În urmă cu cinci ani, la 23 mai 2008, țineam o conferință „arogantă” la Universitatea Cambridge, cu tema „Kosovo și implicațiile sale la nivel internațional pentru stabilitatea în vecinătatea UE și a NATO. O perspectivă românească.”
Nu cred că, în România, a citit-o cineva din liderii politici. Prezentau mai mult interes stenogramele din „surse judiciare” și scandalurile mondene. Nu știu dacă Bianca Drăgușanu își începuse cariera mondenă și nici dacă dilemele ei sentimentale prezentau, de pe atunci, interes pentru opinia publică.
La Cambridge, întâlnisem numeroase personalități, inclusiv la un dineu oferit de Lordul Richard Dearlove – una din legendele serviciilor secrete britanice, unde lucrase, o lungă perioadă, ca director al MI6 – pe atunci președinte (master’s lodge) al Colegiului Pembroke. Am încercat să le explic faptul că soluția politică în cazul Kosovo se baza pe încălcarea dreptului internațional. Am prezentat conceptele de bază – faptul că dreptul la auto-determinare nu poate avea ca titular o minoritate, ci doar un popor, faptul că auto-determinarea, la nivelul unui popor poate însemna: a) crearea unui stat; b) alipirea la un stat (federație) sau c) ieșirea dintr-un stat (federație).
Aceste opțiuni nu există pentru o minoritate. Spre exemplu, poporul ucrainean și-a exercitat deja dreptul la auto-determinare, prin formarea statului Ucraina. Ar fi inadmisibil ca minoritatea ucraineană din SUA, Polonia sau din România să-și declare, și ele „auto-determinarea”, creând alte state „ucrainiene”.
Sper că e suficient de clar. În Kosovo, s-a folosit următoarea „șmecherie”. Era vorba de albanezi – minoritari – la nivelul Serbiei, majoritari în unele zone (Kosovo). Când a fost nevoie de o construcție juridică, ei nu au mai fost numiți albanezi, ci kosovari (poporul kosovar!). La fel se întâmplă acum în Crimeea. Se vorbește despre „crimeeni” („poporul crimeean”?), pentru a se justifica referendumul care a „decis” exercitarea dreptului la auto-determinare nu a unui popor ci al unei minorități ruse din Ucraina (majoritară în Crimeea).
Știu că vă plictisesc cu tema asta. Vă așteptați să comentez cum e la Jilava, ce-a mai făcut DNA, cum a dispărut corupția din România. Dacă aveți, totuși, răbdare, citiți măcar paragraful de avertizare, de acum cinci ani, dinspre final (p.9): „Dar dacă aceeași „rețetă” este folosită pentru Transnistria, Crimeea, Abhazia și Osetia de Sud sau chiar pentru Cecenia?”
Sigur că Rusia a încălcat reguli de bază ale dreptului internațional și statu-quo-ul teritorial de după încheierea Războiului Rece.
Dar Putin spune: „Nu eu am început. Voi, SUA, UE, ați încălcat dreptul internațional. Eu am folosit un precedent. Nu voi puteți să mă criticați și să mă sancționați”. În plus – spune Putin – ați trecut „linia roșie”, intrând pe teritoriul de influență al Rusiei (fosta URSS). Ați încercat să rebranduiți Revoluția portocalie la Kiev și ați pus un sistem anti-rachetă în Polonia și România – care, evident, nu are nici o legătură cu rachetele balistice pe care nu le are Iranul”.
În mod paradoxal, Traian Băsescu a încercat să fie „imparțial” cu Occidentalii – nu le-a dat dreptate în chestiunea Kosovo și le-a dat dreptate atunci când au criticat Rusia pentru modul în care „a alipit” Crimeea. Din păcate și într-un caz și în altul, a fost vorba de aceeași încălcare a dreptului internațional.
Mă opresc aici cu aceste comentarii, pentru că am lucruri mai importante de făcut – este ora 6.30 și, în curând, se va face apelul. Lectură plăcută!
Kosovo şi implicaţiile sale la nivel internaţional pentru stabilitatea in vecinătatea UE şi a NATO. O perspectivă românească.
Centrul de Studii Internaţionale, Universitatea Cambridge, 23 mai 2008
Dragi colegi,
Dragi profesori şi studenţi,
Doamnelor şi domnilor,
Este o adevărată onoare pentru mine să mă aflu astăzi aici la Centrul de Studii Internaţionale al Universităţii Cambridge şi îi mulţumesc călduros Profesorului Christopher Hill pentru generoasa sa invitaţie precum şi pentru cuvintele de introducere. Doresc să salut prezenţa aici a unora dintre studenţii români de la Cambridge. Ştiu că au o puternică Asociaţie de Studenţi aici şi sunt sigur că realizările lor intelectuale vor contribui în continuare la promovarea faimei de care se bucură învăţământul academic tradiţional românesc.
Distinsă audienţă,
Bronislaw Geremek, fostul Ministru polonez al Afacerilor Externe obişnuia să spună că Balcanii creează de obicei mult mai multă istorie decât vom fi noi vreodată capabili să „consumăm”. Acest „noi” din cuvintele sale reprezintă Europa, chiar dacă regiunea Balcanilor ca întreg este unul dintre vechile leagăne ale culturii Europene. Cred că afirmaţia sa este încă valabilă dacă privim cu atenţie la evoluţiile şi consecinţele faimoasei chestiuni Kosovo.
Întrebarea este – ce fel de istorie?
Îmi este teamă că privind cu atenţie la mersul evenimentelor – sensul peiorativ al cuvintelor lui Bronislaw este încă valabil. În minutele următoare, voi încerca să vă prezint o viziune a implicaţiilor chestiunii Kosovo pentru stabilitatea – nu numai în Balcani dar şi în vecinătatea lărgită UE şi NATO dintr-o perspectivă românească.
Precum bine ştiţi, poziţia României cu privire la Kosovo a fost diferită de cea exprimată de Marea Britanie, spre exemplu. Nu voi pretinde că avem în general o mai bună cunoaştere a lucrurilor decât alţii. Dar istoria – din nou ne face să trăim foarte aproape de această complexă regiune Balcanică, unde Serbia, inclusiv Kosovo, este în directa şi imediata noastră vecinătate. Avem o tradiţie de veacuri de relaţii reciproce şi înţelegem foarte bine problemele sale şi rădăcinile lor.
Una dintre principalele probleme ale regiunii este intrinsec legată de ecuaţia „protecţia minorităţii – stabilitate“. Stabilitatea regiunii este direct dependentă de protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în concordanţă deplină cu standardele recunoscute în acest domeniu. România cunoaşte foarte bine această lecţie dacă ne gândim numai la lungul şi dificilul drum parcurs de la începutul anilor ’90 – cu conflicte inter-etnice la Târgu- Mureş, la garantarea celor mai înalte standarde privind protecţia minorităţilor, inclusiv reprezentarea lor parlamentară, folosirea limbii materne în administraţie şi justiţie şi multe altele. Acesta a fost un subcriteriu realizat în întregime, în cadrul criteriilor politice pentru aderarea la UE. A trecut mai mult de un deceniu de când Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a participat într-o formă sau alta la procesul de luare a deciziilor la nivel guvernamental…
Dragi colegi,
Sper că aţi remarcat nuanţa din cuvintele mele – „protejarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale“ şi de asemenea contextul lor – „în deplină concordanţă cu standardele recunoscute în domeniu“. Acest context este elementul cheie în asigurarea stabilităţii unei ţări şi a unei regiuni. Nimeni nu poate construi stabilitatea în afara dreptului internaţional.
Ceea ce s-a întâmplat cu Kosovo recent este de fapt opusul său: încurajându-i-se „independenţa“, folosesc acest cuvânt între ghilimele a fost şi încă este greşit din perspectiva dreptului internaţional. Este greşit şi din perspectiva posibilelor sale consecinţe în vecinătatea lărgită UE şi NATO.
Permiteţi-mi să vă explic de ce.
În primul rând – o negare: nu consider Kosovo un posibil precedent. Situaţia regiunii Kosovo este unică per se. În al doilea rând – adevărata problemă constă în modul în care dreptul internaţional şi legile sale de bază au fost încălcate prin crearea unui stat care nu poate fi legal constituit.
Una dintre aceste reguli de bază, acceptate unanim de specialiștii în drept internaţional, este că minorităţile naţionale nu pot să-şi exercite autodeterminarea pe plan extern, acest drept fiind rezervat numai popoarelor. Altă regulă unanim recunoscută de majoritatea covârşitoare a experţilor în drept internaţional este următoarea: conceptul de drepturi ale minorităţilor trebuie înţeles ca referindu-se la drepturi individuale şi nu la „drepturi colective“. „Soluţia“ Kosovo conţine ambele probleme.
Motivul principal pentru care dreptul internaţional contemporan nu recunoaşte dreptul la auto-determinare pentru minorităţi este acela că minorităţile nu sunt recunoscute ca subiecţi de drept internaţional. Citez un expert britanic recunoscut în domeniul dreptului internaţional pe care îl stimez foarte mult: „Minorităţile ca atare nu au dreptul la autodeterminare. Aceasta înseamnă că de fapt ele nu au dreptul la secesiune, independenţă, sau la asocierea cu grupuri asemănătoare din alte state“ (Rosalyn Higgins, Problems and Process. International Law and How We Use It, Clarendon Press, Oxford, 1996, p. 124).
Într-adevăr, cu foarte puţine excepţii, nu există state în lume cu o compoziţie etnică perfect pură. În zona în care trăieşte o minoritate, sunt şi alte grupuri etnice – grupuri minoritare în comparaţie cu primul. În cazul în care şi ele vor dori să-şi exercite „auto-determinarea”, acest lucru poate conduce la o „atomizare“ a tuturor înţelegerilor teritoriale deoarece acest proces poate continuala infinit.
Este ceea ce se întâmplă acum în nordul Kosovo, unde etnicii sârbi ar dori să imite ceea ce Kosovo a făcut Serbiei: o propunere recentă a Belgradului a fost o administrare a nordului provinciei Kosovo împreună cu UNMIK. De asemenea, recentele alegeri parlamentare anticipate din Serbia au dat posibilitatea organizării alegerilor în această parte a provinciei Kosovo. Statele care au recunoscut Kosovo ca stat dar şi altele au declarat că o divizare a Kosovo-ului după independenţă este inacceptabilă. Este o afirmaţie corectă, dar de ce nu s-a aplicat acest raţionament şi în privinţa Kosovo-ului în relaţia sa cu Serbia? Stabilitatea regiunii nu poate fi securizată prin standarde duble, mai ales când vorbim de regulile de bază ale dreptului internaţional precum cele care privesc construcţia statală.
Aşa cum Rosalyn Higgins scrie (citez din nou din excelentul său volum), „în această zonă regională, o minoritate a grupului predominant – poate conține persoane aparţinând minorităţii naţionale sau altei minorităţi etnice. Putem recunoaşte această situaţie în unele dintre statele secesioniste din Iugoslavia. De fapt, fiecare minoritate are propria sa minoritate şi frica de opresiune dărâmă şi mai mult piramida“ (Rosalyn Higgins, Problems and Process. International Law and How We Use It, Clarendon Press, Oxford, 1996, p. 125).
De fapt, auto-determinarea reprezintă pentru minorităţile naţionale cea mai de sus ţintă a conceptului de „drepturi colective“. Acest concept înseamnă că un anume drept aparţine nu unei persoane ci unui număr de persoane, unui grup care nu este un subiect de drept, nu are personalitate juridică. Dreptul acesta ar putea fi invocat numai de acel grup sau de reprezentanţii săi legali. Pasul următor este transformarea grupului într-un subiect de drept, cu personalitate juridică. Consecinţa acestei transformări este că – logic, acel drept devine un drept ce aparţine numai unui singur subiect. Dreptul „colectiv“ este astfel transformat într-unul individual! În consecinţă, finalitatea conceptului de drepturi „colective“ este contrară conceptului însuşi.
Drepturile colective nu sunt acceptate dintr-o serie de motive: ca substanţă, sunt vagi şi dificil de exercitat procedural, dificil de protejat deoarece pentru ca un drept să fie protejat, titularul său trebuie să fie uşor de identificat, ceea ce nu este cazul pentru drepturile colective.
Dacă aceste drepturi nu sunt acceptate de cvasi-majoritatea experţilor în drept internaţional, este acceptat ca drepturile unei anumite minorităţi să poată fi exercitate nu numai individual dar şi „împreună cu alţii.“
Această formulă este folosită în majoritatea documentelor internaţionale cu privire la minorităţi precum Convenţia civilă pentru drepturi civile şi politice, art 27, Documentul CSCE din 1990 de le Copenhaga, Declaraţia ONU din 1992 privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase sau lingvistice, Convenţia Cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale din 1994.
Capotorti, fostul Raportor special ONU pentru minorităţi, celebru pentru o definiţie pe care a propus-o în 1978 pentru minoritatea naţională și care, conform cunoştinţelor mele, este valabilă şi astăzi a arătat că prevederile articolului 27 ale Convenției Cadru nu se „referă la grupurile minoritare ca deţinătoare de drept ale drepturilor înscrise în ea, ci mai degrabă accentuează necesitatea unei exercitări colective a acestor drepturi. Mi se pare justificat să concluzionăm că o corectă construcţie a acestei norme trebuie să aibă la bază ideea dublului său efect – protejarea grupului şi a membrilor individuali”.
Raportul explicativ al Convenţiei Cadru asigură, la rândul său, că acest document juridic „nu implică recunoaşterea drepturilor colective. Accentul se pune pe protejarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care pot să-şi exercite individual drepturile sau împreună cu alţii…”. (Indent 13)
Comentariul la articolul 1 al aceluiaşi raport explicativ arată că „Articolul 1 se referă la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. Această distincţie şi diferenţa în formulare arată clar că nu sunt luate în calcul nici un fel de drepturi colective ale minorităţilor naţionale. Părţile recunosc totuşi că protejarea unei minorităţi naţionale se poate realiza prin protejarea drepturilor indivizilor aparţinând unei astfel de minorităţi”. (Indent 31)
În final, comentariul la articolul 3, paragraf 2 explică: „paragraful 2 asigură că drepturile şi libertăţile derivând din principiile Convenţiei Cadru pot fi exercitate individual sau împreună cu alţii. Recunoaşte astfel posibilitatea unei exercitări comune a acelor drepturi şi libertăţi, ceea ce este distinct de noţiunea drepturilor colective. Termenul de „alţii” va fi înţeles în sensul cel mai cuprinzător şi va include persoane aparţinând aceleiaşi minorităţi naţionale sau majorităţii.” (Indent 37).
Nu intenţionez să plictisesc această distinsă audienţă cu lungi citate din texte de drept. Ideea de bază este că drepturile colective se situează în afara standardelor internaţionale curente şi că „statalitatea” Kosovo-ului este construită, la cel puţin două niveluri, pe nerespectarea acestor standarde legale care exclud drepturile colective din regulile şi principiile acceptate: întâi, faptul că această entitate este construită pe exercitarea autodeterminării unei minorităţi naţionale şi în al doilea rând, faptul că drepturile colective sunt folosite explicit în Planul Ahtisaari pentru a crea garanţii pentru minoritatea sârbă care încă locuieşte în provincie. De fapt, poţi găsi menţionarea explicită a drepturilor colective în proiectul de „Constituţie” a Kosovo, inspirat de acelaşi Plan Ahtisaari. Într-adevăr, capitolul III al acestui document este intitulat „ Drepturi ale comunităţilor şi ale membrilor săi”.
Trebuie să vă spun că aceste exercitări ale drepturilor colective atât de uşor recunoscute de unele state membre ale UE – care au acceptat declaraţia de independenţă a Kosovo – sunt incompatibile cu valorile centrale ale Uniunii. Dacă cineva citeşte Tratatul de Reformă al UE adoptat în noiembrie anul trecut de statele membre UE mai ales articolul 1 privitor la drepturile Uniunii, va constata că „ Uniunea se bazează pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, domnia legii, respectul drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor apartinand minorităţilor”.
Această formulă are propria sa istorie care priveşte şi România. A fost iniţial inclusă în proiectul Constituţiei UE din 2004, ca urmare a unei propuneri comune româno – ungare. Textul iniţial propus de Ungaria menţiona cuvintele „drepturile minorităţilor” care puteau fi înţelese ca implicând drepturi colective. Ca rezultat al negocierilor bilaterale şi datorită insistenţei României, partenerii noştri maghiari au acceptat ca propunerea comună – trimisă printr-o scrisoare comună a miniştrilor de externe – să fie redactată ca referindu-se la „drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Formularea finală a fost cea inclusă în Tratatul Constituţional (fără „ naţional” pentru a include şi alte minorităţi) şi preluată ca atare în Tratatul de la Lisabona.
Nu este nici o îndoială că ceea ce este acceptat de UE ca o valoare comună este conceptul de drepturi minoritare individuale şi nu colective. Este clar că baza pe care este construit Kosovo, ca stat, nu respectă vizibil valorile UE.
Cum poate fi acesta un experiment viabil? Sunt sigur că veţi găsi dvs. înşivă răspunsul potrivit.
Dragi colegi,
Acesta este motivul pentru care România nu agreează această evoluţie. Nu se pune problema câte ţări recunosc Kosovo ca stat. Recunoaşterea, precum ştiţi, nu are nici un efect constitutiv asupra statalităţii. Sunt oricum mai puţin de 40 de state care l-au recunoscut, ceea ce este chiar departe de optimista prognoză de dinaintea declaraţiei de independenţă (se prevedea recunoaşterea din partea a cel puţin 100 state). Problema este că principalele reguli internaţionale ce guvernează construcţia statală corectă sunt ignorate de dragul unei stabilităţi iluzorii care este departe de a fi realizată.
Un prim simptom al acesteia l-au reprezentat evenimentele violente din martie, din Kosovo, care au fost cu dificultate atenuate de prezenţa internaţională de acolo.
Ca urmare a „soluţiei” Kosovo, situaţia internă din Serbia este mai volatilă acum ca niciodată după dispariţia regimului lui Milosevici, în urmă cu 8 ani. Recentele alegeri din Serbia au confirmat acest lucru: victoria forţelor pro – europene conduse de preşedintele Tadici este numai relativă până la formarea noului guvern. Se pare că nu va fi format în curând. În Macedonia vecină (are graniţă directă cu Kosovo) care a nu a fost invitată să adere la NATO la summitul de la Bucureşti din cauza disputei cu Grecia pe seama numelui şi unde nota bene, o importantă minoritate albaneză trăieşte – situaţia politică este complexă.
Concomitent, consecinţele acestei situaţii pentru UE şi vecinătatea estică a NATO nu sunt de neglijat. Dar dacă aceeaşi „reţetă” este folosită pentru Transnistria, Crimeea, sau pentru Abhazia şi Osetia de Sud sau chiar pentru Cecenia?
Toate aceste nume „exotice” sunt regiuni în directa vecinătate a UE şi NATO, unde atât UE şi NATO au interese strategice. Aceste interese sunt legate de necesitatea promovării stabilităţii şi prosperităţii pentru ca spaţiul UE şi NATO să fie mai sigur. Pentru a beneficia de stabilitate şi prosperitate în aceste zone strategice, este necesar să exportăm acolo valorile noastre comune care sunt reunite în formula „democraţie, domnia legii şi drepturile omului” care conţine şi „drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor”. Acestea sunt valorile Europei, care au făcut ca şi Cortina de Fier să se dizolve în partea întunecată a abisului istoriei. Acum trebuie să le aducem şi în zona Mării Negre, care este importantă pentru resursele sale care „hrănesc” Democraţia Europeană. Aceasta este adevărata miză a respectării standardelor şi a dreptului internaţional. Dacă nu le respectăm, nu le putem cere altora să le respecte.
Dragi colegi,
Sunt sigur că prestigiosul dvs. Centru a analizat deja rezultatele recentului Summit NATO de la Bucuresti. În timpului mandatului meu ca premier, România a aderat la NATO şi sunt mândru că România a găzduit cel mai mare Summit NATO din istoria Alianţei.
Sunteţi la curent cu dezbaterile din interiorul Consiliului NATO – Rusia unde pentru prima dată în istoria acestui organism, a participat şi preşedintele rus. În timpul carierei mele politice, am învăţat un lucru: nu există coincidenţe în politică şi acest lucru este valabil şi pentru politica externă de asemenea.
Summit-ul NATO nu a putut să ia o decizie cu privire la acordarea MAP Ucrainei şi Georgiei, permiţându-le să avanseze pe drumul aderării la NATO. De ce? Un răspuns simplu ar fi că Aliaţii nu au ajuns la un consens asupra acestui lucru, aceasta bazându-se pe neîndeplinirea criteriile NATO de către cele două ţări, care ar putea fi adevărat. Sprijinul popular al Ucrainei pentru aderarea la NATO este de maximum 30% în cel mai optimist scenariu şi realizarea standardelor sale democratice este departe de profilul idealist al supraestimatei Revoluţii portocalii, deja uitate. Georgia nu este departe de acelaşi profil.
Un răspuns alternativ poate fi găsit în deja menţionatele dezbateri în cadrul Consiliului NATO – Rusia şi în evoluţiile ulterioare şi aş putea spune că nu sunt decât simptoame ale unei construcţii politice menite să sprijine o ţintă strategică sigură şi să arate că vecinătatea Democraţiei europene nu a fost încă câştigată pentru stabilitate şi prosperitate.
În cadrul NRC, fostul preşedinte rus şi actualul premier a susţinut că statalitatea Ucrainei este o structură fragilă, uşor de fărâmiţat pe baze culturale diferite, într- o parte vestică şi una estică şi sudică (pentru dvs, partea sudică a Ucrainei, mai precis Regiunea Autonomă a Crimeei găzduieşte faimoasa flotă rusească a Mării Negre). Aproape imediat după summit, între Georgia şi Abhazia, de fapt Rusia, a izbucnit o nouă fază a aşa numitului conflict îngheţat – vă amintiţi acuzaţiile cu privire la doborârea avioanelor georgiene plus decizia Rusiei de a îmbunătăţi relaţiile cu separatiştii. Și această fază continuă. Sper ca Georgia şi Rusia să acţioneze responsabil şi evenimentele să nu degenereze într-o dispută puternică. Vinerea trecută, când pregăteam acest discurs, cotidianul rusesc Kommersant conţinea un interesant articol referitor la eforturile Moscovei privitoare la soluţionarea conflictului transnistrean, bazându-se pe angajamentul reînnoit al Moldovei de neutralitatea vis a vis de NATO. Ziarul sublinia de asemenea „cheia” morală a acestei poveşti: ne-aderarea la NATO (a Moldovei în acest caz) poate conduce la reunificarea ţării şi integritatea sa teritorială. Săptămâna trecută, primarul Moscovei îşi exprima unele opinii referitor la anumite drepturi ale Rusiei asupra Crimeei Ucrainene şi asupra Sevastopolului, mai ales unde este prezentă flota rusească a Mării Negre.
România este o ţară care are o relaţie specială cu ambele regiuni pe care le-am menţionat deja. România nu este numai un vecin direct al Balcanilor dar şi al Vecinătăţii Estice, incluzând regiunea Mării Negre. Cunoştinţele României cu privire la regiunea lărgite a Mării Negre este la fel de profundă ca şi înţelegerea ei a asupra Europei Estice. De fapt, România realizează geografic o punte între Balcani şi Vecinătate Estică. România este acum frontiera externă estică a NATO şi UE şi în această calitate, are o responsabilitate specială în răspândirea mai departe a valorilor Europei Democratice şi în „avertizarea timpurie” împotriva riscurilor şi ameninţărilor venind dinspre această zonă, inclusiv atunci când anumite poziţii europene pot crea complicaţii în viitor la deja existentele probleme ale acestei vecinătăţi. Aceasta explică de ce poziţia României privind Kosovo a luat în considerare implicaţiile unei soluţii bazate pe omiterea standardelor dreptului internaţional. Construcţia democraţiei şi prosperităţii se face pe baza solidă a respectării depline a acestor standarde.
Această viziune cheamă la o mai bună regândire a celei mai potrivite căi de abordare a acestor riscuri şi ameninţări, înainte ca lecţiile învăţate din propriile noastre greşeli să ne oblige la acest lucru; de asemenea la o abordare mai responsabilă a ambelor regiuni şi la o solidaritate sporită a statelor UE şi NATO în vederea protejării intereselor comune ale comunităţii de valori europene democratice. România este pregătită să contribuie la acest efort. Ca întotdeauna.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnule profesor, sunteti incredibil…dupa un scurt curs de drept international…ne spuneti ca trebuie sa plecati deoarece se apropie ora 06h30 si nu vreti sa lipsiti la…apel……
In legatura cu Sir Dearlove si MI 6, cu aceeasi iubire arzatoare il iubim si noi atat pe Lord cat si pe…MI6…….
Criza din Ucraina si unitatea Europei: Strategii si pericole posibile
Orice evaluare complexa de securitate a evenimentelor legate de Ucraina, cel putin in termeni istorici, comparativi si viitorologici, nu are cum sa nu ajunga la concluzia ca adevarata amenintare pentru securitatea europeana o reprezinta razboiul rece. Stafia razboiului rece a inceput deja sa cutreiere din nou Europa. La Varsovia si Vilnius am auzit mesaje care indemnau la izolarea internationala a Rusiei si la o repozitionare ostila a NATO. O spirala a sanctiunilor a fost pusa in functiune, au inceput sa circule liste negre cu interdictii la vize si inghetari de conturi, se alimenteaza grosier si inadmisibil o psihologie a fricii populatiei europene, se trag false semnale de alarma despre amenintari pentru sistemul de securitate european post-razboi rece, se intreprind actiuni de asa-zisa linistire a aliatilor estici, iar armele nucleare americane sunt in asteptare pentru a se ingramadi din nou pe pamantul european.
Prima si cea mai importanta victima in tot acest joc de retestare a paradigmei razboiului rece este unitatea europeana. Lipsa de nuante ideologice in discursul european privind lovitura de stat de la Kiev si reunificarea pasnica si democratica a Crimeei cu Rusia indica, cel putin pentru moment, ca unitatea europeana nu este luata in calcul de nicio parte a esichierului Europei. Pentru unitatea europeana, declaratiile de razboi rece ale dreptei lui Barroso si Merkel suna la fel de indiferent si de stingheritor ca cele de stanga ale lui Schulze (foarte dezamagitor, prin apelul la argumentul fricii) si Hollande. S-ar putea spune, pe buna dreptate, ca in probleme de securitate diferentele ideologice nu-si au rostul, nu si daca niciuna dintre parti nu observa evidenta, ca tocmai razboiul rece este sursa de insecuritate. Expansiunea Vestului spre Est ar putea sa fie tentata si de o veriga slaba precum Ucraina, ceea ce ar insemna inca un angajament incalcat, de nepatrundere in spatiul interzis al „vecinatatii apropiate” a Rusiei, pe langa cele privind desfiintarea NATO si retragerea bazelor americane din Europa, luate in 1989. Exista insa o pata alba in scenariul vestic privind Ucraina, este limpede ca implicarea europeana a fost periferica in lovitura de stat, ca nu are cum sa controleze evenimentele si nici consecintele, de unde si posibilitatea ca repartizarea inegala, poate chiar disproportionata, a castigurilor si costurilor sa nu fie o temere gratuita. Mai mult, un scenariu al punerii in fata unui fapt implinit este foarte plauzibil.
Ce se va intampla cu Ucraina? Formal, intrarea Ucrainei in UE este putin probabila, in NATO, si mai nesigura, avand in vedere problemele pe care le are cu minoritatile si cu vecinii. Caderea in desuetudine a Memorandumului de la Budapesta, iesirea din CSI, din TNP si din Blackseafor echivaleaza cu o autodecupare geopolitica si de securitate, care o face foarte vulnerabila, in ciuda asigurarii occidentale in ceea ce-i priveste integritatea teritoriala. Prabusirea economica, datoria de 16 miliarde de dolari pe care o are la Rusia, pierderea regimului preferential de alimentare cu gaz rusesc, care l-a facut pe premierul Iateniuk sa compare capabilitatea energetica rusa cu o „arma nucleara”, fuga investitorilor straini si incapacitatea Occidentului, el insusi in criza, de a mobiliza resursele financiare necesare evitarii falimentului ii descriu Ucrainei o perspectiva economica extrem de sumbra. La acestea se adauga ascensiunea nationalismului radical, antisemitismului si extremismului, care, daca nu va fi stavilita, ar putea sa o scufunde, incet dar sigur, in haos. Si, atunci, nu poti sa nu te intrebi de ce a girat Occidentul o lovitura de stat despre care este limpede ca niciun manual politic sau de istorie nu-i va schimba incadrarea? De ce acelasi Occident s-a angajat sa subventioneze o economie care merge pe minus, cand el insusi are atatea gauri economice, pe care nu reuseste sa le umple? Raspunsurile pot tine de influenta si expansiunea geopolitica, dar si de o posibila schimbare a hartii politice a Europei.
Recentul anunt al amabasadorului american la Varsovia, Stephen Mull, referitoare la pregatirea unor manevre militare in Polonia, la care sa participe si Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria si Tarile Baltice releva cum nu se poate mai bine ce intelegea Donald Rumsfeld, in 2003, cand era sef al Pentagonului, prin conceptualizarea dihotomica a continentului european in Noua Europa si Vechea Europa. Conceptual, era vorba de punerea in tipare ideologice a unor stari de spirit europene opuse, foarte bine surprinse de oficialul militar american, inregistrate intre est-europeni si vest-europeni, in raport cu disponibilitatea diferita a acestora de a se inrola sub steagul razboaielor americane, incepute in Irak si continuate cu altele, in obsedantul deceniu al „razboaielor preventive”. Anuntul pica intr-un context foarte prost, si chiar daca europenii au grabit semnarea cu ucrainenii a acordului politic de asociere, americanii par sa aiba propriul lor scenariu la criza din Ucraina, mai bine zis la felul cum o vor folosi in interesul propriu.
Demiterea de catre presedintele interimar Turcinov a ambasadorului de la Varsovia (alaturi de alti trei, din Suedia, Danemarca si Egipt) indica, in limbaj diplomatic, o nota proasta pentru calitatea relatiilor cu Polonia, cunoscuta pentru pretentii teritoriale istorice fata de o buna parte din vestul Ucrainei, pierduta in al doilea razboi mondial. Alte doua tari NATO, Romania si Ungaria au acelasi tip de probleme cu Ucraina, vizand Basarabia, Bucovina si Transcarpatia, iar Cehia a anuntat ca va organiza mutarea unor grupuri de cehi de pe teritoriul Ucrainei. Cu alte cuvinte, extern frontierele Ucrainei sunt scaldate de valuri nationaliste, iar intern nationalismul este si mai strident, prin partidul nationalist Svoboda si grupul de extrema dreapta Sectorul de Dreapta, ambele implicate in confruntarile sangeroase ale Euromaidanului. Ca nationalistii ucraineni percep sau nu o amenintare a vecinilor sau ca se pregatesc pentru „ceva” este mai greu de spus, cert este insa ca Sectorul de Dreapta a primit aprobarea de la Guvern sa i se ofere proprietatile si fondurile a 23 de tabere pentru copii, care vor fi folosite drept baze de antrenament pentru tinerii din Garda Nationala.
Cum provocarile nationaliste tintite catre Rusia au dat gres, datorita, probabil, rolului protector pe care l-a jucat inrudirea etnica, nu se stie daca directionarea acestora catre Vest ar avea acelasi rezultat. Raman de vazut reactia nationalistilor ucraineni fata de manevrele militare din Polonia si fata de angrenarea politica a Batkivscina, partidul revolutiei portocalii, in planurile de razboi rece americane privind Ucraina si Europa. Stimularea de amploare a incendiilor nationaliste in Europa de Est poate provoca o conjunctura favorabila fragmentarilor si reconfigurarilor statale. Posibilitatea de remodelare geostrategica, prin vectorii nationalismului, ar oferi o sansa nesperata materializarii Planului Huntington, de ridicare a unui nou Zid, asa-zis civilizational, pe o pozitie mai inaintata decat cel al Berlinului, ceea ce ar insemna reinvierea razboiului rece si nimicirea visului european.
D-le Nastase,am inteles cum vine treaba cu Crimeea,ar fi interesant de stiut si cum este cu Moldova.Nu sunt fan „republica Moldova”si recunosc,nu mi-ar placea alipirea la Romania,dar intreb,ar fi posibila alipirea la Rusia?
Excelent,,,,,,,,,,,,,
Domnule Nastase, sunteti de admirat ca va mentineti mintea limpede si libertatea de constiinta, chiar si in situatia neconforma in care va aflati.
Dar, dupa parerea mea, va puteti consola cu constatarea faptului ca un intreg popor se afla in acest moment dupa gratii, chiar daca i se arunca din exterior, din cand in cand, cate un os de ros, prin intermediul gardianului ,,roman” generic pavoazat cu steagul american si cu cel al UE.
Apropo, ati remarcat ce spune si Victor Ponta ?
,,Da, acceptam arborarea unor insemne locale, doar daca, alaturi, vor fi afisate:
1. Steagul UE
2. Steagul Romaniei.”
Vedeti, domnule Nastase, in ce ordine sunt enumerate de politicienii ,,romani” steagurile-simbol ?
Pe cand, intre 1 si 2, se va insera si steagul cu ..51 de stelute, dupa adaugarea si a ,,zonei crepusculare”, adica a Romaniei, in marea ferma a distinsu-lui George Orwell ?
Ma gandesc, foarte serios, daca in biblioteci vom mai avea acces, in viitor, si la alte carti, in afara cugetarilor domnilor Soros, Plesu si Liiceanu. Domnul Plesu, de ceva timp, se apleaca si asupra celor sfinte. Oare o fi un inceput de spovedanie, inaintea Marii Judecati ? Eu doresc sa fie pedepsit cu…achitarea si lasat prada doar propriei sale constiinte, o eternitate.
(Z)
Teoria ca teoria, este o mare diferenta intre popor si minoritate, insa practica uzuala ne arata altceva: populatiile reprezinta una, iar capacitatea lor de mobilizare, alta! Concret, o populatie marunta se poate mobiliza formand un stat, si nu vin cu exemple istorice aici caci le stiti, iar in alte cazuri populatii mari, popoare, nu-si pot mobiliza capacitatile si isi pierd teritoriile, prin obiectivul balans al puterii!
Kosovo s-a putut mobiliza in dauna statului ce n-a putut-o face, asa ca statul acela a pierdut teritoriul si minoritatea a reusit preluarea…
Nu are nici o legatura cu Crimeea, asta e teritoriu rus! Dar stiu ca deranjeaza pe toti infierbantatii ca Rusia si-a redobandit capacitatea de mobilizare, asta-i buba reala, balaurul, asta sperie, nu peninsula aceea…
Germania tot asa, s-a mobilizat si s-a reunificat! Romania, daca nu se mobilizeaza si cumva se mobilizeaza altii mai bine si mai repede, va pierde teritorii prin acelasi balans al puterii, sa nu ne miram cand vom urla pe la toate forurile internationale si nu ne va auzi nimeni…
Dincolo de limba, cultura, religie, trebuie ca populatia sa se mobilizeze, altminteri pierde teritorii! Asta inseamna ca politicul sa aduca in prim plan un proiect de actiune nationala care sa uneasca populatia!
Cel mai bun exemplu s-a vazut odata cu iesirea PNL de la guvernare: UDMR statea frumos in opozitie si uitasem de ei, dar cum romanii s-au certat, ungurii au gasit fisura si s-au strecurat prin ea inapoi la guvernare, cu pretentii cu tot!!!
Concluzia e clara: lasati teoriile, tratatele de orice fel si promisiunile care vi se fac ca-s toate otravite si la o adica nu le respecta nimeni, si mobilizati natiunea, sau veti ramane in istorie ca tradatori de neam si tara!
Ma rog, cat o mai conta pt voi si asta…
Același lucru l-am scris și eu cu câteva articole în urmă.
Nu că aș avea pregătire în Dreptul Internațional, dar analogia venea de la sine.
Transmiteți-i, vă rog, d-lui Năstase numai gânduri bune din partea mea.
Timpul trece. Va răsări soarele ȘI pe strada noastră.
Doru Coarna
Aveti dreptate ca Romania are nevoie de un proiect unificator si mobilizator, dar nu sunt de acord ca este mai bine cu UDMR in opozitie, unde are toate sansele sa se radicalizeze. Gresiti, fundamental.
Proiectul unificator, trebuie sa includa pe toti cetatenii Romaniei, indiferent de etnie. Extremistii trebuie marginalizati prin ,,anticorpii” fiecarei etnii in parte, orice coercitie exterioara (vezi cazul asazisilor ,,indezirabili”) putand genera efecte adverse dupa principiul vechi cat tot Universul al actiunii si reactiunii. Proiectul de care fac vorbire, ar trebui ganditi pe principiul de functionare al antibioticului, menit sa potenteze, indirect, capacitatea interna de autoaparare.
„Apusul trăieşte în zbuciumare, Răsăritul în resemnare. Apusul roade neîncetat din Pomul Cunoştinţei şi simte că este tot mai flămând după ştiinţă. Răsăritul stă sub Pomul Vieţii, însă nu se poate întinde să culeagă fructul. Apusul ţine la organizare, tocmeşte neîntrerupt lucrurile de din afară, în vreme ce valorile lăuntrice pier una după alta; Răsăritul cultivă neobosit valorile dinlăuntru, în vreme ce valorile dinafară cad şi se prăpădesc. Apusul clădeşte turnuri babilonice, însă pentru că sunt clădite din piatră necioplită, şi totdeauna înclinate într-o parte, turnurile se dărâmă repede; Răsăritul ciopleşte cu sudoare piatră după piatră, şi reuşeşte să cioplească piatra cea mai frumoasă, dar nu e în stare să facă din ea o clădire. Apusul face să cultive lucrurile şi ele strălucesc, iar omul se sălbăticeşte şi se acoperă de întuneric; Răsăritul face să se cultive oamenii şi unii din ei strălucesc, dar lucrurile stau în sălbăticiune şi cresc ciulini. Apusul crede în faptele omului în primul rând, în faptele lui Dumnezeu în rândul al doilea şi în Dumnezeu în rândul al treilea; Răsăritul crede în Dumnezeu, dar nu pune nici un preţ pe faptele lui Dumnezeu şi înlătură faptele omului. De aceea Apusul nu are unitate, nici nu poate ajunge la unitate, pentru că unitatea se află numai în Dumnezeu; şi de aceea activitatea Apusului trece aşa de des la război, iar pacea Răsăritului la resemnare. Dar pentru ce se-ntâmplă toate acestea, mă întrebi, copile? Pentru că Apusul nu şi-L poate însuşi pe Hristos, iar Răsăritul nu şi-L poate însuşi pe Iisus. Sau cu alte cuvinte, pentru că Apusul recunoaşte pe om, nu pe Dumnezeu, în vreme ce Răsăritul recunoaşte pe Dumnezeu, dar nu recunoaşte pe om. De aceea Apusul trăieşte în zbuciumare, iar Răsăritul în resemnare. Iar Iisus Hristos întinde amândouă mîinile ca să cuprindă într-o îmbrăţişare Răsăritul şi Apusul, dar nu poate; nu poate să strângă în aceeaşi îmbrăţişare Răsăritul din cauza nirvanei din el şi Apusul din cauza săbiilor din el. Iată, Răsăritul şi Apusul sunt sufletul tău. Zbuciumarea şi resemnarea sunt seminţe din aceeaşi arie. Pomul Cunoştinţei şi Pomul Vieţii cresc unul lângă altul. Răsăritul şi Apusul se izbesc în fiecare om; dar nu înfăţişează o vecinătate, ci un duel. Dacă Răsăritul şi Apusul ar înfăţişa vecinătatea şi nu duelul, atunci pacea ar domni şi în om, şi în lume; zbuciumarea şi resemnarea ar fi înlocuite atunci cu puterile pozitive şi bune. Cunoaşte Pomul Vieţii şi te vei vindeca de bolile Apusului şi bolile Răsăritului şi vei fi un om sănătos şi întreg. Iar un om sănătos şi întreg este optimist. Atunci activitatea şi credinţa vor lua locul bolilor amintite şi vor înflori pe gunoiul zbuciumării şi al resemnării” (Episcopul Nicolae Velimirovici, Cugetări despre bine şi rău).
Nici măcar nu mai merită să fac un comentariu. Este clar dacă acea minoritate care a criticat Europa și SUA pentru recunoașterea Kosovo ar fi avut câștig de cauză ar fi fost altul cursul evenimentelor din Ucraina astăzi, poate chiar nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat. Este foarte corect și interesant cum dl. A. Năstase a demonstrat, din perspectiva dreptului internațional, că doar popoarele au dreptul la autodeterminare și nu minoritățile. Dar asta-i viața! Diplomații adevărați stau în pușcărie, iar nulitățile reprezinta UE.
Acest articol trebuie distribuit, pentru ca disputele pe tema maghiarilor să fie corect argumentate, iar confruntarea să fie pe ideii temeinic elaborate.
Intrusule
mai lasa-ma cu ala Nicolae Velimirovici… Ca azi acu e vorba despre rusi. SI astia e nitel mai altfel. Altoiti cu varegi si tatarii ginginshanizi si caliti in viforul stepei e cam marfa dracului si dintr-o resemnare in alta … se maira si ei unde au ajuns!( asta daca beau destul incat sa cada in depresia filozofica. Da cnd le trece mahureala .. pai ia vezi dupa indelungatata betie la lu Boris Eltin ce iesi cu Vladimir cel Sobru? Si cand te gnadesti c a acu 16 ani titi credeau ca Rsuai a fost!!!)
Romania, din pacate, asa cum a facut-o intempestiv de-a lungul istoriei, mereu alege.
Alege ca la o ,,alba neagra” administrata de smecherii planetei……niciodata nu nimereste. Nu a nimerit-o nici cu domnitorii fanarioti (sau obedienti fata de Stanbul), nici cu Ion Antonescu, nici cu Ceausescu, nici cu Iliescu, nici cu Basescu. Intotdeauna Romania s-a ales…cu gaura, sau cu cartea necastigatoare.
Ma uit oripilat la acest extremist penibil, mai penibil decat extremistii din Jobik, cu numele de Radu Tudor (c-anal-ist la A3), un individ frustrat, belicos, de doi parai gauriti, care viseaza la un razboi mare si just (chipurile in interesul Romaniei Mari, aspira la coalitii napoleoniene cu polonezii catolici si revansarzi care sa spele de rusine Occidentul agresiv si decadent. La fel se comporta marionetele popolarilor: Basescu, Ponta, Antonescu, Geoana, MRU si tot neamul lor de progenituri ale unei revolutii de tip kievian derulate in 1989 cu agenti infiltrati pe post de ,,lunetisti” invizibili dar perfect reali si inca (cel putin) partial activi.
Acum, ,,lunetistii” din Romania au fost inlocuiti cu ,,virusii” de elita ai NET-ului..pardon, NSA-ului, precum si de atasatul de la ambasada SUA pe care nu-l cunoaste nimeni, in afara de Basescu, Haineala, Morar, Kovesi si Ponta. Poate ca, intr-un viitor indepartat, simulacrul de proces al comunismului va fi urmat de un adevarat proces: CEL AL TRADARII NATIONALE PRACTICATE DE-A LUNGUL TIMPURILOR / ISTORIEI. Desigur, presupunand ca Romania va mai exista ca stat national, unitar si indivizibil peste zeci/sute de ani. Foarte putin probabil, datorita unor lideri de carton, cu hernie de disc la coloanele veterbrale si cu usurinta santajabili. Dar daca va supravietui, va putea deveni, sper eu, o noua Elvetie: stabila, puternica, cu democratie reala si participare a cetatenilor la deciziile importante si cu relatii politico-economice in intreaga lume. De ce ? Deoarece aceasta lume se afla pe o singura planeta. Oricat s-ai dori, americanii nu vor putea sfarteca lumea in doua planete.
Le propun, daca doresc sa coduca singuri o lume, sa mearga cu totii pe planeta Marte si sa ne lase. Sa-i ia cu ei si pe popolarii europeni si/sau epigonii lor din Romania, cu fulgi, blugi si par (blond) cu tot. Noi, poporul roman, nu ne suparam, chiar daca ramanem mai putini: de la 20 la 15 milioane.
(Z)
ps
Daca PSD va sustine maimuta jalnica numita ,,Mihaela dragostea mea” la prezidentiale, sau, Victor Ponta va abandona si el, premature, actul de guvernare (CEL MAI IMPORTANT INTR-UN STAT DE DREPT) cu siguranta o voi vota pe Elena Udrea.
(Z)
ps
Repet, nu-l voi vota pe Victor Ponta la prezidentiale, decat la alegerile urmatoare. Pana atunci, sa se tina de cuvant si sa guverneze, INDIFERENT ce vrea PSD si oricate presiuni s-ar exercita asupra lui.
Ii transmit domnului Ponta, ca de consecventa domniei sale depinde viitorul stangii si al unei politici credibile pe termen lung, adica, cu minimum de populism dispretuitor de inteligente anonime.
Trebuie sa inceteze primatul partidelor asupra institutiilor statului.
Partidul este si trebuie sa ramana doar o scoala de politicieni, atat si nimic mai mult. De fapt, in Romania, ,,partidul” inca nici nu a atins acest nivel. (Z)
Odata ce un politician ajunge presedinte, premier si parlamentar, ar trebui sa uite, PE DURATA MANDATULUI, de partid, an electoral, campanie, declaratii politice la televizor, etc. Chiar daca televiziunile de breaking news ar da faliment. Duca-se in Iad, de unde au venit sa perverteasca mintile oamenilor. Lupta politica cu orice mijloace si campaniile murdare de presa precum si telejustitia manipulata de puternicii zilei, nu fac altceva decat sa alieneze oamenii, sa distruga fiinta nationala, mintea limpede, relationarea si dialogul si..viitorul, din toate punctele de vedere.
Eu unul, m-am saturat de politica. De acest fel (de tipul ,,jocului de/in oglinzi deformate si deformatoare”), de a face politica
intrusul – 22 martie11:30 am
EXCEPTIONAL. Felicitari, Omule.
Parcă în 1999 NATO a şi bombardat Iugoslavia ca să obţină separarea Kosovo. Ce ruşii n-aveau bombe ? http://romanian.ruvr.ru/2014_03_22/De-ce-nu-a-ales-Putin-varianta-ofensiva-in-Ucraina-5283/?
Dle Năstase,
Îmi aduc aminte perfect de poziția dvs. față de Iugoslavia si Kosovo.
Am apreciat-o mult atunci, o apreciez și acum. Bine că mai spune cineva adevărul.
Iugoslavia a fost o tară, pe care noi românii, în „epoca de aur”, o luam ca model pentru o viață mai bună;
Îmi amintesc că SUA, la timpul respectiv, spuneau că nu vor să distrugă Iugoslavia iar ședința pe această problemă a Consiliului Europei a început cu afirmarea viabilității Iugoslaviei și la sfârșit cu acceptarea destrămării acesteia.
Numai tâmpiții nu se gândesc că ce a fost atunci în Iugoslavia se poate multiplica în orice stat.
Noi, Spania și Slovacia avem o masă critică pentru o explozie separatistă.
Le-aș dori și altora, în special nemților, ca landurile, ținuturile, scaunele și marile lor orașe, chiar și blocurile din acestea să ceară autonomia teritorială.
Din cauza dublului standard mulți oameni își pierd încrederea, treptat, treptat în valorile europene și ajung cum este cazul Moldovei să se orienteze către est.
Elisabeta a Angliei a ezitat vreo 20 de ani pana s-o omoare pe Maria Stuart pentru a nu crea un precedent. Acum lumea nu prea mai are rabdare…
Ionel Iani Velciov are un banc bun, ca sa ne mai descretim fruntile:
https://www.facebook.com/valentin.mandrasescu
In Ucraina, intr-o unitate de tancuri, unei grupe de proaspeti recruti (pentru razboiul rece cu Rusia) li se prezinta pentru prima oara un tanc. Plutonierul comandant de grupa incepe sa le explice:
– Tancul este de tip T-55, fabricat in URSS. Are cineva vreo intrebare?
Nimeni nu intreaba nimic.
– Pe tanc, se afla instalat un aruncator de grenade calibrul 120. Are cineva vreo intrebare?
Nimeni nu intreaba nimic.
– Tot pe tanc avem o statie de comunicatii radio. Are cineva vreo intrebare?
Un soldat ridica mina timid.
– Da, soldat, spune!
– Sa traiti! Statia radio e pe lampi sau pe tranzistori?
– Bai, pentru timpiti ca tine o sa repet: este pe tanc!!!!…..
@ FP,
mie mi se pare mare ipocrizie chestia asta cu razboiul rece… care cica ar fi disparut iar acum, datorita rusilor, va reveni…
Realitatea este ca razboiul rece nu a disparut niciodata, tot asa cum nu va putea dispare niciodata spionajul! De ex., dupa revolutie, la noi se desfiintasera serviciile secrete si am rezistat fara ele… nici 6 luni, dupa care le-am reinfiintat rapid, ba chiar mai multe si mai mari decat inainte! Asta e, nu merge fara pt ca esti calcat in picioare instantaneu… Chiar crede cineva ca statele n-au ce face cu banii si doresc neaparat sa-i cheltuie pe securitate?
Vreau sa spun ca, de regula, contactele oficiale si diplomatice dintre state se realizeaza prin acoperiti ai serviciilor de securitate, iar in unele cazuri speciale nici macar nu se mai salveaza aparentele… Si este firesc sa fie asa datorita importantei si posibilelor implicatii ale acestor contacte sensibile, toata planeta face asta…
Se intelege deci ca razboiul rece nici macar inghetat n-a fost, s-au cules in draci informatii de catre toate partile din toate partile, dar asta nu a oprit cooperarea in probleme de importanta vitala cum ar fi terorismul, crima transfrontaliera, controlul armamentului nuclear, al fluxurilor financiare, si alte cateva…
Eu sunt absolut sigur ca nici una dintre parti nu va face nimic concret si se vor limita la nivelul declarativ, plus cateva sanctiuni de ochii lumii… Pericolul vine insa din partea media care, in lipsa de subiecte, tot atzatza partile cu informatii decalibrate, doar-doar unul va comite vreun gest care sa le aduca apoi un pret ridicat al minutului de publicitate. Iar media a cui este???
Despre Ucraina, se intelege ca pana la urma va ajunge de unde a plecat, insa incet, in timp, cu buzunarele goale si nadragii rupti in fund, cu datorii imense si daca nu are minte, am mai spus-o, acolo se bat niste unii pt putere caci politica este cea mai buna meserie, si fiecare a inteles sa-si antameze si ursul, insa ursii astia sunt cam amici si poate se aleg cu tara facuta cantoane intre ei… Deja un ministru rus a sugerat ca asta-i singura solutie in afara de revenire, desigur…
Totusi insa, dpdv militar Rusia nu are adversar in lumea de azi, v-o spune unul care stie ce-i tehnica militara, iar asta este un element la fel de important ca cel privitor la situatia sa economica, nicicand Rusia nu a avut o situatie mai buna! Ba mai mult, se dovedeste deplina unitate a populatiei in jurul ideilor lui Putin, iar asta inseamna MONOLIT!
Restul sunt glume… Un bun exemplu de gluma este cea cu lacul ala rusesc, pe care insa n-o veti mai auzi niciodata… Ati fost la zoo, te amuzi pana cand leul iti zambeste si el in felul lui, apoi realizezi diferenta dintre el si tine…
O alta gluma este escadrila aia care va apara Polonia, o alta e scutul ce va apara de fapt Ungaria si restul Europei, nu Romania pt ca deasupra noastra se vor realiza eventualele interceptari, daca se dorea apararea Romaniei scutul trebuia instalat la Kogalniceanu ca sa apere si atomocentrala, sau macar la Ianca! Deh… Adica cah…
Marele nostru noroc, si al altora ca noi, este ca suntem prin zona asta atat de vraiste incat nu s-ar incumeta nimeni sa ne ia pe proprie raspundere! Asta-i realitatea cinstita, nu propaganda de doi bani cu lumea civilizata care, vezi Doamne, ar trebui aparata solidar impotriva lumii necivilizate euroasiatice… Dupa al doilea razboi mondial, rusii ne-au luat ca sa aiba poteca pana la nemti daca ar mai fi avut aia idei, si poteca sa fie sigura si a lor… Acum insa le ajunge o conducta!
Deci nu se va intampla nimic rau pe strada noastra altfel decat din cauza noastra, desigur, caci daca ne mai jucam cu vorbele, cu guvernarea, cu blaturile politice, cu legile, cu banul public, cu proiectele de interes national, atunci unitatea dispare si asta se plateste in metri patrati, mintenas!
Bafta!
Dl. Adrian Nastase,
Sunt sigur ca traiti tot la fel de rau sau de bine si fara aprecierile la superlativ ale colegilor din care cauza , eu nu am sa le fac.!
As dori totusi ca sa adaug o singura idee la expunerea dumneavoastra si anume ca prin trecerea liniei „rosii” de demarcatie dupa un scenarii similare unei lovituri de stat dirijate ,America si copilul ascultator Europa , a pus in mare pericol securitatea tuturor natiunilor . A deschis Rusiei si rusilor ,dar si altora calea spre o noua reimpartire a lumii.A creat posibilitatea unor noi Aliante a unei noi „AXE , Moscova – Teheran-Delhi-Beijing , o noua cortina de fier altfel redirectionata!
@intrusul
Ce rost are să vii şi să faci propagandă pravoslavnică pe aici ? Nu poţi adera la ortodoxia românească ? Doar ştii că tema arhiepiscopiei de Ohrid este foarte sensibilă pentru ortodocşii români. Eu aş fi salutat de pildă un studiu despre influenţa arhiepiscopiei de Ohrid asupra teologiei episcopului Nicolae Velimirovici, precum şi opiniile sale despre arhiepiscopia de Ohrid. Dar acel studiu nu există. Deşi ar fi trebuit, date fiind circumstanţele biografice.
Domnule profesor, stiati ca proiectul de reforma al sistemului pentru situatii de urgenta este scris de catre un…….roman de-al nostru ???
Acum am aflat si impartasesc acest lucru cu dumneavoastra:
––––––––––––––––––––––––––
Proiect de Reforma a Sistemului National pentru Situatii de Urgente
de Ionel Iani Velciov
Posted on November 14, 2013 by admin
http://civisvoluntarius.ro/archives/264
Descriere proiect
Introducere
Urgenţele sunt intamplarile repetate ce se pot intampla în fiecare zi, la care pentru a răspunde avem un sistem de servicii instituţionalizate de intervenţie in urgenţe. Multe definiţii pentru situaţii de urgenţă includ de obicei expresii ca dintr-o dată, întâmplare neprevăzută, care necesită măsuri pentru a corecta sau pentru a proteja viaţa şi bunurile.
Dezastrele nu sunt doar situaţii de urgenţă mari, ele sunt unice şi distincte. Un dezastru este ceva care se poate intampla rar şi e posibil ca sa se întâmple doar o dată sau de două ori în viaţă cuiva. Definiţiile de dicţionar pentru dezastre sunt foarte asemănătoare cu cele pentru situaţii de urgenţa, ca de exemplu un dezastru este un eveniment tragic care perturba rutina normala a vietii, cauzând pierderi de bunuri şi de vieţi şi provoaca suferinţă.
Dezastrele, atât cele naturale cât şi cele umane, de obicei cauzează pierderi. Pierderile majore includ moartea membrilor de familie şi a vecinilor apropiaţi, pierderea casei, a locurilor de muncă, a afacerilor şi uneori a întregii infrastructuri. Este adesea uşor să neglijezi sau să treci cu vederea ceea ce ar putea fi considerat o pierdere minora a unui obiect. În astfel de cazuri, este important să ne amintim că obiectele materiale pe care oamenii le au în posesia lor şi în casele lor, reprezintă amintiri importante, semnifica relaţii şi valori profunde. Valoarea monetară este rareori un factor major în impactul emoţional al pierderii în caz de catastrofe. Indiferent cât de ataşate de bunuri sunt persoanele, ataşate mai mult sau mai puţin de ele, pierderea bunurilor proprii provocă intotdeuna un şoc dureros.
–––––––––––––––
nota Roninjaune:
Proiectul contine peste 30 de pagini asa ca daca doriti sa-l copiati va rog sa intrati pe link-ul postat mai sus.
D-le prim-ministru,
nu am mai scris de mult,dar am citit fiecare cuvant pe care l-ati scris precum si multe dintre cele ale invitatilor de pe blog.
Nu am nici o cadere sau pregatire sa vorbesc despre dreptul international,dar pot sa-mi exprim opinia pe care mi-am intarit-o in ultimele luni .Mereu m-am intrebat de ce ?. Adica ceea ce vi s-a intamplat excede mult unei ranchiuni personale,chiar unei dusmanii(desi nici acestea nu lipsesc din peisaj) din partea celui al carui nume nu ar mai trebui sa fie rostit niciodata.
Si iata ,acum putem vedea toti,cat de devastator puteti fii pentru semidoctii din fruntea tarii,cata viziune ,venita desigur si din cunoasterea legislatiei internationale si a mecanismelor care guverneaza lumea.
Argumentele pe care le oferiti fiecarui adevar pe care -l rostiti pun intr-o lumina puternica ha-ha-ielile grotesti sau limbajul de carciuma folosite de altii pe post de argumente .
Imi pot imagina un Adrian Nastase liber sa se faca auzit de toata lumea ,nu doar de cei care au aceasta curiozitate, pentru o alta opinie,cu argumente fundamenate,cu ironia intelectualului constient de potentialul sau cu criticile bine tintite,cat de incomoda i-ar fi fost viata cuiva?
Daca mai adaugam toate violarile costitutiei din acesti ani ,sesizate de dvs.de unde erati,spuse de un adversar politic aflat pe scena, ar fi avut alta greutate.
Eu cred ca si in aceasta cheie trebuie sa vedem tot ce vi s-a intamplat.Poate si din acest motiv s-a „ocupat” personal de dvs.(personal -insemnand sistemul sau personal).
Sigur,aici trebuie adaugate comlicitatile ,ale multora,inclusiv a noastra,a celor care am crezut si inca mai credem in dvs..Ma simt complice si prin faptul ca imi spun „dar eu sunt un nimeni ,nu pot face nimic,cine ma asculta!)
Cu toata stima!
” E ora 6,30 si in curand este apelul ” .
Efectiv , imi este rusine .
Termopane , cadre de ferestre si toalete din China . Plus terorizarea inocentilor directori din constructii , pusi sa cotizeze pentru afise .Atata au putut inventa securistii – procurori ai lui Basescu .
Asta i-au facut nemernicii celui care ne-a scos din vagauna datoriei suedeze si a gaurii negre Sidex in 2001 , celui care a tinut drept fata taifunului anti-romanesc de la Paris , in vara lui 2002 ( se stia ca intram in NATO in toamna , de ce sa nu incerci sa ” aranjezi ” Romania inainte ? ) , celui care a reusit performanta incredibila de a face Romania admisibila pentru UE in fata unor ostilitati enorme internationale .
Marele sef de stat Basescu este de-a dreptul nebun ” Putin se uita cu jind la gurile Dunarii ” . Este nebun ? Vrea sa-i aduca pe Ivani la noi ? Nu un stat slab , minat de saracie , coruptie si incompetenta , in care orice se cumpara , ca Romania lui Basescu Ponta , ii va opri pe rusi , daca vor ceva .
Iar la gurile Dunarii avem o minoritate rusa , nebunul vrea sa-l faca pe Putin sa-i agite , ca pe unguri ?
Out of topic – scuzati-ma dar minciunile lui Ponta nu sunt mai suportabile decat ticalosiile lui Basescu – de ce adolescentul se joaca cu proiecte de infrastructura daca nu are finantare si competente ? Se pare ca Brasov C
omarnic ( lucrare , intre noi , inutila cat timp nu duce nicaieri ) este abandonata , bancile straine nu vor sa o finanteze . Realizeaza adolescentul mitoman cata frustrare produce in tara o promisiune care este la o urma o minciuna ? In alta ordine de idei , nu statul trebuie sa finanteze ce e vital ?
Cine de la PSD l-a promovat in prima pozitie pe acest slab , versatil si ineficace Ponta ?
Apusul este tot mai provocator şi insolent, nemai ţinând cont de nici un fel de tratate sau legi internaţionale . Cu siguranţă această aroganţă dispreţuitoare la adresa tuturor celorlalţi se bazează pe o iminentă forţă, sau pe o acceptare tacită din partea celor cocoţaţi în fruntea unor state, dar mai ales infiltrării tuturor guvernelor cu oameni de-ai lor .
Mai toţi masoni şi-n special de origine iudaică ( vezi cel mai recent puci care a adus la putere nişte asemenea marionete ( Timoşenko, Iatzeniuc, Hliitcko şi câţi or mai fi în eşaloanele imferioare şi-n posturi cheie financiare şi economice). Ăe de altă parte, această îndrăzneală, nebună uneori, de a provoca acte internaţionale, trădează teama de a nu intra în plan secund, pierzând o discutabilă supremaţie., de genul ia-l de pe mine că-l omor ( şi chiar omoară, dar mai mult oameni nevinovaţi !)
Când instalezi, prin puci militar o echipă de marionete şi-i recunoşti deciziile de importanţă majoră pentru o ţară, aşezându-te cu ei la aceeaşi masă, nu poţi cădea decât în derizoriu. Iar dacă majoritatea românilor, mai pot fi prostiţi şi manipulaţi, nu acelaşi lucru se întâmplă cu ceilalţi decidenţi politici majori (China, India, japonia, Âările arabe, dar şi Congresul american care stă să dea în clocot, sufocat de componenţa lui predominant iudeo-masonică. Dacă noi ne mai putem amăgi cu apă rece, ceilalţi par să se mulţumească deocamdată cu un război rece, oricand capabil a se activa catastrofal pentru omenire. Cui ar folosi ?!
Probabil doar celor câţiva păpuşari din umbră, care speră să se salveze oricum. Dar cu ce preţ .
Probabil că Rusia n-a fost niciodată mai îndreptăţită să intre într-un război, decât acuma !
Cu toată propaganda de diabolizare a Rusiei, în special al lui Putin ( deoarece un alt Iasenciuc postat la vârf ar spăla-o de toate bolile, chiar cele reale, nu doar imaginare, care i se administrează acum, prin vaccin .poliapusean 😉
NE INDREPTAM SPRE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL?
N-as vrea sa ma hazardez dar eu cred ca s-a dat startul razboiului pentru resurse,(deocamdata,fara arme),ce va determina,pe termnen scurt si mediu,o reconfigurare a granitelor statale iar pe termen lung,o scadere semnificativa a populatiei globului.
Nu trebuie sa fi laureat al premiului Nobel pentru a distinge,cauza:de la ultimul razboi mondial,numarul locuitorilor Terei,a crescut in mod galopant determinand,in mod exponential,epuizarea resurselor natural.
Pe planeta noastră trăiesc 7 miliarde de oameni,(de 10 ori mai mult decat acum 400 de ani) iar la fiecare cinci zile se nasc încă un milion.
In decursul istoriei,omenirea s-a confruntat cu foarte multe dezatre cauzate,in special de razboaie,(calde sau reci).
Totusi consider ca expozia demografica a ultimului secol reprezinta,(de ,departe),CEA MAI MARE CATASTROFA A OMENIRII, pentru ca incet,dar sigur,determina determina distrugerea singurei planete locuibile a universului.
Va rog sa-mi scuzati cinismul,(este strict opinia mea),dar faptul ca in ultimii 70 de ani,nu a mai avut loc un razboi ,(cel putin de amploarea ultimului razboi mondial),NU ESTE NICI PE DEPARTE POZITIV.
Acolo,unde omul nu a apucat inca sa puna picorul,(de exemplu in anumite jungle indepartate de civilizatie),viata se deruleaza sub semnul echilibrului:numarul animalelor scade sau creste,in fuctie de scaderea sau cresterea resurselor de hrana.
In lumea noastra,a oamenilor este exact pe dos:resursele scad iar noi suntem tot mai multi,de la o zi la alta.
Sa zicem ca in domeniul geneticii,stiinta a tinut pasul cu evolutia demografica.S-a inventat hrana artificiala lipsita de nutrieni care imbolnaveste dar aceasta deficienta a fost compensata,(tot artificial),de dezvoltarea la fel de spectaculoasa a industriei farmaceutice.
Faptul ca se vorbeste tot mai mult de criza alimantara,denota faptul ca nici macar multiplicarea artificiala a hranei nu mai tine pasul cu sporul demografic,accelerat.
Si totusi,viata oamenilor nu se reduce doar la mancare.Omul are nevoie de un acoperis desupra capului,de mobila si bunuri electrocaznice,de haine,de masina cu care sa se deplaseze la locul de munca si cumparaturi,de temperatura confortabila in casa, atat iarna cat si varaetc,etc.
Asta presupune consum de resurse de suprafata sau resurse minerale,epuizabile:lemn,apa,petrol,gaz,carbune,materiale feroase si neferoase,etc,etc.
Nu s-au desoperit metode de multiplicare a acestor resurse si nici de inlocuire a lor.Solutiile alternative sunt frectie la un picior de lemn.
Astfel,resursele enumerate mai sus sunt exploatate intr-un ritm foarte agresiv si de-a dreptul nebunesc.Protejarea mediului inconjurator a devenit un simplu moft.Numai ca,dupa cum observam cu totii,natura supusa agresiunii raspunde cel putin cu aceasi moneda.
La nivel declarativ,se cauta solutii pentru economisirea putinelor resurse de care mai dispune Tera.ESTE IMPOSIBIL,iar realitatea confirma faptul ca este exact pe dos in sensul ca avem de-a face cu un huzur.
De ce este imposibil?
Suntem in jur de 7 miliarde de locuitori la care,in fiecare zi se mai adauga,5 milioane.Asta presupune pastrarea unui numar foarte mare de locuri si de asemenea infintarea mereu de noi si noi locuri de munca.
Pentru pastrarea a miliarde de locuri de munca respectiv pentru infiintarea altora,este nevoie de consum pe masura.In aceste conditii este imposibila economisirea resurselor.
Sa presupunem,spre exemplu,ca patronii tuturor fabricilor de televizoare din intreaga lume fac o intelegere intre ei in sensul de a produce acelasi tip televizoare a caror durata de functionare sa fie de 20 de ani,(ceva asemenator se intampla in timpul comunismului).
Care ar fi efectul? Pai dupa saturarea pietii,vanzarile vor scadea dramatic si astfel se vor inchide o gramada de fabrici avand drept consecinta pierderea de locuri de munca.
Intelegerea dintre marii producatori de bunuri,(electronice,mobila,automobile,imbracaminte,etc),este exact pe dos.
Astfel,produsele sunt fabricate sa dureze in limita duratei de garantie.In tot acest timp,pe televiziuni esti ”bombardat” cu publicitatea pentru noile produse care,binenteles,sunt mult mai performante.
Eu am propria mea experienta in acest sens.Avand o firma de distributie si in consecinta,un mic parc auto,sunt nevoit ca la fiecare 3 ani,cand expira si garantia si leasing-ul,sa duc masinile inapoi la furnizor si sa achizitionez,in leasing,masini noi.
Sa nu credeti ca nu am incercat sa ”fentez viata” si sa trag de masini peste perioada de garantie.Nu pot spune ca se stricau pe loc,dar rand pe rand,pica cate ceva si in loc sa-mi vad de activitate,trebuia mereu sa duc masinile in service:bani pierduti,timp pierdut,s.a.m.d.
Sa zicem ca de la anumite produse se pot recupera materialele,cum ar fi fierul,aluminiul,cuprul,etc.
Dar de la majoritatea bunurilor:electronice,haine textile,incaltaminte textila,diferite componente din plastic,(pentru care se folosesc ca materie prima dar si ca sursa de energie:petrolul,gazul metan,etc.),nu se mai poate recupera nimic si practic sunt arse in incineratoare,generand poluare.
Chiar daca am avut foarte mult de castigat din relatia cu China,chiar daca am prieteni deosebiti acolo,nu ma pot face ca nu observ faptul ca acea tara-continent,reprezinta cancerul cu metastaze al planetei.
China consuma resurse uriase pentru fabricarea acelor chinezarii ieftine si de proasta calitate,(cu durata de functionare foarte limitata),pe care le distribuie in intreaga lume.Contra cost,produsele se reintorc in China unde sunt incinerate.
Vreau sa va spun ca am fost de 5 ori in China,dar niciodata nu am vazut soarele sau cerul,din cauza norilor formati din cauza poluarii.Cat despre aer:este irespirabil.
Dar China nu genereaza cel mai mare consum de resurse ,respectiv,cea mai mare poluare de pe glob.In fiecare an,numarul populatiei,creste cu 25 milioane locuitori.
Revin mai spre casa,pe batranul si frumosul continent.
Frumos,frumos,dar secat de resurse si ma refer ,in special la partea vestica a continentului care seamana cu ultimul tip de Mercedes,ultra-dotat,ultra-performant dar cu rezervorul de motorina sau benzina,gol.
Vestul are masina iar estul combustibilul,(cam despre asta cred,eu,ca e vorba).Nu-I disting, deocamdata ,in acest razboi,(care este mai mult al declaratiilor),nici pe invinsi,nici pe invingatori.UE are masina dar nu are ce face cu ea fara combustibil iar Rusia are combustibilul dar nu are ce face cu el,fara masina.
Abordari de tipul:daca Rusia intrerupe gazul catre vest,Germania se prabuseste si odata cu ea intreaga Europa.mi se par deosebit de infantile.
Rusia este o mare putere militara dar nu si economica din moment ce PIB-ul acestei tari este putin mai mare decat cel al Italiei.
Pe deasupra,Federatia Rusa nu dispune de o economie diversificata,cea mai mare parte a veniturilor provenind din exportul de resurse naturale catre Europa.In consecinta,daca Europa pica din punct de vedere economic,trage dupa ea si Rusia.
Intrarea in recesiune a SUA si UE a atras dupa sine intrarea in recesiune a Rusiei si de asemenea a determinat incetinirea cresterii economice,in China.
Tocmai de aceea cred ca ambele tari ale caror economii se bazeaza in cea mai mare parte pe exporturi,au tot interesul ca tarile cele mai bogate ale Occidentului sa ramana in continuare in picioare si sa se dezvolte deoarece,acolo unde exista bogatie si dezvoltare,exista si consum pe masura.Deocamdata,zic eu,echilbrul la nivel mondial se bazeaza coabitarea dintre cei care detin multe resurse si cei care consuma multe resurse.
Va fi deranj mare in momentul in care,cei care detin resurse vor fi obligati de imprejurari,(diminuarea rezervelor),sa mareasca pretul de livrare a acestora.
Companiile occidentale dependente de aceste resurse,vor fi nevoite,ori sa-si inchida activitatea ori sa compenseze acele cresteri,prin diminuarea veniturilor salariale.In ultimii 4 ani am asistat la un fel de semi-receiune,incomarabila cu marea recesiune dintre anii 1929-1933.Cu toate acestea,partidele extremiste de tip fascist au reaparut ca ciupercile dupa ploaie si sunt sigur ca vom avea parte de surprize neplacute dupa desfasurarea alegerilor eoro-parlamentare.Daca in urmatorul deceniu oamenii care au in maini destinele acestui glob impreua cu savantii si cine mai doriti dumneavoastra,nu vor gasii solutii alternative care sa schimbe in mod radical ”mersul istoriei”,o mare criza mondiala urmata de razboi,vor fi de neevitat.Habar nu am care ar putea fi aceste solutii alternative.Sistemul communist si-a demonstrat limitele in 1989 cand a intrat in faliment.Se pare ca nici sistemul capitalist nu se simte prea bine:decalajul sau prapastia dintre tarile bogate si cele sarace,inechitatea sociala din tarile de mana a doua sau a treia,(cum este,spre exemplu Romania),cursa nebuna a consumului scapata total de sub control,etc.
In incheirea mesajului as dorii sa-mi exprim o nedumerire in legatura cu atutudinea anemica din aceste saptamani a Americii.
Sa fie vorba,asa cum s-a spus,de neputinta? Sa fie vorba de prudenta? Sa fie vorba de indiferenta?
Cu mare teama,ma gandesc la ultima varianta.Spre deosebire de predecesorii sai,Barack Obama lasa impresia ca SUA nu mai sunt foarte interesante de acest colt al lumii intitulat Europa.
Dupa cum stim cu totii,americanii sunt foarte activi in zonele unde exista resurse,in special petrol.
Asa cum spuneam,Europa occidentala este secatuita de resurse.Foarte discret ne spun americanii:”adio,descurcati-va de unii singuri”?
Ar fi cu adevarat dramatic si nedrept.Toate tarile estice care dupa 1990,au devenit member ale NATO,si-au respectat toate angajamentele .
Cel putin,Romania,”la virgula”. Am redus efectivele militare de la 300.000 la 20.000.Am cumparat nave maritime si avioane second hand,de la aliatii nostrii.Am trimis si mentinem soldati in toate zonele fierbinti ale lumii,(adica in zonele unde exista petrol pentru ”jandarmul” bun care o sa se ingrijeasca si de noi).Am acceptat scut anti-reacheta la Deveselu.Daca americanii isi propun sa mute o parte a arsenalului militar atomic,in Romania,sunt bine veniti.Daca au chef sa survoleze spatiul aerian romanesc,nici nu trebuie sa ne mai ceara acceptul.Ce n-am facut? Ce nu suntem dispusi sa facem pentru a ne asigura securitatea tarii?
Sper din suflet sa ma insel,dar daca americanii se retrag din Europa,calitatea de membru al NATO a Romaniei devine onorifica .
http://en.wikipedia.org/wiki/Dana_Rohrabacher
Interesant este ce spune: „Our system was designed to protect individual rights, and it has worked for all – not just the corporate elite”. De citit despre pozitia lui in legatura cu independenta Bosniei si Kosovo.
Poate ca Romania ar fi trebuit sa fie mai activa si sa reia o initiativa mai veche care dateaza din 10 septembrie 1957 cand guvernul roman
„a propus organziarea unei conferinte la nivel inalt a statelor balcanice care sa examineze problemele legate de organizarea pacii in aceasta regiune, neagresiunea reciproca, rezolvarea pe cai pasnice a problemelor litigioase, propuneri reluate de guvernul roman la 7 iunie 1959, cand se initiaza si propunerea incheierii unui ‘Tratat de intelegere si securitate colectiva a regiunii balcanice’, vizand transformarea Balcanilor intr-o ‘regiune a pacii si bunei vecinatati’, care sa aiba si garantii corespunzatoare din partea marilor puteri” (v. Dr. Petre Barbulescu – Aspecte militare ale securitatii internationale, Editura Militara, 1978). Poate ca daca s-ar fi actionat asa s-ar fi evitat greseala Kosovo, care a creat si un precedent periculos.
De asemenea in acei ani, ’96-’98, nimeni nu a luat o pozitie oficiala impotriva ajutorului dat de serviciile secrete germane si americane rebelilor kosovari, ca si cum nu se intampla nimic, cand, de fapt, toata lumea discuta despre asta la colt de strada… Rusia nu a luat niciun fel de pozitie pentru ca in toata afacerea era implicata Germania, cu care dorea sa aiba relatii bune. Parerea mea este ca rusii au fost in felul asta cei mai perfecti complici a ceea ce s-a petrecut in Kosovo.
Este adevarat ca s-au facut greseli, dar asta nu inseamna ca trebuie sa se faca in continuare greseli…
Avangardismul este un exemplu al culturii remixului.
As U.S. war ends, Russia returns to Afghanistan with series of investment projects
http://www.washingtonpost.com/world/asia_pacific/as-us-war-ends-russia-returns-to-afghanistan-with-series-of-investment-projects/2014/03/21/11fab228-a5fc-11e3-b865-38b254d92063_story.html
KABUL — To the white-bearded Afghan machinists, it felt like the Cold War era had suddenly returned.
After 25 years of working in a sprawling Soviet-built factory — a vestige of a war and occupation long extinguished — they suddenly spotted a new shipment of gleaming Russian equipment arriving last fall on an 18-wheeler.
The factory was abuzz. The Russians were back.
Dupa acest articol , nu este greu sa anticipam ce se va intmpla si cu Basecsu … Americanii isi protejeaza spionii pana in pânzele albe ! Dovada Timoshenko , Saakasvili , etc.
http://romanian.ruvr.ru/news/2014_03_23/Fostul-preSedinte-georgian-SaakaSvili-a-refuzat-sa-se-prezinte-la-procuratura-pentru-interogatoriu-9236/
Fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, care locuieşte în SUA, a refuzat să se prezinte la procuratura georgiană pentru interogatoriu în calitate de martor în mai multe dosare penale.
El a explicat acest refuz prin dorinţa de a „continua lupta în calitate de om liber”.
Liderii Partidului Visul Georgian de guvernământ nu exclud că Saakaşvili va fi implicat în calitate de inculpat într-o serie de cazuri de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri publice.
Tovarăşii lui Saakaşvili din cadrul Partidului Mişcarea Unităţii Naţionale au acuzat Guvernul că se „răzbună pe preşedinte” din ordinul conducerii ruse pentru activitatea sa în timpul evenimentelor din Ucraina.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/news/2014_03_23/Fostul-preSedinte-georgian-SaakaSvili-a-refuzat-sa-se-prezinte-la-procuratura-pentru-interogatoriu-9236/
Utila postarea, multumesc. Din pacate media nu promoveaza astfel de argumente, iar populatia este manipulata populist, cu judecati profunde despre cum l-ar bate Udrea pe Ponta, si fizic daca e nevoie (lectie de drept de la Basescu).
Alianta trans-atlantica a deschis cutia Pandorei cu recunoasterea Kosovo. Rusii arata azi cu degetul spre Unchiul Sam si Matusa Merkel si spun ca au luat exemplul lor cind au acaparat si recunoscut Crimea. Realitatea este ca si Rusia si Occidentul au incalcat dreptul international, slabind Europa in fata altor puteri emergente. In loc sa rezolve conflictele inghetate, ei creaza altele, pe generatii. De ce le-ar pasa lor de dreptul international, cind cei puternici pot gasi modalitati sa o incalce? Pentru cine e acest drept international? Pentru catei ! In final, isi fura caciula unul altuia, si vor pierde per ansamblu.
Din pacate nu vedem o miscare puternica pentru apararea dreptului international. Pe vremuri exista o asociere a „statelor ne-aliniate”. Ar fi fost bine sa existe o a 3-a cale, care sa se opuna transformarii pamintului in arena de distractii pentru colosi.
Mi se pare absolut emblematic pentru exceptionalul regim Basescu sa primim unele dintre cele mai bune analize de politica externa direct de la Jilava , inaintea apelului de la ora 6.30 . Asta da ! stat de drept … asta da ! democratie !
Cica Basescu s-a oferit sa acorde „asistenta tehnica” Occidentului pentru ca referendumul din Crimeea sa nu fie validat din lipsa de cvorum. Au fost contactati Barak, Angela, Jose Manuel etc…
Cati au votat? Aaa… asta inseamna sub 50%…
Mostra tipica de aroganta si megalomanie maghiara ( Ungaria , stat considerat de specialisti ca fiind cel mai fragil din punct de vedere financiar in Europa de Est ) : ” Ungaria vrea autostrazi pentru facilitarea circulatiei maghiarilor din strainatate ” .
Formidabila aroganta .
Ideea indusa la cei care ii asculta este ca aceasta tara ar fi privata de teritoriul ei , ocupat de altii .
Declaratiile acestea infatuate ii fac pe cei care le emit sa-si aroge ei construirea recenta de catre Serbia a autostrazii spre Ungaria ? Ca Serbia lucreaza la ordinele lor ? Sau fac sa se creada in opinia maghiara ca ei dau ordine Bucurestiului ? ( Sova , in ciuda marilor lui pacate si lipsuri , a avut o sclipire identificand fonduri europene care trebuie cheltuite pana in doi ani si a reusit sa convinga UE sa finanteze legarea A3 de la Cluj cu foarte recenta A1 de la Sibiu , in plus prelungirea spre Campia Transilvaniei si Targu Mures , vital , sa asteptam punerea in practica … ) .
In cu totul alta ordine de idei , dupa micutul de 4 ani din Bucuresti , cutulachii autohtoni au ucis la Galati un alt copil , mai tanar cu an . O biata femeie fara adapost , a fost gasita moarta ,in Bucuresti , plina de rani prin muscaturi , legistii spun ” era vie in momentul muscarii ” , Mafia corectului politic si a ONG -urilor cu interese financiare a declarat-o pe nenorocita ” moarta din cauza alcoolului ” . Cat se mai tolereaza salbaticia prezentei cainilor vagabonzi , liberi , pe strazi , parcuri , terenuri agricole , paduri ?
Riscul pentru populatie este enorm .
Cu ajutorul câtorva tradatori , coorve , agenti si cozi de topor ( Timoshenko , Yatzeniuk , Klitschko , etc. ) , SUA si UE au organizat o lovitura de stat si au anexat Ucraina cu scopul de a-i fura resursele naturale !!!
Iar rusii si-au recuperat ceea ce era de fapt al lor : Crimeea .
Cam la modul acesta se prezinta ” democratia ” occidentala !!! Niste criminali si talhari la drumul mare care fura si distrug tari din spatele unor sloganuri ieftine …
Cam asta e miza pe Ucraina …
Olga Kovitidi, vicepremier al Guvernului din Crimeea, a numit drept „spoliatoare” condiţiile în care Kievul este dispus să semneze un acord cu Fondul Monetar Internaţional.
Potrivit ei, acordul preliminar, semnat cu FMI de către noile autorități ale Ucrainei în vederea acordării unei asistențe financiare, prevede că întregul sistem național de transport al gazelor va ajunge în proprietatea companiei americane Chevron, combinatele metalurgice vor fi obligate să transfere 50% din acțiuni către compania Ruhr din Germania, iar producția de cărbune din regiunea Donbass va fi deținută de filiala finlandeză a companiei Ruhr.
Olga Kovitidi mai spune că autoritățile de la Kiev au promis, de asemenea, că vor accepta amplasarea pe teritoriul Ucrainei a sistemelor americane de apărare antirachetă și a aviației militare a SUA.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/news/2014_03_09/Autoritatile-din-Crimeea-acuza-Kievul-ca-vinde-Ucraina-2562/
inca o data va dau dreptat!. cred ca nimeni dintre lideii politici din ultimii 5-6 ani nu au citit aceasta expunere , mai ales ca unul a lansat idea recunoasterii statului kossovo*(nu-I spun numele ca il stiti si trebuia sa va stie pe de rost conferinta). precedentul creat cu kossovo a dat apa la moara lui putin si putin cate putin, ne-am apropiat de cele sustinute in urma cu aproape 6 ani.pai cine-I prost sa te lase sa te apropii de barlogul sau si sa te puna la masa si sa-i bei si vodka stalinskaya???ignoranta si aroganta naste extremism, iar somnul ratiunii si natiunilor, naste monstri!!
RESPECT GERARD DEPARDIEU !
http://www.cotidianul.ro/actorul-gerard-depardieu-mandru-ca-e-rus-234535/
oare de ce exista statul San Marino?
Parteneriatul estic initiat in numele expansionismului occidental spre est, pare pavat cu bune intentii….dar ca intotdeauna, aparentele inseala mintile naivilor.
Ceea ce ma intristeaza este obedienta inconstienta a intregii clase politice romanesti fata de politica aventurista a UE si NATO, fara nicio legatura cu interesul national al Romaniei, asa cum o clasa de elevi disciplinati cu mana forte, ingana invatatorul: ,,unu si cu unu fac doi, tovarase (domnule) invatator”. Din pacate, copii nu stiu ca , uneori, doi de unu nu formeaza totdeauna o entitate superioara, mai mare si mai coerenta, doar din simpla relationare cu semnul +. (Z)
Toti politrucii damboviteni ling mana cu inel blazonat al stapanului, ba chiar si portarul de la Ambasada Americana isi ofera gheata politicianului roman spre a fi lustruita. Adevarul absolut este cantonat doar de partea noastra a baricadei…(noastra ?…de fapt, a lor, noi ne invartim printre picioarele mai marilor vestului ) celelalte milioane/miliarde de bipezi de mai la est, sunt niste primitivi fara istorie…doar istoria de 250 de ani a Americii este relevanta, nu-i asa ? Ce conteaza cele 5 milenii ale Chinei ? Sau istoria estului Marii Negre incepand cu debarcarea argonautilor…. Ce sa mai vorbim de istoria ,,arida” a Japoniei, tara in care oamenii aveau prostul obicei sa se spele pe tot corpul in timp ce europenii mureau de boli epidemice in masa datorate (si) mizeriei crunte, mizerie aflata la loc de cinste inclusiv la marile curti stralucitoare (adica poleite si parfumate strident) de la Versailles, sau din alte centre de forta (bruta) ale Europei. Zero barat taiat in doua pentru liderii occidentali de astazi.
Desigur, adevarul absolut este prin definitie relativ. Este absolut la televizor si relativ in spatele usilor inchise. De exemplu, principiile ce guverneaza relatiile dintre state, se aplica diferentiat, in functie de ce rezulta dupa socoteala: daca e +, Kosovo trebuie sa plece pe drumul ei, dar daca e – , Crimea ar fi trebuit sa apartina Ucrainei.
Sunt curios ce vor spune americanii si EUropenii despre votul celor de la Venetia care isi doresc independenta fara de Roma…
Somn usor, domnilor Ponta, Basescu, Antonescu, etc.
Bine ca, cel putin, nu traim o eternitate. Dar, din pacate, avem urmasi. Sunt convins ca ne vor judeca, ei, sau copiii copiilor lor pentru ca noi, cei de astazi, ne comportam ca niste dame de companie. Ca sa fiu elegant, desigur.
Cu cine ne ramane sa votam ? Doar cu domnul Adrian Nastase, intr-o lume paralela. Sau, in alta viata. Intr-o viata si/sau o lume in care domnul Nastase se va gandi de doua ori in ce conditii introduce Romania in diverse aliante si/sau sub varii umbrele gaurite nu prea rezistente la vanturile din zonele de rascruce.
(Z)
ps
,,Voting began Sunday on a referendum on whether Venice and its surrounding region should secede from the rest of Italy, in an attempt to restore its 1,000-year history as a sovereign republic.
La Serenissima — or the Most Serene Republic of Venice — was an independent trading power for a millennium before its last leader was deposed by Napoleon in 1797. The republic encompassed not just Venice but what is now the surrounding region of Veneto and it is there that the vote will take place from Sunday until Friday.
Campaigners have been inspired by the example of Scotland, which will hold its referendum on independence in September, and Catalonia, where around half the population say they want to break away from Spain.”
😉
pps
Romanii ar face mai bine sa fie mult mai atenti cum gestioneaza relatia cu maghiarii..cine crede ca prin expulzari si atitudini intransingente reglam conturile cu minoritatile, isi face mari iluzii. Doar noi ne putem ajuta cu adevarat, prin inteligenta, dialog, toleranta moderata, incurajarea minoritatilor sa-si asume responsabilitati, inclusiv, sa participe la actul de guvernare. (Vest)europenii, rusii si americanii isi vor vedea intotdeauna doar de interesele lor. Acestia din urma, au, in tarile lor, mult mai multe probleme de gestionat decat isi inchipuie politicienii si cetatenii romani.
http://romanian.ruvr.ru/news/2014_03_23/MAE-al-Italiei-Sanctiunile-impotriva-Rusiei-ar-putea-lovi-Europa-6762/
Deh, asa va trebuie. Daca citeati etichete de tuica straina erati presedinte. Din moment ce va preocupa scrieri prea complicate pentru multi stati la ..hotel de stat. Mare mizerie este tot ce vi s-a intamplat. Mare nedreptate nu doar pentru Dvs ci si pentru noi ca popor. Am fost privati de contributia si viziunea Dvs de un psihopat si secta lui de mediocri ticalosi si rapace. In cei zece ani au furat de si ticalosit peste tot incat a ajuns tara asta ca o stofa de lana linsa de molii netrebnice. De la CINE – in plan intern si extern – zic stim sau banuim macar, respectiv, dar tare as vrea sa stiu in fond de la CE vi se trage totul. Putere si rabdare!
9 teorii ale conspiraţiei care s-au dovedit ADEVĂRATE
SURSA
Mediafax
De la atentatele de la 11 septembrie până la aselenizările din cadrul programul spaţial Apollo, sau la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, toate evenimentele importante au născut scenarii alternative din partea scepticilor, de multe ori fanteziste. Unele teorii ale conspiraţiei însă, s-au dovedit a fi adevărate .
Prohibiţia a fost o interdicţie naţională de a produce, comercializa, importa sau transporta băuturi alcoolice, impusă în Statele Unite la începutul anilor ’20. Măsura a fost luată pe fondul unei mişcări împotriva consumului de alcool, susţinută în principal de protestanţii din mediul rural. Legea Volstead şi al 18-lea amendament la Constituţia SUA au pus în practică prohibiţia naţională, care a durat până în 1933. În ciuda legilor dure şi a măsurilor luate de autorităţile americane, Prohibiţia nu a reuşit să elimine consumul de alcool, în cei 13 ani în care a fost în vigoare, ba mai mult, a dus la apariţia unor reţele de crimă organizată şi la dezvoltarea celor existente, cum ar fi Mafia.
Pentru a face faţă cererii uriaşe, contrabandiştii nu numai că produceau alcool, dar şi furau cantităţi mari de alcool industrial, relatează Business Insider. Chimiştii plătiţi de traficanţi se asigurau apoi că elementele nocive, în special alcoolul metilic, erau eliminate, şi se putea trece la realizarea produselor atât de căutate. Guvernul american a aflat de această practică şi a început să adauge în alcoolul industrial substanţe chimice mult mai periculoase, cum ar fi kerosenul, acetona sau cloroformul. Acestea trebuiau să îmbolnăvească un număr de consumatori şi să-i descurajeze pe ceilalţi. Se estimează că numai în New York, între 1926 şi 1927, au murit peste o mie de persoane, otrăvite de substanţele adăugate de autorităţi în alcoolul industrial.
Serviciul de Sănătate Publică din Statele Unite a tratat greşit, în mod deliberat, pacienţi bolnavi de sifilis
În 1932, Serviciul de Sănătate Publică din SUA, împreună cu Institutul Tuskegee, au demarat un studiu clinic pentru a analiza evoluţia naturală a sifilisului netratat la bărbaţii de culoare. Subiecţii au fost atraşi în cadrul programului sub pretextul că primesc asistenţă medicală gratuită din partea guvernului. Nu numai că participanţilor la studiu nu li s-a spus că sunt bolnavi de sifilis, dar nici nu au fost trataţi corespunzător, nici măcar după apariţia şi acceptarea penicilinei ca remediu împotriva infecţiei.
Experimentul a reunit 600 de bărbaţi afro-americani, 399 de bolnavi şi 201 sănătoşi. Deşi studiul era planificat să dureze doar şase luni, a ţinut, până la urmă, 40 de ani. A fost întrerupt în 1972, după un articol Associated Press, care a făcut publice toate neregulile care se petreceau în cadrul experimentului Tuskegee.
Mai mult de 100 de milioane de americani au fost vaccinaţi cu un virus potenţial cancerigen
Din 1954 până în 1961, virisul simian 40, SV40, s-a regăsit în componenţa vaccinului împotriva poliomielitei. Cercetările estimează că cel puţin 98 de milioane de persoane au fost injectate cu vaccinul contaminat doar pe teritoriul Statelor Unite. Guvernul federal a modificat prevederile referitoare la vaccinurile orale în 1961, dar medicii au continuat să administreze medicamentele până în 1963.
Virusul SV40 este cunoscut pentru faptul că duce la apariţia cancerului la animale, dar nu există studii care să-l lege de dezvoltarea bolii la pacienţii umani. Totuşi, anumite cercetări au descoperit urme ale virusului în componenţa tumorilor cerebrale şi pulmonare, atât la adulţi cât şi la copii.
O parte a incidentului din golful Tonkin nu a avut loc
Incidentul din golful Tonkin este expresia folosită pentru a desemna două lupte între nave americane şi nord-vietnameze, care au avut loc pe 2, respectiv 4 august, 1964. Întâmplarea a dus la declanşarea războiului din Vietnam, iar autorităţile americane au fost acuzate, în numeroase rânduri, că au fabricat incidentul pentru a justifica o intervenţie în statul comunist.
Oficial, distrugătorul american USS Maddox a fost implicat într-o luptă împotriva a trei nave vietnameze, în golful Tonkin, pe 2 august 1964, în urma căreia patru soldaţi vietnamezi au fost ucişi, iar navele lor au fost serios avariate. Peste două zile, distrugătorul a răspuns unui atac vietnamez în aceeaşi zonă, iar preşedintele Lyndon Johnson a hotărât să ceară Congresului aprobarea pentru o intervenţie militară, fapt care a dus la începerea războiului din Vietnam. În 2005 însă, NSA a desecretizat documentele legate de eveniment, conform cărora al doilea atac, cel care a determinat intervenţia americană, nu a avut loc. Se pare că soldaţii de pe USS Maddox au interpretat nişte semnale radar false drept un atac asupra lor din partea vietnamezilor, care nu au întreprins nicio acţiune în acea noapte.
Liderii americani plănuiau să însceneze o serie de atacuri teroriste, pentru a interveni în Cuba
În 1962, la scurt timp după ascensiunea lui Fidel Castro la putere în Cuba, Departamentul Apărării din Statele Unite a propus demararea Operaţiunii Northwoods. Aceasta urma să utilizeze o serie de măsuri pentru a câştiga sprijinul opiniei publice americane şi internaţionale şi pentru a justifica o intervenţie armată în statul comunist. Conform dosarelor, care au fost desecretizate recent, tacticile care urmau să fie folosite includeau răspândirea unor zvonuri, distrugerea unei nave americane în golful Guantanamo şi chiar organizarea de înmormântări pentru victimele fictive, sau chiar deturnarea unor avioane comerciale sau vase de croazieră. Din fericire, preşedintele John Fitzgerald Kennedy a refuzat propunerea oficialilor.
Guvernul SUA a testat efectele LSD-ului pe cetăţeni canadieni şi americani, fără ca aceştia să ştie
La începutul anilor ’50, guvernul Statelor Unite a autorizat CIA să înceapă Operaţiunea MKUltra, un studiu clinic care urma să analizeze efectele hipnozei, torturii, izolării şi ale LSD-ului, asupra pacienţilor umani. Cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiau despre ce e vorba, iar medicii şi personalul spitalelor implicate au fost plătiţi pentru a nu informa subiecţii corespunzător. Autorităţile au oferit chiar heroină unor persoane dependente, pentru a le convinge să ia parte la experiment.
Până la încheierea operaţiunii, în 1973, când multe dintre documente au fost distruse, mai mult de 30 de universităţi au fost implicate şi cel puţin o persoană a murit, sinucigându-se după ce a ingerat LSD fără să ştie.
Americanii au scos la suprafaţă un submarin rusesc cu trei rachete nucleare armate la bord
În 1974, Richard Helms, directorul CIA, a obţinut aprobarea preşedintelui Nixon pentru a începe o operaţiune de recuperare a unui submarin rusesc scufundat în Oceanul Pacific. Americanii erau interesaţi de cele trei rachete nucleare armate, de câte o megatonă fiecare, care se aflau la bord. Deşi documentele au fost desecretizate, unele informaţii lipsesc sau au fost distruse, aşa că nu se ştie dacă operaţiunea a reuşit sau nu. Totuşi, vasul care trebuia să asiste la scoaterea la suprafaţă a submarinului a ajuns în Hawaii pentru „descărcarea elementelor recuperate”.
Guvernul Statelor Unite a vândut arme Iranului şi a folosit banii pentru a susţine militanţii din Nicaragua
În 1985, mai mulţi oficiali americani, apropiaţi preşedintelui Reagan, au facilitat vânzarea de arme către Iran, încălcând astfel un embargou care era în vigoare la acea perioadă. Profitul obţinut astfel a fost apoi folosit pentru finanţarea grupului Contras, rebelii anti-comunişti din Nicaragua.
Întreaga situaţie a fost declanşată de capturarea a şapte cetăţeni americani în Liban, de către un grup ostil care avea legături cu Iranul. După negocieri care au implicat şi Israelul, Statele Unite au fost de acord să vândă arme Iranului, în schimbul eliberării ostaticilor. Implicarea preşedintelui Reagan în toată afacerea nu este cunoscută.
O companie de relaţii publice a obţinut sprijinul opiniei publice pentru intervenţia SUA în războiul din Golf
În 1990, o fată de 15 ani din Kuwait, a depus o mărturie, în faţa Congresului din Statele Unite, împotriva soldaţilor din Irak. Nayirah, aşa cum a fost numită fata, a spus că militarii luau bebeluşi din incubatoarele spitalelor şi îi aruncau pe podea, ca să îi omoare. Mărturia fetei, împreună cu alte motive, a dus la intervenţia Statelor Unite în războiul din Golf.
O investigaţie ulterioară a demonstrat că discursul pe care fata l-a ţinut în faţa Congresului a fost conceput de gigantul de pe piaţa companiilor de relaţii publice Hill & Knowlton şi, mai mult, că „Nayirah” era fiica ambasadorului din Kuwait în Statele Unite. Tom Lantos, cel care a co-prezidat comisia în faţa căreia fata a depus mărturie, a coordonat întreaga afacere. Coincidenţă sau nu, comisia pe care o conducea închiria spaţiu în sediul central al companiei de PR care a pus totul la punct.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/9-teorii-ale-conspiratiei-care-s-au-dovedit-adevarate_1405245.html#ixzz2wpHDxYPk
Follow us: @realitatea on Twitter
O hartă care ne arată bazinul mediteranean şi al Mării Negre pe la anul Domnului 1173. http://en.wikipedia.org/wiki/File:Byzantium1173.JPG Priviţi cât de mică era atunci Franţa ! Cea mai mare parte a sa era ocupată atunci de către faimosul (însă de scurtă durată) Imperiu Plantagenet ce ocupa şi Anglia. Este foarte bine reprezentată pe harta aceea Romania medievală ! În vremurile moderne, pentru a induce în eroare, această Romania a fost rebotezată “Byzantine Empire” ! Rebotezarea s-a făcut în cadrul doctrinei Montesquieu-Voltaire-Gibbon ce pregătea doctrina Karamzin în plină acţiune acum ! Pe harta din anul 1173 nici vorbă nu era despre vreun Sevastopol în Crimea ! Acesta va fi înălţat abia după anul 1774, când a fost încheiată “pacea de la Kuciuk Kainargi”. Pentru care a făcut un lobby complet deşănţat ilustrissimul şi “moralul” iluminist Voltaire, plătit de către ţarina Caterina cea Mare. Grigore Alexandrescu a scris o satiră potrivită pe temă ! Acţiunile războinice ale lui Vladimir Putin de acum se bazează tocmai pe “pacea de la Kuciuk Kainargi” 🙂 Iar nenorocita de împărţire a Europei la Yalta se baza în esenţa ei de “precedente diplomatice” tot pe ceea ce prevedea în subtext “pacea de la Kuciuk Kainargi”.
Domnule lector,
Unele dintre „wikiped-ismele” dumitale (24 martie, 7:11am) pot fi oarecum interesante. Din păcate însă, marea lor majoritate sunt expresia unei aroganțe de om „priceput la toate”, a unei superiorități disprețuitoare față de pigmeii neștiutori. Căci ce altceva este „Avangardismul este un exemplu al culturii remixului” (23 martie, 6:41am)? Sau postarea din 22 martie, 7:28pm, unde vorbești de „arhiepiscopia de Ohrid”. Dacă ai avea un minim respect față de colegii de blog, ai încerca să fii inteligibil. Așa însă, rămâi cu senzația de superioritate și te bucuri că le-ai mai arătat o dată proștilor cât sunt de proști. Numai că acești proști pur și simplu nu te mai citesc. Și atunci de ce mai scrii?
Regretatul Edmond Nicolau ne spunea odinioară un banc: „Am avut odată niște studenți foarte proști. Le-am explicat o dată, nu au priceput. Le-am explicat a doua oară, nu au priceput. Le-am explicat și a treia oară. Eu am priceput, dar ei tot n-au priceput!”
Adrian B.
ref relatii economice italo-ruse:
http://www.rumaniamilitary.ro/primul-m-346-israelian-gata-de-zbor#respond
Alenia Aermacchi M-346 aparat de antrenament avansat.. care de fapt este Yak-130 cu alte motoare (americane Honeywell nitel mi8a puternice ca alea rusesti si alta electronica )
Discurs de 1 minut în Parlamentul european :
Am citit cu mare atentie atat ”Lectia de drept international” a domnului Prim Ministru Nastase, cat si comentariile lansate ca urmare a acestei expuneri si nu pot sa fiu decat de accord cu cele sustinute in discursul sau, pentru ca acestea le-am afirmat mereu in cercul meu de prieteni care insa ignorau principiile dreptului international.
Din cate am observat eu, poate nu gresit, si nu de acum ci de ceva vreme in urma, s-au luat decizii care cred ca au dus lumea in zone de necontrolat, fara a se putea macar preconiza directia in care se va deplasa conduita comunitatii internationale cateva decenii de astzi inainte.
Sigur ca evenimentul Kosovo, deciziile luate ca urmare a dezmembrarii Yugoslaviei, n-au facut decat sa deschida ”cutia Pandorei” nu numai in raport cu starea Europei ci pe plan mondial.
Anexarea Crimeei la Rusia nu este decat un prim pas, un inceput in reconsiderarea principiilor si regulilor de drept international public, care se vede ca vor trebui atat updatate cat si riguros implementate.
Rusia nu se va opri aici, la fel si statele care au ”pretentii teritoriale”, fie prin anexare directa, fie sprijinind pe criterii etnice ”dezmembrarea ” unor adversari nu neaparat politici ci doar din considerente economice.
Nu pot sa ma lansez in scenarii conspirationiste, dar un lucru este cert Kosovo a fost recunuscut ca stat, Crimeia este anexata, comunitatea internationala pare inerta, principiile de drept international public nu mai functioneaza.
PS. La fel s-a intamplat si in cazul dosarului ”Trofeul Calitatii”: justitia romana pe care nu o pot acuza ca ”face politica” a dat sentinta de condamnare deschizand ea insasi ”cutia Pandorei” pentru intreaga societate romaneasca. Ce se va intampla? Simplu de la Basescu pana la cel mai neinsemnat procuror ori judecator, de la politician pana la cel mai umil cetatean toti suntem in situatia de a impartasi aceeasi soarta ca cei condamnati in dosarul mai sus amintit. Sper sa ma insel.
„Romanul” acela de Edmond Nicolau v-a spus un banc perimat al lumii academice de dincolo, doar ca acesta, in varianta originala, spune ca „eu nici a treia oara nu am priceput de ce n-au priceput!”…
Sa stii ca majoritatea asa-zisilor docti ai acelor vremuri, citeau materiale de specialitate din afara, le traduceau si apoi se aratau ca fiind mari creatori pe aici… adica plagiatul este meteahna academica romaneasca tare veche… Ceauseasca si ai ei erau campioni la asta…
Mi-a placut insa de Ponta al tau aseara, doar ca asemenea interviuri perfect aranjate nu arata decat hotararea sistemului de a-l inlocui pe Basescu cu Ponta, om dependent ce astfel va putea fi manipulat cu aceeasi usurinta… De ex., la un moment dat, pe la inceput, pe scroll a trecut o zisa a premierului cum ca Putin reprezinta simbolul nostalgiei imperiale a Rusiei, numai ca, interviul fiind aranjat cei doi citind atat intrebarile cat si raspunsurile inteligente de pe prompter, abia dupa vreo 15 minute a venit momentul in care premierul a dat acest raspuns… De tot rasul! A3 stia dinainte ce fraze memorabile va rosti premierul…
Oricum insa, daca Ponta va fi identic cu Basescu, eu il votez! Sa nu fie mai rau insa, ca atunci…
Mai sus cineva ii intreaba pe cei din PSD cum de l-au ales pe Ponta, care-i asa si pe dincolo… ii raspund eu ca ceilalti din PSD sunt si mai asa si pe dincolo, asa ca asta-i exemplarul cel mai reusit!
Trebuie insa retinut ca daca presedintele si premierul nostru nu ar fi cocosati, Romania ar fi dezagregata in doua saptamani… D-asta, saracu’ Iohannis arde benzina degeaba pe la Bucuresti… Si tot d-asta, sistemul stie bine pe cine sustine, unul impetuos ne-ar duce la pierzanie…
Daca nu ma credeti, intrebati gazda…
Toanta De EBA Nu Stie Sa “Citeste”, Dementul De Taxu’ Nu Stie Ce “Citesc” !
Cuplul de comici vestiti ai Romaniei, Duo Basescu, a reusit sa se faca remarcat pentru cunoscatorii de limba romana (cu un plus pentru taxu care “exceleaza” si la limba lui Shakespeare) pentru modul de-a dreptul sadic prin care au macelarit si macelaresc in continuare fara pic de tremur in glas sau in simtiri frumusete de limba stramoseasca.
Datorita calitatilor sale interpretative EBA s-a inscris in randul oratorilor din Parlamentul European cu un record imposibil de egalat. Dupa ce a bagat in spitalul de boli nervoase doua traducatoare si un traducator care au avut nesansa de a incerca sa talmaceasca in engleza si in franceza blajmajelile sub forma de grohaituri ale ingalatei cu pretentii de europarlamentar, determinand astfel staff-ul tehnic al PE sa ia decizia ca urmatorii traducatori care vor avea acelasi ghinion sa incerce sa-si faca treaba legati de scaune si cu paza inarmata si cu glont pe teava, vine acum si se mahalageste ca la usa cortului cu alt produs basist de puturoasa prezenta si anume madama procuror comunist Macovei pe motiv de interventii si inititive europarlamentare.
Ca se cearta ca doua spalatorese (macar de la Macovei aveam ceava pretentii ca deh, ‘mneai cat de cat a absolvit o facultate) pe feisbucurile personale in prag de alegeri europarlamentare n-am de zis decat “intarata-le drace, ca si mie-mi place!”, deoarece in acest mod fetele isi arata pe de-antregul “frumusetea” spirituala si nivelul de bun simt elementar care le caracterizeaza. Ce ma doare consta in faptul ca un om adevarat, Mircea Diaconu, sta cu sabia lui Damocles deasupra capului in incercarea lui aproape imposibila de a strange intr-un timp foarte scurt una suta de mii si una semnaturi, in timp ce toanta de EBA- MINUNE!- se lauda ca deja are semnaturile necesare pentru a se inscrie
in lupta pentru PE.
Sa-ti dai palme nu alta! Dar nu in Romania, ci intr-o tara normala si civilizata.
Atat despre troglodita.
Taxu’, ca sa-o completeze in caznele ei de descifrare a limbii romane scrise, vine si arunca o alta cantitate imensa de muci in fasole, atunci cand, dupa ce se lauda in gura mare ca doarme cu Constiututia Romaniei sub cap dupa ce a citit-o si a rascitit-o de nenumarate ori, da dovada ca nu a inteles nimc din ceea ce a citit.
Porcu’ dracului, face o campanie dezlanata si imbecila noului sau partid de buzunar de ceas, in fata unei tari intregi, dezinhibat de frica unei noi suspendari, iar atunci cand este intrebat cum se impaca acest lucru cu prevederile constitutionale care-i interzic in mod explicit si cat de “lizibil” posibil acest lucru, ne arunca cu rahat in ochi in sensul ca la Legea Mama scrie doar ca nu are voie sa fie membru al unui partid politic si nu ca i s-ar cere explicit sa nu sustina pe fata orice fel de formatiune politica.
Sa mori tu, chiombule, ca asa zice la Constitutie?
Dobitocule, ori n-ai notiunea cuvintelor, ori ne crezi imbecili, ori faci pe prostul! Eu cred ca toate trei la un loc, motiv sa te duci dracului unde a intarcat mutu’ iapa. Sau daca ti se pare prea departe te poti opri pentru un sejur binemeritat in sistemul penitenciar din Romania.
Oricum ar fi sunt convins ca dupa disparitia acestor clauni,” asa tata, asa fiica”, din peisajul politic romanesc, locuitorii acestor meleaguri, pe langa un imens sentiment de usurare si descatusare psihica, mai abitir decat cel resimtit dupa ciuruirea lui Causescu, vor avea totusi si anumite nostalgii legate de comicul cianurat cu care acesti trogloditi si-au marcat trecerea prin mamaliga romaneasca.
blogideologic
Eu nu intelele cum este posibil ca un om erudit ca d-ta sa bata campii vorbind cu ostilitate de Crimea si Sevastopol, in loc sa citeasca istoria intregului teritoriu ucrainean.
Acest teritoriu, a fost, de fapt, leaqanul civilizatiei si culturii rusesti din cele mai vechi timpuri.
E adevarat ca in perioada sovietizarii, bolsevicii au fgacut greseala de a incuraja dezvoltarea unei asazise identitati ucrainene, pentru a crea, spre apus, un fel de avanpost intarit al imperiului sovietic care sa reziste la presiunile poloneze si lituaniene. Iata ca acum, falsul nationalism ucrainean impregnate cu ceva catolicism polonez s-a descatusat sub impulsul sforariilor occidentale de tip abject securistic, iar pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.
CITEZ:
,, Cultura ucraineană s-a bucurat de o perioadă de renaștere datorată politicii permisive a bolșevicilor de până la jumătatea deceniului al patrulea cunoscute cu numele de „indigenizare”. În această perioadă a fost pusă în aplicare un program impresionant de ucrainizare.
………………………………………………………………………………………………………
Folosirea limbii ucrainene a fost încurajată la toate nivelurile, de la locul de muncă la guvernul de la Kiev, iar recrutarea cadrelor de conducere a fost o parte integrantă a „indigenizării”. Dacă, la începuturile existenței RSS Ucrainene, cea mai mare parte a aparatului de conducere de stat era compus din persoane rusofone, spre sfârșitul deceniului al treilea, peste jumătate dintre cadrele de conducere ale partidului erau ucraineni. Acest proces a primit un impuls important prin admiterea în cadrul Partidului Comunist al RSS Ucrainene a membrilor partidului ucrainean borotbistilor, un partid independentist și nebolșevic.”
si:
,,Istoricul ucrainean Mihailo Grușevski a afirmat că orașul Kiev a fost fondat în perioada în care zona traversată de cursul mijlociu al Niprului era parte a statului Hazaria. El a ajuns la o asemenea concluzie pornind de la legendele transmise pe cale orală, în condițiile în care nu s-a păstrat nicio atestare documentară care să certifice data la care a fost fondată viitoarea capitală a Ucrainei. Istoricul a presupus că, în condițiile creștinării Rusiei Kievene și, mai târziu, a ocupării și fragmentării teritoriului ei, toate documentele religioase și istorice vechi au fost distruse. Hazari au pierdut Kievul în 882, orașul fiind cucerit de conducătorul vareg Oleg, care a pus bazele dinastiei Rurikide. În acea perioadă, teritoriul Ucrainei era locuit de mai multe triburi slave (polanii, drevlianii, severianii, ulicii, tiverianii, croații albi și dulebeții). Kievul era plasat la intersecția unor importante rute comerciale și a prosperat ca centru politico-economic al Rusiei Kievene.
Rusia Kieveană era în secolul al XI-lea cel mai întins stat din Europa. El era cunoscut și cu numele de Rutenia (denumirea latină pentru rusi). „Rutenia” a fost folosit după invazia mongolă pentru desemnarea teritoriilor occidentale, desprinse din Rusia Kieveană. Numele „Ukraina” apare pentru prima oară în cronicile secolului al XII-lea, iar pe hărțile politice ale estului Europei apare pentru prima oară în secolul al XV-lea.
Originea acestui cuvânt este explicată de etimologi ca provenind dintr-un cuvânt slav vechi, care ar fi însemnat „teritoriu ” sau „ținut de frontieră” [1]). Această ipoteză a fost acceptată de istoricii secolelor al XIX-lea și al XX-lea. Cercetători precum H. P. Pivtorak au considerat însă să numele „Ukraina” poate fi tradus prin „cnezat” sau „teritoriu”. Pivtorak a constatat că denumirea „Ukraina” a apărut în numeroase documente medievale, ea putând fi asociată cu cuvintele din limbile moderne slave: krajina (ucraineană), kraina belarusă, krai (rusă) și kraj (poloneză), toate având înțelesul de „teritoriu”. Termenul „Rutenia Mare” a fost aplicat unor teritorii întinse guvernate de principii din Kiev, care includea și regiuni nord-estice ale cnezatului, locuite de popoarele fino-ugrice. În mijlocul teritoriului slav al Ruteniei au apărut subdiviziuni pintre care „Rutenia Albă” (Belarus), „Rutenia Neagră” și „Rutenia Roșie” în nord-vestul și vestul Ucrainei.
Deși creștinismul și-a făcut simțită prezența pe teritoriul Ucrainei mai înainte de primul conciliu ecumenic de la Niceea (325), în special de-a lungul țărmului Mării Negre și în vest, în timpul existenței Moraviei Mari, acceptarea oficială a acestei religii în Rutenia a avut loc în 988. Factorul hotărâtor al procesului de creștinare al Rusiei Kievene a fost domnia marelui cneaz Vladimir cel Mare. Bunica sa, cneaghina Olga, a fost cea care i-a trezit interesul pentru creștinism.
Fundamentele legale ale slavilor de răsărit au fost puse de Iaroslav I cel Înțelept, cel care a publicat colecția de legi Pravila rusă. Aceste legi au rezistat ocupației lituanieno-polone a teritoriilor rutene.
Conflictele dintre diferitele cnezate ale Ruteniei, au făcut ca, în ciuda eforturilor marelui cneaz Vladimir Monomahul, Rusia Kieveană să înceapă un lung proces de destrămare. În regiunea Kievului au apărut cnezatete Galiției șiVolîniei. În nord a apărut pentru prima oară în documentele istorice numele Moscovei ca oraș al cnezatului Vladimir-Suzdal, cel care avea să fie leagănul viitorului stat Rusia. În nord-vest, cnezatul Poloțk a asigurat prima formă statală a Belarusului. În 1169, Kievul a fost jefuit de cnezatul Vladimirului, pentru ca mai apoi să fie pustiit de atacurile cumanilor și mongolilor din secolele al XII-lea și al XIII-lea. În cele din urmă, toate state de pe teritoriul Ucrainei au fost subjugate de mongoli (1239–1240). Kievul a fost jefuit de mongoli în 1240. Proporțiile distrugerilor mongole au fost atât de mari, încât, la cinci ani după acest eveniment, trimisul Papei, Giovanni da Pian del Carpine avea să noteze că, de-a lungul drumului său prin Ucraina a întâlnit numeroase oseminte umane împrăștiate pe câmpuri, populația orașelor fusese nimicită aproape în întregime, iar cei rămași îndurau jugul aspru al cuceritorului.”
MAI COMENTEZ:
Retineti, domnule blogideologic, cateva nume proprii:
Rusia kieveana, Rutenia, cneazul Vladimir cel Mare – un rus pur sange care a fost pentru rasaritul slav, dpdv religios, ceea ce a fost Constantin cel Mare pentru Bizant. Pana la urma suntem cu totii ortodocsi, unii de rit vechi, iar altii de rit nou…dar oricum, suntem mai legati de rusi, decat de polonezi, sau de latini. La urma urmei, nu spuneti dvs ca latinii se trag din daci ?
(Z)
Poloniei, României şi Ungariei li se propune să împartă Ucraina de Vest
http://romanian.ruvr.ru/news/2014_03_24/Poloniei-Romaniei-Si-Ungariei-li-se-propune-sa-imparta-Ucraina-de-Vest-6175/
––––––––-
Dumneavoastra ce spuneti domnule profesor ?
Care ar fi calea de urmat pentru Romania, stand stramb si judecand drept pentru toata lumea, inclusiv pentru ucraineni ???
MAE:
Ambasada Romaniei la Moscova a primit o scrisoare din partea politicianul rus Vladimir Jirinovski, in care acesta propune divizarea Ucrainei intre Polonia, Ungaria si Romania
de Alina Neagu HotNews.ro
Luni, 24 martie 2014, 16:38 Actualitate | Esenţial
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16892587-mae-ambasada-romaniei-moscova-primit-scrisoare-din-partea-politicianul-ultranationalist-rus-vladimir-jirinovski-prin-care-acesta-propune-divizarea-ucrainei-intre-polonia-ungaria-romania.htm
Ministerul roman de Externe a confirmat luni ca ambasada Romaniei la Moscova a primit o scrisoare din partea politicianul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski, prin care acesta propune divizarea Ucrainei.
“Scrisoarea a fost primita de ambasada noastra din Moscova. Astfel de propuneri nu au nevoie de niciun comentariu”, a afirmat purtatorul de cuvant al MAE, Brandusa Predescu, intr-un mesaj postat pe Twitter. Ministerul polonez de externe a anuntat tot luni ca tara sa a primit o scrisoare oficiala din partea vicepresedintelui Dumei Vladimir Jirinovski prin care se propune impartirea zonei de vest a Ucrainei intre Polonia, Ungaria si Romania.
O solutie ca Ucraina “sa se linisteasca” este cedarea teritoriilor straine pe care aceasta le-a obtinut de la Polonia, Ungaria si Romania, declara saptamana trecuta politicianul ultranationalist rus Vladimir Jirinovski, citat de site-ul moldova.org.
“Aceste doua parti ale Ucrainei, de est si de vest, sunt total incompatibile.
Nu poate niciun fel de internationalism sa ajute in aceasta situatie. Vestul Ucrainei, care face acum cea mai mare galagie, am fost nevoiti sa-l luam de la Polonia, pentru ca armata hitlerista sa ramana cat mai departe. Transcarpatia am luat-o de la unguri din acelasi motiv. Iar pe Bucovina si Basarabia le-am luat in 1939. Daca nu era Hitler, nu ne atingeam de aceste pamanturi”, a declarat Jirinovski in urma cu o saptamana, la televiziunea publica ruseasca.
Liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia spunea ca, in cazul in care aceste teritorii din vestul Ucrainei ar fi restituite, “centrul ar fi mai cuminte”. “Ce propun eu? Sa ia Polonia regiunea care ii apartine, Ungaria sa ia Transcarpatia, mai ales ca majoritatea locuitorilor de acolo vorbesc limba maghiara”, a declarat politicianul rus.
“In Basarabia si Bucovina majoritatea locuitorilor sunt vorbitori de romana. Romania viseaza demult sa le ia inapoi”, a continuat acesta. “Sunt trei tari membre NATO”, a adaugat el, referindu-se la Polonia, Ungaria si Romania.
“Transnistria sa revina la noi, este pamant rusesc”, a mai apreciat politicianul, subliniind ca “doar atunci Ucraina se va linisti”.
REFERINTE
Solutia lui Jirinovski pentru Ucraina: Transnistria – Rusiei, Bucovina si Basarabia, Romaniei
Frumoasa Madalina
e de parere ca SUA ar trebui sa-i „monteze” pe oligarhii rusi impotriva lui Putin.
„Putin’s authority lies in his role as arbiter among 400 so-called men of power who benefit from state-controlled banks and companies. They and he should be made to feel the price of his actions. Their assets should be subject to scrutiny and interdiction when they cross international boundaries.”
http://www.washingtonpost.com/opinions/what-next-for-ukraine/2014/03/21/dab50db8-b131-11e3-a49e-76adc9210f19_story.html
Metoda ar functiona cu sigurantza in SUA, dar va functiona ea si in Rusia?
Conform acestei logici (brici nu alta !) statul Moldova si-a declarat independenta pentru ca … sunt moldoveni, nu-i asa ? Pai kosovarii chiar sunt mai diferiti de albanezi decat moldovenii de romani ! Dar cu totii stim ca ministrul de externe Adrian Nastase le-a spus moldovenilor ca incalca flagrant logica cursului sau de drept international. Acum a priceput pana si dansul, moldovenii tot n-au priceput. Ouups, trebuia sa spun basarabenii, pardon, e popor aparte ! Ca de-ar fi romani, ar fi naspa pentru ei, ar fi o minoritate si conform dreptului international Nastase ar trebui sa reintre cu chirie la rusul majoritar.
Domnule Năstase nu ați pomenit nimic de Craina și, sperând că n-am sărit niciun alt comentator, nici în altă postare n-am găsit referiri la acest teritoriu sârbesc, „donat” de croatul Tito conaționalilor săi, exact cum și-a cadorisit Hrușciov conaționalii cu peninsula Crimeea.
Sigur, este vorba de altă abordare decât cea pentru amintitele de dumneavoastră Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud sau Cecenia, la care putem adăuga autopropușii sârbi din Bosnia, dar aș fi curios dacă autocenzura dumneavoastră, de tip politically correct, vă reține a aborda aspectul: recuperarea Crimeei = recuperarea Crainei.
Dar pur si simplu nu ma pot opri din plans ! Sa ni se intample noua asa o tragedie si sa nu ne mai reprezinte EBA la Bruxelles ! Si daca nu ea , atunci cine ? Tanara speranta a Romaniei , doamna care se lupta cu atata indrazneala cu limba romana si trebuie sa recunosc ca o ingenunchea , nemiloasa , de atatea ori , doamna care risca -animata de inconstienta minunata a tineretii -sa rosteasca din cand in cand chiar propozitii cu mai mult de trei cuvinte ,dintre care doua aproape corecte uneori si cu toate vocalele la ele , sa-si incheie zborul avantat atat de curand , atat de brutal ?
Nu esti ravasit , popor roman ?
Ce-ti mai ramane de facut dupa o pierdere atat de devastatoare ? Cine va mai aduce in Parlamentul european sacosa plina cu loviturile de stat , fraudele de la referendumuri, nelegiuirile guvernarilor de stanga si netrebnicia celor care nu-l slavesc pe „TATI ’ – CARE E COOL ” ? Va mai exista Europa in absenta ei , vor mai fi adoptate legi , vor mai fi dezbateri , va mai indrazni cineva sa schimbe ordinea de zi din simplul motiv ca a gresit declaratia ? Nu stie Europa ce a pierdut … singurul europarlamentar ales cu adevarat independent , care nu s-a pitit ca altii pe o lista ci a candidat numai ea si sloganul ” IA ATITUDINE ! ” ( despre care nici astazi nu stie daca se scrie corect „IA ATITUDINE” sau „I-A ATITUDINE ” , cum i s-ar parea dansei mai potrivit ) .
Mi-a atras atentia faptul ca domnia sa afirma ca ar fi strans FOARTE USOR cele 100 000 de semnaturi , pentru o noua candidatutra ,dar uite-asa , de-a naibii , nu le mai foloseste ! Nu stiu daca este adevarat sau nu . Dar , in ipoteza ca este adevarat , inteleg cetatenii care s-au grabit sa o retrimita la Bruxelles pe duduia ca au fost instrumentul unei bascalii groase?
Eu una cred ca EBA a luat aceasta decizie pentru ca oricare alta era riscanta ; fara un partid suficient de organizat care sa-i aduca , in calitate de „independenta ”, nu numai semnaturi , ci si voturi ( asa cum s-a aplicat „zeciuiala ” in 2009 ) , dar si cu incertitudinea ca inscrierea pe lista PMP, pe pozitia a doua , i-ar putea asigura victoria ( partidul „prematur ” neavand inca o acoperire suficienta in judete ) era destul de previzibil ca incercarea ei sa inregistreze un rasunator esec . Or , tanara speranta a politicii europene , cea mai activa dintre active , nu putea indura un asa teribil afront !
Asadar, aceasta fiind conjunctura , din punctul meu de vedere , mistocareala ei din declaratia de astazi e doar asa , ca sa nu ne despartim prieteni!
P.S.Mii de scuze pentru subiectul neserios ; expunerea dumneavoastra , domnule profesor , a fost in schimb extrem de serioasa si nu-mi ingaduie nici un comentariu .
Buna seara.Pentru asa ceva va apreciez atât.Cu mult respect.
Rusia a primit documentaţia tehnica pentru fabricaţia navelor franţuzesti din clasa Mistral.
Rezulta ca SUA-UE colaboreaza militar foarte intens cu Rusia prin vanzare si transfer serios de tehnologie.
Cei care au declansat din umbra cele 2 razboaie mondiale, au in plan si declansarea celui de-al treilea.
Ocultii astia lucreaza la 2 capete.
Înarmeaza UE dar si Rusia si apoi le pun sa se bata.
Romaniei, cand a vrut sa cumpere pe bani grei o licenta pentru un motor cu reactie supersonic, nu i-a vandut nimeni.
Dar Rusiei i se dau de toate şi nave de razboi si documentatie tehnica pentru construirea acestora.
“Transferul in Rusia a documentatiei de fabricatie pentru clasa Mistral.”
http://www.resboiu.ro/fabius-despre-anularea-vanzarii-de-nave-mistral-catre-rusia/
Dupa Blogi Crimeea ar putea fi revendicata legal de cele patru cinci puteri care au avut cistig de cauza in Razboiul Crimeii , adica Turcia de azi ,Franta,Anglia ,Sardinia de ieri…..In nici un caz de unguri de exemplu
si ei ramasite ale unor hoarde, de finlandezi , ori de tatarii dobrogeni , refugiati in stepele Dobrogei dupa faimoasa pace de la Kuciuc K.
Norok ca americani se omorau intre ei in razboaie civile sau erau ocupati sa-i extermine pe indieni sau noroc ca nu exista inca CHEVRONul ca altfel Crimeea ar fi fost revendicata de ei!
@ George Ban
Pentru mine, ca să îmi explic gestul, e vorba despre o căutare continuă de epistemă (se poate folosi şi pluralul, necesar, pentru că, aşa cum zicea cronicarul Miron Costin, avem o istorie lungă, de care “se sparie gândul”). Şi mai asertez -ca pe o evidenţă- că ar exista o legătură între fundaţia FET şi arhivele acestui blog.
@Luminita Arhire
Aţi uitat ceva. Dacă domniţa Elena Băsescu înregistrează „succesuri“, apăi şi domniţa Ioana Băsescu înregistrează „uspehi“. Eu nu cred că vom scăpa de această casă dinastică Băsescu.
Am vazut cum au luat puterea opozantii din Ucraina. Prin violente pe cale armelor, de foc si albe sau pumnilor si ciomegelor. (v secventa cu directorul TV).
Printre primele lor acte a fost acela de a limita folosirea limbii ruse si implicit a limbii romane.
Dincolo de toate argumentele lor cu referendumul, precedentul Kosovo, relevantele istorice Rusia isi apara de aceasta furie anti-ruseasca etnicii sai.
Bine ar fi fost ca si Romania sa poata apara fii ei de peste hotare.
La rugămintea mea de a fi pe înţelesul oamenilor normali, blogideologic răspunde:
„Pentru mine, ca să îmi explic gestul, e vorba despre o căutare continuă de epistemă”
Păi zi domn’e aşa!!! Acum m-am lămurit! Mersi!!!
@ ZeV:
„Referendumul” din regiunea Veneto a fost pe internet, deci e un fel de sondaj de opini.
Un referendum legal pe această temă, în Italia, nu poate fi organizat de o unitate administrativ-teritorială.
Demult Nordul vrea să se separe de Sud care e mai sărac și contribuie cu puțin la Bugetul de Stat, beneficind de taxele pe care le varsă Nordul. Același motiv îl invocă și Catalunya.
@ George Ban, 24 martie, 8:44 am:
Credeam că doar eu am această părere.
@ZeV
“istoria intregului teritoriu ucrainean” în care crezi dumneata neclintit este de fapt doctrina Karamzin. Propagandă rusească frumos scrisă, dar bazată pe apocrife. De ce nu citeşti şi Istoria Geografului Bavarez (un călugăr benedictin), care documentează foarte bine situaţia de pe-acolo existentă la anul Domnului 830 ?
@Cris, @Ban
Fiecare om este un document. Cum aţi vrea voi să fim congruenţi?
Zev,
Exagerati si dezinformati colegii , cind vorbim de leaganul viitoarei Rusie vorbim de o coarda a slavismului , coarda intinsa intre Kiev si Moscova.
Blogi expune din dou teritorii abstracte ,popoare pierdute in tumultul istoriei , harta evului mediu , perioada care a retinut intrun fel sau altul actualele popoare si granite vremelnice indica in zona respectiva pe vecinii lui Stefan cel Mare , tatarii din Crimeea.
Eu am prieteni dobrogeni care dupa revolutie si-ai vazut cu ochii lor the roots , in Crimea , pe arborelele geneaologic strabunicii amicilor mei coboraseara in Dobrogea dupa faimoasa pace a lui Blogi
Istoria distorsionata a calugarului benedictin , al carui nume Blogi evita sa-l spuna cuprinde probabil pareri ale carturarului crestin cazut din cer intro lume pe carei ei o considerau barbara!
http://www.ziarulluiipu.ro/2014/03/12/reuters-spune-dure-pentru-rusia/