Nu plecați. Suntem în breaking news

 

  • Va deveni PMP al patrulea membru român al PPE? În general, PPE are câte un singur membru din fiecare țară. Din România sunt deja trei membri: PNȚ-CD, UDMR și PDL. Va pregăti, cumva, PMP o fuziune cu vreunul din aceste partide?
  •  S-a speculat și pe tema că PNL și-ar dori să se „mute” de la liberali la „popularii europeni”. Nu cred. Îmi aduc aminte, totuși, de presiunile pe care le-a făcut Băsescu, în 2005-2006, pentru o fuziune între PD și PNL. Rezultatul a fost crearea PLD prin dezertarea lui Stolojan și fuziunea parțială cu PD. Așa s-a creat PDL – un fost partid social-democrat, fuzionat cu o „bucată” liberală și care a solicitat înscrierea la popularii europeni. Să nu întrebați care este ideologia PDL. Era, evident, până curând – ideologia prezidențială. Acum, nu știu…
  • Reamintesc un fragment dintr-un interviu „celebru” al lui Băsescu, din 6 ianuarie 2005, din Adevărul:

          ” Liliana Ruse: …ca observator independent, credeți că PNL și PD ar trebui să fuzioneze?

            Traian Băsescu: Cel puțin sufletește rămân pe soluția aceasta, și dacă aș spune că nu, aș  minți… Cred că trebuie să se facă fuziunea. Trebuie realizat un singur partid. După ce     PNL și PD își fac congresele acum, ar trebui ca februarie, martie, mai să fie perioada în  care cele două partide să analizeze soluția fuziunii și să o decidă„.

Credeți că s-ar putea ca Băsescu să reia această formulă? Eventual și cu PDL, dar și cu PMP? Credeți că Alina Mungiu-Pippidi și societatea civilă vor relua ideea din 2002-2004, aceea de a uni partidele de opoziție, pentru a lupta împotriva guvernului PSD? Se pare că cei zece ani de regim Băsescu au confirmat că, în 2004, am avut dreptate. Am ales „răul cel mai mic” dar „răul ăsta mic” a generat un imens haos.

82 Responses to “Nu plecați. Suntem în breaking news”


  1. 1 TREIDE 95 martie 7, 2014 la 7:01 pm

    Nu știu cum Dumnezeu la români „răul cel mai mic” se rostogolește, așa , ca bulgărele de zăpadă, devenind în scurt timp un veritabil munte de răutăți. Da, la asta ne pricepem chiar f.bine, nu ne-ntrece nimeni, putem da și lecții ; alegem, alegem până culegem, iar ceea ce uimește de-atâția ani în politica românească este tocmai acest…rău: alianțe, convenții, fuziuni. Unele chiar…„contra naturii”. Așadar, cum să ne meargă bine, cum să se transforme răul în bun și negrul în alb?

  2. 2 Doru Coarna martie 7, 2014 la 7:03 pm

    Pai exact asta ma intrebam si eu pe firul trecut, PSD si-a indepartat partenerul de victorii si de guvernare pt ca nu avea o componenta PPE in guvern, ceea ce UDMR chiar reprezinta? Este ordin pe Uniune ca orice guvern sa aiba si o sectie popular-europeana?

    Dar in fine, daca ne intrebati, eu cel putin cred ca intreaga dreapta se va uni tot de circumstanta, cum altfel, iar batalia de anul acesta cu PSD va deveni una antologica!

    Si mai cred ca nu vor castiga nici unii nici altii, ci pe bucati, PSD presedentia si dreapta, guvernarea.

    Si ca sa fiu si sincer, cred ca asa e bine, ciorba trebuie impartita pt ca un partid-stat, indiferent cat de luminat, sau iluminat, este liderul, gratie sistemului tot in dictatura esueaza pana la urma…

  3. 3 Johann martie 7, 2014 la 7:20 pm

    Vad ca nimeni nu remarca afirmatia lui Crin facuta la Antena 3, ca a fost sunat de John Kerry.
    Sa fie intamplator apelul, se incearca o destabilizare a zonei de catre SUA si UE??

    Totusi John Kerry l a sunat pe Crin cu un scop precis..

  4. 4 ZeV martie 7, 2014 la 8:03 pm

    Doru Coarna
    ,,PNL abia acum vrea sa intre in PPE, dar UDMR este deja in PPE, asa ca avem o guvernare social-democrata ca la carte, nu? ”
    Ceea ce dvs ar trebui sa stiti este ca PPE este o structura politica fara o ideologie identitara, dar, adepta a principiilor economiei SOCIALE de piata (de influenta crestin democrata/crestin sociala germana), spre deosebire de ALDE, unde sunt atasate partide care cred fara retinere in valorile pure ale liberalismului, desigur, in diversele lui variante evolutive/adaptive.
    Din aceasta perspectiva ( a ideologiei), pare mai naturala o apropiere a social democratilor de PPE. Sa nu uitam, ca ultim argument, ca PD (partid social democrat) a facut tusti direct in PPE, fara nicio problema de adaptare.
    Il urmeaza, desigur, acum, si celalalt component al fostei aliante D.A. initiate de Traian Basescu
    (Z)

  5. 5 augustinradescu martie 7, 2014 la 8:11 pm

    Domnule Coarna, lasa minciunile pentru propagandisti. Daca nu cumva …

    PSD-ul NU si-a indepartat partenerul, cum propovaduiesc basistii sau „specialistii”, pentru a limita pierderile de imagine ale PNL. Le-a oferit postul de ministru de interne si vicepremier pentru Iohannis, asa cum dovedesc numeroase inregistrari, impotriva carora n-ai ce sa contesti! Liberalii au vrut, insa, mai mult! Sau, pur si simplu, au tinut cu tot dinadinsul sa iasa oricum, in baza unor promisiuni care, probabil, nu vor fi onorate nicodata.
    Oricum, vad la Antonescu un comportament aventurist, de cacealmist care isi joaca partidul la carti. De fapt, si demisia din fruntea senatului spune acelasi lucru. Oricum, nu pare a avea comportamentul echilibrat si intelept pe care il reclama calitatea de presedinte.

  6. 6 Radu Humor martie 7, 2014 la 8:19 pm

    Eu nu cred în atotputernicia lui Băsescu ( n-am crezut nici în cea a lui Adrian Năstase ), dar cred în atotputernicia acestui popor.
    Şi cum să n-o fac, dacă mai există asemenea oameni ( persoanele de faţă se exclud, că deh .. 😉 ) :
    Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi mențin în continuare criza. Lăcomia marii finanțe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere ci de roboței care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.

    Cea mai mare manipulare este înfăptuită de marile trusturi din industria alimentară şi farmaceutică, dar și de sistemul tradițional de educație, încremenit în desuetudine. Alimentele sunt oferite spre cumpărare fără să se țină cont de efectul lor asupra sănătăţii iar, la rândul lui, sistemul de sănătate tratează fără să țină cont de alimente. Nutriţia este pe ultimul loc în preocupările omului modern, dar şi la facultăţile de medicină. Foarte puţini dintre noi cred că de aici se pot trage cele mai multe dintre bolile cunoscute, că există un sistem ascuns, bine pus la punct, pentru ca noi să ne cumpărăm boala şi apoi să credem că ne putem redobândi pseudo-sănătatea cumpărând iar medicamente sau proceduri costisitoare. Medicina a devenit echivalentă cu termenul „medicament“, iar tratarea bolii a devenit o industrie.

    Acum, în România se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa sfântă în Hristos se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Și atunci omul devine „resursă umană“, un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conțin substanţe care acționează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul fără să se hrănească. Mintea, sufletul și inima îi devin captive. Mintea trebuie să fie însă liberă, critică și independentă, iar inima să bată în ritmul dragostei pentru aproapele nostru. Sistemul educațional de stat contribuie și el din plin la încătușarea minții și a spiritului. După ce sunt școliți conform prejudecăților cultivate de adulți, denumite eufemistic programe naționale, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acționeze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor…

    SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi?

    Mai multe într-un excepţional interviu
    http://gandeste.org/general/calin-georgescu-interviu-manifest-romania-are-nevoie-de-un-stat-care-isi-serveste-cu-abnegatie-cetatenii-si-nu-de-unul-care-slugareste-capitalul-international/38705

  7. 7 Marian Nicolae martie 7, 2014 la 8:46 pm

    Buna seara domnule profesor,

    Continui sa cred ca noi romanii avem nevoie de o schimbare majora in viata noastra. De la un breaking news la urmatorul breaking news nu mai avem timp nici sa ne tragem sufletul…..Cadenta acestor evenimente, in viata noastra de romani cinstiti pur si simplu nu mai este relevanta…..

    Prea multe breaking news -uri risca ca la un moment dat sa-si piarda acel je ne sais quoi care face ca la un moment dat romanilor sa le fie greata de atatea breaking news-uri……

    Dintr-un breaking news la celalalt am ramas fara fabricile ridicate de bunicii si parintii nostri, fara spitale si fara educatie pentru generatia urmatoare.

    Sau mai bine zis indivizii urmatori, pentru ca in societatea de azi multi-lateral distrusa, poporul, natiunea nu mai conteaza ca un tot intreg ci doar ca indivizi, inchistati in singuratate si in nevoia de a avea in loc de a deveni…

    Bun sa zicem ca ai…multe lucruri si eventual ajungi sa detii chiar unitati de productie exploatate de catre sclavii tai intr-o societate new age medievala.

    Sa zicem ca esti bogat, adica detii multe bucati din materialul acela galben foarte bun conducator de electricitate si care nu rugineste…..sa zicem ca ai foarte multe bucati dreptunghiulare de hartie, frumos colorate pentru care oamenii se ucid sau se cocoseaza, la propriu de atata munca……

    Sa mai zicem ca detii si foarte mult pamant, mai mult decat cei doi metri…adancime, aici vorbim de suprafete si nu de …volum…….

    Totusi, ceva lipseste…….
    Oare ce lipseste?

    Lipseste bucuria de a trai si a te bucura de seamanul de langa tine, care vorbeste aceeasi limba cu tine si cu care poti sa-ti impartasesti atat durerile cat si nazuintele.

    Lipseste linistea care ti-o ofera ideea ca esti in tara ta, A C A S A, la tine, fara sa-ti faci griji ca vine executorul judecatoresc sa te dea afara din propria casa, din cauza ca ai omis sa dai alte bucati de hartie frumos colorata unora care chiar cred ca le datorezi asa ceva……

    Lipseste siguranta pensiei pe care stii ca bunicii si parintii tai au luat-o dupa cateva zeci de ani de munca cinstita.

    Eu unul stiu ca-mi lipsesc aceste lucruri simple care unele chiar nu costa nici o bucatica de hartie frumos colorata……

    Ne-am inrait cu totii numai pentru dorinta de a detine acele bucatele de hartie frumos colorata sau bucati din acel metal galben, bun conducator de electricitate si care nu rugineste………

    Eu unul stiu ca viata inseamna mult mai mult decat aceste lucruri folositoare, dar spre care omul NU trebuie sa nazuiasca deoarece…il strica moral. Omul trebuie sa nazuiasca spre devenire, spre a afla lucruri noi si interesante, dupa care sa le imparta cu ceilalti aceste cunostinte, pentru ca si semenii lui sa se bucure odata cu el.

    Dragilor, mi-e dor de tara mea, de tara in care m-am nascut si crescut,
    Mi-e dor de profesorii mei care m-au format si mai presus de tot…..

    Mi-e dor sa fiu om din nou……..mi-e dor sa fiu din nou in tara mea…..

  8. 8 Amironesei Gabriel martie 7, 2014 la 8:55 pm

    Sigur ca observatiile facute de domnul Prim Ministru si argumentatia domniei sale este pertinenta, avnand in vedere bogata experienta, dar evolutiile din ultima vreme pot duce si la un asemnea scenariu. Este insa de urmarit. Basescu va face orice ca sa poata ajunge Prim Ministru(nu ne intereseaza motivele) insa eu peronal cred ca e posibil(tine de ceea ce se va intampla in ziua de 25 Mai). Chiar daca, personal nu m- am exprimat public, la „prezidentialele” din 2009 am atras atentia prietenilor, colegilor mei sa nu se mai increada in caracterul „onest” al lui Basescu caci vor regreta amarnic. Fireste mi s-a ras in nas. La fel am patit si cand le-am spus ca se vor taia si salariile si pensiile si se va mari si TVA-ul. Este insa posibil sa vedem o alta regie.

  9. 9 Spiridus martie 7, 2014 la 8:56 pm

    Revin cu o intrebare neaprobata, la postarea precedenta, dar , cred, necesara:
    Nu ar fi normal sa stim ce a convenit PSD cu UDMR, inn spatele usilor inchise, in schimbul guvernarii?
    Pe banii nostri, pe voturile noastre, totusi…

  10. 10 Luminita Arhire martie 7, 2014 la 9:03 pm

    @George Hălărescu , postare martie 6, 2014 la 7:57 pm
    Draga domnule , pentru ca Dumnezeu nu cunoaste somnul si fiecare pasare pe limba ei piere , v-as intreba : va mai aduceti aminte intalnirea electorala unu-la-unu dintre Basescu Traian si Crin Antonescu , in 2009 ? Sunt sigura ca memoria nu va joaca feste ; una dintre cele mai bune punctari ale liderului liberal ( foarte inspirat , pe atunci ! ) a fost comentariul ironic la afirmatia fostului capitan de cursa lunga , ca dupa terminarea mandatului s-ar intoarce pe nava , pentru ca el , ce sa spun ! are o meserie ! Antonescu Crin , in mare forma , i-a replicat atunci ca e frumoasa intentia lui , dar pe care nava anume sa se mai intoarca , din moment ce noi nu mai avem flota ?
    Ei , cam asa cred ca i se intampla acum presedintelui PNL ! A infierat cu inalta manie proletara LEGEA AMNISTIEI SI A GRATIERII , a trecut-o in declaratia de divort , a calcat-o in picioare si a umilit-o ca pe-o amanta saracuta cu duhul , de ne miram cu totii ce l-o fi apucat , si acum… ei , draga domnule , acum, poate ca i-ar fi fost trebuincioasa o lege a ingaduintei si a iertarii pentru Gica Popescu … Sa strangem semnaturi pentru libertatea lui Gica Popescu … Oricand as fi de acord cu un astfel de demers pentru un om care n-a violat , n-a omorat si n-a facut mai mult rau decat atatia altii … Banii s-au recuperat , greseala a fost recunoscuta …
    Dar i-as aminti presedintelui liberal , acum , cand face apel la o posibila clementa pentru celebrul fotbalist , ca el este acela care respingea cu furie pana si ideea acestui tip de toleranta , mai ieri , cu subintelesul transparent ca o lege a gratierii si amnistiei i-ar face scapati pe „coruptii ” trecuti , prezenti si viitori ( ai PSD –ului prieten si aliat , se intelege … ) . Un cuvant nu a spus Crin Antonescu despre abuzul impotriva lui Adrian Nastase , despre mizeria inscenata lui Decebal Traian Remes , oameni care nici macar nu aveau ce sa recunoasca , dar pentru care ghilotina Justitiei ( doamna aceea ale carei fapte de arme liderii liberali nu le comenteaza vreodata !!!) s-a deranjat din echilibrul ei desavarsit !
    Asa ca , domnule Halarescu , intelegand lectia de astazi , poate ca intr-o alta imprejurare , presedintele PNL va fi mai retinut in indignari si infierari ….

  11. 11 Atent martie 7, 2014 la 10:19 pm

    @ZeV
    De la atata copy paste ti-a obosit vederea tovarase!
    A compara o fantoşă precum Catalin Ivan cu Adrian Nastase e deja mult prea mult. Mai dati fratilor si voi ceva banuti baietilor de scriu, ca isi bat joc de voi cu message-boxul!
    „Catalin Ivan este un tanar politician educat, cizelat, cu mare viitor (dupa parerea mea), in care, parca il vad pe domnul Adrian Nastase (mai) tanar.”
    La varsta lui Adrian Nastase avea doua licente – luate in facultati de stat unde se intra greu si se iesea si mai greu, un doctorat in drept international, era membru in vre-o 3-4 organizatii stiintifice internationale, publicase ceva carti, cursuri si articole si asta fara sa faca politica.
    „În vremea asta Catalin,
    Viclean copil de casa,
    Ce împle cupele cu vin
    Mesenilor la masa,
    Un paj ce poarta pas cu pas
    A-mparatesii rochii…”
    face ceva facultate, a scris se pare o lucrare “Investiţiile directe în România în contextul aderării la Uniunea Europeană. Câteva consideraţii” care nici nu mai e mentionata in Cvurile ulterioare – de cand cu plagiatele mai bine taci – si a inceput un doctorat cu tema „Rolul şi influenţa poporului evreu în economia mondială”, pe care l-a abandonat de prea mult stres bruxelez.
    Catalin nu a lucrat nicio zi vreundeva, dar pentru ca a umplut bine cupe, a dus trenele corecte si a facut ochi dulci cui trebuie s-a trezit direct cu functii si sinecuri si acu ne da lectii la televizor.
    Dar trebuie sa-ti dau dreptate: e cizelat baiatul, prelucrat de institutii. Din pacate lucreaza si ei cu materialul clientului, nu se putea scoate mai mult.
    Cat despre viitor, e mare Domnule! Ma-re!

  12. 12 Marian Nicolae martie 7, 2014 la 10:43 pm

    Ceva interesant aici:
    ––––––––––––-
    Rugăminte

    Posted on 02/03/2014
    http://mihailandrei.wordpress.com/2014/03/02/rugaminte/

    Oameni buni, nu vă amestecaţi în eventualele mişcările de stradă ce au drept scop susţinerea puciştilor de la Kiev. Nu intraţi în jocul pescuitorilor în ape tulburi, nu faceţi jocul murdar al ticăloşilor care au adus lumea în pragul unei conflagraţii fără precedent. Nu vă lăsaţi antrenaţi în furtuna semănată de Victoria Nuland şi clica ei de sceleraţi cu pretenţii de stăpâni ai planetei.

    Nu vă faceţi iluzii precum că apartenenţa României la NATO înseamnă ceva pentru cei ce fac cărţile în blocul euro-atlantic. Tragicul adevăr e că armata română practic nu mai există, rămăşiţele ei taie frunze la câini prin Afganistan sau Dumnezeu ştie prin ce alt loc. Trista şi palida umbră a glorioasei Armate Române de odinioară, alături de întreaga naţiune, astăzi e gata să servească drept carne de tun pe altarul ambiţiilor nemăsurate ale celor ce vor să înghită şi Rusia.

  13. 13 Spiridus martie 7, 2014 la 11:32 pm

    @Atent
    100% corecta caracterizarea lui Ivan.
    Si, totusi, PSD-ul il trimite in continuare la Bruxelles, parlamentar de tip EBA, ca sa zic asa.
    Succes (sic!)!

  14. 14 ZeV martie 7, 2014 la 11:41 pm

    Atent
    In fine, am inteles..aveti o problema personala cu domnul Catalin Ivan.
    Sa fiti sanatos, e problema dvs, nu e problema mea.
    (Z)
    PS
    Ca si mine, (eventual) va va raspunde…cu un zambet. Era sa spun si cu o floare, dar din pacate, aceasta s-a scuturat.
    (Z)

  15. 15 blogideologic martie 8, 2014 la 1:07 am

    Cabinetul Gartner, http://en.wikipedia.org/wiki/Gartner , pentru evaluarea situaţiei firmelor tehnologice, afirmă că în anul 2013 au fost vândute 56 500 imprimante 3-dimensionale.

  16. 16 Taranul martie 8, 2014 la 2:09 am

    D-le prim ministru,nu are psd purtatori de mesaj,parca au prune in gura,le este rusine sa prezinte schimbarile benefice,liberalii,nista jigodii,iar pmp si pdl si-au reluat atacul in haita!Daca romanii uita ce au patit,ii vom avea din nou la ciolan.Eu nu uit!

  17. 17 Motanul Incaltat martie 8, 2014 la 4:05 am

    1. PMP s-ar putea sa devina membra a PPE. Daca as fi in PPE n-as incuraja lucrul asta pentru ca nu se poate ca toate partidele sa vina in PPE… Ce facem atunci? Partid european unic??
    2. Nu cred ca va avea loc vreo fuziune a PMP cu unul din partidele citate. De ce, spre exemplu, ar fuziona PNT-CD cu PMP? Sau PDL cu PMP? Cine ar fi seful „fuziunii”? 😀 This is the question! 🙂 Uitati-va ce s-a intamplat cu USL: cand a aparut problema cine sa fie candidatul la prezidentiale al USL, s-a rupt USL-ul! Vedeti pe cineva, la noi, sa-si cedeze pozitia de sef spre a se face o fuziune pentru o anumita cauza (de ex. : unificarea fortelor politice de dreapta)?
    3. Nici eu nu cred ca PNL va trece la PPE. Nici nu ar fi bine sa se intample asa ceva. Ar insemna si o schimbare de doctrina. Ar fi interesant de stiut daca PPE urmareste sa se transforme intr-un catch-all party. PNL este partidul nostru liberal si asa trebuie sa ramana. Eu asa cred. Este un partid istoric, are traditie liberala, inaintasi ilustri. PD, cand a trecut peste noapte de la stanga la dreapta, ce reprezenta? Nu a fost primit nici in Internationala Socialista… Pe cand PNL reprezinta ceva in tara asta: liberalismul!
    4. Mai mult decat probabil vom avea o Opozitie care sa lupte impotriva unui guvern PSD, ca de aia e Opozitie. Chestiunea este ca vom avea o Opozitie scindata insa asta nu e neaparat rau!! E bine sa fie competitie politica! Opozitia aceasta va avea o componenta liberala – PNL, una liber-conservatoare, deci conservatoare (si crestin-democrata, intrucat PNT-CD ramane la un scor scazut) – PDL, ca principale partide. PMP e o creatie recenta, ramane de vazut daca va creste in preferintele electoratului si daca se va putea mentine. Asa cum, spre exemplu, ramane de vazut ce va face Forta Civica, partidul lui MRU. Ramane de vazut daca partide mai mici vor reusi sa creasca semnificativ.

  18. 18 Motanul Incaltat martie 8, 2014 la 5:34 am

    Ideea de baza nu este fuziunea, ci crearea de partide noi! PDL a avut o initiativa legislativa pentru reducerea numarului de membri fondatori pentru infiintarea unui partid politic de la 25.000, cat este in prezent, la 500. Se urmareste extinderea dreptului de a alege al cetatenilor si stimularea competitiei politice. De aceea nu cred ca se poate vorbi de vreo fuziune… Nu e exclus, desigur. Dar vad ca principalul partid din Opozitie actioneaza in sensul cresterii numarului de partide in scopul spus mai sus. Se incurajeaza fuziunile…?

  19. 19 ZeV martie 8, 2014 la 8:09 am

    Spiridus
    Ivan parlamentar de tip EBA ?
    Stimate domn, aveti o parere excelenta despre EBA. Mai ales ca are personalitate…..discursurile pe teme interesante (de care nu a auzit nimeni) pregatite de consilieri (adica scribi) pentru joi, ea le citeste, in plen, marti.
    Care este tama primordiala ? Cam asa: ,,Onorata….alianta socialista (de acasa n.r.) condamna..pardon, a condamnat…..pardon este condamnabila pentru ca…bla bla.”
    Nota bene: are in urechi o casca in miniatura la/in care se aud soaptele…Monicai Macovei. (Z)
    ,,Exact” ca EBA procedeaza si Catalin Ivan, dar cu mai putina versatilitate pepeista: isi denigreaza grosier si mama de acasa, ce sa mai vorbim de tara, in baza ,,ilustrului” exemplu oferit de beizadeaua prezidentiala.
    (Z)
    ps
    Spiridusule, mai pe romaneste sunt posibile doua variante:
    1. Esti membru PNL (si atunci este perfect fireasca atitudinea dumitale);
    sau
    2. Esti membru PSD, inca nedat pe usa afara, eventual, luat in prealabil de guler. Libertate libertate de opinie, sunt de acord, dar asta nu inseamna ca in bartid trebuie sa se admita batutul de campi si revarsarea de umori personale fara nicio legatura cu realitatea. (Z)

  20. 20 Doru Coarna martie 8, 2014 la 9:13 am

    @ augustinradescu,

    Daca nu cumva… ce? Poate ma banuiesti ca as fi insusi Basescu deghizat sub nick-ul de mai sus… Ei iata, la cate a comis el, ideea asta inca n-a avut-o, sa posteze sub acoperire pe blogul lui Nastase…

    Dle, treaba e clara, Crin a vazut mai multe voturi pe dreapta si dinspre dreapta, plus o incurajare internationala din aceeasi directie, si ca orice politician fara remuscari s-a retras pe dreapta, dupa voturi… evident, fara remuscari fata de electoratul care i-a votat pe ei doi si USL-ul lor.

    Insa nu este mai putin adevarat ca poti divorta si fara sa parasesti tu domiciliul, daca te pricepi sa-i faci treptat mizerii partenerului, sa-l minimalizezi, sa-l ignori… Ponta asta a facut, dar nici el nu are scrupule… A aplicat o politica a pasilor marunti pe modelul UDMR-ului de parca ar fi el insusi ungur, care in timp a tot erodat increderea reciproca, asa ca de fapt ambii au facut jocul presedintelui, Crin ca a cedat muzelor, Ponta ca a distrus increderea reciproca, ambii ca au distrus USL-ul si au tradat cei 8 milioane de adepti…

    Pana la urma, dreptate avea Dan Diaconescu cand zicea, si mi se pare ca inca mai zice ca USL-PDL, aceeasi mizerie… Baietii astia sunt toti niste mari oportunisti, niste mari egoisti si de fapt niste superficiali care n-au incotro si trebuie sa supravietuiasca din politica damboviteana… ii diferentiaza doar cantitatea de minciuna pe care o pot bascula public zilnic, aici dupa facultati cum ar zice Moromete sau Cocosila, nu mai stiu, unii mai mult, altii mai putin…

    Totusi, un partid social-democrat a abandonat un partener non-PPE pt unul din PPE, ori asta spune mult, mai ales ca a mai avut o tentativa de a-l aduce la guvernare fara motiv cand avea 80%, plus o intelegere secreta! Deci exista o vointa sau un ordin pt a comite asa ceva, iar Ponta, asa cum a acceptat lista aia de la Barosso, a acceptat sa indeplineasca si magaria asta…

    Ce circ! Sa acuzi PNL ca ar vrea sa intre in PPE dar sa te aliezi aducand la guvernare pe unul chiar din PPE, altminteri organizatie constitutional ilegala, si sa-i faci si niste concesii umilitoare pt romani, fara jena! Cum adica sa vorbesti intr-o limba straina majoritatii, la primarie? Ah, ar fi OK daca e romana sau maghiara, dar va fi ca la paine, daca nu-i in maghiara nu se rezolva… ce credeai?

    Insa treaba lor, dar sa nu se mire cand PDL si PMP vor castiga alegerile!!!

    Si ma mai deranjeaza ceva, zvonstica PSD! Pana acum au manipulat fraierii cu zvonuri tot mai abile ca sa-si justifice manevrele impopulare, dar cat crede PSD ca merge asa? Deja electoratul s-a prins ca este pe post de magar si nu va prinde niciodata morcovul, ca va ramane cu promisiunile, si va proceda ca orice electorat care altceva nu poate face in democratie asta originala, va vota negativ! Nu uita, dl Nastase insusi a patit-o, si nu se compara cu superficialii astia ipocriti, pe atunci fara bani de la UE si FMI Romania era pe crestere mai mare ca acum, de una singura! Si tot a patit votul negativ contra partidului-stat… si atunci? Asta-i problema!

  21. 21 Vsile martie 8, 2014 la 9:18 am

    Hahaha, „atent” ,
    În vremea asta Catalin,
    Viclean copil de casa,
    Ce împle cupele cu vin
    Mesenilor la masa,
    Un paj ce poarta pas cu pas
    A-mparatesii rochii…”

    Draga domnule Zev & Co.(for instance spiridus) cu sarguinta revigorata a adulatorilor indragostiti, dragoste identica cu aceea manifestata cu o nebunie frenetica aprioape 10 ani de adulatorii basisti ar fi in stare sa-l ridice de la domnul Zgonea in jos sau in sus la fel ca pe primarul care uite ca este,.la ranguri academice ,cum tot asa tovarasii nostri de stanga au proclamato pe tovarasa academician Elena sau tot asa cum AOSR la desemnat pe actualul presedinte Basescu „cu onoare” academician!

    Atent dar neglijent sunt insa adresate versuruile domnului Ivan, copilul viclean de casa este insa cu totul altul. De fapt doar Domnul Nastase si cu mine stim numele copilului respectiv!

    Noua luminita de la capatul PSDeului ,

    Introducindul pe Dumnezeu in formula de guvernare, Dumnezeu razbunatorul , cel care nu doarme , il pedepseste pe Antonescu
    si PNLeul pentru ca nu a doriit o lege penala facila unor criminali, potrivnici taberei lui Dumnezeu dar deopotriva aliati ai impielitatului Scaraotchi!Cita confuzie spiritual politica!

    Dupa Johann,

    Kery la sunat pe Antonescu cu scopp precis, Basescu! Eu cred ca in marea prietenie a lui Basescu cu O ba ma , Basescu la sunat pe Obama ca sa-l orone lui Antonescu sa se pupe cu Blaga , iar Obama la sunat pe Kery si din cauza asta Basescu nu mai spune nimic de Moldova!

    La Breaking News,
    Dl. Nastase a omis un partid important cu similitudi la unicitatea partidelor representative din PPE , partidul unui singur membru PRL!
    Dl. Adrian eu ma popesc daca Antonescu va fi aliatul lui Basescu.,pentru ca sa fi aliatul lui Basescu iti trebuie un dosar , mai vechi sau mai nou!

  22. 22 santinela martie 8, 2014 la 9:47 am

    Pentru Spiridus si alti „dealde” astia.
    Sa-l compari pe Ivan cu Eba inseamna ca te doare rau ceva si ai nevoie de doctor.Ivan daca va aduceti aminte a avut cea mai curajoasa si pertinenta interpelare in parlamentul European in fata clicii lui Barosso si Reding.Asta uitati. Da avem nevoie de oameni asa bataiosi sa ne reprezinte si nu mai avem nevoie de Ebe,Macovei,Predisori si alti ciumpalaci.

  23. 23 Marian Nicolae martie 8, 2014 la 10:01 am

    Alain Souchon – Foule sentimentale

  24. 24 Marian Nicolae martie 8, 2014 la 10:23 am

    La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor, fara de care viata noastra ar fi atat de trista incat existenta noastra ar fi de-a dreptul imposibila….

  25. 25 Marian Nicolae martie 8, 2014 la 10:27 am

    La multi ani tuturor doamnelor si domnisoarelor, fara de care viata noastra ar fi atat de trista incat existenta noastra ar fi de-a dreptul imposibila….

    Alain Souchon – Foule Sentimentale

    Oh la la la vie en rose
    Life is like a pink cloud
    Le rose qu’on nous propose
    The pink cloud we are being offered
    D’avoir les quantités d’choses
    Deals with having a lot of stuff
    Qui donnent envie d’autre chose
    Which makes us want more

    Aïe, on nous fait croire
    Ow, they make us believe
    Que le bonheur c’est d’avoir
    That happiness is having
    De l’avoir plein les armoires
    Overflowing closets
    Dérisions de nous dérisoires car
    We are mocked as being ridiculous because (we’re)….

    Foule sentimental
    Sentimental people
    On a soif d’idéal
    We thirst for the ideal life
    Attirées par les étoiles, les voiles
    We’re drawn by all the glitter
    Que des choses pas commerciales
    Rather than by non commercial things

    Foule sentimental
    Sentimental people
    Il faut voir comme on nous parle
    You have to see (realize) how they’re talking to us
    Comme on nous parle
    How they’re talking to us

    Il se dégage
    He extricates himself
    De ces cartons d’emballage
    From all these packing boxes
    Des gens lavés, hors d’usage
    People are now washed up and useless
    Et tristes et sans aucun avantage
    And sad without having gotten ahead

    On nous inflige
    We are inflicted with
    Des désirs qui nous affligent
    Desires that afflict us
    On nous prend faut pas déconner dès qu’on est né
    We’re assumed to be, if we haven’t been aborted, from the time we’re born…
    Pour des cons alors qu’on est de
    A_ _ h _ _ _ s when we’re really…..

    Foules sentimentales
    Sensitive people
    Avec soif idéale
    With a thirst for an ideal life
    Attirées par les étoiles, les voiles
    Drawn by all the glitter
    Que des choses non commerciales
    Rather than by non commercial things

    Foules sentimentales
    Sentimental people
    Il faut voir comme on nous parle
    We have to see how they’re talking to us
    Comme on nous parle
    How they’re talking to us

    On nous Claudia Schiffer
    We’re given Claudia Schiffer (one of the world’s most successful models)
    On nous Paul-Loup Sulitzer
    We’re given Paul-Loup Sulitzer (a French financier)
    Oh, le mal qu’on peut nous faire
    Oh, the damage they can do to us
    Et qui ravagea la moukère
    As well as devastate the „moukère” (best I can do here is: name given to arab women who were regarded in a derogatory way; but here, it could simply mean a woman or a housewife…)

    Du ciel dévale
    Coming down from the heavens
    Un désir qui nous emballe
    Is a desire that takes hold of us
    Pour demain nos enfants pâles
    Tomorrow, for our pale children
    Un mieux, un rêve, un cheval
    Something better, a dream, a horse

    Foules sentimentales
    Sentimentales people
    On a soif d’idéal
    We crave what’s ideal
    Attirées par les étoiles, les voiles
    Drawn by the glitter
    Que des choses pas commerciales
    Rather than by non commercial things
    Foules sentimentales,
    Sentimental people
    Il faut voir comme on nous parle We have to see how they’re talking to us
    Comme on nous parle
    How they’re talking to us

  26. 26 ZeV martie 8, 2014 la 10:56 am

    Spiridus & alti derutati, carora ,,atentia” pare ca nu le foloseste la nimic

    ,,Nu ar fi normal sa stim ce a convenit PSD cu UDMR, in spatele usilor inchise, in schimbul guvernarii?”
    Poate ca au convenit ca in cazul unei alte prezumtive suspendari a dictatorului, liderii maghiari nu vor mai incita la boicot, dimpotriva.
    Poate ca altfel ar fi stat lucrurile daca UDMR ar fi fost atras la guvernare inainte de momentul – iulie 2012.
    Am fi asistat, poate, la sfarsitul unei lumi. Acum insa incep sa am indoieli, fie si daca rememorez arogantele penilbile al domnului Antonescu Crin exalate din postura de paiata vremelnica la Cotroceni (care au fost pentru credibilitatea demersului in ochii Angelei Merkel taman ca gazul turnat pe foc) un demn continuator ale hachitelor autoritariste de tib basescian.
    Pana la urma, mergem inainte, daca ne pastram reperele. Cine nu, are balta peste pepeist. Pardon, pescari (pescuitori n.r.).
    (Z)
    Nu va mai amintiti ce a spus domnul Antonescu in vara anului 2012 ?
    Iata, prieteni (CITEZ):
    ,,Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că România nu este o rezervaţie în care se poate întâmpla orice, şi a arătat că Angela Merkel îl poate lua pe Traian Băsescu în Germania, să îi dea o bucată de pământ „să se joace, cu PDL, de-a Băsescu”.
    REPLICA GERMANIEI (CITEZ):
    ,,Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum, a declarat pentru MEDIAFAX, referindu-se la comentariile lui Crin Antonescu la adresa cancelarului Merkel, că acestea au fost dăunătoare chiar preşedintelui interimar, care riscă să nu mai fie luat în serios în Europa.”
    COMENTEZ:
    Ma intreb, stimati colegi, daca nu ar fi cazul (in primul rand, in interiorul Partidului National Liberal), sa se amorseze o analiza retrospectiva pertinenta si exhaustiva a gradului de seriozitate si responsabilitate continut de/in emanatiile oratorice ale fostului profesorului de …tara, in perspectiva aspiratiei la cea mai inalta demnitate in stat.
    In prezent, Antonescu, bulversat de valul de dosare si asefeuri, s-a intors spasit pe covorasul comod si moale din fata usii de la Cotroceni. Ma indoiesc ca va schimba, vreodata, covorasul cu scaunul.
    (Z)

  27. 27 Maximmouse martie 8, 2014 la 11:01 am

    @ Fratiloooor!

    Ce vad, va contrati pe tema : este Catalin Ivan bun sau rau?!

    Ma simt dator sa ma exprim!

    Este cel mai valabil tip tanar din PSD , pana la acest moment.

    Da, sunt de acord, este prea frumusel, corect, ne face pe noi , barbatii sa-i cautam defecte…in fine, tineretea si frumusetea , trec….Ceea ce ramane, ramane un tip stilat, bine pregatit politic si foarte….rabduriu, ca sa zic asa. Este un tip valabil pentru Brxls. Privindu-l, europenii pot vedea un tip reprezentativ de roman, frumos , educat si destept.

    Hai sa privim cealalta partida : Eba, valeeeu, makavei,ungureanu, Norica +renate …hm, hm, pe cea de-a doua nu pot sa o uit cand teoretiza imunitatea presedintelui….Ma gandesc , cum si-au gasit cei mai intimi colaboratori ai satanei , loc de frunte in pnl…?! Saftoaica , nu a mai stat in pnl pentru ca nu a vrut, nu pentru ca nu a putut….

    In fine, asta voiam sa zic.Nu va surprinde, sper…..:) 🙂 🙂

  28. 28 ZeV martie 8, 2014 la 11:07 am

    Daca as putea influenta deciziile PSD, le-as propune sa-l schimbe IMEDIAT pe Zgonea de la sefia Camerei Deputatilor.
    Domnule Zgonea…demnitatea dumitale (pardon, nu a dumitale, ci, a Parlamentului Romaniei) iti restrange gradele de libertate. Nu ai voie sa spui prostii, oricare ar fi spatiul public.
    Stiam ca sunteti si dvs un ins cu veleitati de circar, dar nu mi-am imaginati ca sunteti si un puber intarziat.
    Dva nu aveti de ce sa-l atacati pe domnul Crin Antonescu, care, si-a dat demisia de peste tot. E adevarat ca a nu si-a dat-o, inca, din cea de sef absolut al liberalilor…dar toate la timpul lor. (Z)
    Pe Antonescu, are cine sa-l atace, slava domnului. (Z)
    In schimb, d-ta, domnule Zgonea, te-ai facut iremediabil de ras. Un om important in statul roman, face politica doar in spatele usilor inchise ! In rest, trebuie sa se preocupe EXCLUSIV de salvgrdarea imaginii Parlamentului, de legi si proceduri respectate ad-literam, de negocieri prfesionale CU TOATE grupurile parlamentare, DE CONEXIUNI CU ALTE PARLAMENTE DIN LUME !
    Sa-ti fie rusine, domnule Zgonea..AFARA ! Ai facut PSD de ras ! In functia dumitale este nevoie de unul dintre cei mai seriosi oameni ai partidului.

  29. 29 ZeV martie 8, 2014 la 11:19 am

    Vasile
    Asa este , ,,.,pentru ca sa fi aliatul lui Basescu iti trebuie un dosar , mai vechi sau mai nou!”
    Pe coperta unuia dinre ele pare-mi-se ca scrie un nume…porumb..porumbel..porumbac…nu mai tin mine. Poate ca ne luminati dvs.
    (Z)

  30. 30 ZeV martie 8, 2014 la 11:29 am

    SANTINELA
    Foarte corect, alaturi de Catalin Ivan trebuie sa o remarcam si pe d-na Corina Cretu; un politiciam ROMAN autentic, de mare valoare profesionala si de mare perspectiva (dupa parerea mea).
    Unii, ne spun ca poate va veni si momentul in care sa alegem la Cotroceni o femeie.
    Majoritatea dintre noi au luat in deradere (partial misogina) acesta posibilitate, dar asa pentru ca s-au raportat exclusiv la Elena Udrea si (ca rezerva anti-topmodel) Monica Macovei. (Z)
    La modul serios vorbind, chiar ar trebui, la un moment dat, sa ne gandim la asa ceva, fara sa privim neaparat la centrul de greutate (situat actualmente …la Cotroceni) al unei femei, ci, in primul rand la cap.
    (Z)

  31. 31 ZeV martie 8, 2014 la 11:44 am

    @Motanul Incaltat

    Trebuie sa va reamintesc ca si domnul Ion Iliescu a avut planul diabolic de a fragmenta spectrul politic din Romania IN PREAJMA UNOR ALEGERI IMPORTANTE plan care a condus la exoticul CPUN, pentru a induce deruta si a marginaliza partidele istorice. In acest fel, a permis oricarui terche berchea sa-si faca bartid, proto-afaceri si mai apoi..fara numar, fara numar. (Z)
    Daca asta spun pedeleii ca este ,,norma” europeana, eu, daca as fi in locul lui Blaga, as include in programul electoral sa schimb/amendez aceasta norma aiutitoare.
    Poate ca in Europa, ,,norma” nu produce efecte (oamenii fiind mult mai maturi dpdv politic), dar tare ma intreb daca nu cumva aceasta norma a aparut pe firmanul Bruxelles-ului VIA Bucuresti (palatul Cotroceni) (?)
    Intr-o tara derutata, nu strica sa o bulversam de tot – nu-i asa ? – mai ales ca pe plaiul mioritic functioneaza regula (nescrisa): ,,fiecare om cu ideologia lui”. Dar tare seamana acest demers a plagiat din ideologia PPE. Sau PPE-ul se inspira din exemplul Romaniei ??
    😉
    Dar, ma rog, asta e lupta politica si se pare ca nimic nou sub soare nu poate sa apara in acest domeniu lipsit de (prea multa) imaginatie. (Z)
    Domnul Ion Iliescu ramane adevaratul vizionar al erei postdecembriste si un mentor (subliminal) pentru toti politicienii, indiferent de coloratura.
    (Z)

  32. 32 ZeV martie 8, 2014 la 11:58 am

    ps-Motanul Incaltat
    Din cate inteleg, recunoasteti ca dreapta este scindata rau intr-o multime de formatiuni care, spuneti dvs, nu se pot uni, fiind incompatibile.
    Se prea poate, dar atunci, ce facem (presupunand ca suntem anti-psedisti) ?
    Simplu:
    O punem de o norma europeana, si dam liber la partide politice…evident, pe spatiul din stanga al spectrului politic. 😉
    Iata cum poate sa apara si fragmentarea social democratiei…sa nu-mi spuneti ca exista in lume nspe mii de ideologii diferite fundamental, ca nu va cred. 😉
    Dar nu strica sa mai zgandarim nitel pesedul, ca prea e mare si tare in aceasta tara in care democratia ppeista trebuie sa invinga musai si definitiv.
    Da, PPE este UN ASPIRATOR DE PARTIDE , de aceea nu are O IDEOLOGIE BINE DEFINITA.
    Spuneti ca PNL va ramane in ALDE ?
    Traim, vedem..(vorba lui Eusebiu).
    (Z)

  33. 33 lucica53 martie 8, 2014 la 12:27 pm

    In nume personal, multumesc pentru urarile de 8 Martie, exprimate pe acest blog! Aceleasi ganduri bune pentru doamnele/domnisoarele din vietile dumneavoastra!

  34. 34 Theodora martie 8, 2014 la 12:44 pm

    Nu voi vota niciodata pe cineva care face parte din PPE.

  35. 35 Centru martie 8, 2014 la 2:14 pm

    Eu m-am simtit jenat vazandu-i pe jucatorii lui Piturca cum cereau , aproape ca niste cersetori , tricourile argentinienilor dupa meci .
    Un argentinian ( urmas de spaniol si italian , deci nu departe de noi ) i-a dat tricoul lui Bourceanu cu o expresie de dispret pe fata , in genul ” lasa-ma si du-te ” .
    N-au romanii un pic de clasa si demnitate ?

  36. 36 ZeV martie 8, 2014 la 2:41 pm

    Pricepeti acum ce va spun, dragi colegi portocalici (care scrieti dar MAI ALES care cititi aces blog de elita), unii dintre voi, cu pete de pasiune pe creiere ?
    Gicacontrismul extrem si irational se intoarce impotriva voastra si, pana la urma, va faceti de ras.
    Si faceti rau adevaratilor vostri sustinatori…cei care gandesc, cei care cred in dialog si reconstructie. Nimeni nu este bun absolut si nimeni nu este rau absolut…cu exceptia lui Traian Basescu. 😉
    Repet: Traian Basescu NU ESTE PROST. TRAIAN BASESCU ESTE SMECHER. De aceea a semnat grabit decretele de numire pentru ministrii CABINETULUI REMANIAT. Stia ca risca suspendarea pe o decizie VALIDA a CC de incalcare grava a Constitutiei. 😉
    ATENTIE: AVEM DE-A FACE CU UN CABINET REMANIAT (cf art 85 + o hotarare expresa a CC din 2008-din care rezulta ca PRESDINTELE AR INCALCA GRAV (REPET, GRAV) CONSTITUTIA, DACA NU AR FI DUS LA INDEPLINIRE HOTARAREA PARLAMENTULUI)…….NU GUVERN NOU INVESTIT CU ALT PROGRAM DE GUVERNARE CA DOCUMENT OFICIAL ASOCIAT SI VOTAT DE PARLAMENT.
    Un guvern remaniat, TREBUIE sa se constituie pe vechiul program. Asa este Constitutia actuala, fie ca ne place, fie ca nu.
    😉
    Ceea ce au convenit premierul si presedintele este CU TOTUL ALTCEVA, UN JOC DE GLEZNE POLITIC LA LATITUDINEA PREMIERULUI (DACA VREA) pe baza art 114 care se aplica UNUI GUVERN IN FUNCTIE.
    Castiga si premierul si presedintele, convenind asupra asumarii ulterioare a UNUI UPDATE DE PROGRAM POLITIC:
    -Premierul obtine o identitate a noii coalitii ( ca tot unitar) si o clarificare/actualizare a obiectivelor specifice.
    -Presedintele, isi face sustinatorii sa creada ca a avut IN ULTIMA INSTANTA dreptate si evita umilirea totala,
    Ofera totodata, opozitiei, o noua sansa sa mai bata electoral din picioare (martea viitoare n.r.) . Din pacate, este tardiva..PONTA VA PUNCTA DIN NOU.
    Dar daca PNL nu initiaza (sau sustine) o motiune, CUM AM MAI SPUS, BLAGA O IA CATASTROFAL IN FREZA.
    ASTA E VASILE…DACA TE IEI DUPA UDREA SI UN PARTID CARE NU EXISTA IN PARLAMENT -PMP… 😉
    Basescu ar vrea un nou (eventual) circ DOAR pentru PMP. Voi sunteti victime colaterale. PMP nu are ce pierde, deoarece..nici nu exista.
    😉 😉
    In realitate, Basescu n-avea de ales….Zegrean a spus ceva important inaintea semnarii decretelor:
    CC NU SE POATE SUBSTITUI PARLAMENTULUI, IN MATERIE DE INVESTIRE, REMANIERE, SAU..DEMITERE (PRIN MOTIUNE).
    Chestia cu programul de marti, nu are nicio legatura cu decizia CC de astazi. Pur si simplu, sesizarea este INADMISIBILA, deoarece CC NU ARE JURISRUDENTA IN MATERIE SI I SE CERE SA-SI DEPASEASCA ATRIBUTIILE. S-ar chema….ABUZ IN SERVICIU (expresia atat de draga procurorilor basisti).
    Q.E.D.
    De aceea, a declarat Zegrean, A PRIORI, ca ,,CC nu darama guverne, aceasta fiind doar de competenta..Parlamentului”.
    😉 😉
    Poate ca re-vine mintea la cap la toti…puterea va pricepe ca nu se poate juca cu legile, dar nici opozitia cu contestatiile si..sabotajele care slabesc Romania pe plan international.

  37. 37 Cris martie 8, 2014 la 4:06 pm

    Vă mulțumesc domnilor care mi-ați transmis și mie urări de la mulți ani, dar să știți că pe mine mă enervează ziua asta „a femeii”, la culme.
    Ce naiba e asta?
    Înțeleg să fie marcată în țările în care femeile nu au dreptul la educație, instruire, nu au libertate de mișcare, sunt exploatate și maltratate, dar în țările în care femeile au șanse egale cu șansele bărbaților (dar refuză să le exploateze…) Ziua Femeii e o prostie.
    S-o țină americanii! la care, la muncă egală (ACUM aflu din gura lui Obama) femeile primesc un salalriu mai mic.
    Ziua Mamei mai merge. Mamele normale (că există și anormale) merită un omagiu din partea fiilor și fiicelor, măcar pentru sarcină și naștere.

    Și acum, fiindcă Scorpionul s-a răcorit, vă spune, domnilor (și doamnelor, hai! treacă de la el!)
    că vă dorește numai bine, în primul rând sănătate și să vă exersați condeiul în continuare pe blogul d-lui Năstase.

    D-lui Năstase, Scorpionul îi transmite toată afecțiunea și tot sprijinul moral de care e în stare un Scorpion (și E în stare…).

  38. 38 Cris martie 8, 2014 la 4:14 pm

    Mă bucur că dl. Năstase e de acord cu mine că PNL nu a avut și nu are de gând să iasă din Alianța Liberală Europeană pentru a trece în PPE.
    Zvonurile împrăștiate atât în țară cât și la Bruxelles au scopul de a discredita PNL și de a-i lua cât mai mulți votanți posibil.
    Mie îmi pare rău că unii colegi de blog iau de bune toate „știrile pe surse”, toate „se pare că”, „am auzit că”, și le dau aici ca „foarte probabile”.
    Mijloacele de informare de care beneficiem au și un revers: câteodată poți să cazi pradă, fără să vrei, dezinformării și manipulării.

  39. 39 Motanul Incaltat martie 8, 2014 la 4:19 pm

    @Zev
    Dupa parerea mea, chiar daca s-ar infiinta mai multe partide, lucrul acesta n-ar schimba radical situatia politica. Cu alte cuvinte vom avea aceleasi partide importante: PSD, PNL, PDL, UDMR. La noi exista multe partide, au existat si in trecut multe, cum ati amintit si Dvs., dar de multe dintre ele nici nu s-a mai auzit., asa ca la ora actuala sunt cele patru partide mari, amintite mai sus, care conteaza. Uitati-va la UNPR, PC – ca vorbeati de stanga esicherului politic, daca nu ar fi in alianta cu PSD nici n-ar putea sa intre in Parlament. PMP, FC, tot cam asa ceva…

    Asa ca partidele mari, cele care vor conta, vor ramane cele patru: PSD, PNL, PDL si UDMR.

    Repet, exista partide noi. Poate se vor infiinta si altele noi. Dvs. credeti ca unul din partidele acestea noi ar putea creste astfel incat sa devina semnificativ pe scena politica romaneasca?

  40. 40 ZeV martie 8, 2014 la 4:36 pm

    Maximmouse
    Din cate te cunosc, pe mine nu ma surprinde. Doar confirma normalitatea.
    😉

  41. 41 ZeV martie 8, 2014 la 4:38 pm

    Da, La Multi Ani, fetelor.
    Gata cu politica, de luni (marti) incolo….
    😉

  42. 42 Marian Nicolae martie 8, 2014 la 4:48 pm

    Barroso:
    Ucraina va încheia un acord de asociere cu UE și o va face în timp de pace

    http://www.cotidianul.ro/barroso-ucraina-va-incheia-un-acord-de-asociere-cu-ue-si-o-va-face-in-timp-de-pace-233564/

    Președintele Comisiei Europene (CE), José Manuel Durao Barroso, a declarat sâmbătă, la Atena, că Ucraina va semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), respins de precedenta administrație a țării, și o va face în timp de pace, informează sâmbătă EFE, citată de Agerpres.

    „Ucraina va pecetlui asocierea sa cu UE, dar o vom face de așa manieră încât să fie pace. Obiectivul nostru este o Ucraină în pace și prosperă”, a asigurat Barroso în timpul celui de-al VI-lea summit european al regiunilor și orașelor, desfășurat la Atena.

    În noiembrie anul trecut, fostul președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a refuzat să semneze în ultimul moment un acord de asociere cu UE, fapt ce a declanșat proteste masive care au dus la căderea guvernului.

    ––––––––––––
    – nota Roninjaune…….

    Interesanta afirmatia domnului Barosso……afirmatie care ridica totusi o intrebare: In timp de pace….pai avem o problema mare cat casa, deoarece odata cu sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a dat bucuria peste noi cu Razboiul Rece…iar odata Razboiul Rece consumat….am inceput Razboiul Economic in care ne aflam inca…..

    Asa ca, intrebarea mea ar fi urmatoarea:
    Oare cate zeci de ani mai trebuie sa asteptam pentru ca nazuintele domnului Barosso sa se fructifice….intr-un spatiu de pace utopic…spre care ne tot indreptam de alte cateva zeci de ani………

    Incurcata afirmatia de mai sus….totusi nu mai incurcata decat afirmatia domnului Barosso………

  43. 43 George Ban martie 8, 2014 la 5:14 pm

    @Zev
    Gând la gând cu bucurie în ceea ce o privește pe CC. Eu i-am spus mai demult că aștept să candideze în 2019. Iată că se poate mult mai devreme!

  44. 44 Doru Coarna martie 8, 2014 la 6:05 pm

    @ ZeV,

    dar impingerea PNL-ului de la guvernare nu a slabit Romania pe plan international, taman cand exista un fel de conflict in tara vecina?

    Eu vad problema asa: USL era ca un senvis, adica doua felii de paine, PSD si PNL, si intre ele niscai bunatati, adica programul lor de guvernare. Ponta ce a facut, a aruncat felia de sus, a inlocuit bunatatile cu niste zgarciuri oarecare, si a pus deasupra o felie de paine mucegaita de prestatiile anterioare, UDMR, insistand apoi ca acelasi electorat sa manance acest senvis nevotat vreodata!

    Paarerea mea e ca Parlamentul a gresit, nu trebuia sa accepte remanierea intregului spectru politic, fara un program de guvernare… caci s-a schimbat intreg spectrul, partide din opozitie, perdante, au ajuns la guvernare, altele s-au ranforsat sau slabit prin imigratia parlamentarilor, iar programul s-a incropit din certitudini concesive pt UDMR si promisiuni greu de acoperit practic, pt populatie…

    Mai mult, s-a creat un precedent si deci o jurisprudenta la CCR, prin care de acum incolo, orice premier va putea anula votul cetatenilor incropind orice majoritate, orice guvern si orice program, toate nevotate! Mi se pare un fel de lovitura guvernamentala data populatiei, de fapt! Si nu stiu cine va mai iesi la vot in Romania… Lumea intelege ca trebuie sa-ti faci jocul tau politic, dar fara sa-i prostesti pe toti, fa-o multumindu-i pe toti daca esti inteligent pe undeva…

    Si asta ar trebui sa fie extrem de grav, numai ca Basescu are blatul sau cu micul Titulescu, mare amator, de fapt profesionist in intelegeri secrete, si desigur, enteresul personal intai de toate…

    PS. Ai vazut azi ca premierul admite ca ar putea candida, normal insa, contrar vointei lui? Ei? L-ai vazut si pe Basescu cum se declara cel mai bun premier? Acum nu-ti mai ramane decat sa te declari si tu cel mai mare fraier… daca nu cumva il vei forta tu pe Ponta sa-si reevalueze optiunea… Pt ca va urma si marea tzeapa, este in firea lucrurilor…

    Cei doi au constat ca numai impreuna isi pot satisface toate enteresele, eu am intuit asta inainte ca ei s-o puna… de-un aranjament, chiar spuneam ca nici ei inca nu o stiu, dar se vor lua…

    Ce te faci insa daca apare un contracandidat care minte si promite mai mult? Ca sa nu apara o astfel de defectiune, important va fi sa nu votezi ca le strici socoteala si deranjezi, caci voturi de rezerva sunt suficiente daca tot nu stim cati suntem, slava Domnului!

  45. 45 Ghita Bizonu' martie 8, 2014 la 6:07 pm

    Centru

    nu stiu de pe ce luna a sistemului jupiterian ai venit matale sau de prin ce vagauna lipsita de curent electric si biblioteci insa baietas ar fi cazu sa afli ca de secole spanilolor li se reproseaza prea marele defect al mandriei – rupt in @@r, cu capa in zdrente si matele chioraind de foame un spaniol se pretinde hidfalgo, don si e gata sa isi „spele onoarea” . Onoarea nu se poa spala decat cu sange
    Iar argentinienii … hm .. „prototipul” argentinanului ideal ar fi el gaucho. Pe lana astia spaniolii trec drept oameni potolotiti (se pretinde ca un gaucho este un indivd caruia nu ii pasa de bani .. dar te omoara fara sa clipeasca daca incerci sa il fraieresti de 5 centavos)

    E drept ca ambele tari sunt scutite de mari ganditori gen Patapievici si compania fiindca pe acolo astia (plus d’alde Boia si alti mistificatori) au prostu’ obicei sa cada in cutit ….pe cand la noi se aburca in functii de cenzori oficiali!

  46. 46 blogideologic martie 8, 2014 la 6:10 pm

    Drepturile naturale http://www.businessdictionary.com/definition/natural-rights.html?nl=bdtod
    Sunt drepturile fundamentale bazate pe legea naturală universală, aceasta prin opoziţie cu legea “pozitivă” (cu un caracter de certitudine) făcută de oameni. Drepturile naturale se bazează mai mult pe cutume, pe arhetipuri culturale, decât pe legiferări “pozitive “ făcute de guverne ori stabilite prin tratate internaţionale. În opinia mea, Lex antiquaValachorum (Legea străbună a valahilor) făcea parte din categoria drepturilor naturale. Tratatele internaţionale asociate cu Pacea din Westphalia de la anul 1648 au făcut tabula rasa din această Lex antiquaValachorum.

  47. 47 Fragmentarium Politic martie 8, 2014 la 6:21 pm

    Ponta al III-lea si semintele dezintegrarii

    Prin ceea ce voi spune nu voi urmari sa-l demonizez pe premierul Victor Ponta, Henry Kissinger are dreptate, orice astfel de excurs ascunde lipsa de argumente, dar unele din prevederile programului celui de-al treilea guvern al sau intra in conflict cu prea multe lucruri serioase pentru a fi trecute cu vederea.

    Angajamentele noului Guvern fata de UDMR, care a fost cooptata la guvernare, ne arata un pret inacceptabil. Obligatiile pe care si le-a asumat Ponta in protocolul cu UDMR, care s-ar putea sa aiba si clauze secrete, dupa cum a avertizat Basescu, de introducere a limbii maghiare in institutiile statului, de creare de universitati de stat in limba maghiara si de infiintare de posturi de radio si televiziune in limba maghiara pun la grea incercare integrarea europeana si spiritul constitutional romanesc.

    Toata lumea stie ca integrarea inseamna alinierea partilor unui intreg la acelasi standard, apropierea si marirea asemanarilor partilor, nu amplificarea deosebirilor dintre acestea, a distantarii, a fortelor de desolidarizare si disolutie, care pun presiune pe intreg si il ameninta cu ruperea.

    Ceea ce vrea sa faca Ponta este tocmai hranirea si incurajarea fortelor centrifuge, contrare integrarii europene. UE nu poate exista decat printr-o integrare interna, statal-nationala, a fiecarei tari membre in parte, lucru lesne de inteles daca luam aminte la unele tentative dezintegrationiste, mai vechi sau mai noi. Cred ca o reactie a PPE, preocupat in aceste zile de ascensiunea extremismului si euroscepticismului, ar fi ultimul la care sa se fi gandit si PSD si UDMR.

    Cu ascendentele care vin de la UCD/UCS, intr-adevar, s-ar putea vorbi, pe componenta sociala, de politici tangibile intre social-democrati si populari, si udemeristii sunt populari ca ideologie si aderenta. Dar PPE este adversarul intransigent al internationalismului, in vraja caruia par sa fi cazut Ponta si Hunor, daca vom constientiza cat de mult vor apropia cei doi perspectiva unei reeditari cominternist-staliniste a unei regiuni autonome maghiare.

    Masurile preconizate de Guvernul Ponta III vin insa in contradictie flagranta si cu spiritul si litera Constitutiei, care consfintesc caracterul national si unitar al statului roman. Este evident ca acestea sunt specifice unui stat federal, si acolo se va ajunge, daca vor fi aplicate, in pofida realitatii, proprii unui stat national si unitar.

    Oriunde in lume, cine supraliciteaza drepturile unei minoritati nationale de pe teritoriul unui stat national si unitar, cu supra-drepturi de partid etnic, de steaguri etnice, de limba etnica de stat, de universitati etnice de stat, de mass-media etnica de stat se va confrunta intr-o rea zi cu aceeasi problema, pe care constient sau inconstient a creat-o, de pretentie de creare a unui stat etnic pentru minoritatea respectiva, chit ca ar fi imoral, ilegal, neconstitutional sau ca ar incalca orice standard universal valabil. Pentru orice stat national si unitar, un partid al unei minoritati nationale este o aberatie, datorita scopurilor si consecintelor dezintegratoare, pericol pe care toate statele il stiu si de care se apara cat pot de bine.

    De ce sa fi ajuns Ponta la un compromis atat de periculos si de condamnabil? Nu pot decat sa presupun ca pentru a-si apara si pastra scaunul de premier, pe care fara sprijinul UDMR l-ar fi putut pierde mai usor sau mai putin previzibil, in raport de sensibilitatea noii majoritati si de manevrele parlamentare ale opozitiei. In al doilea rand, pentru a-si cumpara voturile minoritatii maghiare la alegerile prezidentiale, suplinindu-le, cat de cat, pe cele pierdute in urma plecarii din USL a PNL.

    Sincer, nu credeam sa-l regret atat de repede pe Crin Antonescu, al carui partid istoric si-a meritat pe deplin denumirea de national cat a fost la guvernare, sper ca si in opozitie sa fie la fel. In opinia mea, dupa toate standardele de cultura politica si de stat national si unitar, Victor Ponta a inceput sau este pe punctul sa faca pasi gresiti.

    Nu mai vorbesc de faptul ca ce s-a intamplat in legatura cu modificarea structurii si compozitiei politice a Guvernului in democratiile consolidate nu se mai intampla, dupa cum a remarcat presedintele CCR . En passant, ceea ce nu a remarcat Zegrean este ca stabilitatea niciunei tari nu este conditionata de un om, fie el chiar si premier, de un guvern este cu totul altceva.

  48. 48 Vsile martie 8, 2014 la 6:28 pm

    Zev,

    Am vaga idee ca dumneata ma confunzi cu labilul chibit partinic care fuge dupa vreo himera numita cind Basescu cind Ponta,cind Antonescu cind Udrea adica agnosticul barbat femeie transformat in chibit politic dupa chipul si asemanarea dumitale.
    Sau va deranjeaza orice vorba sarcastica despre traseisti politici , ticalosi din politica, oameni de nimic care-si vind constiinta o data cu schimbul nevestei din dotare?
    V-ati uitat barbatia prin toiletele partidului iubit , si ocoliti marele adevar , dispretul fata de proprii semeni romani tradati de frica iubitului Ponta de a
    pierde pe veci o investitura de PM de MAREA TRADARE fata de neam prin aducerea la guvernare a partidului anti-romanesc partid care la ajutat pe Traian Basescu sa ramana la putere prin boicotarea referendumului.
    Asta este subiectul si despre asta ar trebui sa vorbiti si dumneata si Marcus,carco,chiti,piti, miki etc. un subiect si o abordare pe care nu a inteleso nici chiar Adrian Nastatse , acela care face inchisoare acum numai din aceasta cauza si nu alta!
    Greu cu logica Zev, tare greu tata!

  49. 49 Cris martie 8, 2014 la 6:44 pm

    @ ZeV 8 mart. 8 mart. 11:29 am:

    De acord. O apreciez foarte mult pe Corina Crețu.

  50. 51 Luminita Arhire martie 8, 2014 la 7:31 pm

    Avem suficienti vicepresedinti liberali ? Avem ! Cum deschide unul gura , cum apare o problema … Astazi vi-l prezentam pe … Sorin Frunzaverdeeee !!! Partidul Liberal , prudent , doreste sa mai infofoleasca o vreme intentia de a intra in “marea familie popular-europeana ”, dar lui Sorin Frunzaverde nu i-a spus nimeni sa fie mai discret , asa ca domnia-sa afirma , cu subiect si predicat , ca se OCUPA PERSONAL SI NEGOCIAZA DEJA CU “FAMILIA ” .
    Presedintele liberal se grabeste sa precizeze ca SF nu are mandat . M-as intreba ,insa , daca este posibil ca intr-un partid un VICEPRESEDINTE sa negocieze fara mandat ceva ( si nu orice , ci afilierea la grupul PPE ! ) , despre care PRESEDINTELE nu are habar ? Sau mai exact , este acest lucru credibil ? As spune ca nu …
    Pentru ipoteza din finalul postarii dumneavoastra , cu absorbtia PNL-ului intr-o formatiune politica din care a plecat de putina vreme campioana absorbtiilor din Romania , as avea un mic scenariu , din categoria “Daca dorim sa revedem…”, posibil de derulat dupa ce opozitia va constata cu uimire cate lucruri si cate valori au in comun Blaga cu Antonescu , MRU cu doamna Udrea si Macovei cu Johannis , precum si ca sunt mai multe fineturi care ii apropie decat grozavii care ii despart :
    …Bucuresti , 5 noiembrie , 2014 ; sediul PNL+PMP+PDL+FC+ PNT-CD +altele , intre cele doua tururi de scrutin la prezidentiale . Opozitie unita , doamne inlacrimate in fundal , atmosfera solemna tip nenorocire … d-na Udrea in deux –pieces negru , lipsit de decolteu , sta in picioare . Pe scaun , in dreapta ei , Crin Antonescu , trist , marcat de o suferinta ascunsa … Discurs antologic al doamnei Udrea , din care se retin , din nefericire , doar ultimele cuvinte :” Draga Crin …” Analistii politici , in breaking-news-uri , remarca faptul ca , spre deosebire de giganticul sau predecesor din 2004 , doamna Udrea nu –si sterge lacrimile cu maneca si cu dosul palmei , ci scoate discreta din poseta sobra , o batista . Gestul este interpretat in fel si chip . Analistii nu au ajuns nici pana astazi la o concluzie …
    Istoricii ne spun ca au urmat 10 ani de progres si civilizatie ; nenumaratele guverne Traian Basescu au adus linistea sociala si bunastarea mult-asteptate …
    O singura neimplinire: se pare ca, in mod surprinzator , Antonescu Crin nu si-a castigat mandatul de europarlamentar si asta dintr-o neglijenta absolut stupida a unui functionar din Marele Partid Popular Civic Liberal Taranist Crestin si Democrat , care a uitat sa-l treaca pe lista !

  51. 52 florin martie 8, 2014 la 7:38 pm

    Nu va suparati, autointitulata reprezentanta a Societatii Civile nu a fost votata, aleasa, ci autopropulsata.Ea ca si Cristian Preda au bravat, au slujit CDR si pe Emil Constantinescu, nu pt. principii, ci din interes, sarind in barca lui Basescu pt. a nu ramane pe tusa..Nu reprezinta intelectualii sau Romania Curata, ci teama de anonimat, oportunismul clasic, lipsa de echipa si de idealuri, de sacrificii si fapte concrete in slujba celor multi, napastuiti, mintiti si furati decenii si secole. Negativismul lor e lipsa de constructie, de organizare si sudura sufleteasca,, profesionala, intelectuala!Frustarile ii fac colerici, ipocriti,invidiosi, agenti electorali= gica contra, cand ei nu ajuiona.ng la bucate ;I n-au cutitul in mână.Nu-i mai asculta nimeni, pt ca nu-i inteleg, nu sunt sociabili, n+au darul de a inaripa, a innobila, a insufleti!
    2.Daca dupa 25 mai Blaga nu obtine un scor de minim 7-8 parlamentari europeni, va fi silit sa demisioneze si PMP si PDL vor fuziona. Arbitru va fi Antonescu daca nu va face primul pas spre Blaga.Pavelescu=o gluma]n PNT pt. care Maniu si Coposu n-au somn!
    3. Dreapta nu se poaste uni ca in 1996 decat pe greselile stangii!

  52. 53 Radu Humor martie 8, 2014 la 7:43 pm

    Z tu-ţi dai seama ce penibil eşri ?!
    Devii de-adreptul greţos !
    P.S.
    „Pe Antonescu, are cine sa-l atace, slava domnului. (Z)”
    Te pomeneşti că eşti mândru că te numeri printre ei ….
    Jalnic !

  53. 54 Radu Humor martie 8, 2014 la 8:46 pm

    Ulciorul

    de Omar Khayam

    Ramai sa mai ciocnim o cupa
    La hanul vechi de pe coclauri
    Caci pentr-un vin si pentru tine
    Mai am in san trei pungi cu aur
    Ramai sa ne-alungam tristetea
    Si setea fara de-alinare
    Cu vinul negru de la hanul
    Din valea umbrelor fugare

    Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
    Din care bei infrigurata
    E faurit din taina sfanta
    Din taina unui trup de fata
    L-a faurit candva olarul
    Cel inspirat de duhul rau
    Din taina unui trup de fata
    Frumos si cald ca trupul tau

    Inmiresmeaza-te frumoaso
    Ca pe-un altar de mirodenii
    Cand zarea-i plina de albastru
    Cand lumea-i plina de vedenii
    Si-atat cat darurile noastre
    Mai au pe margini bucurii
    Caci maine in zadar vei bate
    La porti de suflete pustii

    Ca maine-om putrezi-n morminte
    Uitati nepomeniti de nimeni
    Caci maine vor veni olarii
    Sa fure lut din tintirime
    Si trupul tau care mi-e astazi
    Cel mai iubit dintre limanuri
    Va fi un biet ulcior din care
    Vor bea drumetii pe la hanuri

  54. 55 vsile, martie 8, 2014 la 9:50 pm

    Da se pare ca mesajele de aici again goes ashtry! However,

    Trebuie sa recunosc ca decizia curtii lui Traian took me aback!

    Sa dai un asemenea veridict de catre proprii tai coechiper este deja pentru traian Basescu un vot de blam, el alaturi de partidele lui fiind initiatori si sustinatorii plangerii respective. Pentru Blaga, asa cum spunea pe undeva fara sa vrea Zev si pe alt segment este o discreditare directa.

    La fel si pentru Ponta care a pupanmiini murdare care l-au avertizat pe Basescu ca nu-i momentul sa destabilizeze inca o data tara.

    Acum fara opozitie , cu execeptia celei critica a lui Antonescu , intrun USD dominat de bancnotele mari ale dolarului PSDisi , dl. Ponta va putea aplica mai bine solutiile social de stanga alaturi de doleantele UDMReului intro Romanie mai mica pentru romani si mai mare pentru anume nationalitati ai caror leaderi stapanesc politicile favorizante semenilor pe care ei ii reprezinta..

  55. 56 danny martie 8, 2014 la 10:13 pm

    asta nu poate decat sa-mi confirme parerea ca „suceala” lui crin a fost sugerata de catre departamentul de stat al sua in schimbul sustinerii la prezidentiale. doar ca ce sa vezi…teapa!

  56. 57 Maximmouse martie 8, 2014 la 11:20 pm

    Stimata Gazda,

    Si eu cred ca este gandita o „adunare” a opozitiei astfel incat, „atunci”, sa fie usor de retinut si cumva, depersonalizat…cand zici „opozitia democratica” este altceva decat pmp, pdl, pnl, fc, pnt cd, etc….

    Acuma sa vedem , deocamdata, liberalii se alinta, fac mauri, asta din cauza ca prin alianta cu psd, le-au crescut semnificativ procentele, asa ca se lasa o leaca mai greu….:) 🙂 ca si presedintele lor….:) 🙂

    Dupa alegerile pentru parlamentul european, este posibil ca scenariul sa sufere , totusi, modificari….si sa fie lasati drakului din brate cu totii….urmeaza sa vedem, depinde si de psd.

    Acum, am si eu o nedumerire : de ce toata lumea il ademeneste pe Ponta, tanarul si promitatorul nostru PM, sa candideze pentru Cotroceni?

    Oare, este el la varsta si experienta necesare ca sa se retraga la Nitzu Vasile (depou de troleibuze ITB, pe timpul comunistilor, nu stiu daca mai exista si nu a fost retrocedat si s-au construit vile cu WC in curte 🙂 🙂 🙂 ?!

    Daca dorim un presedinte care sa respecte atributiunile conferite de Constitutie, apoi acela trebuie sa nu „faca” in sens basescian nimic, in nici un caza sa se substituie primului ministru.

    Cui i-ar folosi ca Ponta sa dispara din peisajul executiv la varsta frageda de 40 de ani, tocmai cand ar trebui sa performeze si mai bine ca PM?! Pai, eu cred ca in nici un caz prietenilor psd….:) 🙂

    Asa, atat despre Ponta.Dar cine?! Nu este greu de vazut.Exista candidati, se va alege unul , care sper sa nu fie, totusi Tariceanu. Iar imi aduc aminte cu placere de Nea Nicu Vacaroiu, ce calm si tihna era in scurtul rastimp cat a fost presedinte interimar.Asa un om, potolit, nu se gaseste frate in toata Romania?!

    In caz ca se alege Oprescu, care este un candidat valabil, atunci trebuie sa-si cristalizeze discursul ca este cam evaziv….

    Cu stima.

  57. 58 sadicu martie 8, 2014 la 11:25 pm

    Daca ati hotarat sa-mi blocati mesajele,nu e nici o problema.Raman cititorul dumneavoastra si atat.De fapt si al lui ZeV. 🙂

  58. 59 sadicu martie 8, 2014 la 11:27 pm

    Azi a fost o zi foarte frumoasa si fiind liber nu am putut rata ocazia de a merge la pescuit.Spre seara,m-am intors acasa,(cu coada intre picioare pentru ca nu am prins nimic 🙂 ) si pentru ca sotia se uita la un film pe HBO,mi-am zis…hai sa dau o raita pe internet.
    Intrand pe blogul lui Adrian Nastase,l-am descoperit pe ZeV,sarind intr-un picior de bucurie pe aici.
    Zic:”vai de mine,doar nu o fi picat nava cu care s-a intors Traian Basescu de la Congresul PPE”!
    Ii zmulg sotiei telecomanda din mana si disperat dau pe canalele de stiri.
    Pe B1 TV,reclame,pe Antena 3,reclame,pe Realitatea TV,ce sa vezi? Traian Basescu era,(cred),cu nepotica la frizerie.Foarte tonic,foarte fericit,foarte implinit,la fel cum cum a fost si ieri si alaltaieri.Starea unui om caruia i-au iesit toate,mult peste asteptari.
    Citesc mai linistit si atent ceea ce a scis ZeV,apoi realizez despre ce e vorba.
    Offffffffff!!! Draga prietene ZeV:tu nu ai dormit noaptea trecuta,iar azi n-ai pus mancare in gura pana nu ai aflat decizia CCR.
    Pai eu am scris 2 sau 3 mesaje prin care am incercat sa te linistesc pe tine,pe fratii si surorile tale de suferinta de pe blog.
    Pai nu avem,noi basistii asteptari de la Traian Basescu pe cat aveti voi temeri.Nu-i sufficient ca a reusit,saptamanile astea, sa tranteasca la pamant o alianta de 70%? Nu-i suficent ca a reusit sa treaca PNL in opozitie si cu ce zestre?Niciodata in existent sa post-decembrista. PNL nu avut atatia parlamentari,presedinti de consilii judetene,primari,consilieri locali.
    Stiai ca PNL+PDL, au impreuna aproape 60% din alesii locali,(raportat la numarul de locuitori)? Stiai ca in 29 de judete s-a refacut alianta D.A.?
    Ti se pare putin lucru? Ti se pare putin lucru sa rupi jumatate din armata adversarului si s-o mai si intorci impotriva sa?
    Acum nici Basescu nu-i ”superman” sa resolve si PNL si PSD dintr-un singur foc.Mai sunt 9 luni pana la alegerile prezidentiale,adica timp berechet. 🙂
    Sunt 58 de grei ai PSD,(oameni de la varf si baroni locali),ale caror dosare penale sunt la ”ultima strigare” in instanta,(dupa cum ai observant,in ultimii 3 ani,DNA ,a reusit sa instrumenteze in mod profesionistl dosarele penale,iar rezultatele le cunoastem cu totii).Intradevar,din 2005 si pana prin 2008,s-a mers destul de greoi,dar mi se pare normal.Pana la castigarea alegerilor de catre Traian Basescu,procurorii nu au anchetat inalti demnitari sau functionari publici. Intre timp,procurorii au dobandit experienta,au curaj,au determinare,iar colaborarea DNA& SRI,este ”D-zeu pe pamant”,in sensul ca nu scapa nici pasarea cerului.
    Apoi exista acel dosar cu ordonanta ASF,si din cate am vazut in aceste zile,NU ESTE GLUMA,DIMPOTRIVA,E GROASA RAU DE TOT.
    Sunt 1000 de pagini de interceptari telefonice si ambientale si deocamdata in mass-media au aparut doar ”picaturi”.Toate drumurile duc spre Victor Ponta.Am vazut aseara ca cei de la antena 3,i-au lasat din brate pe Daniel si Laura Chitoiu,incercand sa sugereze ca Ministrul de Finante,l-a indus in eroare pe Victor Ponta atunci cand a semnat acea ordonanta de urgenta.
    Si daca ar fi asa,sti cum se cheama? Neglijenta in serviciu.
    Imagineaza-ti ca atat Radu Rusanu cat si Laura si Daniel Chitoiu,risca ani grei de puscarie pentru ceea ce au facut ceea ce-i oblige sa coopereze cu autoritatile.N-am nici o indoiala ca Daniel Chitoiu are multe a le povestii procurorilor:de exemplu,cum a reusit un infractor de drept comun precum Gruia Stoica ,(aproape),sa puna mana pe CFR Marfa.
    Dar ceilalti ministri liberali,acum ca au fost aruncati de la guvernare,crezi vor tacea? Asa cum am scris,eu am fost convins pana in ultima clipa ca Ponta o sa-l accepte pe Klaus Iohanis,ministru de interne si vicepremier,(posturi care ,oricum,erau in ”parohia” liberalilor) chiar daca asta ar fi insemnat sa inghita o ”broasca” mare si amara.
    Guvernul Ponta avea in parlament o majoritate mai mult decat confortabila si foarte sigura,rezultat al vointei populare exrimate in 2012,o majoritate cu care ar fi putut sa mute muntii din loc.
    Acum dispune de o majoritate ”carpita” si foarte nesigura,in care,cel putin 100 de parlamentari ,(cumparati de ”generalul izmana” de pe unde a apucat),sunt dispusi sa incline balanta in partea cealta cand simt ca ”se impute branza”.
    E mai bine pentru Ponta sa aiba de-a drepta sa un minstru de la UDMR,in locul unuia de la PNL?
    Oricat s-ar straduii angajatii antenei 3 sa explice publicului restrains pe care-l are ca negrul e de fapt alb,ca steagurile unei minoritati sunt de fapt steagurile unor comunitati:NU TINE.
    Eu nu vorbesc in numele romanilor ca altii de pe aici,eu vorbesc in numele apropiatilor,(total dezinteresati de politica):PONTA A PREFERAT UN UNGUR IN LOC DE UN SAS…asta s-a retinut,in jurul meu ”nepolitizat”.
    Voi continua!

  59. 60 blogideologic martie 9, 2014 la 12:23 am

    Limba Română trebuie să fie folosită ca pârghie pentru rezolvarea problemelor României. Să recunoaştem, sunt probleme de mare complexitate.

  60. 61 blogideologic martie 9, 2014 la 6:57 am

    Dacă uităm răul făcut asupra noastră înseamnă că ne desconsiderăm pe noi înşine ca naţiune modernă. Cinci milioane de români au dispărut din ţară după dezatrul naţional românesc ce s-a chemat (se mai numeşte încă eufemistic aşa) “revoluţia română din decembrie 1989”. De uităm, ne merităm supranumele de “stupid people” pe care ni l-a ataşat ca etichetă de naţiune alogeno-cominternistul Silviu Brucan imediat după evenimentele regizate din exterior, dar petrecute la noi, în decembrie 1989. Atunci noi am împuşcat doi bătrâni în ziua de Crăciun. Am considerat că făcuserăm un gest sublim, cu semnificaţie planetară!

  61. 62 Nita Ana Rodica martie 9, 2014 la 9:25 am

    Sa speram ca nu o sa uitam niciodata de cei care au condus aceasta tara numai pentru interesele ei lor si ne-au umilit si ne-au adus inapoi in timp.

  62. 63 Marcus martie 9, 2014 la 10:00 am

    basesc A Scos Constitutia La Produs European !

    Vazand chiombila ca violurile sale publice aplicate fara pic de pudoare (daca nu altceva) Constitutiei Romaniei au ajuns sa nu mai trezeasca nicio reactie in Romania, ce credeti domniile voastre ca s-a gandit (de parca ar putea sa si gandeasca euglena dracului?) : “Ia s-o iau eu pe coana Constitutie si, pe modelul proxenetilor mioritici, s-o scot putin la produs si afara din tara, ca vaz ca ie la moda sa incurajam turismul erotic !”.
    Zis si facut!
    A luat-o pe tanti Constitutie de par si a dus-o in suturi (ca sa stie cine este pestele) tocmai la intalnirea europeana a popularilor, unde le-a facut acestora o demonstratie live de sex total si fara carcnire din partea victimei cu saraca Mama Legilor din Romania. Cu alte cuvinte trogloditu’, din pozitia sa neutra de artbitru intre partidele din Romania, s-a apucat sa bage la greu si cu oralul dat la maximum clipuri publicitare, recomandand cu caldura noul sau partid de nici unu la suta, Miscarea Populara, celor care au probleme fie cu hemoroizii, fie cu vezica. Si asta deoarece a vazut ca orisicat a incercat el cu ocazia jelaniei Udraresei la CC, pe motiv de neconstitutionalitate a guvernului Ponta 3, sa faca in tara pe agentul electoral, romanii au ras si cu curu la o asa nastrusnicie, aratandu-i mijlociul si spunandu-i sa nu mai manance cacat deoarece un partid care nu exista in Parlament, recte Miscarea Populara, nu are cum sa iasa cu jalbe in protap adresate slugilolr de la CC.
    Asa ca macar popularii europeni sa stie ca el face tot posibilul pentru ca tuta de fixa sa reintre la viitoarele alegeri in Parlamentul European.
    Lasand caterinca la o parte, macar asa de amoru’ artei, nu gaseste se nimeni in tarisoara noastra draga sa convoace ambasadorii straini la Bucuresti si sa-i informeze ca un asemenea discurs este o incalcare grava a Constitutiei tarii, mai ales ca-i recidiva, ea fiind suficienta pentru o noua “lovitura de stat’ data de Parlament ? 🙂

  63. 64 blogideologic martie 9, 2014 la 10:31 am

    Venind secolul XIX, atingem universalitatea în cultura română prin Ideologia primară şi prin Epistema de modernitate (aşa cum este aceasta definită de către Michel Foucault). În cultura noastră medievală, atingeam universalitatea prin Isihia.

  64. 65 Cris martie 9, 2014 la 11:54 am

    Ei, și, fiindcă DNA nu mai are interceptări cu „dare și luare de mită” prin telefon, a trecut la „abuz în serviciu”.
    Ăsta e inepuizabil și nebulos precum „subminarea economiei naționale”. Aici poți să bagi cu toptanul miniștri, șefi de agenții, de autorități, de regii autonome, prefecți…
    Să te ții de-acum încolo abuzatori!

    Mi-e dor de perioada 2009-2012 când nimeni nu dădea și nu lua mită, nimeni nu deturna sau delapida fonduri publice, nimeni nu abuza și nimeni nu era abuzat…
    Aș putea s-o numesc pe drept cuvânt Epoca de Aur.

  65. 66 Cris martie 9, 2014 la 12:17 pm

    @ Marian Nicolae:

    Viața domnilor fără noi e posibilă, dar tristă.
    viața noastră fără domni e posibilă, dar tristă.

    Așadar, „ce bine că sunt! ce minune că ești!”.

    (Am o rezervă totuși: chiar așa? orice proastă/prost lângă tine, numai să fie cineva cu care să te uiți la televizor?).

  66. 67 Marian Nicolae martie 9, 2014 la 12:22 pm

    @ blogideologic martie 9, 2014 la 6:57 am

    Eticheta de „stupid people’ atasata poporului roman, nu se potriveste cu realitatea. Mai degraba „innocent people” ar fi mult mai aproape de adevar.

    Noi romanii suntem cunoscuti ca cel mai cinstit si drept popor dintre traci.

    Ca sa vorbesti aceeasi limba cu Imperiul Khazar, trebuie sa fii cel putin tot atat de parsiv si de curva…pardon pentru expresie, ca si cei care fac parte din Imperiul Khazar…..daca nu chiar mai curva si mai parsiv decat acestia….

    De aici vine vorba daca esti bun esti…prost…..
    ASTA CA SA DAM CEZARULUI, CE-I AL CEZARULUI……

  67. 68 ZeV martie 9, 2014 la 12:56 pm

    sadicu
    Daca intr-adevar ati citit (d-ta si ceata de basisti care te asista ,,dezinteresat” de la spate) cu atentie ce scriu, este un pas inainte, pentru voi, basistii, despre care eu inca ma incapatanez sa cred ca sunteti romani, nu surogate pepeiste, sau cai troieni/traieni ai steinilor de la Proprietatea.
    Sper ca d-ta sa continui neabatut pe acest drum lamuritor de realitate. Nici nu este absolut necesar sa recunosti adevarul, sau sa admiti ca te inseli, nu are nicio importanta..doar citeste si iar citeste.
    Eu si Victor vom …continua. (Z)
    Totusi, daca ai citi cu ceva mai multa buna credinta, ai realiza ca ceea ce am scris inainte de circul vostru jalnic si implicit de decizia CC (previzibila chiar si pentru un neuron functional), coincide apropape pana la suprapunere cu ce am scris DUPA.
    Acea decizie , nu a facut altceva decat sa confirme asteptarile noastre calme(cei cu repere logice ceva mai solide), nu sa imprastie prezumtive (in mintile voastre virtualizate) asazise ,,temeri”.
    E suficient doar sa deschizi Constitutia si sa citesti…exact asta au facut si judecatorii CC, nimic altceva..nu de alta, dar riscau sa fie acuzati de vreun stein de ,abuz in serviciu”, ca tot este la moda mecanismul de import made in SUA destinat a netezi cu ,,intentii bune” drumul lui Chevron & Co in Romania. (Z)
    Cat despre Basescu, cum am spus de nenumarate ori, acest om inteligent, malefic si/dar smecher nu are si nu a avut niciodata prieteni…a avut doar dusmani si pioni de sacrificiu.
    La fel a procedat si cu voi, spunandu-va cam asa
    ,,ATENTIE LA MINE, PORTOCALICI SI POPOLARI: sarim impreuna la semnalul meu de pe promontoriu in mare si vom cadea in ,,sus”…..va spun eu, taticul vostru, deci trebuie sa ma credeti” ( 😉 )
    1..2…3!
    Ce se intampla ? Uauu…Base a ramas singur, la locul lui, simuland saritura.
    Voi, Continuati !
    😉 😉

  68. 69 ZeV martie 9, 2014 la 1:06 pm

    ps-sadicule
    Vad ca ai facut o obsesie, stimate coleg, dar sunt nevoit (fara regrete) sa te dezamagesc…sunt casatorit cu o femeie. Nu cred, fara selectie naturala, in ,,valorile” de import.
    😉

  69. 70 ZeV martie 9, 2014 la 1:25 pm

    Maximmouse
    Foarte corect…viitorul lui Ponta dpdv politic se leaga mai solid de calitatea de premier, cel putin, in acest moment. Are timp berechet, este mult mai tanar decat Basescu. (Z)
    Cei care il ,,imbie” pe Victor la Cotroceni, sunt oamenii care nu-i var binele, atat din afara, cat si din interiorul PSD.
    😉
    Un premier puternic, care strange incet incet surubul fiscalitatii si isi propune realmente sa lupte cu evaziunea fiscala, cu siguranta, genereaza opozitie transpartinica.
    La Cotroceni, ei stiu ca Victor nu va putea face ce a facut Basescu, chiar daca Constitutia i-ar permite..pur si simplu nu-i permite ,,constitutia” sa morala. Asta e problema oamenilor morali…sunt mult mai putin liberi decat ceilalti in luarea deciziilor.
    Oricum, Ponta vede corect lucrurile: presedinte si premier de culori politice diferite. In aceasta perspectiva, mi-e foarte greu sa cred ca Antonescu mai are vreo sansa la oricare dintre cele doua inalte demnitati.

    😉

  70. 71 sadicu martie 9, 2014 la 1:42 pm

    Eu vad si parte buna a conflictului din Ucraina.
    Administratia Obama,(nu cunosc motivele),a neglijat pana acum relatia cu Europa.De asemenea,criza economica si financiara din ultimii ani,a contribuit la bulversarea relatiilor dintre statele membre ale Uniunii Europene.Mesajul comun si unitar al UE a fost inlocuit cu mesajul ”pe mai multe voci”.Era firesc ca Rusia condusa de dictatorul Vladimir Putin sa profite de toate aceste vulnerabilitati.
    Prezent la congresul PPE,Traian Basescu,a tinut un discurs in care a afirmat,printre altele,ca Moscova nu se poate impaca cu gandul ca republicile independente,desprinse din fostul URSS,nu mai apartin Rusiei.
    In consecinta,sfidand toate tratatele internationale,(pe care insusi Rusia le-a semnat),isi permite sa intervina militar violand granitele altor state ,asa cum a procedat Germania nazista condusa de Adolf Hitler.
    Am intes,regimul condus de Vladimir Putin nu recunoaste legitimitatea noii puteri de la Kiev. Asa,si? Este strict problema statului independent si suvernan numit,Ucraina,respectiv a cetatenilor acestei tari.
    Mai mult,Rusia trimite trupe in Crimea,motivatia fiind,protejarea etnicilor rusi.Intrebare:cine a agresat populatia rusofona din Crimea?
    Ce-ar fi daca intr-o buna zi,reprezentantii regimului de la Budapesta ar declara ca nu recunosc puterea de la Bucuresti si in consecinta,ar trimite trupe in Covasna si Harghita ,motivul fiind apararea comunitatii maghiare de acolo?
    Care,cred eu ca este partea pozitiva a conflictului din Ucraina.Cu siguranta,americanii vor revenii in Europa.
    Pe de alta parte,in fata pericolului reprezentat de Rusia,tarile din UE vor strange din nou randurile.
    Este foarte bine ca,incet,incet, intrega comunitate internationala se mobilizeaza impotriva Rusiei.
    Nu cred in razboi,(nici cald,nici rece),insa sunt convins ca sanctiunile economice si financiare,vor determina ursul de la este sa se retraga in barlog.

  71. 72 Adrian B. martie 9, 2014 la 2:16 pm

    Când n-ai solutii folosesti teroarea … Ce poti sa astepti de la un nebun si un procuror ingust la minte ?

    http://www.realitatea.net/guvernul-pune-fiscul-si-inspectia-muncii-pe-capul-firmelor_1395355.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

    p.s. Stiu ca se vor gasi 2-3 neghiobi frustrati ( Maximouse , george ban , etc. ) care se vor bucura de astfel de vesti ! De aceea si suntem unde suntem , ca popor …

  72. 73 Adrian B. martie 9, 2014 la 3:00 pm

    Astfel de iresponsabili au ajuns sa conduca tarile lumii …

    http://www.cotidianul.ro/sarah-palin-vrea-arma-nucleara-impotriva-lui-putin-233593/

  73. 74 http://banibanca.ro/ martie 9, 2014 la 3:05 pm

    de acord

  74. 75 vsile, martie 9, 2014 la 5:00 pm

    Sadicul fura ca si Zev de la antene titluri bombastice , chestia semificativa ramane, chiar plagiind mai are si dreptate!

  75. 76 ZeV martie 9, 2014 la 5:37 pm

    sadicu
    ,,Am intes,regimul condus de Vladimir Putin nu recunoaste legitimitatea noii puteri de la Kiev. Asa,si? ”
    ADAUG:
    Am inteles,,regimul condus de pucistii lunetisti ilegitimi de la Kiev nu vor recunoaste legitimitatea referendumului din Crimeea. Asa,si?
    😉
    ps
    Americanii NU vor veni in Romania mai mult decat au facut-o:
    avem deja o baza anti-ciori la Deveselu si un Stein la Fondul Proprietatea care ne ofera ,,privilegiul” de a nu usura de cateva zeci de mii de euro pe luna, marte si pamant.. Este exact ce si-a dorit unchiul Sam.
    Vrem mai mult ?
    ,,Pofta-n cui, romanule. Viza ? Hmm…dupa ce eliminati din Constitutia voastra depasita, sintagma neocomunista/neofascista de ,,stat national, unitar si indivizibil” :
    (Z)

  76. 77 ZeV martie 9, 2014 la 5:42 pm

    ps
    sadicu
    Maghiarii din Romania s-au simtit mult mai incurajati de interventia americana din Serbia, care a generat precedentul Kosovo.
    De aceea Traian Basescu NU a recunoscut provincia Kosovo ca stat independent de Serbia.
    Mai sustine acest lucru, in prezent, Traian Basescu ? Ce informatii ai , sadicule ? Eventual, intreaba un ,,prieten”.
    😉

  77. 78 Marian Nicolae martie 9, 2014 la 5:54 pm

    @ Cris martie 9, 2014 la 12:17 pm

    Cum e vorba aceea ?
    Cine se aseamana se…aduna….

    Asa ca posibilitatea ca un …prost sa fie cu cineva cu mult mai inteligent, decat el, impreuna in fata televizorului este destul de mica.

    Totusi, pierdutul timpului in fata TV nu este ceva foarte…inteligent….

  78. 79 Cris martie 9, 2014 la 8:57 pm

    Crearea USL e „meritul” lui Băsescu.
    Destrămarea USL nu e.
    În momentul în care atitudinea anti-Băsescu nu a mai fost prioritară pentru că el nu mai contează, în momentul în care pe primul plan a trecut competiția dintre PNL și PSD ca entități distincte și extrem de diferite, USL nu a mai servit la nimic, dimpotrivă, a început să stânjenească.

  79. 80 Cris martie 9, 2014 la 9:03 pm

    În februarie Băsescu a afirmat că la prezidențiale îl va vota pe Antonescu.
    În mai va spune că – pe Ponta.
    În iulie – pe Ungureanu.
    În septembrie – pe dracu știe cine-i va trece prin capul lui sec…
    Cine pune bază pe ce spune ăsta? A zis el vreodată de două ori același lucru?

  80. 81 Vsile martie 11, 2014 la 8:06 am

    Cris,

    Sec NU diabolic DA!

    Zev,

    Amesteci interesele nationale cu doctrina de partid omitind si exceptiile , UDMR nu are doctrina ci doar interes.
    Este insa periculos ca Sarbu&Co. nu doreste sa prevada riscurile idar nici cel putin aici dl Nastase nu trage un semnal de alarma !

    Si totusi putem invata cite ceva de la imaturii nostri parinti de tip nou americani!
    Respectul fata de politic!

    Citeam pe un poster urias:

    Hillary will not go for next election!

    The doctors discovered a tumor on the brain on the recent colonoscopy!


  1. 1 Politica:Elena Udrea face valuri | chirico Trackback pe martie 9, 2014 la 7:32 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: