Receptie de rămas bun la Ambasada Rusiei

DSC_0533.JPG

Ii rog pe Dan Tăpălagă si compania (n-am spus numele acesteia) să nu se enerveze. Am fost ieri la receptia de rămas bun oferită de ambasadorul Rusiei, Oleg Malginov, cu ocazia incheierii misiunii sale in tara noastră. O persoană cultivată, un bun diplomat. Imi aduc aminte de dezbaterea pe care am organizat-o impreună la Fundatia Titulescu, in urmă cu ceva timp. Sigur, contextul relatiilor bilaterale si cel al relatiilor internationale  este complicat dar tocmai din acest motiv cred că trebuie păstrate canalele de dialog. Mai ales, in conditiile in care „zona de demarcatie” intre Occident si Rusia s-a mutat, practic, pe frontiera noastră.

Cred in continuare in importanta participării noastre la NATO dar nu pot să nu văd faptul că in partida de sah intre SUA si Rusia, presedintele Clinton a mutat gresit, in urmă cu aproximativ un deceniu, „inventând” o tară – Kosovo – ceea ce a oferit un pretext Rusiei in ceea ce priveste Crimeea, ceea ce a modificat echilibrul in Marea Neagră, ceea ce…Si este clar că, după pacea Putin-Erdogan, Marea Neagră se consolideaza ca mare inchisă iar anunturile NATO in acest domeniu nu vor fi urmate de măsuri concrete. Asa incât s-ar putea ca, in viitor, să urmărim cu binoclul felul in care bărcutele lui Borisov se vor deplasa spre Yalta, sub protectia navelor de razboi ruse.

 

 

 

82 Răspunsuri to “Receptie de rămas bun la Ambasada Rusiei”


  1. 1 ZeV iulie 13, 2016 la 8:42 am

    Scuze, acum am vazut noua tema, cred ca aici este mai potrivit comentariul de mai jos:

    Mircea Popescu

    Rasfoind blogul domnului Nastase (singurul pe care il citesc) am dat peste formularea dvs, adresata d-nului T-Rex:

    ,,Cat despre „inteligenta” afirmatie ca Statele Unite constituie cauza razboiului sectar din Siria, m-ati lasat fara replica. In fond, daca propaganda ruseasca v-a facut sa credeti asta, cum as putea eu sa ma bat de unul singur cu „rt.com” sau alti troli care bantuie prin presa.”

    Stimate domn, dati-mi voie sa va adresez o intrebare: De ce credeti ca cineva care gandeste altfel decat dvs, este ,,infectat” de/cu propaganda ruseasca, in conditiile in care principalele canale media din Romania sunt in mod evident pro-subordonare fata de interesele americane ?
    Sincer, mie insumi imi pun si o alta intrebare (retorica): Este posibil ca cei mai contaminati de propaganda stalinista si totalitarista (in genere) sa fie chiar americanii nativi, prin implementarea dictonului clasic ,,Cine nu este cu noi este impotriva noastra” ? Exact ca in anii 50, pe timpul mccarthy-ismului, perioada stango-foba mai cunoscută și ca a doua panică roșie ?
    Dvs, daca mai aveti ceva romanesc inlauntrul dvs, ar trebui sa fiti mai circumspect. Parerea mea.
    Ar trebui, de exemplu, sa va intrebati daca razboiul din Irak a fost unul legitim. Si sa va mai puneti si intrebarea daca situatia post-razboi este mai stabila decat pe timpul lui Saddam. Eu nu-mi amintesc de organizatii teroriste structurate teritorial in Irak, in vremea regimului ,,totalitar” de la Bagdad. Un regim care a facut mult bine Statelor Unite in perioada razboiului de opt ani contra Iranului, un stat fundamentalist perceput ca inamic al SUA (dupa revolutia islamica). Nu trebuie sa va spun eu prea multe despre istoricul acestui conflict, in urma caruia o fregata americana (USS Stark) a fost puternic avariata de rachete Exocet iraniene, un conflict in care Iranul a folosit numeroase arme americane vandute regimului ultimului sahinsah Mohammad Reza Pahlavi.
    De fapt, exista o constanta in toate aceste evenimente si altele similare:
    America se comporta in logica militarista, non-ideologic si non-principial, dupa cum bate vantul intereselor sale. America l-a creat pe Bin Laden (prin sustinerea mujahedinilor afgani contra rusilor), dar ulterior a trebuit sa raspunda atacului asupra turnurilor gemene, dupa ce Al Qaeda, creata pe logistica americana, s-a intors impotriva Americii.
    In Siria, SUA s-a pozitionat complet gresit, furnizand arme adversarilor unui alt regim stabil (cel al lui Assad), dar a deschis cutia Pandorei din care a iesit ISIS, armele rebelilor ajungand, in mare parte, in mainile teroristilor.
    Practic, terorismul islamic international este creatia cvasi-absoluta a SUA.

    Cred ca americanii ar avea de castigat in urma unor cursuri de perfectionare la Kremlin pentru a-si amplifica competenta diplomatica, a serviciilor si a militarilor proprii. (Z)
    ps
    Colegului George Ban ii spuneti ca dvs aveti primatul ideii cu ,,Forta de Descurajare” de la Marea Neagra. Eu as fi fost mai circumspect in locul dvs. Se pare ca domnul Yohhnis v-a citit blogul si a aflat inainte de colegul George Ban despre aceasta propunere ,,indrazneata” (menita , chipurile, sa ingenuncheze Rusia) si s-a repezit sa o comunice partenerilor din NATO. Rezultatul ? O noua rusine pentru statul roman, din nou in offside. Asta se intampla cu cei care au, sau preiau tot felul de idei. Ce a ramas din rolul NATO asumat (prin documente oficiale) in Romania ? O mentiune, in comunicat, ca organizatia va contribui, in continuare, la sustinerea luptei anticoruptie (sic!). Restul ,,e” vorbe goale, sau fraze ,,de lemn” in dosare ce vor fi arhivate pentru posteritate, dupa ce efectul asupra opiniei publice se va fi estompat.
    Asta este imaginea, asumata public, ca un stigmat etern (deoarece verba volant, scripta manent), de catre seful statului roman:
    Ca Romania este o tara corupta, deci, nesigura pentru investitori. Daca Yohannis, care nu este roman, nu ar fi reprezentat Romania, as fi inteles. Pe de alta parte, consider ca acest om a fost norocos ca s-a nascut in Romania.
    In Germania ar fi ramas, foarte plauzibil, un biet profesoras de fizica la tara, cu o singura casa.
    Apropo, stiti, probabil, ce nume poarta emitatorii si purtatorii de prea multe idei, nu-i asa ? (Z)

  2. 2 Cristian Moldoveanu iulie 13, 2016 la 9:04 am

    Ar fi bine daca ar fi doar Tapalaga si gasca lui, dar mai sunt si alti jurnalisti, respectabili in general, care daca se apropie vreun oficial roman de Putin sau de alt oficial rus, incep sa strige ca din gura de sarpe, cum a indraznit cutare sa se apropie de Putin? Am vazut cazul Ponta, cand era pe stadion la olimpiada parca si era si Putin prin zona. Scotandu-i din ecuatie pe cei care sunt vanduti si scriu doar ce li se spune, parca ii compatimesc mai mult pe ceilalti, care chiar cred ca e rau sa te apropii de rusi. Oare ei nu inteleg ca dialogul e o cheie care poate deschide multe usi, care poate rezolva multe probleme trecute, actuale si viitoare? Ei nu inteleg ca niste cuvinte pot avea o putere mai mare decat a armelor, a amenintarilor sau ultimatumurilor? Nu cred ca inteleg.

  3. 4 Fragmentarium Politic iulie 13, 2016 la 10:08 am

    Oleg Malginov, un produs stralucit al noii scoli diplomatice ruse. Discret si dedicat misiunii fundamentale a diplomatiei, de a aduce incredere, cooperare si mai presus de orice pace. Nu stiu daca aceasta triada a diplomatiei de aur a avut-o inscrisa ca motto pe biroul din Ambasada de la Bucuresti, dar in mod cert aceste valori s-au simtit in demersul sau diplomatic, de apropiere si intelegere ruso-romana, de iesire din incremenirea vechilor stereotipuri. Sa nu lasam trecutul sa ne incurce viitorul este un concept diplomatic valid. Sa auzim numai de bine, Oleg!

  4. 5 ZeV iulie 13, 2016 la 10:22 am

    Tapalaga n-ar trebui sa se enerveze, din moment ce oengistul domn Cumpanasu a a avut un amplu interviu cu distinsul ambasador, difuzat pe DNATV.
    Un diplomat desavarsit, care nu si-a permis niciodata sa dea lectii de anticoruptie, sau de orice altceva, autoritatilor romanesti. Inca o dovada ca cei de la Moscova pun mare pret pe instruirea si calitatea personalului diplomatic propriu.
    Eu sunt foarte curios ce va urma, adica, daca Rusia va acredita imediat un alt ambsador la Bucuresti, sau va proceda intocmai ca SUA care ne-a tinut cativa ani doar cu un atasat amarat, dupa plecarea lui Gitenstein. Nu ca acesta din urma ar fi plecat foarte departe, mai precis, pana la Fondul Proprietatea nefiind o distanta ce necesita un zbor cu avionul. (Z)
    Sau, ca atasatul american si oricare functionar de la Ambasada SUA fi fost mai putin insolenti decat titularul in relatia cu institutiile romanesti si cu regulile de circulatie din Romania.
    Totusi, sa vedem daca Rusia va raspunde cu aceeasi moneda, sau va da o lectie de diplomatie atat SUA, cat si Romaniei.

  5. 6 Fragmentarium Politic iulie 13, 2016 la 11:11 am

    Modificarea/schimbarea Constitutiei: Iesirea din conceptul de “Cortina”

    Intr-un interviu pentru AGERPRES, fostul presedinte al CCR, Augustin Zegrean, a afirmat despre Constitutie ca “este bine facuta”, ca “decat modificata, mai bine alta.”

    Acest punct de vedere mi se pare pertinent, la fel si comparatia pe care a folosit-o cu “o muzica ce suna bine”, de la care nu poti modifica nici macar o nota fara riscul de a suna altfel.

    Cand a fost pompierismul USL cu modificarea Constitutiei, am fost ingrijorat de posibilitatea de a inlocui ceva verificat si cu “consfintire” occidentala, care a facut fata la toate crizele, cu altceva mai putin bun.

    Totusi, Constitutia are un viciu de fundament, care consta in faptul de a fi fost alcatuita pe baza unui concept de “Cortina”, care este in contradictie cu globalizarea si mulipolaritatea noii lumi in care traim.

    Parerea mea este ca o iesire din conceptul de “cortina” va fi mai devreme sau mai tarziu necesara. Acest lucru nu va insemna nicidecum abandonarea directiei Vest, ci iesirea din unilateralismul uniazimutal si castigarea libertatii multilaterale, de miscare si relatii in toate azimuturile.

    http://www.agerpres.ro/justitie/2016/07/13/interviu-video-augustin-zegrean-constitutia-e-bine-facuta-o-muzica-ce-suna-bine-decat-modificata-mai-bine-alta-10-56-14

  6. 7 ZeV iulie 13, 2016 la 12:03 pm

    liviu bejan
    iulie 13, 2016 la 8:22 am

    Nu cred ca Durer ar fi cel mai potrivit sa imortalizeze personajele politice din Noul PMP. Ma gandesc ca mai adecvat ar fi James Ensor (13 aprilie 1860 – 19 noiembrie 1949).

  7. 9 Mikael Tincu iulie 13, 2016 la 1:19 pm

    @ A. Nastase Credeti ca directorii ‘Companiei’ nu doresc o pace (in interes personal bineinteles) cu Federatia Rusa?

  8. 11 T-Rex iulie 13, 2016 la 1:34 pm

    Cred ca e inteligent sa pastrezi canalele de dialog deschise cu toata lumea, mai ales cu cei cu care esti intr-un potential conflict.

    Am remarcat ca dl. Malginov nu ne-a dat „instructiuni” de folosire a democratiei. Daca timpurile erau mai bune, probabil reusea mai mult. Sa recunoastem ca nici diplomatia noastra fata de Rusia nu a reusit mai mult. Din pacate activitatea Ambasadei noastre de pe Mosfilmovskaia 64 e poate cunoscuta doar de colegii unguri vecini.

  9. 12 T-Rex iulie 13, 2016 la 1:58 pm

    De obicei, tarile „civilizate” emit avertismente de calatorie pentru cetatenii lor, atunci cind siguranta si viata lor poate fi afectata de diverse evenimente in alte tari.

    MAE nu a dat nici un avertisment cetatenilor sai despre pericolele ce ii pasc pe romani daca viziteaza SUA, si mai ales acele orase unde sunt comise zilnic omucideri. Poate au zis ca daca romanii inca stau la coada la vize, ce sa ii mai sperie si cu un „avertisment”?

  10. 13 amanet autoturisme iulie 13, 2016 la 1:59 pm

    Oleg Malginov si-a facut datoria fata de tara lui, aici, la noi in tara.
    Acum cine-o veni in locul dansului ramane de vazut si de apreciat mai departe.
    Cat despre Tapalaga & Co. nimic de adaugat, ii stim foarte bine.

  11. 14 T-Rex iulie 13, 2016 la 2:15 pm

    @Mircea Popescu, am citit mai „la rece”. Cind spuneti:

    „Cat despre „inteligenta” afirmatie ca Statele Unite constituie cauza razboiului sectar din Siria, m-ati lasat fara replica.”

    Nu, nu spun ca SUA sunt CAUZA acestui razboi sectar. El a existat de foarte mult timp intre diversele „secte” din regiune. Dar spun ca SUA au fost o cauza principala pentru agravarea razboiului din SUA, prin antrenarea si inarmarea „rebelilor” sirieni ce luptau impotriva regimului Assad. E suficient de dramatica aceasta realitate, ce a produs mult prea multe victime. Da, reiese din media ca SUA sunt vinovate pentru omorirea multor civili nevinovati, prin implicarea in acest conflict, ca si multe altele. Vezi Libia mai recent, unde Presedintele dvs, Obama, a recunoscut public vina sa si a SUA.

    Numai ca scuzele astea, ca si ale lui Blair, nu sunt cu nimic mai bune ca recunoasterea de catre Putin ca Rusia s-a implicat militar in Donbas. Marilor puteri nu le pasa de oameni si efectele deciziilor lor atunci cind fac uz de arme si provoaca conflicte in alte tari. Asta ar fi o chestiune ce ar trebui rezolvata pe plan international, cu o institutie mandatata sa monitorizeze, sa analizeze, sa emita judecati si pedepse mari pentru incalcarea normelor de drept international. Daca exista asa o institutie, atunci ori nu isi face treaba, ori e nevoie de un pas calitativ nou si o „reforma”, ca tot le place americanilor sa reformeze pe la unii si pe la altii, asa cum vor ei.

  12. 15 T-Rex iulie 13, 2016 la 2:33 pm

    Am citit raportul SUA despre Romania: „Investment Climate Statement” pe 2016. Este un raport echilibrat, si profesionist realizat, care arata si pros so cons investitorilor americani potentiali. Sunt alti specialisti in economie care deja au comentat si analizat acest document.

    Avantajul americanilor e ca sunt muncitori si eficienti. Noi inca nu avem un „Raport despre Climatul Investitional din SUA” pentru antreprenorii romani. De ce nu il avem? Ar trebui ca si americanii sa avem acet tip de informatii pentru toate tarile. Asta ar trebui sa fie una din sarcinile importante ale MAE sau ale altei institutii romanesti.

    Avem nevoie de investitori romani in SUA si Canada. Asta daca se vrea un parteneriat autentic si echilibrat. Mai ales la nivel de mici intreprinzatori ce ar vrea sa isi deschida o afacere. Parerea mea – subiectiva evident – e ca ar da chix majoritatea, pentru ca nu prea e loc de mici firmulitze. Dar poate se gasesc niste nishe. Evident, e nevoie de sprijinul partenerilor la inceput.

    http://www.state.gov/e/eb/rls/othr/ics/investmentclimatestatements/index.htm#wrapper

  13. 16 Mircea Popescu iulie 13, 2016 la 2:52 pm

    „…ceea ce a oferit un pretext Rusiei in ceea ce priveste….”
    Ehehe, domnule Prim-Ministru, cum mai preluati argumentele Rusiei, care, sarmana de ea are nevoie, vezi Doamne, de pretexte pentru agresivitate.
    Spuneam in alte parti:
    „Desi le provoaca, Moscova nu crede in lacrimi, dar sunt naivi care cred in lacrimile Moscovei”.
    Sa fiti doar naiv, domnule Adrian Nastase sau, in cazul asta, sunteti „diplomat pragmatic”?
    Desi, cu atata pragmatism diplomatic si politic, Romania tot amputata a ramas chiar daca ati fost si dumneavoastra ce ati fost.
    Banuiesc ca-l aprobati pe candidatul la presedintie, Klaus Iohannis: „Acele localități nu se află pe teritoriul României, au fost cândva. Cu siguranță când voi fi președinte voi face vizite și în Chișinău și în Cernăuți, am prieteni de mulți ani care se trag din Cernăuți și Chișinău.”
    Am taiat firul in patru pornind de la aceasta exprimare in „Klaus Iohannis” ( https://mipopescu.wordpress.com/opinii/klaus_iohannis/ )

  14. 17 Mircea Popescu iulie 13, 2016 la 3:03 pm

    @Zev, poate n-ar strica sa vedeti cati ani n-a avut Romania ambasador la Washington, ca semn de dispretuire a relatiilor cu Statele Unite. Credeti ca un asemenea afront nu se vede?
    Un negru vine la un interview in Africa de Sud pentru o inalta functie intr-o corporatie.
    – Bun venit, dar va spunem de la inceput ca nu mai putem sa va oferim vila cu 10 camere, ci doar cu 5.
    – Bine, primesc.
    – Si nici piscina nu va mai fi olimpica ci va avea doar 20 m.
    – Accept si asa.
    – Si nu veti mai avea elicopter ci doar un Merceds.
    – Hai domnule, va bateti joc de mine?
    – Dar cine a inceput?
    Asa si cu faptul ca ambasadorul american n-a fost trimis la Bucuresti. Dar cine a inceput?

  15. 18 Mircea Popescu iulie 13, 2016 la 3:24 pm

    @Zev, da am spus intotdeauna ca sunt un idiot. Ce sa fac acum cand mi-am dat arama pe fata si am promovat prea multe idei? In fond, stiam ca nimeni nu-i profet in tara lui. Iar in Romania trebuie sa fii tarus caruia i se da in cap cand este peste nivel ;-).
    Ca Iohannis n-a avut succesul scontat asta are explicatie si in „diplomatia pragmatica” romaneasca, care nici macar nu stie sa-si promovexze ideile, actiunile si, in cele din urma, interesele nationale. Cand te duci, prin lume si trantesti unora o idee noua de raman cu gura cascata, vreti cumva ca imediat s-o aprobe ca sa nu para ei tampiti? Ma rog, nu dau eu lectii de diplomatie pe blogul unui diplomat, nu de alta dar ma fac de ras cu naivitatea mea.
    Despre impunerea internationala a unor concepte de democratie vazuta din punctul de vedere al liberalismului-progresist al Administratiei Obama. am mai discutat prin ceva articole, poate chiar pe blogul meu.
    Sigur, nu pot fi de acord cu implementarea cu parul a unei astfel de democratii in tari in care societatea traieste inca in mentalitatea feudalo/tribalo-religioasa. A iesit din asta „Primavara araba”.
    Deja, s-a pierdut simtul masurii si eurobirocrati sau adminuistratia democrata vor sa-l inlocuiasca pe Dumnezeu, fortand lumea sa nu-si mai urmeze dezvoltarea naturala, ci sa se schimbe la repezeala asa cum ar dori respectivii.
    Iar Romania, cu capul plecat al politicienilor care au ajuns printr-o intamplare in varful natiunii, urmeaza turma condusa de acesti ciobani.

  16. 19 Aurel iulie 13, 2016 la 3:51 pm

    Este un gest binevenit, iar îndepărtarea de Rusia din toate punctele de vedere a fost o mare prostie din partea autorităților de la București! Adică, mii de firme din întreaga lume se bat pt uriașa piață rusă, iar românii au renunțat de bună voie la acordurile comerciale, așteptând să le cadă para mălăiață din Vest! Deși încă mai este posibil să se reînnoade relațiile de afaceri cu Rusia, produsele românești sunt foarte apreciate acolo, încă dinainte de 1990!! Posibilitățile de afaceri sunt realmente uriașe în Rusia, nu trebuie decât ca oamenii de afaceri români să întoarcă puțin capul încolo și să coboare în realitate! Și din punct de vedere politic, trebuie neapărat să existe comunicare între autoritățile române și ruse. Dar cine să le facă, cei care nu iau o decizie în România fără să aibă acordul stăpânului de peste Ocean? Prostie crasă…așa ceva!

  17. 20 Mihaela Erika Petculescu iulie 13, 2016 la 4:59 pm

    Destrămarea fostei Yugoslavii sub egida SUA, NATO şi UE a deschis „cutia Pandorei” pentru Europa, acea casetă mitică ce cuprinde toate nenorocirile posibile … dar şi Speranţa !

    Iar acceptarea de către ONU în 2007 a independenţei statului kosovar a creat un precedent ce a servit drept exemplu tuturor regiunilor beneficiind de auto-determinare ( Crimea, Scoţia, Catalonia, etc. ), incitându-le să organizeze referendumuri unilaterale, perfect legale din punct de vedere al dreptului internaţional. Din acest motiv, Rusia nu a făcut niciodată caz de referendumul din Donbass, regiune majoritar rusofonă în cadrul Ukrainei dar fără auto-determinare, şi a intervenit doar indirect, permiţându-le voluntarilor să se alăture separatiştilor atunci când guvernul post-revoluţionar de la Kiev a trimis armata împotriva propriilor cetăţeni de etnie rusă. Înclin să cred că Federaţia Rusă, care de câţiva ani încoace duce o politică internaţională de mare putere, echilibrată şi fără răspunsuri isterice la provocări, şi-ar fi dorit ca rusofonii din Donetsk (74,9%) şi Luhansk (68,8%) să stea liniştiţi pentru moment şi să nu încerce o secesiune, pentru a nu-i crea dificultăţi suplimentare.

    Probleme avem însă şi noi căci geopolitica actuală europeană se reconfigurează sub ochii noştri într-un climat de instabilitate extremă, scăpat practic de sub orice control centralizat.

  18. 21 Motanul Incaltat iulie 13, 2016 la 5:37 pm

    @ZeV
    Daca ar fi sa facem o comparatie intre Rusia si SUA, eu as fi cu mult, mult mai circumspect fata de Rusia si politicile sale. De la rusi ce-am avut? Rapturi teritoriale, politici de dictat, comunismul cu cortegiul sau de crime – luati numai acestea si o astfel de tara nu poate fi caracterizata decat drept un dusman. Ce am avut de la americani? Libertate, democratie, economie de piata, lupta anticoruptie, garantii de securitate care apara integritatea teritoriala a tarii noastre, respectarea drepturilor omului – Dvs. cum vi se par lucrurile acestea, rele? Numai ganditi-va cat au suferit romanii de peste Prut din pricina rusilor si toate actiunile rusilor de deznationalizare si de purificare etnica si veti avea o imagine fidela despre Rusia si valorile sale! Iar daca va puteti exprima liber gandurile, ganditi-va la Statele Unite, pentru ca valorile acestea sunt ale lor, iar promovarea lor in lume se datoreaza SUA.

  19. 22 Motanul Incaltat iulie 13, 2016 la 5:55 pm

    @ZeV
    Ca sa va edificati mai bine, iata, spre exemplu, cum apara Rusia integritatea teritoriala a Republicii Moldova, cititi, va rog, asta:

    http://www.mediafax.ro/externe/vicepremierul-rus-republica-moldova-ar-putea-pierde-transnistria-din-cauza-relatiilor-stranse-cu-romania-15521379

  20. 23 nastase iulie 13, 2016 la 6:45 pm

    Mircea Popescu,
    despre Kosovo si dreptul la autodeterminare am tinut o conferinta la Cambridge, in urma cu câtiva ani. Textul poate fi gasit pe blog. Mentin acele opinii.

  21. 24 Mircea Popescu iulie 13, 2016 la 7:23 pm

    Domnule Prim-Ministru,
    Nu am pus in discutie implicarea irationala a Administratiei democrate (este foarte important acest aspect cand va referiti la politica externa americana) Clinton in Kosovo (unde rolul UE vad ca-l tineti ascuns), sau Libia, sau mai ales Egiptul, unde fostul Secretar de Stat si actuala candidata prezidentiala dna. Clinton s-a deplasat personal pentru a-i cere celui mai important aliat american, Mubarak sa demisioneze pentru a satisface cerintele Fratiei Musulmane si pentru a introduce o democratie liberal-progresista.
    Eu am subliniat doar ca nu va inteleg motivele pentru care acceptati cu seninatate dreptul la agresivitate al Rusia deoarece isi poate justica faptele prin niste pretexte.

    Oare dreptul international are ca fundament pretextele? Eu credeam ca acestea dovedesc tocmai aplicarea fortei brute in relatiile internationale, deci incalcarea dreptului international si, tocmai de aceea, nu trebuie sa i se gaseasca justificari.
    Nu cumva posibilele justificari pot constitui doar variabile de luat in considerare la stabilirea unor strategii, in cazul acesta, internationale? Dar, este in masura Romania sa-si stabileasca niste strategii proprii sau sta doar in siajul altora?
    Afara de o intreaga campanie extraordinara a intregii natiuni pentru intrarea in NATO, in care, dupa cum am spus, va cunosc si va recunosc niste merite esentiale in calitatea de Prim-Ministru, merite conjugate cu o activitate diplomatica de exceptie a fostului ambasador roman la Washington si apoi Ministru de Externe, dl. Mircea Geoana, nu am mai vazut o asemenea emulatie nationala. Poate, doar in eforturile pentru Uniunea Europeana, dar nu la aceeasi intensitate.

    Deci, ca om politic de inalta factura, puteti sa-mi, sau, sa ne spuneti care a mai fost strategia politicii externe romanesti dupa implinirea acestor doua deziderate nationale? Chiar ca observator din exterior a actului guvernarii?

    Poate vi se pare ca sunt prea brutal in diverse postari, dar am considerat intotdeauna ca este nevoie de cate un avocat al diavolului care sa indrepte privirea oamenilor inteligenti si spre alte realitati decat cele in care, uneori, sunt incorsetati.

  22. 25 T-Rex iulie 13, 2016 la 7:33 pm

    Interesant cum, dupa ce au instigat si apoi au reusit sa scoata Anglia din UE, toti marii protagonisti ai Brexitului s-au dat disparuti: Cameron azi, Farage (UKIP) acum citeva zile, Boris Johnson la fel. Foarte „curajosi” acesti „lideri”. Poate o chestie tipic britanica?

  23. 26 ZeV iulie 13, 2016 la 8:18 pm

    Mircea Popescu
    iulie 13, 2016 la 2:52 pm

    „…ceea ce a oferit un pretext Rusiei in ceea ce priveste….”
    Ehehe, domnule Prim-Ministru, cum mai preluati argumentele Rusiei, care, sarmana de ea are nevoie, vezi Doamne, de pretexte pentru agresivitate.”

    Rusia nu ar fi anexat Crimeea (chiar daca este un teritoriu eminamente rusesc) daca nu ar fi fost provocata de politica agresiva a NATO, care, prin demolarea unui regim legitim la Kiev, s-a apropiat amenintator de granitele Rusiei. Se pare ca americanii nu s-au multumit cu tarile baltice si, in alta ordine de idei, l-au subestimat pe Vladimir Putin.
    Apropo, de ce este nevoie de NATO, in Europa, dupa desfiintarea Tratatului de la Varsovia si dizolvarea URSS ?
    Prefer sa ma abtin, desi am deja raspunsul meu. Il astept, totusi, pe al dvs.

    In plus, poate dvs stiti mai multe decat mine despre o prezumtiva prezenta a Federatiei Ruse in Golful Mexic ? Sau prin Caraibe ? Sau in Mexic ? Sau in Canada ? Apropo de Alaska…cred ca rusii regreta acum amarnic usurinta cu care tarul Rusiei a vandut acel teritoriu pe cativa arginiti gauriti.
    Sa rememoram:
    ,,Rusia suferea dificultăți financiare și se temea că va pierde Alaska fără vreo compensație în urma vreunui război, în special față de Regatul Unit, inamicul lor în Războiul Crimeei (1853–1856). În timp ce Alaska nu era un teritoriu de interes la acea vreme, populația Columbiei Britanice a început rapid să crească la câțiva ani după încheierea ostilităților, în urma unei goane după aur care a cauzat înființarea unei colonii britanice pe continentul nord-american. Rușii au început, de aceea, să creadă că în orice viitor conflict cu britanicii, această regiune dificil de apărat ar putea deveni o țintă și ar fi fost ușor capturată. Astfel, țarul Alexandru al II-lea a hotărât să vândă teritoriul. Au fost contactați mai întâi britanicii, dar aceștia nu erau interesați de achiziționarea Alaskăi. Rușii și-au îndreptat apoi atenția spre Statele Unite și, în 1859, s-au oferit să le vândă teritoriul, în speranța că americanii vor forma o zonă-tampon între Rusia și rivalul său regional, Regatul Unit.”

    Iata ce greseala uriasa a facut Rusia, supraapreciind Regatul Unit care s-a dovedit, pana la urma, un fel de Goliat, in raport cu Confederatia americana.

    Poate il rascumpara, atunci cand datoria federala a SUA va deveni insurmontabila ? (Z)
    Sincer, neavand acces la blogul dvs, nu sunt foarte bine informat cu privire la ce se intampla in proximitatea teritoriului continental american. Nu-mi permite timpul decat navigarea pe unul singur. Am ales unul reprezentativ si cu o mare audienta, dar, caruia ii trebuie un ,,tarus” mai rasarit (scuze, dar nu pot spune apus in acest caz) asa cum sunteti dvs. Poate,astfel, cu ajutorul dvs, vom reusi sa ne construim suficienti ,,anticorpi” (care sa ne faca rezistenti la manipulare) atunci cand vizele SUA pentru romani vor fi ridicate.
    (Z)

  24. 27 ZeV iulie 13, 2016 la 8:26 pm

    T-Rex

    Stimate coleg, cand scrieti ,,la cald” ceea ce cititi ,,la rece” din cugetarile noului nostru coleg romano-american, rezulta:
    ,,Dar spun ca SUA au fost o cauza principala pentru agravarea razboiului din SUA…”

    Sa stiti ca, dupa parerea mea, nu sunteti foarte departe de un adevar posibil, chiar daca ati dorit sa scrieti altceva (este evident ca ,,Siria”).
    Domnul Trump isi asuma o imensa povara. O va putea duce, mentinand totodata, in vigoare, dreptul fundamental al americanilor de a detine arme ?
    (Z)

  25. 28 Fragmentarium Politic iulie 13, 2016 la 8:28 pm

    Theresa May: A doua “Doamna de fier”?

    Dupa ce, miercuri, isi va prezenta demisia reginei Elisabeta a II-a, David Cameron ii va ceda imediat locul din fruntea guvernului conservator Theresei May, actualul ministru de interne. Miscarea este notabila prin repeziciunea si simultaneitatea schimbarii de locuri intre fostul si noul premier. Nicio zi de criza de guvern. Aceasta caracteristica este data de faptul ca britanicii fac o distinctie neta intre anuntarea demisiei si inmanarea demisiei. Calculul politic este ca locul de premier sa nu ramana nicio clipa gol sau cu prerogative diminuate. Acest lucru impiedica acumularea de prejudicii intre remanieri, demisii sau demiteri guvernamentale, cum se intampla la noi. Procedura britanica ar merita subscrisa.

    Exista insa si un aspect inimitabil. Viitorul premier a anuntat ca nu vor fi organizate alegeri anticipate. Democratic ar fi fost ca dupa esecul dezastruos de a impiedica Brexitul, conservatorii sa se fi retras de la guvernare. Cu atat mai mult cu cat May, ca si Cameron, a avut o pozitionare anti-Brexit. Ori, daca pozitia lui May nu a fost o tactica propagandistica, odata ajunsa premier aceasta ar trebui sa dea o sansa unui al doilea referendum. Lucrurile vor sta insa diferit pe Tamisa. Theresa May a exclus, saptamana trecuta, convocarea de alegeri anticipate, inaintea scrutinului programat pentru 2020. Reactia de denuntare a cotidianului Daily Mirror a fost plina de indignare: “Este inacceptabil ca Theresa May să intre în Downing Street mâine după ce a fost încoronată de un mic cerc de 199 deputați conservatori, adică 0,0004% din electoratul britanic.”

    Venirea lui May in fruntea guvernului conservator, ca a doua femeie-premier, este insotita de incercarea de a o legenda si ca o a doua “Doamna de fier”, cum a fost supranumita Margaret Thatcher, prima femeie-premier. Va reusi oare May aceeasi performanta? Daca da, ce ar trebui sa faca sau sa nu faca? Deja conservatorii ii fac o imagine de “femeie al dracului de dificila”, cum o caracteriza un veteran conservator. Daca aceasta tusa de penel va insemna inflexibilitate, nu stiu cat de mult ii va folosi intr-o situatie extrem de complicata, care ar cere mai degraba contrariul. Insa cele mai autentice indicii le putem afla dintr-o paralela May-Thatcher.

    Premierul britanic Margaret Thatcher a fost o neoliberalista dura, alaturi de presedintele american Ronald Reagan. Reagan si Thatcher au fost creditati ca fiind cei care au pus in aplicare neoliberalismul, care isi are originea in filosofia economica a lui Milton Friedman (scoala economica de la Chicago). In anii ’80, acesti “copii (teribili) ai neoliberalismului” au dus o politica economica bazata pe financiarizare si monetarism, privatizare si sector privat, individualism, dereglementare, deresponsabilizare sociala, pe falsa credinta in mecanismele auto-regulatorii ale pietei. Pe scurt, pe tot ceea ce s-a opus politicilor publice si sociale, de echilibrare prin responsabilizare si redistribuire, care in Europa de Vest consacrase statul bunastarii (welfare state), o traditie si o mandrie europeana. Thatcher a dus o politica externa antieuropeana si de alianta cu americanii (de aici asocierea, uneori, de reaganism-thatcherism, ca doctrina comuna).

    Azi, dupa criza financiara mondiala din 2008, o criza de sistem, care a scos la iveala secretul tinut ascuns de fraudare sistemica (v. cazul Madoff, dar nu numai), mecanismul inechitabil de privatizare a castigurilor si de nationalizare a pierderilor (v. recapitalizarea bancilor pe spatele contribuabililor, dar si altele), neoliberalismul este considerat drept o pagina intoarsa definitiv in istoria doctrinelor economice (de fapt politico-economice). Va incerca May sa reanimeze neoliberalismul? Foarte probabil, avand in vedere intentia anuntata de reducere a impozitului pe profit cu 5 procente, de la 20% la 15%, într-un efort de a păstra investiţiile business-urilor în Marea Britanie, în condiţiile în care regatul se pregăteşte să iasă din Uniunea Europeană, dar mai ales aducerea ministrului de finante, George Osborne, la sefia diplomatiei britanice, facand rocada cu Philip Hammond, ceea ce indica prioritizarea monetarismului si financiarizarii, specifice neoliberalismului.

    Interesant va fi insa cu ce presedinte american va face premierul britanic un “cuplu neoliberalist.” Thatcher si Reagan au fost perfect compatibili, o conservatoare cu un neoconservator (republican). Dar daca va iesi presedinta Hillary Clinton, candidata democrata, asa cum par sa incline balanta ultimele evenimente din campania electorala pentru alegerile prezidentiale din SUA? Ar fi fara precedent si o contradictie puternica, avand in vedere ca neoconservatorii (neoconii) sunt, de la doctrina Bush citire, de esenta republicana. Sau poate argumentul genului va trece inaintea doctrinei si ideologiei? Ori poate cel religios? Thatcher a fost de religie metodista (ulterior anglicana), Reagan presbiterian, May este anglicana, iar Clinton metodista, toate forme de protestantism, deci de compatibilitati apropiate.

    Neoliberalismul, care intr-o acceptiune restransa se identifica cu capitalismul, s-a automotivat si autolegitimat prin razboiul rece impotriva comunismului, care era o lupta impotriva unei ideologii si a unui sistem. In micul razboi rece actual, lipsesc ideologia si sistemul (de aici calificarea de “mic”), dar si bipolarismul, care a fost inlocuit de multipolarism. Este imposibil de gasit o tinta si de formulat un scop al neoliberalismului care sa le substituie pe cele care l-au motivat si legitimat in razboiul rece. O relansare a neoliberalismului ar presupune o relansare a comunismului, ceea ce este foarte putin probabil, si intr-un caz si in celalalt. Insa cele mai mari provocari pentru a doua “Iron Lady” ar fi detensionarea climatului european, inlaturarea sistemelor antibalistice dupa precedentul stingerii crizei eurorachetelor si apropierea de liderii rusi si de Rusia (dupa modelul care l-a avut in centru pe Gorbaciov), care au fost marile realizari ale neoliberalistilor Reagan si Thatcher.

  26. 29 ZeV iulie 13, 2016 la 8:48 pm

    Motanul Incaltat
    iulie 13, 2016 la 5:37 pm

    Eu sunt circumspect, in general. De asemeni, sunt dezamagit de o parte a clasei politice romanesti, dar si de asazisii tehnocrati – care au devenit o culme a definitiei incompetentei.
    Daca am fi avut o clasa politica responsabila, am fi incropit si dezvoltat relatii economice, politice, culturale, etc, atat cu SUA , cat si cu Rusia, in avantajul romanilor. Adica in conditii de parteneriat egal.
    Cine isi imagineaza o ordine mondiala fara Rusia, este cel putin naiv, daca nu chiar de-a dreptul si de-a stangul inconstient.
    Iar Rusia este langa Romania, nu SUA. America are problemele ei, tot mai complexe si/sau dificile, care vor avea intotdeauna prioritate fata de interesele celorlalti. Mai ales ale acelora situati, geografic, la zeci de mii de km distanta de teritoriul american.
    Nu intamplator America a inventat conceptul de ,,aparare avansata”. Asta se traduce prin politici agresive de expansiune si destabilizare a regimurilor percepute ca insuficient de obediente. Americanii nu sunt interesati de piederile si suferintele (eventuale) ale aliatilor din ,,primele linii”. Sunt simple ,,pierderi colaterale”.
    Vorbiti de drepturile omului in Romania ?! Care ,,om” ?
    Foarte interesant…doamna Pruna ne spune ca sunt un ,,lux”.
    (Z)

  27. 30 vasileanghel123 iulie 13, 2016 la 8:52 pm

    Despre Kosovo nu mai vorbeste nimeni de mult,propaganda nu mai e interesata…

  28. 31 Oscar Wilde iulie 13, 2016 la 8:59 pm

    Istoria noastră ne învaţă că este bine pentru noi, ca naţiune, să avem relaţii diplomatice, să trăim în pace cu vecinii noştri, mai ales când aceştia sunt puternici! Îi sâcâim pe ruşi cât putem, încrezându-ne în garantarea susţinerii americane. Îi plângem pe ucrainieni, că li s-a luat Crimeea, ca şi cum aceasta a fost dintotdeauna a lor. Au dreptul asupra Crimeei la fel cum au dreptul asupra sudului Republicii Moldovei sau al Nordului Bucovinei!
    ZeV
    Războiul în Iugoslavia a fost legitim? De ce să mergem până în Golf, când avem aici, în coasta noastră, marea grozăvie? Ce căutau americanii într-o ţară europeană, bombardând-o în noaptea Învierii Domnului?. Repet: nu sunt filorus, dar mă întreb, ca un cetăţean onest: Rusia şi-a trimis trupe prin cele două continente americane, după anii 90 ai secolului trecut? Nici măcar în Cuba, după criza rachetelor cubaneze din anii 60. H. Clinton, în memoriile sale, surprinde foarte bine teama americanilor pe tema : De ce ei (ruşii) pot? Noi nu putem?.
    Arătarea superiorităţii şi a bogăţiei prin puterea armelor este o mentalitate primitivă. Un cronicar medieval, relata că Tuhutum a trimis spioni în ţara românilor. Aceştia au relatat cât de bogat era teritoriul acestora, ce cultivau românii, cum scoteau aurul din râuri, dar erau săraci, pentru că nu aveau arme. Aceasta era mentalitatea unui popor migrator, primitiv, în acele vremuri, cuceritor. Îmi veţi spune că armele i-au ajutat să ocupe Transilvania, însă eu spun că nu i-au ajutat să-i deznaţionalizeze pe români! Vorbim de ţări civilizate, comparându-ne cu acele ţări civilizate unde unele droguri şi euthanasia au fost legiferate, unde căsătoriile gay sunt acceptate, unde nişte dezaxaţi intră în şcoli cu mitraliere şi omoară la întâmplare profesori şi elevi, unde oamenii dorm în cutii de carton. Dar ei sunt civilizaţi, noi nu! Ei sunt puternici, pentru că au arme! Cancerul, SIDA nu au reuşit să le vindece!

  29. 32 ZeV iulie 13, 2016 la 9:32 pm

    Motane, cu drepturile detinutilor, cum stam ?
    Ce spui, se pune de o revolutie a puscariasilor ? Sa fie, ei, salvarea Romaniei si repunerea pe primul plan a ,,drepturilor omului” in raport cu asazisul ,,stat de drept” – concept de export al SUA pentru a-si subordona ,,partenerii” ?

  30. 33 ZeV iulie 13, 2016 la 9:37 pm

    Oscar Wilde
    iulie 13, 2016 la 8:59 pm

    Absolut corect. O clica de analisti incompetenti (Fota, Dungaciu, etc) ne spun ca Rusia a declansat doua conflicte in Europa dupa 1990. Dar n-au suflat o vorba despre bombardamentele SUA si NATO la Belgrad.
    Iar Romania, a permis survolul avioanelor NATO. Sa le fie rusine, celor care au aprobat acest gest inamical fata de prietenii sarbi.
    Toti politicienii romani postdecembristi sunt vinovati de credulitate fata de ,,bunele intentii” ale SUA.

  31. 34 serbanfl iulie 13, 2016 la 10:05 pm

    Cred că referirea dumneavoastră la Kosovo, ca invenție Clinton, este consecventă cu activitatea de fost Ministru de Externe și cu cea de Prim Ministru.
    Din scaunul meu de chibiț am receptat evenimentele din fosta Jugoslavie, ca o răzbunare a Germaniei, mai ales pe sârbi, care i-au blocat lui Hitler 30 de divizii. Chiar dacă Tito era croat, luptele de gherilă le-au purtat sîrbii, din tot spațiul jugoslav.
    De altfel, după cum se poate observa și din desfășurarea altor evenimente, Germania este susținută de americani. Adică nu numai Clinton, ci și Bush, tatăl și fiul, sau Obama.
    Dovezi?
    T.Blair.
    D.S.Khan.
    Fr.Hollande.
    Papandreu.
    Adrian Năstase.
    Victor Ponta.
    Întâmplător TOȚI de stânga sau centru-stânga, precum Clinton și Obana!!!

  32. 35 Ghita Bizonu' iulie 13, 2016 la 10:10 pm

    In primul rand ptr Mircea Popescu, T-Rex si Zev
    o stire care o sa va intereseze desi din motive diferite :
    http://www.cotidianul.ro/reactia-diplomatilor-si-spionilor-americani-fata-de-vizita-lui-john-kerry-la-moscova-284484/

    din care redau

    O altă problema la Washington ține de nemulțumirea crescândă a multor oficiali din diplomație și serviciile de informații față de această cooperare cu Rusia. Da, aceasta cooperare va salva vieți și va crește presiunea pe Frontul al-Nusar și Statul Islamic, însă problema Assad rămâne nerezolvată. ”Facem asta și apoi ce?”, spune un ofiocial american din aripa dura. ”Trebuie să rezolvăm problema Assad, pentru că, atât timp cât rămâne la putere, Siria va fi un stat eșuat. Și atât timp cât e un stat eșuat va fi teren propice pentru extremiști”, spune oficialul. El arată că planul de cooperare cu Rusia nu abordează încetarea loviturilor de artilerie ale Rusiei care provoacă victime în Alep și nici măsuri pentru a-l forța pe Bashar al-Assad să particile la o soluționare politică a conflictului.

    Este o înfrângere. Acordul este conceput în asemenea fel încât întărește poziția regimului, adică exact invers față de ceea ce vrem noi”, spune Andrew J. Tabler, de la Washingtion Institute for Near East Policy, citat de The Washington Post.

    Asa intre noi fioe vorbas – trebe sa fioi american, adica cu creroi spalati ca sa susti ca Siria lui Assad era proprice ptr extremisti! De abia intervnetia SUA a creat „extremistii”
    Acum pe cine servesc oficalii aia nu stiu (dar am idei). Sigur ca nu servesc pe americanu de rand (care va plati alte biliarde.. asa cum a platit si ptr „demicratizarea” Iracului) si nu stiu nici cine „sponsorizeaza”

    Insa ptr orice individ in taoate mintile lui si cu toti boii acasa este clar : in SUAS sunt unii care prefera Daesh, al Nusra si al Qaeda !
    Intrevare ptr Mircea Popescu 0 si asvotra tit admiratir al Frateie Musulmane?

  33. 36 T-Rex iulie 13, 2016 la 10:10 pm

    @Zev, da, am vrut sa spun „Siria”, dar merge si ce am scris eu 🙂

    @Mircea Popescu, aveti desigur preferintele dvs. politice, si v-au suparat democratii americani cu deciziile lor. Dar despre razboiul ilegal al republicanilor in Irak ce spuneti? Domnule, administratii succesive americane, fie republicane fie democrate au facut jocuri agresive, militariste si de ocupatie, de schimbare de regim de foarte mult timp. Este parte a progresiei Imperiului american, si unul din scopuri este sa isi adauge „aliati”. O fac cu multa inteligenta, folosindu-se de o propaganda „buna”, nu ca a Rusiei, care e „rea” :). Evident, si celelalte puteri cu pretentii globale tot „Imperialism For Dummies” au citit.

    Va intrebati pe buna dreptate ce face Romania, si daca are un plan. Buna intrebare. Dl. Iohannis vorbeste despre un „proiect de tara”. Chestie pe termen foarte lung si plictisitoare, asa ca ar fi nevoie de impartirea acestui proiect pe mini-proiectzele. Eu cred ca e nevoie de perseverenta, originalitate si de iesire din tipare. Cum ar fi atragerea unor creiere, cum procedeaza SUA. Head-hunting e o chestie foarte buna. De ce sa nu primim si sa rasplatim oameni foarte inteligenti din alte tari in Romania? Oh, o sa spuneti rapid „nu vor sa vina in Romania”. Nu cred in asa ceva. De ce nu vin americani sa se stabileasca in Romania? E nevoie de leaderi in toate domeniile. Nu mai avem ingineri, nu mai avem forta de munca sa dezvoltam tara. SUA, UE au luat la creme de la creme din Romania. 4 milioane de romani au plecat din tara, raspunzind indemnurilor basiste sa plece, ca nu poate tara sa le dea de mincare.

    Romania, o colonie cuminte, cu bentitza, lucreaza asiduu pentru Imperiu. Oamenii au plecat „de buna voie” sa faca bunastare la patronii americani (si europeni). Dar balanta e dezechilibrata. Prea mult s-a scurs si se scurge in afara Romaniei, si prea putin vine inauntru (nu vorbesc de coruptie). E o chestie simpla de input-output. Treaba aia liberala cu fortele de piata care echilibreaza lucrurile e partial o poveste frumoasa. Tarile puternice nu ajuta suficient tarile sarace, ca sa se salte economic. Ca si in capitalism, indivizii puternici iau tot tortul.

  34. 37 Mihaela Erika Petculescu iulie 13, 2016 la 11:30 pm

    Sunt o mare admiratoare a operei lui Albrecht Dűrer cel Tânăr, una dintre figurile cele mai reprezentative ale renaşterii germane, atât prin complexitatea personalităţii sale (pictor, grafician, matematician, teoretician al artei) cât şi prin lucrările realizate. Aceasta este raţiunea pentru care am fost dintotdeauna şocată de hidoşenia monstroasă a iepurelui de bronz aşezat pe un soclu de granit şi plasat în faţa casei lui Dűrer din Nűrenberg, operă a sculptorului Jűrgen Goertz. Statuia se doreşte fără îndoială un omagiu adus artistului şi uneia din cele mai celebre acuarele/guaşe ale sale, Feldhase (Iepurele sălbatic), fugit de mult la Viena şi expus la Muzeul Albertina. Dacă nu cumva este vorba de un umor tipic Frankenland-ului ( regiune din centrul şi sudul Germaniei ce prezintă anumite particularităţi culturale şi lingvistice), lucrarea seamănă mai degrabă cu un atac la adresa lui Dűrer, prin alienarea infantilă a temei.

    Desenul lui Dűrer ( a cărui copie am văzut-o la Viena, originalul fiind expus doar o dată la cinci ani ) este o capodoperă de o mare acurateţe ştiinţifică, aproape fotografică. Printr-o stranie contradicţie, înfricoşătorul iepure de bronz actual roade un os şi pare a fi de fapt o iepuroaică, clocind nişte ouă ! Oricum, nu este un fricos, căci stă pe laba unui picior uman cu manichiură de cuie ! Noroc că pe soclul din faţă, un alt iepuraş mai mic ne aminteşte că Dűrer a reprezentat animalul aşa cum îl vede un om normal, nu un artist modern !

  35. 38 Luminita Arhire iulie 14, 2016 la 12:51 am

    Nu , nu se mai aprinde vâlvătaia în satul Flămânzi, acum , în anul de grație 2016, ci la mai bine de 70 de kilometri în sud-est, în Penitenciarul Iași, și sloganul nu mai este „Noi vrem pământ !”, ci, a devenit „Noi vrem 4 mc de aer ! ”

    În mod normal, un Ministru al Justiției în subordinea căruia se află Administrația Națională a Penitenciarelor, cu nouă penitenciare ca nouă vulcani nervoși, aruncând spre cer jeturi de cataroaie în flăcări, ar fi fost cu demisia scrisă și înaintată premierului, pe bune, adică, să ne-nțelegem, nu pe Facebook, așa, ca la domnul Vlad Alexandrescu, care nici nu mai știa dacă și-a dat-o sau se mai gândește, până ce mai primește ceva „like”-uri de la admiratoare, pentru cât este de inteligent!

    Tot în mod normal, dacă Ministrul Justiției era prea nesimțit/ nesimțită, și nu sărea cu demisia, premierul tehnocrat putea să-l/ s-o lamurească, să-i facă instructajul despre TEHNICA DEMISIEI , și pa! pa!

    Numai că nu s-a întâmplat nici una , nici alta. Și nu s-au întâmplat, pentru că aici nu este vorba despre căsătorii liber-consimțite, cu despărțiri amiabile, la notariat… aici este vorba despre ”un contract” pe care nici împricinata și nici premierul nu-l pot desface când le tună lor sau când s-au compromis cam prea de tot…Cristiana Anghel, în măsura în care declarația ei este credibilă, spune că a avut mai multe discuții cu femeia-prună ambalată în molton, cu privire la posibilitatea unei grațieri colective, și cum discuțiile nu păreau să se îndrepte către un rezultat, ci doamna se arăta chiar sâcâită de atâta insistență, s-a pus punct dialogului când dânsa ar fi spus că NU ARE MANDAT PENTRU PROBLEMA GRAȚIERII! Întrebare esențială : pentru ce anume au avut mandat, întâi doamna Guseth și apoi doamna Prună? Pentru care sector al „afiliației de idei” cu Monica Macovei li s-a promis lor mandatul?

    Pentru scriitorii din închisori, cred…. Doar acest lucru trebuia rezolvat, și nu cei 4 mc de aer, care ar fi făcut, în anumite situații, diferența dintre viață și moarte.

    P.S., la temă: Într-un interviu, ambasadorul Rusiei, Oleg Malginov a spus așa: „…În vremuri grele diplomaţia este instrumentul cu ajutorul căruia se păstrează relaţiile. Asta arată adevărata valoare a oamenilor, lucru privit ca ceva foarte complicat. Un alt lucru dificil a fost să lucrez cu un număr variat de oameni. Sunt un om bătrân, dar am impresia că în profesia mea şi în profesii apropiate de diplomaţie, sunt prea mulţi neprofesionişti, oameni care nu înţeleg ce este diplomaţia. Şi să lucrez cu neprofesionişti este destul de complicat, indiferent că vorbesc despre români sau o parte dintre colegii mei străini, din alte ambasade…”

    Vai, domnule ambasador, peste tot în jurul nostru și în toate profesiunile este cam la fel…Iar un om dintr-ăia „care nu înțeleg ce este diplomația”, mi se pare a fi chiar colegul dumneavoastră de la Ambasada americană, numit Hans Klemm.

  36. 39 T-Rex iulie 14, 2016 la 1:40 am

    @Mircea Popescu scuze ca ma bag in discutia cu ZeV dar citi ani nu a avut Romania ambasador la Washington? Pentru ca stiu ca SUA nu au avut ambasador in tara „partenerului strategic” mult timp. Adica la Bucuresti. A muncit foarte bine dl. Insarcinat cu Afaceri insa. Sper sa ii recunoasca Administratia talentul si efortul pentru diplomatie. Cit a fost sef de misiune a pastrat distanta de subiecte ce nu tin de mandatul unui diplomat. Cel putin asa mi s-a parut mie, in comparatie cu actualul Ambasador si cei dinainte.

    Nu inteleg insa ce ii reprosati dlui Nastase referitor la intregirea tarii. E insa o insinuare pe care o adresati gazdei, ce nu va face cinste, care pare a fi scoasa din „Manualul de Dezinformare si Tehnica Subversiva a Mediilor de Comunicare”:

    „Banuiesc ca-l aprobati pe candidatul la presedintie, Klaus Iohannis: „Acele localități nu se află pe teritoriul României, au fost cândva.

    Domnule Popescu, cu cit faceti mai multe asemenea insinuari, cu atit am mai putin interes sa va citesc sau sa va antrenez in discutie pe subiecte „inteligente”, intr-un mod „inteligent”, asa cum va place si dvs. si mie. Chestia asta ce ati aruncat-o aici, e pe americaneshte foarte „cheap”. Deci, scrieti un pic mai „inteligent” va rog. Ia vas oceni proshu 🙂

  37. 40 T-Rex iulie 14, 2016 la 1:57 am

    Cine oare il sprijina pe Basescu inca? Sistemul care l-a creat. Ca si doamna Clinton, sifonata putin de raportul cu emailurile, dar iertata de Big Brother, sistemul ii pune in brate lui Basescu mecanismul prin care sa isi pastreze si amplifice puterea politica. Unirea cu partidul „interesului national” este parte a acestui plan. Odata cu fuzionarea cu UNPR si disparitia acestui partid, Basescu „isi trage” structuri ale fostului UNPR in tara, si oamenii care pot aduce mai multe voturi. Structurile mai includ instrumente de presa, cu jurnalisti si grupuri editoriale provenite de la diverse unitati speciale. Nu de divertisment.

    Planul e bun si eficient, pentru ca se bazeaza pe ideologia momentului. Astazi se numeste „nationalism”. Dar, ideologia se va roti ca si cadrele in comunism.

    „Profetia” mea: Basescu se va intelege de minune cu un Trump, si chiar si cu Putin in final. Am vazut ca a invatat mai bine cind sa deschida gura si ce sa spuna.

    Din pacate, e o cursa politica fara efect de dezvoltare durabila pentru natiune. Ma refer la cursa basismului populist. Stim cu totii ca aceasta cursa se incheie fastuos cu un „morman de dolari” in bratele cui trebuie, dar nu a lui Ion de la talpa tarii.

  38. 41 Motanul Incaltat iulie 14, 2016 la 2:23 am

    @ZeV
    Vad ca v-ati referit la guvernul de tehnocrati, desi n-avea legatura cu subiectul. Nu prea e foarte clar la ce va referiti cand spuneti „parteneriat egal”. A fi in mod egal parteneri atat cu SUA cat si cu Rusia? Dupa parerea mea, cine isi imagineaza ca se poate stabili un parteneriat egal cu Rusia in folosul romanilor „este cel putin naiv, daca nu chiar de-a dreptul si de-a stangul inconstient.”. Iar a fi in mod egal parteneri atat cu SUA cat si cu Rusia nu e posibil pentru ca Romania e tara membra NATO, iar Rusia nu doar ca nu e o tara membra NATO, dar nici nu mai este o tara partenera.

  39. 42 Motanul Incaltat iulie 14, 2016 la 3:11 am

    Domnule prim-ministru,
    Teoretic aveti dreptate, dar eu cred ca trebuie aratat ca Serbia n-a mai putut sa tina Kosovo si de aici secesiunea acestei provincii sarbesti. Nu acelasi lucru se poate spune despre ceea ce s-a intamplat in Crimeea: un referendum ilegal, nerecunoscut in principiu decat de Rusia, dupa care a urmat ocuparea ilegala prin forta a peninsulei care de drept apartine Ucrainei. Or, lucru acesta e o incalcare flagranta a dreptului international, la fel cum a fost si agresiunea Rusiei asupra Georgiei. De asemenea Transnistria a fost separata de Rep. Moldova, desi ii apartine de drept, tot de catre Rusia, cu ajutorul Armatei a XIV rusesti, desi au spus de atatea ori ca o vor retrage. Or, toate aceste acte sunt incalcari flagrante ale dreptului international comise cu buna stiinta de catre Rusia.

    In cazul Kosovo, americanii au recunoscut aceasta provincie sarbeasca drept stat. N-am auzit de vreo armata americana care sa contribuie la ruperea acesteia de Serbia, n-am auzit ca americanii au organizat vreun referendum. Este adevarat ca in 1999 NATO a intervenit bombardand Iugoslavia – operatiune descrisa de NATO drept una umanitara -, dar sa nu uitam ca incepand din mai 1999, Tribunalul International pentru fosta Iugoslavie a pus sub acuzare 9 persoane cu functii de comanda, iugoslavi si sarbi, pentru crime impotriva umanitatii:
    https://en.wikipedia.org/wiki/War_crimes_in_the_Kosovo_War

    Cei care s-au opus in Consiliul de Securitate sa aprobe interventia NATO au fost Rusia si China. Stau si ma intreb daca Rusia si China erau sau nu de acord cu crimele de razboi produse in Kosovo de catre regimul Milosevici. Se pare ca da.

    Dupa care a urmat Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate care plasa Kosovo sub autoritatea de tranzitie a Natiunilor Unite si KFOR. Declaratia de independenta a Kosovo a fost data in 2008. Faptul ca o tara recunoaste sau nu un alt stat, este dreptul suveran al acelei tari. SUA nu a incalcat dreptul international recunoscand Kosovo. Romania, pentru ca nu a recunoscut Kosovo drept stat a incalcat dreptul international? Nicidecum! Separarea Kosovo a fost rezultatul vointei politice a kosovarilor. Ceea ce a determinat aceasta ruptura au fost crimele de razboi realizate de catre regimul Milosevici impotriva propriului sau popor iugoslav, incalcarile brutale ale drepturilor omului si purificarile etnice comise de acest regim criminal si obedient Moscovei.

  40. 43 Motanul Incaltat iulie 14, 2016 la 4:31 am

    @ZeV
    Eu am inteles ce vreti sa spuneti aducand discutia spre guvernul de tehnocrati: ca avem o guvernare proasta care face dupa ordinele Ambasadei (stim noi care…), nu-i asa? Nu stiu ce parere aveti despre Iohannis. Dansul e totusi Presedinte si a informat despre ce se afirma in Declaratia Finala a Summitului NATO de la Varsovia:
    http://www.presidency.ro/ro/media/agenda-presedintelui/declaratia-de-presa-a-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis-sustinuta-la-finalul-summitului-nato-de-la-varsovia

    „Vă citez din Declarația Finală: „Corupția și proasta guvernare sunt provocări de securitate care subminează democrația, statul de drept și dezvoltarea economică. Importanța implementării măsurilor de îmbunătățire a integrității, luptei anticorupție și bunei guvernări se aplică NATO, Aliaților și partenerilor deopotrivă.” Acestea sunt valorile și principiile în care România crede cu fermitate.”

    Rezulta de aici ca SUA ar sustine coruptia si proasta guvernare? Eu cred ca raspunsul este evident: NU!

  41. 44 ZeV iulie 14, 2016 la 7:51 am

    ps-Oscar Wilde

    Subscriu si la constatarea dvs:
    ,,Arătarea superiorităţii şi a bogăţiei prin puterea armelor este o mentalitate primitivă.”
    Ati pus punctul exact unde trebuie.
    O civilizatie care se bazeaza pe arme, ne arata ca in realitate nu se bazeaza pe valori si cultura.
    SUA s-au constituit cu arme si sange. Si asa au ramas cetatenii ei: Sclavi ai armei de foc. Ma rog, se mai adauga toxinele numite hamburger si Coca Cola care au transformat nartiunea americana intr-una de obezi discriminati pozitiv. (Z)
    CITEZ:
    ,,Nu cred sa existe pe Terra o altă naţiune al cărei destin şi a cărei menire să fie într-atât de mult legate de armele de foc, precum naţiunea americană. Dreptul de a deţine şi folosi astfel de unelte aducătoare de moarte nu este doar înrădăcinat în esenţa constituirii Statelor Unite ca entitate de sine stătătoare, ci a fost însăşi procesul care a stat la baza cuceririi de către guvernele succesive de la Washington a teritoriilor de drept ale amerindienilor.

    Old West, Wild West, Where are you ?

    Imagistica subconştientă a popoarelor actuale asociază deja anumite obiecte, unelte dacă vreţi, cu anumite culturi şi comunităţi umane care le-au făcut celebre pe plan mondial. Când ne gândim la sombreros – pălăriile cu boruri imense -, ne apare instantaneu Mexicul, turbanul îl asociem Orientului Mijlociu şi Indiei, săbiile de samurai Japoniei, opincile şi sarica grea din blană de oaie – ciobanilor din Carpaţi, clopul şi gacile locuitorilor din Maramureş… şi exemplele plus asocierile respective, ar putea continua la nesfârşit.”

    CE SE ASOCIAZA CEL MAI BINE CU CONTINENTUL NORD AMERICAN ?

    Calul si pistolarul.

    Parca ne aduce aminte de huni, este ? Poate de aceea il au pe George Soros (maghiar la origine) – varf de lance ,,troian” in procesul de destabilizare a natiunilor. (Z)

    Din nefericire pentru ei, Putin este suficient de inteligent pentru a contracara pericolul:
    ,,Cabinetul procurorului general al Rusiei a catalogat drept indezirabile ONG-urile lui George Soros, Fundatia pentru o Societate Deschisa si Fundatia de Ajutor a Institutului pentru o Societate Deschisa.”
    „S-a constatat ca activitatile Fundatiei pentru o Societate Deschisa si ale Fundatiei de Ajutor a ISD pun in pericol sistemul constitutional si securitatea nationala a Rusiei”, a declarat Maria Gridneva, purtator de cuvant al cabinetului.”

  42. 45 ZeV iulie 14, 2016 la 8:05 am

    …Cancerul nu poate fi vindecat prin actiune directa de natura medicala, decat daca vom descoperi secretul imbatranirii. Pur si simplu cancerul este o forma accelerata de imbatranire celulara, initial, localizata, mai apoi, cu tendinta de generalizare prin metastaze.
    Ne nastem, de fapt, bolnavi si cu sentinta definitiva de condamnare la moarte. In fiecare zi celulele noastre acumuleaza erori de reproducere, de aceea ne degradam, treptat, desi, aparent, imperceptibil. Dar nu numim acest proces ,,cancer”, ci, ,,imbatranire”.
    Prin cancer, imbatranim (adica ne degradam) ultrarapid.
    Uneori, se produc miracole si ne vindecam de cancer (adica de degradarea in avalansa), in sensul ca mecanismul de imbatranire revine la ritmul lui lent, natural. Sa conteze si o rugaciune spusa seara, in deplina discretie ?
    De ce mecanismul de alterare nu poate pastra, uneori, ritmul si comuta in cancer? Ar trebui sa intrebam ,,civilizatia moderna”.

    Poate ne da o speranta domnul Popescu spuandu-ne ca in Areal 51 deja se cunoaste secretul vindecarii, in urma sfaturilor primite de la extraterestri.
    (Z)

  43. 46 nastase iulie 14, 2016 la 8:13 am

    Motanul incăltat,
    Faceti o eroare. Nu există un popor kosovar. Dreptul la autodeterminare apartine popoarelor!. In Kosovo locuiau sârbi si albanezi. Ulterior a fost inventat „poporul” kosovar ca să se justifice exercitarea unui drept la autodeterminare care să ducă la aparitia unui nou stat. Este ca si cum noi am vorbi despre poporul oltenesc, adică cei care trăiesc in Oltenia. Asta a fost „smecheria”.

  44. 47 nastase iulie 14, 2016 la 8:20 am

    Motanul incăltat,
    rusii au preluat modelul. Au inventat poporul crimeean care a decis prin referendum să se alăture Rusiei (una dintre optiunile exercitării dreptului la autodererminare este alipirea la un alt stat).

  45. 48 Oscar Wilde iulie 14, 2016 la 8:32 am

    Erată
    Iar am separat subiectul de predicat, prin virgulă („Un cronicar medieval, relata” ). Ştiu că fac greşeli de tehnoredactare, dar sunt inadmisibile cele gramaticale.

    ZeV
    Îni sunteţi drag, în sensul decent al cuvântului! De fapt, îmi sunt dragi toţi care înţeleg istoria, fără să o interpreteze în funcţie de simpatia sau antipatia faţă de un popor sau altul. Aţi avut profesori buni!

  46. 49 ZeV iulie 14, 2016 la 9:16 am

    nastase

    O mica corectie, cu scuzele de rigoare.
    Exista o mare diferenta intre Kosovo si Crimeea. Daca in Kosovo, Occidentul a ,,inventat” asazisul ,,popor kosovar”, in Crimeea nu s-a vorbit niciodata de un ,,popor crimeean”, ci de ,,poporul rus”. De aceea nici nu s-a pus problema infiintarii unui nou stat – prin referendum, ci revenirea la tara mama, prin alipire, a unui teritoriu care nu a avut niciodata vreo legatura cu Ucraina, ci cu Rusia.
    Chiar si Ucraina este un stat cam fortat, dar asta este alta discutie….in viitor.
    Ucraina ar putea fi impartita intre Rusia, Polonia si Romania, intr-un moment in care ,,planetele” (in special cele mari) se vor alinia. Sa spunem ca ar ramane un ,,nucleu dur” cu capitala la Kiev. Un cal troian american in coasta Rusiei. (Z)
    La fel si Basarabia: Intre Romania si Rusia.

    ,,Rezultatul referendumului nu poate fi o surpriză pentru nimeni, având în vedere că aproape 60% dintre locuitorii Crimeii sunt ruşi, iar aproape 80% din oamenii de acolo au declarat că rusa este limba lor nativă.”

  47. 50 ZeV iulie 14, 2016 la 9:27 am

    Motanul Incaltat

    SUA nu sustine/sustin coruptia si proasta guvernare.
    SUA are/au legea lobby-ului care permite corporatiilor americane sa guverneze de facto. Ba chiar si Federal Reserve este o entitate privata, prin Consiliul de Administratie.
    Vor asta si in Europa, prin asanumitul ,,Tratat de liber schimb”.
    Este foarte normal sa guverneze bine, din moment ce au tiparnita mondiala de bani fara acoperire imediata pe mana. Se acopera in zeci de ani, prin munca sclavilor numiti ,,salariati” si ,,clasa de mijloc”, a caror plus valoare ,,albeste” hartiile verzi. Dar si prin resursele altor tari, armele vandute tuturor partilor beligerante, sau prin depozitele Chinei in bancile americane. Sper sa nu le dea chinezilor prin minte sa scoata toti banii odata.
    😉

  48. 51 ZeV iulie 14, 2016 la 9:45 am

    ps-Motanul

    Nu inteleg de ce o buna guvernare si lupta anticoruptie au nevoie de NATO (un organism multinational eminamente militar). Dvs intelegeti ? Daca da, explicati-ne va rog. Poate ne explicati si cum implementeaza NATO buna guvernare in Irak si Afganistan. Sau in Libia…Ca in Romania am vazut. Se sprijina lupta anticoruptie printr-un nou sediu (impozant) incredintat DNA, exact in coasta PSD.
    Mi-as fi dorit sa beneficieze si detinutii de conditii ceva mai bune, daca tot ne spuneti cat de importante sunt ,,drepturile omului” in democratie.
    (Z)
    ps
    S-ar putea ca amenzile CEDO , plus cheltuielile pentru traiul decent al magistratilor, sau pentru aparatura de interceptare, sa depaseasca cu mult prejudiciile recuperate in urma actiunilor DNA.
    ..Apropo de magistrati, avem o amica, fosta procuroare sefa, aflata acum la pensie. O relativ tanara pensionara, cu vreo 8500 lei pe luna, marte si pamant. Sa va spun cum isi consuma timpul: Are permanent valiza de 23 kg si bagajul de 55x40x20 – de mana pregatite pentru zborul urmator. Anul trecut a vizitat Brazilia, Peru, Chile si Argentina (inclusiv Tara de Foc), iar anul acesta vrea in Alaska, Groenlanda si Islanda.
    A fost in insulele din Oceanul Indian, Caraibe si de asemeni in Thailanda, Indonezia si Noua Zeelanda.
    Sa-i dea Dumnezeu sanatate sa poata participa la programul ,,Mars One” – cu bilet doar dus, dupa ce se va plictisi de planeta Pamant.
    ..Nu se supara cand va citi, are simtul umorului, spre deosebire de mai tinerii sai colegi.
    (Z)

  49. 52 Ghita Bizonu' iulie 14, 2016 la 11:12 am

    Cutzu mci si descultz ce te crezi eroul lui Perault …
    cum iti zicea si dl Nastase nu exista popor kosovar.
    Asa cum nu exista nici popor bosniac .
    Exista doar interese si viitoare necazuri. Fiindca ar fi fost normal ca sa se accpte divizarea Kosovo sau a Bosniei.
    Insa verzxi tu glumite din asteas la care pui botul dau apa la moara rusilor… care im gnl au o doplomatie mai buna decat a amerlosilor.

  50. 53 nastase iulie 14, 2016 la 12:12 pm

    ZeV,
    un anumit popor nu poate exercita decât o singură dată dreptul la autodeterminare. Nu există doua popoare ruse, unul in Rusia si altul in Crimeea. In Crimeea exista o minoritate rusă (la nivelul statului ucrainean). Ori, o minoritate nu poate exercita dreptul la autodeterminare. Dacă s-ar putea, atunci si maghiarii din Covasna/Harghita ar putea să ceară acest lucru. Sau ungurii din New York…De aceea, era nevoie de o altă formulă.

  51. 54 Fragmentarium Politic iulie 14, 2016 la 12:18 pm

    Angela Merkel: Time is Money, Theresa May

    Miercuri, la cateva ore dupa ce a preluat functia de premier al Marii Britanii, Theresa May a purtat discutii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel si cu presedintele francez François Hollande.

    “Avem nevoie de timp pentru a ne pregati pentru negocierile de iesire din Uniunea Europeana”, a fost mesajul pe care noul premier britanic l-a transmis celor doi lideri europeni, potrivit purtatorului de cuvant al Theresei May.

    Joi, de la Bișkek, capitala Kârgâzstanului, unde se afla in vizita, Angela Merkel a declarat ca a invitat-o pe Theresa May pentru discutii la Berlin și că așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu aceasta. „Abia aștept să lucrăm împreună”, a spus cancelarul german.

    Taraganarea lui May de a activa procedura de iesire a MB din UE, despre care anterior a afirmat ca o va face spre sfarsitul anului, nu este insa de bun augur financiar, pierderile curgand de ambele parti. Cu cat va trece mai mult timp, cu atat pierderile vor fi mai mari.

    Probabil ca mesajul de raspuns al Angelei Merkel se vrea o reamintire diplomatica a apoftegmei ca timpul inseamna bani. Fara indoiala, pragmatismul celebrelor cuvinte ale lui Benjamin Franklin, “Time is Money”, sunt cunoscute in City of London la fel de bine ca si in Wall Street-ul din New York City.

  52. 55 Oscar Wilde iulie 14, 2016 la 12:35 pm

    Motanul incălţat,
    Constituirea Republicii Kosovo a fost succesul musulman în zona balcanică: constituirea unui alt stat musulman în Europa. Sârbii lui Lazăr susţinut de Mircea cel Bătrân în bătălia de la Kosopolje în anul 1389( Câmpia Mierlei), cum era numită aşezarea în Evul Mediu sau albanezii lui Skendeberg ajutat de Iancu Hunedoara în anul 1448 au încercat să oprească cucerirea acestei regiuni europene de către turci. Nu am nimic cu musulmanii medievali sau cu cei actuali dar treaba fiecăruia este să stea la ei acasă. Este cunoscut celebrul discurs al lui Putin din Parlamentul Rusiei, care se încheia astfel: ” Fiecare in ţara lui să-şi facă legea după datina lor, nu să migreze şi să-şi impuna legea lor în ţara de adopţie; astfel de manifestări sunt incompatibile cu legile noastre.Trebuie să învăţăm din greşelile altora şi să nu permitem mai mult decât drepturile omului, legat de o viaţă civilizată, condiţii minime de trai şi respectul reciproc, fără a impune religiile lor în ţara noastră. Omul în casa lui are dreptul să se manifeste cum doreşte,însă în exterior trebuie să respecte regulile statului de adopţie.”

  53. 56 ZeV iulie 14, 2016 la 1:14 pm

    nastase

    Corect, dar si eu am spus acelasi lucru: Nu exista doua popoare ruse. In plus, cei din Crimeea nu au solicitat dreptul la autodeterminare, ci, alipirea la Rusia.
    Nu vad de ce ne-am speria ca ungurii din Covasna si Harghita ar putea sa se gandeasca si ei la legitimitatea precedentului. Romania (cu tot cu minoritari) ca si Ungaria, se afla, ambele, in UE si in NATO, unde, regulile privind drepturile minoritatilor sunt unanim acceptate. Daca este sa remarc un avantaj al prezentei Romaniei in structurile euro-atlantice, exact in aceasta zona se afla (avantajul n.r.): In cea a mentinerii unitatii statului roman. Asta nu inseamna ca mai avem suveranitate, dar intram in alta tema, pe care am mai abordat-o cu totii, pe acest blog.
    Probabil ca daca Ucraina nu ar fi intors, abrupt, spatele la Rusia (permitand NATO si SUA sa se apropie de granitele vecinului de la Rasarit), Crimeea si-ar fi pastrat fostul statut.
    Imaginati-va , prin reducere la absurd, un scenariu invers: Romania forteaza iesirea din euroatlantism si doreste sa se integreze in Eurasia, in timp ce maghiarii din Romania isi doresc sa ramana conectati la Vest.
    Este un scenariu urat, dar perfect posibil, in oglinda. Sigur, ar fi mai dificila o separare a comunitatii maghiare, chiar si in acest ipotetico-absurd scenariu, zonele in care ei sunt dominanti nefiind la granita cu Ungaria.
    ….Dar chiar si acum, din cate aud, sunt romani(repet, ROMANI) din Transilvania care nu exclud o varianta de autonomie fata de Vechiul Regat, daca ar fi sa mearga la un Referendum. Cel putin, asa se vantura prin targ. (Z)

  54. 57 Adrian B. iulie 14, 2016 la 2:31 pm

    Vrem , nu vrem , rusii sunt vecinii nostri din est si sunt o putere mondiala . Firesc este sa avem relatii normale cu acestia , nu sa-i sfidam si sa-i provocam pentru a face altora pe plac .

    Cozi de topor si tradatori ca Talpableaga , ca Macovei , etc. sau rataciti ca noul nostru coleg Mircea Popescu vor fi întotdeauna .

    Ideea este ca politicienii sa explice oamenilor ce jocuri fac indivizii de mai sus si ce interese servesc ei .
    Eu n-am prea auzit politicieni din PSD care sa spuna oamenilor cine-i sponsorizeaza pe Talpableaga , pe Macovei , etc. si ce urmaresc acestia .

  55. 58 dorucoarna iulie 14, 2016 la 3:10 pm

    Pe firul asta s-au despartit de tot cararile, fiecare isi sustine misia si cum, evident, nu se (poate) ajunge la ceva, se ajunge la nimic…

    Ce ne intereseaza pe noi Kosovo, Crimeea si alte asemenea subiecte? Nu este clar ca iese cum vor cei puternici, care apropo, au arme de foc? Avem noi d-astea? Si atunci?

    Cea mai mare eroare este sa te crezi egalul altuia!

    Exista ratiuni pt tot ceea ce nu putem, nu vrem sau nu avem noi cum intelege, ratiunile apartin evident celor care rationeaza si isi permit s-o faca. Acestia au proiecte proprii care reusesc sau sunt abandonate, dupa caz. Ar trebui ca noi sa analizam, sau sa urmam toate aceste cautari?

    Noi, romanii, avem atat de multe de facut pentru noi incat macar din bun-simt, ar trebui sa ne vedem de ale noastre… Suntem tara care a iesit cea mai pagubita dupa ’89! N-am pierdut teritorii, dar am pierdut in rest absolut totul, inclusiv forta de munca, avutia nationala, natalitatea si suveranitatea… Daca nu ne trezim, vom intra in disolutie… deja statul este blocat, incapabil sa se autoguverneze sau sa administreze ceva, iar eventualele reusite sunt jucate intru adormirea natiei… Nu mai avem viitor!

    Cat timp credeti ca va mai trece pana la „o solutie pt Romania”? Si ei au nevoie de proiecte care sa entuzismeze masele si sa le aline sperantele, atentie!

  56. 59 Motanul Incaltat iulie 14, 2016 la 3:24 pm

    Domnule prim-ministru,
    De acord cu Dvs.: nu a existat un popor kosovar – lucru asta e limpede. Insa mie mi se pare ca actele de represiune brutala ale regimului Milosevici impotriva populatiei albaneze, majoritara acolo – v. crimele de razboi care s-au petrecut acolo – au condus la agravarea situatiei si la desprinderea acestei provincii de Serbia.

    Referitor la Ucraina, daca ar fi sa facem o comparatie, nu putem vorbi de o represiune ucraineana in Crimeea, impotriva populatiei de etnie rusa sau impotriva „poporului crimeean” de acolo. Ci agresiunea a venit din partea Rusiei, pe calea unui referendum ilegal, la adresa unui stat suveran precum Ucraina.

  57. 60 Motanul Incaltat iulie 14, 2016 la 3:35 pm

    @ZeV
    Referitor la „tiparnita de bani” si „munca sclavilor” – deci o astfel de retorica e demna de o cauza mai buna, desigur. Apropo de sclavi: mai bine ne-am uita in propria noastra ograda. Din nenorocire!! Apoi sa-i criticam pe altii…

    Referitor la buna guvernare si anticoruptie eu cred ca e putintel invers: NATO are nevoie de asa ceva, de tari membre in care sa fie o buna guvernare si combaterea coruptiei. De aici ideea ca proasta guvernare si coruptia sunt „provocari de securitate”.

    „Mi-as fi dorit sa beneficieze si detinutii de conditii ceva mai bune, daca tot ne spuneti cat de importante sunt ,,drepturile omului” in democratie.” – acest exemplu arata ca si din aceasta cauza e necesara o buna guvernare.

  58. 61 Mihaela Erika Petculescu iulie 14, 2016 la 4:48 pm

    Astăzi, 14 iulie, este ziua naţională a Republicii Franceze, a cărei Constituţie adoptată în 1958 desemnează Franţa ( articolul 1) drept o „republică indivizibilă, laică, democratică şi socială ce asigură egalitatea în faţa legilor a tuturor cetăţenilor indiferent de originea lor”. Cum Constituţia nu recunoaşte decât poporul francez, compus din toţi cetăţenii francezi fără distincţie de origine, rasă sau religie, Consiliul Constituţional francez ( = Curtea Constituţională) statutează în 1991 că legiuitorul a greşit menţionând „poporul corsican, parte componentă a poporului francez”. Din acelaşi motiv, Franţa nu a ratificat încă – în ciuda presiunilor ONU ( raportul din 27/08/2010 ) – Convenţia 169 a Organizaţiei internaţionale a muncii, instrument juridic internaţional ce recunoaşte dreptul la auto-determinare al populaţiilor indigne şi tribale.

    Altfel spus, aplicarea principiului auto-determinării, formulat de preşedintele SUA W.Wilson la sfârşitul Primului Război Mondial, se loveşte de dificultăţi politice şi juridice ce decurg atât din ambiguitatea semantică a termenului «popor» – naţiune, adică ansamblul cetăţenilor născuţi pe un anumit teritoriu ( faimosul «jus soli» al dreptului roman ), sau comunitate naţională, lingvistică şi religioasă ? – cât şi din antinomia cu principiul integrităţii teritoriale ( drept inalienabil al unui stat suveran de a-şi apăra frontierele )
    .
    Totuşi, dreptul la auto-determinare – fără discriminare între cele două sensuri – a fost pus în practică – echitabil sau nu – de nenumărate ori în epoca contemporană : aşa s-au creat statele moderne din Europa de Est între 1918-20, inclusiv România ; aşa şi-a obţinut statul Israel independenţa în 1948 ; pe acelaşi principiu s-a bazat fenomenul decolonializării ; s-au reunificat Viêt Nam ( 1975), Germania şi Yemen ( 1990) ; a fost dezmembrată Yugoslavia ( 1991-2006) ; Sudanul de Sud s-a despărţit de cel de Nord ( 2011), etc., etc. – toate aceste schimbări geo-politice fiind recunoscute internaţional.

    Ne-existând însă un cod propriu-zis al Dreptului internaţional public, acesta se bazează – conform articolului 38 din statutul Curţii Internaţionale de Justiţie – pe surse scrise ( tratate, convenţii, organizaţii şi tribunale internaţionale ) şi nescrise ( principii generale de drept – cum ar fi egalitatea – dar şi cutume ce constituie precedent).

    În aceste condiţii, a fost sau nu a fost legal din punct de vedere al dreptului internaţional referendumul din Crimeea ?

  59. 62 Fragmentarium Politic iulie 14, 2016 la 6:29 pm

    Ziua Nationala a Frantei: Sarbatoare in stare de urgenta

    Franta si-a sarbatorit Ziua Nationala, 14 Iulie, in stare de urgenta. Aceasta procedura exceptionala de securitate, despre care presedintele Francois Hollande a anuntat ca nu va mai fi prelungita dupa 26 iulie, a fost adoptata dupa atentatele teroriste din 13 noiembrie 2015 de la Paris.

    Presedintele Francois a prezidat, joi, festivitatile de pe Champs-Elysees. In afara de amenintarea terorista, Ziua Nationala a Frantei din acest an este marcata de un context social tensionat (v. demonstratiile violente impotriva schimbarii codului muncii) si de mizele alegerilor prezidentiale din 2017.

    La ceremonia oficiala de la Ambasada Frantei din Bucuresti, dedicata Zilei Nationale a Frantei, ambasadorul francez François Saint-Paul a declarat ca Franta a fost atinsa de terorism din cauza valorilor sale si ca raspunsul nostrum trebuie sa fie comun.

    Referindu-se la situatia post-Brexit, ambasadorul francez a afirmat ca proiectul european trebuie aparat si ca, in acest context, “a venit timpul de a defini un nou proiect pentru Romania.” Totodata, el a spus ca se pregateste “in mod activ” vizita presedintelui Hollande in Romania. La ceremonie a participat presedintele Klaus Iohannis.

    Pentru relatiile romano-franceze mi s-a parut emblematica o fraza scurta, dar cu bataie lunga, din discursul ambasadorului Frantei: “Multe lucruri ne apropie, totul ne apropie”. La multi ani, Franta! La multi ani, prieteni francezi! Contati pe Romania! Contam pe Franta!

  60. 63 Mircea Popescu iulie 14, 2016 la 6:32 pm

    @Prim-Ministru
    Am inteles subtilitatea ”formulei”. De aici rezulta, daca nu ma insel, si reticenta de a accepta crearea unor „regiuni autonome” pe baza de criterii etnice, in care ar putea aparea fenomenul secesionist sub forma autodeterminarii.
    Intrebarea mea se refera la data aparitiei acestei idei a limitarii dreptului autodeterminarii la o singura data. Asta deoarece, Basarabia, in intelegerea mea, a devenit parte a Romaniei prin autodeterminarea din 1918, sau atunci nu era luat in socoteala acest principiu? Cum ramane cu autodeterminarea de a se uni cu tara? Aceasta autodeterminare a fost anulata prin DETERMINAREA Rusiei de a o ingloba in imperiul sau si a devenit subiect tabu pentru clasa politica romaneasca (vorbesc de cea institutionaliazata in partide)? Iar clasa politica, cu ajutorul mass-mediei inregimentate, da tonul in intreaga societate romaneasca.

    Daca tot aveti relatii cordiale cu fostul ambasador rus, ati discutat cumva pozitia fata de Basarabia? Sau n-ar fi fost elegant sa-l puneti intr-o pozitie neplacuta?
    De exemplu, sunt apostrofat de T-rex pentru lipsa de bun simt ca va pun, tocmai pe blogul pe care sunt acceptat cu eleganta, pe acelas taler cu Iohannis privind inertia sau lipsa de preocupare fata de teritoriul istoric romanesc de dincolo de Prut.

    Dar, desi ma invinuieste de „Dezinformare si Tehnica Subversiva”, tocmai dansul scoate fraza din contextul in care va criticam exact pentru aceasta politrica a strutului fata de reintregire. Cum spuneam, nici atunci, nici mai tarziu nu v-ati dovedit un unionist, nici in vorba, nici in fapta.
    Da, sunt incomod, ca orice avocat al diavolului 🙂 dar nu doresc sa castig popularitate sau capital politic. Prefer in schimb sa ridic niste probleme care dau de gandit, sau, sunt aruncate direct la cos din suficiență. Insusi T-Rex ma ameninta voalat ca daca mai critic nu mai merit sa fiu citit 🙂
    Recunosc ca le consider doar intrebari retorice la care nu ma astept de la un raspuns barbatesc pe tema Reintregirii, mai ales de la un politician roman de orice coloratura politica.

  61. 64 Mircea Popescu iulie 14, 2016 la 6:47 pm

    @ZeV dupa cum va ”pictati” amica urandu-i sa aiba parte doar de un bilet dus spre Marte, imi explic proverbul :”Fereste-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani …”.
    In rest, nu am ce sa va mai raspund la intrebarile pe care mi le-ati pus despre America, nici dumneavoastra, nici altora, deoarece vad ca aveti raspunsuri la toate, ceeace imi dovedeste ca orice detaliu al vietii societatii americane va este cunoscut, inclusiv gandirea politica si strategiile de politica externa.

  62. 66 Mircea Popescu iulie 14, 2016 la 8:13 pm

    @T-Rex
    Atragerea tinerilor sau mintilor stralucite, desi este nevoie de mana de lucru calificata (o sa revin), nu se poate face cu vorbe. In Statele Unite, dar si in Occidentul european oamenii pleaca deoarece castiga. Nu poti sa fii competitiv, ca tara, pe piata libera a muncii daca nu oferi un mediu investitional care sa creeze locuri de munca si salarii competitive.
    Cine alege, chiar la el in tara, sa stea intr-un sat cocotat in varf de munte doar din dragostea de locurile natale, daca ,nu are o sursa de venit comparabila cu alti locuitori ai tarii. Si asta din cauza unei balante economice cat de cat echilibrate pret-venit mediu. Daca o asemenea balanta nu exista atunci sunt niste carente evidente in guvernare.

    Pentru criticii inversunati ai Americii, as pune intrebarea: De ce romanii, cu toata propaganda desantata anti-americana, care vad ca-i la ea acasa si pe forumul comentariilor de pe acest blog, prefera sa emigreze in Statele Unitesi nu in Rusia? Poate vor gasi raspunsuri.

    Pe de alta parte, guvernelor care s-au succedat la conducerea Romaniei post ’89 le-a convenit si le convine sa existe cat mai multi romani care sa lucreze in strainatate si sa pompeze miliarde in sistemul financiar romanesc.
    O intoarcere masiva acasa, ar mari problemele sociale ale tarii si ar provoca instabilitate. A, incercat sa argumentez despre asta in „Diaspora vine acasa” din 2013 ( https://mipopescu.wordpress.com/legi/diaspora-vine-acasa/ ) sau in analiza „Haos European”, Pagina 7, Capitolul 5 – Haosul european provocat de migratia est-europeana (https://mipopescu.wordpress.com/5-politica/haos-european-i/4788-2/)

    P.S. Spuneam ca revin la ideea lipsei de forta de munca calificata.
    Lucram la o companie din industria militara americana (subcontractor), care avea un contract cu o fabrica din Romania pentru niste cutii de automatizari din otel special.
    Timpul trecea si dupa 6 luni presedintele companiei m-a rugat sa vad ce se intampla. Dupa discutii cu destule ocolisuri, am aflat ca fabrica romaneasca nu gasise un furnizor pentru o astfel de tabla, dar nu indrazneau sa spuna companiei americane ca sa nu-si piarda contractul. Oare se putea crede ca daca produsul nu era livrat, nu s-ar fi pierdut contractul? Conducerea americana s-a crucit vazand atata lipsa de transparenta si incredere. In doua zile compania mea a facut rost de tabla respectiva care in alte doua zile a ajuns in Romania.
    Facand o deplasare sa vad care mai este situatia si daca mai pot fi comandate si alte produse, am aflat ca romanii aveau o alta mare problema cu sudorii in aluminium, deoarece toti specialistii plecasera in Spania si ca nu se gaseau altii.
    Iata deci, ca nu numai de capete luminate are nevoie Romania, ci si de specialisti. Probabil, multi dintre dumneavoastra ati avut experiente similare.

  63. 67 Mircea Popescu iulie 14, 2016 la 8:51 pm

    @Luminita Arhire
    Avea dreptate ambasadorul rus, sunt foarte multi neprofesionisti printre diversii ambasadori ai tuturor tarilor. Uneori pozitia asta este o sinecura prin care sunt rasplatiti oamenii puterii. Asta o putem vedea nu mai departe de calitatea celor care sunt trimisi la misiunile noastre diplomatice: ziaristi, oameni politici, etc.
    Printre diverse persoane cu care mi-am intersectat drumurile in viata este si un foarte bun prieten, diplomat american de cariera. Reprosandu-i modul in care ambasadorii americani reusesc sa-i alieneze pe romani, imi spunea axact acest lucru, sunt foarte multi neprofesionisti. In plus, ambasadorul il reprezinta pe Presedinte si prin aceasta politica tarii. Atunci cand gresesc, nu pot fi admonestati public de Administratie, ci doar la revenire la Departamentul de Stat.
    Fiind un trimis al unui presedinte de o anumita culoare politica (democrat sau republican), ambasadorul actioneaza pe linia ideologica respectiva.

  64. 69 T-Rex iulie 15, 2016 la 2:12 am

    Groaznic ce se intimpla in Franta! Ma intreb de unde erau acele arme in camion, inclusiv grenadele? Cum ajung grenade in posesia unor civili?

    In alta ordine de idei, ca sa intelegem ce se intimpla in Rusia: rusii care au alte opinii decit cea oficiala despre Crimea, sau care exprima opinii pro-ucraeniene sunt fie condamnati la inchisoare fie obligati sa faca munca pentru comunitate iar laptopurile lor sunt distruse. E un fel de intoarcere la justitia NKVdista, unde orice parere exprimata public si opusa comunistilor era condamnata. Inca nu ii trimit in Gulag, dar ce tara e asta care isi condamna cetatenii la inchisoare pentru opinii care nu convin lui Putin?

    Macar sub imperiul Americii putem vorbi liberi, si exprima pareri diverse sau opuse. Putem critica America fara sa ne fie teama ca ne trimit in Alaska.

    http://www.dw.com/en/russia-uses-the-law-to-put-pressure-on-internet-users/a-19401113

  65. 70 Adrian B. iulie 15, 2016 la 2:22 am

    Me before you

  66. 71 nastase iulie 15, 2016 la 7:46 am

    Mircea Popescu,
    aveți idei preconcepute. In urma cu 25 de ani am lansat ideea unirii celor doua state românești pe model german. Puteți afla amănunte in cele zece volume ale mele „România după Malta”.

  67. 72 nastase iulie 15, 2016 la 7:52 am

    Mihaela Erika Petculescu,
    acceptând referendumuri regionale, locale, riscam sa avem orașe „independente” (Londra?), poate si comune iar statele sa functioneze pe modelul păpușilor matrioshka.

  68. 73 nastase iulie 15, 2016 la 8:03 am

    Motanul Încălțat,
    Evident, Milosevici a avut un rol nefericit si a plătit pentru asta. Din păcate, acțiunea lui iresponsabila a fost un pretext pentru reorganizarea sferelor de influența in Europa, in special in Balcani.
    Nu trebuie sa apar eu acțiunea Rusiei dar a fost evident ca in condițiile „extinderii” Occidentului spre frontiera sa si in condițiile in care Maidanul de la Kiev încerca sa introducă Ucraina in „Occident”, se punea problema dacă si Crimeea, cu o populație rusa de 60-80 la suta va fi înglobata in acest proiect. Eu nu aprob acțiunea respectiva dar încerc sa o înțeleg.

  69. 74 nastase iulie 15, 2016 la 8:08 am

    ZeV,
    Exercitarea dreptului popoarelor la autodeterminare permite trei soluții – crearea unui nou stat, separarea dintr-o federatie de state (URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia) sau alipirea la un alt stat.

  70. 75 ZeV iulie 15, 2016 la 8:21 am

    Mircea Popescu

    ,,…cu toata propaganda desantata anti-americana, care vad ca-i la ea acasa si pe forumul comentariilor de pe acest blog…”

    Stimate coleg, exista o sumedie de alte bloguri pe care se face propaganda exclusiv anti-ruseasca. As spune ca aceste bloguri sunt in majoritate zdrobitoare. Presupun ca au si o audienta pe masura. (Z)
    Dvs faceti urmatoarea confuzie: Pe acest blog, noi facem o propaganda pro-romaneasca. Exista, de asemeni, chiar pe acest blog, colegi inversunati pana la orbire impotriva Rusiei (vezi cazul Centru), sau extrem de echilibrati intre cele doua atitudini – vest vs est (vezi cazul T-Rex).
    In rest, nu facem altceva decat sa tinem ochii larg deschisi inspre toate azimuturile si sa ne folosim mintea din dotare.
    ..Cat despre programul Mars One (cu bilet ,,dus”), acesta exista si este o inventie privata americana, nu am scos-o eu din jobenul imaginatiei mele. Ba chiar si o romanca s-a inscris in programul de selectie. Evident ca acest program este o utopie si o ineptie, dar a aparut cu motivatia ca cineva sa castige niste dolari. Multi dolari, ACUM, manipuland si oferind iluzii. In realitate, admitand, prin absurd, ca acei oameni chiar vor debarca pe Marte, vor muri foarte repede, inainte de a se reproduce, acea planeta fiind cu totul improprie vietii si complet lipsita de apa si viata. Poate peste mii de ani, cand vom stapani procesul de ,,teraformare” si vom porni ,,motorul” magnetic al planetei (Marte neavand un camp protector la radiatia solara si cosmica asa cum are Pamantul), repet, poate atunci, vom putea coloniza masiv acea planeta. Este posibil sa fie nevoie si de generatoare gravitationale suplimentare fata de campul existent (limitat de masa redusa a planetei Marte) create special pentru ca o atmosfera densa sa ramana pe termen lung in ,,captura” campului gravitational.
    Trebuie sa va spun eu, un roman amarat neaos cum stau lucurile in America ? Confetti, reclame, benzi desenate-animate, imagini colorate, reflectoare, sunet THX – Lucas Film, areal 51, hot dog, hamburger, baseball, majorete, politie care trage apoi someaza, elevi inarmati, ipoteci duble sau triple, saraci pe banci si in corturi, hispanici si afroamericani cu tupeu (urmare a discriminarii pozitive), discursuri electorale invatate pe de rost si fara rost, etc…
    Aceasta este adevarata America, stimate coleg.
    Mie imi pare rau de amerindienii traditionali. Cred ca daca ar fi fost lasati in pace, America ar fi ramas/devenit un imens paradis al Pamantului, fara poluare si cu specii disparute inca in viata. O sansa pentru viitorul omenirii. Asa insa…..
    (Z)

  71. 76 ZeV iulie 15, 2016 la 9:21 am

    Motanul Incaltat

    Armata ucraineana, ca si, in genere, noul regim proamerican de la Kiev, nu recunoaste (nu recunosc) ca pe teritoriul Ucrainei exista minoritati ale caror drepturi trebuie respectate. Pentru noile autoritati, exista doar rebeli si teroristi sprijiniti de Moscova. Va mai spun ca in aceeasi situatie se afla si minoritatea romaneasca din Ucraina, diferenta constand in faptul ca romanii sunt, oriunde s-ar afla, mai docili si nu se opun regimurilor din tarile in care locuiesc. Mai mult, accepta cu stoicism sa fie transformati in ,,carne de tun”, in prima linie, in zonele de conflict Donbas si Lugansk. Singurele care isi frang mainile de deznadejde sunt mamele tinerilor de etnie romana luati cu arcanul la ,,razbel”.
    ps1
    Exist categorii diferite de sclavi, in functie de stadiul evolutiei istorice a fiecarei tari.
    In Romania, dupa cum vedem, prin satele de tigani (care au legile lor ancestrale), mai exista indivizi fortati sa munceasca. Poate asta au invatat de la ,,Senior” in perioada robiei, asa cum si animalele lui George Orwell au preluat, trecand printr-o revolutie. Au aplicat perfect lectia ,,Seniorului”. (Z)
    In alte tari, mai avansate, ,,Seniorul” a fost ceva mai abil:

    A transformat ,,animalele” in ,,motani” domestici satui cu ratia zilnica de grauntze si care dorm multumiti si torcand molcom, pe presul Stapanului, convinsi fiind ca sunt liberi. (Z)
    In realitate, raportul dintre capitalul acumulat si salariu este disproportionat, fapt care conduce la crize sistemice tot mai accentuate. Daca pe mine nu ma credeti, cred ca nu ar trebui sa-l ignorati pe Nouriel Roubini.
    ps2
    ,,NATO are nevoie…” Pe mine ma lasa rece ,,nevoile” NATO.
    Nu, stimate domn. NATO nici n-ar trebuie sa existe. NATO , un organism complet anacronic si mare consumator de bani, genereaza tensiuni si instabilitate, amenintand pacea lumii, doar pentru ca niste indivizi (foarte putini la numar) se considera mai egali decat altii si vor sa conduca discretionar lumea pentru a-si promova interesele corporatiste si a devora resursele planetei.
    Toti cei care sustineti aceasta organizatie militara agresiva, ar trebui sa va ganditi bine la viitorul copiilor vostri si, nu in ultimul rand, la viitorul planetei Pamant. Crede cineva ca omenirea are alternativa la aceasta fragila planeta, cu echilibre greu de construit, dar usor de demolat? Va spun care este convingerea mea ferma: NU ARE.

  72. 77 Motanul Incaltat iulie 15, 2016 la 2:34 pm

    @ZeV
    S-ar putea ca Dvs, sa aveti convingeri ferme gresite… NATO o organizatie anacronica? Dar revenirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste” in Rusia la propunerea D-lui. Putin nu e anacronica? Si am dat numai un exemplu… Probabil ca pentru Dvs. ce face Dl. Putin nu e anacronic…

  73. 78 Mircea Popescu iulie 15, 2016 la 7:42 pm

    @ Colegul Adrian B. spune:
    Vrem , nu vrem , rusii sunt vecinii nostri din est si sunt o putere mondiala . Firesc este sa avem relatii normale cu acestia, nu sa-i sfidam si sa-i provocam pentru a face altora pe plac .
    ======
    Pana la un punct de acord, da sunt vecinii nostri si AR TREBUI sa avem relatii normale.
    Dar ce te faci cand vecinul nu vrea sa aiba relatii normale ci dusmanoase. Cat de bun vecin poate fi cel care vine cu forta si-ti ia o parte din casa (Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei), cand iti omoara familia (1,2 milioane de romani basarabeni si bucovineni), cand iti fura averea (resursele naturale), cand iti ia bijuteriile (Tezaurul Romaniei), cand iti face ordine in casa (rastoarna cu tancurile ordinea legala instaurand una criminala – Ana Pauker, Canal, Aiud, securitate, dictatura proletariatului – subordonata intereselor lui), cand iti face cu degetul pentru tot ce faci in casa ta si tot ce spui (doresti sa-ti recapeti in intregime casa-Basarabia si bunurile)?
    Iar cand iti pui sistem de alarma ca sa-ti protejezi ce ti-a mai ramas (NATO), tot bunul si prietenosul vecin (Rusia) te ameninta cu represalii.

    @Adrian Nastase
    Domnule Prim-Ministru, idei poate lansa un neica nimeni ca Mircea Popescu. Un prim-ministru si un inalt demnitar si un om politic de anvergura dumneavoastra ACTIONEAZA de la nivelul si prestanta internationala pe care o are.
    Daca v-a scapat amanuntul, repet ideea si reformulez: clasa politica institutionalizata in partide politice. Deci nu-i vorba de ideile scrise sau rostite de complezenta si populist la diverse adunari unioniste de catre cate-un personaj politic in cautare de publicitate si/sau voturi.
    Ce se intampla cu tacerea nocturna in care se pierde respectivul personaj care nu mai intreprinde actiuni concrete?
    Daca dumneavoastra aveti constiinta ca ati actionat pentru Reintregire dincolo ce poate si ce face un om de rand, ce pot sa mai zic?

  74. 79 Marian Nicolae iulie 17, 2016 la 12:43 pm

    @ Mircea Popescu, iulie 15, 2016 la 7:42 pm

    Sunteti „romanul” din USA…????
    De ce nu va vedeti de treburile dvs. din USA in loc sa ne plangeti noua de mila in privinta Rusiei…????

    Ce a facut NATO pentru Romania…???
    S-o luam de la…descalecatu’ lui 1990.

    Ne-a distrus tara complet industrial si economic vorbind.
    Iar atunci cand nu a mai avut ce sa fure a pus de o mica imparteala a teritoriului national al Romaniei.

    Noroc cu Federatia Rusa si cu China ca altfel mai vorbeam romaneste pe la dvs. pe acolo prin SUA……

  75. 80 Cris iulie 17, 2016 la 1:54 pm

    Celor care repetă ca papagalii prostia „să privim spre Vest” le spun: n-o să vă intre soarele-n ochi, dar o să vă rămână gâtul strâmb.


  1. 1 Năstase: Îi rog pe Tăpălagă și compania să nu se enerveze | Ziarul Profit Trackback pe iulie 13, 2016 la 10:06 am
  2. 2 Theresa May… « Motanul Incaltat Trackback pe iulie 13, 2016 la 4:10 pm

Lasă un comentariu






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!