Obsesia lui Traian Basescu

M-am intors in aceasta seara in tara si am vrut sa vad mai multe detalii despre intalnirea de ieri de la Cotroceni. Ma asteptam sa vad subtilitati constitutionale sau viziuni interesante din partea presedintelui cu privire la noua Constitutie. Ca doar de aceea  a convocat intalnirea si a stabilit termenii. Citind insa relatarile despre intalnire, am constatat (inca o data) ca Basescu nu e deloc preocupat de Constitutie. Pare ca nu il intereseaza foarte mult nici  temele sociale sau economice, care imping sindicatele la proteste. Singura lui obsesie ramane, invariabil, dar si regretabil, Adrian Nastase. Faptul ca a facut referiri la mine, chiar si intr-un moment in care se discuta cu totul altceva, dovedeste ca Basescu are, in continuare, o obsesie politica.

Pana acum, eram eu acuzat ca ma refer prea des la Basescu. Iar eu spuneam, mereu, ca fac asta pentru ca Traian Basescu nu se abtine sa isi indrepte mereu atentia (sau institutiile pe care le controleaza) asupra mea. Cum s-a intamplat si ieri cand nu eram nici macar in tara pentru a comenta.

Ceea ce este mai grav, prin referirea la” procurorul” care ar fi trebuit sa ma „ia”, Basescu confirma inca o data faptul ca dosarele mele sunt politice si sunt pornite de el. Asta a fost intentia lui, de la inceput, si, de aceea a incercat sa foloseasca in acest scop un procuror ceausist – Monica Macovei – si un procuror obedient, la DNA, Daniel Morar. Pentru ca nu poate sa-si tina gura, Basescu a devoalat, de fapt, ce a incercat in acesti ani. Trist…Asta e seful statului roman. Cel care vrea „sa inceapa modernizarea statului”. Cel care invita partidele la consultari, in numele interesului national, le jigneste punandu-le alaturi de dezertorii pe care i-a incurajat sa le paraseasca, se angajeaza sa nu mai sprijine traseismul politic in ziua in care o deputata de la PSD este atrasa in zona viitorului partid prezidential si in ziua in care reprezentantii acestuia incearca sa angajeze discutii la Bruxelles pentru intrarea actualei grupari in Partidul socialistilor europeni. Unii spun ca Basescu e bolnav cu ficatul. Nu cred ca acolo e problema. Din pacate, problemele lui genereaza probleme pentru toti romanii care inca mai stau in tara. Pentru ca multi au plecat deja. Si se pregatesc si altii sa le urmeze exemplul. Si nu neaparat din motive economice…

Poate asa veti intelege mai bine cum s-au derulat ultimii ani pentru mine. Eu am fost nevoit sa vorbesc despre Basescu dintr-un singur motiv – ocupa functia de presedinte si este prezent, fie ca vrem sau nu, in viata noastra. El insa nu este in aceeasi situatie. Cu toate astea, fie in campania pentru prezidentiale, fie atunci cand era atacat un membru al familei sale, fie la intalnirile cu partidele politice sau in anumite cercuri cu oameni politici din strainatate, a continuat sa ma atace si sa lanseze minciuni in legatura cu mine – public sau in intalniri restranse. De ani de zile. Are aceasta “obsesie” tot mai ciudata, fiindca deja nu mai este explicabila politic.

De ce face asta? Motivul e probabil si de ordin practic.  Se gandeste mereu  sa creeze perdele de fum pentru a-si acoperi propriile probleme. Relatia sa cu justitia a fost mereu complicata. Si cand fugea de rezultatele controalelor facute la Primarie. Sau de rezultatele anchetelor Curtii de Conturi. Sau, pur si simplu, de procurori, incercand sa se acopere cu diverse forme de imunitate. Mai intai, parlamentara (celor care vor replica spunand ca si-a dat demisia din functia de parlamentar, le aduc aminte ca a fost doar un gest de imagine,  legat nu de flota ci de casa cu 7 camere obtinuta fara a avea dreptul, dupa cum se arata in Raportul Comisiei de ancheta privind locuintele), iar apoi prezidentiala. Imunitatea ii e atat de draga, incat a facut orice (chiar si – se spune – fraude in alegeri) pentru a o pastra. Ma intreb ce va mai inventa Basescu pentru a evita sa se discute, in viitor, despre problemele sale reale?

74 Răspunsuri to “Obsesia lui Traian Basescu”


  1. 1 leo martie 17, 2010 la 10:55 pm

    Măcar de-ar fi asta problema noastră, micile neintelegeri ce s-ar putea produce intre un impostor şi cel căruia, ştiind că nu i-ar putea ajunge niciodată nici măcar până la gleznă, îi poartă o ireductibilă ură…
    Din păcate, ăsta e doar marşul funebru de fundal al unui al marş, mult mai grav, forţat marş spre revenirea la partidul stat, marş instrumentat de un machiavelic personaj ce ştei să speculeze tot ce are mai mic acest popor:
    – lichelele gata să bată din aripioare ca o focă de cum le adresează şăfu un zâmbet, chiar ironic…
    – trădătorii gata oricând să-şi dea la întors opiniile…
    – pornirea românului spre kitch-uri şi „exemple” cu care le e mai lesne a se identifica, mai apropiat sufletului de poet român fiindu-i unul care bate podele printre ţigănci decât unul prizonier al propriului muzeu de erudiţie…
    – incapacitatea adevăratelor valori de a căuta ceea ce le apropie, dincolo de mărunte invidii şi alergare bezmetică spre impunerea propriului adevăr…
    – graba cu care bunul-simţ face pasul înapoi în faţa tupeului vecin cu nesimţirea…
    – orizontul închis al omului de rând în veşnică alergare după mici ciubucuri, chilipiruri, în genere lucruri lipsite de valoare, cum ar fi niscai găleţi cu sau chiar fără mălai, dar care, nu-i aşa, ca orice lucru ieftin, scump se mai plătesc…
    Dar, deh, micile neintelegeri ce s-ar putea produce intre diversi sunt mai sonore decât geamătul surd al unui popor prea învăţat la jug după secole de şerbuit sau iobăgit… „Ai noştri tineri la Paris…”

  2. 2 Gabriela martie 17, 2010 la 11:47 pm

    Domnule Nastase, oare Basescu are doar o obsesie?!?
    Nu vedeti ca el impreuna cu lichelele din asa zisul Guvern Boc vor sa acapareze puterea cu totul?!?
    Basescu are grave probleme si se crede un fel de Ceausescu…, iar tot ceea ce se intampla acum este strigator la cer…
    Nu se poate asa ceva!!!
    Dumneavoastra dle Nastase impreuna cu ceilalti colegi ai dvstra, trebuie sa faceti ceva!!! Trebuie sa faceti ceva cat inca nu este prea tarziu…

  3. 3 Consultatie la Constitutie... martie 17, 2010 la 11:58 pm

    Ponta l-a consultat pe Basescu la constitutie, fortandu-l sa rada la glumele sale;
    Rezultatul : un ras suierat.
    E in suferinta constitutia lui Basescu….

  4. 4 leo martie 18, 2010 la 12:09 am

    PS
    pentru că, totuşi, în condiţiile în care în curând partidul „grupul independenţilor” va ajunge al doilea partid parlamentar, nu puteţi să nu vă întrebaţi:
    – oare chiar toţi cei plecaţi sunt fripturişti sau trădători? i-o fi chemat cineva să-i întrebe pe eventuali oneşti, „măi, nea, ce te doare, care-i problema ta, fato, cum o chema-o pe fătuca aia de acu nici 10 zile râdea de un „grup” în a cărui îmbrăţişare cade acum extaziată”, şamd
    – oare când psycho leo bătea câmpii pe tema „ce-i de făcut spre a termina odată cu migraţia asta politică” de ce nu l-o fi auzit nimeni?! oare nu e de elementar bun simţ ca demisia dintr-un partid să fie urmată firesc de demisia din TOATE funcţiile dobândite în numele acelui partid, fie că e de primar, parlamentar sau ce-o fi. pentru că, şi nominal fiind, un post dobândit cu susţinerea şi sub stindardul unui partid EVIDENT nu poate fi asumat ca merit personal! pe cine mai reprezintă acum acest Parlament aflat la flagrantă distanţă de ceea ce au ales românii acum un an?!
    şi-atunci, again, la ce bun să vă preocupe micile dvs neintelegeri cu un impostor?! mi se pare că aţi cam avea cestiuni mai importante de CONSTRUIT, că de demolat, slavă Domnului, nu ducem lipsă de demolatori…

  5. 5 leo martie 18, 2010 la 12:11 am

    PPS
    şi mai şi aud cum după un an, se prinseră unii ce spunea leo baci tot de vreun an: că pasul următor, dacă nu-i iese „reforma” piromanului, va fi s-avem prima Preşedintă. cum care?! Medvedeva aia blondă a parodiei noastre de Putin… 😉

  6. 6 Viorica Buda martie 18, 2010 la 12:11 am

    FELICITARI LEO,
    ai facut o caracterizare perfecta a poporului caruia ii vorbeste de cite ori vrea, basescu !!!

  7. 8 felix-cat martie 18, 2010 la 2:12 am

    E liniste in tara . Sindicatele si-au facut treaba , au transmis din partea lui Boc ca daca ies in strada , acolo vor ramane .
    Lumea tace , tace , se inconvoaie , multumita ca inca mai are un loc de munca . Lumea tace si inghite intrebandu-se pe soptite ” unde-s banii de la FMI , unde-s firmele care mai bagau cate ceva in pusculita statului , unde sunt banii cu care am cotizat pana acum , unde sunt investitiile ??
    Somajul !! Asta e cheia succesului guvernului Boc care face economia statului sa functioneze taind salarii , taind sperante , taind destine .
    Asta nu e viata….iar romanii , ca si alta data in alta era , TAC .

  8. 9 Sibilla martie 18, 2010 la 5:33 am

    D-le AN,
    Despre prinţipii…
    Aveţi dreptul de-a spune ! Apoi, să vorbească ele, faptele!
    Încă o dată, subliniez: cu tot respectul! Mulţumiri.

    Despre… prinţipii. Care sunt ale domniilor dumneavoastră ?


    Sibilla

  9. 10 blogideologic martie 18, 2010 la 6:42 am

    De câte ori erau momente critice pentru Traian Băsescu, vedeam cum intră pe blogosferă Mount Thor, hultan şi Politeía. După ce l-am identificat cu o probabilitate subiectivă de 99% pe Mount Thor cu Vladimir Tismăneanu, văd că Mount Thor a dispărut. Dar sunt prezenţi hultan şi Politeía. Cel din urmă are acum la http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/03/17/basescofobii-si-baietii-in-vizita-la-cotroceni/ o postare în care îl citează de două ori pe Adrian Năstase.

  10. 11 Bibliotecaru martie 18, 2010 la 7:20 am

    Multe din obsesii se nasc din admiraţie excesivă.

  11. 12 Doru Coarna martie 18, 2010 la 7:30 am

    Obsesie, dar o obsesie legata de imagine, a constientizat ca numai televizorul ajunge in casele votantilor si de aceea, in putinele minute admise publicului la debutul „negocierilor”, nu da semnale pozitive ci arata ca-l poate ataca in mod lejer pe liderul de facto al opozitiei, atat de mare si puternic a ajuns. Numai si numai imagine.

    Cred ca in acele momente se gandea intens la Dvs, trebuia sa sughitati, asa cum in urma cu ceva timp se gandea la ce o face Geoana la Moscova, la ce se discuta la Grivco, acum la Paris, peste tot unde nu se pot teleporta microfoane ori informatori. Sincer, simte ca bidiviul pe care s-a cocotat temeinic a cam transpirat si-i aluneca saua intr-o parte, nu e stransa, asa ca o strange in continuare, poate se trezeste ridicat in 2 picioare.

    Ficatul nu reprezinta azi o problema decat daca ai de gand sa continui ceea ce ai inceput, imaginea buna intr-o tara distrusa – asta-i problema sa si nenorocirea noastra, temeiul viitorului cult orb al personalitatii, iar oameni sunt destui, nu credeam ca tara asta mai poate da astfel de oameni dupa ’89 dar uite ca da, ii are si acum sunt dependenti in bogatia lor, nu numai in vechile avantaje.

    Organizati oficial niste consultari discrete Ponta-Antonescu si sa vedeti uraganul logoreic, mediatic si informativ ce se dezlantuie, preferabil intr-o zi cu mitinguri sindicale.

    De ce grabeste spre dictatura? Nu are realizari, doar dezastre, deci simte nevoia pumnului de fier numita „modernizare”, va obliga curand institutiile la atitudine agresiva fata de opozanti si popor, in fapt se vor asmuti singure, repede cat e criza, in istorie asemenea oameni nu cad singuri ci produc dezastre nationale, unii chiar mondiale.

    Ce a facut poporul asta sa merite inca un asemenea specimen?
    Cei realisti au plecat, au ramas naivii, si ce merita acestia? O dictatura!

    Daca PSD ar organiza infiintarea unui sindicat, „Sindicatul Romania”?

  12. 13 Argusdre martie 18, 2010 la 8:29 am

    Este perfect adevarat tot ceea ce scrieti in legatura cu matrozul si obsesiile sale, este adevarat ca a avut un comportament marlanesc fata de unii sefi ai partidelor invitate (mai ales Ponta), dar asta se datoreaza pe de o parte faptului ca „marinerul” vrea sa aiba un ascendent fata de ei, iar pe de alta din cauza ca nici Ponta n-a ripostat pana la capat, asa cum trebuia, plasandu-se cu voia sa, dar nejustificat, pe locul 2.Altfel ar fi stat lucrurile daca la precizarea lui Basea : „sa-l luati ca sunteti procuror !”, el ar fi raspuns: „desigur, dar deocamdata am venit la presedinte !”
    Si retineti : BASESCU , DACA ESTE CONTRAT TEMEINIC, DEVINE TIMID SI TIMORAT, ORI ISI PIERDE CUMPATUL ENERVANDU-SE PESTE MASURA, CEEA CE-I INTUNECA GANDIREA LIMPEDE…

  13. 14 theodora0303 martie 18, 2010 la 8:52 am

    Domnule presedinte Adrian Nastase
    Presedintele Romaniei, din dorinta de a abate atentia de la adevaratele probleme ale poporului roman, organizeaza intalniri inutile, lipsite de sens si eficienta.
    Inutile, lipsite de sens si eficienta pentru noi, poporul roman.
    Pentru el, orice invitatie a partidelor din opozitie, este o buna ocazie sa isi faca spectacolul.
    Revizuirea Constitutiei nu este o prioritate a poprului roman.
    Prioritatea guvernului Boc 4, in acest moment, ar trebui sa fie scoaterea tarii din criza.
    Doresc sa fac o singura propunere.
    PSD-ul ar trebui sa conditioneze prezenta televiziunilor pe toata durata intalnirilor de la Cotroceni.
    Nu este normal ca posturile de televiziune sa prezinte doar o parte din discursul initial al lui Basescu, lasand astfel impresia ca liderii PSD au fost fara replica
    Nu trebuie sa ii facem jocul.
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  14. 15 Badita Radu martie 18, 2010 la 8:57 am

    Dincolo de politic , nu stiu de ce sau poate ca nu vreau sa stiu , am senzatia ca iritarea d-lui Basecu este deja una personala fata de dvs.. Legat de intalnirea de la Cotroceni , laudabila atitudinea d-lui Crin Antonescu , minimalizand astfel personajul Basecu. Totusi nu pot sa nu critic atitudinea lui Victor Ponta , oarecum ezitanta , nu foarte incisiva cu un fost marinar harsait in conversatii care se doresc a fi fine , de lume insa care frizeaza tupeul arivistic ce-l caracterizeaza dealtfel pe marinar , pardon , actualul presedinte de stat. Oricum intalnirea provocata de d-l Basecu , este de fapt o perdea de fum care are drept scop abatarea atentiei opiniei publice de la realele probleme cu care se confrunta tara. Lipsa ideilor si a masurilor in acest sens , sunt inlocuite de circ , circ care devine din ce in ce mai hilar. In concluzie , asa cum va propuneam intr-un comentariu anterior , este imperios sa va mobilizati , sa mobilizati societatea , tara , care va vor fi iertat deja si pe dvs. de greseli trecute. In plus d-l Victor Ponta , trebuie sa-si schimbe radical atitudinea si sa iasa la joc. Si nu un joc de fetite , ci unul dur , murdar chiar. Sa nu uite cu cine are de a face!

  15. 16 Zeus martie 18, 2010 la 9:43 am

    Corect era „Obsesia fata de Traian Basescu”.

  16. 17 Revizorul tehnic martie 18, 2010 la 9:59 am

    Procurorul s-a deplasat de două ori la locul faptei

    Săptămâna aceasta procurorul s-a deplast de două ori la Cotroceni, pentru tentativă de crimă constituţională cu premeditare, semn că problema e de Cacavela Ieremia-învăţat grec.
    Întrebat când îl va priponi pe Pirat, procurorul Ponta ne-a dat asigurări că de el nu scapă, motiv pentru care joc “la mai mare”, Victore, pe casa din Mihăileanu.
    Dragilor faceţi jocurile !

  17. 18 JR. martie 18, 2010 la 10:09 am

    Sunteţi foarte bine informat cu ce s-a întâmplat la Cotroceni. Despre comportamentul preşedintelui Băsescu în discuţia cu Preşedintele PSD Victor Ponta şi aluziile la adresa lui Adrian Năstase, am postat şi eu o opinie după ce am citit articolul dumneavoastră din Jurnalul Naţional, care din păcate nu a apărut. Probabil am fost prea critic la adresa preşedintelui Băsescu şi băieţii de la jurnal au evitat să-l publice de frica CNA-ului. Nu ştiu, zic şi eu. Susţin şi pe blogul dvs. că Băsescu aşa s-aexprimat: ” de ce nu l-ai LUAT şi pe Nastase că doar eşti procuror…putea-i să-l iei…ha,ha,ha!
    Doamne ce belea este Băsescu ăsta pe capul poporului român de care face atâta caz.

  18. 19 Ghita Bizonu' martie 18, 2010 la 10:10 am

    Chiar asa inexplicabila ?
    la naiba , parca zicati ca sunteti baiat din Tei . Ce ar fi primul #####deu infatuat care va ataca ptr gustul dvoastra ptr cultura ? Primul care se shucare radical ca ati indraznit sa-i explicati ca lucrurile sunt mai altfel decat crede el ? ( notez : cestia devine gravidissima ca in luna a 9a daca insu este destept dar datorita indisciplinei sale – adica prefera sa golaneasca decat sa puna mana pe o carte ! – vorbetse prostii . Amintesc ca asta crede ca nu e nevoie sa inveti e destul sa accesezi Google !).
    Si dvoastra l-ati ofesnat in modul cel mai crunt cand i-ati spus ca diferenta este cam de cele 2 biblioteci pe care le-ati citit . Adica el a luat-o personal ca o acuza ca a golanit ( chefuri, paranghelii, muieri ) si nu s-a cultivat.
    Daca era prost pur si simplu .. radea da ba da eu am **tut mai mult decat tine ! Sau daca avea un pic de bun simt zicea da ma Adi da eu m-am simtit bine , radea si zicea sa beti impruna o zeama de plosnite ca sa inteleaga mai usor explicatiile dvoastra. Insa nu e prost , cu bunu simt nu le are, este infatuat peste poate si orgolios cat cuprinde ( si nitel peste ). Asa ca acum va „arata” el cine e mai jmecher .
    Sfat personal : aratati-i si dvoastra diferenta . Aducetiva=ti aminte de alea 2 biblioteci si puneti-le la bataie. Si faceti asta public . Ca de la profesor la ignorant ( la o adica recunoscand sincer ca daca e vorba de babord si tribord il intrebati pe Traian .. insa „acum din pacate trebe sa recunosatem ca pe nava statului notiunile maritime nu au aplicare ! „.
    Si la mica brafa Petre Cel Fra De Gat avut o prestie excelenta cand explica ca Cosntitutia nu este ce cred toti cei maetiti de Basescu-Boc . Dvoastra v-ati abtinut ….

  19. 20 Ciprian Bojan martie 18, 2010 la 10:20 am

    Pe Zăus îl preocupă doar propria persoană şi ideile sale privitoare la „reforma statului”. Nici măcar aparenţele nu ştie să le salveze. Ce va face în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat? Se va adresa cetăţenilor, în stilul său, şi va da vina pe opoziţie că nu respectă „voinţa cetăţenilor rezultată în urma Referendumului din 22 noiembrie 2009”. Dacă s-ar putea paria pe asta, casele de pariuri nu ar accepta să se parieze. Ar fi o cotă foarte mică… 😀

  20. 21 Victor martie 18, 2010 la 10:29 am

    Mintea lui Basea nu are limite in materie de diabolism. A ghici ce urmeaza, cred ca este imposibil. Probabil nici el nu stie. Insa ceva, ceva tot se poate face. Inca de cand s-a inventat politician, pe fond, strategia lui Basea este aceeasi si destul de simpla. Incearca si din pacate reuseste sa atraga adversarii intr-o zona negativa unde se simte ca pestele in apa. Odata ce jocul se desfasoara pe terenul lui, Basescu convinge observatorii neavizati ca el este baiatul bun. Abilitatea lui, de necontestat este aceea de a provoca si a se baga in mizerie (zona negativa) impreuna cu adversarii fara sa para ca s-a murdarit. Singurii care ies tavaliti sunt adversarii sai. Este si cliseul de la ultimele alegeri. A inventat mizeria cu mogulii, a acceptat bucuros atacurile dure pentru ca asta era semnalul ca a reusit sa-si bage adversarii in zona negativa si apoi el a punctat parand baiatul bun care apara poporul de mogulii rai. Eu nu m-as intreba ce mai inventeaza Basea ci m-as intreba cum fac sa joace el pe terenul meu si nu vesnic eu pe al lui. M-as intreba cum sa fac pentru a provoca eu temele de dezbatere. Si desigur as ignora provocarile lui.

  21. 22 mihaela martie 18, 2010 la 10:52 am

    Domnule Năstase, constatăm din ce în ce mai mult că preşedintele în exerciţiu a devenit mai mult decât un accident istoric, este un accident care s-a repetat şi în 2009. Este o catastrofă de accelaşi calibru precum Ceauşescu, cu diferenţa că acela a mai lăsat ceva construit în urma lui ceea ce nu este cazul acestui preşedinte.
    Ce se poate face pentru a opri acest stol de lăcuste ce-şi propune să distrugă tot ?
    Mesajul opoziţiei are nevoie de promovare media, în special cel al psd… aici nu se anunţă nimic nou !?

  22. 23 maria martie 18, 2010 la 10:53 am

    Domnule Adrian Nastase,
    am citit in numarul de ieri al exploziv news ,despre faptul ca Oficiul Pentru Prevenirea Si combaterea Spalarii Banilor,avea prgatit inca din anul 2004 dosarul pentru spalare de bani deschis pentru Traian Basescu si sotia sa ,care a fost tinut ascuns atat in campania din 2004 dar si dupa.
    Cei care au tinut secret acest dosar au fost recompensati cu functii inalte.
    Asa incat ar fi bine daca procurorii l-ar „lua”pe el,pentru ca are mult prea multe la „activ”ca sa o faca tocmai el pe „justitiarul”.

  23. 24 Marcus martie 18, 2010 la 11:52 am

    Prosti, Da’ Consecventi, Maria Ta!

    De la o vreme, de cand a dat coltul ierbii pe peluza Opozitiei, iar romanilor care l-au votat pe chiombila le-a ajuns “reforma” la os determinandu-i sa iasa in strada si sa-l “bulgareasca” pe nanoboc, alde portocaliii lu’ peste au inceput, in frunte cu realesu’, s-o ia rau de tot la “geoane”, fiind pusi in situatia de a recunoaste public faptul ca au dat-o rau in bara cu legea salarizarii.
    Ca sa se mai scoata cat de cat la fata, Bocu’ iese pe sticla cu un program de masuri anticriza, reincalzit si servit pe post de ciorba proaspata, program de rasu’ curcilor, pe care la o citire mai atenta il poti situa intre “legatura de glie a taranilor” practicata pe vremea lui Mihai Viteazu si programul ceausist de populare a satului mioritic cu proaspeti absolventi de facultate nerabdatori sa devina fericitii proprietari de locuinte la tara.
    In acest timp tertipurile securistice ale Basescului de a baga pe gatul romanilor “grupul independetilor” din Parlament si a le oficializa statutul, prin asezarea lor la aceeasi masa cu reprezentantii legitimi ai Opozitiei, sunt date peste cap de un Crin si un Victor, chititi sa faca intr-adevar Opozitie, care culmea, spre disperarea chiombului, le si iese.
    Dar cei mai smotociti, sau mai bine zis abuzati sexual (eufemism) si cu banii luati, au iesit “termitii” portocalii din clenciul cu Geoana sustinut ferm de Opozitie.
    Stau si ma intreb cam cat de tampite trebuie sa fie slugile basescului ca, pentru a mai iesi ceva, ceva la vopsea, sa-i ceara lui Geoana nici mai mult, nici mai putin decat sa se adreseze de buna voie si nesilit de nimeni Curtii Constitutionale in vederea “autodescaunarii” sale.
    Mai curat, murdar de atat, nici Conu’ Iancu n-ar fi putut sa-si imagineze.
    Cireasa de pe tort insa, de tot aloimisu’ asta cu iz de circ a la Basescu, este reprezentata de sursa de inspiratie nazista a stimabilei de la Dezvoltare si Turism, care in lupta ei dreapta si far’de piedica cu Olguta pesedista, traneste ditamai cantitatea de muci in fasole si-l citeaza pe nimeni altul, pe post de argument suprem, decat pe purtatorul numaru’ unu de mesaj ideologic si propagandist al lui Hitler, ministrul nazist al propagandei, Goebbles.
    Pai se poate tanti Nutzi sa ne faci una ca asta si sa dai din casa modelul de inspiratie politica a portocaliilor? Rusinica, zau asa!
    Pe modelul scuzelor fata de legea salarizarii, nu ne ramane acum de facut altceva decat sa asteptam pardoneala guvernamentala in cazul legii pensiilor si avem imaginea completa a unui Guvern format din impotenti intelectual, insa consecventi in sustinerea prostiilor debitate.

  24. 25 Mircea Hamza martie 18, 2010 la 12:18 pm

    Contradicţii în termeni
    Fără îndoială, Băsescu are o obsesie cu Adrian Năstase, dar nu numai cu el ci şi cu toţi cei care nu sunt de acord cu el. Băsescu se simte bine doar printre cei care pupă papucul sultanului. Se spune că subalternii care intră la şef cu părerea lor şi ies cu cea a şefului au o problemă de demnitate personală. Emil Boc nu are o astfel de problemă dintr-un motiv foarte simplu: el nu intră niciodată la Băsescu cu vreo părere personală şi, evident, iese totdeauna cu părerea lui Băsescu. În felul acesta, marele Boc nu se simte nici umilit, nici cu demnitatea călcată în picioare de şeful lui.
    Apropo, există expresii care puse una lîngă alta generează contradicţii în termeni. Exemplific: Boc şi „demnitate”, Boc şi „am hotărît să…”, Boc şi „am decis să…”, Boc şi „liderul PDL” şi, cea mai hilară, Boc şi „premierul României”. În fapt, Boc este mâna dreaptă a lui Băsescu. Cea cu care preşedintele foloseşte hârtia igienică…Boc, croitoraşul cel viteaz, dovedeşte un mare plus de lipsă de caracter. În faţa lui Băsescu e o moluscă; acesta poate să-l scuipe, să-l înjure, să-l calce în picioare. Boc primeşte toate acestea calm, surâzător şi dă aprobator din cap. Greii partidului spun ca el şi fac tot ca ei, tratând peste capul lui direct cu Băsescu.
    De oameni ca Boc are nevoie Băsescu. Ce poate să facă el cu Adrian Năstase decât să-l urască sincer…

  25. 26 Larisa martie 18, 2010 la 1:23 pm

    E bine : la Cotroceni se vorbeste destre AN iar pe blogul dansului despre TB.

  26. 27 olimpiu65 martie 18, 2010 la 1:29 pm

    Basescu abuzand de glumitele lui stupide a aratat ca nici nu cunoaste sistemul puterii judecatoresti si tot ce-si doreste sa vada e circul arestarilor televizate. chestia cu ,,luati-l sunteti procuror” arata ca habar nu are ca esti arestat in baza unui mandat aprobat de un judecator, nu te ia procurorul pe sus, doar iti da o ,,recomandare”
    ce sa discute despre constitutie?? tampeniile pe care le dezbate la acrciuma cu neofascistii lui??? am citit un studiu interesant al unor politologi despre cum exista si functioneaza UE si zona euro si nu ma mir ca organismele europene il tolereaza pe acest individ… de fapt poate ca presedintele Cehiei are dreptate cand spune ca UE e noua URSS

  27. 28 Marcus martie 18, 2010 la 1:50 pm

    Reteta Portocalie de Umplut De Rahat Obraz Ministru Transporturi

    1. Se ia una bucata director aeroport, specialist in transport aerian si se inlocuieste cu una bucata de’al nostru oranj, specialist in tricotat sosete pentru pensionari cu domiciliu la azil.
    2. Se cauta una bucata “terorist” cu legitimatie de schizofrenic, se doteaza cu una bucata telefon mobil si se instruieste sa formexe numar de urgenta 112.
    3. Se anunta telefon mobil, belea mare aeroport Timisoara, plasat dispozitiv avertizare-sonor-exploziva la aterizare avion.
    4. Se intra in panica generala creata de director textilist, lume calcata in piciore, fugit unde vazut cu ochii, schimbat rute la avion etc.
    5. Se iese pe sticla Ministru Transporturi, brevet pilot amator, si se anunta boboreni ca mana criminala a fost director pesedist creat panica cu amenintare bomba.
    6. Se arata la televizor “terorist” constantean, mut, incatusat si dovedit cu acte in regula schizofrenic, probabil unealta razbunarii fost director pesedist.
    7. Manelisti votanti Basescu, fericiti dejucat plan criminal, felicitat ministru pentru replica prompta, avizata la “terorism” pesedist.

  28. 29 cornel martie 18, 2010 la 1:57 pm

    Dl. Nastase, basescu real are obsesii, sunteti una din ele, nu am habarn daca si are erarhie/sistematizare a acestora. Aducetiva aminte la trimiteriile de european cu papion, privitor la dl. tariceanu, la faptul ca antonescu are parul vopsit si ca a fost bibliotecar. Pot continua din memorie ca alte cateva, dar mult mai important este descifrarea mecanismului mental a lui basescu, aici din nefericire trebuie sa ne oprim, si sa facem studiu de caz, deoarece individul este la inceputul celui de al doilea mandat prezidential. ,,Obsesile,, domniei sale nu privesc numai persoanele politice ci si pe multi/multe altele, ptr. mine este evident ca patriciu, voiculescu, vantu, plesu, dinescu, hurezeanu, c.t.p., s.a.m.d. reprezinta pe diverse planuri {financiar, intelectual, alte abilitatii}, ce a ce el nu avut si nu poate sa aiba. Manifestarile sale sunt reactiv gregar/primitive, si nu le poate reprima. Daca o sa se intample vreodata, sa ne cunoastem, sunt sigur ca se poate identifica din relatarile d.-vostra, privitor la contactele pe care leati avut cu basescu ca el a perceput cel putin odata o umilire. Basescu face parte dintro ,,familie,, de indivizii, pe care personal iam cunoscut bine inainte de 1989, si dupa, atat in tara, dar mai ales afara. Nu pot spune, ca am avut grav de suferit de pe urma lor, dar pot spune retrospectiv si cat mai impartial imi este cu putinta, ca fara falsa modestie era accesibil contracararea/neutralizarea lor. 1. Erau previzibili in actiuni/reactii. 2. Nivelul profesional si intelectual modest. 3. Putere modesta de munca reala. 4. Cei pe care iam cunoscut aveau vicii grave {alcol, afemeiati}. 5. Developarea caracteristicilor reale, adica smecheria, lipsa sinceritati ca stare de normalitate, absenta loialitati, etc., am obtinuto, in conditii de stres/presiune puternica, independente de vointa noastra. Cu cele mai bune urari de sanatate, cornel s.

  29. 30 contele martie 18, 2010 la 2:41 pm

    @ Adrian Năstase

    Nu înţelegeţi că sunteţi scara , funia pe care s-a cocoţat până în funcţia de Preşedinte ? Iar când stă pe scaunul prezidenţial , d-stră sunteţi al patrulea picior ? Fără să o cereţi , fără să vi se ceară voie . D-stră sunteţi omul în jurul căruia gravitează discursul politic al lui Băsescu . Cum ar fi sunat TOATE campaniile lui fără lupta contra corupţiei ( aici v-a dat rolul principal ) , contra mogulilor , contra sistemului ticăloşit . Stilul ăsta de a face politică nu e nou . Stilul de a găsi ţapi ispăşitori nu este de azi , de ieri . . Acum nu se putea da vina pe evrei , pe ţigani , pe negri , pe homosexuali , pe protestanţi .
    Dacă nu aţi fi existat , vă inventa Băsescu .
    La alegerile de Mr. Popularitate ( mă refer la prezidenţiale ), dstră aţi avut probleme cu bibliotecile citite şi nu Băsescu . Dacă vă alegea Academia Română poate aveaţi şanse dar aşa , gâdiţi-vă , care dintre voi doi seamănă mai mult cu ceea ce îşi doreşte poporul român ? Sunteţi ţinta piept nr .4 perfectă : cultură , avere ,familie , aroganţă . Ce enervează pe români mai mult . Nu sunteţi etalonul , media lor ; nu se regăsesc în d-stră . Ponta nu are deocamdată decât aroganţă . Nu e o ţintă de impact . De aceea Băsescu vă foloseşte în continuare . Când te pui în antiteză cu cineva , o faci cu cineva big , altfel ieşi chiar tu şifonat .

    „It’s Not Personal, Sonny. It’s Just Business” – – the Godfather . Puneţi Adrian în loc de Sonny şi e OK .

    P.S. Bag mâna în foc că sunt situaţii în care poţi să pui Traian în loc de Sonny şi e OK .

  30. 31 Ioan martie 18, 2010 la 2:42 pm

    Existenta lui este indisolubil legata de cei 5,2 mil de insi care, dupa unii, l-au votat, dupa altii au fost numai luati in calcul; numarul propriu zis fiind de cca 2,5, 2,7 votanti. Enigma a fost totusi clarificata de arbitrul unic; cel care imparte lumea de cca saizeci de ani in oameni buni si oameni rai. Zilele trecute insa tignalul s-a auzit din nou; dar, constat eu, ceva mai incet; chiat in surdina daca nu ma insel. Si asa el a dat totusi de stire umanitatii ca alegerile din noiembrie de la romani au fost libere si corecte. Iata deci un motiv pentru a ne manifesta plenar bucuria in fata lumii. Nu insa si in fata celui ales; caci noi stim de multisor cu cine avem de a face si cat il tin bracinarii pe Reales. Acum sunt din nou pus intr-o incurcatura si nu stiu ce sa mai cred. Ori insu’ s-a spalat de toate pacatele si Tarisoara se afla pe noi culmi de civilizatie si progres si eu dorm pe mine, ori distinsul nostru amfitrion, dl Adrian Nastase, s-a trezit vorbind in front catand chiar si acolo unde nu e cazul pricini. Numai ca, vedeti dv onorati cetitori, nici eu nu am adormit inca si nici gazda noastra nu este un pricinos de fel. Ce nu inteleg eu insa, nici dupa atata amar de vreme, este onoarea pe care i-o acordam cu totii bagandu-l in seama’ crezand ca exista ca om si leader. Nu, el nu exista; el este numai cosmarul din visele noastre tarzii. Este o aratare in chip de om, inconjurat de neoameni, sosit printre noi dintr-o alta lume paralela. Pe el insa il sperie mult intrebarile; iata, cel putin pentru mine, terapia de succes; o intrebare pe saptamana. Da, am sa-i formulez de aici o intrebare pe saptama. Prima intrebare luni 22 martie 2010.

  31. 32 crissdinu martie 18, 2010 la 2:49 pm

    Din pacate pt noi, romanii, Traian Basescu are obsesii care nu ne privesc! Ar trebuie sa aiba obsesii legate de tinerii care nu-si gasesc locuri de munca, de pensionarii care mor de foame dupa o viata de munca, de drumurile care sunt asfaltate doar cand trece cate un convoi oficial…astea ar trebui sa fie obsesiile unui sef de stat..nu ambitii personale.

  32. 33 Geo1 martie 18, 2010 la 2:52 pm

    Wiiliam Shakespeare
    Sonete
    11
    Te-nalţi cu cât te-a cucerit declinul
    într-unui din ai tăi, de tine rupt
    şi tânărului sânge-i tăinui plinul
    spre a-l purta, de tinereţe supt.
    Gând înţelept: lumină şi sporire,
    fără de tine nebunie-i tot,
    de toţi te-ar crede, lumea-n năruire
    în ani şaizeci s-ar cheltui, socot.
    Dispară cei cu suflete de ceaţă
    pociţi şi răi, soi sterp şi fără har,
    dar tu, cu dar îmbelşugat, învaţă
    că-i vremea darul să rodească dar!
    ecete-a firii, tipăreşte-ţi semnul, tiparul nu-l zdrobi: iată-mi îndemnul!

  33. 34 Sticlosu Bogdan martie 18, 2010 la 3:10 pm

    Domnule Basescu,
    Dar oare o singura obsesie are?Dar dorinta de putere absoluta?Dar controlul sau?Dar promovorea tuturor incompetentilor pe functii cat mai inalte?Astea le consider eu OBSESII!!!
    Despre modificarea constitutiei?este un simplu fum aruncat in ochii romanilor.Oare nu cumva vrea sa introduca vreo prevedere aberanta prin care Romania nu mai este un stat unitar?Pentru majoritate cred ca este capabil sa promita „partenerilor” orice.
    Tinand cont de tot ce s-a petrecut in ultimul timp: Ce este politica?Cui serveste si pentru cine este?

  34. 35 Harabula martie 18, 2010 la 3:23 pm

    @Geo1
    Desigur sonetele lui Shaspekeare sunt geniale.
    Dar nu inteleg de ce indemnul sau adresat iubitului de a avea un copil, pentru a-si perpetua frumusetea, sl-ar gasi locul aici.
    Cui ai adresat sonetul? Gazdei noastre? N-are nici un sens. Are doi copii frumosi. Unui coleg de blog? Nu cred ca pot fi chiar atat de neconventional incat sa nu te indemnam sa-ti gasesti alt loc de exprimare a dragostei d-tale mai…ciudate.
    Dar, intrucat nu eu am dreptul de a selecta participantii la blog nu pot decat sa-ti urez succes in dragoste,

  35. 36 plano10 martie 18, 2010 la 3:32 pm

    Am mai spus-o!
    Prima modificare a Constitutiei ar trebui sa fie ELIMINAREA IMUNITATII PRESEDINTELUI IN FATA LEGII PENALE pentru faptele care nu au legatura cu exercitarea functiei.
    Similar cu imunitatea parlamentarilor!
    Cine a vanturat in campania electorala lozinca eliminarii privilegiilor demnitarilor si nu a cerut un referendum si pe aceasta tema?
    Traian Basescu!!!!

  36. 37 LePrince martie 18, 2010 la 3:38 pm

    @Contele

    Cher Monsieur le Comte,

    Ca sa nu te contrazic, ma mut in continuare cat mai in fata cu raspunsurile. Ei bine, da, vreau sa vada lumea cat de destept, dar mai ales cat de frumos sunt. Frumusetea mea se face remarcata imediat ce intru pe orice blog. Da, sunt de-a dreptul ingrozit ca cineva m-ar putea trece cu vederea. Prin postarea catre diogenecainele, in care te pomeneam, am incercat, si am reusit sa-ti atrag atentia. Ai inghitit nada cu tot cu pluta, fir si undita. Cum ar putea un print sa fie ignorat de un conte? Nu stiu cine este Manuela. Nu consider schimbul de replici o disputa (unde e disputa?)ci mai degraba un schimb vivant de replici. Prin ton si fraza am incercat sa ma incadrez in nisa ta de conversatie frivoloida. E bine ca ai rabdare cu mine, sunt sigur ca nu ma vei ignora nici de acum incolo.
    Cu “lopetile” sunt obisnui, le-am luat si la 1907 de la “genul Ghitz”.

    Cred ca te-ai prins ca glumesc, dar cred ca putem avea si discutii mai serioase si mai la obiect. De mutat ma mut din comoditate, ca sa nu caut”in spate” eventuale replici sau raspunsuri. Nu i-am “atras atentia” lui Adrian Nastase ca nu mi-a raspuns, era doar o constatare. Arogant? Putin. Insolent? Uneori. Obraznic? Niciodata. De altfel, imi place conversatia ta.
    S-auzim de bine…..

  37. 38 LePrince martie 18, 2010 la 3:47 pm

    @ blogideologic

    Spui:LePrince spune: +Fa-mi si mie o descriere a” societatilor ariene tripartite”, sunt curios.+
    Nu ţi-a spus profesorul la şcoală ? Ce vârstă ai ? Se pare că n-ai avut şansa învăţăturii în vechea şcoală românească.

    Si iti raspund:

    Sunt batran. Foarte batran. Scoala? Ce scoala? Profesori? N-am auzit.
    Totul e din blog ( ideologic).

    La asa intrebare, asa raspuns.
    In ignoranta mea, nu am auzit de conceptul ” societati ariene tripartite”. Luate impreuna cuvintele acestea nu inseamna nimic, dar daca tu stii si poti explica, te rog, lumineaza-ma.

  38. 39 leo martie 18, 2010 la 3:50 pm

    Contele,
    aproape corect. Năstase a fost doar o treaptă; dar care treaptă, spre deosebire de celelalte, a refuzat să rămână, aşa cum ar fi vrut impostorul, doar un alt „cadavru politic” pe calea spre mărire a acestui oportunist sinistru, ca celelalte jaloane pe calea spre mărire a acestui furuncul iţit pe obrazul democraţiei noastre extreeem de originale – Victor Ciorbea, Petre Roman, Theodor Stolojan… Tocmai asta îl disperă efectiv pe individ, faptul că efectiv nu poate înghiţi acest os evident mult prea mare ce i-a rămas efectiv în gât! Şi care, dacă n-ar fi fost atât de ezitant, atât de incapabil să pună niscai calciu pe el, să i se învârtoşeze mai abitir în gât reptilianului, demult ar fi făcut Vuitoane din cheleai însolzată… Ce mai, i-a lipsit instinctul de nevăstuică… Că, deh, crezi tălică oare că dageaba îl tot ţine leo baci în aminitiri desprinse din înţelepciunea poporală? Că p-aia cu „pe cine nu laşi să moară” de i-ar fi aplicat-o constrictorului…

  39. 41 Maria martie 18, 2010 la 4:18 pm

    Toti am crescut si ne-am format in Epoca de Aur Ceausista, ca doar nu ne-am nascut ieri .De ce se fac mereu afirmatii de genul:ceausistii? As vrea sa cred ca e aluzie la mentalilate , la pregatire profesionala,dar totusi ar trebui gasita alta exprimare . Ma simt jignita cand aud astfel de exprimari pentru ca doar cei de 20 de ani ar putea face exceptie din aceasta categorie .Cred ca ce a fost rau trebuie lasat in urma si nu mai trebuie reamintit . Nu am ales nici timpul si nici tara in care sa ne nastem, nu ar trebui sa ne fie rusine de ceea ce am fost, cum am crescut si ceea ce am devenit .Ar trebui sa ne purtam asa cum faceau stramosii nostrii……..sa fim mandrii ca suntem romani . Va respect si va admir, astept multe lucruri bune de la dumneavoastra si de acum inainte. Toate cele bune!
    ….si scuze daca v-am deranjat cu ceva

  40. 42 Harabula martie 18, 2010 la 5:18 pm

    Ca deobicei, voi comenta cu sinceritate spusele domnului Nastase in aceasta postare. Chiar daca va trebui sa-i spun adevaruri neplacute.
    Toata indignarea sa nu este decat o expresie a neputintei sale. Practic nu are ce sa-i faca lui Basescu. Nici un atac nu-l atinge pe Presedinte.
    Si la urma urmei a avut loc un schimb de replici intre un ins mai spontan si mai inteligent (Basescu) si altul ceva mai greoi in gandire (Ponta). Eu cred ca scopul lui Basescu a fost mai curand sa-l minimalizeze pe seful pesedistilor in raport cu Ponta si apoi cu Nastase.
    Cine, ce-i poate face acum lui Basescu?
    Atacurile lui Antonescu au rostul de a se ridica in ochii maselor ca viitor candidat la presedentie. Ponta il secundeaza.

    Cat despre domnul Nastase, trebuie sa se astepte oricand la atacuri. Va trebui sa fie tot timpul atent, daca nu chiar obedient, fata de Ponta. Problemele sale se configureaza in propriul partid, mai mult decat in raporturile cu Basescu.

  41. 43 Sibilla martie 18, 2010 la 5:27 pm

    @Ghita Bizonu’,
    Corect.
    Până acum numai Baciu draghe leo şi dvs. aţi subliniat exact ce face oareşce zicere şi sibilina, e drept că eu altfel …
    Să vedem…
    respect,
    Sibilla

  42. 44 Ghita Bizonu' martie 18, 2010 la 5:47 pm

    Salve Titus !
    Am o rugaminte – lasa impostoru sa moara asa cum este : ignorant !

  43. 45 Instalatorul martie 18, 2010 la 6:16 pm

    Cred ca jumate obsesie si jumate strategie politica.

  44. 46 inginerul martie 18, 2010 la 6:47 pm

    excelent

  45. 47 Marcus martie 18, 2010 la 7:24 pm

    Hai La Bocu Cu Permisuri !

    De la tuta cu succesuri
    Invatat-a Boc permisuri
    Si model de incultura
    Dau in scoli de’nvatatura!

    Funeriu cu reforma
    Da curriculum de forma
    Sula azi cu prefectura
    Se confunda-n editura.

    Tuti si tute-n cap de tara
    Ne fac limba de ocara.
    Generatia de maine
    Va manca greseli pe paine.

    Sa traiesti, tu EBA,tuta
    Si tu, Boc, c-o nefacuta,
    Pe cei mici sa-i invatati
    Limba cool pentru ratati!

  46. 48 diogenecainele martie 18, 2010 la 7:31 pm

    E foarte greu sa distingi ce e calculat si ce e visceral la Traian Basescu. De aceea unora le e foarte greu sa il anticipeze. Insa in fond e irelevant. Lui Basescu i se poate aplica un soi de „black box psychology’. E suficient de cunoscut pentru a-i sti output-ul tipic, plaja de reactii posibile in varii situatii. Nu e nici macar un atu. De pilda ganditi-va ca nimeni nu poate colabora cu el, pentru ca nu stie la ce sa se astepte. whatever

  47. 49 Ghita Bizonu' martie 18, 2010 la 7:34 pm

    Marie,
    esti in tragica oroare .
    Prin ceausit trebe sa intelegi :
    – adept al sistemului politic a lu Nae ( ceva bonapartism , ceva autocratism bizantin [astea ar fi pe filera stalinista] plus ceva neronism plus patriodardism de mizera calitate in exces )
    – nostalgic dupa Ciruitui gen omidel

    Copii nascuti dupa decretu cu sporirea natalitatii sunt insa banuiti a fi „ceaushei” ( adica daca nu era decretu erau avortati sau politicos zis nascuti la comanda )

    Ma rog unii pot si ambele amandoua situatii simultan si in acelasi timp .

    Si inca ceva . Iepoca de aur incepe mai tarziu.
    Dintai – prin 80 patca – cu ocazia a 15 ani de Secretar Gnl s-a zis Anii Lumina .
    Ceva mai tarziu s-a zis Epoca de Aur(parca cu ocazia a 20 de ani. Traim decenii de-nfaptuiri matrete !! )
    In 63- 77 nu se zicea in nici un fel … inca cultu lu Incultu nu izbucnise ( se pare ca ceva contributie a avut si Paler Octavian uite c’aia nu=mi plac impostorii !! )
    Conducator parca s-a zis prin 72 -75 ( retin doar ca am inceput sa injur. Fiindca Conducator al Statului nu a fost decat generalul ( apoi maresalul ) Ion Antonescu .

    Si decretu gluma din epoca
    art 1. Daca in primii doi ani dupa casatorie sotii nu au copii vor fi amendati
    art 2 Daca in urmatorii doi ani nu vor avea copii vor fi amendati si vecinii

  48. 50 Luca martie 18, 2010 la 7:48 pm

    Domnule Nastase, nu cred ca mai este nevoie de explicatii, sau argumente la faptul ca de 5 ani Basescu lupta ca un leu sa creeze o imagine negativa in jurul dumneavoastra, dar si a celor care va sprijina. Spuneam ca Basescu lupta ca un leu, da ca un leu, dar oare leul de ce lupta cu inversunare? Sau, cand lupta leul cu inversunare? Pai raspunsul este foarte simplu…atunci cand ceva il face sa nu se simta bine.
    Este evident ca Basescu nu se simte bine, nu se simte bine atunci cand aude cuvantul „Nastase” „flota” „primaria capitalei”.Daca pentru dosarul flota se ascunde de imunitate, daca de neregulile facute in cadrul primariei de asemenea se ascunde de imunitate, nu putem spune ca se intampla acelasi lucru si fata de omul Nastase. Nu se poate ascunde, si este foarte bine ca nu o poate face.
    Cat despre procurori, sincer eu cred ca nu si-a ales cei mai buni oameni pentru a va ancheta. Acesti procurori au fost pusi in scopul deschiderii unor doasre si pentru a va decredibiliza.
    Pentru perioada urmatoare ce pot eu sa va spun este urmatorul lucru, nu va lasati, luptati cu el mai alesc ca din aceasta aveti doar de castigat.
    Mult succes!!!

  49. 51 Paul martie 18, 2010 la 7:52 pm

    Domnule Nastase,

    In locul dumneavoastra, in exact momentul in care Traian Basescu mi-ar fi marturisit ca sunt un adversar redutabil (atentie! – mai ales in conditiile unui duel cu arme onorabile) (nu mai tin minte cand s-a intamplat prima oara aceasta…), as fi inceput sa ma pregatesc de revarsarea frustrarilor domniei sale. Pentru ca, desi v-a recunoscut sincer calitatea de rival de top, era absolut evident ca nu vă va ierta, niciodata, un asemenea ascendent…
    Ei bine, cred ca va trebui sa traiti cu aceasta… pana la capat.
    C’est dur la vie, cum ar spune cei pe care tocmai i-ati lasat sa-si savureze mai departe camembertul 🙂

  50. 52 Paul martie 18, 2010 la 8:02 pm

    Harabula,

    „Cine, ce-i poate face acum lui Basescu?”! Atat de ingust vezi tu lucrurile, „vizionarule”? :). Tu nu stiai ca ranchiuna moare ultima, abia dupa moartea posesorului ei? 🙂
    Cea mai cruda tortura pentru Traian Basescu va fi cea prin care el va trebui sa-si petreaca tot restul vietii sale (de dupa incheierea mandatului suplimentar primit in 2009) in postura de nici macar figurant – ci doar spectator! -, in spectacolul pe care il vor da vedetele ramase in ringul politicii, dupa 2014.
    In plus, domnia sa nu are nici macar sansa pe care o are Ion Iliescu, de a se constitui intr-un „brand” :).
    Crezi ca e putin pentru un om care pare a-si dori totul? …

  51. 53 LePrince martie 18, 2010 la 8:05 pm

    @ felix-cat

    Ma chere biche, am doua vesti pentru tine:una buna, una mai putin.
    Cea buna este ca taunci cand inchid ochii si ma gandesc la ceea ce spui( “valonii au lacrimi in ochi cand spun ca vor vota socialisti”) ma regasesc intr-un film nord-coreean al anilor ’80 in care tinere domnisoare de o puritate si nevinovatie fara margini lacrimau atunci cand zareau, de departe, trecand masina “tatucului” Kim Ir Sen. Tot astfel imi inchipui si doamnele sau chiar domnii valoni ( probabil flamanzi, nu, desi si ei tot belgieni), cu ochi umezi urmarind trecand diversi lideri socialisti valoni (nu belgieni) si visand cand acestia se vor intoarce pe cai albi impodobiti cu lalele olandeze si irisi luxemburghezi ( nu si cu garoafe flamande) la putere pentru a salva Valonia, Belgia, Europa si lumea intreaga de rautatea si putreziciunea unei drepte cocotate la putere prin forta tancurilor si a baionetelor ( probabil de data asta numai flamande). In acest timp, tu depeni amintiri din Romania, nu, nevorbind rau despre tara ta dar aratand cu manie si indignare pur socialista cum in Romania este plin de gunoaie portocalii, galbene, albastre si orice alta culoare vrei tu. Imaginatia mea ma duce pe aripile vantului si mai departe, unde insa nu vreau sa merg si deschid ochii.
    Ce spui tu este festivist, aproape entuziasmant, insa hai sa pastram limitele realitatii. Nici socialistii, fie valoni sau orice natie, nu au solutii miraculoase, in Belgia insa au politici sociale eficiente si de bun simt care creaza prosperitate si un bun nivel de viata. Si chiar daca in Europa se mai schimba unele culori politice, in Romania, mai defilam inca vreo doi ani cu tricourile portocalii, dupa care vom vota. Cum crezi ca putem “intra in tendinte”, dupa cum spui, altfel decat prin vot, politica nu e o moda sau un Vuitton , sa-l schimbi pe ala cu cirese cu cel pe care scrie LV pentru ca cel din urma nu se mai poarta. In acest timp este important sa gasim solutii ca PSD sa creasca si sa redevina o alternativa viabila la guvernare.

    Vestea mai putin, este ca in Franta nu castiga socialistii la regionale pentru ca ar fi ei foarte buni si minunati. Exista o traditie déjà de vreo 30 de ani ca francezii prefera coabitarea intre puterea locala sic ea central-nationala. Se datoreaza unor ratiuni care tin de specificul societatii franceze( prefera intimitate, protectie sociala, o oarecare laxitate la nivel local, dar o mana forte, mai putine taxe si mai mult prestigiu international la nivel central) si nu de faptul ca puterea actuala franceza este incompetenta. Au facut si unele lucruri bune in ultimii ani( bune pentru francezi). Sa vedem ce vor face socialistii francezi la alegerile nationale, deocamdata nu ii vad bine, partidul lor este inca dezorganizat si foarte slab perceput de catre votanti. Citeste sa te lamuresti ultimul numar al “Le Figaro Magazine”, e un interviu cu Sarko destul de interesant. Nici editorialul lui Alexis Brezet nu e rau.

    S-auzim de bine…. A bientot, salut ( in valona)…….

  52. 54 analist martie 18, 2010 la 8:13 pm

    Top analisti until 18/03/10
    1. Instalatorul
    2. Doru Coarna
    3 Aya, Contele, Augustin, Blogideologic.
    4 Ghita Bizonu`, Anonimul Venetian, Victor.
    5.Alex.Dumitrascu, Mihnea Georgescu, Ion Adrian, Mari, Harabula, Sibilla, Velisar.
    6. Daniel, Pasarea Dodo, Bibliotecaru, Fragmentarium politic, Constantin Valeriu-Trifon, Gabriela Savitsky, Alina Moise, Neagu George, N, Leo, diogenecainele.

  53. 55 LePrince martie 18, 2010 la 8:24 pm

    @ Adrian Nastase

    Exista un joc in care un clovn jongleaza cu mingi multicolore iar celelalte personaje sunt hipnotizate. Trebuie sa opresti clovnul pentru ca celelalte personaje sa poata reintra in cursul normal al jocului. In acest caz, din nefericire clovnul Traian Basescu va foloseste numele pe post de joc pentru a hipnotiza electorii. Fara sa vreti chiar atrageti atentia. E o caracteristica a oamenilor iesiti din comun, stiti asta si cred ca v-ati obisnuit. Actualul presedinte nu poate face o asemenea „jonglerie” cu un alt personaj politic deoarece nu ar atrage atentia. Nu aveti posibilitati sa va ” extrageti” din incercarile clovnului de a va folosi, nu intru in motive. Aveti insa posibilitatea sa opriti „clovnul”: nu intrati in jocul lui.

    S-auzim de bine…..

  54. 56 Revizorul tehnic martie 18, 2010 la 8:25 pm

    Berceanu a dat start arăturilor de primăvară

    În această dimineaţă calea farată din zona Crivadia, aproape de Petroşani, fu “arată” cam pe 200 m, de 6 vagoane de marfă pe 4 osii cu boghiuri, deraiate, dintr-o navetă cu lignit, cu „permisuri” întocmite de domnul ministru Berceanu, aprobate de micuţul, şi „succesuri” cuantificate de preşedintele diasporei române. Au întârziat pe săturate şi scaiva trenuri de călători, linia find închisă. Există grafic de arătură pentru toţi cei 11000 km de cale normală ai CFR, şi ăştia… nu se lasă !

  55. 57 contele martie 18, 2010 la 8:40 pm

    @ Paul

    Ba e ” brand ” şi el .

    Ce revelaţie am avut când mi-ai devoalat viitorul sumbru al lui Băsescu ! Aha , deci duşmanii nemiloşi şi crunţi cu bună ştiinţă l-au lăsat să câştige tot ce se putea câştiga în politică , l-au lăsat să intre în istorie şi-n manuale ca un preşedinte de două mandate , totul a fost gândit cu premeditare , aproape pervers ; expré a fost urcat la mare înălţime , şocul căderii o să fie şi mai brutal . Briliant ! Teribilă răzbunare ,mon cher !

    P.S. Am citit explicaţiile cu investiţiile . Ceea ce mi-ai scris seamănă cu prima postare .O singură diferenţă esenţială : în a doua postare au apărut două cuvinte noi , cheie ,care explică multe şi care nu apăreau în prima postare . Ele sunt chiriaş şi cumpărător . Ei da, norii s-au mai risipit …

  56. 58 Alexandru Beldiman martie 18, 2010 la 8:58 pm

    Basescu vrea sa isi consolideze reputatia de justitiar, de luptator impotriva mogulilor, pe care si-a creat-o in rindul oamenilor saraci cu duhul. De aceea, ii ataca pe cei pe care ii crede (sau se preface ca ii crede) corupti. Cea mai buna tinta este, desigur, Adrian Nastase. De ce? Pentru ca a fost prim-ministru, pentru ca a fost seful PSD, pentru ca inca are un cuvint de spus in acest partid, pentru ca, nu o data, l-a ironizat pe Basescu pentru prostia, incultura si grosolania lui (deci exista si un complex de inferioritate, la mijloc). Oamenii de genul asta nu-i iarta niciodata pe cei care le sint superiori, ii urasc toata viata. Ca tortionarii din inchisorile comuniste, pe intelectualii ajunsi, in sfirsit, la mina lor.

  57. 59 contele martie 18, 2010 la 9:00 pm

    Trebuie cumva să-i conving pe Instalatorul şi Doru Coarnă să nu mai posteze o perioadă … Dar cum oare să-i conving ? Cum ? Gândeşte conte, gândeşte ,nu fi leneş , nu poţi chiar toată viaţa să stai în umbra lor …Şi-am fost atât de-aproape de locul întâi …Mi-ar trebui o vrajă ,ceva , să-i ameţesc , să-i fac să scrie în altă parte , oare ce ? Poate ceva violet ? O mai merge ? Plec la mama Omida…
    Ah ! Dar ce-am făcut !? Mi-a alunecat degetul pe ” enter”, auuu ,m-am făcut de râs …

    Hmm , nu luaţi în seamă cele de mai sus , gândeam cu voce tare . Din greşeală . Orice asemănare cu persoanele de faţă este absolut întâmplătoare bla,bla,bla.

    Voiam de fapt să spun că de abia aştept impresiile proaspeţilor militanţi politici după ziua de mâine .
    ALO , Daniel , eşti pe recepţie ?

  58. 60 ORASAN IOAN martie 18, 2010 la 9:26 pm

    Ma intreb daca procurorul Ponta cauta flota disparuta sau vinovatii pentru flota pierduta,altfel nu inteleg de ce procurorul se duce de mai multe ori in acelasi loc?

  59. 61 Velisar Iancu martie 18, 2010 la 10:05 pm

    @ analist, vreau sa va ajut in realizarea topurilor dv:
    „Cred că e bine să vă retrageţi. Acum este momentul să se afirme cei tineri. Şi Adrian Năstase trebuie să înţeleagă lucrul acesta. PSD-ul va fi condus de Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Acest lucru este un fapt care trebuie acceptat”. (a fost o sugestie adresată lui Ion Iliescu).
    „Salut gestul de Demnitate al Academicianului Răzvan Theodorescu, un om de cultură care, pentru mine, este un Model. Am avut ocazia de a-l asculta în cadrul select al Clubului de la Bucureşti.
    Păcat că astfel de oameni nu îşi mai găsesc locul în Partid”
    „Vladimir Tismăneanu nu este un om rău, el ştie foarte bine ce face, eu am încredere în el”.
    Am citat zicerile aceleiaşi persoane şi sunt …until 18.03.2010.

  60. 62 Paul martie 19, 2010 la 12:32 am

    analist,

    daca as fi sigur ca „analist” (ceea ce poate fi definit ca persoana care studiaza in profunzime. Un domeniu specific, desigur) nu are, etimologic vorbind, legatura cu „anal” plus sufixul -ist, as sti daca sa ma critic sau sa ma felicit, pentru ca nu fac parte din anal(ele) continatoare de anal(isiti) pe blog, pe care le postezi din cand in cand…, nu chiar an(u)al, permisa-mi fie joaca lexicala 🙂

  61. 63 Paul martie 19, 2010 la 1:06 am

    Contele,

    e bine ca simti norii mai risipiti. Ai grija, totusi, ca de dupa acestia sa nu se iteasca o ditamai eclipsa totala de soare, ca ajungi din nou in ceata! :). Inca nu stiu daca tu cunosti vreo metoda de convins plebeii bogati sa faca investitiile de care am vorbit. Asa ca, s-ar putea sa fim nevoiti a-i condamna pe toti la impozit diferentiat.
    Cat despre traumele viitorului fost presedinte al Romaniei, Traian Basescu, nu-i chiar atat de grav. Si le-ar putea defula, eventual, in interiorul vreunui roman autobiografic. Pentru aceasta nefiindu-i necesar decat putin talent la scris…. Oups! 🙂

  62. 64 felix-cat martie 19, 2010 la 2:16 am

    @ LePrince ,
    Vai , dar ce ma tragi asa de coada , printe ? Chiar daca nivelul de trai in Belgia este ridicat , nu ai cum sa stii cum gandeste cetateanul de rand . Ai auzit de cotele de impozitare din Belgia ? Visez eu sau sunt pe primul loc in Europa ? Taxele sunt mari , utilitatile la energie sunt enorme , puterea de cumparare a scazut , somajul e in jur de 20% in Valonia , politicile sociale nu mai fac fata problemelor sociale si protectiei .
    Asta in timp ce 10% din populatia belgiana sunt milionari in euro .
    Puterea o detin patronatele si marile concerne .
    Nu moare nimeni de foame , dar cand esti obisnuit cu un anumit nivel de trai simti cand birurile la stat te apasa .
    O alta mare problema pentru cetateni este birocratia si functionarii statului . Exista o organigrama supraincarcata in birocratie .
    Eu nu fac politica , dar ma informez direct in strada ( ca sa ma exprim mai plastic ) .
    Poate observatiile mele vor fi de folos cuiva , nu trebuie sa fii arogant daca sunt uneori melodramatica . E chestie de pisici 🙂
    In schimb tu pari o persoana instruita ( esti print , nu 🙂 ) , poti sa dezvolti cateva idei pe care le emit altii ( ca mine ) asa cum ai facut in ultima parte a comentariului tau rautacios .
    Miau , bisou 🙂

  63. 65 Sibilla martie 19, 2010 la 3:28 am

    @Velisar Iancu,
    Touché !
    stimă şi respect, Nea Velisar ! Să mai spun că mi-aţi lipsit… ? 😉 🙂
    Sibilla
    P.S. da nu e persoană cel cu zicerile, ci guşter săracu… cu Duhul…

  64. 66 blogideologic martie 19, 2010 la 3:35 am

    @ LePrince (de acum)
    Observ că schimbi mereu nick-urile. Dar obsesia faţă de blog (ideologic) rămâne constantă.

  65. 67 analist martie 19, 2010 la 6:28 am

    @velisar iancu
    Imi pare rau, dar vorba contelui, nu accept sugestii. Iar citatele de mai sus, indiferent cine le.a scris tu sau cineva de care nu,ti convine nu au facut obiectul topului. Caracterizarile de personaje,descrise mai sus nu sunt in atentia mea. Topul le da cu ignore, imi pare rau.

  66. 68 analist martie 19, 2010 la 6:33 am

    @contele
    Conte, ai dreptate. Instalatorul si Doru Coarna chiar sunt buni. Si puncteaza de fiecare data. Luciditate, inteligenta, intuitie. Lasa si tu luptele de idei, glumitele, regleaza.ti tirul pe ce este important, ca avansul creste. sa. mi spui cum a fost la 9.00

  67. 69 Lungu Mircea martie 19, 2010 la 8:40 am

    Tot din http://www.efemeride.org va transcriu:
    Lui Ponta-n „gluma” i-a propus,
    Sa il „aduca” pe Nastase,
    Dar, cum este de presupus,
    De flota si borduri, uitase.

    Si
    Afirm fara de sovaiala,
    Dup-un discurs „lamuritor”,
    Ca este afectat de-o boala,
    Boala pe propriul popor.

  68. 70 Velisar Iancu martie 19, 2010 la 9:22 am

    @Sibilla, mulţumesc. Ştiţi ca nu sunt prea vorbăreţ…
    @analist, nu inţeleg de ce vă pare rău!?

  69. 71 analist martie 19, 2010 la 3:12 pm

    @velisar
    ai facut un comentariu excelent, acu vreo 2 zile.

  70. 72 LePrince martie 19, 2010 la 10:37 pm

    @felix-cat
    @ blogideologic

    V-am raspuns la ” La medic…..”

  71. 73 contele martie 20, 2010 la 9:44 am

    LePrince

    Îmi placi , nu te dezminţi … V-am răspuns ” La medic …”


  1. 1 Despre… prinţipii. Care sunt ale domniilor dumneavoastră ? « Sfinxul Trackback pe martie 18, 2010 la 5:29 am

Lasă un comentariu






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!