Rasfoind, la Cornu, diverse publicatii din perioada inter-belica, am gasit in Revista literara a Colegiului Sf. Sava (anul 2, nr.1, din 8 aprilie 1928) o poezie semnata de Eugen Ionescu. Plecat de foarte tanar in Franta, cu parintii, Eugen Ionescu se intoarce in tara, cu tatal sau, in 1924, si isi continua studiile, pentru o vreme, la Colegiul Sf. Sava. Sigur, textul trebuie citit in contextul perioadei complicate de viata prin care trecea autorul dar si in functie de o anumita tonalitate a poeziei vremii.
Papusa
Papusa cumparata de anul nou trecut
Intr-un ungher acuma este parasita
Din ochii ei de sticla, lacrime nu curg
Pe obrajorii roz, de portelan vopsit.
Nici sange nu tasneste din nasul fara varf
Nici din ciuntita mana cicatrizata alb.
N-o face sa scanceasca nici frigul ascutit
Desi prin sdrente ude, usor patrunde gerul.
Papusa parasita sortita-i sa nu planga :
Pe buze ii inghiata un zambet incolor.
ministru >> prim-ministru >> blogger 
Iata un copy-paste după altă poezie a lui Eugen Ionescu.
Elegie pentru păpuşa cu tărâţe
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu
2009-02-28 | | Înscris în bibliotecă de Alina Şandra
Păpuşa era o păpuşă caraghioasă.
Când trăgeai sfoara stângă,
Şi piciorul stâng,
Când trăgeai sfoara dreaptă.
Acum nu mai mişcă nimic
Şi nimeni nu poate face nimic.
Nimeni nimic.
Gata.
Ea are ochiul bleg şi plângăreţ,
Gura strâmbă,
Şi din cot şi din cap şi din gât:
Tărâţe, tărâţe, tărâţe.
N-avea numai tărâţe în ea.
Sângele s-a scurs şi nu s-a văzut
Dar viaţa a rămas sugrumată.
Şi vârâtă aici printre paie,
Printre zdrenţe,
Printre lemne,
Sub pupila bleagă de cârpă
Nu este pentru nimeni un păcat.
Păpuşa era o păpuşe caraghioasă
Şi julită la nas.
Interesant acest interes pentru papuşi la un bărbat. Chestiunea tine de psihanaliză.
Pe google se poate găsi „Păpuşile lui Eugen Ionescu de Ioana Pârvulescu”
O restituire culturala.
Poezia lui Eugen Ionescu este o mărturie antropologică. Este o poezie despre un artefact uzat, un artefact părăduit. Şi trebuie să privim generic artefactul acesta, într-o anvergură long-haul, adică pe întregul său ciclu de viaţă. Poate nu era fabricat după război, ci înainte de război, deci în Belle Époque. În primul război mondial s-a produs o hecatombă de vieţi tinere, soldaţi morţi în tranşee ori în atacuri fulgerătoare. Pentru bărbaţii morţi, acum se înălţau monumente. Dar muriseră şi multe femei. Pentru ele (exceptând cazul Ecaterina Teodoroiu) nu se pregăteau monumente. Îl văd pe viitorul dramaturg al teatrului absurd exprimând aici o atitudine aproape feministă.(A fost numai o încercare a mea. Cine ar putea şti exact ce a gândit atunci domnul Eugen Ionescu ?)
„Ne bucurăm că România este una din ţările din Europa care a reuşit să facă faţă crizei”, a mai spus Franks. România a făcut progrese faţă de 2009, a adăugat şeful FMI.
Nu sariti pe mine. Asa era stirea.
De mare sensibilitate!
Am citit mai departe:
Reprezentantul BM, Istvan Szekely, a subliniat faptul că în momentul de faţă există dovezi că România are o economie bine condusă, în comparaţie cu alte ţări.
Asta-i buna. Dar poate ne lamureste dl Nastase, pentru cine este condusa
M-am lamurit:
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul discuţiilor, că România trebuie să menţină politici prudente şi s-a arătat optimist. „O ducem mai bine ca alţii”, a spus acesta.
In mod evident, atat dl Basescu cat ci familia sa, o duc mai bine decat altii.
erate: cat si
Peter Harrold, Banca Mondiala: „Este cel mai reusit acord pe care institutiile internationale l-au avut cu Romania” http://www.businessmagazin.ro/actualitate/peter-harrold-banca-mondiala-este-cel-mai-reusit-acord-pe-care-institutiile-internationale-l-au-avut-cu-romania-8549884 Trebuie să interpretăm că România a fost practic vândută de către actuala guvernare, de actualul „preşedinte jucător”.
Un rol de gen care pare a fi unul feminin, cu accente dramatice si sociale (un subterfugiu poetic?)… Poate ca autorul, despre care putem presupune ca parcurgea o etapa dificila (material si emotional?), si-ar fi dorit sa fie precum o papusa, care nu simte asprimile vietii… Cam ciudat pentru cineva care, politiceste, avea sa se pozitioneze, mai tarziu, ca un om de dreapta…
Moto : Decât să lătrţi, mai bine vânaţi !
HAI SĂ VÂNĂM PORCUL
Am un tratat de vânătoare cu autograful autorului, prima lucrare de acest fel, apărută în România la 01.01.1901 (453 de pagini), evident altceva decât Pseudokinegeticos.
Din start vânătorul află : „Obiceiul ne arată, că nu trbuie a se vorbi de doftor şi de răni când se plecă la vînat. Ar fi se vede, cam piză rea.”
Din „Terminologia vînătorei sau dialectul ei” reţin că „ţiitore”este „trecetore, prihod, loc pe unde trece obicinuit vînatul”iar „vacă.-se numesce popular sexul femel al cerbului numit şi ciută, sau cerboică”, ambele cuvinte neavând de-a face cu Elena din Pleşcoi.
Vorbind de Jon* se spune „Iată cum ştie porcul selbati a se pădi :
Cum pârîie pădurea şi cum fâsnesce frunda !
Pe unde trec în gonă mistreţii fioroşi.
În frunte cel mai mare, stă şi conduce cârdul,
În lin ie aşedat ; purceii stau la urmă
Şi merg ca la comandă…
Din loc în loc fruntaşul s’opresce şi ascultă,
Mirose apoi pădurea, în drepta şi la stânga
Se vadă vr’un pericol de stă în calea lor…
Nebănuind nimic, dă semnul de plecare,
Şi iar la o distanţă, s’opresce ascultând.
Acum d’odată şeful, simţind ceva înnainte,
Un grohăit puternic scote, iar cârdul într’o clipă,
Pornind în fuga mare, se’ntorce ca vârtejul
Spre loc nebănuit, unde petrece noptea
Râmând fîneţe întinse, mâncare căutând.”
Ca să vânaţi porcul vă trebuie „ierba de puşcă (74,2 silitră, 12,0 sulfure, 13,8 cărbune)”.
Ca stimulare „Premiul ce se va acorda pentru distrugerea animalelor stricătore va fi : 50 lei pentru un rîs, 50 lei pentru un lup, 25 lei pentru un pui de lup, 5 lei pentru o vulpe.”
Mă pufneşte „râsul”!
Domnul Roger Pilon de la Institutul Cato (mai precis, Centrul de Studii Constituţionale al acestuia) publica la http://www.cato-at-liberty.org/were-in-this-for-the-long-haul/ : „It took 80 years for John Locke’s ideas about liberty to find their way into the Declaration of Independence.” Se spun vorbe „prea mari” ? Bun, atunci trebuie să spunem şi noi. Mai ales că sintagma long-haul invită, în acest context, la o lungă călătorie în timp. Însă domnul Roger Pilon nu-i singular în comentarea dezbaterilor care au loc pentru ridicarea plafonului datoriei americane (fără de care, se estimează, nu doar America s-ar prăbuşi economiceşte, dar Apocalipsa ar începe pentru întreaga lume). Şi de foarte multe ori conceptele fundamentale, despre care se asertează că ar putea salva America şi Lumea, sunt căutate în secolul XVIII. În România de oarecum mai aproape, îmi amintesc de conţinutul unui articol citit în ziarul Scânteia pe vremuri (când Silviu Brucan era redactor). În limbaj soft se propaga disuasiv ideea că românii nu ar trebui să fie preocupaţi de evenimentele care s-au petrecut în Epoca Luminilor. Articolul respectiv a stârnit interesul meu constant faţă de tot ceea ce s-a întâmplat în secolul XVIII şi ne-a putut afecta interesele noastre pe anvergură long-haul (nu doar în timp, ci şi în spaţiu). Nu spun că aş fi eu primul român cu asemenea preocupări culturale. Au fost scrise multe cărţi româneşti pe tema aceasta. Toate arse la 1948 prin acţiunea alogeno-cominterniştilor, atunci raportori pentru Moscova în acţiunea de bolşevizare a ţării noastre. Nu pot să nu îmi exprim uimirea când constat că familiile acelea de alogeno-cominternişti sunt şi acum la putere! Arderea cărţilor ideologice româneşti a fost iniţiată de Lioncik Tismineţki în 1948, la întoarcerea lui din Basarabia, unde experimentase cu succes procesul, punând astfel baze solide pentru transformarea acestei provincii româneşti în ceea ce se cheamă acum respublika Moldova. Şi, îmi mărturisesc incomensurabila surpriză, fiul acelui Lioncik Tismineţki se numeşte Vladimir Tismăneanu şi el este managerul desemnat oficial de către preşedintele Traian Băsescu să gestioneze problemele luptei împotriva comunismului în România ! La 1948, Lioncik Tismineţki a fost secondat în arderea cărţilor ideologice anti-comuniste, –şi toată literatura din bibliotecile publice ori ale şcolilor era anti-comunistă!–, de către alogeno-cominternistul Valter Roman. Iar fiul său, „revoluţionarul” Petre Roman, a fost şeful primului guvern după 22 decembrie 1989. Faptele acestea sunt provocatoare. Dar unii estimează că tocmai scrisul meu despre ele devine „provocator” şi „periculos” (am citat un comentariu ostil). Deci era vorba, în textul juristului constituţional Roger Pilon, despre influenţa filosofului John Locke asupra Declaraţiei de Independenţă a Americii. La noi, –după câte ştiu eu–, primele fragmente din scrierile lui John Locke erau traduse pe româneşte de Ion Ghica (fiind vorba despre textele de economie politică ale lui John Locke). Însă John Locke s-a ocupat şi de educaţie. Este un fapt mai puţin cunoscut de noi că textele sale despre educaţie au fost traduse pe româneşte de poetul George Coşbuc. Posibil, după nişte variante în limba germană (care, în principiu, erau la fel de bune ca şi originalul!). Traducerile româneşti erau publicate în Vechiul Regat, în acea scurtă perioadă de cumpănire şi de reflecţie la noi, o perioadă dintre Belle Époque şi intrarea României în primul război mondial. În fine, influenţa originară asupra ideologiei româneşti, asupra liberalismului românesc, nu vine chiar de la scoţianul John Locke, ci de la francezul Bonnot de Condillac. Care, este adevărat, îl tradusese pe John Locke în franţuzeşte. Iar cărţile educaţionale scrise de Condillac pentru Micul Prinţ (infantele de Parma) erau folosite ca bibliografie necesară la şcoala de la Sfântu Sava pentru educarea „pruncilor români”. Însă vorbeam, ca şi Roger Pilon, despre Declaraţia de Independenţă a Americii, nu ? Şi despre evenimente însoţitoare ei pe o scală de timp long-haul. Ştim bine că Părinţii Fondatori ai Independenţei Americii au fost influenţaţi de Iluminismul european. Deci este necesar să privim şi către Europa. Declaraţia de Independenţă a Americii a fost proclamată de Congres la data de 4 iulie 1776. Ce condiţii americane şi europene au permis-o ? Mă amestec eu neîngăduit în istoria situaţionistă americană cu asemenea analize ideologice ? Dar să vedeţi ce glume a putut scrie despre istoria noastră domnul Keith Hitchins, profesor la Urbana University! Lizibile în cartea Românii, 1774 -1866, tradusă de editura Humanitas a lui Gabriel Liiceanu. Recomandată în programa şcolară de istorie la noi. Keith Hitchins continuă de facto ideologia anti- românească şi ideologia pro-Rusia structurată de către ilustrissimul Voltaire. Pe bună dreptate criticat în secolul XIX, –desigur, la noi–, de Grigore Alexandrescu. Cine mai ştie despre acel Grigore Alexandrescu în prezentul tsunami de anti- românism ? Bizar, însă caracteristic pentru această epocă de anti- românism, domnul Keith Hitchins a devenit din anul 1991 membru de onoare al Academiei Române ! În primul rând, să spunem, profesorul Keith Hitchins interpretează în spiritul ideologiei panslaviste şi pro-Rusia consecinţele tratatului de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Chiar şi alegerea titlului cărţii mai sus citate infuzează subliminal ideea că tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774 ar fi avut un rol pozitiv asupra dezvoltării României. Cei care, aici pe blog, sunt asociaţi prin diverse interese cu editura Humanitas, atacă direct sau prin interpuşi tot ceea ce spun eu despre rolul negativ al tratatului de la Kuciuk Kainargi din anul 1774 asupra istoriei româneşti. Mă simt dator faţă de profesorii mei reacţionari de istorie de la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova să spun toate acestea. Ei m-au învăţat ideologie naţionalistă românească, ei m-au învăţat ideologie anti-comunistă, şi tot ei m-au învăţat ideologie anti-panslavistă. Motivat de învăţătura lor românească, nu pot înghiţi mormanul de intellectual garbage aflat în Raportul Tismăneanu. Raport prezentat totuşi de către preşedintele Traian Băsescu ca fiind „un studiu ştiinţific” 🙂 . Am mai vorbit, aici pe blog, despre abordarea realmente ştiinţifică pe care o fac istoriografii de Oxford. Includ în abordare şi cărţile de istorie publicate la Oxford University Press. Chiar dacă unii dintre autori nu sunt profesori la Oxford University. Însă, evident, referenţii cărţilor au fost istorici de la Oxford University. Una dintre aceste cărţi (publicată în 1994) se cheamă „The Transformation of European Politics 1763-1848” şi a fost scrisă de Paul W. Schroeder. Ce semnificaţie are „anul 1763” din titlul cărţii respective ? Este un înţeles adânc acolo. Dar care, datorită activităţii ziariştilor comunişti de la Scânteia, ori datorită intoxicării spiritelor produsă de Raportul Tismăneanu, nouă, românilor, cel mai adesea ne scapă. Ei bine, 1763 este anul semnării Păcii de la Paris prin care se termina primul război mondial. Ştiu, ideea comună este aceea că „primul război mondial” ar fi avut loc în secolul XIX. Sînt de acord că numele oficializat pentru războiul implicând multe naţiuni între 1914 şi 1918 este acela de „primul război mondial”. Oficial, războiul care s-a încheiat prin pacea de la Paris din anul 1763 nu s-a numit vreodată „război mondial” ! De fapt a avut nume diferite chiar pe cele două continente care desenează malurile Atlanticului de Nord. Astfel, în Europa el s-a numit Războiul de şapte ani ; iar în America, el a fost, şi este ştiut, drept Războiul cu francezii şi pieile roşii (indienii). Dacă, după istoricul Paul W. Schroeder, anul 1763 a fost un an de articulaţie între două capitole majore şi distincte din istoria lumii, trebuie să admitem că şi Keith Hitchins are într-o anumită măsură dreptate : Anul 1774 a fost decisiv nu doar pentru istoria Europei, ci şi pentru istoria Americii (chiar dacă profesorul Keith Hitchins nu ne spune nimic despre aşa ceva). Comentam că iluminiştii Europei sunt conectaţi cu ideologia Părinţilor Fondatori americani. Însă trebuie să remarcăm faptul că Proclamaţia Americană din 4 iulie 1776 se producea în siajul altor evenimente de pe acel continent : 1/ „the Boston Tea Party” din 1773, adică afirmarea luptei pentru „legătura între impozitare şi reprezentare” ; 2 / formarea Congreselor Provinciale la 1774 în statele foste colonii englezeşti nord –americane ; 3/ începerea războiului revoluţionar american în anul 1775. La fel cum există o legătură organică între sfârştul primului război mondial din secolul XIX şi începutul celui de al doilea război mondial, la fel trebuie să interpretăm evenimentele care au loc după anul 1763, într-un context mondializat. Din cauza aceasta, spunem noi, Revoluţia Americană din secolul XVIII trebuie să fie conectată cu mişcarea politică de lobby iluminist, în principal voltairian, din Europa. Iluminismul este de obicei asociat Viziunii despre Progres în lume. Eu tind să adopt punctul de vedere românesc exprimat de Grigore Alexandrescu : Acea Viziune voltairiană despre Progres în lume era totalmente contrară intereselor noastre, sprijinite pe Teologia Politică a Sfinţilor Părinţi Ierarhi. Să nu credeţi că Grigore Alexandrescu şi cu mine sîntem singulari în condamnarea lui Voltaire. Consecinţele păcii de la 1763 sunt resimţite negativ şi acum. În Războiul de şapte ani, Voltaire evalua depreciativ colonia franceză Canada : „Quelques arpents de neige.” Astfel, prin pacea din 1763, Franţa pierdea definitiv Canada şi posesia teritoriului vast dintre fluviul Mississippi şi Munţii Apalaşi. Practic, jumătate din La Nouvelle France era pierdută. Tot prin pacea de la 1763 se încheie şi războaiele carnatice. Adică războaiele franco-britanice pentru stăpânirea Indiei. Însă aici nu mai erau pierderi, ci câştiguri. Acest schimb (trade-off), acceptat prea uşor de francezi, îi va lăsa prudenţi şi gânditori pe britanici. Printre altele, Franţa recâştiga atunci Coasta de Azur a Orientului, un teritoriu aflat la Golful Bengal şi având capitala în oraşul Pondichery. În luptele de la 1761 britanicii ocupaseră Pondichery, îl făcuseră una cu pământul. Francezii îl vor reface şi mai frumos. După 1763 Britania rămâne încarcerată în teama că Franţa va încerca să creeze un drum mai facil către provinciile sale indiene orientale. Ceea ce nu era departe de adevăr, însă campania va începe târziu şi va eşua lamentabil prin campania lui Napoleon în Egipt, văzută atunci doar ca o primă etapă în drumul spre India. Dar mai erau şi alte drumuri potenţiale, nu-i aşa? De exemplu un drum pe uscat, facilitat cumva de o capitulaţie a Imperiului Otoman ; tradiţia acelor tratative cu turcii era veche, încă de pe vremea lui François Premier. Un posibil culoar de invazie franceză spre India ar fost prin teritoriul nord-pontic străbătut de rîul Don, marcajul pentru antica frontieră convenţională între Europa şi Asia. Interesul cancelarului francez din pacea de treizeci de ani, vorbesc aici despre cancelarul de Fleury, a facilitat Capitulaţia de la 1740 prin care principatului Moldova i se recunoştea ca fiind legitimă frontiera răsăriteană pe Bugul Pontic. Tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774 suspenda Capitulaţia de la 1740 şi dădea Rusiei nordice tot spaţiul nord-pontic. Rusia va construi acolo NovoRossiia/ Rusia Meridională. Convenea intereselor britanice de atunci. Dar atenţia Britaniei spre Eurasia va facilita independenţa coloniilor nord-americane.
« POLIGLOTA »
Săgetătorului Eugen Ionescu îi era o frică cumplită de moartea, care cu îngăduinţă l-a aşteptat, totuşi, 84 de ani (n.26.11.1909, d.28.03.1994) când a lăsat liber scaunul cu numărul 6 al Academiei Franceze. Sincer crezuse că El îi rezervase şi nemurirea fizică… vorbe ce, se pare, au aparţinut soţiei sale.
În ce limbă i-o fi şoptit “poliglota”
Că actul final din jocul cu viaţa
s-a comprimat, lăsând sufletul,
ferecat, de mamă, în desaga cu oase,
să revină pentru eterna reciclare ?
Marele păpuşar, şi sforar de elită,
Nu era decât o aglomerare de neuroni
Ce umpluseră o păpuşă mioritică
Atrasă de cântecul « claponului » galic,
Gelos pe fecundul cocoş de munte –
Etern şi carpatin,din ograda lui Burebista.
Cucuriguuu ! Oameni Mari…
In sfirsit a spus si harabula una buna….dar s-a oprit la psihanaliza!
De fapt nu trebuie sa mergi pina acolo muti mari s-au jucat de mici cu papusile sau multi mari aveau pe acoperis olane ,tigle ,sindrila sau stuf, sparte cu fisuri adica altfel deit acoperisul lui Sandu din tabla lindab!
Si apoi de ce sa mergi la psihanaliza cind , papusarii , sunt toti oameni mari!
@Blogideologic
Poezia lui Eugen ionescu este sub influenta scolii Sf. Sava. La randul sau dupa pacea de la Kuciuk Kainargi influentata de Antoine Louis Claude Destutt, conte de Tracy. In ciuda cominternistului Tismaneanu si culturnicului Plesu.
E de apreciat…
Harabula,
Ca sa-l jignesti pe Titel nu era nevoie sa plagiezi trecind prin Kuciuc Kainargi ci prin propriile dumitale tigle si ele miscate de timp!
Lucrurile frumoase sunt descoperite de oamenii frumosi si puternici.
@ harabula
„Sfârşitul evoluţiei? Cercetătorii spun că inteligenţa umană a atins dezvoltarea maximă” http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/sfarsitul-evolutiei-cercetatorii-spun-ca-inteligenta-umana-a-atins-dezvoltarea-maxima-232854.html
@Sarut mana, Doamna Manuela, nici nu stiti cat de mult ma bucur cand ma intarziati la publicare, mai am si eu timp sa-mi revizuiesc materialul. Sper ca aceasta versiune sa satisfaca criteriile dvs. de selectie:
Rusine BOR, Rusine Inalt Prea Sfintia Ta !
Filed under: D’ale politichiei mioritice,Revista presei in versuri naive — Marcus @ 09:52 Modifică
Pentru genocidul sumbru cu gropi multe-n cimitire
Boc fu decorat cu-o cruce ca sa aiba amintire
Salariati fara salarii sau bolnavii fara leac
Ce au fost lasati sa moara spre a-i face lui pe plac.
Mult gandi mitropolitul pana cand l-a medaliat
Dar si cand ii dete crucea, el i-o dete meritat.
C-a facut planul la slujbe si la cea de-ngropaciune
C-un popor ce valoreaza doar pe post de mortaciune.
Mandru este boc al nostru, mandri sunt parintii lui,
Ce si-au luat si ei rasplata data-n contul fiului,
Le-au fost acordate premii si-o punga cu acadele
Ca rasplata pentru drumuri asfaltate-n Rachitele.
Ba’ mai mult le-a promis popa, ca vor fi precum Andruta,
Care-n vremea lu’ nea Ceasca, impreuna cu mandruta,
Au servit de muze-alese pentru pictori de icoana
Si-or sfinti si ei biserici pana-n viitoarea toamna.
De vei merge-n Rachitele si-n capela vei intra
Pe Emil, drept Sfantu’ Gheorghe, pe ponei il vei vedea.
Iar parintii lui asijderi vor fi pe pereti icoane,
Cum e Jiji-n manastire cu-ale sale mandre doamne.
Daca pana acum BOR reusise sa se mentine cat de cat la distanta de siguranta fata de mocirla portocalie, a trebuit sa vina Inalt Prea Sfintia Sa Andrei, Mitropolitul Clujului si sa-l decoreze pe Boc cu cea mai inalta distinctie a Mitropoliei, Crucea Transilvaniei, pentru ca tot romanul sa inteleaga faptul ca mafia portocalie a pus stapanire si pe BOR si ca face ce vrea muschii ei cu cei mai inalti reprezentanti ai acesteia.
Cum altfel poate fi interpretat gestul de a decora un om care se face vinovat de pacat de moarte in masa a romanilor, prin masurile tembele luate impotriva neamului, masuri care au bagat romani in greva foamei, i-au determinat sa-si dea foc in fata palatului prezidential, sa se sinucida din cauza ca li s-au taiat salariile si nu si-au mai putut plati ratele la banci, sau ii lasa pur si simplu sa moara pe strada prin inchideri de spitale sau prin taierea de medicamente strict necesar supravietuirii celor bolnavi de cancer, diabet, sida etc ?
In ce s-a manifestat atasamentul lui constant fata de biserica, in faptul ca a dat in scop electoral bani din bugetul public ca sa se renoveze biserica din satul natal? Daca vroia s-o faca trebuia sa dea banii lui, nu banii contribuabililor romani si chiar in conditiile astea, pentru toate relele facute romanilor n-ar fi meritat aceasta distictie.
Dar, vin alegerile si ce alt agent electoral mai bun decat BOR ar putea avea portocaliii la mirosul insuportabil de rahat care ii insoteste pe oriunde s-ar duce?
Rusine BOR, rusine Inalt Prea Sfintia Ta ca te pretezi la jocuri politice langa calaii neamului pe care il pastoresti din inalta pozitie de Mitropolit al Clujului!
Sa fiti iubita
marcus
On topic, despre politica absurdului. Sa ne amintim o pomana pe care a facut-o Romania imediat dupa ce TB a devenit presedinte : “Romania a semnat, in august 2005, un acord interguvernamental cu Irak pentru plata datoriei tarii arabe, prin care sa fie recuperate cel putin 977 milioane de dolari, din datoria totala de 2,5 miliarde de dolari, intr-o perioada de maximum 23 ani. Datoria este achitata esalonat, pana la 31 martie 2028. “
Poate de aceea si marele licurici il sustine inca pe TB. Cam la aceasi categotie de pomeni se inscrie si proiectul Rosia Montana. Amandoua se incadreaza la subminarea economiei nationale.