Clubul de la Nisa

Începând de ieri, particip la o reuniune la Nisa, organizata de Clubul de la Nisa si de Academia de științe a Federatiei Ruse, având ca tema „Energia si geopolitică”, o tema de mare actualitate. Astăzi, voi avea o intervenție pe tema relatiilor dintre Uniunea EUROPEANA și Rusia. Va voi tine la curent cu ceea ce se întâmpla.

In ceea ce privește evoluțiile din PSD, fără sa le comentez de aici, mi-am adus aminte de diferite alte momente dramatice din istoria partidului si de solutiile adoptate.

83 Responses to “Clubul de la Nisa”


  1. 1 Fragmentarium Politic noiembrie 28, 2014 la 10:44 am

    Reconectarea la geopolitica europeana este un indicator de viitor, la fel ca si tema si initiatorii. Europa trebuie sa redevina unita si activa, in sensurile depline ale cuvintelor. Ceea ce s-a intamplat, ieri, in PSD, este comparabil cu o a doua prevenire de criza, dupa cea privind alegerile, insa din pacate va fi pe termen scurt. In opinia mea, Victor Ponta a aratat ca stie sa discearna situatiile si sa-si aleaga deciziile.

  2. 2 Doru Coarna noiembrie 28, 2014 la 11:06 am

    Succes acolo! Si apoi, si aici!

    Acasa situatia e simpla, imaturul are obiceiul de a-si exclude adversarii, a incercat sa excluda diaspora iar daca n-a mers, dar de fapt a mers, acum isi exclude colegii!

    Va dati seama ca ne-a trecut glontul pe la ureche in alegerile astea? Daca iesea pisicul ne excludea pe toti din tara, Romania ar fi ramas cu cei patru cavaleri ai Apocalipsei, el, Sebi, nasul si Liviu, exact cate locuri sunt la masa din bucatarie… Sigur, sunt mai multi, dar restul infuleca jos, pe presh…

    De ce nu i-a dus mintea sa-l sustina ca premier si nu ca lider de partid? Excluderi vor mai urma, in functie de nemultumirile celor patru…

    Dar asta e, nu stie sa piarda, nu-l lasa ambitiile personale… Cand se vor devoala si marile afaceri de la varful PSD, atunci va veni si vremea pt popcorn… Vorba cuiva de pe aici mare amator de Ecleziast, toate isi au vremea lor…

  3. 4 Doru Coarna noiembrie 28, 2014 la 11:08 am

    Scuze, nu se mai posta si am crezut ca dl Nastase a tras oblonul, va rog sa ignorati semnele alea de intrebare!

  4. 5 Alexandru Szentgyorgyi noiembrie 28, 2014 la 12:13 pm

    Asteptam cu interes noutatile de la Nisa!

  5. 6 alice noiembrie 28, 2014 la 1:21 pm

    In PSD se ascut cutitele lungi, am dori sa comentati putin parcursul dlui Geoana, in si in afara PSD…Ultima declaratie, facuta acum cateva minute, ca „psd s-a afirmat ca un partid antiamerican si antieuropean la prezidentiale” ma intriga, pare ca o sugestie, din partea dlui Geoana, ca el ar fi pro-american, mult mai mult decat Ponta… oribil.
    Mi-as dori ca politica noastra sa se duca indiferent de ideea „proamerican-antiamerican”, nu neaparat pentru ca e o adordare simplista, ci pentru ca e o abordare periculoasa. Romania inseamna mult mai MULT decat atitudinea ei fata de America. In acest sens, va doresc mult succes la Nisa.

  6. 7 blogideologic noiembrie 28, 2014 la 1:44 pm

    @ Adrian Năstase
    Succes!

  7. 8 Fragmentarium Politic noiembrie 28, 2014 la 1:48 pm

    O istorie postfactuala: Victor Ponta, intre realitate si fictiune. Istoriile alternative, de genul “ce s-ar fi intamplat daca”, nu pot ocoli politica, chiar daca interesele partizane fac respingerile mai vehemente. Cine a urmarit “evanghelia” dupa Vanghelie, de joi seara, de la Realitatea TV, a inteles ca frustrarea excluderii din PSD face discutabila credibilitatea acuzelor la adresa lui Ponta. Premierul a avut de ales intre doua grupari rivale, de birocrati sau de baroni de partid, cum vrem sa le zicem. Cred ca a ales-o pe cea care ii va putea asigura o aterizare cat mai lina, nu neaparat pentru sine, cat mai ales pentru ceea ce am putea numi consecinte de impact sau de propagare. Fara indoiala, si pentru seful executivului este evident ca cele doua marimi invers proportionale ale guvernarii, uzura si alternativa, sunt foarte aproape de maxim si, respectiv, de minim, ca important va fi nu numai cand, ci si cum acestea isi vor schimba locurile. Nu este momentul cel mai potrivit pentru ceea ce scriu, nici pentru a-i plange de mila lui Victor Ponta, nici pentru a-l exalta, nu are nevoie de niciuna, insa cred ca astfel de opinii alternative se pot inscrie intr-un rol de moderare si, de ce nu, intr-un posibil strat de incoltire a adevarului, cum spunea unul din marii mei profesori, Marin Voiculescu. Nu in ultimul rand, si invinsii au nevoie de o explicatie compensatorie. Incercand o schita de istorie postfactuala, ce s-ar fi intamplat daca Victor Ponta, unu, ar fi refuzat sa candideze sau sa piarda, doi, daca si-ar fi prezentat, ieri, demisiile, de partid si de guvern? Victor Ponta nu a vrut nicio clipa sa ajunga presedinte, si-a dorit mereu sa ramana premier, a spus, chiar, la un moment dat, ca se va retrage din politica, a evocat si o scadenta, in decembrie, declaratiile din arhiva stau marturie, dar nu a avut de ales. Daca ar fi refuzat sa candideze, ar fi facut-o Liviu Dragnea, care ar si fi “castigat” (a demonstrat ca stapaneste aceasta “tehnologie”), cu urmari dezastruoase, pe care le-ar fi adus ambitia, mediocritatea si parvenirea, recunoscute, ale baronului de Teleorman. Daca Ponta nu ar fi refuzat victoria, PSD ar fi castigat “puterea totala”, cum a denuntat opozitia in campanie, dar cu pretul situarii pe un varf de presiune, ceea ce ar fi facut explozia inevitabila, care ar fi aruncat stanga in cea mai grava criza, si pe termen lung. Daca Ponta ar fi facut un act de lasitate la prima reuniune de analiza a rezultatelor scrutinului prezidential, consecintele ar fi fost macinarea PSD de lupte intestine, pentru putere, si instabilitatea politica, intr-un orizont indefinibil, in conditiile cand alternativa opozitiei inca nu s-a maturat.

  8. 9 sadicu noiembrie 28, 2014 la 2:00 pm

    Mircea Geoana e cool! 🙂

  9. 10 vsile, noiembrie 28, 2014 la 2:06 pm

    Dorule,

    Acum cu trasul obloanelor pe la shopeei este Victoras !

  10. 11 Fragmentarium Politic noiembrie 28, 2014 la 2:43 pm

    Din motive de posibila alergie politica, mi-a ezitat digitatia la ultima postare. Cum am o propensiune pentru comentarii neconventionale, probabil in viitor ma voi limita la temele de pe topic. Voi astepta opozitia si campania.

  11. 12 papasha noiembrie 28, 2014 la 2:46 pm

    Succes la prezentarea dvstra in acel club select , domnule adevarat Prim Ministru !
    Suntem cumva prea indrazneti daca cerem si niste fotografii , asa mai de clasa de pe-acolo , pt. ca ce poze vedem in ultimul timp de la sediul PSD ne creaza un acut sentiment de greatza haznalista .
    Baietii astia (tanara generatie de multi , multi milionari psd-isti DE STANGA ) erau lichele si gunoaie umane de mici , sau au devenit gunoaie mai tarziu ?
    A zis cineva o treaba extraordinara ,
    DACA ITI RENEGI ISTORIA SI RADACINILE , ESTI SORTIT PIEIRII !
    Inteleg oare avortonii astia de azi , din noua generatie psd-izda ce zicere e asta ?
    Ponta , fiti-ar guitza-al dracu’ de nesimtit ! HUOOO , la puscarie !

  12. 13 Centru noiembrie 28, 2014 la 3:00 pm

    Hmm …
    Sejur finantat de Rusia ?

  13. 15 ion adrian noiembrie 28, 2014 la 4:07 pm

    Comentez eu cele din PSD capitole ale scenariului pus la punct in Dubai , capitolul 1 aseara si 2 azi cu demisia lui Ghtza.

    Asadar: Referitor la faptul ca PSD sau Ponta si al lui sunt sau nu comunisti cum a strigat strada in seara alegerilor , dl Ponta spune un lucru adevarat dar pe care nu-l traieste, fiind doar o zicere demagogica si manipulatoare . Adica isi pregateste terenul pentru un soi de autocritica comunistoida caracteristica partidului unic si “centralismului democratic”. De fapt daca urmarim cele intamplate ieri in PSD vedem ca metodele din sedinta de eri sunt tipice PCR-ului adica unui partid comunst unic, adica totalitar, intrucat partidul unic printr-o siluire a sensului semantic corect doreste sa devina dintr-o parte intr-un tot, chiar acel tot in mod integral. Asta vrea si Ponta sa devina gasca lui in PSD, o conducere discretionara in care el, Dragnea si Ghita sa decida iar altii sa execute, iar ei decidentii sa nu aiba nici-o raspundere. Revenind la “autocritica” fariseica coministoida a lui Ponta cand el spune de fatada ca el este responsabilul principal prin asumare a esecului adica un fel de tata al infrangerii”, o spune asa ca toti sa inteleaga ca doar el poate sa se refere critic in raport cu el insususi si cu cei doi complici in distrugerea PSD, respectiv Dragnea si Ghita, oricine altcineva daca o face riscand excluderea si ca sa fie bine inteles ii executa in stil jdanovist pe Geoana , Vanghelie dar si pe un Sova, ca sa dea o usoara cosmetzare si aparenta de obiectivitate gestului lucru dovedit de slugarnicia acelui pigmeu uman si politic care este Dan Sova. Referitor la ce spun Geoana sau Vanghelie acestia au dreptate si doar cand cineva pleaca de undeva unde a supt bine sau este izgonit, mai spune si adevarul . Asta s-a intamplat si cu PNL cand a parasit USL-ului
    PS Trebuie sa repet ce i-am scris si lui Johannis si altor factori de putere din NPNL:
    “Repet insa si nu voi osteni sa repet: Dl Mihalache(ziaristul de la Azi in epoca Pietii Universitatii) este in PNL ceva de soiul finului iliescian Serban Nicolae in PSD , primul putand fi admirat in “apararea constitutiei” la suspendarea din 2007 si astalalt la cea din 2012. Eventualul profesionalism pe care il au amandoi nu scuza numirea lor in nici-o functie in stat. Niste rateuri sociale si nimic mai mult chiar daca niste rateuri profesioniste”

  14. 16 Radu Humor noiembrie 28, 2014 la 4:13 pm

    “Nu am votat niciodată PSD și nici nu o voi face. Să fie clar de la început! Și nu pentru că PSD înseamnă comunism sau Rusia sau alte astfel de aberații pe care mă întreb cine le mai poate crede. Ci pentru că m-am regăsit întotdeauna în ideile și valorile liberale”, scrie Ana Diaconu pe Facebook.

    Însă cu siguranță nu mă regăsesc în această mutație genetică numită ACL, care mai nou reprezintă dreapta autentică în România. Adică ambalăm frumos PDL-ul , îl girează PNL-ul, ne propun așa-zisa “schimbare” și tot ce a fost înainte este șters acum cu buretele. Nu pot înghiți așa ceva! Mă simt de parcă am primit un pumn în plex!

    – See more at: http://www.obiectiv.info/fiica-lui-mircea-diaconu-transmite-un-mesaj-dur-pentru-klaus-iohannis_60499.html#sthash.EPJVTjby.dpuf

  15. 17 blogideologic noiembrie 28, 2014 la 4:18 pm

    „Să recreezi sintaxa şi măsura prozei omeneşti sărace”, excerpt din poemul epic Bufniţa, de Allen Ginsberg http://www.wussu.com/poems/agh.htm , care atacă şi Dadaismul.

  16. 18 Radu Humor noiembrie 28, 2014 la 4:36 pm

    Cine a mai avut „curajul” sau „îndrăzneala”, să mai participe ? 😉
    Nu mă refer la căcăcioşii noştri, care pentru a face pe plac unchiului Sam, ar fi în stare să-l şteargă din memorie şi pe Puşkin ( cum o fac unii la noi cu Eminescu :mrgreen: ) doar pentru că a fost rus şi să boicoteze orice acţiune în care e implicată Rusia, chiar dacă ar fi una benefică şi pentru noi 🙄 ( vezi cazul South Stream).
    Până şi bulgarii încep să mai mişte în front(ul de Vest 😉 ), numai ai noştri au încremenit, nici măcar în picioare, în poziţia de drepţi, ci în genunchi, aşa cum îi e mai la îndemână licuriciului 😳 :mrgreen:
    Se pare că Ponta a avut ceva probleme în alegerea poziţiei, transferată imediat în avantajul celuilalt candidat, care are totuşi scuza că îngenunchează în faţa unei doamne ( ce pare de fier, deoarece mai pune uneori, genunchiul în uşă şi piciorul în prag 😉 ).
    E drept că mai ales atunci când e vorba să-şi apere poporul său de înregimentarea neghioabă în turma mânată spre un dezastru, de-.acum anunţat !
    Dar uneori mai beneficiază şi alţii, printre care de regulă, nu ne prea numărăm….

  17. 19 omul inferior, ortodoxul noiembrie 28, 2014 la 4:42 pm

    Au scris pe aicea niste indivizi care uita faptul ca partidul pe care scuipa a castigat trei alegeri din patru: localele, parlamentarele si europenele, pierzand, este adevarat, prezidentialele. Si care reclama ca invingatorul la prezidentiale ar trebui sa ia totul, desi castigatorul la locale ar fi indreptatit sa ia totul, castigatorul parlamentarelor ar fi indreptastit sa ia totul, castigatorul europarlamentarelor ar fi indreptatit sa ia totul. De fapt, acestor creaturi le curg balele dupa banii nostri.

  18. 20 Cris noiembrie 28, 2014 la 5:20 pm

    Vaai! Nisa e cu Rusia? Franța vrea să aducă la ea „comunismul” rusesc…

    Geoană și Vanghelie au avut o iluminare în privința alegerilor din 16 noiembrie, după două săptămâni…
    Dacă e așa cum zic ei, să „poftească” la Parchet cu plângeri (și probe; sau, merge și fără?). Dacă dovedesc, iar ei au tăcut până acum, e tăinuire și favorizarea infractorilor, deci intră și ei.

  19. 21 Cris noiembrie 28, 2014 la 5:41 pm

    Dacă majoritatea parlamentară trebuie să se schimbe odată cu președintele, nu are niciun rost decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidențiale. E o cheltuială zadarnică și deloc mică.
    PNL a fost unul dintre partidele care au susținut că, dacă votează în aceeași zi președintele și Parlamentul, alegătorii sunt influențați, contaminați și votează președintele și majoritatea de aceeași culoare.
    Tot PNL susținea până în 16 noiembrie că nu trebuie să iasă Ponta pentru că ar fi toată puterea în mâinile PSD. După, susține că e bine ca toată puterea să fie în mîinile PNL. Atunci să se revină la situația dinainte de decalare!
    Până ieri, nu am fost de acord să se instaureze un guvern PNL. Acum sunt. Așa e. Trebuie guvern PNL (cu UDMR, firește…). Ioh vrea să guverneze, deși nu are asta între prerogative, și-i trebuie un paravan. Să i se dea!
    E vrerea a 6,2 milioane de alegători…

  20. 22 Romulus noiembrie 28, 2014 la 5:42 pm

    Regret ca nu puteti comenta evenimentele din PSD. Stau si ma crucesc – asa de unul singur- de cata nimicnicie poate fi capabil un individ care in 2009 vroia sa devina presedinte al Tarii. Imediat ce a fost indepartat din PSD (nu comentam inca motivele) se apuca si injura si acuza fostii colegi de toate relele, prelund inclusiv o josnicie basista gen „impedicarea votului romanilor din diaspora” !Josnicie si nimicnicie; mie mi-ar crapa obrazul de rusine! Probabil ca acum s-a dumirit de cati mai sunt cu totii ‘ceia care pupa dosul alora de zic IN GOD WE TRUST !De unde or fi aparand prostanacii astia care n’au auzit de notiunea de „onoare” !?De Vanghelie nu se mira nimeni: el a haladuit in PSD tinut de bani si sforarii gen Hrebenciuc, dar Prostanacul? El e fin ‘ntelectual..vai de dansul!
    Asteptam vesti de la Nisa. Bune pentru noi, pentru ca UE nu cred ca va avea viata buna cu rusii. Deocamdata.
    Toate bune.

  21. 23 clubist noiembrie 28, 2014 la 5:45 pm

    Mult succes!

  22. 24 blogideologic noiembrie 28, 2014 la 7:36 pm

    Cum a reuşit premierul Ungariei, domnul Viktor Orban, să distrugă proiectul foarte generos (iniţiat cu mult entuziasm de ţărani unguri în urmă cu 22 de ani) de agricultură “bio” din Ungaria http://www.lemonde.fr/europe/article/2014/11/28/a-kishantos-le-chant-du-cygne-du-bio-hongrois_4531316_3214.html

  23. 25 mihai noiembrie 28, 2014 la 8:29 pm

    Bună seara, dle preşedinte Mult succes la Nisa! Aştept cu interes comentariile dvs cu privire la situaţia din PSD, deşi cred că vă veţi abţine cu diplomaţie (să vă faceţi publice opiniile), aşa cum aţi procedat şi în privinţa rezultatului alegerilor. E clar că încă nu consideraţi oportun să-l criticaţi public pe „micul dvs Titulescu”. Este din ce în ce mai arogant, autosuficient, şi „rupt” de orice realitate. Nici măcar acum, după 2 săptămâni de la eşecul la prezidenţiale, nu e capabil să vadă unde a greşit, unde au greşit prietenii-consultanţi care l-au „consiliat” cum să menţină o stare conflictuală pe scena politică şi cum să jignească permanent electoratul, împărţind alegătorii în băsişti sau pontişti (deşi majoritatea românilor îi detestă pe amândoi, în mod egal). Dl Ponta vrea, mai nou, să schimbe denumirea partidului, deşi singurii vinovaţi sunt el şi gaşca lui de prieteni…Dacă nu le place sigla şi denumirea partidului nu ar fi mai bine să plece? Cine îl obligă pe dl Ponta şi pe prietenul Ghiţă să-şi irosească tinereţea în fruntea PSD?
    Nu pot să omit lipsa totală de caracter a dlui Ponta, care l-a pus pe prietenul Ghiţă să testeze apele în PSD, cerându-i preşedintelui onorific Ion Iliescu să plece din partid, motivând că, în acest mod, PSD ar scăpa de eticheta de „comunist”. Cine se mai teme de fantoma comunismului după 25 de ani ? Cine mai are minţile bântuite de comunism în 2014 ( cu exceptia dlui ghiţă şi a marelui reformator Ioan Rus- pe care nici Laura Andreşan nu a reusit să-l ajute prea mult… ) ? Teme false, create de politicieni impotenţi.

    Cred că şi dvs dle Năstase aţi constat cu mare dezamăgire ce „mizerii” au rămas în urma dvs la partid. Nu ai avut mână bună la oameni…, din păcate.
    Toate cele bune!

  24. 26 mihai noiembrie 28, 2014 la 8:35 pm

    Scuze, am vrut să scriu că NU AŢI avut mână bună în privinţa oamenilor pe care i-aţi promovat, în timp, în diverse posturi.

  25. 27 conumishu noiembrie 28, 2014 la 9:05 pm

    Rușii sînt niște latini ascunși. Visează la clima blîndă și la malul mărilor ce nu îngheață niciodată, deși interesul lor e frigul. Comercial, nu în relațiile internaționale.

  26. 28 Luminita Arhire noiembrie 28, 2014 la 9:45 pm

    Românie, doamnă respectabilă la cei 96 de ani ai tăi, cu rude de sânge în străinătate, închide o clipă fereastra dinspre măcelul din piața publică, așază-te în fotoliu , aprinde o țigară și toarnă-ți un păhărel de vișinată, făcută ”în casă”. Închide ochii și gândește-te că ar fi câștigat Victor Ponta alegerile …

    Tinerii curați și verzi , copiii FACEBOOK-ului , cu căștile pe urechi, cu tamburine și canadiene multicolore, ar fi ieșit în stradă , încercând să schimbe rezultatul alegerilor. Ar fi fost proteste în marile orașe ale patriei , dar numai sâmbăta și duminica – în timpul săptămânii programul aglomerat din multinaționale nu le-ar fi îngăduit tinerilor luxul de a protesta . O săptămână, poate două …apoi lucrurile ar fi intrat în normal.

    Călin Popescu Tăriceanu s-ar fi pregătit pentru preluarea guvernului ; ar fi avut și cu cine , miniștrii din primul guvern USL, sunt acolo, cu el …am fi avut din nou guvern social-democrat + liberal , așa cum ai votat dumneata, Românie , în proporție de peste 60%, în 2012.

    Victor Ponta ar fi așteptat ziua de 21 decembrie, așa cum a promis, să-l ajute la căratul bagajelor pe Băsescu Traian . Ar fi existat o viitoare ”suspiciune rezonabilă ” că este posibil ca fostul chiriaș de Cotroceni să plătească pentru cei 10 ani de înjosire neîncetată a poporului român .

    Majoritatea parlamentară nu ar fi fost pusă în pericol; promovarea legilor n-ar mai fi fost sabotată. Ar fi de presupus că, în sfârșit, s-ar fi găsit , prin intermediul unui președinte dornic să unească și nu să despice, calea de dialog între putere și opoziție . Beneficii: poate o revizuire a Constituției , poate o politică externă mai eficientă, poate un set legislativ mai coerent.

    Președintele tău și-ar fi continuat proiectul ambițios, posibil cam prea ambițios, al creionării unui pol de politici comune România- Moldova –Ucraina în deja fluidul est al Europei; n-ar fi fost imposibil să fie atentă la proiectul președintelui tău și Polonia , cine știe…

    Pentru 100 de ani, președintele Ponta îti pregătea deja o aniversare frumoasă –să nu fi singură la masă, când va fi fost să sufli în lumânări.

    Klaus Iohannis s-ar fi întors, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, la Primăria Sibiului ; ar fi urmat niște ani lungi de vopsit și mansardat blocuri în Sibiul lucrului bine făcut. Poate ar fi ieșit la pensie direct din funcția de primar , cu fanfară nemțească în piața din fața Primăriei, pe seară, când singurul birou luminat este cel al lui Klaus, așa cum am văzut eu într-o poză din capodopera literaturii universale numită ”PAS CU PAS”.

    Fostul partid liberal s-ar fi uitat mai atent la garnitura de PDL-iști vopsiți în galben-albastru și si-ar fi dat seama că, de fapt, țopăitul pe ”Verde-nrourat” este un dans stupid, cu pașii mai idioți decât MENEAITO și ar fi dat inelul de logodnă înapoi, înțelegînd că dacă face totuși marele pas , căsnicia de-acum încolo înseamnă și conviețuirea cu soacra UDMR, fără de care căminul se zduncină din temelii și se și surpă . La câte uniri și desfaceri între aripi PNL s-au petrecut în ultimii 25 de ani, reunirea cu pupături –Piața Independenței a tuturor liberalilor ar fi trecut ca și neobservată.

    Dar tu, Românie , doamnă respectabilă de 96 de ani , nu l-ai votat pe Victor Ponta . Oare prinzi 100 de ani fără nici o operație de amputare?

  27. 30 Centru noiembrie 28, 2014 la 10:56 pm

    Deci Sova a fost exclus pentru ca l-a criticat pe Dragnea dupa infrangerea lui Ponta , nu pentru inactiunea lui de la ” Marile Proiecte ” …

  28. 31 Motanul Incaltat noiembrie 29, 2014 la 5:08 am

    Domnule Nastase,
    Va rog sa-mi permiteti sa va adresez o rugaminte. Sa le spuneti distinsilor reprezentanti ai Academiei de Stiinte a Federatiei Ruse, participanti la reuninunea Clubului de la Nisa, ca un tip nebun ce-si zice Motanul Incaltat ii intreaba ce parere au despre conducatorii unui popor, spre exemplu poporul rus, care-si mai zice si ortodox, care ii omoara nu numai pe ziaristii incomozi dar si pe cei ce sunt valori indubitabile, care au creat o opera ce intra in patrimoniul universal. Un exemplu – Andrei Tarkovsky:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Andrei_Tarkovsky
    Si cum ai putea sa relationezi normal cu o asemenea tara, adica Rusia? Pentru ca eu nu prea vad cum ai putea avea relatii normale cu o tara in care daca cineva a murit, gandul sa te duca numaidecat la intrebarea: nu cumva… „baietii cu ochi albastri”…?, nu cumva putina otrava, putin uraniu…?, nu cumva e un dedesubt pe care noi nu-l stim? etc

    Multumesc anticipat!

  29. 32 nastase noiembrie 29, 2014 la 7:54 am

    Centru,
    Am plătit singur cheltuielile. Am greșit?

  30. 33 vrute si nevrute noiembrie 29, 2014 la 8:40 am

    @Cris, vrerea a 6,2 milioane dealegatori a fost ca Johannis sa fie presedinte. Atat. Sau nu stii ce alegeri s-au desfasurat?

  31. 34 geoanitorul noiembrie 29, 2014 la 8:43 am

    @sadicu: ia-ti-l acasa si pune-ti-l pe dulap!

  32. 35 excludere noiembrie 29, 2014 la 9:06 am

    Comportamentul celor exclusi din PSD arata ca Ponta nu a gresit. Vanghele a confirmat, fara cuvinte, faptul ca PSD a fost pentru el un vector purtator, repezindu-se la o televiziune ostila PSD, dandu-i dreptate lui Traian Basescu, etc. Intentia de a da PSD in judecata sugereaza si faptul ca el a privit cumva contractual relatia sa cu partidul care l-a facut om. Poate ca, in replica la agitatia pe care o face, fostul sau partid s-ar putea agita un pic pe subiectul afacerilor dlui Vanghele. Dl Geoana, care, conform dlui Cristoiu, ar fi incercat sa ii creeze dlui Blaga un drum catre buzunarele noastre, cocheteaza cu ideea ultraliberalismului de inspiratie blago-romaniana. Daca il iau PNL-istii, atunci isi baga pe dracul in casa. Si dl Ghita a facut declaratii surprinzatoare pentru statutul sau si pentru bunul simt, pentru ca afacerile sale nu si le-a castigat singur, ci i-au fost daruite, asa ca poza sa in antreprenor de succes este ilara, altfel ar fi fost la fel ca unul dintre membrii subsolurilor rubricilor de stiri, autointitulat master ( adica mester) web si care, printre cateva, trei lulele, comenzi de tip td, li, , ‘onclickover’ (daca stie si Java), scrie Traiasca Johannis si isi imagineaza ca daca a invatat si el o boare de HTML atunci are dreptul sa-i injure pe toti. Sova a avut un comportament ciudat, fiind amestecat si in povestea cu Hrebenciuc si in aceasta cu alegerile.
    Normal, acesti fruntasi exclusi acum, ar fi trebuit sa ajute partidul sa treaca peste momentul electoral si, pregatindu-se pentru viitorul congres, sa isi elaboreze propria viziune politca, concurenta cu aceea a lui Ponta. Numai faptul ca acestia, dimpotriva, au alimentat pretentii anormale ale opozantilor politici (vezi si pretentiile de pe acest blog) este un motiv suficient pentru excludere.

  33. 36 vsile, noiembrie 29, 2014 la 9:07 am

    Motanule
    de la perspectiva „celui ” incaltat zici bine! Ca sa vezi domle ce influenta poate avea incaltarile asupra cortexului!

    Cris
    ai uitat doamna sa-l enumeri si pe fondatorul partidului, si poate si pe gazda care in neutralitatea pe care o manifesta este si el,in mod sigur ori vinovat ori basist!

    Radule,
    unii mai voteaza si omul si nu neaparat partidul , eu de exemplu in 2004 l-am votat pe AN , trambite sau vuvuzele (instrumente de culoare),care pozeaza PSDisti pe aici au votat cu Basescu si acum imi striga mie, basistule!

    Centrule,
    Intrebarea cu finantarea e ca nuca-n perete , doar Basescu ar fi putut sa o puna in alt context!
    Never forget,pentru ca in sens contrar te calci singur …cu fierul de calcat, Dl. Sova a fost exclus din partid de dl. Ponta , singurul care a manipulat partidul sub santajul retragerii de la guvernare, Dragnea nu prea avea armele necesare , doar daca are ceva cu Ponta si noi nu cunoastem amanuntele!
    Adica pierzi consecutiv ca sef de campanie alegerile in fine, alegeri+ referendum, si nu pleci?

    Mihai,
    Ca sa conduci iti alegi astfel de oameni , uite ce se intampla acum in partid cu alti oameni!

    conumishu ,

    Rusii cam ce viseaza au , au cele mai luxoase vile la Nisa, de exemplu sau cladiri istorice din Amsterdam , Londra , Paris si Madrid!! Acum sa nu generalizam si americanii au ce viseaza , un Obama!

    Romulus, fara Remus!

    Vanghelie a adus in PSDeul bucurestean intotdeauna cele mai multe voturi
    si acum a adus cele mai multe voturi pentru Ponta!
    Hazul din aceasta situatie este altul, televiziunile , ziarele anti-psd il portretizau asa cum este , adica primarul care este, ironizandu-l in toate felurile acum aceleasi televiziuni poarta discutii elevate si savante cu aceiasi persoana luata in deridere ieri!

    Luminitza,

    Tu lumina care l-ai luminat pe Carcotas nu vezi ca orbecai in delatiune si minciuna, unde ai fost din 90 pina in 2014?
    Mare-i lumea ta doamne…… dar asa de mica !

    Ortodoxule,

    Pai la cine-i puterea din 90 incoace , la cine-i puterea chiar si pe vremea afurisitului de Basescu, vrei sa numaram an de an si etapa de etapa?
    Lasam de o parte domniile tatucului Iliescu si revenim la Basescu , doi ani
    a fost Tariceanu care poate te-ai identificat era omul PSDeului + aproape un an alianta DA+PSD,+ doi ani Ponta , pai unde sunt banii nostrii?
    Ce usor uita Luminitza si dumneata de coridorul nesfarsit prin care abia mai lumineaza o lumanare!

    Problema daca, vretii, boala benigna ,a romanilor se revede din pacate si pe acest blog si la cei pro PSD dar si la anti PSDisti , , plansete , urlete , incercari viol, totul fara nici o noima ,totul impotriva ratiunii a echlibrului a conservarii interesului general si nu al celor separati in biserici si bisericute !

    PS
    Cea mai tare chestie , sau daca vreti cea mai joasa , de smenar , George Ban il descopera dupa 20 de ani pe proful Flipas.P{ai parca il criticai…….
    Vezi profesore daca imbatranesti si dai in boala copiilor , esti redescoperit de elevi!
    Asa ca dl. Flipas ,da-i inainte cu ultranationalismul si ajungi la batranete membru supleant!
    Si inca ceva hai domn profesor in afara de”banii” olteni au dat si moldovenii „bani” destui principatelor,unul chiar facu unifrea prin propria persoana , adica spune si ceva bun de dansii, ca Romania Mare am facuto toti cu nemti, cu moldoveni, dobrogeni ,banateni….Alo George Ban se aude si pe la dumneata cum sta treaba cu proful de ultra-nationalism , semnatar al pacii de la Kuciuk , sau pe dumneata te incalzeste ca-l ponegreste pe neamtz?

    Si inca ceva,

    Ce se intampla domnule cu Zev … a fost exclus si el ? Aaaaa nu cred sa fie bolnav…dar in orice situatie ii doresc insanatosire grabnica!

  34. 37 blogideologic noiembrie 29, 2014 la 10:28 am

    Notiunea de kilter (ordine, armonie) in filmul „2001 Space Odyssey”, vezi imaginea din arhiva Ronald Grant http://www.theguardian.com/fashion/fashion-blog/2014/nov/28/2001-space-odyssey-the-fashion-power-of-designer-hardy-amies

  35. 38 omul inferior, ortodoxul noiembrie 29, 2014 la 10:28 am

    Vsile, nu te-am intrebat nimic, nu ai deci la ce raspunde, vezi-ti de ale tale.

  36. 39 blogideologic noiembrie 29, 2014 la 10:33 am

    „lacul rusesc” / Pacea de la Kuciuk Kainargi din anul 1774 a creat toate conditiile pentru a transforma Marea Neagra intr-un „lac rusesc”.

  37. 40 George Ban noiembrie 29, 2014 la 10:40 am

    Pai ce facem stimata Doamna Luminița Arhire? Chiar și Dvs spuneți ca Johannis a fost votat de România? După ce, cu o zi înainte, aceeași Românie îl vroia pe Ponta? E posibil ca 2 milioane de oameni sa fi avut același vis în noaptea de dinaintea alegerilor? Vis în care Dumnezeu sa le spună „Votați Johannis, că vă ia Mama Dracului”? Eu zic ca nu este posibil. Mult mai probabil este sa faci rost de 2 milioane de CNP-uri și sa le transformi în voturi, cu aprobarea Ambasadei. Nu mai spun a cărei tari, am scris-o cu litera mare, doar UNA este „Ambasada”!

    In încheiere, în loc de „Trăiască Lupta pentru Pace!”,

    IN GOD WE TRUST!

  38. 41 @parada noiembrie 29, 2014 la 10:44 am

    Pana la parada din 1 Decembrie a destul de necajitei armate romane, va ofer o parada militara frumoasa, marea parada din 2014 a armatei chiliene.

  39. 42 George Ban noiembrie 29, 2014 la 10:50 am

    Pe VeSile îl… fuge grija că îl aprob pe Dl Titus Filipaș, după ce l-am criticat pentru postările „distopice”. Da, oricine ar spune că „Ponta este defetist” și că „nu PSD e de vina, ci un anume algoritm cu numere mari”, ar avea aprobarea mea. Chiar și VeSile.

  40. 43 sadicu noiembrie 29, 2014 la 11:56 am

    Corea lucrului prost facut. 🙂 🙂 🙂

  41. 44 Centru noiembrie 29, 2014 la 1:35 pm

    Remarca mea vine dintr-un reflex pavlovian sub-cerebral – primul , la simpozioane – conferinte – congrese sunt EU invitat de firme deci vazand Academia Rusiei …. , al doilea , susceptibilitatea in fata a tot ce e organizat in strainatate de Rusia si Ungaria cu subiecte care tin de exteriorul acestor tari ( cititi cronica din Le Figaro de azi despre alegerile in Moldova scrisa de corespondentul la Moscova , Avril , bine inconjurat , se vede de departe , de informatii moscovite ) .
    Nici o umbra de vointa din partea mea de a va leza .

  42. 46 ZeV noiembrie 29, 2014 la 2:16 pm

    @Fragmentarium

    Tismaneanu este un ideolog reformat al dreptei, caracterizat prin perversitatea extrema si rafinata a instinctului totalitar. Normal, poarta gena parintelui sau.
    Fragmentul pe care l-am selectat este edificator:
    ,,Orbanizarea Romaniei a fost impiedicata, intrebarea este, va reusi, oare, depontizarea si de-dreptizarea leadershipului PSD?”

    COMENTEZ:
    Dreapta a vazut in Victor Ponta un pericol real. Era cat pe ce ca singurul proiect pentru Romania viabil (cel promovat de Victor Ponta n.r.) sa si reuseasca. Romania unui ,,altfel de presedinte” capabil sa inteleaga sensurile Constitutiei, chiar daca exista zone difuze in textul constitutional.
    Interesul ideologilor dreptei este sa cantoneze, in mentalul colectiv, partidele de stanga, cumva, in zona activismului sindical. Se stie ca sindicatele, in Vest, au un impact mult mai putin relevant decat in urma cu zeci de ani.
    Pentru prima oara, un partid de stanga, a incercat sa-si depaseasca conditia de partid al asistatilor, batranilor si bugetarilor si sa implementeze, cu curaj, masuri economice universal valabile (in capitalismul modern) si fara culoare politica pe fond, pe care, nu inteleg de ce, si le revendica, exclusiv , dreapta. Ideologii dreptei au reusit complet artificial sa se delimiteze de stanga, pretinzand ca doar ei stiu cum functioneaza economia de piata. Total fals, exemplul Suediei este edificator. Economia de piata nu poate functiona respectand conditia de echilibru decat asociata cu atributul ,,social”.
    De aceea, dreapta se teme de un Ponta capabil, ca premier, sa-si depaseasca limitele de lider de partid social democrat ,,fortat” in mod nedrept sa reprezinta categorii sociale pasive.
    Dreapta are nevoie de stanga pentru a se mentine la putere, cedandu-i, uneori si programat, accesul (limitat) la butoanele deciziei economice, dar sabotand-o, denaturand semnificatiile si profitand de labilitatea liderilor, a unora dintre ei. Astfel, incearca sa mentina in viata cliseele traditionale ale dreptei : ,,nu-i votati pe socialisti, daca vreti ca cei care produc plus valoare sa fie sprijiniti. Daca-i votati, nu veti avea, nici voi, bani de pensii si salarii. Stanga cheltuie, DOAR NOI producem”.
    ps
    Asa o fi, probabil ca experimentul PDL-Basescu-Boc a fost doar o exceptie care intareste regula ca doar la dreapta este concentrata competenta.
    Acum, odata, cu ,,apoliticul” Yohannis, vor veni la guvernare oameni noi, candidati sau premianti Nobel in economie. Ii asteptam…
    (Z)
    PS
    Iesirea lui Ion Iliescu este cu atat mai toxica pentru un partid care se pretinde modern si european. Ion Iliescu ne spune ca partidul trebuie sa ramana unit cu orice pret , sa asculte oamenii, sa raspunda nevoilor lor.
    Ion Iliescu inca crede ca stanga este un fel de Maica Tereza care ofera ajutoare in sanatorii.
    Domnule Ion Iliescu…la revedere.
    In alta viata.

  43. 47 blogideologic noiembrie 29, 2014 la 2:19 pm

    “PSD stă în Muzeul Literaturii, manuscrisele lui Blaga zac prin subsoluri.” Asta este într-adevăr o problemă culturală, şi o problemă gravă de imagine pentru PSD. Chiar dacă miniştrii culturii au fost furnizaţi de PNL, ori de către UDMR.

  44. 48 ZeV noiembrie 29, 2014 la 2:26 pm

    Alice
    Comportamentul lui Geoana este similar unui om cazut in transa in fata suzeranului. Ce face Geoana ? Chiar daca provoaca scarba suzeranului, el tine moris sa-l pupe in… in public. Ponta a fost mai demn, adica, s-a comportat ca un potential lider al unui partener loial, predictibil si demn al SUA si Vestului, in genereal, neuitand, nici o clipa, de Moldova si de interesul national al Romaniei care, in mod normal, trebuie sa primeze pentru orice lider al Romaniei..
    Va amintiti ? Eu nu uit. Desi Germania, chiar si SUA, tin cont ca nu poti ignora total Rusia, Geoana facea declaratii belicoase in avans, de ca si cum Romania putea bate de una singura un colos cu veleitati de mare putere. Iata cine este ,,diplomatul” Geoana. Un terchea berchea mai mult decat penibil. Noroc ca o are pe ,,Mihaela dragostea mea” care inca mai crede in el. (Z)
    El crede ca trebuie sa fi mai agresiv decat protectorii tai pentru a le atrage atentia. Oare ?
    Vestul nu-si respecta vasalii gretos de obedienti. Arunca doar un firfirel la marginea patului, isi trage nadragii, si cauta alta prostituata cu chip de Geoana.

  45. 49 ZeV noiembrie 29, 2014 la 2:29 pm

    el tine mortis

  46. 51 Adrian B. noiembrie 29, 2014 la 2:36 pm

    Septuagenarul ( care de fapt este octogenar ! ) de care pomenesti cu bashcalie si cu d-ul Ponta sunt fostul presedinte al tarii si actualul PM !

    Dumneata , un comentator anonim pe net , reprezinti un kkt pe panza vremii in raport cu acesti doi domni pe care-i injuri !

    Nu ti-ar lipsi un pic de respect daca vrei sa fii tratat cu respect ! Stii vorba aia :

    ” Cu gentlemanii ca si cu gentlemanii , cu golanii ca si cu golanii ! ”

    Dumneata te califici la capitolul golani ; deci te voi trata ca atare …

    Chiar nu-ti inteleg atitudinea provocatoare si obraznica de pe blog ! Cu atat mai mult cu cat ” ti-ai luat tara inapoi ” 🙂 … Ar trebui sa fii fericit ! Nu vezi ce bine e cu Iohannis ? Numai oameni fericiti si prosperi !!!

    Sau nu ?

  47. 52 ZeV noiembrie 29, 2014 la 2:57 pm

    vrute si nevrute
    noiembrie 29, 2014 la 8:40 am

    Vrerea a 7,4 milioane de romani a fost ca Basescu sa plece. A plecat ? Desigur ca nu. Atunci, probabil, ai apreciat drept un gest democratic sa boicotezi scrutinul.
    Iar Basescu, nu numai ca nu a plecat, dar va ramane, in continuare, la putere. (Z)

  48. 53 Adrian B. noiembrie 29, 2014 la 3:08 pm

    Ioan Rus = Zero ca valoare

    http://www.dcnews.ro/ioan-rus-il-critica-pe-ion-iliescu-dupa-scrisoare-ce-spune-despre-sebastian-ghi-a_460941.html

    Ma intreb si eu cine va dezlipi eticheta asta de pe Ioan Rus : un looser patentat !!! Si el si tot grupul acela a la Cluj … Niste politruci penibili care in ultimii 25 de ani ” au castigat ” 🙂 toate alegerile pentru Traian Basescu !!!

    Individul asta alunecos si tradator da lectii de democratie si de caracter !!! El cu Vasile Dancu si cu alti penibili …

  49. 54 ZeV noiembrie 29, 2014 la 3:31 pm

    Luminita Arhire
    Felicitari, stimata colega.
    Sunteti aidoma ,,liminitzei de captul tunelului” de care simti ca te apropii, dar de fapt, realizezi ca te indepartezi.
    Se pare ca atractia intunericului (in care zburda deontologii dezbinarii, arogantei, dispretului si urii) este mult prea puternica. Dar nici deontologii nu sunt nemuritori.Totusi, nici noi inca nu am murit. Le dam, lor, intaietate. (Z)

  50. 55 Luminita Arhire noiembrie 29, 2014 la 4:41 pm

    @Doru Coarna noiembrie 28, 2014 la 3:46 pm

    Prietene, nu pot să vă urmez sfatul , din simplul motiv că la TELEVIZIUNILE DE ŞTIRI cele mai proaste şi mai neglijent alcătuite programe sunt chiar PROGRAMELE DE ŞTIRI; o greşeală care pleacă într-o ştire de dimineaţă , continuă imperturbabilă până la sfârşitul zilei , nimeni nu se oboseşte să o corecteze . De multe ori informaţia este contrazisă chiar de ceea ce scrie pe burtieră , simultan cu difuzarea. Relatările reporterilor de teren de la „faţa locului” sunt inepte,agramate şi fioros de ignorante.

    Restul comentariului despre „…autonomie, discernământ… care trebuie antrenate zilnic”(????), precum şi ideea năştruşnică „ei raman cu salariul, postul cu banii din reclame, iar tu nu nervii, surmenajul, nesiguranţa…”(???) , e atât de deplasat în ceea ce mă priveşte încât nu pot să vă ajut cu absolut nimic .

  51. 56 blogideologic noiembrie 29, 2014 la 4:54 pm

    Un citat (îmi place ritmul prezent acolo!) dintr-o traducere românească mai veche a poemei Evghenii Oneghin de Alexandru Puşkin : “A lui Wittgenstein armată/ Stătea pe Nistru răsfirată/ Pe unde Bugul stepe-nşiră.”

  52. 57 ZeV noiembrie 29, 2014 la 6:24 pm

    ZeV
    noiembrie 29, 2014 la 3:31 pm

    erata
    Sunteti aidoma ,,luminitzei de la capatul tunelului”

  53. 58 conumishu noiembrie 29, 2014 la 6:39 pm

    vsile, eu ținteam mai sus. Chiar nu mă interesează oligarhii ruși de Mediterană.

    Era o aluzie geopolitică, valabilă mult după ce se vor risipi averile unor indivizi. Rusia vinde petrol și gaze, are tot interesul să fie prețurile cît mai sus, frigul sporește consumul. Chiar dacă încălzirea globală, devenită climate change se transformă în miniglaciațiune, Rusia tot are nevoie de relații bune cu principalii ei clienți, deocamdată europenii.

    Iar ieșirea la ape calde e o motivație strategică veche a imperiului rus, altfel perfect logică. De unde și acțiunea fără urmă de ezitare din Crimeea, locul unde se află principala bază navală de mare caldă, fie ea și închisă.

    Pasul logic următor – prietenie cu Turcia. Greu, dar dacă le iese…

  54. 59 ZeV noiembrie 29, 2014 la 7:47 pm

    Da, cei 7,4 milioane de romani de la referendum asteptau de la liderii USL mai multa hotarare, mai multa actiune, mai multa eficienta. Au primit, in schimb, ,,coabitare”. Privind retrospectiv, cred ca si eu as fi semnat un pact de colaborare institutionala,. dar as fi iesit public imediat sa le spun romanilor asta si sa le spun ce contine pactul.
    Victor Ponta s-a dovedit, paradoxal, un lider prea european si prea pacifist, in raport cu agresivitatea, diversiunea, manipularea si grobianismul – atribute specifice actualei drepte.
    Victor Ponta plateste si ca imagine in partid, datorita faptului ca ,,a indraznit” sa creada ca STANGA nu este prin definitie SINDICAT si poate sa promoveze, cu curaj, masuri economice carora unii le spun, exagerat, ca fiind ,,de dreapta”. MASURILE BUNE NU AU CULOARE POLITICA.
    Ar insemna, prin antiteza, sa credem ca cei din dreapta lasa pe cei in nevoi sa moara de foame, srijinul lor nefiind ,,un punct de program” al dreptei. 😉
    Total fals, Germania este un stat economic – eficient dar si unul al solidaritatii sociale.
    In fine, tatucul Iliescu nu se dezminte, dovedind acelasi discurs lucid, coerent si perfect articulat (ca orice limbaj de lemn bine fasonat). La fel a vorbit in intreaga sa cariera politica. A avut vreun efect in viata economica si sociala ? Absolut nesemnificativ. In timp ce Iliescu, cel ,,sarac si cinstit” isi etala, prin vorbe, ,,experienta” profesionala si deprinderile politico-ideologice, in jurul sau, economia si agricultura nationala se transformau in fiare vechi si deseuri, iar bancile erau dezumflate de lichiditati precum baloanele.
    Ion Iliescu ne mai spunea ceva prin decembrie 1989: ,,Se apropie de Bucuresti 2000-3000 de teroristi. Sa fim vigilenti, dragi romani !”
    Ceva mai tarziu, multumea minerilor pentru reducerea la tacere a ,,tinerilor nelinistiti” din Bucuresti.
    De fapt, dreapta nu este interesata sa plece Ion Iliescu la pensie. Dimpotriva. Astfel, vor avea mereu, in campanii, la indemana, laitmotivul ,,anticomunismului”. Dreapta se teme de Victor Ponta.
    Argumentul ? Klauss Yoahnnis da ultimatumuri Parchetului General sa aresteze ,,vinovatii” care au primit deja verdict de vinovatie pe Facebook. Pana isi rezolva ACL problemele de organizare (in special in teritoriu) , ,,fenomenul Diaspora” nu trebuie lasat sa moara, dpdv mediatic. Pur si simplu, Yohannis si acolitii sai, sunt condamnati sa marseze in continuare pe imensa divesiune cu prezumtiva impiedicare a romanilor sa voteze. Asa se intampla cand deschizi ,,cutia Pandorei”. Trebuie sa inchizi capacul, daca se poate, cu mana procurorilor ,,independenti”, sau, timorabili. Daca nu, macazul constiintei publice se poate schimba cvasiinstantaneu. In acest contest, exista si ceva bun: aflam ce fel de presedinte isi doreste sa fie Klauss Yohannis….el, sau mai probabil, cei care il manevreaza prin fire cu greu (dar nu imposibil) vizibile. (Z)
    Dupa ce vor veni la putere, dreptacii vot trebui sa faca ceva pentru romanii de dincolo. Ce vor face ? Ei, asta e alta chestiune, un fel de noua ,,cvadratura a cercului”. (Z)
    De aceea, Ponta trebuie mentinut cat mai mult la conducerea guvernului, dar mentinuta si presiunea pe imaginea premierului, cat timp este nevoie pana le vine vreo idee salvatoare celor care s-au folosit de naivitatea tinerilor, despre care o profesoara spunea la ipocrita Realitate TV, astazi, ca (tinerii n.r.) nu stiu sa scrie si sa citeasca, daramite ce-i aia un calculator. (apropo de manualele digitale). 😉
    Va garantez ca nu le va veni, pentru ca ea nu exista in viitorul previzibil. Cu cat acest timp se va prelungi, in mod aparent paradoxal, cel care va fi castigator are un nume: Victor Ponta. Pana la urma, dupa extaz si emotie, toata lumea va vrea stabilitate si siguranta, in contextul in care anii de guvernare ai USL s-au dovedit net mai buni decat cei in care au zburdat cu banul public Basescu, Boc, Udrea, Bica si compania.

  55. 60 Doru Coarna noiembrie 29, 2014 la 8:03 pm

    @ LA,

    eu m-am incumetat sa fiu cumsecade… Nu e nevoie sa ma ajutati, nici n-ati avea cum, cu toata bunavointa…

  56. 61 Doru Coarna noiembrie 29, 2014 la 8:08 pm

    Vreau si eu sa-mi spuna cineva in ce consta proiectul lui Victor Ponta, eu nu m-am prins inca… Este vorba despre chestii geopolitice, vrea parteneriate omnidirectionale, a gasit cumva cheitza succesului economic?

    Il frecati degeaba pe spate, a pierdut meciul si s-a ales si cu un fel de entorsa iar acum da afara pe altii ca sa nu fie dat el… Dar ce sa va zic, este minunat ca-l mentineti sef! In felul asta il compromiteti definitiv si pana la capat, dragi pisici!

  57. 62 Cris noiembrie 29, 2014 la 8:19 pm

    PNL a uitat ce zarvă și zaveră a fost în el după europarlamentare…
    Parc-ar fi fost acum 50 de ani…

  58. 63 ZeV noiembrie 29, 2014 la 8:35 pm

    George Ban
    Constat ca, virgula, comentariile ceva mai lungi va plictisesc.
    Doamna Luminita Arhire a postat un excelent comentariu in care coexista ironia amara, regretul si imaginea unei Romanii ipotetic mai bune, daca…..
    aproape un eseu literar care imi aminteste de romanciera Ileana Vulpescu si a sa creatie ,,Arta conversatiei”. Mai mult, imi aminteste si de Aya, a carei prezenta este mai necesara ca oricand…dar nu este sa fie.
    ps
    Pana la urma, chiar daca, la limita, voteaza doar UN SINGUR ROMAN, se chema ca a votat Romania. Chiar imperfecta cum e, asta-i democratia. Cei care stau acasa, pot iesi in strada, pot bate din picioare, pot zbiera virtual si grobian pe facebook, dar toate acestea, in afara cadrului democratic. Nu,,societatea civila” gestioneaza bugetul natiunii si ofera cadrul legal de desfasurare a activitatii economice.
    Asta este, mergem mai departe…ai castigat, continua, ai pierdut, continua. Nu acesta este specificul gandirii pozitive si democratice ?

  59. 64 ZeV noiembrie 29, 2014 la 8:45 pm

    Adrian B.
    Chiar asa, si-au luat tara inapoi. (Z)
    Dar au constatat cat de mare este povara, de aceea sunt atat de agitatI. (z)Cred ca erau mai usurati daca ar fi castigat Ponta. Astfel, Base, mentorul lor, ar fi devenit ,,seful opozitiei”.
    ,,Moama ce bun e cand i-o trage lui Ponta la televizor..ce bine le zice…” – isi spuneau in barba admiratorii fanatizati sorbind din cafelutza la gura sobei….
    De aceasta pierdere, sunt ei atat de suparati si incrancenati. Neamtul, din pacate, vorbeste doar in cod binar: 1000001000001……….
    😉 😉

  60. 65 Gruia lui Novac noiembrie 29, 2014 la 9:07 pm

    @ All,

    Iata cum se intelege pe alte meleaguri sa-fi asumi esecul dupa pierderea alegerilor:

    ” Premierul taiwanez Jiang Yi-huah și-a anunțat sâmbătă demisia după eșecul partidului său, Kuomintang (KMT), în alegerile locale care au reprezentat un test pentru popularitatea formațiunii, transmit agențiile de presă internaționale.

    Jiang Yi-huah a explicat că își asumă „responsabilitatea politică” pentru înfrângerea severă a partidului său care, potrivit unor rezultate neoficiale, a pierdut cinci din cele șase municipalități de pe insulă în scrutinul local supravegheat îndeaproape de regimul comunist de la Beijing”.

    P.S. Ponta s-a tot plimbat prin China si prin vecinatatea ei. Cum de nu s-a molipsit de aceasta viziune?
    Astept explicatii de la cei ce pot intelege spusele lui Ponta cum ca a platit pretul infrangerii(Ceea ce a declarat Ponta e cam asa: „adio, dar raman cu tine”!)

  61. 66 Radu Humor noiembrie 29, 2014 la 9:20 pm

    Video: BLACK FRIDAY – SUBUMANIZAREA POPULATIEI.
    Râd ăştia de pe la noi, de vor “o ţara ca afara”, de romanii ce se înghesuie dupa oferte la tigăi.
    Iată insă ce-i şi pe-afara:

  62. 67 Cârcotaşu noiembrie 29, 2014 la 9:29 pm

    @ despre Vsile,
    L-am cunoscut pe net, am avut unele păreri ce rezonau, motiv pentru care am intrat în contact direct, mai întâi telefonic, ulterior întâlnindu-ne. Asta se întâmpla vara. El constănţean, eu bucureştean, el venind la fiica sa, stabilită cu familia în Bucureşti, locuind în apropiere de mine. Ne-am întâlnit la o terasă, relaţia nefiind într-atât de apropiată pentru vizite la domiciliu. Eu însoţit de Max, avatarul meu, el, de soţia sa. Normal, el conducând un SUV impozant, nu consuma nimic alcoolic, soţia sa, foarte retrasă, nici atât. Eu, nesupus niciunei restricţii, normal, fără destrăbălare, ca orice om normal, din ceea ce oferă orice bar din lume. Am discutat multe, despre trecut, fără nicio reţinere i-am dezvăluit faptul că am lucrat în SIE.
    La un moment dat, părerile noastre n-au mai coincis şi am îndrăznit să-mi exprim dezacordul cu părerile lui. Reacţia a fost extremă, are, n-are treabă, îmi dă „la gioale”.
    E uşor să baţi câmpii; Când ne vedeam la o terasă, a văzut el că eu eram „consumator” de bază. Pe urmă, aluzii că eu am fost securist.
    Atacuri peste atacuri, cum că o să-mi pierd şi pensia în 2015 etc.
    Mai nou spune:

    Am uitat sa reamintesc ultrasilor din acest blog dar si miseilor care m-au tradat…

    Whaaaaat? Mişeii care l-au trădat? Şi ca să nu rămână lumea nedumerită, clarifică lucrurile:

    Cita nemernicie , ma refeream la misei si tradatori , sa traiesti Marcus si tu Carco sa fiti sanatosti!

    Carevasăzică, trădătoru’ eram eu şi Marcus care pe EL, marele deţinător al adevărului şi singuru’ dăştept de pe blog, căruia-i prestasem jurăminte de loialitate, nemernicii de noi, l-am trădat.V-il închipuiţi pe Decebal trădat? Ăsta-i Vsile, altfel, pe distanţa Constanţa-Bucureşti un nimeni, sau, mă rog, nimic deosebit, noi Bucureştenii, suntem obişnuiţi cu SUV-urile, le spunem “cocălari” deţinătorilor. Este adevărat, pe Marcus l-a sponsorizat pentru publicarea cărţii, dar acum se pare că are pretenţia că l-a cumpărat cu totul şi că ăsta nu mai are dreptul la propria opinie, că altfel e trădător.
    Spunea undeva că faţă de un individ de 30 de ani, el, la 70 , are mai puţin de învăţat. Fals, el la 70 are surpriza de a vedea numai lucruri noi, că a uitat 50% din ce-a ştiut. Dac-a dat neamţu’ peste tine nu te mai plictiseşti, doar că pe ăla nu-l cheamă Iohannis, ci Altzheimer.
    Ideea este că defectele se accentuează cu vârsta. Vsile face dovada că are un caracter infect, răutatea dusă la extrem.
    Vsile, vezi-ţi de nepoţi. Nu-i priva de prezenţa ta, că altfel vei avea după sufletul şi mintea ta. Şi pedeapsa, la vârsta ta, e numai una!

  63. 68 ZeV noiembrie 29, 2014 la 9:37 pm

    Jos palararia, domnule Ciuvica. Am ascultat unul dintre cel mai interesante observatii ale domniei sale, Reproduc din minte:
    ,,Ce-i aia vot impotriva clasei politice ? Clasa politica este ,,copilul” cetateanului generic votant. Cei 5 milioane de romani care l-au votat pe Ponta, nu vor schimbarea clasei politicie. Din cei 6,2 milioane care l-au votat pe Yohannis, 4,8 milioane nu au votat pentru schimbarea clasei politice. Au votat pentru Orban, Blaga, Macovei, Udrea, Tokes, etc.
    A ramas doar o mica minoritatea care crede ca vrea schimbarea clasei politice. Au mai fost lideri in istorie care au spus ca trebuie distrusa clasa politica, sa conduca ei singuri.
    ..Iar Yohannis, nu schimba clase politice, el trebuie sa respecte Constitutia si legea. In fond, a pus ca prioritate absoluta in mandatul sau, garantarea independentei justitiei.”
    ADAUG: Sper sa nu fie Basescu vreun ventriloc care sa vorbeasca indirect, schimonosind fata neamtului de carton frumos colorat. 😉

  64. 69 ZeV noiembrie 29, 2014 la 10:29 pm

    Reiau, cu voia gazdei, avand in vedere ca tastam din picioare, in timp ce sotia imi dadea dispozitii de la bucatarie: (;) ) :

    Jos palaria, domnule Ciuvica. Am ascultat, in aceasta seara, unul dintre cel mai interesante puncte de vedere ale domniei sale.
    Reproduc din minte (cu ,,patina” personala):
    ,,Ce-i aia vot impotriva clasei politice ? Clasa politica este ,,copilul” cetateanului generic votant. Cei 5 milioane de romani care l-au votat pe Ponta, nu vor schimbarea clasei politicie. Din cei 6,2 milioane care l-au votat pe Yohannis, 4,8 milioane nu au votat pentru schimbarea clasei politice. Au votat pentru Orban, Blaga, Macovei, Udrea, Tokes, MRU, etc.
    A ramas doar o mica minoritate care crede ca vrea schimbarea clasei politice. Aceasta minoritate naiva crede ca este suficient sa apesi pe un buton pe tastatura, sau faci o plimbare pe strada, in grup, si gata, avem o noua clasa politica. (Z)
    Au mai fost lideri in istorie care au spus ca trebuie schimbata clasa politica, evident, prin distrugere, pentru ca ei sa conduca singuri, incunjurati de rasuflarile sincrone ale supusilor.
    ..Iar Yohannis, nu schimba clase politice, el trebuie sa respecte, pur si simplu,Constitutia si legea, regula perfect exprimabila si in limba germana. (Z)
    In fond, a pus ca prioritate absoluta in mandatul sau, garantarea independentei justitiei. In fine, a citat-o pe Macovei, dar nu mai conteaza. (Z)
    ADAUG: Sper sa nu fie Basescu vreun ventriloc abil care sa vorbeasca indirect, schimonosind fata neamtului de carton frumos colorat. Dar, Romania, este tara tuturor posibilitatilor, acesta fiind-i farmecul specific. 😉

  65. 70 sadicu noiembrie 30, 2014 la 12:14 am

    si marmot invelea ciocolata in staniol. 🙂 🙂 🙂

  66. 71 Paul noiembrie 30, 2014 la 1:11 am

    Mihai Sturzu TSD
    Apel catre dl. Marian Vanghlie: Va rog, luati-va “vangheliotii care este in TSD” cu dumneavoastra !
    Ma adresez public domnului Marian Vanghelie si il rog sa isi ia cu domnia sa rebelii fara cauza care se tot straduiesc in ultimele zile sa ii urmeze exemplul si sa incerce sa faca in TSD ce a incercat si domnia sa in PSD: sa distruga munca atator mii de colegi.
    Constat ca aceiasi oameni care acum cateva luni ii promiteau domnului Vanghelie functii in TSD pentru protejatii sai, aceiasi oameni care au atacat TSD-ul si acum un an si astazi pe aceleasi site-uri “partenere”, incearca si acum sa destabilizeze TSD-ul.
    Alegerile au fost pierdute de PSD. Asa este. Tinerii au votat covarsitor impotriva PSD. Corect. Nu suntem deloc multumiti de rezultate si ne asumam schimbarile pe care impreuna, uniti, le vom face. Sunt, insa, mandru de munca tuturor colegilor mei si stiu cat de dureroasa este infrangerea. Sunt convins, insa, ca nu exista niciun comunist sau corupt in TSD, iar reforma de care are nevoie Partidul Social Democrat poate veni chiar de la TSD.
    In final, domnule Vanghelie, va rog, incercati sa va infranati reflexele comunistoide si corupte si lasati TSD-ul in pace. Iar pe cei pe care i-ati corupt deja, luati-i cu dumneavoastra. Noi ramanem uniti alaturi de Victor Ponta !

  67. 72 blogideologic noiembrie 30, 2014 la 7:19 am

    “vsile” este incantaţie în slavonica stricată pe care o vorbeşte @Vasile pe blog. @Vasile este un tip extrem de primitiv, care crede în superstiţii. La fel ca Traian Băsescu, colegul de bijniţă. Repetiţia incantaţiei “vsile” pe blog e destinată să-i aducă lui @Vasile forţă, absorbind energia celor care-i răspund. Despre înalţii funcţionari externi din UE şi USA care l-au favorizat pe Traian Băsescu în lupta cu poporul român, bănuiesc că posedă o doză nativă de primitivism şi credinţă în superstiţii. Deşi, pentru ei -ca să fiu îngăduitor- rămâne deschisă problema „nature or nurture”.

  68. 73 Calin noiembrie 30, 2014 la 7:47 am

    Premierul Ponta transmite multa nesiguranța celor care-l apreciază.
    Din păcate „Executia” lui se v-a face fie cu ajutorul „justiției independente” pe care Santa Claus „o grăbește” sa facă cercetări si sa ceara „pedepsirea rapida a celor care mai sant in funcții ” , adică pedepsirea aceluia care trebuie pedepsit, urmând modelul basescu,(daca se începe urmărirea penală, premierul poate fi suspendat de președinte),asta pt votul din „diaspora”.
    Se pare ca mai exista o „posibilitate” la care se lucrează.Implozia PSD.
    In loc sa se ocupe cu transmiterea unor mesaje de stabilitate si de siguranța celor care apreciază partidul sau oameni din acest partid,cei din vârf se autoflageleaza.
    Adevarul e ca PSD a ajuns sa fie populat de multe „almanahe”.

    S-a căzut din nou prada aceleiași „diversiuni” ca si in 2014.Nu-l votez pe Ponta ptr ca „vin Comuniștii” ptr ca „e cu rușii”,”mărește impozitele”,”creste TVA”,”e hot”,”plagiator”,”e cu chinezii” si cea mai tare pe care am auzit-o in târg „are ochelari” +alte si alte bazaconii.
    Aceste acuzații au fost difuzate de persoane bine antrenate in a răspândii astfel de informații care prind la marea masa, dar ce e mai grav echipa premierului nu a știut sa le combată.
    Apoi-„rețelele de socializare”-100 mesaje Santa Claus unul sau nici unul Ponta.
    E clar ca prim ministrul a fost „lucrat”,vocea lui nu se mai auzea in ultimele 3,4 zile,asa l-au terminat.
    Era si el bulversat,s-a văzut ca a pierdut controlul si nu realiza ce i se întâmpla in momentul in care a anunțat ca a pierdut ,înainte sa se aștepte cineva,dar cu unii care-si „luau tara înapoi ” la usa PSD.
    Exista o singura șansa se se oprească valul asta „anti”,nu mi-e clar daca anti PSD sau anti sistem.Cred ca au vrut sa-l pornească anti PSD si a „degenerat”in antisistem politic.Cu toate astea si-au atins scopul:”NU PONTA”.
    Aceasta ,hai sa-i spunem,”șansa” putea fi utilizată cu 2-3 zile înaintea turului 2,daca premierul ieșea si spunea ca cere întrunirea parlamentului ptr a respinge „legea grațierii”(chiar si Dvs i-ați cerut-o)si tot atunci sa fi anunțat ca da ordonanța de urgentă ptr a face multe alte secții de votare in afara tării, cu orice risc.
    In momentul ăla „sistemul”nu mai avea timp sa creeze alte „diversiuni”,premierul atrăgea si „simpatia”multor nehotărâți ,care i-au hotărât ,in urma diverselor influente,soarta.
    Concluzie:
    Unchiul Sam e la butoane.
    Ponta nu i-a câștigat simpatia.
    Cei care poseda mai mult de un neuron nu contează,atunci cand e mobilizata „gloata facibuci”
    Nu s-a votat pentru iohanis ci impotriva „ciumei roșii”si asta trebuie sa-i dea de gândit acestuia.
    Cu mult respect.

  69. 74 George Ban noiembrie 30, 2014 la 9:21 am

    Scrisoarea Anei Diaconu pentru Klaus Iohannis:

    Aşteptându-l pe Johannis!

    Nu am votat niciodată PSD şi nici nu o voi face. Să fie clar de la început! Şi nu pentru că PSD înseamnă comunism sau Rusia sau alte astfel de aberaţii pe care mă întreb cine le mai poate crede. Ci pentru că m-am regăsit întotdeauna în ideile şi valorile liberale.

    Însă cu siguranţă nu mă regăsesc în această mutaţie genetică numită ACL, care mai nou reprezintă dreapta autentică în România. Adică ambalăm frumos PDL-ul , îl girează PNL-ul, ne propun aşa-zisa “schimbare” şi tot ce a fost înainte este şters acum cu buretele. Nu pot înghiţi aşa ceva! Mă simt de parcă am primit un pumn în plex!

    Singurul politician de carieră în care am crezut cu adevărat a fost Crin Antonescu. Avea discurs, prezenţă de spirit, inteligenţă, avea sare şi piper. Nu mi-ar fi fost ruşine niciodată cu un astfel de preşedinte. Dar ceva s-a întâmplat …brusc! Am căutat explicaţii, scuze, am încercat să inţeleg însă oricât de subiectivă şi părtinitoare am fost, nu am reuşit! Şi evident atunci când aşteptările sunt imense şi dezamăgirea mea a fost pe măsură. Ce a urmat a fost un fel de topor în ceafă sau pumnal direct în inimă.

    Acum mi se cere să uit ce a fost, să iert trădarea, să girez furtul şi să legitimez tupeul, doar pentru că ei se proclamă de dreapta! Asta e schimbarea ?!?

    Unde a ajuns PNL astăzi…cum a întors el armele…. Cum eroul meu, Crin Antonescu a căzut de pe cal şi s-a lovit rău de tot la cap! A predat partidul exact celor împotriva cărora a luptat cu atâta forţă şi convingere. De ce?!? Tare aş vrea să înteleg de ce…

    Am asistat siderată, neputincioasă, la proaspăta poveste de dragoste înfiripată între PNL şi PDL.

    Cum vin ei în in faţa mea, ţinându-se de mână şi pretinzându-mi să uit trădarea, înşelăciunea, hoţia, minciuna, complicitatea sau interesul lor meschin?!? Asta e schimbarea ?!?

    Cum pot uita ce a facut PDL-ul, cu Macovei, Udrea şi guvernarea Boc ? Ca să nu mai vorbesc despre ce s-a întâmplat în 2012… Asta reprezintă schimbarea ?!? Cum poţi şterge cu buretele din memorie ce am trăit în acea vară ?!? Cum să uit minciunile lor ?!? Cum poporul era acuzat de lovitură de stat… Cum să mă fac că nu s-a întamplat nimic ?!? Asta e schimbarea ?!? Cum să uit că votul meu şi a milioane de români a fost aruncat la coş şi că acest impostor a rămas preşedinte?!? Poate dacă nu aş fi fost acolo, poate dacă nu m-ar fi interesat, poate doar aşa…!

    Nu-i pot ierta pe cei care până ieri erau cei mai mari duşmani ai ţării şi acum dintr-odată, pentru binele dreptei româneşti în lupta cu ciuma roşie, sunt salvatorii României. Ei sunt schimbarea ?!?

    Am așteptat curioasă campania prezidențială, să văd ceva, orice! Nimic… ! Ba dimpotrivă: deplorabil, rușinos, jenant! Minciuni, atacuri la familie, manipulări grosolane, furt de imagine, falsuri, concurs de înjurături, scrisori peste scrisori ale așa-zișilor cetățeni nemultumiți, dezinformări fără număr și o întrecere acerbă în Photoshop! Teatru prost…! Nu știu dacă să râd sau să plâng!

    Așteptam cu nerăbdare să-l văd pe Johannis , să-l ascult, poate nu știu , îmi trezește un sentiment, ceva, orice! Dar Johannis nu venea!

    În așteptarea lui Johannis, am asistat însă la o isterie generalizată.

    M-am bucurat să văd că în sfârșit oamenii ies la vot, că simțul civic începe să se manifeste, însă până și el a fost denaturat! Prieteni, colegi, necunoscuți, oameni activi politic dar și unii care până ieri habar nu aveau cine este Johannis sau ce a făcut PDL-ul, ce înseamnă stânga sau dreapta, oameni care in 2012 stăteau la mici și bere și care îmi dau acum lecții despre democrație, despre dreapta adevarată, despre lupta contra comunismului și tot așa.

    Dacă ești tânăr, intelectual, patriot adevărat, votezi cu Johannis! Dacă votezi cumva cu Ponta ești sigur un analfabet, pensionar, sărăntoc, cu siguranță prost sau cel puțin un aurolac, care, bineinteles, a primit pomeni electorale pentru că nimeni nu poate vota cu Ponta din principiu!

    Cine și-a permis să hotărască așa ceva?!?

    După cum spunea foarte bine un prieten: “Ies în stradă ca să apere dreptul la vot dar în același timp spun că o sa le ascundă sau o să le ardă buletinele părinților și bunicilor ca să nu poată vota cu altcineva. Strigă „democrație” dar nu accepță o majoritate care are altă opinie. Urăsc chinezii dar folosesc un iPhone made în China. “

    Așa arată schimbarea ?!?

    Tot așteptându-l pe Johannis , i-am observat alegătorii, susținătorii, echipa din spate. Evident nu toți, nu-mi place să generalizez. Sunt și oameni care-și exprimă susținerea cu argumente, comentând decent și bravo lor. Insă alții, deloc puțini, mă îngrozesc!

    Mă simt exact ca în filmul acela “World War Z” , când omenirea se transformă într-o haită de ființe fără rațiune, un fel de zombie care te urmăresc , te devorează și al cărei singur scop este să te transforme într-unul de-al lor.
    Este considerată o rușine să nu votezi cu Johannis! Ești exclus din cercul de prieteni, oamenii din jur se uită urât la tine sau te jignesc.

    Deodată au apărut tot felul de luptători ai dreptei care în numele democrației și al libertății de opinie sunt în stare să-ți crape capul dacă nu ești de acord cu ei! Și dacă nu apucă să te agreseze fizic , sigur te va pune la pamânt limbajul extrem de bogat și viu colorat!

    Oameni buni, vă dați seama unde s-a ajuns ?!? Fiecare dintre noi are dreptul la o părere! Oricare ar fi aceasta ea trebuie respectată! Ce se intamplă acum este anarhie, isterie de-a dreptul!

    Nu se poate ca oameni valoroși ai acestei țări să fie batjocoriți doar pentru că au altă opțiune politică decât a lor! Nu se poate să nu-i arăti respect lui Radu Beligan pentru o viată în slujba teatrului românesc sau lui Tudor Gheorghe, Raed Arafat , Dorel Vișan și mulți alții. Să fie mânjiți în ultimul hal, acuzați de comunism și trădare, linșați public și morți pentru neamul românesc în timp ce alții sunt eroi ai patriei pentru că îl susțin pe Iohannis. Asta este schimbarea?!? Așa arată ea ?!?

    Când nu-l mai așteptam, a apărut Johannis!

    Nu vreau să jignesc, nu-mi stă în fire dar mă doare și vreau să spun doar atât: eu îmi doresc un președinte de care să fiu mândră, un președinte care să aibă viziune, un proiect de țară, un președinte care să poată vorbi coerent, un președinte care să gândească singur, un președinte care să poată răspunde și la intrebările pe care nu le știe dinainte, un președinte pe care dacă-l întrerupi să-și poată continua idea, doar este a lui, nu? Îmi doresc un președinte căruia să nu-i fie frică de niște jurnaliști, fie ei și extrem de agresivi, un președinte care să-mi transmită ceva, să mă însuflețească, un președinte care să discute de la egal la egal cu orice leader al lumii!

    Eu cred că Johannis nu este nici pe departe acel președinte pe care eu îl așteptam!

    Parerea mea…!

  70. 75 Adrian B. noiembrie 30, 2014 la 12:26 pm

    comentariul meu de mai sus era pt. vsile

  71. 76 blogideologic noiembrie 30, 2014 la 12:36 pm

    “Rusia Kievană” a ossianicului Karamzin este de fapt GARDARIKI în vechea norvegiană.

  72. 77 Fragmentarium Politic noiembrie 30, 2014 la 1:02 pm

    Din cenusa istoriei: Autonomie, pe limba politica a imperiului!. Manifestatia de sambata, de la Sfantu Gheorghe, organizata de Partidul Civic Maghiar (PCM), a reluat stereotipul autonomiei pe criterii etnice. Ideile pro-autonomie au incercat sa infiripeze imaginile de “popor”, de “drepturi colective”, de “statalitate”, de “promisiuni” nerespectate, de “nedreptate” a tratatelor internationale care au consfintit dezmembrarea imperiilor. Pe pancarte, s-au putut citi urmatoarele sloganuri si lozinci: “Transilvanie libera – Tinut secuiesc autonom”, “Drepturi colective minoritatii maghiare”, “Autonomia Tinutului secuiesc – o promisiune nerespectata din 1918”, “Tinutul secuiesc unitar si indivizibil”, “Regiunile nu se inventeaza la Bucuresti, ele exista”. Pe timpul mitingului s-au scandat: “Autonomie”, “Piara Trianonul” si “Tinutul secuiesc nu este Romania”. Pe un afis, postat pe scena animatorilor mitingului, a fost reprodus articolul 3 din Declaratia de la Alba Iulia din 1918: “Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare! Fiecare popor se va instrui, administra si judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau”. Adunarea a adoptat o petitie catre Guvernul Romaniei prin care se cere respectarea prevederilor Rezolutiei din 1 Decembrie 1918 privind drepturile minoritatilor nationale. Comentariu Fragmentarium Politic: Nimic nou sub soare, pretentiile de „drepturi colective” sau de ‚popor”, care nu sunt aplicabile minoritatilor nationale, s-au mai auzit in revendicarilor autonomiste ale extremistilor maghiari. Dar ele exprima o rasturnare de memorie istorica, de subiecti istorici si de situatie istorica, care descinde direct din cenusa si din limbajul politic ale fostului imperiu austro-ungar. Intr-o ultima incercare de a-si salva imperiul, imparatul Carol I al Austriei a semnat, in 16 octombrie 1918, un „Manifest către popoarele mele credincioase”, prin care anunta transformarea imperiului într-o federaţie de şase state: Austria, Ungaria, Cehia, Iugoloslavia, Polonia și Ucraina. A fost însă prea târziu, disparitia imperiului, in care razboiul acutizase totul, nu a putut fi oprita. Ultimul act imperial, adresat “popoarelor”, este important pentru istorie deoarece reveleaza semnificatia si circulatia de epoca a termenului de “popor”. Porecla vremii, de “inchisoare a popoarelor”, data imperiului austro-ungar, sustine, deasemenea, uzualitatea oficiala a termenului de “popor”. Pentru aparitia unor noi state independente, termenul de popor a avut o acoperire deplina, inclusiv pentru statul ungar si poporul ungar. Pentru populatiile de pe teritoriile unor provincii care au fost rupte din alte tari de catre imperiul austro-ungar, intre care s-a aflat si cea romana, termenul corect ar fi fost cel de “minoritate”. Nediferentierea a reflectat un comandament imperial, dar, trebuie spus, si o limita istorica fireasca, lumea de atunci nu cunostea sau nu opera cu diferentierile si nuantele politice si juridice de acum. Pe de alta parte, folosirea in limbajul politic de imperiu a termenilor de “minoritate” si “majoritate” nu ar fi fost “politically correct”, cum am spune astazi, pentru ca natiunea dominatoare era… minoritara! Īn 1867, de pilda, cand in partea ungara a imperiului s-a inaugurat politica ultranationalista de maghiarizare a populatiilor nemaghiare, Ungaria numara 13.579.000 locuitori. Dintre aceṣtia, maghiari erau numai 5.665.000, faṭă de 7.939.00 locuitori nemaghiari. Inevitabil, declaratiile sau rezolutiile pe tema autodeterminarii popoarelor, care au urmat disparitiei celor trei imperii, austro-ungar, tarist si otoman, au folosit limba imperiilor si a dreptului vremii, dreptul popoarelor, chiar daca in unele cazuri nu a fost vorba despre popoare, ci despre minoritati nationale, cum le cunoastem si le codificam, in zilele noastre, in drepturi ale minoritatilor. Asa a fost scrisa si Declaratia de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, in care nu aveau cum sa apara termenul de “minoritati” si elemente de drepturile minoritatilor. Faptul ca la aproape 100 de ani de la moartea imperiului austro-ungar se incearca o rasturnare de memorie istorica reprezinta, la modul grav spus, o speculatie a prezentului prin desfigurarea trecutului. La nivel de comedie, insa, este o reprezentatie de smecherie politica.

  73. 78 vsile, decembrie 1, 2014 la 10:31 am

    Carco,

    In infectia mea eu bezivul de servici, nu am amintit absolut nimic de prostiile care singur de destainui, nu am spus absolut nimic nici de de sie nici de mie, la rautatile repetate ale unui amic , detinator al adevarului absolut, cum sunt mai toti „partinicii, alta data ceausisti trecuti in vreme pe la mai toate partidele, am contrat , pe teme minore reamintu-ti ca nu eu ci tu esti mai bun specialist in dezinformare decit betzivul vasile, adica si eu mai transpir dar nici ca tine!
    Mai ramane ca Marcus sa ma desconspire , sa-mi arate caracterul infect si gata ati facut echipa completa a prietenilor mei dupa blog in viata!
    Adevarul este , MAESTRE, dupa acest mesaj , ramai un specialist , pacat ca puterea te-a pensionat!
    Am inteles insa ca parerile mele independente le-au deranjat ,si de aici si atacurile repetate cu o rautate de expert , fapt care m-a obligat intrun fel ,sa contrez anemic si prieteneteste ,asta este ,nu toti suntem spalati pe creier, nu toti suntem corecti si drepti in afirmatii ca tine sau alt pupincurist de servici!
    Eu m-am asteptat sa spui ca Vsile e betziv, ignorant, mincinos , si antibasist, nu sa canti in corul delatorilor prietene!
    Nu cred ca ai inteles mare lucru dar asta e!
    Eu tot ala sunt, acum ma gandesc cum pot sa nu fiu tu sau Adrian B si sa ajut vreo 350 de copii orfani!

    Cunumisu,

    Pai nu este normal ca si rusii sa tineasca mai sus si cu un despot la putere sa-si reorienteze tintele recalibrati de miscarile geopolitice , de interesul Americii in Ukraina , interes repus pe masa indirect prin colaboratorii americani din UE!
    Pina la urma daca Rusia nu contrataca , mesajul ei de mare putere s-ar fi disipat si cine stie ce „vant de primavara” ar fi strabatut si pe la Moscova!

    Adrian B.

    Nu este nevoie sa-ti reafirmi inteligenta , dumneata ca si amicul carcotas , transpiri puternic!

  74. 79 vsile, decembrie 1, 2014 la 10:48 am

    George B,

    Esti un clasic si elocvent promotor al iubirii spontane, la o adica. intre cele doua din nenumaratele destinatii erogene, semnut de separare nu este o cratima ci doar un „fleac”…asa si dumneata , la o adica ,ignori fleacul!

  75. 80 Fragmentarium Politic decembrie 1, 2014 la 11:01 pm

    Un raspuns: Despre energia sacrificiului si tendinte care vor schimba tendinte

    ZeV, cat pe-aci sa te votez pentru un premiu ideologic, dar dupa ce am vazut si continuarea, ma abtin. Glumesc, prietene, pentru ca iti apreciez stilul, abordarile, multe idei. Dincolo de faptul ca sunt normale, deosebirile de pareri pot fi si o resursa de clarviziune pentru politica, cred ca acesta este si motivul pentru care multi scriem nonprofit.

    Intr-adevar, Vladimir Tismaneanu este un ideolog de dreapta rafinat, insa cu limitele inerente pe care le aduc obsesiile si stereotipurile, care osifica, asa cum s-a intamplat si cu limba de lemn a comunismului. Nu stiu daca din convingere sau din interes, deoarece in Vest exista o ideologie a castigului politic asigurat, a traiului din politica, cu diviziuni de familie pentru stanga si pentru dreapta, cu strategii de expansiune si control, ca o afacere de corporatie. Fenomenul a fost mult timp de neimaginat in Est. Niciun fiu Bratianu nu s-ar fi dezis de idealurile tatalui, pentru parvenitism politic. Exista, si in zilele noastre, fii care nu au abandonat idealurile tatalui, chiar daca acesta din urma a infundat puscaria politica.

    Cred insa ca Lenin, care a practicat manifestul marxist-comunist privind “sfarsitul proprietatii private”, si Fukuyama, cu a sa teza a “sfarsitului istoriei”, care a trambitat victoria finala a liberalismului, au incurcat afacerile politice de familie, in care tatii au pariat pe stanga “victorioasa”, in secolul trecut si fii pe dreapta “victorioasa”, in noul secol. Comunismul a sucombat, iar neoliberalismul nu se simte nici el prea bine, cu giganti bancari care au falimentat, cu o UE ametita de crize, cu o moneda unica din ce in ce mai slabita de pluralismul decalajelor, cu o migratie, candva sufletul liberalismului, amenintata cu restrictionarea, chiar cu un viitor comunitar incert.

    Cand am schitat propensiunea oportunismului de “stanga-dreapta”, am confirmat ideea de instinct totalitar, dar as adauga ca acesta este al intregii drepte. Sa reflectam la principiul dreptei “invingatorul ia totul” si la noua lui materializare, presedintele ales Klaus Iohannis, care vrea si guvernarea pentru dreapta. Prin opozitie, stanga are un instinct democratic, de aceea redistribuie sau imparte totul, chiar si puterea. Expresia cea mai moderna a stangii este social-democratia, a probat-o si Ion Iliescu, in 1996, cu acceptarea alternantei la putere si Victor Ponta, in 2014, cand a respins, prin manevre tactice care au ramas neobservate, puterea totala, inclinand balanta alegerilor prezidentiale spre dreapta.

    Nu cred ca isterizarea pe tema pierderii alegerilor ar merita sa fie continuata. Cu adevarat importante ar fi proiectul si strategia de consolidare a PSD, in orizontul alegerilor din 2016 si 2018, dar si al unor posibile alegeri anticipate (recoincidentarea alegerilor parlamentare si prezidentiale ar trebui sa se intample, intr-un fel), dreapta ar trebui lasata sa creada ca a castigat pe mana ei. S-a observat deja, cea mai mare frica a dreptei sunt alegerile anticipate, stie cum a castigat si se simte vulnerabila. Cand Ponta si-a oferit demisia, conditionand-o de numirea unui premier din coalitia sa, Iohannis nu a achiesat, a impins rapid orizontul de asteptare in 2015 sau 2016. Este cat se poate de limpede, semnalul “Toata puterea in mainile dreptei!” nu este oportun. Cand dreapta va fi pregatita sa acapareze toata puterea, o va face fara nicio ezitare, inspiratiile din totalitarismele bolsevic si nazist isi vor face efectele. Revolutiile colorate si situatiile revolutionare provocate prin internet, acest cadou otravit facut lumii de catre un serviciu de spionaj global, sunt cele mai bune exemple, iar unul il avem la vecinii ucraineni.

    Dragul meu coleg, sper ca nu esti atat de naiv sau de lipsit de experienta incat sa crezi ca o cedare tactica poate fi si una strategica. In discursul ideologic adversativ, concesiile isi au rolul lor, sunt piatra pe care construiesti dialogul, prin care iti livrezi mesajele. Nu stiu unde am citit o idée cu care sunt de acord, adversarului nu trebuie niciodata sa-i iei totul. Dreapta nu face concesii, dimpotriva, isi escaladeaza pretentiile, dar, dincolo de cerintele de reforme si de executii nesfarsite cu carea asalteaza stanga, doua lucruri contrare s-au intamplat, rata de reformare si modernizare a stangii social-democrate a fost una de acceleratie, pe cand cea a dreptei, de incremenire. De aici, doua tendinte care vor inversa tendinte, pentru a folosi un joc de cuvinte. Prima, in ciuda unor succese ale dreptei de invingator care ia totul, dreapta pune pe ea insasi presiunea crescanda a unor frustrari si inchideri, care ameninta sa devina globale, daca nu se va reforma. A doua, energia sacrificiilor stangii, invinsul caruia i se refuza totul, dar care atrage simpatii si deschideri, va deveni, intr-o buna zi, sursa inepuizabila si indispensabila de energie care va pune in miscare mecanismele intregului angrenaj social.

    Stimate Zev, privindu-l pe Victor Ponta, eventualele demisii de partid sau de guvern sunt doua chestiuni absolut distincte. Prin candidatura la prezidentiale, Ponta nu a angajat guvernul, ci partidul, de unde raspunderea electorala zero a premierului fata de guvern. In treacat spus, ar fi fost scandalos de imoral si de ilegal daca raspunderea electorala a candidatului Ponta s-ar fi impletit cu raspunderea guvernamentala a premierului Ponta. Oricum, te-as ruga sa observi ca nimeni nu a cerut demisia presedintelui pentru esecul candidatei Elena Udrea, a partidului prezidential, PMP. Raspunderea de partid a lui Ponta este altceva, va fi problema PSD sa analizeze si sa ia masurile pe care le va conveni, la bilantul alegerilor, din primavara.

    Cat de stanga sau cat de dreapta a fost sau este presedintele PSD, Victor Ponta, este iarasi o discutie care ar trebui moderata de ratiunile de ordin tactic, din campul politic. Bineinteles, s-a vazut ca Ponta a facut un slalom printre doctrine si ideologii, dar dupa parerea mea a fost un exemplu de flexibilitate, de pliere pe fluiditatea contextuala (politica, economica, geopolitica samd), la ce bun sa se fi impiedicat de un fanion, care i-ar fi oprit cursa de premier. Greseala a fost ca nu si-a reaugmentat ideologic discursul electoral, a folosit aceiasi tactica de slalom din campul politic, total inadecvata in campul electoral. O slabiciune de abordare care tine de lipsa de experienta, dar si de prestatiile mediocre ale consilierilor de campanie. Ca invatamant, ar trebui sa se retina necesitatea nuantarii discursului electoral, desprinderea de suportul administrativ al functiei executive si lipirea de cel ideologic, al functiei politice.

    Impartasesc observatiile cu privire la tentativele dreptei de sindicalizare a stangii, dar in aceasta zona ar mai trebui retinut un neajuns extrem de nociv, social-politic si civic, anume ca sindicatele sunt cea mai proeminenta forta a societatii civile, dar nu se bucura de o cuantificare pe acest segment, nici nu cred ca este pomenita, este pe nedrept marginalizata sau chiar exclusa, iar acest lucru se vede in lancezirea, in amortirea, pana la imobilism, a miscarilor sindicale occidentale.

    In sfarsit, tentativele unor lupi tineri de de a-l inlatura pe Ion Iliescu din pozitia de presedinte de onoare al PSD, o pozitie fara nicio putere executiva, absolut simbolica, de recunoastere a valorii politice, a contributiilor si a sacrificiilor seniorului si fondatorului partidului, este fara indoiala un barbarism politic, un act lipsit de civilitatea proprie unei tari membre NATO si UE. Ion Iliescu nu este numai un presedinte fondator de partid, ci si un presedinte fondator de republica, care a pus temeliile de pe care se inalta, azi, Romania democrata si europeana. O tara civilizata precum SUA, si-a daltuit presedintii in stanca, la noi, oricat de latini am fi, ar fi suficienta insusirea unei lectii minimale, a legaturii care exista intre respectul fata de presedinti, care sunt istorie, si respectul fata de tara.

  76. 81 Cris decembrie 2, 2014 la 3:06 pm

    Ce-i aia „clasă politică”? Nu există clasă politică. Politicienii, aflați de mai multă sau mai puțină vreme în politică, sunt ELECTORI aparținători ai unor clase sociale aleși de alți ELECTORI aparținători ai unor clase sociale, aleși ca să aplice niște politici: economice, demografice, sociale, agricole…
    Între politicieni există oameni corecți și oameni incorecți, ca și între electorii care i-au ales.
    Mulți dintre elctorii care i-au ales și care aplaudă acuzarea și condamnarea unora dintre aleși sunt ultra-incorecți, totuși îi însoțesc pe acuzați cu urale către DNA.
    În furia lor, care le sporește naivitatea, ei nu văd abuzurile săvârșite pentru a i se demonstra UE-ului ceva (UE-ului la fel de naiv).


  1. 1 Clubul de la Nisa | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe noiembrie 28, 2014 la 10:16 am
  2. 2 “Analiza personala” a lui Ion Iliescu « Motanul Incaltat Trackback pe noiembrie 29, 2014 la 5:58 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: