Aruncarea patului pe fereastră si lucrările stiintifice

images-1

 

 

 

 

In Europa, se desfăsoară in acest moment două crize grave – una in Germania, unde, conform doamnei Merkel, guvernul a pierdut controlul asupra refugiatilor si alta in România, unde s-a pierdut controlul asupra lucrărilor stiintifice elaborate in inchisori  (aproape 100 – cărti, nu inchisori). Situatia a devenit dramatică, astfel că au trebuit să intervină „intelectualul lui Băsescu” – Gabriel Liiceanu, „intelectuala lui Soros” – Alina Mungiu Pippidi, insusi presedintele Uniunii scriitorilor din România – prietenul Nicolae Manolescu, opinia publică internatională, ziare si reviste, televiziuni, până si obiectiva agentie de stiri, Hotnews. Cred că doar candidatul perpetuu la Premiul Nobel nu a intervenit. Dar poate mă insel…Alertă la nivel planetar. Scandal de ultimă oră, halucinant, incendiar, breaking news din oră in oră. Parlamentul s-a auto-sesizat. 18 parlamentari ronini – ce-si caută un loc pe listele din toamnă – au găsit solutia: eliminarea unei litere poznase din articolul 96 din legea 254/2013. Cine s-ar fi asteptat la o solutie atat de inteligentă si de simplă? Elimini o literă (litera f) si lucrurile se rezolvă. Expunerea de motive este magistrală. Solutia ar fi necesară pentru că legea permite „fentarea pedepselor”. Nu vreau să v-o povestesc (expunerea). Merită citită. Este antologică.

Toată povestea asta imi aduce aminte de filmul (cartea) „Fahrenheit 451”. Cărtile scrise in inchisori ar trebui arse. Tirajele, confiscate. Doar munca fizică ar trebui lăsată  să ducă la reducerea pedepselor. Munca intelectuală e periculosă. Ea te incurajează să gândesti, ceea ce este riscant pentru un stat de drept original. La fel blogurile si face-bookul – acesta din urmă ar trebui permis doar cu ocazia alegerilor prezidentiale. Odată cu eliminarea literei buclucase,  care supără atât de tare procurorii DNA, ar trebui, de asemenea, ca, in ordonanta de guvern solicitată de ministrul justitiei, să fie cuprinsă si decizia de deschidere a santierului  canalului Bucuresti-Dunăre, pentru re-educarea prin muncă fizică a „gulerelor albe”.

Intr-un registru mai serios – chiar nu stie nimeni din ce motiv au apărut excesele in aplicarea literei f? Realizez că nivelul de incompetentă a crescut alarmant dar oare nu a fost nimeni in stare să citească si articolele din legea 254/2013, de după articolul 96? Spre exemplu, articolul 187? Nu este clar că in urma adoptării legii de excutare a pedepselor, se stabilea să fie adoptată o hotărâre de guvern care să contină REGULAMENTUL DE APLICARE a legii si care trebuia să stabilească procedurile concrete pentru controlul corectitudinii si probitătii lucrărilor (referate de final din partea unor comisii academice, etc). Este de vină Gigi Becali pentru această lacună legislativă? Sau MM Stoica? Nu vreau să judec nicio lucrare. Pot doar să anunt că lucrările mele le tin la dispozitia oricui, desigur si a lui Nicolae Manolescu. Inclusiv manuscrisele – pe care le-am păstrat.

Intrebarea fundamentală in legătură cu procedura de la art 96 si lipsa, după aproape doi ani, a regulamentului de aplicare nu ar trebui să preocupe comisiile de specialitate din parlament? Sau Ministerul Justitiei? Sau DNA? Sau CSM? Sau ANP? Sau ICCJ? Chiar nimeni de la aceste institutii nu a inteles ca exagerările si abuzurile pot fi corectate rapid printr-o hotărâre de guvern URGENTĂ si că nu e nevoie de o ordonantă DE URGENTA pentru a rezolva această chestiune?

Din punctul meu de vedere, varianta propusă de parlamentarii strengari si de ministerul justitiei, sub aspectul stabilirii vinovatiei si gasirii unei rezolvări, seamănă cu solutia aruncării patului pe fereastră in cazuri de adulter.

Adaug ca bibliografie, fără să am pretentia că aceasta este o lucrare stiintifică, textele complete ale art 96 si 187 din Legea 254/2013:

___________________________________________

 

„Partea din durata pedepsei care este considerata ca executata pe baza muncii prestate si/sau a instruirii scolare si formarii profesionale Art. 96
(1) Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata, se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca;
b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata, se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca;
c) in cazul in care munca este prestata pe timpul noptii, se considera 3 zile executate pentru doua nopti de munca;
d) in cazul participarii la cursurile de scolarizare pentru formele de invatamant general obligatoriu, se considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui an scolar;
e) in cazul participarii la cursurile de calificare ori recalificare profesionala, se considera 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate.
(2) Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata”.

 

„Titlul VII – Dispozitii finale
Intrarea in vigoare Art. 187
(1) Prezenta lege intra in vigoare la data intrarii in vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, cu exceptia art. 187 alin. (2) care intra in vigoare la 5 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentului alineat, dar nu mai tarziu de data intrarii in vigoare a prezentei legi, Guvernul adopta hotararea privind organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a Penitenciarelor, precum si, prin hotarare, regulamentul de aplicare a dispozitiilor prezentei legi.
(3) In termenul stabilit la alin. (2), Consiliul Superior al Magistraturii adopta regulamentul de organizare a activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate”.

 

53 Răspunsuri to “Aruncarea patului pe fereastră si lucrările stiintifice”


  1. 1 serbanfl ianuarie 13, 2016 la 6:38 pm

    Vai, domnule Năstase, solicitați acestui guvern, care de dat socoteală străzii (așa cum bune le-a reamintit m.macovei), să fie chiar tehnocrat și să detalieze aplicarea legii?!

  2. 2 florin ianuarie 13, 2016 la 6:39 pm

    Tactica diversiunilor si acoperirii prioritatilor si oportunitatilor, cu scandaluri, certuri interminabile, deturnari de graditza!Lipsa cunostintelor minimale din domeniul juridic, goana dupa senzational a marilor analisti nascuti, crescuti, cultivati si intretinuti de regimul ultimilor 10 ani este concludenta si pertinenta.Prin retroactivitatea legislatiei, multi nu se vor mai naste cu bagheta-n mana!De unde nu-i nici DUMNEZEU NU CERE!!!

  3. 3 Centru ianuarie 13, 2016 la 7:00 pm

    Romania se infunda intr-un ocean de prostie ingrozitoare .
    Televiziuni cu jurnalisti ignoranti , needucati si agresivi , politicieni de doi bani ( Emil Constantinescu – Ciorbea par regi britanici pe langa junimea de 40-50 de ani de astazi din politica ) , mase populare muncitoare pe Facebook care scriu enormitati care te fac sa vomiti …

  4. 5 exasperat ianuarie 13, 2016 la 7:58 pm

    Găsiți la link-ul de mai jos expunerea de motive, pentru aprofundare, haz și necaz:

    Dă clic pentru a accesa 15b658EM.pdf

  5. 6 fostă basarabeancă ianuarie 13, 2016 la 8:01 pm

    V-a priit în vacanță, nu glumă! Sunteți în mare, mare formă.

  6. 7 Luminita Arhire ianuarie 13, 2016 la 8:16 pm

    Despre @Mikael Tincu, un coleg de blog…

    Colegul nostru de blog este născut în 1978. Aşadar, a “prins” puţin din perioada de dinaintea erei noastre, si ceva mai substanţial din era noastră, anul de demarcaţie dintre cele două fiind 1990. S-a maturizat în aerul îmbătător al minunatei noastre democraţii, a călătorit, spune că vinde “legume-fructe”, şi nu avem motive să nu-l credem, deoarece, dacă mă întrebaţi, unul dintre cele mai frumoase şi mai puternice clipuri publicitare pe care le-am văzut vreodată pleda pentru producţia autohtonă de legume-fructe din Republica Moldova.

    În 2000 colegul nostru de blog avea 22 de ani.

    Astăzi, la 37 de ani, Mikael Tincu spune, pentru cine îl crede, că este “lipsit de educație și viziune”, dar, în “lipsa” lui de educaţie şi viziune, scrie următoarele: “Ce poate să facă domnul Năstase? Fie să se retragă si să devină o persoană privată, fie să negocieze un tratat de pace PENTRU şi ÎN NUMELE unei generaţii”. Nu pentru GENERAŢIA LUI se bate colegul nostru de blog, ci pentru, ce bizar! , GENERAŢIA TATĂLUI SĂU.

    Răzvan Corneţeanu este, cred, cam de vârsta lui Mikael Tincu. Într-unul dintre cele mai scabroase editoriale pe care mi-a fost dat să le citesc, “Generaţia ratată a tatălui meu ”, apărut în “Reporter virtual”, numitul Răzvan pune la stâlpul infamiei ceea ce colegul nostru de blog încearcă să reabiliteze cu dragoste (suferinţă?) lucidă.

    Răzvan Corneţeanu scrie: “Generaţia tatălui meu nu a avut coloană vertebrală. Zero. Penibilele manifestări erau destul de dese, în ultimii ani chiar se ajunsese ca mai mult să îţi vezi părinţii la manifestaţii decât la serviciu…Se turnau unii pe altii din cele mai stupide motive. Dar NICIODATĂ pentru furt. Pentru că asta făceau toţi”.

    Mikael Tincu scrie:” …În cazul României de cel putin 11 ani are loc un razboi civil între generaţia părinţilor mei, mai naţionalistă şi mai educată, cu realizări şi cu experientă de viată şi generaţia iphone, cu origine marginală, fără realizări, fără viziune dar cu mult tupeu şi cu acces la tehnica modernă de interceptare”.

    Unul dintre ei minte.

    Diferenţa de „educație și viziune” dintre cei doi nu poate fi doar o problemă simplă, cu răspunsul implicit: “au avut taţi profund diferiţi”.Trebuie să fie mai mult decât atât.

    P.S. Răzvan Corneţeanu scrie despre părinţii săi :”…Au copilărit într-o Românie în care se construia socialismul dar în care nimeni nu murea de foame. Şi celui mai tâmpit exemplar uman i se găsea un loc de muncă…”

    Observ că şi în minunata noastră democraţie, e tot aşa: şi pentru cel mai tâmpit exemplar uman tot se găseşte o “platformă” care să-i găzduiască şi să-i plătească producţiile literare, despre generaţii ratate, ca nu cumva să moară de foame.

  7. 8 Adrian B. ianuarie 13, 2016 la 9:02 pm

    Nu mi-e greu sa-mi dau seama ca toate aceste rautati si aberatii poarta semnatura odioasei Monika Makovei si a slugilor sale din justitie ( Kovesi , Stanciu , Danilet , Dumbrava , Pruna , etc. ) . Cei care au pus mana pe justitie , care aresteaza si umilesc dupa bunul plac pe cine vor si când vor si care functioneaza dupa o partitura scrisa in afara Romaniei .
    Sustinute din spate de acelasi cor sinistru de sinecuristi si bursieri Soros ( Liicheanu , Plesu , Pippidi , cei de la B1tv , Hotnews , etc.
    Toate aceste masuri sunt specifice dictaturilor si chiar nazismului .

    Pana când aceste personaje triste nu vor pleca din fruntea justitiei , nu va fi normalitate in aceasta tara …

    Pe de alta parte si eu ca simplu cetatean as fi foarte interesat de modul cum si-a facut madam Kovesi facultatea . Cred ca si alti cetateni din tara asta sunt interesati de lucrul acesta .

    Dansa a absolvit Facultatea de Drept si a fost si baschetbalista in acelasi timp !!!
    De ce nu se face o comisie parlamentara care sa analizeze modul cum si-a facut aceasta studiile ? Sa ne prezinte notele dansei , mediile , prezenta la cursuri , marturiile colegilor , etc. Sa ne facem si noi cetatenii , o imagine despre competenta dansei …

    Eu am avut colegi de facultate sportivi si stiu exact cum faceau acestia facultatea ( veneau când si când ) si cam ce nivel intelectual aveau ( semiretardati ).
    Si am o vaga banuiala ca fata asta nu se deosebeste cu nimic de acestia .

    http://www.dw.com/ro/75-de-ani-de-la-arderea-c%C4%83r%C5%A3ilor-de-c%C4%83tre-nazi%C5%9Fti/a-3325687

    http://adevarul.ro/cultura/istorie/augusto-pinochet-dictator-biblioteca-1_51cd71cdc7b855ff56d7207b/index.html

  8. 9 dorina cristea ianuarie 13, 2016 la 9:07 pm

    Am ajuns de rasul lumii cu toti incompetentii la putere,domnule Nastase!
    Ne vom mai reveni vreodata?

  9. 10 Adrian B. ianuarie 13, 2016 la 9:30 pm

    Parintele Arsenie Borcea la care vin femeile in pelerinaj …

    http://www.kmkz.ro/de_ras/coperte/parintele-arsenie-borcea/attachment/arsenie-borcea-3/

    Cica , o delegatie de la o gradina zoologica de ursi Panda din China se va deplasa in Romania pentru a studia cum se reproduce Cristi Borcea in captivitate … 🙂

  10. 11 casandra ianuarie 13, 2016 la 9:53 pm

    Grozav text. Iar îi trimiteți să numere…

  11. 12 vioricabuda ianuarie 13, 2016 la 10:06 pm

    Of , ofofof …ce crize avem . Multa prostie pe toate telev. Imi place tare mult cum ati scris .

  12. 13 Liviu Bejan ianuarie 13, 2016 la 10:08 pm

    Bravo, domnule Nastase! Excelent articol!

  13. 14 Liviu Bejan ianuarie 13, 2016 la 10:09 pm

    Si un articol parca scris special pentru Blogideologic: unde au disparut coroanele voievozilor romani?O intrebare, intr-adevar.
    http://www.identitatea.ro/cel-mai-mare-mister-al-evului-mediu-autohton/

  14. 15 Liviu Bejan ianuarie 13, 2016 la 10:15 pm

    Inca un articol parca pentru Blogideologic: chinezii au dorit sa investeasca in Dacia inca de acum mii de ani, insa nu au putut face asta din cauza romanilor. Nimic nou pe lume, in afara de faptul ca Angela Merkel l-a scapat pe Basescu pentru ca Basescu sa o critice.
    http://www.cunoastelumea.ro/ce-spun-chinezii-antici-despre-tara-daqin-au-ajuns-chinezii-in-dacia-informatii-de-exceptie/

  15. 16 Liviu Bejan ianuarie 13, 2016 la 10:22 pm

    Christian Lindner, liderul FDP german, propune infiintarea unei politii de frontiera europene. Eu am propus o eurolege a apararii, ceea ce a pus din nou problema armatei comuneeuropene (mii de multumiri, dna Corina Cretu!) dar nu m-am inregistrat pe Youtube.

  16. 18 Liviu Bejan ianuarie 13, 2016 la 10:54 pm

    Un articol care il va interesa pe dl Nastase.

  17. 19 Radu Humor ianuarie 14, 2016 la 12:14 am

    Prea „se leagă” toate …

    Planul Kalergi: Genocidul europenilor
    12.01.2016 |
    E doar un început? Incredibil !
    Când vine vorba de genocidul în masă, ar fi bine să uităm de Hitler și de Stalin pentru că ei au fost doar amatori în comparaţie cu evreul Richard Coudenhove Kalergi (1894 – 1972) – un om despre care majoritatea nici n-a auzit.
    În 1922, Kalergi a fondat mișcarea „Pan–Europeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial. Amploarea fascismului în Europa suspendă planul criminal pentru o perioadă de timp.
    Politicienii acelor vremuri l-au susţinut pe Kalergi iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat proiectul său. Şefii politicilor europene ştiu bine că el este autorul Uniunii Europene care dictează totul de la Bruxelless şi Maastricht. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca imn al Europei unite, cântat şi astăzi.
    După al doilea război mondial, Winston Churchill și B’nai B’rith – agenția evreiască de sprijin internațional pentru interesele politice evreiești – l-au propulsat pe diabolicul Coudenhove Kalergi şi i-au sprijinit ideologia rasistă anti–europeană. Planul diabolic a fost salutat şi îmbrăţişat de însăşi Guvernul Statelor Unite ale Americii.
    Spre meritul său, Churchill s-a distanţat ulterior de Kalergi. La începutul anilor 1950, Churchill a fost în campanie în Marea Britanie pentru a susţine albii, moment în care a decis abandonarea completă a odiosului plan.
    Kalergi, necunoscut opiniei publice, istoricilor şi politicienilor europeni, este practic „tatăl” Maastrichtului şi al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care, datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei.
    Conform raportului „Population division” („Divizarea populaţiei”) difuzat în ianuarie 2000 de către Naţiunilor Unite la New York, se reiterează ideea amestecării raselor aşa cum o gândise Kalergi: „Emigrări la schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigraţi până în 2025.”
    În cartea sa „Praktischer Idealismus” (Idealismul practic), Kalergi declară că viitorii locuitori ai „Statele Unite ale Europei” nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de sub-oameni, produsul mixării raselor europene, negroide şi asiatice. El afirmă, fără jumătăţi de măsură, că este absolut necesară amestecarea popoarelor europene cu rasele asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate, fără valori, uşor de dominat şi de manipulat de elita conducătoare.

    „Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor. (…) Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă. „
    Pentru început, spune Kalergi, se va elimina democraţia statelor membre ale Europei Unite: guvernanţii aleşi de popor nu vor mai avea nicio putere de decizie pe plan naţional, apoi poporul însuşi se va amesteca cu celelalte rase astfel încât rasa albă va fi înlocuită treptat cu rasa metisă – cel mai uşor de dominat de elita conducătoare – rasa pură a albilor.
    „Ne confruntăm cu cea mai periculoasă revoluţie din istoria omenirii: revoluţia statului împotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai gravă idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului” („Totaler Mensch – totaler Staat” adică „Omul Total – Statul total” – Richard Coudenhove Kalergi )
    Kalergi proclamă abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare, urmărind ţinte concrete: eliminarea națiunilor de sine stătătoare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă pentru că numai aşa Europa poate fi controlată de o elită! Europenii trebuie transformaţi într-o rasă mixtă omogenă, formată din albi, negri şi asiatici.
    O altă etapă a planului său este cea privitoare la eliminarea principiului egalităţii tuturor în faţa legii şi evitarea oricărei critici la adresa minorităţilor. Legile trebuie să protejeze aceste principiii extraordinare pentru că prin ele se vor reprima masele.
    Kalergi caracterizează metişii astfel: subumani, subspecii, cruzi, infideli, uşor de dominat şi de manipulat. Conform opiniei sale, metişii pot fi creaţi conştient deoarece sunt indispensabili consolidării puterii elitei superioare.
    Chiar dacă în manual Kalergi nu menționează că ideile sale sunt principiile directoare ale Uniunii Europene, observăm că au fost preluate cu uşurinţă de aceasta.
    Credința că oamenii albi din Europa ar trebui amestecaţi cu africani și asiatici, că identitatea naţională trebuie anihilată, că toleranţa şi nediscriminarea între indivizi diferiţi şi rase diverse trebuie înţelese şi practicate constant, sunt teme ce stau astăzi la baza tuturor politicilor comunitare. Nu ne aflăm în faţa unor principii pur umanitare aşa cum am crede la prima vedere ci suntem victimele planului Kalergi prin care se realizează cel mai mare genocid din istoria omenirii.
    Paradoxal, pentru serviciile prestate, exista chiar și un premiu: Premiul European Coudenhove Kalergi – acordat o dată la doi ani unui european care a excelat în promovarea planului criminal. Printre premianţi se află Angela Merkel și Herman Van Rompuy.
    Incitarea la genocid stă la baza apelurilor constante ale Națiunilor Unite care ne recomandă insistent să acceptăm milioane de imigranți pentru a ne ajuta cu natalitatea care, vezi doamne, e foarte scăzută în Uniunea Europeană. Dacă imigranţii sunt vitali pentru întinerirea ţărilor bogate ale Europei, cum se face că românii, bulgarii, polonezii, sârbii şi alte rase albe europene NU SUNT PRIMIŢI CU BRAŢELE DESCHISE? De ce se deschid porţile doar arabilor, negrilor şi asiaticilor? Angela Merkel a declarat de curând că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranţi ARABI!!! Marie Le Penn, europarlamentar francez, afirma de curând că Germania manifestă o deschidere largă pentru imigranţi deoarece are nevoie de sclavi, dat fiind faptul că 20% dintre ei sunt analfabeţi, puţini sunt specializaţi şi prin urmare vor fi foarte greu de integrat într-o societate cu alte principii, alte valori, altă educaţie şi altă religie.
    Singurul scop al amestecării raselor este acela de a anihila complet identitatea popoarelor, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
    Pe scurt, politicile planului Kalergi au fost și încă mai sunt baza politicilor guvernamentale oficiale care vizează genocidul popoarelor Europei prin tolerarea şi acceptarea imigrației în masă. Dacă ne uităm în jurul nostru, planul Kalergi pare a fi pe deplin înfăptuit.
    Tabelul de mai jos prezintă procentul populației musulmane din douăzeci de orașe europene iar cifrele sunt înfricoșătoare:
    top20 muslimCăsătoriile interrasiale produc anual mii de tineri de rasă mixtă: „Copiii de Kalergi”. Europenii, prin articolele promovate în mass-media, sunt învăţaţi să renunţe la originile și identitatea națională .
    Slujitorii globalizării încearcă să ne convingă că negarea identitară este un act progresiv și umanitar, că „rasismul” este greșit pentru că vor să ne transforme în simpli consumatori orbi. Fiecare trebuie să vadă acest adevăr, că integrarea europeană a ajuns la genocid. Dacă nu reacţionăm, alternativa este sinuciderea națională.
    Kalergi nu s-a putut împăca cu propria-i etnie; el a fost produsul unei familii mixte ( tatăl – Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar și Mitsuko Aoyama, o japoneză din Tokyo). Singura modalitate de împăcare cu propria sa etnie a fost aceea de a construi planul diabolic al „rasei mixte”, promovându-l ca normalitate şi nu ca excepție. Acest lucru se putea realiza numai prin distrugerea raselor pure din toată lumea şi înlocuirea forţată cu metişii rezultaţi din căsătoriile mixte. Până şi Hitler l-a numit pe Kalergi „bastardul tuturor”.
    G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde în lume ar trebui să se aplice este nelimitarea naşterilor şi căsătoriilor mixte şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică care depinde de o autoritate centrală”.
    În loc de concluzie
    Dacă privim astăzi în jurul nostru, planul lui Kalergi pare materializat – vezi valurile uriaşe de migratori asiatici, arabi şi negri care năvălesc zilnic în Europa. Urmează căsătoriile mixte şi naşterea milioanelor de indivizi metisi „copiii lui Kalergi”ce vor substitui europenii puri.
    „Să nu uităm care este originea problemei. Nu există nici un loc în Europa modernă pentru statele etnice pure. Asta-i o idee a secolului al 19-lea iar noi încercăm să tranzităm în secolul 21 și o vom face cu state multietnice.„ (Wesley Clark, SUA general, ex-NATO Comandantul Suprem, vorbind despre bombardamentele NATO din Serbia, 1999)
    „Migrația arabă a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Europa în ultimii 50 de ani. Arabii din Europa sunt un fapt de viață. E timpul să începem să acceptăm că nu există nici o modalitate de a bloca migrarea chinezilor, pakistanezilor sau arabilor în Europa. … E adevărat, Europa nu va fi ceea ce a fost odată, dar asta e un lucru bun. … Cu cât mai mulți migranți din Africa și Asia vor ajunge în Europa, cu atât mai bine va fi. Mai devreme sau mai târziu, copiii și nepoții lor se vor căsători cu veteranii europeni, vor da naştere la metisi și vor schimba demografia țărilor. Europa va complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi.” (Yigal Ben–Nun, scriitor israelian)
    „Europa riscă să se transforme într-un continent al negrilor din cauza imigrației ilegale; s-ar putea transforma în Africa. Avem nevoie de sprijin din partea Uniunii Europene pentru a opri această armată de africani care încearcă să pătrundă în Europa prin Libia. În momentul de față există un nivel periculos de imigrație din Africa spre Europa și nu știm ce se va întâmpla. Care va fi reacția europenilor albi creștini la această masă înfometată a africanilor needucați? Nu știm dacă Europa va rămâne un continent avansat economic și de coeziune sau va fi distrus de această invazie barbară. Trebuie să ne imaginăm că acest lucru s-ar putea întâmpla, dar înainte de asta, trebuie să lucrăm împreună. ” (Colonelul Muammar Gaddafi, conducător militar din Libia.)
    „Evreii ar trebui să se bucure de faptul că europenii creştini își pierd identitatea ca o pedeapsă pentru ceea ce ne-au făcut timp de sute de ani. (…) Noi nu vom ierta creștinii din Europa care ne-au sacrificat milioane de copiii, femei şi bătrâni evrei … Nu doar în recentul Holocaust, dar şi de-a lungul generațiilor, în mod consecvent, caracteristică constanta a creștinismului ipocrit (…) Acum, Europa îşi pierde identitatea în favoarea altui popor și a unei alte religii și nu vor mai fi nici resturi și nici supraviețuitori ai impurităţii creștinismului care a vărsat mult sânge şi va putea astfel să-şi ispăşească păcatele. (…) Creştinismul este o idolatrie şi are tendinţa de a distruge viaţa normală a unui om (…) pe când islamismul este o religie care interpretează eronat profeții săi, dar este o religie relativ onestă. Aceasta educă oamenii un pic mai mult pentru o viață stabilă în căsătorie și creație, dacă în sufletul practicanţilor există o anumită modestie și respect faţă de Dumnezeu.”(Rabin Baruch Efrati, şeful Yeshiva și rabin al West Bank of Efrat – 11.11.2012)
    P.S.
    Să facă parte din plan şi faptul că la conducerea Germaniei se află evreica Angela Merkel ? Care, prin ultimele sale decizii cu imigranţii se pare că provoacă efectul dorit de cei care nu precupeţesc nimic pentru materializarea diabolicului plan ?!

  18. 20 Adanic ianuarie 14, 2016 la 12:30 am

    Ca sa-mi pot face o idée documentata despre ce este o lucrare stiintifica, am gasit la adresa “http://www.scritub.com/diverse/REALIZAREA-UNEI-LUCRARI-STIINT73148206.php” cateva explicatii din care redau cateva pasaje:
    “Se tine cont de noutatea temei, posibilitatile practice de realizare a ei, familiaritatea cu tema propusa”
    “O lucrare stiintifica, în cele mai multe cazuri, trebuie sa se finalizeze cu o aplicatie practica, aplicatie care demonstreaza capacitatea autorului de a valorifica cunostintele de natura teoretico-metodologica într-un domeniu operational”
    “Articolul stiintific, studiul stiintific sunt lucrari stiintifice de sine statatoare, tiparite într-o revista stiintifica, sau culegere de lucrari stiintifice ale conferintelor, congreselor. Gradul de generalizare a ideilor, a faptelor descoperite de cercetare se afla aici la un nivel înalt de generalizare.”

    Articolul 96, litera f din legea 254/2013 in care se stipuleaza “…se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate”, are ca intentie sa dea posibilitatea unor oameni inzestrati, care poseda cunostinte vaste si de valoare, sa imbogateasca bagajul general (sau specific) de cunostinte de care sa se bucure generatiile actuale si de viitor. Dar de aici pana a aduce la aceasi masa de oameni proceputi la a scrie lucrari STIINTIFICE de valoare, pe Adrian Nastase, Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi cu Gigi Netoiu, Gigi Becali, Ioan Becalli, Ioan Niculae, etc. cred ca e cam mult.
    Daca in cazul primilor 3, poate fi o continuare a muncii lor din activitatea avuta in stare de libertate, in cazul celorlalti e doar o alta smecherie cu care sunt obisnuiti sa actioneze (ca de obicei) pentru a fenta institutiile statului. Pentru omul de rand, aceasta smecherie este un puternic sentiment de dezamagire ca urmare a concluziei ca daca ai bani si tupeu, poti sa scapi mai repede de pedeapsa. Poate ar fi necesar ca acest articol sa dispara, pentru ca altfel, judecatorii (la presiunea opiniei publice) vor fi tentati sa adauge la durata pedepsei si o durata care sa cuprinda timpul cat ar fi necesar pentru a scrie un anumit numar de carti. “STIINTIFICE”.
    Oamenii au nevoie de claritate, siguranta, liniste, dreptate, adevar, incredere ca viata noatra este protejata. Daca mintim si ne pacalim unii pe altii, nu facem altceva decat sa ne distugem viata.

  19. 21 Radu Humor ianuarie 14, 2016 la 12:52 am

    Este cel puţin ridicolă insistenţa cu care se dezbate luarea în calcul a reducerii pedepsei prin ieşirea la muncă ( e drept că, presupus intelectuală) în vederea câştigării unor zile de compensare a pedepsei !
    Dacă cineva ar încerca să facă un efort de a-şi imagina ce presupune aceasta ( 30 de zile mai puţin din pedeapsă la publicarea, atenţie, nu scrierea unei cărţi, cu tot ce presupune acest efort, material, financiar la unii şi intelectual, cu siguranţă că mulţi s-ar lăsa păgubaşi !
    De ce să nu stea cineva cuminte în celulă, ca Borcea de exemplu 😉 , şi să-şi bată capul cu scrierea unei cărţi, dar mai ales cu publicarea ei ?! Cine ştie, dar mai ales cine a încercat să facă aşa ceva în regim de libertate, pentru că nu toţi reuşesc, conştientizează că este vorba de un steag fals !
    La cât se cheltuie cu un deţinut ( cam cît cu un pensionar, asistat social şi un copil de şcoală specială, la un loc !!, pe zi ) vom observa că statul face nişte economii substanţiale !
    Măcar de s-ar întâmpla aşa peste tot pe/de unde s-ar putea evita cheltuieli inutile 😉 . Cineva propune chiar evitarea pedepsei privative de libertate în schimbul confiscării uriaşelor sume de bani care , după 2-3 ani rămân tot celor care au furat Statul român, cu a căror întreţinere în penitenciare, mai nou şi la domiciliu, se cheltuieşte enorm !
    Faptul că acum se vrea înlocuirea lui Becali la închisoare cu cel care i-a coordonat, sau girat lucrarea, dovedeşte o micime intelectuală de care numai un tehnocrat putea să sufere şi să dea dovadă !
    Păi, cum să nu apreciezi activitatea cultural- ştiinţifică ( chiar între ” ” 😉 ) a unor Mencinicopschi, Năstase, Voiculescu şi ceilalţi ( Becali, MM, ), dar să încurajezi activitatea sexuală a unuia precum Cristi Borcea ( şi câţi or mai fi) ?! mrgreen: 😆

  20. 22 ancapad ianuarie 14, 2016 la 1:06 am

    da, domnule! asa, da! umor si informatia facuta accesibila tuturor. adica educatie … continuati, va rog, tot asa si numai asa, daca se poate …

  21. 23 Traian ianuarie 14, 2016 la 6:10 am

    Ati avut se pare o mica jena in a le comunica fanilor numele guvernului care NU s-a ocupat de ce ati scris , perfect corect de altfel, in articol
    (2) In termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentului alineat, dar nu mai tarziu de data intrarii in vigoare a prezentei legi, Guvernul adopta hotararea privind organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a Penitenciarelor, precum si, prin hotarare, regulamentul de aplicare a dispozitiilor prezentei legi
    Guvernul PONTA VICTOR VIOREL, iubiti compatrioti contemporani…

  22. 24 nastase ianuarie 14, 2016 la 6:57 am

    Liviu Bejan,
    Multumesc

  23. 25 George Ban ianuarie 14, 2016 la 10:28 am

    Mostenirea Ponta

    Comisar european, Corina Cretu:

    „În 2015, România a reușit să folosească integral fondurile europene alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune. Implementarea proiectelor finanțate prin Politica de Coeziune din perioada de programare 2007-2013 în România, ca nou stat membru al Uniunii Europene, a avut un start slab, dar progresele au fost vizibile în a doua parte a perioadei. Aceasta am apreciat în special la întâlnirea de astăzi cu ministrul Fondurilor Europene din România.

    La fel, sunt mulțumită de faptul că, în urma măsurilor propuse de Grupul de lucru pentru o mai bună implementare pe care l-am inițiat anul trecut, România a reușit să evite, în 2015, dezangajarea sumei de 1 miliard de euro, pe care țara a avut-o la dispoziție prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune. Grupul de lucru pentru o mai bună implementare a avut peste 30 de întâlniri cu autoritățile române în 2015, în urma cărora s-au stabilit planuri de acțiune pentru programele de Mediu, Transport, Competitivitate și pentru Programul Operațional Regional. Au fost identificate 80 de proiecte care urmează să fie fazate și ne așteptăm ca România să trimită la începutul acestui an mai mult de 40 de solicitări de modificare de proiecte, tocmai ca urmare a acceptării fazării. Totodată, Comisia Europeană a aprobat până în prezent 7 proiecte majore de transport retrospective sau alternative pentru România, în valoare de 776 milioane de euro, iar alte 5 proiecte din cadrul Programului Operațional de Transport, în valoare de peste 190 de milioane de euro, sunt în evaluare la nivelul Comisiei.”

  24. 26 ioana ianuarie 14, 2016 la 10:42 am

    Buna ziua ,D-le Prim Ministru!Aveti dreptate in datele expuse ,dar incompetenta unora,ce indulgenta sunt,…a majoritatii,ne-a adus unde suntem.Sunt convinsa, ca din cei ce au scris in inchisori,cartile Dumneavoastra sunt chiar stiintifice si chiar ale Dv au fost contestate de DNA,celelalte,nu am auzit ,sau nu am fost eu la curent.Toata stima !

  25. 27 Krat ianuarie 14, 2016 la 12:28 pm

    Este clar că trăim vremuri din ce în ce mai staliniste și se pare că românii asistă pasiv la această tendință. Stau și mă întreb: până unde vom ajunge?

