Brexit – doar dimensiune emotională?

Unknown-1.jpeg

Nu cred. Nu cred că a fost doar o dimensiune emotională. Marea Britanie purta trei pălării (există o lungă traditie in domeniu) : statutul de membru al Uniunii Europene, calitatea de partener special al Statelor Unite dar si  cea de membru al Commonwealth-ului – o asociere de două miliarde de locuitori. Marea Britanie a preferat să se retragă dintr-o asociere unde leadershipul Germaniei, afluxul de migranti dar si relatia sinuoasă cu Rusia o deranjau si să se replieze pe componenta Commonwealth. Imigrantii din India, Bangladesh, etc. nu au deranjat, deranjează „imigrantii” din Europa?

Va urma un efect de  bulgăre de zăpadă – in Olanda, Turcia, Franta. Vor fi urmari interne in Marea Britanie -relatiile Angliei cu Scotia, Tara Galilor. Vor urma cereri de referendumuri in Europa cu posibile efecte teritoriale. Vor fi efecte economice si valutare. Vor fi afectati, evident, si cei 300000 de români aflati in Marea Britanie. Unii dintre ei au fost folositi, ca material pedagogic, pentru cei care au argumentat Brexitul. Multi vor dori să-si consolideze statutul legal acolo, altii se vor reloca in tarile UE, altii vor reveni acasă. Va fi pregătit guvernul să-i primească?  Problema valului de migranti, aflati in Turcia sau in Germania, va deveni si mai acută.

Uniunea Europeană se restrânge teritorial, in loc de extindere („proces ireversibil”?), apare un proces de marche-arriere, de fapt o intoarcere cu decenii in urmă.  De la ambitia de putere globală, UE va redeveni o putere regională, mai dependentă de umbrela de securitate americană si sub presiunea unor compromisuri si mai mari cu Rusia.

Cine câstigă si cine pierde? Eu nu cred că va câstiga cineva din Marea Britanie (devalorizarea monedei, incidentă in ceea ce priveste City-ul, sediile multinationalelor, comertul, etc) sau din Uniunea Uropeană (politici de dezvoltare, finantare, politici de apărare, politică externă, etc) . Nu cred insă nici că este „inceputul sfârsitului” dar este evident un semnal clar pentru o reformă structurală a Uniunii Europene. In mod categoric, visul unei Europe federale s-a sfârsit. Va fi oare inghitit, din nou, continentul nostru intr-o formula de tipul „Europei de la Vancouver la Vladivostock”?

65 Responses to “Brexit – doar dimensiune emotională?”


  1. 1 liviu bejan iunie 24, 2016 la 9:12 am

    Pai, draga UK, da-ne inapoi ceea ce ai „privatizat” de la noi, pentru aceiasi bani, ca profit ai avut destul. Ia-ti inapoi cele doua fregate si, evident, da-ne banii inapoi.
    Azi noapte, pe la unu, cumparam vreo trei mii de euro, deoarece nu credeam ca sondajele zic adevarul.
    Sa fac vreo predictie privind Dacia, care ne aduce aproape jumatate din exporturi?
    In genunchi la taica Putin, noul licurici zonal? Notariatul Gazprom are sanse sa devina din ce in ce mai profitabil.
    Sa ne cumparam repede niste MiG21 s/h, cat mai gasim, pana nu se face coada.
    Putin si poporul rus / Libertate ne-au adus.
    Si eu care tocmai vroiam sa propun sa boicotam produsele transnistrene. Cata lipsa de inspiratie pot avea!
    Ca sa inchei, totusi, intr-un ton mai optimist: Cameron, demisia si astept cat mai repede referendumul scotian pe cel galez si pe cel nord-irlandez.

  2. 3 Cornelia Plavicheanu iunie 24, 2016 la 9:15 am

    si totusi, marele castigator cred ca este sua (sau, sunt) – parca, pe la inceputurile ue, erau ‘ingrijorati’ ca vor avea de a face cu o forta economica care le va fi opozabila? oare nu se vede in brexit urma copitei despicate?

  3. 4 Doru Coarna iunie 24, 2016 la 9:15 am

    Parca mancau ra-at cu Uniunea carbunelui si otelului, acum nu le mai trebuie…

    Eu nu cred ca parlamentul britanic va ratifica referendumul, este doar consultativ. Acum insa vor face bilantul economic si vor iesi pe plus, apoi vor incepe campania de propaganda pt respingerea lui. Interesele companiilor britanice si ale bancilor vor prevala vointei populare, nimic nou!

    Mai trebuie cuantificat si efectul de bumerang, si cel centrifug, nu cred ca le convine. Apoi, alti membri UE vor dori, politicianist, acelasi lucru, toti vor juca la santaj fata de Uniune iar Germaniei s-ar putea sa i se faca lehamite sa tot plateasca ifosele tuturor…

    Oricum, dau scris ca prima care va iesi efectiv va fi ITALIA, si ca tot ea va castiga la fotbal… Pt toti mirajul taxelor vamale este infinit, la urma urmei platesc firmele si apoi populatiile, deci vin bani de la saraci la stat, asa cum trebuie politicienilor de pretutindeni… Politicieni din toata Europa, uniti-va! Si demontati Uniunea!

    Deci nu se va intampla nimic, cu exceptia nedoritilor care vor fi cam expulzati de facto.

    Vedeti, UE a fost prost intocmita de la inceput! Pai, daca se facea cu pusca precum US, rezista, dar daca s-a facut pe considerente de afaceri, pai interesele in afaceri sunt divergente, asa e normal, deci din contra!

    In castig ies niste politicieni de la Bruxelles, restul toti pierd! Asa e normal…

    Pe de alta parte, amenintarile din ziua de azi sunt prea mari ca sa le reziste state europene idependente, deci Uniunea va supravietui, insa reformata pe integrare, aparare si inchidere economica si financiara, altminteri destramarea se va produce, sunt destui care trag de ea…

    Daca insa parlamentul britanic ratifica, ar fi de bun simt ca si cel roman sa ratifice referendumul 300, altminteri am constata din nou cat de ticalosi sunt hotii nostri…

  4. 5 Mihaela Mihai Neagu Mihaela iunie 24, 2016 la 9:34 am

    Bună ziua,

    V-am revăzut si, mai ales, ascultat cu mare plăcere astăzi dimineață la RTV.
    Regăsesc viziunea politică, tonul, vocabularul politicianului cu anvergură de care duce lipsă România de când ați intrat în umbra ultimilor ani.
    Simt că această perioadă a fost doar o pauză. Vă asteptăm din nou la conducerea țării, la momentul potrivit.

  5. 6 liviu bejan iunie 24, 2016 la 9:37 am

    E vineri si, deci,putin amuzament pana ce ne gandim cum vom jefui Scotia atunci cand va dori sa intre in UE.
    40 de fotografii din copilarie, re- create la maturitate. Distractie placuta!

  6. 7 liviu bejan iunie 24, 2016 la 10:11 am

    Sugerez MAE sa ofere Printului Charles cetatenia romana, cu titlu onorific, pentru a-i permite acestuia sa isi viziteze proprietatile sale din Romania fara viza.

  7. 8 georgedefalciu iunie 24, 2016 la 10:27 am

    Pana la federalizare mai este , deocamdata trebuie facut curat in sistemul nostru parlamentar, administratie a tari , gestionare a fondurilor europene ,dimensionata administratiea la firesc cam 1/3 din cea actuala , deci mai este de treaba , de dat cu tarnul .Dupa ce fata ,Romaniea, este curata , poate iesi in luime la targul de fete.

    Veste grea pentru hotii nostri , vor fi reduceri bugetare ,nu o sa mai fie cine stie ce de furat .

    Se zice ,printre hoti, ca vor incepe sa se fure intre ei .

  8. 9 DUICA CAMELIA iunie 24, 2016 la 10:29 am

    II FELICIT PE ENGLEZI, UE NU A ADUS DECAT DEZASTRU MAI ALES IN TARILE EX-COMUNISTE CU CONCURSUL TRADATORILOR DIN INTERIORUL FIECARUI STAT!!!!!!!!!!!!………….INDIFERENT CE SPUN DESPRE NOI……………….II FELICIT PE ELVETIENI CA SI-AU RETRAS CEREREA DE ADEZIUNE, O TARA MIRIFICA CARE AR FI FOST DISTRUSA DE GENOSE MERKEL, DE PPE-UL EI SI DE MIGRANTI!!!!!!!!!!!!!!!!!! VREAU UN REFERENDUM SI IN ROMANIA………………….

  9. 10 mihaelataniastoica iunie 24, 2016 la 10:35 am

    Curajul de a fi Marea Britanie?

    Curajul de a tranşa sau de a trasa linii acolo unde egalitatea se traduce prin ” eu am dreptul să mă bucur de ce este al tău, în timp ce tu ai dreptul să mă suporţi aşa cum sunt”.

    Limba lui a avea întâlnindu-se cu limba lui a fi.

    Pe de altă parte, sezonul acesta se va vinde bine dreptul de a redresa economic şocul de azi.

  10. 11 nastase iunie 24, 2016 la 10:35 am

    Mihaela Mihai,
    multumesc foarte mult.

  11. 12 Cârcotaşu iunie 24, 2016 la 11:18 am

    E puţin probabil ca imigraţia, fie ea de oriunde, să poată deranja Marea Britanie, probabil statul cu cea mai veche şi consistentă experienţă în materie. Sigur, au şi aici unele probleme, dar departe de a provoca o asemenea reacţie. Pentru a putea aprecia corect influenţa asupra votului la referendum a problemei imigraţiei est-europene, cred că ar fi util să renunţăm la sensibilităţile proprii. Altfel deciziile ce vor fi luate în continuare vor fi greşite, cu consecinţele de rigoare.
    În fapt, Marea Britanie este incompatibilă cu federalizarea şi acceptarea unui leadership german, cu cedarea oricât de mică a prerogativelor suveranităţii.
    Menţinerea monedei proprii a însemnat primul semnal în sensul acesta. De fapt dobândirea statutului „preferenţial”, prea des invocat ca reproş, a reprezentat un şir de cedări la pretenţiile integraţioniste, pregătirea înghiţirii găluştii federalizării Europei. La urma urmelor Commonwealth-ul prin extensie, poate fi considerat a include şi SUA, adevărata motivaţie a parteneriatului special dintre cele două puteri.
    Mai mult decât probabil că dimensiunea „emoţională” a Brexit-ului este aparentă pentru Marea Britanie. Se pare că emoţiile mai mari sunt induse în UE, la nivelul factorilor responsabili. S-a tras semnalul de alarmă al TGV-ului, se pare intrat pe-o linie moartă. A cam sosit vremea renunţării la amatorism şi nerealism în actualele structuri ale UE, în curtea cărora a fost aruncată găina moartă. La urma urmelor Brexitul are caracter consultativ, sau mai binezis POATE avea caracter consultativ.
    Rămâne deci să vedem mutarea următoare.
    A cui? Păi a celui căruia i-a venit rândul să mute.

  12. 13 serbanfl iunie 24, 2016 la 11:46 am

    Hai s-o spunem pe aia dreaptă – Conservatorii britanici, membrii PPE, au acces la putere pentru că Merkel l-a „pocnit” pe T. Blair : „ Întăi noi!” ( când s-au discutat soluțiile ieșirii din criză).
    De fapt problema este – VA FI LĂSATA GERMANIA SĂ CÂȘTIGE ACEST RĂZBOI, de astă dată economic ?! (formularea a fost dată de Klaus Kinkel)
    Voci din Olanda și Franța sugerează că sunt șanse ca Germania să se potolească – și-a făcut destul de cap în Balcani (Serbia, Grecia, România), în rest nu mai au cum profita de acordul (tacit? secret?) cu rișii!!!

  13. 14 T-Rex iunie 24, 2016 la 11:46 am

    Politicile de austeritate au fost un factor important pentru Brexit. Incapacitatea UE de a ridica standardele de viata in Europa de Est, ce au condus la un flux enorm de imigratie, sunt un factor. Apoi conflictele ce nu sunt ale Europei (Afganistan, Siria, rak), si care au produs valurile de refugiati, au produs si mai fragmentare in UE.

    O UE Germano-centrica nu poate fi decit una regionala si restrinsa.

    Dl. Putin are insa o matrioska de dat. Italia, Ungaria, Slovacia, Cehia si „tari nealiniate” precum Serbia, vor da din coada.

  14. 15 Fragmentarium Politic iunie 24, 2016 la 11:51 am

    Brexit: Agatha Christie contra George Orwell?

    Acum, dupa ce seara ne-am culcat cu convingerea ramanerii Marii Britanii in Uniunea Europeana si dimineata ne-am trezit cu neasteptata si dezamagitoarea veste ca Regatul Unit a ales sa paraseasca Uniunea, nu mai este nimic de facut, ci doar de spus.

    Ce s-a intamplat in timpul nefastei nopti de 23 spre 24 iunie, cand diferenta de 4% in favoarea “In” a devenit brusc “Out”? Situatia de “viceversa” va ramane probabil la fel de celebra ca cea din nuvela “Doua loturi” a lui Ion Luca Caragiale. “Asta e culmea!…culmea!”, ar fi strigat si astazi personajul nuvelei, d. Lefter Popescu, daca ar fi aflat de fatidicul rezultat de “viceversa” din cazul Brexit.

    Rezultatul misterios al Brexit pare sa fie un amestec din romanele lui Agatha Christie si George Orwell. Mai précis, din capodopera primeia, romanul politist “Zece negri mititei” si din cea a celui de-al doilea, romanul politic “1984”. Nu stiu daca, lovindu-se de dubla gandire orwelliana, Agatha Christie ar fi dezlegat misterul, dar cred ca multe despre ce va urma vom afla recitindu-l pe George Orwell.

    Cele mai multe din primele reactii la Brexit nu se refera la motivatiile electoratului, ci la cele ale politicienilor, carora li se datoreaza conducerea referendumului catre rezultatul de iesire. De remarcat ca jocul politic si electoral a fost condus pana in ultima clipa catre un rezultat emotional. Prin micile intredeschideri, care au fost lasate patrunderii privirilor, nu s-a vazut decat o miscare de lumini si umbre, care s-a oprit doar in ultima instanta, cand luminile si umbrele si-au schimbat locurile.

    Sa fi fost o frauda electorala? Nimeni nu poate sti ce au vrut sa spuna exit-poll-urile private (publice nu au existat), comandate de marile banci, mai intai nepublicate, apoi favorabile “In”, ceea ce avea sa adanceasca falia emotionala dintre asteptari si rezultatul oficial. O inselare de masurare sau o constructie de basculare emotionala?

    O a doua idée care ne-ar putea ajuta la intelegerea celor intamplate tine de codul lui Orwell, in care “Da” inseamna “Nu” si invers. Daca Agatha Christie ar ajunge la concluzia ca a fost folosit acest alfabet, atunci pe lista suspectilor privind responsabilitatea politica pentru iesirea MB din UE ar trebui adaugati exact cei care au pozat in „sustinatori ai ramanerii”.

    O a treia observatie se refera la preocuparea insistenta fata de cine va ocupa in fata istoriei locul de vinovat pentru iesirea MB din UE. Retorica de autodisculpare nu este credibila. MB a obtinut de la UE ce a vrut si inca ceva pe deasupra. Marii actori globali au evidentiat avantajele (unele unilaterale), obtinute de MB de la UE, si au avertizat impotriva unui Brexit. Chestia cu “Sa ne luam tara inapoi” are cea mai mica acoperire in cazul MB, care nu a achiesat la mari capitole de integrare, ramanand in afara acestora.
    Pentru UE, iesirea MB nu va fi “sfarsitul lumii”. Temerea președintelui Parlamentului European, care va discuta cu Merkel pentru a se evita o „reactie in lant” nu este fondata. UE este o organizatie inteligenta, va supravietui si se va reforma, recunoscand si aplicand adevarul ca inteligenta inseamna adaptare. Solidaritatea este necesara mai ales in perioade de reforma, iar cea europeana va functiona si va trebui sa functioneze cum poate nu a facut-o niciodata, cu motoarele turate la maxim.

    Indiferent de ce viitor isi va alege UE, episoade de tipul “clash”-ului btitanic, sa te culci comunitar si sa te trezesti pe o insula nu trebuie sa se mai repete. Reformele trebuie sa fie consensuale si in niciun caz peste noapte. Occidentul are sansa sa-si intoarca fata spre Orient, constituind impreuna Lumea, unica si indivizibila.

  15. 16 T-Rex iunie 24, 2016 la 12:01 pm

    Romania e in pom. Nu a reusit sa se dezvolte suficient in 26 ani dupa Revolutie. A fost prada usoara si va ramine prada usoara, mai ales daca iese Trump si se vor retrage cu NATO din Europa, lasind loc aranjamentelor ruso-germane.

    Eu sper la un moment dat ca dl. Nastase sa revina in jocurile baietilor mari. Acolo ii este locul.

    Zic sa ne schimbam Ambasadorul la Moscova, sa dam un semnal pentru maimulta cooperare.

  16. 17 Ghita Bizonu' iunie 24, 2016 la 12:34 pm

    MA cam chinuiesc niste reziduri de memorie …
    Parca UE asta a fost creata pe baza tractatuli de la Mastricht, „imbunatatit” prin ala de la Nisa si de o asa zisa Constituție pentru Europa.
    Unele tari au incercat sa procedeze domaocratic adia au facut un referandum. Care referendum a fots repetat ca „prosti” au zis nu. Parc ain IOlabda au fots 3 tururi de referndum si pana la urma a iesit un „da” jigarit la limita da numa cu ajutirul sloganului trei saptamani de razboi costa mai mult decat integrarea. Asa ca intr0o serie intreaga de tari cu populatii stiute mai sturlubatice nu s-a facut refendum ci s-a votata in Palavramente cuopa campanii de presa sjustinute (sustinute de marile Konzerne!)

    Acu vaz ca se zice ca britii e boi. De acord ca neamu lu’ John Bul e neam de boi. Dar nu era democratic sa fie intebat Bull inainte? Sau democeratia nu e pentru catei si Bulls?!
    Vaz ca latii se agita cu Marien care si ea ar vrea referendum. Da de ce se uita ca frantuzi de rand jean Bonhomme nu a fost intrebat „musiu wilst du Union”?

    Hai pe bune .. Uniunea asta este o adunatura de birocrati, lobisti, straburgaozari expirati, ziaristi , filozofarzi si alte tonomate plumifere bune la nimic… facuta cam pe sub mana si sigir cam impotriva dorintei alegatorilor CARE NU AU FOST INTREBATI! Sau mai rau

  17. 18 ZeV iunie 24, 2016 la 1:04 pm

    Sincer, eu nu inteleg tentatia unora de a privi spre rusi, in aceste moment. Asta dovedeste slabiciune si labilitate ideologica. Si mai denota cat de manipulabili sunt cetatenii din colonii de catre o propaganda penibila bazata pe asazisa ,,sperietoare ruseasca”, dupa anexarea Crimeei.
    Problemele adevarate sunt , de mult timp, in interiorul UE, in felul in care acest conglomerat s-a dezvoltat precum un turn Babel care nu-si mai poate controla cetatenii, resursele si prioritatile. O structura suprabirocratizata ce serveste obiectivelor ,aproape exclusiv, ale Germaniei.
    Interesul Rusiei este ca Europa sa ramana unita si deschisa atat spre vest, cat si spre est. Rusia secolului 21 are interes sa participe la comertul mondial si la circuitul financiar international.
    Ma intreb, in schimb, care este interesul SUA, mai ales, din perspectiva Acordului de liber schimb in curs de negociere. Oricum, cu Marea Britanie, SUA au o relatie privilegiata, sub toate aspectele. (Z)
    Oricum, dupa parerea mea, decat fara suveranitati nationale, mai bine fara UE. In schimb, avem nevoie ca de aer de lideri puternici si patrioti. Nu ca cei actuali, dar nici ca ,,salvatorii franco-romani” din sectorul unu.
    Oricum, doamna Le Pen va castiga in tara cocosului, detronandu-l. (Z)

  18. 19 Andy iunie 24, 2016 la 1:18 pm

    Palaria asta numita UE a fost extrem de ,,prost” conceputa. Evident ca cine a gandit globalizarea n-a avut nici un gand pentru ca UE sa devina pe bune o uniune federala. Prin crearea UE s-a avut in vedere ca populatia de pe batranul continent sa fie tinuta ocupata in timp ce pe celelalte continente procesul globalizarii inainta cu repeziciune. Evident ca o uniune puternica e mai greu de cucerit decat tarisoare de genul Romaniei (de ex.). Asa ca-i normal sa se bage mereu batul prin gard pentru a crea piedici. Imaginati-va cum ar fi sa bagi intr-o cusca cate un Pitbull, Ciobanesc German, Rottweiler, Boxer, Doberman etc. sa-i tii cateva zile fara mancare iar apoi sa le arunci un iepure. La nivelul asta-i alaturarea in uniune a Germaniei, Italiei, Frantei, Spaniei si Angliei (ceilalti nu prea conteaza, asa ca nu-i mai pun la socoteala). Ipurele fiind, bineinteles, brexit-ul. Iar Romania chiar ca n-are nici o treaba cu manevrele astea. Doar e printre primele cucerite astfel ca de mult joaca cum i se canta. ,,Ai nostrii” oricum voteaza ,,cum trebuie” in UE. Ca de cand ,,avem” reprezentanti cu drept de vot in UE inca n-am vazut pe vreunul sa initieze o dezbatere publica inainte de a vota ceva ,,benefic”. Plapuma pe tambal si rezolva votul cum ,,trebuie”. UE a devenit un fel de hexi. Nu mai stim cine le-a creat (ca-i demult) si, cel mai important, nu ne pricepem sa aflam care-a fost scopul creeari lor. Dar cu totii traim efectele zamislirii acestora (si nu numai).
    Legat de eventualele repatrieri ,,papusarul” cred ca va zice ca nu-i cazul sa ne panicam. La fel ca in cazul ,,emigrantilor” ultima solutie ar fi sa se intoarca pe aceste melaguri. Vor alege si ei tari mai de Doamne Ajuta. Spania, Franta, Italia, Germania o sa-i primeasca cu bratele deschise. Bineinteles si ca, apoi, sa aiba cu ce ne improsca pentru a ne tine la respect.

  19. 20 Cris iunie 24, 2016 la 1:22 pm

    Știu că nu sunt pe placul multora, dar mărturisesc:
    sunt de partea celor 52%.
    La întrebarea „de ce-ai venit? de ce-ai plecat?”, răspund:
    Credeam că e altceva, am încercat, nu-mi convine, mă retrag.
    Cui îi place, să stea!

  20. 21 liviu bejan iunie 24, 2016 la 1:23 pm

    @Fragmentarium. Daca vrei sa fiu corect, am banuit inca de acum doua luni ca va fi brexit, adica de cand am surprins o companie engleza ca se pregatea de asa ceva. Cu tot jocul sau, David Cameron a avut sarcina sa scoata UK din UE, demisia sa fiind un pas in incercarea de a nu-i lasa pe scotieni sa iasa din UK si pe nord – irlandezi sa nu se indrepte catre Irlanda. Pasul inapoi mai este recomandat si pana se vor linisti lucrurile, pentru ca UK inregistreaza in aceste zile pagube mari, inteleg ca 150 de miliarde de dolari (sau lire) doar pana acum si Cameron nu vrea sa se lege de asta. Cand lucrurile se vor linisti, probabil ca va incerca sa revina. Ocultarea pentru o noapte a rezultatului a fost pentru ca pagubele sa nu fie si mai mari.Azi noapte, centrele financiare engleze erau inchise, dar cele asiatice nu, iar indicii de brexit nu le-ar fi facut bine britanicilor. Afisarea sondajului de saptamana trecuta (cunoscut de noi!) a facut ca japonezii sa o incaseze in locul englezilor, nu stiu inca de ce, avand loc o cadere a yenului. Ca sa nu mai vorbesc ca principalii nostri politicieni au fost pacaliti ca niste incepatori in chestiunea statutului casei fostului rege, care a capatat nu stiu ce statut inainte de brexit, fiindca dupa aceea nu prea mai era posibil. Asadar, o miscare ampla calculata in cele mai mici detalii, astfel ca pagubele (care vor fi!) sa fie cat mai mici posibil. La noi, castig politic inregistreaza Basescu, care, desi axa s-a sfaramat la Londra, a mizat pe licuric. Intamplarea este inca un semn sa ne vedem noi de noi si sa nu asteptam de la altii: daca ni se da bine, dar, in principiu sa nu avem nevoie.

  21. 22 George Hălărescu iunie 24, 2016 la 2:15 pm

    Eu cred că britanicii au votat înțelept și și-au asumat riscurile în cunoștință de cauză. Compromisul UE -UK nu putea merge la nesfârșit, iar modul de guvernare de la Bruxelles este incompatibil cu cultura politică britanică. UE are nu bun prilej de a se reforma – în schimb cred că nu există viziunea și suntem în criză de lideri. http://stiriglobalizare.ro/?p=2581

  22. 23 Radu Humor iunie 24, 2016 la 2:34 pm

    În avalanşa de comentarii, care de care mai acuzatoare la adresa unui popor care şi-a regăsit/ recâştigat independenţa şi suveranitatea, pe care statele din fostul lagăr, fosta uniune, nu s-au prea sfiit, prin cozile de topor cumpărate în vrac, să le pună la picioarele unor birocraţi veroşi, care-şi trăgeau o „ţară” de cincisutecincizeci de milioane de locuitori, majoritatea neconsultaţi şi duşi ca oile în ţarcul ueist , postarea aceasta tratează lucid şi direct rezultatul acestui gest istoric al Brexitului .
    Chiar şi aici, pe blog există voci, care fac distonanţă cu realitatea, dar se pliază perfect pe uriaşa manipulare ce ţine încă în picioare o asemenea făcătură birocratică, în care o mână de birocraţi, taie şi spânzură după bunul plac, fără a le păsa cît de puţin de dramele naţionale pe care le produc, cu sau fără voie :
    ” In castig ies niste politicieni de la Bruxelles, restul toti pierd! Asa e normal…”
    Păi dacă asta pare normal, altul este cel anormal !
    E ca şi cum ţi-ar dispărea copilul de acasă, dar tu dai vina pe vecini că n-au putut să aibă grijă de el, să-l oprească !
    Tu, care stăteai prin cârciumi, sau la calculator, n-ai nici o vină ! Johanis vorbeşte şi el despre această ispravă britanică, recunoscând cu seninătate că România rămâne ataşată Uniunii Europene . Chit că precum ultimul vagon, ce poate fi rătăcit uşor prin staţiile unde au loc manevre din cele mai curioase, abil ascunse de ochii lumii !
    premierul tehnocrat are luciditatea şi curajul să amintească faptul că UE are nu doar sarcina să evalueze ( cam de unde poate exploata mai mult 😉 ), ci să şi evolueze !
    Fie strângând din hăţuri şi împingându-şi necruţător pintenii în trupurile din ce în ce mai schiloade ale gloabelor ce altfel nu mai reuşesc să tragă la căruţa deja împotmolită a acestei făcături, fie realizând că acest naţionalism , atât de dezavuat şi dispreţuit ( la alţii ! ) de cei cocoţaţi în fruntea bucatelor europene, reprezintă o formă existenţială de care nimeni nu poate face abstracţie, ba, mai mult, s-o trateze atât de obraznic şi superficial, cum au ajuns s-o facă nişte neica-nimeni politici autoproclamaţi, acum stropiţi de jetul
    celor cu un milion şi trei sute de mii de cetăţeni englezi mai mulţi, decât cei care acceptă inconştienţi, un jug deocamdată abia perceptibil !
    Faptul că n-a reuşit furtul, sau măsluirea votului, explică toată autosuficienţa celor care siguri pe mecanisme oculte dădeau un „IN” de vreo 56 % !
    Numărul mare de cetăţeni responsabili ieşiţi la vot ( 75 % !!! ) nu a mai făcut posibile mişmaşuri electorale majore, iar cele obişnuite n-au reuşit să schimbe prea mult rezultatul ( cel mult 2-3 % ). Aviz amatorilor !
    De rezultate greu de falsificat .
    În rest propaganda de acolo, nu diferă prea mult de cea de pe la noi ( ce vreţi, doar au în spate aceleaşi minţi bolnave 😉 ) :
    Cei care au votat „Exit” sunt retardaţi, bătrâni, oameni în general de mâna doua, sau a treia, care ar cam trebui stârpiţi ( măcar electoral ! 😉 ) !

    P.S.
    Respect, domnilor gentlemani ! 😆
    Sper să fie doar un nou şi benefic început pentru toţi cei încă prinşi în mincinoase mreje şi tratate umilitoare !

  23. 24 Marian Nicolae iunie 24, 2016 la 3:38 pm

    REFORMULEZ….

    @ DUICA CAMELIA, iunie 24, 2016 la 10:29 am

    Ascultati un lup batran, incaruntit in cele rele….uns cu toate alifiile iar cu unele dintre ele chiar de cate doua, trei ori la rand…..

    Lucrurile NU sunt ceea ce par a fi.
    Adevarul este undeva acolo…..

    Dar pana la urma daca englezii sunt fericiti cu situatia actuala, tot la fel suntem si noi…sic.

    Le uram un succes maxim in Commonwealth si toate cele bune.

  24. 25 Adrian B. iunie 24, 2016 la 5:30 pm

    http://www.cotidianul.ro/roman-din-marea-britanie-socant-52-sunt-idioti-283478/

    Saracii romani din Diaspora sunt debusolati total ! Ei nu reusesc sa inteleaga nici situatia in care se afla , nici situatia din tara lor de origine ( lasandu-se manipulati si votând de fiecare data pe dos ! ) si nici macar din tarile in care se afla la munca .

    Baiatul acesta care-i jigneste pe britanici nu intelege ca el este o parte a problemelor din UK , ca se afla ca intr-o casa straina unde trebuie sa respecte niste reguli , sa-si respecte gazda , unde este tolerat si unde trebuie sa respecte optiunile gazdelor .

    Diaspora care pana in 2014 erau cei care ne faceau de ras peste hotare , hotii si tiganii romani etc. si care au devenit dupa decembrie 2014 ( printr-o operatiune de PR ) cei care au salvat tara de comunism , bla , bla , bla. 🙂

    Declaratia acestui baiat imi aduce aminte de filmul ” Fiecare vede altceva „.

  25. 26 Luminita Arhire iunie 24, 2016 la 5:51 pm

    Coborârea necontenită a baremului în România, până la a se situa sub Groapa Marianelor, cu prilejul alegerii şi învestirii ca preşedinte a lui Iohannis Klaus Werner, SCRÂŞNICRONŢUL MUT, cu sarcini precise în politica externă a patriei, a determinat o adaptare a standardelor mai în toate domeniile, cu mare grijă ca în jurul lui Klaus să nu fie semnalaţi indezirabili mai deştepţi decât el.

    Adică, dacă-i mediocritate , păi măcar să fie deplină… În cercul acestei armonioase statornicii mizere –şi joasă, şi exasperantă, şi generalizată – bagă capul în poză Lazăr Comănescu. Acum câteva zile l-am ascultat pe actualul Ministru de Externe , vorbind imediat după Titus Corlăţean, despre “accidentul” diplomatic din Bulgaria. Vai de capul nostru ! Cred că Lazăr Comănescu a vorbit , câcâindu-se grav, în malgaşă, sau de la mine cam în halul acesta s-a auzit. În schimb, ceea ce a spus Titus Corlăţean într-o frumoasă limbă română, am înţeles perfect!

    Toată lumea spune că BREXIT e un moment de cotitură, şi nu numai pentru Europa; iar momentele de cotitură cer bărbaţi de stat , inteligenţi şi angajaţi, pentru binele României. Cu atât mai mult, când preşedintele e doar o umbră chinezească tremurând pe peretele alb, ne-ar fi necesar un Ministru de externe .

    Şi-acum, venim la problemă: unde sunt miniştrii noştri de externe, dedicaţi binelui patriei? Adrian Năstase, a fost nu numai întemniţat de două ori pentru NIMIC, ci a fost pedepsit şi cu bandă neagră pe drepturile civile pentru cinci ani , după aşa-zisa “ispăşire” a ceea ce nu a făcut… Pentru Adrian Severin , condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, este extrem de previzibil că va face închisoare şi va avea şi drepturile civile amputate…Pe Titus Corlăţean încă nu ştiu „ei” cu ce cleştişor să-l apuce, dar pot să jur că următoarea mişcare (deoarece, încă o dată spun, băieţii n-au fantezie) va fi să-l agaţe în calitate de SENATOR, iar nu de MINISTRU, pentru că mecanismul implacabil aşa funcţionează …

    Despre BREXIT însă, aş putea spune că este încă o mărturie despre clivajul extrem de actual şi de dureros între generaţii, despre imposibilitatea armonizării opţiunilor acestora, despre aspiraţiile, dramatic diferite, ale tinerilor şi ale celor care nu mai sunt tineri. Despre poziţii deja irecociliabile. Vedem acest lucru şi în România de zi cu zi. Tot timpul vedem asta, şi, fără să ne dăm seama, încet-încet începe să semene a război civil …

  26. 27 Ghita Bizonu' iunie 24, 2016 la 5:56 pm

    Holzsoprache ma face sa ma rad.. Promite sa aiba grija de roamnii nostri care traiesc in Anglia …

    Nu ar fi mai bine sa aiba grija de aia care triesc in tara in care Stupidiatea Sa Maxima este presedinte? Sau aici nu are mijloacele legale?!

  27. 28 Mihaela Erika Petculescu iunie 24, 2016 la 5:58 pm

    Fără îndoială, o zi istorică pentru Europa, deşi rezultatul referendumului din Marea Britanie se contura pe zi ce trece mai simţitor o dată cu declanşarea crizei migranţilor. Redau mai jos un fragment dintr-un articol pe care l-am publicat recent, intitulat Meeting A Challenge :

    «Despite progress in many areas, Brussels’ autocratic streamlined style is more and more resented as illegitimate interference in national and private lifeworlds. A sort of poisoned guidance leading to discomfort and disjointedness, slowly turning our Common Home into a Broken Home, with migrants completing the picture, streaming through borders and rocking the values of the European social model to the core. In brief, a chaotic cacophony of conflicting divergences, a meltdown unable either to provide improvement of living standards and “jobs-rich” growth, or to maintain social cohesion and inclusion. »

    Aşadar, cele două cause majore care au condus la Brexit sunt:

    1) politica internă, ineptă şi formală, de uniformizare a Europei dusă de oficialii de la Bruxelles, incapabili să înţeleagă că Uniunea este formată din naţiuni cu o tradiţie milenară ce nu pot fi amalgamate prin măsuri birocratice de tip administrativ;

    2) pe plan extern, surbordonarea intereselor Europei faţă de politica americană, lucru care a provocat destabilizarea lumii musulmane prin alimentarea unui conflict inter-religios a cărui adevărată semnificaţie scapă în continuare liderilor noştri politici. S-a ajuns astfel la o imigraţie clandestină scăpată de sub orice control şi la manifestări de terrorism anarchic pe continentul european.

    Ce implică de fapt ieşirea Marii Britanii din Uniune? În primul rând, mentalitatea insulară a majorităţii britanicilor, care însă nu mai controlează un imperiu, ci conduc doar formal un Commonwealth alcătuit din fostele lor colonii şi protectorate. Este îndoielnic că reducerile de taxe vamale de care Marea Britanie beneficiază deja în interiorul Commonwealth-ului vor compensa pierderea pieţei europene unice, una dintre cele mai mari din lume!

    Pentru UE, consecinţele Brexit-ului nu sunt neapărat negative. Marea Britanie a reprezentat tot timpul un punct de divergenţă în interiorul Uniunii, atât prin neaderarea la zona euro, prin statutul preferential pe care-l obţinuse, dar şi prin presiunile exercitate în favoarea intereselor SUA. Odată cu plecarea Marii Britanii, Europa se va restrânge, ce-i drept, dar va câştiga în schimb coeziune şi – eventual – mai multă independenţă faţă de Statele Unite, a cărei posibilitate de a influenţa în mod direct politica europeană se micşorează. Cât priveşte viziunea unei Europe slăbite, prinsă ca într-un cleşte între SUA şi Rusia, este nerealistă dat fiind faptul că UE reprezintă un conglomerat cu interese diferite – în afară de o anumită comunitate economică – care nu poate contrabalansa în nici un fel cele două mari blocuri, state de sine stătătoare, cu politici unitare. Ar putea exista, bineînţeles, un efect de domino, referendumuri cerute de partidele populiste şi în alte state membre, însă ca urmare a ieşirii Marii Britanii, UE va fi nevoită să facă reforme în sensul restrângerii birocraţiei sufocante şi acceptării unor deziderate populare, atât în cadrul unor ţări cât şi la nivel comunitar. Începând de astăzi, Bruxelles va începe să-şi regândească atitudinea faţă de o Europă a naţiunilor, fiecare cu identitatea ei specifică – deşi Angela Merkel a vorbit chiar azi dimineaţă de o Europă a popoarelor. S-ar putea ca, până la urmă, Brexit să marcheze doar sfârşitul erei Merkel !

  28. 29 liviu bejan iunie 24, 2016 la 7:26 pm

    In Scotia scorul referendumului britanic a fost de 62-38 pentru ramanere, asa incat fruntasi politici scotieni au inceput sa afirme dorinta populara pentru un al doilea referendum pe tema separarii de Anglia. Detalii la
    http://www.reuters.com/article/us-britain-eu-scotland-idUSKCN0ZA0S2

  29. 30 Ghita Bizonu' iunie 24, 2016 la 7:42 pm

    Fragmentarium Politic

    UE este o organizxatie birocratica, inepta, exceptional de scumpa si antidemocratica

  30. 31 liviu bejan iunie 24, 2016 la 8:50 pm

    BBC publica rezultatele finale ale referendumului britanic, pe componente ale UK si pe comitate. Foarte interesant rezultatul scotian, in care ramanerea in UE a invins, practic, in fiecare loc geografic. Deasemeni, comitatele din jurul Londrei, unde se afla firme puternic conectate cu Europa, a oferit o majoritate in sensul ramanerii. Gibraltar a votat pentru UE, la fel si insulele de pe langa Marea Britanie. Detalii la link: http://www.bbc.com/news/politics/eu_referendum/results

  31. 32 Fragmentarium Politic iunie 24, 2016 la 9:33 pm

    Brexit, o deschidere in Regat a cutiei Pandorei: Raul cel mai mare, catastrofa geopolitica

    Probabil nemultumit ca „Marea Britanie purta (doar) trei pălării” si imbatat de vreun scenariu, premierul conservator David Cameron a cedat ispitei Brexit, deschizand cutia Pandorei pe insula. In urma reactiilor dezaprobatoare ale mai marilor (dar si a mai putin marilor) lumii, nimeni nu se mai amageste ca repercusiunile asupra insularilor vor fi numai economice.

    Consecintele se anunta deja a fi politice, prin transmiterea unui input puternic rivalitatilor si luptei de pe esichier, dupa pierderea partidei de catre conservatori si anuntul demisiei premierului Cameron. Efectele Brexitului se prefigureaza a fi si sociale, prin fracturarea societatii, dupa linia de demarcatie dintre cele doua tabere de la referendum, cat si a generatiilor, intre tinerii care au votat ramanerea si varstnicii care le-au pus pe umeri povara iesirii.

    Insa nici cele geopolitice nu vor ramane mai prejos, prin aducerea la suprafata a unor miscari de independenta indelung mocnite. Nu este deloc o fabulatie, primele semne au devenit publice si vocale. Premierul Scotiei, Nicola Sturgeon, a declarat ca viitorul Scotiei, care a votat masiv “In”, este in interiorul UE si ca este foarte probabil un nou referendum pentru independenta.

    Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuiness a cerut un vot pentru unirea celor doua Irlande, in conditiile in care bursele au fost afectate iar efectele economice si politice daunatoare ale deciziei Marii Britanii de a iesi din UE au fost simtite imediat. Cel mai nou si mai neasteptat semnal este al Londrei. Zeci de mii de londonezi cer ca Londra sa devina independenta si sa ramana in UE.

    Insa de departe cel mai puternic efect geopolitic al Brexitului ar fi dezmembrarea Commonwealthului, reteaua de influenta geopolitica a Marii Britanii in lume. Commonwealthul este o organizatie interguvernamentala a 53 de state independente, foste colonii ale Imperiului Britanic (cu doua exceptii), care insumeaza o populatie de circa 2 miliarde de oameni si o suprafata de aproape 31,5 milioane km2.

    Sef al Commomwealthului este regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, aparent un detaliu, dar care in realitate, impreuna cu alte conditii de acordare a calitatii de membru, stabileste pozitia de influenta dominanta a Marii Britanii (sau, eufemistic spus, de primus inter pares).

    Regula de care membrii Commonwealth s-ar putea sa nu se mai simta legati in urma Brexit si a miscarilor de independenta care ii vor urma este cea de afiliere, prin extensie si de ramanere, potrivit careia orice nou membru trebuie să aiba o legătura constitutionala directa cu un membru existent al organizatiei, care in cele mai multe cazuri este Regatul Unit (in cateva si Noua Zeelanda, Australia si Africa de Sud).

    Desi calculul este simplu, el nu a fost prevazut, ori a fost limitat la UE (v. teza dominoului sau reactiei in lant a UE, inspirata de Brexit). O Mare Britanie fara Scotia si Irlanda de Nord nu va mai fi “Marea” Britanie.

    Chiar si daca cele doua tari nu se desprind, dar scufundarea post-Brexit a Regatul continua, tarile Commonwealtului vor fi atrase in mod obiectiv de alte centre de influenta, mai puternice sau in crestere. In aceasta situatie, dezmembrarea Commonwealtului ar fi a doua mare catastrofa geopolitica, dupa cea din secolul trecut, a destramarii URSS.

  32. 33 Ghita Bizonu' iunie 24, 2016 la 9:59 pm

    Mihaela Erika Petculescu

    poate sunteti amabila sa ma lamuriti ce mai vinde azi UK ?

    Stofa englezeasca ? Ca autiomobile nu mai vinde … ca Jaguar este Tata! Otelul este Mital . Motocilcete?! vaz doar HOnde! Brtish Airwais nu mai are nici ub avin engflezesc dar are destule Embraer ! Cand se vor hotari sa vanda turnulr Londrei .. cred ca va fi cumparat tot de indieni!

  33. 34 Marian Nicolae iunie 25, 2016 la 6:27 am

    @ liviu bejan, iunie 24, 2016 la 10:11 am

    Sugeram MAE roman sa nu se lege la cap atunci cand nu-l doare…..

  34. 35 George Ban iunie 25, 2016 la 6:49 am

    LA MULȚI ANI, MIHNEA DANIEL NĂSTASE!

  35. 36 Fragmentarium Politic iunie 25, 2016 la 8:30 am

    Ghita Bizonu’
    iunie 24, 2016 la 7:42 pm

    Intr-adevar. Insa toti am contribuit si chiar am incurajat, prin lideri si clase politice, ca UE sa fie ceea ce este. Dar la fel de adevarat este si faptul ca UE a fost o manta de vreme rea pentru tarile din ECE, postcomuniste. Stabilitatea UE a fost si stabilitatea noastra, plus o sursa majora de modernizare. Situatia post-Brexit trebuie sa o privim cu calm si rationalitate, sa nu lasam fisuri prin care sa patrunda raufacatoarea emotie. Pe de alta parte, sa nu uitam ca UE a pornit la drum ca un lucru bun, dar ca oricat de bun ar fi un lucru vine o vreme cand devine vechi si depasit, fiind nevoie sa-l inlocuim cu altul nou. Sa o facem!, dar nu ca o turma.

  36. 37 liviu bejan iunie 25, 2016 la 12:08 pm

    Hohenzollern, va rog sa ma scuzati.

  37. 38 liviu bejan iunie 25, 2016 la 1:10 pm

    @Marian Nicolae. Tu si mai cine sugerati?

  38. 39 Marian Nicolae iunie 25, 2016 la 1:14 pm

    @ Ghita Bizonu’ iunie 24, 2016 la 9:59 pm

    De ce-i plangi pe englezi…????
    26 de ani au tot avut ce vinde……

  39. 40 oscar wilde iunie 25, 2016 la 2:03 pm

    Îi felicit pe englezi că au votat ieșirea din UE și naivi au fost toți cei care au crezut că Anglia va sta sub papucul Angelicăi, mai ales că politica internațională engleză a favorizar reunificarea Germaniei. Naivi au fost și politicienii englezi. care au crezut că Germania le va fi pe veci recunoscătoare! Nu știu de ce analiștii noștri politici se agită atât de mult și sunt preocupați de soarta Angliei. Mai bine s-ar îngrijora de soarta României. Mă tem că englezii îi vor expulza doar pe șmecheri, proxeneți și cerșători și-i vor păstra pe medici, ingineri în care statul român a investit pentru educarea și formarea lor.
    M-aș bucura să se întoarcă cei care au lăsat satele goale, câmpurile nelucrate, viile și livezile părăsite și cu banii pe care i-au economisit acolo să-i investească în pământurile lor. Așa ne vom păstra și noi ce a mai rămas din pământul nevândut, așa se va moderniza satul românesc, școlile se vor redeschide și vom fi ceea ce am fost dar mai ales ceea ce am fi dorit să fim!

  40. 41 Cris iunie 25, 2016 la 3:19 pm

    Numai bine lui Mihnea!

  41. 42 Cris iunie 25, 2016 la 3:31 pm

    Nu-mi place Franța cu imigranți, ca și Brigittei Bardot, nu-mi place Italia cu imigranți, ca și multor italieni…
    Îi înțeleg pe englezi cărora nu le place să-și vadă parcurile ajunse dormitoare și WC-uri, cărora nu le convine să-și vadă proprietățile ocupate în timp ce ei sunt în vacanță, mijloacele de transport public invadate de o faună scârboasă, cărora nu le place ca modul lor de viață să le fie violentat de moduri de viață total opuse.

    În general, nu-mi place viața la comun cu oricine, nu-mi plac blocurile din cartierele muncitorești, deși locuiesc într-unul, cu o amestecătură de inși de diverse niveluri.
    Chestii d-astea cu „lasă, domne, că toți suntem oameni!” să fie la papa Francisc!

  42. 43 Motanul Incaltat iunie 25, 2016 la 4:35 pm

    @ZeV
    „Sincer, eu nu inteleg tentatia unora de a privi spre rusi, in aceste moment.”

    Ca sa te lamuresti mai bine e de ajuns sa dai pe Google urmatoarea cautare: „Nigel Farage and Russia”. Pe urma te descurci tu… Cand il inalta in slavi pe Putin nu poti sa ignori legaturile dintre gruparile de extrema-dreapta, fasciste, extremiste din Europa cu cele similare din Rusia, totul sub privirea ingaduitoare a liderului de la Kremlin!

  43. 44 Doru Coarna iunie 25, 2016 la 5:35 pm

    @ Radu Humor,

    normalul ala era la misto, bineinteles… si nu mai jigni, acel altcineva glumea acolo…

    Ceea ce nu observa nimeni este insa ceva extrem de important: DISOLUTIA! Odata Brexit-ul votat, toti vor santaja UE cerand tot felul de concesii si s-a terminat cu sanctiunile, daca UE da sanctiuni pleaca si altii, deci nu-si mai permite… Asta va conduce la solutii personalizate, adica un mare-mare haloimis din care Uniunea nu are cum sa supravietuiasca…
    Cred ca UE si-a halit tainul si s-a terminat…

    Urmeaza vremuri tulburi si anapoda, probabil axa Berlin-Moscova va predomina continentul, doar ca a mai facut-o odata in istorie si stim ce a iesit…

    Tarile se vor intoarce inerent catre nationalism, vor apare frictiuni si asa cum am mai prezis eu in urma cu vreo doi ani aici, fereasca Domnu’, cred ca prin 2018 vom avea si un razbel-doua-trei, plus o mare blocada, macar propagandistica, impotriva UK, varul varului de peste ocean…
    Depinde cine va fi prezident acolo si cum va actiona NATO, daca o lasa moale iese rau!

    Vor apare peste noapte tot soiul de uniuni mai mari sau mai mici, dupa interesele zonale… deja se prefigureaza o zona elitista, o alta imuna in N, o alta plina de speranta in S si cea a noastra, a saraciilor continentale care sunt gata de kazaciok…

    Politicienii vor fi pe cai mari anii urmatori, orice tampenie prinde la populatiile speriate de fragmentare, de terorism, de crahul financiar si de imigratie, se vor agata toti precum inecatii de minciunile politicienilor… desi situatia actuala este strict opera lor… Dar cu cat apele sunt mai tulburi, cu atat ciordeala e mai facila, si ei stiu asta… Nu vezi cu cat devotament intregul establishmentul european accepta Brexit-ul?

    Ba mai mult, englezii s-au prins ca a fost facatura politica, se prabusea tronul sub UE, asa ca s-a optat pt saracirea populatiei si pastrarea monarhiei…

    Despre moneda nici nu mai vorbesc, toti vor da drumul la tiparnitele locale si incepe dansul, inflatie, pomeni, indexari, de la om politic la om politic… Cine va da cel mai mult saracilor, castiga zona…

    Doua chestii ca sa vezi facatura: englezii au terminat numararea voturilor in 24 de ore, noua, la jumatate voturi exprimate, ne-au trebuit 3 zile! Doi, acum englezii se mira si se sperie de consecinte, cine crede ca au votat pentru? S-a salvat mosia tronului pe banii englezilor prin abandonarea Europei, asta-i tot!

    In tari precum a noastra, cacarezele vor iesi la drum si la lumina, vrem rege, vrem poponari, vrem manele si fotbal, nu vrem industrie, agricultura si tot restul… Vom manca de prin curti… Statul de drept va sucomba, nu va face fata la avalansa de ilegalitati si abuzuri ce va urma…

    Din pacate, scaparea-i individuala…

    Insa eu tot nu pricep, de ce alegatorul englez trebuie respectat si, cu orice pret si in dauna propriei tari, a unui continent si chiar a intregii omeniri, votul sau trebuie respectat, iar referendumul romanesc, cel cu 300, nu? O fi englezul mai pretios decat romanul? O fi in ochii politicienilor lor, pe cand romanul in ochii politrucului roman, nu?

    Una peste alta eu nu cred ca UK va iesi, parlamentul britanic va respinge rezultatul referendumului ca fiind extrem de periculos si cu consecinte imprevizibile, vor zice ca ne-ar place la toti branza nefermentata dar daca ne imbolnaveste, iar de cealalta parte doar hotii, ticalosii si tronul vor sustine iesirea… Exact ca la noi in ’44… La ei depinde ce premier vine, unul tare va respinge, unul slab sau pilotat, va pune in opera… Oricum, pt saraci va fi rau…

  44. 45 Mihaela Erika Petculescu iunie 25, 2016 la 5:56 pm

    @ Ghiţă Bizonu’

    Din 2015, Marea Britanie se clasează al 9-le exportator din lume : turboreactoare, turbopropulsoare, turbine cu gaz şi piese de schimb ; pompe ; produse farmaceutice ; petrol rafinat şi brut ( în ciuda epuizării relative a resurselor ); autovehicule ( încă ! deşi Rover a dat faliment, iar Peugeot şi Citroën au închis fiecare câte o fabrică ) ; părţi componente pentru avioane ( inclusiv Airbus ) ; diamante, aur şi bijuterii din metale preţioase ; preparate alcoolizate pentru băuturi ; etc, toate vândute în special pe piaţa europeană cu scutiri uriaşe de taxe vamale. Adevărata forţă a Marii Britanii o constituie însă băncile ei solide şi locul pe care-l ocupă pe piaţa financiară, celebrul City londonez fiind puternic afectat de rezultatul referendumului şi preconizând retrageri masive şi relocalizări.

    Greu de concluzionat altfel decât că 51,9% din britanici au votat glandular şi nu folosindu-şi capul. Iar europenii se grăbesc pe bună dreptate să-i dea afară pentru ca exemplul lor să nu facă pată de ulei !

  45. 46 nic iunie 25, 2016 la 6:33 pm

    Mie mi se pare ca iesirea UK din UE este in linia comportamentului Britanic dintotdeauna. Dupa ce au apucat sa stoarca tot ce se putea s-au retras si au lasat pe altii sa mature cojile. Sa nu ne miram insa daca vor negocia tratate care sa-i tina inca apropiati in domeniile de maxim interes pentru ei. La urma urmei cred ca este statul care a avut maxima eficienta in utilizarea celorlalti pentru propriul interes inca de cand au invatat cum sa administreze cel mai mare imperiu colonial care a existat vreodata.

  46. 47 T-Rex iunie 25, 2016 la 7:15 pm

    Ca-n orice situatie critica, Brexitul poate fi o treaba profitabila pentru unii. Companii internationale cu sediul in UK – multe conglomerate mari financiare – vor cauta acum sa se mute in state din UE, pentru a evita taxele si a profita in continuare de spatiul european de liber schimb.

    Poate ca si Romania sa se foloseasca de moment si sa incearca sa atraga unele din aceste companii in Romania. Sigur, conglomeratele financiare vor in tari dezvoltate, dar costul mutarii si cheltuielile de operare vor fi factori determinanti, si nu toate vor alege Parisul sau Frankfurtul.

    Deci, cit de priceputi suntem sa atragem capitalul strain? Acolo trebuie sa avem oameni care sa influenteze factorii decizionali. Ii avem?

  47. 48 T-Rex iunie 25, 2016 la 7:17 pm

    Atragerea capitalului pus pe fuga de Brexit din UK se poate face si cu o campanie promotionala, sustinuta de statul roman, chiar in UK. Trebuie doar gindita o strategie rapid, care sa fie eficienta.

  48. 50 liviu bejan iunie 25, 2016 la 8:34 pm

    @nastase. Domnule Nastase, am o rugaminte: daca ati moderat comentariul, atunci va rog moderati si erata la el; nu de alta, dar apare o erata la un text care nu este. Eu oricum ies rau din asta, daca publicati comentariul atunci ma injura lumea, iar daca nu, atunci ma ia lumea de nebun.

  49. 51 ZeV iunie 25, 2016 la 9:01 pm

    Motanul Incaltat
    iunie 25, 2016 la 4:35 pm

    M-am linistit. Cu alte cuvinte, stanga romaneasca nu este filorusa, asa cum ne tot spun cei de dreapta.
    Doar milioanele de englezi si galezi sunt extremistI pro-rusi, incapabili sa aprecieze pozitiv imigratia de masa in tara lor, precum si competenta tehnocratilor de la Bruxelles ,,made in Germany”.
    (Z)
    Apropo, doar fondatorii s-au intalnit intr-o reuniune de criza…ceilalti sunt si ei pe acolo….prin anticamerele prosperitatii si deciziei. Aduc si ei o plus valoare Uniunii: Piata de desfacere si mana de lucru ieftina. E mai mult decat nimic. (Z)

  50. 52 Adrian B. iunie 25, 2016 la 11:09 pm

    David Cameron si Boris Johnson au fost colegi de clasa la celebrul Eton College , scoala care de-a lungul timpului a produs 19 prim ministri si peste 180 de ministri , plus , plus , plus .
    Una dintre cele mai bune scoli ale lumii , celebra pentru regulile ei dure si invatamantul de calitate .

    https://en.wikipedia.org/wiki/Eton_College

    Former pupils of Eton College are known as Old Etonians.

    Eton has produced nineteen British Prime Ministers, including Sir Robert Walpole, William Pitt the Elder, the first Duke of Wellington, William Ewart Gladstone, the fifth Lord Rosebery, Arthur James Balfour, Anthony Eden, Harold Macmillan, Alec Douglas-Home, and the current Prime Minister, David Cameron.

    A rising number of pupils come to Eton from overseas, including members of royal families from Europe, Africa and Asia, some of whom have been sending their sons to Eton for generations. One of them, King Prajadhipok or Rama VII (1893–1941) of Siam, donated a garden to Eton.[131] The former Prime Minister of Thailand, Abhisit Vejjajiva, who governed from 2008 to 2011, was also educated at Eton. King Leopold III of Belgium was sent to Eton during the First World War.

    Besides Prince William and Prince Harry, members of the extended British Royal Family who have attended Eton include Prince Richard, Duke of Gloucester and his son Alexander Windsor, Earl of Ulster; Prince Edward, Duke of Kent, his eldest son George Windsor, Earl of St Andrews and grandson Edward Windsor, Lord Downpatrick and his youngest son Lord Nicholas Windsor; Prince Michael of Kent and his son Lord Frederick Windsor; James Ogilvy, son of Princess Alexandra and the Right Honourable Angus Ogilvy, himself an Eton alumnus. Prince William of Gloucester (1942-1972) also attended Eton, as did George Lascelles, 7th Earl of Harewood, son of Princess Mary, Princess Royal.

    The former Mayor of London, Boris Johnson, elected in 2008 and 2012, was educated at Eton, as was Justin Welby, the current Archbishop of Canterbury.

    Old Etonians who have been writers include Henry Fielding, Thomas Gray, Horace Walpole, Aldous Huxley, Percy Bysshe Shelley, Robert Bridges, Gilbert Frankau, Eric Blair (aka George Orwell), Anthony Powell, Cyril Connolly and Ian Fleming. The mediaevalist and ghost story writer M. R. James was provost of Eton from 1918 until his death in 1936.

    Other notable Old Etonians include scientists Robert Boyle, John Maynard Smith, J. B. S. Haldane, Stephen Wolfram and the 2012 Nobel Prize in Physiology or Medicine winner, John Gurdon; Beau Brummell; economists John Maynard Keynes and Richard Layard; Antarctic explorer Lawrence Oates; politician Alan Clark; entrepreneur, charity organiser and partner of Adele, Simon Konecki; cricket commentator Henry Blofeld; explorer Sir Ranulph Fiennes; adventurer Bear Grylls; composers Thomas Arne, George Butterworth, Roger Quilter, Frederick Septimus Kelly, Donald Tovey, Thomas Dunhill, Lord Berners, Victor Hely-Hutchinson, and Peter Warlock (Philip Heseltine); Hubert Parry, who wrote the song Jerusalem and the coronation anthem I was glad; and musicians Frank Turner and Humphrey Lyttelton.

    Notable Old Etonians in the media include the former Political Editor of both ITN and The Times, Julian Haviland; the current BBC Deputy Political Editor, James Landale, and the BBC Science Editor, David Shukman; the current President of Conde Nast International and Managing Director of Conde Nast UK, Nicholas Coleridge; the former ITN newscaster and BBC Panorama presenter, Ludovic Kennedy; current BBC World News and BBC Rough Justice current affairs presenter David Jessel; former chief ITV and Channel 4 racing commentator John Oaksey; 1950s BBC newsreader and 1960s ITN newscaster Timothy Brinton; 1960s BBC newsreader Corbet Woodall; the former Editor of The Daily Telegraph, Charles Moore; the former Editor of The Spectator, Ferdinand Mount; and the current Editor of The Mail on Sunday, Geordie Greig.

    Notable Old Etonian film and television actors include Eddie Redmayne, Damian Lewis, Christopher Cazenove, Dominic West, Jeremy Clyde, actor and comedian Michael Bentine, Sebastian Armesto, Julian Ovenden, Henry Faber, Jeremy Brett, Hugh Laurie, Tom Hiddleston, Ian Ogilvy, John Standing, Harry Hadden-Paton, Moray Watson, Jeremy Child, Harry Lloyd and Patrick Macnee.

    Actor Dominic West has been unenthusiastic about the career benefits of being an Old Etonian, saying it „is a stigma that is slightly above ‘paedophile’ in the media in a gallery of infamy”,[132] but asked whether he would consider sending his own children there, said „Yes, I would. It’s an extraordinary place… It has the facilities and the excellence of teaching and it will find what you’re good at and nurture it”,[133] while the actor Tom Hiddleston says there are widespread misconceptions about Eton, and that „People think it’s just full of braying toffs… It isn’t true… It’s actually one of the most broadminded places I’ve ever been. The reason it’s a good school is that it encourages people to find the thing they love and to go for it. They champion the talent of the individual and that’s what’s special about it”.[134]

    Thirty-seven Old Etonians have been awarded the Victoria Cross – the largest number to alumni of any school.

  51. 53 Adrian B. iunie 26, 2016 la 12:02 am

    @ t-rex

    nu vom atrage noi nicio investitie .

    Nimeni nu va veni sa investeasca intr-un stat politienesc , o tara cu o birocratie excesiva , condusa de militieni si de tot felul de indivizi ingusti la minte , o tara unde atunci când deschizi tv-ul vezi numai oameni de afaceri si politicieni arestati , cu legi sezoniere sau inaplicabile , cu impozite aberante care se schimba ( cresc ) si de cate doua ori pe an si unde antreprenorii sunt fugariti de anaf si de alte autoritati .
    O tara a reformelor fara sfarsit si in care chiar statul si politicienii genereaza instabilitate si nesiguranta .
    Astea sunt gulgutele lui Cozmin Gusa si Rares Bogdan .

    Va recomand un city break la Londra , o plimbare prin centrul financiar si atunci veti intelege exact ce inseamna aceasta tara .

    Poate nu stiti dar Londra a fost declarata in 2014 si 2015 locul cel mai bun pentru afaceri din intreaga lume . Si nu degeaba …

    http://www.cityam.com/1412846180/london-ranked-worlds-best-city-business-innovation-and-culture-global-power-city-index

    Am sa va dau rapid si cateva exemple care-mi vin in minte :

    – este tara unde poti sa-ti faci o firma ( LTD ) in doar 3 ore pe internet si Self Employed in 10 minute , tot pe net si gratuit ! Si fara sa-ti ceara nimeni o roaba de acte .

    – poti sa-ti deschizi contul tot online sau prin app pe telefon in cca. 3 minute .

    http://www.monese.com
    http://www.pockit.com
    http://www.onepay.co.uk

    – impozite reduse si contabilitate simplificata ( o data pe an la sfarsitul anului financiar )

    http://www.bytestart.co.uk/5-things-self-employed.html

    If you make profits of less than £5,965 a year (2016/17 tax year), you will not have to make these NI contributions.

    You will also need to pay Class 4 NICs. For the 2016/17 tax year this is 9% on any annual profits you make between £8,060 and £43,000, and 2% on any profits above £43,000.

    O tara in care afacerile si antreprenorii sunt INCURAJATI si AJUTATI !

    Exact invers decat in Romania care a preferat sa investeasca in procurori , in organe de represiune , in securisti si in prostie in general …

  52. 55 nastase iunie 26, 2016 la 7:50 am

    liviu bejan,
    nu am gasit comentariul principal la care se referea erata.

  53. 56 Elena Neagoe iunie 26, 2016 la 8:48 am

    Am privit mai mult amuzată valul de demonstrații și petiții din UK post Brexit! Numai a educație democratică nu aduceau! O mare de oameni deloc dispuși să accepte rezultatul unui vot la care participaseră totuși neobișnuit de mulți cetățeni, fiindcă 70 la sută e un procent absolut remarcabil, neatins de foarte, foarte multă vreme! Privind înspre bine cunoscutele episoade autohtone de acest gen, am remarcat totuși absența ambasadelor și a DNA.Mi-a atras atenția un articol sarcastic despre adevăratul discurs al lui fostului primar al Londrei, capul campaniei conservatoare pro Brexit. Scris cu nerv, o reușită pastișă a stilului popularului Boris, acest ”adevărat discurs” evidenția miza reală a referendumului: bătălia între Cameron și înflăcăratul adept al ”preluării controlului asupra destinului țării în spiritul responsabilității liderilor”. Splendidul exercițiu democratic al referendumului elogiat a fost în fapt ”cuțitul înfipt în spatele bunului amic” Cameron. Și mi-am amintit de zvonurile care circulau cândva cum că ”prima femeie comisar pentru politica externă a UE” – că asta a fost teza fundamentală a discursului de investitură – și-a datorat funcția ( îndeplinită cu ”inteligența” discursului”) unor intrigi de culise (reușite!) menite să-l scoată pe Tony Blair din ecuație. Și am exclamat, citându-l pe Tipătescu: Ce lume, ce lume, ce lume!

  54. 57 Marian Nicolae iunie 26, 2016 la 8:57 am

    @ Adrian B. iunie 26, 2016 la 12:02 am

    Este adevarat ce spuneti despre UK.
    Aceasta este o fata a monedei.

    Vorbiti-ne totusi si despre cealalta fata a monedei UK, mai putin cunoscuta publicului larg…..accea care include Off Shore companies si tot ce ascunde acest lucru.

    Cat despre Romania…
    1. Intrebati-va cine conduce Romania de 26 de ani incoace….
    2. Uitati-va cine sunt imbogatiti peste noapte, acei milionari de carton si veti intelege si restul povestii.

  55. 58 liviu bejan iunie 26, 2016 la 9:50 am

    @nastase. Pacat, chiar era un comentariu bun. Dusmanii poporului, cu siguranta.Asta este.
    Ma amuz teribil pe socoteala lui Traian Basescu, cu care, de la o vreme, ma potrivesc in unele consideratii; doar ca, de cele mai multe ori, ale mele le-am publicat inaintea lui. Traian Basescu a ajuns in una din ipostazele in care i-am urat sa ajunga, adica a ajuns, mediatic, ca mine: scrie si el una dintre putinele chestii destepte si nu il baga nimeni in seama! Si mai distractiv ar fi sa fi patit si el cum am patit si eu in exterior: le-am scris unor britanici care se jeleau ca aoleu iesim din EU sa ia atitudine sa nu fie trimisa notificarea, trimitandu-le si textul din tratatul de la Lisabona si s-au facut ca nu au inteles ce le-am scris. Deh, engleza mea proasta sau perfidia albioneza, una din doua!

  56. 59 liviu bejan iunie 26, 2016 la 12:05 pm

    @elena neagoe. Exista oameni care isi vor pierde slujbele! De aceea sunt persoane care au votat la interes: cele 30000 de persoane care au cerut cetatenia belgiana intr-o singura zi sunt probabil persoane si rude ale lor, angajati la UE (un fel de ciolosi si pruna britanici) si care incearca sa-si salveze slujbele de la Bruxelles. Din comitatele puternic conctate la UE, isi vor pierde multi afacerile si locurile de munca – si este nesigur cat de repede vor comuta afacerile pe Commonwealth.

  57. 60 ZeV iunie 26, 2016 la 12:05 pm

    liviu bejan
    iunie 25, 2016 la 8:34 pm

    Cum puteti gandi in acesti termeni despre dvs insiva ? Daca noi romanii nu ne respectam pe noi insine, ce pretentii avem de la straini ? (Z)

  58. 61 T-Rex iunie 26, 2016 la 3:20 pm

    @Adrian B, am fost la Londra, si stiu ca e o tara buna pentru afaceri. Cu adevarat cosmopolitana, spre deosebire de Bucuresti, unde sunt stabiliti putini straini. Pe de o parte e explicabil: noi nu am avut colonii, si e clara diferenta mare intre UK si Romania. Nu cred ca o sa ii ajungem vreodata din urma…

    Dar sunt oportunitati ce pot fi explorate, chiar daca situatia la noi e asa cum spui. Si daca este, atunci trebuie schimbata, ca oricine sa poata sa isi deschida un business rapid, si sa opereze intr-un mediu predictibil. Asta tine de romani.

    PS: am inteles ca o mina de „tineri frumosi si liberi” demonstreaza pentru catuse si ca DNA sa inlocuiasca Parlamentul. Si asta e un exemplu ca Romania nu este o democratie profunda, ci una tinara. Asta e realitatea, trebuie mult timp, pace, si efort sa construiesti o democratie durabila si prospera.

    PS 2: si in UK sunt prea multi populisti-nationalisti. Farage zicea azi ca UK ar fi intrat oricum in recesiune, indiferent de rezultatul Referendumului. Farage manipuleaza grosolan masele de prostovani de acolo. Ca sunt foarte multi, arata rezultatul Referendumului.

  59. 62 ZeV iunie 26, 2016 la 9:45 pm

    T-Rex
    iunie 26, 2016 la 3:20 pm

    Sunt surprins de termenii pe care ii folositi cand vorbiti de votantii pro-Brexit.
    Nu prea credeti in democratia directa, nu-i asa ?
    Stimabil coleg, dimpotriva, in sudul Marii Britanii (adica in Anglia) este concentrata prosperitatea si civilizatia. Acei oameni nu au nevoie de asistenta UE. Dimpotriva, au de-a face cu numerosi asistati ai UE (si nu numai) care le-au invadat teritoriul. Este exact cazul Londrei (unde predomina imigrantii. Stiu, pentru ca am fost acolo. Am vrut sa cunosc macar un englez adevarat, dar, probabil, nu am nimerit orele in care englezul neaos iese pe strada. In rest, doar imigranti din colonii si cersetori romani. Da, or mai fi si cativa romani care muncesc, sau stiu carte, dar pe aceia nu-i prea vezi pe strada. Nici macar la sectiile de votare. (Z)
    ,,Prostovanii” de care faceti vorbire sunt exact cei din Scotia, o provincie mai saraca a Marii Britanii. Normal, au votat anti-Brexit, asa cum ar fi votat si romanii, chiar daca fondurile europene curg picatura cu picatura si nu in suvoi (ca in Polonia). Dar romanul, dupa cum se stie, este optimist din fire si prin traditie. El tot asteapta cu rabdare ,,debarcarea din Normandia” si ,,planul Marshall”. De aceea a supravietuit vicisitudinilor istoriei. (Z)
    Ati citit , probabil, istorioara/pilda asiatica cu omul care a rezistat o noapte, dezbracat, pe un varf de munte inghetat: A reusit concentrandu-si privirea spre o luminita (un foc) de pe alt varf de munte. (Z)

  60. 63 liviu bejan iunie 26, 2016 la 10:34 pm

    @ZeV.Nu am nici o pretentie la straini sa se respecte pe ei insisi.


  1. 1 Brexit, o deschidere in Regat a cutiei Pandorei: Raul cel mai mare, catastrofa geopolitica | Fragmentarium Politic Trackback pe iunie 24, 2016 la 9:29 pm
  2. 2 O greseala. O mare greseala… « Motanul Incaltat Trackback pe iunie 25, 2016 la 3:43 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: