EDF – acuzatii mincinoase respinse la Washington. Decizie de achitare in SUA

 

Printre acuzaţiile lansate, după anul 2005, împotriva mea, acuzaţii care aveau ca unic scop denigrarea şi înlăturarea mea din viaţa politică, a fost şi cea cu privire la o pretinsă luare de mită de la EDF – acuzaţie apărută în campania electorală din 2004 si reluata, in mai multe ziare si pe mai multe forumuri, in special in legatura cu o inregistrare  – dovedida, in final, de catre experti FBI  a fi masluita. Interesant este faptul ca, dupa Decizia arbitrala de la Washington, niciuna din publicatiile care ma acuzasera, pe pagini intregi, de tot felul de malversatiuni, nu a prezentat rezultatul procesului din SUA… 

Cu privire la această acuză, înca din martie 2003, P.N.A. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reprezentanţii Guvernului României pentru infracţiunea de luare de mită, cu motivarea că fapta nu există.

D.N.A.-ul domnului Morar nu putea să nu intervină şi, în martie 2006, s-a dispus reluarea verificărilor. În august 2006, surpriză, nici o probă nu a putut confirma existenţa vreunei fapte penale, procurorii dispunând, şi de această dată, neînceperea urmăririi penale.

Măsura a fost menţinută prin Rezoluţiile din 11.02.2009 şi 16.03.2009.

Fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, cea care s-a considerat, alături de prietenul său Traian Băsescu, luptătoare împotriva corupţiei, a declarat în mai 2008, cu referire la cazul EDF: „aşa cum a ilustrat-o acest caz, dar şi altele, corupţia la nivel politic înalt este încă prezentă în România, …. procurorii anticorupţie sunt sub o presiune puternică din partea actualei clase politice.”

Am refuzat să comentez subiectul, având în vedere că exista un litigiu arbitral la Tribunalul Arbitral – I.C.S.I.D (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii), in legatura cu acest caz.

Acum, după ce D.N.A. a fost nevoita să constate inexistenţa vreunei fapte penale, am să vă prezint şi soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral de la Washington:

În acţiunea dintre Eastern Duty Free (EDF) Services Ltd.şi România, Tribunalul Arbitral (din care au făcut parte un judecător italian, dl. Piero Bernardini, preşedinte, un judecător american, dl. Arthur W. Rovine, şi un judecător francez, dl. Yves Derains) a respins în totalitate acţiunea şi pretenţia de plată a unei compensaţii în valoare de USD 110,000,000 cerută de EDF Services Ltd. 

Interesant a fost faptul ca unul dintre expertii folositi de EDF in acest proces impotriva Romaniei a fost Valeriu  Stoica !

Tribunalul ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii) a decis în unanimitate că România nu şi-a încălcat obligaţiile din cadrul Tratatului de investiţii bilateral semnat între Guvernul Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Guvernul României referitor la Promovarea şi Protecţia Reciprocă a Investiţiilor, şi că pretenţiile EDF trebuie să fie respinse, cu plata cheltuielilor de judecată.

EDF Services Ltd. a pretins un tratament nedrept şi exproprierea investiţiei sale – o pretinsă concesiune încheiată cu Ministerul Transporturilor privind bunuri publice şi reglementată de dreptul public. Tribunalul a constatat că investiţia consta din participarea EDF la două societăţi mixte cu entităţi româneşti deţinute de Guvernul român ce desfăşurau activităţi comerciale cu amănuntul scutite de taxe vamale în cadrul Aeroportului Otopeni din Bucureşti şi, respectiv, la bordul curselor internaţionale ale Taromului, şi guvernate de dreptul privat. Durata  societăţii mixte pentru servicii scutite de taxe vamale la sol fiind limitată, iar entităţile româneşti  fiind libere să decidă dacă o extind sau nu după expirarea ei în 2002, pretenţiile EDF de a continua drepturile de folosire a spaţiilor comerciale au fost socotite nefondate. Tot astfel, s-a considerat că EDF Services Ltd. nu are exclusivitate sau drept de continuare în desfăşurarea unor activităţi scutite de taxe vamale la bordul avioanelor Tarom.  

Poziţia EDF în arbitraj a fost aceea că pretinsa expropriere a urmat refuzului său de a accepta pretenţiile de mită cerută de oficialităţi importante guvernamentale româneşti în august şi octombrie 2001. EDF a pretins că, după ce refuzase să plătească mita solicitată în numele primului ministru Năstase, Guvernul a emis o ordonanţă în 2002, interzicând activităţile scutite de taxe vamale la Aeroportul Otopeni revocând licenţa EDF. Această alegaţie a ţinut prima pagină a presei timp de luni de zile şi s-a bucurat mult de atenţia mediilor de informare pentru acest caz. Tribunalul arbitral a respins pretenţia şi a considerat că EDF nu a reuşit să dovedească alegaţiile de mită.  

Printr-un ordin procedural din 2008, tribunalul refuzase să primească, socotind-o neautentică, în chip de probă, o bandă magnetică consemnând, chipurile, o conversaţie care avusese loc în 2001 între un reprezentant al EDF şi o oficialitate guvernamentală română. Analiza judiciară a indicat că banda fusese manipulată. În plus, deşi a fost înregistrată în mod demonstrabil cu echipament ataşat de corp de către o persoană care s-a prezentat drept reprezentant EDF, EDF a susţinut că a obţinut banda de la un reporter, în 2008, şi că habar nu avea de sursa ei originară.

Tot astfel, analiza judiciară a arătat că probele aduse în sprijinul alegaţiilor de mită, precum e-mailuri, fuseseră manipulate, iar alte mărturii avansate (precum note scrise de mână pe o recipisă de la o cafenea de către proprietarul EDF însuşi, sau înregistrări telefonice indicând numerele apelate) au fost găsite ca irelevante.   

Rezultatul, încununat cu succes al arbitrajului de la Washington, a apărut după patru ani de muncă asiduă depusă de avocaţi, experţi  judiciari, experţi contabili. ş.a.m.d. Strategia de apărare a fost susţinută la Washington de către o echipă formată din peste 20 de avocaţi români şi americani, care au folosit 14 martori din rândurile autorităţilor române, patru experţi juridici români, precum şi alţi experţi specializaţi în contabilitate, expertiză fiscală şi traducători. Dosarul cazului a conţinut aprox. 60.000 de pagini şi a acoperit o istorie de 12 ani a Aeroportului Internaţional Otopeni, cu referire la numeroase legi din dreptul corporatist şi contractual, etalon de tratament just şi echitabil şi de protecţie a investiţiilor, precum şi acuzaţii false de mită aduse împotriva autorităţilor româneşti.

PS  Pentru amanunte mai „picante”, va recomand un articol aparut  in „Jurnal de investigatii”, nr.5 din martie 2010. Articolul  poate fi citit aici: http://www.ziaruldeinvestigatii.ro/index.php/main/showNews/id/123

Reclame

193 Responses to “EDF – acuzatii mincinoase respinse la Washington. Decizie de achitare in SUA”


  1. 1 stroe stefan martie 25, 2010 la 8:03 am

    bravo domnule nastase,acum sa le dati peste nas pdlistilor
    stroe

  2. 2 Aura Costea martie 25, 2010 la 8:50 am

    Intotdeauna oamenii care actioneaza conform propriilor principii devin incomozi pentru grupurile si gruparile care au diverse interese si care, in ansamblu, alcatuiesc un sistem. Prima si cea mai importanta sarcina a oricarui sistem este sa se conserve. Cand o rotita se invarte mai greu, ea e schimbata. Olimpian Ungherea a explicat mai bine ce s-a intamplat cu dvs. O zicala inteleapta spune ca ce nu te omoara, te face mai puternic. Prin urmare, eu nu pot decat sa va urez bine ati revenit in arena politica. Nu mi-ati placut pe vremea cand erati prim ministru, dar ma vad nevoita sa recunosc ca aveti stofa si sunt convinsa ca v-ati schimbat si croiala.

  3. 3 Paul martie 25, 2010 la 9:20 am

    blogideologic,

    ti-am raspuns la unul dintre articole. Nu mai stiu la care. Mai cauta si tu, te rog! 🙂

  4. 4 Pali martie 25, 2010 la 9:23 am

    FELICITARI !!! Va dati seama ce cantitate impresionanta de Joaneeee Walker baga Monicutza azi pe gat ne suparare !

  5. 5 Ghita Bizonu' martie 25, 2010 la 9:31 am

    Ce este interesant este ca dvoastra chiar credeti ca organizatiile de presa care v-au acuzat ar putea sa publice rezultatele arbitrajului….
    Ntz. Ca printre alte motive au uitat si ei ….
    Important ptr ei este ca toata lumea stie ca sunteti corupt. Ca v-au judecat si strainii. Pste inca un an veti afla ca ati fost si condamnat ….. Ce naiba chiar pe blogul asta mi-a fost „completata” in mod „creativ”” biografia cu manunate necunosute mie .. de catre o apropiata a dvoastra ( nici un sucar sfio normalnay , buissnes at ususal. Nu-i prima – si sper – ultima data ! ). Asa ca daca doriti amaunte asupra motivatiilor pisice puteti investia „langa casa”.
    A sa nu uit. Deciiza de mai sus arata inca o data ce puternic si periculos ati ramas. Si dupa ani de popozitie reusiti sa influentati arbitrajul international ! Asa cum ati determinat si concedierea bietului TRU de la BBC ca doar erati cel mai puternic om din Evropia ! Norocu nostru cu Providentiala Victorie a lu Pater Respublicea Trajanus Maximus !!

    Insa va rog ia revedeti asta

  6. 6 Doru Coarna martie 25, 2010 la 10:22 am

    In sfarsit inteleg arhitectura acelei axe ciudate din 2004 si a conexiunilor in zona duty-free, previzibile dealtfel si solid ancorate in actualitate.

    De ce? Pantru ca fregatele si interceptoarele F-16 sunt moderne, adica vechi, deci s-a demonstrat ca functioneaza bine…

    Probabil ca aceeasi acceptiune primeste si „modernizarea” Romaniei, tot retete expirate, tot din perioada fregatelor si avioanelor respective, dar sigur ca asta tine de romantismul tineretii cand toate erau mai colorate.

    Deie Domnul sa nu avem nevoie de ele niciodata!
    Si asta pentru ca singura entitate descurajata este ministrul de finante.

  7. 7 Criticos martie 25, 2010 la 10:24 am

    Dle A.N., că publicaţiile respective n-au publicat decizia judecătorească nu e de mirare. Socot însă că trebuie să găsiţi o formulă legală prin care să cereţi socoteală madamei Votcă (Monica Macovei, dacă nu ştiaţi) De asemenea decizia tribunalului ar trebui să ajungă la presa străină unde-şi debita respectiva madamă acuzaţiile. După părerea mea trebuie să faceţi eforturi de a obliga legal pe toţi participanţii media la această porcărie să facă publicitate respectivei decizii şi să-şi ceară scuze, cel puţin pentru lipsa de profesionalism.

  8. 8 contele martie 25, 2010 la 10:27 am

    Mă , da’ ce mai gheneral simţitor avem !

    ” Aşa cum dvs. ştiţi, sistemul penitenciar şi condiţiile de acolo practic îţi decimează fiinţa umană. Sistemul penitenciar bănuiesc că îl cunoaşteţi cu toţii, aţi fost în el, sunt condiţii demne de Evul Mediu, nu mai ai identitate, nici măcar nu mai porţi un nume, doar un număr” ”

    1 .Eu înţeleg din această pledoarie că senatorii din Comisia juridică sunt vechi clienţi ai penitenciarelor de vreme ce au fost cu toţii pe-acolo .
    2. Îmi place cum sună expresia ” îţi decimează fiinţa umană „. Uite , pe mine m-a impresionat . Aici a punctat la impresia artistică . Da’ la ce-i spune fiinţă umană : la burtă ?!
    3. Dacă sunt condiţii de Evul Mediu , de ce domnul gheneral senator nu a întreprins nimic , o luare de cuvânt , ceva , pentru remedierea situaţiei ? Aa , nu mă gândeam s-o facă dintr-un oarecare punct de vedere moral , umanitar , nuu , doar ca măsură de precauţie pentru el însuşi . Vezi ce înseamnă să fii prea încrezător ? Putea să-şi pregătească din timp un pat moale şi DINCOLO , nu numai AICI .

    ” Am doi copii mici şi doi părinţi foarte bătrâni şi foarte bolnavi”.

    Având în vedere acest lucru foarte sensibil eu zic ca dosarul să fie clasat . Şi dată o lege clară în acest sens astfel încât să nu se mai permită continuarea acestor abuzuri îndreptate împotriva celor cu copii mici sau cu părinţi foarte bătrâni şi foarte bolnavi . De exemplu , fraţii Cămătaru : ei n-are copii ? N-are părinţi şi ei ? Staau săracii decimaţi la pârnaie . Nu ştiu de ce dar chiar acum îmi trece prin cap că am şi eu doi copii mici …Mă rog , aştept legea şi-om mai vedea .

    Văd parlamentari , tineri , PDL , PSD care îmi explică mie , conte semibătrân şi uşor influenţabil , cum mă las eu învăluit de perdeaua de fum numită ” cazul Voicu ” . Că sunt probleme mai serioase , probleme reale , gen : salarii , pensii , medicamente … Ce vorbeşti Frantz ? Păi problemele astea nu se vor termina niciodată . Cine te opreşte să vorbeşti despre ele ?
    Totdeauna atitudinea faţă de corupţie este dictată de apartenenţa politică : sunt corupţii ” lor ” şi ai ” noştri ” . Ai lor sunt mafioţi ,ai noştri fac un fel de ” lobby ” .

    Lui Don Costică , ditamai gheneralului , i-a venit rău pe câmpul de luptă .
    Măi cătană bătrână , dacă ştii că nu te ţine tensiunea , ce cauţi tu în linia întâi cu intervenţii armate ? Stai şi mata la intendenţă , mai cade o firmitură , un copănel , nu te bagi la hărţuire cu DNA .
    Sau eşti sănătos tun dar te crezi vreun De Niro , vreun Laurence Olivier ? Eu cam aşa cred . Te cred o mare speranţă a teatrului românesc . Sunt curios unde o să-ţi continui spectacolul . Unde o să fie scena , mă-nţelegi ?

  9. 10 exasperat martie 25, 2010 la 11:04 am

    „..procurorii anticorupţie sunt sub o presiune puternică din partea actualei clase politice”- Doamne, ce le mai zicea Zeiţa Echităţii, această Xena a meleagurilor mioritice în luptă cu desfrâul corupţiei autohtone.
    Mie-mi pare sincer rău că n-o mai vedem des pe la noi. Oricât s-ar strădui domnii Morar şi Predoiu nu e, frate, tragi-comedia de pe vremea doamnei Macovei. Prezenţa sa scenică era una cu totul aparte. O regret profund.

    ‘mneavoastră nu?

    Petruţ

  10. 11 LePrince martie 25, 2010 la 12:13 pm

    @ persona ( sper ca nu si non grata )

    Imi placeau mult aparitiile modelelor noi de automobile in acea revista, dar erau si articole interesante despre karting si uneori ceva UFO-logie, daca nu ma insel. Informatia era greu de obtinut la acea vreme, daca prindeai un Paris Match sau ceva asemanator, devorai pana si paginile de „crosswords”.
    Insa eu am inceput sa citesc colectia cand am ajuns „of age”, adica prin clasa a III-a or so, in clasa
    a II-a , spre deosebire de bleg ideologic, abia terminam colectia „Povesti nemuritoare”. Deh, chestii de print…

  11. 12 LePrince martie 25, 2010 la 12:20 pm

    @ alexandru beldiman
    In primul rand societatea s-a schimbat radical, ceea ce expui ca fiind dreapta si stanga, ca si grupurile de sustinere, nu mai sunt astazi cele de acum 30-40 de ani cu atat mai putin cele de acum 100. Nu mai poti opune astazi proletariatul ( definit in acceptiunea lui initiala) burgheziei sau taranii latifundiarilor (desi exista inca , relatia dintre cele doua grupuri sociale este diferita, ca sa nu mai vorbim de ponderea in electorat). Este o tema de discutie , de dezbatere,cred ,cine sunt astazi votanti de dreapta si votanti de stanga. Unde ai dreptate este faptul ca astazi electoratul nu mai este tributar unui singur grup politic. Optiunea unui votant se poate schimba mai usor astazi decat acum 40 de ani de la un ciclu electoral la altul. Si cred ca exista niste explicatii. Una ar fi ca astazi,comparativ cu 40 de ani in urma, mobilitatea profesionala si ocupationala este mult mai mare si mai frecventa la subiecti. Alta ar fi ca speranta de viata a crescut, ca urmare disponibilitatea de a schimba optica si viziunea politica pe parcursul vietii. Eu nu cred ca doar politica s-a schimbat si ca partidele se intrepatrund, cred ca schimbarea calitativa a electoratului a adus cu sine si schimbarile partidelor si curentelor politice. Temele de dezbatere sunt diferite, nivelul de trai la care partidele se raporteaza este cu totul altul decat acum 40 de ani. Probabil vom asista din ce in ce mai mult la o contopire a unor principii de baza, pe care toate partidele le vor respecta, schimbarile dreapta stanga fiind doar de nuanta.Sunt totusi cateva idei care vor ramane „de baza” la dreapta sau la stanga si care se refera in special la politicile economice ( probabil in viitorul apropiat vom asista la stanga la o crestere a discursului etatist) , redistribuirea produsului national si protectia sociala. Mai nuantat vor fi educatia, sanatatea si abordarile de politica externa.
    Exemplul pe care il dai cu partidele extremiste ajunse insa la putere declarandu-se initial de stanga, nu este bun. Ne referim acolo la o perioada istorica diferita si la partide ce nu aveau ideologie de stanga sau dreapta. Erau partide ce tindeau sa acapareze toata puterea , sa conduca totalitarist si terorist. O paralela este si ceea ce se intampla astazi in Romania, in jurul unui lider se strange o majoritate prezidentiala ce se intituleaza de dreapta dar doreste sa distruga tot spectrul politic si sa creeze opozitii false, curente politice fantoma, controlabile si subordonate. Norocul este ca nu mai traim in deceniul 4.
    S-auzim de bine.

  12. 13 Marcus martie 25, 2010 la 12:54 pm

    Alarma De Lupta La Presedintie

    Anul 2025. Inceput obisnuit de zi de lucru la Cotroceni. Presedintele, vizibil marcat de grijile tarii, dar si de povara nemuririi sale, priveste ingandurat la ecranul home cinema, dispus pe peretele opus biroului si din cand in cand mai soarbe din paharul plin cu whisky din fata sa. In timp ce Kent-ul aproape ca se fumeaza singur, uitat in scrumiera, pe ecran se deruleaza un filmulet realizat de Servicii cu o noapte inainte, in camera unui motel de la periferia capitalei, avandu-l ca protagonist pe liderul Opozitiei surprins intr-o ipostaza erotica cu o bruneta si o roscata, ultimile sale cuceriri in domeniu.
    Urmarind imaginile de pe ecran, Presedintele mediteaza la capriciile si nedreptatile destinului sau, care tocmai acum cand Aliodor a descoperit in sfarsit secretul nemuririi, el fiind primul si unicul beneficiar al elixirului respectiv, il priveaza totusi de cea mai dulce placere a tineretii, in timp ce dusmanul sau de moarte, liderul Opozitiei, beneficiaza din plin de aceasta si inca pe modelul “doua in una”.
    Pentru el insa, noaptea trecuta fusese un calvar. Degeaba se indopase cu stridii, fructe de mare si alte mancaruri si bauturi cu efect afrodisiac, degeaba il unsese Aliodor cu fel si fel de potiuni intaritoare in zona subabdominala a organelor cu tesut moale , degeaba inghitise doze triple din ultima varianta farmaceutica de Viagra Forte, degeaba Elena asudase din greu, producandu-se nud la bara dispusa in mijlocul alcovului sau aplicandu-i masaje erotice, noaptea se terminase pentru el in aceeasi nota de “invartosare flasca” in care incepuse.
    Singurul efect al dezmatului pantagruelic erotic la care se dedase in cursul noptii era prezent sub forma unei balonari stanjenitoare, care se manifesta din cand in cand sulfuros-fasait-puturos, obligandu-l sa stea cu termopanele biroului larg deschise.
    Din aceasta stare de contemplare tampa fu trezit la viata de telefonul de urgenta, a carui tonalitate de apel reproducea o celebra manea a lui Salam, cu care castigase ultimul mandat la Cotroceni, inainte de a fi numit presedinte pe viata.
    Vizibil marcat de lehamite presedintele ridica totusi receptorul:
    – Alo, sa traiti dom’ presedinte, se auzi in casca vocea impacientata a ministrului Apararii, generalul cu unsprezece stele, Oprea.
    – Zi Opreo, unde arde, ii raspunse presedintele recunoscandu-i vocea.
    – Sefu’, tocmai ce mi-a raportat Seful Marelui Stat Major ca trei escadrile iraniene de bombardament au patruns in spatiul nostru aerian, ce facem, sa traiti?
    – Asteapta putin, Opreo, ca doara n-au dat turcii, ha, ha, ha! ii raspunse presedintele si, continuand sa hahaisca cu gandul la gluma cu turcii, apasa tasta telefonului pentru linia directa cu premierul. Nici nu apuca sa se consume primul apel cand de la celalat capat al firului se auzi vocea voioasa a acestuia:
    – Sa traiti Sefu’ si sa va dea Dumnezeu Sanatate, ordonati!
    – Ba Emile, uite care-i treaba! Tocmai sunt in telefon cu Oprea care m-a anuntat ca vor iranienii sa ne bombardeze. Da tu telefon la Pentagon, ca eu mereu incurc plein-urile cu plen-urile si cine stie cu ce dracu’ ne mai trezim, si spune-le alora sa ne trimita de urgenta 4-5 motoare pentru avioanele de vanatoare ca sa putem sa-i doboram pe islamisti.
    – Am inteles, sa traiti Sefu’, se face acusica!
    Asigurat de Boc, ca situatia este sub control, presedintele reveni pe linia cu Oprea:
    – Bai Opreo, doar ce-am vorbit cu Emil, totul este OK, mai dureaza putin asa ca poti sa scoti pilotii la incalzire, pune-i sa alerge cateva tururi de pista si in acelasi timp intrati pe frecventa iranienilor si tineti-i de vorba pana suntem si noi gata. Poti eventual sa le pui si ceva manele cu Guta, imposibil sa nu le placa, sau daca puteti stabili si o video-legatura dati-le, ba, ceva cu Sexy Braileanca sau cu Mihaela Radulescu.
    – Am inteles, sa traiti Sefu’ ii raspunse generalul si inchise telefonul grabit sa execute ordinele Comandantului Suprem.
    Revenit la ale sale, presedintele mai lua o gura de whisky, dupa care schimba CD-ul cu liderul Opozitiei cu unul la fel de recent, in care Serviciile il surprinsesera pe ministrul transporturilor cand lua parandaratul de la un reprezentant al firmei cu autostrazile pentru 2,5 km de sosea.

  13. 14 virus martie 25, 2010 la 12:58 pm

    Stimati pescari,dupa cum stiti,orice iesire in decor are farmecul ei.Si daca-i mai pui si sare si piper,tacamu’ e complet..Bunaoara,acu’ ceva timp,intr-o zi cu cer senin,ni se puse „pata”…Adica,mie,lui Marian si lui Florin,o echipa sudata in timp,de altfel..
    -Hai sa bagam un Rusanesti(Olt),arunc momeala,dupa o analiza rapida a”situatiei”.N-am mai repetat o data,ca sculele erau deja in masina..Saraca masina,de-ar fi avut ea grai sa spuna prin ce coclauri a intrat..Acum e fier vechi…In fine,pe drum,cum stiti,ba o gluma,ba dac-o trage pestele,discutzii de-ale noastre…Io,cu Marian,in verva mare,numa’ Florin parea lovit in aripa,cam cucaia pe bancheta din spate…
    Zic: Ce drac ,ai mah, ce facusi azinoapte?
    -Bai,am sudat niste zaibar fara sifon…
    -E clar,precis te culci pe malu’ apei..Vad ca ai si limba vanata…
    -Las’ ca se trezeste el,cand dam de aer curat si o-ncepe pestele sa traga,puncta Marian ,privindu-i ochii infundati in orbite…
    -Si-l mai ducem si cu masina,ca pe boieri…!mai arunc si io gaz pe foc
    In sfarsit,ajungem pe malul Oltului,pescari pe ici ,pe colo..Adulmecam noi locurile,pregatim sculele si momelile si,fara semnal de start,aruncam lansetele ,fiecare pe parcela lui.Stam noi ce stam si ,la un moment dat,il vedem pe Florin cu cracii-n sus ,pe foaia de cort.
    -Bey,sa nu-mi umblatzi la lansete,ca-mi incurcatzi firele..Le scot eu cand ma trezesc,trag un pui de somn…Ii uram noi „noapte buna” si-l incredintzam ,la unison,ca va fi precum voia lui.”Putzinul” ala se facu mai mult,sforaia Florin,de se miscau bambinele pe fir…
    -Lasa-l sa doarma,p-asta poti taia busteni de-acu’…imi zice Marian, privindu-l cum tragea cu ..po.rcu’.Cum nu prea aveam activitate,hai sa dau o raita prin zona..Nu fac nici cincizeci de metri si dau pe mal de-un peste(caras) uscat,stafidit de soare si cu sira spinarii la vedere..Langa el,o cizma de cauciuc sparta,lasata acolo,probabil, de vreun localnic din Rusanesti..”Astea-s darurile lu Florin,D-zeu sa primeasca”… Iau pestele si cizma si le arat triumfator lu’ Marian..
    -Ce dreac faci ,mah,cu ele,imi zice amicu’,nestiind ce vreau sa pun la cale…Ii indic cu privirea locul de somn al lui Florin..In zece minute trofeele erau deja in acele lansetelor celui impricinat..Mie mi-a ramas menirea sa-i las in jos bambinele,cat mai credibil cu putintza…Totul fest,asteptam nerabdatori sa se trezeasca Florin..Nu trecu mult si-l vedem in capu’ oaselor,cu privirea spre lansete…
    -Bai,am bambinele jos,cre ca e-n ele…
    -Bai Florine,iti trasa de cateva ori,da ‘ ne zisesi sa le lasam ,sa nu ne amestecam la ale tale…Acum,vezi si tu,poate sunt deja agatzati,ca zmucira firele de cateva ori..Scoate asta prima lanseta,cea cu pestele uscat..
    -Bai,turbatzilor,voi mi-l agatzarati,zise Florin cu ochii la fosila scoasa din adancuri…Noi,sa crapam de ras…
    -Nu,bah,zice Marian,se usca de doru’ tau,tot asteptandu-te sa-i dai intzepatura…Trage-o si p-a doua,ca poa’dai lovitura…
    Mulineaza asta …la greu(se umpluse cizma cu noroi) si scoate si-al doilea trofeu…
    -Vezi, ba Florine,dac’ dormisi ca cizma,de ea avusesi parte..mai zic si io,intaratandu-l…Ce-a urmat,va-nchipuitzi..Mistoul ,mistourilor…Pana la urma a intrat si el in joc,ne-am amuzat pana spre seara.pe seama glumei si am prins si peste…Si acum ,urarea :Fir intins!

  14. 15 Hadrian martie 25, 2010 la 1:25 pm

    Domnule Presedinte,

    Ati putea sa ne spuneti si cine au fost reprezentantii Romaniei in cadrul acestui litigiu (eventual si expertii care au fost solicitati de catre reprezentantii partii romane)? Cred ca ar fi interesant de stiut daca avem un „micul Aurescu” si la ICSID…

    Multumesc!

  15. 16 catalin martie 25, 2010 la 1:47 pm

    Sper sa fie preluat articolul si de presa scrisa si, mai ales, cea „virtuala” (in special ziare.com).

  16. 17 George Ban martie 25, 2010 la 2:12 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    Imbecilii care ne conduc constituie centrul care atrage alti si alti imbecili. Trebuie sa gasiti metoda – legala sau nu – de a-i distruge total.

  17. 18 Diasporean martie 25, 2010 la 2:13 pm

    As vrea sa comentez doua aspecte:

    1. Pe linga multele avantaje ale globalizarii propovaduite de neo-liberali, exista pemanente presiuni asupra statelor dependente in acest proces. Multe firme straine au incercat si incearca sa „stoarca” statele care au intrat sub influenta acestui curent politico-economic. Exista niste extreme absolut socante, in care datoria unor state africane este tranzactionata pe diverse piete, si in care aceste state insolvente sunt sub presiune sa plateasca niste sume fabuloase de bani unor escroci mascati in diverse firme gen „hedge funds”.

    2. Stiu de presiunea mediatica si politica care s-a exercitat asupra domnului Nastase si a guvernului pe care l-a condua. Era parte a unei campanii de denigrare cu scopul de a il inlatura de la guvernare, si de a il scoate permanent din viata politica a Romaniei. Eu insumi am auzit peste Ocean diverse zvonuri care erau preluate in publicatiile de limba romana din Canada si SUA. Unul care l-am retinut era ca dl Nastase ar fi venit incognito in Canada sa isi „ia tainul” intr-o presupusa afacere in domeniul telecomunicatiilor. Am aflat mai tirziu ca „sursa” zvonului ar fi incercat o sponsorizare cu bani din Romania pentru un proiect personal media, si nu ar fi avut succes. Speranta era intr-o noua putere la Bucuresti care sa „iubeasca diaspora”…cu bani.

  18. 19 Mirela Predan martie 25, 2010 la 2:22 pm

    Am preluat si eu textul si l-am si comentat putin. Mi se pare o metoda clasica a „baietilor veseli”:

    http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20100325142033386

  19. 20 LePrince martie 25, 2010 la 4:01 pm

    @ blogideologic

    Nu inteleg de ce spui ca ma ascund. Am spus-o, sunt le Prince des Bavards. Motivele pentru care am inceput si sa scriu aici, nu numai sa vizitez blogul, sunt interesul fata de politica in general, in special fata de Adrian Nastase si PSD. Desi nu sunt un stangist, imi place sa cred despre mine ca sunt un social democrat(precizez, nu socialist), in nici un caz unul dogmatic, cu nuante liberaloide si libertine ( mai mult decat liberale). Inca ma descopar, nu am ajuns la o concluzie definitiva.Am vizitat site-ul si in trecut, dar PSD-ul in formula de dinainte de 20 februarie, nu ma convingea prin nimic. Si pentru ca politica este legata si de leadership, am incredere si il sustin pe AN desi nu sunt de acord intotdeauna cu ce spune sau ce face. Asta ca sa explic ce sunt si de ce am venit.
    Bineinteles ca reprezint interesele unui grup. Este evident. Prin tot ceea ce spun, eu reprezint interesele curtii princiare.
    Alaturarea de GDS, ma onoreaza, desi nu am fost niciodata un mare fan al d-lui Liiceanu si nici de acord in totalitate cu d-l Plesu. Ceea ce spui insa mai departe reprezinta obisnuitele „mici mizerii” aruncate de revista Romania Mare in trecut asupra a doua personalitati remarcabile. Nu ma voi prinde in jocul polemicii pe marginea subiectului. Pot doar sa spun ca cei doi nu ar fi putut face ceea ce spui din simplul motiv ca Noica era oricum „sub sechestru” , deci ce sens ar fi avut „urmarirea mentala” ? Dar este interesant si edificator pentru „strategia” ta utilizarea expresiei „batranul carturar legionar” fara a explica la ce te gandesti cand faci afirmatia. Legionar este un cuvant care alaturat oricarui nume sau persoane „eticheteaza” intr-un anume fel. Pentru o persoana neavizata aceasta eticheta se poate dovedi extrem de derutanta si periculoasa pentru perceptia viitoare asupra lucrarilor, scrierilor si incadrarii „carturarului”. Etichetandu-l astfel, faci din personaj unul abominabil sau respingator numai prin alaturare. Prin „paralelism”, putem spune ca si Adrian Nastase a ajuns in acest fel „coruptul”. Desi stravezie, „constructia” ta ideatica, prin lipsa unei fundamentari serioase , dar prin aparenta seriozitate a datelor si informatiilor devine periculoasa pentru cei lipsiti de informatie filozofica , istorica si culturala dar interesati sa o obtina. In conditii normale, daca Romania ar fi extrem de sigura pe viitorul si destinul sau, teoriile tale ar fi doar niste utopii confuze. In conditiile in care Romania trebuie sa sufere un „salt inainte” pentru a putea reprezenta ceva in viitor teoriile tale devin periculoase. Si asta, pentru ca asa cum s-a mai intamplat si in trecut, genul acesta de defetism, externalizarea greselilor proprii , negarea altor culturi si curente, fatalismul , gonflarea unui trecut glorios nedemonstrabil, asezarea si izolarea Romaniei in centrul unei latinitati perfecte( fara a lua in seama toate „altoirile” pe care poporul roman si Romania le-au suferit in timp) au facut mult rau acestei tari si mai ales au impiedicat evolutia Romaniei. Prin aceasta, teoria ta devine periculoasa. Pana cand nu vom accepta realitatile istorice si faptul ca nu ne putem intoarce in timp, ca Romania nu este decat partial „insula latinitatii pure” pe care o clamezi, nu vom reusi sa evoluam.
    Astazi, toate popoarele isi reconsidera istoria si sunt mult mai sincere fata de trecutul lor. Din ce in ce mai putin sunt incurajate „ povestile” idilice si frumoase in locul istoriei. Ce-ar fi astazi ca grecii sa spuna despre ei ca sunt urmasii directi ai „grecilor antici” fara sa recunoasca si sa asimileze influentele multiple pe care le-au suferit in timp. Sau francezii sa spuna ca ei sunt franci, fara sa recunoasca influentele grecesti si arabe din sud, scandinave din vest, germanice din est ? Sa vorbesti astazi despre Nova Roma fara fundament documentat, este aiuritor. Teoria ta cade numai prin faptul, demonstrat istoric ca teritoriul Romaniei de astazi nu a fost „romanizat” uniform.
    Ce relevanta are in contextul actual afirmatia ta, citez:
    „”Tracism este nume simplificat pentru ’socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Caucaz (unii istorici armeni de acum susţin originea poporului lor din traci şi iliri !).””

    Cred ca 99,5% din populatia Romaniei ar ramane perplexa daca ai continua sa spui si ce subintelegi prin aceasta afirmatie!
    In rest draga Miorita, iti doresc multe succese profesionale si corporale!
    PS Nu te cred cand spui ca ai primit „semnale” oculte si „mijlocite” de la Andrei Plesu. Obisnuieste sa faca propuneri directe daca este cazul. Dar visezi frumos!
    Avec ca, Monsieur recevez les hauts considerations et respect eternel,

    Le Prince

  20. 21 Cârcotaşu martie 25, 2010 la 4:41 pm

    Domnule Năstase,
    E drept, s-a arătat „pricina”. Dar la urma urmelor, dv. trăiţi acum satisfacţia că aţi avut dreptate, iar TB are acum satisfacţia obţinerii celui de-al doilea mandat. La prima vedere meci egal, dar egalu’ ăsta să fie de capul cui ştiu eu.
    Nici în campania din 2009 nu aţi suflat nimic despre asta, aşa că morala-i clară şi simplă: nu-i pe dreptate ci pe şmecherie.
    Şi dac-ar fi fost numai o înfruntare între doi, un „jmecher” şi un „principial”, toate-ar mai fi fost cum ar fi fost, dar la mijloc suntem noi, fraierii fără vină.

  21. 22 ellasarya martie 25, 2010 la 5:10 pm

    Toate aceste cheltuieli… disperate cu care se caută nod în papură unor personalităţi politice cine le justifică şi cum se recuperează? Nu mai vorbesc de recuperarea morală pe care niciodată şi nimeni n-o va putea realiza în vreun fel.
    Aşa, pentru cultura mea generală, cei vinovaţi de astfel de „obiceirui” nu pot fi traşi nicicum la răspundere?
    Bănuiesc că – deja în ţară un proces costă enorm – la Washington costurilşe deja-s de neconceput pentru un stat ca România. Oare SUA nu poate lua măsuri… postoperatorii. Sau şi SUA au interesul să ne cheltuie banii ca în „programul Rabla cu avioane” (ideea nu-mi aparţine)?!
    Nu ştiu dacă ţara noastră s-a mai specializat în ceva mai bine decât în astfel de combinaţii ca-n ultimii douăzeci de ani, inclusiv în industria proceselor pierdute din start. Şi, se mai dezvoltă o industrie importantă: cea a întrebărilor retorice!
    În schimb, în ţara asta asistentele sunt înjunghiate la locul de muncă fără nicio problemă. Reporteri sau actori mor în spitalele mioritice lăsându-ne fără cuvinte. Copii de 11-13 ani se sinucid pentru a face vâlvă la televizor, iar profesorii ies în stradă după criterii de gaşcă, acolo unde directorii nu sunt puşi de putere la… putere.
    O să se dezvolte şi industria crimelor aici? Ce fel de viitor oferim copiilor noştri, unul mic şi negru care bate la uşă?!
    Poate fără nicio legătură cu cele scrise până acum îmi vine în minte un alt banc: Care e diferenţa între Capitalism şi Socialism? Prima orânduire socială are la bază exploatarea omului de către om, iar cealaltă… invers!

  22. 23 LePrince martie 25, 2010 la 5:26 pm

    @ paul

    Nu incerca sa intelegi, sau ca sa parafrazez, „nu cerceta acele legi, ca….”
    Firul rosu nu este numai „scamosat” dar si rupt in nenumarate locuri, blogideologic doar incearca sa faca „noduri”. Cursivitatea sa exceptionala este data de incercarea de a ascunde acele noduri…
    Exista persoane insa ( la piata, la frizer, la macelarie si pe banca in parc uneori) care vor ramane cu impresia confuza initial si bine structurata dupa o vreme, ca au intalnit o persoana erudita si foarte foarte desteapta.
    Nu vreau sa fiu rautacios cu blogideologic, el chiar stie foarte multe dar „insailarea” informatiei este foarte transparenta.
    Oricum, esti simpatic, am ras…
    S-auzim de bine.

  23. 24 Harabula martie 25, 2010 la 5:58 pm

    Desigur este imbucurator sa castigi un proces de acest fel, dar nu este un motiv de lauda.
    Satisfactia discreta este in favoarea invinuitilor, mai mult decat trambitarea victoriei.
    EDF pare o firma care nu s-ar fi aventurat intr-o asemenea actiune intr-un spatiu vid.

  24. 25 Draghi Puterity martie 25, 2010 la 6:31 pm

    Se pare ca Basescu se declara depasit de situatie in ceea ce priveste chestiunile europene. Vezi aici. Probabile o trasatura de familei…

    Faptul ca Basescu nu doreste o informare libera a opiniei publice romanesti in ce priveste chestiunile europene, respectiv reprezentarea tzarii noastre in aceste foruri, rezulta foarte clar si din urmatoarea hotarare:

    Administratia Prezidentiala a decis sa nu invite si jurnalisti pentru aceasta deplasare a presedintelui, desi, in general, la precedentele Consilii Europene, Presedintia a invitat si jurnalisti.

    De ce se ascunde de „poporul suveran”? In ce fel ne va mai vinde de data aceasta si cui? Stie ca va fi facut de cacao si spera sa nu se afle in tzara?

  25. 26 Ghita Bizonu' martie 25, 2010 la 6:41 pm

    Castigurile cazului Voicu
    1) discutia se deplaseaza la mama ce bine ca nu a sit geoana ca mafia punea stapanire in Romania !
    2)Casuneanu trece in contu PSD nu al PDL
    3)Base si Boc sunt salvatorii natiei …

    Daca as fi io palavarmetar PSD maine as iesi cu niste intrebari:
    – de ce Vinci este asa de scump ? Are o legatura cu includerea unei companii grecesti ( grecii fiind pasiunea baseasca de la nave incoa ! Si da de cand cu Romtelecom sunt greculaephob !! )
    – cum se poa ca cestia aia gavroche sa fie evacutata pe baza unor sutineri cel putin suspecte ? DNA s-a autosesizat ? Lupat anticoruptie ?!
    – Bociiolina ce parere are despre aia de la Buruxelles ? Sunt si ei PSD sau doar corupti ?!
    – de ce corpu profesoral este cu salariile taiate ? Doar ptr ca „sa-ntamplat”” ca Tuta lu tatutza sa fie strasburgaoaza ?!

  26. 27 Marcus martie 25, 2010 la 6:50 pm

    @Conte: uite vezi d’aia imi place di matali. Esti dastept, nobil si le stii pi toati ca la carti. Pi mini, m-ai citit din prima si-ti vini sa te slobozesti pi gura cand citesti nick-ul meu, pi altii ii faci praf prin vastlii cunostinte dispre lumea in care traim, da’ cel mai mult m-ai dat pi spate, cand alteta matali s-a pronuntat asupra telenovelei Voicu. Ca sa fiu clar, si eu ca si matali, gandim in privinta balacarosilor astora di coflingari, cari odata alesi, isi imgineaza ca sunt alfa si omega, ca di la ei inecepei Ecuatorul si la ei se sfarsestei miezul Pamantului, ca nu sunt altceva decat un kistch (aici ajutati-ma fratilor ca nici macar nu stiu ce imita ‘mnealor).
    Ce vreau sa zic totusi, ca m-am luat cu vorba !
    Ai facut,bre, o analiza polologhica mai ceva ca Aya in timpurile ei bune re: ghineralu’ care nu suporta regimul de detentie.
    Buuuun si aplicat!
    Rugamintea mea, la enciclopedia salasuita in circomvolututiunilei mataluta, de om distins si cu oarecare (aici sunt prost d’abinelea) origini nobiliare, vine acusica in sensul de a-mi explica si mie cum ie bre cu alti ghenerali, dau si nume, Oprea, carora scchimbarea de „trupa” le prieste.
    Nea contele, romanu’ are vorba monser, siluieste-o nea, da’ cat’o si la ochi.
    Altfel sa fii iubit
    chestia aceea care nu doreste sa-ti stie opinia in legatura cu ea
    adica
    marcus

  27. 28 Marcus martie 25, 2010 la 7:04 pm

    @Contele PS. o sa spuneti ca sunt influentat de ceea ce vad la teveuri si nu pot judeca cu ceea ce m-a dotat mama natura pentru indeplinirea in conditii satisfacatore a acestei functii psiho-anatomice, da’ explicati-mi si mie cum vine chestia (care, by the way a praticat-o oral si d-l presedinte Basescu, in cazul d-ului Nastase) cu demonstrarea nevinovatiei in fata Justitiei.
    al dvs umil
    si sa fiti si mai iubit
    marcus

  28. 29 nastase martie 25, 2010 la 7:05 pm

    Hadrian,

    Coordonatorul grupului de avocati a fost Florentin Tuca, un jurist deosebit si un avocat de mare profesionalism.

  29. 30 nastase martie 25, 2010 la 7:08 pm

    exasperat,

    Ba da. O regret si eu.

  30. 31 Alexandru Beldiman martie 25, 2010 la 7:39 pm

    @LePrince

    „In primul rand societatea s-a schimbat radical, ceea ce expui ca fiind dreapta si stanga, ca si grupurile de sustinere, nu mai sunt astazi cele de acum 30-40 de ani cu atat mai putin cele de acum 100. Nu mai poti opune astazi proletariatul ( definit in acceptiunea lui initiala) burgheziei sau taranii latifundiarilor (desi exista inca , relatia dintre cele doua grupuri sociale este diferita, ca sa nu mai vorbim de ponderea in electorat).”

    Pai, asta spun si eu. La origine, stinga si dreapta reprezentau doua clase sociale diametral opuse. Astazi, nu se mai poate spune ca stinga reprezinta numai oamenii nevoiasi, si dreapta numai oamenii avuti. De unde si confuzia intre ele.

    „Temele de dezbatere sunt diferite, nivelul de trai la care partidele se raporteaza este cu totul altul decat acum 40 de ani. Probabil vom asista din ce in ce mai mult la o contopire a unor principii de baza, pe care toate partidele le vor respecta, schimbarile dreapta stanga fiind doar de nuanta.”

    Pai, asta spun si eu.

    „Sunt totusi cateva idei care vor ramane „de baza” la dreapta sau la stanga si care se refera in special la politicile economice ( probabil in viitorul apropiat vom asista la stanga la o crestere a discursului etatist) , redistribuirea produsului national si protectia sociala. Mai nuantat vor fi educatia, sanatatea si abordarile de politica externa.”

    Perfect adevarat. Dar va veni (daca nu a si venit) momentul in care ne va ajunge cutitul la os si nu va mai fi loc de fite de stinga sau de dreapta, ci doar de aplicarea unor solutii de domeniul evidentei, pe care le va aplica orice partid, fie el de stinga sau de dreapta.

    „Exemplul pe care il dai cu partidele extremiste ajunse insa la putere declarandu-se initial de stanga, nu este bun. Ne referim acolo la o perioada istorica diferita si la partide ce nu aveau ideologie de stanga sau dreapta. Erau partide ce tindeau sa acapareze toata puterea , sa conduca totalitarist si terorist.”

    Perfect adevarat. Dar tocmai asta am vrut sa demonstrez, ca oricine poate spune: „Sint de stinga.” sau „Sint de dreapta.”. Dar o asemenea pretentie nu e, obligatoriu, adevarata.

    Oricum, trebuie sa recunosc ca ma simt privilegiat sa primesc lectii de la un geniu ca tine. Vad va tu le dai lectii tuturor (corectezi pe toata lumea, spui, fiecaruia, unde a gresit si unde nu), ceea ce inseamna ca tu esti cel mai destept. Nu ierti pe nimeni. Dintre toti, tu te dai in stamba cel mai mult. Nu e cam pueril? In plus, constat ca ai mult timp liber. Esti norocos. In orice caz, iti multumesc in numele tuturor. Acest blog (pe care, practic, l-ai confiscat – chiar asa, de ce nu-ti faci propriul blog, unde sa te pui in valoare in mod plenar?) a devenit, pentru mine, o adevarata universitate (facultate e putin spus). Ai putea sa-mi dai o a doua diploma de studii superioare. Bineinteles, dupa ca voi audia toate cursurile, si daca vei considera ca o merit. Tu le stii pe toate. Nu ai indoieli. Numai certitudini. Esti un om fericit. Permite-mi sa-ti dau – cu umilinta – un sfat. Daca nu te vei mai repezi, instinctiv, sa contrazici pe toata lumea, pentru a demonstra ca esti cel mai inteligent, daca vei citi anumite comentarii cu mai multa atentie, vei constata ca ideile respective coincid cu ale tale, doar ca sint exspuse altfel. Si, chiar daca mai gresim, din cind in cind, se cuvine ca un geniu sa aiba mai multa intelegere, pentru bietii muritori de rind. Cu atit mai mult cu cit am putea sa te corectam si noi, cind gresesti. Dar n-o facem, pentru ca noi intelegem ca rostul acestui blog este acela de a ne exprima opinia (cum ne duce capul) in legatura cu articolele lui Adrian Nastase, nu de a polemiza, la nesfirsit, cu toata lumea. Polemica e buna, dar numai daca e constructiva. Altfel spus, totul are o limita. Si n-as fi spus toate astea, daca m-ai fi contrazis doar pe mine (stai linistit, pot sa-ti fac fata cu usurinta, nu ma deranjeaza sa fiu contrazis), dar tu contrazici pe toata lumea, permanent. „Stralucirea” de genul asta e cam dubioasa (si cam de prost gust), precum cea a aurului fals. Totul are o limita.

  31. 32 Instalatorul martie 25, 2010 la 8:00 pm

    Draghi, poate ca are in program puncte de care nu vrea sa afle media.

  32. 33 blogideologic martie 25, 2010 la 9:43 pm

    Trăim în post-structuralism, @LePrince.

  33. 34 Ioan martie 25, 2010 la 9:54 pm

    De la o zi la alta intamplarile din jurul meu sunt tot mai confuze. Arareori le deslusesc debutul; cat despre sfarsitul lor aflu cate ceva de la radio sau de la antenele unui mogul, hulit si el pentru ca exista. De cateva zile nu am deschis televizorul si nici aparatul de radio. Am crezut ca astfel nu voi fi luat si eu de val; de evenimente surogat create in laboratoare populate cu insi platitit regeste. Ei stiu sa minta bine, articulat si credibil; m-au mintit, m-au dus, m-au facut pana deunazi. De atunci insa incerc sa aflu cate ceva despre politica la romani si nu numai, rasfoind filele unor agentii de presa. Ieri si azi insa nu am reusit tentatiei si am am pus mana din nou pe telecomanda, ca un fumator inrait caruia i-a lipsit tigara preferata cateva ore. Si ce vad: la Baia Mare o imensitate de oameni sunt in strada si cer eliberarea primarului. Nu am inteles cui adresau acei oameni ruga lor. Stiu insa ca pentru a fi condamnat procesul lui a fost transferat la Cluj-Napoca; metropola transilvana fiind de la un timp, gratie unor basesisti, inscrisa si ea pe harta raului. La Braila, Pitesti, Ploiesti, Craiova, Buzau, Bucuresti si in alte capitale de judet dascalii sunt in strada. Peste cateva zile ii vor urma cei din Arad, Satu Mare, Oradea. Premierul in schimb, refuzand dialogul cu dascalii, participa cu un imens alai costisitor la inaugurarea unei Gradinite. Buna si gradinita, nimic de zis, dar mult prea mare este golania gestului ca sa-l accepti ca admisibil; fie chiar din partea unui premier familiarizat cu coasa, cu barda, cu … La televizor prof A Marga, tinand cu tot dinadinsul sa ma sustina in demersul meu, ne spune tuturor ca Boc-ul, cu toata slehta de la Cluj-Napoca, ce ocupa vremelnic Piata Victoriei, sunt niste mediocrii care nu au ce cauta nici chiar in conducerea unor institutii de interes local. Ne-a procopsit cu ei si cu tot raul ce il infioara pe orice om normal Realesu; cel cu raul la purtator. El trebuie sa fie subiect pe pancartele demonstratilor, el trebuie sa plece; ceilalti nefiind altceva decat umbra lui. Acum, pentru a cata oara, in pofida tuturor evidentelor, aruncand „punti supersonice” catre Marele Licurici a facut o noua muatare maiastra; spune el. Slugoi vechi si noi din toate partidele au inceput sa linga metodic. Nu am aflat pana acum si pozitia PSD; desi am simtit lipsa ei inca de aseara. Oricum, eu o astept maine, de ce nu chiar poimaine. Duminica insa este prea tarziu

    PS

    Acuzatiile impotriva dlui A Nastase, chiar incepand cu anul 2004, nu erau ceva nou. Pedelacheii, prin „oficiosu” (l-am citat pe M Badea) aveau deja de catva timp bun tema introdusa in „malaxor” Ce a urmat, nu mai reprezinta pentru cei ce isi amintesc noutati. Acum, sigur nu este un motiv de lauda castigarea procesului, zice Harabula, (dar ce sa zica si el) dar nici de colea nu este o suma de peste 250 mil de dolari. Nu mai discut de taraboiul pe aceasta tema ce s-ar fi iscat in toata tara; ca parca de la un timp totul in jur este basescist, totul este portocaliu.

  34. 35 blogideologic martie 25, 2010 la 10:13 pm

    @LePrince spune: +Romania trebuie sa sufere un „salt inainte”+
    Doamne fereşte ! Chestia cu „saltul înainte” este de-a dreptul maoistă !+”Desi nu sunt un stangist, imi place sa cred despre mine ca sunt un social democrat.” 🙂 Ştiam că sînt supravegheat 24 de ore din zi. Nu dai totuşi excesiv de multe semnale că ai acces la date ?

  35. 36 casastirilor martie 25, 2010 la 10:40 pm

    Despre invatamant, profesori si elevi

    Azi am avut contact direct cu “invatamantul romanesc”! Am fost la sedinta cu parintii.

    De la inceput trebuie sa recunosc ca scoala unde am invatat eu, era mult mai serioasa, mult mai primitoare si mult mai CURATA decat scoala in care invata copiii zilelor noastre.
    Azi am descoperit ca in ultima reduta a civilizatiei nealterata (credeam eu) si-a facut loc parvenitismul, umilinta, prostul gust si proasta crestere – toate aduse pe de o parte de dascalii mercantili iar pe de alta parte de o masa impresionant de mare de ghertoi care isi basculeaza plozii intr-o cladire si doresc sa ii culeaga de acolo gata invatati si educati (probabil prin procedee mecanice, adica fara impolcarea loazei).
    Cum arata un numar infricosator de mare de parinti? Oribil – niste ruine imbracate dupa venituri, extenuati de munca sau matrapazlacuri si gata sa se ia de gulere cu putinii dascali ce-si permit sa articuleze cate un doi, odraslelor lor (pe motiv de tema neefectuata sau lectie neanvatata). Restul de parinti, adica aceia care stiu care sunt scopurile si alonja scolii…tac. Tac si asculta cum un patron de gogoserie spala pe jos cu dirigintele.
    Dar ce spune dirigintele? Ei, dirigintele jenat ii roaga pe parintii copiilor fara capatai sa le acorde atentie sporita. Fireste, parintii zmecheri de copii zmecheri, nu dau doua parale pe astfel de discurs. Si ce mai spune dirigintele la sedinta cu parintii? Ca x, y si z sunt singurii cu care “se poate lucra”. De fapt x,y si z sunt aia prosti care se irosesc invatand la fiecare materie. Restul….dezastru!
    Tot dirigintele le cere jenat parintilor doua bidoane de Domestos….ca vine Pastele si se face curat…. Doamne Dumnezeule!
    Cam atat!

    Ce ar mai fi de spus? Ca o groaza de materii ar putea sa se intrepatrunda – de un exemplu, daca la matematica se preda lectia cu procente, apoi la fizica tot despre procente sa se vorbeasca, la limba romana si istorie tot cu procente sa fie lectiile – asta ca piciului sa-I intre in cap atat conceptul cat si aplicabilitatea teoriei chioare de la matematici.
    Si ce ar mai fi de adaugat? Ca profesorului, statul trebuie sa ii restituie statutul si demnitatea – CU BANI! De ce? Pentru ca astazi, doar copiii cu dizabilitati ar mai visa s-ajunga dascali la catedra.
    Si as mai pune la final, o regula de baza pentru aceia care se indreapta spre menirea de formator de oameni si de constiinte – sa fie OAMENI MARI, asa cum mi-au fost mie profesorii din Sf Sava.

    Invatamantul astazi, este un balamuc sinistru care isi bate joc de sine, de oameni si de viitorul acestei tari. Acela caruia talentul i-ar asterne in fata o stralucita cariera in prelucrarea lemnului sau la palpaitul focului in bucatarie, I se creeaza falsa impresie ca poate sa devina un mare altceva decat i-ar sta lui bine – si de aici, in fiecare an multimi de dezamagiti, blazati si neajunsi, ingroasa randurile atarnatorilor la mila insusi statului ce i-a creeat.

    Pacat!
    http://casastirilor.wordpress.com/2010/03/25/despre-invatamant-profesori-si-elevi/

  36. 37 LePrince martie 25, 2010 la 11:02 pm

    @ alexandru beldiman

    Iti multumesc foarte mult pentru „lectii”. Esti un fin observator. Da, sunt foarte destept ( nu neaparat ” cel mai”) dar sa stii ca am si alte calitati: sunt frumos, elegant, dansez bine, si nu mi-ar ajunge o pagina sa enumar.
    Totusi, nu cred sincer ca ” ai toate elementele” necesare pentru a hotari daca ar trebui sa tac sau nu.
    Intr-adevar, d-l Nastase a deschis usa virtuala a acestui ” salon de discutii”, ca sa nu spun de conversatie, pentru a-si expune diversele idei si opinii, pentru a informa pe cei care doresc a se informa asupra activitatilor si actiunilor sale. Dar eu cred ca a deschis aceasta usa si ca un spatiu pentru cei care doresc sa dialogheze. Conversatia, presupune nu numai un acord perfect, contine uneori si polemica, contraziceri, ironie, contre, veselie, pareri de rau si multe alte nuante . Daca o conversatie s-ar rezuma numai la o opinie , fara nuantare sau fara polemica s-ar sfarsi in rapsunsuri „inchise”si toata lumea ar trebui sa „plece acasa”. Stii, in saloanele deschise, cum este acest blog, gazda se bucura chiar cand vede ca participantii si vizitatorii au schimburi de idei, opinii, polemici sau chiar dispute pe diverse teme. Atat timp cat acestea se pastreaza in limitele civilizatiei si bunului simt cred ca aproape totul este permis. Cred ca d-l Nastase a si spus asta undeva.Singurul in masura sa „excluda” sau sa „reduca la tacere” pe unul dintre „invitati” este doar „stapanul salonului” in acest caz d-l Nastase. Atunci cand chiar el imi va arata „usa” voi parasi definitiv salonul sau voi asista in tacere. Pana in acel moment, imi voi permite sa topai vesel in continuare pentru a imi pune in valoare multiplele calitati.

    Am dat un raspuns postarii tale doar pentru a nuanta si a incerca sa „pun intr-o alta lumina” ceea ce tu spuneai, nu pentru ca dezaprobam ceea ce spui. Nici acum nu dezaprob.Deci nu te-am contrazis, dupa cum spui. Mi s-a parut postarea la care ti-am raspuns una usor posaca, pesimista si dezamagita, am incercat sa incep un dialog. Nu ma pedepsi doar pentru atata lucru. Daca vei citi cu atentie ceea ce scriu vei vedea ca eu nu contrazic pe nimeni. Expun fie variante, fie solutii sau idei care se opun celor care mie, nu mi se par corecte. Sau, pur si simplu in frivolitatea me princiara, ironizez, vreau sa cred fara sa jignesc. Am spus de multe ori ca nu sunt infailibil, cu toata „desteptaciunea mea”.Ceilalti invitati in salon, sunt liberi sa aleaga, comenteze, urmeze, o solutie sau idee daca li se pare interesanta sau buna. Sau pot sa nu. Eu nu dau indicatii nimanui.
    Dar am o idee, pe care chiar te rog sa o urmezi ( de data asta iti dau aproape o indicatie): nu ma mai „citi”. Sari peste postarile mele, nu de alta dar nu doresc sa fiu responsabil pentru crizele de nervi ale nimanui.
    Nu stiu de ce nu ai facut-o pana acum.

    Inca o data , esti un fin observator. Ai observat chiar tu ca , spui:

    „daca vei citi anumite comentarii cu mai multa atentie, vei constata ca ideile respective coincid cu ale tale, doar ca sint exspuse altfel.”

    Exact ce iti explicam, nu contrazic pe nimeni, se pare ca tu te contrazici.

    Iti multumesc pentru ca tu crezi ca stralucesc. Mie nu mi se pare. In privinta aurului fals, ce sa fac, fiind print trebuie sa-mi creez un mediu „aurit” macar aparent si pentru ca ascendentii, taxele si frivolitatea-mi proprie au ” vanturat” averile trebuie sa ma multumesc si cu inlocuitori.
    Cat despre timp, da, am mult timp la dispozitie pe care il „pierd” in mod princiar.

    In incheiere, ma voi folosi de un citat, nu sunt ” si ” original intotdeauna:

    Domnule, im pare bine ca nu te-am cunoscut pana acum.

  37. 39 Ovidiutzu martie 26, 2010 la 12:00 am

    Buna seara,
    `Nu inteleg si poate nimeni nu o sa inteleaga vreodata cum reusim sa intram in spirala manipulatoare a „specialistilor”in informatii proveniti sau instruiti de oameni din vremuri de mult apuse, de fiecare data cind doreste „cineva”. Cistigarea procesului desi prezinta relevanta pentru dumneavoastra in plan personal nu v-a penetra in niciun fel constiintza publica deoarece ea se ataseaza lungului sir de minciuni portocalii din ultimii 5-6 ani.
    Ciudat a fost doar faptul ca o firma de dimensiunile EDF s-a angrenat in acest joc si l-a continuat pina la capat, dar citeodata nici top managerii din firmele mari nu sunt de cea mai buna calitate.
    Ceea ce nu pot intelege eu este cum in anumite cazuri manipularile sunt foarte bine facute iar cind vine vorba de comunicarea unor date simple si concrete aceeasi oameni(sau poate nu aceeasi :)) dau rateuri grosolane.
    De exemplu in momentul de fata media este plina de subiecte prost explicate:
    „Site-ul”de 500 mil de euro sau portalul e-romania nu este un site sau un portal ci o intreaga retea nationala care sa interconecteze tot ceea ce exista informatic in Romania – toate bazele de date, institutiile etc.
    500 mil de euro nu reprezinta o suma mare in acest caz cind in USA doar pentru o singurua facilitate de stocare NSA a cheltuit peste 2 mld USD http://www.sltrib.com/news/ci_12744661.
    Pretul considerat ridicat pentru F-16 ne permite sa achizitionam in viitor avioane de ultima generatie care cu adevarat fac banii deoarece putini vor avea in dotare F-35 http://en.wikipedia.org/wiki/F-35_Lightning_II bineinteles daca apucam sa si ajungem sa le cumparam, dar altfel vom fi intr-o pozitie net superioara fata de altii din jurul nostru sau chiar din marile tari din UE.
    Cred ca nu prostia si incompetenta genereaza aceste proaste informari ci dorinta de a nu se pune intrebari fundamentale : un sistem informatic integrat permite supravegherea totala a cetatenilor si creaza efectul Big Brother fiecare cetatean fiind la discretia oamenilor din sistem (greu de argumentat si sustinut in spatiul public si cu posibile repercusiuni legislative).
    In cazul avioanelor cred ca este vorba de secretul de stat si mai ales de frica de a pronunta cifrele finale ale programului de inzestrare.
    Sa dea dumnezeu sa ma insel si sa-i consider mai destepti decit sunt.

  38. 40 alex.dumitrascu martie 26, 2010 la 12:00 am

    @
    Draghi Puterity
    „Administratia Prezidentiala a decis sa nu invite si jurnalisti pentru aceasta deplasare a presedintelui, desi, in general, la precedentele Consilii Europene, Presedintia a invitat si jurnalisti.”

    Data trecuta jurnalistii au zis ca nu arata prea bine in avion.
    Acum nu-i mai invita. Arata bine.

  39. 41 felix-cat martie 26, 2010 la 1:56 am

    D-le Nastase
    Ma bucur ca apele se limpezesc . Sper ca toate aceste acuzatii cu verdicte cu tot sa fie date publicitatii .
    Cam multi ani ati mers prin desert , e timpul sa priviti din nou cum inverzesc copacii , sunteti inca tanar si mai aveti multe de spus si de facut .
    Va doresc sanatate . Forta si echilibru .

  40. 42 maria martie 26, 2010 la 5:24 am

    Sunt dezamagita total de opozitia din tara asta. De exemplu :in cazul Voicu a picat (opozitia ) in cursa !Manipularea portocalie NU v-a lasat posibilitatea de ALEGERE la vot ! Senatorii au votat o chestie care trebuia respinsa din start ! Apoi ce face opozitia legat de inregistrarile aparute in presa ! ? NIMIC ! Ce ati facut legat de inreginstrarile din Parlamentara in comisiei Orban ?NIMIC !Ce ati facut cind madam lupescu a aparut cu desfasuratorul convorbirilor telefonice ale unui procuror ? ! ? ! ? N I M I C ! ! ! Am dat 3 cazuri in care e evident ca suntem un stat politienesc! Am ajuns sa ,, admir „talentul de MANIPULARE al jegurilor portocalii ! Nu inteleg de ce oamenii opozitiei nu sunt pregatiti sa riposteze puterii !Chiar daca portocalii sunt aroganti, agresivi, tupeisti dar ..gaunosi ! Au acelesi punctaj ( poiezie ) primit de la partid . Cu toate astea opozitia nu se descurca in cazul confruntarilor cu mitocania portocalie . Cum populatia manelista e majoritara ( 99 % dupa marinarul turmentat ) tot jegul portocaliu e in avantaj ! Domnule Nastase , va rog , ginditi-va ce opozitie v-ar face mitocanii portocalii daca situatia ar fi invers !

  41. 43 blogideologic martie 26, 2010 la 6:40 am

    @LePrince, „Salt înainte!”De ce să sufere doar România ? Astăzi îţi predau lecţia despre “Valoarea Xenofobiei”. Distincţia care marchează apariţia românilor în istorie este respectuos păstrată în vocabularul românesc, sub forma antonimiei „român-venetic”. În structuralism şi post- structuralism aceasta reprezintă „opoziţia binară”. Ne plasăm în cadrul metodei curent folosite în Inteligenţa Artificială când se analizează reprezentările ontologice. Vom considera termenii „venetic” şi „român” ca două reprezentări în Limba Română. Analizând acest sector al arhitecturii ontologice, se poate arăta cum reprezentările amintite irump la acelaşi moment în Limba Română privită ca un sistem de constructe antinomice sau de „opoziţii binare”. Lectura cu aflarea semnificaţiei a fost îngăduită pentru om. Maşina Turing, automatul celular, reţeaua neurală n-au fost dăruite cu atâta putere. Incontestabil de sorginte divină, cum ar putea altfel să fie incorporat Suflul ca suflet în lutul modelat de Creaţie ? În lectura umană, în citirea rumânului, cuvântul „venetic” are, – nu veţi putea nega aceasta ! -, o încărcătură de ciudă, de ranchiună multă, autentică, încât despre primul român ce l-a pronunţat s-ar putea zice, pe bună dreptate, că era ‚Xenofob’! Îmi place frazarea foarte „corect etică” a doamnei profesoare universitare Marta Petreu privitoare la „revolta inconştientului nostru colectiv, rău şi ranchiunos”. Într -adevăr, aşa s-au născut românii, din ‚Xenofobie’. Printr-o distincţie medievală, pronunţând cuvântul „venetici” fără creştinească iubire faţă de verii lor apuseni. Incontestabil, ‚xenofobia’ medievală a fost pentru români un bun elementar şi suprem, o Valoare.

  42. 44 Instalatorul martie 26, 2010 la 6:57 am

    Domnule Nastase, politicieni romani isi construiesc cariere politice nationale si europene bazate pe calomniere. Firme straine utilizeaza falsuri impotriva statului roman, probabil indemnate din interiorul Romaniei. Va puteti bucura pentru faptul ca nevinovatia dumneavoastra a fost dovedita intr-o instanta clar si sigur nepartinitoare. Dar: ia cineva inapoi voturile si pozitiile obtinute prin crearea si propagarea acestei povesti? In concluzie: domnule Nastase, felicitari, dar riposta?

  43. 45 marilena romanul martie 26, 2010 la 9:02 am

    FELICITARI!

  44. 46 Instalatorul martie 26, 2010 la 10:15 am

    Draghi: „asta” sau altceva, privat (stiti ca una dintre inaltele calificari ale politicienilor romani este de a-si rezolva treburi personale pe banii statului). Si fiindca ati scris de „asta”, va rog sa aflati si ca nu sunt de acord cu reactiile producatorilor respectivi: noi ne luam deciziile si nu ei pentru noi, doar ca trebuie sa luam decizii bune si nu sa cumparam fiare vechi. Printre altele, observati ca Rafale tace chitic, Sarkozy a primit de la Basescu o centrala nucleara si Franta are ce digera de la Romania. Cam multi se considera (fals) indreptatiti sa emita pretentii in ceea ce ne priveste, poate ar fi cazul sa ne refacem industria aeronautica.

  45. 47 George Ban martie 26, 2010 la 10:15 am

    @Marcus, martie 25, 12:54pm
    Asemenea mici diamante, daca ar putea fi reunite intr-o nuvela, sau intr-un roman „cu cheie”, ar fi extraordinar.

  46. 48 contele martie 26, 2010 la 10:15 am

    Naraţiune scurtă cu titlul ” Concordia la români ” .

    Expoziţiune ,intrigă ,desfăşurarea acţiunii , punctul culminant .

    Alexandru Beldiman către Le Prince :
    ” daca vei citi anumite comentarii cu mai multa atentie, vei constata ca ideile respective coincid cu ale tale, doar ca sint exspuse altfel.”

    LePrince către Alexandru Beldiman :
    ” Daca vei citi cu atentie ceea ce scriu vei vedea ca eu nu contrazic pe nimeni.”

    Deznodământ .

    Alexandru Beldiman către LePrince :
    ” Dintre toti, tu te dai in stamba cel mai mult.(. ..)Totul are o limita. ”

    LePrince către Alexandru Beldiman :
    ” Domnule, imi pare bine ca nu te-am cunoscut pana acum. ”

    Şi uite-aşa , doi oameni deştepţi au ajuns la concluzia că sunt atât de asemănători în opinii încât ar fi bine să se certe .

  47. 49 George Ban martie 26, 2010 la 10:17 am

    @Harabula, 25 martie, 5:58pm
    Adica?

  48. 50 Doru Coarna martie 26, 2010 la 10:21 am

    @ Ovidiutza:

    Nu va suparati, puteti sa ne explicati ce legatura este intre pretul urias ce-l platim acum pt F-16 si viitorul F-35? Asa s-a promis? Cine si cui? Dvs cine v-a spus, ati dedus sau stiti sigur?

    Lafel si cu portalul, de unde ati aflat cu ce se va ocupa in realitate?

    Cunosc bine F-16 caci a trebuit sa-l „reproiectez” in facultate de-a lungul unui an intreg, este o idee mai performant decat actualele MIG 21, are insa tractiunea mai mare decat greutatea si deci poate urca la verticala, adica este interceptor; mai are si un tun de bord cu tevi rotative Vulcan M61 de 20mm cu cadenta de circa 4000 lovituri/minut (nu are atatea proiectile la bord caci nu le poate cara!), mai are 2 rachete Sidewinder (care se fabrica de ani buni in Romania si poate ca asta-i motivul achizitiei) depasite insa de multa vreme, si mai admite inca o racheta cu ghidaj laser. Nu este un avion fiabil! Este greu de intretinut si foarte sofisticat. La ora actuala este net depasit si de aparatele rusesti, si de cele europene; F-35 insusi este deja in aceeasi situatie. Vezi Rafale!

  49. 52 nimrod martie 26, 2010 la 10:54 am

    Detaliu pentru nelămuriţi:

    F-urile 16 pe care le cumpărăm noi sunt nişte rable fiindcă sunt Block 25 nu pentru că sunt F-16. Seriile mai noi sunt cu totul altă mâncare de peşte,

  50. 53 Harabula martie 26, 2010 la 10:55 am

    „Acuzatii care nu pot fi dovedite” nu este sinonim cu „acuzatii mincinoase” cum pare a crede domnul Nastase. Vezi proba cu filmul in cazul „Basescu si copilul”.
    Cat timp vor exista inregistrari ca probe, tot atat timp va fi contestata veridicitatea acestora.

    Lumea tribunalelor are legile si regulile ei.
    Opinia publica isi formeza convingerile dupa alte reguli.Aici nu se aplica principiul „este curat daca n-are o condamnare definitiva”. Acest principiu a fost introdus in relatiile sociale in mod pervers de catre politicieni pentru a-si salvagarda imaginile sifonate.

    Cat despre „linsajul mediatic”, sa fim seriosi.
    Daca, de exemplu, n-ar fi aparut convorbirila lui Voicu in presa, ce mai vaiet de compasiune pentru acest potlogar s-ar fi declansat.
    Asa cum a fost in momentul retinerii din decembrie.
    Practic, nu a existat actiune judiciara a DNA-ului sa nu fi fost contestata de politicieni si de presa. Li s-a inchis gura numai cand au iesit la iveala probe, chiar daca juridic contestabile, de necontrazis de bunul simt.
    De fiecare data clasa politica a fost de partea borfasilor de frica, din spirit de solidaritate prost inteles sau conform atitudunei refractare fata de lege a delincventului.
    Datorita pozitiei echivoce a unei mari parti a deputatilor, Parlamentul pare o adunatura de talhari.

  51. 54 blogideologic martie 26, 2010 la 11:36 am

    @ Doru Coarnă. Mulţumesc pentru datele tehnice despre F-16. Iată şi date economice de la concurenţa europeană : +Reprezentanţii firmei SAAB, care produce avioanele Gripen, cer MApN să prezinte Parlamentului toate ofertele disponibile pentru dotarea Forţelor Aeriene cu avioane multirol, şi nu doar soluţia aeronavelor F-16 la mâna a doua, potrivit directorului de marketing al SAAB, Richard Smith, citat de NewsIn. „Suntem surprinşi de comunicatul care sugerează că CSAT preferă avioane F-16 vechi şi fără offset, din cauza lipsei resurselor financiare. Din nefericire, Forţele Aeriene Române s-ar putea alege cu rablele altora”, a spus Smith. SAAB a fost competitorul direct ai F-16 pentru adjudecarea contractului MApN pentru avioane multirol. În opinia lui Smith, Parlamentul ar trebui să analizeze toate ofertele existente, şi nu doar varianta F-16 în uz, iar achiziţia să fie supusă dezbaterii publice. „Luând în considerare lucrurile comunicate, înţelegem că Parlamentul va dezbate şi decide achiziţia avionului multirol, şi în acest caz cerem Ministerului Apărării să prezinte Parlamentului toate ofertele pentru că toate cifrele să fie disponibile pentru discuţii, nu doar soluţia cu avioane F-16 vechi, iar achiziţia să fie supusă dezbaterii publice. Dacă Parlamentul nu are acces la toate ofertele şi nu poate face comparaţia, atunci e clar că aleşii nu pot lua o decizie în interesul publicului român sau al forţelor sale armate”, este de părere reprezentantul SAAB. Smith consideră că oferta suedeză era „de departe mai bună”, mai ales ales din perspectivă economică, datorită perioadei lungi de graţie, fără plăti, dobânzilor mici, precum şi ofertei generoase de offset în valoare egală cu valoarea contractului. „Noi garantăm offseturi care ar aduce investiţii şi ar creea zeci de mii de slujbe. SUA nu promit nimic – iar într-o perioadă de criză acest lucru este pur şi simplu scandalos”, susţine Smith. De asemenea, directorul de marketing al SAAB a spus că declaraţiile cum că avioanele F-16 nu costă nimic sunt „ridicole”. „Chiar şi Congresul american şi ambasadorul SUA au declarat că aceste avioane nu sunt gratis. Pe o perioadă de operare de 10 ani, opţiunea F-16 vechi este cu 1,5 miliarde dolari mai scumpă decât o flotă de avioane Gripen noi”, a afirmat Richard Smith. El a amintit de oferta Gripen pentru România, care includea un pachet de avioane noi, finanţare guvernamentală cu dobânzi mici şi o perioadă de graţie în care nu se fac plăţi, dar şi un offset de 100 %. „Acest program generos de compensare industrială ar asigura comenzi şi investiţii pentru economia romană în valoare egală cu cea a contractului de achiziţie. Offsetul poate crea zeci de mii de slujbe şi venituri din impozitele aferente care ar acoperi preţul achiziţiei şi ar creşte exporturile şi economia României. SAAB garantează de asemenea comenzi pentru industria românească de aeronautică şi apărare. Fără offset şi finanţare, România ar trebui să plătească toată suma din resursele sale existente şi nu ar obţine beneficii pentru industria naţională de aeronautică, una din cele mai respectate în Europa şi cu o mare tradiţie în construcţia de aeronave”, a mai spus reprezentantul SAAB.+

  52. 55 George Ban martie 26, 2010 la 12:16 pm

    @Harabula zice:

    „Lumea tribunalelor are legile si regulile ei.
    Opinia publica isi formeza convingerile dupa alte reguli.Aici nu se aplica principiul “este curat daca n-are o condamnare definitiva”. Acest principiu a fost introdus in relatiile sociale in mod pervers de catre politicieni pentru a-si salvagarda imaginile sifonate.”

    Dupa care reguli isi formeaza convingerile opinia publica? Poti sa ne luminezi? Cum adica nu se aplica principiul „este curat daca n-are o condamnare definitiva”? Cand si cum anume se „murdareste”? Vad ca Basescu nu s-a murdarit nici dupa ce am vazut cu ochii nostri porcaria cu copilul lovit. Deci se murdareste cel care trebuie murdarit.

    Si ce e cu aceste inregistrari din neant? Intr-o tara democratica ACESTA era subiectul discutat. La noi, daca inregistrarea se refera la dusmani, e buna. Daca se refera la gasca noastra, e falsa. Nu cerceteaza nimeni cine a lansat, in mod ILEGAL, aceste inregistrari. Da, „opinia publica” are alte reguli!

    Citatul de mai sus, cu reguli speciale ale opiniei publice, altele decat cele bazate pe lege, pare copiat din Mein Kampf.

  53. 56 George Ban martie 26, 2010 la 12:21 pm

    Revin la oribilele teorii Harabulesti: Alt citat:

    „Practic, nu a existat actiune judiciara a DNA-ului sa nu fi fost contestata de politicieni si de presa. Li s-a inchis gura numai cand au iesit la iveala probe, CHIAR DACA JURIDIC CONTESTABILE (!!!!!), de necontrazis de bunul simt.”

    Pai daca judecam cu bunul simt, mai avem putin pana la inchizitie!

  54. 57 Pupaza din tei martie 26, 2010 la 12:57 pm

    @Harabula

    Ai dreptate când afirmi ” “Acuzatii care nu pot fi dovedite” nu este sinonim cu “acuzatii mincinoase” „.
    Când eu te acuz că esti un alcoolic irecuperabil, că esti un ticălos de cea mai joasă extracţie şi că esti prezent pe blog doar pentru demolare, nicicum pentru constructie, nu îţi aduc acuzaţii mincinoase, ci doar acuzaţii care nu pot fi dovedite, sau care nu pot fi încă dovedite.

  55. 58 Draghi Puterity martie 26, 2010 la 1:11 pm

    @Instalatorul

    Perfect de acord cu refacerea industria aeronautice. Dar pana acest lucru va fi posibil (ne va fi permis) e de preferat sa alegem acele cooperari prin care putem sa ne mentinem cat mai mult din know-how-ul acestui domeniu de varf in tzara. Din cate am inteles eu, solutiile europene ar fi fost mult mai avantajoase in acest sens.

    @Doru Coarna

    Nu e asa ca in ziua de azi, pe teatrele de lupta, avionica e mult mai importanta decat performantzle de zbor? La momentul modernizarii Migurilor Lancer ded catre Elbit, am inteles ca avionica lor era superioara celei standard din NATO. Printre altele, achizitie si urmarire automata a tintei, magistrale de date pentru rachete compatibil atat cu armament NATO cat si fost sovietic, computed weapons delivery mode, s.a.m.d.

    Cu F16 am avea un avion ceva mai puternic, cu siguranta mai scump in intretinere, incompatibil cu stocurile de armament ale Romaniei (daca nu le-o fi facut si pe alea disparute familia Basescu), si cu o avionica la nivelul anilor ’70. Care va trebui scos din folosintza in 10 ani.

    Eu chiar nu inteleg utilitatea si oportunitatea acestei achizitzii. Poate doar daca e biletul de intrare a lui Basescu la Casa Alba. Sau daca vor fi folosite pentru a-i bombarda pe profesori, pe pensionari si pe protestatarii din Baia Mare.

  56. 59 Iepurele de Martie martie 26, 2010 la 1:24 pm

    Am intrat şi eu de câteva ori pe blogul ăsta (recunosc, şi eu sunt un om de dreapta cu nostalgii social-democrate) şi am putut constata că se poartă, printre comentatori, titlurile de nobleţe: unul semnează „contele”, altul „Le Prince”, altul, în sfârşit – „Bibliotecarul”-, are în dreptul numelui (nu ştiu dacă şi pe blogul ăsta, dar, în mod sigur, pe mai toate celelalte) un mic blazon princiar sau regal (doar atât am putut distinge, după mantie şi coroană, altminteri, nu mi-am putut da seama ce anume reprezintă, dar poate fi chiar stema regală a României de odinioară).

    Aşa stând lucrurile şi pentru că remarc că „dă bine” să te dai aristocrat, ţin să atrag tuturor atenţia că şi eu sunt nobil. Mai întâi, pentru că, după cum se poate vedea, am o particulă nobiliară – Iepurele DE Martie. Apoi, pentru că, după cum nu se poate vedea, dar precizez eu acum, familia nobilă din care provin – de Martie – se înrudeşte cu alţi aristocraţi faimoşi: cavalerul de Pardaillan, baronul von Munchhausen, contele de Monte-Cristo şi marchizul de Carabas. De asemenea, există legături de rudenie între familia mea şi vestitul orator grec din antichitate de Mostene (din nou, unul cu particulă nobiliară).

    În ce priveşte blazonul meu, este unul vorbitor, din acelea ale căror elemente, o dată rostite, dau numele posesorului lor (nu mai adâncesc acum aceste principii de heraldică, foarte, foarte complexe; cine ştie, cunoaşte). Astfel, pe stema mea figurează un iepure şi o lună (calendaristică) de martie. Iar sub scut, următoarea deviză: „Alice se îndreptă spre casa Iepurelui de Martie, unde acesta lua micul dejun împreună cu Pălărierul Nebun şi cu Bursucelul”.

    În sfârşit, ţin să precizez că, asemenea lui Le Prince, şi eu sunt frumos şi elegant. E drept, spre deosebire de el, nu dansez bine (de fapt, nu dansez deloc), dar asta pentru că am lăsat Şcoala de Dans şi Maniere Elegante pe seama fandosiţilor şi m-am orientat spre arta războiului, aşa cum şade bine oricărui aristocrat adevărat.

  57. 60 contele martie 26, 2010 la 1:47 pm

    @ Marcus

    Spui : „m-ai citit din prima si-ti vini sa te slobozesti pi gura cand citesti nick-ul meu,”

    Faci o confuzie , nu te-am citit din prima . Corect este : ” te-am citit ” din prima .
    Aici am fost puţin răutăcios , asta în contul sarcasmului cu care m-ai gratulat .
    Nu înţeleg de ce pierzi timp preţios cu mine ; îl poţi utiliza mai cu folos la compunerea de noi pilule anti Băsescu . Observi că nu mă bag peste munca ta , ai admiratori tăi , A.N. te-a felicitat , ce mai , eşti pe val . Succesuri în continuare !

    Totuşi , şi nu o lua ca pe un favor , deoarece ai folosit un ton mai ponderat decât ultima oară în interpelare , am să-ţi răspund pe scurt la cele două întrebări :
    1.) Despre Oprea şi partidul său mi-am expus părerea într-o postare anterioară şi era foarte proastă . Fiind subiectiv , părerea mea despre el este mai puţin proastă (!) decât părerea pe care o am despre Voicu .
    Poate pentru că Oprea, dacă reţin bine , a fost dat afară din PSD tocmai de gruparea Vanghelie , Voicu , Geoană . Cu alte cuvinte , iniţial a părut o victimă .
    Ultimele trei fraze le-am spus ca să te înfierbânt puţin . Ştiu cum funcţionează relativitatea asta la tine : eşti mai tolerant cu un individ cu cât aversiunea faţă de Băsescu a personajului în cauză e mai mare . Din acest punct de vedere tu-l dispreţuieşti mai mult pe Oprea . Pentru mine nu contează în niciun fel raportarea la Băsescu : nici în bine , nici în rău .
    2,) Nu prea înţeleg ce vrei să spui . Te referi la Udrea şi Băsescu când clamezi prezumţia de nevinovăţie ?
    În rest , fac şi eu ce faci şi tu , doar cu ceva mai mult talent ( vezi că-s simpatic când vreau ?) : scriu pilule umoristice . Ce e rău în asta ? Aş fi scris de Băsescu şi Udrea dar nişa asta ai ocupat-o tu definitiv şi irevocabil . Aşa că ciugulesc şi eu ce mai rămâne .

    P.S. Ai avut o ocazie minunată să-mi afli părerea despre tine , dar dacă tu ai preferat să fii ” chestia aceea care nu doreste sa-ti stie opinia in legatura cu ea ” …Poate altă dată …

    să fii calm şi echilibrat
    contele

  58. 61 Dragos martie 26, 2010 la 2:05 pm

    @ nick-ul „Pupaza din tei”

    Cearta intre un betiv si un prost:
    – Prostule!
    – Betivule!
    – Da, dar mie imi trece pana maine dimineata.

    ps: nu-mi cere sa-ti fac un desen/schita. Ar fi inutil. Nu te-ar ajuta.

  59. 62 Dragos martie 26, 2010 la 2:12 pm

    Draghi Puterity: „..e de preferat sa alegem…” ,”Din cate am inteles eu..”
    „…e de preferat sa….”, „La momentul…am inteles ca..”, „Poate doar daca…”.

    N-ai tu treaba !

  60. 63 Harabula martie 26, 2010 la 2:19 pm

    @George Ban
    Meriti un raspuns.
    Daca eu vad un ins scuipand mereu pe jos sau intr-un bar intr-o companie indoielnica, evident ca nu-l voi alege deputat. Pe altul nu-l voi alege daca nu-mi place mutra lui. De exemplu, mie nu-mi place figura lui Berceanu. Nimic nu m-ar convinge ca este un om cinstit.
    In schimb sunt gata sa-i acord toate calitatile lui Isarescu.
    Problema nu este daca am sau nu am dreptate. Important este daca exista multi oameni care simt ca mine.

    Chiar dumneata esti gata sa accepti toate prezumtiile de nevinovatie din lume cand este vorba de Nastase, dar probabil nu faci acelasi lucru cand vine vorba de Udrea.
    Daca n-as vota cu domnul Nastase din motive ideologice, cu Geoana n-as vota pentruca imi este antipatic.

    Desigur ca s-ar pune intrebarea cum mi-am format aceste pareri, n-as sti raspunsul.
    Cu unii oameni politici ( Basescu, Constantinescu, Iliescu, Nastase, Berceanu etc.) m-am intalnit fata in fata si chiar am schimbat cateva replici. Intalnirile cu ei nu mi-au schimbat parerea generala.

    Vreau sa spun ca Justitia nu are ce cauta in toate astea.

  61. 64 LePrince martie 26, 2010 la 2:49 pm

    @ blogideologic

    Da.

  62. 65 LePrince martie 26, 2010 la 2:59 pm

    @ contele

    Ai dreptate, episodul are ceva caragialesc. Permite-mi totusi sa nuantez:
    „Cearta” aceasta are ceva ne-romanesc in ea. Daca ar fi fost pur romaneasca ar fi presupus si ceva pumni, picioare, eventual cateva cuvinte mai „tari”. Il banuiesc pe Alexandru Beldiman ca e roman impur, mai ales daca ar fi sa ne luam dupa teoriile lui blogideologic. Cu exceptia „datului in stamba”, disputa in sine are ceva de „Trafalgar Square” si mai putin de Piata Victoriei.
    Dar daca vrei te invitam sa intri si tu in disputa, in 3 e chiar mai interesant.

    Mi-a placut „expozeul ” tau relativ la Catalin Voicu. Voi reveni pe tema.

    S-auzim de bine.

  63. 66 LePrince martie 26, 2010 la 3:37 pm

    @ Iepurele de Martie

    Demersul tau este riscant. Avand in vedere originea ta, familia de Leporidae, decorata cu ordinul Lagomorpha, orice incercare de iesire in camp deschis te poate transforma intr-o tinta.
    De cand cu razboaiele tehnologice, printilor des Bavards, nu le mai place sa mearga la lupta. Luptam atunci cand razboiul se facea in camp deschis, intr-un mod cavaleresc si fara ascunzisuri. De la 1870 incoace preferam arta vanatorii. Precizam acolo ca nu mi-ar ajunge o pagina sa enumar….
    Cat despre blazon, esti sigur ca nu e taiat de o linie oblica? „De Martie” are ceva martial dar si ceva de „racan”.
    „Alice in Tara Minunilor” ai citit-o chiar tu? Sau ti-a povestit-o cineva?
    A bon entendeur salut, chericule.

  64. 67 LePrince martie 26, 2010 la 4:17 pm

    @ Pupaza din Tei

    Doamna! ( Banuiesc. Gresesc?),

    Daca am fi pe vremea lui Ludovic al XIV-lea v-as raspunde:

    Nu stiam ca „fituicile” mele sunt citite si in cartierul ” Curtea Miracolelor”.

    Reverance….

  65. 68 contele martie 26, 2010 la 4:26 pm

    @ Iepurele De Martie

    Aristocraţii te salută !

    Am şi eu o rudă apropiată , nu ştiu dacă-l cunoşti , îi zice Capricornul De Decembrie .
    Eşti descendent din Marea Casă a Berbecilor sau din Marea Casă a Peştilor ? Ah , scuze , dacă te-ai orientat spre arta războiului în detrimentul dansului se pare că faci parte din prima casă .

    P.S. N-a văzut social-democraţia atâta densitate de aristocraţi pe metru pătrat de blog …

  66. 69 George Ban martie 26, 2010 la 4:32 pm

    @Harabula
    Multumesc Maria ta pentru marea bunavointa de a-mi raspunde.

    Zici ca:
    „Chiar dumneata (adica eu, n.m.) esti gata sa accepti toate prezumtiile de nevinovatie din lume cand este vorba de Nastase, dar probabil nu faci acelasi lucru cand vine vorba de Udrea.”
    Ei vezi, AICI gresesti! Eu acord prezumtia de nevinovatie si lui Nastase, si lui Udrea.
    In rest, prin ce spui, nu faci decat sa imi dai dreptate. Unde am ajunge daca oamenii ar fi judecati subiectiv, dupa cum ne „place” sau nu de ei?

    Nu intelegi ca nimeni nu e nici mai presus, dar nici MAI PREJOS de LEGE.

  67. 70 Doru Coarna martie 26, 2010 la 5:00 pm

    @ Draghi Puteruty:

    Just, avionica face toti banii astazi, insa avionica lui F-16 este demodata de mult timp. Totusi, te contrazic: munitia pt M61 si Sidewinder-urile le avem in fabricatie din anii ’80; problema e tehnologia celulei, multe sunt din compozite si nu se pot repara, trebuie inlocuite complet, apoi ajutajul este cu geometrie variabila, este exceptional ca si conceptie dar are resursa limitata in timp, si asta trebuie schimbat periodic. Raza de actiune este -din cate imi amintesc, fara rezervor suplimentar- de circa 2000km, pune un compas pe harta si vezi unde se poate folosi.

    Tehnologia optoelectronica a rachetelor de bord este anulata de tintele luminoase din zilele noastre, iar orice armament bazat pe pulsuri electromagnetice paralizeaza literalmente avionul, nici macar nu mai poate fi recuperat, este primul avion instabil static si dinamic, computerul de bord ii asigura prin comenzi automate stabilitatea in zbor, deci atacul cu electromagnetice il face sa cada precum o caramida, si mai trebuie antrenati pilotii pt zborul cu mansa laterala digitala, gen joy-stick, si multe altele. Mai are si un sistem de comanda a atitudinii si a ajutajului care maximizeaza raza de actiune…

    Dragos are dreptate, nu avem treaba cu chestiile astea, cred ca SUA s-a saturat sa piarda piloti americani si probabil ca urmeaza ai nostri la rand, pe banii nostri dar dupa, la imparteala petrolului si a gazelor: vezi Iraq, in curand Afganistan, poate Iran, deci tinand cont de raza sa de actiune, ai nostri cumpara aceste avioane doar pt antrenament, pilotii sunt trimisi cu charterul militar si acolo primesc avioane apte de lupta, cam asta ar fi scenariul avut in vedere si care se poate deduce analizand datele tehnice si intentia; deci nu cred ca are legatura cu vreo vizita ci cu parteneriatul stategic (nu e tactic!!!), deci e OK, se leaga.

    Problema e ca am vrea si noi petrol si gaze de vandut pe piata lumii!

  68. 71 Paul martie 26, 2010 la 5:49 pm

    George Ban,

    de aceasta data Harabula are dreptate. Opinia publica isi formeaza convingerile prin folosirea „bunului simt”, influentat la randul sau de educatie, ambianta spirituala, dorinta de mai bine, conceptia politica… Legile nu vin decat sa treaca pe hartie acele convingeri obtinute prin experimentare continua, de-a lungul epocilor. De aici si dificultatea de a impune legi care nu sunt asimilate de opinia publica (de exemplu, cea referitoare la poligamie, sau cea referitoare la casatoria civila a homosexualilor…).

    Cea de-a doua „oribila teorie Harabuleasca” 🙂 se refera la „inchiderea gurii” presei si politicienilor (care contesta DNA-ul), de catre probele iesite la iveala, care sunt atat de evidente incat nu pot fi contrazise de niciun om de bun simt (chiar daca ele pot fi contrazise – fara succes, in mod normal -, de catre avocatul apararii, in justitie, pentru ca acesta este scopul justitiei: sa ia in considerare toate faptele si expertizele partilor in litigiu, pentru a da inapoi dreptatea celui care o merita, nu? Pentru aceasta din urma „teorie”, imi vine in minte exemplul scurtimii scandalului Ridzi, in cadrul caruia nimeni nu putea contesta, fara sa devina ridicol, probele oferite de ancheta. Sau caltabosii lui Remes).
    Nu e nimic fals in aceasta afirmatie.

    In concluzie, ca sa nu mai pari „inchizitor” cu parerile celor pe care nu-i agreezi (macar cand au dreptate 🙂 ), renunta la comparatii destinate a eticheta oponentul in asa fel incat sa-l reduca la tacere. Textele lui Harabula nu seamana cu „Mein Kampf”, cum nu seamana „pupaza din tei” cu „Luceafarul” 🙂

  69. 72 Paul martie 26, 2010 la 6:03 pm

    Iepurele de Martie,

    daca expiri odata cu 1 aprilie si daca nu ai posibilitatea recalificarii tale, iti doresc viteza si optimism! 🙂

  70. 73 Paul martie 26, 2010 la 6:08 pm

    In rest, LePrince vs. Alex Beldiman, Contele vs. Marcus si altii, si altii…
    A suivre de près 🙂

  71. 74 Iepurele de Martie martie 26, 2010 la 6:11 pm

    @ Le Prince

    „Cat despre blazon, esti sigur ca nu e taiat de o linie oblica? “De Martie” are ceva martial dar si ceva de “racan”.
    “Alice in Tara Minunilor” ai citit-o chiar tu? Sau ti-a povestit-o cineva?”

    Bineînţeles că blazonul meu este tăiat de o linie oblică! Niciodată n-a fost oficiată vreo căsătorie în familia mea. Ai mai auzit de vreun iepure care să se căsătorească?!

    Cât despre suspiciunea ta vis-a-vis de „Alice în Ţara Minunilor”, pe care insinuezi că n-aş fi citit-o chiar eu, nu fi nedrept!!! Am citit şi eu o carte, în toată viaţa mea, şi mi se contestă până şi această unică lectură. Nu e corect!

    @ Contele

    ” N-a văzut social-democraţia atâta densitate de aristocraţi pe metru pătrat de blog …”

    Subscriu în totalitate. Mi-ai luat vorba din gură (pardon, din bot). Poate n-ar fi rău să ne asociem şi să constituim „Clubul nobiliar”.

  72. 75 Ghita Bizonu' martie 26, 2010 la 6:20 pm

    Avioane …..
    In primul rand dragilor , care este scopul contractului ? Daca este sa avem ceva acolo ptr parada … cea mai buna alegere este SAAB ( ma rog am putea sa cumparam unu de antrenamanet avansat !@) Daca este sa zicem optzaitd idem SAAB. Insa mi se pare ca nu e chiar nou … ci ca apierdut licitatia internationala castigata de F16 ( a intat in productie mai tarziu … si cu dotarai de la data intrarii in productie) . Avion curatel insa imi lasa impresia de lina a 2a … front secundar .
    Eurofighter pare nec plus ultam – are o HIBA : COSTA !!!!
    F16 are niste calitati . Printre altele a fost „verificat” cu succes , nu? Ar mai fi o cestiune mai bizara : alea americane au nevoie de mai putin sprijin de la sol ( radare samd ) – cestiunea asta descalifica din start Mirage Rafale care este facut ptr Franta unde are destule la sol .
    Ma rog celula e veche insa mai are resurse . Da , la anii lui si de la beneficiarul initaial ( parca Garda nationala ) cu avionica sta mai prost . Avionica buna ajunge sa coste cat avionu si cu armaentul depaseste costul celulei .
    Insa ramane intrebarea : de ce il cumparam ? Daca ( IF ) exista rizicu de a fi folosit atunci (THEN )se merita !! Stiti zicala aia si vis pacem 9/19 Para?
    Eu personal sunt ptr avioanele americane .. ramane insa dicutia daca am negociat6 serios si am cerut toate inlesnirile ( am dubii )

    Si ptr Doru Coarna
    scuzele mele. Se prea poa ( 90 % sanse ) sa stii mai mult decat mine . Insa te rog scuze F16 are tractiune vectorizata ? Ca parca un MIG se lauda cu asa ceva si era primul . Dupa catte stiu F16 este clasic sub acest aspect .
    Si numai tehnologia optoel;ectronica este azi anulata de diferite tinte false ? Nu si cea radar? IR ?! Si la mica barfa se pare ca tot tunu ramane cel mai cel cu mica conditie sa ajungi si sa stii sa-l folosesti.
    Si apropos ce avion rezista la armamentul bazat pe pulsuri electromagnetice ? ( adica nu ise blocheaza calculatoru … si atentie F15, F16, F18, F 22 si F35 sunt instabile aerodinamic . La fel MIG 29, Su 27 si cele urmatoare. Mi se pare ca si Eurofighter ). Oricum parca arma aia exiata doar prin domeniul SF …. mai va pana la existanta ei
    SI cum crezi tu ca ajug pilotii amricani in Irac ? Nu tot cu avioanele de transport ?! Mi se pare ca esti de-a dreptul rau intentionat .

  73. 76 LePrince martie 26, 2010 la 6:28 pm

    @ Blogideologic

    Totusi, nu ma pot abtine. Spui:

    „Ştiam că sînt supravegheat 24 de ore din zi. Nu dai totuşi excesiv de multe semnale că ai acces la date ?”

    Cine te supravegheaza, GDS-ul sau „omuletii verzi”? Sa nu-mi spui ca Plesu si Liiceanu s-au mutat vis-a-vis de casa ta!!
    Datele sunt la mana oricui pentru „accesat”!

    Iar la postarea de la ora 06:40 am, martie 26, iti pot raspunde doar atat:

    Ma scutesti de un efort. Q.E.D. Te-ai „demonstrat ” singur.

  74. 77 Harabula martie 26, 2010 la 6:39 pm

    @George Ban
    Pentru Dumnezeu, ce are a face aici legea.
    Nu am nevoie sa calc prin salile tribunalului ca sa-i iubesc pe unii oameni, pe altii sa-i urăsc, pe altii sa-i dispretuiesc.
    Nu ma duc la judecata cand imi alrg slujba, deputatul, ărimarul,nevasta sau amanta.
    Daca sunt in instante cam un milion de dosare, deci vreo doua milioane de impricinati, restul populatiei de 18 milioane n-a calcat prin salile tribunalelor.

    Preferintele oamenilor nu tin cont de Justitie decat in mica masura. Un politician nu-mi place ca are burta, altul nu-mi place pentruca-i prea infatuat si desigur unora nu le accept ideile.
    Desigur sentimentele de simpatie sau antipatie sunt induse de aparitiile lor in media si de prejudecatile mele.

    Daca îl consider in sinea mea pe Mitrea sau Berceanu corupti asta n-are nici o consecinta juridica. Dar, nu-i aleg chiar daca obtin 10 NUP-uri si-i achita 10 judecatori.

  75. 78 ELMMAR martie 26, 2010 la 6:51 pm

    @ Harabula,

    Nea Harabulea,

    Mare tzara putine mese,zicea cineva odata.
    Nu stiu de ce mi te imaginez tatuat cu doi mici si o bere. Stiind ca din viata asta nimeni nu scapa viu incearca si matale sa tii post macar o zi. Ce dracu s a rupt craca cu tine si vorbeste gipsul in locul tau?
    Zi, nene iarta ma!

  76. 79 Augustin martie 26, 2010 la 7:10 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Cu scuzele de rigoare pentru (vesnicul) offtopic, mi-as permite sa va intreb: ce parere aveti despre ziua de 2 aprilie 2010? Dar PSD-ul ce pozitie are?

  77. 80 felix-cat martie 26, 2010 la 7:23 pm

    @ LePrince
    Stilul tau imi aminteste de cineva care posta pe acest blog si a disparut .
    Avea nick-ul Neutrino .
    @ all ,
    Stie cineva unde este Aya ? De ce nu mai posteaza pe blog?

  78. 81 Anonimul Venetian martie 26, 2010 la 7:58 pm

    @Contele,

    De Niro? Laurence Olivier?
    Mai degraba Dany de Vito!
    (Oops, si asta-i aristocrat)

  79. 82 Alexandru Beldiman martie 26, 2010 la 8:01 pm

    @LePrince

    „Ai dreptate, episodul are ceva caragialesc. Permite-mi totusi sa nuantez:
    “Cearta” aceasta are ceva ne-romanesc in ea. Daca ar fi fost pur romaneasca ar fi presupus si ceva pumni, picioare, eventual cateva cuvinte mai “tari”. Il banuiesc pe Alexandru Beldiman ca e roman impur, mai ales daca ar fi sa ne luam dupa teoriile lui blogideologic. Cu exceptia “datului in stamba”, disputa in sine are ceva de “Trafalgar Square” si mai putin de Piata Victoriei.
    Dar daca vrei te invitam sa intri si tu in disputa, in 3 e chiar mai interesant.”

    Din pacate, sint 100% roman. In rest, subscriu in totalitate.

    S-auzim de bine.

    @contele

    ” N-a văzut social-democraţia atâta densitate de aristocraţi pe metru pătrat de blog …”

    Si ce, Enrico Berlinguer (1922 – 1984), secretar general al Partidului Comunist Italian, intre 1972 – 1984, n-a fost aristocrat?

  80. 83 ELMMAR martie 26, 2010 la 8:30 pm

    @ blogideologic,

    Nea Titi,

    Dpv al analizei reprezentarilor ontologice din structuralism si post-structuralism si conform opozitiei binare cum bine ziseshi in postarea lu matale din cadrul metodei curent folosite în Inteligenta Artificiala uitashi sa pui concluzia in mesajul catre LePrince:ashtia totzi sunt niste alogeno-cominternisti.

  81. 84 ELMMAR martie 26, 2010 la 8:59 pm

    @ felix-cat

    Stiu eu unde este Aya.
    Stiu si de ce nu posteaza:ca sa nu mai supere „persoane importante” (nu spui care) de pe blogu’ asta si sa le lase sa se dea in barci.

  82. 85 Dragos martie 26, 2010 la 9:04 pm

    Elmmar,

    citatul corect este: „tara mica, mese putine, toata lumea se f**e cu toata lumea”.

  83. 86 Mimosa pudica martie 26, 2010 la 9:09 pm

    @Augustin

    Vrei sa afli ce parere are Adrian Nastase si care e pozitia PSD in legatura cu Vinerea Mare ca asta e pe 2 aprilie.
    Mare e gradina lui Dumnezeu si multi boscheti are in ea!

  84. 87 Mimosa pudica martie 26, 2010 la 9:23 pm

    @Pupaza din tei

    Doamna Pupaza, il acuzi pe Harabula ca este „un alcoolic irecuperabil” si „un ticălos de cea mai joasă extracţie” si ca nu ii aduci „acuzaţii mincinoase, ci doar acuzaţii care nu pot fi dovedite, sau care nu pot fi încă dovedite.”
    Eu iti spun ca esti o proasta irecuperabila, acuzatie care nu mai trebuie dovedita.

  85. 88 leo martie 26, 2010 la 9:36 pm

    Asta-i chiar din ciclul „copii spun lucruri trăznite”: să te-ntrebi unde-i faţa nevăzută a lunii în timp ce, privind la faţa ei văzută, să o confunzi cu o comeată… 😥

  86. 89 LePrince martie 26, 2010 la 9:37 pm

    @ ELMMAR

    Partial gresit! Nu numai alogeno’ ( vine din lb. greaca, „alo” inseamna alta, altfel iar „geno” e de la a te naste). Eu sunt si internationalist- in sensul ca ascult „Internationala” in fiecare dimineata- dar in nici un caz cominternist. In rest e adevarat, sunt nascut altfel, adica print.

  87. 90 LePrince martie 26, 2010 la 9:39 pm

    @ Alexandru Beldiman

    Ma bucur ca am ajuns la o concluzie comuna. Dar de ce „din nefericire”?
    Nu e o rusine si nici un lucru rau. Din contra. Capu’sus!

    S-auzim de bine.

  88. 91 LePrince martie 26, 2010 la 9:41 pm

    @ Paul

    Nous t’attendons!

  89. 92 LePrince martie 26, 2010 la 9:48 pm

    @ Iepurele de Martie

    Ai dreptate, nu ma gandisem la asta, credeam ca macar o casatorie morganatica, ceva….

    Nu mi-as dori sa expiri cum spune Paul, dar as putea sa-ti imprumut titlul ” de Aprilie”, contele are pe cel „de Mai”, daca este cazul.

    Iti imprumut eu cateva carti, lecturi interesante, am invatat multe din acestea: Danielle Steel, Sandra Brown, cartile de bucate ale Sandei Marin ( minunate!!!).

    Bine ai venit, oricum, parca nu erai pe aici, eu sunt mai nou.

    S-auzim de bine.

  90. 93 Doru Coarna martie 26, 2010 la 9:49 pm

    @ Ghita Bizonu’:

    Armele cu puls EM exista, sunt operationale de vreo 10 ani, sunt folosite in orbitele foarte joase, cu ele se bat -la o adica- satelitii intre ei. Este drept, nu sunt informatii ca s-au aplicat si in atmosfera terestra, dar cand vom afla inseamna ca au deja 10 ani vechime!

    Armele EM nu „ard” circuitele, ar necesita o energie inca nedisponibila in aceasta tehnologie, dar deregleaza sistemele deschise, de exemplu sistemele de orientare bazate pe reteaua GPS (aia militara nu cea de pe masinile noastre), deci asa actioneaza. Un avion fara sisteme deschise, de exemplu chiar si o racheta balistica clasica, nu poate fi atacata cu astfel de arme. Povestea cu tehnica digitala distrusa este…poveste.

    Lafel la armele cu laser, nu este ‘topita’ tinta ci orbiti senzorii optoelectronici, si atat.

    Si mie imi plac avioanele americane, F-16 este monomotor si nu are tractiune vectoriala, dar are ajutaj cu sectiunea de evacuare variabila, adica isi poate modifica viteza jetului fara sa modifice regimul arderii in motor, ceea ce permite un ecart de tractiune de circa 10%; la decolare ajutajul se contracta pentru a se evacua in regim de destindere completa, adica la presiunea de la nivelul solului, in regimul ‘cu fortaj’, apoi, pe masura ce se inalta, ajutajul se destinde mentinand mereu presiunea in sectunea de evacuare egala cu cea atmosferica la acea altitudine. Deci nu vectorul tractiune este modificat ci doar modulul sau.

    F-16 este primul avion instabil static si dinamic din istorie, dupa cum e si primul avion cu tehnologie ‘fly-by-wire’; sunt multe acum, dar prin ’71 cand a devenit operational, era unicul. F-15 si altele erau si ele instabile static, insa dinamic erau stabile, adica puteau plana daca aveau o viteze suficient de mare; programele de stabilizare de la F-16 au fost adaptate apoi si navetei spatiale.

    Tunul M61 trage prin radar, adica radarul de bord ‘ocheste’ tinta, nu se trege ‘la vedere’, deaceea nu s-a renuntat la tun nici acum, este sigur.
    Alte sisteme au deasemenea metodele lor de anihilare, dar F-16 nu are decat ce ti-am spus mai sus; parca mai admite si o bomba in locul rezervorului suplimentar, una ghidata laser, insa iti dai seama ca trebuie sa stai cu avionul calat pe tinta pana atinge bomba solul, alta aventura.

    Dirijarea in fascicul de microunde este cea mai sigura, se foloseste la antirachete, nu poate fi bruiata in niciun fel, asta ar trebui sa fie tehnologia aleasa.

    Nu sunt rau intentionat, ba chiar deloc, am vrut doar sa subliniez ca daca vizezi tinte indepartate, peste raza de actiune, nu ai alta varianta, lafel fac si americanii, am vrut insa sa se inteleaga ce presupune asta…americanii aia vin dintr-o tara mare numita SUA, ai nostri vor veni dintr-una saraca, nu crezi ca e cam greu sa-l imiti pe Charles Heston, desi esti actor mioritic? Ne putem compara cu SUA in resurse alocate? Aia au autostrazi, gradinite, trenuri care stau pe sine, defapt au ajuns pe Luna acum 41 de ani, sa facem si noi acum ce fac ei pe teatrele de operatiuni? Putem? Mi-ar place sa fie asa, dar sunt un realist convins…

  91. 94 LePrince martie 26, 2010 la 9:53 pm

    @ felix cat

    De ce vrei tu sa-mi dai de lucru? Trebuie sa gasesc acum pe ” neutrino” la istoric sa vad exact despre ce e vorba….

    Totusi, in ceata vaga din mintea mea de print, parca intrezaresc o amintire: ” neutrino” n-a fost ucis intr-un duel? Eram eu duelistul, nu…….?……. oare?….nu, totusi parca nu.
    Pe de alta parte, pot dovedi ca eu nu sunt neutrino: sunt puternic polarizat pozitiv!

    S-auzim de bine…

  92. 95 LePrince martie 26, 2010 la 10:09 pm

    @ Felix cat

    M-am uitat in istoric. Voiam sa vad daca pot fi confundat cu „neutrino”. Am citit 2 postari neutrino pe 01.12.2009. la raspunsuri. Draga Felix cat, analiza de text se face pe fond si pe forma. Daca fondul are intr-adevar cateva elemente comune, forma este roturiere la neutrino. Deci nu ma poti banui…. Apropos, ai avut ceva sentimente „speciale” fata de „neutrino”?…

  93. 96 Iepurele de Martie martie 26, 2010 la 10:46 pm

    @ Paul

    „Iepurele de Martie,

    daca expiri odata cu 1 aprilie si daca nu ai posibilitatea recalificarii tale, iti doresc viteza si optimism!”

    Mersi, eşti un drăguţ!

  94. 97 abbilbal martie 26, 2010 la 11:59 pm

    Oamenii greşesc uşor, dar mai greu îşi recunosc greşelile. Şi cu atât mai mult se vede la mass-media care se grăbeşte să aducă acuzaţii şi se mişcă mai încet decât melcul atunci când trebuie să dezmintă acuzaţiile.
    Şi din păcate masa mare de cititori mai repede dă crezare acuzaţiilor mincinoase decât dezminţirilor, indiferent cine ar aduce acele dezminţiri.

  95. 98 leo martie 27, 2010 la 12:15 am

    iar eu, de foame, să mănânc i-ul cu tot cu punctul pus. pe i… 😆

  96. 99 Mihnea Georgescu martie 27, 2010 la 12:16 am

    Mi-e dor de Geamaparaua dansată cu Preşedintele Băsescu la margine de Babadag! Citeşte aici:

    http://doctormihneageorgescu.wordpress.com/2010/03/26/geamparaua-ca-la-babadag/

  97. 100 Mihnea Georgescu martie 27, 2010 la 12:18 am

    Şi ca să nu vă simţiţi neglijat, Domnule Adrian Năstase, vă dedic această frumoasă melodie a Marelui Artist care a fost Fărâmiţă Lambru, care pentru mine are o valoare de suflet, cântând-o pe când îmi desăvârşeam educaţia filosofică pe maidanele Ferentarilor…

  98. 101 persona martie 27, 2010 la 12:24 am

    @ Iepurele de Martie

    Ce-mi plac acesti oameni „de dreapta cu nostalgii social-democrate“. Saluta cu „Bonjour, popor“, nu?

