Traian Basescu vrea sa fraudeze iar alegerile!

 

Traian Basescu procedeaza acum la fel ca si in 2004.  Si atunci a schimbat sensul alegerilor printr-o frauda morala. Asa face si acum, prin acest referendum tinut, aberant, in acelasi moment cu alegerile prezidentiale. E o frauda morala, nu una legala. El nu incalca o lege anume. El sfideaza sensul legilor si recomandarile juristilor (inclusiv ale celor din strainatate, care recomanda ca, daca se organizeaza un referendum in acelasi timp cu alegerile, ele nu trebuie sa fie promovate de candidati si nici sa contina o implicare a institutiilor statului).

Care este marea mizerie a unei fraude morale? E urata, e zgomotoasa, e puturoasa si atrage foarte tare atentia. Pentru ca nu e legala, e greu de dovedit ceva juridic. Dar, fiind zgomotoasa, acopera celelalte fraude posibile. Adica, exact pe cele care conteaza. Fiindca, atentie, noi nu vom mai vedea ce fac cei care organizeaza alegerile pe listele comune, pe fondurile comune, in sectiile speciale samd. Vom fi cu totii deja intr-un scandal perpetuu pana atunci.

Salut ceea ce face societatea civila. In sfarsit, au curaj sa il atace pe Basescu. Si au curaj sa spuna ceea ce eu am afirmat chiar de la inceput. Basescu vrea, prin acest referendum, sa fraudeze moral alegerile. Isi face campanie (inca nu stim daca din bani publici, dar banuim ca da) si incearca sa acopere dezbaterea prezidentiala normala, pe temele legate de bilantul propriu. Scandalul ultimilor 5 ani ajunge la paroxism. Basescu este peste tot, la televizor, in ziare, pe pereti, cu mesajul despre referendum. Iar noi, cu totii, suntem fortati sa luam parte la mascarada sa. Eu am fost acuzat ca m-am promovat excesiv in 2004. Dar macar atunci chiar vorbeam de guvernare, de proiecte, de idei concrete.

Reafirm ce am subliniat si alta data. E un referendum absolut inutil. Nu are nici o finalitate. Dupa ce oamenii vor vota, o luam de la capat. Mai mult, stim foarte clar ce vor spune oamenii. E de bun simt sa spui ca vrei cheltuieli mai mici, daca esti intrebat asta. E ca si cum am face referendum sa aflam daca oamenii vor sa aiba venituri mai mari sau nu. Repet. E inutil. E costisitor. E impotriva spiritului legii, care ii cere lui Basescu sa nu suprapuna peste alegeri o campanie in care tot el este actor principal.

Articolul 150 din Constitutie arata negru pe alb cum se revizuieste legea fundamentala. Referendumul actual nu e parte a acestui proces. E nevoie de referendum, dar abia dupa ce se trece prin Parlament. Si, prin Parlament se poate trece fara probleme, dupa ce aceste alegeri se vor fi terminat.

Probabil, Traian Basescu vrea un sondaj de opinie pentru el insusi. Nu e multumit de un sondaj cu 1000 de subiecti. Vrea un sondaj national cu cateva milioane de subiecti. Foarte bine, sa si-l faca. Dar sa si-l plateasca singur, din banii lui. Banuiesc ca are. Nu e in regula o astfel de risipa, de milioane de euro, pentru un referendum care oricum trebuie repetat. Mai ales acum, cand fiecare leu conteaza.

P.S. Am si o solutie pentru reducerea numarului de parlamentari. Aud ca senatorii si deputatii PDL au pus afise ca ei sustin reducerea numarului de parlamentari. E simplu. Ei sunt, cu totul 182. Daca isi dau maine demisia cu totii, raman doar vreo 290 de parlamentari!  Adica exact cat vrea Basescu. E simplu, e ieftin, se aplica de maine si nu trebuie sa asteptam inca un mandat. Fiindca asta n-a spus Basescu, reducerea nu s-ar face de azi, ci peste 3 ani. Asa ca, dragii mei pedelisti, astept sa puneti in practica ceea ce scieti pe peretii Patriei.

119 Răspunsuri to “Traian Basescu vrea sa fraudeze iar alegerile!”


  1. 1 Bogdan Buburuz octombrie 30, 2009 la 8:47 am

    Domnule Nastase, v-ati dat cu firma in cap prin „P.S.”. Recunosc ca e prima data cand citesc o postare de pe blogul dumneavoastra, cap-coada, si trebuie sa spun sincer ca nici nu va simpatizez. Insa am fost de acord cu textul dumneavoastra pana la punctul mentionat anterior. Si e mai mult decat o ironie sau o intepatura fina: dumneavoastra si restul colegilor (indiferent de culoarea politica) faceti lucrul asta de ani de zile in Romania. Si de-asta e scarbita lumea, nu din alte motive.

  2. 2 virus octombrie 30, 2009 la 9:10 am

    Tot la dracu ajung..
    ……………………….
    Foaie verde de lalea,
    Mi-a zis muica,cam asa:
    Sa nu iau ,ce nu-i al meu,
    Ca ma vede Dumnezeu…

    Io-i dadui ei ascultare,
    Ca sa nu-i fac suparare…
    Ascultai,nu umflai geacu’
    Da’,mai mult,ma vazu dr.ea.cu…

    Dr*a.cule,tu minte n-ai,
    Te tzinusi de mine scai…!
    Auzi,Doamne,nu furai,
    Ai la tine-un loc in Rai?

    N-am crestine,ca aici
    N-ajunge orice arici…
    Nu ai vila,nici Mertzan
    Du-te d*rea*cu,n-ai …bulan…

  3. 3 mapo octombrie 30, 2009 la 9:11 am

    Din punct de vedere legal nu stiu daca este permisa aparitia chipului presedintelui pe un panou care face publicitate unui referendum de interes national. Ce credeti? Mai ales ca mass media trebuie sa faca publicitate gratis pentru referendum. Nu inteleg ce fel de legi sunt in tara asta, vad ca orice ar face sau spune Traian Basescu, el nu incalca pana la urma nici o lege! In plus, cand faci publicitate referendumului, poti cel mult sa indemni lumea sa vina sa-si spuna parerea, nu sa le indici si ce sa raspunda. Cine ar trebui sa informeze impartial care sun diferentele dintre parlamentul uni si bicameral, cum este la altii, care sunt parerile specialistilor ( si nu numai ale specialistilor de la noi)? O va face cineva pana la urma?

    30 de sondaje comparate

    Dă clic pentru a accesa Sondaje%20alegeri%20prezidentiale%202009-%20turul%20I.pdf

  4. 4 Harabula octombrie 30, 2009 la 9:18 am

    O promisiune electorala mincinoasa este la randul sau o frauda morala. Desigur unele promisiuni pot fi bine intentionate, desi sunt false.
    Dar, ce te faci atunci cand candidatul stie dinainte ca este absurd ceeace preconizeaza.
    Cum poate pretinde un candidat la Presedentie ca va trimite acasa medicamente bolnavilor, ca va ierta datoriile, sau ca va da cate 20.000 de euro romanilor intorsi din strainatate? Asta nu este frauda morala?

    Desigur, domnul Nastase nu este vinovat de ineptiile candidatului sau. Si totusi este vorba despre cel pe care-l sustine. Este partidul sau.
    Dealtfel, atitudinea domnului Nastase fata de candidatul Geoana este ambigua. Asta o sa-l coste (pe domnul Nastase!)
    Faceti deosebirea dintre Basescu si Nastase. Cand i sa ivit prilejul, Basescu a rasturnat seful (Petre Roman) si s-a instalat la conducerea paridului. Cand Adrian Nastase a fost in aceeasi situatie, a refuzat sa candideze impotriva lui Iliescu si a lasat locul unuia mai lipsit de scrupule (Geoana).
    Pierderea ocaziei inseamna vinovatie. Preferand metodele soft, domnul Nastase va pierde si ocazia caderii lui Geoana.

  5. 5 Ion Alecu octombrie 30, 2009 la 9:30 am

    Nu sunt jurist, dar socot că e şi o fraudă legală. Sunt două buletine de vot? Sunt. Pe un buletin de vot stă scris numele Băsescu? Stă. Mai există un buletin de vot, cu două întrebări. Acele întrebări au fost citite, văzute, expuse etc pe nişte spaţii largi de campanie electorală, constituindu-se, de fapt, în sloganul electoral al candidatului Băsescu. Buletinul acela este buletin de vot sau slogan electoral? Poate fi, acolo, în secţia de vot, în chiar ziua alegerilor, admis vreun slogan electoral, vreu un insemn măcar, menite să sugereze ori să trimită cu gândul la vreunul dintre candidaţii care constituie, de fapt, obiectul şi subiectul principal al scrutinului fixat de lege pentru 22 noiembrie? Sigur, Băsescu este în clipa aceea şi Preşedinte şi candidat, dar în secţia de vot mai poate fi Preşedinte? Există o lege care prevede că în ziua alegerilor în secţia de vot, dar şi în apropierea acesteia nu sunt admise „chestii” de propagandă electorală, aşa că eu, alegătorul, întreb: ce mi se oferă să votez, apropo de referendum, un buletin de vot sau un fluturaş care mă trimie la celălalt buletin de vot, prezidenţial?

  6. 6 contele octombrie 30, 2009 la 9:41 am

    Ma indoiesc ca senatorii si deputatii PDL sustin initiativa de reducere.Este vorba doar de disciplina de partid .Le este frica de o asemenea schimbare de Constitutie ;la fel ca la ceilalti parlamentari .
    Observ ca strategiile de campanie ale competitorilor sunt in principal delimitarea cat mai mult de ceea ce inseamna mediu politic ,gen desemnare prim-ministru independent (Antonescu,Oprescu si outsiderii),aruncarea anatemei pe parlament ca etalon al politicii corupte (Basescu ).Observ cu stupoare ca singurul candidat care-si asuma cu adevarat apartenenta la clasa politica a ramas …Geoana .
    Ce sa mai vorbim,referendumul in cazul de fata e o lovitura sub centura aplicata adversarilor .Doua sunt raspunsurile fanilor lui Basescu :1.)De ce parlamentul nu a luat in discutie problema pana acum,dand exemplu si referendumul cu uninominalul ,2.)La urma urmei,joaca si el cum poate ,cu armele pe care le are la dispozitie („N-ai vazut ca mogulii sunt pe el cu mass-media ?”) .
    Slab.Astept cu interes si alte justificari .

  7. 7 SFD octombrie 30, 2009 la 9:43 am

    Nu vor putea frauda ei, cati vom vota noi, pe contracandidatii pesedintelui inca in exercitiu !
    Oricum le va fi extrem de greu organizatorilor sa fraudeze, dar ei tot incearca, „vorba” bancului de la Radio Erevan !
    Apoi, stimate domnule Adrian Nastase, presedintele inca in exercitiu, mizeaza pe faptul ca suntem „multi dar prosti” !
    Cred ca nu a luat in seama „20 de ani” !
    Se apropie iesirea din „stupid people” si se va convinge singur !
    Prin tot ceea ce face, se manifesta ca o „fiara ranita si incoltita” !
    Bietul de el: „vae victis” !
    –––––––––––––––
    Imi place blog-ul domniei voastre, felicitari !
    Si cred ca ati devenit mai intelept, deh, rac sensibil !

    Cu stima si pretuire,
    SFD

  8. 8 CNA-ul octombrie 30, 2009 la 9:50 am

    Toți ‘specialiștii’ consideră că prin organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile Băsescu își crează o șansă în plus.
    Se vede că nu-i duce capul să înțeleagă adevăratele implicații ale acestei campanii, care în mod evident îl favorizează pe marinar, însă nu din perspectiva enunțată de ei.

    Astfel, dacă aș fi și eu la fel de inteligent ca ei, mi-aș pune următoarele probleme:
    Din banii cui face președintele țării o reclamă pentru a comunica o inițiativă prezidențială?
    Varianta 1 – din bani privați. Dacă este așa să sperăm că și după alegeri, banii privați vor comunica în aceeași măsură și alte inițiative prezidențiale?
    Varianta 2 – din bani publici. Păi dacă ar fi așa asta înseamnă că marinarul își face campanie electorală pe spatele nostru.

    Potrivit legii campaniei electorale, există anumite reguli în ceea ce privește modul în care se pot comunica mesajele candidaților și proveniența fondurilor de campanie.
    Nefiind chipurile o companie pentru alegerile prezidențiale, mesajul de participare la referendum poate apărea oriunde, oricînd și dacă banii cheltuiți pentru comunicare vin din fonduri private, nu există obligativitatea declarării provenienței fondurilor și nici o limitare de sumă.

  9. 9 Pali octombrie 30, 2009 la 9:55 am

    Buna ideea cu demisia celor de la PD-L ! Desigur nu pot sa nu remarc faptul ca,sunt multi pe acest blog care va asteapta pe „scena” iesiti in lumina reflectoarelor si faceti odata curatenie in PSD !Daca se mai poate,

    Nu mai pot sa-l vad pe Prostanac’ zis mai nou si postasul cu medicamente aberind in ultimul hal;a fost groznic si la Calarasi;macar cineva din stff-ul lui daca are asa ceva ar trebui sa selecteze fetele absolut dezastruoase care se afiseaza in spatele lui.Sustin ideea ca,trebuia sa candidati impotriva lui Iliescu si sa-l maturati pe Prostanac din partid.Oricum nu era o pierdere mare;doar e un PSD-t vopsit !

  10. 10 acv octombrie 30, 2009 la 10:11 am

    Cica :
    1.Parlamentul e nashpa si nu vrea sa voteze de 2 ori consecutiv guvernul premierului desemnat de presedinte
    -Presedintele nu poate dizolva parlamentul in ultimele 6 luni de mandat, dar poate (???) sa faca asta in primele zile al noului mandat (dar de ce, se reporteaza ?).
    2.Presedintele incalca in mod repetat constitutia in tot acest timp.
    -Parlamentul nu-l poate suspenda pe presedinte deoarece acesta este in ultima luna de mandat.
    Intrebare :
    In cazul in care presedintele castiga un nou mandat, poate parlamentul sa-l suspende din functie pentru incalcarea constitutiei ?

  11. 11 dan octombrie 30, 2009 la 10:17 am

    Domnule PRIM MIMINISTRU ce se poate intimpla daca nu sr vor lua buletinele pentru referendum? Persoana respectiva apare ca prezenta sau nu la referendum? Basescu TREBUIE dat jos, si se pare ca nu mai are voie , nici el, nici paridul lui , pe scena Romaniei. Va sustinem sa preluati partidul si executivul , pentru linistea tarii , a paridului, pentru a mai realiza o data ceea ce s-a realizat in 2001 – 2004.

  12. 12 Catalin Cindea octombrie 30, 2009 la 10:22 am

    Nu stiu ce cred ceilalti, dar mie PS-ul mi s-a parut genial. M-as bucura daca ati spune asta si pe un post de televiziune, m-as bucura si daca ceilalti candidati ar face asta.
    In fond, scopul nostru, al majoritatii romanilor, este sa scapam de Basescu. Nu spun ca asta este neaparat bine. Dar pana cand vor veni vremurile cand vom vota un candidat, si nu vom mai vota impotriva altuia, mai este.
    Pe de alta, parte, faptul ca Basescu este in ascensiune (reala, indiferent de sondaje) ar trebui sa dea de gandit. Ce anume i-a dat boost-ul de imagine? Referendumul? Cauza trebuie sa fie cautata in urma cu vreo doua saptamani (cam asta e durata necesara pentru centralizarea datelor unui sondaj – daca e facut cum trebuie).
    Poate ca solutia ar fi din contra sa il ignoram pe Basescu. Dar e greu, e inca Presedinte, spusele lui au incarcatura institutionala.

  13. 13 Doru octombrie 30, 2009 la 10:37 am

    Dle Nastase, omul isi pregateste autovictimizarea de pe 21 seara la tv unde va apare in calitate de presedinte in exercitiu caci nu are voie fiind candidat, e tactica lui sigura de castig electoral. Sariti fratilor ca Parlamentul nu ma vrea, reconfirmati-ma voi! Ca sa va demonstrez asertiunea, afacerea cu Haysam pusa la secret se trateaza cu batista pe tambal, dar a preferat sa reincalzeasca ciorba la GDS. Referendumul nu conteaza, dar scoate oamenii la vot, care oricum vor vota pe cel mai sigur de el si hotarat in aparente, adevaratul vot il dau insa cei ce leaga si transporta sacii cu buletine adica dupa ce observatorii pleaca pe la casele lor. Ei, in noaptea aia s-ar strange material pentru toate televiziunile si tot anul, dar si pentru toate instantele!

  14. 14 luca octombrie 30, 2009 la 10:56 am

    Omul se impiedica uneori de adevar, dar cel mai adesea el se ridica si isi continua drumul.( Churchill)

  15. 15 che octombrie 30, 2009 la 10:57 am

    daca ar fi vorba in final numai de fraude morale poate nu ar fi chiar atat de grav. dar sa vedeti cand or intra in functiune mecanismele fraudei materiale… mie de aia mi-e frica. in rest, domnule prim ministru e totalmente corect ce sustineti.

  16. 16 octaaa octombrie 30, 2009 la 11:15 am

    Domnule Nastase aveti dreptate in ceea ce spuneti. Eu nu mai am ce comenta.
    Doar sa intaresc ideile ca asa e : basescu e imoral la fixarea referendumului in ziua alegerilor(de ce nu a facut-o acum 5 luni?)
    Da, se pierd niste bani de care Romania are nevoie(cu atat mai mult cuc at azi fondurile sunt limitate)

  17. 18 Nts octombrie 30, 2009 la 11:25 am

    Societatea civila nu ar trebui laudata ca are curaj sa il atace pe Presedintele Traian Basescu, ci pentru ca militeaza si actioneaza in vederea sustinerii unui principiu deosebit de important pentru democratia noastra tanara si firava.

  18. 19 Nts octombrie 30, 2009 la 11:26 am

    PS Succes azi!

  19. 20 instalatorul octombrie 30, 2009 la 11:35 am

    Credeti ca un om care a incendiat un port se va impiedica de niste amarite de scrupule morale pentru a mai obtine un mandat?
    Sa venim la referendum: legea referendumului, art. 30
    Art. 30.
    (1) Campania pentru referendum incepe la data aducerii la cunostinta publica a datei referendumului si se incheie cu o zi inainte de data acestuia.
    (2) In campania pentru referendum partidele politice si cetatenii au dreptul sa isi exprime opiniile in mod liber si fara nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunari publice si prin mijloace de informare in masa.
    (3) Mijloacele folosite in campania pentru referendum nu trebuie sa contravina ordinii de drept.
    E singurul articol referitor la campania pentru referendum. Cit timp nu contravine ordinii de drept, orice mijloc utilizat de presedinte nu incalca legea. Contravine aparitia chipului presedintelui pe afisele de referendum vreunei prevederi legale privind campania? Nu. Scrie in lege, la articolul referitor la campanie, ca presedintele nu se poate implica in campania pentru referendum? Nu. Deci, implicarea dlui Basescu nu contravine legii. A, daca isi exprima opinia in calitate de cetatean si nu de presedinte, atunci banii pentru afise trebuie sa fie bani personali. Nu exprimare ca si cetatean pe banii statului.
    Legea nu prevede vreo pedeapsa pentru incalcarea art 30, macar a alineatului 3. Deci, daca mijloacele folosite in campania pentru referendum contravin ordinii de drept, atunci nu exista pedeapsa decit in masura in care, prin efectul vreunei alte legi, contraventiile la ordinea de drept sunt pedepsite. Altfel, ajungem la cunoscutul „am gresit”.
    Art. 52.
    (1) Impiedicarea prin orice mijloace a liberului exercitiu al dreptului de a participa la referendum se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.
    Daca exista vreun jurist suficient de bun ca sa poata demonstra in instanta ca (,) comportamentul prezidential, in ansamblu sau pe parti, a impiedicat liberul exercitiu al dreptului de a participa la referendum, atunci presedintele poate intra intre 6 luni si 5 ani la mititica, tentativa se pedepseste.
    Art. 54.
    (1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze sau sa nu voteze in cadrul referendumului se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Daca exista vreun jurist suficient de bun ca sa poata demonstra in instanta ca afisele presedintelui pentru referendum („de ce le e frica nu scapa, din 471 ramin 300, hai la referendum inseamna o promisiune de foloase pentru alegator in scopul de a-l determina sa voteze in cadrul referendumului (scopul de a-l determina sa voteze e clar, afisul zice hai la referendum, ramine treba cu foloasele pentru alegator, din „de ce le e frica nu scapa” si din „din 471 ramin 300”), atunci la fel, presedintele poate fi pedepsit cu inchisoarea.
    Nu cred ca referendumul este un sondaj, ci o poarta de intrare catre schimbarea constitutiei. Daca ar fi facut acum un referendum pentru schimbarea constitutiei, atunci rezultatul acestui referendum ar fi incert. Presedintele face un referendum pe un subiect constitutional pe care crede ca va intruni o majoritate, dupa care va spune ca, aprobind chestiunea cu parlamentul, cetatenii au aprobat implicit modificarea constitutiei.

  20. 21 Marcus octombrie 30, 2009 la 11:43 am

    N-are Mama, N-are Tata !

    A turbat chiombu’!

    Si, infipt cu tarie cu coltii in halca sangeranda de prada numita scaun prezidential, este in stare sa comita orice marsavie sau ticalosie pentru un nou mandat. Simtind in ceafa Crivatul sutului in cur, chiombu’, pe principiile “ori la bal, ori la spital”, “totul sau nimic” si “dupa mine potopul” reprezinta in aceste zile o expresie vie a materializarii nepasarii romanilor, care timp de cinci ani de zile i-au tolerat si incurajat comportamentul aberant si deviat de la orice norma elementara de conduita, permitandu-i orice extravaganta sau mitocanie legata de sfidarea cu nerusinare a legilor acestei tari, numai si numai pentru satisfacerea pohtelor sale dictatoriale.

    In turbarea sa, acest blestem al neamului romanesc se comporta de-a dreptul irational renuntand fara rusine la orice forma de disimulare a intentiilor sale de fraudare a alegerilor, in fata unei societati romanesti pur si simplu paralizata si incapabila sa i se opuna in vreun fel, indiferent de gravitatea actelor comise de acesta.

    De la haosul politic, cu grave consecinte economice reprezentat de mascarada jocului “de-a uite, guvernul, nu e guvernul”, pana la circaria fatisa menita sa-i aduca un castig electoral, poate decisiv, cu initierea acestui Referendum total inutil, costisitor si ilegal, nimic nu i se pare imposibil de regizat in vederea atingerii scopului sau final.

    Dandu-le drumul, pe tarlaua electorala, maimutelor portocalii care-l sustin neconditionat, incepand cu ibovnica prezidentiala care ne anunta sententios ca suntem urmasii lui directi, croiti dupa chipul si asemenarea lui (Fereste Doamne!) si terminand cu Sever Voinescu care infiereaza cu manie proletara “tupeul” unor ONG-uri ce-i contesta, pe buna dreptate si sustinut la greu de texte de legi nationale si recomandari europene, dreptul de a organiza un Referendum menit sa-i aduca avantaje electorale decisive, chiombu’ si-a scos practic la bataie intregul arsenal de tertipuri securistice invatate pe vremea cand era pregatit de Cabinetul 2 al CC al PCR, tovarasa Elena Ceausescu si de generalul de Securitate Macri, pentru a-si lua in primire postul de la Anvers.

    Uita ca aceleasi ONG-uri, printr-o activitate febril partinitoare si implicatie politica fatisa, au contribuit intr-o masura extraordinara la aducerea sa la Cotroceni in 2004 si se da rau si urat la ele, contestandu-le orice rol pe care acestea l-ar putea avea in denuntarea abuzului cu care a stabilit cu de la sine putere si impotriva oricaror reguli si legi in vigoare desfasurarea acestui Referendum. Aceleasi ONG-uri, in viziunea sa, nu au niciun drept sa-i conteste modul scandalos cu care isi face propria campanie electorala pe fondul celei pentru Referendum, manipuland fara nicio inhibitie sau urma de bun simt acea parte a electoratului mai putin inititata in exercitiul democratic inceput in Romania, in urma cu douazeci de ani.

    Daca imediat dupa alegerile din 2004, aceste reprezentante ale asa-zisei “societati civile” din Romania, ne erau bagate cu forta pe gat de chiomb, prezentate ca fiind salvatoare ale neamului pe motiv de inscaunare a sa la Cotroceni, astazi aceleasi reprezentante au devenit brusc oaia neagra a societatii datorita “indraznelii” lor de a-i contesta actiunile ilegale.

    Dintr-o data si pe modelul “n-am mama, n-am tata”, pe care l-a aplicat , in devenirea sa , tuturor apropiatilor sai politici fara de care astazi ar fi privit cerul printre zabrelele de la Rahova si nu prin termopanele cotroceniste, incepand cu Petre Roman, Plesu, Saftoiu, Gusa, Pippidi si multi, multi altii chiombu’ se debaraseaza, aruncand la gunoi si devenitul lest “societatea civila”.

    N-am sa uit nicodata discursurile televizate ale unor repezentanti ai acestei societati printre care s-au facut remarcati Parvulecu sau Pippidea, care plini de “neutralitate politica” militau la greu pentru a convinge electoratul sa-l voteze pe asimetric in anul de gratie 2004.

    Iete ca i-a rasplatit si pe acestia acum, cu varf si indesat, in stilu’i caracteristic si inconfundabil!

    Sunt convins ca acest demers initiat de aceste ONG-uri, cu toate ca este perfect legitim, nu va avea absolut niciun efect in oprirea acestei nebunii reprezentata de Referendum, datorita inertiei de care da dovada societatea romaneasca din momentul instalarii anticristului in fotoliul prezidential.

    Singura noastra sansa ramane exprimarea masiva a celor aproape 70% dintre romani, satui pana la voma de prestatia acestui circar, in ziua de 6 decembrie si de ce nu 22 noiembrie.

  21. 22 giorgian octombrie 30, 2009 la 11:46 am

    Dl. Nastase, desi nu va simpatizez, regret toata viata ca am votat cu Basescu in turul 2 in 2004. Reducerea numarului de parlamentari este sustinuta de societate in general, in principal datorita efectului celor 20 de ani in care , toti cei perindati prin Parlament , ne-au sfidat, si au crezut ca acolo toata lumea e a lor. desi aveam 6 ani in 89, acum cred ca atunci, asa cum erau ei comunistii, aveau AMBITIE, erau MAI ROMANI decat cei de azi, aveau dorinta de a realiza ceva… din pacate acest lucru lipseste celor care se cred mari „politicieni” astazi.
    Asta cu reducerea numarului de parlamentari, clar e praf electoral in ochii prostilor…..
    Cred ca cel mai corect, logic si coerent ar fi sa gasim solutia prin care Parlamentul sa fie MAI EFICIENT, solutia prin care parlamentarilor sa li se dea de lucru, si mai ales sa fie trasi la raspundere.
    deh…”daca munca era usoara, o lua boierii..”

  22. 23 George Serban octombrie 30, 2009 la 12:00 pm

    @Harabula
    Domnule Harabula, din finalul postarii dumneavoastra inteleg – poate gresit – ca intre cei doi, Basescu a fost licheaua care si-a daramat liderul caruia, cu doar cateva luni in urma ii tragea limbi public (scuze pentru eufemism!) iar Adrian Nastase care a refuzat sa candideze impotriva domnului Iliescu a fost un barbat, un om de onoare. Daca este asa, ar fi prima oara ca gandim la fel.
    Cu stma!

  23. 24 George Serban octombrie 30, 2009 la 12:18 pm

    @Adrian Nastase
    O discutie pe un blog mi-a sugerat o intrebare. Mi-e greu sa gasesc un raspuns corect, fara sa am indoiala ca as gresi.
    Cu ceva timp in urma (cred ca 18 luni), pornind de la o declaratie a premierului Ungariei din care rezulta ca i-ar fi mintit pe cetateni, ungurii au iesit in strada, zilnic, timp de aproape doua saptamani, cerand demisia guvernului pentru ca au fost mintiti. Au fost si incidente de strada. Sigur, ungurii, in 1955, au facut si o revolta anticomunista, inabusita in sange. Noi, cei 70% dintre romani, vedem si auzim cum un premier caricatural ne minte de cateva ori pe zi. Tara are un presedinte mitoman, cu un comportament antidemocratic, declarat de Parchet infractor, cu manifestari de instabilitate psihica si paranoide. Romanii stau cuminti in casa, dau semnale ca nici la vot nu s-ar inghesui. Cu ce ne deosebim noi, romanii, de unguri. Sa fie vorba de lasitate, de indiferenta, de nesimtire? Sau, poate, ca in 1989, sau ca bunicii nostri in 1948, ii asteptam pe … americani? In 1989 au venit si americanii si rusii si ungurii, au dat si sarbii o mana de ajutor, doar doar vom iesi in strada. Dar nu par dispusi sa vina de fiecare data cand nu suntem in stare sa ne rezolvam problemele. Repet intrebarea, de ce ungurii pot si noi nu?

  24. 25 EMIL BARSAN octombrie 30, 2009 la 12:21 pm

    De unde atata moralitate la „catindatul”-matelot ?! Daca totusi o are [poate nu o vad eu],ii sugerez incapatzanabilului prezidetziabil sa mai dea pe la partidul lui,ca are mare nevoie…..Gandirea lui marinareasca este astfel: daca ajunge prezident iarasi [sa ne fereasca bunul Dumnezeu],va dizolva parlamentul,provocand alegeri anticipate. Nu-si face probleme cu restul posibililor parlamentari care vor candida iarasi pe colegii,fiindca va uza din plin de corupere,intimidare,amenintari in stil mafiot etc…..si astfel ne vom trezi cu cel putin vreo 250 de parlamentari portocalii,care vor vota exact ce zice marinarul ! Restul,adica afisarea obligatorie in institutiile de stat si firmele private a portretului „iubitului conducator”,tara guvernata de decrete si nu de legi,abuzuri savarsite asupra cetatenilor de „organili” abilitate si altele de acest gen,vor curge continuu. Problema insa este din nefericire grava,pentru ca cei care nu comenteaza ca noi pe internet sunt tocmai aceia care pentru 50 de lei,2 beri gratis sau altceva il vor readuce la Cotroceni ! Prosti,da’ multi !,vorba cuiva…..Ce-i de facut ?!,vorba altcuiva ?

  25. 26 Constanteanu Moldoveanu octombrie 30, 2009 la 1:15 pm

    Nu inteleg de ce este asa mare scandal cu referendumul (sa nu uitam: avizat negativ de dragii nostri parlamentari turbati). E clar pentru toata lumea ca Basescu intra in turul doi cu sau fara referendum. E clar ca e o mare economie de bani sa se organizeze simultan cu prezidentialele.

    Si atunci de ce atita smulgere de par din cap si tavaleala pe jos? Pentru ca ne mai trebuie inca un subiect de abureala. In lista ONG-urilor sunt dezamagit doar de Pro Democratia, restul sunt no name-uri.

