Acasa

Ziua de joi, 21 august, a fost o zi complicata pentru mine. Dezbaterea de la trbunalul Buftea, asteptarea, despartirea de ceilalti „pacienti” – cu care impartisem saptamani si luni de viata in claustrarea de pe „scurta” din penitenciar, iesirea pe portile inchisorii, intalnirea cu jurnalistii si, mai ales, reintalnirea cu familia.

Multe dintre detalii le voi pastra pentru mine. Cu timpul va voi povesti insa unele experiente, unele ganduri. Am recitit, in alt fel, „Jurnalul fericirii”, am citit mult despre Arsenie Boca sau despre Valeriu Gafencu.

Poate ar fi cazul sa explic si sa regret o anumita apropiere intre dosarele mele si situatia detinutilor politici din anii comunismului. Exista o anumita confuzie intre notiunile de detinut politic, dosare politice (sau cu finalitate politica) si conditiile de detentie.In opinia mea, au existat, din pacate, dosare cu finalitate politica si dupa Revolutie. Ele au avut ca scop scoaterea de pe „teren” a adversarilor politici. La fel s-a intamplat si in Romania interbelica sau in cea de dupa razboi. In timpul comunismului, acest lucru s-a intamplat la o scara mult mai mare. Eu am argumentat de ce dosarele mele aveau o finalitate politica – de la plangerea catre parchet a Monei Musca si a co-presedintilor Aliantei DA pana la orchestrarea unor procese mamut cu aproape 1000 de martori si care au dus la condamnarea mea pe baza unor probe indirecte si prin rationamente „logico-juridice” sau pe baza unor bancnote -„corp delict” tiparite dupa 2 ani in SUA. Unii au spus ca dosarele in care am fost condamnat nu sunt politice, ca sunt de drept comun. E adevarat, termopanele, bideurile, „trofeul calitatii” nu sunt politice in sine dar scopul acestor procese a fost politic – lipsirea de libertate si eliminarea din spatiul politic a unui adversar care, dupa alegerile din 2004, era in continuare presedinte al Camerei Deputatilor si presedinte executiv al PSD si posibil candidat la urmatoarele prezidentiale. Chiar nu este clar ce s-a intamplat? Si in perioada comunista se folosea tehnica acuzatiilor de drept comun (homosexualitate, etc) pentru a acoperi finalitatea politica. Asemanarile inceteaza cand discutam insa despre CONDITIILE de detinere. In perioada anilor ’50 si ’60 – in special – aceste conditii erau cumplite (la Pitesti – celebrul centru de „re-educare”-, la Aiud, la Gherla, la Jilava, etc). Am fost in cateva randuri la Fortul 13 de la Jilava si stiu ce spun (dincolo de memoriile unor detinuti care au trecut prin acele locuri). Dupa trecerea penitenciarelor de la Ministerul de interne la Ministerul justitiei, dupa Revolutie, conditiile de detentie in penitenciare s-au schimbat radical. Sigur, a fost si presiunea Consiliului Europei, a CEDO sau a Comitetului impotriva torturii. Lipsirea de libertate are insa aceleasi caracteristici si efecte. Am facut aceste precizari in special din respect pentru cei care au suferit in inchisorile comuniste – oameni politici, preoti, intelectuali de tot felul si care au suferit torturi fizice si psihice greu de imaginat.

Acum ma aflu la Cornu. Ieri, nu am deschis calculatorul si nu am raspuns la mesaje. Am stat cu familia mea si ne-am bucurat de linistea locului. Ma re-obisnuiesc sa nu mai aud dimineata sunetele celor doua usi de metal care ramaneau inchise pe timpul noptii. Ma re-obisnuiesc sa nu mai aud, din curtea de plimbare, injuraturi sordide. A fost inca o incercare…

Va multumesc ca ati fost alaturi de mine, in tot acest timp. In Norvegia, locuitorii aprind mici luminite in ferestre pentru calatori, pentru ca acestia sa nu se simta singuri. Mesajele voastre, pe blog sau pe Facebook, m-au insotit in aceasta calatorie prin „desert”.