Intr-un numar al revistei „Gandirea” (anul II, numar comun 16-17), revista condusa in acea perioada de Cezar Petrescu, am descoperit o poezie superba a lui Lucian Blaga, poezie pe care eu nu o stiam. M-am gandit sa o retranscriu aici:
„Scrisoare”
Nu ti-as trimite poate nici acum acest rand,
dar cocosii au cantat de trei ori in noapte –
si-a trebuit sa strig:
Doamne, Doamne – de cine m-am lepadat?
Sunt mai batran decat tine, mama, –
ci tot asa cum ma stii:
adus putin din umeri
si aplecat peste intrebarile lumii.
Nu stiu nici azi pentru ce m’ai trimis in lumina.
Numai ca sa trec printre lucruri
si sa le fac dreptate spunandu-le care-i mai adevarat
si care-i mai frumos?
E prea putin.
De ce m-ai trimis in lumina, mama, de ce m’ai trimis?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasare moarta.
ministru >> prim-ministru >> blogger 
Cine își asumă să facă un comentariu al poeziei?
Eu cred că L.Blaga are o serie de remușcări, pe care și le impută. Cel mai probabil un compromis care-i încarcă conștiința, lucru care ar reiese din prima strofă. Restul poeziei pare a fi o reflecție asupra vieții și preocupărilor sale filosofice.
Ar fi interesant un punct de vedere al unui expert în L. Blaga.
O poezie frumoasa dar trista ! Si care intr-un fel , are legatura cu articolul anterior …
“Doamne, Doamne – de cine m-am lepadat?”; nu ne-am lepădat de satana ?
Referindu-se la Roșia Montană, Academicianul Ionel Haiduc a spus: ”Banca Națională și statul român nu trebuie să cumpere acest aur, îi aparține, iar din aurul pe care îl posedă, plătește celui care îl exploatează.”
adineAURi ascultai dezbaterea de la Antena 3 și m-a contrariat că, pentru aceasta, Banca Națională ar trebui să plătească TVA – deși nu se produce un transfer de proprietate; dacă asemenea percepere de TVA – principial nedatorată – rezultă din lege, ar ajunge patru minute spre a fi corectată 💡
• La rigoare, aș vrea să văd un contabil care taxează autoconsumul 👿
Nu mai ramane decat speranta, Dl. Nastase. Iar sperand, sa-l avem pe Dumnezeu in tot ce gandim si intreprindem.
Incercarea de a nu face rau deliberat, multiplicata la nivel de natie, poate duce Romania spre un viitor mai demn, mai bun.
„De ce m-ai trimis in lumina, mama, de ce m’ai trimis?”…………
Frumoasa poezie , si exprima ” aplecarile poetului peste intrebarile lumii, gasirea dreptatii ,adevarului ” ceea ce este atat de rar astazi. Filozofia poetului si nu numai, Lucian Blaga este profunda si rascolitoare ceea ce -i face poezia unica ,de neconfundat. Va multumim pentru aducerea sa in actualitate , este mai interesant decat ce avem !
Acum…daca nu ar fi Lucian Blaga…sincer nu ar avea nici o sansa poeyia asta…
Credibilitatea unor institutii corupte va credibilitatea noastra!
Deloc off-topic!
Intotdeauna dar intodeauna indiferent de organizare sociala sau politica cea mai corupta institutie in orice tara din lume este institutia puterii.
De fiecare data dreptii puterii corup societatea prin acte legale sau de alta natura in defavoarea societatii indentificate prin contribuabilul de rand.
Eu nu am sa punctez cu exemple ,sugestive dec altfel, de faptul ca Ciuvica a fost urmarit de Nastase sau ca Nastase a fost urmarit mai „profesionist”de Basescu, desi aceste „urmariri” au fost generate tot de putere, eu am sa ma refer la noi si ce transpare din noi!
Nu doresc nici sa dau exemple din injustetea actelor mizerabile de urmarire penala , a celor din opozitie vs. neurmarirea penala a celor de la putere, nici chiar de supoer-cotroversatul CSM ,pentru ca indivizi raspandaci de tipul sadicilor cunosc foarte bine adevarul si subtratul acestor operatiuni josnice eu doresc sa vorbesc de noi.
Un anume coleg pe vremea cind inca gandea daca nu echidistant cel putin cu buzele mai indepartate de orificiile lui Ponta spunea „Ţi-ar ai dracu de băsişti idioţi..dar, oare, useliştii sunt mai deştepţi ?”
Uitind sau negeralizand propria intrebare colegul a intrat in alienare partinica calificindu-se in cantaret a lui Ponta ,ridicind osanale unui premierului neotonic care a tradat inainte de a fi numit ,sperantele romanilor!
Prin acest simulacru , scrisoare a rusinii „pactul de coabitatare”
toate nenorocirile romanilor au continuat in aplauzele colegulului sau colegilor mei cu voia clanului Ponta-Sarbu , spre satisfactia sadicilor, sau sub masca zambetului ranjet al cucului acela care dupa ce ce iesea pe sticla,romanii ori se bucurau ori de un cutremur ori de sepukku!
Deci ce diferenta ar fi intre un zev si un sadic , niciuna desi pe un balansoar ambii se afla la capete diferite dar mereu in echilibru!
Istoria ne va demonstra inca o data ca nu stim sa ne pretuim valorile, noi romani , cand vom realiza acest lucru din pacate va fi prea tarziu.Nu stiu ce ati putea face sa reveniti in politica sa salvati ce se mai poate salva, fiindca directia,fie si cu USL la guvernare este gresita, dar va rog salvati aceasta natiune de la dezastru.
E întrebarea pe care și-o pune orice gânditor și la care nu poate să răspundă niciun gânditor.
Mai curând putem să răspundem noi, cei pe care el îi lasă să-i „citească” gândurile.
Iată! Eu știu pentru ce a venit pe lume Lucian Blaga: ca să ne dăruiască frumusețe, ca să dea la o parte țărâna care ascunde diamantele, ca să ne dea speranța că nu totul e urât și rău, ca să ne transforme în „trestii gânditoare” atunci când îi pătrundem poemele.
Lui nu-i ajunge, mie – da.
Erată !!!!
L. Blaga avea o serie de remușcări pe care și le imputa.
Și, fiindcă recitesc versuri de Alexandru Philippide, un extraordinar om de cultură, vă redau și eu un fragment sugestiv din „Izgonirea lui Prometeu”:
Prometeu:
M-ați izgonit.
Mă-ntorc în nemurire,
Să-mi caut altă omenire-n loc;
Să-i dau și ei nemuritorul foc;
Și, ferecat de-o nouă-nlănțuire,
S-aștept să se mai năruie un cer,
Să mă mai latre înc-o omenire.
Și-așa, din izgonire-n izgonire,
Să-mi port prin Haos râsul meu stingher.
Urlați!…În deznădejdea voastră nu e
Decât izbânda strigătului meu
Care de-a pururi tot mai sus se suie,
Din cer în cer, din Dumnezeu în Dumnezeu.
Căci cine va putea cândva să spuie
Că l-a văzut plângând pe Prometeu?
O poezie remarcabila, incarcata de un existentialism sfasietor. L-am iubit pe Lucian Blaga, deopotriva ca filosof si poet. Motivul biblic al cantatului cocosilor ar putea sugera ca simtea apropiindu-se ceasul tradarii. Cred ca marele spirit a fost tradat de politica. Ultimele doua versuri imi suna ca un epilog, imi par cunoscute, ca si cand le-am mai citit intr-o alta poezie blagiana. Mie mi se pare ca emana o ideologie a neputintei, de care, sa fiu iertat, mi se pare a fi contaminat si AN. Un coleg chiar vorbea de bocet, pe firul anterior. Cred ca bocetul, atat timp cat nu este dus la nesfarsit, are un rol regulator, de refacere a echilibrului. O ideologie a protestului, si apoi a actiunii, este insa intotdeauna o consecinta fireasca si de sustinut. Interpretarea unui destin, indiferent ca este individual sau national, este doar o treapta, important este a-l schimba sau macar a incerca sa-l schimbi. Riscand un raspuns, cred ca am fost trimisi in lumina pentru ca facem parte dintr-un Plan, pentru a contribui la schimbarea in bine a Lumii. Nu suntem singuri, Dumnezeu actioneaza prin Oameni.
Din Memoriile lui Constantin Argetoianu:
Demersul lui Averescu pe lângă rege (Ferdinand) pentru schimbarea Guvernului Marghiloman a fost făcut cu prilejul întrevederii provocate de căsătoria prințului Carol (viitorul rege Carol II) la Odessa cu Zizi Lambrino.
Prințul Carol sosise la Iași (1917) amorezat de Ela Filitti. Am arătat cu câtă jale s-a despărțit de ea în momentul în care familia Filitti a fost expediată la Stockholm. Am povestit și cum Carol, încredințat de Ela lui Zizi, se prinsese în mrejele acesteia.
Neavând niciun contact cu familia regală care mă considera un răzvrătit fiindcă-i combăteam pe Știrbey și Brătianu (Ion I.C. zis și Ionel), n-am putut să-mi dau seama de progresele zilnice ale înstăpânirii lui Zizi asupra sufletului prințului. Uitasem de existența acestei idile, când într-o bună zi mi s-a adus vestea că prințul Carol a trecut în Rusia (1918) împreună cu un anume Serdici și se însurase în toată regula la Odessa cu Zizi Lambrino.
Una din fapte era dezertarea (Carol era în cazarmă, la Iași) și ea era cea mai gravă, pentru că mariajul putea fi ușor anulat. Și mai grav era că dezertase în timp de război, căci pacea nu era încheiată.
Când s-au întors la Iași, Serdici a fost arestat, iar prințul – despărțit pentru totdeauna de „soția” sa.
Vâlva a fost enormă pentru că prințul, în care cu toții ne puseserăm încrederea pentru viitor, intrase pentru prima dată în gura lumii.
De atunci moravurile s-au mai lăbărțat, dar la 1918 opinia publică era severă.
Rămâneau de stabilit sancțiunile ce trebuiau luate împotriva prințului.
Se vorbea de excludere de la succesiunea tronului, de arest, de dare în judecată în fața Consiliului de Război pentru dezertare.
Marghiloman, el însuși amorezat la bătrânețe, pleda pentru indulgență; Știrbey, care nu-l putea suferi pe Carol – pentru măsurile cele mai severe.
Regele a trimis după Brătianu și Averescu ca să se sfătuiască cu ei. Amândoi au fost de părere că singura soluție era excluderea de la succesiune și trimiterea în fața instanțelor legale.
Regina (Maria) își frângea mâinile, plângea și-și apăra puiul ca o tigroaică: „L-am crescut ca să domnească, credeți-mă!”. Cum l-a crescut, s-a văzut mai târziu…
„A greșit grav, dar se va îndrepta, nu va mai face. Nu-l omorâți la primul pas fals pe care-l face!”
Regele, nedumerit ca totdeauna, lăsa să curgă ca de obicei triolete de „da, da, da”, fără să știe ce să facă. Era, pe rând, de aceeași părere cu Brătianu, Averescu și regina.
Splendid. Blaga, unul dintre poetii preferati de mine.
Zilele astea ploioase mi-au reamintit povestea pe care astazi m-am gandit sa o impartasesc cu voi.
“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el… Si-atunci il intreb mirata:
“Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“.
Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
“E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti.
Mi-am inghitit lacrimile, spunandu-mi in sinea mea:
“Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!… Caci, in fond, asa este dragostea adevarata ?!… nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal. Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat. Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au”.
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie.
Cred că domnul Dan Culcer îmi atrăgea prima oară atenţia asupra faptului că simbolul central din ceramica de Horezu (Cocoşul) este un simbol biblic. Domnia sa îl întâlnea şi pe o monedă grecească. Este un simbol de optimism. Să mai oberv că stupida propagandă belakunistă supervizată de „tovarăşa academician doctor ingoner” Elena Ceauşescu nu dădea voie să se spună poporului român că simbolul central din ceramica de Horezu (Cocoşul) este un simbol biblic.
Poezia acesta are ca si ale lui Rainer Maria Rilke, intrebari la care nu exista raspuns…
Inima fierbinte a Reginei Europa şi Hrisovul sicilian pentru Boemia / Sunt lucruri vechi, legate între ele, care ne interesează atât pentru înţelegerea Istoriei noastre mari, cât şi pentru extragerea unui sens al Viitorului pentru Europa. Domnul Adrian Năstase ne-a prezentat deja pe aici un magnific portret alegoric al Reginei Europa, în Cosmographia lui Sebastian Münster din anul 1570 http://en.wikipedia.org/wiki/File:Europe_As_A_Queen_Sebastian_Munster_1570.jpg Am făcut atunci nişte comentarii şi minore interpretări. Nu mă dezic de ele. Dar unele corelaţii între alegorii nu le descifram atunci. Poate că nu mă sprijineam prea mult pe învăţătura profesorilor mei. Vorbesc despre profesorii de la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova. Şi de la Petrache Poenaru, tot din Craiova. Unii dintre ei aveau doctorate care nu le foloseau pentru avansarea profesională pe vremea regimului comunist. Mai ştiau de asemenea că nici nu era prea bine pentru ei a se lăuda cu acele titluri care le atestau calitatea nobleţei profesionale, pentru că rămâneau chiar fără minima – şi necesara- bucată de pâine. Despre “Tata Uda” de la Fraţii Buzeşti bănuiesc că avea un doctorat obţinut cu o disertaţie în Regatul celor două Sicilii. Cunoştea problema ca nimeni altul ! De la el aflasem că Regatul celor două Sicilii a fost primul stat modern din istorie. Dacă priviţi Cosmographia lui Sebastian Münster de la 1570, veţi observa faptul că Sicilia este reprezentată acolo în cartografia-Tau de sorginte medievală. Şi veţi mai observa că peste inima alegorică a Reginei Europa este inscripţionat cuvântul BOEMIA. Acum am găsit şi Hrisovul sicilian pentru Boemia http://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Bull_of_Sicily Îmi veţi răspunde poate că nu vă interesează deloc Pşemîslidul. Dar Nistrul nostru (pe care îl plânge Mihai Eminescu în DOINA) izvorăşte de lîngă Pşemîsl şi trece prin Halici ! Despre dinastia Pşemîslidă aflam prima oară la şcoala generală Petrache Poenaru din Craiova. Profesoara noastră de istorie lăsa impresia că ştie mai mult. Oricum, reuşea să ne imprime afectiv certitudinea că Pşemîsl este de asemenea foarte important pentru istoria noastră. Mai insist peste punctul că la anul 1570, Lex Antiqua Valachorum era încă în vigoare, şi că marele Holocaust al Valahilor din MittelEuropa nu se întâmplase până la cel moment al Istoriei.
Sansa de a aparea ca fiinta vie in acest Cosmos mort este inimaginabil de mica. Asa ca existenta noastra este pur si simplu o minune. De ce uitam asta?
@ Radu Humor ; Vă mulTțămesc pentru povestea cu bătrânii, din octombrie 13, 2013 la 10:28am; concluzia Dumneavoastră e ca un rondel. Mi-ați amintit de ”Câinele soldatului”…, cum erau în cărțile mele de Școală Primară – pe când se mai forja viața socială.
În 2013, după prima săptămână a acestei luni, îmi scria un dascăl din Transilvania: ”ce ne-a recomandat la ședință, dna Inspector pe probleme educative: să scoatem din calendarul activităților educative – Ziua Eminescu, Ziua Marii Uniri, 24 ianuarie, Ziua Eroilor … sa fim mai CREATIVI !! Încotro ne îndreptăm cu asemenea hal de conducere ! Daca îmi vine în vreo inspecție la clasă, poate o să mă ia la întrebări și de ce cânt dimineața, la prima oră, IMNUL ȚĂRII, cu copiii !! Și, în câte localități nu se poate recepționa radioul național !
@blogideologic octombrie 13, 2013 la 11:50am ne scrie despre ”simbolul central din ceramica de Horezu (Cocoşul) – simbol biblic”. Propaganda belakunistă trebuia să fi fost ștearsă demult, dar în ultimii 14 ani nu am găsit (mai deloc) scris despre aceasta – și ei erau în ”casele de creație” înainte de 1990 unde nu mi s-a permis să vizitez, nici la Mogoșoaia, nici la Tescani – că, pentru ei, eu eram ”numai” doctor în științe.
Expresia: ”eficiență economică”, este un pleonasm. Pentru ”concesionări” a fost desconsiderată cu totul 👿
Dacă drepturile de autor de la operele lui Eminescu depășesc toate încasările de la celelalte, propagandiștii ”desacralizării”, cel puțin, ar trebui interziși de la aceste fonduri – care ar putea menține în vigoare licențe care se pierd împreună cu unitățile economice demolate de politic, sau odată cu creatorii indiividuali – ei nesusținuți, că nu au sindicat ”mare și tare” !
SPECULAŢII ?
Un „taur” adus la lumină într-o zi de 9 a lui florar 1895 şi tot într-un florar al lui 1961 trânteşte poarta vieţii într-un 6(nouă-ntors din şoc !), fentând, cu trei zile, cifra dracului (66) ; acelaş nouă-ntors şi din anul plecării. Cifre aşezate anume una lîngă alta : venit –plecat (1961) ; unu’ veni (19), plecă unu’ (61)
Concluzia : o cifră „instabilă la şoc” l-a adus la lumină, pe care într-un fel i-o reproşează născătoarei sale.
@nastase. Da, e una dintre poeziile superbissime ale lui Blaga, o ştiam din copilărie. Nu ştiu ce mai cuprinde manualul de anul întâi de liceu la ora actuală, nici nu vreau să ştiu :shock:, dar noi aveam în manual super-literatură română, mă rog, „Iulia” liceu de filologie-istorie. Am avut o profă excelentă, pe doamna Adriana Simion (soţia academicianului), Dumnezeu s-o odihnească – s-a stins prematur! 😥
Abisală identificarea lui Iisus cu Petru, la limita blasfemiei, evitată prin sublimare estetică dezarmantă.
Citind poezia postata de dumneavoastra, gandul m-a dus catre „Pasare dormind” a lui Nichita Stanescu :
Doarme,
Doamne, pasărea
tăvălindu-şi aripa
sub ea, numai sub ea
sub ea, numai sub ea…
Plouă nori, plouă de somn,
vis de beizade, de Domn
Pasăre dormind,
pasăre mâncată,
mistuită, fluturată.
Pe zăpadă ce se vede?
O umbră de frunză verde.