    Jocul adevarat este doar turul doi si acum toate maimutele se bat ca sa intre pe locul doi la turul intii.. ca primul loc stiti al cui este, nu? 😀

    PS Recunosc formularea nefericita a Elenei Udrea vizavi de urmasii lui Traian, dar cred ca se referea la PD, nu la poporul roman

  26. 27 theodora0303 octombrie 30, 2009 la 1:57 pm

    Domnule Nastase,
    Sunt un om de stanga. Fac parte din aripa dura a electoratului PSD. Merg sa votez chiar daca afara sunt 50 grade Celsius, este furtuna, viscol sau ploua torential. Consider ca este obligatia mea morala sa dau votul meu celor in care cred.
    Sigur ca am fost la vot si ca v-am votat in 2004 si sigur ca imi pare foarte rau ca nu ati castigat.
    Din acesta cauza, cred ca am dreptul sa spun ca sunt nemultumita de felul in care reactioneaza staff-ul de campanie al dlui Geoana.
    Eu vad o lipsa de reactie sau o reactie fara vlaga la atacurile lui Basescu.
    De ce nu contraatacati?
    Basescu NU TREBUI LASAT SA DESCHIDA SUBIECTE SI TEME DE DISCUTIE CARE II CONVIN.
    PSD-UL TREBUIE SA DESCHIDA TEME DE DISCUTIE CU ADEVARAT IMPORTANTE PENTRU TARA, SUBIECTE DE INTERES NATIONAL.
    BASESCU TREBUIE SA DEA EXPLICATII, NU TREBUIE LASAT SA ISI FACA JOCUL!
    Practic noi ii facem, involuntar, publicitate electorala. Toata ziua la TV nu se vorbeste altceva decat despre el si ideile si propunerile lui.

    Schimbati regulile jocului!


    Cu deosebit respect

  27. 28 contele octombrie 30, 2009 la 2:08 pm

    @Marcus
    Vad ca te-ai grabit sa postezi pe blog .Ti-e frica sa n-apara Robin Hood ?

  28. 29 Victor octombrie 30, 2009 la 2:19 pm

    Domnule Prim Ministru,

    Credeti ca sunt sanse sa-l vedem unde ii este locul? – i mean intr-un loc racoros

  29. 30 Harabula octombrie 30, 2009 la 2:23 pm

    @George Serban
    Nu cred ca sunteti persoana cea mi potrivita pentru a vorbi despre fidelitate in politica. De ce versatilitatea dv. ar fi mai nobila decat a altora?

  30. 31 olimpiu octombrie 30, 2009 la 2:33 pm

    gresit! acum nu mai e vb de ,,frauda morala” , acum va implica institutii ale statului, alesi locali , firme private si tot arsenalul pt fraude penale nu morale!

  31. 32 sorin gyorgyfalvi octombrie 30, 2009 la 2:42 pm

    In 1995 am mai vazut o situatie similara cu cea de acum din Romania, in Turcia.

    Partidul Radical Islamist al unui escroc comparabil cu Traian Basescu, pe nume dr.Necmetin Erbakan, printr-o demagogie fara margini a zapacit mintea a peste 60% din populatie. Ceea era diferit era doar dogma: nu era populism socialist ci populism islamic. Turcia avind o experienta nefasta privind directia democratica a statului, organul suprem de decizie in cazurile astea s-a impus armata. In situatia mai sus amintita, armata vazind ca lururile iau o turnura periculoasa pt democratie, a intervenit si a scos acel partid in afara legii, lui Erbakan fiindu-i interzis sa mai faca politica urmatorii 10 ani.

    Romania nu are un asemenea organism care sa poata impune drumul spre democratie, dar poate ca e cazul ca el sa fie inventat. Ca idee as zice ca nu presedintele ar trebui sa fie seful CSAT, ci Seful Statului Major al Armatei. Si printre principalele roluri ale CSAT ar trebui sa fie apararea DEMOCRATIEI.

    Think about it !

    PS – in cazul din Turcia nici macar nu era vorba de vreo camarila sau mafie cu adinci increngaturi economica asa cum e cazul lui basescu.

  32. 33 sorin gyorgyfalvi octombrie 30, 2009 la 2:56 pm

    @ Constanteanu Moldoveanu

    saraca minte ai, omul asta a distrus tot ce s-au chinuit altii sa construiasca 20 de ani. Nu e vorba numai de democratie, ci si de economia nationala. EL trebuie judecat pt sublinarea economiei nationale ! Ceausescu s-a facut popular in 1965 – 1970 exact la fel ca basescu, numai ca spre deosebire de el… Ceausescu a fost un constructor, Basescu este un demolator.

    N-am nici un dubiu ca va primi ani drei de puscarie si sper sa se intimple asta acum, in primele luni din 2010.

  33. 34 contele octombrie 30, 2009 la 3:03 pm

    @George Serban
    Cu scuzele de rigoare va informez ca ati spus o mare gogomanie .
    D-stra sugerati sa facem ,asa ,o mica rascoala ,un pic de razboi civil ,pentru ca la 70% din populatie nu le place de alesul celorlalti 30 % .
    Nici nu ma mai obosesc sa comentez democratia pe care o insinuati .
    V-a aduc doar aminte ca si cei 70% sunt impartiti in 30%,20%,etc.Ceea ce inseamna logic ca, mai mereu ,presedintele nu va fi in asentimentul majoritatii . Rezultatul ?Daca am fi fost niste exaltati fara minte ,de pe vremea lui Iliescu am fi tinut-o pana acum numai in razboi civil .Exact ca intr-o tara bananiera .Vroiati un pic de Somalaia pe aici ?

  34. 35 Geo octombrie 30, 2009 la 3:04 pm

    Ce ma sperie pe mine la acest traian basescu este faptul ca mi se pare un om (desi e mult spus) diabolic. Efectiv, ma ingrozeste el ca presedinte, ca politician, ca om. Ideile sale sunt desprinse parca din scenariul unui film horror in care ne obliga pe toti sa jucam. Singurul lucru pe care mi-l doresc in acest moment este sa avem politicieni suficient de multi, de uniti si de puternici incat sa nu renunte in fata acestui cosmar care pare sa nu se mai termine. Si mai ales, sa nu cedeze in fata amenintarii evidente a acestui om fara scrupule numit basescu, care are ca tema principala de campanie chiar frica.

    Doresc sa va felicit dle Nastase pt PS-ul de la sfarsitul articolului, insa am mari rezerve ca cei de la pdl vor avea vreodata in viata lor demnitate sa demisioneze din Parlament si sa duca la indeplinire ceea ce ei acum sustin ca isi doresc – reducerea nr. de parlamentari. Poate ca ceea ce isi doresc ei de fapt este reducerea nr. de parlamentari astfel incat sa nu mai ramana decat cei de la pdl. Oricum, pentru mine se mentine opinia conform careia basescu urmareste sa-si sponsorizeze propria campanie electorala si are nevoie de un pretext.

  35. 36 Karakas octombrie 30, 2009 la 3:10 pm

    Am vazut astazi afisul-amenintare al lui Basescu impotriva parlamentarilor: „De ce le e frica nu scapa”. Simbolurile astea folosite de Basescu-Boc – vezi si povestea cu Stefan cel Mic biciuind parlamentarii – aduc aminte de vremuri tulburi, cu iz fascist, totalitar.

    Peste tot in lumea democrata exista o dezbatere despre parlamentarism si modul in care dezbaterea in Parlament este afectata de grupuri de interese/ lobby. Pe linga ce se intimpla in Camera Reprezentantilor si Senatul SUA, parlamentarii romani sunt niste ingeri. Stim cu totii ca dezbaterea despre sistemul de sanatate american a fost ingreunata de lobby-ul marilor concerne de asigurari, care pe parcurs de decenii au platit deputati si senatori americani, ca sa le sustina cauza, in detrimentul americanilor care nu aveau acces la sistemul de sanatate. Obama a avut in discursul sau electoral in vedere aceste grupuri de interese. Insa nu a pus niciodata problema dizolvarii Senatului, sau a micsorarii numarului de membrii ai Camerei reprezentantilor, asa cum vrea Basescu in Romania.

  36. 37 luca octombrie 30, 2009 la 3:18 pm

    PRINCIPIUL ” ASTA ESTE” DESCHIDE DRUMUL

    1. In anul bicentenarului birului pe fumarit,a fost totusi pe ceva concret, impozitul forfetar pe zero si pe minus zero a dezvoltat Clubul retelei de somaj cu 56.000 de persoane, prin efect numarul atinsi depaseste 300.000. Intretinerea somerilor, pana in prezent, doar cateva luni, a cauzat pierderi de 100 milioane de lei! Ministerul finantelor continua impozitarea pe intentie de a produce fum! somerii disperati ingroasa Clubul romanilor de pretutideni. Copiii acestora convoiul aurolacilor! Autorii impozitului forfetar oare stiu cat de greu, fara nicio subventie, se concepe un proiect economic si ce investitii de capital intelectual pe spezele proprii se fac? Voturile celor afectati se vor indrepta oare catre cine? Noile Cabinete, inclusiv FMI , nu au in vedere inlaturarea logicii absurdului? Se discuta despre Scaunul de la Cotroceni. Platformele candidatilor nu au in vedere multimea lovita si de forfetar! Partidele nici atat. Parlamentarii care au votat reglementarile cu totul neavenite continua a nu fi capibili de a reprezenta interesele alegatorilor. In asemenea climat, din neconventional, va aparea o noua forta.

    2. Nerefacerea mecanismului economic, distrugerea creatiei intelectuale si materiale, sunt primii pasi de dizolvarea traseilor nocive si promovarea noilor forte intelectuale capabile de a prelua conducerea sistemului. In prezent pe segmentul independentilor se manifesta circa 14% si nu este exclus ca numarul nehotaratilor si nemultumitilor de doctrine nereformate, de tip manufacturier, sa-l extinda pana la dezichilibrarea fortei politicului. In Romania pragul de 14% reprezinta forta intelectuala in cautarea unei noi identitati de exprimare si actiune. Partidele prin incapacitate de a oferi un premier, dintre ai sai , si a elabora o strategie de preconvergenta la societate bazata pe cunoastere, au semnalat posibilitatea inceperii manifestarii revolutiei nu de catifea ci de o noua substanta formata din componente de capital intelectual nevalorificate! Urmariti manifestarea acestui 14%.

    3. Domnule Prim Ministru, pasivizarea Citadelei Nastase, idem transeului Taraceanu, a provocat formarea coloanelor impotriva unei singure Citadele. Nu este ceva neobisnuit. Seamana cu a seniorului Coposu cand detasamentele formate, desi bine flancate, nu au reusit a dizolva Citadela Iliescu. Revenirea la Cotroceni a domnului Iliescu s-a intemeiat pe lipsa unei Citadele fortificate pe teritoriul dreptei. Asaltul a trei coloane asupra Citadelei Basescu este greu de crezut ca va avea si un succes pe termen foarte lung. Important este ca asaltatorii vizeaza numai aspecte de suprafata ale inamicului. Fara abordarea si disecarea tehnicilor, procedurilor, mecanismelor inamicului si de fond inseamna a lupta orbeste. Soldatii rusi inainte de atac primeau cate o sticla de votca, neandoita de Stalin! Soldatii nemti cate o ciocolata, nemestecata de Hitler. Romanii ” Patria recunoascatoare”.Hitler, Stalin, Antonescu pe langa industriile de ciocolata, votca, Patria recunascatoare, fiecare dispunea de cate o strategie bazata pe infrastructuri si tinte deosebite.

    4.Am urmarit, la TV, discursurile domnului Basescu in fata alegatorilor din Craiova si alte localitati: alegatorii i se adresau nu ca unui Presedinte ci ca unui Prim Ministru, nu ca unui Sef de Stat ci ca unui Sef al parlamentarilor. Ce inseamna?: Executivul, inclusiv Prim Ministru, nu -si face treaba , Parlamentul se tine de forfetar si alte reglementari pentru a fi drepte la Curtea Constitutionala si strambe la nivelul agentului economic! Nici un intervinient nu s-a referit la Referendum! Ce inseamna 171 fata de 56.000 de creatori de inteligenta si bunastarea obligati la somaj ? sau fata de 500.000 de bugetari, persoane cu studii superioare, tinuti sub statut de salariati,; este vorba de numarul celor angajati dupa 2005, peste numarul necesar de 900.000, si atentie se mai angajeaza! Dureroasa este trecerea la societatea bazata pe cunoastere fara un proiect de preconvergenta!

    5. Cum se adreseaza alegatorii domnului Geoana? ca unui lider al Parlamentului ? ca unui posibil sef de stat? i se plang de seismul forfetarului, i se plang de exoneoiobagie? pentru a nu fi fortati prin lege sa-si inchida intreprinderile si sa lase copiii in grija altora? Basescu acuza parlamentarii, ministrii , guvernele, risipa etc, pe de alta parte comandantii coloanelor nu dispun de proiecte; exprima generalitati ale soacrelor trezite din somn: pensie, salariu, caldura si nimic despe competitivitate, economie de piata, noi institutii de gestioanare a cunoasterii, mediu de generare a sute de mii de noi de locuri de munca, valorificarea potentialului cognitiv..! Si totusi, in temeiul principiului „asta este” nu este exclus sa nu castige in cel de al doilea tur!
    luca gherasim 07 48 59 59 14, http://www.manecognitiva.ro, manecognitiva- agentia de capital intelectual si inteligenta artificiala.

  37. 38 Alex octombrie 30, 2009 la 3:29 pm

    De ce sa plece ei? Au un numar suficient de parlamentari pentru a forma viitorul guvern.

    Silviu Sergiu: „Votul pe care UDMR i l-a dat lui Vasile Blaga este un semnal dat PDL-ului că se poate baza pe Uniune, în negocierile de după alegeri, pentru formarea guvernului”.

    http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/873645/EDITORIALUL-EVZ-Tradarea-cu-talc-a-UDMR/

  38. 39 Daniel octombrie 30, 2009 la 3:47 pm

    @Ion Alecu
    Foarte tare conexiunea pe care ai facut-o. Eu sunt 110% de acord si faptic chiar asa este cum sugerezi. Exista o singura problema: in Romania nu are sens sa studiezi legea pentru ca aproape niciodata nu se respecta, fie din rea credinta, fie din multa ignoranta a prostilor cu patalama. Dar oricum mi-a placut mult constatarea pe care ai facut-o si este absolut valabila si juridic si logic si sunt sigur ca, la o adica, efectul ar putea fi demonstrat experimental.

    Departe de ceea ce cred unii ca Basescu ar avea mari sociologi in preajma, el foloseste o tehnica pe care orice agent de vanzari incepator ar trebui sa o cunoasca: repetarea cuvantului „da”. Aceasta consta in a determina (prosti) potentialul client sa spuna da in mod repetat, pentru ca la intrebarea finala privind produsul (sau votul) sa raspunda la fel, din automatism. Astfel avem si o imagine clara asupra electoratului caruia i se adreseaza TB: putin educat, influentabil si mai ales extrem de naiv. Spun aceasta pentru ca acel electorat, in mod evident nu se va alege cu nimic din alegerea facuta. Ori acum suntem intr-o perioada in care optiunile gresite vor costa foarte scump, poate chiar sanatatea si vietile celor apropiati in contextul unei previzibile epidemii, care nu se trateaza numai prin masuri medicale, al somajului si al destructurarii cvasi-totale a institutiilor. Nu e de joaca. Imposibil ca din oferta larga de candidati sa nu poti alege unul, care o fi el, in afara lui Basescu, care sa ofere eventualele calitati ale lui Basescu, dar pe un fond de integritate morala. In eventualitatea improbabila a alegerii lui Basescu as avea curaj sa pariez ca nu ar termina mandatul, lucru demn de luat in calcul si pentru ceilalti candidati care nu mai vin pe un fond de apatie si dezinteres si vor fi luati sub lupa chiar de la inceput, mai ales daca se vor abate de la principiile de echitate si buna conducere.
    Iata un mic filmulet despre tehnica de vanzari de care vorbeam (primele 50 de sec.):

  39. 40 Marcus octombrie 30, 2009 la 3:58 pm

    @Contele; cred ca il jignesti pe Robin Hood 🙂 . Nu, am postat, deoarece este la tema, oricum ciorditorul a venit la mine pe blog si dupa ce a facut ce a facut la fereastra mea, mai mi-a cerut si hartie igienica sa se stearga. Cred ca este bolnav psihic. Vezi ce i-am raspuns la mine pe blog, la Alio, Costineeee!
    sa fii iubit
    marcus
    @Constantene Moldovean: se pare ca nici macar nu citesti acuzele care i se aduc chiombului si sari total neinspirat si lipsit de argumente la gatul unor oameni care, la viata lor, au citit, au vazut si au si inteles, in acelasi timp, mult mai mult decat dumneata.
    Intrand pe acest blog, chir nu ai realizat calitatea participantilor la discutii, unde te crezi, la sedinte de partid PD-L? Asta ai inteles dumneata ca i se reproseaza, sau asta ai primit pe hartiuta, sarcina de parti, sa postezi?
    Zau ca ma deceptionezi, mai ales ca spui ca esti comandant de nava, cu studii la zi ! Daca nu stii sa combati cu argumente pertinente/logice cel putin abtine-te, ca te/ne faci de ras. Si nu o spun cu rautate , ci cu parere de rau.
    sa fii iubit
    marcus

  40. 41 Alex octombrie 30, 2009 la 4:00 pm

    @ nastase, tot naiv ati ramas si nu ati invatat nimic din campaniile trecute. Mostra de „realism”:
    „Basescu este peste tot, la televizor, in ziare, pe pereti, cu mesajul despre referendum. Iar noi, cu totii, suntem fortati sa luam parte la mascarada sa. Eu am fost acuzat ca m-am promovat excesiv in 2004. Dar macar atunci chiar vorbeam de guvernare, de proiecte, de idei concrete”.

    Aiurea de tot. Antonescu si Oprescu sunt peste tot iar basescu este ciutca batailor. In schimb, Geoana este interzis la televiziuni mai ceva ca Vadim Tudor. La emisiunile politice, toata saptamana Crinul si Docorasul. Precum Antenele. Luni, Oprescu. Marti, Antonescu. Miercuri si joi, rapirea jurnalistilor, fumata si consumata pe toate fetele. Vineri presupun ca se va reveni la unul din cei doi profitandu-se de memoria slaba a oilor electorale. Iar cand se discuta de altceva, tot antonescu si/sau la oprescu sunt centrul atentiei. Iar dvs. le faceti jocul. De ce nu-i lasati pe ei sa vorbesca despre TB? Dvs. preluati neinspirat „steagul” luptei cu TB eliberand astfel Antenele care ii vara pe oamenii lui Patriciu pe gatul publicului. O „divizune a muncii” paguboasa pentru partidul dvs. Si pentru romani, nu avem nevoie in acest moment de incompetenti.

    Trendul initial din campanie este decisiv atat pentru finalul alegerilor prezidentiale, cat si pentru miza REALA: formarea noului guvern care va avea timp de trei ani acces la resurse. „Liberalii”, spre deosebire de pesedisti – vulnerabili, manipulabili, greu de mobilizat – inteleg foarte bine. Si se preteaza la orice in stil basescian pentru a-si atinge tintele: acum spun una, dupa trei minute se contrazic, forteaza constitutia, nu conteaza, el lider maximo e musai sa-si arate muschii:

    Crin Antonescu, candidatul liberal la preşedinţie, se dezice de omul de afaceri Dinu Patriciu, declarând că nu îşi asumă programul economic al acestuia şi că nu l-ar numi într-un eventual guvern.

    Precizarea vine după ce, săptămâna trecută, candidatul liberal afirma că magnatul ar fi un bun premier. Crin Antonescu a declarat astăzi, la Alba Iulia, că presa a exagerat în privinţa legăturii care există între el şi omul de afaceri liberal.

    http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/873895/Antonescu-se-leapada-de-Patriciu

  41. 42 nordiclarisa octombrie 30, 2009 la 4:16 pm

    Deoarece am avut placerea sa va cunosc personal am marea dezamagire sa constat ca articolele nu sunt scrise de dvs si nu se ridica la nivelul rafinamentului dvs.

  42. 43 Vasile, octombrie 30, 2009 la 4:18 pm

    Bogdan Buburuza (Basescu Boc),

    Nu pot preciza cu tarie cine-l iubeste pe dl. Nastase , banuiesc pe una sau pe altul , dar in acelasi timp da-mi voie sa te banuiesc ca-l iubesti pe Basescu Boc, de unde si nickul probabil.
    Iti pot preciza insa o chestiune verificata in timp ,ca PSD, a pierdut pe rind pe propria organizare a alegerilor in 1996 in favoarea CDReului precum si presedintia in 2004.
    Tot asa de cert iti pot preciza ca Basescu a fraudat moral alegerile prezidentiale in 2004 , acum a gasit o alta exprimare de fraudare prin manipularea unor dobitoci care din pacate vorba lui Lapuseanu Vanghelie „este multi”!

  43. 44 AXEL octombrie 30, 2009 la 5:04 pm

    Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase ar fi disponibil pentru un post de ministru în cazul în care după alegerile prezidenţiale nu va ieşi câştigător Traian Băsescu. El a respins posibilitatea emiterii de pretenţii pentru un post de premier îăn cazul în care liderul PSD, Mircea Geoană ar ajunge preşedintele României. Totul depinde însă de negocierile politice care vor urma pentru crearea unei eventuale alianţe politice post electorale şi de modul în care portofoliile vor fi împărţite de către actorii politici care vor accede la putere, a atras atenţia fostul premier social-democrat.
    „Nu decid nici eu, şi aş spune că nici el (Mircea Geoană – n.r.) nu decide. Sau, altfel spus, nu vom decide singuri aceste lucruri. Nu am, personal, un obiectiv de acest gen. Am fost prim-ministru timp de patru ani, va urma o perioadă extrem de dificilă. Cred că va fi esenţial din nou, nu găsirea unui om, stabilirea unui nume, ci, mai ales, realizarea unei echipe. Nu am discutat, deocamdată, acest lucru (postul de premier – n.r.). Deocamdată, este important să facem în aşa fel încât Traian Băsescu să nu mai fie în poziţia de a încălca Constituţia în calitate de preşedinte al României” a declarat Năstase în cadrul unui interviu acordat Agerpres, întrebat dacă s-ar dori premier în timpul unui mandat prezidenţial obţinut de Geoană.

    Liderul social-democrat a sugerat că i-ar surâde mai mult un portofoliu ministerial, dat fiind şi experienţa sa în domeniul Externelor.

    „Sunt mai mulţi oameni care au experienţa asta (pentru a fi ministru de Externe – n.r.). Eu cred că, într-adevăr, după 20 de ani în care am lucrat ca profesor de drept internaţional, după alţi 20 de ani în care m-am ocupat ca ministru de Externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor sau prim-ministru, inclusiv de relaţiile externe, guvernamentale sau parlamentare, am o anumită experienţă pe domeniul acesta. Da, sigur, m-aş bucura să fac parte dintr-o echipă în viitor, în care preocuparea pentru relaţiile externe să devină, din nou, o prioritate” a afirmat Năstase, adăugând că „problemele externe şi politica externă” l-au atras întotdeauna.

    Năstase a apreciat că în momentul de faţă în politica externă a României ar lipsi „coerenţa şi, în acelaşi timp, capacitatea de a avea iniţiativă”. „De asemenea, înţelepciunea de a deveni o interfaţă a Uniunii Europene spre zona răsăriteană” a criticat social-democratul actuala politică promovată de către diplomaţia românească peste hotare..

    PS:
    SPER TOTUSI DIN TOATA INIMA CA VETI FI ALES PT POSTUL DE PREMIER!VA TIN PUMNII! NU DEGEABA S-A DUS DOMNUL ILIESCU CU DOMNUL GEOANA PRIN CAMPANIE!SPER CA S-A INTELES CU DANSUL PT A VA PROPUNE PREMIER!DOAMNE AJUTA!AVEM NEVOIE DE EXPERIENTA DUMNEAVOASTRA!
    CU STIMA.

  44. 45 i.nicolae octombrie 30, 2009 la 5:11 pm

    Domnule Nastase PS-ul este valabil pentru 98 la suta ditre parlamentari ,deci si PSD-isti .Referendumul este necesar,altfel nimeni nu ar fi luat in seama acest lucru.Vedeti cumva parlamentari care sa fie deacord cu reducerea numarului de parlamentari ? Hai sa fim seriosi .

    @ Harabula
    Corect.

    Toate cele bune.

  45. 46 Fratele Marx octombrie 30, 2009 la 5:32 pm

    😎 Habar nu am daca dl. Nastase se inspra de la Instalatorul sau invers. In loc sa puna in discutia colectivului utilitatea, oportunitatea, moralitatea, necesitatea referendumului in sine 🙄 si eventuale alternative (ceea ce pare cu totul si cu totul out of discussion), suntem pisati (alaturi de mesajul subliminal ca da, masura in sine e foarte buna :lol:) dar ca in subsidiar il ajuta pe ticalosul de Basescu facand astfel si mult rau. Aiurea. 😕 Referendumul e simultan cu turul intai al alegerilor care nu va fi capabil a fi in stare sa desemneze noul (sau vechiul 😛 ) presedinte. Deci nu-l avantajeaza pe ticalos. Daca va propune vreun referendum si pentru turul doi, eee, atunci ar fi de pedalat pe tema asta, alminteri e doar o discutie pentru iesirea din pana de subiecte. 😥 Caz doara n-o considera onor/horor opozitia ca ingrozitorul referendum ii va aduce marinarului 51% (sau mai mult :mrgreen: ) din primul tur. Mi-e teama ca lacrimile varsate pe acest referendum nu deplang ajutorul (ne)meritat pe care chipurile i l-ar aduce inamicului national numarul unu ci chiar pierderile pe care le va produce referendmul in randurile fragile noastre clase politice. Tot subliminal ni se transmite ca odata propus referendumul n-are cum sa fie respins de popor. 😕 Pai Vasile ce e? Nu e si el popor? Dar Instalatorul? Haideti sa ne mobilizam cu totii si sa ne pastram parlamentarii pufosi si numerosi. Ce? E mai tare puterea de sugestie hipnotica a chiorului de Cotroceni? 😆 Trassssting meeee….

  46. 47 Harabula octombrie 30, 2009 la 5:40 pm

    Basescu n-a existat. Basescu nu exista.
    Exista niste oameni ingretosati de viata politica. Exista oameni care urasc politicienii. Niste oameni care merg la crasma unde fac politica. Exista romani care au amante. Romani cara rad, canta si danseaza. Care merg la biserica si-si boteaza copiii.
    Si pentruca toti acestia trebuie sa poarte un nume, se numesc… Basescu.

    Basescu nu este un om, este un fenomen.

    Dar cei care sunt impotriva lui Basescu? Nenorocul lor este ca fiecaruia in parte ii poate fi identificat un interes. Cei mai multi sunt beneficiarii unui avantaj datorat altui partid. Vreau sa spun ca adversarii lui Basescu par persoane interesate intr-un fel sau altul in exercitarea puterii, pe cand fanii sai sunt oameni neangajati politic, uniti prin dezgust.
    Luati la rand toti ziaristii adversari ai lui Basescu si veti identifica un interes personal in atitudinea lor.
    O colectie de adversari ai lui Basescu gasim si pe acest blog.
    Au condamnat cu vehementa desemnarea lui Croitoru ca premier: „Nu suntem stat constitutional!” . Cu ce folos? A ramas tot pe-a bampirului… Asta dovedeste ca bampirul a avut dreptate.

    Pentru voi, stimati colegi de blog, inca cinci ani cu Basescu ar fi o nenorocire. Pentru mine, cinci ani cu Geoana ar fi jenanti. Cu un Isarescu ar fi foarte bine, cu Johanis acceptabili, cu Nastase suportabili, cu Antonescu imposibili.

  47. 48 Alex octombrie 30, 2009 la 5:51 pm

    DA, Vasile, PSD a luat bataie pe imagine. Pentru ca in tara cretinilor se castiga prin lovituri de imagine, victimizare, teatru ieftin in presa. Bunaoara mult-iubitul unor abonati ai blogului, crin antonescu, toata ziua buna ziua este pe sticla, plange (tema lacrimilor) si se vaieta ca el, saracul candidat al lui Dinu Patriciu, nu are o structura de putere in spate. Exact ca orfana DA acum cinci ani: ca la 20 de ani, fara griji si fara bani in fata Marelui Abuzator Adrian Nastase. Deci „prospatul” politician penelist (eu insa am crescut cu Crin, imediat dupa Revolutie l-am vazut in prim-planul vietii politice), chipurile nesustinut de o structura de partid puternica, slab, jigarit (va amintiti, conturile sustinatorilor pesedeului au fost blocate in ziua intrarii in campania electorala, crin il are „doar” pe ce cel mai bogat si influent om al tarii) este toata ziua la antene, surorile de caritate ale crucii rosii leberale.

    Haideti sa lasam vrajeala. Candidatul promovat de televiziuni va ajunge, ca in 2004 si precedentele, la CIOLAN. Prin urmare, cine vorbeste myult, contradictoriu si cu tupeu departe ajunge:

    PNL vrea sa-i ceara lui Croitoru desemnarea altor ministri.
    http://www.realitatea.net/vnn?bcpid=17181419001&bclid=1774292573&bctid=47012024001
    Deci spune orice, numai spune, iesi ca paduchele in fata.

    E musai sa te contrazici. Chiar picant. Cu numai cinci minute inainte (reteta reusita, garantat Basescu!) primadona noastra afirma: Crin Antonescu: Macar acum Croitoru ar trebui sa-si predea mandatul, asta daca nu este securist in misiune:
    http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-10-30&id=43206

    Prin urmare, contrazice-te candidatule pana la Cotroceni!

    @ AN
    Logica si bunul simt dauneaza grav carierei in Romanica!

  48. 49 horiasima octombrie 30, 2009 la 5:54 pm

    D-LE NASTASE,NU E MAI GRAV CA BASESCU SUSTINE UN DOCTOR CA STREINU CERCEL,CARE VREA SA INTRODUCA UN VACCIN,CE A PRODUS IN ALTE TARI,STERILITATE,DECES SI PARALIZIAT FETELOR?(HPV)

  49. 50 Chimu octombrie 30, 2009 la 6:22 pm

    Cei care s-au ocupat de campania lui Basescu au dorit si au reusit sa le faca un bine romanilor. L-au asezat in poza fara partea superioara a capului. Ori, se stie, tocmai acolo sta inteligenta. Si unde nu-i minte, o ia gura pe dinainte. Deci, acesta e Basescu.

  50. 51 Doru octombrie 30, 2009 la 6:26 pm

    Domnilor, cred ca am o surpriza pentru voi, Basescu s-ar putea retrage din cursa prezidentiala daca mai apar multe documente, il simt, se gandeste serios la asta, altminteri, daca da dracu’ si castiga trebuie sa raspunda 5 ani la toate acuzele din lume si ar avea ostil nu numai Parlamentul, pe asta il dizolva, dar si majoritatea populatiei, pe asta nu o poate dizolva, ar trebui sa-i sperie pe toti permanent pana cand va sta mai mult prin fata Cotroceniului negociind cu toate categoriile, nu cred ca merita efortul, cred ca va alege sa se bucure si el de roadele mandatului sau atat de productiv, dar si de Nutzi, vapoare are, insule inca mai exista…

  51. 52 gigi octombrie 30, 2009 la 6:31 pm

    In sfarsit,s-a trezit societatea civila!Slava Domnului,cu ajutorul sau si al neinfricatelor oengeuri,poate scapam de marinar.Cam tarziu,cam dubios,cam oportunist,dar fie primit!
    Si cand te gandesti cate ocazii de emancipare au avut oengeurile pana acum, si cum le-au irosit ele nonsalant!
    De pilda,referendumul ptr demiterea presedintelui,nepomenit fie numele lui.Cand,in unul dintre cele mai rusinoase momente din istoria parlamentarismului romanesc,s-au modificat legi pentru un singur cetatean roman,nepomenit fie numele lui,oengeurile au tacut malc.
    Au tacut malc si cand strategii pesede si penele si-au suflecat manecile,s-au asezat in fata plansetei cu harta Romaniei si au sfartecat-o judicios in colegii uninominale contorsionate,dupa cum avea fiecare primarii raspanditi prin judete.
    Acum demasca „prefraudarea”.Nu comentez imbecilitatea grotesca a termenului in sine.Ma gandesc,insa,n-ar trebui infierate in egala masura si alt tip de „prefraudari”?Iata un exemplu:de 5 zile incheiate,doua televizii importante in Romania europeana difuzeaza obsesiv epistolele cetateanului Haysam catre rude,prieteni,profesori,etc.,doar-doar o intelege tot poporul cine e „profesorul” si ce face el.Acum,nu ca ma-s fi asteptat sa fie popularizata corespondenta intre Heidegger si Hannah Arendt(desi-am fi fost cu mult mai castigati),dar chiar nimic despre doctrina,programe,bilanturi,perspective?Numai Haysam din zori si pana-n noapte?Nu tot „prefraudare” e si asta?
    Oengeurile au,fara indoiala,multe sustineri corecte pe tema referendumului pus la cale de presedinte cu iuteala de mana si fara bagare de seama.Au,insa,memoria scurta,Si privesc doar intr-o directie,cand spre Iliescu,cand spre Nastase,cand spre Basescu,niciodata panoramic.

  52. 53 tino octombrie 30, 2009 la 6:52 pm

    domnule prim ministru, oare de ce nu ati incercat in perioada aceasta cand detineti majoritatea absoluta in parlament si sa depuneti o initiativa parlamentara de modificare a constitutiei pentru ca romania sa devina o republica parlamentara, presedintele fiind ales de parlament si avand atributiuni strict protocolare si de reprezentare, pentru a feri poporul de un spectacol jalnic, care este campania electorala, precum si de a mai apare personaje precum basescu care cu manifestari de genul: hai ca-i de-al nostru, este de gasca, e din popor, sa insele asteptarile electoratului. sau poate ca romania ar trebui sa devina monarhie? batalia electorala sa se dea numai intre partide pe probleme strict economice. jumatate dintre tarile vest europene sunt monarhii si iata de succes. regret ca nu ati ajuns presedintele romaniei pentru ca sincer sa va spun perioada 2000-2004 a fost perioada cea mai prospera si benefica din familia mea. am simtit reale cresteri salariale (sunt cadru militar). regret ca nu ati fost desemnat candidatul psd la aceste alegeri prezidentiale. dar poate ca-i va lumina dumnezeu mintea lui geoana, daca va iesi presedinte, si va va numi din nou premier. multumesc si doamne ajuta.

  53. 54 Roxana Iordache octombrie 30, 2009 la 7:35 pm

    @nastase. Cum spuneam, susţineţi-l voi pe Geoană şi-l realegeţi pe Băsescu.

  54. 55 Florin octombrie 30, 2009 la 7:40 pm

    Da da, asa e asa e !

  55. 56 alinpatroi octombrie 30, 2009 la 8:10 pm

    Si la Timbuktu ploua…

  56. 57 ciprian-borsa octombrie 30, 2009 la 8:37 pm

    DOMNULE NASTASE BASESCU TREBUIE SA CADA IN ACEST AN
    IMPORTANT ESTE CA NOI TOTI PSD-ISTII SA FIM UNITI
    GEOANA ESTE CEL MAI BUN
    PACAT CA DUMNEAVOASTRA NU V-ATI REZOLVAT PROBLEMELE PE CARE LE AVETI
    ERATI UN BUN PRIM MINISTRU SI NICIOADATA NU ESTE PREA TARZIU

  57. 58 vasile octombrie 30, 2009 la 8:56 pm

    ” Preşedintele Traian Băsescu pregăteşte o mutare de şah în cazul în care Guvernul Croitoru nu trece de plenul Parlamentului în 4 noiembrie.

    Dacă Lucian Croitoru nu va putea să treacă viitorul Guvern prin “furcile caudine” ale Parla-mentului, preşedintele Traian Băsescu este pregătit să desemneze o altă persoană care să poată convinge majoritatea PSD-PNL-UDMR. Noul premier desemnat nu va fi nici Emil Boc, nici Mihai Tănăsescu, nici Alexandra Gătej şi nici Daniel Dăianu.

    Viitorul premier va fi, conform surselor ZIUA de CLUJ, nimeni altul decât un alt clujean respectabil şi respectat, liderul “Grupului de la Cluj”, Ioan Rus.

    Acesta este curtat intens de către Traian Băsescu pentru a accepta formarea Guvernului, oferindu-i-se inclusiv garanţia continuării mandatului în următorii doi ani în cazul în care, pe 6 decembrie, actualul preşedinte va obţine un nou mandat la Cotroceni. “Puntea de legătură” dintre actualul preşedinte şi Ioan Rus este Vasile Blaga, omul care controlează majoritatea organizaţiilor PDL din ţară şi unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Ioan Rus. Liderul “Grupului de la Cluj” a fost ministru al Administraţiei şi Internelor în perioada decembrie 2000 – iunie 2003, fiind apoi numit, până în vara anului 2004, vicepremier în Cabinetul Năstase. Rus a fost dintre cei care a negociat cu UE unul dintre cele mai dificile capitole: Justiţie şi Afaceri Interne.

    Ca ministru al Internelor, Rus a avut cel mai important rol în eliminarea vizelor de călătorie în UE şi a fost unul dintre principalii susţinători ai demarării proiectului Autostrăzii Transilvania. S-a retras din “politica mare” în 2008. Doar doi dintre miniştrii propuşi de premierul desemnat Lucian Croitoru au primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului: cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Vasile Blaga (34 de voturi pentru şi 28 împotrivă), şi cel al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu (32 de voturi pentru şi 10 împotrivă). Restul de 12 nominalizări pentru Guvernul Croitoru au primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare:

    Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea (25 de voturi împotrivă, 15 pentru); Ministrul Administraţiei şi Internelor, Emeric Florin Şaghi (40 împotrivă, 26 pentru); Ministrul Economiei şi Comerţului, Adriean Videanu (36 împotrivă, 29 pentru); Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor, Daniel Funeriu (21 împotrivă, 15 pentru); Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Radu Berceanu (42 împotrivă, 35 pentru); Ministerul Justiţiei, Cătălin Predoiu (36 împotrivă, 26 pentru); Ministrul Sănătăţii, Cristian Vlădescu (15 împotrivă, 11 pentru); Ministrul Mediului, Sulfina Barbu (21 împotrivă, 15 pentru); Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan (28 împotrivă, 18 pentru); Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară (20 împotrivă, 13 pentru); Ministrul Agriculturii, Adrian Rădulescu (43 împotrivă, 26 pentru); Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului, Theodor Paleologu (23 împotrivă, 20 pentru).

    Conform celor petrecute în Comisii, există mari şanse ca Guvernul Croitoru să cadă în plen. Se pregăteşte Ioan Rus?
    (Z.C.) ”
    Acum va intreb d-le presedinte:considerati ca se poate reitera in contextul relational dvs. cu grupuletul de la cluj, situatia cu Brutus? Avand in vedere trecutul, nu foarte indepartat in care obedientii de astazi, de la sala europa, cluj(d-rul cel chel care a lipsit cu desavarsire de 4 ani+schiopul cel de la „org. de tineret psd”), faceau aprecieri impreuna cu cei din grupuletul de la cluj,la adresa dvs., aducandu-va tot felul de apelative de genul:bombonel si altele si mai porcoase apreciind in sedinte deschise la municipiu si judet ca nu sunteti BARBAT, ma intreb pana unde poate merge compromisul politic? Nu v-a-ti intrebat de ce societatea academica nu a reactionat la jignirile aduse de Avramescu la prof. Marga?Poate pentru ca sunt pdl-isti multi chiar si in randuril epsd-ului cluj.Astept cu nerabdare un raspuns al dvs.

  58. 59 Fratele Marx octombrie 30, 2009 la 8:59 pm

    Ce bineee e ce bineee! Ce minunat! 😛 Va dati seama stimati concetateni ca anul asta Mos Craciun ni-i poate aduce in dar (si darul nu se cauta la dinti :lol:) pe Mircea Geoana ca presedinte (sau pe Crin sau pe Sorin, neesential) si pe Adrian Nastase ca prim-ministru? Va dati seama? Va dati seama dragi concetateni ca astfel Basescu va fi in randul celor n-au fost niciodata? 😕 si ca bula de timp a celor 5 ani petrecuti cu el va fi (vorba bunicutei cu basca rosie) pierduta (inutil 😥 ) pentru totdeauna? 🙄 Se va consemna oficial ca nici vorba de virilitate si ca totul n-a fost decat un hidrocel din lacrimi de iubire? :mrgreen: Oaky, Oaky ce noroc… Vom fi ce-am fost si mult mai mult de atata… 👿

    Ei, dragi concetateni, dar la varsta voastra voi mai credeti in Mos Craciun? Parca-i ziceati Mos Gerila! 😆 Scaparici, vino aici baiatule… Dar in Halloween credeti? Bau!

    @iordache, altii zice la fel despre oprescu si antonescu. Tu te exprimi libera 😆 sau esti diversionista? (Adica membra de la Divertis 😛 )

  59. 60 Alex octombrie 30, 2009 la 9:07 pm

    Iordache, sustine-l pe antonescu si ramaneti cu basescul!

  60. 61 Anca octombrie 30, 2009 la 9:11 pm

    Pe de o parte subscriu la afirmatia Roxanei Iordache,
    iar pe de alta, domnule Nastase, am de spus un singur lucru:
    ne enervam ca Basescu va frauda alegerile,
    dar noi nu manipulam presa si opinia publica prin sondaje false, nu-i asa?

  61. 62 Fratele Marx octombrie 30, 2009 la 9:18 pm

    Ce optimist esti frate Harabula 🙄 Sunt prea multi ca sa fie toti interesati. Unii e pur si simplu prea prosti. Doar! 😥 Fratele Murphy zicea ca daca ceva poate fi explicat prin prostia umana nu mai trebuie cautata alta explicatie. 😯 Departe de mine gandul sa zic ca toti adversarii lui Basescu e prosti. Nu e. Tu i-ai punctat bine. Si nici ca toti adversarii adversarului cu multe fete :mrgreen: al lui Basescu ar fi destepti. Daca era destepti vedea si ei ca nu e de intors si pleca 💡 de mult unde vedea cu ochii din ce tara traim virgula 😉

    Ai dreptate. Basescu e un fenomen. Deocamdata un fenomen meteorologic. Numai solstitiul de iarna ar putea sa-l transforme intr-un fenomen astronomic 🙄 sau istoric intr-o tara a tuturor ratarilor 😳 la ţanc si a amanarilor glorioase, la timp. Inainte. Tot inainte… Ca tot inainte era mai bine 😐

  62. 63 nastase octombrie 30, 2009 la 9:29 pm

    nordiclarisa,

    Articolele sunt scrise de mine dar, in functie de inspiratie, sunt mai bune sau mai proaste…

  63. 64 Fratele Marx octombrie 30, 2009 la 9:37 pm

    He-he, nordiclarisa a lovit tinta de doua ori cu aceeasi sageata :mrgreen: Si nici macar n-a folosti arcul, a aruncat-o cu mana. Iata talentul. 😎

  64. 65 Spiridus octombrie 30, 2009 la 9:44 pm

    „Salut ceea ce face societatea civila…”
    Nu sunt prea convins ca respectivele organizatii ar reprezenta societatea civila din Romania. Daca ar fi asa, ar fi trebuit ca si acum cinci ani sa se fi manifestat corespunzator. Nu-mi amintesc s-o fi facut.
    „Societatea civila” simte ca se clatina Basescu, ca probabil va veni altcineva la robinetul cu resurse si se adapteaza. Nu-l cred eu pe Parvlescu mai apropiat de morala decat de sursa de existenta.
    Parerea mea…

  65. 66 Alex octombrie 30, 2009 la 9:44 pm

    vasile, nu tine nici zazania intre adrian nastase si „grupul de la cluj”. N-ai inspiratie azi, asta-i tot.

  66. 67 Alex octombrie 30, 2009 la 9:51 pm

    Fratele Marx, vrem guvern militarizat! DA, vrem sa sarbatorim 20 de ani de la Revolutie cu un regim politic dupa model latino-american! Prim-ministru, ofiter sie si toti ministrii cadre active subordonate ierarhic! Razvan Ungureanu, ce zici?

  67. 68 George Serban octombrie 30, 2009 la 9:56 pm

    @Harabula
    eu n-as vorbi despre fidelitate in politica pe principiul deja penibil sustinut de unii potrivit carora … in politica doar boul este consecvent. Acesta este motivul pentru care avem atati boi in politica.
    As vorbi mai curand despre principii si moralitate in politica. Ma gandesc la cate un partid cum este acela pe care il elogiati „discret” care purtand lupte grele pentru a intra in Internationala Socialista, descopera peste noapte ca are vocatie de dreapta si se muta cu membri si mobilier in Partidul Popular doar pentru ca liderii cei mai notabili au devenit milionari in dolari in guvernarea 1996-2000. Vreti sa dezvolt subiectul?
    Prin urmare sunt printre cei mai indreptatit sa vorbesc despre moralitate in politica si fidelitate fata de principii.
    Va las sa judecati cu bunul simt pe care il dovediti cateodata 🙂

  68. 69 Karakas octombrie 30, 2009 la 10:05 pm

    @off-topic, dar important
    Guvernul (interimar) s-a hotarit sa trimita abia acum cereri pentru vaccinul antigripal H1N1 la companii straine. Vaccinul din productia nationala nu este gata pina in decembrie.

    In SUA, Canada si tari UE a inceput deja vaccinarea populatiei. In Romania se asteapta inca raspuns pina la 15 noiembrie pentru cererea de achizitie.

    Situatia poate fi mai complexa decit ce citesc eu in presa, insa bazat pe rapoartele media, mi se pare iresponsabil ca guvernul nu a fost pregatit din vreme pentru o eventuala stare de necesitate privind gripa H1N1.

    Uite-asa, la propriu, politica maninca din viata romanilor. La ce foloseste scandalul zilnic, cind oamenii sunt infectati cu H1N1, si cind nu exista vaccin?

    http://www.mediafax.ro/social/ministerul-sanatatii-a-trimis-cereri-pentru-vaccin-ah1n1-la-patru-producatori-5068781/

  69. 70 contele octombrie 30, 2009 la 10:08 pm

    @Vasile
    Te juri pe rosu ca ,daca sursele tale de incredere de la Ziua de Cluj o dau in bara si Ioan Rus nu va fi viitorul premier , incetezi sa mai citesti ziarul si-ti faci mea culpa pe blog ?

  70. 71 George Serban octombrie 30, 2009 la 10:15 pm

    @Contele
    Excelenta, imi cer scuze dar nu stiu care este mai mare: contele sau baronul local 🙂 sper ca stiti de gluma.
    In ceea ce priveste politica si democratia va sugerez sa le abordati dupa matematica. Va amintesc, daca ati stiut, si poate le spuneti si celorlalti ca 70% este un pic mai mare decat 30%. In logica dumneavoastra (cu siguranta faceti parte din majoritatea de … 30% 🙂 ) aveti de ales, sau va intoarceti cu picioarele in jos si veti vedea lucrurile normal sau ramane optiune cu matematica, poate mai dificila.
    In rest, reiterez intrebarea – si cred ca asta este motivul supararii dumneavoastra – de ce ungurii au stat doua saptamani in strada pentru o singura minciuna a premierului iar noi nu actionam, promovand absenteismul, fiind mintiti explicit. Adica favoritii dumneavoastra, in discursurile publice, mint fara rusine pe termen scurt. Adica, azi o toarna la televizor si peste doua zile constatam ca atat Boc cat si Basescu ne-au mintit cu nerusinare. V-am convins sa plecati dintre cei 30% si sa veniti in randurile celor 20%+30%+4%+14%+2%=70% ?

  71. 73 Fratele Marx octombrie 30, 2009 la 10:26 pm

    Frate Alex dar de unde stii tu asa de bine gradele? 😯 Ca ma si uimesti 😉 Tu ce grad aveai inainte de a fi dat afara din schema? :mrgreen: Sau te pomenesti ca le stii scotocind prin poseta sotiei. 🙄 Si cum ai ghicit ca-mi place de Razvan Ungureanu si ca nu-mi place de sotul Adrianei Saftoiu? Haide fii atat de bun si lamureste-ma inainte de a ajunge sa cred in spiritism. 😯 ca tot a aparut si domnul George Serban prin zona. 😎 demnul fiu al tatalui sau. 😥

  72. 74 Ioan Iosif octombrie 30, 2009 la 11:39 pm

    @ Alex

    „… si bunul simt dauneaza grav carierei in Romanica”. E bine sa mentinem o perspectiva mai larga si sa nu uitam ca regula este valabila si in Occident. Nu o fi Romania aproape de perfectiune dar sarlatanii ajung departe si ‘dincolo’ urmand acest principiu.

    @ Vasile
    un motiv in plus care sa ne faca multumiti ca traim in Romania, este faptul ca si Occidentul este si el infestat de dobitoci care se lasa foarte greu convinsi care ar fi cele mai bune solutii pentru problemele lor colective si individuale.

  73. 75 instalatorul octombrie 31, 2009 la 12:38 am

    Am citit pe blog citeva opinii dezaprobatoare la articolul dlui Nastase: o critica pentru lipsa de finete, un dat cu firma in cap, ba si o sugestie ca dl Nastase ar fi folosit un comentariu mai vechi al meu ca sursa de inspiratie pentru P.S.-ul din articol. Cred, cu tot respectul pentru colegii comentatori, ca domnii si doamnele care au facut aprecierile s-au grabit. Eu cred ca articolul dlui Nastase este un articol de finete, care atrage atentia printre altele si asupra unui lucru neobservat pina acum. Si nici eu nu am pus pe blog niste extrase din legea referendumului fiindca nu aveam altceva mai bun de facut la momentul respectiv. Ceea ce nu a observat nimeni pina la momentul aparitiei articolului (ori poate a observat, dar nu a scris) este ca au trecut zece zile de campanie electorala, inclusiv pentru referendum si nici un partid nu si-a definit si nu si-a facut publica pozitia pentru referendum. Nici macar pedeleul. Cum vor vota la referendum – daca vor vota la referendum – electorii sustinatori ai altor candidati decit actualul presedinte? Electorii pedelisti vor vota conform dorintei presedintelui; este si aceasta o cheie a tinerii referendumului, regruparea propriilor electori. Totusi, pedeleul nu are o campanie proprie privind referendumul. Daca ar desfasura-o, atunci intr-adevar ar trebui sa-si demisioneze parlamentarii. Deoarece, care este sensul de a incasa lefuri (ori pensii) de senator ca sa militezi pentru desfiintarea senatului? Chiar o mica umbra de onorabilitate presupune a parasi camera parlamentara pentru a carei desfiintare militezi. La deputati, devine contradictoriu a dori micsorarea numarului deputatilor, dar, simultan, a nu te indura sa renunti la propria leafa (ori pensie). Celelalte partide, care au candidati la prezidentiale, se afla si ele intr-o situatie dificila in ceea ce priveste referendumul: a face campanie deschisa pentru actuala formula parlamentara inseamna a atrage atacuri in cadrul campaniei paralele, prezidentiale. Nu mai detaliez ce fel de atacuri. A milita pentru alta formula este din nou complicat, fiindca intrebarile sunt deja puse. Partidele trebuie sa gaseasca o solutie si pentru referendum, continuarea blamarii lui nu poate masca la nesfirsit lipsa acesteia, la un moment dat le-o va spune chiar presedintele. O indicatie electorala trebuie transmisa. In ceea ce ma priveste, conform articolului 30 (2) citat in comentariul anterior si considerind ca blogul dlui Nastase a devenit un mijloc de informare in masa – prin numarul de accesari) imi exprim opinia pentru mentinerea actualei structuri parlamentare si voi vota nu la cele doua intrebari. Articolul dlui Nastase mai pune, cu rafinament, in evidenta ceva: modalitatea de tinere a referendumului la gramada cu prezidentialele, in sensul unei singure sectii de votare, arata faptul ca presedintele pare a controla in acest moment BEC. Altfel nu imi explic decizia de a merge la vot si pentru prezidentiale si pentru referendum intr-o singura sectie de votare, decizie pe care o cred favorizanta pentru presedinte. Si mai pune in vedere si neputinta de pina acum a partidelor in ceea ce priveste aspectul organizatoric al alegerilor. Presedintele a deschis foarte multe „teatre de operatiuni”, simultane, iar prietenii sai se misca foarte repede si precis. Partide vestite nu cu mult timp in urma pentru organizare si precizie nu sunt in stare sa lupte simultan in mai multe puncte si sa tina pasul cu prietenii presedintelui. Sunt lucruri pe care dl Nastase nu le scrie – fiindca pesede are strategi electorali, iar dl Nastase nu are de ce sa incerce sa li se substituie – dar care reies din ceea ce scrie. Cel putin pentru mine. Si cred ca si pentru alti colegi comentatori.

  74. 76 Dragos octombrie 31, 2009 la 12:39 am

    Dan Tapalaga (Hotnews): ”Trei partide si cateva sindicate, doua posturi TV si trei moguli traiesc sub o tiranie inchipuita. Descriu cu ochii iesiti din orbite o fictiune politica: dictatura lui Basescu. Ceilalti, tiranizati de fictiunea lor, abia mai pot respira aerul imbacsit de minciuna si manipulare. Mistificarea de proportii poarta semnatura celor doi falsificatori profesionisti: trusturile lui Vantu si Voiculescu. In Romania se inmultesc dizidentii de mucava, falsii profeti ai democratiei reuniti in Alianta Anti. Direct sau prin slugile lor, denigratorii statului de drept incing atmosfera unei mici apocalipse artificiale, de incubator. Cu trei saptamani inainte de alegerile prezidentiale, ratiunea a murit. Traiasca delirul !”.

  75. 77 instalatorul octombrie 31, 2009 la 12:40 am

    Iar ideea ca eu l-as putea inspira pe dl Nastase mi se pare nespus de hazlie. Si de falsa.

  76. 78 Sibilla octombrie 31, 2009 la 2:14 am

    @C Moldovean,
    Tinere talent, NU este o * formulare nefericită * ci, PROSTIE CU CARUL , INCULTURĂ, geaba te trimiseră pe-acilea să dregi busuiocul, coana Udrea Cocoş nu e la prima abatere de genu, bubuie şi mai şi semnalizează, punct.
    Cât despre toarăşu Băsescu, luaţi-l , păstraţil, împăiaţi-l voi, căci dacă s-a tot însoţit de bună voie nesilit de nima-n lume cu-asemenea specimene, personaje, gen Leana, buldogul fost, actualmente un lache, etc etc… a demonstrat cu vârf şi-ndesat care-i sunt limitele, neputinţele, slăbiciunile, scuteşte-ne şi meri învârtindu-te cu gaşca de păcălici de România, impostori pe scena politică, adicătelea cohorta de terchea-berchea PD-L, pe pustii cu voi. Amin.
    Sibilla
    P.S. Vă dau un sfat, nu-l zuitaţi la plecare pe Frunzăverde, luaţi-l, ca să nu vă … plictisiţi, majkă 😉 :))) Nush sigur de pricepi tălicăă ce zisăi, că nu pari descuiat, eşti numai credul, naiv, servil, dar…. mizez pe faptul că transmiţi ce transmisăi eu dija 😉 Poate şi pe…. nea contele, corespunde cunva * tiparului * peruzea 🙂

    @fratele marx…
    Bre cipiripi, da ce vioi eşti tălică, plătesc ai tăi ghini, găsiră sponsori, au resurse, vă ziseră să să v-avântaţi de-amboulea, orice, numai să mai probiţi civa, dară… ce-ai mă, n-auzişi de frâne, eşti apucat de streche de debitezi şi-aiurezi numai trăsnăi ? Te mai şi-ndrăgostişi subit de…. smiley, ete capodoperă de schemă pedelachee şi mai ai impertinenţa să voroveşti tumna tu, de… Moş Crăciun… Trebe că sunteţi disperaţi rău de-aţi ajuns să vă dedaţi , după mintea voastră pe bigudiuri la asemenea panarame de schelăieli, jalnicilor.
    Promiţi că nu-ţi iei jucăriile şi rămâi bufon pe-acilea dacă-ţi recunosc că, par egzamplă sibilina, io mă, …. scrisăşi tăt până acilea da, că trec mai departe, aşe… eu şi milioane ca mine, Credem şi-n Moş Crăciun , şi-n Moş Nicolaie, da mă, Credem în Bine, pe-onoarea ta de slugă la dârlugă că te-abţii şi nu te-oftici ? Haide, nu muşca tastatura şi-apoi mai bei un deţ-două şi zbang un alt coment di doi criţari, chipurile ce tare eşti, ce muşchiulos, ce faci tu legea pe blogul AN-ului… ţţ ţţţ ţţţţţ… iar mă-ndur, ca de obicei de milă şi mă repet, bufonii sunt TOLERAŢI, atât. Zâi să te ia buba pă tine că tu te respecţi ? Nu mie, majkă… ho!
    Zalmolxe mi-e martor că, prăpădiţi ca tine folosesc pedelacheii pentru treburi d-aistea la care te pretezi prin blogosferă, fie mă, nu doar tu. c-are pedeleaua punga mare la cât a tooot furat şi jecmănit, numai că, vă folosesc de fraieri şi-apoi vă azvârlesc la ghenă, dar… problema ta, c-aşa-i.
    Domoleşte-ţi pornirile, numai dacă vrei, dacă insişti, continuă…. poa că-ţi aduce Moş Nicolaie, nu jordiţa binemeritată ci, am eu o viziune că mulţi troglodiţi veţi sta cu dejtu-n gură fluierând apoi a pagubă…
    Sibilla

  77. 79 blogideologic octombrie 31, 2009 la 3:20 am

    Îngrozitor !
    Astă noapte, deschid contul meu de e-mail pe yahoo.com, şi găsesc un mesaj de la Traian Băsescu !

  78. 80 Aya octombrie 31, 2009 la 7:07 am

    @

    Adrian Nastase

    IN DIRECT, LA TV: BOC A FACUT DOVADA MATERIALA A FRAUDARII ALEGERILOR!

    CHIAR NU VEDE NIMENI CA 14 ESTE O DATA-LIMITA SI CA URMEAZA „STAREA DE NECESITATE” (CU PRELUAREA CONTROLULUI DE CATRE ARMATA SI RESTRANGEREA DREPTURILOR)?

    CAND VA FI SESIZATA CURTEA CONSTITUTIONALA SI DE CATRE CINE?

    Citez: „e greu de dovedit ceva juridic” referitor la frauda morala.
    Da, insa vineri 30 octombrie, la Realitatea TV, Emil Boc a facut (fie din cinism- aratand in ce grad putem fi sfidati- fie fara sa vrea) dovada clara a fraudarii alegerilor in 22 noiembrie 2009.

    A aparut la emisiunea lui Razvan Dumitrescu si, foarte agresiv, a aratat (insistand ca imaginea sa fie preluata de camere, astfel incat sa fie vizibila- a fost) o foaie de hartie pe care erau tiparite niste coloane din al caror titlu se vedea clar PENTRU PRIMIREA CAROR BULETINE SEMNEAZA cei care se prezinta la urne.
    (Bineinteles, Boc insista pe ideea total aberanta- si ilegala, fara nici un fel de discutie- ca referendumul si primul tur de scrutin sa fie acoperite de aceleasi comisii, in aceleasi sali de votare; nu are sens sa detaliez imbecilitatea aceasta).

    Dupa cum se stie, MAI NOU, IN MOD CIUDAT- SI OBSERV CA NIMENI NU IA ATITUDINE IMPOTRIVA ACESTEI NOI ILEGALITATI FLAGRANTE- in 22 noiembrie avem, simultan:
    – primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale;
    – referendum pentru „Parlament unicameral”
    – „referendum”(?!?) pentru reducerea numarului de parlamentari.

    Aceasta a treia „idee” -a „referendumului” privind reducerea numarului de parlamentari- e mai nou aparuta.
    (Fie unii dintre noi- printre care ma numar- nu mai au deloc memorie, fie la nivelul clasei poltiice se intampla ceva extrem de grav, constand in lipsa de reactie la aparitia unor halucinante incalcari ale oricaror legi.
    Cum s-a „decis” si „referendumul” asta- al doilea, legat de reducerea numarului de parlamentari?
    Ce e cu dementa asta totala, careia clasa politica nu i se opune?
    Cui ii este frica si de ce?
    Daca nu este vorba de frica, inseamna ca, aproape in intregime, clasa politica romaneasca si-a pierdut anticorpii democratiei!).

    REVIN LA HARTIA ARATATA DE BOC, IN DIRECT, LA REALITATEA TV.
    Acolo era scris clar, negru pe alb, ca persoanele care se prezinta la sectiile de votare, in 22 noiembrie 2009, SEMNEAZA PENTRU BULETINUL DE VOT PENTRU ALEGEREA PRESEDINTELUI SI PENTRU BULETINUL PRIVIND „PARLAMENTUL UNICAMERAL.
    A SPUS SI BOC, CLAR, CA DESPRE ACESTEA DOUA BULETINE ESTE VORBA.

    Dar, a aratat pe post, TREI BULETINE distincte (pentru presedinte, pentru Parlament unicameral si pentru reducerea numarului de parlamentari).
    Nu trebuie sa sclipeasca de inteligenta cineva pentru a realiza ca SE PRIMESC TREI BULETINE SI SE SEMNEAZA PENTRU DOUA!

    Trec peste faptul (absolut logic) ca pot exista persoane care sa nu doreasca sa participe la „ambele referendumuri”.
    Imi este cat se poate de clar ca nu doar democratia, dar si ideea de democratie este batjocorita. Nu voi insista, acum, asupra acestui lucru- am tocit tastatura de cate ori am detaliat subiectul.

    ATRAG ATENTIA, INSA, CA „AMALGAMAREA” NUMARULUI DE VOTANTI – DAR SI AL BULETINELOR- CARE EVIDENT SE PREGATEA A SE REALIZA CU „REFERENDUMUL” LEGAT DE PARLAMENT, ACUM SE VA PUTEA FACE FOLOSINDU-SE „AL DOILEA REFERENDUM”.

    ASTA NU MAI ESTE FRAUDA MORALA- ESTE FRAUDA MATERIALA ANUNTATA!
    Ne-a fost anuntat, in direct, CUM se vor desfasura lucrurile in sectiile de votare.
    Am fost anuntati (cu cinism? sau sa fie o scapare?) clar cum va fi fraudata legea (astfel, fiind fraudate si alegerile).
    Faptul anuntat, in direct, la TV, de premierul Romaniei (seful guvernului care organizeaza si alegerile, si cele doua referendumuri) ca se vor distribui trei buletine distincte (privind trei optiuni diferite),- care au fost si aratate pe postul TV- dar se va inregistra prezenta la urne DOAR PENTRU DOUA dintre acestea, indica frauda.
    Daca nici acum nu este clara frauda care se pregateste (printr-un fapt material- nici macar nu mai este vorba doar despre intentie!) nu mai este nimic de spus!

    Dincolo de frauda dovedita material, in ceea ce a aratat Boc mai apare ceva care poate fi CEL PUTIN o neregula: rubricile care contin semnaturile pentru alegerea presedintelui si pentru „referendum” se afla pe aceeasi coala de hartie!

    Or, sunt doua chestiuni diferite, cu reglementari diferite, privitoare la doua chestiuni diferite: alegeri prezidentiale si referendum.
    (Am spus doua chestiuni diferite, intrucat despre a treia- reducerea numarului de parlamentari- nici macar nu se face vreo mentiune!).
    Macar pentru salvarea aparentelor legale ar fi putut sa tipareasca liste diferite! Nici atata osteneala nu si-au dat!

    NU AM SEMNALAT ACESTE LUCRURI PENTRU A MA LAMENTA!
    Nu ma intereseaza idei de genul „asa au facut mereu, la ce te asteptai, etc”. NU fac parte din categoria celor care se resemneaza in fata ilegalitatilor.
    Ma intereseaza cum procedeaza acesti impostori si, evident, autori de fapte penale PENTRU A FI OPRITI sa produca urmari prin faptele lor.

    Sunt furioasa vazand ce se petrece.
    Desigur, este campanie electorala si stiu foarte bine ca toti candidatii se deplaseaza in tara.
    Dar imi pare absolut jenant cand ii vad cu balonase, spirale, inconjurati de aplauze (nu mai comentez tot spectacolul) in tot felul de locuri, rostind discursuri in care infiereaza faradelegea (si spun ce ar face ei) DAR NICI UNUL NU SE UITA LA REALITATEA EFECTIVA, NICI UNUL NU ACTIONEAZA EFECTIV. PARE CA NICI UNUIA NU II PASA DE „AMANUNTELE” ESENTIALE.
    Ma uit si la „specialistii” care ii inconjoara.
    Imi amintesc de alte epoci.
    Ca si acum, „specialistii” se plimbau frumos in masini, umblau cu nasul pe sus „foarte importanti” si nu luau seama la realitatile care puteau schimba negativ (si au schimbat negativ!) fata lucrurilor.
    Asa sunt si „actualii” (din toate „staff-urile”- fara exceptie).
    Nu sunt suparata, sunt revoltata (si mai am un sentiment, de-a dreptul visceral, pe care nu il numesc).
    Daca prezidentiabilii (nu ma refer la Basescu- banuiesc ca este clar!) nu se trezesc din „euforia” electorala, s-ar putea ca degeaba sa mai fie inscrisi pe buletinele de vot.

    Nu inteleg DE CE si cum este admisibil CA NUMAI PE ACEST BLOG sa fie semnalate, insistent, neregulile (din fericire, ideile sunt preluate si- chiar daca, uneori, dupa indelungi insistente- verificate si aplicate) iar in „zonele specializate, de campanie” nimeni nu vede nimic, toti sunt fericiti, „au treaba multa” si „nu au timp” (abia ma abtin de la comentarii!).

    Nu inteleg DE CE prezidentiabilii (repet, ca sa fie si mai clar- nu ma refer la Basescu, este elementar ca acesta nu se va sesiza in privinta unor lucruri care ii sunt profitabile!) se limiteaza la a vorbi si iar a vorbi, si nu actioneaza (desi doi dintre ei au posibilitatea de a face mult mai mult decat sa vorbeasca).

    A fost sesizata Curtea Costitutionala (in baza art. 146 (e) din Constitutia Romaniei) in privinta conflictului juridic de natura Constitutionala intre Parlament si Presedintie?
    Dintre cei indrituiti speranta era doar la presedintele Senatului!
    A actionat in acest sens (de mare importanta si gravitate) sau crede ca este suficient sa spuna, la intrunirile electorale, ca el este „solutia”?

    Ce „solutie” avem, cata vreme pe 14 noiembrie se incheie interimatul guvernului si intram in criza politica REALA, el fiind singurul care poate da- si de la care ne putem astepta sa dea- solutia pentru a o preveni, sesizand Curtea Constitutionala in privinta conflictului mentionat?

    Ma gandesc daca nu cumva exista o alta cale prin care tot societatea civila sa actioneze, sesizand presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (acesta fiind, la randul sau, conform Constitutiei, in drept sa sesizeze Curtea Constitutionala in legatura cu conflictul mentionat).

    Ma mai gandesc daca nu cumva acelasi presedinte al CSM ar putea fi sesizat (pentru ca, la randul sau, sa sesizeze Curtea Conbstitutionala) de CELALALT PREZIDENTIABIL, parlamentar si tot sef de partid parlamentar, care a si propus varianta de premier sustinuta de actuala majoritate parlamentara.

    In lipsa asteptatei reactii directe (lipsa generata de faptul ca prezidentiabilii care ar trebui si ar putea sa actioneze sunt ocupati- desigur, cu multele vorbe electorale, activitate de mare importanta si care rezolva toate problemele!) incerc sa identific solutii mai sofisticate, dar care sa duca la acelasi rezultat.

    CE FACEM?
    Asteptam sa fie fraudate alegerile (a aparut si dovada materiala!!!!) pentru ca, apoi, sa ne lamentam?
    Privim cum se plimba si ascultam cum vorbesc prezidentiabilii care pot actiona- ca sa ne trezim, deodata „luati prin surprindere” (precum unii primari de zapezile din decembrie) de momentul in care se termina perioada legala de interimat a guvernului, fara a fi incercat, macar, solutia sesizarii Curtii Constitutionale?
    Ne leganam in iluzia ca „spectacolul mediatic Hayssam” rezolva ceva (nu rezolva absolut nimic- cine crede altfel fie este naiv, fie se preface!; senzatia pe care o am, vazand toata vanzoleala televizionistica legata de Hayssam- praf in ochi!- este aceeasi cu un titlu celebru al lui Sartre )?

    NE PREFACEM CA NU VEDEM CA SE PREGATESTE DECRETAREA „STARII DE NECESITATE” (intentie „scapata” de Videanu, de altfel- care a spus clar ca o comisie lucreaza deja la identificarea posibilitatii „de a se actiona ca in Mexic”; chiar nu citeste nimeni nici macar stirile, pentru a vedea ce inseamna asta?) SUB MINCINOSUL PRETEXT AL „GRIPEI PORCINE” CARE ESTE BANALUL GUTURAI? ASTEPTAM PENTRU ASTA DATA DE 14? Asteptam sa se inchida frontierele pentru ca nici macar observatori straini sa nu mai putem avea, la alegeri?
    Asteptam sa se restranga drepturile civile, sa se inchida (conform legii respective, exista aceasta posibilitate) „anumite posturi TV si de radio” si „sa fie suspendate anumite ziare”?
    Sa se interzica intrunirile publice (se intelege de la sine, ar fi aspru sanctionate, conform acelei legi dure, si protestele publice, de tipul celor din ultimele zile)?
    Sa fie preluat controlul administratiei centrale si locale de catre Armata?
    CHIAR NU VEDE NIMENI CA DATA- LIMITA ESTE 14, CAND SE TERMINA PERIOADA DE INTERIMAT A GUVERNULUI?

  79. 81 Aya octombrie 31, 2009 la 7:29 am

    @

    Adrian Nastase

    Rectific: este vorba despre 26 noiembrie (data-limita)- 45 de zile (perioada de interimat) de la data votarii motiunii de cenzura.
    Tot ceea ce am semnalat, in rest, este valabil.

  80. 82 Vasile, octombrie 31, 2009 la 7:56 am

    Contele,

    Indiferent de coloratura de cacao pe care o porti la shalvari pari un om inteligent si o spun cu rugamintea de am fi scuzate rautatile.
    Din pacate nu din fericire , pentru ca nu este o fericire , cunosc mult mai multe decit crezi, si daca iti spun ca blaga e corupt din nasterea lui ca pseudo-vames ,si ca morisca sereleurilor isi are originea intr-un premiu „oscar” , organizat toccmai pe cunostintele lui de vames ,ar trebui sa ma crezi pe cuvint.
    In toata sarada exista o cheie daca reusesi sa dechizi vre-o usa ai sa afli si tu ,neplacut de multe lucruri reale despre ai tai.

    PS.

    Din „descoperirile” lui Stanescu peste 80% sunt surse de incredere,ziaristul mai adauga un 20% de „extraordinar” de exagerare, eu l-am urmarit cind scria si de Talpes un subiect mai apropriat mie, acolo unde peste 30-40 % era totusi adevarat.Singurul adevar pe care Stanescu nu-l cunoaste absolutr de loc este partea neagra din viata si averea amiculul lui Patriciu.
    Rus poate va fi urmatorul premier daca Basescu este reales.

  81. 83 instalatorul octombrie 31, 2009 la 8:19 am

    Poate ca, dupa ce va compara salariul lunar al europarlamentarilor romani cu salariul lunar al parlamentarilor nationali pe care presedintele doreste sa ii elimine, pesedeul se va gindi sa faca urmatorii pasi (toti, nu unii dintre ei):
    – sa ceara public micsorarea salariului europarlamentarilor romani de 6 ori.
    Prin scrisori deschise adresate dlui Barroso, sa ceara:
    – recomandare a UE privind o norma de reprezentare unica la nivelul parlamentelor nationale.
    – recomandare privind salarizarea parlamentarilor nationali din UE
    – injumatatirea numarului europarlamentarilor incepind cu data de 1 noiembrie
    – salarizarea celor ramasi la nivelul parlamentelor nationale
    Si mai poate sa ceara, prin scrisori deschise:
    – un al doilea post de comisar european, in afara celui de la agricultura
    – minimum doua ministere in viitorul guvern european.

  82. 84 wickerman octombrie 31, 2009 la 8:24 am

    „Traian Basescu vrea sa fraudeze iar alegerile!” – seamana a pleonasm 🙂

  83. 85 instalatorul octombrie 31, 2009 la 8:27 am

    Ma refeream la salariul total pe o luna.

  84. 86 Gabriela Savitsky octombrie 31, 2009 la 10:02 am

    La varianta asta mă gândeam şi eu. Dacă, după alegeri, facem anticipate, este posibil ca Parmanentul să nu „beneficieze” de serviciile PD-L.

  85. 87 contele octombrie 31, 2009 la 10:14 am

    @George Serban
    Multumesc pentru deferenta (absolut necesar cand stai de vorba cu un conte ).Insa,problematica pe care am abordat-o exhaustiv nu necesita un asemenea raspuns din partea d-stra .Evident ca matematic 70% este mai mare decat 30% (chiar daca politic acest 70 % este conjuctural ,pe o perioada extrem de scurta de timp ; s-ar putea ca acest 70% sa dureze doar vreo luna,doua iar apoi sa apara un alt 70% care sa dureze mai mult .Avem aceasta experienta ,nu ? Adica la acest 70% presedintele nu e valabil ,ne revoltam ca nu ne reprezinta ,apoi ,la cealalta majoritate ne linistim .Atunci sa aleaga parlamentul presedintele in functie de majoritatile ad-hoc constituite .). Nu asta era ideea .Am spus ca, dupa logica d-stra,ar fi trebuit ca secolul asta sa-l fi petrecut in strada .Ori credeti ca Basescu e primul om politic demagog ?Sau ultimul ? Sa-l sanctionam cu votul nu cu o bata-n cap. In aceeasi logica ,cum comentati Piata Universitatii ?
    Favoriti ? Va referiti la perciuni ?
    Sunteti convins ca fac parte din acea majoritate de 30 %?Pe pariu ?Sunt un conte cam scapatat…

  86. 88 contele octombrie 31, 2009 la 10:41 am

    @Vasile,Vasile !
    „Ai mei „?Te referi la familia mea ?La prietenii mei ? Au facut lucruri reprobabile si eu nu stiu ?
    Sa nu-mi spui ca ti-a trecut prin cap ca „ai mei „inseamna tipii cu culoare portocalie la shalvari ?Vai!Unde ai mai vazut conte matelot ?Eu sunt un aristocrat ,domnule !Un singur lucru ma deranjeaza :sa fiu manipulat si sa-mi bage altii pe gat adevarul lor .Daca ma conving ca au dreptate eu renunt la parerea mea (numai prostii au certitudini,nu ?)Stiu si eu (si nu fac parte din vreun serviciu secret ,titlul imi interzice ) destule persoane onorabile facute praf in mass-media ,cu probe „indubitabile”,cu o logica a acuzatiilor impecabila .Dar eu STIAM ca nu este decat o insailare mestesugita.Chiar gazda acestui blog stie despre ce vorbesc .Asa ca ma infierbant mai greu .Atentie !Nu sunt avocatul lui Blaga !Cat despre Ziua , dac-o cheama Can-Can sau Click mi-e totuna.Cat despre interesele care-i mana -n lupta…stim cu totii ,nu ?
    Ca sa inchei,n-o sa mai zic nimic de Ziua ;o sa astept cu interes sa vad care din previziuni o sa se implineasca .

  87. 89 contele octombrie 31, 2009 la 10:46 am

    @Sibilla
    Zi-o pe aia dreapta :ti-s simpatic ?

  88. 90 elena octombrie 31, 2009 la 10:50 am

    Va stimez si va respect f.mult domnule Adrian Nastase si aveti dreptate,basescu fraudeaza alegerile folosinduse de referendum.
    Va rog frumos trebuie sa faceti ceva ,toata clasa politica trebuie sa actioneze si sa ia masuri impotriva acestui dictator basescu.
    Basescu trebuie pedepsit, propun dupa alegeri sa i se anuleze 2-3% din voturi,pt.ca nu sunt cistigate pe drept!
    ROMANIA ARE NEVOIE DE SCHIMBARE VOTEZ MIRCEA GEOANA!
    Si nu uitati ce v-am rugat…multa sanatate.

  89. 91 elena Pentru Aya octombrie 31, 2009 la 10:58 am

    Aya esti super tare imi place mesajul tau si sunt de parere ca basescu trebuie pedepsit :
    1. a incalcat constitutia;
    2. se foloseste de referendum pt.a cistiga voturi….si totul nu se opreste aici…!
    Este limpede ca basescu este un dictator …. si unul foarte rau.

  90. 92 Constanteanu Moldoveanu octombrie 31, 2009 la 11:08 am

    @sorin gyorgyfalvi
    @marcus

    Nu este necesar sa ma insultati, doar sa incercati sa imi raspundeti logic, asta daca se poate… Cit despre calitatea persoanelor care posteaza aici e clar ca s-a imbunatatit puternic de cind am venit eu. Ca sa fie clar, nu sunt membru al unui partid politic. Si nici comandant de nava cum a inteles marcus gresit. Am terminat Marina etc dar am ales sa lucrez la uscat de multa vreme, vorba bancului pe care il stiti cu totii: imi place sa socializez.

    @Gabriela Savitsky

    Nu stiu in ce masura mai exista dubii ca dl Basescu va fi ales presedinte. Automat asta va aduce un serios avantaj PD-ului in ipoteza anticipatelor, mai exact cred ca s-ar risca o majoritate clara impreuna cu UDMR si minoritatile. Pe cale de consecinta ma indoiesc ca vreun partid politic in afara de PD isi doreste anticipate (si nici de PD nu sunt convins ca isi doreste anticipate)…

    Inca o data, incerc ca port o discutie rationala asa ca va rog sa imi raspundeti in acelasi ton, fara sa ma ametiti cu insulte sau cu isterii personale.

    Acestea fiind spuse va doresc un weekend minunat dragilor si dragelor!

  91. 93 eugen octombrie 31, 2009 la 12:06 pm

    Base se dovedeste inca o data un animal politic dominant capabil sa preia initiativa.

    De ce dupa experienta cu primul referundum opozitia nu a inteles nimic si nu a transpus recomandarile comisiei de la Venetia in lege ?. De ce nu s-a miscat sa anuleze ordonanta de urgenta cu modificarea legii in procedura de urgenta?. De ce nu a venit anterior lui cu un referendum pe o tema populara de exemplu reforma sistemului de sanatate sau anularea abuzivelor ordonatede urgenta.

    Or fi in Europa referundumurile mai rare dar in SUA referendumurile in state impreuna cu alegerile sunt comune si cu teme special alese sa mobilizeze alegatorii catre partidul sustinator. Joc dur dar se face ca nici
    transformarea antenelor in megafon de propaganda nu este chiar kosher.

  92. 94 eugen octombrie 31, 2009 la 12:07 pm

    Mie mesajul de pe panouri imi stringe stomacul. De ce ne este frica nu vom scapa … insotit de chipul lui Zeus. Ma tem ca intr-adevar vom mai vedea fata lui la Cotroceni inca cinci ani. Oprescu are dreptate pe Geona si Crin bruta politica ii va minca de vii.

  93. 96 GHEORGHE octombrie 31, 2009 la 12:18 pm

    Domnule Nastase, prea multe randuri pentru un fapt evident pentru majoritatea celor prezenti pe acest blog, nu sintem chiar idioti domnule Nastase.

    Este le fel de evident ca prin neglijenta dumneavoastra ca singura persoana cu inteligenta politica dovedita, Traian Basescu, calare pe referendum, va fi din nou presedinte.

    Asteptam o solutie si nu o constatare tarzie, domnule Nastase.

  94. 98 Sibilla octombrie 31, 2009 la 2:13 pm

    @contele,
    Eteee… de parcă nu ştiai că ştiu că ştii, doar ţi-am mai spus, vă iubesc pe toţi şi pe niciunul, de rea, îm rest, mică,. paşnică, inofensivă… cunoşti * descântecul * .
    Relax, pentru sibilina, simpatic e zâmbetul copilăriei, văzuşi că n-ai de ce să te simţăşti ameninţat? Văzuşi, da-ţi pică mai bine să te alinţi, dobro.
    Sibilla

  95. 99 Aya octombrie 31, 2009 la 3:43 pm

    @

    Contele

    NU TOTI CEI ANTI- BASESCU POT FI ALIATI

    Ai dreptate, nu faci parte din categoria care poate fi generic numita „30%”-dar din alta, a carei existenta a fost sesizata/este cunoscuta de foarte putini (printre care ma numar).

    Mai exact, esti parte a celor care sustin interesele reprezentate PRIN Boc- mai specific, sustin acele interese reprezentate PRIN Boc si contrare lui Basescu.
    Este o nuanta pe care cei ca tine au incercat sa o ascunda (banuiEsc ca nu doresti sa detaliez, de ce!) dar nu s-au dovedit a fi tocmai niste asi in acest sens.

    Asa cum am mai afirmat, nu toti cei care sunt anti- Basescu sunt- sau pot fi/pot fi acceptati- aliati!

  96. 100 Alex octombrie 31, 2009 la 4:03 pm

    @ Fratele Marx
    „Tu ce grad aveai inainte de a fi dat afara din schema?”
    Pai e secret. In prezent, anumiti abonati ai blogului domnului Nastase au sugerat ca as fi agent CIA trimis aici pentru a organiza o retea in sprijinul Axei.

  97. 101 eficientaenerg octombrie 31, 2009 la 4:54 pm

    Ascult -muzica-colega ca deputata Irinuca Loghin-„Nici o boala,nu-i mai grea….”-decat Prostia in Alegeri! Romania-nu esti si tu …Germania II ??! Sa vina-2 mil.romani…inapoi!

  98. 102 contele octombrie 31, 2009 la 5:09 pm

    @aya
    Cum sa-ti spun eu cat mai soft ca sa nu-ti jignesc orgoliul ?Nu vreau sa fiu aliatul tau contra lui Basescu.Iti respect opiniile ,si pe ale tale si pe ale celuilalt Che Guevara in fusta (Sibilla,simpatia mea),dar nu pot si nu vreau sa va fiu aliat .Cat despre faptul ca m-ai dibuit fan Boc ,ce sa-ti spun ?Nu stiam ca exista si categoria asta de suporteri .Dezvolta subiectul.Am si eu o intrebare :e o conditie necesara sa fii pe o anumita baricada cand postezi pe blogul asta ?De fapt,daca ma gandesc bine ,va pot asemui cu niste luptatori (amazoane!)din linia intii ce din cauza luptelor neincetate aveti nervii in pioneze si vedeti dusmani peste tot .scurt pe 2.Nu va sunt aliat dar nici dusman .M-am ratacit si eu pe aici,pe blog .Si pana ma trimite gazda acasa (sau plec singur)ma dau in barci,dobro.
    @sibilla
    fata,ce inseamna dobro?Sper ca nu facui oarece pocinog …

  99. 103 Aya octombrie 31, 2009 la 10:57 pm

    @

    Contele

    Daca (doar) te-ai ratacit, uita asprimea drumului. Locul e primitor.

    Nu am afirmat ca esti „fan Boc” (nici nu as putea, caci te suspectez de inteligenta). Nu cred ca poti ajunge pe locul acela, vorba lui Svejk.
    Ma refeream la o zona generica (deci, nu la o categorie de „suporteri”, cum spui, caci nu cred sa existe asa ceva; am facut trimitere la interese reprezentate PRIN Boc, ceea ce, este usor sesizabil, are un cu totul alt sens). Poate, voi detalia subiectul cu alta ocazie.

    Che Guevara? Cah (pentru mine)! Nu pot vorbi in numele Sibillei ,dar sper sa imi impartaseasca opinia metaforic si pe scurt exprimata.

  100. 104 Sibilla noiembrie 1, 2009 la 1:04 am

    @contele,
    cum zisăi şi cu alte ocazii, tinere talent, au mai făcut şi alţi guguştiuci greşeala/păcatul de-a suspecta oareşce nickuri c-ar fi cu, te citez * nervii în pioneze *… majkă, te-ntreb again, unde drak auzişi tălică de sârb lin, că sună cum nuca-n păretilii din soba dinapoi, suspiciunea mătăluţă :)))
    Făcuşi pocinog… aaaa… faci natrag înţeleg, ţi-e frică :)))
    Azi fusăşi meta-euforic, da-ţi găsişi cu cine, pas !
    E, acu e timpul să-ţi zic : nije dobro, te-nghite jupânul de află că nu-l ascultaşi şi insistaşi, io-ţi zisăi…
    Ce alegi : * Ană, zorile să varsă… * sau * care frunză pică jos, nu mai suie unde-o fost… *, c-auzii că-ţi vine-a doini, de simpăticuţ ce te.. dedai 😉 🙂
    Meri şi te dă-n bărcuţe pe miriştile unde mai fusăşi, ştii tu care, aia te asigur că ia notiţe, de la Aya, ciuti bre şi notează, ai ce şi-ţi mai e şi de folos, n-aşe ? De la tălică, ce să iei, că dacă nema… Să nu zăuit, c-adusăşi vorba de amazoane… vezi pe la ecumenica duduie Udrea, eventual, bicouz tavariş , surprise but, numai cele ca ie confundă caii cu armăsarii, concluzionând, nu te ţine, nu te dai, pe-nţelesul tău, că de simpatic ce-mi eşti mă îndur şi-ţi spui derect : cele ca noi, ştiu să Devină Arc peste … hule, de tot soiul, nu ţine… nush de ce am presimţirea că ştiai asta, dar, iarăşi zic, în lipsă de … altceva, te alinţi şi zău nu te opresc nici eu, nici nima-n lume, sau… pociacă, cum îţi sună mai cool, emanşipatule;)
    Ceva, dobro ? Păi, în campanie, se mai şi amuză * muzele *, zâi Bogdaproste şi nu mai zâmbi, putea fi de plâns, da scăpaşi ieftin de data aista numa..
    Ce n-ai da tu pe * nervii * altora, că nu te hotărâşi de vrei sau îţi doreşti 🙂
    Nici măcar cipiripi fratele marxu nu nervozează pe nimeni, e şi el un suflet, deh.
    haide zdravo, mă teleportez să-l sudui pe cipiripi cristoiu, de fonseca că de Cotroceni mie una…
    Sibilla
    P.S.sama numa să nu dai în pacimă d-atâta narcisism, şi-am rădicat una sprânceană de sibilină, cum zisăi la glezne dacă nu te ţine, ciuti.

  101. 105 Vasile, noiembrie 1, 2009 la 8:43 am

    Contele,

    Postul ,”vasile spune: octombrie 30, 2009 la 8:56 pm ” nu-i al meu , ar trebui sa-i observi stilul vs greselile gramaticale. Elementar watson.

    Alex,
    Eu doream sa spun cu totul altceva ca PSDeul aflat la guvernare si in 1996 si in 2004 nu a putut frauda alegerile chiar asa de tare incit sa schimbe decisiv alesul boborului.
    Acum da-mi voie sa-ti spun sincer ca eu am votat CDReul si l-am „dezvotat” o data cu accesiunea lui Basescu ca factor de decizie primordial al acelui guvern.Pot insa sa-ti precizez ca bunastarea si linistea guvernarii PSDeului condus de dl.Nastase si Iliescu si-a avut ca origini pe linga buna administratie a domnului Nastase si in baza geo-politica si economica transpusa in practica prin eforturi extraordinare,de CDR(declararea falimentului a patru banci) ,participarea Romaniei alaturi de NATO la razboiuil impotriva Serbiei,masurile economice ale lui Mugur Isarescu, printre altele!

  102. 106 blogideologic noiembrie 1, 2009 la 9:01 am

    „Daca (doar) te-ai ratacit, uita asprimea drumului. Locul e primitor.”
    Când o să înveţi şi tu logica elementară, Aya 🙂 ? Pe un drum aspru se merge uşor, indiferent că este om, automobil, sau tren.

  103. 107 leo noiembrie 1, 2009 la 12:56 pm

    Aya,
    un încăpăţânat mai mare ca mine, dintre cei deranjaţi de încăpăţânarea unui încăpăţânat mai mare ca noi, nu spui care, persoană importantă (şi) p-acilea 😉 , ar avea totuşi ceva a-şi zice…

    Dovada materială a fraudării alegerilor! Băsescu hăhăie, Nuţica lui iar cheltuie… TREBUIE SĂ DĂM CU EI DE PĂMÂNT! IEŞIM LA VOT !


    deh, ce (d)răcuşor aş fi dacă nu mi-aş vârî coada… 😆

  104. 108 samohts noiembrie 1, 2009 la 12:59 pm

    P.S.-ul acela chiar este amuzant …totusi daca vrem sa reducem numarul de parlamentrari e usor juumate din cei psd si jumate din cei pd sa-si dea demisia =))

  105. 109 Ioan noiembrie 1, 2009 la 4:44 pm

    Din balconul casei mele vad cu binoclul o intersectie prin care trec tramvaie, troleibuze, autobuze, microbuze, taximetre, motociclete, biciclete, alte vehicule si autovevicule insumand jde mii de cai putere, in culori diferite si bineinteles cu destinatii diferite. Fiind o intersectie cu trafic mare pe toata durata zilei, arareori trece o luna fara sa-si faca aparitia in mijlocul ei agenti de circulatie cu creta si cu ruleta in mana. Evident, ei marcheaza, masoara, analizeaza, se consulta la telefon cu sefii erarhici. (desi ma intreb eu si de asta data ce rost mai au consultatiile lor telefonice cu sefii ierarhici; ma rog, dar mai stie cineva acum care este procedura corecta) Mai zilele trecute insa, ei, agentii de circulatie (ca sa fie clar pentru toata lumea iubitoare de adavar) masurau in draci latimea celor patru trotuare pietonale (pentru cei interesati trebuie sa precizez ca, de la A Videanuu incoace, pe trotoar mai circula si biciclete; indiferent de latimea trotoarelor urbei noastre dragi) Apoi, ca intr-un desen de executie a unei constructii metalice complexe, urmand ordinea operatiilor, au venit picameristii, apoi betonistii care au fixat in cele patru gauri din trotoarul virgin, de pana atunci, patru tevi de „fi” 40 si lungi 200. Si, fix la ora 10 au sosit patru flacai in negru, fara masti pe figura, care au infipt rapid in cele patru gauri, care de fapt erau 16 (cate patru fiecare colt de intersectie) cate o teava de „fi” 39,5 si inalta de 1,80m. Au urmat, in mod miraculos, patru roiuri de furnici care au montat pe stalpii metalici, infatisati mai sus, o panza impermeabila cu 16 figuri reprezentandu-l pe insusi Actualu’. De acolo, de pe cele 16 laturi, ale celor patru constructii metalice, ne someaza de o saptamana ca „de ce ne este frica nu scapam” si cu biciu’ in mana, tinut de cele patru banere imense ce ocupa fiecare latura a imensei artere de circulatie, il mana pe fiecare trecator, perpedes sau motorizat, sa mearga la referendum si sa voteze pentru Romania. Evident pentru Romania lui; asa cum, asemenea milogului cu mana intinsa ne cere la fiecare pas sa-i dam si de asta data Romania toata inca cinci ani. Din urma vin insa alte si steaguri. Sunat ale lu’ Ontanu, ale lu’ Iordanescu, ale lu’ … Si noi il sustinem pe Basescu, spun ei cu gura stramba de pe afisele strambe si ele si rupte de de vant.

    PS

    Asediu’ este total iar tehnica aruncata in lupta este de ultima generatie. Razboiu a coborat in strada si se duce la baioneta. Pentru fiecare metru, pentru fiecare strada, pentru fiecare localitate. Acum, are si insemnele puterii depline, absolute. Sceptrului i s-a adaugat de ieri buzduganu’ si scutu’. De zile trecute, si liberalu’ lu Conu’ Dinu il urmeaza indeaproape. Cea ce se intampla sfideaza total crunta realitate. Este prea mult si vor plati.

  106. 110 Ac noiembrie 1, 2009 la 10:10 pm

    Anagramă

    „Letcon e” o unealtă banală care se mânăreşte pentru a încălzi piese metalice, spre lipirea lor cu plumb, cositor,etc. Mirosind anagrama dintre ghilimele, identificaţi un comentator căruia i se potriveşte subtila definiţie prea prescurtată. Succes !

  107. 111 contele noiembrie 2, 2009 la 8:08 am

    @Ac
    contele !Mama,ca destept sunt !

  108. 112 Vasile, noiembrie 2, 2009 la 8:10 am

    Ac,

    Daca bagai scula invers in priza si o inmulteai , ar fi iesit „contele”!

  109. 113 contele noiembrie 2, 2009 la 8:30 am

    @Vasile
    Hmmm!Tu esti Vasile cu „V” mare.Celalalt e vasile cu „v” mic .Mi s-a parut mie ceva dubios :prea scria corect gramatical ala!Dupa primele 3 fraze am intrat la idei…
    Ce inflatie de vasile pe blogul asta !

  110. 114 Alex noiembrie 2, 2009 la 4:26 pm

    Vasile, in concluzie, s-a vazut diferenta dintre Guvernul Ciorbea si celelalte surogate pana in 2000 si Guvernul Nastase.
    Romania si-a schimbat cu 180 de grade optiunile strategice incepand cu „era Pascu” (ministrul care „intamplator” a negociat intrarea in NATO a Romaniei). Pe vremea Conventiei, rolul decisiv i-a revenit Presedintelui Constantinescu (Remember, Romania avea un Guvern tamp, dar un ambasador de clasa la Washington), pentru ca Guvernul Nastase (ministru de externe, acelasi fost ambasador de pe vremea lui Constantinescu) sa duca Romania in NATO si UE.

    Eu inteleg disperarea pentru ciolan, miza alegerilor o reprezinta un guvern conectat la resurse pentru trei ani de zile…

    PSD nu a fraudat alegerile, liberalii si pedeii, da. Si nu vor da inapoi acum cand miza este colosala.

  111. 115 Vasile, noiembrie 2, 2009 la 5:44 pm

    Alex,

    Mircea e un baiat istet, un smecher , din gasca lui Talpes in mod sigur nu prea apropriat de Nastase , dar politica externa a guvernului PSD a fost dirijata ferm de dl. A. Nastase, asta pe de o parte.
    De cealalta parte optiunile strategice ale Romaniei au fost schimbate la 180 de grade in mod sigur de presedintele Constantinescu, dl. Nastase a inteles ca strategia si diplomatia chiar daca converg in anumite situatii sunt totusi doua stiinte distincte.

  112. 116 Alex noiembrie 2, 2009 la 6:30 pm

    De Pascu. Linia a fost continuata de unul singur (Constantinescu a fost singur, guvernul tamp fiind o piatra de moara). De altfel, vad ca o buna parte din aripa Civic Maedia – GDS contesta tocmai strategia de politica externa a prese3dintelui Traian Basescu.

  113. 117 pit noiembrie 4, 2009 la 7:58 pm

    in disperarea lui piratul e in stare sa o fure si pe masa,jos cu hotii de berceanu,videanu,udrea si toate haimanalele pedeliste.batetii mar

  114. 118 cristina decembrie 8, 2009 la 11:52 pm

    da, asa este.


  1. 1 Cele mai bune articole de prin WordPress.com « Franturi de viata in Romania (Pieces of life in Romania) Trackback pe octombrie 30, 2009 la 11:43 pm

Lasă un comentariu






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!