Problema Comisarului european din România

La sfarsitul acesta de saptamana, mi-a fost greu sa aleg un subiect mai important pe care sa-l comentez. Intre atatea scandaluri si problemele legate de buget sau revolta din Moldova – pe care, intr-un fel le-am discutat la diverse emisiuni de televiziune, m-am gandit ca ar putea sa va intereseze o analiza asupra unei teme mai putin vizibile, dar de rezolvarea careia ar putea sa depinda, in viitor, solutionarea mai buna a unor subiecte, pe care acum nu stim cum sa le tratam.

S-a discutat putin si, probabil, se va mai discuta despre listele pentru Parlamentul European, despre sansele lui Becali de a ajunge la Bruxelles dar nu s-a discutat deloc despre  viitorul comisar pe care Romania va trebui sa-l  trimita la UE. Am avut deja o anumita „alocare” de post de comisar – pentru multilingvism. Sper ca, in noile conditii, cand participam la formarea noii Comisii de la inceput si nu de la mijlocul mandatului, vom sti sa alegem mai bine.

Cu o astfel de speranta, sugerez cateva argumente pentru o decizie inteleapta – sau poate ca sunt prea optimist?

1. Un comisar european nu este reprezentantul în executivul european al ţării care l-a nominalizat ci un înalt demnitar european independent care îndeplineşte funcţia de membru al „Guvernului federal” – adică al Comisiei Europene (CE). Cu toate acestea, în mod concret comisarul european este stâlpul de rezistenţă pe care se sprijină şi în jurul căruia se construieşte sistemul de influenţă al unei ţări în UE.

Deşi are un portofoliu specific, comisarul are acces la întregul complex de informaţii pe care se bazează deciziile UE şi totodată participă la luarea tuturor deciziilor CE în baza principiilor colegialităţii actului de conducere şi solidarităţii răspunderii.

 2. Influenţa exercitată de o ţară prin intermediul comisarului desemnat de ea decurge din următoarele raţionamente: a) calitatea personală a unui comisar şi capacitatea acestuia de a contribui la soluţionarea problemelor UE demonstrează calitatea resurselor umane ale statului care l-a nominalizat precum şi nivelul responsabilităţii acestuia faţă de interesele comune europene; b) de calitatea personală a unui comisar depinde gradul de reflectare a sensibilităţilor naţiunii care l-a propus în deciziile europene, precum şi promovarea viziunii acelei naţiuni asupra construcţiei europene în actul de construcţie propriu-zis; c) de calitatea personală a unui comisar depinde reflectarea valorilor familiei ideologice din care el face parte în deciziile europene şi pe cale de consecinţă depinde influenţa ţării sale sau a partidului său naţional în cadrul partidului european corespunzător (în cazul PSD este vorba de PSE cu toate partidele sale membre); d) calitatea personală a comisarului determină calitatea soluţiilor în domeniul de care acesta răspunde; e) calitatea personală a comisarului este un argument pentru alocarea unui portofoliu semnificativ prin care se poate exercita influenţă atât în domeniul acelui portofoliu cât şi în alte domenii legate funcţional de el sau gestionate de comisari care au interese (naţionale) legate de el.

 Spre a se clarifica importanţa obiectivă a unui comisar ma limitez la următoarele două remarci: a) CE deţine monopolul iniţiativei legislative în condiţiile în care, în baza tratatelor, aprox 60% din legislaţia aplicabilă în statele membre este adoptată la nivelul UE; b) CE gestionează şi distribuie statelor membre fonduri care depăşesc de câteva zeci de ori bugetul României.

 3. Care sunt criteriile în funcţie de care se poate stabili importanţa unui anumit portofoliu?

Importanţa unui portofoliu este funcţie de următorii parametri: a) măsura în care în domeniul respectiv se adoptă sau se aplică legislaţie europeană (acquis communautaire); b) nivelul fondurilor gestionate de comisarul respectiv; c) nivelul intereselor politice convergente sau conciliabile ale statelor membre legate de acel domeniu; d) nivelul intereselor politice convergente sau conciliabile ale unor importanţi actori globali sau regionali nemembri ai UE, legate de acel domeniu; e) impactul social al acţiunilor legate de domeniul respectiv în interiorul şi în afara UE; f) impactul mediatic al acţiunilor legate de domeniul respectiv în interiorul şi în afara UE.

Este de subliniat faptul că în legătură cu unele domenii există interese mari ale unora dintre statele membre puternice dar aceste interese sunt nu numai divergente ci şi greu conciliabile (ex. agricultura). În aceste domenii, principalele state interesate acceptă, de regula, să nu desemneze un comisar, preferând ca el să provină dintr-un stat neinteresat sau având o pondere politică mai mică. Obligat să acţioneze în contextul unui concurs de interese pe care nu le poate concilia (inclusiv din cauza ponderii politice scăzute a statului său de origine) comisarul în cauză pierde, nu castiga, influenţă, corespunzător cu interesele pe care trebuie să le ignore. Dimpotrivă, acolo unde interesele sunt diferite dar nu şi incompatibile (adică atunci când controversele vizează metodele tactice iar nu ţintele strategice – ex. energia), capacitatea comisarului de a negocia, de a propune tranzacţii şi de a construi consensul poate fi sursa unui câştig imens pe planul influenţei politice la nivel european şi global.

 4. Ce comisar îi „trebuie” sau  işi poate dori România? Întrebarea trebuie să primească un răspuns din punctul de vedere al obiectului portofoliului, din cel al profilului candidatului şi din cel al familiei politice căreia candidatul îi va aparţine.

 a) Din punctul de vedere al obiectului portofoliului trebuie distins, pe de o parte, între ceea ce este posibil şi ceea ce nu este posibil iar, pe de altă parte, între portofoliile preponderent politice şi cele preponderent tehnice.

 i. Portofoliile de neobţinut sunt cele pentru care România s-a descalificat ca ţară cu probleme exact în domeniile respective (ex. justiţia şi afacerile interne) sau pentru care există state interesate mai influente (ex. transporturile, dezvoltarea regională, afacerile externe).

ii.  Portofoliile preponderent tehnice (ex. buget, pescuit) oferă comisarului venit dintr-o ţară fără pondere mare în domeniul respectiv un spaţiu mai mic de manevră obligându-l să se limiteze la consemnarea înţelegerilor intervenite pe deaspura capului său de actorii mai puternici direct interesaţi. Dimpotrivă, portofoliile preponderent politice (ex. extinderea) oferă unui comisar abil posibilitatea să se interfereze util în negocieri ample, propunând formule imaginative menite a clădi consens politic şi a direcţiona resurse materiale semnificative.

 In aceste conditii, România ar putea opta realist, spre exemplu, pentru portofoliul politic ultra important al extinderii, desigur in masura in care acest portofoliu nu va fi contopit cu afacerile externe, pentru a marca o anumita abordare de „franare” a procesului extinderii. Dincolo de argumentele deja incluse în consideraţiile anterioare trebuie menţionate şi argumentele specifice româneşti şi anume: toate ţările candidate sau aspirante sunt vecine directe sau din vecinătatea apropiată a României, astfel încât problemele lor pot fi înţelese mai bine de România iar remediile la acele probleme pot fi găsite mai uşor de o ţară care, trecând prin condiţii similare, a reuşit deja să le rezolve.

 b) Din punctul de vedere al profilului candidatului român, ţinând seama de slaba influenţă politică actuală a României şi de nevoia corectării urgente a acestei situaţii, formula comisarului tehnocrat ar fi, in opinia mea, contraindicata. Un asemenea comisar s-ar limita în mod inevitabil la domeniul său (şi acela, probabil tehnic) ceea ce ar reduce influenţa asupra deciziilor CE legate de alte domenii. De asemenea, un candidat tehnocrat ar avea dificultăţi suplimentare în cadrul procedurii de confirmare parlamentară (în condiţiile în care potrivit Tratatului de la Nisa, începând din 2009 numaărul comisarilor va fi mai mic decât cel al statelor membre) cît şi ulterior eventualei confirmări, când s-ar pune problema negocierilor cu PE şi cu Consiliul European.

 c) Orientarea politică a CE nu este indiferentă pentru România. Ca nou stat membru, bogat în resurse sărace, cu o influenţă politică mică şi cu probleme economice şi sociale mari, România este interesată într-o construcţie europeană care să favorizeze metoda comunitară de administrare a aspiraţiilor europene comune, instituţii politice europene puternice şi politici bazate pe solidaritate socială. Asemenea orientări sunt consonante azi cu nevoile relevate de criza economico-financiară globală şi de prăbuşirea capitalismului neo-corporatist – neo-liberal şi neo-conservator. Actuala CE a fost compusă majoritar din comisari de dreapta care s-au opus atât Europei politice cât şi Europei sociale, ducând o politică în bună măsură vinovată de izbucnirea crizei. De asemenea, politica prezentei CE a fost net defavorabilă României în toate privinţele – politic, economic, social etc. (Printre altele CE a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru menţinerea României în postura de membru de rangul doi, supus unei proceduri de supraveghere ineficiente şi infamante.) În consecinţă, România este interesată de întârirea dimensiunii social-democrate a CE, inclusiv şi în primul rând, prin trimiterea unui comisar român de orientare social-democrată.

 5. Ce trebuie să facă PSD?

      In opinia mea,

 a) PSD trebuie să afirme că doreşte, în interesul României, numirea unui comisar social democrat. Aceasta nu depinde de rezultatul alegerilor euro-aprlamentare decât sub aspectul că, spre a facilita succesul viitorului candidat român, el ar trebui să facă parte din PE. Interesele europene şi naţionale ale României cer o CE de stânga şi deci, România trebuie să ofere un comisar de stânga. Mesajul şi opţiunile dreptei româneşti nu au importanţă atâta vreme cât la nivel european ea va trebui să adopte poziţia şi limbajul dreptei europene.

b) PSD trebuie să sublinieze că pentru succesul demersului românesc, viitorul candidat al României trebuie să fie membru al PE. (Evident un membru deja cunoscut şi respectat la nivelul acestei instituţii.) PE urmează să acorde un vot de încredere CE şi fiecărui comisar în parte. Popularitatea, credibilitatea şi respectabilitatea candidatului român în PE vor conta, deci, nu numai pentru aprobarea acestuia la nivel parlamentar dar şi în ceea ce priveşte acceptarea sa la nivelul Preşedintelui CE. (Potrivit procedurii, Preşedintele CE este propus de Consiliu şi validat de PE. El îşi constituie colectivul de comisari pe baza propunerilor neobligatorii ale guvernelor statelor membre, urmând ca în integralitatea ei CE să fie validată de PE prin vot. Or, este clar că preşedintele CE cu greu s-ar putea opune nominalizării unui membru al PE. Ceea ce nu este cazul cu persoane din afara PE, aşa cum s-a întâmplat cu unii foşti candidaţi – italian, leton, maghiar şi român.)

c)  PSD trebuie să opteze pentru un portofoliu politic şi pentru un candidat politic, întrucât problema României este tocmai construirea influenţei sale politice în UE. În acest sens, obţinerea postului de comisar pentru extindere pare un obiectiv deopotrivă important şi realist.