Însemnări

• Liberalii consideră că noul guvern Ponta nu are legitimitate pentru că votul din 2012 s-a dat pentru coaliția USL (PSD + PNL).

 Dar și guvernul Tăriceanu a fost desemnat de o coaliție (Alianța PDL – PNL). A fost guvernul liberal, în perioada 2007-2008, în condițiile excluderii PDL de la guvernare, un guvern nelegitim?

• Unii regretă neintrarea în guvern a lui Klaus Johannis, spunând că un neamț ar fi oferit garanția respectării cuvântului dat („Ein Mann, ein Wort”).

Experiența mea cu Klaus Johannis este însă diferită. În 2004, PSD avea un acord politic cu Federația Democrată a Germanilor (FDGR). Un acord, din 2002, de colaborare și de susținere reciprocă. La guvern, făcusem eforturi mari (inclusiv susținerea financiară dar și internațională) pentru acceptarea Sibiului drept capitală culturală europeană.

Am fost surprins când, ieșind de la ședința de guvern în care aprobasem aceste lucruri, Johannis a declarat că el îl susține, la președinție, pe Stolojan. Apoi, desigur, a votat cu Băsescu. Mi s-a părut, ca partener, lipsit de fair play.

• În lipsă de idei, Crin Antonescu a construit un nou Big Brother – guvernarea PSD din 2001-2004. A folosit această formulă de 5-6 ori în ultimele zile. „Să fim atenți – repetă el – ca Ponta, în loc să ne ducă în 2015 (cu el președinte?) să nu ne ducă înapoi la perioada 2001-2004”.

 Cred că Antonescu a devenit nostalgic. Iși aduce aminte, probabil, cu tot mai multă insistență, de perioada în care el îl susținea pe Băsescu să ajungă președinte. El încă nu a înțeles că ceea ce au trăit românii în ultimii zece ani i se datorează, într-o anumită măsură. Dacă dorește să facă, însă, un recurs la memorie, poate sugerează noului guvern să ia modelul guvernelor CDR din 1997-2000, guverne din care a făcut și el parte și care, înțeleg, au fost mai performante…

• Îi mulțumesc, oricum, lui Crin Antonescu pentru aceste referiri pentru că ele îmi permit să fac o scurtă recapitulare a elementelor pozitive ale guvernării PSD din 2000-2004:

1. S-a finalizat integrarea în NATO și s-au pus bazele pentru integrarea în Uniunea Europeană, prin finalizarea negocierii capitolelor de aderare. Succesul marelui proiect național al integrării europene și euroatlantice nu este meritul unui singur partid, dar au existat factori politici – PSD – care au accelerat acest proces după 2000.
2. S-a creat o guvernare eficientă. Stabilitatea și soliditatea măsurilor luate în primii ani de după 2000 au asigurat o creștere economică foarte puternică și solidă, șomajul în scădere, inflație în scădere,  creșterea puterii de cumpărare, dezvoltarea sectorului privat și consolidarea bugetelor.
3. S-au eliminat vizele, oferindu-se românilor o șansă de bunăstare în interiorul familiei europene, în contextul în care tranziția românească nu putea să fie atât de rapidă pe cât și-au dorit românii. S-au îmbunătățit relațiile cu vecinii, în special cu Bulgaria și cu Ungaria.
4. A fost dus la bun sfârșit, pentru prima dată după Revoluție, un Acord stand-by cu Fondul Monetar Internațional. S-a refăcut astfel credibilitatea țării pe plan extern și s-au pus bazele unei solidități macroeconomice. Cu deficit bugetar scăzut și cu inflație în scădere constantă. A fost rezolvat vechiul contencios al datoriei către statul suedez.
5. S-au constatat trei procese economice încurajatoare pentru viitor: dezvoltarea sectorului IT din România după 2001, deplasarea motorului creșterii economice dinspre producția pentru export către producția pentru consumul intern (de care era nevoie, chiar dacă ulterior creșterea economică s-a axat în mod greșit doar pe consum) și, în al treilea rând, recuplarea economiei reale cu economia financiar-bancară.

• În discursul la votul din parlament pentru guvernul Ponta III, Crin Antonescu l-a întrebat pe Victor Ponta ce părere are despre prezența americană în Europa și despre parteneriatul româno-american prin raportare la parteneriatul cu China. Mă mir că nu l-a întrebat dacă și el consideră cumva  Departamentul de Stat ca fiind principalul său adversar la alegerile din acest an!