Greselile istorice sa platesc. Inclusiv tacerea

Observ ca in dezbaterile, mai degraba discrete, din ultima perioada, dar si din semnalele venite din directia diverselor institutii in problema unui nou acord cu Fondul Monetar International, se desprinde ideea ca acesta nu va fi unul de finantare, ci unul de tip precautionary. Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isarescu, sustine ca avem nevoie de un astfel de acord pentru a ne pastra credibilitatea externa in vederea finantarii mai ieftine a datoriei publice. Este destul de clar ca aceasta credibilitate externa ar oferi un suport eforturilor BNR de a tine cursul de schimb sub control. Eu unul cred ca un acord de tip precautonary s-ar transforma rapid intr-unul de tip stand-by, data fiind nevoia de finantare pe care Guvernul o are si incapacitatea PDL de a stimula aparitia de noi surse de finantare.

In acest moment, este destul de evident ca o intrerupere brutala a acordul cu FMI este imposibila si ca solutia este reprezentata de o regandire a conditiilor sale. Pana acolo insa, as face o scurta analiza despre situatia din prezent, pornind de la relatia Romaniei cu FMI. Reamintesc faptul ca Guvernul pe care l-am condus a incheiat un acord cu FMI, iar in ultima parte a mandatului a semnat un acord de tip stand-by. Sustinerea acestor acorduri ne-a permis atunci sa atingem cateva puncte, care, prin comparatie cu situatia de astazi, chiar cred ca trebuie mentionate:

§         In 2005, Romania avea o datorie publica de 20% din PIB, fata de aproximativ 36% in prezent;

§         In 2005, 75% din datoria publica era pe termen mediu si lung, iar restul pe termen scurt. In 2010, 60% din datoria publica este pe termen mediu si lung, iar 40% pe termen scurt.

§         In 2004 si 2005 Romania a inregistrat niveluri reduse ale deficitului bugetar – aproximativ 3% din PIB cumulat pentru cei doi ani. In 2009 deficitul bugetar a fost de 7,3% din PIB, iar pentru 2010 va fi de 6,8% din PIB.

§         Rezulta ca necesarul de finantare al Romaniei este mult mai mare in prezent decat in 2005.

§         In 2005 necesarul de finantare al Guvernului (serviciul datoriei publice + deficitul bugetar in anul respectiv) a fost de aproximativ 3,5 mld euro (4% din PIB). In 2011, necesarul de finantare va fi de aproximativ 16 mld euro (13% din PIB).

§         Serviciul datoriei publice pentru 2011 s-a majorat cu 1,8 mld euro in perioada ianuarie-iunie 2010 (deoarece refinantarea datoriei se face in mare parte tot pe termen scurt).

§         In 2005, prima de risc asociata obligatiunilor guvernamentale ale statului roman (CDS) era de 50-60 de puncte; altfel spus, Guvernul se putea imprumuta extern la dobanda pietei + 0,5-0,6 puncte procentuale;

§         In prezent, prima de risc (care aproximeaza riscul de tara) este de aproximativ 370 puncte; Guvernul se va imprumuta extern la dobanda pietei + 3,7 puncte procentuale;

§         Inainte de a incheia imprumutul cu FMI in martie 2009, Romania devenise cea mai riscanta tara a UE, prima de risc depasind si 700 de puncte; ca urmare a credibilitatii externe castigate, riscul de tara nu a mai trecut de atunci peste 400 de puncte decat pentru cateva zile.

Cu alte cuvinte, nu ar fi gresit sa spunem ca printre cauzele situatiei economice dramatice de astazi, se afla (la un loc de cinste) renuntarea la acordul cu FMI, la finalul anului 2005, de catre Guvernul Aliantei D.A. PD-PNL. 2005 a fost ultimul an de mentinere fara probleme pe pozitii solide a indicatorilor macro-economici. Practic, prin renuntarea la acordul cu FMI, din 2006 s-au eludat o serie de conditionalitati care, in situatia din ultimii ani, ar fi permis evitarea unor derapaje economice.

Ruperea acordului cu FMI la finele lui 2005 a fost prezentata propagandistic drept un fel de declaratie de independenta a Romaniei, care a scapat, nu-i asa de statutul de „colonie” si a intrat in acela de „mare actor” regional, cu un „lider” pe masura. Din pacate, au existat atunci mult prea putine voci care sa atraga atentia asupra faptului ca Romania nu are inca maturitatea, inclusiv la nivelul clasei politice (si experienta, as adauga), care sa permita gestionarea sanatoasa a economiei nationale, mai ales pe fondul unei cresteri care ar fi putut genera iluzii (si a generat din plin).

Recunosc, cu toata consideratia pe care o port domnului Mugur Isarescu, ca as fi apreciat existenta, atunci, a unei reactii daca nu categorice, macar de avertisment venite din partea guvernatorului BNR. Poate ca un acord precautonary ar fi fost extrem de util atunci, daca guvernarea Aliantei nu dorea sa il continue pe cel de tip stand-by. Poate mai multi ar fi inteles ca nu este cu adevarat bine ceea ce se intampla. Avertismentele venite prea tarziu (si ma refer in primul rand la cele privind riscurile abordarii electorale a situatiei din prezent) sunt ca apa sfintita: nu fac nici rau, nici bine. Dar, poate le da unora de gandit, si tot ar fi ceva.