  99. 102 Mihnea Georgescu martie 27, 2010 la 12:42 am

    Şi gândul mă poartă în mod firesc spre Aya şi spre mahalalele Bucureştilor de odinioară… Dedicaţie deci şi pentru Doamna Aya şi promit că mă retrag să nu mai tulbur Duhul European al acestui blog. Temporar, fireşte.

  100. 103 Mihnea Georgescu martie 27, 2010 la 12:45 am

    Acum, serios, Băsescu nu mai este Le Bon Viveur cu care ne-am obişnuit… Unde sunt dansurile dobrogene de odinioară? O fi bolnav, cum se zvoneşte?! Nu aş vrea, sincer, să treacă la cele veşnice şi să ne conducă un om rău precum Geoană… pentru că domnia sa ar urma la Tron, fiind încă Preşedintele Senatului.

  101. 104 Mihnea Georgescu martie 27, 2010 la 12:49 am

    Băsescu, cu toate defectele lui, este OM, este acolo, îl simţi… în schimb Mircea Geoană sau, mai rău, Victor Ponta, sunt nişte fantoşe, nu au nicio consistenţă… Dacă a fi Bun Conducător înseamnă a fi neutru, prudent, diplomat, lipsit de personalitate, resping cu indignare un astfel de lider…

    Ne trebuie O Mână de Fier, un Sarkozy sau un Putin…

  102. 105 Revizorul tehnic martie 27, 2010 la 4:43 am

    „Să fi avut dv. sclipirea cu F16,
    altfel se cotrocenea problema.”

    Tactica pământului pârjolit

    Admiterea succesivă în NATO şi UE a României şi altor state estice s-a făcut din considerente strategice, vizând îndepărtarea spre răsărit a „frontierelor” prosperului nucleu dur al uniunii. Concomitent s-a procedat la deşertificarea economică a ţărilor respective prin distrugerea industriei comuniste. Capacitatea de autoapărare a fost grav afectată, revenindu-i dor rolul de hărţuire sau temporizare în faţa unor atacuri sau invazii inamice. Cu alte cuvinte România se află în zona strategic stabilită a „pământului pârjolit”.
    Aşa se şi explică straniul interes limitat privind reducerea până la absurd a capacităţii forţelor aeriene româneşti. Chiar şi actuala ofertă de dotare a aviaţiei române cu tinichelele F16 din depozitul de fiare vechi al SUA, ce urmează a fi evreiesc cosmetizate într-un cinstit gheşeft, dezvăluie rolul de „pământ pârjolit” ce-i revine României la eventuale confruntări ; suficientă pentru a apăra ciupercăria supermarketurilor occidentale care prosperă pe terenul cu grijă „gunoit economic” al fostei Românii. Rolul domnului TB la implementarea acestei gândiri este cel al paparudei, preocupată mai mult de învelirea ruşinii decât a „capului bătut” (de soare) în aşteptarea…manei cereşti !
    Ori despre ce nouă fumigenă europeană aruncată de peste Atlantic, vorbeam ?

  103. 106 Ghita Bizonu' martie 27, 2010 la 9:25 am

    Doru Coarna

    In primu rand multumesc ptr datele privind motorul de pe Falcon .
    Apoi … cestia cu EM . Deci nu se pune problema . Oricum eu nteleg ca optiunea dvoastra primara ar fi un Triplane imun la astfel de atacuri .
    Oricum la capacitatea lui de incarcare are ceva mai mult armament decat cel prezumat de dvoastra Lista dupa Wiki
    · Hardpoints: 2× wing-tip Air-to-air missile launch rails, 6× under-wing & 3× under-fuselage pylon stations holding up to 17,000 lb (7,700 kg) of payload
    · Rockets:
    · 4× LAU-61/LAU-68 rocket pods (each with 19× /7× Hydra 70 mm rockets, respectively) or
    · 4× LAU-5003 rocket pods (each with 19× CRV7 70 mm rockets) or
    · 4× LAU-10 rocket pods (each with 4× Zuni 127 mm rockets)
    · Missiles:
    · Air-to-air missiles:
    o 2× AIM-7 Sparrow or
    o 6× AIM-9 Sidewinder or
    o 6× IRIS-T or
    o 6× AIM-120 AMRAAM or
    o 6× Python-4
    · Air-to-ground missiles:
    o 6× AGM-45 Shrike or
    o 6× AGM-65 Maverick or
    o 4× AGM-88 HARM
    · Anti-ship missiles:
    o 2× AGM-84 Harpoon or
    o 4× AGM-119 Penguin
    · Bombs:
    · 2× CBU-87 Combined Effects Munition
    · 2× CBU-89 Gator mine
    · 2× CBU-97 Sensor Fuzed Weapon
    · Wind Corrected Munitions Dispenser capable
    · 4× GBU-10 Paveway II
    · 6× GBU-12 Paveway II
    · 6× Paveway-series laser-guided bombs
    · 4× JDAM
    · 4× Mark 84 general-purpose bombs
    · 8× Mark 83 GP bombs
    · 12× Mark 82 GP bombs
    · B61 nuclear bomb
    · Others:
    · SUU-42A/A Flares/Infrared decoys dispenser pod and chaff pod or
    · AN/ALQ-131 & AN/ALQ-184 ECM pods or
    · LANTIRN, Lockheed Martin Sniper XR & LITENING targeting pods or
    · up to 3× 300/330/370 US gallon Sargent Fletcher drop tanks for ferry flight/extended range/loitering time.
    Si se pot combina , in functie de misiune .

    Si ref la tun , poti trage si la vedere . Radarul este ptr precizie si oricum se trage cam la 1000 m .
    Si nu ne putem compara cu americanii la resurse alocate. Insa ca sa nu mai intelegeti gresit “”deci tinand cont de raza sa de actiune, ai nostri cumpara aceste avioane doar pt antrenament, pilotii sunt trimisi cu charterul militar si acolo primesc avioane apte de lupta,”” in gnl , avioanele sunt transportate pana in Irac ( odata cu toat anexele lor adica mecanici, instalatii, piese schimb, munitii ) si pilotii in alt avion . Acolo sunt “bazate” si devin gata de lupta. Nu trimiti un astfel de avion la 2000-3000 km cu pilotu pe el decat daca il trimiti in misune de lupta! Noi cumparam astfel de avioane ca sa asiguram cat de cat acoperirea aeriana a spatiului nostru …..ca fara ele putem inchide mustaria si sa punem la granita pancarte “ dragi invadatori , cereti si se va da orice in afara de glorie, victorie si ocazia de a fi decorati”

  104. 107 contele martie 27, 2010 la 10:35 am

    @ LePrince @ Alexandru Beldiman

    Diplomat rasat cum sunt , v-am împăcat . Nu am auzit de la voi nici un cuvânt de mulţumire sau măcar de admiraţie în ceea ce priveşte calităţile mele de negociere . MareleTitulescu ( adică eu ) se simte puţin jignit şi se va retrage din salon în jur de 38 ore şi câteva minute . Un fel de grevă diplomatică ( adică îmbufnare aristocratică ).
    P.S. Nu prea am ştiut cum să vă pun numele în pagină .Nu de alta dar să nu începeţi să vă certaţi care ar fi trebuit scris primul .

  105. 108 contele martie 27, 2010 la 10:40 am

    @ ELMMAR

    Ai lipsit cam mult de la serviciu . Sper că ai avut motive serioase . Chiar vorbeam cu nea Titi despre tine , spunea că-i este dor de sfaturile tale pline de înţelepciune .

  106. 109 contele martie 27, 2010 la 10:47 am

    @ leo

    Mă îngrijorezi ! De ce plânge muţulache ăla al tău ? N-am priceput , am intrat în ceaţă cu comeata ta . Noroc că de foame ai început iar să zâmbeşti .

  107. 110 contele martie 27, 2010 la 11:09 am

    @ Aya

    Sper să nu fie adevărat ce spune ELMMAR . Părerea mea este că pe blog e loc destul pentru orice opinie iar un blog de sorginte social-democrată cum este acesta fără tine n-are nici sare , nici piper . Lipseşte expertiza teoretică . Nu vezi că deja suntem aici mai mulţi aristocraţi de dreapta decât oameni de bine de stânga ? Dacă nu te întorci urgent , există pericolul să-l transformăm pe A.N. într-un fan al liberalismului . O să-l facem şef la noul partid de dreapta ce va apare în urma dezbaterilor de pe acest blog .
    Aya ? Ce zici ? Un eşec în ce priveşte întoarcerea ta ar fi o grea lovitură pentru orgoliul MareluiTitulescu ( adică pentru mine ) .
    P.S. Cum se pune domle un muţulache de ăla care râde ?! Mă omoară tehnica asta …

  108. 111 nastase martie 27, 2010 la 11:46 am

    marilena romanul,

    multumesc mult.

  109. 112 Victor V. martie 27, 2010 la 12:31 pm

    @ Revizorul tehnic

    Vorbiți serios? ‘Tactica pământului pârjolit’, ‘ciupercăria supermarketurilor occidentale’, ‘terenul cu grijă „gunoit economic” al fostei Românii’, ‘deşertificarea economică a ţărilor respective prin distrugerea industriei comuniste’ !?

    Nu vă lăsați! Cineva trebuie să apere țara aceasta de conspirațiile bubule, masonice, iudeo-capitaliste. Noroc că mai exista oameni de bine ca dumneavoastră ca să-i demaște.

    ‘Admiterea succesivă în NATO şi UE a României şi altor state estice s-a făcut din considerente strategice, vizând îndepărtarea spre răsărit a “frontierelor” prosperului nucleu dur al uniunii.’ – nu aș fi bănuit niciodată, atâta perfidie. Să nu ne lasam folosiți și să ne retragem.

    PS: Lăsând gluma la o parte, eu îi sunt recunoscător marinarului ca nu a luat F-35. Deocamdată.

  110. 113 blogideologic martie 27, 2010 la 1:08 pm

    Chestiunea economică. Pentru că despre aceasta e vorba. Nu intru în microeconomie, am mai vorbit despre importanţa IMM-urilor, începând cu secolul XIX, pentru prosperitatea naţiei române. A fost o sinergie extraordinară atunci, între românii din Partida Naţională şi protectorul rus Kisseleff. Sufletul său de rus dekabrist împărtăşea şi el, la fel ca ideologii români din Partida Naţională ideile lui Destutt de Tracy. A fost în esenţă acela un exemplu de izomorfism normativ. Nu favorizat de greci, repet, grecii au acute probleme economice şi acum. La principiul izomorfismului normativ trebuie revenit, consider eu, însă după modelul legii americane Small Business Act (http://www.smallbusinessnotes.com/fedgovernment/sba/sbact.html ; http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/small-business-act/). O aplicare britanică a dus recent la construcţia unui mare număr de IMM-uri în High tech. IMM-uri britanice care îşi exportă produsele. Cred că avem şi noi o asemenea bază în know how. Rămâne numai să aplicăm, pentru IMM-uri, o lege românească foarte bine calată pe modelul Small Business Act. Să adaug că francezii, sub regimul politic UMP, nu au reuşit. Fără îndoială că la noi, în conivenţă cu exteriorul, există o teamă la nivel Big Brother faţă de trezirea economică a românilor. Şi, zic eu, românii s-au trezit. Aceasta-i interpretarea mea despre cei “douăzeci de ani” anunţaţi de alogeno-cominternistul Silviu Brucan. După cei “douăzeci de ani”, în fine, ai voie să vorbeşti mai documentat împotriva comunismului. Pentru că liderii din PNŢCD şi PNL n-au vorbit, exceptându-l pe liberalul autentic care a fost Dan Amedeu Lăzărescu. El cunoştea mai bine decât oricine influenţa lui de Tracy asupra ideologiei naţionalismului românesc. Deci vorbesc despre problema economică a României, cea mai acută pentru noi. De nu vorbim, riscăm să murim, noi, românii, într-o lume sordidă, sordidă, sordidă. Tema abordată de mine, repudiată GeDeSist de alţii, în stilul de miştocăreală à la Pleşu, este malthusiană la maximum. Încă Mihai Eminescu, –definit singur ca “om de ştiinţă” şi “om de litere”–, spunea că tema economică este chestiunea principală pentru români. La Craiova mi s-a oferit ocazia să citesc pagini din inceptul marelui tom economic doctrinar pe care îl pregătea Mihai Eminescu. Nu i s-a permis să-l termine. Dar el a spus lucruri profetice despre economia în tranziţie a României. Cu insistenţa multiplu subliniată că trebuie să fie un proces controlat de români. Nu am avut aşa ceva, şi a venit anul 1907. Când armata română a trebuit să tragă în ţărani, pentru a fi salvaţii alogenii. Lucrurile acelea chiar s-au întâmplat. Voinţa implacabilă a tînărului ofiţer Ion Antonescu s-a forjat atunci. În fine, să revenim la priorităţile economice de acum. Domnul Adrian Năstase trebuie să lupte politic pentru o lege românească bine calată pe modelul american Small Business Act. Aici pe blog, printre comentatori, lucrurile se dezvoltă într-un cadru Malthusian. Nu este prima oară când se întâmplă, este doar nou val. Virulent, @LePrince spune: +Romania trebuie sa sufere un „salt inainte”+. Doamne fereşte ! Chestia cu „saltul înainte” este de-a dreptul maoistă ! Conchid că oamenii lui Big Brother nu se mai tem de nimic.

  111. 114 Augustin martie 27, 2010 la 1:09 pm

    @ contele
    Alteta, nu ma dezamagi! Chiar ti se pare ca aya nu-i aici?

  112. 115 Augustin martie 27, 2010 la 1:12 pm

    @ Mimosa (cit de pudica, nu vreau sa comentez)
    Da, tara-i plina de boscheti. Si-n mijlocul fiecaruia, cite-o mimoza. „Mimosa boschetaria”

  113. 116 Iepurele de Martie martie 27, 2010 la 1:42 pm

    @ persona

    „Ce-mi plac acesti oameni „de dreapta cu nostalgii social-democrate“. Saluta cu „Bonjour, popor“, nu?”

    Aproape ai nimerit-o. Ai omis doar o mică nuanţă: „Bonjour, poporul MEU!” (Sau, în funcţie de momentul zilei, „Bonsoir, poporul MEU!”)

    P.S.: Când am scris că „sunt un om de dreapta cu nostalgii social-democrate”, nu m-am referit, desigur, la dreapta din România. De dreapta în România n-am fost niciodată. N-am avut cu cine. Să mă trăsnească Dumnezeu dacă am votat vreodată cu gunoaiele alea de Băsescu & co., sau chiar cu liberalii! Repet: în România, nici un om de dreapta autentic n-are cu cine să fie de dreapta. Aşa se face că eu sunt social-democrat.

    Am avut în facultate un profesor care, dincolo de multe aiureli goale de orice conţinut (vorbea numai pentru că adora să se audă vorbind, fără să aibă, de cele mai multe ori, nici o idee concretă în cap), a spus şi un lucru mare: „Ca orientare politică, eu sunt conservator. Şi cum în România nu mai există Partidul Conservator,” – omul se referea la conservatorii de până după Primul Război Mondial; când vorbea el, încă nu apăruse-n România parodia de conservatorism din zilele noastre – „iar partidul din România zilelor noastre cel mai apropiat de conservatorism este Partidul Social-Democrat, eu sunt social-democrat”.

    Nu pot să spun că am învăţat asta de la el (eu conştientizasem că, în România, nici un om de dreapta autentic pur şi simplu nu are cu cine să fie de dreapta înainte să-l aud pe el), dar, din punctul de vedere al orientării politice şi ideologice, mă situez pe aceleaşi poziţii cu el.

  114. 117 Alexandru Beldiman martie 27, 2010 la 2:25 pm

    @ contele

    Chiar ma gindeam (pe bune): „Noroc cu Contele, altminteri, un om pe care-l respect ar fi putut crede contrarul.”. Initiativa e laudabila, iar punerea in practica stralucita. Iti multumesc si imi cer scuze ca nu am facut-o mai devreme.

    Trebuie sa fim uniti in fata dusmanului comun – Traian Basescu. SA-I FACA CINEVA, CEVA!

    In plus, noi, comunistii, trebuie sa ne intelegem, intre noi. Daca PSD=PCR, si noi am votat cu comunistii, inseamna ca sintem si noi comunisti, nu? Sau doar sintem saraci cu duhul, si ne-am lasat prostiti de comunisti? In orice caz, avem multe in comun.

    Trebuie sa-i multumim lui Basescu. Daca nu ne-ar fi salvat el, astazi, Armata Rosie (de fapt, astazi nu mai e rosie; chiar asa, ce culoare o fi avind?) ar fi defilat pe soseaua Kiseleff.

  115. 118 George Ban martie 27, 2010 la 2:33 pm

    @Harabula, martie 26, 6:39pm
    Acum zici:
    „Pentru Dumnezeu, ce are a face aici legea.”

    Ai uitat de unde am plecat, ca toti portocaliii care se respecta.

    Iti reamintesc: ai spus ca (te mai citez o data):
    „Opinia publica isi formeza convingerile dupa alte reguli.Aici nu se aplica principiul “este curat daca n-are o condamnare definitiva”. Acest principiu a fost introdus in relatiile sociale in mod pervers de catre politicieni pentru a-si salvagarda imaginile sifonate.”

    Incerc sa iti explic iar, poate totusi pricepi:
    Intr-o tara cu adevarat democratica, orice om ESTE curat daca nu are o condamnare definitiva. Asta indiferent daca ne este simpatic sau nu.

    In tara asta pretins democratica, se amesteca vinovatia/nevinovatia cu simpatia/antipatia. Iese evident talmes-balmesul la care asistam si care nu poate sfarsi decat intr-o dictatura.

    Explicatia de mai sus e ultima pe care ti-o dau.

    Scuze colegilor de blog!

  116. 119 blogideologic martie 27, 2010 la 2:35 pm

    @ Doru Coarna
    „F-16 este primul avion instabil static si dinamic din istorie, dupa cum e si primul avion cu tehnologie ‘fly-by-wire’”
    Am înţeles că aviatorul devenit astronaut, Neil Armostrong, ar fi pasat ideea aceasta industriei aviatice. Tehnologia ‘fly-by-wire’” ar fi fost folosită prima oară la modulul lunar.

  117. 120 ELMMAR martie 27, 2010 la 2:36 pm

    @ Augustin,

    Garantez ca Aya nu este prezenta pe blog.
    Am spus de ce: ca sa nu mai deranjeze “persoane importante” (nu spui care) de pe blogu’ asta si sa le lase sa se dea in barci si in stamba.

  118. 121 Iepurele de Martie martie 27, 2010 la 2:41 pm

    @ LePrince

    Îmi scrii: „Bine ai venit, oricum, parcă nu erai pe aici, eu sunt mai nou”.

    De fapt, am mai scris din când în când pe blogul ăsta, dar, e-adevărat, sporadic, aşa că, în principiu, ai dreptate: până ieri, nu prea eram pe aici.

    Cu toate acestea, am postat, la un moment dat, următoarele rondeluri satirice (dar nu lipsite de mari calităţi artistice), care nu cred că mai pot lăsa vreo îndoială asupra genialităţii mele:

    RONDELUL NEBUNIEI VIOLETE

    Visa că navighează pe-o mare violetă,
    Liliachiu, amurgul incendiase zarea.
    În manta-i mov, cârmaciul veghea de pe dunetă,
    Privind o violetă şi inspirându-i boarea.

    Un ametist, pe deget, mai jos de verighetă,
    Sclipea tăcut şi tainic, în ton cu înserarea.
    Visa că navighează pe-o mare violetă,
    Liliachiu, amurgul incendiase zarea.

    Nutrea în vis cârmaciul ambiţia secretă
    De a schimba o stemă, modificând culoarea,
    Căci deţinea o probă, mai mult decât concretă,
    Că movu-l remontează – i-a spus-o ţiitoarea.
    Visa că navighează pe-o mare violetă.

    RONDELUL REPUBLICII PORTOCALII

    Avem un şef de stat portocaliu
    Şi un guvern oranj, care-l susţine.
    Ei toţi muncesc ca să trăim noi bine,
    Lucrând zi după zi, până târziu.

    Avem un stat prosper şi naramziu
    Şi, evident, aşa se şi cuvine,
    Când ai un şef de stat portocaliu
    Şi un guvern oranj, care-l susţine.

    E drept că şeful este un chefliu
    Şi în guvern sunt mutre cam cretine,
    Cu capete prea seci, cu burţi prea pline,
    Dar nici că-mi pasă, câtă vreme ştiu
    C-avem un şef de stat portocaliu.

    Mărturisesc că, o vreme, presupunând că multă lume nu ştie ce-i acela un naramz, m-a bătut gândul să modific primul vers al celei de-a doua strofe a „Rondelului republicii portocalii” după cum urmează: „Avem un stat prosper, cărămiziu”. Totuşi, in cele din urmă, am decis: geniul nu face concesii ignoranţei!

    Acum, să spună toată lumea, dar sincer: nu sunt literalmente colosal?!

  119. 122 ELMMAR martie 27, 2010 la 2:53 pm

    @ Dragos,

    Da măi, stiam, dar sunt atat de rusinos de nu se poate doar mă stii.
    The danke si te ceau!

  120. 123 ELMMAR martie 27, 2010 la 2:58 pm

    @ contele,

    Fusăi in conced coleasha nu departe, peste o zare si ceva.
    Pe nea Titi venii sa l primăvărez.

  121. 124 ELMMAR martie 27, 2010 la 3:10 pm

    @ blogideologic,

    Auzi ce zice LePrince,il dovedishi de alogeno-internationalist dar nu vrea sa se recunoasca de kominternist.

  122. 125 blogideologic martie 27, 2010 la 4:35 pm

    @ Victor V.
    Haide, domnule, chiar îţi place să mănânci OMG-uri ?

  123. 126 Ghita Bizonu' martie 27, 2010 la 4:37 pm

    România, o realitate semicolonială
    http://www.cotidianul.ro/romania_o_realitate_semicoloniala-110645.html
    Cum se trăieşte în România? Care sunt orizonturile de aşteptare ale unui medic după şase ani de şcoală şi alţi şase ani de rezidenţiat? Sau ale unui unui profesor, până trece de toate etapele gradelor didactice? Dar ale unui funcţionar a cărui experienţă profesională este cel mai adesea diminuată de numiri politice şi pilele puternicilor zilei?

    Orizonturile lor s-au risipit. Deja pe străzile oraşelor noastre sunt greve, manifestaţii, pichetări ale ministerelor de resort, ca urmare a unor nemulţumiri acumulate în douăzeci de ani de haos dirijat.

    Problemele sociale sunt multe, iar nemulţumirile pe deplin motivate. Adevărul continuă să fie ascuns, eludat sau substituit unor rezolvări de moment. Dar această poveste a efortului prost retribuit şi a valorilor marginalizate este cu mult mai vechi decât am crede.

    Ce înseamnă să trăieşti într-o semicolonie?

    Petre Pandrea a construit şi a definit într-o manieră originală, îmbinând istoria cu sociologia, psihologia şi antropologia, structurile socio-politice care susţin de peste 300 de ani societatea românească.

    Jurnalul său scris în cursul anului 1947, în directă legătură cu evenimentele deloc pozitive care se derulau atunci cu repeziciune peste vieţile românilor, a fost pus în slujba unei schimbări în bine, circumscrisă termenului de „helvetizare”. Schema procesului de trecere de la o realitate la alta este una simplă în aparenţă: schimbarea stilului de viaţă semicolonial prin helvetizarea societăţii româneşti. Cum este definită semicolonia? Prin „cvasi-autonomie politică şi dependenţă economică”.

    Ce înseamnă stilul de viaţă semicolonial? Spre deosebire de ţările independente, unde „stilul de viaţă se formează în modul următor: clasa dominantă hotărăşte modalitatea, gustul şi felul de viaţă”, în „semicolonii, stilul de viaţă se impune de jos în sus”. În ţări precum India (fostă colonie britanică) şi România (dependentă economic şi implicit politic de mari puteri), „stilul de viaţă este dictat din afară, dar pentru menţinere intervin – hotărâtor – straturile populare”.

    Una din caracteristicile semicolonialilor este aceea că „nu pot avea un stil unitar de cultură şi nici o limbă unitară”. De pildă, limba română „nu există sub forma unei limbi culte, adică fixă şi ordonată.” În interiorul limbii române coexistă, „pe picior de egalitate, mai multe limbi”: limba arhaică a plugarului, limba mitocanului, limba juristului (franţuzită), limba sportivilor anglo-americanizaţi, limba politicienilor recenţi care sunt, „terminologic, incomprehensibili pentru masele largi populare”.

    Pe „meleagurile semicoloniale” înfloreşte „speţa şarlatanului egoist” care îşi „trădează patria pentru arginţi sau din poltronerie lamentabilă”. Printre aceştia, „politicienii semicoloniali sunt şarlatani până în măduva oaselor şi egoişti până dincolo de marginea înţelegerii: oare de ce? Fiindcă n-au bază economică (de aceea fură pe rupte – n.m.), n-au metafizică, n-au bază morală: au apetituri”.

    În România semicolonială, „funcţionarul politic a înlocuit pe latifundiarul care-şi păpa moşiile ca pe o porţie de măsline”. În România, de peste 500 de ani, „când ai putere nu te mai temi de secetă şi de intemperii, iar haremul îţi stă la dispoziţie”.

    Semicolonialului, om de rând sau nu, îi lipseşte morala, „fiindcă el are mai multe cămăşi: cămăşi de zi, cămăşi de noapte, cămăşi plastronate pentru frac, cămăşi naţionale cu râuri roşii, galbene şi albastre”. Pe omul de rând îl înţelegem la schimbatul cămăşilor, căci pentru a-şi rezolva problemele cotidiene îi trebuie multe „cămăşi”. Pentru a te băga în seamă portarul sau secretara, primarul sau învăţătorul copilului, vânzătorul sau funcţionarul, musai să te îmbraci precum ei. Infractorul semicolonial este unul diminutival, neavând inteligenţă sau forţă vitală. El se defineşte printr-un „şperţar dedat la vesela ciupeală, ceva între bacşiş, cadou şi milogeală”.

    În societăţile semicoloniale, „omul bogat nu poate avea prieteni săraci. Trebuie să-şi ia adio chiar de la prietenii de tinereţe care au sărăcit – în semicolonii seismele şi zigzagurile de avere sunt dese”. Omul bogat din semicolonii este recunoscut pentru „solitudinea lui totală când porneşte printre oamenii săraci”. Cât de reală este această portretizare a baronilor noştri politici de azi, deşi rândurile au fost scrise în 1947?!
    Politicianul semicolonial se caracterizează prin „răţoială şi neputinţă. Neputinţa este starea se colonialitate, iar răţoiala este expresia unei puteri castrate. Politicianul semicolonial are ceva de biciclist: spinare curbată şi picioare energice, cu pulpe dezvoltate, adică servil faţă de cei mai mari şi impertinent cu cei mici”. Carierismul politicianului semicolonial se reduce la un singur adevăr: „Vinde ţara şi pe maică-sa, intră în bandă necondiţionat, ca hoţii de cai cu ochii la pradă”.

