2004 – Starea economică a tării de la care a plecat „regimul Băsescu”

Traian Băsescu a prezentat sâmbătă un bilant al regimului său de 10 ani, bilant care presupunea definirea punctului de plecare – 2004. Bănuiesc că liderii  PSD vor prezenta, la rândul lor, situatia economică si politică a guvernării PSD din 2000-2004, desi sunt constient că ultimii 10 ani au creat o anumită ambiguitate la nivelul PSD, sub aspectul guvernării, in conditiile in care, in timpul „regimului Băsescu”, au existat si guverne PSD-PDL si guverne PSD-PNL. Totusi, la nivelul departamentelor Consiliului National, au fost elaborate numeroase documente de monitorizare a problemelor economice, sociale, politice sau de politică externă, după 2004. Sper ca ele să fie folosite pentru a arăta „poza” netrucată a regimului care se incheie in aceste zile. In ceea ce mă priveste, mă simt dator să reamintesc unde a lăsat tara, in 2004, guvernul PSD, pe care l-am condus.

Mai intâi, câteva precizări. Când, in decembrie 2000, am preluat conducerea guvernului  –  de la guvernul CDR, din care făcuse parte si Traian Băsescu -, eram conştient că preluăm, de fapt, o situaţie extrem de dificilă, ale cărei principale caracteristici erau:

• • o economie care, până atunci fusese în cădere liberă şi căreia guvernul Isărescu reuşise să îi asigure un minim de stabilitate doar întrucât părea că a atins „fundul gropii”;
• • o populaţie sărăcită şi în stare de semi-revoltă, care nu mai avea încredere nici în guvernul central și, în nici un caz, în autorităţile locale;
• • o comunitate de afaceri strâns legată de politică, asigurându-şi succesul economic parţial pe piaţă şi parţial prin accesul privilegiat la resursele publice;
• • o administraţie centrală deprofesionalizată şi o administraţie locală dispusă să-şi urmărească mai degrabă propriile interese şi să le slujească prioritar pe cele ale liderilor locali;
• • o conjunctură internaţională defavorabilă, dublată de o lipsă cronică de încredere în capacitatea guvernelor româneşti de a gestiona reformele şi de a-şi respecta angajamentele;
• • un sector bancar-financiar slab, aflat la apogeul unui lung şir de falimente frauduloase;
• • privatizare blocată de lipsa de atractivitate a industriei româneşti pentru capitalul străin;
• • mass-media ostilă şi o intelectualitate încremenită în ideologia şi lozincile primei perioade post-revoluţionare. Să nu uităm că, spre sfârşitul guvernării CDR, personalităţi cu valoare simbolică ale intelectualităţii, după ce cochetaseră o vreme cu politica, se refugiaseră tocmai în instituţiile vechii tematici a luptei anti-comuniste şi împotriva securităţii, precum CNSAS. Unele din ele se mai bat si acum cu fantomele comunismului – ceea ce le asigură sinecuri importante;
• • o lipsă acută de fonduri;
• • corupţie generalizată în administraţie, dublată de lipsa cronică de personal competent atât în administraţia centrală, cât şi, mai ales, în cea locală.

În anii 2001-2004, in perioada gubernării PSD, economia românească a înregistrat o combinație excepțională de dezinflație, scădere a deficitului contului curent și creștere economică puternică. Fără îndoială, creșterea economică susținută din toată acea perioadă a condus la ameliorarea decalajelor față de țările dezvoltate, dar nu a fost nici pe departe suficientă.

Performanța economică, pe măsură ce s-a început adoptarea legislației europene, nu s-a putut realiza doar pe stoc sau prin mecanisme de centralizare. Apropierea de Uniunea Europeană a făcut ca succesul economic să fie unul real. Și trebuie evidențiat încă un aspect, care acum tinde să fie trecut în plan secund: creșterea economică era rezultatul unei strategii coerente a guvernului.

Rolul guvernului este, in opinia mea, esențial, iar acesta se regăsește și în țările mai avansate. În cazul României, politica economică a guvernului nu a fost ușor de susținut, in acea perioadă, mai ales în contextul problemelor tranziției, care a generat presiuni sociale majore.

Refacerea sistemului economic și relansarea din acei ani a venit imediat după o gravă depresie generată de guvernările anterioare. Trecute în revistă, aceste evoluții sunt, în principal, următoarele:

• • Anii 2001-2004 au reprezentat perioada cea mai prosperă din punct de vedere economic, cu o creștere economică globală de peste 23%  față de 2000. Creșterea a fost înregistrată în fiecare an, iar 2004 a adus și cea mai mare rată de creștere din Europa (8,4%).

• • S-a început și rezolvarea uneia dintre cele mai grave probleme ale tranziției – inflația. Acei ani au însemnat perioada cu cea mai accelerată descreștere a ratei inflației: de la 41% în 2000, la 9,3% în 2004.

• • Voința politică existentă atunci a impus o mai mare disciplină la votarea bugetului, oferind mediului de afaceri și întregii societăți o mai mare stabilitate. Astfel, s-a reușit aprobarea bugetului de stat, la termen, pentru prima dată după 1990, în fiecare dintre anii care au urmat: 2001 – 2004. Era vorba de bugete consecutive.

• • Succesul economic intern s-a transmis și în relațiile externe. Astfel, s-a reușit finalizarea primului acord stand by cu FMI după 1990, în anul 2003 (ultimul fiind realizat în 1978). Relația cu FMI a fost pentru prima dată pusă pe  baze normale, România reușind să demonstreze că poate să se țină de cuvânt. Din păcate, succesul de atunci nu a fost urmat, în guvernarea următoare, de o evoluție similară.

• • Mediul economic privat s-a dezvoltat foarte mult și, poate cel mai important, guvernul a reușit să îi ofere garanții de predictibilitate fiscală. Astfel, au fost elaborate și adoptate Codul fiscal și Codul de procedură fiscală în 2003. Codul fiscal anterior al României fusese adoptat în 1941.

• • România a folosit, pentru prima dată, bugetul de stat ca instrument de dezinflație (în acest fel, s-a mai rezolvat o problemă: deficitul bugetar a scăzut de la 4% din PIB în anul 2000, la 1,2% din PIB în 2004).

• • Problemele concurențiale au început să fie rezolvate, iar reforma structurală a intrat în ultimii săi pași: era vorba de cele mai importante privatizări din perioada post-decembristă: Sidex, Petrom, Banca Agricolă. Toate reprezentau, de altfel, angajamente ferme ale guvernelor anterioare.

• • După desființarea a peste 300.000 de IMM-uri între 1997 – 2000, guvernul a adoptat politici specifice fiscale și bugetare prin care, după 2001, s-au reînființat peste 400.000 de IMM-uri, creându-se și un milion de locuri de muncă noi. Numărul celor săraci a scăzut de la 8 milioane, în 2000, la 4 milioane în 2004.

• • Imaginea României la nivel internațional a fost una mai bună, iar performanța economică a avut și rezultate concrete: a fost îmbunătățit riscul de țară de către agențiile internaționale de rating până la calificativul „investment grade” – ceea ce înseamnă țară fără risc investițional, obținut în anul 2004. De asemenea, a fost obtinut, din partea SUA si a UE, statutul de „economie de piată functională”.

• • Tot ca element de prestigiu, a fost obținut pentru prima dată calificativul „High Case Scenario” de la Banca Mondială în Strategia de asistență a țării (Country Assistance Strategy). Efectul direct a fost obținerea unui miliard de dolari prin acest calificativ, pentru proiectele sociale și de infrastructură.

• • Finalizarea anului 2004 cu un sold favorabil al contului trezoreriei statului, de un miliard de dolari, sumă ce a fost folosită de către guvernarea Alianței, după 2004, pentru acoperirea deficitelor sale bugetare! Dincolo de diverse comentarii posibile privind activitatea politică a guvernării PSD, performanța sa economică a fost indiscutabil una ridicată.

Ar putea fi adăugate si alte aspecte, legate de nivelul scăzut al datoriei publice, realizarea unor proiecte energetice importante (derularea, spre exemplu, a lucrărilor pentru Unitatea nr.2 de la Cernavodă), realizarea unui program ambitios de locuinte pentru tineri, realizarea a numeroase proiecte de modernizare rutieră si feroviară, scăderea numărului românilor in situatie de sărăcie extremă, proiectele sociale importante – precum cornul si laptele si multe altele.

Cu mândria unui fost membru si fost presedinte al PSD, afirm că, practic, nici un alt guvern nu a putut să refacă starea economică a țării într-o manieră atât de categorică și într-un timp atât de scurt.

În acest fel, guvernul PSD, pe care l-am condus,  a lăsat regimului Băsescu o „moștenire” pozitivă”,  bazată pe aderarea la NATO, finalizarea negocierilor cu UE si stabilirea calendarului de aderare, continuarea parteneriatului strategic cu SUA (demarat de presedintele Constantinescu, in 1997), eliminarea vizelor de călătorie in Europa, decizia de a trimite la Haga diferendul privitor la delimitarea spatiilor maritime cu Ucraina, incheierea Tratatului de bază cu Rusia si perspectiva unor schimburi economice care să compenseze costul importurilor de gaze, etc.

Voi incerca să prezint, in perioada următoare, punctul meu de vedere despre ce s-a intâmplat cu această „mostenire”  in cei 10 ani care au urmat.