Valentin Lipatti, „Strada Povernei 23”

FullSizeRender 3.jpg

FullSizeRender 4.jpg

De-a lungul timpului, am scris si am vorbit despre diplomati români de mare anvergură – Nicolae Titulescu sau Grigore Gafencu. Nu as vrea să-i uit insă pe diplomatii de mai aproape de noi, cei care au asigurat apărarea intereselor românesti intr-o perioadă complicată. Valentin Lipatti face parte din această galerie de mari personalităti diplomatice ale lumii post-belice. L-am cunoscut si am avut mai multe conversatii in perioada in care conduceam ministerul de externe. Deja, fizic, se misca foarte greu. De altfel, a murit in 1999, când  nu mai putea iesi din casă. L-am asemănat, ca statură si ca idei, pentru pasiunea pentru vin si pentru femei, cu Philippe Seguin.

Născut in 1923, fiu de mosier, cu o parte din copilărie petrecută la Paris, Valentin Lipatti era  cunoscut de unii mai curând doar ca frate al genialului pianist Dinu Lipatti. Cu o viată plină de evenimente, in domeniul academic si in cel diplomatic, exeget al literaturii franceze, autor al unor lucrări remarcabile, Valentin Lipatti a avut contributii importante in calitate de ambasador la Unesco sau in calitate de coordonator al echipei române de negocieri la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa, in perioada 1972-1977.

Pacepa lansase ideea că el ar fi fost si ofiter al Securitătii, conducând serviciul său de dezinformare. In cartea lui de memorii, „Strada Povernei 23”, publicată in 1993, scrie cu tristete Lipatti:  „Unii amatori de senzational – suflete otărâte sau gugustiuci gata să ponegrească pe oricine si orice preiau cu nesat si neghiobie calomniile lui Pacepa si incearcă să le prezinte drept adevăruri. Este probabil greu de iertat unui fiu de mosier de a fi rămas fidel ideilor de stănga, intr-o vreme in care oportunismul a devenit parcă legea tutelară a multora dintre noi. In tot cazul, lumea pestrită si labilă in care sunt obligat să-mi trăiesc ultimii ani imi provoacă amărăciune si dezgust”.

Initial, am vrut să creionez eu un profil al acestui personaj extraordinar. La finalul cărtii sale de memorii, pe care am mentionat-o (poate că ar fi corect ca placa de amintire din Povernei 23 să-i mentioneze pe ambii frati Lipatti), am găsit insă un profil, prezentat la persoana a treia, pe care Valentin Lipatti si l-a făcut sie insusi. Impletind imaginea sa cu imaginea epocilor in care a trăit. Cu pasiunile si exagerările sale, incercând să se integreze – venind dintr-o lume care murea – intr-o lume nouă care, de fapt, nu voia si nu dorea să-l primească.

Sunt multe pagini, scrise, cu tristete sau cu umor, cu durere sau cu sperantă. Pagini despre o viata in care multe dintre seminte nu au rodit. Vă rog să faceti un efort si să cititi până la capăt acest autoportret:

 

„După ce am vorbit, pe larg sau în grabă, despre alţi oameni, nu ar fi de prisos să mă refer şi la mine în mod mai sistematic. Voi face deci un ultim portret, al meu, dar la persoana a treia, ceea ce-mi va permite poate să spun mai uşor unele lucruri.

Ca toţi cei născuţi în zodia Berbecului, Valentin Lipatti este un extravertit, adică este îndreptat cu precădere spre lumea exterioară. Energia lui îşi găseşte împlinirea în acţiune. Marte, zeul războiului, care-i tutelează pe astfel de nativi, le-a hărăzit gustul şi plăcerea de a avea funcţii de comandă, civile sau militare. Elanul „berbecilor’’ – care seamănă adesea cu încăpăţînarea lor – se frînge foarte greu. Existenţa unor asemenea oameni este de cele mai multe ori făcută dintr-o alternanţă evidentă de prăbuşiri şi de succese, care lasă intact resortul ce-i împinge înainte, căci ei sînt îndeobşte oameni de acţiune care reuşesc. Cîştigă bătălii grele şi, printr-un efort de voinţă susţinut, fac ca imposibilul să devină posibil. O asemenea vitalitate este însă compensată de o înclinaţie spre comoditate şi lene. Pînă la urmă dorinţa de a se afirma prin acţiune învinge această stare de inactivitate, dar nu fără un sentiment de regret: „berbecii” sînt oameni de acţiune care jinduiesc după o viaţă contemplativă. Lor nu le reuşeşte însă pe deplin decît acţiunea. Amestecul acesta de activism şi de trîndăvie mereu negată dă temperamentului lor un caracter contradictoriu. Ei pot trece astfel cu uşurinţă de la perioade de muncă frenetică la altele de delicioasă lîncezeală, care sînt deopotrivă de caracteristice pentru natura lor profundă. Pînă la urmă, ei consideră că acest „dolce farniente” trebuie cît mai curînd jugulat, dar nu sînt deloc nefericiţi dacă el reapare periodic, asemenea unei pete pe care nici o soluţie nu o poate scoate din ţesutul în care a pătruns.

Pe de altă parte, asemenea firi sînt îndeobşte comunicative şi vesele. Buna dispoziţie a omului de care mă ocup atingea, mai ales în tinereţe, momente de paroxism, ori de cîte ori se ştia înconjurat şi ascultat. Verva lui meridională genera un comic de bună calitate, prin ineditul situaţiilor imaginate şi efectele de vocabular. Îi plăcea de altfel foarte mult să-şi imite cunoştinţele, iar imitaţiile lui erau perfecte. Mai important decît asemănarea fizică sau potrivirea glasului cu persoana imitată era redarea modului de gîndire al acesteia şi, mai cu seamă, o anumită simpatie faţă de ea. Nu putea imita pe cei pentru care nu avea sentimente de prietenie. Cu timpul, pe măsură ce îndeletnicirile sale i-au interzis un asemenea exerciţiu, arta lui de imitator s-a pierdut.

Veselia se conjugă la el, ca şi la Dinu Lipatti, cu un gust pronunţat pentru farsă. De unde, fără îndoială, dragostea lui de clovni şi delectaţia mereu proaspătă pe care o resimte, de exemplu, în faţa artei unui Raymond Devos, cu care se simte profund înrudit. Adesea îi cheamă la telefon pe intimi cu alte voci decît a sa; personajele lui preferate sînt fie boierul snob şi uşor ramolit, vorbind graseiat, fie portarul de instituţie, „nea Truţă”, care strigă în receptor de-ţi ia urechile. O astfel de înclinaţie are cîteodată şi urmări dezagreabile pentru cei care-i suportă poznele. Mi-a povestit că într-o seară de vară, aflîndu-se într-un cerc restrîns, a imaginat o farsă pe care a realizat-o imediat: un francez sosit cu treburi la Bucureşti, domnul Robert Langlois, telefonează mai multor prieteni ai farsorului, vreo 5-6 persoane, bărbaţi şi femei, înştiințîndu-i că le-a adus fiecăruia un pachet din partea unui bătrîn român rezident la Paris, bine cunoscut de aceste persoane; în acest scop, le dă întîlnire a doua zi, la orele 11, în holul Hotelului Dorobanţi, unde locuieşte la camera 413. Imitînd la perfecţie elocuţia unui om de afaceri francez puţin cam aferat, el şi-a convins fără nici o greutate victimele. Farsa, condusă fără greşeală, a dat rezultatele scontate: a doua zi, persoanele cu pricina s-au prezentat la hotel aşteptîndu-l în zadar pe Robert Langlois, pînă cînd au aflat la recepţie că nu există nici un călător cu acest nume… Le-a trebuit destul de multă vreme unora dintre cei înşelaţi să priceapă de unde venea păcăleala. Încîntat de năzbîtia pe care o făcuse, omul nostru regreta doar că nu a scris o mică schiţă pe acest subiect, care s-ar fi putut termina însă mai puţin banal, şi anume că, intrînd în camera 413, femeia de serviciu ar fi descoperit cadavrul lui Robert Langlois, ceea ce în mod evident ar fi pus punct existenţei sale fictive.

Spiritul lui imaginativ şi poznaş îşi găseşte adesea satisfacţii în jocurile de cuvinte, în rimele rare şi în general în gustul pentru insolit pe care i l-a inculcat şi frecventarea dadaiştilor şi a suprarealiştilor francezi. Se amuză uneori să fabrice versuri pocite, fără nici un pic de pricepere („Copilul ungur Barnabé / Habar n’avé; „Primarul arab din Bethleem / Hem, hem !”; „Cu cine stai în casă; Cu o incasă; „Sînt cam insomniacă / Şi chiar maniacă / Iacă!) şi insistă asupra calităţii lor, prefăcîndu-se chiar că se supără în faţa lipsei de entuziasm a interlocutorului. Alteori, devosian prin excelenţă, proclamă cu toată seriozitatea: „Je veux finir mes jours dans un bar de nuit” sau „Ma vue faiblit á vue d’oeil”. De copil şi poate şi din munca lui de actor-ucenic, are gustul cuvîntului rostit şi para-rostit ca o incantaţie. Se trezeşte dimineaţa cu un cuvînt, alteori cu o frîntură de frază sau de vers, pe care le repetă obsesiv de zeci şi zeci de ori. Un asemenea exerciţiu acţionează, pare-se, asupra spiritului său ca un balsam şi-i permite să-şi organizeze ziua de lucru. Ba i se întîmplă chiar ca şi în timpul zilei să audă un cuvînt cu o sonoritate ciudată sau comică, pe care-l reia şi-l pronunţă pe toate tonurile posibile. Mania lui îmi aminteşte de o întîmplare pe care o povestea Victor Eftimiu: un tînăr actor cu numele de Aquistapace voia să-l cunoască pe Mounet-Sully. După multe străduinţe, reuşise în sfîrşit să-i fie prezentat marelui tragedian înainte de spectacol în loja lui de la Comedia Franceză. Mounet nu-l prea luase în seamă şi tînărul nostru se retrăsese descumpănit cînd, deodată, se auzi strigat: „Aquistapace! Aquistapace! Aquistapace!…”. Reveni în goană, intră în lojă şi întrebă, fericit: „- M-aţi chemat, maestre? – Nu, domnul meu, îmi lucrez vocea: Aquistapace! Aquistapace!…

Multă vreme le-a împuiat capul prietenilor că scrie o carte cum nu s-a mai scris vreodată, o carte care avea să facă senzaţie şi care, ca majoritatea cărţilor, era inspirată de un fapt real. „Care anume?” îl întrebau amicii. „- Ei bine, cartea mea este un roman care începe aşa: Plecînd din Viena, uitase un buchet de violete în camera de la hotel. – Ei, şi pe urmă? – Pe urmă? Nimic. Urmează patru sute de pagini albe, care constituie fără îndoială partea cea mai interesantă a romanului. Daţi-vă seama ce construcţie romanescă am găsit! O frază care declanşează totul: după bunul plac al cititorului, cartea poate să fie o frescă de moravuri, o poveste de dragoste, un roman poliţist, o confesiune, un eseu politic ş.a.m.d. Cititorul inventează materia, dar asta cere bineînţeles un mare efort din partea lui, aşa cum se petreceau lucrurile şi cu cinematograful mut. Apoi un astfel de roman este o soluţie ideală: îl poţi scrie foarte repede, ba chiar poţi într-un an să compui mai multe cărţi de acest fel, n-ai probleme cu cenzura, nici cu corectura tipografică, poate să fie adaptat cu uşurinţă la radio şi la televiziune, nu-i irită pe critici, se citeşte uşor şi se traduce uşor etc.etc”. Explicîndu-şi proiectul se mai şi mira că editorii nu-l îmbrăţişează cu entuziasm. Peste cîţiva ani, a aflat că o asemenea „experienţă” fusese practicată de un umorist american, şi nu fără succes.

Mai tot timpul se amuză împreună cu nevastă-sa să stabilească asemănări fizice între persoane foarte diferite: o cîntăreaţă româncă de muzică uşoară are exact expresia unui celebru societar al Comediei Franceze, un chelner seamănă cu un ambasador străin, un academician cu o babă malefică din romanele lui Eugene Suè transpuse pe ecran. Intuiţia lui este rapidă şi sigură, asemănarea de necontestat. La bătrîneţe, suspină el uneori, voi deschide poate pentru a-mi distra amicii un „birou de imitaţii şi de asemănări”, aşa cum unii au un birou de dactilografiat şi copiat acte.

Pentru a ieşi din monotonia propriei identităţi, ar vrea adesea să-şi schimbe fizicul şi profesiunea. Este un alt aspect al imaginaţiei sale. Rîvneşte bunăoară să aibă chipul unui lup de mare olandez, cu pipă şi coleretă grizonantă, sau mutra respectabilă a unui maior britanic ieşit la pensie, cu mustaţă â la Alec Guinness. Ar fi dorit să fie saxofonist într-o mare formaţie de jazz care să cutreiere lumea; alteori s-ar bucura cel puţin să fie violonist în orchestra Operei din Viena şi să poată duce o existenţă tihnită de mic-burghez pe care nimeni şi nimic să nu-l poată lipsi de plăcerea de a citi ziarele pe un Zeitungshalter de lemn într-o cafenea de pe Kärtnerstrasse; cîteodată i-ar plăcea să fie librar, dar nu un librar inundat de cărţi, ci unul copleşit de tot felul de rechizite, colorate, felurite, bine mirositoare: dosare cu arc şi fără arc, bloc-notesuri, plicuri albe, galbene şi de pînză cerată, bibliorafturi şi clasoare, cămăşi de hîrtie şi translucide, stilouri, creioane, penteluri, bicuri, trasoare, hîrtii groase de ambalat sau fine pentru cadouri, agrafe, perforatoare şi capsatoare, mape de birou, calendare şi agende de toate mărimile şi pentru toate gusturile, ștanţatoare, ştampile şi tuburi cu lipici, litere adezive şi panglici de maşină de scris, cofrete de hîrtie şi plicuri de corespondență şi cîte şi mai cîte alte minunăţii. În sfîrşit, cînd îl năpădesc ambiţiile
sociale şi politice, se închipuie cardinal la Roma, trăgînd sfori subtile în conclav. Nu demult s-a identificat cu un personaj fictiv de pensionar de vreo şaptezeci şi cinci de ani, generalul de Trebizondè, care ar fi servit, chipurile, sub Weygand în armata Levantului şi ar fi îndeplinit şi misiuni diplomatice: un bătrînel ramolit şi veşnic furios, un moş Teacă cu vocea lui Gabin din ultimele filme, căruia, interpretîndu-l, îi împrumută ticurile şi maniile sale. Imaginaţia lui este vie şi se manifestă mai ales oral, căci în scris reflexele lui de funcţionar, obişnuit cu un anumit vocabular şi parametri exacţi de gîndire, o înlătură fără cruţare. Lipatti este un povestitor oral foarte amuzant, observa Tudor Vianu, în măsura în care fantezia şi darurile sale de imitator dau viaţă şi contur unei relatări. Inventivitatea lui, care se manifestă sub ipostaze diferite, de la imitaţie la farsă, vădeşte un fond psihic adesea copilăros, care şi-a păstrat intacte prospeţimea şi forţa. Şi dincolo de aceasta, o personalitate de actor de commedia dell’arte, care nu s-a putut împlini.

Dar o astfel de tonicitate este temperată de un substrat de melancolie, care cu vîrsta a devenit cvasi-permanent şi ale cărui motive sînt lesne de identificat: paradisul pierdut al copilăriei, sentimentul foarte acut al scurgerii timpului, amintirea femeilor iubite, a fiinţelor dragi care au murit, teama de suferinţa   fizică. O melancolie care, departe de a constitui un obstacol în viaţa lui activă, îi dă gravitatea necesară. De cînd a îmbătrînit, se duce uneori pe strada Povernei. Casa de la numărul 23 a rămas neschimbată, dar este acoperită cu o iederă de un verde lucios, iar florile şi stratul de merişor din faţa grilajului au dispărut. Pe poartă, o inscripţie „Nu intraţi, cîine rău” contrastează cu liniştea absolută din curte. Nu ştie cine locuieşte acum acolo. În fond nici nu are prea mare importanţă. Priveşte un trecut care este numai al lui. Iar trecătorii grăbiţi nu se uită la domnul acesta înalt şi adus de spate, cu privirea încă vie şi frumoasă, cu o mutră de boxer şi mersul domol, care a venit parcă în strada Povernei să-şi regăsească propria identitate. Lucrurile nu se opresc însă aici, de vreme ce acestei stări de tristeţe difuză şi mai curînd firească i se adaugă o anxietate generată în principal de incertitudinile pe care le-a trăit şi de greutăţile pe care a trebuit să le învingă. Optimismul lui se clădeşte astfel pe un fundal de angoasă, stăpînit şi controlat de raţiune, şi potenţat de stresul inerent ultimei sale profesiuni. Toate aceste componente corijează exuberanţa lui fundamentală, pe care mulţi au socotit-o adesea drept superficialitate.

Omul este înzestrat cu o inteligenţă remarcabilă care, structurată cartezian de şcoala franceză, a constituit principala sa unealtă în viaţă. Spiritul lui este sistematic şi clar, gîndirea sa ordonată, puterea de disociere evidentă, imaginaţia de idei fecundă, ceea ce i-a permis mai întîi să se afirme, mai tîrziu să se impună şi uneori să indispună. Este inteligent, dar nu totdeauna deştept, căci în viaţa de toate zilele poate să dea dovadă de multă candoare şi chiar de nepricepere. Ceea ce, în mod paradoxal, nu micşorează cu nimic spiritul lui de bun organizator. Cultura lui are limite. Multă vreme s-a redus la lecturi de strictă specialitate (filologie, estetică literară, filozofie, istorie) şi nu s-a lărgit prea mult cu trecerea timpului. Oamenii din generaţia lui sînt adesea mult mai instruiţi decît el. Nu este un spirit enciclopedic. Cu excepţia literaturilor franceză şi română, are cunoştinţe generale despre celelalte mari literaturi ale lumii. Nu l-a devorat pe Jules Verne la paisprezece ani, romanele poliţiste pe care le-a parcurs se pot număra pe degete, iar farfuriile zburătoare, filmele de „science-fiction” şi futurologia îl lasă rece. Nu-i place să cutreiere muzeele şi nici să facă turism cultural. Este nul în matematici, fizică, chimie, biologie, geologie și alte discipline exacte importante. Nu se pricepe să facă nici o reparaţie tehnică, oricît de mică, şi aparatele complicate îl cam sperie. A studiat cu plăcere greaca şi latina pe care le-a uitat, dar care i-au dat, cel puţin cînd scrie în franceză, musculatura necesară unui stil onorabil. Vorbeşte franţuzeşte ca un francez cult. Nu a învăţat însă engleza şi rusa, ceea ce a constituit un handicap în meseria de diplomat. Este așadar o minte plină de goluri, pe care cred că nici nu prea vrea să le completeze. Are o comoditate intelectuală care este la antipodul setei de cunoaştere şi care l-a împiedicat să devină un om de ştiinţă. Gîndirea lui, totodată abstractă şi intuitivă, îi permite în bună măsură să suplinească aceste grave lacune. Înzestrat cu o memorie excelentă, cîntă adesea după ureche, dar cîntă impecabil, ca un muzician şcolit.

Fiind inteligent, este şi ironic. În tinereţe era adesea violent. Cu vîrsta, a preferat ironia pentru a-şi domina interlocutorii. Ironia lui nu are niciodată un substrat de răutate sau de grosolănie. Ea îmbracă diferite modalităţi de expresie, printre care cu precădere o falsă naivitate, făcută din puţină maliţie şi multă distanţare. Dacă nu-i cunoşti bine felul de a fi, rişti să nu o sesizezi din primul moment şi să pici în plasă. Ironia lui a hrănit adesea mari momente ale negocierilor internaţionale şi, în general, partenerii ridiculizaţi nu i-au purtat pică, pentru că ironia ca şi inteligenţa lui nu au nimic vulgar sau perfid.

Este totodată un om bun, lipsit de invidie, care nu pregetă să facă bine în jurul lui. Prietenii şi colaboratorii, uneori oameni aproape necunoscuţi, găsesc la el un sfat sau un sprijin. Generozitatea, combinată cu deprinderea de a cheltui fără socoteală, îl transformă într-un om candid, bun de jumulit şi expus ca atare celor care vor să profite de el. Dacă există un dram de adevăr în teoria metempsihozei, apoi într-o viaţă anterioară el a fost cu certitudine elefant, un elefant mare şi lesne de păcălit din savana africană.

Fratele său avea accese nejustificate de zgîrcenie; în schimb el este exagerat de grijuliu cu obiectele care-i aparţin. Îşi păstrează, de pildă, îmbrăcămintea nouă o lungă perioadă de timp neatinsă şi se decide cu greu s-o folosească. Apoi, cînd un costum îi place şi se obişnuieşte cu el, îl uzează fără cruţare pînă la scoaterea lui din folosinţă. Tot aşa, faţă de lucrurile din casă are purtări contradictorii, neglijenţa sau atenţia faţă de ele alternînd după cum i se năzare.

În muncă, dar şi în viaţă, îi place ordinea. Nu poate trăi fără să aibă un program, să ştie ce are de făcut azi, mîine, peste o săptămînă, peste o lună, peste un an. Imprevizibilul şi improvizaţia îl neliniştesc, îl indispun, îi reduc capacitatea de acţiune. Trăieşte în permanenţă cu o agendă la îndemînă, pe care o consultă cu rost şi fără rost, notîndu-şi în ea activităţi reale sau posibile. Îi place să considere viitorul ca pe un spaţiu cunoscut şi organizat cu mult timp înainte. Nu poate trăi fără să ştie ora exactă sau temperatura exterioară a aerului şi are în acest scop termometre şi multe ceasornice care trebuie să meargă exact.

Pe de altă parte are gustul perfecţiunii. Proiectele pe care le iniţiază, textele pe care le redactează, corespondenţa pe care o face, chiar şi un obiect neînsemnat pe care-l ambalează – totul trebuie făcut cu grijă, precis, frumos, fără greşeli. Meticulozitatea lui frizează uneori mania. De aici desigur şi gustul constant pentru rechizitele de calitate, care-i dau o stare de bună dispoziţie şi-i ordonează, pare-se, felul de a munci. Pe un plan mai elevat, este exigent în tot ceea ce face şi se cheltuieşte adesea mai mult decît este necesar.

Este totodată un om excesiv. Îi place să spună – şi poate că lucrul e adevărat pentru el – că nu există plăcere decît în exces. În tot cazul, excesul îl defineşte pe deplin. În activitatea lui profesională, ca şi în viaţa particulară, este căşunat şi pasionat, adică la antipodul rutinei şi al blazării. Dacă un asemenea comportament este justificat şi chiar recomandabil pentru marile aventuri ale spiritului sau pentru acţiuni de o însemnătate reală, el este poate mai puţin potrivit în viaţa de toate zilele. Dar cum să-i ceri cuiva să se înflăcăreze pentru treburile importante şi să fie nepăsător faţă de cele mărunte? Cînd îi place o mîncare, omul nostru mănîncă pînă ce cade bolnav; o colonie preferată se împuţinează la repezeală, ca şi lamele de ras; săpunurile şi spuma de bărbierit se topesc văzînd cu ochii; totul trebuie să fie în jurul lui din abundenţă şi din abundenţă cheltuit. Elefantul african trăieşte pe picior mare.

Egoismul lui, care în general se menţine în limite normale, îmbracă uneori forme care contrastează flagrant cu generozitatea de care dă dovadă. Nu este mişcat decît de ceea ce-l atinge pe el şi pe ai săi, şi în primul rînd pe el. Suportă cu greu să fie bolnav şi pentru a ieşi cît mai repede dintr-o asemenea stare apelează la doctori şi mai ales la o farmacoterapie energică. Este adesea un bolnav ipohondru. Nenorocirile din jur îl lasă mai curînd indiferent. Un taifun în Pacific, o catastrofă aeriană, o epidemie care seceră multe vieţi omeneşti sau chiar moartea unui cunoscut sînt percepute gnoseologic şi nu emotiv. Distanţarea lui faţă de asemenea evenimente te face să crezi că parcă e făcut din stofa „străinului” lui Camus. În schimb, o pagină dintr-un mare autor sau un spectacol de calitate îi smulg cu uşurinţă lacrimi. Este în mod evident mult mai sensibil la frumos decît la bine şi rău, purtarea lui ilustrînd parcă formula nietzscheeană potrivit căreia universul nu se justifică decît ca fenomen estetic.

Are oroare de tot ce este artificial şi sofisticat. Nu s-a putut apropia niciodată de oamenii care se dau în vînt după ultima teorie la modă sau se exprimă alambicat şi pretenţios pentru a-şi acoperi lipsa de idei. Snobismul intelectual îi este străin. Îi face chiar plăcere să dezumfle, cînd poate, discursul unui interlocutor pedant. Îl încîntă în schimb oamenii simpli, fie că sînt sau nu produsul unei culturi desăvîrşite, căci dialogul cu ei este totdeauna firesc şi reconfortant, ca o întîlnire cu natura.

Îi place viaţa luxoasă. Vanitatea sa specific grecească postulează o astfel de existenţă: restaurante cu un personal care să-l recunoască, să-l servească cum se cuvine şi căruia să-i dea bacşişuri mari, hoteluri de lux, cu apartamente şi nu cu camere meschine, automobile confortabile. Poate trăi şi modest, aşa cum i s-a întîmplat adesea, dar nu e cu adevărat mulţumit decît dacă persoana sa iese din anonimat şi se bucură de consideraţia publică. De aceea, ca şi francezii, are cultul distincţiilor şi este tare amărît cînd, cu un prilej sau altul, autorităţile uită să-l decoreze. Pe de altă parte, e suficient ca cineva, bărbat sau femeie, să-l laude, să-i evidenţieze personalitatea şi însuşirile, ca încîntarea lui să atingă cote înalte. Slăbiciunea lui este în fond comună majorităţii oamenilor, de vreme ce linguşirea este viciul cel mai răspîndit şi mai uşor acceptat.

Gusturile lui culinare cuprind preferinţe disparate. Iubeşte bucătăria franceză de la Paris la Lyon, ca şi mîncărurile simple, ţărăneşti, pe care le-a îndrăgit în copilărie. După o viaţă diplomatică în care a fost nevoit să suporte tot felul de experienţe gastronomice, o fasole bătută sau o mămăligă cu iaurt şi cu ceapă îi provoacă satisfacţiile cele mai sigure. Are însă oroare de usturoi, care i se pare că miroase a gaz metan, ca şi de miere, a cărei fluiditate lipicioasă îl enervează la culme. În schimb dulciurile de tot soiul sînt pentru el o ispită permanentă. Îi plac unele alcooluri tari, aperitive sau digestive – ţuica, vodca, linţura, palinca, framboise sau williamine. Vreme de aproape patruzeci de ani, a gustat toate felurile de tutun – englezesc, franţuzesc, grecesc, american -, a fumat pipă, ţigarete şi ţigări de foi, mari, mici şi mijlocii, şi nu s-a lăsat de această patimă ticăloasă decît din necesitate. Eleganța sa vestimentară nu e bătătoare la ochi. Preferă cravatele simple şi cosmetica franţuzească şi englezească „for men”. Nu ştie să conducă automobilul şi nici n-a mers vreodată bine pe bicicletă. Nu e vînător, nici pescar, nu face schi, nu joacă tenis, nici şah, nu dansează. Cînd era licean a făcut echitație, scrimă şi a jucat ping-pong, discipline pe care le-a abandonat devreme. Merge pe jos mai mult din necesitate medicală. Nu-i place frigul, nici ploaia, iar vîntul îi sporeşte anxietatea şi proasta dispoziţie. Iubeşte vara cu zilele şi nopţile ei calde.

Gusturile sale literare şi artistice nu au variat foarte mult cu timpul. Îi place să-şi regăsească periodic scriitorii, compozitorii, pictorii, interpreţii preferaţi, nedorind să exploreze alte teritorii. Fiecare receptare este o redescoperire şi operele dragi călătoresc în el altfel de fiecare dată. Obligaţiile sale profesionale de universitar l-au apropiat de timpuriu de veacul al XVIII-lea francez, pe care-l cunoaşte în detaliu. Dintre filozofii Luminilor, a rămas legat de Diderot, de insesizabilul şi fascinantul Diderot.   I-a studitat materialismul şi ateismul, ideile politice, morale şi estetice, a scris adesea despre el şi l-a prezentat cu pasiune tineretului în anii în care preda la Universitate. O pagină din Nepotul lui Rameau sau din Jacques Fatalistul îi provoacă de fiecare dată aceeaşi emoţie intelectuală. A doua mare pasiune este Stendhal. Este veşnic sedus de tumultul şi gentileţea vieţii lui Henry Beyle, de jocul pasiunilor şi al raţiunii, de modernitatea spiritului său, de uriaşa lui artă de romancier. Reciteşte Mînăstirea din Parma sau Viaţa lui Henry Brulard cu o delectare care sporeşte pe măsură ce stările sale sufleteşti se apropie de ale consulului de la Civitta-Vecchia. Dintre români, Caragiale i-a rămas la suflet. Îi plac îndeosebi Schiţele şi Momentele, La Hanul lui Mînjoală şi Kir Ianulea. Le-a tradus, le-a cercetat toate articulaţiile, s-a străduit să le găsească echivalenţele cele mai potrivite în franceză, le-a iubit şi a rămas subjugat pe vecie de forţa şi simplitatea lui Nenea Iancu, acest autor sentimental care-şi ascundea bunătatea sub carapacea rîsului. Recent, l-a descoperit pe Gabriel Garcia Marquez şi crede, pe bună dreptate, că Un veac de singurătate este unul dintre marile romane ale lumii. Vede în Marguerite Yourcenar, cea din Memoriile lui Hadrian, un remarcabil moralist clasic. De la o vreme, lecturile sale curente se îndreaptă spre analizele şi memoriile politice contemporane, cînd nu se opresc la amintirile vreunui actor sau cineast. Astfel, consideraţiile lui Kissinger şi Willy Brandt, Nixon sau Pompidou stau în biblioteca sa alături de confesiunile lui Bunuel sau ale Marlenei Dietrich.

Pasiunea lui pentru cinema – maladie contractată în timpul copilăriei – nu s-a atenuat cîtuşi de puţin cu vîrsta. Este un consumator nesătul de filme româneşti şi străine, bune şi rele, vechi şi noi. Vede, ca şi Aragon, în iubirea pentru cinematograf o speranţă de a putea, cu fiecare film, reîncepe viaţa. A fost uneori ispitit să facă cronică de film, dar în fața stilului gogorițos al criticii de azi s-a lăsat păgubaş. În muzeul lui secret stau, fără riscul de a fi detronaţi, trei creatori cu care are afinităţi temperamentale şi estetice: Bunuel, Orson Welles şi Fellini. A păstrat pentru cinematograful mut o admiraţie care nu face decît să crească cu timpul. Nu se pricepe prea bine la pictură, dar este subjugat de impresioniştii francezi. La Orangerie există un portret al lui Wagner pictat de Renoir, pentru care s-ar compromite furîndu-l. În muzică, a rămas din copilărie cu o veneraţie pentru Bach, Beethoven, Brahms şi Wagner. Dar preferatul său rămîne Mozart, Mozart oricît şi oricînd. Opera, pe care a frecventat-o de copil, îi provoacă un sentiment de plăcere şi de ridicol pe   măsura   discordanţei   frecvente   dintre absurditatea libretto-ului şi frumuseţea partiturii muzicale. În stilul „bel canto” îi iubește pe Verdi și pe Rossini și ascultă adesea corul din Nabucco sau aria lui Don Basilio despre calomnie. Jazz-ul vechi american, de la Dixieland la Duke Ellington, Sidney Bechet, Count Basie, Benny Goodman şi Armstrong, l-a cucerit de multă vreme, coexistînd paşnic la el acasă cu Brassens, Montand, Trenet şi Edith Piaf.

Părerile lui despre interpretarea clasicilor contravin tendinţelor actuale exprimate de o generaţie care vrea să inoveze cu orice preţ. Marile creaţii clasice – crede el – trebuie servite cu umilinţă şi cu rigoare. Nu ne este permis să facem ce vrem cu ele, de dragul aşa-zisei actualizări. A scoate praful de pe o operă dramatică din veacul al XVII-lea, de pildă, nu înseamnă s-o joci pe patine şi s-o „modernizezi” prin tot soiul de scălîmbăieli; înseamnă a extrage pur şi simplu toate implicaţiile pe care le oferă textul, în contextul lui natural, adică cel istoric. Rigoletto transpus în lumea racket-ului din Chicago poate amuza, dar nu convinge. De asemenea, a o obliga pe Mița Baston, caracterizată de Caragiale drept „curăţică”, să-şi spele jegul de pe picioare într-un lighean dubios este un gest naturalist cras care nu aduce nimic nou şi pe care Nenea Iancu săracu’ l-ar fi taxat de moftologie. Actualitatea clasicilor este posibilă şi necesară, în măsura în care regizorii şi interpreţii reuşesc să redea din creaţiile trecutului semnificaţiile pe care ele le conţin şi nu altele care le sînt străine. Actorii contemporani joacă modern, iar însuşi jocul lor este o garanţie că piesa nu va avea un aer de vetustate. Hamlet interpretat odinioară de Nottara şi cel jucat azi de Ştefan Iordache nu mai sînt, în mod obiectiv, acelaşi lucru. Regia şi interpretarea pot moderniza spectacolul, fără să fie nevoie de tot felul de soluţii exhibiţioniste şi de căutări forţate, printre care, bunăoară, transplantarea operei în epoca noastră. Oamenii secolului XX pot înţelege foarte bine tragedia lui Othello în contextul ei istoric, aşa cum a conceput-o Shakespeare, adică cu costume de epocă, cu decor de epocă şi cu respectarea deplină a textului. Nu e nevoie să facem din Othello un magnat din Wall Street, din Iago un mic bancher invidios, iar din Desdemona moştenitoarea ingenuă şi blondă a unui mare fermier texan… La noi, ca şi peste hotare, regizorii sînt, din păcate, deseori orbiţi de un teribilism dăunător interpretării corecte a clasicilor. Sub pretextul că vor să treacă cu aspiratorul peste paginile textului, ei îşi permit tot soiul de licenţe şi de inovaţii de prost-gust, adesea scatologice, fac psihanaliză şi expresionism unde nu este cazul şi merg chiar pînă la amputarea masivă a textului. Karajan sau Celibidache ar putea oare să interpreteze simfonia a IlI-a de Brahms fără andantele din partea a doua? „Trebuie să slujim muzica, nu să ne slujim de ea”, obişnuia să spună Dinu Lipatti. Principiul este valabil pentru toate artele, în măsura în care, iubind opera pe care vrem s-o interpretăm, tălmăcim cu fidelitate intenţiile autorului şi nu i le împrumutăm, vrînd-nevrînd, pe ale noastre. Dar la urma urmei trebuie să ştim ce urmărim: dacă vrem să realizăm un spectacol a cărui frumuseţe modernă să rezulte din unitatea şi autenticitatea stilului sau dacă vrem doar să se vorbească cu orice chip de originalitatea şi îndrăzneala soluţiilor noastre de regie. În sfîrşit, prezenţa clasicilor în cultura contemporană nu trebuie să se reducă la pretexte de regie. Shakespeare sau Moliere nu pot deveni cobai. E nevoie de prezenţa lor în repertoriul permanent al marilor teatre, după cum concertele nu se pot lipsi de Bach, de Mozart, de Beethoven, de Brahms sau de Wagner. Sînt valori perene care permit o largă şi permanentă educaţie estetică a publicului şi fără de care nu poţi trăi decît greu şi urît.

Cu toată firea sa de om curios şi extravertit, ştie să păstreze un secret şi să acţioneze cu discreţie într-o problemă sau alta, însuşiri de altfel indispensabile pentru un diplomat.

Este sensibil la soarta tainică a lucrurilor, care se supun orbeşte voinţei oamenilor şi, mai presus de aceasta, hazardului. Ele circulă dintr-o ţară în alta, cutreieră uneori continente, trăiesc în casele unor oameni necunoscuţi a căror existenţă nici măcar nu o puteau bănui cînd s-au născut, de multe ori le supravieţuiesc, alteori mor repede în indiferenţa generală. Oamenii pot fi conştienţi de viaţa care le-a fost hărăzită, o pot accepta sau încerca s-o schimbe. Obiectele nu o pot face, ele îşi suportă cu stoicism destinul, deşi poartă în ele priceperea şi pasiunea oamenilor care le-au zămislit. Se nasc, trăiesc şi mor pe tăcute. Obiectele sînt partea nefericită şi resemnată din noi.

Este fidel în mai toate manifestările vieţii. Statornicia se împleteşte de altfel foarte bine la el cu comoditatea şi tabieturile. Are un număr mic de prieteni pe care nu ar vrea pentru nimic în lume să-i schimbe, să-i piardă sau să-i înmulţească. Este fericit cînd îi întîlneşte, dar poate trăi fară să-i vadă lungi perioade de timp, iar sentimentele lui faţă de ei nu se alterează. „Ochii care nu se văd se uită” este o zicală care nu i se potriveşte. Îi regăseşte totdeauna cu aceeaşi bucurie şi reia dialogul de unde l-a întrerupt. Îşi iubeşte prietenii în chip dezinteresat, făcîndu-le, cînd poate, servicii şi neaşteptînd din partea lor un tratament similar. Le scuză defectele şi le motivează greşelile, chiar cînd este conştient că ei nu o merită. Îi place să se amuze şi să bîrfească împreună. Doreşte să-i regăsească mereu aceiaşi şi să discute cam despre aceleaşi lucruri. Repetiţiile nu-l supără, dimpotrivă îi sporesc buna dispoziţie. Îi imită adesea, în prezenţa sau în lipsa lor, ceea ce constituie forma cea mai amicală de a-i vorbi de rău. Îi vede totdeauna în acelaşi fel, chiar cînd îl dezamăgesc. Trebuie ca motivul supărării să fie prelungit şi puternic pentru ca prietenia pe care o purta cuiva să se irosească şi să fie înlocuită de o afabilitate ironică. Astfel de cazuri sînt cu totul excepţionale. Elefantul african nu este rancunier şi e gata să ierte sau să treacă cu vederea o nemulţumire pentru a se putea juca din nou cu amicii săi. Nu face teorii despre prietenie, dar este prieten, în sensul în care acest sentiment înseamnă o afecţiune permanentă, naivitate, dăruire şi distanţare.

Adeziunea lui politică vădeşte aceeaşi fidelitate. A intrat, după 23 august în Partidul Comunist Român cu entuziasm şi sinceritate, fiind hotărît să părăsească centru totdeauna lumea în care se născuse. Unii au văzut pe-atunci în acea adeziune un act de oportunism, luîndu-i vanitatea drept nesinceritate. A fost pedepsit pe nedrept şi a suferit foarte tare să constate că oamenii către care se îndreptase cu mîinile curate îl respingeau şi-i născoceau tot soiul de culpe. Era vremea în care etichetele infamante se fabricau la repezeală. Timp de treisprezece ani cît a stat în afara partidului, s-a considerat tot membru de partid. A avut tăria să meargă mai departe şi să dovedească, prin fapte, onestitatea sa politică şi sinceritatea opţiunii sale, care nu putea varia după cum bătea vîntul. A fost ani de zile plecat peste graniţă în ţări ispititoare pentru foarte mulţi. Băiatul de bani gata de dinainte de război era imunizat la asemenea tentaţii şi Ie-a rezistat fără nici un efort sau merit. Cu timpul, pe măsură ce se acumulau greşelile ireversibile săvîrşite de Partidul Comunist Român şi de conducătorii săi, a căpătat distanţarea care i-a permis să distingă între filozofia marxistă şi „socialismul real”, condamnat la eşec. Continuă să creadă însă că, cel puţin pînă acum, materialismul dialectic oferă cea mai logică şi mai coerentă explicaţie despre natură și societate.

Mai crede că iubirea de ţară nu poate fi apanajul unui anumit grup social, ci este mai curînd o chestiune de fibră morală şi intelectuală. Pentru el, ţara este o stare cenestezică permanentă: este aerul dulce şi mirosind a praf, ca nicăieri în lume, din nopţile verii bucureştene, este natura românească şi felul de a vorbi al oamenilor, este oraşul în care s-a născut sau, bunăoară, plînsul care-I podideşte cînd vede tricolorul ţării înălţîndu-se la o competiţie sportivă internaţională, sînt tabieturile sale şi multe alte lucruri mici şi mărunte de neînlocuit. Iubirea lui de ţară este în fond fidelitatea faţă de el însuşi. Cînd eşti înzestrat cu o asemenea statornicie, suporţi infinit mai bine prostia unora şi răutatea altora, ştii mai bine ce eşti şi încotro te îndrepţi. Munca, patriotismul şi adeziunea la ideile de stînga i-au modelat personalitatea şi au dat un sens existenţei sale. Politica a devenit astfel modalitatea cea mai gravă a fidelităţii sale.

Femeile nu au încetat să joace în viaţa lui un rol important şi i-au dat prilejul să fie fidel faţă de diversitatea lor, adică inconstant. De copil a fost obsedat de frumuseţea trupului feminin. A rămas un adolescent care a păstrat de-a lungul vieţii o curiozitate intactă. S-a îndrăgostit la repezeală, cu înflăcărare şi fără discernămînt, de femeile frumoase pe care le-a întîlnit şi chiar de unele mai puţin frumoase, care aveau, în închipuirea sa, un anumit farmec. Blonde, brune şi roşcovane, naturale sau vopsite, femei înalte sau   mai scunde, femei gracile sau puternice i-au plăcut deopotrivă, indiferent de statutul social, de meseria sau de nivelul lor intelectual. A evitat, ce e drept, să se îndrăgostească de nevestele prietenilor, chiar dacă era tentat s-o facă. Este şi-acum invidios pe orice bărbat care este însoţit de o femeie frumoasă şi pe care el nu o poate cuceri. A confundat toată viaţa iubirea-pasiune cu iubirea-fizică şi nu i-a plăcut să se îmbarce în aventuri sentimentale din care farmecele fizice ale partenerei să lipsească. Iubirile sublimate îi sînt străine şi crede, în mod greşit, că ele nu sînt bune decît în literatură pentru a hrăni povestea Eloizei şi a lui Abelard sau scrisorile Călugăriţei portugheze. Cu unele excepţii, temperamentul său de o deplorabilă facilitate meridională reduce, din păcate, iubirea la contactul, mereu nou, dintre două epiderme. O asemenea concepţie vulgar epicureană despre dragoste a constituit călcîiul lui Ahile al elefantului nostru, care a avut de suferit toată viaţa de pe urma vagabondajului său erotic. În funcţie de interesele şi mai ales de calitatea partenerelor, legăturile lui s-au soldat cu eşecuri multiple, care s-au datorat în principal lipsei lui de selecţie. S-a însurat de patru ori, nefiind fericit decît a patra oară. Cu vremea, pare să fi dobîndit mai multă înţelepciune, deşi nu se poate în nici un chip abţine să se uite după femei, pe care nu încetează să le găsească sau frumoase sau atrăgătoare sau cel puţin interesante şi avînd „un nu ştiu ce”… Cînd o asemenea purtare îi sare prea mult în ochi soţiei sale, el se justifică cu candoare: „Ştii, are ceva din tine!” A evitat pînă acum să devină un bătrîn libidinos în toată puterea cuvîntului, dar nici mult nu mai are, dacă inteligenţa şi distanţarea cu care l-a înzestrat natura nu-l vor feri de o asemenea degradare. Jocul imaginaţiei sale, care este încă viu, îl va salva poate din această ananghie, de vreme ce, asemenea lui Archibald de la Cruz, eroul lui Bunuel, va fi mult mai comod pentru el şi mai bine pentru respectabilitatea sa socială să-şi închipuie noi aventuri sentimentale decît să le aibă cu adevărat.

Natura îi este aproape mai ales prin animale. Iubeşte în special cîinii, pisicile, caii şi, deşi ştie că nu e cu putinţă, îşi doreşte să aibă numai pentru el un pui de felină, indiferent de specie – leu, tigru, jaguar, leopard sau panteră. În general, găseşte în frecventarea puilor de animale o încîntare copilăroasă pe care nimic nu o poate egala. Cîinii şi pisicile îi sînt companioni de o fidelitate absolută, superioară celei umane. Îl emoţionează suferinţa animalelor pe care sofia sa caută totdeauna s-o aline. Nu a priceput multă vreme de ce mila sa mergea doar către acele specii care puteau emite, într-un fel sau altul, un strigăt de durere. Roger Caillois i-a explicat odată că nu sîntem sensibili la durerea animalelor sau a insectelor care nu-şi pot manifesta sonor suferinţa. Cine se Înduioşează într-adevăr de durerea unui gîndac strivit de o talpă indiferentă sau de zvîrcoleala unui peşte în undiţa călăului său? E suficient însă ca un viţel sau un cîine, de exemplu, să geamă de durere ca să ne simţim implicaţi. Recunoaştem în acest semnal semnalul pe care noi înşine îl emitem în împrejurări similare şi ne emoţionăm; simpatia noastră faţă de fiinţa care suferă ia naştere imediat. Iubeşte toate animalele, frumoase sau urîte. Preferă adesea cîinii corciţi celor cu pedigree, spre deosebire de parveniţii care nu acceptă să aibă decît animale de rasă şi nu încetează să huiduie şi să azvîrle cu pietre în javrele vagabonde. Nu poate suferi, pe de altă parte, concepţia utilitară pe care unii, şi în special ţăranii, o au despre animale, care merită să fie iubite doar atîta timp cît dau produse folositoare omului sau îl servesc într-un fel oarecare. Se înfurie de asemenea cînd aude în jurul lui că o casă cu copii nu trebuie să aibă animale, din motive, pare-se, de igienă. Crede că a fi cu adevărat civilizat şi uman înseamnă a iubi şi animalele. Copiii trebuie educaţi de mici în dragostea de natură şi de vietăţi, altfel ei vor rămîne nişte animale de-naturate, adică scoase din natură. Îi sînt dragi toate peisajele naturale – marea şi muntele -dar preferă parcă dealurile şi pădurile copilăriei, mai blînde şi mai liniştitoare. Cu toate că a trăit multă vreme la ţară, a rămas un citadin şi resimte o mare delectare să-şi petreacă timpul la o cafenea sau la o grădină de vară. Este de preferinţă sedentar, deşi îi place vacanţa ca mijloc de refacere a forţelor.

Ideile sale religioase sunt inexistente. Chiar şi în adolescenţă era indiferent în materie de credință. Aparține acelei categorii de români care văd în practicile bisericeşti un ansamblu de cutume tradiţionale din care nu emană nici o emoţie. Pentru el preotul ortodox din mediul rural este un ţăran învăţat, cu nevastă, copii şi acareturi; bisericile, mirosind plăcut a ceară şi tămîie, un loc în care oamenii se adună pentru a practica obiceiuri înrudite cu folclorul. Crede de altfel că, spre deosebire de sufletul slav, acest neam mai realist şi mai pragmatic nu a extras din ortodoxie o mistică şi o metafizică. Cu câteva admirabile excepţii care confirmă regula (Blaga, Voiculescu, Eliade), literatura noastră se axează pe două mari dominante: istoria şi natura. Ceea ce face – între paranteze fie spus – atît de anevoioasă transplantarea ei în alte limbi. Într-o astfel de operaţiune se iroseşte mai totdeauna specificul ei legat mai mult de expresie decât de idei. Materialismul mecanicist al secolului al XVIII-lea francez şi materialismul dialectic şi istoric l-au condus repede de la scepticism la ateism. Nu crede bineînţeles în nemurirea sufletului, raliindu-se agumentării dragului său Diderot, care spulbera iluziile mareşalei de Broglie asupra vieţii viitoare: „Dacă credeţi că vom vedea, cînd nu vom mai avea ochi; că vom auzi, cînd nu vom mai avea urechi; că vom gîndi, cînd nu vom mai avea cap; că vom iubi, cînd nu vom mai avea inimă; că vom simţi, cînd nu vom mai avea simţuri; că vom exista, cînd nu vom mai fi niciunde; că vom fi ceva, fără întindere și fără loc, atunci sînt de acord cu viaţa viitoare.”

Moartea nu-l preocupă în mod deosebit şi nu-l mspăimîntă decît în măsura în care ea riscă să fie precedată de suferinţa fizică şi de degradarea trupului. Speră totuşi că lucrurile se vor petrece relativ ușor şi că trecerea de la existenţă la nefiinţă va fi un moment lesne de depăşit. Îi place în această privinţă să-l citeze adesea pe Stendhal: „Moartea pentru majoritatea oamenilor este un cuvînt aproape lipsit de sens. Suferi, eşti uimit de senzaţiile stranii care survin, şi deodată nu mai suferi, a trecut totul, ai murit. Aţi trecut vreodată cu vaporul pe sub podul Saint-Esprit, pe Ron, lîngă Avignon? Toată lumea vorbeşte de el din vreme şi cu multă spaimă; în sfirşit îl ai în faţă la o anumită distanţă, dar deodată vaporul e luat de curentul apei şi într-o clipă vezi podul în urma ta…”. Sentimentul morţii nu-i prilejuieşte prin urmare mari stări de anxietate. Ceea ce-l chinuie cu adevărat este faptul că nu va lăsa după el nici o urmă puternică, nici o faptă, şi nici măcar o progenitură care să-i perpetueze, o vreme, amintirea. Uitarea care se va aşterne peste numele lui este o sursă de amărăciune, generată în fond de conştiinţa că, în tot ceea ce a înfăptuit, nu a putut atinge culmile desăvîrşirii”.

 

 

 

 

62 Responses to “Valentin Lipatti, „Strada Povernei 23””


  1. 1 T-Rex mai 5, 2016 la 2:57 pm

    In cele mai multe cazuri bogatia facuta din smecherii inseamna decadere morala in toate formele. Doar sa il vezi pe Burci cum arata si iti dai seama ca asta a facut toata viata: smecherii. Dupa inchiderea fabricii de vagoane 4000 de oameni au ajuns pe drumuri. A avut Burci vreo problema de constiinta cu asta? Si citi altii ca Burci au procedat si procedeaza in continuare la fel?

    Baietii „intreprinzatori” au vazut iesirea din comunism ca o oportunitate imensa ca sa se ajunga pe spinarea celor care nu aveau acces ca ei. Mai toti provin din zona securista si a elitelor foste comuniste. Pe urma au dat anti-comunistii lui Basescu de gustul puterii si a banilor si s-au infruptat.

    Tuturor acestor lichele li s-a rupt de tara, si de popor. Au manipulat politicieni si noi securisti si au facut aceste mega-gasti. De aia au si scos „subminarea economiei nationale” din codul penal. Ca sa poata sa o submineze in liniste. Intrebati-l pe dl Magureanu, dar si pe securistii sefi de azi. Dl. Ungureanu pare ca stie foarte bine care sunt metodele securiste, deci poate ajuta.

    Concluzie 1: capitalismul neo-liberal, si variatiile „model Dimbovitza” dauneaza omului.

    Concluzie 2: eu as cere prin noi legi acestor tradatori sa scoata banutii luati de la popor, si sa refaca toate unitatile indistriale pe care le-au distrus. Asa s-ar reface si economia cu capital romanesc.

  2. 2 ancapad mai 5, 2016 la 3:37 pm

    multumesc; foarte frumos; ati avut dreptate: a meritat lectura; si mai cred ca Valentin Lipatti insusi radea cand scria; scria si radea …; iar pe mine m-a eliberat de frica de a-mi marturisi public pasiunea; pentru rechizite …; este exact si intocmai cum a descris-o el: atotcuprinzatoare si irepresibila.

  3. 3 Doru Coarna mai 5, 2016 la 3:41 pm

    Mii de scuze dle Nastase, dar n-am rezistat pana la sfarsit…

    Insa am gasit ceva cu mult mai amuzant, am vazut pe RTV ca Ponta este in campanie electorala! Asa, de capul lui, fara alegeri, probabil ca sa nu le piarda iar… Ieri era, tot acolo, viitor sef la Camera, iar azi am aflat cu stupoare ca nu, ci ca va fi iar premier!

    Deci au comis-o pe muteste, au modificat constitutia astfel ca premierul sa se aleaga intr-o campanie electorala secreta si uninominala, nu?

    Acum, Dvs il cunoasteti foarte bine si am vrea si noi cateva detalii, n-are ce face, se plictiseste, a ramas singur acasa, si-a pierdut cheia locuintei, sau ce?

    OK, daca-i doar atat putem intelege, la urma-urmei de vina sunt cei de la TVR care ne inunda de luni buni cu titluri din Razboiul Stelelor, intoarcerea lui Ponta (Jedi), razbunarea lui Ponta (a fantomei, in orig.), titluri la care nici Diaconescu n-a ajuns odinioara, la OTV-ul sau…

    Cat insa il priveste, zilele astea a plouat enorm si va amintiti barcuta de cauciuc, fa Doino si edecarii de la SPP, asa ca acum e momentul, e o noua sansa!

    Plus „Ponta salveaza sinistrati” si „Intoarcerea navigatorului”- le scriu ca sa aiba de unde alege cei de la RTV…

    PS. Le-am scris aici colegilor dupa alegerile din 2014 ca ne-a trecut glontul pe langa cap, dar au sarit ca arsi! Eu insa i-am iertat, ii iert pe toti, abia pierdusera alegerile…
    Dar totusi, cam cum ar fi fost?

  4. 4 Mihaela Erika Petculescu mai 5, 2016 la 4:02 pm

    O personalitate complexă şi inevitabil contradictorie, acest Levantin iubitor de plăceri lumeşti, însă – mai presus de toate – un veritabil intelectual de stânga, credincios până la moarte idealurilor umaniste vehiculate de vechea stângă franceză. Dacă a colaborat sau nu cu Securitatea, dacă a condus sau nu Serviciul D specializat în dezinformare este nerelevant : alături de Titulescu care, de la tribuna Ligii Naţiunilor, s-a luptat pentru folosirea dreptului în relaţiile internaţionale, alături de Gafencu care a avut curajul să-l înfrunte pe Molotov la Kremlin, Valentin Lipatti este diplomatul român ce a reuşit să impună – în cadrul pregătirii şi finalizării ( 1972-1975 ) Conferinţei pentru securitate în Europa (CSCE) – principiul tratamentului egal al tuturor statelor, indiferent de mărime, principiu folosit şi astăzi de OSCE în stabilirea dialogului est-vest.

  5. 5 Doru Coarna mai 5, 2016 la 4:06 pm

    Un Minut! Atat a trecut, un singur minutel dupa ce am postat mai sus si aflu ca premierul Turciei se retrage… Poate stie cineva cum sa-l anunte pe Viorel, acum inteleg si campania, si refuzul, erau pt uzul lui Erdogan probabil…

    Oare stie si turceste? Colegii?

    Zau ca asta ar fi de pomina! Cat s-a zvarcolit Basescu sa devina presedinte in alta tara, Moldova, si sa vezi ca-i ia fatza Ponta, devine premierul Turciei!
    Eee?

    Mai ramane Iohannis la Germania, si desigur, Vanghelie in SUA caci aici i-au refuzat candidatura in Ferentari iar Trump e periculos rau, e d-ala, globalist…
    Despre limbile vorbite, desigur, nu mai are sens sa mai intreb…

  6. 6 Criticos mai 5, 2016 la 4:38 pm

    N-a trebuit să fac niciun efort spre a citi până la capăt. Am parcurs textul cu un interes viu până la capăt. Mi-am amintit că un autor francez opina că autenticii oameni de stânga provin cele mai adesea din aristocrație. Greu trebuie să-i fi fost. Reflectând asupra a ceea ce viața v-a oferit până astăzi, mi-am întărit convingerea că un plebeu vulgar ca chiorul (și atâția alții ca madama cu coafura lăcuită și eleganță de slujnică de locantă de la ÎCCJ) nu v-au iertat niciodată cizelarea intelectuală aristocrată.

  7. 7 cornel mai 5, 2016 la 5:58 pm

    Multumesc mult, Domnule Adrian Nastase.

  8. 8 T-Rex mai 5, 2016 la 6:14 pm

    Imi pare rau, dar nu am apucat sa ajung la Fundatie. Am stat foarte scurt, si am inteles ca dl. Nastase era plecat din tara. Ramine pe altadata. De altfel, atmosfera politica acolo era foarte incarcata. La suprafata lucrurile par frumoase, dar daca te uiti mai atent sub poleiala e mult prea multa mizerie adunata, iar „curatenia” o fac bruxelezii cu maturici mici-mititele-minuscule de import in asa fel incit fondurile europene nefolosite de Romania sa poata fi usor „maturate” spre tarile UE care sunt nevoiase: Germania, Olanda etc.

    Spalarea rufelor in public intre Kovesi „Justitie” si Ungureanu „Servicii” mediata de Iohannis a fost un „show” care arata a cita oara cit de slabe sunt institutiile „de forta” ale statului atunci cind trebuie sa lucreze in interesul Romaniei. Ce pare a fi conspiratie…este probabil conspiratie.

  9. 9 ZeV mai 5, 2016 la 6:28 pm

    liviu bejan
    mai 5, 2016 la 9:31 am

    Domnule Liviu Bejan, oare nu este insuficient motivata decizia unui om de a deveni politician prin acest ,,facem ce putem” ?
    Oare nu ar trebui ca un politician sa faca ce trebuie ?
    Repet intrebarea (valabila si pentru ceilalti colegi dispusi sa o ia in serios):
    De ce in Romania nu se adopta legea lobby-ului ?

  10. 10 ZeV mai 5, 2016 la 7:05 pm

    miron1947

    Asa este, dar DNA primeste un sprijin puternic si din partea unor ofiteri acoperiti din presa.
    Iata, cazul recent al firmei romanesti care livreaza dezinfectanti in spitale , mai mult, exporta cantitati foarte mari, contribuind la echilibrul balantei de plati si la venitul bugetar. Nu le-a reusit cu un alt producator roman (Bradet n.r.), au cautat o alta firma romaneasca de care ,,sa agate” asazisele ,,tare ale sistemului”. Totul pentru a compromite imaginea sistemului de sanatate, de urgenta si a imaginii tuturor ministrilor politici anteriori (in special a domnului Banicioiu – dupa parerea mea, cel mai bun ministru al sanatatii de pana acum).
    Asta este….cand esti dezinformat si nu poti procesa manipularea, tragi concluziile pe care le doresc papusarii.
    Daca ar fi fost, semnificativ, ceva in neregula, crede cineva ca se putea livra o asemenea cantitate in tara si peste hotare, fara sa se vada o eventuala frauda sistematica in dimensionarea concentratiei, atatia ani ?
    Jurnalisti retardati bat campii cu…diluarea substantei active de ,,10 ori ” (sic!). In realitate, asa trebuie folosita substanta: DILUATA, INTR-O ANUME CONCENTRATIE, CONFORM STANDARDELOR INTERNATIONALE.
    E ca si cum, intr-un laborator, s-ar folosi acid sulfuric in stare pura, pentru diversele combinatii chimice. Dar acest acid, de regula, se utilizeaza DILUAT. Altfel, chiar si contactul olfactiv cu substanta, te poate intoxica instantaneu. Nu trebuie multa scoala ca sa-ti dai seama ce urmareste aceasta jigodie de presa tabloida numita Tolontan.
    Sa creeze o tema falsa de campanie, asociata temei de fond si fara fond numita ,,lupta anticoruptie”. Veti vedea ca dreptacii vor marsa la satietate pe aceste teme, chiar cu riscul sacrificarii guvernului tehnocrat. Nu-i intereseaza de Ciolos, oricum, acesta este un guvern – turnesol destinat sa coaguleze voturile in zona partidelor de dreapta afiliate PPE.
    Personal, felicit medicii si asistentii din Romania pentru tot ce fac pentru a salva vieti. Dar acesti oameni nu sunt (si) dumnezei. Fie si daca privim la ce se intampla in America:
    Pe locul trei la mortalitatea anuala se situeaza malpraxisul si infectiile din/in spitalele americane.
    Dar atentie: cand un bolnav (mai ales unul cu arsuri extinse) are sistemul imunologic grav alterat, chiar si o banala bacterie de pe piele, sau din tubul digestiv, poate deveni mortala, iar antibioticele devin frectii la picior de lemn. Dr. Streinu Cercel a explicat limpede…dar cine are urechi sa auda si minte sa inteleaga ? Traim in Romania si asta ne ocupa…..

  11. 11 Luminita Arhire mai 5, 2016 la 8:07 pm

    @Doru Coarna, mai 5, 2016 la 3:41 pm

    Prietene…prietene… ştiţi cum e cu ironia? Nu prea se învaţă…te naşti sau nu te naşti priceput la treaba asta. Iar cel care nu s-a născut cu acest „dar”, e bine să nu încerce, la maturitate, ca să vadă cum este… că e ca şi cum un bărbat cu numărul 45 la pantofi încearcă să probeze, rezemat de-un gard, un pantofior numărul 36, cu toc de 12 centimetri şi fundiţă pe bareta de deasupra câlcâiului. A, nu era ironie, era doar miştocăreală? Îmi pare rău, nici la capitolul ăsta nu sunteţi chiar premiant…

    P.S.Dacă vă încălzeşte cu ceva, nici Victor Ponta nu stă cine ştie ce bine la capitolul ironie. La miştocăreală, hai, mai treacă-meargă…Dar el are şi alte calităţi, şi i se iartă…

  12. 12 serbanfl mai 5, 2016 la 8:09 pm

    Mă alătur celor ce se bucură și mulțumesc pentru această aducere aminte.
    Mărturisesc nu am prins skepsisul acestui articol.
    Vreau însă să fac paradă de cultura mea privind spectacolul teatral și acordul deplin cu formulările domnului Valentin Lipatti privind „actualizările”, / „modernizările” aduse teatrului clasic. Așa că nu pierd ocazia de a declara că m-a deranjat enorm viziunea regizorală a lui silviu purcărete care l-a pus pe Ștefan Iordache să rostească una dintre cele mai celebre replici din teatrul universal: „Dau un regat pentru un cal”, în maniera în care, la vremea respectivă, pe strada Covaci, țiganii te abordau soptind în colțul gurii: „Îți dau un kent”, frecând-și degetul mare de arătător și mijlociu.

  13. 13 Laurent Scribald mai 5, 2016 la 9:13 pm

    Delicioasa lectura cu parfum de vremuri demult apuse. Multumesc!

  14. 14 Spiridus mai 5, 2016 la 9:20 pm

    Și ce cursuri…, cu totul excepționale, ținea la universitate…
    Iar dacă n-a fost ofițer de informații, păcat! Ar fi fost, evident, o consistenta valoare adăugată.

  15. 15 Adrian B. mai 5, 2016 la 9:43 pm

    @ serbanfl

    când o sa te concedieze d-ul Ponta am sa-ti dau eu un polonic si te angajez la mine . Pe acelasi post . In acest fel o sa poti si verifica daca-s baiat sau fata .
    Am mai observat la d-voastra ca sunteti foarte familiarizat cu reclamatiile si cu scrisorile deschise …

  16. 16 Adrian B. mai 5, 2016 la 10:00 pm

    @ miron

    Da , aveti dreptate partial ! Vinovati de situatia mediului de afaceri din Romania sunt campaniile derulate de DNA ( de arestare a elitelor economice romanesti ) , legile idioate si taxele aberante initiate de trinomul de incompetenti Basescu – Boc – Ponta , campaniile derulate de ANAF de hartuire si terorizare a intreprinzatorilor romani , etc.
    Cresterea economica de care vorbiti este doar in mintea d-voastra ( si a lui Zev ) si in statisticile mincinoase ale INS care coafeaza orice cifre i se ofera .

    http://incont.stirileprotv.ro/social/la-fiecare-firma-noua-alte-doua-se-inchid-romania-campioana-regionala-la-insolvente.html

    http://www.realitatea.net/un-om-de-afaceri-din-pitesti-s-a-spanzurat-dupa-un-control-al-anaf_1798024.html

  17. 17 T-Rex mai 5, 2016 la 10:18 pm

    Imi pare rau, dar guvernanti dau un renume rau termenului de „tehnocrat”. Tehnocratia tine de faptul ca esti specialist intr-un anumit domeniu. Ori acolo nu conduce tehnocratia ci prostocratia.

    Dar chiar daca revine dl Ponta cu un guvern PSD, situatia internationala este atit de proasta ca e greu de anticipat ca un asemenea guvern va pune din nou Romania pe aceiasi directie buna pe care a pus-o dl Ponta in trecut.

  18. 18 Fragmentarium Politic mai 5, 2016 la 10:52 pm

    O direcție cețoasă: “Reforma” culturii. Revin culturagii?

    Locul lasat liber la Cultura de Vlad Alexandrescu (GDS), in urma unui management dubios (v. scandalul de la Opera) si a unor talente elitiste prin care fostul ministru a ales sa plece din functie (denunturi si santaje/conditionari duhnind a securism), a fost ocupat, miercuri, de Corina Suteu.

    Cu prilejul depunerii juramantului de investitura ca ministru al Culturii, Corina Suteu a declarat ca in mandatul ei vor exista “continuitate” si ”o corelare mai stransa intre obiectivele reformatoare si resursele aflate la dispozitie”. In acelasi cadru, presedintele Klaus Iohannis a afirmat despre cultura ca aceasta “are nevoie de reformă, nu de reformită, are nevoie de decizie, dar nu de impunere a deciziilor”.

    Reforma este, asadar, cuvantul de directie pentru cultura, impartasit ca o urgenta de catre ambele palate ale puterii executive, liberal si tehnocrat. Termenul ca atare este insa foarte vag, putand acoperi foarte multe intelesuri. Din aceasta imensitate cetoasa au aparut culturnicismul comunist si culturagismul neoliberalist, de care cultura s-a lovit ca de niste aisberguri. Culturagismul neoliberalist a fost politica de falsa reforma din deceniul basescianismului, in care culturagii au afisat interes pentru cultură doar din dorința de a obține profituri materiale.

    Oare se vor napusti culturagii din nou asupra culturii, dornici de profituri si privilegii grase, trase din banii publici, de congrese, simpozioane, expozitii, cu diurnele si alocatiile aferente, in care sa straluceasca cumetriile politice, interesele personale si de grup inchis? Vor reveni cosmopolitii, dadaizatorii si rupatorii de mostenirea culturala, de caracteristicile distincte ale societatii (cum defineste UNESCO cultura), vor cunoaste o noua voga culturagii neoliberalisti, carora le pute tot ce este etnic, national, romanesc?

    Retorice sau nu, intrebarile isi pot afla raspunsurile urmarind linia “sangelui albastru” al neoliberalistilor din cultura romaneasca. Noul ministru al Culturii a fost director al ICR New York, pe vremea cand Institutul Cultural Roman era condus de Horia Radu Patapievici (GDS). Acesta din urma a fost acuzat la Timisoara (v. revista Flacara nr. 1/2002) de anti-romanism si ofensa adusa poetului national Mihai Eminescu, pe care l-a considerat ca nemaifiind recept, pentru ca este “politic incorect”.

    Mai inainte, HRP isi facuse cunoscut un adevarat program antiromanesc si anticultural (v. Politice, 1996), in care a scris, printre altele: – “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (p. 63) – “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (p. 64). Culmea cinismului a fost cand acest contraexemplu de promotor al culturii si limbii romane a fost chemat de Basescu sa conduca ICR, iar ulterior l-a propus premierului Ponta sa fie decorat (ceea ce, pe buna dreptate, nu s-a intamplat).

    Noul ministru al Culturii, Corina Suteu, este o faimoasa descendenta a aceleiasi spite neoliberalist-ghedesiste patapieviciene, in traditia scandalurilor jignitoare si a autobagarilor in seama. D-na Suteu, pe care presedintele PMP a apreciat-o ca fiind un om de cultura valoros, ceea ce nu poate fi negat, dar inteligenta culturala si caracterul politic sunt lucruri diferite, a fost patroana expozitiei de la New York, cu poneiul roz cu svastica, cu caricatura unui evreu ultra-ortodox pe umarul caruia scria SS, cu cuvinte scabroase la adresa Menorei, simbol stravechi evreiesc, cu multe alte kitsch-uri pe post de “arta”. Ma tem ca si in functia de ministru culturagiul neoliberalist il va surclasa pe omul de cultura.

  19. 19 Adrian B. mai 5, 2016 la 11:01 pm

    @ miron1947
    mai 5, 2016 la 11:26 am

    Pentru
    Adrian B.

    ,,Nu am nimic personal cu dansul . Chiar l-am votat la alegeri .”
    Aici va inscrieti in categoria enuntata de d-l Mircea Badea ,,l-am votat ca sa am de a doua zi pe cine sa injur ” .
    …………………………………………………………………………………………………

    Da , d-le Miron . Chiar asa a si fost . A doua zi dupa alegeri am si inceput sa-l injur pe Ponta din cauza ca a semnat celebrul Pact de Coabitare cu ticalosul de Basescu . Atunci am realizat ca acest baiat este in IMPOSTOR si un MINCINOS .
    Cred ca la fel a procedat si Mircea Badea si milioanele de romani care au fost inselati si mintiti de Ponta . Si ii inteleg …

    In alta ordine de idei , Mircea Badea si jurnalistii Antena 3 au tot dreptul sa-l injure pe Ponta . Ei l-au facut premier , ei au castigat alegerile pentru USL , ei si-au riscat viata in lupta cu statul politienesc pentru ca Ponta sa-i traga si pe ei pe sfoara …

    Daca nu era Mircea Badea , Mihai Gadea si Antena 3 , d-ul Ponta intorcea si astazi chiftele pe la vreun McDonald sau era vreun traseist politic .

  20. 20 Oscar Wilde mai 5, 2016 la 11:26 pm

    O personalitate complexă!
    Și nu a fost singurul intectual, care a ales, nu din oportunism, ci din convingere, să fie membru al PCR. Mulți intelectuali au crezut în adevăratele valori ale comunismului, care, trebuie să recunoaștem, au fost prost sau exagerat aplicate, ceea ce a determinat nemulțumirea oamenilor sufocați de ideologie și de încălcarea drepturilor înscrise și garantate în Constituție! Jalnică perioadă! Parcă astăzi ar fi mai bine!
    Nu sunt fan Modigliani, dar i-am ” descifrat ” pictura datorită comentariilor lui Valentin Lipatti, la albumul apărul la Editura Meridiane, în anul 1984.
    Se spune că ” Decalogul de la Helsinki” poarta amprenta lui Lipatti.
    Oare ambasadorii noștri actuali, ce activități desfășoară? Nu mai suntem informați, dar știm ce rol major au jucat în perioada alegerilor prezidențiale!

  21. 21 Luminita Arhire mai 5, 2016 la 11:55 pm

    Este un text cu adevărat splendid , despre un om splendid…În fiecare paragraf am găsit o rudă apropiată, un vecin, un prieten, un coleg, un om cunoscut în tren ( pe care nu-l voi uita niciodată) , un profesor , în fine, uneori pe mine însămi… Cred că Valentin Lipatti a fost… ESTE ! cetățeanul universal, construit din toate calitățile și slăbiciunile care mi-au stârnit mereu o legitimă și intensă duioșie…

    Vă mulțumesc mult, domnule profesor, pentru un lucru atât de frumos.

    P.S.Visul meu de elevă din școala primară a fost să mă uite cineva, peste noapte, într-o papetărie. Și @ ancapad mărturisește că a avut această pasiune secretă pentru universul, absolut spectaculos, al papetăriilor, deci nu sunt singură …

    Pe de altă parte, m-am simțit mereu vinovată că n-am putut să plâng pentru tragediile cu victime multiple, relatate adesea mult prea amănunțit de diferitele televiziuni, în schimb am plâns neînfrânat trei zile când a murit Mile Cărpenișan, pe care, evident, nu l-am cunoscut vreodată. Și, trebuie să spun, cu toate că au trecut niște ani de la plecarea lui, inima mea încă are o contracție dureroasă și inexplicabilă, ori de câte ori îi aud numele.

  22. 22 ZeV mai 6, 2016 la 8:36 am

    Doru Coarna
    mai 5, 2016 la 4:06 pm

    O fi Trumo globalist, dar isi respecta partenerul strategic (de facto), recte, Vladimir Putin.
    Yohannis ? Nu cred ca a auzit de el. Nici nu ar fi posibil, din moment ce shasul se exprima mai mult telepatic. (Z)

  23. 23 ZeV mai 6, 2016 la 8:36 am

    erata
    Trump

  24. 24 ZeV mai 6, 2016 la 8:45 am

    Luminita Arhire
    mai 5, 2016 la 8:07 pm

    Hmm…eu imi imaginez altceva, referitor la prietenul nostru Doru Coarna:
    Un barbat care poarta la pantofi numarul 36 si baga in picior un 45.
    Ati vazul filmele cu Chaplin ? Dar distinsul actor chiar avea umor, nu starnea doar rasul. (Z)

  25. 25 liviu bejan mai 6, 2016 la 8:51 am

    @ZeV. Printre altele, particip la acest blog si pentru a-mi putea raspunde intrebarilor mele, dar sa raspund si la intrebarile altora. „Facem ce putem” a fost, in context, un raspuns precis si mai bun decat „facem ce trebuie” care presupune existenta unei entitati care sa stabileasca „ce trebuie”. Daca mai folosesti si exprimarea „nu vor sa priceapa” atunci esti un om facut.

  26. 26 liviu bejan mai 6, 2016 la 8:53 am

    @Luminita Arhire. De multe ori, intrand in cate o papetarie, am cerut papete. Intotdeauna mi-au raspuns ca nu au.

  27. 27 liviu bejan mai 6, 2016 la 8:56 am

    Domnule Nastase, exceptional articol de rememorare a lui Valentin Lipatti!

  28. 28 Fragmentarium Politic mai 6, 2016 la 9:02 am

    Seismograf de campanie: PMP ar putea deveni adversarul direct al PSD!

    Pe sfarsitul numaratorii de start pentru campania alegerilor locale, neintelegerile dintre fuzionistii in noul PNL ameninta sa se transforme in fisiune. Joi seara, la Bistriţa-Năsăud, deputatul PNL Ioan Oltean i-a atacat pe vechii liberali, cărora le-a reamintit că au ajutat PSD să câştige alegerile de acum 4 ani.

    In ultima intrunire de mobilizare pentru campania care a inceput, vineri, Oltean s-a infuriat pe discursurile teoretizante ale vechilor liberali privind reusita PSD din urma cu patru ani, cand a câştigat în judeţul Bistriţa-Năsăud atât preşedinţia Consiliului Judeţean, cât şi cel mai mare număr de primari, inclusiv în municipiu şi în cele trei oraşe. Vechiul pedelist a explodat, desfiintandu-i pe vechii penelisti: „Dumneavoastră, liberalii, aţi ajutat PSD în 2012!”.

    Daca nu acum, pana in toamna ceva se va intampla cu „noul” PNL. Tensiunile interne sunt in acumulare. Devine tot mai evident ca pastrarea in interiorul PNL a distinctiei de leadership si de organizare dintre vechiul PNL si vechiul PDL reprezinta o sursa potentiala de criza. Daca fuziunea din PNL se va transforma in fisiune, politica va bate filmul: PMP va deveni primul adversar al PSD.

  29. 29 ZeV mai 6, 2016 la 9:02 am

    Adrian B.
    mai 5, 2016 la 10:00 pm

    Pentru ca tot traim in epoca ,,corectitudinii politice”, de ce nu am considera si paranoia ca fiind o normalitate ,,altfel”. ?
    De ce nu am redefini chiar si culorile, mai precis, perceptia noastra despre culoare ? De exemplu, de ce nu am spune despre ceva ,,alb-gri” ca este de fapt ,,negru” ? Avem de-a face doar cu o problema a simbolisticii conventionale. Deci, subiectiva. In lumea relativismului si a feisbucului, orice este posibil.
    De exemplu, este mai mult decat posibil, este o certitudine, ca Tolontan a platit feisbucul pentru a i se imprastia automat in virtual concluziile lui de, simultan, procuror si judecator in solda directa a Ambasadorului. (Z)

  30. 31 ZeV mai 6, 2016 la 9:16 am

    Am sa va spun ceva, care, poate, va va soca.
    Dupa parerea mea, ministrul sanatatii (domnul Achimas) este cel mai bun (relativ) ministru al guvernul birocrat. De ce ? Pentru ca este medic si fost manager de spital. Deci, stie despre ce este vorba, stie cat de grea si complexa este viata unui medic intr-un spital. Stie ca nicaieri in lume nu exista spital perfect steril. Este pur si simplu imposibil, deoarece insisi pacientii, sau aerul (oricat de filtrate) , sunt medii populate cu bacterii.
    Traim cu totii intr-o lume a bacteriilor, si asa este normal. FARA bacterii, cu care omul sanatos traieste simbiotic (acestea contribuind la numeroase procese biologice interne vitale si mentinand stabilitatea/viabilitatea sistemului imunologic), am muri in 24 de ore.
    Pana acum, a rezistat presiunilor si a spus adevarul. A spus ce stia, sau ce putea sa spuna in conditiile unei anchete panale ,,in rem”.
    Dar sa vedem cat va rezista in fata asaltului ,,colectivistilor”, foarte apropiati, ca mentalitate, de Nazism. Pe langa aceasta adunatura de nemernici dezgustatori care calca pe cadavrele unor tineri nevinovati (in scop politic evident), Marian Munteanu este parfum Dior.
    Dar toti se vor imbolnavi la un moment dat si se vor agata cu disperare de viata. Sa-i vedem atunci daca vor continua sa nu-i respecte pe medici si asistenti.
    Daca nu ar fi morali si semnatari ai unui cod deontologic, mi-as dori, poate cu putin sadism, o greva generala totala in sistemul de sanatate si o demisie generala in alb. Sa vindece jurnalistii, pacientii din Romania.
    Tolontan, esti un mare ticalos.

  31. 33 miron1947 mai 6, 2016 la 10:32 am

    Pentru d-l
    Adrian.B
    ,,in statisticile mincinoase ale INS care coafeaza orice cifre i se ofera ”
    probabil ca este foarte influent d-l Ponta daca a reusit sa ,,coafeze” si raportul Eurostat.
    In alta ordine de ideii, este ultima oara cand mai raspund unui comentariu de al dvs. deoarece din punctul meu de vedere este lipsit de sens, pentru ca dvs . va ,,poate flutura cineva si o locomotiva” si tot despre cat de rau a fost sau este d-l Ponta comentati.

  32. 34 liviu bejan mai 6, 2016 la 10:51 am

    Sondaj de opinie pentru primaria Londrei: 1. Sadiq Khan (Laburisti); 2. Zac Goldsmith (Conservatori). Doi englezi autentici, din mosi – stramosi.

  33. 35 Ghita Bizonu' mai 6, 2016 la 11:14 am

    Brunangelika von Stassi se pare ca uita de la mana pan’la gura ….

    Nu chiar cu mult timp in urma Angela Mekelita il parafraza pe Dandton cu al sau il nous faut de l’audace, encore de l’audace, toujours de l’audace dar ia zicea Austeritate , mai multa Austeritate, mereu Austeritate!!!!

    Azi dupa Marea Pipaiala din Colonia Merkeloaza von UE explica lu Abe Niponicu ca cum ”După sosirea multor refugiați anul trecut am înregistrat o creștere a consumului, ceea ce, în viziunea mea, este o contribuție la dezvoltarea economiei mondiale”.
    Hm .. asta este cam contrariul austeritatii nu?
    Si fiindca se pare ca cancelareasa persevereaza in eroare as prinune sa i se schimbe numele in Diabolika von Mahmud! Sau macar in Angela cea Neagra ca si Iadul!

  34. 36 ZeV mai 6, 2016 la 12:53 pm

    Apropo de cetatenii universali, sau, de cei europeni.
    Ma lamureste si pe mine cineva, de ce mai este nevoie de ambasade ale tarilor UE la Bucuresti si viceversa ?
    Daca Ciolos incrimineaza nationalismul, considerandu-l o frana in calea integrarii, haideti sa facem economie si in zona diplomatica. Ne ajunge super-birocratia UE. Si-asa onorabilii epigoni ai domnului Valentin Lipatti nu au nimic de facut si freaca menta pe banii romanilor. La Paris, Berlin, Londra…..pardon, la Londra ambasada trebuie pastrata. Nu se stie niciodata cum vor reactiona popoarele care ,,dau”, spre deosebire ce cele care ,,primesc”. Este si normal ca ultimele sa doreasca integrarea. (Z)
    Ca doar nu va imaginati ca ambasadorii Romaniei sunt salariati bruxellezi, fosti si viitori, precum tehnocratii lu’ peste prajit de la palatul Victoria.

  35. 37 Adrian B. mai 6, 2016 la 2:25 pm

    http://www.mediafax.ro/politic/traian-basescu-acuzat-oficial-de-spalare-de-bani-15285255

    Basescu nu cred ca va pati nimic. Daca prin absurd , esafodajul statului politienesc se naruie, il iau urgent protectorii americani in SUA . Nu e prima oara cand americanii fac asta , sa sprijine niste nemernici sau criminali in fruntea unor tari supuse lor, in scopul jefuirii. La fel au facut cu o gramada dictatori , aflati in pericol , i-au adus in SUA : sahul Iranului , Marcos din Filipine, Somoza din Nicaragua, Pinochet din Chile, Sukarno din Indonezia, Batista din Cuba, Saakasvili din Georgia , etc. toti au fost adusi ,, la necaz ” in tara-muma sau protejati in diverse forme .

    In cel mai rau caz or sa caute vreun boschetar care sa semene cu Kioru ( nu va fi greu ; toti boschetarii seamana cu Kioru ! ) si or sa-l bage pe ala sa presteze in locul lui .
    Iar daca nu , o sa-l protejeze Victor Ponta . N-ar fi prima oara …

  36. 38 Doru Coarna mai 6, 2016 la 2:38 pm

    @ Luminita & ZeV,

    gresiti daca va asteptati ca eu sa am umor, n-am urmat IATC-ul si nici nu m-a facut mama razand, ci Politehnica, deci… Nici macar eu n-am pretentii de la mine, in directia asta. Ceea ce scriu aici e pt mine, imi place sa scriu astfel de chestii, asa ca voi va puteti amuza sau enerva, dupa conjunctura voastra politica, sau conjunctia de moment, cum vreti…

    Apropos, Dragnea l-a lasat pe Viorel prin Oltenia… credeti ca-l pregateste asa pt vreun mandat, oricare? (Rad, rad urat, rad egoist!)

    Luminita, tu m-ai facut sa-mi privesc pantofii, de regula nici nu-i bag in seama dar i-am cercetat: sunt 44, ambii! Barbatesti, piele neagra, fara sireturi si fara crema, recunosc… dar ar fi non-cuantic sa mi-i fac! (Rad iarasi, tot urat!)

    Ieri seara am purtat o conversatie exceptionala cu un ins initiat, a venit din India de putina vreme si m-a luminat in cateva directii, se pare ca ezoterismul asta nu-i chiar asa de desprins de realitate precum credeam ci culmea, se bazeaza numai pe ea! M-a lamurit si cu Aliodor ala, e jale! Culmea e ca subfizica admite asa ceva! A ramas si el umpic (asa se scrie, azi-rad iar!) nauc cand i-am demonstrat stiintific si repede ca este absolut real! Va dati seama, numai la asta nu ma gandisem eu… Ne-am confirmat reciproc! (…Dar asta inseamna ca se poate si asa, Da, se poate, se face de mult timp si se numeste „…” iar noi o explicam prin… Chestii d-astea.)
    Asa m-am linistit ca sunt pe drumul cel bun, stiam eu, dar asta era ultima rezerva ce inca o aveam!

    Mi-a spus ca a vazut acolo, cu ochii lui, yoghin in varsta de 250 de ani! Descult! Fara pantofi, Luminita, fara pantofi! Fiinta pura, dincolo de convenientele asa-zisei lumi moderne… Mi-a dat telefonul lui, se pare ca e un fel de institutie acesta, acolo… Toti vor explicatii stiintifice, si ele exista!

    In fine, va scriu astea ca sa intelegeti de ce postam inainte de intalnirea de ieri, cateva zile indarat, ca omenirea se pregateste pt un salt… cand cu masinuta electrica care l-a intaratat pe amicul Bizonu’… Ei bine,chiar se produce! (fara el, fara Ponta… pricepeti?)

    Acum reflectez ca religia de orisice fel, ca stiinta oficiala, ca disciplinele ezoterice, in fapt intregul bagaj de cunostinte al omenirii, reprezinta un acelasi concert din care unii auzim doar anume instrumente… Si ce le uneste? Subfizica! Subfizica mea, biata mea subfizica a carei revelatie am avut-o intr-o dupa-amiaza din primavara 2007, am construit-o intr-o luna aproape fara sa respir si am publicat-o redactata, dupa alte sase… Am trait atunci intr-o surescitare fantastica, nu stiu daca voi obisnuiti revelatii la intensitatea asta, dar poate intelegeti…

    In final va dau un sfat tovarasesc: obisnuiti-va cu Trump (sau Trumo, Zev eraticule!), caci el va castiga!

  37. 39 serbanfl mai 6, 2016 la 2:39 pm

    D-ora.Adrian B. mai 5, 2016 la 9:43 pm
    Și zici că nu ești fată?! OK!
    Atunci doamnă Adrian B.,
    din postarea Adrian B.mai 5, 2016 la 10:00 pm (pentru @ miron), înțeleg care îți este afacerea și meseria:
    „…statisticile mincinoase ale INS care coafeaza orice cifre i se ofera .”
    Pentru mine este clar că asculți sporovăilelile clientelei ce-ți calcă pragul pragul prăvăliei și apoi bați câmpii, fără nici un pic de grație.
    La cât aplomb ai ar fi cazul să ințiezi proces INS, pentru dezinformarea populației României și a Comisiei Europene.
    PÂNĂ NU POSTEZI COPIA DENUNȚILUI I.N.S., CU NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE DE LA PROCURATURA GENERALĂ, NU ESTE CAZUL SĂ NE MAI INTOXICI CU ABERAȚIILE FRUSTĂRILOR PERSONALE SAU, MĂ ROG, ALE CLIENTEI FAVORITE .

    P.S. Trebuie să recunosc că ai un talent de soacră de mare excepție!

  38. 40 centru mai 6, 2016 la 3:29 pm

    Am incercat sa citesc fragmente din voluminosul volum ” Regele tradat ” ( Le Roi trahi ) scrisa de o medaliata cu Legiunea de Onoare , cercetatoarea Lilly Marcou in 2002 si publicata la Paris in acelasi an .
    Am fost emotionat de finalul vietii lui Carol al II – lea – alungat de pe Tron de o agitatie populara manipulata de Garda de Fier – Berlin , care il vedea responsabil pentru teribilele amputari teritoriale din vara lui 1940 ( dar pentru care nu era responsabil , nu el era autorul ultimatumului rus nici al Diktatului vienez )
    – obligat sa paraseasca Bucurestiul noaptea de la Gara Baneasa , parasit de toti
    – la un pas de o linsare groaznica din partea legionarilor in gara Timisoara , legionari care au incercat chiar sa treaca frontiera iugoslava pentru a-l ucide , au fost opriti de granicerii sarbi !
    – tinut 6 luni cu forta in Spania de Franco , tara din care a scapat ilegal cu ajutorul serviciilor poloneze care vroiau sa-i multumeasca pentru ajutorul dat Poloniei martire in 1939
    – refugiat trist in Cuba , Mexic si Brazilia , ( primit de seful statului respectiv in fiecare din ele ) sperand tot timpul la intoarcerea in tara , manipulat de sovietici – ambasadorul Umanski de la Mexico ( Trotski asasinat cu tarnacopul in cap in aceeasi tara , Ramon Mercader autorul facut ” erou al URSS ” , ambasada rusa si Umanski bineinteles implicati in oroare ) care il minte si-l face sa creada ca sovieticii l-ar vrea ca rege in Moldova ocupata de Armata Rosie ( la Botosani si Dorohoi locuitorii ar fi spus rusilor ” il vrem pe Carol ” ! )
    – umilit de SUA la presiunile lobbyului israelit american si de puritanismul american ( Roosevelt nu-l placea pentru Elena Lupescu , stiind ca regele Carol era divortat de regina Elena din 1928 ! ) , SUA care -i refuza viza
    – traindu-si ultimii ani la Estoril , terorizat pe de o parte de legionarii refugiati in Spania si pe de alta parte de Statul Roman , Antonescu la inceput apoi comunistii
    – avand ca unica iesire o participare la o reuniune filatelica mondiala
    – plangand in hohote in 1950 , afland ca o iubire din tinerete , ieseanca Ella Filotti , murise ( ” a murit Pasarica ! ” )
    – casatoria la care tinea cu Elena Lupescu , facuta aproape in clandestinitate – casatoriti cu greu de un preot basarabean in schimbul unei contributii a lui Carol la restaurarea sau salvarea unei biserici in Franta
    – moartea lui brutala , cand se pregatea sa-si aniverseze cei 60 de ani , inmormantarea , cu Elena Lupescu bocind ca la tara in prezenta familiilor nobiliare straine si urmand sicriul tipand pe strada
    – neparticiparea la inmormantare a fiului iubit , Mihaita , caruia nevasta ii nascuse al treilea copil si care trebuia sa stea langa ea ( Mihai avea – are creierul spalat de maica-sa Elena , venita langa el de la Florenta in iarna 1940-1941 )
    – si continuitatea , atata cata este , a acestui om , fiica cuplului Urdareanu , Monica , care intretine relatii cu Ambasada de la Lisabona

  39. 41 Luminita Arhire mai 6, 2016 la 6:05 pm

    Iar face “rivoluţie” Facebook-ul… face “rivoluţie ” ca să-i dea jos pe ăia de i-a pus pe scaune prin ampla mişcare stradală de la sfârşitul anului trecut, respectiv din noiembrie 2015. Ritmul revoluţiilor facebook-iste, la noi, este vioi, după cum se vede. În fruntea maselor, ca de obicei, Tudor Chirilă! Numai că mâine nu-i în Bucureşti, şi conduce ostilităţile din faţa calculatorului, cred…

    Regele străzii, adică a acelui spaţiu care, după cum ne spune dânsul , e unicul ce nu poate fi confiscat ( dar PROSTIT, poate fi oricând, fără mai eforturi ! ), ne informează că ieşirea în stradă “…este singurul instrument democratic pe care îl avem la îndemână CA ŞI CETĂŢENI ai acestei țări. Mâine la ora 19.00 se iese în Piața Universității. Din păcate eu nu voi fi în oraș, altfel aș fi fost acolo. Mâine poate nu se va aduna masa critică. Dar ușor, ușor aceste probleme vor atinge pe toată lumea și când vom fi sute de mii în stradă vor fi obligați să ne asculte”.

    CA ŞI CETĂŢEAN, Tudor Chirilă ar mai avea multe de învăţat, dar el, deşi are 41 de ani, totuşi nu are decât 18 ani , şi funcţionează CA ŞI CATALIZATOR pentru societatea civilă ciufulită şi cu căşti îmblănite pe urechi, în timp ce CA ŞI CRITIC al politicii va rămâne CA ŞI CAVALERUL tristei…pardon, zgomotoasei figuri stradale…

    Mie, CA ŞI CONŞTIENT şi CA ŞI CONŞTIINCIOS membru al societăţii civile, ieşirea asta în stradă, ca să deşurubezi ceea ce abia ai înşurubat acum câteva luni, cu mare entuziasm, mi se pare că seamănă cu datul cu tesla în… în … nu mai ţin minte în ce, dar mai mult ca sigur se potriveşte!

  40. 42 Adrian B. mai 6, 2016 la 6:47 pm

    Victor Ponta, rugăciuni la mănăstirea care face minuni

    http://www.antena3.ro/alegeri2016/ponta-rugaciuni-355104.html

    Probabil ca s-a dus si dansul sa-si frece portofelul de moaste , ca sa aiba noroc la bani …

  41. 43 Luminita Arhire mai 6, 2016 la 7:04 pm

    @Adrian B.mai 5, 2016 la 11:01 pm

    Oare de câte ori şi în ce fel – mai cu delicateţe, mai cu ironie, mai tranşant sau mai voalat – trebuie să vă spună amfitrionul sau colegii comentatori că OBSESIA dumneavoastră a devenit total nepotrivită cu conduita generală a blogului, cu lucrurile interesante care se postează aici, cu dialogul peste care treceţi cu şenila ruginită ? Cât timp vă trebuie ca să înţelegeţi? Noi, toţi, dar absolut toţi, vă cunoaştem opiniile, care acum se multiplică la nesfârşit, în oglinzi paralele, mereu şi mereu, în trena aceluiaşi discurs monoton, obositor, cu liste de nume , uneori pe două rânduri, repetate , cu mici variaţiuni, în funcţie de starea dumneavoastră de spirit …la ce vă foloseşte? Aş spune că sunteţi anacronic, rămas agăţat în OBSESIA perpetuă, ca un fluture de noapte, paralizat de propria dumneavoastră aversiune pentru cineva care nu e doar “UN BĂIAT”, aşa cum vă doriţi, şi asta pentru că n-aţi jucat vreodată în liga lui, ca să înţelegeţi de ce a făcut aşa sau altfel, la un moment dat.

    N-aţi fost niciodată în culisele unor decizii esenţiale, ca să le puteţi aprecia… de unde ştiu asta? Ştiu asta deoarece nimeni nu i-ar încredinţa sarcina unei decizii semnificative unui ins cu o asemenea rutină ucigaşă şi cu o aşa lipsă de imaginaţie…

    Aţi scris de mai multe ori, din pricina aceluiaşi deficit de fantezie, că vă antipatizez. Nici gând, când citesc , uneori, ceea ce scrieţi, şi spun UNEORI, pentru că textele sunt aceleaşi , în mod paradoxal, indiferent la ce s-ar referi, lectura “pe sărite” fiind în cazul dumneavoastră recomandabilă, pentru autoprotecţie, eu am un sentiment de vagă tristeţe , ca şi cum aş privi nuca-n peretele unuia care nu înţelege ce anume este în neregulă cu asta, şi crede că-i un fel de tablou …

  42. 44 Ghita Bizonu' mai 6, 2016 la 7:27 pm

    hm … Trump asta … e cam nu stiu cum sa zic da parca as zice ca e prost ca un escroc!

    Auzi la Donald asta „Nu mai putem permite Chinei să continue să ne violeze țara, și asta facem acum!” Ca cum sa zic eu nu prea crez ca e viol cand aud „victima” strigand „inca! Nu te opri! Mai vreauu!!!” mai ales ca cand acelasi „aparator” promite „să obțină o înțelegere mai bună cu China care să ajute afacerile și angajații din SUA să fie mai competitivi”.
    In ce sens mai competitivi? SI ca cum ar arata Statele daca ar ajunge sa fie la fel de „competitive” cu China?! Pai ar fi mai rau decat cu „violatorul”!!!

    Ce nu trambiţă Donald asta este ca la fiecare $ platit de un amerloc ptr o cestie chinezeasca este ca vreo 80-85 de centi se duc in buzunarele unor amerlosi. Care amerlosi risca sa faca parte din clientii lui Trump, sa fie „colegi” de bogatie cu Trimp. sa se invarta in aceleasi cercuri cu „profitorii” presupusului viol.
    Ce nu Trumpiţă el este ca el insusi a „crescut” si a devenit celebru (adica miliardar flamboiant) cam in momentul „Reageconomics” cand SUA au „virat” de la productie industriala la „delocalizari” si la „servicii” financiare, specula si jonglerii in loc sa capitalizeze si sa modernizeze industria si ca el este unul dintre marii profitori. Adica unu dintre comilitonii „violatorului”, excat ca unu care tine victima sa fie vilata si apoi zice ca el nu .. a participat la viol!?!

    Ce nu Trumpiţă este ca azi .. cam greu sa mai dea masina inapoi. Ca SUA este azi intr-o zituatie bizara ,mai rau decat pe vremea cand Lee Iacocca spumega „noi vindem in Japonia garu, porumb, soia si carne de vita si pasare si importam electronice, masini si motocilete. Daca asta nu este o situatie coloniala atunci zau ca nu stiu cum sa o numesc!

    Se pare ca azi e mai rau … de pe siteul lui Ron Paul (!!! hihihi Io nu-s sectar!!!)

    Gary
    1/20/2016 11:52:49

    The problem remains, that today, there aren’t enough US land based manufacturers to supply the needs and wants of the American consumer. It is not only a problem with China, but Japan, Korea and Taiwan as well as other manufacturing countries. India has communications companies with service support units of American companies. It would take 50 years or more to redevelop America’s manufacturing infrastructure. Tariffs would increase prices on goods that Americans want at a cheap price and then there are reciprocal tariffs from the other country. For instance, China is the worlds largest importer of American swine and actually consume more American pork than Americans. So, do American farmers suffer when China starts developing swine production in say, a country like Argentina or Brazil? It is a bit more complicated than „Buy American”.

    Ce vand amerlosii ? PORCI!!! SI se pare ca nu destui ptr piata chineza !!!

    Aici este bizareria – SUA sunt azi cel mai mare exportator de haleala (erau si inainte!), doresc sa revina in domeniul petrolului si gazelor (erau acum vreo 80 de ani) dar nu prea au ce electronica sa mai vanda si la latele cam la fel .. (ma rog mai produc armanent excelent … ceva aviatei, motare de aviatie .. chinezi ar cumpara DAR…) si in rest importa!!!
    A da si le creste PIB ul pe baza de servicii avocatesti si „derivate finaciare”..
    Insa .. e un insa …. Azi cei mai buni tineri americani se duc spre banci nu spre industrie (electronica, aviatie, auto samd) …

    Asa ca geaba trumpiţă Donald .. si boul de amerloc care o sa il voteasca o sa plateasca!

    Trump Wants To „Beat China” By Taxing Americans?

    Trump, as president, would have no power to tax the Chinese. But he can tax Americans, and that’s what a tariff is. American consumers would be forced to pay higher prices for Chinese goods. The tariff would also raise revenues for the U.S. government. In other words, money out of your pocket and into the largest government pockets on earth. Trump, instead of shrinking the gargantuan U.S. government would, with tariffs, bloat it further.

    In keeping with government tradition, Trump is essentially promising us „Always Higher Prices”. Perhaps he can trademark that along with „Make America Great Again”.

    Protectionism is very dangerous. When governments get started in trade wars, they all too often lead to actual hot wars.

    Trump’s ideas must be thoroughly rejected.
    (ronpaullibertyreport.com !!!)

    Trump’s tariff plan could boomerang, spark trade wars with China, Mexico

    WASHINGTON Donald Trump’s threats to slap steep tariffs on Chinese and Mexican imports may have won him votes in Republican primaries but they would likely backfire, severely disrupting US manufacturers that increasingly depend on global supply chains.

    The Republican presidential front-runner’s campaign pledges to impose 45 percent tariffs on all imports from China and 35 percent on many goods from Mexico would spark financial market turmoil and possibly even a recession, former trade negotiators, trade lawyers, economists and business executives told Reuters.
    (http://www.reuters.com

    Trump Would Make China Great Again

    China did Donald Trump a favor this week—by insulting him. In an interview with this newspaper, Chinese Finance Minister Lou Jiwei called the New York businessman an “irrational type” whose trade policies would leave the U.S. no longer “entitled to world leadership.” The Donald boasted in reply: “I’m so glad they’re upset. They haven’t been upset with us in 30 years.” American leaders have let

    (http://www.wsj.com/articles/trump-would-make-china-great-again-1461258110)

    Adica boul amerlocan „clasa de mijloc” care a votat ca sa se reduca impozitele (mai ales la bogatasi) , care munceste azi mai mult ptr mai putin (fata de acu 40 de ani) . o sa il voteze pe Donald Trump ca sa plateasca mai scump tricoil, pantofu si ce mai cumpara el din China.. Mai scump ca va fi o taxa .. care taxa va ajuta la plata datoriei catre .. China! Ca aia care au devenit obscen de bogati .. tot mao Bahamas, mai Panama ..

    In rest indiferent de ce crede Neagu Nigerianu „mormonu” nu o sa dea cu pumnu in Rusia .. mai degraba se va intelege….

    Da ma rog oare a fi un Basescu asa ca e bun!!! De legat!

  43. 45 Ghita Bizonu' mai 6, 2016 la 7:34 pm

    ZeV
    ref comntaril ta mai 5, 2016 la 9:34 am

    uf .. voi tzutzeri nu puteti pricepe ca mai exista si autoironie.. Cand zic ca mi se ia numele in desert .. fi listinit stiu f bine „ce „parodiez” si nu imi inchipui ca … Da zi ca nu ma astept sa dau peste unii cahiar lipsoti de unor si de un minim de inteligenta …

    Cat despre Jos Ponta – unde naiba vrei sa il dai mai jos?!
    Si oricum are grija Codruta ….. ca va fi cu executare necunoscut find doar cuantumul .. Eh … daca in 2012 o trimitea pe la Dorohoi ….(eu o trimiteam la Dorohoi! asta daca nu gaseam o l;ocalitate mai potrivita .. ca Dorohoi este totusi destul de placut!!)

  44. 46 Adrian B. mai 6, 2016 la 7:59 pm

    Articolul lui Patrick Andre de Hillerin este despre Gorgona cu Breton dar el se potriveste PERFECT si celorlalte personaje sinistre care conduc astazi destinele justitiei din Romania : Morticia Maicabei , Cruella Stanciu , Raluca Perja , Oana Harneala , etc.

    Din nou despre Laura Codruţa Kovesi. Nu de idoli ciopliți avem nevoie, ci de lideri oneşti şi dedicaţi!

    by Contele de Saint Germain

    Deosebirea dintre erou și idol e din categoria contrastelor esențiale. Este deosebirea între credință și impostură, între sacrificiu generos și înălțare egoistă.

    În lumea modernă, idoli ciopliți sunt, printre alţii, cei unşi de semenii lor cu mirul contrafăcut al cultului personalității. Laura Codruța Kovesi face parte dintre aceștia și de-aia nu îi pot da încrederea și susținerea mea. Ba, mai mult, urmând îndemnul apostolului Ioan, încerc să mă păzesc de dânsa și să avertizez și pe alții despre falsele domniei sale virtuți.

    Sentimentul dreptății este ca o secreție endocrină pe care nu o poți controla. Îl primeşti în sânge doar în doza cu care ai fost proiectat. Cei mai mulți îl gustă homeopatic, în beneficiu strict privat, și sunt influențați de el după cum le fluctuează instinctul de conservare și glanda interesului personal. Justiția, pentru aceştia, este un fel de bodyguard de uz propriu care, ca să le asigure binele lor şi unui cerc de apropiaţi, e dezlegat, în rest, la toate relele din lume.

    Există însă și excepţii. Lăsate speciei cu acest „hormon” în exces. Pentru care dreptatea şi nediscriminarea semenilor înseamnă cauze de apărat mai importante decât propriile interese, chiar decât propria viaţă. Martin Luther King, Nelson Mandela, Maica Tereza, ca să nu mai vorbesc de Iisus Hristos dat lumii printr-un alt fel de descendenţă, stau mărturie.

    Pe lângă aceşti aleşi însă, dăruiţi cu har justiţiarist dar prea puţini, din păcate, pentru mulţimea de nedreptăţi ale lumii, societatea s-a văzut nevoită să-şi creeze propriul corp tehnic de intervenţie întru împărţirea dreptăţii pământeşti. Astfel au apărut meseriaşii în ale legii, formaţi pe bandă, precum inginerii ori profesorii ori contabilii, fără vreo selecţie de aptitudini ca la sportivi sau militari sau artişti. Nişte oameni ca toţi oamenii, cu bune şi cu rele, ce şi-au îndreptat paşii spre facultăţile de drept nu din impulsuri vocaţionale ci din calcule ori inerţii. Fără vreo glandă a adevărului şi corectitudinii ce nu-i lăsa să doarmă de strâmbele alcătuiri din jur şi fără vreo lepădare reală de tentaţia păcatului la rostirea jurămintelor profesionale.

    Doamna Kovesi ne este prezentată ca un dar al providenţei, ca un bun de patrimoniu, ca o salvare mai mult decât naţională, globală. Ce Cloşca cu Puii de Aur, ce Cuminţenia Pământului? Aţi auzit să fi sărit vreo putere străină în preamărirea ori apărarea lor? Pentru doamna Kovesi a sărit. Ambasada SUA la Bucureşti doar că nu i-a turnat statuie. Doar că nu şi-a pus-o cariatidă la noul sediu din Băneasa.

    De atâtea osanale s-a răsturnat şi ordinea în demnităţi. Preşedintele Johannis stă preaplecat şi o cădelniţează de dimineaţa până seara, cu laude lăbărţate, pe când mult tămâiata doamnă îl struneşte de sus în jos cu dosare pişcătoare, ca pe armăsar vizitiul de pe capră, cu biciul şi zăbala.

    Puterile statului, egale prin definiţie, şi-au găsit la noi un staroste paraconstituţional: DNA. Care a decimat legislativul, a paralizat executivul şi, mai nou, se vrea canonizat, cu dispensă, încă din timpul vieţii.

    Nu vedem la doamna Kovesi nici vocatie pentru adevăr, nici har de a-mpărţi dreptatea, nici echilibru de a sta, imparţială, între împricinaţi. Ba mai rău, le-a întors pe toate acestea de-a-ndoaselea.

    În loc să fie echilibrată şi calmă este pătimaşă şi ameninţătoare (vezi cum a sărit să-l demaşte pe Daniel Morar pentru că a ţinut la sertar dosarele ANRP sau cum s-a stropşit la MRU că-i apără pe corupţii internaţionali. După ce tăcuse complice atâţia ani, brusc s-a inflamat atunci când a avut ceva de împărţit cu ei, când aceştia au călcat-o, într-un fel sau altul, pe interese).

    În loc să fie corectă şi cu atitudine deontologică este dictatorială şi răzbunătoare (vezi cum i-a eliminat din sistem pe procurorii Iacobescu şi Ciurea pentru că au îndrăznit să încerce a-şi face meseria ca la carte şi cum a blocat dosarele la care aceştia lucrau (Mircea Băsescu – Bercea şi ALRO) deîndată ce urmele duceau către clanul Băsescu aflat sub protecţia ei extraordinară).

    Exemple ar fi multe de abuzuri şi chiar de orori comise de Laura Kovesi şi instituţia pe care o conduce în numele luptei anticorupţie. Cine a vrut cu adevărat să afle adevărul şi să descifreze personajul nu mai are nevoie de demonstraţii suplimentare. Demonstraţia supremă ne răneşte vederea şi auzul în fiecare zi: în lumea „dreaptă” pe care doamna Kovesi o păstoreşte, Traian Băsescu zburdă liber şi ne dă lecţii de moralitate în vreme ce profesorul Mencinicopschi putrezeşte în puşcărie într-o formă de exterminare politică comparabilă ca ticăloşie a pretextului cu uciderea de către securitatea comunistă a lui Gheorghe Ursu.

    „Cine se aseamănă se adună” funcţionează perfect în cazul construcţiei băsesciene a instituţiilor de forţă din România. Toţi cei unşi în funcţii grele de acesta au fost aleşi să fie din acelaşi aluat. Să nu se amăgească cineva că doamna Kovesi ar reprezenta excepţia de la regula stabilită de Bica sau Horia Georgescu. Dacă ar fi fost aşa, ar fi avut tot timpul din lume să o demonstreze până acum cu Blejnar, cu Blaga, cu Videanu şi, mai ales, cu Traian Băsescu.

    Pentru că, în materie de justiţie românească contemporană, există o axiomă peste care nu se poate trece:

    „Asta nu este dreptate, cu Băsescu-n libertate!”

    Şi ar mai fi un mic amănunt de punctat pentru a umaniza, în sens invers evoluţionist, pe această doamnă intrată poate fără să-şi dea seama de pericole în atelierul cioplitorilor de idoli.

    Oamenii sunt unici prin imperfecţiunile lor. Cei care încearcă să îi prezinte ca perfecţi îi mutilează răpindu-le un drept esenţial: dreptul la apărare onestă.

    Doamna Kovesi ar trebui să ţină cu dinţii de statutul său de fiinţă imperfectă. Pentru asta însă ar avea nevoie de mai multă luciditate şi de mai puţină fascinaţie a puterii. Ar fi necesar să excludă din discursurile sale exprimările exagerate, de genul: „nu mă tem de nimic, nu am încălcat niciodată legea, nu am făcut nimic de care să-mi fie ruşine etc”. În primul rând că astfel de afirmaţii sunt, matematic, mincinoase. „100%” nu are materialitate. În al doilea rând că sunt mincinoase şi faptic. Doar dacă nu te crezi fructul unicului moment de romantism al Demiurgului (un omagiu pentru Lucian Blaga), ceea ce ar muta discuţia într-o rezervă de ospiciu.

    Vedem în aceste zile la ce duce sindromul de idol fals: doamnei Kovesi îi este imposibil să se apere onest şi credibil de acuze ce au început să răsufle, cel mai probabil, din descoperirile Black Cube. Domnia sa, fiind distribuită în rolul perfecţiunii pe Pământ, a personajului mesianic în faţa căruie se prosternează şi Ambasada SUA şi Preşedintele Klaus Johannis şi Revista 22 şi Alina Mungiu Pippidi şi România Liberă şi Monica Macovei şi o pletoră de alţi isonari şi propagandişti bine înşurubaţi în scenariu, nu poate recunoaşte simplu că, într-adevăr, descoperirile făcute conţin anumite aspecte sensibile ce ar merita lămurite. În locul unui astfel de răspuns echilibrat, alege să trântească o minciună mare cât Casa Poporului, nădăjduind că lumea va uita şi că robinetul dezvăluirilor, din care acum a ţârâit doar o picătură, va fi strangulat la timp de „instalatorii” binomului.

    Păi dacă doar dezvăluirea identităţii partenerului de viaţă al doamnei Kovesi a produs atâta vânzoleală şi derută, la ce ne putem aştepta pentru episodul următor al telenovelei cu spioni de la Mossad?

    http://www.conteledesaintgermain.ro/din-nou-despre-laura-codruta-kovesi-nu-de-idoli-ciopliti-avem-nevoie-ci-de-lideri-onesti-si-dedicati/06-05-2016

  45. 47 Adrian B. mai 6, 2016 la 10:59 pm

    Respect C P Tariceanu !

    Tăriceanu: Este o caricatură ceea ce se întâmplă acum în România

    Elena Badea / 06 mai 2016 / 22:42

    Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la Suceava, că Parlamentul este supus unor ”presiuni permanente din partea Ministerului Public”, apreciind că nu trebuie ca Procuratura ”să dicteze agenda Parlamentului” în România.

    ” În momentul de față noi discutăm despre statul de drept în România, dar este o caricatură ceea ce se întâmplă în România. Adică instituția fundamentală democratică este supusă unor presiuni, atacuri și critici permanente din partea Ministerului Public, din partea unei autorități judecătorești, într-o manieră care este inacceptabilă. Nu se poate ca agenda Parlamentului să fie dictată de Procuratură în România, decât dacă vrem să adoptăm modelul sovietic de democrație și modelul rusesc actual în care serviciile secrete și Procuratura conduc țara”, a spus Tăriceanu citează Agerpres.

    Acesta a subliniat că ”trage un semnal de alarmă serios” în legătură cu această problemă.

    ” România se pare că se îndreaptă către această formulă. Așa zișii apărători ai statului de drept sunt niște oameni care nu înțeleg că derapajele democratice și excesele la adresa drepturilor și libertăților cetățenilor într-o bună zi o să le amenințe inclusiv existența lor (…) Acest punct de vedere nu e punctul meu de vedere.

    Văd ce spun asociațiile judecătorilor din România. Uitați-vă, semnalele de alarmă pe care le trag. Uitați-vă, decizia CCR care spune că serviciile au ajuns să îndeplinească rolul de organ de anchetă judiciară, ca nicăieri în lumea democratică. Lucrurile astea nu vă șochează puțin, nu vă pun probleme de conștiință până la urmă?”, a arătat Tăriceanu.

    În opinia președintelui Senatului, se deschide drumul către o formulă de putere autoritară, dacă se slăbește puterea Parlamentului.

    ”Dacă o să slăbim din ce în ce mai mult puterea Parlamentului, atunci drumul către un soi de formulă de putere autoritară este deschis”, a avertizat Tăriceanu.

    – See more at: http://www.dcnews.ro/tariceanu-este-o-caricatura-ceea-ce-se-intampla-acum-in-romania_504867.html#sthash.raPCS3oU.dpuf

  46. 48 nastase mai 7, 2016 la 8:28 am

    centru,
    si revenit in tara, de la Estoril, in urma demersurilor pe care le-am facut.
    Interesant personaj Lily Marcou, initial un militant de stanga.

  47. 49 nastase mai 7, 2016 la 8:29 am

    liviu bejan,
    Sadiq Khan, musulman!, a castigat.

  48. 50 Cris mai 7, 2016 la 9:24 am

    Dacă acuzațiile în privința dezinfectanților pentru spitale sunt adevărate, cine e de vină?
    Părerea mea e că nu ministrul actual și nici foștii, nu prim-miniștri, nu parlamentarii, nu „clasa politică”.
    Sunt vinovați cei de la firmele producătoare și distribuitoare care au știut situația sau chiar au determinat-o ca să câștige mai mult.
    Sunt vinovați responsabilii din spitale care au în fișa postului atribuția de a verifica concentrația și a anunța conducerea pentru a fi reziliate contractele cu firmele respective.
    Dacă un manager de spital știa de concentrația scăzută și totuși a contractat pentru că a fost mituit, ACELA e vinovat.

    Cu fiecare eveniment de acest fel se vede că o parte a electoratului (eu consider că o parte însemnată) e incorectă, dar dă vina pe lideri.

    În ceea ce privește povestea cu „autoritățile trebuie să verifice…”, niciun stat nu are atâția funcționari, controlori care să stea lângă fiecare alegător să vadă dacă e corect sau nu.
    Încă o dată e vorba despre calitatea poporului.

  49. 51 serbanfl mai 7, 2016 la 9:37 am

    Domnule Năstase, să înțeleg că ați „amânat” B.T.-ul la postarea-mi anterioară pentru ca unora să le scape faptul că i-am cerut lui Adrian B.:
    „La cât aplomb ai ar fi cazul să ințiezi proces INS, pentru dezinformarea populației României și a Comisiei Europene.
    PÂNĂ NU POSTEZI COPIA DENUNȚILUI I.N.S., CU NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE DE LA PROCURATURA GENERALĂ, NU ESTE CAZUL SĂ NE MAI INTOXICI CU ABERAȚIILE FRUSTĂRILOR PERSONALE SAU, MĂ ROG, ALE CLIENTEI FAVORITE .” ?!

  50. 52 centru mai 7, 2016 la 10:56 am

    L-ati adus acasa si sunteti unul dintre putinii care au rezistat campaniilor de calomniere aduse acestui rege .

  51. 53 nastase mai 7, 2016 la 1:05 pm

    serbanfl,
    am verificat. Nu am gasit un text nepostat.

  52. 54 Cârcotaşu mai 7, 2016 la 1:34 pm

    Cris,
    Tot după ureche, găsim o groază de vinovaţi şi din păcate nu faceţi excepţie.

    Sunt vinovați responsabilii din spitale care au în fișa postului atribuția de a verifica concentrația…

    Nu există asemenea responsabili prin spitale. Şi, după dv, cum ar putea verifica concentraţia, cu degetul?

    Dacă un manager de spital știa de concentrația scăzută și totuși a contractat pentru că a fost mituit, ACELA e vinovat.

    Şi managerul ăsta minune cum ar fi ştiut? Venea producătorul să-i şoptească: Coane, vezi că facem un ghişeft, eu fac produse mai slabe, da’ tu închizi ochii?
    Utopii, dar aţi mai găsit nişte oameni de anchetat!
    Soluţia ar fi ca-n subordinea ministerului de resort să existe laboratoare care, periodic, chiar şi prin sondaj, să aibă sarcina de a face analiza şi să tragă alarma. Şi asta nu numai în sănătate, dar şi-n industria alimentară, să verifice respectarea reţetelor, a termenelor de valabilitate etc.
    Numai aşa ne-am vindeca de vânătoarea de vrăjitoare. Înainte de ’90 aşa funcţionau lucrurile, dar noi am aruncat apa din copaie cu copil cu tot.

  53. 55 Ghita Bizonu' mai 7, 2016 la 2:15 pm

    Regele tradat? Care? Lica Lupescu* ?!!!?

    Pai sa ne amintim – a renuntat de 2 ori la pozitia de print mostenitor.A doua oara a fost luat in serios si a plecat cu un pasaport pe numele de Carol Caraiman….

    Dupa care a venit pe sest in tara si l-a detronat pe fi-su care o fi fost minor dar era regele cf tuturor regulilor din domeniu.
    Adica pe langa ca era nitel dezertor (daca tac-su ar fi fost invatator de tara si nu rexi Carol 2 ar fi fost impuscat precum locotenetu Ciulei, Cu diferernta ca Ciulei a fost impuscat degeaba) … a devenit si nitel uzurpator!

    In calitate de uzurpatir s-a straduit din greu sa umbel cu fotile si soparle si a facut praf partidele ca sa poa instaura el dictatura regala…

    In timpul domniei sale a bagat zdravam zvastu-n caraiman …. cu ajutorul Duduii, a lu (M)rudareanu si camarila.
    Sub inaltul sau patronaj s-a umplut tara de afaceri .. nu zic de Skoda (ca aici a fost fentat .. taranistii nu i-au dat „dreptul”) dar au fost destukle. Niste avioane de vanatoare care nu erau de vanatoare (nu ieseau din vrie; au muit 2 pilotii) , am cumparat licenta Gnmome 7 si 9Krsd in loc de Bristol Mercury , licenta PZL 24 , timbrul aviatiei a fots cam „jumulit” zdravan de tot …

    Si cand a venit scadenta …. armata era cam nedotata. Nu chiar in halul in care suntem azi dar .. dar nedotata (printre latele nu aveam tunuri antitanc decat ptr 3 divizii .. insa erau 3 calibre si vreo 7 tipuri … )

    Asa ca in finalul finalului a trebuit sa plece.. dispretuit de toti si urat de multi ..

    Si ca Mihai nu a particpat la inmormantare .. mde poa are unele motive sa fie si azi suparat..
    Dintai pentru ca la 9 ani a fost desparatit de mama sa (copil de 9 ani … mai tine careva minte cum este sa fii copil?!) ca sa vina o „aia” cu picioru mare?!@#&^!!!!
    Si mai apoi .. sa nu uitam ca avem de-a face cu o familie regala in care lucririle satu altfel! Sa zicem ca a trecut peste faptul ca a fost uzurpat la vrasta de 9 ani INSA avea 22-23 de ani cand preiubitorul sau tata dorea sa il detroneze ptr a 2a oara!! Deja era prea mult!!!!!
    [Asa ca exemplificare… cand don Juan Carlos de Borbon a dorit sa schimbe titulul de caudillo si sa isi schimbe si ocupatia din dictator in rege .. tac-su a umblat cu soparlita ca cf regulilor normale el, Juan de Borbón print al Asturiilor, ar trebui incoronat … a fost iute urcat in avion ( directia Paris ; nu mai tin minte care era numele securitatii spaniole in epoca franchista parca era Guardia Civil) si i s-a zis ca daca revine in Spania … se va distra discutand politica cu Santiago Carillo (care in momentu ala era nitel sub arest. Ma rog in conditii de lux numa ca nu putea comunica liber …adica scrisorile ii erau cenzurate si nu vorbea la telefon). Don Santiagao a iesit, a devenit parlamentar, era primit la Palat insa printul Asturiilor tot la Paris!! Si cand a avut voie sa revina … a fost primit oficial la palat si a pupat mana regelui. Imi este frica ca la ceremonia cu pupatu a asistat si don Santiago (Juan Carlos ii numea don Santiago si avea o gluma : „don Santiagao de ce nu schimbi numele partidului in Partidul Comunist Regal?”. Si mai zicea ca don Santiago era unul din putinii politicieni care si-a onorat promisiunea)]

    In fine cucoana aia Marcu Lyly se pare ca cam uita/nu stie ca „Duduia” nu cunostea decat „solidaritatea de comision” (cf lui Pamfil Șeicaru ref la condamnarea lui Max Auşnit . )

    A da.. uitasem.. Cand jucau pocher cu Lica Lupescu Auşnit si Malaxa trisau . Trisau ca sa castige regele!!! [asta e cea mia misto forma sa dai „dreptul” .. ori joc de carti ori pariu pe fata! Poa sa fie si Tatal Procuraturii Mondiale de fata .. ba e chiar indicat !!!]

    * unul din amicii tatalui meu isi exprima consideratia fara de Carol 2 numindu-l Lica Lupescu …. Nu nu fusese leginar ci „doar” liberal & fiu de liberal. Ii mai reposa micul voiaj la Odesa , nu ptr casatoria cu Zizi ci ptr pur si simplu asta se numea dezertare. Dl in cauza era in acel an sublocotent …

  54. 56 serbanfl mai 7, 2016 la 3:16 pm

    @Cris
    mai 7, 2016 la 9:24 am
    Afirmi:„Încă o dată e vorba despre calitatea poporului.” și nu este pentru prima dată.
    Ar fi cazul să nu mai preiei exprimări – șablon vehiculate de manipulatori de profesie.
    Crezi că votanții lui Sadiq Khan sunt mai puțin englezi decât, să zicem, Kim Philby sau Gordon lonsdale? Dacă n-ai auzit de respecrivii – caută-i pe Internet.

    @nastase
    mai 7, 2016 la 1:05 pm
    Nici n-am afirmat că-i cazul de o nepostare. Amânare – în sens de ne concomitent.
    Până la urmă a ieșit că am și eu oarece talent de soacră, prin molipsire de la Adrian B., la care talentul de soacră este debordant.

  55. 57 centru mai 7, 2016 la 5:44 pm

    @Ghita – dar esti permeabil la campaniile de calomniere initiate de legionari si preluate de Securitatea ceausista si uneltele ei ( Fapte din Umbra – editura Politica , scriitorii deliranti ai anilor 70 – 80 , Actorul si Salbaticii ) …
    Mai permeabil ca un burete , mai Ghita .
    ” Dezertor ” , Carol ?
    Era pe front in 1916 – 1917 , se bucura de fiecare sat luat nemtilor .
    ” Dezertarea de la Odessa ” – era dupa armistitiul cu Puterile Centrale , cand Romania incetase luptele .
    Infidel ?
    A divortat de regina Elena in 1928 , era celibatar , dragule .
    In 1930 a fost cerut de Armata si de Tara , regenta era slaba – copilul de 6 ani , Maniu marele ezitant si ” ce n’est pas moi , c’est lui ” , Miron Cristea patriarhul de la Toplita , poate nu mare om de stat si un domn , Buzdugan , inlocuit la moartea lui cu un alt anonim , Sarateanu .
    Tara nu avea sef .
    Cu Elena Lupescu a avut o relatie care impresioneaza – a platit enorm pentru ea , ura idioata si manipulata a unui intreg popor pentru o femeie care nu era Dracul – sa vezi scrisorile si jurnalul lui cand ea pleaca de la Estoril sa vanda ce aveau in Franta , refuzul lui de a o da-o jos din tren la exil , stiind ca ar fi avut pace el , dar ea impuscata imediat de legionari …
    Juca poker si mai stiu eu ce ?
    L-ai vazut tu , stii cine era acolo ?
    A furat tara la plecare ?
    A abdicat in 6 septembrie , a plecat noaptea de la Bucuresti in mai putin de 48 de ore fara sa iasa din Palat si inconjurat de armata peste tot , ce a furat din Palatul lui , Regele Romaniei ?

  56. 58 nastase mai 8, 2016 la 8:13 am

    centru,
    Pamfil Seicaru are o altă părere in „Vulpea roscată”…

  57. 59 centru mai 8, 2016 la 1:57 pm

    Lilly Marcou , ” Le roi trahi ” , pagina 300 : ” la Bucuresti tradarea si ingratitudinea se aratau la lumina zilei . Stelian Popescu , care 10 ani cantase gloria regelui Carol , semna la 7 septembrie un articol abject .
    … pagina 349 ” uitat de lumea politica , ignorat de propriul fiu , Carol se retragea si mai mult in dragostea lui pentru femeia in jurul careia cladise un adevarat cult . Celor care il incurajau sa se bata pentru Tron , Carol raspundea ca totul trebuia sa tina cont de Duduia .
    … Duduia dorea casatoria mai mult ca orice … el spunea ” cand vrei tu ” dar nu facea nimic . Casatoria il speria ca va provoca ruperea definitiva a legaturilor cu tara si cu fiul lui …
    pagina 358 – ” calatoria in Franta a Elenei Lupescu il perturba profund , era prima lor separare in 9 ani . Singur in casa care i se parea goala isi petrecea o buna parte a noptii scriindu-i scrisori .
    ” Ziua aceasta aduce o mare bucurie si emotie , e prima scrisoare de la Duduia . O scrisoare lunga atat de plina de dragoste ca am ochii plini de lacrimi . ”
    pagina 363 – ” vroia sa se casatoreasca dar se temea de clerul portughez , catolic , care ar fi putut sa-i refuze fiind divortati . Arhimandritul Bisericii romanesti de la Paris , Martion Ivanovici , roman basarabean , fost staret la manastirea Slatina din Moldova , ii scrise lui Carol cerandu-i ajutorul pentru Biserica romana din Franta . Lui Carol ii veni ideea sa-l faca pe acest popa roman sa-i casatoreasca .
    Incepu prin a-l invita sa oficieze casatoria lui Stephen – Fischer – Galati ; Stephen si Ann Pratt dejunara la Villa des Sol ; era doctor in Istorie la Harvard , 26 de ani si o stralucita cariera in fata ; Carol era incantat sa vorbeasca cu acest american roman care planuia sa scrie o Istorie a Romaniei . 20 de ani mai tarziu , cartea fu publicata : Twentieth Century Romania , Columbia University Press , 1970 , ramane una din cele mai une lucrari despre Romania .
    … La ora 21 , Duduia cobori scarile la bratul lui Ernest si mult asteptata casatorie religioasa avu loc . Apoi , fu randul lui Carol sa-i dea bratul lui Monica pentru binecuvantarea ei cu Ernest … noaptea , Carol scria ” este implinirea dragostei noastre de 25 de ani . Sunt infinit de fericit …
    pagina 374 – vineri 3 aprilie , cand seara incepea sa cada , Carol simti o durere acuta la umarul stang . O jumatate de ora mai tarziu se simtea mai bine si , ca de obicei , trimise medicul sa se ocupe de sotia lui ” plecati sa o vedeti , printesa a avut un soc din cauza raului meu ” … cand doctorul se intoarse , Carol era mort .
    Asa pleca cel mai stralucitor , cel mai fermecator si mai creator dintre Hohenzollerni . Singurul care a fost roman intr-adevar si care a reusit partial sa modernizeze Romania , sa o cultive si sa o urbanizeze .
    Muri din cauza nenorocirilor , a hartuielilor suportate cu curaj si a disperarii de a nu fi putut revedea nici Romania lui adulata , nici fiul sau iubit .
    Cand Duduia intelese ca era mort si ca nici imbratisarile , nici saruturile nu-l puteau invia , cazu intr-o stare de prostratie timp de doua zile : fara sa manance , sa bea si sa doarma , inerta si impasibila .
    Salazar organiza pentru Carol funeralii demne de un monarh .
    Decise ca corpul sa fie depus in panteonul de la Braganca la manastirea Sao Vicente .
    Tot poporul din Estoril si toti prietenii venira sa-i aduca un ultim omagiu .
    Numerosi regi erau prezenti ; Umberto al Italiei , Don Juan al Spaniei , Andrei de Iugoslavia , Friedel seful Casei Hohenzollern , corpul diplomatic si guvernul portughez .
    Doar familia lipsea – Nicolae venise singur ( din datorie , spunea el ) . Mihai prelungise ruptura cu tatal sau pana dincolo – se scuza – avea al treilea copil si trebuia sa stea acasa .
    Imbracata in negru , plangand fara oprire , Elena nu-si putea stapani suferinta . Fiica a poporului , nu era educata sa nu-si exteriorizeze durerea . Urla ca tarancile romance in fata mortii …
    ……..;
    … in 1974 Romania deschidea o ambasada in Portugalia .
    Ambasadorul , insotit de un insarcinat de misiune , de o pletora de avocati romani si portughezi si de oameni ai Securitatii , era insarcinat sa asezdieze Villa del Sol si sa gaseasca bogatia furata de Carol .
    De la 1977 la 1984 se verifica totul intr-un proces intentat de Statul Roman si nu se recupera nimic …

  58. 60 Ghita Bizonu' mai 8, 2016 la 7:25 pm

    Ma Centrule

    Dupa parerea mea esti nervicos si influentabil

    1) Eu mai am unele infromatii din familie si de cunoscuti in varsat. Nu am nevoie neaparata de legionari si scriitori deliranti.

    2)
    a. „Era pe front in 1916 – 1917 , se bucura de fiecare sat luat nemtilor” Se bucura nitel cam prea mult astfel incat a 2a zi .. se trezea cam tarziu si bea cam multa apa! A se vedea Averescu (o fi fost si asta „legionar”?)
    b. armistitiu nu este pace. Pana la pace armata ramane mobilizata…
    c. daca intre iunie 1973-nov 1974 as fi avut cheful sa vin in Bucresti si as fi absentat 72 ore si 30 minute as fi fost judecat ptr dezertare. Si te asigur ca in anii aia era pace – pace!

    3)In 1930 a fost cerut de Armata si de Tara Da? Ei nu zau? Ma rog regenta avea partile ei slabe – mai ales Niculae (printul, fratele, zis si Mardeiasu , unu dintre primii 5 caftangii ai Bucrestiului) care nu prea avea chef de asa ceva. INsa daca in consilu ar fi fost bunica …. adica regina Maria umba banuila ca Lica ar fi avuit ceva „neplaceri” cam neplacute.
    SI imi pace „tara nu avea Sef!”Poa vrei sa zici ca pupinii nu aveau ce pupa .. (ca prin 39-40 MS Lupeasca se plangea ca i-ar fi trebuit vreo 2 hectare de cur ca sa satisfaca toate buzele!! [Scuze da Ms se exprima neaos si de-a dreptul. Mi se pare ca a zis 4 pogoane de .. loc de pupat!]

    4) Unde am scris io ceva de rau despre divortul de Elena de Sparta? Pe cestia asta a fost destul de „inteles” in epoca – Seicaru scria ca mai bine pe post de regina ar fi fost una dintre statule Erechtionului . Ba a fost intelegere si ptr ea (care se zicea ca privea cu mai mult decat indulgenta „aventrule” lui Carol.. De intels ca MS Lica era cam prea „dotat” .. si se zice ca nu mai stiu ce diva de varieteu a fost luata cu salvarea dupa o partida de amor regal! Se zicea ca era al doilea dupa Terente…)
    Eu am scris doar ca un copil de 9 ani s-ar putea sa nu fie despratit de mama .. mai ales cand tatal era vechi absenteist!

    4) „Duduia”… La inceput singurul oripilat a fots Maniu (care cf lu Alecu Constantinescu Porcu nu f@@@a asa ca nu avea nici o intelgere „umana”) iar restul s-ar fi „acomodat”.
    S-ar fi „acomodat” daca Duduia nu se baga in „afaceri” . De fapt ea era sufletul camarilei … si dispecerul tuturor peschesurilor si bacsisurilor (Cam cum fu Udrea acu cativa ani). Daca doreai sa „progresezi” trebuia sa o ungi.
    Sediul din Modrogan …. a fost casa ei. Un mic dar la la Malaxa – numa 7 milioane de lei.

    Cam ptr cestiile astea a devenit urata.

    5)Juca poker si mai stiu eu ce ? Nu draga nu juca pocher doar popa prostu. Nu bea, nu fuma, nu umba cu femie, nu conducea automobile ci batea toata ziua metanii in fata icoanelor!
    Multumit?!!

    Ma Centrule poa in cercu tau de >>>>>>>>>>>>>>>>>> cestii din astea tin. Insa nu cu mine care cum ti-ma scirs mai stiu unele lucruri si din famelie si ai mei nu ai venit cu pluta la Bucuresti! Sa nu mai zic ca am auzit unele lucruri si de persoane care erau din sertarele mai de sus ale societatii (de ex o domna care era invitata la balul de la Palat. Dinati ca fiica de general si mosier si apoi ca sotie de …. de general si mosier) De pe la 10 ani am incept sa aud si sa colectionez barfe despre familia regala si nu de la legionari (chit ca am cunoscut 3 „pe bune” ) , comunisti samd …

    SI mai lasa bre isteriile l-ai vazut tu , stii cine era acolo ?
    A furat tara la plecare ?
    ………………… ce a furat din Palatul lui , Regele Romaniei ? ?
    fa un dus rece, bea un ceai de musetel sau tei su daca nu te ajuta cere si parerea unui medic …

    A sa nu uitPlatul Regal nu era la „lui”

    A sa nu uit. Palatul Regal nu era palatul „lui” ci al Statului!

  59. 61 centru mai 11, 2016 la 1:32 pm

    @Ghita – bea un ceai bun si iesi pe balcon sa te arisesti .


  1. 1 Despre o chestiune interesanta: bugetul… « Motanul Incaltat Trackback pe mai 7, 2016 la 12:55 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: