20 iunie

Au trecut trei ani. Cenusii, cum este si ziua de astazi. Privesc in urma si incerc sa inteleg mana destinului, care a hotarat altceva decat hotarasem eu. Nu cred ca a fost doar vigilenta si rapiditatea ofiterului de politie. Privesc in jur si vad cum se darama multe din lucrurile in care am crezut. In numele unor principii inalte, apar conditiile unui statut colonial. Nu inteleg rosturile actuale ale guvernarii, ale politicii, vanatoarea mediatica dupa infractori. Am sentimentul ca recitesc „Jocurile foamei”, cartea lui Suzanne Collins. Traiesc mai mult in familie. Sper ca Andrei si Mihnea sa aiba mai putine regrete si motive de nostalgie.  Pentru mine, ziua de astazi este trista. Imi aduce aminte de revolta pe care am simtit-o atunci, iar anii care au trecut au aratat si lipsa de „utilitate” politica a acelei hotarari „cu caracter exemplar”, in ceea ce priveste finantarea campaniilor electorale. Nu am vrut sa comentez, in ultima vreme, declaratiile lui Basescu dar mi s-a parut ca avea dreptate recent cand a spus ca cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Cine va beneficia, in final, din aceasta isterie publica a arestarilor si condamnarilor? Vom afla raspunsul peste cativa ani, atunci cand vom examina, din nou, ponderea capitalului strain in economia romaneasca. Faptul ca partidele se intrec in reglari de conturi,  folosind institutii ale statului si neintelegand ca este nevoie de reglementari legislative coerente si moderne, se va intoarce, in final, impotriva lor.