  26. 28 Liviu Bejan ianuarie 14, 2016 la 1:34 pm

    Destul de vizibil ca agitatia cu literatura carcerala nu este atat la adresa celor care au iesit din inchisoare, cat la adresa unuia sau unora care nu au iesit inca. Nu e nici surprinzatoare si nici nelalocul ei afirmatia ca, in aceasta perioada, mai tot ce misca in inchisoare este interceptat, de la informatori si pana la inregistrari audio/video ambientale si ca unele persoane condamnate sunt interceptate chiar si dupa eliberare. Cum tiparirea unei carti in mod fraudulos presupune o agitatie destul de mare si imposibil de ingnorat intr-un mediu pe care il banuiesc intesat cu informatori (detinutul trebuie sa discute la vorbitor sau telefonic cu o ruda sau un prieten, care trebuie sa inceapa sa se agite sa caute autori dispusi sa scrie carti pe care sa le cedeze, discutiile la edituri nu le pun la socoteala pentru ca o editura probabil ca nu refuza scoaterea unei carti daca presupusul autor plateste editarea si tiparirea), per total, o astfel de agitatie nu poate fi facuta in clandestinitate. Doar ca, in unele cazuri, institutii ale statului au preferat sa nu vada ca un profesor de sport a ajuns expert in detalii ale istoriei medievale sau ca niste destul de greu alfabetizati au scris carti cu pretentii stiintifice. In toate cazurile, pe baza suspiciunilor rezonabile de mai sus, sugrumarea fraudelor putea fi facuta din zbor. De ce nu a fost facuta? Poate pentru ca in acest fel au fost obtinuti noi oameni santajabili, care vor trebui sa faca servicii cunoscatorilor, in schimbul ignorarii unor creatii scriitoricesti in beneficiul altora. Onest vorbind, din ceea ce legea permite creativ pentru scurtarea unei detentii (carti, inventii, inovatii), singura modalitate realist aplicabila este scrierea de carti stiintifice. Care notiune de stiintifice trebuie dezbracata de sensuri pompoase: inseamna ca unul care stie sa le comunice din ceea ce stie altora care nu stiu. Inovatia se leaga expres de productie iar in atelierul unei inchisori presupun ca nu poti inova ori doar daca inti trece o ticalosie prin cap (de exemplu, iata o inovatie – ticalosie din anii ’70: intr-o fabrica de pantofi, un angajat a propus ca pieile de vaca, mai inainte de a fi prelucrate, sa fie bine udate, intinse pe o rama si re-uscate acolo; in acest fel, in mod fortat, suprafata pielii era crescuta si dintr-o piele se faceau mai multe perechi de pantofi; ticalosia consta in aceea ca pielea era subtiata si calitatea incaltamintei mai proasta; cum normele de inovare erau totusi respectate, comunistii nu au avut incotro si l-au premiat pe ‘inovator’, mai ales ca pielea se si importa). Cu inventiile, problemele sunt si mai mari: inventia este o noutate tehnica pe plan mondial, iar prioritatea incepe cu data constituirii depozitului documentar (cerere de brevet, descrierea inventiei,…), de aceea nu e foarte mare graba in analiza documentatiei, pot trece cateva luni pana cand oficiul de specialitate se poate ocupa de inventie. Dar mai inainte de asta, scrierea buna a documentelor necesare unei inventii astfel incat aceasta sa nu fie respeinsa datorita descrierii sau revendicarilor deficitare dureaza mult. Pana la ajungerea in stadiul de brevetare poate trece un timp destul de lung. Apoi, apar tot soiul de probleme neclare, juridice si financiare: de exemplu, cine devine titular de brevet (mai ales ca acesta suporta cheltuielile); chestiunea nu e simpla, deoarece procesul de brevetare se incheie cu tiparirea inventiei; daca, de exemplu, titular de brevet este penitenciarul si acesta nu plateste cheltuielile, inventia nu se realizeaza. Apoi, dintr-o inventie se pot realiza bani: de exemplu, daca detinutul realizeaza o inventie in automobile, este titular de brevet si autor de inventie, iar inventia este aplicata, drepturile rezultate pot ajunge la cateva milioane de euro anual, in functie de inventie; va dati seama ce ciuda pe unii, nu zic care, sa bage pe cineva la inchisoare, iar acesta sa iasa, dupa vreo doi ani, un om cu perspectiva unei averi frumoase. Plus ca penitenciarul trebuie sa creeze inventatorului conditii de realizare practica, daca este cazul. Sigur ca si aici apar mici ticalosii: mi s-a intamplat sa vad un brevet de inventie referitor la…brichete cu agatatoare ca la pixuri, chestiune care nu cere nici o abilitate tehnica sau profesionala.
    Dincolo de toata vorbaria la care am supus cititorul, ramane intrebarea cine este (sau cine sunt) omul (sau oamenii) pe care unii de la putere nu doreste sa-i vada iesind din inchisoare prea curand.

  27. 29 Liviu Bejan ianuarie 14, 2016 la 1:35 pm

    Nu doresc, nu nu doreste, dar asa este la un pic de graba – si cand este mai putini de 50.

  28. 30 Cris ianuarie 14, 2016 la 2:16 pm

    „Fentarea pedepselor” într-o expunere de motive alcătuită de parlamentari?
    Dar ce să mă mai mir când cuvinte și expresii din argoul de cartier, precum șpagă, a da țeapă, l-a săltat de pe stradă, pușcărie, mișto, nasol, nașpa, buricul orașului se aud și se citesc în aproape toată media?
    Cum să se exprime alegătorul de rând când aude astfel de vorbe la modelele lui?

  29. 31 Cris ianuarie 14, 2016 la 2:32 pm

    Eu aș înființa un post de televiziune care să prezinte numai lucrurile bune care se fac în România. Un singur asemenea post între sutele care arată/inventează doar rele.
    Cred că asta ar ridica puțin moralul românilor și i-ar face să fie mai puțin cinici cu ei înșiși.
    Cred că o asemenea televiziune ar contrabalansa întrucâtva cohorta de matracuci care nu știu decât să stea pe tușă și să strige: zbârcă! zbârcă!
    Cu atât mai mult cu cât, dacă te informezi în privința altor țări europene, afli că au și ele destule probleme, iar mulți dintre alegătorii lor nu sunt tocmai încântați de viața pe care o duc.

  30. 32 George Hălărescu ianuarie 14, 2016 la 2:33 pm

    Numai prin generalizare putem compromite și lucrurile bune. Încurajăm un anumit tip de practică, prin care să fie cultivate niște exagerări său greșeli, după care spunem că toată lumea a greșit ori a exagerat. Este atât de simplu. Dacă opera lui Einstein era scrisă în detenție la fel de simplu putea fi judecată la pachet cu cea a lui Becali.

    Cred că trebuie mai multă aplecare în elaborarea legilor și urmărită aplicare lor pentru a vedea unde apar erori, pentru a fi eliminate – înainte a genera tot felul de anomalii și de practici sociale discriminatorii sau aberante.

  31. 33 Cris ianuarie 14, 2016 la 2:42 pm

    Da. Am revăzut filmul Fahrenheit acum vreun an, după, să zic, vreo 35 de ani de la prima vizionare. Mi se pare c-am și scris aici impresia pe care mi-a lăsat-o acum, după ceea ce s-a petrecut în lume în acest răstimp.
    Poate vă amintiți că, în scena în care „pompierii” au scos, în casa unei doamne în vârstă, toate cărțile din cotloane, le-au făcut moviliță și le-au dat foc (foto în articolul dv.), doamna a rămas cu cărțile, râzând nebunește, de fapt sfidându-i pe incendiatori.
    Scena e mai mult decât grăitoare.
    Mai explicită decât aceasta nu e decât cea din final, cu oamenii-cărți, „rezistența”…

  32. 35 Liviu Bejan ianuarie 14, 2016 la 3:49 pm

    Incendiul cu explozie de la Chisinau a prilejuit constatatea ca spitalul bucurestean de arsi, de indata ce nu mai este de dat jos vreun guvern, a redevenit imediat un spital foarte profesionist, bine dotat si eficient, capabil sa asigure cele mai bune conditii de tratament, la nivel mondial, fratilor de peste Prut.

  33. 36 Mihaela Erika Petculescu ianuarie 14, 2016 la 5:40 pm

    Nu este nevoie să aruncăm nici patul pe fereastră, nici să eliminăm vreun alineat din lege. Ar fi de ajuns tragerea la răspundere a specialiştilor – mulţi cadre universitare – care au renunţat la orice fărâmă de etică şi deontologie profesională girând cu semnătura lor autenticitatea aşa-ziselor lucrări ştiinţifice scrise pe bandă rulantă în detenţie – până la 10 ( zece ? ) într-un an !

  34. 37 Mihaela Erika Petculescu ianuarie 14, 2016 la 5:44 pm

    După postarea D-lui A. Năstase de pe 3 ianuarie, am recitit cartea Margaretei Mac Millan, The War that Ended Peace – The Road to 1914 ( Războiul care a pus capăt Păcii – Drumul spre 1914 ), cu gândul că o voi înţelege mai bine. Nu m-a impresionat însă mai mult decât prima dată. Autoarea porneşte de la o întrebare cheie : de ce Europa începutului de secol XX a renunţat la ceea ce părea a fi în acel moment misiunea sa ( de a uni naţiunile civilizate ale lumii prin progres moral şi material, destin simbolizat de Expoziţia internaţională de la Paris din 1900 ) pentru a se arunca într-un război nimicitor ? În căutarea răspunsului/răspunsurilor, Mac Millan îşi divizează cartea în trei părţi. Prima se ocupă de realinierea diplomatică a Europei : Tripla Înţelegere ( Antanta – dintre Rusia, Franţa şi Anglia ) şi Tripla Alianţă ( Germania, Austro-Ungaria şi Italia ). Partea centrală se ocupă de contextul general socio-intelectual, cu accent asupra darwinismul social conform căruia societatea „degenerată” a vremii nu putea fi regenerată şi asanată decât printr-un război. Capitolele finale punctează crizele de după 1905 : Maroc, Balcani, Austro-Ungaria.

    Se întrezăresc şi alte întrebări rămase în suspens. Cine sau ce se face vinovat de izbucnirea războiului ? Ce rol au jucat militarismul, cursa înarmărilor şi rivalitatea imperialistă ? Antanta şi Tripla Alianţă, deşi pacturi defensive, erau cumva percepute drept ofensive de partea adversă ? Există un tipar al agresivităţii Germaniei ? A contat faptul că miniştri de externe ai Austro-Ungariei şi Rusiei s-au dovedit slabi şi şovăielnici ? Ce s-ar fi întâmplat dacă şeful de stat-major austro-ungar ar fi fost mai puţin belicos, sau cancelarul Germaniei mai puţin fatalist ?…

    Din nefericire, această abordare de tip post-structuralist o împiedică pe autoare – deşi stăpâneşte la perfecţie materialul documentar – să sintetizeze cauzele primordiale ce au condus în ultimă instanţă la război : dorinţa Germaniei, o mare putere economică, de a obţine un statut politic mondial corespunzător ( nu numai în Europa, dar şi în colonii : vezi intervenţia din Maroc ) ; slăbiciunea Austriei care, aţâţată de Ungaria, consideră că o manifestare de forţă va înăbuşi naţionalismul-iredentismul minorităţilor de pe teritoriul imperiului ; eforturile Antantei de a ţine în şah manifestările hegemonice ale Germaniei.

    P.S. Aceeaşi impresie de dezordine ( intelectuală ) mi-a lăsat şi o altă carte celebră a Margaretei Mac Millan, Paris 1919- Six Monthes that Changed the World (Paris 1919 – Şase luni care au schimbat lumea ), lucrare ce tratează consecinţele Păcii de la Paris la încheierea Primului Război Mondial. Pierzându-se din nou într-un hăţiş de detalii şi speculaţii, Mac Millan uită să pună punctul pe i : urmarea directă a Conferinţei de la Paris a fost declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, deoarece naţiunile care s-au considerat nedreptăţite în urma sistemului de tratate încheiate în 1919/1920 – Germania şi URSS, în speţă – s-au aliat pentru a recupera teritoriile pierdute ( pactul Ribbentrop-Molotov ), iar Italia, nemulţumită de ostracizarea la care era supusă de către Liga Naţiunilor în urma expediţiei din Abisinia, li s-a alăturat.

  35. 38 Mihaela Erika Petculescu ianuarie 14, 2016 la 5:46 pm

    Tot pe 3 ianuarie, fostul premier V. Ponta a acordat postului România TV un interviu împănat cu slogane neo-liberale. Citez din memorie : A încercat, în timpul mandatului său, să creeze mai întâi bogăţie, pentru ca apoi s-o distribuie populaţiei căci nu a dorit să împartă sărăcie , etc… etc… Păcat că nici unul dintre consilierii săi nu i-a atras atenţia că politica de stânga ( ca, de altminteri, şi cea de dreapta) nu se bazează pe etapizare. O guvernare social-democrată crează bogăţie şi concomitent direcţionează o parte către populaţie, în mod echitabil, adică fără categorii privilegiate, ceea ce conduce inevitabil la creşterea consumului ; cealaltă parte este folosită pentru investiţii, inclusiv investiţii sociale. Cel puţin aşa procedează democraţiile nordice unde practic nu există clase sociale.

  36. 39 papasha ianuarie 14, 2016 la 7:55 pm

    1. bai saracii de ei, ce rau imi pare , in ce kkkattt sunt ei „superiorii” , cu tot schengen-ul lor cu tot ……..!

    sa-i zica cineva si utecistei merkelizde ca daca te joci cu focu’ , faci pipi in pat , scuipi in sus , iti cade pe ochi , faci pipi contra vantului , te uzi pe slapi si asa mai departe …… !

    si-au cautat-o robotii astia de „superiori” ai Europei , iar daca se continua in ritmul asta , o sa imigreze nemtalaii spre Romania pe capete , ceeace nu va fi de loc rau de loc ……!

    http://www.stiripesurse.ro/germania-e-in-stare-de-alerta-se-confrunta-cu-o-amenintare-terorista_978941.html

    2. labele astea triste de la charlie hebdo a lu’ peste prajit , si-o cauta si astia cu lumanarea , si tare mi-e frica c-o s-o mai ia o data …..

    si totusi , Statul Francez ar trebui sa intervina cumva si sa-i calmeze un pic pe marii caricaturisti , care prin provocarile lor , duc la razbunarile unor cretini indoctrinati de alti dementi care se detoneaza-n public si DISTRUG INDUSTRIA TURISTICA DE 50 DE MILIOANE DE VIZITATORI/AN .

    chiar sa faci misto cu caricaturi de copii innecati , e jenant si grotesc .

    hai mai treaca mearga , faci misto de religia unora , ca unii sunt crestini , ca altii-s musulmani , ca altii-s evrei , ca altii-s budisti , etc , etc , dar COPIII SUNT COPII si-atat , indiferent de religie !

    http://www.stiripesurse.ro/charlie-hebdo-socheaza-din-nou-caricatura-care-a-revoltat-o-lumea-intreaga-foto_978972.html

    3. pacat ca l-au amanat pe pontac , cu fundatia lui de politica externa , trebuiau sa-l lase sa-i nenoroceasca mai repede si pe aia externii , ca PSD-ul aproape ca l-a-ngropat .

    http://www.dcnews.ro/victor-ponta-mai-are-de-a-teptat-cu-inregistrarea-funda-iei_494729.html

  37. 40 Radu Humor ianuarie 14, 2016 la 10:43 pm

    D’ale unei televiziuni :
    Se afişează insistent, aş zice-n prostie , pe banda de jos, ştiri de maxim interes pentru privitorii, majoritatea băsişti :
    „Cântăreţul David Bowye a fost incinerat în lipsa familiei”
    ” Actorul Alan Rickman a murit de cancer la vârsta de 69 de ani ”
    ” URMEAZĂ Sabin Orcan… ”
    E drept că la ora 21, şi fără nici o problemă de sănătate, dar, cu nu ştiu ce ra..t de emisiune ! 😉

  38. 41 Fragmentarium Politic ianuarie 14, 2016 la 11:47 pm

    Realpolitik: Geopolitica unipolara si armata in civil de conformare

    In timp ce presedintele american Hussein Obama nu pierde nicio ocazie de a-si etala mesianic leadershipul si imperiul mondiale, in virtutea faptelor ca este seful celei mai puternice armate din cate a cunoscut vreodata omenirea, dupa cum a declarat la ONU, si ca SUA sunt cea mai puternica natiune de pe glob, potrivit afirmatiei din ultimul discurs despre Starea Uniunii, terorismul “Statului Islamic” ameninta ca-si va instaura dominatia globala, inaugurand cel de-al treilea tip de totalitarism, dupa cele fascist si comunist.

    Totusi, in discursul special de marti, care a inregistrat si cea mai scazuta audienta, Obama a declarat ca “Statul Islamic” nu reprezinta o amenintare “existentiala” pentru SUA. Obama a mai enuntat o idée, gresita dupa parerea multor analisti, care arata cum liderul de la Casa Alba isi submineaza singur mentalul de leadership, cu un fals stereotip, ca SUA ar face “obiectul invidiei intregii lumi”. Este usor identificabil, aici, un complex de superioritate, exteriorizat prin controversata teza a “exceptionalismului”, responsabila, potrivit expertilor in psihologie politica si sociala, de multe erori si blocaje in relationarile de politica externa americane.

    Alte cateva constatari, dintre cele mai recente, dintr-o lunga lista, redirectioneaza, pentru a nu stiu cata oara, reflectia si conexiunile catre o zona de penumbra si de loc magulitoare pentru Obama si fosul sau secretar de stat Clinton, despre care Donald Trump a spus ca ar fi “creat” gruparea jihadista “Statul Islamic”. De unde vin banii pentru finantarea ISIS nu mai este pentru nimeni un mister, dar de unde vine cel mai modern concept de propaganda, utilizat de jihadistii despre care se spune ca sunt salbatici, dar nu si despre conducatorii lor din umbra? Specialistii in propaganda au constatat cu stupoare ca propaganda Daech (acronimul in araba al “Statului Islamic”), principalul instrument de recrutare, nu are nimic de-a face cu religia, ci cu cultura pop americana.

    Joi a avut loc un atac terorist in capitala indoneziana Jakarta, prin atacuri sinucigase, revendicate de “Statul Islamic”, in care cinci atacatori si doi civili au fost ucisi. Atacurile au avut loc lângă sediul ONU şi lângă o cafenea Starbucks, apoi lupta s-a mutat în interiorul unei clădiri de tip mall. Ambasada americana din Jakarta a anuntat ca va ramane inchisa vineri din motive de “precautie”, desi atacurile si victimele nu au vizat-o. Indonezia este o tara majoritar musulmana, care nu s-a alaturat negocierilor privind parteneriatul transpacific, iar liderii ei religiosi au criticat impostura islamica a “Statului Islamic”.

    O caricatura din publicatia satirica Charlie Hebdo a socat din nou opinia publica, sugerand ca baietelul Alan Kurdi, inecat in august in timp ce incerca sa ajunga in Grecia, ar fi ajuns, cand ar fi crescut mare, un abuzator precum imigrantii despre care se spune care ar fi implicati in agresiunile din Koln, din noaptea de Anul Nou.

    In legatura cu actele de terorism ale “Statului Islamic”, patru caracteristici spatiale au devenit evidente. In primul rand, ca bazele sale de plecare se afla in teritorii ale unor state nationale care au fost invadate sau care sunt controlate/disputate de catre armata americana (Irak, Afganistan, Libia, Siria). Pe o scala de intensitate a violentelor jihadismului islamic, acest areal ocupa pozitia cea mai fierbinte, de rang zero. Prin simetrie, urgenta de atentie si neutralizare a zonei-focar de catre comunitatea internationala ocupa aceiasi pozitie.

    O a doua zona de impact terorist si, implicit, de jugulare antiterorista internationala o reprezinta regiunea de emergenta terorista a “Statului Islamic”, de rang unu, care cuprinde statele din vecinatatea nemijlocita si apropiata. O a treia si o a patra zona cuprind state care ar urma sa fie absorbite in spatii cu reguli comune de comert si investitii, prin acorduri de parteneriat transatlantic (TTIP), intre SUA si UE, si de parteneriat transpacific (TPP), intre SUA si 11 tari din regiunea Asia-Pacific.

    Nu exista inca o explicatie pentru tintele teroriste din viitoarele spatii TTIP si TPP, de care cel putin teoretic ar trebui sa fie scutite datorita celor doua caracteristici de suprematie invocate de Obama, SUA fiind nelipsite din ambele proiectii. Perceptia este deocamdata de surprindere, dar exista si tentative de a o pune pe piste false, in special in ceea ce priveste migratia masiva spre partea europeana a viitorului parteneriat transatlantic.

    Statisticile atentatelor teroriste arata insa o incidenta exponentiala, daca nu cvasiabsoluta, in state care s-au distantat sau sunt in curs sa o faca in ceea ce priveste apartenenta la un megaspatiu comercial si investitional care ar fi net dominat de SUA. Criticii cei mai acerbi sustin ca un asemenea spatiu ar fi anticamera revenirii la nefasta ordine unipolara, in conditiile in care aspiratiile si sansele de ordine multipolara sunt mai mari ca niciodata.

  39. 42 Luminita Arhire ianuarie 15, 2016 la 12:42 am

    15 ianuarie 2016…

    Mihai Eminescu

    PRIVESC ORAȘUL-FURNICAR

    Privesc orașul- furnicar-
    Cu oameni mulți și muri bizari,
    Pe strade largi cu multe bolți,
    Cu câte-un chip l-a stradei colț.
    Și trec foind, râzând, vorbind,
    Mulțime de-oameni pași grăbind
    Dar numai p-ici și pe colea
    Merge unul de-a-nletelea,
    Cu ochii-n cer, pe șuierate,
    Țiindu-si mânile la spate.
    S-aude clopot răsunând,
    Cu prapuri, cruci, icoani, viind,
    Preoții lin și în veștminte
    Cântând a cărților cuvinte.
    În urmă vin ca-ntr-un prohod
    Tineri, femei, copii, norod;
    Dar nu-i prohod – sfințire de-apă,
    Pe uliți lumea să nu-ncapă;
    Se scurg încet – tarra bumbum-
    Ostașii vin în marș acum,
    Naintea lor tambur-major,
    Voinic el calcă din picior
    Și tobe tare-n tact ei bat
    Și pașii sună apăsat;
    Lucesc și armele în șir,
    Frumos stindarde se deșir;
    Ei trec mereu – tarra bumbum-
    Și dup-un colț dispar acum…
    O fată trece c-un profil
    Rotund și dulce de copil,
    Un câne fuge spăriet,
    Șuier-un lotru de băiet,
    Într-o răspântie uzată
    Și-ntinde-un orb mâna uscată,
    Hamalul trece încărcat,
    Si orologiile bat-
    Dar nimeni mai nu le ascultă
    De vorbă multă, lume multă.

    (Apărută postum , publicată de Perpessicius în 1939 în Revista Fundațiilor Regale, zugrăvind o realitate mai puțin prezentă în poezia lui Eminescu…ORAȘUL …Așadar, lumea nu a început și poezia nu s-a inventat, oricât ar părea de ciudat, cu stațiile de autobuz și veceurile publice by Mircea Cărtărescu. ”Scheletul” cu oase delicate ca un abur de ceață din dulapul nostru e încă acolo )

  40. 43 blogideologic ianuarie 15, 2016 la 4:24 am

    @Mihaela Erika Petculescu
    Și cum uiți dumneata strategic de Ausgleich și de politica de intensă maghiarizare !
    Deci „urmarea directă a Conferinţei de la Paris (de ce nu zici „Trianonul” ?) a fost declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale” ??!! Dar George Ban va fi de acord.

  41. 44 blogideologic ianuarie 15, 2016 la 4:30 am

    @Mihaela Erika Petculescu
    Și cum am așteptat-o noi cu multă nerăbdare pe @Mihaela Erika Petculescu să ne țină lecția despre distributivism a lui Ion Mihalache !

  42. 45 blogideologic ianuarie 15, 2016 la 4:36 am

    Frați, și verii, și unchii Asănești trebuie considerați cel mult niște epigoni pentru Istoria noastră! Aici îi dau întru totul dreptate profesorului Nicolae Iorga.

  43. 46 blogideologic ianuarie 15, 2016 la 9:02 am

    @ Radu Humor
    A mai citit despre Kalergi. In „almanahe” din perioada interbelică. N- a fost vreodată convingător. Dar ce vrea să ascundă de fapt ?

  44. 47 blogideologic ianuarie 15, 2016 la 9:14 am

    @ Liviu Bejan
    Am tot scris pe aici despre „Diadema împărătească” primită de Alexandru cel Bun. După Alexandru Hîjdău, acum Diadema s-ar afla în Rusia. Dar și informațiile colaterale sunt de importanță pentru noi : 1/Pe ce act, de cine emis, se baza decizia.2/ Cand apare oportunitatea de aplicare . La primul punct, răspuns este Împăratul de Aur, Mihail al VIII-lea Paleologul, considerat a fi cel mai mare împărat roman. Planurile sale au o bătaie de cel puțin 1000 de ani. Oportunitatea a venit prin victoria lui Timur la 1204. Dimitrie Cantemir l-a pus la punct în modul cel mai elegant pe Voltaire.

  45. 48 fostă basarabeancă ianuarie 15, 2016 la 9:32 am

    papasha
    ianuarie 14, 2016 la 7:55 pm

    Eu am înțeles din această caricatură că ei ridiculizează Occidentul, copacul lăudat. Adică (nemții, mai ales), le-au zis refugiaților: „Veniți, ușa noastră e deschisă! Civilizația vă așteaptă cu McDonald’s (mâncare de popotă în cazane de campanie, de fapt), cu bâlciuri și veselie… dar i-au lăsat să se înece la mal!

    Caricatura pare să spună că în loc de o mână întinsă, fugarii au apucat o unghie falsă care s-a rupt.

    Chiar și așa, este sinistră. Caricatura ar trebui să provoace un zâmbet, nu un coșmar.

    Moi, je ne suis pas Charlie.

  46. 49 ZeV ianuarie 15, 2016 la 10:26 am

    Domnule prim ministru, o ,,prietena” a domniei voastre (emanata din lumea tenebroasa a lui George Soros), spunea prin 2004:

    ,,Cind s-a creat PNA, colegii mei glumeau si spuneau Parchetul Nastase Adrian. Daca pina acum ma intrebam in ce masura e legitima aceasta denumire, acum, dupa declaratiile domnului Amarie, mi s-a confirmat”, spune Renate Weber.”
    NOTA: Amariei spunea ceva legat de Zambaccian.

    Altfel spus, trecand peste nesustenabilitatea acuzatiei ca ati fi conspirat cu domnul Amariei, distinsa doamna sugera, cu umor involuntar, ca dvs ati creat PNA-ul (transformat in DNA – pentru a se simula o aparenta de constitutionalitate), cu scopul de a impaca atat ,,varza” de Bruxelles cat si interesele politicienilor ,,made in Romania”. Dvs n-ati inteles atunci ca, implementand in structura institutionala a Romaniei o conditionalitate de aderare, de fapt, ati amputat, pe termen lung, prerogativele de oportunitate ale politicienilor romani alesi in Administratie. Desi, acestia sunt singurii detinatori de legitimitate indrituiti sa decida ce este bine pentru cei care i-au ales in demnitati publice. Nu amintesc acum de regula esentiala a dezbaterii publice, aceasta fiind o alta chestiune ce merita un comentariu separat. Dar este acum clar ca exact asta isi doreau strainii, LUPTA IMPOTRIVA CORPUTIEI FIIND DOAR UN CLISEU DE FATADA.
    DE ACEEA AU INTRODUS IN CODUL PENAL ASANUMITA PREVEDERE LEGATA DE ,,ABUZUL IN SERVICIU”. Chiar…cine a decis asa, domnule Adrian Nastase ? ,,Abuzul in serviciu” nu priveste si activitatea magistratilor ? Probabil, intrebari fara raspuns….
    Ar fi trebuit sa va fie evident faptul ca se pregatea, inca de atunci, inclinarea balantei de forta in favoarea institutiilor care nu au atributul de reprezentativitate, dar care au conexiuni externe ilegitime cu servicii de informatii si ambasade straine. Era mult mai bine daca ati fi promovat legi restrictive, sau le-ati fi aplicat pe cele existente, astfel incat sa se reduca la cote suportabile hotia la scara industriala si agrara care a insotit, aproape structural, procesul de transformare si tranzitie al Romaniei postrevolutionare din anii in care, alaturi de Ion Iliescu, ati detinut toate parghiile puterii.
    Intitutiile justitiei existente atunci erau suficiente, trebuiau doar reformate, iar legile ajustate si efectiv aplicate, fara deosebire intre cetateni. Coruptia nu are culoare politica (de fapt are legatura directa cu lacomia inserata de ,,cel decazut” in partea rea a genelor omenesti), deci nu poate fi cuantificata dupa cantitatea de bani tuciurii, sau calitatea celor care au cedat ispitei. La fel de corupt este si simplul cetatean care ofera, cu buna stiinta, plicul cu bani medicului sau profesorului meditator – ce nu-si declara la fisc venitul suplimentar.
    La fel de corupt este si omul de afaceri care baga milioane in buzunar din banul public, dupa care ,,comite” un denunt impotriva celui care i-a favorizat imbogatirea de tip ,,tun”. Este profund imoral, ba chiar si ipocrit, sa incurajezi turnatoria si sa acuzi – in paralel – sistemul securistic de dinainte de 1989. Ce sa mai spunem cand vedem pe frontispiciul unei institutii de forta, la loc de maxima vizibilitate, apelul la delatiune? Este, daca vreti, simbolul arogantei supreme, care sfideaza chiar si legea fundamentala a bunului simt, nu numai regulile si principiile democratice.
    De fapt, coruptia endemica din societatea romaneasca este legata de moralitatea precara a cetatenilor romani. Daca vrem sa identificam gradul de imoralitate al unui personaj oarecare, nu trebuie decat sa-i analizam comportamentul. Cu cat un ins isi acuza mai mult semenii, fara sa se priveasca o clipa in ,,oglinda”, cu atat acel individ este mai imoral si implicit mai corupt/coruptibil. Cel putin, asta este parerea mea.
    ,,Cineva”, foarte destept, ne-a analizat si ne-a identificat tarele de caracter, pe care le-a speculat, dandu-ne iluzia ca delatiunea noastra (ajunsa la cote staliniste de masa) va asana…moral societatea romaneasca (sic!).

    Ati preferat, domnule profesor, sa inventati, in pripa, de dragul finalizarii negocierilor de aderare la structurile totalitariste ale liberalismului occidental (negocieri derulate in genunchi si pe genunchi), o institutie DEDICATA anchetarii politicienilor si demnitarilor/functionarilor publici (o categorie restransa de cetateni), deci, o institutie profund neconstitutionala si nedemocratica ce nu se regaseste in legislatiile altor tari si care are (dupa cum se vede limpede) ca unic scop ,,vanatoarea de vrajitoare” si colectionarea de ,,trofee” depuse obedient la picioarele suzeranilor reprezentati de (anumiti) ambasadori. De aceea, in Romania secolului 21, oricine ajunge intr-o functie publica, va fi instantaneu considerat (prezumtiv) ,,vinovat” si un ,,potential de infractionalitate” ce intra din start si prin definitie in colimatorul procurorilor. Acestia il vor urmari si il vor vana zi si noapte in cautarea febrila a motivului de ,,suspiciune rezonabila” care sa le justifice ,,fisa postului” si cheltuielile consistente din banul public pentru derularea investigatiilor si anchetelor. Depinde, totusi, din ce ,,zone” politice provine demnitarul. Daca irumpe din tenebrele birocratiei europene ,,girate” de pepeismul german, are, totusi, sansa de a fi tolerat. Desigur, daca este ,,cuminte” si face ,,ce trebuie” in interesul strainilor ,,buni” si este 100% intolerant la tot ce are legatura cu spatiul situat (mult mai) la est de Romania.

  47. 50 Oscar Wilde ianuarie 15, 2016 la 11:42 pm

    Una dintre cele mai profunde reflecții ale lui Mihai Eminescu ( o scriu astăzi pe 15 ianuarie) este:” Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți ” , care, în viziunea mea, este mai profundă decât aceea înscrisă pe frontispiciul Templului lui Apollo unde Pitiesele prevesteau viitorul:” Cunoaște-te pe tine însuți „. Este o problemă existențială pe care, cei citatați de dumneavoastră, nu și-o găsesc, de aceea nu-i lasă nici pe ceilalți să o găsească! Astfel, s-au hotărât că munca fizică e mai benefică în „reeducare”, decât munca intelectuală concretizată în cărți, pentru că în munca fizică nu ai timp să reflectezi, iar noaptea ești prea obosit să o mai faci. Și atunci, un individ obosit fizic se ” reeducă” mai repede, putându-și scurta detenția, pe când cel care scrie, e periculos, el nu se cumințește, adică nu se ” reeducă”, el are idei, fie politice, economice ori religioase, filosofice, pe care le face publice. Unii mai scriu memorii, unde arată ce au făcut ei în viața lor, de unde rezultă cât mult bine au făcut celor din jur și poate și țării. Și atunci, de ce n-ar trebui ei să stea cuminți în celulă și dacă li se face dor de casă, să treacă frumușel la săpat, la curățat gunoaiele prin curte, la spălatul W.C.-urile, vaselor la bucătărie etc.
    Pe mine nu m-a deranjat, în toată această răutate a susținătorilor, că ei își argumentează punctul de vedere pe faptul că o lucrare nu poate fi științifică dacă este scrisă în detenție ( deși mi se pare o discriminare pentru un scriitor sau pictor, sculptor, compozitor, care nu vor putea crea opere artistice pentru diminuarea pedepsei), ci faptul că munca intelectuală este eliminată, nu are valoare. Să le fie rușine! Ne întoarcem în epoca canalului, a Bărăganului, a Deltei Dunării, în paralel cu condamnarea comunismului, cu judecarea celor care nu i-au lăsat pe deținuți să scrie, considerând doar munca fizică singura cale de ” reeducare”. Multă foarte multă răutate, invidie, frustrare văd în acești indivizi, care nu au încercat, măcar o clipă, să se caute pe ei înșiși și să se înspăimâte de ce monștri zac în mintea și inima lor!
    Earnest

  48. 51 Cris ianuarie 16, 2016 la 3:54 pm

    Îmi place Eminescu, mai ales când scrie versuri precum „Nu credeam să învăț a muri vreodată”, dar cel mai mult și cel mai mult (ca să parafrazez tâmpitul „în primu și-n primu rând”) îmi place Arghezi.
    Oricum, să ne trăiască Eminescu!


  1. 1 Adrian Nastase ne explica : fenomenul scriitorilor-savanti din puscarii amplificat de binomul V.V.Ponta – Basescu. – Politica ta Trackback pe ianuarie 14, 2016 la 9:19 am
  2. 2 Aruncarea patului pe fereastră si lucrările stiintifice - Pe Bloguri Trackback pe ianuarie 14, 2016 la 11:51 am

Lasă un comentariu






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!