suplimentară pentru noi, in conditiile in care România a devenit, in mod explicit, o tintă, la nivelul declaratiilor si al planurilor operationale rusesti.

Nu cred că, din punct de vedere militar, cei 24 de interceptori de la Deveselu inseamnă foarte mult fata de stocurile de mii de rachete din Rusia. Poate insă că cei 800 de milioane de dolari cheltuiti pe acest proiect au fost utili pentru industria de apărare din SUA. Se repetă obsesiv că instalatia de la Deveselu nu este indreptată impotiva Rusiei. Eventual, impotriva Iranului sau a Coreei de Nord – dacă rachetele lor nu o iau pe partea cealaltă a globului. Sau poate impotriva grindinei, in conditiile in care rachetele noastre anti-grindină nu pot fi incă declansate. Repet, nu pot judeca eficacitatea lor. Cred insă că rusii stiu exact care este valoarea operatională a acestei instalatii dar le convine să o invoce pentru a justifica unele contra-măsuri militare, geo-strategice, propagandistice. Sau de ordin intern, la ei acasă. In felul ăsta, toată lumea a câstigat.

Să ne intelegem, proiectul anti-rachetă, in sine,  mesajul transmis sunt importante pentru România, indiferent ce puneau americanii in curtea de la Deveselu. Este vorba de o prezentă concretă nu de ceva de genul garantiilor franco-britanice pentru România de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Sigur, tot intr-o filozofie specifică unui război rece.

Rămâne România prizonieră in acest joc de „love and hate” intre americani si rusi? Inainte de 1989, exista acelasi joc doar că România era in cealaltă parte. A urmat pupatul pe gură al americanilor si nemtilor cu Gorbaciov, au fost apoi alte perioade de „love” intre Clinton si rusi (vă amintiti de ce România nu a intrat in NATO in 1997?).

Am scris, in urmă cu vreo 30 de ani, un articol despre perceptia pericolului in cadrul aliantelor militare, subliniind că aliatii urmează, de obicei, perceptia membrului alfa al aliantei. Sigur că asta se intâmplă si acum. Cu precizarea că unii dintre aliati au inceput să fie mai catolici decât americanii in relatia cu rusii. Dar există, oare, si o tablă de intelegeri bilaterale pe care nu le cunoastem?

Evident, putem să tragem unele concluzii de ordin intern in legătură cu invitatii ambasadei americane la „petrecerea” de la Deveselu. De fapt, a Marinei americane, de fapt… Concret insă, se pare, organizatorii nu au avut adresele lui Basescu, Ponta, Corlătean, Dusa. Si, oricum, nici nu erau prea multe locuri libere intre cei 1000  de invitati…Repet ceea ce spun de ceva timp – americanii nu au decât prieteni actuali.

Să revenim. In perioada Războiului Rece, a functionat un gentleman agreement intre cele două mari puteri, consemnat in Tratatul ABM care, pe scurt, constatând că ambele părti aveau prea multe rachete balistice, si pentru a evita tentatia primei lovituri, dublată de un eventual scut anti-rachetă, SUA si URSS au hotărât să-si mentină vulnerabilitatea fata de rachetele adversarului, obligându-se să nu instaleze scuturi anti-rachetă. Iată, in acest sens, un fragment dintr-un studiu recent al meu, intitulat  „Cresterea si descresterea dreptului international”:

” Tratatul între SUA și URSS privind limitarea sistemelor de rachete antibalistice a fost semnat la 26 mai 1972 (Tratatul ABM)16. Tratatul, semnat la Moscova, avea în vedere limitarea sistemelor de apărare antirachetă. De fapt, fiecare parte la tratat avea dreptul să menţină două complexe de apărare ABM, fiecare dintre ele neputând să depăşească 100 de interceptori. Soarta acestui tratat a fost pusă în discuţie la momentul destrămării URSS, dar SUA au acceptat, în 1997, ca 4 foste republici sovietice să fie succesoare pentru fosta Uniune Sovietică la acest tratat. Istoria negocierilor pentru realizarea, în 1972, a acestui tratat este mai complexă. Oricum, tratatul a fost semnat cu ocazia întâlnirii la vârf, de la Moscova, între preşedintele Richard Nixon şi secretarul general al PCUS, Leonid Brejnev. Este interesant că, în 1974, printr-un protocol, cele două părţi au scăzut numărul siturilor pentru interceptori de la 2 la 1. Sovieticii au stabilit, ca sit, Moscova iar SUA North Dakota Safeguard Complex. În 1983, Ronald Reagan a lansat însă Iniţiativa apărării strategice (SDI), calificată de către sovietici ca fiind o acţiune iresponsabilă.17

Cercetarea în privinţa SDI nu a dus însă la evoluţii concrete pe teren. La sfârşitul anului 2001, în contextul dezvoltării unei noi strategii bazată pe “autoapărare preventivă” şi în urma atentatelor de la New York, din luna septembrie a aceluiaşi an, George W. Bush a notificat Rusiei şi celorlalte trei foste republici sovietice succesoare la tratatul din 1972 intenţia de a se retrage din acest tratat, practic, denunţarea lui. Explicaţia oficială a fost aceea că Statele Unite trebuie să se protejeze, să-şi protejeze teritoriul împotriva unor atacuri ce ar putea să vină din partea unor actori internaţionali neconvenţionali sau din partea unor state „rogue” (state subversive; care desfășoară acțiuni „piraterești”, care ignoră/nu respectă normele dreptului internațional).18

