Renuntarea la functie, nu la demnitate

Renuntarea la functia de presedinte al Camerei Deputatilor ar trebui să fie pentru Valeriu Zgonea o chestiune de demnitate si nu de regulament. Retragerea sprijinului politic din partea colegilor implică o astfel de decizie. Chiar dacă ar exista si argumente contrare. Dar „valorile si principiile ” proprii, despre care vorbea Zgonea, trebuie examinate intr-un context mai larg, al bătăliei politice, al unei condamnări legate de campania politică a intregului partid – din care făcea parte si Zgonea, ceea ce l-a transformat si pe el in „complice”, chiar dacă a „plătit” doar Dragnea. Fariseismul in numele „valorilor si principiilor” functionează doar pentru marile puteri.

Interventia ambasadorului american in sustinerea sa (intâlnirea ce a avut loc după anuntarea retragerii sprijinului politic, mesajul transmis, conferinta de presă – neobisnuită pentru acest tip de intâlnire) reprezintă un amestec brutal in viata politică românească. Ea aduce aminte de felul in care a actionat, intr-o anumită perioadă, Andrei Vâshinschi in relatia cu autoritătile românesti. Iar lui Vali Zgonea nu-i face niciun bine. Acesta tip de sustinere il va indepărta si mai mult de colegii sai  si-l va ostraciza. După un timp, va intelege si el că americanii, in politica externă, nu au „fosti” prieteni ci doar persoane care le pot promova interesele la un moment dat. Traian Băsescu este un bun exemplu.

Oricum, adaug – si pentru Valeriu Zgonea – discursul meu din 2006, din Camera Deputatilor, după „noaptea cutitelor lungi” de la Hotel „Confort” , atunci cănd in urma retragerii sprijinului politic pentru mine, din partea PSD-ului condus de Geoană, eu mi-am anuntat, imediat, demisia din functia de presedinte al Cameri Deputatilor:

(16 martie 2006)

„Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă aduc la cunoştinţă că ieri, 15 martie, am anunţat Biroul permanent de intenţia mea de a demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Demisia mea, pe care o anunţ astăzi în plenul Camerei, este o consecinţă a deciziei colegilor mei din PSD şi un gest de onoare faţă de instituţia Parlamentului.

Ştiu că prin această decizie se deschide calea unor noi complicaţii politice. Scena politică va fi marcată din nou de convulsii şi de conflicte. Nu ştiu cine va câştiga această dispută şi cine va ocupa fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Fără îndoială, o instituţie ca Parlamentul poate funcţiona foarte bine fără un om anume, în măsura în care funcţionează pentru oameni, în general.

Aş vrea să părăsesc acest fotoliu cu sentimentul că va începe o perioadă de normalitate şi de responsabilitate, care este refuzată de prea multe luni. Nu-mi fac însă iluzii.

Mecanismul care a stat la baza acestei demisii va funcţiona în continuare, fabricând nu legi, nu bunăstare, nu justiţie, ci false probleme, în spatele cărora va rămâne ascuns un mare adevăr trist. Nu construim altceva decât scenarii, nu conducem nimic, ci regizăm.

Acest mandat parlamentar ar fi trebuit să fie unul al construcţiei şi al realizărilor, cea mai importantă dintre toate fiind integrarea europeană. Din păcate, prima sa jumătate se apropie de sfârşit, lipsită de glorie şi dominată de politicianism.

Am fi putut fi cei care realizează reforma sistemului politic românesc şi cei care schimbă radical imaginea profund negativă a parlamentarului român. Nu am reuşit decât să ne războim între noi, să ne răzbunăm, să ne disputăm funcţiile, să ne subminăm reciproc şi să ne apărăm teritoriile, uitând că nu sunt ale noastre, ci ale oamenilor care ne-au trimis aici cu un sens şi cu multă speranţă.

Ce va rămâne în istorie din anii 2005 şi 2006 ai Parlamentului României? Cărţile de istorie ne vor spune cândva.

Într-un alt moment important al carierei mele, vorbeam de cele două Românii pe care le reprezentau PSD şi Alianţa: o Românie a populaţiei asistate, rurale, îmbătrânite, neajutorate şi o Românie urbană, ceva mai prosperă şi cu gustul valorilor liberale. Poate că nu am avut dreptate în totalitate.

Cred însă că, după ultimul an, riscăm cu toţii să contribuim la formarea unui nou clivaj: împărţirea într-o Românie a politicienilor şi o Românie a oamenilor obişnuiţi. Prima tinde să se îndepărteze tot mai mult de cea de a doua, iar la acest lucru contribuim cu toţii. De aceea, perioada care urmează va fi una decisivă pentru credibilitatea democraţiei româneşti.

Viitorul preşedinte al Camerei, oricine ar fi acesta, are datoria de a încerca să readucă spiritul parlamentarismului autentic, cel care inspiră respect şi care demonstrează profesionalism.

Va fi nevoie de vot uninominal, de întărirea Parlamentului, de noi formule de control al activităţii aleşilor.

Va fi mult de muncă. Dar, dacă vom construi fiecare pas de acum înainte doar în funcţie de interesele politice de moment, ale diverselor majorităţi conjuncturale, nu avem nici o şansă de a reface prestigiul şi imaginea celei mai importante structuri a unei democraţii.

Mi-ar fi fost comod să mă ascund în spatele sprijinului pe care o parte dintre colegi mi-l acordă în continuare.

Le mulţumesc, însă, tuturor celor care m-au susţinut, indiferent dacă au făcut parte din PSD sau din alte partide. Pentru ei am decis să rămân în continuare în politică şi să încerc, cu mijloacele pe care le am la dispoziţie, asumându-mi greşelile, dar folosindu-mi energia şi experienţa, să contribui la realizarea speranţelor celor care m-au trimis în Parlament şi la împlinirea proiectului european al României moderne.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-aţi acordat şi vă doresc succes în continuare (Aplauze din partea Grupul parlamentar al PSD, unii dintre deputaţi aplaudă în picioare).

Domnul deputat Adrian Năstase merge la prezidiu şi dă mâna cu preşedintele de şedinţă şi cu cei doi secretari. Mare parte a deputaţilor aparţinând Grupul parlamentar al PSD părăsesc sala.)”

PS. Am adăugat si o fotografie realizată atunci cu Bogdan Olteanu, cel care a fost ales presedinte al Camerei după demisia mea.