Dosarul Zambaccian. Care au fost acuzațiile și cum au fost ele „probate” de procurori

În esență, în Dosarul Zambaccian, procurorii au formulat două acuzații: luare de mită, direct sau indirect, prin intermediul soției mele, de la Irina Jianu, fost inspector șef al I.S.C. și de la Ioan Păun, fost funcționar diplomatic al Ambasadei României în China (actualmente, se pare, director la fabrica de bere de la Sebeș, unde acționar principal este Octavian Crețu), constând în prestarea de servicii, privind asistența la achiziționarea unor bunuri din China, depozitarea acestora, plata unor cheltuieli de transport, pe parcurs intern și extern, cheltuieli privind indigenizarea acestora, respectiv taxe vamale și alte obligații fiscale, executarea unor lucrări de construcție și reparații la imobilele din Zambaccian, Christian Tell și Cornu, prin intermediul unor societăți comerciale românești (CONIMPULS, VERTCON și REGAL GLASS) controlate de Irina Jianu. Scopul mitei: păstrarea în funcție și asigurarea unui statut de autoritate Irinei Paula Jianu, în funcția pe care o avea precum și numirea în funcția de consul general al României la Shanghai și prelungirea misiunii diplomatice a lui Ioan Păun.

La fond, în unanimitate, cei trei judecători au considerat că aceste acuzații sunt neîntemeiate.

Șantaj constând în amenințările făcute la adresa lui Ioan Păun prin intermediul denunțătorului Crețu Octavian (acționarul principal de la Borsec), amenințări având ca scop, să-l determine pe acesta să-și retracteze declarațiile date în calitate de învinuit, să revină la cele date, în calitate de martor și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare ale presupuselor fapte de corupție.

Toate acuzațiile au făcut obiectul unui singur dosar (Dosar nr.8/P/2006) care, inițial a fost restituit Parchetului de ICCJ, pentru că se încălcaseră dispozițiile legii răspunderii ministeriale. Ulterior, el a fost disjuns în două dosare: Trofeul Calității și Zambaccian (termopanele).

Probele de acuzare:

• Acte de urmărire penală, declarate nule de instanța supremă în primul ciclu procesual, preluate fără nici o procedură legală în al doilea ciclu procesual, folosindu-se procedee și nu proceduri cum ar fi conversia actelor juridice, străină dreptului penal;
• Interceptări ambientale, înregistrarea convorbirilor cu Octavian Crețu, în 13 și 14 martie 2006, realizate înainte de intrarea în vigoare, la 6 septembrie 2006, a textului de lege (art.91 C.p.p.) care permitea acest lucru;
• Autorizațiile de interceptare date de un judecător care nu avea abilitatea legală la acel moment – modificările care ar fi permis acest lucru au intrat în vigoare tot la 6 septembrie 2006;
• Înregistrările convorbirilor au fost declarate de experul oficial INEC (expertul statului) neautentice, nereale și inexistente în memoria aparatului cu care s-au realizat; așadar, nici conținutul lor nu poate fi avut în vedere, elocvente în această direcție fiind constatările expertului care, în mod neechivoc, constata: „la examinare, în memoria echipamentului tehnic în litigiu nu se găseau înregistrările de expertizat… suporturile optice L1 și L2 nu sunt suporturile originale ale înregistrărilor conținute, ceea ce conduce la concluzia că înregistrările în litigiu nu sunt originale și, prin urmare, nu sunt autentice… înregistrările în litigiu nu conțin caracteristici care să poată fi considerate („amprente”) ale echipamentului tehnic examinat astfel că nu se poate stabili dacă înregistrările în litigiu au fost realizate sau nu prin intermediul echipamentului tehnic prezentat.”;
• Cu toate acestea, argumentele condamnării mele s-au fundamentat, în măsură covârșitoare, pe cele două înregistrări ambientale și pe transcrierile acestora, deși au constituit obiectul cererii de înlăturare a lor din procesul penal, în baza dispozițiilor art.64, alin.(2) C.p.p. asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat;

La un canal de televiziune, această înregistrare – ilegală și dovedită a fi         contrafăcută – a fost reluată, în mai multe rânduri,  fără a fi prezentate         aceste aspecte importante;

• Acuzațiile principale au fost formulate de denunțători – Popa Cristina, Păun Ioan, Deju, care inițial au fost martori, apoi au fost puși sub învinuire și după aceea au „denunțat” faptele primind prin același act de trimitere în judecată soluții de scoatere de sub urmărire penală;
• NB: Parchetul s-a încurcat complet la retrimiterea dosarului în judecată, după restituire, când a uitat (voit sau nu) să dea vreo soluție cu privire la aceștia întrucât, soluția de scoatere de sub urmărire penală din primul ciclu procesual fusese declarată nulă absolut de ICCJ. Este de menționat aici aprecierea, plină de substanță juridică și umană, a Profesorului universitar doctor George Antoniu, Director științific onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, Președintele Asociației Române de Drept Penal care, în opinia transmisă la instanță, făcea următoarea observație: „Avem îndoieli asupra justeții procedeului folosit de organele de anchetă de a transforma un posibil învinuit în martor, spre a-l determina să formuleze acuzații la adresa inculpaților. De asemenea, nu credem că merită încrederea acordată acestor așa ziși martori, preocupați mai curând să-și acopere propriile ilegalități decât să exprime adevărul”;
• Declarațiile lui Păun Ioan (martor, făptuitor, învinuit, denunțător, parte vătămată – calități în cadrul aceleiași cauze) trebuiau analizate numai în perspectiva compatibilității calității de martor cu cea de parte vătămată, situație pe care o apreciez ca fiind contrară pricipiului conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză („el nu poate fi propriul martor, martorul sprijinirii acuzațiilor formulate de el prin denunț… declarațiile lui nu sunt mijloace de probă prevăzute de lege, ele constituind numai surse de informare pentru organele judiciare…”);
• Procurorii l-au determinat pe martorul / denunțător Crețu Octavian să poarte tehnica de înregistrare, ascunsă, la întâlnirea cu mine, l-au instruit, în sensul provocării la discuții care să conducă la conturarea unei eventuale vinovății în privința mea și l-au încurajat în această atitudine prin însoțirea lui, la locul întâlnirii, de către un ofițer de poliție judiciară. În textul art.68, alin.(2) C.p.p. se prevede: „Este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe”.
• Eu nu am avut nici o posibilitate de a influența cariera diplomatică a lui Păun Ioan – cum au susținut procurorii. MEC, prin Memorandumul nr.540923/16.02.2006, a dispus suspendarea temporară a reprezentantului MEC la Shanghai „Ca urmare a faptului că domnului Ioan Păun i s-a schimbat încadrarea, din cea de martor în cea de învinuit, în Dosarul penal nr.8/P/2006”; era o măsură legală în conformitate cu dispozițiile art.60 din Legea nr.269/2003 care reglementează Statutul Corpului Diplomatic și nu s-a datorat în nici un mod dezvăluirilor Irinei Jianu sau a unei presupuse amenințări, ci schimbării calității procesuale a lui Păun, făcută de DNA; de asemenea, la data da 31 mai 2005 (guvernul Tăriceanu) încetase detașarea lui Păun Ioan, de la MEC la MAE, iar el și-a reluat activitatea la MEC; în urma intervenției prietenului Crețu Octavian, devenit între timp vicepreședinte al Partidului Conservator, membru al coaliției de guvernare din perioada respectivă, Păun Ioan a fost recuperat de grupul de interese Crețu și numit în funcția de consilier economic la Amabasa României din China de ministrul economiei și comerțului, domnul Codruț Sereș, membru al P.C., în toamna anului 2005; este de reținut că în perioada de pregătire pentru plecarea la post, Păun Ioan a făcut un stagiu și la grupul de firme Aqua,  aparținând domnului Crețu;
• Suma de 118.650 USD, „corp delict” în acest dosar, a fost trimisă de Mihaela Păun  (soția lui Ioan Păun) prin curier diplomatic din China  și predată DNA în Dosarul penal nr.8/P/2006. Procesul verbal în care s-a menționat expres: ” DNA desfășoară proceduri de urmărire penală în Dosarul nr.8/P/2006, în care soțul meu are calitatea de învinuit. Suma de 118.650 USD a fost primită de soțul meu în perioada august 2002 – februarie 2004 de la Dana și Adrian Năstase, în vederea achiziționării unor bunuri din China” (proces verbal, întocmit la 5 septembrie 2006, în Dosarul 8/P/2006), nu a fost consemnat în acest dosar, ci în dosarul nr. 514/1/2009 al ICCJ Secția penală – dosar „Trofeul Calității”, unde s-a pus sechestru asupra acesteia;
• Am depus acte oficiale din care rezultă că o mare parte din bancnotele depuse la DNA, cu afectația „aparținând lui Adrian Năstase și Daniela Năstase”,  au fost emise și puse în circulație ulterior datei la care se pretinde, de către denunțătorul Ioan Păun și soția acestuia, că ar fi fost primite de la familia Năstase  (225 de bancnote sunt tipărite în perioada mai 2004 – august 2005 și puse în circulație în 2006); Păun s-a apărat spunând judecătorilor că este posibilă o confuzie între banii personali (economii de peste 40.000 USD) și banii proveniți de la familia Năstase întrucât el îi ținea în același dulap din apartamentul pe care îl ocupa în ambasadă;
• Păun nu a explicat însă cum putea primi salariul, de-a lungul anilor, în bancnote cu serii consecutive și fără nici o indicație privind banca comercială prin care s-a făcut transferul lor? Și, mai ales, de ce atunci când a plecat definitiv de la post (martie 2005) nu a adus banii cu el, în România?
• Știa că trebuie să se întoarcă. Orice om cu responsabilitate, având asupra lui o asemenea sumă de bani, care nu-i aparținea, i-ar fi restituit proprietarului. Toate aceste întrebări, rămase fără răspuns, fac necredibilă mărturia lui Păun!!!

Știu că, pentru cineva din afară, este greu de descifrat acest dosar de 12.000 de pagini, în care au fost adunate diverse acuzații împotriva mea, timp de 8 ani, de către o echipă de procurori de la DNA, și în care, pentru că nu au fost găsite probe tangibile, au acționat asupra unor persoane pe care, prin șantaj, le-au transformat în denunțători, procedând și la contrafacerea unor probe (suma de dolari – „corpul delict”).

Pentru că nu există un CSM care să se ocupe și de „reputația” celor condamnați, voi continua să prezint public aspecte legate de acest dosar. Evident că nu este vorba de o nerespectare a sentinței și nici de un atac asupra JUSTIȚIEI. Este vorba, într-un dosar finalizat, de o „cale de atac” neconvențională – prezentarea datelor dosarului în fața unei curți cu juri care este opinia publică.