Să vedem ce prevedea textul tratatului din 1972. În afară de dispoziţiile referitoare la limitarea numărului de interceptori pe propriul teritoriu, în articolul IX se stabilea: “Pentru a se asigura viabilitatea şi eficacitatea acestui tratat, fiecare parte se obligă să nu transfere către un alt stat şi să nu amplaseze în afara teritoriului său naţional sisteme ABM sau componente ale acestora limitate prin tratat”. Iată deci, în perioada Războiului Rece, Statele Unite nu ar fi avut dreptul să amplaseze în afara teritoriului lor scuturi antirachetă sau componente ale acestora. Cu alte cuvinte, amplasarea bazei de la Deveselu nu ar fi fost permisă prin acel tratat. În urma denunţării tratatului, în 2001, de către americani, această decizie nu mai poate fi considerată contrară acordului. Interesante sunt însă prevederile finale ale tratatului din 1972. Articolul XV: 1. Acest tratat va avea o durată nelimitată. 2. Fiecare parte, în exercitarea SUVERANITĂŢII SALE NAŢIONALE          (subl.n.) va avea dreptul de a se retrage din acest tratat dacă decide că evenimente extraordinare legate de obiectul acestui tratat au afectat interesele sale supreme. El va notifica decizia sa către cealaltă parte cu şase luni înainte de retragerea din tratat. O astfel de notificare va include o declarație privitoare la evenimentele extraordinare pe care partea care notifică le consideră a afecta interesele sale supreme” (subl.n.).

____________________________

16 Textul în T.N.Dupuy, G.M.Hammerman, A Documentary History of Arms Control and Disarmement, R.R.Bowker Company, 1973, p.603-607

17 Președintele Ronald Reagan a „reinterpretat unilateral Tratatul ABM, singurul nostru tratat real cu Uniunea Sovietică privind controlul armelor, astfel încât să permită testarea componentelor anti-rachetă Star Wars, componente larg recunoscute ca fiind interzise de acest tratat”. (Weston, The Reagan Administration Versus International Law, 19 Case W.Res,J,Int’l L. 295, 295-302 (1987)

18 Interesant, sub aspect istoric, discursul oarecum romantic al lui Mihail Gorbaciov, la ONU, în 1988, anunțând liniile viitoare de acțiune ale URSS și, în fapt, încheierea Războiului Rece. Discursul a fost interpretat ca un gest de „aruncare a prosopului”, încercând să argumenteze nevoia „libertății de a alege” la nivel național, în condițiile dezideologizării relațiilor dintre state. (M.Gorbaciov, Discurs la Adunarea Generală ONU, UN Doc. A/43/PV.72 – 1988)


Sigur, americanii dar si NATO au realizat că amenitările, in noul context international, pot veni si din alte directii, nu doar dinspre Rusia. Dar se inscrie oare proiectul defensiv anti-racheta in filozofia războiului „preventiv”? In plus, in conditiile actuale, mai putem folosi oare mijloace de apărare specifice secolului 20? In prezent, arme nucleare, biologice, chimice nu mai au nevoie de vectori – rachetă. Astăzi, grupuri ne-statale, cu caracter terorist, pot utiliza pentru a-si realiza obiectivele, avioane civile, drone, masini-capcană, valize cu incărcătură letală, actiuni cibernetice impotriva unor instalatii civile.

Concluzia mea este că trebuie să privim lucid aceste evolutii, să nu ne imbătăm cu apă chioară si să recitim, periodic, cartea lui Orwell, „1984”, inclusiv capitolele despre faptul că marile puteri isi pot schimba periodic aliantele.

Dezbaterea de ieri

DSCN4248.JPG

DSCN4292.JPG

La dezbaterea de ieri, au participat peste 100 de persoane. M-a bucurat  faptul că s-a alăturat panelului nostru si ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea. Dezbaterea a durat peste patru ore – un record pentru dezbaterile de la Fundatie. Numeroase informatii, numeroase comentarii, analize serioase. Sper că ati urmărit, măcar in parte, transmisia pe internet.

„România- Republica Moldova” – dezbatere la Fundatia Titulescu

AFIS_RO_MD_INTERES_NATIONAL_MILENIUL_III-1.jpg

Astăzi va avea loc o foarte interesantă dezbatere: Fundația Europeană Titulescu împreună cu Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina vă invită marți, 17 mai a.c., începând cu ora 16.30 la dezbaterea cu tema România – Republica Moldova: interes național și strategic, oportunități și provocări în mileniul III. Invitați speciali: General (r) dr. Alexandru GRUMAZ, ambasador Ion BISTREANU, lect.univ.dr. Gabriel MICU, dr. Angela GRĂMADĂ, dr. Constantin CORNEANU. Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET




Arhiva


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,112 alți urmăritori