Interventie Camera Deputatilor

Iata aici  textul interventiei mele de astazi din Camera Deputatilor:  

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi de dosare. Nu de dosare energetice, nu de dosare geostrategice, nu de mari proiecte pentru viitor.

Ei bine, este vorba, din păcate, de aceleaşi compilaţii cu acuzaţii nefondate, lansate din laboratoarele DNA şi, aşa cum ştiţi, DNA-ul a trimis Parlamentului o cerere de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva mea în două cauze. Ambele fuseseră anterior examinate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La acea dată, domnul Morar nu ceruse aprobarea Parlamentului şi, pentru că actele i-au fost declarate nule de 24 de judecători de la Curtea Supremă, el încearcă să acopere acum ilegalităţile pe care le face de patru ani.

Cu puţine zile în urmă, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu impunea celor mai înalţi reprezentanţi ai puterilor Statului din Parlamentul, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General să fie rezolvat cazul Năstase întocmai şi la timp. sigur, indicaţii de acest gen exced cadrul democratic şi constituţional, dar cine să judece acest lucru, mai ales cine să acuze, când toţi reprezentanţii Statului stăteau în poziţie de drepţi.

Cu acelaşi prilej, a spus celor prezenţi că a văzut probe din dosarele mele şi că ştie ce este în ele. Cu asemenea garanţii, eu cred că nici nu mai era nevoie de votul de astăzi al Parlamentului sau de pronunţarea instanţelor.

O să vă rog acum să-mi permiteţi să încalc uzanţele şi să încep cu finalul discursului meu.

Vă voi solicita, doamnelor şi domnilor deputaţi, să ignoraţi prevederile Constituţiei şi să acceptaţi cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în aşa fel încât, în final, Justiţia să se pronunţe.

De fapt, ştiu şi ştiţi şi dumneavoastră că dosarele vor trimise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanţă când şi dacă va avea nevoie Traian Băsescu. Dar probabil că acesta este doar un amănunt.

Sunt conştient că, făcând acest lucru, le cer multora dintre dumneavoastră să acţioneze împotriva propriilor convingeri. Până acum, urmând prevederile legale, mulţi dintre dumneavoastră aţi votat împotriva cererilor nefundamentate ale DNA.

Dacă am discuta doar despre lege, acesta ar fi probabil votul cel mai firesc şi acum, aici, în plen.

Ştiu că argumentele juridice par complicate, greoaie. Din acest motiv nici nu voi apela astăzi la argumente juridice, pentru că în fapt aceste dosare sunt politice. Ar fi trebuit, spre exemplu, să comentez afirmaţiile domnului deputat Călian, care fundamenta această cerere şi votul de astăzi pe art. 72 din Constituţie, care se referă la cu totul altceva – este vorba de imunitatea parlamentarilor şi de eventuale fapte penale ale deputaţilor, respectiv senatorilor – pe când aici, discutăm, de fapt, de o altă instituţie, instituţia răspunderii ministeriale, reglementată în Constituţie prin art. 109 şi care are ca sediu de materie, pentru discuţia noastră de astăzi, alin. (2).

De aceea, nici Statutul deputatului şi senatorului nu este revelant în această discuţie, pentru că acolo nu sunt prevăzute reguli referitoare al răspunderea ministerială şi nici art. 192 din Regulament, care preia, de fapt, regulile din art. 72. Dar acestea sunt chestiuni strict tehnice, juridice, care nu au niciun fel de importanţă, cum n-au avut importanţă, de fapt, nici prevederile constituţionale sau legale sau regulamentare în această discuţie.

Aşadar, nu voi vorbi despre prevederile Constituţiei sau ale legilor, ci de nevoia unui semnal politic, iar acest semnal politic trebuie dat.

Vreau să subliniez foarte clar că nu eu am tărăgănat luarea unei decizii în Parlament.

De altfel, după cum ştiţi, o altă creaţie a DNA, dosarul despre pixurile şi brichetele din campania electorală din 2004 a ajuns în faţa instanţei abia acum, după patru ani, deşi nu s-a cerut acordul Parlamentului, care – fie vorba între noi – ar fi fost necesar.

Acest dosar este încă o dovadă că nu s-a dorit clarificarea acuzaţiilor ce mi se aduc. S-a întâmplat ceva cu acest dosar? Există vreo evoluţie? S-a demonstrat cumva vreo vinovăţie a mea? Nu. Fiindcă în acele dosare nu există nimic. Doar 972 de martori propuşi de DNA, ce vor trebui audiaţi în următorul deceniu, probabil în ordinea vârstei, pentru a asigura posibilitatea ca, în acest lung interval de timp, fiecare dintre ei să se poată prezenta în faţa instanţei.

De fapt, cui îi este cu adevărat frică de clarificarea acuzaţiilor? Cu siguranţă nu mie.

Există însă oameni în România care au câştigat voturi şi putere promiţând că vor impune în ţară legea şi ordinea. Din păcate, în acest moment, ţara este în dezordine şi în fărădelegi mai mari ca oricând. Acestor oameni le este frică. Le este frică pentru că, dacă nu ar exista subiecte artificiale, precum dosarele mele şi, ocazional, spionii detonaţi la comandă, lumea s-ar uita mai atent la neîmplinirile lor, la gargara permanentă, la promisiunile lipsite de suport.

Cerându-vă să adoptaţi această conduită, sunt conştient că, într-o anumită măsură, eu însumi încalc legea sau îndemn la încălcarea ei.

A venit însă momentul în care nu mai vreau să fiu şi nu mai vreau să ofer, de fapt, combustibil demagogiei întreţinute de Traian Băsescu şi de corul său antic de lăudători.

Suntem în al cincilea an în care Traian Băsescu este preşedinte şi vedem cum mereu dă vina pe altcineva pentru ce se întâmplă în ţara pe care o conduce.

Ani de zile, eu am fost prezentat românilor drept principal motiv al lipsei de performanţă din mandatul său.

La alegerile parlamentare, Traian Băsescu nu şi-a asumat nimic din starea în care se află ţara. Mai mult, chiar colegii mei din PSD au acceptat să-şi asume responsabilitatea să rezolve o bună parte din problemele pe care Băsescu le-a produs ţării în ultimii ani.

Ştiu că sunt idealist, dar sper ca măcar la alegerile prezidenţiale să se poată discuta, în aceste condiţii, despre rolul pe care l-a avut Traian Băsescu în stagnarea şi involuţia ultimilor ani în România.

S-a vorbit până la saţietate despre faptul că aceste dosare sunt piatra de hotar dintre România săracă şi subdezvoltată şi cea bogată şi modernă. S-a spus că de soluţionarea lor depind integrarea europeană a ţării, oprirea monitorizărilor, imaginea ţării şi a fiecărui român în parte, reforma clasei politice şi multe alte enormităţi.

Oamenilor li s-a oferit un discurs halucinant. Despre cum lipsa de performanţă şi de eficienţă din România sunt rezultatul blocajului luptei anticorupţie în dosarele mele. A fost un joc în care oficiali şi neoficiali români au implicat şi Comisia Europeană.

Aşa este politica! Vor spune mulţi.

Aşa este un anumit tip de politică; voi răspunde eu. Pentru că poate să existe, în opinia mea, şi o altă politică, aşezată nu între copertele dosarelor fabricate despre mine sau despre alţii.

O politică aşezată cu faţa spre realitate. Iar realitatea, stimaţi colegi, este din ce în ce mai înfricoşătoare. Şi nu mă refer doar la criza economică; măcar despre ea, ştim sigur că e un fenomen de care noi, românii, nu suntem direct răspunzători, chiar dacă suntem obligaţi să-i suferim consecinţele multă vreme de acum înainte.

Dar, spre deosebire de majoritatea statelor occidentale, care înfruntă criza cu instituţii solide, bazate pe tradiţii şi pe reguli clare şi respectate, România intră în această nenorocire având o foarte serioasă criză de sistem şi de atitudine. O criză care, spre deosebire de toate jocurile de imagine, construite cu migală în aceşti ani, produce efecte palpabile, directe şi dureroase pentru majoritatea românilor ce intră în contact cu ea.

Instituţiile noastre au tradiţii rele. Sunt slăbite. Se bazează pe reguli ceţoase şi mereu negociabile. Descentralizarea, începută cu ani în urmă, se transformă într-o feudalizare care scapă de sub controlul oricui.

Reformele, începute în urmă cu câţiva ani, s-au blocat după intrarea în Europa, fiindcă ele nu sunt nici simpatice şi nici aducătoare de voturi pe termen scurt. Modernizarea sistemului, proces în plină desfăşurare la începutul anilor 2000, s-a transformat dintr-o acţiune politică într-una de imagine.

Preşedintele Băsescu ne-a arătat cum se face politica televizată: cum se recuperează jurnaliştii răpiţi, cum se conduce fără atribuţii constituţionale Guvernul, cum se dau ordine procurorilor şi cum se fac glume proaste, cum se trăieşte şi cum se dansează la televizor. Problema cu acest stil de politică este că, deşi aduce voturi, el nu rezolvă niciodată nimic.

Dacă, în perioada în care economia creştea, acest model de a conduce era amuzant şi inofensiv, acum el are o mare problemă: nu ajută pe nimeni.

România are probleme majore, grave. Criza economică face să scadă veniturile şi nivelul de trai, aduce înapoi FMI-ul, locurile de muncă sunt în pericol, oamenii chiar sunt omorâţi pe străzi, bătrânii chiar sunt batjocoriţi.

Pentru românii care ne-au votat, noi ne-am asumat acum guvernarea. Riscăm însă să plătim pentru probleme pe care nu noi le-am creat şi pe care nu vom avea puterea să le rezolvăm în actuala formulă.

Iar la final, când vom trage linie, vom vedea că Traian Băsescu va spune din nou, probabil începând de săptămâna viitoare de aici, din Parlament, că nu el este responsabil.

Din păcate însă reformele şi ieşirea din criză nu se mai pot face doar la televizor.

În acest timp, criza economică generează condiţiile pentru apariţia de noi dificultăţi în ţară. Microbii unui stat slab acum se dezvoltă odată cu germenii unor mişcări de extremă, reflectând dezorientarea tinerilor şi lipsa locurilor de muncă.

Primele simptome le vedem deja în cel mai violent început de ani de după 1989.

Ani de zile, în loc să ne ocupăm de problemele reale ale acestei ţări, am acceptat agenda pe care ne-a impus-o Traian Băsescu. Sistemul pe care el îl conduce este cel care a permis să apară pe străzi criminali, să vedem lupte de stradă între bande infractori, să se fure arme şi secrete din armată. De patru ani, criza de sistem din România s-a accentuat. Pentru că nu ne-am ocupat de ce trebuia. Pentru că ne-am ocupat de dosarele adversarilor politici.

Vă întreb însă, dragi colegi, cui i-a folosit toată această agitaţie?

Astăzi, România se află în plină epocă a dezordinii, dar principalul vinovat nu este nici criza, nici istoria, nici Adrian Năstase. Vinovatul este cel care o hrăneşte zi de zi, fiindcă dezordinea este singurul său proiect.

Acesta este nu doar un drum foarte periculos la vreme de criză economică. Acesta este şi un drum aproape clasic spre statul totalitar.

Când instituţiile menite să facă ordine sunt slabe şi dezordinea devine cronică, terorizând cetăţeanul, când clasa politică se luptă fraticid, apare imediat un om care spune cu lacrimi în ochi, desigur, că patria e în pericol şi care insistă pe ideea că soluţia înseamnă mai multă putere concentrată în aceleaşi mâni apte să facă ordine.

Chiar dacă pare că situaţia dosarelor mele mă priveşte doar pe mine, atunci când vorbim de aplicarea legii, niciodată nu este implicată doar o persoană. Niciodată nu vorbim doar despre cel în cauză, ci şi – sau mai ales, despre principiul în cauză.

Dacă personalizăm de fiecare dată, creăm precedente periculoase.

Aş vrea să vă întreb, stimaţi colegi, sunteţi mulţumiţi de felul în care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale special pentru mine? De modificarea de ieri, în procedură de turbo urgenţă, a Regulamentului Camerei, astfel încât astăzi să se voteze mai confortabil?

Aveţi în Regulament numeroase exemple în care hotărârile Camerei se iau cu votul majorităţii tuturor deputaţilor, nu votul celor prezenţi. Este şi cazul alegerii, spre exemplu, a preşedintelui Camerei. Preşedinta Camerei a fost aleasă conform art. 21 alin. (2) pe o prevedere, care, în opinia Curţii, nu respectă un principiu constituţional.

Pentru votul de astăzi, special pentru mine, a fost modificată procedura prevăzută de Regulament, stabilindu-se o majoritate şi mai redusă: majoritatea deputaţilor prezenţi. Inutil să vă spun că hotărârea de desemnare de către Parlament a judecătorilor Curţii Constituţionale, cei care au interpretat Constituţia în acest sens, prevede (poate neconstituţional) „votul favorabil necesar al majorităţii din numărul total” şi nu din numărul parlamentarilor prezenţi. Un mic paradox pe care doresc să vi-l semnalez tocmai pentru a arăta farmecul acestor proceduri care au un obiectiv foarte bine stabilit, pe care sper că, în ordine, disciplinat, la timp, îl vom împlini împreună pentru a rezolva o problemă care, iată, de foarte multă vreme, stă pe agenda problemelor nerezolvate a preşedintelui Traian Băsescu.

M-au deranjat şi chemările la ordine ale unor colegi din Grupul pentru minorităţi, acuzaţi că nu au votat corespunzător la Comisia juridică şi îmi cer scuze pentru eventualele neplăceri pe care le-au avut.

Dragi colegi,

Până acum am preferat să insist pe aplicarea şi pe respectarea legii.

Am decis însă ca astăzi, să vă cer un vot diferit. De ce fac acest lucru? Din două motive.

Primul este dat de criza economică şi de dorinţa de a nu fi folosit cazul meu pentru a justifica lipsa de performanţă şi de eficienţă a guvernării.

Al doilea motiv ţine de noua relaţie dintre PSD şi PD-L, o relaţie care stă la baza funcţionării noului Guvern şi de care depinde trecerea cu bine a României prin acest an greu.

Nu vreau să se afirme că, prin aceste dosare, stau în calea unei coabitări armonioase între PSD şi PD-L.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acceptând cererea mea, corul antic al demagogiei va trebui să găsească alte teme. Domnul Băsescu va trebui, poate, să se ocupe şi de problemele reale ale ţării.

Personal, nu voi accepta să rămânem eu şi atâtea alte persoane din jurul meu, familie, prieteni, colaboratori, ţinte vii ale abuzurilor unei administraţii politice şi ale unui DNA devenit „Departamentul anti Năstase Adrian”.

Nu voi accepta să ne transformăm în exemple vii de intimidare şi ameninţare la adresa adversarilor politici sau în sperietori, că n-o să ne mai iubească Uniunea Europeană şi nu o să ne mai dea bani din acest motiv.

Ca om al dreptului, dar şi ca om politic sunt pregătit să lupt în continuare pentru a-mi afirma opiniile şi mai ales nevinovăţia, în ciuda hărţuielilor de tot felul, care vor fi folosite împotriva mea, de maşinăria condusă de la Cotroceni.

Sunt convins că toate aceste lucruri nu vor putea dura şi că cei răspunzători pentru ele, în final, vor plăti într-un fel sau altul.

Ca bun român, îmi doresc ca ţara să aibă măcar de acum înainte un preşedinte care să se preocupe de viaţa românilor loviţi de criză şi nu de fugărirea adversarilor politici.

Votul dumneavoastră poate echivala cu o revoluţie, îl poate elibera pe Traian Băsescu de obsesia dosarelor mele şi atunci, poate, vom avea şansa unui preşedinte mai bun. Acesta sau, mai probabil, următorul.

Şi acum, stimaţi colegi, în încheiere, am o rugăminte practică (că au fost diverse comentarii privind eventuale declaraţii de formă şi intenţii ascunse, negocieri de tot felul). Aş vrea să vă rog să-mi faceţi o favoare.

Chiar dacă nu aveţi niciun fel de element pentru a decide începerea urmăririi penale în ceea ce mă priveşte. Nu cred că aţi primit un raport din care să înţelegeţi despre ce este vorba. Cei care au făcut raportul nici măcar nu s-au uitat în dosarele respective. Nu ştiu care din probele din dosare sunt nule şi care, eventual, nu sunt nule.

Nu am fost audiat la comisie. Raportul vizează două cauze, care sunt complet diferite şi dumneavoastră veţi vota în bloc, în devălmăşie, începerea urmăririi penale pentru ambele, fără să faceţi o eventuală diferenţiere. Eu nu ştiu de ce nu s-a făcut o cerere generală, în care să se spună, să se voteze astăzi începerea urmării penale în orice dosare s-ar putea face de acum înainte împotriva mea de către DNA. O astfel de chestiune ar fi rezolvat, poate, momente delicate în viitor, în care poate că ar trebui să ne reîntâlnim pentru aceeaşi procedură şi să ascultaţi aceste discursuri ale mele, pe care le veţi considera prea politice într-o chestiune atât de tehnică.

Doresc însă, pentru a evita orice fel de neclaritate în legătură cu votul pe care-l veţi exprima în aceste condiţii, un vot pe care să-l daţi în cunoştinţă de cauză, citind, recitind art. 109, care vă dreptul să hotărâţi dacă sunt argumente pentru începerea urmăririi penale sau nu, în condiţiile în care procurorul general n-a dorit să clarifice aceste lucruri (deşi Regulamentul Camerei îl obliga să facă acest lucru)

Eu cred că lucrul cel mai firesc este să votaţi începerea urmăririi penale, pentru că un astfel de vot arată forţa parlamentarismului în România; capacitatea parlamentarilor de a asigura un echilibru în ceea ce priveşte viaţa politică din România; faptul că Parlamentul nu este o secţiune a Palatului Cotroceni. În felul acesta veţi dovedi, acceptând începerea urmăririi penale că parlamentarii reprezintă o forţă de echilibru în sistemul puterilor statului din România.

Şi pentru ca acest lucru să poată să fie făcut în aşa fel încât să nu apară comentarii din partea unora sau altora, eu fac apel în primul rând la colegii mei din Grupul parlamentar al PSD să voteze cu bilele la vedere, ca să nu existe niciun fel de neclaritate, stimaţi colegi.

Să nu vină cineva să spună… şi îmi permit o rugăminte colegială la colegii din Alianţă din PD-L, dacă şi dânşii ar putea să facă acelaşi lucru, ca să nu existe cumva suspiciuni de undeva de sus că vreunul dintre dumneavoastră ar putea să voteze cumva contrar a ceea ce este, de fapt, spiritul democratic. Vă mulţumesc foarte mult.

În felul acesta, eu cred că vom elimina din viaţa noastră politică un subiect, iată, sensibil.

Se fac dezbateri la televizor, sunt dezbateri de dimineaţă până seara, vin televiziunile aici, ne-au invadat în acest Palat al Parlamentului, pentru a transmite un vot de care depinde viitorul ţării.

Şi de aceea, pentru că faptele sunt clare, pentru că aţi aflat şi ce se întâmplă cu termopanele mele între timp şi cu căzile care erau, de fapt, piscine sau piscinele erau căzi, pentru că aţi aflat toate aceste lucruri, inclusiv felul în care DNA-ul îi pune pe cei care sunt – cât stau, o vreme – din când în când în puşcărie să facă denunţuri sau autodenunţuri într-unele din aceste dosare, eu cred că, în felul acesta, am făcut cu toţii un seminar despre funcţionarea justiţiei sub regimul Traian Băsescu.

Rămâne să vedeţi dumneavoastră dacă veţi dori ca acest sistem să continue.

Şi, până la urmă, discursul meu de astăzi nu vizează de fapt aceste dosare, ci felul în care ne vom raport la propriile noastre competenţe aici, în Parlament şi la propria noastră ţară în deciziile pe care le vom lua în acest an.

Eu vă mulţumesc şi insist să votaţi în acest mod, pentru a nu exista niciun fel de neclaritate în legătură cu acest vot, care, fără îndoială, întăreşte vâna parlamentarilor şi arată că ei sunt cei care pot, în cunoştinţă de cauză, să decidă conform proprie-i lor conştiinţe, pe baza unui vot uninominal, care a transferat dinspre alegători către parlamentari dreptul de a decide în chestiuni importante.

Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare, în ceea ce înseamnă rezolvarea problemelor importante ale ţării.

Vă mulţumesc.