Intotdeauna am considerat ca imediat dupa trecerea sarbatorilor de iarna, pe langa reluarea si amplificarea miscarii fizice, este mai mult decat indicata stimularea mintii si a sufletului. Pentru mine, de foarte multi ani incoace, inceputul lunii ianuarie echivaleaza si cu una din perioadele anului in care apuc sa citesc cartile aflate pe rafturile cele mai apropiate. Intervalul de timp echivaleaza, insa, si cu unul din momentele in care am un „apetit” special pentru teatru, opera sau film.
In cautarea unor spectacole interesante pregatite pentru luna ianuarie, am dat peste un recital care promite foarte mult si are rolul de a-i aduce pe romani mai aproape de creatia lui Mihai Eminescu. „Dor de Eminescu” este o manifestare artistica ce ii are in prim-plan pe Ion Caramitru si Aurelian Octav Popa. Faptul ca, incepand din acest an, spectacolul va intra in repertoriul Teatrului National din Bucuresti ofera garantii ca, indiferent de contextul socio-economic, publicul din Romania (si, sper eu, in special tinerii din capitala) vor avea ocazia sa descopere opera completa a lui Eminescu, formata din poezie, proza, dar si din scrieri filosofice (unele din ele, mai disputate!). Avem valori nationale, trebuie doar sa stim si sa vrem sa le (re)descoperim. Recitalul de la TNB este, cred eu, o buna oportunitate in acest sens.
Fragmentarium Politic, eu cred ca mai mult decat sondajele sfarsitului de an 2011 ar trebui sa ne intereseze rezultatele propriu-zise ale sfarsitului de an 2012. Pot crede ca multe din creatiile sociologice din pragul sarbatorilor au fost menite sa faca mai placuta, pentru unii, masa portocalie de Craciun. Riscul, pe termen mediu, este ca cei din PDL chiar sa creada in propriile lor minciuni. Sa stie sigur ca, pe langa ei, toata Romania chiar traieste bine.
Ilie, sunt si eu un mare fan al sketchurilor de Revelion ale unui Amza Pellea sau Toma Caragiu. Si da, cred ca toate spectacolele oferite de televiziuni – inclusiv TVR – in sfarsit de an au suferit grave pierderi la capitolul calitate si umor sanatos. Daca in cazul media private poti lega involutia de cea a cererii si ofertei televizuale in general, in cazul televiziunii publice nu gasesc o explicatie logica. Stiu, insa, ca solutia nu se afla in Parlament, ci in managementul cu viziune si responsabilitate fata de telespecator. Stai, insa, linistit. Vor fi momente de tragicomedie din arhiva TVR si peste 30 de ani. Daca nu gasesc nimic, pot oricand sa dea in reluare monologurile prezidentiale.
Elena, challengerul cel mai important in politica nu ar trebui sa fie adversarul dintr-un alt partid, ci fiecare cetatean al acestei tari. Sigur, vorbesc despre o confruntare simbolica in care omul politic trebuie sa faca fata provocarii de a-i castiga din nou si din nou increderea si votul cetateanului din Romania. Cata vreme primul este tinut intr-o zona de saracie, frica si nesiguranta cronice, nu trebuie sa ne asteptam la o confruntare dreapta. Cat timp puterea ia din ce in ce mai multe decizii care sa o ajute sa se dopeze electoral, fara nicio contrareactie din partea challengerului popular, rezultatul final nu poate fi unul bun. Ne aflam in plin derapaj democratic, care trebuie contracarat si la nivel social, nu doar la cel politic.
Baronul Munchhausen, de dragul polemicii sanatoase de pe blog, sper sa revii asupra deciziei de a nu mai posta. Si, de asemenea, ca vei continua sa oferi feedback-ul tau sincer (constructiv sau reactiv, chiar nu conteaza in cadrul acestei dezbateri online) pe temele prezentate aici.
George Serban, o constructie civica inspre care sa fie atrasi romanii din tara si din strainatate care sustin USL este o idee foarte interesanta, utila in opinia mea mai ales in actualul context democratic intern. Dar, tocmai pentru ca o astfel de constructie ar exclude implicarea in activitatile de partid, ea ar trebui construita in si din afara PSD, PNL sau PC. De oameni neinregimentati politic. Cine stie ce ne rezerva 2012, poate vor exista cetateni cu initiativa care sa stea la baza unui astfel de construct. Eu, personal, as sustine un proiect de acest gen.
Justias, gasesc atitudinea ta foarte sanatoasa pentru situatia prezenta. Dar, din pacate, sunt putini cei care, din frica sau chiar comoditate, sunt dispusi sa se implice, sa creada in rolul lor de a schimba ceva. Este mult mai usor sa crezi in puterea si vointa celuilalt, in mitul acelui lider providential. Iar unii continua sa nu creada in puterea lor de a schimba lumea si realitatea de fata, chiar daca liderul pe care l-au ales sa ii conduca inspre o lume mai buna i-a abandonat, dezinteresat, undeva in desert.
Socrate, in cazul Romaniei (dar nu numai) nationalismul poate patina foarte usor inspre extremism, asa cum ai atras si tu atentia. Daca ar fi sa definesc in acest moment conceptul de interes national, acesta ar echivala cu indepartarea PDL si a sustinatorilor lor de la guvernare. Ar fi primul pas spre reluarea dialogului social, spre recastigarea increderii cetatenilor in propriul lor stat.
Aya, sigur ca amanarea alegerilor pana in 2013 este o variabila care nu ar trebui exclusa total din ecuatia electorala a acestui an. Pe de alta parte, cred ca ar fi prea mult. Dupa comasare si toate celelalte pregatiri de fraudare, amanarea alegerilor cu un an ar echivala cu amanarea dimensiunii europene a tarii noastre. Am vorbi de un scenariu care, chiar daca nu poate fi exclus in contextul antidemocratic impus de actuala guvernare, ar reprezenta biletul nostru de iesire din lumea civilizata. Chiar si asa, in actualul context, ne aflam la marginea prapastiei. O decizie suplimentara pentru salvarea PDL de la dezastru ar echivala cu un regres fara precedent la nivel democratic.
Micutzul, uneori si „rautacismele” isi au rostul lor intr-un dialog. Au rolul de a-l face mai atent si mai implicat pe interlocutor, deci nu e cu suparare. In ceea ce priveste rabdarea, crede-ma cand iti spun ca ea este unul din bunurile cele mai de pret pe care le poti avea. Daca stii sa te folosesti de ea, te poti considera deja (aproape) un invingator.
Blogideologic, din pacate, viziunea de business a multor companii si firme mai mici din Romania s-a schimbat profund in ultimii ani. Decizii de genul celor prezentate de tine nu au legatura cu contextul politic de peste aproape un an (castigarea alegerilor de catre USL), ci cu deciziile politice care pot fi luate de astazi pe maine de un guvern Boc. Executiv ce a dovedit de atatea ori ca poate detona orice prognoza economica, publica sau privata. De aici nesiguranta si, implicit, acele liste de asteptare.
Orasan Ioan, la fel cred si eu, reprezentantii actualei puteri se vor feri cat se poate de mult de confruntarile televizate reale si vor prefera simulacrele teveriste sau din celelalte spatii media favorabile lor. Cu binecunoscutele deja mesaje triumfaliste invatate pe de rost, bineinteles. Intr-un an 2012 in care atentia intregii Romanii va fi atintita spre intrebarea: ce e de facut sa iesim pana la urma din criza, PDL-ului ii va fi extrem de greu sa raspunda sincer, sa isi asume esecul si sa recunoasca deschis ca ei nu au facut nimic pana acum, asa ca slabe sanse sa reuseasca sa mai dreaga busuiocul de acum inainte.
ministru >> prim-ministru >> blogger 
„Liberalii din Republica Moldova cer plecarea ambasadorului Rusiei, în urma declaraţiilor despre tânărul împuşcat ” http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/liberalii-din-republica-moldova-cer-plecarea-ambasadorului-rusiei-in-urma-declaratiilor-despre-tanarul-impuscat-249379.html
Pai atunci puteti sa il invitati si pe retrasul „conte” de sans gene.
Sa ne reamintim:
contele decembrie 23, 2011 la 6:22 pm
Ministrul de externe sârb a afirmat că Băsescu ar câştiga alegerile în ţara lui fiind iubit şi de sârbii şi de românii de acolo. Ca să vezi ce falnic preşedinte avem…
Şi noi aici, pe blog, dăm cu el de pământ…Nu ştim să ne respectăm valorile!
Cred ca ptr revenirea lor ar tyrbui sa incepeti sa respectati valorile lir :Basescu, UDrea, PDL eul…
A da si ma gasit ceva cu baronu: http://www.evz.ro/detalii/stiri/stephen-hawking-cauta-un-nou-asistent-care-sa-se-ridice-la-standardele-lui-vezi-ce-se-cer-959972.html?ref=newswire.ro
Incantaoare si samante personaje nobiliare … bucatica rupta din murfatlarean …
@
Adrian Nastase
AR FI PACAT SI CUMPLIT SA ASTEPTAM PENTRU A VEDEA CA NU ESTE „PREA MULT”
Cand te pregatesti, de exemplu, pentru confruntarea cu un canibal modern (tip Hannibal Lechter- „Tacerea mieilor”) este obligatoriu sa iei in calcul ca va incerca sa-ti devoreze carnea- si sa-ti iei toate precautiile in acest sens. Dubiile intelectuale de genul „nu este exclus sa procedeze astfel dar cred ca ar fi prea mult” sunt nu doar contraproductive, dar sigur avanpremiera pierderii partidei.
Toate- dar absolut toate!- datele de pana acum arata, fara putinta de tagada, ca intentiile acestei criminale guvernari sunt anularea democratiei in Romania si genocidul programat (economic, social, cultural, national).
Ceea ce voi afirma, in continuare, poate parea rocambolesc- dar este real.
In ciuda eforturilor evidente de a atinge aceste sinistre obiective, guvernantii actuali nu au reusit. Este adevaratul motiv pentru care incearca sa se mentina la putere (altfel spus, conservarea pozitiei dominante nu este un deziderat in sine- dar „arma” prin care pot atinge scopurile propuse).
Psihologia aparte a romanilor, care face sa esueze orice plan conceput in „laboratoare” (si conform retelor de manual care, in alte parti, sunt de succes) a generat imposibilitatea atingerii „obiectivelor” criminale ale actualei guvernari, in trei ani. Sunt convinsa de faptul ca respectivii au estimat corect ca, in anul ramas, intentiile lor nu pot deveni realitate.
Mai au nevoie de un mandat (cel putin).
Pe de alta parte, este evident ca, oricat s-ar cazni sa fraudeze alegerile la termen, nu le pot castiga. Asa a fost identificata- indiscutabil, de un foarte bun cunoscator al istoriei, in toate nuantele consecintelor sale- solutia amanarii alegerilor PE SCHEMA din 1946.
Nu cred in coincidente- cu atat mai putin in cele istorice.
Este suficient sa observam pasii facuti acum de guvernanti- sa deschidem cartea de istorie (reala!) la capitolul „alegerile din 1946”, sa vedem ce s-a intamplat (anterior momentului prezentarii la urne) si vom constata ca, acum, totul este preluat la indigou dupa actiunea de atunci. Probabil, trebuie doar sa inlocuim numele sovietice ale komisarilor cu altele, tot de komisari, avand, insa, rezonanta diferita (desi nu este foarte sigur nici acest lucru, in contextul „globalizarii de toate tipurile”).
In conditiile in care unul dintre scopurile clare ale actualei guvernari este desfiintarea democratiei in Romania a pune problema, legat de amanarea alegerilor, in termenii (citez)
„cred ca ar fi prea mult (intrucat; n.A.) amanarea alegerilor cu un an ar echivala cu amanarea dimensiunii europene a tarii noastre. Am vorbi de un scenariu care (…) ar reprezenta biletul nostru de iesire din lumea civilizata (…) ar echivala cu un regres fara precedent la nivel democratic”
insemna a le acorda actualilor guvernanti un nemeritat credit democratic!
Amintesc un alt moment istoric:
In timpul procesului de la Nurnberg, unul dintre ofiterii din Statul major al lui Hitler a fost intrebat daca, in momentul comiterii monstruozitatilor din lagarele de concentrare, nu isi vor fi pus problema ca, la un moment dat, s-ar putea afla tot ce se petrece in acele uzine ale mortii.
Raspunsul neamtului a fost clar: da, isi pusesera aceasta problema dar erau siguri ca nu va crede nimeni ca asa ceva era posibil (evident, nu se referea la posibilitatea descoperirii efective a situatiei- dar la eventualitatea scurgerii informatiilor).
Mutatis mutandis, acum ne aflam in aceeasi situatie.
Toate datele concrete duc la concluzia ca actuala guvernare are in plan anularea democratiei in Romania si genocidul programat- si, pentru ca planul nu a fost dus la bun sfarsit, mai au nevoie de timp, motiv pentru care pregatesc amanarea alegerilor EXACT DUPA SCHEMA din 1946- dar refuzam sa credem ca asa ceva este posibil (caci „ar fi prea mult”).
Nu imi place sa am dreptate in astfel de situatii- dar s-a dovedit, pana acum, ca am avut mereu.
Voi cauta postarile mele inca din prima parte a anului 2009 (si cele ulterioare, din 2010) unde am precizat in detaliu ce urmeaza sa se intample (insistand pe genocidul programat). Evident, nu am fost crezuta (unii colegi de blog m-au atacat dur- si, s-a vazut, nemeritat). Din pacate, s-a dovedit ca „vazusem” corect, aproape matematic, ce urmeaza, mergand pe logica realitatii- fara a opera corectia intelectuala „ar fi prea mult”.
De data asta, insa, chiar ar fi prea mult daca nu ar fi crezute vocile autorizate (de isorici- Dinu C. Giurescu, de exemplu) care atentioneaza ferm in legatura cu ceea ce se pregateste (ca schema): amanarea alegerilor dupa „modelul” 1946 (cu pasii prealabili identici).
Eu nu fac altceva decat sa precizez motivul real: planul genocidar impotriva Romaniei, anularea democratiei.
Ar fi pacat sa asteptam sa se intample pentru a vedea ca nu a fost „prea mult”.
Ar fi pacat. Si cumplit.
În Marea Britanie, o e-petiţie http://epetitions.direct.gov.uk/petitions/18914 strânge semnături pentru privatizarea viitoarelor funeralii naţionale ale „doamnei de fier” Margaret Thatcher : „Thatcher state funeral to be privatised/ In keeping with the great lady’s legacy, Margaret Thatcher’s state funeral should be funded and managed by the private sector to offer the best value and choice for end users and other stakeholders. The undersigned believe that the legacy of the former PM deserves nothing less and that offering this unique opportunity is an ideal way to cut government expense and further prove the merits of liberalised economics Baroness Thatcher spearheaded.”
A.Nastase si PSDeul(USL) aproape de o victorie in alegeri.
Isi l;auda laudatorii si-i bland cu denrigratorii!
Parca-i din Caragiale!
Când țara arde și pompierii țării nu reușesc să stingă focul hoțiilor de tot felul,atunci este nevoie să fie cerut ajutorul pompierilor externi specializați în lupta cu focul antidemocratic și mă întreb de ce nu există o cooperare între foștii șefi de stat și de guvern în a cere ajutor extern de la cei care respectă valorile democrației,cu siguranță au fost păstrate relații de prietenie și colaborare în plan extern.Cred domnule Adrian Năstase că o asemenea acțiune este în interesul țării și nu văd de ce nu ar putea fi pusă în practică,pentru că niciunul din cei la care mă refer nu poate fi bănuit că ar fi avut practici dictatoriale sau împotriva democrației.
Va multumesc pentru raspuns, domnule presedinte Adrian Nastase. Neindoielnic, un om politic dublat de un sociolog nu va lua niciodata in bagaje ceea ce-i pun competitorii politici. Dar cred ca nici acestia din urma nu se vor astepta sa-i citeasca strategia electorala afisata in mod public. Ma gandesc insa la marele public, pentru care nu numai filmul bate realitatea, ci si perceptia. Dar, aveti dreptate, urma alege… Sa speram ca PDL va cadea in capcana propriilor plasmuiri…
Cel mai tare rol l-a jucat Cacalitru la Rivoluţie… mare Actor, domnule, mare! Şi Sergiu – ce Regizor!
Revin cu drag pe blogul Dumneavoastra ,pentru ca ,intotdeauna gasesc lucruri ,care ma intereseaza si care imi dau putin optimism.
In noul an ,va doresc multa sanatate si putere de munca .
LA MULTI ANI!
Absolut fără vreun fel de intenţie polemică, doar pentru că a fost amintit filmul ‘Tăcerea mieilor’, încerc să postez aici un comentariu personal despre acest film, dar în contextul ideologiei primare fiziologice. Reamintesc totodată că formarea naţiunii române moderne s-a făcut în contextul asimilării ideologiei primare gramaticale (există şi un studiu al criticului literar Garabet Ibrăileanu). Pentru că am vorbim despre originea psihanalizei (din ideologia primară fiziologică a lui Cabanis), iau ca motto versurile unui psihanalist poet : “Nature, -je me perds au flux d’un élément
Celui qui coule en moi, le même vous soulève,/ Formes, que coule en vous la sueur ou la sève” (Jacques Lacan, un excerpt din Hiatus Irrationalis). Când Charles Darwin nota meticulos în caietele sale observaţia că puiul de om, către luna a opta de viata extrauterină, îşi exprimă triumful individual exclamând “Aha !” ori de câte ori priveşte imaginea lui în oglindă, funcţia speculară intra în lumea ştiinţei. Charles Darwin constata de asemenea că pruncul priveşte imaginea din oglindă şi când i se pronunţă numele : Deci un “Aha!” pe post de “Eureka !”. Interpretând observaţia darwiniană, psihologul Henri Wallon (1879-1962) afirma că funcţia speculară serveşte unei cunoaşteri a Sinelui. Oglinda fiind platforma de pe care se lansează complexificarea gândirii copilului – dar gândul complex nu-i speculaţie şi pentru adult ? “Ce n’est plus à son Moi proprioceptif qu’il applique son nom, lorsqu’il l’entend prononcer : c’est à l’image extéroceptive que lui donne de lui-même le miroir”, adică “Nu aplică numele său Eului proprioceptiv, ci imaginii exteroceptive date de oglindă”, scria Wallon în cartea din 1934, “Les origines du caractère chez l’enfant”. Anterior stadiului-oglindă, corpul copilului s-ar defini pruncului ”…sub forma de membre disjuncte şi organe figurate în exoscopie, precum acelea fixate în pictura vizionarului Jérôme Bosch, în ascensiunea din secolul cincisprezece către zenitul imaginar al omului modern.”, deci trupul ca o colecţie de stări în extensiune, nu în comprehensiune, ne lămureşte Jacques Lacan în Ecrits. Un Jacques Lacan având meritul incontestabil că restituie o legitimitate ştiinţifică psihanalizei când o defineşte ca problemă de reprezentare proprie a observatorului aflat în centrul reprezentării sale despre lume. Observatorul său fiind alt nume pentru “statuia senzualistă” a lui Condillac, însă fără armătura, reţeaua, sistemul de coordonate monadic al intelectualismului. În schimb, Henri Wallon resimţea acut lipsa de originalitate şi legitimitate ştiinţifică a legislatorului intelectual Sigmund Freud, etichetând psihanaliza acestuia drept chintesenţă a ideologiei burgheze, iar prin act de consecvenţă logică adera la Partidul Comunist Francez, secţia tradiţional babouvistă ! Mărturisit inspirat de Henri Wallon, psihanalistul Jacques Lacan repeta că Eul este dintru începutul său exteroceptiv ori nu este deloc. La Jacques Lacan, care îl contrazicea uneori pe Sigmund Freud în principiile fondatoare, psihanaliza propunea o soluţie de contiguitate între structura observatorului lumii şi viziunea sa asupra lumii. Celălalt, imaginea din oglindă, ar fi situat în domeniul simbolului, chiar în semnificaţia rădăcinilor greceşti ale termenului. Dar dând valoare lucrurilor doar în contextul strict al psihanalizei, freudiană ori lacaniană, stadiul-oglindă mai arată că există jubilaţie înainte de a exista juisare : Între şase şi optsprezece luni, pus în faţa unei oglinzi plane, care nu deformează, copilul manifestă interesul şi jubilaţia stârnite de speculum. Lacanian explicată, jubilaţia copilului la vederea imaginii sale ar fi demonstraţia manifestării individului ce se interpretează a posteriori ca un signifiant, element al discursului ce reprezintă subiectul şi îl determină pentru el însuşi. Sau, altfel spus pentru că folosind altă definiţie a Eului, imaginea sa din oglindă formează tiparul apt să organizeze ansamblul experienţelor sale fragmentare. Jubilaţia copilului când se vede în oglindă s-ar produce la acea spontană şi naturală constituire a Eului, prin legarea inductivă a capetelor de experienţe combinată cu interpretarea deductivă a acestei noi experienţe (observarea propriei imagini în oglindă) de către Eul abia format. Până la acest punct este greu de separat vreo distincţie între conceptul wallonian şi cel lacanian privind semnificaţia celei dintâi experienţe speculare a individului, experienţă care îl marchează, experienţă care, într-o măsură, îl creează ca individ ! Mergând însă mai departe, Lacan, psihanalistul, se desparte ca într-o derivă continentală de Wallon, psihologul, în concepţiile despre stadiul oglindă. „Une totalité unifiée”, o totalitate unificată ori mai curând unificatoare, se mărginea să spună în esenţă Wallon. Însă Lacan adăuga după naşterea Individului prin oglindă – toţi sîntem într-un fel copila Alice, ne sugerează aici Lacan- şi o imediată, instantanee, neaşteptată intrudere a valorii. Deci dincolo de acel “Aha !” de coloratură euristică, s-ar afla un distinct “Eureka !” de coloratură societală. O confirmare, construită doar de el, a tezei proprii despre stadiul – oglindă : “C’est l’aventure originelle par où l’homme fait pour la première fois l’expérience qu’il se voit, se réfléchit et se conçoit autre qu’il n’est – dimension essentielle de l’humain qui structure toute sa vie fantasmatique.” De unde această observabilă şi extraordinară apetenţă pentru fantasmaticul constructiv la Jacques Lacan ? Ne putem întreba cât anume din gândirea şi fabulaţia lui Jacques Lacan e tributară imaginilor construite de Jérôme Bosch, picturi ce au fost, şi pentru alţii, sursă de inspiraţie productivă. “Omul copac” al lui Hieronymus Bosch nu-i înrudit oare cu personajul – copac Treebeard Fangorn din Stăpânul inelelelor ? Chiar dacă regizorul Peter Jackson nu a căutat, el însuşi, inspiraţia surselor medievale, ajungându-i, se pare, efectele speciale ale geometriilor rapid calculate cartesian, J.R.R. Tolkien a navigat pe lângă idei medievale, în lumi nadirale şi zenitale. Apoi, “Oamenii copaci” nu formează ei pădurea protectoare zugrăvită de Mihail Sadoveanu în “Genoveva de Brabant” ? Căci supranumele pictorului flamand Ieronim din veacul al XV-lea este chiar faimoasa pădure din Brabant. În alt tablou, sub penelul lui Ieronim Bosch fragmentul uman se întâmpla să fie asociat suprarealist cu fragmentul străin, dacă nu chiar de-a dreptul “alien”. Dar în descrierea psihanalitică lacaniană, stadiul-oglindă desparte fragmentele, pentru că în ştiinţa lui Jacques Lacan lucrează “legea conservării oglinzii” ! Numai identificarea umanului cu străinul ar însemna spargerea oglinzii ! Astfel, la doi ani după studiul lui Henri Wallon despre copil şi oglindă, Jacques Lacan are sentimentul unei mari descoperiri : Funcţia speculară are şi semnificaţia unei judecăţi de valoare. Pe care o comunică, ori cel puţin încearcă să o comunice lumii, într-un text pentru cel de al XIV-lea congres psihanalitic de la Marienbad : „Le stade du miroir. Théorie d’un moment structurant et génétique de la constitution de la réalité, conçu en relation avec l’expérience et la doctrine psychanalytique”. Sigmund Freud era reprezentat de cea mai mică dintre fiicele sale, Anna Freud, specializată în psihologia copilului. Lacan e întrerupt inoportun în expunerea noilor principii ale “fazei oglindă” de psihanalistul britanic Ernest Jones, cel mai fidel dintre discipolii pe care Sigmund Freud îi numea “hoarda sălbatică”. Jacques Lacan se enervează, foaia cu textul iniţial chiar s-a pierdut atunci, liniile esenţiale ale expunerii rămân doar în memoria sa, şi părăseşte congresul de la Marienbad pentru a privi spectacolul Jocurilor olimpice de la Berlin. În lumea ideilor europene, de la Emmy Noether era deja bine-ştiută corespondenţa dintre simetrie şi conservare, iar filosoful Ernst Cassirer îi arătase utilitatea de metaforă mitopoetică. Simetria alinierii, a repetării corpurilor atletice aproape identice pe un stadion ori la o mare paradă ce transforma sărăcia (cum să interpretezi altfel adunarea atâtor tineri în tenişi, maieuri şi boxeri ?) într-un pageant triumfător este considerată de Jacques Lacan ca substitut la fel de bun pentru reflexia corpului în oglindă. O chestiune de esenţă antropologică şi economică este înălţată de Lacan la rangul de principiu psihanalitic : “L’autre c’est Moi !”. Jacques Lacan pune în marile spectacole atletice perfect ordonate, deci în imagini incorporând foarte multă simetrie, văzută deja, de el şi Wallon, ca fondatoare a Eului în reflexia speculară, sursele rasismului ! Asupra Eului psihanalitic, între Lacan şi Freud constatăm concordanţa : La Freud, Eul nascent este identificat narcisismului primar ; la Jacques Lacan, Eul este un obiect libidinal narcisic. Era moment de Hiatus Irrationalis ? Astăzi, promotorii ştiinţelor umane ar vrea să ne facă să credem că nimeni n-a început să gândească înaintea lor. Este falsă această pretenţie şi dezastruoasă în consecinţe, ne avertiza Brice Parain. “Eul” veacului XVIII şi “Eul” veacului XX marchează deosebiri majore şi contrariante. În concepţia despre Ego a veacului XVIII, omul devine conştient de sine prin unitatea apercepţiei. Apercepţia fiind antonimul abstractizării. La romanticii germani, apercepţia este dezvăluirea chipului zeiţei din Sais. Deşi apercepţia nu mobilizează prin ea însăşi organele senzoriale precum urechea, ochiul sau receptorul proprioceptiv, apercepţia utilizează totuşi resursele neuronale ale percepţiei. După felul în care a fost construit, cuvântul apercepţie arată şi dificultăţile în folosirea limbajului care face o discriminare între actele ce se raportează la realitatea materială şi cele ce se raportează la realitatea mintală. În spaţiul intelectual românesc, primul care surprindea conceptul a fost Ştefan Odobleja, care a scris febril, a scris concentrat, a scris bine şi a scris cantitativ enorm, dar care a fost cel mai puţin citit, datorită ostracizării sale de către establishmentul academic. Contrastele între cele două tipuri de “Eu”-uri rezultă din deosebirile de metrică noţională ce separă psihanaliza de toată istoria culturală care conduce la lumea modernă, o istorie a întrebărilor, a chestiunilor fundamentale. Întrebarea e moneda cea mai puternică pe piaţa liberă a schimburilor botezată Lalangue, limbajul completat lacanian, căci şi “l’inconscient est structuré comme un langage” activat “sitôt que tout verbe a péri dans ma gorge”, cum sugerează Lacan în sonetul Hiatus Irrationalis. Înţelegerea antică a omului centra criza oedipiană pe supărătoarea practică a Sfinxului din Beoţia de a pune întrebări, Sfinxul fiind un fel de Socrates terorizant. Dar în analiza freudiană şi completarea lacaniană, nu întrebarea Sfinxului, ce cade sub semnul repetabilităţii, un concept drag ştiinţei moderne, produce criza, ci incestul, aflat sub semnul accidentului, pentru care cei vechi n-aveau o ştiinţă, iar cei moderni încearcă să o construiască, este apogeul crizei. Repetabilitatea aminteşte apa care curge. Repetabilitatea permite statistica. Numărul mare al bărbaţilor beoţieni ucişi de Sfinx era o asemenea statistică, şi ea provoca teroarea. Nu accidentul înspăimântă, media induce teama. Cei întârziaţi acum într-un con de Lumină care se stinge interpretează mitul oedipian drept avertizarea că limbajul nu-i totuşi o piaţă liberă a schimburilor. Ei consideră ca Sfinxul care vrea să ucidă animalul ce nu-i purtător de simbol din om păzeşte de fapt intrarea în târgul tranzacţiilor conceptuale. Statistica omuciderilor din Beoţia pe vremea Sfinxului era dovada că bărbaţii beoţieni nu puteau negocia intrarea în piaţa ideilor. Din aceasta cauză, atributul “beoţian” era dat unui individ voinic şi chipeş, dar cu I.Q. minor. (Prin contrast, femeile beoţiene erau nu doar frumoase, ci şi extrem de inteligente, precum provocatoarea Corina care îl întrecea pe liricul Pindar.) Sigmund Freud ignora adesea claritatea tranşantă a iluminărilor din gândirea ilustră care l-a precedat. Astfel, un geniu matematic precum Carl Friedrich Gauss folosea epitetul beoţieni, atât de strâns legat de mitul lui Oedip ! când vorbea despre cei care nu-i înţelegeau opera ! Între cele două interpretări distincte ale mitului oedipian, care este în esenţă lui mitul Sfinxului din Beotia, se situează cumpăna apelor din lumea post- Belle Époque : separaţia între Ideologia ce continua spiritul Luminilor, pe un versant, şi toate ideologiile deformante iniţiate de secolul XIX, pe celălalt versant. Urmărind deducţiile unui personaj, de pildă Hercule Poirot în seria de romane poliţiste ale Agathei Christie, poţi afla ceva despre “sinele” sau despre personalitatea lui, căci deducţia este o legătura constitutivă între un Sine definit ca o conştiinţă de tipul Cogito ergo sum, şi experienta sa privind lumea concretului. Dar pentru un personaj mult diferit de Hercule Poirot, cel puţin pentru motivul că nu-i caracterizat printr-un exces de înclinaţii deductive ? Dacă Sinele, Eul, leagă “capetele de experienţe”, atunci se naşte speranţa că forţând cumva apercepţia într-un test psihologic intenţionat, se poate eventual revela o porţiune, pavată cu valori şi relaţii, din personalitatea individului. Acesta-i principiul testelor proiective, acceptat oficial şi de U.S. Army încă din cel de al doilea război mondial. Cele mai cunoscute şi utilizate dintre testele proiective sunt Rorschach şi TAT. Testul de Apercepţie Tematică TAT a fost dezvoltat de Christiana Drummond Morgan şi Henry Alexander Murray în deceniul 193X. La ora actuală există discuţii privind sursa ideii testului TAT, însă convenţia majoritară favorizează prioritatea lui Murray. Preocuparea lui Henry Alexander Murray faţă de psihologie devine la el temă intelectuală dominantă după ce citeşte lucrările lui Carl Jung şi Sigmund Freud. În 1925, Murray l-a vizitat pe Carl Jung în Zürich. Va povesti mai târziu în memorii : “We talked for hours, sailing down the lake and smoking before the hearth of his Faustian retreat.” Întâlnirea cu Jung l-a determinat să aleagă psihologia ca pe o carieră. În 1927, Murray a început să predea psihologia la Harvard University, iar între 1929 şi 1938 a fost directorul clinicii psihologice de la Harvard. Christiana Drummond Morgan (1897-1967) lucra la Harvard Psychological Clinic pe vremea când acolo a fost dezvoltat testul de apercepţie tematică. Însuşi Murray va admite jumătate de adevăr : “La început, rolul lui Chris Morgan a fost să ajute în alegerea imaginilor (căutând prin paginile revistelor etc.) : să redeseneze câteva dintre imaginile selectate ; şi să administreze testul la jumătate dintre subiecţi (ori jumătate din test la toţi subiecţii, nu-mi amintesc prea bine). Am scris articolul împreună într-un tempo rapid, în aproximativ două săptămâni.” Şi Christiana Drummond Morgan a fost puternic influenţată în viaţa ei profesională de analizele lui Carl Jung. Care-i natura imaginilor pe care le căuta Christiana Morgan prin reviste ? Într-o reclamă pe web găsim următoarea prezentare : “Un test proiectiv care ajută procesului de evaluare a relaţiilor interpersonale. Cele 31 de imagini enigmatice pe carduri incluse în TAT stimulează evocarea unor istorii şi descrieri de relaţii şi situaţii sociale, ajutând identificării unor tendinţe interioare dominante, emoţii, sentimente, conflicte şi complexe.” Deci imaginile de pe carduri trebuie să fie enigmatice, dacă nu chiar ambigue. În fine, reclama de pe web ne mai dezvăluie ceva esenţial despre natura, ea însăşi ambiguă, a testului TAT : “Căutarea complexelor” arată că un test psihologic proiectiv, construit pe baza ideii despre “Eul” secolului XVIII, este folosit şi pentru a identifica trăsături, caracteristici, într-un cuvânt “complexe” ale “Eu”-lui psihanalitic definit de secolul XX ! Observăm o însemnată abatere aici de la o banală regulă de etică normativă care cere aplicarea aceleeaşi metrici noţionale când se analizează o situaţie. Cine va sesiza această contradicţie ? Prima versiune a studiului clasic realizat de Morgan şi Murray, intitulat Metodă pentru investigarea fanteziilor inconştiente, era gata încă din anul 1934 şi a fost trimisă spre publicare la International Journal of Psycho-Analysis. Unde a fost respins de redactorul revistei, acelaşi Ernest Jones care peste doi ani va “tăia” discursul lui Jacques Lacan la Marienbad ! Sesiza Ernest Jones, el însuşi modelat în gândire de tradiţia spiritului britanic empiric, intersecţia celor două tipuri de “Eu”-uri, considerând-o îndepărtare de la psihanaliza propriu-zisă, originară, freudiană ? Oricum, textul din 1935 a fost revizuit ţinând cont de comentariile extrem de pertinente formulate de Ernest Jones ; iar în 1935, cu titlul modificat în „A Method of Investigating Fantasies : The Thematic Apperception Test”, articolul ce consemna inventarea testului TAT a fost publicat în Archives of Neurology and Psychiatry. În anul 1938, Murray şi colaboratorii vor publica Explorări ale Personalităţii, text devenit clasic, unde autorii descriu testul de apercepţie TAT. Acolo, autorii erau încă numiţi în ordinea : “Morgan şi Murray”. Când se impune prioritatea, exclusivitatea apoi, lui Murray ca autor al testului TAT ? Se pare că participarea la efortul cerut Americii în cel de al doilea război mondial va crea diferenţa între cei doi. În 1943, Murray a părăsit munca la Universitate şi clinica psihologică de la Harvard pentru o poziţie în Army Medical Corps. În cadrul corpului medical al armatei, a înfiinţat şi a condus o agenţie care selecta după criterii psihologice voluntarii cei mai potriviţi în misiuni de tip James Bond. Prin această activitate, ce dădea un suport academic îndrăznelii, Henry A. Murray va deveni, pentru psihologie, aproape ceea ce era Albert Einstein pentru fizică, în imaginaţia publicului dimensiunea profesorală şi autoritatea lui academică vor căpăta dimensiuni uriaşe. Însăşi personalitatea lui Henry A. Murray va constitui prototipul “profesorului cu ştiinţă şi autoritate” din filmele de la Hollywood derulându-şi acţiunea aventuroasă şi patriotică în cel al doilea război mondial ori chiar în Războiul Rece (să amintim doar faimosul North by Northwest al lui Alfred Hitchcock, unde personajul interpretat de Cary Grant are scene demne de James Bond doar pentru că fusese cu grijă ales prin studiul aplicativ al “profesorului”!). Ca pierdere colaterală, probabil că atunci a fost uitat numele Christianei Drummond Morgan în istoria testului de apercepţie. Însă, reamintim, amândoi erau tributari intelectual influenţei lui Carl Jung. Cel de al doilea test proiectiv larg folosit în psihologie este Rorschach ori testul cu petele de cerneală. Desenele aleatoriu formate de petele de cerneală ori grafia petelor de cerneală, Kleksographien în limba germană, au dat titlul unei cărţi publicate în 1857 de medicul şi pictorul german Justinius Kerner, cu poeme inspirate de imaginile create aruncând picături de cerneală pe o foaie de hârtie albă, împăturită apoi în două. Rezultă o figură confuză, cu simetrie bilaterală. În spaţiul cultural de limba germană, cartea “Kleksographien” era destul de cunoscută. Ea a dat naştere şi unui joc, care îl delecta în copilărie pe Hermann Rorschach (1884-1922), fiul unui profesor elveţian de desen. Hermann Rorschach, crescut de părinţii săi într-o atmosferă intelectuală şi artistică, dorea să devină pictor, dar a studiat medicina şi a devenit psihiatru. Citindu-l pe Sigmund Freud, revine spre asocierile stârnite de imaginile petelor de cerneală. Şi primele denumiri ale constelaţiilor au fost asemenea asocieri, dacă stelele sunt doar puncte luminoase pe foaia neagră a cerului limpede. Betelgeuze, Bellatrix, Rigel şi alte stele mai mici din preajma lor au fost asociate cu povestea vânătorului beoţian Orion. Totuşi, pe cerul astronomic ori astrologic nu întâlneşti simetria bilaterală a reflexiei speculare şi a kleksografiei. Înainte de Hermann Rorschach şi Justinius Kerner, un pictor renascentist, Leonardo da Vinci, ale cărui texte nu pot fi citite decât în oglindă, a fost primul om ce şi-a pus întrebări (ori despre care au fost puse întrebări) privind legătura dintre simetria bilaterală kleksografică şi eventualele resorturi ascunse din firea omului. Pentru Sigmund Freud, după Oedip, Leonardo da Vinci a fost obiectul de studiu preferat. Cu un an înainte de a muri, Rorschach publica lucrarea fundamentală : Psychodiagnostik. Unde isi prezinta metoda, legând-o de apercepţie, într-un alineat destul de abscons : “Percepţiile apar din faptul că senzaţiile, ori grupurile de senzaţii, ecforizează imaginile memorizate ale altor grupuri de senzaţii păstrate înlăuntrul nostru. Această ecforizare (reînviere în memorie, n.n.) produce în noi un complex de amintiri ale senzaţiilor, ale căror elemente, în virtutea prezenţei lor simultane în experienţe mai vechi, posedă o extraordinar de fină coerenţă şi sunt diferenţiate de alte grupuri de senzaţii. În percepţie, deci, avem trei procese : senzaţia, memoria, şi asocierea. Această identificare a unui grup omogen de senzaţii cu nişte complexe analoage, anterior dobândite, o desemnăm ca apercepţie.” În testul de apercepţie Rorschach, subiectul uman supus examinării psihiatrice este confruntat cu o situaţie în care i se cere rezolvarea unei probleme. Rezolvarea cu succes a unei probleme, vezi cazul Alexandru Macedon şi tăierea nodului gordian, presupune o strategie cu un anumit grad de violare a realităţii. În esenţa lui benignă, testul Rorschach ar putea fi o măsură pentru evaluarea acestui grad de violare a realităţii la care este dispus individul supus testării, respectând în acelaşi timp propria sa integritate. În firmele care au angajat un psiholog, testul Rorschach este obligatoriu pentru selectarea personalului. Testul Rorschach s-a impus în societate anevoios, dar s-a impus dominator. Este tocmai ceea ce vrea să ne spuna Thomas Harris, în romanul Silence of the Lambs, transformat de Jonathan Demme în scenariu de film. În “Tăcerea mieilor”, blândul şi bine-intenţionatul profesor de psihologie analitică Henry A. Murray a fost folosit ca model pentru crearea personajului doctorului psihiatru Hannibal Lecter, un geniu al răului. Premiul Oscar primit de scenariul filmului este confirmarea relevanţei societale a testului Rorschach. Întreaga “construcţie ştiinţifică” din Tăcerea mieilor se bazează pe detaliile simbolice cu simetrie bilaterală : molia şi fluturele ale metodologiei testului Rorschach. “Ştiinţific validate”, desigur, numai de către cei care cred în valoarea testului Rorschach, sau care aleg să creadă în valoarea normativă a testului Rorschach. Vedem, în ”Tăcerea mieilor”, mecanismul genezei şi dezvoltării groazei la intersecţia nepermisă, creatoare de grave confuzii de atitudine (umană, antropică, “alien”), între “Eul” secolului XVIII şi “Eul” psihanalitic freudian.
Aprigă, şi foarte inteligentă, răzeşoaica asta ! http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/mona-pivniceru-mandatul-lui-morar-in-fruntea-dna-n-ar-trebui-prelungit-249422.html
@ORĂŞAN IOAN
Nu sunt adeptul ajutorului extern, de niciun fel. L-au mai cerut alţii, în trecut! În anul trecut alţii l-au acceptat. Este umilitor, de parcă am fi neputincioşi. Un popor trebuie să-şi hotărască singur soarta, fără ajutoare din afară. E singura politică demnă. Dacă vrem democraţie, trebuie s-o obţinem prin forţe proprii. Istoria ne-a arătat că democraţiile occidentale au pus mai presus interesele lor, în primul rînd economice, decît soarta estului. Aşa că nu trebuie să ne bizuim pe alţii. Şi, în mod practic, ce să facă străinii?
Blogideologic: dar care credeti ca este jocul „iobagilor” de la RL?
@ dlnimeni
Anti-România. Demantelarea statului românesc.
@AN * Multumesc pentru raspuns. Nu cred ca este atat de greu sa nu patinezi catre extremism ; nationalismul moderat, dar ferm, este singura aparare impotriva extremismului etnic ( ma refer la autonomistii si iredentistii maghiari, din ce in ce mai agresivi ), economic sau globalist, este singura cale de pastrare a identitatii nationale si a suveranitatii nationale. Sunt de acord cu dvs. ca, dinpunct de vedere tactic, interesul national este ca TB, PDL si acolitii (UNPR si UDMR ) , sustinatorii puterii actuale, sa fie indepartati de la guvernare. Cred insa ca pentru aceasta victorie tactica trebuie definit si interesul national strategic, o strategie pe termen lung. Dialogul social ar trebui inceput de pe acum, cu electoratul, pentru castigarea increderii cetatenilor in opozitie. Victor Ponta a facut foarte bine cand a spus ca exclude din guvernarea viitoare UDMR-ul ( in 2004 PSD a pierdut multe voturi in Ardeal anuntand o posibila guvernare cu UDMR-ul ). Singurul partid cu mesaj consecvent nationalist ( atentie, nu extremist ) a fost PRM-ul, care a pierdut insa multe voturi datorita multiplelor defecte ale lui Vadim Tudor. PDL-ul si PNG-ul au preluat mesajul nationalist si si-au rotunjit sensibil numarul de voturi ( vezi raportul de voturi PDL/PSD in Ardeal – inca ). Multi din votantii nattonalisti, dezamagiti de toate partidele, au ingrosat numarul absenteistilor si al celor care declara ca nu se mai prezinta la vot. ( Acesti potentiali votanti sunt recuperabili ! ).Cat despre interesul national, strategic, as vedea industrializarea ( nu am intalnit aceasta notiune nici in programul PSD si nici in programul USL ), agricultura, exploatarea resurselor minerale in regie proprie ( regii de stat ), implicarea puternica a statului in economie si in sistemul bancar ( modelul chinez ), dezvoltarea agriculturii, stoparea privatizarilor, statul social, dezvoltarea cercetarii, proiectarii si productiei, economie planificata ( ceea ce este acum este un haos total ), stabilitate fiscala, etc.. Un punct de baza, strategic, trebuie sa fie crearea de locuri de munca acasa, in tara noastra, astfel incat romanii din diaspora sa aiba unde se intoarce ( ne-am transformat in popor migrator !). Si un ultim punct important – aspectul justitiar. Electoratul trebuie sa fie convins suta la suta ca toti cei care au furat si devalizat economia vor fi judecati, de o justitie severa si independenta politic, si ca sumele devalizate vor fi recuperate. Functionarii din administratia de stat, din servicii, din toate institutiile statului, trebuie facuti sa inteleaga si sa fie siguri ca vor plati toate abuzurile si incalcarile legii, ca vor plati pentru toate actele de politie politica.
Domnule Filipaș,
Doamna Pivniceru nu este de origine rusă?
Blogideologic, nu ma refeream la acel plan grandios si demn de o gazeta muscaleasca, ci la jocul in chestiunea cu Morar, CSM,…
@ dlnimeni
Habar n-am ce-i acolo de fapt. Eu citeam doar comentariile de forum. Numai bine,
Domnule Nastase, vorbiti limba romana? Ce-ar fi sa cititi ceva mai atent ceea ce ati postat mai sus: „Ne aflam in plin derapaj democratic, care trebuie contracarat si la nivel social, nu doar la cel politic.”?
Nu degeaba se spune ca gura pacatosului adevar graieste. Comparand situatia de azi cu aceea cand erati in fruntea tarii…
@ Mihnea Georgescu
Cum poți să-l întrebi așa ceva pe aprigul și foarte inteligentul „răzesh” oltean? Nu ți se pare că ești cam „portocaliu” în ultima vreme?
@ Victor V.
Sunt neutru dpdv politic, dar Doamna are un superb accent rus. Mie îmi plac Rusoaicele, nu era un duh de critică…
Să fi fost Coşbuc vreun contemporan cu longevivul nea Titi, să-l fi inspirat în „La oglindă” ?
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/c/george-cosbuc-8zudtpu/la-oglinda-7zudzcp.html
@Mihnea Georgescu
Doamna Mona Pivniceru are un superb accent MOLDOVENESC, nu rus!!! A mai fost unul care confunda dialectul moldovenesc (al limbii romane), cu limba rusa. Stalin se chema!
George Ban
si eu am avut impresia cca dna incauza are un accent rusesc (asta a doua imopresie ca prima era nashpa rau). Acu inclin spre un defect de vorbire .
Insa cu accentul rusesc .. cand Alina 9inca numa) Mungiu se intoarse de la scoala din Amrica m-a socat ca avea un accent rusesc de zile mari!!
@ George Ban,
N-a auzit nimeni până acum de „dialectul moldovenesc” al limbii române.
Pe de altă parte, pronunţia n-are nicio treabă cu dialectul (dacă acceptăm definiţia de dicţionar a unui dialect), ea ţine numai de structura regională a unei limbi.
Doamna Mona Pivniceru vorbeşte cu un „superb” accent rusesc, specific unui basarabean vorbitor de limba rusă. Sigur, domniasa este născută la Huşi, jud. Vaslui, în 1958, motiv pentru care explicaţia nu poate consta decât în faptul că părinţii săi, dintre care unul nu vorbea limba română, sunt originari basarabeni, stabiliţi în România în timpul războiului. Evident, în familie s-a vorbit limba rusă în perioada copilăriei doamnei Pivniceru, aceasta fiind cauza inconfundabilei pronunţii „moi”, caracteristică limbii ruse.
Prezenta luare de poziţie nu trebuie privită ca având conotaţii negative, de niciun fel.
@
Ghita Bizonu
Alina Mungiu- expresia tuturor frustrarilor culturale- are un accent rusesc clar.
@Carcotasu
Cu intarziere, imi cer scuze pentru „dialect”. M-am grabit, trebuia sa spun „pronuntia moldoveneasca a limbii romane”.
Si asa, doar de amorul artei, in continuare nu pricep cum se poate ca accentul moldovenesc sa fie apreciat ca accent rusesc. In primul rand ca limba rusa nu prea e compatibila cu debitul verbal al Monei Pivniceru.
Pe de alta parte, si Alina Mungiu (cu un debit verbal similar) este catalogata de Aya ca avand accent rusesc, desi eu cred ca e vorba de accent moldovenesc al limbii romane. Iar profesionalismul lingvistic de exceptie al Ayei ma face sa incep sa am indoieli cu privire la propriile perceptii…
@
George Ban
Multumesc pentru apreciere.