Cine a trezit ursul?

 

În urmă cu 30 de ani, pe unul din afișele campaniei electorale – din 1984 – a lui Ronald Reagan, scria „Există un urs în pădure? Pentru unii, ursul poate fi văzut cu ușurință. Alții, pur și simplu, nu-l văd. Unii spun că e blând. Alții spun că e periculos. Din moment ce nimeni nu poate fi sigur cum e în realitate, nu e înțelept să fii la fel de puternic ca ursul? Dacă există ursul?”.

Eu mai adaug o întrebare: „Dacă există ursul, nu e oare înțelept să nu-l trezești?”.

Povestea cu „maidanul” de la Kiev este ușor de descifrat, pornind de la noua situație geostrategică, de după încheierea Războiului Rece. În concepția americană – considerau Michael Beschloss și Strobe Talbott, în cartea lor „La cele mai înalte nivele”, „trupele trimise eventual de Gorbaciov să zdrobească libertatea în România ar fi putut oferi o contrapondere pentru acțiunile americane din Filipine și Panama. În felul acesta, s-a stabilit tacit o nouă doctrină americano-sovietică, conform căreia ambele puteri ar fi avut dreptul să acorde sprijin militar pentru <<cauzele drepte>> din sfera lor de influență”.

 Evident, cei doi autori făceau referire la conferința de presă a lui James Baker, din 24 decembrie 1989, atunci când secretarul de stat american declarase că „Statele Unite nu vor obiecta dacă Pactul de la Varșovia va considera necesar să intervină în România”.

Rusia, în mod evident, a rămas blocată în această abordare. Între timp însă, în Europa, au avut loc modificări importante: „absorbirea”, succesivă, în NATO și UE a țărilor din Europa Centrală, a țărilor baltice, a României și Bulgariei, dizolvarea Iugoslaviei și transformarea provinciei Kosovo, pe baze etnice, în stat independent, „revoluțiile portocalii” din Georgia și Ucraina (prooccidentale și antirusești), instalarea scutului antirachetă în România și Polonia, demararea Parteneriatului estic al UE, de către Polonia și Suedia, pentru șase republici foste sovietice.

Toate aceste mișcări de „îndiguire” a Rusiei au creat, evident, frustrări la Moscova. În aceste condiții, repetarea scenariului „revoluției portocalii” la Kiev, ca răspuns la nesemnarea Acordului de asociere cu UE, a generat un lanț de evenimente ce au devenit greu de controlat sau de oprit.

Să fie foarte clar – ele nu au nici o legătură cu dreptul internațional ci doar cu reașezarea sferelor de influență în Europa.

Într-un editorial din ianuarie (deci de acum patru luni), consideram că există două soluții prioritare pentru a opri agravarea situației din Ucraina:

  1. organizarea, cât mai rapidă a alegerilor prezidențiale. Acum, ele au loc târziu și într-un spațiu deja dizolvat.
  2. Acceptarea Rusiei de către SUA și UE în dialogul regional (Ucraina este și la periferia estică a UE și a NATO dar și la periferia vestică a Rusiei).

Din păcate, am avut dreptate iar situația, în lipsa acestor măsuri, a degenerat.

Nemulțumirea mea ține însă de faptul că România își refuză orice posibilitate de participare la căutarea unor soluții în zonă, deși are interese evidente și în Republica Moldova sau în Ucraina (este vorba de românii care trăiesc acolo) dar și în Rusia (interese economice și nu numai).

Nu discut despre „cine a trezit ursul” și de ce, dar este clar că atunci când îi este foame, ursul coboară în grădinile vecinilor. Întrebarea este dacă trebuie să învățăm germana pentru a discuta despre situația ursului sau – cum ar spune Antoine de Saint-Exupéry – încercăm să-l „domesticim”.

 

Reclame

60 Responses to “Cine a trezit ursul?”


  1. 1 silvius mai 13, 2014 la 8:35 pm

    well- cand ursul intra intre oameni, ori e inchis, ori e impuscat… cam asta e povestea reala.

  2. 2 adanic mai 13, 2014 la 10:32 pm

    Vazand ce se-ntampla in aceasta perioada mi-am adus aminte ca am citit candva in noul testament si profetiile lui Nostradamus ceva ce seamana cu se-ntampla azi. M-am uitat pe net si am luat cateva pasaje, succinte, care sa contureze o idee despre ce se-ntampla. Multe din profetiile din biblie sau ale lui Nostradamus, s-au adeverit. Oare profetiile din Apocalipsa referitor la aceste vremuri, se vor adeverii si de aceasta data?. Vreau sa cred ca nu. Banuiesc ca cei vizati in Apocalipsa, vor fi citit aceste profetii, se vor regasi de o parte sau de alta, a binelui sau a raului si vor constientiza ca o confruntare armata de proportii ar duce la o catastrofa planetara.
    Nostradamus, in profetiile lui despre apocalipsa, a facut referire la ascensiunea unui personaj numit Antichrist si ca acesta va fi invins in urma unei lupte intre bine si rau.
    In “Apocalipsa lui Ioan“, semnele sfârşitului lumii sunt avertizate de aparitia a 4 călăreţi ai Apocalipsei, primul calarind un cal alb, al 2-lea un cal roşu, al 3-lea un cal negru şi al 4-lea unul gălbui.
    Dar dintre toţi călăreţii, primul aduce cea mai mare teroare. Apocalipsa lui Ioan (6, 2): “M-am uitat şi am văzut un cal alb. Iar cel ce stătea pe el avea un arc. Şi a pornit biruitor şi ca să biruie.” Alături de Satana, primul cal este cea mai malefică creatură din Biblie. Acest calaret e Antichistul.
    Anticristul va fi o persoană atât de persuasivă, şi atât de iubitoare de pace, încât oamenii vor veni la el şi vor spune: “Să-l lăsăm pe el ca să ne conducă, şi nu politicienii”. “Apocalipsa lui Ioan” ne prevesteşte că Anticristul va trece în final de partea răului. El va juca un rol principal în ultimul semn: războiul care va pune capăt lumii.
    Sa fie Putin Antichistul ?. Sa fie el cel vazut ca aducator de pace si apoi sa se-ntoarca impotiva binelui ? Parca a fost propus la un moment dat pentru premiul Nobel. Acum vad ca face ca acolo unde sunt rusi sa faca pamant rusesc. Sa fie rusii de partea binelui si occidental de partea raului ?. Sau invers ?. Eu cred ca invers. Poporul ucrainean a pornit o revolta impotriva unui individ lacom si a camarilei de aceasi teapa care si-au burdusit casele cu produse occidentale scumpe si de calitate dar proclamau dragostea fata de Rusia. Occidentul atrage oamenii cu tehnica si tehnologie de varf si nu cu bombe si tancuri. Nu inteleg cum poporul rus, un popor greu incercat si cu oameni de mare calitate, ma refer in special la marii scriitori, savanti, artisti, inventatori, sportivi, au putut alege sa fie condusi de personaje halucinante care se cred stapanii lumii, doar pentru ca detin controlul asupra unor arme de distrugere-n masa. Aceasta obsesie a conducatorilor rusi cum ca poporul rus e mai presus de alte popoare si ca trebuie sa le domine, nu poate duce decat la dezastru. Noi Romanii le-am incredintat comorile dacilor de frica nazistilor avand buna credinta in cuvantul lor privind pastrarea si inapoierea lor dupa pericol, dar s-a dovedit ca am avut incredere in cine nu trebuia.

  3. 3 Dinca Siminel Lucian mai 13, 2014 la 10:37 pm

    Mi-as fi dorit sa fiti presedinte in acest moment. Cred ca peste ani cand nu o sa mai fiti , generatiile viitoare vor comenta despre dumneavoastra ca despre un al doilea Titulescu.

  4. 4 Adrian mai 13, 2014 la 10:51 pm

    Am vazut ca ati obtinut contopirea. Daca, in conditiile legii, beneficiati de o reducere a perioadei de detentie de ce nu este posibil ca pe aceleasi considerente sa beneficiati de o reducere a perioadei de interzicere a drepturilor civile?

  5. 5 cistocea vasile stefan mai 13, 2014 la 10:53 pm

    ideea este ca trebuie sa fim SMART – E GREU IN CONTEXTUL ACTUAL SI F. DIFICIL SA NEGOCIEZI CU ACESTE PUTERI – MAI ALES CA MICUTA NOASTRA TARA ESTE CAM IN MIJLOCUL TUTUROR INTERESELOR – IAR LEGAT DE URS PUTEM VORBI SI PE LIMBA LUI , PROBLEMA ESTE DE FOND AICI – ADICA NU INTELEGEM LIMBA PE CARE EL O VORBESTE SAU DACA O INTELEGEM NU VREM SA AVEM ACEELASI VEHICUL DE COMUNICARE – IN ORICE CAZ TIMPUL NE DOVEDESTE CA TREBUIE SA INTELEGEM SI SA AVEM ACEELASI VEHICUL DE COMUNICARE CU URSUL – PTR. CA SA NU IL SUPARAM – parerea unui profesor de ed. fizica si sport . 🙂

  6. 6 Gavrila mai 14, 2014 la 1:52 am

    Se potriveste cu ce spun englezii: ‘let the sleeping dogs lie’ sau si mai rau ‘let the dogs of war slip’/Shakespeare.
    In fond rusii in acest caz sunt indreptatiti sa reactioneze cum le dicteaza interesele nationale – unii ar spune ca au facut-o tardiv deja.
    Cat despre guvernatorul Romaniei, continua sa se dea in stamba cu orice ocazie, spre nenorocul tarii. Este o atitudine de un cinism criminal/sa ma scuze Sadicu’, sa faci atat rau tarii tale chiar si acum, la terminarea mandatului. Cred ca va ramane ca adjectiv/adverb extrem peiorativ in limba romana caci despre restul, vor plati romanii…

  7. 7 pentru libertate mai 14, 2014 la 5:05 am

    D-le PM , cred ca aceasta condamnare a dumneavoastra este mai ales legata de geopolitica americana. Ati fost persoana cea mai capabila , cea mai pregatita pentru a sta la masa negocierilor si a mentine un minim de independenta nationala.Cu dumneavoastra in fruntea guvernului nu mi-a fost rusine niciodata de faptul ca sunt roman. Este greu sa judeci un om. Si eu v-am judecat pe dumneavoastra. V-am judecat pentru ca ati dus o politica de aliniere. Rezultatul il puteti vedea si dumneavoastra.In momentul de fata suntem complet aliniati.Se va intoarce ca un bumerang impotriva noastra aceasta politica de aliniere si istoria o va dovedii. De ce trebuie sa repetam mereu aceasta greseala? Este oare vorba de un determinism geopolitic sau de o grava carenta nationala ? In viziunea dumneavoastra de ce este nevoie in mod practic la ora actuala pentru a solutiona problema acestei stari in care ne aflam?

  8. 8 artistu' mai 14, 2014 la 6:26 am

    @silvius
    rusii nu au cu noi ceva, ei au cu „uneltele” altora care se folosesc de Romania, Polonia, etc, sa ii ciupeasca pe la colturi; ps – iti sugerez un exercitiu: scrie pe o foaie, in doua coloane, ce interactiuni (si pozitive si negative) a avut Romania cu SUA si Rusia de-a lungul timpului; cred ca o sa fii surprins de rezultat…..

  9. 9 Oscar Wilde mai 14, 2014 la 7:37 am

    SUA a renuntat mai demult la doctrina Monroe, care era sau mai este (? ) trecuta in Constitutia americana. Americanilor le convine o Europa divizata, cu state mici. De ce as tine cu americanii sau cu rusii? Nici unii, nici altii nu ne-au sprijint si am fost intotdeauna la schimb, pentru toate Puteriile, de vreo 300 de ani incoace.
    Earnest

  10. 10 Vsile, mai 14, 2014 la 7:39 am

    Dl. Nastase,

    Dupa cum vedeti romanul nu prea pricepe nimic din povestea cu ursul!
    Romanul ori de transforma in vanator ca Silvius si cu o pusca americana doreste sa impuste ursul , fara sa stie ca ursul s-ar putea sa traga asa cum a mai tras si in cele mai puternice imperii, otoman sau napolenian ori nazist.
    Uita ca ursul are in catare balistice incarcate cu focoase nucleare care pot zgudui America cu toate scuturile lor de propoganda a atotputerniciei,
    uita ca submarinele rusesti adapostite sub calota polara sau prin adancurile oceanului Pacific pot dizolva America intro fractiune de secunda.

    Romanii se coalizeaza frateste cu tari inventate de americani in atitudini controversate nu kosovarilor dar da ukrainienilor sau moldovenilor , t-rex logorizeaza mai romaneste de aceasta data si pe aceasta tema , dar tot nu pricepe ca asta nu-i urs tiganesc pe care il joci la lalcioc cu gura legata ci un urias latent de care culmea lumea mai are si nevoie prin rezervele naturale uriase pe care inca aceasta tara le are.
    Ungaria si ungurii s-au fraternizat cu cei 200 de mii de unguri din Ukraina si au cerut protejarea acestor intr-un stat federalizat , noi cerem in continuare protejarea Moldovei dar nu indraznim sa atacam pactul Molotov-Ribentrop si sa cerem revenire Moldovei la tara mama revenire , reintregirea Bucovinei , projejarea romanilor din tinuturile romanesti cotropite politic – militar de rusii sprijiniti de Hitler cotropire autentificata de americanii lui obama sau europenii lui merkel!
    Ei dar pina atunci lasati nebunii sa va scape de urs!

  11. 11 Doru Coarna mai 14, 2014 la 8:33 am

    Dle Nastase,

    lucrurile au devenit prea periculoase si este cam tarziu! Trebuia inteles demult ca Rusia isi va apara hotarele si ca are nevoie de zone-tampon intre est si vest pe care sa le controleze, problema insa e ca s-ar putea sa devenim noi vreun tampon d-asta si o data tamponati, sa ne cam doara!

    Stiu ca aparent totul nu se poate rezolva decat la masa verde a negocierilor, insa pana acolo e drum lung si riscul creste zi de zi! Sau prin politica faptului implinit, ca in Crimeea! In oricare situatie riscul insa ramane iar noua numai asta nu ne lipsea acum… Rusia poate interpreta orice fel de scenariu, are o diplomatie de exceptie si este o tara cu o forta redutabila, care are si memorie…

    Si mai este o chestie, Rusia nu este un urs, asta este doar asa, o porecla! Rusia este o tara puternica, plina de bogatii, cu tehnologie de varf si cu un popor extrem de patriot si nationalist! In plus, ei impreuna cu toate astea locuiesc aici, foarte aproape de noi…

    Porecla de urs vine, doar sunteti vanator, de la faptul ca odata pus in miscare nu mai poate fi oprit decat daca-l impusti letal, ori aici vedeti ca ne despartim de porecla si intram in domeniul realitatii, adica avem un urs patriot care are el pusti de toate felurile, nu noi!!! OK? Avem de-a face cu un urs-patriot, vanator si cam frustrat, iar noi putem ajunge in farfuria lui in cateva ore daca i se face foame sau se simte amenintat!

    Cred ca cea mai inspirata atitudine a avut-o Basescu, el a pus-o cu votca, cu gluma, cu bai ce ti-am facut, te-ai intors la business class acasa, ha-ha-ha, umor ca de la presedinte vestic la vicepremier estic, probabil a zambit si Putin… In definitiv umorul poate rezolva marile confruntari, sau macar poate reduce riscul ala pana se ajunge la masa verde, la clearing…

    Oricum, daca va mentineti ideea ca Rusia e urs, atunci stiti calea cea mai sigura de a scapa de el ca sa nu va urmareasca, ii aruncati ceva, rucsacul sau… Deci lasati-o cu ursul, ca riscam totul si nu castigam nimic!

  12. 12 Cris mai 14, 2014 la 8:49 am

    Raționamentul unui om inteligent, instruit, diplomat, cu educație și experiență.
    La celălalt pol, Băsescu, care nu are nimic dintre cele de mai sus și de aceea dă de-a-mboulea…

  13. 13 Marian Nicolae mai 14, 2014 la 9:36 am

    Buna dimineata domnule profesor,

    Referitor la intrebarea dumneavoastra:
    “Dacă există ursul, nu e oare înțelept să nu-l trezești?”.

    Cred ca este deja prea tarziu pentru aceasta intrebare retorica……

    Ursul este bine sanatos, multumim bunului Dumnezeu…si extrem de infometat dupa o perioada atat de lunga de hibernare……

    Daca ma intrebati pe mine….eu as sta cat mai departe de acest urs….daca as sti ca i-am facut rau cu vreo 25 de ani in urma…si continui sa-l necajesc chiar si in aceste momente……….

    Bineinteles…daca fac parte din familia ursului…nu am de ce sa ma tem…dimpotriva sunt mai mult decat bucuros sa-l vad din nou prin padure bine sanatos, curios si foarte multumit cand gaseste fragi si mure…..

  14. 14 teostanc mai 14, 2014 la 11:30 am

    Maidanul seamana cu ce s-a intamplat la noi in PU. Sunt modele, probabil rulate initai digital, perfectionate mereu intr-un poligon si evident aplicate de cei care pot si au ceva de castigat.

    Prima sau printre primele masuri luate de maidanezi a fost sa interzica limba rusa si implicit limba romana.

    Eu nu pot sa nu-i dau dreptate lui Putin; maidanezii erau buni si cei din est sunt teroristi.

    Metodele sunt sau au fost si la unii si la altii teroriste si subventionate.

    Normal, un guvern intr-o democratie se schimba prin alegeri si nu prin insurectie.

  15. 15 Draghi Puterity mai 14, 2014 la 11:54 am

    @silvius

    Da, numa’ ca asta e un urs cu arme nucleare. Asa ca mai bine frecam pusca si vorbim prostii…

  16. 16 ML mai 14, 2014 la 11:56 am

    Citeam adineaori despre fiul vicepreședintelui american Biden cum că a fost cooptat în consiliul de administrație al Burisma Holding care, ce să vezi, deține licențe de explorare și expoatarea gazului în Ucraina, pe la Donețk…
    Ei, așa da! Iată dovada de necontestat că americanii luptă pentru independența și suveranitatea Ucrainei! Ne-au convins! Ha, ha, ha… 😦

  17. 17 Stoica Mihaela mai 14, 2014 la 12:31 pm

    Hmmm.

    Nu şi la ROMÂNI, domnule Adrian Năstase. Asta dacă ne interesează România, că pe americani i-am mai aşteptat o dată degeaba.

  18. 18 Spiridus mai 14, 2014 la 12:50 pm

    Nu exista nciun indiciu ca actualii guvernanti ar intelege ceva din ce se petrece in Ucraina (de fapt, la nivel global, in legatura cu Ucraina). Sa facem o comparative cu Polonia – cum, cat, unde se implica polonezii. Noi nu contam, ei nu pot fi ignorati. Elitele poloneze sunt in prima linie a proceselor care au loc in Estul Europei. Fara polonezi nu exista mutatii in strategia Occidentului fata de Rusia sau Ucraina . Noi ne trezim cu declaratii cel putin halucinante (cat a baut Rogozin?!, de parca asta ar conta). Si daca de la Basescu nu te poti astepta la altceva (mai tineti minte de Primul Ministru francez venit „sa isi ia tainul”?, apud Basescu), de la altii parca ai mai avea ceva pretentii. As! La fel. Toti o apa si-un pamant. Modesti intelectual, aere cat cuprinde si dorinta sa arate ca pot fi cat mai utili licuriciului dirjor! Jalnici!
    Daca tot nu se pricep, macar sa ii lase pe cei care pot si vor sa faca ceva. Dar se pare ca si asta e mult pentru ei.

  19. 19 George Hălărescu mai 14, 2014 la 1:23 pm

    Politica externă total neinspirată a UE a ”trezit ursul”. Să fim serioși, după ce provocăm conflicte căutăm țapi ispășitori. Toată lumea a încălcat dreptul internațional și atunci: la ce bun acest drept internațional? Cred că ceva nu merge în reglementarea relațiilor internaționale și asta s-a văzut de mult.

  20. 20 papasha mai 14, 2014 la 1:45 pm

    1. @ silvius

    bre , poate ca tu nu ai inteles inca ca nu-i vorba despre ursul din padure …….!

    Sa fereasca Dumnezeu sa mai intre inca o data ursul printre oamenii d-aci si vezi tu cine pe cine impusca !
    Ultima oara cand ursul ne-a inchis , a fost ” numai ” pentru vreo 50 de ani !!!

    2. “ Combaterea corupţiei va fi discutată de vicepreşedintele SUA, Joe Biden, la Bucureşti “
    România a făcut progrese imense în combaterea corupţiei, după cum s-a văzut în ultima perioadă, şi este important ca momentul acesta „să nu se piardă”, a afirmat Duane Butcher, precizând că vicepreşedintele american Joe Biden va veni la Bucureşti şi pentru a insista pe acest subiect

    Bai sunteti nebuni cu totii ?

    Si cu cine o sa vorbeasca ?

    Cu basul $i baronii lui , cu Ponta $i baronii lui , sau cu Antonescu $i baronii lui ?

  21. 21 Stefania Scurtu mai 14, 2014 la 2:15 pm

    Admirabila judecata si de valoare! Sa ne traiti, ca ne trebuiti in tara noastra! Acolo, dupa gratii NU!!!!!

  22. 22 blogideologic mai 14, 2014 la 2:17 pm

    http://ro.wikipedia.org/wiki/V%C4%83%C8%99c%C4%83u%C8%9Bi După cum afirmă cronicarul moldovean Ion Neculce (1672-1745) în lucrarea sa O samă de cuvinte: “Când au aședzat pace Ștefan-vodă cel Bun cu leșii, fiind Ion Tăutul logofăt mare, l-au trimis sol la leși. Și au dăruit craiul leșescu Tăutului aceste sate la margine: Câmpul Lungu rusescu, Putila, Răstoaceli, Vijnița, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascăuții, Voloca. Toate acestea le-au dăruit craiul leșescu Tăutului logofătului. Și au pus hotar apa Cirimușul, întru o duminică dimineața.” Acel rege polonez înţelesese, înaintea lui Jean-Jacques Rousseau, faptul că “viciul radical de care suferea statul Reci Pospolita era întinderea excesivă a teritoriului său”.

  23. 23 blogideologic mai 14, 2014 la 2:50 pm

    Controlul cognitiv al atenţiei înseamnă menţinerea focalizării pe alegerea ta de acţiune importantă, ignorând alte impulsuri (derizorii). Controlul cognitiv al atenţiei poate înlocui cu succes medicaţia periculoasă pentru A.D.H.D. http://well.blogs.nytimes.com/2014/05/12/exercising-the-mind-to-treat-attention-deficits/?src=me&ref=general Controlul cognitiv al atenţiei (mindfulness în engleză) este un exemplu de “rafinament cognitiv”.

  24. 24 Vsile, mai 14, 2014 la 3:35 pm

    Minexternul Rusiei declara ca in conflictele din Ukraina sunt angajati si mercenari americani, pe linga cei polonezi de care deja se stie!
    Intrebarea ar fi cum i-au descoperit rusii, au luat prizionieri sau sunt mercenari americani de culoare?

  25. 25 blogideologic mai 14, 2014 la 4:03 pm

    Când regele Andrei al II-lea se întâlnea cu Jean de Brienne Inorogul (1148-1237) monarh în Ţara Sfântă, regatul latin al Ierusalimului se afla în armistiţiu cu sultanatul ayyubid. Multe din acel spirit va învăţa din vorbele înţelepte schimbate cu Jean de Brienne, rege titular al Ierusalimului de la 1210 până la 1225, apoi împărat latin de Constantinopol (1229-1237). Peste o jumătate de mileniu, fraze scrise de Jean de Brienne vor fi încifrate de Cantemir în Istoria ieroglifică. Cum ajunsese cavalerul Jean de Brienne rege titular de Ierusalim, domnind însă la Acra? Dacă legionarul roman era liber să îşi trăiască viaţa începând cu vârsta de patruzeci de ani, cavalerul Jean de Brienne a trebuit să lupte şi să se impună mai întâi patruzeci de ani în turniruri! În Evul Mediu pentru promovarea pe ascensorul social conta foarte mult reputaţia de „chevalier sans peur et sans reproche”. Din cauza aceasta, în anul 1210, regentul Ierusalimului, Jean d’Ibelin, –la consiliile regelui francez Philippe Auguste–, hotărăşte să o căsătorească pe Marie de Montferrat, regina titulară a regatului latin de Ierusalim, cu ireproşabilul cavaler Jean de Brienne. El ajunge rege titular de Ierusalim, unde cuvântul „titular” era foarte semnificativ, căci de facto Ierusalimul era ocupat de islamici încă din anul 1187. Tînăra domniţă Marie de Montferrat moare în 1212. Dăduse naştere unei fetiţe care devine regina Isabelle II a Ierusalimului. Cu acordul baronilor latini din Ţara Sfântă, cavalerul Jean de Brienne rămâne totuşi rege titular al Ierusalimului. Regele titular Jean de Brienne decide să prelungească pacea cu sultanatul ayyubid, –unde domnea fratele lui Saladin –, pentru alţi cinci ani. După ce murise prima lui soţie, Maria de Montferrat, Jean de Brienne s-a recăsătorit la 1214 cu prinţesa armeancă Ştefania, fiica mai mare a lui Leon al II-lea, ultimul Voievod al Munţilor din Cilicia Armeană. Acest principat, numit şi Armenia Minor, era centrat pe munţii Tarsus, la nord de Antiohia controlată de normanzi şi totodată aflat la apus faţă de comitatul cruciat din Edessa. Dar, bineînţeles, nu vorbim aici despre oraşul Edessa aflat pe Via Egnatia, ci despre Edessa din Osroene, un „rump state” din Imperiul Seleucid de pe vremuri. Împăratul Filip Arabul confirmase faptul că Edessa din Osroene era parte din Romania, aşa că reafirmarea sa ca principat ori comitat neolatin pe vremea cruciaţilor era complet justificată. Familia de Courtenay a fost ultima stăpânitoare a comitatului de Edessa. Intrând în literatură, bănuiesc că personalitatea cavalerului francez Jean de Brienne l-a influenţat pe Alexandru Dumas atunci când creează personajul Athos din „Cei trei muşchetari”. Armeanca domniţă Ştefania, –un model posibil pentru Milady de Winter la Alexandru Dumas père –, a încercat să o ucidă pe Isabelle, fiica ei vitregă, prin otrăvire. Episodul acesta de istorie medievală petrecut în vremea cruciadelor a fost redat şi într-o poveste a fraţilor Grimm. După atentatul la viaţa pruncuţei cu drepturi legitime asupra lumii latine din Orientul Mijlociu, cavalerul Jean de Brienne instituie un tribunal expeditiv care o condamnă pe Ştefania la moarte. Prin această expediere, cavalerul Jean de Brienne îşi poate continua experienţele matrimoniale şi la o vârstă mai avansată. Spuneam că Dimitrie Cantemir preia literar ceva din legenda lui Jean de Brienne. G. Călinescu îl imită pe Cantemir. Credem cu impenitenţă că fiica lui Jean de Brienne din cea a treia căsătorie, vorbim despre prinţesa Marie de Brienne, constituie modelul pentru cel mai frumos portret de femeie zugrăvit în literatura noastră, Caty Zănoagă din romanul “Scrinul negru”.

  26. 26 Dan Gerosu mai 14, 2014 la 5:00 pm

    Ursul nu poate fi domesticit. Din pacate doar americanii par sa stie cu cine au de-a face.

  27. 27 Adrian B. mai 14, 2014 la 5:29 pm

    Reactia Rusiei la lovitura de stat din Ucraina si imperialismul american se va numi Novorussya ; o tara noua formata din cele 8-9 provincii din S-E Ucrainei .

    Practic , NATO si UE si-au atins limitele si au obligat Rusia sa actioneze ! Este o chestiune de EXISTENTA pentru Rusia ! Iar apoi vor urma Transnistria , Gagauzia , Moldova , Kazahstan , Georgia … Si apoi EURASIA .

    Ucraina va ramane fara provinciile din S-E si fara iesirea la Marea Neagra. O tara fara valoare geostrategica !

    Nimic nu va mai fi ca inainte …

    Cat priveste intentiile SUA si NATO , acest link este edificator :

    http://www.empire.is

  28. 28 Radu Humor mai 14, 2014 la 6:30 pm

    Eu mă întreb cine-l trezeşte pe-al nostru ?!
    La realitate 🙄
    Şi câte labe ar fi necesare pentru asta 😉

  29. 29 Radu Humor mai 14, 2014 la 6:42 pm

    Cam asta ne aşteaptă la Europarlamentare ?! :mrgreen:
    Altfel nu-mi explic cum PMPerşii au atât de multe voturi . Preconizate 😉

    Iata si ce putem citi la Controverse în Danemarca: Voteman, un personaj animat violent, încurajează tinerii să meargă la vot – VIDEO:

    Parlamentul danez a creat o animaţie care îl are ca personaj principal pe un bărbat musculos şi violent, pe nume Voteman, pentru a încuraja tinerii să voteze la alegerile europarlamentare din 25 mai, dar aceasta a fost restrasă de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, din cauza criticilor.

    După o serie de critici cu privire la modul în care descrie sexul şi violenţa, Parlamentul a restras filmul de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

    În film, Voteman se află în pat cu un grup de femei în momentul în care primeşte un telefon. După aceea îmbracă o vestă de piele şi sare pe o pereche de delfini pentru a lua cu asalt persoanele ce nu votează, decapitând un bărbat în timp ce lua micul dejun, deoarece luase la mişteaux UE :

  30. 30 Ghita Bizonu' mai 14, 2014 la 7:48 pm

    Hm .. o veste buna rau : Curtea Europeana a Drepturilor Omului a obligat Romania sa-i plateasca europarlamentarei Monica Macovei si mamei sale, Silvia Gherghescu, suma de 130.900 de euro, considerand ca acestora le-au fost incalcate drepturile la proprietate si la un proces echitabil in contestatul dosar privind imobilul din strada Ioanid nr. 3, detinut in prezent de Ana Maria Petrini. Hotararea a fost data la 4 iunie 2013, in urma unei actiuni deschise in 2007 de tatal Monicai Macovei, Vasile Gherghescu, intre timp decedat. (Luju azi)
    Citez de la http://www.dreptonline.ro/spete/detaliu_speta.php?cod_speta=497

    11. Reclamantii sustin ca principiul securitatii juridice consacrat prin art. 6 § 1din Conventie a fost incalcat in cauza lor, prin desfiintarea hotararilor definitive ale instantelor interne. Au mai sustinut ca dreptul lor de proprietate astfel cum este garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie a fost, de asemenea, incalcat. Reclamantii au sustinut ca procedura revizuirii si cea a contestatiei in anulare initiate de catre partile adverse si recursul in anulare formulat de procurorul general au fost folosite ca un recurs deghizat, din moment ce prin acestea s-a urmarit, pur si simplu, obtinerea unei schimbari a solutiei date in cursul procedurii initiale. In plus, reclamantul din Cauza nr. 28.237/03 a sustinut ca probele prezentate de Primarie nu constituiau inscrisuri noi care sa conduca la rejudecarea cauzei in sensul art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila. Reclamantul din Cauza nr. 46.124/07 a sustinut ca sanctiunile disciplinare impuse presedintelui Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru incalcarea Regulamentului de ordien interioara al instantelor judecatoresti in ceea ce priveste repartizarea unei cauze la o anumita sectie au fost doar o scuza menita sa duca la casarea hotararii definitive din 30 septembrie 2005 si sa schimbe rezultatul cauzei deja solutionate. Acesta a subliniat, in acest sens, ca, spre deosebire de completul care a solutionat recursul in cadrul primei proceduri, completul care a dispus rejudecarea cauzei nici macar nu a acordat un termen in vederea solutionarii cererii de recurs. Aceasta din urma a schimbat solutia initiala prin simpla reevaluare a probelor administrate in cadrul procedurii initiale.
    Guvernul a sustinut in continuare ca revizuirea si contestatia in anulare au fost folosite in alte cauze pentru ca corecta urmatoarele erori judiciare si nereguli procedurale: in Cererea nr. 46.124/04 au fost luate masuri disciplinare impotriva presedintelui Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru incalcarea Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti in ceea ce priveste repartizarea cauzei completului de judecata care a solutionat cererea printr-o hotarare definitiva;

    46.124/04 pare a fi cauza casei lui Macovei. A se observa ca este vorba despre un G nu un Vasile Gherghescu, Sa zic asa are identitate protejata …
    Ce este insa remarcabil este faptul ca Cutea hotaraste :
    (iii) in Cererea nr. 46.124/07, 130.900 EUR (o suta treizeci de mii noua sute de euro) reclamantului G. si 119.130 EUR (o suta nouasprezece mii o suta treizeci de euro) reclamantului P.;
    Care reclamnat P ? Nu cumva Petrini , Ana Maria ? Adica AMP are drpetate . MM ex G are si ea dreptate. Ambele parti isi disputa casa din Ioanid. Si de vina este Statul ! adiuca eu , tu samd sa platim impozit
    Nu e chiar prima data cand CEDO e preucm califu care da dreptate amnbelor parti (mai era un caz in Turica cu un copil ucis de maidanezi.. Stau era vinovat nu ala care proteja javrele)

    Eu personal declar ca ma doare capul.

  31. 31 Theodora mai 15, 2014 la 12:07 am

    Rau a facut ca l-a trezit.

  32. 32 ANNA mai 15, 2014 la 12:41 am

    Un om curajios se lupta cu ursul , iar daca este si istet il invinge …problema este ce te faci cu hienele care ataca pe la spate…ghici , ghicitoarea mea , cine sunt hienele ? Indiciu : priveste in ograda ta , eventual arunca o ocheada peste gard

  33. 33 calin mai 15, 2014 la 2:00 am

    Silvius, mi se pare mie sau ameninti?!

  34. 34 calin mai 15, 2014 la 2:02 am

    Excelent articol
    D-le Nastase, vocea care reprezinta Romania in contextul geopolitic actual atit de periculos pentru tara, imi pare ca vrea mai degraba sa intarite ursul…Istoria ne arata ca am fost mereu zidul dintre civilizatia Occidentului si …Navalitori. Ei, vom vedea si acum, ce ne asteapta, in situatia in care avem aliati puternici dar….iarasi dar, vom vedea , M-ar interesa ce ginditi despre pozitia exprimata ieri de Basescu in numele Tarii Care l-a Demis (vis-à-vis de situatia din Ucraina, Transnistria,Moldova).
    Multumesc,

  35. 35 blogideologic mai 15, 2014 la 12:47 pm

    Nanomaterialele, duşmanul invizibil însă omniprezent / Revista American Journal of Industrial Medecine semnalează primul caz uman de maladie cauzată de nanomateriale. La sfârşitul anului 2013, erau înregistrate pe piaţă mai mult de 1500 produse de consum curent conţinând nanomateriale. Uniunea Europeană recomandă doar folosirea principiului precauţionar pentru produsele cu nanomateriale, nu şi o listare CLP (clasificare, etichetare, ambalaj), ca substanţe periculoase, pentru produsele cu nanomateriale. http://www.lemonde.fr/planete/article/2014/05/15/les-nanomateriaux-ces-ennemis-invisibles-mais-omnipresents_4418874_3244.html

  36. 36 blogideologic mai 15, 2014 la 12:51 pm

    Săpături arheologice la Magdala, lângă Marea Galileii, dezgroapă un sat pescăresc din secolul I, cu vestigii monetare din anul 29 al erei creştine, precum şi sinagoga presupusă unde ar fi învăţat şi predicat Iisus http://www.nytimes.com/2014/05/14/world/middleeast/a-resort-in-galilee-rises-where-jesus-may-have-taught.html Discuţiile religioase la Magdala par foarte aprinse chiar şi acum http://www.nytimes.com/2014/05/14/world/middleeast/a-resort-in-galilee-rises-where-jesus-may-have-taught.html

  37. 37 Mircea mai 15, 2014 la 2:52 pm

    Numai că NATO și UE dovedesc pe zi ce trece că sunt animale bolnave, iar Corlățean și Ponta au pus de un conflict diplomatic reacționând oficial la o postare pe twitter! Doar pentru a face o plăcere cu gura stăpânilor americani !

  38. 38 Adrian B. mai 15, 2014 la 6:45 pm

    Ucraina este ultima prada a americanilor & UE ! Penultima prada a fost Cipru … mai precis banii miliardarilor rusi din bancile cipriote . Se numeste TALHARIE la nivel international !!!

    Bineinteles ca vor exista si naivi care vor vorbi despre extinderea UE , democratie , …

    http://www.cotidianul.ro/fost-presedinte-polonez-implicat-alaturi-de-fiul-lui-biden-in-ca-al-unei-companii-din-ucraina-237742/

  39. 39 Adrian B. mai 15, 2014 la 7:32 pm

    Se spune ca fiecare om tinde sa-si atinga propriul nivel de incompetenta …

    Gândirea , actiunea si viziunea lui Basescu se prezinta cam asa :

    http://www.realitatea.net/basescu-daca-am-declansa-o-politica-de-colectare-a-apei-ce-vine-din-ploi-putem-iriga-prin-gravitatie_1440341.html

    http://www.realitatea.net/risipa-din-bani-publici-s-au-cheltuit-100-mil-euro-pe-studii-de-fezabilitate-care-au-expirat_1439824.html

    ” Romania nu are nevoie de autostrazi ” ( 1998 )

    Chiar nu inteleg de ce nu incearca sa colecteze apa din inundatii !!! Ar rezolva-o si cu gravitatia si ar fi si oamenii bucurosi … 🙂

  40. 40 Ursul adormit cu vodka mai 15, 2014 la 11:59 pm

    Pe Marian Nicolae, care e un tip mai rasarit (sau mai de la rasarit) decat rusnacii cretini care fac pe romanii pe romanian.ruvr.ru, articolul si comentariile il ung la suflet, sunt ca castravetele murat (superba cacofonie!) dupa basamac. Vsile, afacerea cu mercenarii americani face parte dintre dezinformarile clasice prin citare incrucisata. La inceput, personajul numit Mindrasescu (nume inexistent in limba romana) si panaramele de la sectia romana a Vocii Rusiei au incercat sa bage stramba cu mercenarii americani platiti cu 30000 de euro pe zi (!) de guvernul ucrainian. Toata propaganda ruseasca a facut acelasi lucru, fara ecoul scontat. Atunci rusii au facut-o: au intervenit la der spiegel sa publice germanii chestia cu mercenarii americani. Germanii au publicat, doar ca, in articol citeaza …surse rusesti. Adica germanii ii citeaza pe rusi, care ii citeaza pe germani, care ii citeaza pe rusi, care ii citeaza pe germani, care ii citeaza pe rusi, etc, etc, etc. Va aduceti aminte cum a fost cu cei 70000 de morti imputati lui Ceausescu? Cifra a fost difuzata de Europa Libera, care a citat Liberation, care insa scrisese articolul citat citand… Europa Libera, care citase Liberation, care citase Europa Libera,…Va dati seama ca, daca erau americani in mari cantitati prin Ucraina, nu se putea sa nu puna rusii mana macar pe unul si atunci l-ar fi plimbat pe la TV mai rau ca pe pilotii de U2 din vechime. Doru Coarna, daca raspunsul lui Basescu a fost cel mai inspirat atunci este foarte ingrijorator deoarece acest raspuns este cu totul mediocru. In sensul ca nu este unul rau, dar mai este mult pana sa fie unul bun. In esenta, raspunsul lui Basescu a incercat sa lase loc de buna ziua, punand comportamentul si vorbaria aparent viscerale ale lui Rogozin pe seama unei slabiciuni omenesti de moment. Prilej pentru unii analisti si blogeri publicati si peste hotare de a scrie despre un soi de intrecere intre whisky si vodca, intre cunoscatori in ale spirtoaselor. In realitate, trupa Basescu-Ponta a avut de infruntat o chestie calculata sahistic, pentru ca Rogozin stia ca are interdictie in spatiul UE, iar rezultele principale sunt acela ca Romania este considerata vinovata pentru o chestiune in care Rogozin ar fi trebuit sa injure UE si nu-i dadea mana (tot asa cum rusilor nu le convine retorsiunea fata de UE si baga repede retorsiunea cu Romania), ca si acela ca, din punct de vedere al vicepremierului Rusiei, ca in acest moment rusii (imperialisti de la primul si pana la ultimul om, dar si fascisti, ei considerandu-se un neam superior) au niste procente (din punctul lor de vedere) de motive de scandal cu noi. Nici Ponta nu a fost mai breaz, el lansandu-se, televizat, intr-un meci cu Basescu de neinteles. Tot cum de neinteles este si faptul ca tot PSD sta in acest moment intr-un singur om, singurul care apare in toate euroreclamele. Dar poate ca avem de-a face cu un nou cult al personalitatii. Adrian Nastase are dreptate, preluatorii puterii de la Kiev trebuia sa organizeze cat mai repede alegeri, pentru legitimitate si, pana la ele, trebuia sa calmeze situatia pe cat posibil. Dar este o dreptate in lanturi.

  41. 41 Luminita Arhire mai 16, 2014 la 12:07 am

    Va era dor de Andrei Plesu ? Nici mie …
    In Adevarul din 12 mai 2014 Andrei Plesu isi aduce aminte ( cu un oarecare decalaj de fus orar fata de taticul anticomunistilor , recte Vladimir Tismaneanu ) ca doamna Lucia Hossu Longin „s-a trezit proclamînd că Adrian Năstase e un „deţinut politic” asemenea lui Iuliu Maniu ” . Trecand peste faptul ca , daca este vorba despre emisiunea televizata pe care am vazut-o si eu ( fara sa pun insa mana in foc ca a fost telespectator si domnul Plesu ), afirmatia de mai sus este o guma de mestecat mult prea intinsa , pentru ca doamna Longin nu a punctat decat o simetrie suparatoare intre doua epoci , fara a forta concluziile , observ ca distinsul ganditor umple spatiul paginii virtuale cu niste panseuri despre tot ce crede domnia sa ca se incadreaza la capitolul „RAZNA ”( acesta fiind si titlul indelung pritocit al articolului) .
    De exemplu , e RAZNA rau ca sunt comentatori care il combat pe distinsul ; dar e RAZNA si faptul ca a indraznit cineva ( CHE GUEVARA autohton ,in speta … ) sa se ia de camarazii sai intru trairi inalte si usor transcedentale , Patapievici si Mihaies .Ei, si daca tot a ajuns in punctul acesta sensibil , isi dezbraca grabit hlamida de filozof , isi pune in schimb sapca de propagandist si da-i , si combate !…
    Ia sa vedem ce zice de CHE GUEVARA al nostru : “băşcălios cînd trebuie să fie sobru, sau măcar bine crescut, e burzuluit şi autoritar cînd ar fi de preferat un pic de umor. În principiu, „a o lua razna” nu îngăduie grade de comparaţie. Dar dl. Ponta e dincolo de gramatică. E „mai razna” decît ne-am fi putut închipui. E foarte razna. Am putea însă, dacă-l votăm, să ajungem chiar mai razna decît el! ”
    Aha , deci de asta a coborat Andrei Plesu din sferele inalte – ca sa ne spuna cu cine sa NU votam … Imi aduc aminte ca in 2009 ne-a spus destul de transparent si filozofic , desigur , cu cine ar fi bine sa votam . Va dati seama , nu putea intra in discutie vreun personaj ca Ponta , “bascalios ”in chip nepotrivit sau prost-crescut , care “n-a citit prea pofticios în viaţa lui ” , tinzand sa devina “o dezonorantă caricatură a ţării pe care se străduieşte, stîngaci, să o reprezinte ” . Nu , cand ne-a sugerat in 2009 sa-l votam pe Basescu Traian , ca macar face glume bune (!!!!!) , banuiesc ca domnia sa se pregatea sa aplice stampila pe numele unuia care era exact opusul descrierii de mai sus .
    Referindu-se la cei care nu-i imbratiseaza neconditionat parerile , domnul Andrei Plesu scrie : “Ar fi mult mai profitabil, dacă nemiloşii combatanţi ar mai citi vreo carte, ar asculta ceva muzică, ar face o plimbare în aer liber. ”
    Din punctul meu de vedere , ar fi mult mai profitabil pentru insanatosirea societatii romanesti daca domnul Andrei Plesu , in loc sa se dedea la propaganda asta ieftina , s-ar margini el insusi pur si simplu la activitatile enumerate mai sus !

  42. 42 smaranda dobrescu mai 16, 2014 la 6:22 am

    Imi permit sa nu comentez postarea D-lui profesor caci in acest domeniu sunt departe de competenta D-lui . Totusi, desi se stie ca nici un urs nu e bine sa-l trezesti, cu atat mai putin acest urs, raul s-a produs.
    Doream sa stie D-l Profesor ca am reluat impreuna cu Flavius Chircu actiunea de promovare a proiectului legislativ initiat de D-lui in 2008, devenita legea privind sistemul public de pensii pentru agricultori si abrogata in primele zile de guvernare a guvernului Boc. Articolul se gaseste inTribuna Economica nr.15/16 aprilie si pe blogul nostru: vhttp://blog.prospectiv.org/2014/04/proiect-de-lege-privind-sistemul-public.html

  43. 43 blogideologic mai 16, 2014 la 7:00 am

    Regândirea economiei, plecând de la conceptul de energie http://petrole.blog.lemonde.fr/2014/05/14/repenser-leconomie-a-partir-du-concept-universel-denergie/ În cartea noastră (împreună cu domnul profesor Marin Bică de la Universitatea din Craiova) “Mediul ambiant si exergia” http://www.ear.ro/titluri%202005.htm publicată în 2005 la Editura Academiei, subliniam rolul “energiei de calitate” (adică exergia) în economie. Scrisesem cartea într-o perioadă de optimism, atunci când prim-ministru al României fusese domnul Adrian Năstase. Un excerpt : +Analiza ambientală a problemelor poluării implică de obicei, într-o primă abordare folosită în Ecologia industrială, Analiza Ciclului de viaţă (Life Cycle Analysis sau acronimul LCA) pentru sistemele de producţie industriale, folosirea bilanţurilor fluxurilor de masă şi de energie pentru a cuantifica extensia impactului ambiental precum şi pentru a identifica sursele poluării. Exergia permite folosirea unei unităţi de măsură comune pentru aceste fluxuri. În contextul unei analize economice, aceste fluxuri de masă şi de energie sunt fluxuri de resurse, considerate factori de producţie. Astfel că apare problema folosirii conceptului de exergie pentru măsurarea valorii economice. La acest punct, teoria exergetică a valorii economice se intersectează cu teoria lui Nicolae Georgescu –Roegen privind folosirea entropiei pentru evaluarea economică. Într-adevăr, între conceptul de exergie şi conceptul de entropie există o legătură stabilită de teorema lucrului mecanic pierdut (teorema Gouy- Stodola) : generarea de entropie este direct proporţională cu pierderea de exergie. Materialele care au exergie specifică ridicată şi entropie specifică scăzută au cea mai mare utilitate antropocentrică şi sunt mai sustenabile decât materialele cu entropie specifică mare şi exergie specifică scăzută. Exergia, adică energia de calitate, care poate să fie transformată în lucru mecanic util, este primul factor strategic al unei naţiuni. Exergia determină valoarea termodinamică a unei resurse şi permite să se analizeze riguros pierderea de resurse în activităţile unei societăţi, constituind in acelaşi timp o măsură unificatoare pentru evaluarea obiectivă a poluării ambientale. Cartea noastră este invitaţia la o reflecţie polemică şi actuală pe această temă.+

  44. 44 blogideologic mai 16, 2014 la 7:24 am

    http://www.nytimes.com/2014/05/16/science/error-leads-ibm-researchers-to-a-new-family-of-materials.html?hpw&rref=technology „Serendipitatea este mama invenţiei”. O nouă clasă de materiale plastice utile a fost descoperită într-un laborator IBM. Proiectul de cercetare mergea de fapt pe altă direcţie. Dar s-a făcut o eroare în algoritm.

  45. 45 blogideologic mai 16, 2014 la 7:32 am

    Sinuciderea împăratului Nero poate fi văzută ca o recunoaştere, şi admiraţie, faţă de opera poetului Marcus Annaeus Lucanus (el însuşi dispărut prin sinucidere).

  46. 46 blogideologic mai 16, 2014 la 7:45 am

    “Mais comment le former, ce caractère national ? Par de jeux d’enfants, répond Jean-Jacques Rousseau, par de gymnases.”

  47. 47 blogideologic mai 16, 2014 la 7:57 am

    Politicienii conservatori (termenul are altă semnificaţie decât în România) americani consideră că salvarea mediului planetei ar fi acţiune ideologică marxistă. http://www.nytimes.com/2014/05/12/opinion/krugman-crazy-climate-economics.html?src=me&ref=general Rick Santorum caracterizează conceptul de clasă socială drept “limbaj marxist”.

  48. 48 Vsile, mai 16, 2014 la 8:17 am

    Cind vulpea trage o votca se crede urs!

    Prietenul si colegul nostru „Ursul adormit cu vodka ” imi explica ca printre protestatarii de pe maidanul din Kiev nu au fost „mercenari” americani!
    Eu ii explicam ironic ca ce se intampla in Ukraina are ca origine interesul marilor monopoluri americane de cucerire a unei pieti si unei industrii uriase post sovietice prin „indiguirea” intereselor de zona rusesti!
    Tot eu spuneam ca de cealalta parte politicile vizibile de imperialism american sunt asa de evidente ca nu mai pacalaesc decit un infantil roman care traieste printre straini lingind blidele acestora , si ca americanii sunt de multe ori asa de naivi ca sa nu spun prosti ca pot folosii pe post de spioni ukrainieni , agenti americani de culoare.
    Rusi de cealalta parte nici ei niste ingeri , s-au trezit se pare din betia lui Elţin si incearca pe un pretext nationalist , tarziu sa-si frecapete teritorii si zone de influenta.
    Tot eu spuneam ca pe acelasi pretext ungurii tin parte fatisa rusilor si cer si ei federalizarea Ukrainiei pentru protectia etnicilor maghiari,chestie cu bataie nationalista lunga.
    Romanii lui Ponta si Basescu spun insa ca federaliarea este anticonstitutionala, pai sa faca un referendum de modificare a constitutiei , sa vada ce si cum, dar sa faca referendumul acum pentru ca peste un an cu o Ukraina infometata ,inghetata , cu un singur combustibil , votka , cred ca majoritatea ukrainienilor se vor declara de etnie rusa!

    Europenii impinsi de americani se joaca cu focul la marginile noului imperiu
    german, dorind sa inghita si Moldova adica un alt focar rusofon, cu romani rusificati , rusi sadea si o mica parte de ragateni urmasi a lui Stefan cde Mare.
    Europenii lui Obama ar putea avea o mare surpriza , alegerile din Moldova!
    Ce va face Moldova va renunta la Transnistria sau va aduce granitele razboiului la Prut asa cum sa intamplat cu 15 ani in urma?

  49. 49 Vsile, mai 16, 2014 la 9:07 am

    Ghita ,

    Curtea Europeana a judecat prin disjunctie numai speta in sine „anularea dreptului de proprietate a parintilor Monicai”

    In aceiasi situatie s-au aflat mii de romani care au cumparat dupa revolutie imobile nationalizate , imobile care insa au fost revendicate mai tirziu de
    proprietari de urmasii proprietarilor sau de prepusii acestora , care au cumparat drepturile de proprietate !
    Nu s-a tinut cont de felul , modaliatea, falsul in inscris sau declaratii adica de modalitatea in care parintii Monicai au ajuns proprietarii imobilului!

  50. 50 Doru Coarna mai 16, 2014 la 9:12 am

    @ Ursule pacalit cu vodka,

    eu n-am spus ca raspunsul lui Basescu a fost 1000% corect, ci asa cum ai preluat chiar tu, a fost doar cel mai inspirat dintre toate!

    Doi, rusii s-au lansat intr-un razboi mediatic cu noi. Se pare ca sunt redutabili si in acest caz, ne zgandara de pe twitter… Schiteaza si un razboi diplomatic, deocamdata doar schiteaza dar ei sunt de talie mondiala si in acest domeniu, asta se stia, dar cea cu media nu se stia inca…

    Intre timp ai nostri nu stiu de unde tot sosesc filmuletele de pe youtube si plangerile impotriva mogulului de casa… In cine lovesc acestea???
    D-asta spun ca nu-i de joaca, ofensiva a inceput si noi nici nu ne prindem! Ma tem ca suntem in criza de timp! Mai sus am spus ca ursul asta este si patriot si inarmat, dar iata ca e si mult mai inteligent ca noi, „vanatorii”… De fapt si asta se stia demult, altminteri i-am fi eliberat noi pe ei, nu ei pe noi…

    Uite care-i parerea mea: cu rusii nu poti fi decat corect, altminteri pierzi! Asa cum noi pretindem sa ni se respecte interesele, au si ei acelasi drept. Numai ca daca noua nu ni se respecta plecam capul, ei insa au capacitatea sa-si impuna vointa printr-un caleidoscop de metode perfect combinate si care, pana la urma, ii aduce tot in postura de invangatori insa asa, in mod natiural, ca de la sine, pe calea evidentelor si a faptului implinit…

    Un ametit mai sus scrie ca daca te ataca ursul iei pusca si-l impusti… ne-ar lua-o din mana si ne-ar bate cu ea la fund si in cap pana se convinge c-am priceput, nu-i clar? Asa ca daca tot nu le poti tine piept, barem sa punem de-un spirit de gluma… Cand te vede ursul ca razi, intelege ca esti cam zanatec si n-are ce face cu tine… Sau fugi si-i arunci ceva sa-si faca de lucru, rucsacul de pilda… si uite asa pierdem iar Moldova! Asta-i cheita problemei, cu regret spun!

    Eu cred ca ni s-a harazit rolul de tampon, nici in est nici in vest, ci intre! Voiam noi sa fie Ucraina asta, dar iata ca rusii vor altfel si UE a priceput iar americanii cauta la noi solutia pentru ca sa accepte si ei. Sa speram ca ai nostri vor avea atata minte incat sa ceara ambelor parti ceva grija, ceva care sa mentina in stare buna tamponul asta, de exemplu investitii productive ca sa stam linistiti si sa muncim acasa iar tamponul sa reziste, sa fie stabila situatia Romaniei. Altminteri, daca ne dezagregam, iar vin cele doua lumi in contact si iar iese nasolis…

  51. 51 Cris mai 16, 2014 la 9:18 am

    @ Luminita Arhire:

    Pleșu are un criteriu foarte solid de alegere a președintelui: dacă spune sau nu glume bune.
    Spicuim dintre glumele bune spuse de Băsescu:
    Dacă te urci pe masă, îți arăt cum se face.
    Vin mâine la tine-n birou s-o facem.
    M..e.
    Ăștia sunt niște găozari.
    N-am niciun complex față de intelectuali fiindcă nici ei nu știu să conducă o navă (au râs Patapievici, Liiceanu și Mihăeș? Au râs. Înseamnă că e o glumă bună).
    Elena Udrea îl bate pe Ponta și fizic.
    Și multe, multe alte glume bune, deci mii de motive să-l votezi nu o dată.

    Ce-nseamnă, domne, să ai în dotarea țării niște intelectuali de elită!
    Te luminează, domne, pe cine să votezi, de ce, și ce vrea să zică o glumă bună.

  52. 52 Cris mai 16, 2014 la 1:58 pm

    @ Luminita Arhire:

    P.S.
    Și, bineînțeles, primul semn că o glumă e bună e acela că spuitorul glumei e cel dintâi care râde.
    Vorba filmului „Pentru cine bat clopotele, Mitică?”:
    Nevasta lu Enache: n”est pas, Ianaki?
    Enache: ba s”pa!

  53. 53 Cris mai 16, 2014 la 2:03 pm

    Mai crede cineva că atitudinile și acțiunile marilor puteri (ca să nu zic precum Vadim, marilor putori) sunt dictate de altceva decât de interese economice?
    Gargara cu democrația și statul de drept sunt bune pentru cei care poluează la greu cu automobilele, avioanele, navele și toate binefacerile „civilizației”, dar „apără” Roșia Montană de poluare…

  54. 54 Radu Humor mai 16, 2014 la 4:13 pm

    Celui adormit, nu numai cu votcă, ci şi cu câteva prafuri de scărpinat sub cearceaf 😉
    Altfel nu se explică de ce încearcă el să se scarpine invers după ureche, dar şi să procedeze precum în bancul cu porcul ( bancuri cu urşi sau cu URSS nu prea sunt 😉 ).:
    Se zice că pentru a le face plăcere, pe şef să-l lauzi şi pe porc să-l scarpini pe burtă !
    A afirma cu atâta suficienţă (impertinenţă ?” )că yankeii nici usturoi n-au mâncat, când se ştie că au fost chiar capturaţi cinci lunetişti ( se pare că sunt nelipsiţi din scenarii, chiar şi din al nostru Decembrie însângerat ), dar deoarece s-a dovedit că erau din forţe speciale israeliene, se pare că au fost puşi în libertate ( li s-a pierdut urma, la fel ca şi-n 89 !).
    Probabil că individul se ( şi ne ) îmbată nu numai cu votcă, dar şi cu vorbe goale, abil meşteşugite, care, mai ales pe un trăitor sau observator al unor fenomene mult prea asemănătoare din România, Yugoslavia, Irak, Egipt, Libia, Siria n-ar trebui nicicum să-l păcălească, deoarece lesne se observă un fir roşu care le străbate, schimbările de scenariu de la un caz la altul fiind nesemnificative .
    De la un timp nu se mai oboseşte nimeni, nici măcar să explice în numele cărei idei umanitare au loc peste tot asemenea războaie de expansiune, culmea pe timp de Pace. Clamată şi adusă justificativ în discuţie, de fiecare dată după ce a fost călcată în picioare. Cu bună ştiinţă !

  55. 55 T-Rex mai 17, 2014 la 2:41 am

    @silvius, le-nvartzi pe romgleza in stilul complex „ori e alba ori e neagra”. Shto delati s taboi? Una din indeletnicirile rusilor de succes e circul, iar un numar clasic este ursul dresat si imbract precum un clown/clovn ii spunea pe vremuri. Alt numar e ursul care joaca, evident, pe muzica ruseasca.

    Asa ca patronul nostru are dreptate cind se intreaba de ce noi nu am stiut sa domesticim ursul….poate e insa doar o iluzie, un truc. Dupa ce isi face numarul de circ, ursul tot urs ramine. Pe americani insa cine ii „domesticeste”? Cum „domesticim” marile puteri, care toate se folosesc de dreptul international sa arate cu degetul, insa il incalca ori de cite ori mai au de mutat o piesa pe tabla de sah?

    Vezi cita inconsistenta cu aplicarea „sanctiunilor” si realizezi ipocrizia. Interesele economice sunt mai puternice decit morala pe care o predica politicienii Vestului. Harper a trimis avione militare in Romania dar nu aplica sanctiuni sefilor unor mari companii rusesti, care invirt bilioane in afaceri cu Bombardier. Well, open your eyes…Doar prin Est (Romania, Polonia) au ramas unii fixati in atitudini de rigoris mortis, cu spatele la Est si gura rinjind spre Vest. Maghiarusul Orban joaca la doua capete, ca-i probabil mai destept.

  56. 56 ML mai 17, 2014 la 1:27 pm

    @Luminita Arhire

    Distinsul gânditor (vă citez), pe lângă multele-i calități, are, vai!, și-un defect: e timid. Da, timid rău, rușinos, sfielnic… – mă rog, și alte sinonime care nu-mi vin în minte în acest moment… Distinsul nu îndrăznește să ne spună de-a dreptul pe ce nume să punem ștampila la toamnă… Sau așteaptă ca șeful – fost, actual – să-i indice NUMELE. Până va ști exact ce are de făcut, se mărginește la „așa nu”… E timid, ce să-i faci?!

  57. 57 Cris mai 17, 2014 la 4:10 pm

    Erata la 2:03 pm
    Gargara cu democrația și statul de drept e bună…

  58. 58 Runetistul israelian mai 19, 2014 la 10:22 am

    Vsile, de unde si pana unde era vorba de lunetisti israelieni pe maidan? Parca e vorba despre altceva. Se poate comenta si extins, dar nu e vreme. Ca sa nu zici ca sunt lisit de informatie, vezi linkul de mai jos, chiar din vremea maidanului http://www.timesofisrael.com/israeli-militia-commander-fights-to-protect-kiev/ . Link care ii este util si lui Radu Humor, care poate vedea ca insisi israelienii au scris despre combatanti de ai lor, nu era nevoie sa captureze rusii. Iar presupusa relatie a lui Humor american=israelian nu functioneaza in ambele sensuri. Da, putem zice ca incapand cu anul 5774 intram in epoca unui nou tip de razboi. Doar ca, pana la urma, fara infanterie nu se poate.

  59. 59 Vsile, mai 21, 2014 la 8:27 am

    Runetriatul israelian,

    Ce spun eu este un ce spun colegii mei e tot una sau poate alta!
    Ideaa este ca povestea Ursului pacalit de Vulpe este doar o doribna a lui Obama-CIA-UE and Co.
    Reactia dura a ursului fara coada a fost dura si a dat politicile imperialiste americane peste cap reinoind nationalismul rus si se pare si ungar!
    Eu imi mentin parerea , cucerirea pietei Ukrainiei cu forta maidanului a fost o reusita americano-europeana de plans!
    America si Europa au folosit cele mai parsive si murdare tactici si politici pentru atasarea la cosciugul european a unui alt stat mare corupt-nationalist usor de manipulat.
    Rusii au replicat dur , dar din pacate toti stim ca mortul de la groapa nu se mai dezgroapa!
    Chestia cu captura era doar o gluma o figura de stil, pentru ca ,acum observ ca dati circumstante atenuate americanilor, israelenii putind fi de ori si ce culoare inclusiv neagra , galbena sau portocalie ca Base!


  1. 1 Africa… « Motanul Incaltat Trackback pe mai 15, 2014 la 6:30 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: