Să învățăm să fim pro-români

Acesta este titlul editorialului meu din Jurnalul National de astazi.

În timp ce noi căutăm, nedumeriți, resorturile care l-au împins pe Crin Antonescu să-și dea demisia, lăsându-și partidul cu ochii în ceață, neștiind nici măcar cine trebuie să plângă și să rostească, tremurat, „Dragă Stolo”, în timp ce noi urmărim, cu pasiune, modificări de silicoane, aventurile mondene ale fotbaliștilor, masterchef-uri, români cu talent, în timpul ăsta, în jurul României și în lume au loc schimbări importante, pe care nu vrem să le vedem. „Ochelarii de cal” pe care România i-a purtat în politica externă, în mandatele lui Băsescu, au dus la izolarea internațională a României, la incapacitatea de a mai participa la negocieri sau de a influența evenimente internaționale (regionale).

Parteneriatul strategic cu SUA este foarte important dar, pentru România, în situația sa geostrategică, sunt importante și relațiile sale cu vecinii. Bulgaria, în mare măsură s-a orientat pe axa Berlin / Moscova, Ungaria, eurosceptică, a dezvoltat, în ultimul timp, relațiile cu Moscova (inclusiv pe tema minorităților), Grecia depinde de capitalul german dar a concesionat portul Pireu chinezilor, Turcia încearcă să reziste unei „primăveri” și oscilează, cu mari frustrări, între o Europă ezitantă și o presiune islamică tot mai puternică. În timpul ăsta, Rusia – cu toată opunerea Occidentului – redevine o putere globală. Acordul de 400 de miliarde de dolari, pentru gaz, cu China, dovedește stabilirea unei legături strategice, pe termen lung, în contextul vechiului joc – permutări de trei luate câte două.

Rusia a avut, în 2012, schimburi comerciale cu Uniunea Europeană de 267,5 miliarde de dolari, cu China, de 64 miliarde iar cu SUA de 18,9 miliarde dolari (schimburile Rusiei cu Ucraina, în același an, erau de 24,3 miliarde dolari). Schimburile României cu Rusia se bazează, în mare măsură, pe importurile de gaz și, de aceea, deficitul nostru depășea 1,3 miliarde dolari. Alte țări europene aveau însă deficite și mai mari în raporturile comerciale cu Rusia (Olanda – 21 miliarde dolari; Polonia – 13 miliarde; Italia – 8; Marea Britanie – 6; Grecia – 5,5; Spania – 5; Finlanda – 4,8; Bulgaria – 4,7; Ungaria – 3,8). Aceasta este o realitate pe care noi nu vrem să o vedem și să o înțelegem.

Ucraina are o rană adâncă, greu de vindecat. Noul președinte, Petru Poroșenko, imparțial, l-a susținut, inițial, pe președintele Kutchma, apoi a fost ministru de externe al lui Iushchenko, ulterior a fost ministru al dezvoltării economice al lui Ianukovich. În final, a ajuns pe euro-maidan și, de acolo, la președinție. În timpul ăsta a dobândit a opta avere din Ucraina și va lupta împotriva oligarhilor, împreună cu fiul lui Joe Biden, cooptat în consiliul de administrație al principalei firme de import de gaz din Ucraina.

Noi ne refuzăm posibilitatea de a juca un rol în evoluțiile diplomatice din Ucraina, lăsând Polonia să se ocupe (cu rezultatele cunoscute ale Parteneriatului estic) dar devenită „hub” regional pentru premierul Chinei și pentru președintele SUA.

Recent, a fost semnat Tratatul privind Uniunea Economică Eurasiatică (Rusia, Kazahstan, Belarus),o piață economică de 170 de milioane de oameni. Știu că este, deocamdată, o pastișă a Comunității Economice Europene, știu că ea ascunde un proiect pe termen lung, dar suntem vecini în această zonă și ne interesează un climat de „bună-vecinătate” și de „spiritualizare” a frontierelor – cum ar fi spus Titulescu.

Opțiunea mea și a celor mai mulți români a fost și este legată de Occident dar, înainte de a discuta dacă suntem pro-americani sau pro-ruși ar trebui să învățăm să fim pro-români.