Caminul de batrani de la Bran-Moeciu

In Romania sunt foarte multi batrani, ramasi singuri, de care autoritatile statului nu se pot ocupa. Exista, totusi, cateva entitati private, organizate ca IMM-uri, care au ca unic obiect de activitate – Cod CAEN – 8730 – Activitati ale Caminelor de batrani si ale caminelor pentru persoane aflate in incapacitate de a se ingriji singure.

Un astfel de asezamant exista, din cate am aflat, la Bran-Moeciu, unde, intr-o locatie cu 31 de batrani, se asigura: cazare, masa, asistenta medicala  si activitati de socializare permanente pentru suma de 73 lei/zi/persoana.

Acest camin este foarte bine organizat si un caz fericit pentru beneficiarii acestor servicii, dar, se pare ca nu exista posibilitati de investitie suplimentara prin infiintare de noi asezaminte de acest fel sau prin dezvoltarea celor existente (cresterea numarului de asistati), intrucat aceste tipuri de societati sunt  fiscalizate ca orice societate comerciala bazata pe profit.

Propunerea mea ar fi ca pentru acest Cod CAEN – 8730 sa se analizeze posibilitatea unei facilitati fiscale prin diminuarea cotei unice de impozit pe profit sau chiar eliminarea acesteia, sumele astfel realizate ramanand la dispozitia societatilor cu astfel de activitati pentru:

–    investitii noi, in acelasi obiect de activitate;
–    dezvoltarea afacerii existente, cu pastrarea aceluiasi obiect de activitate;
–    diminuarea tarifului suportat de asistatii internati in astfel de asezaminte,
–    fie pentru ridicarea confortului si a activitatilor de socializare.

In opinia mea, in felul acesta, s-ar putea contribui la rezolvarea unei probleme de viata pentru foarte multe persoane in varsta, aflate in astfel de situatii.

Reclame

17 Responses to “Caminul de batrani de la Bran-Moeciu”


  1. 1 gigi lemnaru octombrie 20, 2013 la 10:38 am

    Corect !
    Dar va rog sa va situati in postura mea de pensionar la stat ( Uzina de Apa Sector Canalizare -Braila u, cu 45 de ani vechime neintrerupta si cu o pensie de 950 roni . nu cred ca este cineva sa se uite si la mine !?

  2. 2 Doru Coarna octombrie 20, 2013 la 10:49 am

    Excelenta initiativa, gandire de prim-ministru, solutie a unei probleme fara solutie pt guvernanti…

    Deie Domnul s-o auda, s-o legifereze, s-o aplice… asa, printre afacerile lor curente si paguboase…

  3. 3 andrada octombrie 20, 2013 la 10:50 am

    E un subiect tare dureros pe care-l descoperi cand parintii tai au un accident vascular si dintr-o data esti neputincios ,fiindca eu de exemplu ,nu pot sta acasa sa am grija de mama mea ,paralizata …;la mine in Slatina exista un singur camin de stat ,supraaglomerat si desi am intrebat la nivel judetean de ce nu exista si unul privat ,mi s-a ridicat din umeri iar la toate institutiile …sociale mi-au spus ca apartinatorii daca traiesc sa se descurce…si am angajat o infirmiera ,dupa multe cautari cu un salariu ca la azilul privat ….. aceasta problema trebuie rezolvata si cu ajutorul statului ,aveti dreptate ,prin ajutarea cu fiscalitatea ,cu reglementari mai bune pt asemenea asezaminte ,cu verificari ,,altfel la batranete ,parintii si bunicii nostrii vor fi la voia sortii atunci cand au ghinionul sa aiba boli cronice care cer numai personal calificat …. iar copiii lor au sau nu posibilitati sa-i ingrijeasca ….am vazut scene in spital care iti schimba perceptia din afara,oameni pe targa dusi acasa unde n-au ajutor,medicatie si …mor rapid dupa o viata de munca..,apartinatorii fiind amarati si fara resurse, si inimaginabil spitalul era asa de plin incat ii dadea afara dupa 7 zile … dramele cu bolile cronice sant tacute si parca acoperite rusinos …ma bucur ca d-voastra a-ti sesizat din nou inca o durere …nerezolvata de actuala putere ,desi are destule spitale dotate ,personal calificat care vrea sa munceasca, si poate sa le transforme in azile de batrani …

