După trei luni. România a intrat în criză. Când va ieşi? (I)

Voi începe azi o serie de câteva postări în care voi face o analiză a situaţiei în care ne aflăm, după primele trei luni ale acestui an foarte greu. Este o analiză obligatorie, fiindcă ea ne poate face să privim mai raţional poziţia pe care o avem în prezent, atât ca ţară, cât şi ca partid. Nu sunt o persoană care se emoţionează la ştirile „căpuşă” pe care le vedem apărând de câteva luni  – percheziţia ordonată astăzi de Parchet la Becali fiind ultima din această serie – şi care acoperă periculos dezbaterile reale de care am fi avut nevoie. Eu nu iau decizii politice doar pe baza instinctelor sau ale pasiunilor de moment. Cred, şi am crezut întotdeauna, că cele mai bune decizii se iau pe baza unor eforturi analitice riguroase, fiindcă doar în acest fel putem să evaluăm cât mai multe dintre informaţiile la care avem acces.

Prima concluzie a acestui bilanţ este una exterioară României: efectele crizei financiar-economice din Occident încep să lovească şi ţara noastră. Aşa cum se anticipa deja, aceste efecte vor fi puternice şi, din păcate, nu vor trece uşor. Ele vor forţa partidele şi celelalte instituţii politice ale statului român să îşi orienteze toate eforturile pentru combaterea efectelor crizei. Cum spuneam în campanie, va fi obligatoriu să punem pe primul plan al acţiunii guvernamentale protejarea celor care nu se pot proteja singuri. Or, în această perioadă de criză, populaţia cea mai expusă va fi cea formată din pensionari, oameni cu venituri mici, agricultori, tineri care abia au început să lucreze, oameni cu nivel redus de mobilitate etc.

A doua concluzie se refera la modul în care actuala echipă executivă (preşedinte, premier, guvern) se raportează la criză: populaţia nu primeşte de la conducătorii politici un semnal suficient de puternic de solidaritate şi sprijin pentru această perioadă. Aici, situaţia merită câteva nuanţări. Dacă guvernul are încă scuza adaptării la o situaţie nouă şi dificilă, preşedintele nu are această scuză. Or, tocmai de la vârful ierarhiei politice a statului român vin, de câteva luni, semnale care accentuează starea de panică şi de confuzie pentru oamenii obişnuiţi. Incoerenţa mesajelor, atitudinea ambiguă faţă de planurile guvernamentale, faţă de măsurile de reducere a cheltuielilor, faţă de acordul cu FMI (lista e lungă şi poate continuă) au transmis oamenilor o stare de încordare şi incertitudine.

A treia concluzie ne arata ca formula coabitării dintre doua partide care au fost mereu adversari politici nu va funcţiona (dacă va continua pe termen lung) la fel de cuminte si de lin pe cat se anticipa la începutul anului. Scandalurile din teritoriu, presiunea rescrierii istoriei (alianţele locale, de exemplu), ciocnirile punctuale (la unele am luat şi eu parte, din păcate) îmi confirma temerea cu privire la aceasta colaborare. Decizia a fost luata insa democratic de conducerea partidului. Trebuie sa fim insa cu toţii conştienţi de limitele acestei colaborări, tocmai pentru ca ea să producă si rezultate pozitive, nu doar aşteptări înşelate.

A patra concluzie, poate cea mai importanta din punct de vedere politic, este aceea ca, spre deosebire de alţi ani, comportamentul lui Traian Băsescu ne arată un preşedinte care poate fi învins la alegerile prezidenţiale. Traian Băsescu pare mai dezorientat si mai impulsiv ca oricând. Si efectul negativ este încercarea preşedintelui de a subordona interesele publice campaniei sale de realegere. Inclusiv prin tentativa, sper nereuşită, de a devansa momentul alegerilor prezidenţiale pana la suprapunerea cu europarlamentarele.

Aceasta analiza confirma ceea ce am spus deja, de mai multe ori in ultimele luni, in legătura cu implicarea mea în alegerile prezidenţiale. Am vrut si vreau sa îl înving pe Traian Băsescu. Asta nu se schimba. Dar, aşa cum am spus si colegilor mei când s-a decis intrarea la guvernare alături de PD-L, aş avea mari reţineri sa candidez in aceste condiţii. Nu pot fi interesat de o astfel de competiţie, pentru ca as intra in contradicţie cu propriul meu mesaj. Voi rămâne un adversar direct si decis al lui Traian Băsescu si îl voi susţine cu inima deschisa pe candidatul PSD la preşedinţie. Iar cel mai natural candidat al PSD, in condiţiile actuale, este tocmai preşedintele partidului, Mircea Geoană. Este bine plasat in sondaje, beneficiază de sprijinul partidului, şi-a manifestat intenţia de a candida. Si cred ca îl poate învinge pe Traian Băsescu, daca va face o campanie foarte buna, radicalizându-şi mesajul începând de acum şi prezentând un proiect propriu, alternativ. Perioada incertitudinilor va trebui sa se încheie, iar partidul trebuie sa fie solidar cu liderii săi, mai mult decât până acum.

Voi continua aceste analize si zilele următoare, încercând sa sintetizez ce a fost bine si ce a fost rău in mai multe momente importante ale acestor luni: încheierea acordului cu FMI, bilanţul gesturilor guvernamentale, comportamentul prezidenţial, deciziile luate de partid. Începem să simţim tot mai mult presiunea vremurilor grele care vin peste romani. Aceasta presiune ar trebui să ne facă mai solidari si mai dispuşi la eforturi in sprijinul celor pe care ii reprezentam. Daca nu vom proceda în acest fel, atunci riscam sa accentuam si mai mult distanta dintre clasa politica si societate.