    Morala românească semicolonială „se aseamănă cu un ghem de aţă cu care s-au jucat o duzină de pisici” în faţa căruia „străinii dau din cap, iar băştinaşii avertizaţi pufnesc de râs”. Pe meleagurile noastre, „tabelele de valori sunt răsturnate, amalgamate şi pline de surprize”.
    Adesea ai impresia că nu mai umbli „printre oameni normali, printre oameni sănătoşi, ci printre canceroşi. Tot Bucureştiul este plin de cancer politic, de lenevie, de dezordine, de praf tuberculotic şi de lipsă de frumuseţe”. Provincia escaladează decalajul alimentând „fascinaţia Bucureştiului” care „creează dezechilibrul psihic mitocănesc”.
    ………………………………………………………………………………………
    N.B. „Pentru ca o ţară să nu fie în dependenţă de capitalul străin, trebuie ca procentul de investiţii în industrie şi bancă să fie trecut de 50%. După cum într-o întreprindere sau într-o bancă un capitalist nu poate dicta dacă nu are un pachet de acţiuni de minimum 51%, tot astfel şi o ţară nu poate fi considerată ca ieşită din starea de semicolonialitate dacă nu are un capital bancaro-industrial autonom.”
    ………………………………………………………………………………………….
    Să nu ne facem temeri că Romania ar fi foarte diferită cândva. Au existat şi în interbelic tunuri imobiliare, samsari de camarilă regală, iar astăzi prezidenţială, similare camarilelor domneşti sau fanariote din perioada medievală. Acest fenomen, specific ţărilor latino-americane, a fost descris şi de publicistul interbelic M. Dragomir, iar descrierea lui este teribil de actuală: „S-a furat şi se fură. Cartiere întregi de vile şi palate au ieşit ca din pământ. Totul se transformă, nimic nu se pierde; iar în virtutea acestui principiu universal, bugetul statului, avuţia publică, s-a tot transformat încât astăzi funcţionarii nu mai pot fi plătiţi pentru că transferul de bunuri din patrimoniul public în patrimoniul bandei organizate s-a operat în total”. („Însemnări asupra laşităţii colective”, Gazeta Municipală, an II, nr. 55, 5 februarie 1933).

    Şi aceasta în timp ce în întreaga ţară se făceau „mii de concedieri la industriile particulare şi ale statului. De la început se observă agitaţii printre muncitorii concediaţi în primul rând deoarece concedierile se fac anapoda de cele mai multe ori la dispreţul celor mai elementare legi ca să nu mai pomenim de legile umanităţii”.

  124. 127 Ghita Bizonu' martie 27, 2010 la 4:38 pm

    România, o realitate semicolonială
    din Cotidianul

    Cum se trăieşte în România? Care sunt orizonturile de aşteptare ale unui medic după şase ani de şcoală şi alţi şase ani de rezidenţiat? Sau ale unui unui profesor, până trece de toate etapele gradelor didactice? Dar ale unui funcţionar a cărui experienţă profesională este cel mai adesea diminuată de numiri politice şi pilele puternicilor zilei?

    Orizonturile lor s-au risipit. Deja pe străzile oraşelor noastre sunt greve, manifestaţii, pichetări ale ministerelor de resort, ca urmare a unor nemulţumiri acumulate în douăzeci de ani de haos dirijat.

    Problemele sociale sunt multe, iar nemulţumirile pe deplin motivate. Adevărul continuă să fie ascuns, eludat sau substituit unor rezolvări de moment. Dar această poveste a efortului prost retribuit şi a valorilor marginalizate este cu mult mai vechi decât am crede.

    Ce înseamnă să trăieşti într-o semicolonie?

    Petre Pandrea a construit şi a definit într-o manieră originală, îmbinând istoria cu sociologia, psihologia şi antropologia, structurile socio-politice care susţin de peste 300 de ani societatea românească.

    Jurnalul său scris în cursul anului 1947, în directă legătură cu evenimentele deloc pozitive care se derulau atunci cu repeziciune peste vieţile românilor, a fost pus în slujba unei schimbări în bine, circumscrisă termenului de „helvetizare”. Schema procesului de trecere de la o realitate la alta este una simplă în aparenţă: schimbarea stilului de viaţă semicolonial prin helvetizarea societăţii româneşti. Cum este definită semicolonia? Prin „cvasi-autonomie politică şi dependenţă economică”.

    Ce înseamnă stilul de viaţă semicolonial? Spre deosebire de ţările independente, unde „stilul de viaţă se formează în modul următor: clasa dominantă hotărăşte modalitatea, gustul şi felul de viaţă”, în „semicolonii, stilul de viaţă se impune de jos în sus”. În ţări precum India (fostă colonie britanică) şi România (dependentă economic şi implicit politic de mari puteri), „stilul de viaţă este dictat din afară, dar pentru menţinere intervin – hotărâtor – straturile populare”.

    Una din caracteristicile semicolonialilor este aceea că „nu pot avea un stil unitar de cultură şi nici o limbă unitară”. De pildă, limba română „nu există sub forma unei limbi culte, adică fixă şi ordonată.” În interiorul limbii române coexistă, „pe picior de egalitate, mai multe limbi”: limba arhaică a plugarului, limba mitocanului, limba juristului (franţuzită), limba sportivilor anglo-americanizaţi, limba politicienilor recenţi care sunt, „terminologic, incomprehensibili pentru masele largi populare”.

    Pe „meleagurile semicoloniale” înfloreşte „speţa şarlatanului egoist” care îşi „trădează patria pentru arginţi sau din poltronerie lamentabilă”. Printre aceştia, „politicienii semicoloniali sunt şarlatani până în măduva oaselor şi egoişti până dincolo de marginea înţelegerii: oare de ce? Fiindcă n-au bază economică (de aceea fură pe rupte – n.m.), n-au metafizică, n-au bază morală: au apetituri”.

    În România semicolonială, „funcţionarul politic a înlocuit pe latifundiarul care-şi păpa moşiile ca pe o porţie de măsline”. În România, de peste 500 de ani, „când ai putere nu te mai temi de secetă şi de intemperii, iar haremul îţi stă la dispoziţie”.

    Semicolonialului, om de rând sau nu, îi lipseşte morala, „fiindcă el are mai multe cămăşi: cămăşi de zi, cămăşi de noapte, cămăşi plastronate pentru frac, cămăşi naţionale cu râuri roşii, galbene şi albastre”. Pe omul de rând îl înţelegem la schimbatul cămăşilor, căci pentru a-şi rezolva problemele cotidiene îi trebuie multe „cămăşi”. Pentru a te băga în seamă portarul sau secretara, primarul sau învăţătorul copilului, vânzătorul sau funcţionarul, musai să te îmbraci precum ei. Infractorul semicolonial este unul diminutival, neavând inteligenţă sau forţă vitală. El se defineşte printr-un „şperţar dedat la vesela ciupeală, ceva între bacşiş, cadou şi milogeală”.

    În societăţile semicoloniale, „omul bogat nu poate avea prieteni săraci. Trebuie să-şi ia adio chiar de la prietenii de tinereţe care au sărăcit – în semicolonii seismele şi zigzagurile de avere sunt dese”. Omul bogat din semicolonii este recunoscut pentru „solitudinea lui totală când porneşte printre oamenii săraci”. Cât de reală este această portretizare a baronilor noştri politici de azi, deşi rândurile au fost scrise în 1947?!
    Politicianul semicolonial se caracterizează prin „răţoială şi neputinţă. Neputinţa este starea se colonialitate, iar răţoiala este expresia unei puteri castrate. Politicianul semicolonial are ceva de biciclist: spinare curbată şi picioare energice, cu pulpe dezvoltate, adică servil faţă de cei mai mari şi impertinent cu cei mici”. Carierismul politicianului semicolonial se reduce la un singur adevăr: „Vinde ţara şi pe maică-sa, intră în bandă necondiţionat, ca hoţii de cai cu ochii la pradă”.

    Morala românească semicolonială „se aseamănă cu un ghem de aţă cu care s-au jucat o duzină de pisici” în faţa căruia „străinii dau din cap, iar băştinaşii avertizaţi pufnesc de râs”. Pe meleagurile noastre, „tabelele de valori sunt răsturnate, amalgamate şi pline de surprize”.
    Adesea ai impresia că nu mai umbli „printre oameni normali, printre oameni sănătoşi, ci printre canceroşi. Tot Bucureştiul este plin de cancer politic, de lenevie, de dezordine, de praf tuberculotic şi de lipsă de frumuseţe”. Provincia escaladează decalajul alimentând „fascinaţia Bucureştiului” care „creează dezechilibrul psihic mitocănesc”.
    ………………………………………………………………………………………
    N.B. „Pentru ca o ţară să nu fie în dependenţă de capitalul străin, trebuie ca procentul de investiţii în industrie şi bancă să fie trecut de 50%. După cum într-o întreprindere sau într-o bancă un capitalist nu poate dicta dacă nu are un pachet de acţiuni de minimum 51%, tot astfel şi o ţară nu poate fi considerată ca ieşită din starea de semicolonialitate dacă nu are un capital bancaro-industrial autonom.”
    ………………………………………………………………………………………….
    Să nu ne facem temeri că Romania ar fi foarte diferită cândva. Au existat şi în interbelic tunuri imobiliare, samsari de camarilă regală, iar astăzi prezidenţială, similare camarilelor domneşti sau fanariote din perioada medievală. Acest fenomen, specific ţărilor latino-americane, a fost descris şi de publicistul interbelic M. Dragomir, iar descrierea lui este teribil de actuală: „S-a furat şi se fură. Cartiere întregi de vile şi palate au ieşit ca din pământ. Totul se transformă, nimic nu se pierde; iar în virtutea acestui principiu universal, bugetul statului, avuţia publică, s-a tot transformat încât astăzi funcţionarii nu mai pot fi plătiţi pentru că transferul de bunuri din patrimoniul public în patrimoniul bandei organizate s-a operat în total”. („Însemnări asupra laşităţii colective”, Gazeta Municipală, an II, nr. 55, 5 februarie 1933).

    Şi aceasta în timp ce în întreaga ţară se făceau „mii de concedieri la industriile particulare şi ale statului. De la început se observă agitaţii printre muncitorii concediaţi în primul rând deoarece concedierile se fac anapoda de cele mai multe ori la dispreţul celor mai elementare legi ca să nu mai pomenim de legile umanităţii”.

  125. 128 Victor V. martie 27, 2010 la 5:24 pm

    @blogideologic

    Ideea este excelentă, însă contează modul în care este aplicată. Sincer, nu cred că statul român poate duce până la capăt un astfel de proiect. Va eșua în birocrație, corupție, favoritisme pentru clientelea politică, ș.a.m.d.

    Cred că statul trebuie să dovedească mai întâi că poate fi un bun arbitru (nejucător) și abia după aceasta poate încerca și lucruri mai sofisticate.

    Cred că se poate reuși și fără ajutorul statului. Generația mea (40-45 ani) a terminat facultatea imediat după revoluție și ca atare a ratat repartițiile de stat. Asta ne-a obligat să ne descum cum am putut, majoritatea pornind o mică companie sau plecând în vest (Franța sau Canada). Zece ani mai târziu, o parte dintre cei care au rămas aici au reușit să iși dezvolte companiile până la nivelul de zeci sau chiar sute de milioane de euro, fără a face afaceri cu statul.

    Companii cum ar fi Altex-Mediagalaxy, K-Tech/UltraPro, Flamingo Computers (acum fuzionat cu Flanco) – sunt astfel de exemple. E adevărat, în perioada de „bubble” unii din ei s-au avântat prea mult în dezvoltare, iar criza i-a dus în insolvență. Sunt însă convins că se vor descurca, chiar dacă o iau din nou de la zero.

    Ce au avut în comun fondatorii companiilor amintite? În primul rând, au terminat o facultate bună, Electronică și Telecomunicații (IPB). În al doilea rând, au ratat ajutorul de stat, repartiția și serviciul „sigur” la stat. În al treilea rând, au fost la locul și momentul potrivit: companii de retail de dimensiuni mici/medii, în momentul când creditarea de retail a explodat (2003-2005), ceea ce a făcut ca valoarea companiilor să se multiplice de zeci de ori.

    Fenomenul se întâmplă periodic și aș recomanda o carte care prezintă foarte multe astfel de cazuri și explică mecanismul: Outliers de Malcolm Gladwell (tradusă și in română – „Excepționalii”) – http://en.wikipedia.org/wiki/Outliers_(book)

    Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: „putem crea condițiile, ca astfel de fenomene să se întample spontan?”. Raspunsul meu (de libertarian taliban) este DA, cu siguranță. Este suficient ca statul să nu facă nimic, iar nivelul de confort să scadă sub o anumită limită, obligându-i pe cei de 20-25 de ani, care atunci încep să muncească, să devină excepționali prin depășirea celor 10000 de ore din regula lui Gladwell.

    Paradoxal, este nevoie de o criză, pentru ca o generație să producă oameni de excepție într-un anumit domeniu. Mi s-au părut excelente exemplele din IT (Bill Gates, Steve Jobs, Andy Bechtolsheim, Scott McNealy, Bill Joy – toți născuți în 1954-1955) și avocatură (habar nu aveam că atâtea mari firme de avocatură americane sunt conduse de evrei de origine română sau est-europeană).

    Criza există și s-ar putea dovedi o mare oportunitate pentru cei care termină acum facultatea. Pot fi orientați să devină antreprenori și poate mai târziu milionari sau putem să-i protejăm astfel încât să devină rentieri la stat.

    PS: Deși fac parte din generația de care am vorbit, eu sunt doar o mediocritate relaxată.

  126. 129 Cititor in stele martie 27, 2010 la 5:27 pm

    Acest mesaj se refera la starea generala de pe blog si nu doar la postarile de la acest articol. Prin urmare, chiar daca nu au aparut inca versurile „dedicate cu delicatete” de catre un marcus sau altcineva lui Basescu, valabilitatea spuselor mele nu este periclitata.

    Deci:
    Am tot sperat ca odata cu venirea primaverii se vor dezgheta si mintile celor de pe acest forum care nu au alta ocupatie decat a se da in stamba cu sudalme la adresa presedintelui tarii. Care o fi scopul acestor scalambaieli? Asa isi demonstreaza ei atasamentul fata de Nastase si psd? Ma indoiesc, si mai mult ca sigur nu-mi va fi aprobat acest mesaj, ca aceasta este calea adecvata pentru a protesta impotriva puterii. Intr-un articol de acum cateva zile, Basescu era acuzat ca are obsesia Nastase. Dar cine scrie aproape zilnic despre Basescu pe acest blog? In contrapartida, as pune urmatoarea intrebare: Exista undeva in blogosfera din Romania in care sa gasim articole semnate de Basescu iar subiectul sa fie Nastase? Sunt convins ca D-l Nastase nu-i aproba pe cei care se exprima injurios, pe acest blog, la adresa presedintelui Basescu, dar, in virtutea dreptului la libera exprimare, ar trebui avertizati ca nu poti pretinde respect daca tu nu respecti pe altul. Sunt convins de asemenea ca acesti “poeti” care isi consuma timpul si inspiratia ca sa insaileze versuri schioape si scalambe la adresa presedintelui tarii nu prea sunt agreati de majoritatea participantilor pe blog: nu prea am vazut ca acesti “trubaduri” sa fie comentati de ceilalti forumisti. Cred ca si ei simt o stare de jena cand vad ce “produse” ofera unii pe piata.
    Maine e Duminica Floriilor, o zi importanta in calendarul crestin. Fie ca lumina sarbatorilor sa patrunda si in mintile “geniilor poetice” si sa le schimbe viziunea despre lume si oameni!!!

    P.S. Reanalizati reclama postului Pro Tv(„gandeste liber”) si stabiliti cati dintre voi indepliniti aceasta cerinta.

  127. 130 leo martie 27, 2010 la 6:10 pm

    La mulţi ani tuturor florilor din lume, şi în particular unor flori de iasomie de le ştiu eu… Florii cu ţâpurituri să aveţi toţi cei care veţi sărbători vreun Florin sau vreo Florină! Restul, s-aveţi parte de tihnă… Dacă v-or lăsa vecinii din categoria a. No, succesuri, că io mâine am treabă… 😉

  128. 131 contele martie 27, 2010 la 6:15 pm

    @ Augustin

    Ultimul lucru pe care l-aş vrea ar fi să te dezamăgesc … dar nu pricep ce mi-ai transmis . Pe de altă parte , ştii foarte bine că eu nu fac parte din nicio tabără şi aşa îmi place să rămân .

  129. 132 Doru Coarna martie 27, 2010 la 6:30 pm

    @ Ghita Bizonu’:

    Ne-am impacat, pacatosi de romani, spuneam cam acelasi lucruri cu alte cuvinte…(sigur, finalul contine un „vin’ sa te pup”, ceea ce nu vom face).

    Poti trimite doar pilotii, sau iti poti termina si avioanele, ai de ales.
    Ai dreptate cu inarmarea, accepta multe chestii, inclusiv combinate.
    Prin radar tragi cu tunul daca vrei sa-ti economisesti munitia, trebuie intrebat un pilot militar ce obiceiuri sunt, eu am pilotat ca amator doar avioane sportive pana sa ma rezum la rachete. Si alea pt ca practica de zbor era obligatorie in facultate.
    Eu ma intrebam cat costa mutarea mustariei pe vreun teatru, iar avantajele…purcelul…gaze, petrol, macar contracte de reconstructie???

    Deacord cu plancardele, dar sa nu facem si-si, sa luam gioarse si sa punem, cu ele in vesnica reparatie, si plancarde, romanian style…

    Week-end placut, Bizonule.

  130. 133 Iluminatul martie 27, 2010 la 7:03 pm

    Floriile

    Intră-n Ierusalim Isus-
    Unicul Fiu al Celuia de Sus-
    Primit de flori : de Crina,
    De Sulfina,
    De Roza,
    Şi Mimoza,
    De Margareta,
    Şi dulcea Violeta;
    Brânduşa şi Ortansa
    Nicicum să scape şansa.
    Puzderie de flori,
    Risipă de culori,
    În Ziua Sfântă de Florii,

    Cu La Mulţi Ani şi bucurii !

  131. 134 Ghita Bizonu' martie 27, 2010 la 7:20 pm

    Victor V.
    in ce priveste F35 stai balnd. Nu-i disponibil pe moment. Dintai se va dota USAF cu el . Pe urma altii. Si apropos stii ca USAF are un avion indisponibil ptr altii ? F22 Raptor . Nu se „da” nimanui

  132. 135 Sextant martie 27, 2010 la 7:50 pm

    D-ale fusului orar

    Mai tânără cu vreo doi poli,
    Frumoasă foc dar fără şcoli,
    La ora 3 p.m. îşi lasă ursul
    Un ceas, doar cât să shimbe… fusul!

  133. 136 Ghita Bizonu' martie 27, 2010 la 7:57 pm

    Doru Coarna
    nutarea mustariei cost mult .
    Insa la ce ne iese .. depanda de poli p’ptit.s chiens .. si ai nostrii is de coma. Msai ales asta . Cand s-a cam cerut sprijin cu inca ceva trupa in Afganistan a luat pozitia de sluj si a zis n.tles ! Nice macra nu a batut obrazu – da islandezii cat trimit? Grecii ?! Ca ei au dreptu sa intre fara vize!
    Ca si acu se putea discuta da coane da un agiutor acu acolo ? Lasa am inteles ca nu ai bani ca ai de dat lu Sachs si Smecherii da ar trebui sa ai in depozit niste motoare care se invechesc ! Da-le-ncopa pe da’moca ! Si baga si niste rachete ca oricum peste 2 ani trebe sa sprijini pe Raytheon fie ca sunt sau nu in depozit !
    Sa nu incurcam borcanele . Adica sa zic asa fasolea nu are nici o vina daca tu dai hartia de 10 lei si nu ceri restu … ( borcanu parca era de 4,50)

  134. 137 felix-cat martie 27, 2010 la 8:01 pm

    @ Mimosa pudica ,
    Din cate vad , Augustin nu ti-a adresat nici o intrebare tie . Esti avocata d-lui AN sau a PSD-ului ?
    Daca nu stii despre ce e vorba , abtine-te , nu te baga in seama .
    Pe 2 Aprilie , in Vinerea Mare se va intampla ceva . Ceva care sper sa atraga atentia milioanelor de romani care vor sa recupereze culoarea violet care a fost abuziv confiscata . Si nu numai !

  135. 138 ellasarya martie 27, 2010 la 8:09 pm

    Domnule Adrian Năstase, dv. mai credeţi că există România când e vorba de aşa o acuzaţie? Dacă ar fi câştigat EDF-ul să vedeţi ce alte procese v-ar fi aşteptat. Unele în care aveaţi să uitaţi de tot unde v-aţi născut sau – din contră – v-aţi fi dezmeticit de tot.
    Nu am urmărit desfăşurarea evenimentelor, dar – în cazul în care acest proces ar fi fost pierdut – nici nu vreau să mă gândesc ce scandaluri necesare puterii s-ar fi născut, iar pe Voicu l-ar fi uitat imediat.
    De lăudat avocatul Ţuca, mai ales că apără şi interesele băsesciene în alte procese (cel puţin aşa am înţeles). Rareori am auzit ca un avocat să ştie ce-nseamnă obiectivitatea. Sau o fi patriot…

  136. 139 felix-cat martie 27, 2010 la 8:11 pm

    @ LePrince
    🙂 imi pare rau ca te-ai pus pe treaba si ai cautat postari vechi cu Neutrino .
    Raspunsul tau cu da sau nu , era de-ajuns pentru mine , caci am de-a face cu o persoana de vita nobila , nu-i asa ? 🙂
    Bisou .

  137. 140 George Ban martie 27, 2010 la 8:24 pm

    @Cititor in stele
    Tu gandesti liber? Ce penibil sa-ti faci cultura cu reclame TV! Nu vrei sa incerci si cu o carte?

    Excelente versurile iepurasului!

  138. 141 Alexandru Beldiman martie 27, 2010 la 8:27 pm

    @ Cititor in stele

    Sint de acord cu tine, cind spui ca productiile poetice de pe acest blog sint „schioape si scalambe” si „jenante” (desi exista si exceptii, de exemplu rondelurile Iepurelui de Martie). Nici mie nu-mi plac chestiile de genul asta. Dar si mai jenante sint parerile tale basiste. Basescu e prost (desi el se crede genial – prostul, daca nu-i fudul, parca nu e prost destul-, aerele lui de justitiar si de reformator sint puerile si ridicole), incult, vulgar, incompetent. E la fel de prost, incult, vulgar, incompetent, megaloman si scirbos ca Tovarasul. Totul dovedeste asta: felul in care vorbeste, violenta verbala si fizica, masurile imbecile pe care le ia, felul in care se imbraca (mai tineti minte celebrii pantofi cioc de rata, cu care ne-a facut de ris pe la Uniunea Europeana?), fata – care nu se deosebeste de a primului betivan, intilnit in prima circiuma iesita in cale (parca pute a transpiratie si a alcool prin sticla televizorului). Retardatul asta (care, de la bisnita – sau, daca vrei, contrabanda – cu blugi, adidasi si carpete cu rapirea din serai, si de la gainarii precum vinderea flotei, s-a convertit in salvator al neamului), asadar retardatul asta, care nu a citit o carte in viata lui, are gindirea unui copil de cinci ani. Crede ca, luptindu-se cu „mogulii” si „reformind” statul, dar ignorind complet problemele economice (sa fim seriosi, nu va merge mai bine economia, facind economii, prin „reformarea statului”), e maret si va ramine in istorie. De fapt, e un bou. Daca ar inlocui, in guvern, activistii de partid cu specialisti, si daca nu s-ar mai baga sa dea indicatii pretioase, totul ar merge de la sine si n-ar mai fi nevoie de idei geniale precum „lupta impotriva mogulilor” si „reformarea statului”.

    Voi, basistii care ne-ati adus pe cap ciudatenia numita Traian Basescu, ar trebui sa faceti ciocul mic. Ar trebui sa intrati in pamint, de rusine. Din cauza voastra, tara e in cacat. Ati obtinut ce-ati vrut, acum taceti. Ce vreti? Sa batem cu totii din palme si sa strigam „Ura!”, ca pe vremea tovarasului? Nu va dati seama ca nu e normal? Nu va dati seama ca sinteti patologici? In nici o tara democratica din lume, si in nici o epoca, seful statului nu e apreciat in unanimitate. In toate tarile exista oameni care nu sint de acord cu presedintele republicii si care il critica foarte dur. Asa e normal. Pe ce lume traiesti? Ti se pare ca poporul roman trebuie sa faca exceptie, pentru ca calitatile (cacofonia e intentionata) de conducator ale mitocanului sint de domeniul evidentei? Altfel spus, la soare te poti uita, dar la Base ba. Cind nu exista unanimitate, in ce-i priveste pe Iliescu si pe Constantinescu (care a fost lasat din brate chiar de „intelectualii” care, azi, il sustin pe mitocan), vi se parea normal. Acum nu vi se mai pare.

    Basescu este, in plan intern, dezastruos, iar in plan extern, ne face de ris in lumea intrega. E ca si cum l-am avea presedinte pe Vanghelie, Mazare, Becali, Serghei Mizil sau Bercea Mondialu’. Basescu e un scuipat pe obrazul Romaniei.

    Daca vei replica, nu voi raspunde. Nu obisnuiesc sa-mi pierd timpul, dialogind cu oameni care-mi sint inferiori, din punct de vedere intelectual.

  139. 142 Mimosa pudica martie 27, 2010 la 8:36 pm

    @Augustin

    Te dai rotund ca nu intelegi.
    In boschet(i) sta(u) Augustin(i).

  140. 143 Mimosa pudica martie 27, 2010 la 8:40 pm

    @ felix-cat

    Sunt barbat.
    Vezi-ti de treaba ta si nu te baga singur in seama.
    In 2 aprilie este Vinerea Mare si atat.

    PS. Adrian Nastase si PSD nu au legatura cu prostiile unora,altora.

  141. 144 Iepurele de Martie martie 27, 2010 la 9:12 pm

    @ Cititor în stele

    „Reanalizati reclama postului Pro Tv(“gandeste liber”) si stabiliti cati dintre voi indepliniti aceasta cerinta.”

    Bravo, domnule! Bravo!!! Puteam să bag mâna-n foc că faci parte din categoria celor care se „cultivă” holbându-se la Proteveu. Exemplul tău cu „reclama postului Pro Tv” este grăitor!

    Şi incă ceva: dacă tu crezi că a gândi liber liber înseamnă a-l aplauda sau a-l pupa undeva pe şeful statului, te-nşeli amarnic! Dimpotrivă, a-l ataca, a-l înjura, a refuza să te încadrezi în linia de conduită dictată de partidul-stat – ASTA înseamnă să gândeşti liber.

    P.S.: Păcat că în România nu sunt legale nici căsătoriile între bărbaţi, nici poligamia, altminteri, tu şi alţii ca tine, îndrăgostiţi de Băse, v-aţi putea căsători cu marele om şi v-aţi putea bucura de el cu mult după finalul ultimului său mandat.

  142. 145 Cititor in stele martie 27, 2010 la 11:17 pm

    @Ban si Beldiman,

    Eu am pus in discutie calitatea sub orice critica a unor „satire”. Dar nu am de gand sa fac polemica cu voi pe tema calitatilor si defectelor presedintelui Basescu. Indiferent ce crezi sau nu despre un om, nu se face sa poluezi blogul lui Nastase cu asemenea „productii”. Asta am pus in discutie si nimic altceva. Si daca tot e vorba de carti, tov. Ban, afla ca am citit mai multe decat tine, in mod sigur, dar si cu folos. Chestia cu reclama de la pro tv ai inteles-o gresit si nu e vina mea. Si inca ceva: nu am de gand sa fac polemica cu voi dintr-un motiv foarte simplu: am oroare de trivialitatile de limbaj care ar napadi acest forum si nu din cauza mea!! De unde si pana unde ai convingerea tov Beldiman ca esti atat de inteligent incat crezi ca si depasesti pe oricine??? M-as mira sa aflu ca ai terminat o facultate!!!
    O duminica placuta de Florii!!!

  143. 146 blogideologic martie 27, 2010 la 11:37 pm

    @ Victor V.
    Mulţumesc pentru informaţii. Bine, ştiam că absolvenţii de IPB fac parte dintr-un grup de elită. Totuşi, problema relaţiilor cu statul este mai complicată. Nu poţi să subvenţionezi masiv firma General Electric care face un parc de eoliene în Dobrogea, în acelaşi timp să impozitezi la sânge IMM-urile româneşti; şi să taci asupra subvenţiilor către GE. Am înţeles că Silviu Prigoană a fost mediatorul. Numai bine,

  144. 147 cornel martie 28, 2010 la 12:13 am

    Dl. Adrian Nastase, biologic si ca spirit, nu sunteti la varsta la care sa va apucati sa va scrieti memoriile, pricep subiectiv „cultul” ptr. cuvantul scris, eu avand 64 anii, deci fortand limitele va cer {a se citi -interzic-}, ca una/unele din viitoarele carti sa se intituleze, memorii, autor A.D. Acuma, trebuie sa va puneti serios pe treaba, si sa radiografiati personajul/autorul basescu/caritas. Asa cum v-am mai scris basescu este extrem, extrem de previzibil, ma gandesc la ultimul episod, extrem de nefericit, decesul lui MILE C., etichetarea acestuia, de derbedeu cand era in viata si conferirea de ordin/medalie de acelasi derbedeu la moartea lui MILE. Analizele d.-voastre, ale psd, pnl au in vedere potentiale alegeri anticipate [aproape certe cele parlamentare]??? Starea de acalmie ce caracterizeaza viata politica este perceputa de animalul [politic] ca acea in care,trivial spus, se linge ranile, si se continua atacuriile, mai bine sau mai rau regizate. Ptr. el/ei cea mai buna aparare este atacul. Aici imi vine in minte o asociere naturala intre mongoli evului mediu ce erau intro permanenta campanie ofensiva. Basescu nu are datele de a construi, a mentine, a dezvolta de altfel sunt sigur ca cunoasteti ca a cuceri, in genere, este mai usor decat a mentine. Cu cele mai bune salutarii, cornel s.

  145. 148 Augustin martie 28, 2010 la 12:33 am

    @ ELMMAR
    Am intilnit putini barbati, vorbesc de cei ajunsi la virsta maturitatii, dispusi sa bage mina in foc pentru o femeie. Si, dintre aia care s-au aratat dispusi sa o faca, majoritatea au avut experiente cel putin neplacute. Cu-atit mai mult cu cit, in cazul de fata, nu e vorba de vreo maicuta… De lipsa de maturitate nu te suspectez. Sa fie oare vorba de una dintre acele postari facute, in numele tau, de catre altcineva? Sau vrei sa faci un bine unei persoane careia i s-a facut o nedreptate (cel putin asa razbate din accentele dramatice ale postarilor tale)? Atentie! Nicio facere de bine nu ramine nepedepsita! Oricum, sper ca vei considera suficient faptul ca ne-ai expus deja „cazul” de doua ori.

  146. 149 Criticos martie 28, 2010 la 7:36 am

    @Alexandru Beldiman
    Întru totul de acord cu aprecierile la adresa infecţiei puturoase de la Cotroceni. Greşeşti însă grav punândul pe acelaşi plan cu Ceauşescu. Se aseamănă exclusiv în privinţa apetitului dictatorial. În ce priveşte însă politica externă, nu suferă comparaţie, fiindcă în acest domeniu „tovarăşu” – cum îi spui – chiar era bun! Şi nu mă refer doar la poziţia faţă de „războiul frăţesc” care a lichidat „primăvara de la Praga”, ci la multe altele: stabilirea de relaţii diplomatice cu Israelul şi medierea unei întâlniri între Yasser Arafat şi liderul israelian, poziţia României în conflictul China – URSS, graţie căreia România se bucură şi acum de apreciere din partea acestei noi puteri economice emergente ( că nu profită de ea, asta e o altă chestiune!) Şi ar mai fi! Mizeria intelectuală şi morală de la Cotroceni nu ştie decât să facă sluj şi să ne facă de râs cu grobianismul său de mahala pe unde se duce!

  147. 150 Ghita Bizonu' martie 28, 2010 la 9:14 am

    Victor V,

    Mai usor cu pianul pe scari ! Cei pe care ii prezinti ca fiind exponenti de succes ai degeneratiei tale sunt cam exceptii . Nu de alta da degeratia ta cuprinde si pre primii decretei – multi exportati in Spania la lucru cu carca …si la pompe de benzina in Italia .
    Adicva ar cam trebui sa avem vreo juma de milion de afaceristi prosperi ….
    Cunosc destui care trag mata de coada si ma invidiaza ptr apartamentul pe care il am. Sarcii si-ar dori o famelie da’ problema caselor este sa zic asa nerzolvata.
    Apoi destui dintre cei pe care ii lauzi cu afacerile lor de succes rizica sa fi stat bine la PCR in toate sensurile . Si cam multe afaceri de succes au o relatie cu statul .
    De latfel se pare ca tu libetarianu taliban nice nu ai auzit cum Goldman Sachs a primit bani de la gubernu sau – si I-a kentuit cu maxima iresponsabilitate!
    Si imi dai cu retailu’ . Asta ar fi vanzare cu de amanuntul. Si compari cu cine ? Bill Gates, Steve Jobs,. Nu tine ! In cazul in care nu ai aflat astioa 2 nu sunt “retailisti” ci in primul rand producatori . Intelegi diferenta dinttr sa zicem Flamingo si Apple ? Presupun ca nu !
    Si cu “pot fi orientati”. Sa se orienteze singuri , fara sa faca apel la ajutor daca sunt chiar atat de liberali!
    Si as mai zice cu degeneratioa ta. Este cam tampita si nu-si intelege necesitatile . Entuziasmata de cumpararea masinilor la mana a doua uita ca o casa este mai importanta.
    Si daca tu crezi ca afacerile importante reusesc fara sprijinul acordat de un stat te inseli. Sau ai o vizune reductionista . Fiindca sprijinul de stat inseamna si infrastructura , si educatia – de ex Politehnica este de stat , a fost de stat – si pararea linistii publice ( sper ca iti dai seama ca milionarii se bucura de o protctie mi mare . Nu de alta dar ar fi primele tinte ale infractionalitatii !)
    Cum sa zic .. o degenratie cam tembela . Macra ptr folosirea expresiei “retail” de parca ar fi descoperirea voastra . Nu stiti nici macar lb romana si va dati salvatorii neamului.

  148. 151 Victor V martie 28, 2010 la 9:23 am

    @ Alexandru Beldiman

    Am citit cu atenție postarea ta. Nu o comentez pentru că nu cred că România mai este un stat democratic.

    Întrebarea pe care mi-o pun este „cum s-a ajuns aici?”. Eu văd două răspunsuri posibile. Primul ar fi că așa este de fapt Romania, iar cei ca noi sunt o minoritate care nu poate schimba nimic. Putem vorbi și atât. Materialul din care este fabricată societatea românească are calitatea pe care ai descris-o tu. Iar Traian Băsescu este rezultatul natural al selecției.

    Al doilea răspuns posibil este cel dat de Victor Ponta imediat după anunțarea rezultatului alegerilor: sistemul PDL de furat și cumpărat voturi a funcționat mai bine. Competiția politică se reduce la o competiție intre hoți și până când acest lucru nu va deveni istorie, noi vom vorbi degeaba.

    Sunt frustrat că PSD si PNL nu au urmărit până la capăt verificarea corectitudinii alegerilor și cred că aici sunt la fel de vinovați ca și PDL.

    Cred că până la urmă avem politicienii pe care-i merităm.

  149. 152 ghitabizonu martie 28, 2010 la 9:32 am

    Cititor in stele
    in primul rand am a-ti spune ca am mari dubii ca Bassolini ar putea sa scrie articole cat de cat pasabile .
    In al doilea rand mie unui mi-a fost de ajuns un Maretz Viteaz Conducator. Nu am nevoie de al 2lea ( cu adugirea ca Zoe Ceausescu era mult mai potolita decat Tuta Nationala si vorbea mai corect romaneste decat strasburgoaza ! )
    In al treilea rand eu as dori ca tara asta sa fie si nitel guvernata. Sa se administrze criza. Ori gubernu asta incapabil este rezultatul direct al Genialitatii Sale Zeus.ro. In momentul in care a obtinut sa-l mentina pe dobiBoc in functie si-a insuit si „realizarile” de care ma bucur de cate ori ma duc la piata !!

  150. 153 Ghita Bizonu' martie 28, 2010 la 9:41 am

    Victor V

    scapasem o cestie din vedere.
    Scrii „în momentul când creditarea de retail a explodat (2003-2005), ceea ce a făcut ca valoarea companiilor să se multiplice de zeci de ori.
    Intamplator creditarea a explodat in momentul in care am avut o guvernare cat de cat responsabila si priceputa . Daca ar fi fost ata de grozavi ar fi trebuit s afaca ceva prin anii reformei cdriste .
    Deci cam asa e cu statu : cand isi face treburile bine este meritu vost. Cand lucrurile merg prost rugati sa fiti tratati diferentiat .
    Give me genration, aceiasi si-n SUA , Framta, Romania ori Rusia .

  151. 154 Cititor in stele martie 28, 2010 la 11:02 am

    @Criticilor mei,

    In loc sa acceptati faptul ca eu am abordat o chestiune reala si necesara, voi sariti la gatul meu, exact ca in bancul acela cu americanii si negrii…..
    Niciodata nu cred ca am sa aud vreo vorba de apreciere din partea voastra la adresa adverarilor politici ai psd: asta e structura voastra psiho. Dar nu ma deranjeaza asta fiindca nu am asteptari inalte…..(de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!!!). In concluzie, nu ma simt deloc afectat ca voi il ponegriti pe Basescu: nu sunt nici avocatul nici bodygardul lui. Era doar o chestiune de bun gust ca pe un forum al unui profesor universitar sa nu apara asemenea „productii licentioase”. In fine, daca gazda permite asa ceva, insemna ca eu trebuie sa nu mai intru pe blog. Asta e, intentiile mele bune s-au ciocnit cu tabieturile social-democrate de dambovita. pacat, eram aproape convins ca voi gasi intelegere si sprijin din partea participantilor……..

  152. 155 Victor V martie 28, 2010 la 11:19 am

    @ Ghita Bizonu’

    Sunt flatat că ați avut răbdare să citiți și sa comentați postarea mea anterioară. Complimentele pe care ni le-ați adresat (ca generație), venind de la dumneavoastră, reprezintă cea mai frumoasă apreciere pe care am putea primi-o.

    Referitor la post, este evident că nu ați înțeles nimic din argumentele prezentate și imi cer scuze că nu am reușit să prezint lucrurile astfel încât și inteligențele superioare, obișnuite cu „meandrele concretului”, așa cum sunteți dumneavoastră șă își poată exprima critica constructivă.

    Reiau pe scurt argumentația mea:
    1. Exista un „pattern” (model) prin care, la anumite generații, apar relativ mulți (procentual) oameni excepționali. Fenomenul este descris in cartea pe care am pomenit-o.
    2. Condițiile enunțate in carte, au apărut spontan și au generat rezultatele prezise de teorie pentru generația care a terminat facultatea imediat dupa 1989.
    3. „Criza” actuală crează premisele pentru încă o astfel de generație.

    Acum dați-mi voie să răspund la critica dumneavoastră:

    „Cei pe care ii prezinti ca fiind exponenti de succes ai degeneratiei tale sunt cam exceptii . Nu de alta da degeratia ta cuprinde si pre primii decretei – multi exportati in Spania la lucru cu carca …si la pompe de benzina in Italia.” – Fiecare generație își are bizonii ei.

    „De latfel se pare ca tu libetarianu taliban nice nu ai auzit cum Goldman Sachs a primit bani de la gubernu sau – si I-a kentuit cu maxima iresponsabilitate!” – Ajutorul de stat este întotdeauna o GREȘEALĂ. Faptul că o firmă privată a fost salvată de stat nu poate fi invocat ca argument împotriva pieței libere ca mecanism de reglare. O discuție despre mecanismul declanșarii crizei ar fi binevenită, dar ar trebui propusă ca temă de proprietarul blog-ului.

    „Si compari cu cine ? Bill Gates, Steve Jobs,. Nu tine ! In cazul in care nu ai aflat astioa 2 nu sunt “retailisti” ci in primul rand producatori.” – După logica dumneavoastră i-am facut și avocați. Reiau ceea ce am mai spus – nu ați înteles natura argumentului.

    „Si daca tu crezi ca afacerile importante reusesc fara sprijinul acordat de un stat te inseli. Sau ai o vizune reductionista.” – Sunt convins că acum (într-o eră post-birocratică și globalistă), afacerile importante pot reuși NUMAI FĂRĂ AJUTORUL STATULUI. Intervenția statului distruge echilibrul liberei competiții.

    Aici ar fi o discuție interesantă despre Nixon – președintele bizon, care a facut același lucru in anii 70, dar din nou depășim cadrul discuției.

    Am vrut să vă răspund și la postarea despre România semicolonială și am aici prilejul: „Cum se trăieşte în România? Care sunt orizonturile de aşteptare ale unui medic după şase ani de şcoală şi alţi şase ani de rezidenţiat? Sau ale unui unui profesor, până trece de toate etapele gradelor didactice? Dar ale unui funcţionar a cărui experienţă profesională este cel mai adesea diminuată de numiri politice şi pilele puternicilor zilei?”.

    Nu ați observat nimic ciudat? Toate categoriile enumerate: doctori, profesori funcționari sunt ANGAJAȚI LA STAT. Majoritatea grevelor se întamplă la stat. Explicația este banală. Aici nu există o piață a muncii si nici LIBERĂ competiție. Statul DICTEAZĂ. Si în medicină și în învățământ, sectorul privat se dezvoltă lent din cauza existenței sectorului de stat. Din fericire, învățământul a fost oarecum la adăpost, datorită autonomiei universitare. E doar o problemă de timp, până când dictura portocalie va schimba și aici lucrurile.

    E adevărat, ordinea publică, justiția și apărarea vor fi intotdeauna de stat. Important este ca ele să rămână independente și apolitice. Aici a apărut o modificare majoră, începând cu 2005, sub pretextul luptei împotriva corupției.

    Ați spus că suntem „o degenratie cam tembela”. Încă o dată, venind de la d-voastră, este de departe, cel mai frumos compliment.

  153. 156 blogideologic martie 28, 2010 la 11:27 am

    @ Victor V.
    Pusesem deoparte exemplul “Flamingo Computers/ Flanco”. Văd acum, colegul nostru Ghiţă Bizonu’ s-a prins şi el. Pentru că este vorba pur şi simplu despre o piaţă nesaturată, cu o putere de absorbţie foarte mare în România după 1989. Nu ştiam că absolvenţii de la ISB au dat ritmul în hora managerială de succes de la “Flamingo Computers/ Flanco”. Nu revoc nimic din calitatea pe care am atribuit-o absolvenţilor de la ISB. Dar în succesul “Flamingo Computers/ Flanco” ceea ce a contat mai mult nu a fost învăţătura propriu-zisă căpătată la ISB, cât faptul că ei nu au fost educaţi să fie hermiţi, ci oameni de lume. Iar în ceea ce-i priveşte pe decreţei, îmi amintesc când a venit prima lor serie, la Universitatea din Craiova, parcă erau îngeri, atât erau de inteligenţi şi cuminţi. Făceam un semestru de laborator de Biofizică şi Agrometeorologie, aş putea spune acum că pentru mine a fost experienţa paradisului românesc. Degeaba unii tipi se lamentează că sunt români, a existat un paradis românesc, chiar şi Ion Eliade Rădulescu a trăit în copilărie acolo, în Nirvana Pastorală românească, Spaţiul Mioritic, cum îi va spune ulterior filosoful Lucian Blaga, de ale cărui idei se rîde copios dar prosteşte pe la GDS şi SAR. Spaţiul Mioritic, paradisul românesc, va fi recreat. Dar nu prin traduceri distorsionate de titluri, precum traducerea românească “Excepţionalii” a titlului cărţii lui Malcolm Gladwell, în realitate titlul complet este „Outliers: The Story of Success”. În povestea de succes de la “Flamingo Computers/ Flanco” nu este vorba despre calitatea de excepţie a majorităţii absolvenţilor de la ISB, calitate pe care nu o neg, ci despre succesul pe o piaţă cu mare putere de absorbţie. Titlul românesc “Excepţionalii” transmite de fapt un mesaj fals. Hai să fim sinceri, nu trebuie să ai prea multă minte, şi multe studii, ca să ai succes în afaceri. George Soros are succes nu pentru că este geniu, insist, George Soros nu este un geniu! :-), ci pentru că a fuctificat nişte informaţii primite “from inside”, justiţia franceză a demonstrat aceasta şi a construit un foarte solid dosar împotriva lui. Nu îi dă curs, pur şi simplu pentru că se teme de acuzaţiile de anti-semitism ce ar urma, inevitabil. Numai bine,

  154. 157 LePrince martie 28, 2010 la 11:57 am

    @ felix-cat
    @contele
    @blogideologic
    @iepurele de martie

    V-am raspuns la Despre procesul EDF….

  155. 158 ELMMAR martie 28, 2010 la 1:02 pm

    @ Augustin,

    Iau apararea unei femei adevarate pentru care bag mana in foc ca este cum am spus. Nu ma intereseaza si nici nu as lua apararea unei maicute care,pentru mine, esta o femeie ratata.
    Barbatii ca mine nu asteapta la o femeie sfintenia, ci feminitate,inteligenta,frumusete si alte lucruri care sa mi destepte mintea si trupul.
    Ca barbat astept altfel de faceri de bine de la o femeie decat alea general crestinesti. Gatesc bine( si pentru ea),am masina de spalat,imi fac singur bocancii(fac si pantofii ei) iar pe picioare ma spal singur.
    Asteptarile mele de la ea ca femeie si darurile ei sunt altele si implinite.
    Din cele ce ai spus inteleg ca nu ai avut parte de o asemenea femeie ceea ce imi provoaca mila.

    PS. Am cercetat si am vazut ca toate postarile din urma imi apartin si nu inteleg la ce te referi.

  156. 159 ELMMAR martie 28, 2010 la 1:22 pm

    @ Carcooooo,

    La multi ani,sanatate,sa fii iubit si gras ca pixu’…

  157. 160 LePrince martie 28, 2010 la 1:44 pm

    @ cititor in stele

    Nu voiam sa te interpelez. Dar o voi face la „Despre procesul EDF…” mai tarziu.

  158. 161 Alexandru Beldiman martie 28, 2010 la 2:38 pm

    @ Cititor in stele

    Am spus ca nu obisnuiesc sa-mi pierd timpul, dialogind cu oameni care-mi sint inferiori, din punct de vedere intelectual. Imi mentin afirmatia. Nu discut cu tine nici subiectul Traian Basescu, nici alt subiect. Dar da-mi voie sa fac doua „anunturi”.

    „De unde si pana unde ai convingerea tov Beldiman ca esti atat de inteligent incat crezi ca si depasesti pe oricine???”

    Nu am avut niciodata impresia ca sint atit de inteligent incit sa cred ca depasesc pe oricine. Dar cred ca orice om care NU l-a votat pe Basescu este mai inteligent decit orice om care l-a votat pe Basescu. Altfel spus: poti fi inteligent si, in acelasi timp, sa-ti placa Base? Evident, nu.

    „M-as mira sa aflu ca ai terminat o facultate!!!”

    Mira-te! E adevarat, am un limbaj cam frust, uneori, dar asta pentru ca urasc ipocrizia si eufemismele. „Am oroare de apa de trandafiri”, cum spunea Caragiale.

  159. 162 Victor V martie 28, 2010 la 4:21 pm

    @blogideologic

    Atenție, nu este numai Flamingo-Flanco, mai sunt și Altex-Mediagalaxy, KTech-UltraPro, Ager Computers și multe altele, de mai mică marime, pe care nu mi le amintesc acum. Piața nesaturată a existat pentru toți. De ce nu a fost valorificată (de exemplu) de absolvenții Facultații de Comerț (ASE), care în plus aveau și pregătire de specialitate?

    Explicația succesului lor are legatură nu cu facultatea de Electronică și Telecomunicații (cursuri, seminarii, examene), ci cu viața de „cămininst” în căminele Electronicii. Imediat după 1989, acolo a inceput să se dezvolte o adevarată „industrie”, cea a producerii de calculatoare personale compatibile Sinclair Spectrum – celebrele, la acea vreme, HC-85. De aici a rezultat și capitalul inițial pentru investițiile urmatoare.

    Vă rog să-mi dați voie să mă amuz de ideea ca Ghiță Bizonu’ s-ar fi prins de ceva, pe subiectul discutat.

    De asemenea, îmi este destul de greu sa fiu de acord că pentru a avea succes în afaceri nu ai nevoie de minte. Îmi e foarte greu să-mi amintesc un om de afaceri care să fie un tâmpit notoriu (nu spun că nu există).

    Exemplul posibil, cu Gigi Becali, nu stă în picioare, pentru că nu este un om de afaceri. Omul s-a născut cu robinetul de bani în casă (terenurile din Pipera) și a avut nevoie de cineva mai inteligent, ca să-l facă să funcționeze (amintiți-vă cine i-a împrumutat banii pentru cumpărarea terenurilor). Ca om de afaceri, a distrus cam tot ce a cumpărat.

    Sunt de acord însă cu cea de a doua parte a afirmației, studiile nu sunt neapărat necesare pentru a deveni un foarte bun om de afaceri. Aș merge chiar mai departe, studiile universitare terminate devin un handicap. Te fac să gândești în stereotipuri, iar rețetele despre cum sa devii milionar, funcționează doar la orele de curs.

    Lista celor care s-au apucat de business, renunțând la facultate, după primul an este lungă: Bill Gates (Microsoft), Steve Jobs (Apple), Larry Elisson (Oracle), Michael Dell (Dell), Larry Page & Sergey Brin (Google), ș.a.m.d.

    Fenomenul se repetă și pentru Altex, Flamingo & Co – revoluția i-a găsit în anul II sau III de facultate, iar ce a urmat numai școală nu a mai fost.

    Referitor la exemplul cu George Soros – nu mă pot pronunța asupra geniului lui. Este un rechin financiar, care se hrănește cu informații confidențiale pe care le transformă in oportunități. Exemplul cu SocGen (2.3 milioane $) pare minor în comparație cu lovitura dată băncii Angliei în 1992 (caștig estimat de 1.1 miliarde $). Din câte imi amintesc, informația crucială a fost legată de decizia Băncii Centrale a Germaniei. Oarecum similar cu ce se întâmpla acum cu Grecia (și prin extensie, cu țările PIGS).

    Aș zice că existența rechinilor financiari de tipul lui Soros, pune în pericol existența, ca specie, a „balenelor” guvernamentale. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău. 🙂

  160. 163 Taranul martie 28, 2010 la 4:24 pm

    Domnule prim ministru,se comfirma increderea pe care am avuto in dumneavoastra.este primul mesaj pe care il pun pe posta electronica

  161. 164 Ioan martie 28, 2010 la 4:35 pm

    Aici pe blog se fac urari, se schimba politeturi. Firesc, oameni fac vizite, se intorc acasa; se reintalnesc cu cei dragi. Nefiresti sunt insa intamplarile care schimba brutal normalitatea; fara ca „butonarii” de la panouri sa dea si cuvenita explicatie. Pentru el, Realesu’ (sefu’ butonarilor gen Coldea, Hoara, Morar, si altii ) insa buna cuviinta, normalitatea are alte valente, alt continut si forme de manifestare; cum altfel. Si concepte ca modernizare, stat de drept, strategie de aparare, dreptate, nepartinire, cinste, omenie si alte asemenea apropiate lor au alt continut. Nici sensul sintagmei „tradare de neam” nu a scapat nealterat de gandirea si fapta marsava a „contemporanului” nostru; cel care ma trimite acum pentru edificare in al. Alexandru 38; acolo unde negresit am sa dau peste patapievici cu falusurile in simeze, asteptand un alt vernisaj de pomina. (aici, in sala rosie din marmura, am fost la inceputul anilor ’60 la dans; ce vremuri. canta la xaxofon Mihai Florea; cand aborda soloul din Zambezi sala amutea; bucata, daca nu ma insel, era in acea vreme si in repertoriul celebrelor Mantovani si Karel Vlach) Si transparenta faradelegilor la care sunt luat martor cu de-a sila este unica; totul fiind la vedere, nimic nu scapa ecranului tv si nici dezbaterii publice adhoc. Niciuna dintre tehnicile si procedurile actuale de manipulare colectiva nu este menajata; doara scopul este „nobil”. Si totusi, nu se poate spune ca tara piere; ea este vie si tumultoasa, in ciuda unor imagini care ma infioara si intriga totodata. Ma intriga ca locul cazanului in firbere se afla in Piata Victoriei ci nu in Dealu’ Cotrocenilor; acolo unde troneaza de cinci ani si ceva Raul Cel Mare; generator unic al tuturor faradelegilor ce acopera ca o pecingine toata societatea. Cine l-a mutat acolo si de ce?; iata intrebarea la care nimeni, nici chiar opozitia nu raspunde. (sa fie oare toti, dar absolut toti politicienii romani santajabili?; eu nu cred) De curand am citit ca actiunile PSD si ale PNL sau radicalizat. Sincer, eu nu vad nimic deosebit in aceasta zona, a opozitiei. Aud in schimb voci in Deal, care devoaleaza si ultima idee ambigua a „pamantului inca neparjolit”. (idee vehiculata frecvent si aici pe blog) Deocamdata, s-au scandalizat numai marii producatori de avioane. Ei si-au exprimat deocamdata numai consternarea si dezamagirea. Urmeaza negresit notele diplomatice de protest. Nimic dinspre opozitia democratica romana; nimic. Desi acum se fundamenteaza inca un imprumut de 10 mild euro si, in mod implacabil, viitorul industriei aeronautice romane, cca 5.000 locuri de munca; basca tehnologie de varf.

    PS

    Fiti pe pace; Acad. Mugur Isarescu nu se v-a opune imprumutului. Dsa a facut si face o echipa de monolit cu Realesu’. Va cracni in front fara doar si poate bunicuta; dl acela in varsta care ne da intr-una la televizor citate din sefu’ sau suprem.

  162. 165 Taranul martie 28, 2010 la 4:42 pm

    Va FELICIT

  163. 166 Ovidiutzu martie 28, 2010 la 5:56 pm

    @Victor V
    Imi place gindirea economica liberala si chiar sunt partizanul ei – am crezut si imi place sa cred in ea.
    Realitatea insa ne omoara si aceasta realitate este prezenta la ora asta peste tot pe glob. Semnalul cel mai prost cu putinta l-au dat SUA in aceasta criza prin ajutoarele masive spre sectorul privat indiferent ca s-au manifestat prin cumparare de actiuni, imprumuturi etc.
    Lectia dureroasa predata de criza a fost – parerea mea – ca economia de piata se autoregleaza doar pina la un moment dat. Dupa aceea e doar neantul iar statul trebuie sa intervina inainte ca gaura negra sa inghita totul in calea ei.
    Cu privire la Gates sau Jobs, se observa de la un km ca desi sunt prezentati ca niste exemple la toate scolile de management din lume ei sunt exceptia care intareste regula: oameni vizionari care au speculat o bresa pe piata.
    Daca marile companii ar fi avut oameni cit de cit competenti ar fi vazut potentialul acestor

  164. 167 George Ban martie 28, 2010 la 7:37 pm

    @Cititor in stele

    Esti veriga slaba! Drum bun!

  165. 168 Cititor in stele martie 28, 2010 la 9:52 pm

    @beldiman,

    Afla ca nu ajungi nici macar la nivelul genunchilor mei cu inteligenta si calitatea ta de intelectual. esti doar o gogoasa autogonflata de prea marele tau orgoliu. Calitatea de intelectual nu se decide dupa cum votezi iar pe de alta parte, decat cu Geoana mai bine, de zece ori, cu Basescu. Acesta este ultima replica pe care ti-o dau: de acum incolo am sa te ignor total asa cum procedez si cu prietenul tau, blogideologic.

    @Le Prince,
    Nu am spus ca d-l Nastase a lansat acest blog in calitate de prof.univ. Am zis, in schimb, ca un om de nivelul unui prof. universitar are niste standarde de calitate si chiar daca, politician fiind, trebuie s acomunice cu o diversitate de indivizi, nu trebuie sa faca rabat de la aceste standarde. Un om politic nu este doar un aspirator de voturi ci si un formator de opinii:cum va modela partidul sau societatea daca fiecare si exhiba frustrarile? Dreptul la libera exprimare nu inseamna nicidecum ca lasam pe toti urlatorii sa intre cu bocancii plini de noroi in salonul princiar. Pe de alta parte, gazda blogului poate sa explice unui intrus de ce a fost refuzat si nu i s-a publicat mesajul: asta nu inseamna lezarea dreptului la libera exprimare ci, dimpotriva, reprezinta o actiune septica in domeniul comunicarii.

    @George ban,
    Nu am de gand sa plec de pe acest blog decat dupa ce voi reusi sa disciplinez „taurasii” prea infuriati si sa elimin de pe blog exprimarile de mahala. Cred ca d-l Nastase va fi de acord cu acest demers si va atrage atentia nabadaiosilor ca inainte de toate trebuie sa primeze respectul pentru interlocutori si de abia apoi confruntarea cu adversarii. Daca vreti exprimari a la piata Obor, este liber pe forumul din ziarul Libertaea si prosport.

    @ tuturor celorlalti participanti pe blog,

    Va propun sa luam atitudine impotriva tuturor acelora care polueaza blogul cu mesaje, in care atacul la persoana si injuriile sunt promovate drept principale forme de comunicare. Democratia nu inseamna dreptul la exprimarea urii si nici dreptul la proferarea de injurii la adresa celor pe care ii stim in tabara cealalta.

  166. 169 Cârcotaşu martie 28, 2010 la 10:51 pm

    @ Elmmar,
    Du-te bey de-a duraaa! Chiar ca pixu?

  167. 170 Cârcotaşu martie 28, 2010 la 11:18 pm

    @ Victor V.
    Bag sama că au dreptate ăi de spun că te dai mare. Nu de alta, da’ „imediat după 1989”, „căminiştii electronişti” care-şi pierdeau vremea cu manufacturarea de Sinclair Spectrum, „celebrele la acea vreme HC 85”, erau neşte guguştiuci. Pentru numai 2.500 lei, prin mai 1990, puteai achiziţiona un „Student”, primul PC IBM compatibil, XT, produs de defuncta Fabrică de Calculatoare. Ăsta era livrat în configuraţie completă, inclusiv monitor, la banii ăştia.
    Auguri!

  168. 171 Cârcotaşu martie 28, 2010 la 11:21 pm

    PS. Era disponibil şi varianta 1.1 MS.Dos
    😆

  169. 172 Augustin martie 29, 2010 la 12:36 am

    @ ELMMAR
    Exista o postare semnata ELMMAR in care se spune ca sint citeva postari semnate astfel, care nu-ti apartin. Oricum, nu ma intereseaza sa elucidez asta; exista calea, mai simpla, de a ignora TOATE postarile cu aceasta semnatura. Ceea ce o sa si fac, de azi inainte.
    Iti doresc sa primesti tot ceea ce este necesar pentru a-ti destepta mintea si trupul, mai ales ca, dupa parerea mea, meriti cu virf si indesat, atit pentru ceea ce esti dispus sa faci, dar, mai ales, pentru ceea ce deja faci pentru ea. Din pacate, ceea ce cred eu nu te poate ajuta prea mult, bine-ar fi sa creada ea ca meriti, si chiar sa-ti dea. Succes, iti tin pumnii.
    P.S. Faptul ca tie, care gatesti bine si ai chiar si masina de spalat (sper ca asta nu e publicitate mascata), ti-am provocat mila, m-a facut sa rid. Desi, poate nu-i de ris!

  170. 173 mig martie 29, 2010 la 4:25 am

    @Victor V
    Suspectez ca pe d-ta te-au inchis rusii in capsula cu Laika si te-au trimis in cosmos de la sfarsitul lui 2007 si pana in prezent.Altfel nu imi pot explica cum scrii ca „Ajutorul de stat este întotdeauna o GREȘEALĂ. Faptul că o firmă privată a fost salvată de stat nu poate fi invocat ca argument împotriva pieței libere ca mecanism de reglare”-apropo de Goldman-Sachs.Daca nu ai aflat inca , intre timp s-a produs o criza mondiala, a mai grava de la aia din ’29 incoace, datorata deficientelor sistemului ultraliberal pe care-l ridici atata in slavi;mecanismele de reglare ale pietelor nu au functionat (si nici acum nu functioneaza) , asa ca nenorocitul de „stat” impotriva caruia urli cat te tin bojocii a trebuit sa intervina masiv pentru a preveni colapsul sistemului bancar mondial , intr-o prima faza, si al economiei reale , in fazele urmatoare.Firma aia privata „este” mai multe, stimabile-Citi,RBS,HSBC,BNP,AXA,ING,Northern,Deutsche Bank’ adica toata floarea bancara mondiala;hai sa mai adaugam si GM,Chrysler,Renault,PSA,Opel( ca a primit ajutoare separate de la nemti).Cu alte cuvinte, stimabile, toti economistii seriosi din Occident( de dreapta, stanga, sus , ce vrei d-ta) recunosc cu capul in pamant ca sistemul actual nu mai functioneaza si ca firmele pe care le dadui ca exemplu pot fi numite „firme zombie”.Acu’, sa-mi mai racesc gura de pomana si sa-ti spun cat s-a pompat in piata atotstiutoare si atotregulatoare?Numa in SUA vreo 8700 miliarde USD…sa mai zic ca la ora la care scriu bancile europene mai au active toxice de vreo 400 miliarde Euro?
    Adica ‘mneata fie nu vrei fie nu poti sa vezi ca fara interventia masiva publica, vorba lu’ nea Ghita Bizonu’, inchideam de mult mustaria…

  171. 174 Ghita Bizonu' martie 29, 2010 la 7:29 am

    Victor V
    Pe langa ca lauda de sine aduce aminte de cine nu e fudul nu e destul , as mai obsrva ca niste insi care nu reusesc sa isi deceleze necesitatile de baza … nu prea au de ce sa se laude cu inteligenta .
    Apoi este nitel cam bizar sa zici ca sunt generatii in care apar mai multi oameni exceptionali. Poa’ ar trebui sa definiti intai ce considerati exceptional … V mai sus.
    Si sa mai rafinez. Eu am scris ca Apple si Windows nu sunt detalisti ( banzatori cu ridicata ) . Flanco samd sunt detalisti. Adica vand produsele celro 2 indicati mai sus. Aceasta este marea diferenta. Flanco, Flamingo pot fi substituiti printo si fara probleme . Appe si Windows nu pot fi substituite asa usor ( va rog abtineti-va-ti de sfaturi . “Transportarea” unor programe nu se face chiar asa usor si inca cel mai rau am intalnit unele probleme de acest gen la produsele Windows ! ). Orice comparatie intre un detalist minor si un producator global de talia Windows dovedeste o lipsa de repere .
    Asa cum scrisa dvoastra “Fiecare generatie isi are bizonii ei” arata o totala lipa de cunoastere a sa zicem conventiilor sociale . Bizonii is majoritatea . Intamplator cand licentiatii o sa fioe majoritatea ei vor fi bizonii si marfa fara cautare ( apropos pe cand era bunica fata un inginer era mare scula pe bascula sociala . Era unu intr-o fabrica , al doilea dupa patron – daca nu era el patron ! – sau cativa la marile intreprinderi. In anii 70-80 desi erau o ctgrie sa zicem nu privilegiata ci preferata erau deja comuni si se puteau schimba usor ). Va considerati pesemne exceptional ptr ca ati “reusit” ceva destul de comun ….tipic degeneratiei dvoastra ( sa nu credeti ca-s mult mai multumit de a mea ! Insa constat aplicarea proverbului cu capra sare masa si iada sare casa).
    Oricum a-I defini pe cei de la Flamingo samd exceptionali . Sa numar eu pe cunoscutii mei din domeniu : Dan Roman – a fost director si la IBM Romania. Ghita Olteanu , tot pe acolo a proiectat ultimul calculator din Romania . Silviu Hotaran . Florin Talpes ( cel cu cel mai mare succes din intreg colectivul de impertinenta artificiala , pardon inteligenta ). Sa nu-l uit nici pe Nicolae Badea ( Computerland ) . SI nici pe Tonceanu ( excelent proiectant ). Fara acestia …. Sa nu mai zic de generartiile precedente fara de care nu ar fi fost nici profesori sa va invete ce sunt alea calculatoare . Adica decreteii au meritul de a fi invatat la Poli desp[re calculatoare. Profesorii lor , nici unu , da ?!
    Ma rog daca este vorba de performanta economica – atunci sa-I dam lu Jiji ce e al lui. Mare om Jiji !!!
    Dspre restul , nu prea avem aici loc . Insa un sfat – cand se face o afirmatie e bine sa verirfici si contrariul ei …. De exemplu ca dragii de preoti ai ultraliberalismului nu au nici o retinere sa se lase salvati de stat ( desi intre noi fie vorba d’alde Sachs si Smecherii ar fi bine sa dispara ! Sunt complet inutili daca nu daunarori .) Atentie – nu sunt impotriva oricarei initiative private, insa … ( in definitv si proxenetismu si traficul de droguri sunt tot initiative private , nu ? ) .
    A da. Interventia statului pe piata este o greseala. Insa cand niste speculanti pun in pericol moneda nationala ce faci ? Stai si te uiti ? ! Si astepti ce ? Sa mori ?!
    A da. Auz de marile realizari in lupta de reforma a lu’ Statu Obezu’: 3000 disponibilizati din CFR ( acri si manevra presupun ), cativa de pe ici pe colo, nici o functie “grasa” – astea au fost dublate ca volum – insa cand ai treaba la un ghiseu … iti trebe timp si extraveral . Insa , insa in sectoru privat numa 400.000 ! Se pare ca schema ca si pestele nu stiti ca pestele de la coada se curata. Da la coada sunt functiile mici , alea de la “munca de jos” adica care fac treaba ….

  172. 175 blogideologic martie 29, 2010 la 7:33 am

    @ Victor V. spune: +Imediat după 1989, acolo a inceput să se dezvolte o adevarată “industrie”, cea a producerii de calculatoare personale compatibile Sinclair Spectrum – celebrele, la acea vreme, HC-85. De aici a rezultat și capitalul inițial pentru investițiile urmatoare.+ Nu ar trebui totuşi să puneţi bemoli la “producţie” şi “industrie” ? Căci treaba începe să semene cu aceea iniţiată de George Copos la Ana Electronics. Nu mi se pare cea mai potrivită exemplificare pentru excepţionali, ceea ce nu înseamnă că oamenii aceia din ISB nu-s „excepţionali”, dar din motive care ţin de noua cultură organizaţională (acum, sincer, în toate exemplele pe care le-aţi dat, ponderea de nouă cultură organizaţională este prea mică). +Aș zice că existența rechinilor financiari, de tipul lui Soros, pune în pericol existența, ca specie, a “balenelor” guvernamentale. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău.+, mai spuneţi. De foarte multe ori George Soros a lucrat în conivenţă ocultă cu “balenele guvernamentale”. În fine, revin la problema SBA, care mă doare. Nu vreau să devoalez tipul de IMM, ca real pol de competenţe, nu glumesc!, pe care l-aş dezvolta eu, cu foarte, foarte multă cultură organizaţională nouă aplicată în el. Pentru aceasta chiar am nevoie de cadrul legal creat de o legislaţie românească în adecvare cu Small Business Act. Pentru că este vorba despre contracte pentru competenţe noi ca servicii oferite pe piaţă. Dar sunt atâtea altele de făcut, din fericire pe gratis ! Numai bine,

  173. 176 ELMMAR martie 29, 2010 la 9:13 am

    @ Augustin,

    Uitasem sa ti amintesc o informatie legata de femeia la care m am referit si care vad ca te preocupa.
    Aya nu posteaza ca sa nu mai deranjeze “persoane importante” (nu spui care) de pe blogu’ asta si sa le lase sa se dea in barci si in stamba.

  174. 177 Augustin martie 29, 2010 la 12:25 pm

    @ ELMMAR
    Pina acum, te suspectam de un I.Q. acceptabil. Iata ca imi dai motive sa reconsider:
    – ne comunici, ca papagalul, pentru a 3-a oara, motivele pentru care aya nu mai posteaza
    – zici tu: „femeia … care vad ca te preocupa”. Pe mine, sau pe tine care esti gata sa-i faci pantofii?(Si, evident, multe altele…)
    – dupa cum ti-am spus destul de clar, consider dialogul nostru inchis. Chiar nu mai avem ce sa ne spunem. Capisci?

  175. 178 Paul martie 29, 2010 la 2:48 pm

    Le Prince,

    ti-am raspuns la… „Raspunsuri”, evident 🙂

  176. 179 Victor V martie 29, 2010 la 9:21 pm

    @blogideologic

    Am fost de acord cu ideea referitoare la SBA. Scepticismul se referă la abilitatea actualului guvern de a o aplica (chiar presupunând că va fi votată fără „pagube” în parlament). O seară plăcută.

  177. 180 Victor V martie 29, 2010 la 9:34 pm

    @ Cârcotasu

    De ce mă dau mare? Nu am fost nici „căminist” și nici HC-85 n-am „manufacturat”, că nu mă pricep la electronică. Și nici ceva remarcabil nu am reușit până acum – am declarat din start că sunt un „mediocru” relaxat (având oarece timp să și „bloguiesc”. Aproape că sunt bun de angajat la stat. 🙂

    Sper să nu se supere profesorii, medicii, funcționarii, etc, care încă sunt angajații marelui escroc numit STATUL.

  178. 181 Victor V martie 29, 2010 la 10:01 pm

    @ Ghiță Bizonu’

    Nene Ghiță, să nu te superi, dar nu ai înteles nimic din argumentație. Nimeni nu a pus semnul egal între Bill Gates, Steve Jobs & Co și „decrețeii cu retailul”. Doar fenomenul prin care se generează în „rafală”, în aceeași generație, oameni excepționali, este similar.

    Chiar exemplul matale’ cu Dan Roman, Ghiță Olteanu, Silviu Hotăran, Florin Talpeș, Nicolae Badea, etc – toți oameni excepționali in IT, are exact caracteristicile fenomenului de care discutăm. Aș zice că factorul declanșator ar fi fost decizia de creare a ICI, dar aici nu mă pot pronunța, pentru că abia se uscase cerneala pe decretul de lansare în producție a generației noastre.

    Trec peste Jiji Becali – tocmai ce-l discutarăm în postarea precedentă. Iar despre
    șmecheri și speculanți, voi răspunde mai pe larg lui „mig”. S-auzim de bine si succese nebănuite.

  179. 182 Victor V martie 29, 2010 la 11:49 pm

    @mig

    Discuția despre cum a fost generată și cum a luat amploare criza financiară nu este nici pe departe încheiată.

    Este în general acceptat că rădăcinile crizei încep în 1995, când Fannie Mae și Freddie Mac, două fonduri SPONSORIZATE DE STAT (un fel de programul „Prima Casă”), au început să primească SUBVENȚII DE STAT pentru cumpărarea de valori mobiliare garantate cu ipoteci ce includeau mult blamatele „subprime” (credite luate de „bizoni” cu venituri reduse și care nu se puteau împrumuta în mod normal de la bănci, datorită riscului de neplată).

    Un an mai târziu, HUD (aproximativ echivalentul ministerului d-nei Elena Udrea), adică din nou STATUL, a decis că ținta de creditare, a celor două fonduri, pentru cei cu venituri sub media zonelor în care locuiau, să fie 42%. Și pentru că era „gratis”, a mărit ținta la 50% în 2000 și apoi la 52% în 2005. Așa că între 2002 și 2006, piața de subprime a crescut cu 292% față de anii precedenți.

    Este poate cel mai frumos exemplu de SOLIDARITATE SOCIALĂ.

    În mod normal, PIAȚA LIBERĂ de aproximativ 1000 de ori mai mare decât activele deținute de cei doi dinozauri de stat (Fannie Mae și Freddie Mac) nu ar fi avut nici o problemă în a suporta pierderea, dar „legenda” spune că prin împachetare cu active „curate”, activele toxice au otravit sistemul.

    Ar fi de spus că exista și o soluție care ar fi limitat criza doar la băncile aflate în situație disperată, soluție folosită în cazul falimentului lui Bear-Stearns, care a „prăjit” doar acționarii băncii. Soluția nu a mai fost folosită (din motive știute doar de Ben Bernanke și Henry Paulson) în cazul lui Lehman Brother, care și-a anunțat falimentul pe 15 septembrie 2008 (la aproximativ 7 ani de la atacurile teroriste asupra World Trade Center NY).

    Pentru amatorii de teorii ale conspirațiilor:
    1. Prețul petrolului a crescut de la 30$/baril in 11 septembrie 2001 la 90$/baril în august 2008 și s-a prăbușit înapoi al 50$/baril în urma crizei.
    2. Mari exportatori sunt: țările arabe, Rusia, Iran, Venezuela (adica exact țările care „silesc” Statele Unite să-și dezvolte complexul militaro-industrial GUVERNAMENTAL. De altfel bugetul SUA s-a triplat intre 2001 și 2008, după un deceniu 1990-2000 în care nu a crescut deloc (chiar a scăzut puțin).

    Postez și un link către un grafic, cred eu interesant, referitor la fluctuația prețului petrolului și unele „evenimente” istorice: razboiul de Yom Kippur, revoluția din Iran, războiul Iran-Irak și mai ales 9/11 și războiul din Irak. (http://www.wtrg.com/oil_graphs/oilprice1947.gif)

  180. 183 mig martie 30, 2010 la 8:42 pm

    @Victor V
    D-le, nu sunt specializat in cestiuni financiar-bancare.Tot ce stiu despre FNMA si FHLMC e ca sunt doua societati care activeaza pe piata ipotecara, pina in 2008 fiind societati private (FNMA din 1968 si FHLMC din 1970), din septembrie 2008 intrand sub aripa protectoare a guvernului USA pen’ca altfel nu se putea:la acea data ambele posedau ori garantau aprox 5200mld USD pe piata US ipotecara din totalul de 12000 mld USD cat valora piata, adica erau prea mari ca sa fie lasate sa cada.Stiam ca pana si Congresul American in rapoarte spunea ca nu sunt dovezi ca societatile respective ar primi suventii de la stat, dar ca prin garantiile implicite date de stat au oarescare avantaje care lezeaza interesele contribuabilului.Daca d-ta ai dovezi ca au primit subventii, posteaza-le aici ca ma facusi curios.
    Acuma nu mai e nevoie sa subliniez ca piata libera nu era de 1000 de ori mai mare decit cei doi dinozauri de stat (care la ora declansarii crizei erau bine mersi privati), dat find faptul ca raportul 5200/12000 da altceva.Adica nu vad cu ce a fost daunatoare interventia statului in sept 2008, plecand de la cifrele reale de mai sus.
    Daca d-ta insinuezi ca toata criza a plecat de la stat, aici cadem in derizoriu, stiind relativ cum si ce in legatura cu cu subprime.
    Ca sa nu mai te plictisesc, de ce ajutorul de stat este intotdeauna o greseala?

  181. 184 Victor V. martie 31, 2010 la 4:29 am

    @mig

    Atât Fannie Mae, cât și Freddie Mac sunt GSE-uri (Government-Sponsored Enterprise), corporații de servicii financiare create de Congresul SUA. Spre exemplu, Fannie Mae a fost creată în 1938 (ca o măsură de combatere a efectelor Marii Crize), ulterior „privatizată” în 1968, devenind „companie publică”. Freddie Mac a fost creat în același mod în 1970, pentru a crea o oarecare competiție într-un sector „de stat”, cel al subvențiilor guvernamentale pentru ipoteci.

    Nu insist mai mult și nici nu este cazul să postez ceva aici. Paginile celor două companii din wikipedia (din păcate în limba engleză) sunt cât se poate de clare.

    Referitor la „cifrele reale” ne referim la lucruri diferite. Dumneavoastră vă referiți la totalul activelor IPOTECARE, care este doar o mica parte din totalul activelor FINANCIARE.

    Rădăcinile crizei se află în decizia statului de a „stimula” cumpărarea de case – piața liberă are „meritul” de a fi amplificat problema prin mecanismele folosite în mod curent: „leverage”, „pachetizare”, „securitizare”, „credit default swap”, etc.

    Din păcate analiza detaliată nu poate fi facută, doar „stiind relativ cum si ce in legatura cu cu subprime” și depășește cadrul acetui blog.

    Simplist vorbind, ajutorul de stat este întotdeuna o greșeală pentru că tinde să distorsioneze piața liberă. Mecanismele acesteia de autoreglare încearcă să corecteze „natural” problema amplificând-o și producând în final o singură ajustare dezastruoasă.

    Alternativa este „planificarea centralizată” în care ajustările nu sunt făcute de piață, ci de birocrații guvernamentali. Istoria arătat ca un astfel de mecanism devine, în timp, rigid și neadaptabil.

  182. 185 ELMMAR martie 31, 2010 la 12:31 pm

    @ Augustin

    1.Spui ca nu porti dialoguri cu mine dar observ ca mi te adresezi.
    Asta inseamna pentru tine sa vorbesti singur?

    2.Spui ca nu te preocupa Aya dar nu pierzi nici o ocazie sa te referi la ea.
    Pofticiosule!

  183. 186 ELMMAR martie 31, 2010 la 12:35 pm

    @ Augustin,

    Am uitat sa ti amintesc o informatie legata de femeia la care vad ca poftesti.
    Aya nu posteaza ca sa nu mai deranjeze “persoane importante” (nu spui care) de pe blogu’ asta si sa le lase sa se dea in barci si in stamba.

  184. 187 mig martie 31, 2010 la 9:35 pm

    @VictorV
    Adicatelea cum vine asta, coane Fanica,”ulterior “privatizată” în 1968, devenind “companie publică””?Sa-mi raza mie mustata daca inteleg ceva…Adicatelea , cand o compania e nationalizata devine privata?
    Dup’aia zici ca nu e cazul sa spui daca a primit subventii si cat;pai cand faci o afirmatie trebuie sa o sustii cu argumente, ca altfel in economie ceea ce ai spus d-ta e egal cu zero barat.Eu ti-am dat valorile pt piata ipotecara USA, si de altfel la ce piata vroia d-ta sa ma refer, la aia de branzeturi?Si sa inteleg ca guvernul USA trebuia sa lase sa cada FNMA si FHLMC?
    Dup’aia zici „Rădăcinile crizei se află în decizia statului de a “stimula” cumpărarea de case – piața liberă are “meritul” de a fi amplificat problema…”Pai cum, statul american a zis sistemului bancar”da ba credite la tot boboru’,inclusiv la „ninja” si dup’aia le impachetezi cum stiti voi si le imprastiati pin’toata lumea sa li sa piarza urma ca daca e sa fie ceva platesc fraierii”?Dupa logica d-tale, va urma o noua si mare criza devastatoare pentru ca statul stimuleaza cumpararea de autoturisme in USA si UE?Si a propos, de ce gigantii auto n-au refuzat ajutorul public, invocand mana aia invizibila care regleaza totul?
    Iarasi te citez ca pe un clasic in viata” Simplist vorbind, ajutorul de stat este întotdeuna o greșeală pentru că tinde să distorsioneze piața liberă. Mecanismele acesteia de autoreglare încearcă să corecteze “natural” problema amplificând-o și producând în final o singură ajustare dezastruoasă.”Pai de ce mecanismele nu au corectat „naturel” problema in 2008?Trebuia lasat sistemul bancar mondial sa se prabuseasca?In cazul asta si economia reala se prabusea, ca ambele sunt subsisteme ale sistemului economic!Si mai departe?
    Eu nu zic ,numai imi dau cu parerea, da’ ce-ar fi daca te-ai apleca d-ta putin asupra globalizarii si deflatiei salariale?

  185. 188 Victor V. aprilie 1, 2010 la 4:03 pm

    @mig

    „Public company” înseamnă companie (privată) cotată la NYSE (bursa din NY). Dacă aveați curiozitatea să vă uitați la pagina lui „Fannie Mae” din wikipedia, vă lamureați și cu privire la întrebarea referitoare la stimularea de către stat a creditelor „subprime”. Aveți mai jos link-ul:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Fannie_Mae

    Nu voi mai răspunde și celorlalte întrebări pentru că discuția tinde să fie contraproductivă. Cred că am fost foarte explicit într-una din postările anterioare că exista posibilitatea de a lasa să cadă bancile prea expuse (una câte una) limitând pierderile doar la acționari. Metoda („bailout”) a fost folosită în cazul Bear-Stearns în primăvara lui 2008 și mai înainte la colapsul lui Long-Term Capital Management în 1998 (dupa criza din Asia). De ce Ben Bernanke și Henry Paulson au preferat să lase criza să explodeze, este o întrebare mult prea complexă pentru a o discuta aici.

  186. 189 mig aprilie 1, 2010 la 11:16 pm

    Eu continui sa crez in marea mea naivitate ca postarea d-tale e o pacaleala de 1 aprilie.Stiinta economica e una riguroasa, iar a traduce „public company” prin „companie publica” arata fie faptul ca d-ta ai intrat in discutie fara sa ai date suficiente, fie ca, repet , ne-ai pregatit o surpriza de 1 aprlie.
    Eu te-am intrebat pe d-ta daca, cand , cum si ce subventii s-au acordat celor doua institutii, nu ti-am cerut sa ma trimiti la coana Wiki spre documentare;lamurindu-ma cum si ce imi poti demonstra ca ai facut o afirmatie in cunostinta de cauza.
    Te citez „Cred că am fost foarte explicit într-una din postările anterioare că exista posibilitatea de a lasa să cadă bancile prea expuse (una câte una) limitând pierderile doar la acționari.”
    D-ta cred ca voit sau nu pornesti de la premise false., si cred ca e cazul sa facem anumite corectii:
    -toate bancile importante de pe mapamond au fost „prea expuse”( la un moment dat cacofonia era atat de mare incit nici nu se stia cu exactitate suma totala).Chiar la ora actuala , ma repet , bancile europene au active toxice de 400-500 miliarde Euro, iar Irlanda pregateste un nou plan de salvare pentru 5 onorabile stabilimente(Allied Irish Banks,Bank of Ireland,Anglo-Irish Bank,Irish Nationwide,EBS).
    -in sistemul bancar se lucreaza „pe incredere mutuala”;bancile, par la un egzamplu, de imprumuta intre ele pe perioade foarte scurte pentru a nu intra in pana de lichiditati, au depozite una la alta;in cazul dat, anume al crizei pe care o ducem in spinare, odata cu caderea Lehman Brothers increderea a fost rupta,relatiile dintre banci au inghetat total refuzind sa se mai imprumute una pe alta( nestiindu-se ce active toxice au, cit sunt de indatorate);asta a generat probleme de lichiditate si de solvabilitate
    mergind in final pina la nefuctionarea sistemului bancar.Numai interventia publica restabilit increderea pe piata si punerea in miscare (cat de cat) a mecanismului.
    -te las pe d-ta sa explici scenariul intrarii in faliment , iarasi citez”una cateuna”a:GoldmanSachs,MorganStanley,Citiggroup,AIG,RBS,HSBC, ,HBOS,Lloyds TSB,Fortis,AXA,ING
    -sistemul financiar-bancar e corelat cu ceea ce numim „economia reala”
    Adica in cazul falimentelor susnumitelor, nu ca se prajeau actionarii, dar economia reala inceta in mare parte sa functioneze.Daca vrei, eu pot sa iti dau un exemplu concret dintr-o tara UE.
    De ce zici ca discutia e contraproductiva?


  1. 1 Cand a murit prezumtia de nevinovatie? « Hai ca se poate! Trackback pe martie 26, 2010 la 9:39 am
  2. 2 Mirozna văduvei vopsite – 23 « Ioan Usca Trackback pe martie 26, 2010 la 9:02 pm
  3. 3 Fărâmiţă Lambru faţă cu Reacţiunea « Dr. Mihnea Georgescu Trackback pe martie 27, 2010 la 12:25 am
  4. 4 În vortexul disputelor « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe martie 29, 2010 la 9:28 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: