Anything which works

Este doctrina pe care o preda doamna Alina Mungiu-Pippidi studentilor sai, potrivit confesiunii celei mai proaspete (vezi interviul din Catavencu). Doctrina pe care o mai numeste si “pragmatism”. Un fel de “merge orice” – cu alte cuvinte, sa folosim justitia ca arma impotriva adversarilor politici, daca asta are efect; sau sa folosim banii publici in beneficiu electoral, daca merge si nu ne prind. Eu as numi-o mai degraba “doctrina Ridzi”, ca sa indice spre cel mai recent exponent al sau.

Afirmatia mi se pare teribila, fiindca se vrea un fel de justificare a lipsei de ideologie a autoarei, dar e de fapt o ilustrare cat se poate de transparenta a ideologiei supreme a regimului Basescu, eliberata de etichetele inutile de stanga sau dreapta, precum si de orice pretentii de principialitate, traditie sau credinta in ceva: orice ne ajuta sa ne atingem scopurile, dincolo de reguli, de “popor” sau de ceilalti.

Tot doamna Pippidi face si un portret schematic al presedintelui ideal, in viziunea sa: acesta ar trebui sa fie “orientat tehnocratic”, sa aiba “cunostinte”, sa citeasca mult, sa stie care sunt institutiile din sistemul de la Bretton Woods sau cine face parte din board-ul Bancii Europene Centrale. Sunt convins ca Traian Basescu – presedintele sustinut cel mai recent de dansa – corespunde tuturor acestor criterii, chiar si in zilele mai proaste.

34 Răspunsuri to “Anything which works”


  1. 1 Draghi Puterity iulie 22, 2009 la 9:23 am

    Ce propaga ea e de fapt doctrina Soros. Se pare ca acum cauta o noua marioneta la conducerea Romanei pentru stapanii ei. Cea veche se pare ca s-a gripat si nu mai raspunde la comenzi.

  2. 2 Route66 iulie 22, 2009 la 9:48 am

    Nation buildingul d-nei Pippidi are in dotare un „coordonator anticoruptie al SAR”. Coordonatorul ala banuiesc ca apara SAR ca sa nu fie eventual prea corupta/pragmatica.

  3. 3 blogideologic iulie 22, 2009 la 9:56 am

    Am rîs şi eu 🙂

  4. 4 Draghi Puterity iulie 22, 2009 la 10:04 am

    Inca ceva…

    Sutele de mii de diplome „a la Spiru Haret” sunt probabil unul dintre rezultatele concrete ale acestei doctrine. Frumoasa mostenire ne-a lasata „Aliantza DA”… Sper ca doamna AMP (AML dupa unele surse), ideolaga Aliantei DA, e mandra de ce a realizat…

  5. 5 Carmen iulie 22, 2009 la 10:33 am

    hahahhahhahhaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa……………….dar m`neaei cand ne lasa??? Ma plictiseste rau de tot!

  6. 6 Mihnea Georgescu iulie 22, 2009 la 10:54 am

    Merge orice… se vede, după fizic… mâncare să fie!

  7. 7 Cuvantul iulie 22, 2009 la 11:01 am

    Multe „succesuri”doamnei Pipidi . Ati facut o alegere inspirata, dvs. si toti intelectualii de carton care il sustineti neconditionat pe marinar.

  8. 8 alex iulie 22, 2009 la 11:29 am

    Am citit si eu interviul din Catavencu, nu e chiar asa cum spuneti, e mai rau 🙂

  9. 9 Nts iulie 22, 2009 la 12:56 pm

    Da, acum ca nu se numara si dansa printre cei premiati de TB cu un post bine platit, incepe sa dea din casa. Si sa faca portrete robot pentru cel mai cautat presedinte al tarii. Umor, cinism, nu stiu ce e, dar mie nu imi vine nici sa rad, nici sa plang.

    Ganditorul din cultura Hamangia sau Ganditorul lui Rodin … stam si noi ca ei, si ne intrebam, daca suntem fraieri ca mai stam pe aici sau sado masochisti…

  10. 10 Petronius iulie 22, 2009 la 1:15 pm

    La moartea regretatului Pruteanu, Pipidi îl numea măscărici. Ce caracter poate avea această fiinţă ?!

  11. 11 dana iulie 22, 2009 la 1:43 pm

    Domnule Nastase, vi se pare ca problema universitatilor particulare a fost bine rezolvata de ministra promovata de partidul social democrat? Credeti ca tapajul mediatic care a lovit oameni nevinovati si de cele mai multe ori sustinatori ai stangii a fost ceva corect din partea cuiva care se presupune ca are in vedere intraga dimensiune a unei asemenea rafuieli? Poate ca din cauza neomeniei cu care s/a actionat lovind in eventuale victime si nu in potentiali afaceristi verosi, stanga va pierde fara sa stie cei mai multi dintre sustinatorii ei tacuti, cei care munceau si incercau sa/si construiasca o viata cu ceea ce in mod imperfect le punea la dispozitie statul. Nu aveti oameni mai tineri sa promovati ca ministri in asemenea domenii sensibile? Oameni mai informati despre cum se face scoala in epoca calculatoarelor? Si care sa nu pretinda sa se aplice legi ce nu exista inca de catre institutii care nu sunt inca formate.

  12. 12 Harabula iulie 22, 2009 la 1:55 pm

    Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu. Iata o vorba care nu este valabila in politica romaneasca. In mod normal, doamna Mungiu, ca adversara a lui Basescu, ar trebui sa fie amica d-lui Nastase.
    Dar, nabadaioasa doamna ataca in toate directiile, din toate pozitiile.
    Aproape ca nu exista acuzatie enuntata de d-na Mungiu pe care d-l Nastase sa n-o semneze cu ambele maini. Desigur cu exceptia celor impotriva d-lui Nastase.

    Pe d-l Nastase nu trebue sa-l atingi nici cu o floare.Sensibil la orice atac, tine sa raspunda imediat.

  13. 13 neinfectat de comunism iulie 22, 2009 la 2:21 pm

    dar d-nul gioana nu are toate aceste calitati? de ce nu il votati?

  14. 14 Plano iulie 22, 2009 la 2:22 pm

    Si cand te gandesti ca stilul brambura de conducere a fost doctrina care a dominat primii ani din guvernarea DA a lui Basecalin: ca si Comisia Europeana a imbratisat teoria folosirii Justiriei ca pe o arma politica …prin vectorii Frattini si Macovei, nu trebuie sa ne mai miram ca am ajuns in haos.
    @A.Nastase
    Eram dator cu un raspuns.
    Da , Realitatea TV a fost bruiata (imagine si sonor) in ultimele 20 de minute ale recentei dvs aparitii. In orasul meu receptionez TV pe RDS.
    Din cele peste 60 de programe … numai Realitatea a avut probleme. Conditiile atmosferice erau bune si nu a fost decat o pana tehnica sau o pana politica…

  15. 15 ELMMAR iulie 22, 2009 la 3:30 pm

    @Petronius

    Femela cu ghiul pa deshti, clar veriga lipsa intre primate si homo sapiens,nu stiu de ce dar imi sugereaza o pereche de izmene murdare.
    Poate pentru ca odata era scriitoarea de besteslere basesciene de centura,era vibratorul pupincuristic cotrocenist colcaind de extaze pline de E uri arzand o cu tupeu otravit prin toti boschetii din deal.
    Memoria mea are un sistem de protectie…nu mai stiu cum se numeste.

  16. 16 ELMMAR iulie 22, 2009 la 4:19 pm

    @Harabula

    Nea Harabulea,

    O-ntorci ca-n Moldova.
    P’aci,prin sud exista neste flori care se numesc „flatulatzia porcului”,”pasarica tzigancii”,”mielu’ ciobanului” s.a.m.d. Pai cand te atinge una d’asta matale ce faci?…ceri un snop?
    Daca esti mai domol in gesturi si gandire e treaba matale.
    E’te ca Nastase nu…

  17. 17 constantin iulie 22, 2009 la 5:06 pm

    ei da… cum spunea si liviu mihaiu… romania e tara in care neaparat trebuie sa fii cu cineva… pnl pdl psd etc . ca la tara : al cui esti tu mai ?
    de aceea 70% din tara nu voteaza , ca tinem toti cu cineva ! din cate stiu a coborat din corabia prezidentiala (nu stiu ce-o fi pacalit-o) sa se imbarce . p.s va urasc domnule nastase

  18. 18 Serban iulie 22, 2009 la 6:32 pm

    Pentru oricine care citeste interviul din Catavencu, ce faceti dumneavoastra aici este manipulare prin folosirea unor citate scurte total scoase din context.

    Unde spune ca „Anything works” se aplica in justitie? De fapt e vorba de controversa „Tinichigii sau filozofi?”.

    Unde face in interviu „portretul schematic al presedintelui ideal”? Eu nu vad decat o critica la adresa cunostintelor lui Crin Antonescu.

  19. 19 ELMMAR iulie 22, 2009 la 7:01 pm

    @Serban

    E data dracu’ influenta asta de la tatucul cretinopat.
    „Pentru oricine care citeste interviul din Catavencu…”
    „Oricine”sa fii tu cu ma ta…nu ma baga si pe mine in voma voastra pdl ista.

  20. 20 ELMMAR iulie 22, 2009 la 7:36 pm

    @ constantin

    „p.s va urasc domnule nastase”(la prezent)…zici matale.
    …nooormal e viu.

    PS. Ce bun ati fost domnule basescu!(la trecut)…zic eu.
    …nooormal despre cei trecuti in eternitate, numai de bine.

  21. 21 instalatorul iulie 22, 2009 la 9:08 pm

    As dori mai intii sa dau doua citate din interviu, care nu sunt chiar distantate:…”al expunerii la ridicol al tuturor susţinătorilor lui Băsescu care nu erau clienţi de partid sau familie, ci prieteni.” si „Oricine, sau totul e clientelism dacă îi alegi doar pe relaţia cu tine.” Asta nu ca sa o critic pe dna Mungiu. Mai intii, sensul interviului mi se pare acela ca dna Mungiu incearca intr-un fel sa reintre in joc, joc din care la un moment dat a fost scoasa. Opinia mea este aceea ca refuzul ei de a candida la europarlamentare nu se datoreaza atit faptului ca la acel moment se contura o colegialitate de lista cu eba, cit de faptul ca propunerea nu a venit de la presedinte ori de la conducerea centrala a partidului, ci de la o organizatie judeteana, care a mai folosit si propunerea numelui ei pe lista pentru o smecherie in organizatie, mai precis ca argument pentru inlaturarea candidaturii unui fost europarlamentar. Pare ca ea incearca sa se lipeasca de niste evenimente care au avut ori vor avea loc fara contributia ei, pe de o parte – si de fortare a unei reactii prezidentiale, pe de alta parte. Deci: da tare in Traian Basescu, dar strimba din nas la Mircea Geoana ( de remarcat apropierea de vorbe de cele cu care Ion Gheorge Maurer l-a sustinut pe Ceausescu in 1964 parca), iar de Crin Antonescu sa nu mai vorbim, iar de dl Nastase zice ca strica tot (care tot?, poate ca ar vrea sa zica cum ca intelectualii sustinatori ai pedele s-ar resemna sa il voteze pe dl Geoana daca acesta s-ar distanta mai mult de dl Nastase? Ca ea i-ar da stampila CTC dlui Geoana cu aceasta conditie? ). Inca odata deci: suturi in presedinte poate se simte – nu prea e in obiceiul presedintelui acela de a reconsidera pe cei abandonati, dar cine stie, poate o noua pirueta, o ocheada conditionala aruncata dlui Geoana si totodata o capcana, fiindca avind stapila dnei Mungiu, dl Geoana ar cistiga poate nitel din dreapta dar ar pierde din stinga poate mai mult – si o desconsiderare a liberalilor. Iesirea pare fireasca, un credit pentru acele forte politice orientate nu pe doctrine ci pe rezolvarea problemelor (ah, doamna Mungiu, chestiunea s-a pus in lume inainte de 1989, nimic nou pe frontul de vest), doar ca noi nu avem in tara o astfel de forta politica. Asa incit, pina la urma, iau interviul dnei Mungiu ca pe o insiruire de mesaje transmise in diferite directii, unele chiar divergente. Unele din ele: dlui Basescu, simte-te, altfel le cer intelectualilor sa nu voteze, dlui Geoana, fara dl Nastase ( adica ar vrea sa fie ea strategul), echipei care a faultat-o pe Ridzi (a se vedea si un articol de pe blogul dlui Badin), sunt cu voi, dlui Antonescu, liberalilor, voi nu contati (desi dl Antonescu nu sta rau in ultimul sondaj),…

  22. 22 instalatorul iulie 22, 2009 la 9:23 pm

    Eu nu sunt un mare cunoscator al englezei, dar expresia folosita de dna Mungiu imi suna nitel ciudat, natural parca ar merge altfel.

  23. 23 Draghi Puterity iulie 22, 2009 la 10:54 pm

    @instalatorul

    Ati remarcat ca si doamna Pippidi are pe undeva o diploma de instalator 😉

  24. 24 Le Meow iulie 22, 2009 la 11:09 pm

    (test: oare voi fi cenzurat?)

    Domnule Nastase, va bazati intreg argumentul pe o confuzie lingvistica (voita sau nu). Adica le cam amestecati aiurea. ‘Anything which/that works’ se traduce ‘orice [lucru care] functioneaza’ si reflecta, intr-adevar, o abordare pragmatica. ‘Merge orice’ se traduce altfel: ‘anything goes’, si reflecta, cel mult, o atitudine romaneasca. Dumneavoastra le puneti in aceeasi oala. Pe viitor, cand vreti sa va mai jucati cu expresii in engleza, poate ar fi bine sa cereti sfatul unui elev de-a cincea.

    S-auzim de bine!

  25. 25 blogideologic iulie 23, 2009 la 7:09 am

    Alina Mungiu-Pippidi nu “este un politolog român”, cum scrie extrem de encomiastic la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Alina_Mungiu-Pippidi . Wikipedia românească minte aici prin omisiune. Alina Mungiu-Pippidi este un medic psihiatru care si-a abandonat pacientii de la spitalul Socola în momentele cele mai critice pentru acestia. Pentru a fonda ‘societatea civila eroica’, se lauda acum. Ne putem întreba care-i moralitatea medicului Alina Mungiu care depusese juramântul lui Hipocrate? Numai continuitatea în activitatea cea mai grea confirma valoarea omului, se zicea în veacuri trecute. Albert Camus statua în CIUMA ca medicii au o responsabilitate speciala pe lumea asta. Iar în psihiatrie chiar s-au realizat progrese imense pe linia high-tech medicine. Dacă ar fi fost conştiincioasă (eu sînt un “reacţionar desuet”, aşa cum am fost acuzat de cineva de la şcoala Andrei Pleşu pe blogul acesta, sînt chiar extrem de mândru de condiţia mea recunoscută de “reacţionar desuet”!), şi ar fi rămas să practice psihiatria prin mijloace high-tech la spitalul Socola, Alina Mungiu ar fi avut substanţiere pentru aforismul “Anything which works”. Până atunci, “Anything which works” din discursul academic al doamnei Alina Mungiu-Pippidi nu poate fi echivalat, cred, cu sintagma “nuts and bolts” din “paradigma maşinii”.

  26. 26 cogito ergo sum iulie 23, 2009 la 7:45 am

    @Le Meow

    Să ştii că ţi-a ieşit propunerea cu elevul de-a cincea. Dar ea te exclude ab initio din cercul celor recomandaţi.
    Începând chiar cu mottoul postării te plasezi în postura unui elev de peste douăzeci de anişori, de la o şcoală specială, care depune eforturi sisifice pentru a trece de clasa a doua.

  27. 27 instalatorul iulie 23, 2009 la 8:25 am

    Draghi: am remarcat, Nea Nicu le dadea si cite o meserie la terminarea liceului teoretic. Ar trebui sa-i zica saru’ mina, mai ales ca a dus-o bine si ca activista UASCR, activista comunista adica. Eu nu am diploma de instalator, dar cu siguranta am studiat in liceu piulita olandeza mai temeinic decit ea. Oricum, dat fiind ca interviul ei imi suna a oferta de serviciu, s-ar putea sa se gaseasca cineva interesat tocmai de respectiva diploma.

  28. 28 Draghi Puterity iulie 23, 2009 la 8:59 am

    @Le Meow

    Aluneci pe o logica greisita. Problema nu e cum interpreteaza AN sintagma respectiva, ci AMP. Interpretarea ei e cea aratata de AN.

    P.S. Esti cumva fan AC4DC? 😆

    P.P.S. Legat de „anything goes”, mai exista o conotatia a expresiei 😀 Ce-i drept, din ratiuni estetice, nu pot sa cred ca ea ti-a fost inspirata de doamna in cauza.

  29. 29 Cârcotaşu iulie 23, 2009 la 8:59 am

    @ blogideologic
    Datele conţinute de Wikipedia sunt adunate prin contribuţia tuturor voluntarilor ce consideră că deţin informaţii despre un subiect anume. Şi dv. puteţi corecta sau completa conţinutul oricărei pagini de acolo, cu condiţia de a vă crea un cont.
    Din acest motiv exactitatea datelor conţinute de Wiki nu trebuie luată prea mult în serios, având mai mult un caracter orientativ.

  30. 30 blogideologic iulie 23, 2009 la 10:16 am

    @ Cârcotaşu
    Poate nu ştii, dar există un Sfat al Bătrânilor (membrii acestui Sfat rămân anonimi, după cum am înţeles sunt universitari relativ tineri de la Cluj), care aprobă/sau nu conţinutul. Acest articol despre AMP este de vreo trei ani, deci Sfatul Bătrânilor a aprobat conţinutul. Ca fapt divers, să spun că am citit la un moment şi un articol despre mine, dar nu a rezistat decât vreo două zile (îmi era foarte favorabil, nu ştiu cine l-a scris) !

  31. 31 ramo iulie 23, 2009 la 8:08 pm

    „Tot doamna Pippidi face si un portret schematic al presedintelui ideal, in viziunea sa: acesta ar trebui sa fie “orientat tehnocratic”, sa aiba “cunostinte”, sa citeasca mult, sa stie care sunt institutiile din sistemul de la Bretton Woods sau cine face parte din board-ul Bancii Europene Centrale. Sunt convins ca Traian Basescu – presedintele sustinut cel mai recent de dansa – corespunde tuturor acestor criterii, chiar si in zilele mai proaste. ”
    Cat de superb!:))))))))) Blogideologic, te admir tot mai mult. E genial ultimul tau mesaj.

  32. 32 Daniel iulie 23, 2009 la 8:10 pm

    Solutia este sa gasesti punctul slab in jocul adversarului, lamentarile au sens numai daca te adresezi cuiva mai puternic si empatic. Nu metodele ma deranjeaza cel mai mult in cazul AMP, pana la urma se adapteaza realitatii, asa urata cum e (realitatea, bineinteles) ci lipsa scrupulelor si a viziunii. Deocamdata e in perioada de cautari, nu vreau sa ii fac procese de intentie.

  33. 33 Teo iulie 24, 2009 la 4:34 pm

    Banuiesc ca nu iti dai seama ca ai facut o greseala de limba engleza.


  1. 1 Alina Mungiu-Pippidi şi “paradigma maşinii” « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe iulie 24, 2009 la 3:05 am

Lasă un comentariu






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!