Câteva gânduri, despre sentință

Dragi prieteni,

Nu mi-am închipuit că răzbunarea politică poate merge atât de departe și că ea poate îmbrăca forme atât de perverse.

Aveam informații, din zona Cotroceni, cu câteva zile înaintea Anului Nou, că se luase „hotărârea” ca sentința în dosarul Zambaccian să fie de închisoare cu executare, atât pentru mine, cât și pentru soția mea.

în final, probabil pentru rațiuni legate de eventualele reacții ale opiniei publice, pedeapsa pentru soția mea a fost modificată.

În declarația sa de Anul Nou, Băsescu anunța că justiția trebuie să câștige batălia cu politicul. Oare puterile statului sunt în război? Eu credeam că sunt, într-adevăr, separate, doar că trebuie să coopereze. Ce înseamnă însă justiție pentru Băsescu? Înseamnă, în principal, cele două complete de recurs de la ICCJ, cele care decid fără să mai existe alte căi de atac.

Unul din complete este condus de judecătoarea Livia Stanciu, președinta ICCJ, numită și reconfirmata de Băsescu, după ce a judecat recursul în dosarul „Trofeul Calității”, iar celălalt – cel care m-a judecat pe mine – este condus de judecătorul Ionuț Matei, vicepreședinte al ICCJ, de asemenea numit de către Băsescu. Recent, de altfel, Băsescu, atunci când l-a numit, l-a lăudat spunând că este “extrem de puternic” și „tare pe picioarele lui”.

Oare de unde îl știa Băsescu? Poate din decizia pe care judecătorul Matei o pronunțase, pe fond, în dosarul afișelor electorale, cel care acceptase 972 de martori ai DNA, contra cinci martori ai apărării?

În completul care s-a pronunțat pe 6 ianuarie figurau, de altfel, toți cei trei judecători de la fond din Dosarul afișelor… Între ei și Ioana Bogdan, fosta consilieră a lui Daniel Morar. Am cerut recuzarea lor dar, evident, cererea mi-a fost respinsă. Aceasta a fost JUSTIȚIA care a dat sentința din 6 ianuarie.

Notele scrise ale avocaților noștrii (peste 100 de pagini) au fost depuse pe 19 decembrie și, apoi, după Crăciun. Credeți că ele au fost citite de către cei cinci judecători de Anul Nou? Le-am adăugat în anexă și puteți judeca singuri cum a fost cu numirea Irinei Jianu, sau dacă se poate vorbi de luare de mită sau de șantaj în acest dosar. Au contat argumentele pentru acest complet (nu pentru justiție!). Eu cred că nu.

Decizia fusese luată, probabil, dinainte și nu au contat probele din dosar.

Vă reamintesc și faptul că, inițial, completul de judecată, în toamnă, a fost condus de judecătoarea Aida Popa – vicepreședintă, atunci, a ICCJ. Probabil pentru că ea condusese completul ce mă achitase in Dosarul „Mătușa Tamara”, candidatura ei pentru un nou mandat a fost invalidată de CSM (recitiți vă rog, dialogul de la CSM, cu acel prilej, între Livia Stanciu și Aida Popa!) iar următoarele două ședințe au fost conduse de președinta secției penale. Unul din martorii din proces – Cristina Popa – a fost ținută în „rezervă” (deși fusese convocată de patru ori) pentru a se împlini termenul de numire ca vicepreședinte al ICCJ a lui Ionuț Matei și pentru preluarea de către acesta a conducerii completului. Astfel încât, Ionuț Matei a participat doar la audierea unui singur martor (acest lucru era necesar pentru că altfel nu ar fi putut intra în dezbaterea judecătorească) și la ascultarea pledoariilor avocaților, în proces. Misiunea sa era, evident, și aceea de a încerca să „acopere” decizia din Dosarul „afișelor electorale”, în care scrisese că eu reprezint „simbolul corupției”. Or, cum în dosarul Zambaccian, la fond, toți cei trei judecători infirmaseră acuzațiile de corupție, obiectivul lui a fost acela de a le reintroduce, pentru a-și justifica poziția anterioară.

Nu consider că cele două complete de recurs de la ICCJ, conduse de judecătorii cenzurați de Băsescu (vă aduceți aminte de refuzul său de a o numi ca președintă a ICCJ pe judecătoarea Bărbulescu?) pot fi identificate cu „justiția din România”. Ele reprezintă, din păcate, justiția politică a lui Băsescu, un instrument de luptă, sub aparența justiției, împotriva adversarilor politici.

Sigur, nu mă aștept ca unii jurnaliști, cum ar fi Cristian Tudor Popescu – cel care ar trebui să-și aroge unele merite în alegerea, ca președinte, a lui Băsescu, în 2004 – sau Ion M. Ioniță care, după 9 ani, încă nu a aflat că în blocul din Zambaccian eu am un singur apartament primit în contrapartidă cu terenul pus la dispoziția constructorului, iar acesta, Sergiu Sechelariu, a avut trei apartamente, pe care – de altfel, le-a și vândut, nu mă aștept, deci, să citească notele scrise ce cuprind explicațiile avocaților pe aceste subiecte. O vor da înainte cu „justiția”, cu „valorile”, cu „independența”, cu „oamenii politici”, menținând confuzia dintre conceptul de justiție, pe de-o parte, și sentințele concrete date de unele complete configurate politic, pe de altă parte. Sper, însă, ca voi să aveți mai multă răbdare să descoperiți ce înseamnă efectele „dictaturii judiciare”, pentru a-l cita pe premierul Turciei.

În ceea ce mă privește, în noaptea care a trecut, mi-am limpezit gândurile și am tras mai multe concluzii. Când va fi cazul vi le voi împărtăși pe toate.

În orice caz, de data asta nu voi mai putea spune că este exclusiv vina lui Băsescu. Răul poate fi făcut nu doar prin acțiune, ci și prin inacțiune. Faptul că actuala coaliție a consolidat mecanismele prin care Băsescu controlează sistemul judiciar la vârf, aplicând, în continuare, reguli aberante, este o mare neîmplinire.

În loc să se concentreze pe adoptarea unor legi moderne, echilibrate, pe efortul de revizuire a Constituției, actuala coaliție se ocupă, nejustificat de mult, în opinia mea, de conflictele locale din teritoriu.

Ca să dau un singur exemplu, este oare normal ca judecătorii din aceeași secție – cea de penal – colegi de birou, să formeze și completele de fond și cele de recurs la ICCJ? Nu ar fi mai potrivit ca fondul să fie judecat la curțile de apel și doar recursurile la ICCJ, cum consideră profesorul Viorel Ciobanu? Sau, nu ar fi necesar să se revină, prin lege, la configurația de nouă judecători (de la toate secțiile) pentru completele de recurs – actualmente formate exclusiv din colegi de secție (și de birou) ai judecătorilor de la fond?

În ceea ce privește „confiscarea” aberantă a unei sume de bani, decisă de complet, vă voi spune, cu un alt prilej, care este în opinia mea, substratul acestei decizii.

În finalul acestor rânduri, vă rog, dragi prieteni, să nu ne mai prefacem: nu a fost vorba de o decizie a JUSTIȚIEI, ci de o răzbunare politică, realizată prin intermediul unui complet condus de un judecător numit de Băsescu și care a avut o misiune de îndeplinit.

Subliniez, eu nu atac JUSTIȚIA ca atare – am dovedit ca jurist, ca profesor de drept, dar și prin adoptarea unor reglementări importante ce guvernează și astăzi activitatea în domeniul justiției, că respect valorile justiției. Eu mă refer la o anumită sentință, dată de un anumit complet, în anumite condiții. Și consider că această sentință nu poate fi subsumată JUSTIȚIEI independente, ci doar unei activități politice partizane. Din păcate …

Dar va răspunde, oare, cineva, pentru răul făcut, pentru suferințele și pentru proiectele neîmplinite?

Nu știu încă. Probabil că nu… Sau?

P.S. Fără îndoială, ați observat și un alt „obiectiv” al sentinței – extinderea la cinci ani a interzicerii drepturilor mele politice, față de cei doi ani – în procesul afișelor electorale!

Notele si rezumatul le puteti descarca de aici:

Note scrie recurs Zambaccian Adrian Nastase

Note scrise 12.12.2013 Daniela Nastase

Rezumat concluzii scrise final