  4. 4 sadicu octombrie 20, 2013 la 1:37 pm

    Domnule Adrian Nastase!
    Va multumesc ca nu m-ati ”exmatriculat” de pe blogul dumneavoastra.M-am obisnuit sa-mi postez opiniile aici unde am convingerea ca…conteaza.
    Exista un ”coleg” adept al segregarii,…”basistii” sa posteze pe site-urile,blogurile,forumurile ”basiste”,”pontistii” pe cele ”pontiste”,”antonistii” pe cele ”antoniste s.a.m.d….care insista sa plec ”acasa”.
    Nu sunt de accord cu domnia sa si consider ca nu s-ar simtii confortabil sa joace la o singura poarta alaturi ,(doar), de coechipierii care-I impartasesc convingerile.De asemenea este foarte deranjat pentru faptul ca Victor Ponta a devenit,cu mici exceptii, tinta tuturor atacurilor din mass-media sau pe retelele de socializare.Tin sa-i reamintesc,(pentru ca dansul cu siguranta a aflat),ca Victor Ponta impreuna cu USL reprezinta puterea,(si nu o putere oarecare tinand cond de ponderea pe care o are in parlament si teritoriu) si in orice societate democratica si intreaga la cap,este criticata puterea si nu opozitia.Uneori criticile sunt neintemeiate dar asta-i viata.
    Imi aduc aminte cum s-a prabusit popularitatea fostului Presedinte,Emil Constantinescu atunci cand a decis sa permita survolarea spatiului aerian romanesc de catre avioanele NATO in vederea borbandarii fostei Iugoslavii.
    Acum,Constantinescu este laudat pentru acea decizie.
    PUNCT SI DE LA CAPAT.
    Eu cred ca a survenit o neintelegere stimata gazda.La precedentul dumneavoastra articol,doua dintre postarile mele au ramas in ”carantina” si este foarte probabil sa fie vorba de neglijenta.Recitindu-le,n-am prea descoperit ”formule injurioase sau inelegante”.
    Dar daca ma insel,atunci pot sa ma gandesc la discriminare in raport cu ceilalti ”colegi”. :)(zambetul denota ca nu e vorba de un repros).
    Spre exemplu ”carcotasu” a primit nenumarate avertismente iar postarile sale au primit unda verde dupa ce in prealabil au fost extrase formulele injurioase si neelegante.
    In fine,incerc si eu sa extrag din cele 2 postari formulele pasibile de astfel de rigori si cu voia dumneavoastra,sa le (re)postez.
    Va multmesc pentru intelegere.
    ……………………………………………………………………………………………………….
    MESAJUL 1
    In 1990 eram student la Universitatea Bucuresti.Pana la alegerile din duminica orbului,n-a fost seara in care sa nu particip la mitingurile din Piata Universitatii.Aproape in fiecare zi se strangeau aproximativ 30.0000 de oameni in piata.
    Majoritatea erau studenti dar alaturi de ei manifestau si alte categorii sociale:profesori,munictori,pensionari insotiti de nepoti s.a.m.d.Exista o tribuna cu statie de amplificare de unde se adresau demonstrantilor oameni de cultura,academicieni,artisti,fosti detinuti politici,etc.De asemenea,atmosfera era intretinuta de o serie de interpreti de muzica folk.Manifestantii cantau sau scandau lozinci impotriva regimului communist proaspat instalat la putere.
    Lumea se manifesta civilizat si nu existau incidente de nici un fel.
    Dar Televiziunea Romana ”libera” de atunci,(nu existau alte televiziuni si nici internet),distorsiona realitatea.
    La jurnale nu se prezenta mitingurile cand erau in plina desfasurare.
    Erau filmate imagini de dupa ”spargerea” demonstratiilor sau din timpul zilei cand prin piata isi faceau aparitia tot felul de consumatori de aurolac,(reviziure) sau cetateni dornici de scandal,(revizuire),de obicei ”bruneti”.
    ISTORIA SE REPETA LA INDIGO.
    Duminica de duminica in centrul capitalei manifesta oameni civilizati.
    Este firesc ca acolo unde exista multime sa-si faca aparitia tot felul de cetateni inadaptati,(revizuire)cu chef de scandal.La fel se intampla si pe stadioanele de fotbal.
    A face ”stop cadru” pe ei sugerand subtil ca …uite ce fel de oameni demonstreaza in strada in aceste zile,este o manipulare inadegvata(revizuire) marca Ion Iliescu.Pe de alta parte este foarte probabil sa se caute o justificare pentru interventii in forta.
    Eu sunt convins ca oamenii nu se vor lasa manipulati.Spre deosebire de anii ’90,exista internet,retele de socializare si posture de televiziune care prezinta realitatea.
    ……………………………………………………………………………………………………….
    MESAJUL 2
    Atunci cand ai o problema de sanatate ,ti se recomanda sa nu te tratezi de capul tau sau sa apelezi la vrajitoare ci sa mergi la medic.De asemenea,ti se recomanda sa nu schimbi medicii precum sosetele si in general sa te ti de acelasi medic.
    Tu,cetatean civilizati si obisnuit cu respectarea regulilor te conformezi.
    Dar ce te faci daca mergi din rau in mai rau pe motiv ca tratamentul este inadegvat sau in caz ca esti operat,te trezesti ca medicul si-a uitat pensa sau pansamentul in tine.
    Nu se pune problema sa-i dai in cap sau sa-i spargi luneta la masina.
    Dar intr-o forma sau alta trebuie sa faci ceva,pentru ca in parteneriatul cu medicul tu ti-ai respectat ”contractul” iar el nu.
    La fel se intampla si cu intelegerea dintre alegatori si alesi.De 23 de ani,alegatorii au fost intelegatori,au fost civilizati,si cel mai important,au respectat regulile. S-au prezentat la vot din 4 in 4 ani si nu au cautat cai alternative de exprimare.
    Dar ce te faci cand dupa 23 de ani constati ca mergi din rau in mai rau iar comportamentul democratic nu ti-a folosit la nimic?
    Ce faci cand constati ca in relatia alegator/ales,cel din urma nu-si respecta contractul?
    Ce faci cand realizezi ca de la an la an,tu alegatorul rabdator si civilizat saracesti in timp ce alesul ……………(revizuire) si corupt,se imbogateste?
    Ce faci atunci cand realizezi ca nici alternanta la putere nu schimba lucrurile?
    Cei mai multi dintre noi ,adica aproximativ 60% au hotarat sa protesteze tacit prin neprezentarea la urne.Dupa cum s-a vazut aceste proteste I-au favorizat pe politicieni.
    Este evident ca vremea comportamentului democrat,(revizuire), dintre alegator si ales a trecut.Motivul? Chiar nu se mai poate continua asa din moment ce boala se agraveaza in loc sa se vindece.
    Trebuie sa iesim in strada si sa-i aducem pe politicieni cu picioarele pe pamant,(revizuire).

  5. 5 Cris octombrie 20, 2013 la 1:47 pm

    OPT MILIOANE de locuitori primesc ajutoare sociale de la Stat (nu e vorba despre pensionari). Sunt inși care nu au lucrat niciodată sau au lucrat puțin la negru și nu au calificare.
    Raportată la numărul total al locuitorilor și la populația activă, această cifră e uriașă.
    Dacă ne gândim și la faptul că cea mai mare parte a locuitorilor e evazionistă, vom afla de ce Bugetul e sărac și de ce nu pot fi făcute multe lucruri care ar trebui făcute.
    Inși care au 1000 de lei salariu pe carnetul de muncă, dar iau în mână 2000;
    Inși care își închiriază apartamente sau case unifamiliale fără a plăti impozit;
    Inși care își fac amenajări sau reparații în locuințe cu meșteri „independenți”, nu cu firme care emit factură fiscală;
    Inși care dau lecții particulare fără să dea impozit;
    Inși care, având o firmă privată, țin evidențe duble, ca să dea taxe mai mici;
    Comercianți care nu emit bon pentru că nu plătesc taxe;
    Toți aceștia au pretenții uriașe de la Stat, se întreabă de ce nu sunt spitale suficiente și dotate, de ce profesorii și medicii au salarii mici, de ce nu se fac autostrăzi, de ce pensiile sunt mici…
    Să-i comparăm pe acești locuitori cu germanii!

  6. 6 dlnimeni octombrie 20, 2013 la 2:39 pm

    Iata, sunt din ce in ce mai vizibile rezultatele unor politici nefaste ale guvernantilor in cele doua decenii de dupa 1989. Politici nefaste pe care le-am tot criticat aici de ma tot puneau la punct niste politruci care au dat dosul acum de pe blog, vazind ca dl Nastase trece prin zile dificile. Cum ziceam, iata ce inseamna sa ai in guvernanti chelneri de bacsisuri mici, in lupta pentru afaceri cu valoare adaugata mica, si pentru investitii straine asiguratoare de salarii simbolice. Cum va simtiti, domnule Nastase, sa laudati un asezamint pentru batrini de nu ajunge o pensie normala ca sa-ti sfirsesti zilele acolo.? 2200 lei / luna? Aproape cit costul intretinerii unui detinut? Pai cine are, domnule Nastase, pensie de 2200 lei ca sa-si permita conditii apropiate de cele din inchisoare? Iata un exemplu din familie: mama mea a detinut a treia functie intr-o firma cu 1100 de salariati. Ei bine, nu-i ajunge pensia pentru un astfel de asezamint! Si cind te gindesti ca, conform gloriosului presedinte si piticului penticostal care facea pe premierul, la mica distanta de o astfel de suma se aflau pensiile nesimtite. Cu alte vorbe, in interpretarea basoliniana si boccie este o nesimtire, ca roman, sa nazuiesti la o pensie care sa-ti permita o batrinete decenta si ferita de umilintele neputintei! Si ne dam seama ce inseamna, conform acestora, un roman simtit: este acel roman care, nemaifiind in stare sa se deplaseze pina la bucatarie, sau baie, moare infometat, insetat ori in propriile urina si fecale. Romanul simtit se impute, ca mort, pina cind mirosul sau de descompunere face pe cineva sa semnaleze ca se poate sa fi crapat careva in casa ori in apartamentul de la bloc. Chiar sunt curios, de la ce functie in sus pensia este suficienta pentru o decenta a batrinetii si sfirsitului unui pensionar roman? Domnule Nastase, va rog sa faceti mai degraba propaganda acelor asezaminte care ofera cele de care ati amintit pentru 10-15 lei / zi, din moment ce salariile asigurate de destui investitori straini, inclusiv din tara dnei Merkel, sunt de 600 – 700 lei/luna, aducind o pensie de 400-500 lei / luna din care omul mai trebuie sa puna si cite o hainuta pe el, nu poate umbla gol pusca prin caminul de batrini.

  7. 7 wwwtreide95 octombrie 20, 2013 la 2:46 pm

    Bătrânii și copii, capete de viață, poate ce-i mai năpăstuiți în această perioadă-n România! Copiii și bătrânii, forme de deschidere și închidere a unei porți, numită VIAȚĂ. Avem grijă de ai, au grijă de noi,pentru că așa-i legea firii: roata-i făcută așa, ca săse-nvârtească. Ne-au născut, ne-au format, îi avem în grijă când neputința pasului nu-i lasă să meargă mai departe, când mâna tremurândă nu-i mai ajută, când privirea abia mai distinge un contur. Unii, mai vitregiți de soartă ajung în cămine, alții chiar cu familii alături ajung să moară singuri, într-un colț al casei părintești uitați de cei cărora le-a dat viață. Și-atunci te-ntrebi: unde-i mai bine, sigur și liniștit să-ți petreci ultimii ani din viață? Cât de ciudată, uneori, cât de nedreaptă este…să spun viața, sau soarta?

  8. 8 papasha octombrie 20, 2013 la 3:27 pm

    Dragul si vechiul meu prieten ,

    Ce povestesti tu despre initiativa cu caminul de batrani de la Moeciu , este superb , este o poveste extraordinara , care si in alte tari functioneaza cu mare succes , de zeci si zeci de ani , DAR , caci exista un DAR la mijloc .

    Intrebarea ( cu un raspuns zdrobitor de inimi ) care se pune este , cati dintre batranii din Romania , care cu adevarat ar avea nevoie de un asemenea „establishment” sunt capabili sa-si ofere un asemenea „treat” , cadou de pensionare ?

    Marea lor majoritate , ar putea beneficia numai de vreo 10 -15 zile pe luna , de gazduirea si ingrijirea oferita la caminul respectiv , restul , pana la sfarsitul lunii , Dumnezeu cu mila .

    Initiativa privata este de salutat , felicitari intreprinzatorilor , care spera ca facand bine unor oameni , isi fac si lor un bine (win-win situation ) , dar cred
    cu tarie ca
    PATRIARHIA ROMANA , DIN TOATE BOGATIILE DE CARE DISPUNE , AR TREBUI SA SE IMPLICE MAI MULT , IN VIETILE BATRANILOR NEVOIASI ( nu numai cu un blid e sarmale , la calcatul in picioare de la toate Moastele ) , SI SA LE OFERE , CONTRA UNUI COST MODIC ( functie de pensia fiecaruia ) , POSIBILITATEA DE A BENEFICIA DE CONDITII DEMNE DE ACOMODARE , DE HRANA SI DE RUGACIUNE IN CAMINELE PAROHIALE .

    Felicitari pt. subiectul abordat , caci fiind prinsi cu tot felul de treburi cotidiene , bombardati cu tot felul de informatii de facaturi , si de provocari, avem tendinta de a uita ca batranetea nu iarta pe nimeni !!!

  9. 9 sadicu octombrie 20, 2013 la 4:28 pm

    In satul Vintisoara de langa Sebes exista ceva asemenator.Un medic psihiatru a deschis in urma cu vreo 7 ani un spital de psihiatrie privat iar in urma cu vreo 2 ani,intr-una din aripile spitalului s-a amenajat un azil pentru barani.Din cate stiu,respectiva constructie s-a realizat cu fonduri europene.Conditiile sunt foarte bune.Mama a fost internata 21 de zile la sectia de psihiatririe ocazie cu care am aflat ca principal problema cu care se confrunta clinica este identica cu cea a farmaciilor si anume decontarea medicamentelor gratuite de catre casa de asigurari medicale.
    Partial sunt de acord cu dumneavoastra cu specificatia ca toate activitatile,fara discriminare,ar trebui scutite de impozitul pe profitul reivestit.
    In principiu,in calitate de antreprenor,impozitul de 16% pe profit mi se pare foarte rezonabil.La 100 lei profit sa dai 16 lei la stat iar tie sa-ti ramana 84lei,e perfect,nu? 🙂
    Zambesc pentru ca in realitate,viata bate filmul astfel ca cei care nu au deschisa vreo afacere,nu trebuie sa-i invidieze pe cei care au,(afacerile cu statul,nu fac obiectul discutiei pentru ca in cazul lor,e alta mancare de peste).
    Acel 16% este de fapt 32% pentru ca atunci cand actionarii isi insusesc profitul sub forma de dividente,mai platesc inca odata 16%,deci dubla impozitare clara ca lumina zilei.Dar hai sa spunem ca si acel 32% ar fi in cele din urma,un impozit rezonabil in conditiile in care o firma n-ar mai avea si alte sume de platit catre stat sau administratia locala.
    Supra-impozitarea excesiva a fortei de munca reprezinta cea mai mare durere pentru angajatori dar care-I afecteaza,in aceasi masura pe angajati.
    Pe urma un amalgam de impozite si taxe indirecte care tot cresc sau se multiplica de la an la an.
    Nu in ultimul rand,o mare povara este si acel TVA de 24% ,care aparent nu este suportat de companii ci doar de catre cumparatorii finali.
    Deci domnule Nastase,daca statul intentioneaza sa ajute mediul privat pentru ca ulterior,mediul privat sa ajute statul,trebuie sa panseze rani deschise si nu simple zgarieturi.
    In fapt,eu pledez,in general pentru o relatie corecta intre stat si cetaenii sai.
    Creaza-mi tu,stat roman,mie conducatorului auto,un cadru legal si abia apoi amendeaza-ma daca-l incalc.
    Impoziteaza-ma tu,stat roman pe mine intreprinzatorul in limite normale si decente,(cum se intampla in multe tari normale si decente de pe glob) si pedepseste-ma aspru pentru evaziune fiscal.
    Pe vremea lui Ceausescu,relatia dintre cetateni si stat era astfel definita,pe la colturi…”ei se fac ca ne platesc iar noi ne facem ca muncim”.
    Dupa 23 de democratie,jocul de-a ”furatul caciulii” nu s-a schimbat deloc.
    Nimeni nu castiga din aceasta relatie bolnavicioasa si ranceda.
    Cetatenii se descurca cum pot…unii mai bine,altii mai prost dar in general,ingnorand sau sfidand statul si regulile sale aberante…iar institutiile statului sunt forme fara fond,cladiri cu sigle pe frontispiciu si cam atat…

  10. 10 Doru Coarna octombrie 20, 2013 la 5:13 pm

    @ Cris,

    nu poti compara merele cu perele decat daca vorbesti despre fructe in general, respectiv despre omenire in general, asa ca atunci trebuie sa te ocupi si de caise, adica turci, si de… sigur pricepi!

    Aici cetateanul nu-i german, dar nici statul… Daca pornesti in urmarirea unui lider de orice fel, atunci trebuie sa te pui in chilotii lui de la inceput, nu-i admira numai rezultatele… Ai lucrat vreodata in Germania macar 4 ore pe zi? Ai privit vreodata o parada militara? Ei, aia mananca doar cartofi, varza, orez si concentrate, este superficial sa le admiri doar alinierea, imagineaza-te si seara in dormitorul comun…

    Sigur ca se evazioneaza in toate chipurile, ar fi nefiresc sa nu fie asa, in Germania nu se poate evaziona pt ca nu ai sanse de reusita, aici daca n-ar evaziona maine dispar din piata toti corectii… si mor de foame toti profesorii… si dau faliment toate firmele, care in general, cele cu mare profit, nu sunt ale populatieei ci ale celor care nu vor ca sa fie imposibila evaziunea…

    Si totusi… am cativa buni prieteni acolo, aveau o firma de constructii, aia au o lege ca nu platesti impozit in primul an (ce spui de asta???), iar prietenii astia trei si-o pasau anual in scripte prin rotatie… Toti fugisera acolo de pe vremuri si asa se descurcau, dar prin 2000 li s-a blocat smecheria… Dupa, unul mi se confesa ca uneori se uita prin casa dupa un cui mai rezistent, sa se spanzure…

    In Franta unde parca am inteles ca locuiesti, nu-mi vorbi despre evaziune… pt ca nici ei nu vorbesc…

    A lichida evaziunea este treaba fiscului, nu a cetateanului, contribuabilul este preocupat sa-l eludeze iar fiscul sa combata asta! Cand nu ai venituri la buget inseamna ca ori te dezvolti anapoda, ori ca pierzi resursele, dar in ambele cazuri fiscul este pedala, nu constiinta contribuabilului… Pe constiinta aia n-ai decat sa te bazezi tu in particular, un stat nu-si permite decat daca-i mai dement decat cetatenii sai…

  11. 11 casandra octombrie 20, 2013 la 5:24 pm

    @Cris, de unde scoţi cifrele pe care le vânturi?
    De unde?
    „OPT MILIOANE de locuitori primesc ajutoare sociale de la Stat (nu e vorba despre pensionari). Sunt inși care nu au lucrat niciodată sau au lucrat puțin la negru și nu au calificare.”

    Pai, daca nu este vorba de cei 5,2 pensionari si nici de cei vreo 4 milioane de minori, de unde mai gasesti tu 8 milioane de asemenea persoane in Romania, başca cei care chiar muncesc? Te imprunuti de la vecini? Ca peste 3 milioane de cetateni romani sunt deja dincolo de granite.
    Vrei cifre corecte? Ia-le de la MMFPSPV, unde sunt numarate toate persoanele si evidentiati toti banii primiti ca prestatii sociale.

    http://www.mmuncii.ro/j3/index.php/ro/transparenta/statistici/buletin-statistic?id=3020:buletin-statistic-in-domeniul-muncii-si-protectiei-sociale-trimestrul-ii-2013&catid=29:domenii

    In rapoartele de pe Semestrul I din anul 2013 gasim:
    1. primesc alocatie pentru copii un numar de 3.845.874 copii. Ei nu prea muncesc, ceea ce li se poate reprosa.
    2. Primesc indemnizaţii pentru cresterea copilului sau stimulent pentru că s-au intors la munca un numar de 172.222 persoane
    3. 40.975 persoane primesc alocatia pentru plasament copiilor orfani sau abandonati.
    4. 276.007 familii foarte sarace primesc o mica alocatie pentru sustinerea familiei. Pentru a primi acesta alocatie, venitul net pe membru de familie trebuie sa fie mai mica de 370 lei lunar. Pentru o familie cu doi adulti , un copil si un singur salariu este suficient sa ne gandim la cei care au salarii brute mai mici de 1500-1600 lei.
    5. Ajutorul social din cadrul VMG il primesc 218.281 familii.
    6. Ajutor pentru incalzirea locuintei primesc multe familii, o larga majoritate fiind formata din salariati cu salarii „competitive” şi pensionari.
    7. Prestatii sociale pentru persoane cu handicap primesc 667.313 persoane.

    Sa recapitulam:
    1. Copii nu muncesc, puturosii!Din toti banii cheltuiti de stat cu prestatii sociale ei primesc cel mai mult, 34,1% din total. Sa-i punem la munca!
    2. Persoanele cu handicap primesc 26,2% din bugetul total al prestatiilor sociale. Sa-i trimitem si pe ei la munca, dar patronii nu-i prea iubesc!
    3. Pentru indemnizaţiile pentru cresterea copiilor se cheltuiesc 19,2% din totalul sumelor cu destinatie de asistenta sociala. Sa plece mamele la munca, trantoriţele!

    Cam 80% din banii asistentei sociale se duc la : copii, persoane cu handicap, mame.
    Restul de 20% se impart „2 paie la 3 măgari” multor saraci ai Romaniei, majoritatea fie muncind pe salarii de mizerie astazi, fie pe salariii de mizerie ieri.
    Iar sumele implicate in asistenta sociala – prestatii si servicii sociale – reprezinta TOŢI 2% din PIB.

    Deci: nu sunt 8 milioane şi nu sunt puturosi, evazionisti, nesimtiti.

    Cu celelalte afirmatii sunt de acord!
    Micii evazionisti „îi acoperă” pe marii evazionisti. Şi sunt multi acesita „mici”. Dar sumele implicate sunt mult mai mici decat banii cei mari care lipsesc de la apelul fiscal.
    Îţi aminteşti cumva cam cati romani şi-au dosit averile prin Elvetia, Liechtenstein, Luxemburg, Singapore, Cipru, s.a.m.d.? Basescu se lauda prin octombrie 2009 ca ni-i arată in curand. Ai vazut ceva?
    Ai auzit vreun scâncet de la ANAF despre baietii „marilor bani”?

  12. 13 grigore octombrie 21, 2013 la 8:55 am

    de mult ar fi trebuit sa infiinteze acest fel de asezaminte statul social pe care l-ti infiintat la inceputul anilor 1990, in rest numai de bine si onoare muncii pentru cei care mai muncesc

  13. 14 Cris octombrie 21, 2013 la 9:57 am

    Suntem 20 de milioane în țară.
    Dacă ar fi peste 3 mil. afară, ar însemna că suntem mai mulți decât eram în 1990, deși natalitatea a scăzut, iar mortalitatea a crescut.
    4,4 mil. sunt activi.
    Din 5,5 mil. de pensionari, doar 5 mil. au vechime și contribuție integrală. Fondul de pensii e deficitar în fiecare lună.
    3,8 mil. sunt copii.
    4,4 + 5 + 3,8 = 12,4 mil.
    Doar 12,4 mil. nu trăiesc pe spezele Statului, din 20 mil.
    O bună parte din numărul persoanelor cu handicap își obțin gradul nemeritat, cu mită.
    O bună parte din pensionarii medical își obțin pensia nemeritat, cu mită.
    Într-o singură privință am fost și sunt de acord cu Băsescu:
    suntem o țară de asistați social.
    Și, da, există mulți, mulți leneși, necalificați și evazioniști.
    Firmele mari nu se pot ascunde de Fisc.
    Cei mărunți – da.
    Evaziunile mărunte înmulțite de milioane de ori, dau miliarde de lei.
    Comparați locuitorii cu elvețienii!

  14. 15 Petru-Liviu octombrie 22, 2013 la 3:30 pm

    Domnule Nastase,
    Abordati aici problema varstnicilor care au nevoie de ajutor. Din partea statului sau a societatii civile. Din pacate, este evident ca nu exista o solutie. Cine poate plati 73 lei/zi ? Aveti idee ce conditii exista in caminele de batrani ale primariilor ? Ce echilibristica se face, ce umilinte se indura pentru un loc in astfel de camine, loc ce nu se obtine decat pe cale naturala, prin „iesirea din sistem” tip Boc ? Din pacate suntem un stat esuat, iar resetarea este inca departe, foarte departe…

  15. 16 casandra octombrie 24, 2013 la 2:16 pm

    @Cris
    Chiar sunt plecati aprox. 3 milioane de romani in strainatate.
    Iti dau o singura sursa acum, chiar daca este foarte prudenta.
    http://www.rombel.com/stiri-romania/55843-la-recensmant-au-fost-numrai-doar-30-dintre-romanii-plecai-in-strintate.html
    Institutele de statistica din Italia si spania raporteaza o cifra cumulata de aproape 2 milioane romani pe teritoriul tarilor respective.
    Cand spui ca marile firme nu fac evaziune glumesti? Romania ar fi singura tara in care s-ar intampla asta. Metoda preferata ti-am indicat-o: preturile de transfer.
    Romania nu este o tara de asistati. Cand doar 2% din PIB se cheltuiesc pe toate formele de asistenta sociala nu se poate spune asta. Este o tara in care majoritatea oamenilor sunt saraci si doar o minoritate cumuleaza averi. Este o tara in care nesimtirea se ascunde in spatele discursului criminal al lui Basescu.
    Invata sa citesti datele statistice!
    4,4 milioane sunt doar salariatii din firme cu mai mult de 4 salariati si cu timp integral de munca. Numarul total al salariatilor este de 5,2 milioane. Alte 2 milioane muncesc la negru, munci grele, in serviciul unor patroni-cretini cu care eu as cam umple puiscariile.
    Persoane active sunt mult mai multe. Doar PFA sunt mai mult d ejuma’ de milion.


  1. 1 Caminul de batrani de la Bran-Moeciu | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe octombrie 20, 2013 la 11:56 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean pe Anunt!
fostă basarabeancă pe Anunt!
Ce scriam acum exact… pe Anunt!
De ce n-am criticat… pe Anunt!
Cum e posibil asa ce… pe Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: