Investiţii străine. Sunt necesare?

Acesta este titlul editorialului meu din Jurnalul National. Editorilalul poate fi citit aici.

Ne place sau nu, România este, în continuare, dependentă de capitalurile străine pentru finanţarea deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent sau pentru “rostogolirea” sumelor de bani împrumutate şi datorate. La începutul anilor ’90, ne băteam pentru atragerea chiar şi a unor investiţii de câteva zeci de mii de dolari. Ulterior, simultan cu creşterea economică (efect sau cauză?), investiţiile au ajuns – în 2004 – la peste 5 miliarde de euro iar în 2008 la peste 9 miliarde. Din păcate, anul trecut, pentru diverse motive, inclusiv legate de criza economică globală, nivelul investiţiilor străine a scăzut periculos la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Nici în semestrul 1 al acestui an, lucrurile nu stau mai bine – investiţiile străine coborând la ceva mai mult de jumătate de miliard de euro. Sigur, am contat în ultimii ani pe sume provenite din fonduri europene ( din păcate, în procentaj mult mai mic decât am fi avut dreptul).

Investiţiile straine sunt însă importante nu doar pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus. Ele au şi o semnificaţie politică, semnalând un anumit nivel de credibilitate internaţională, dovedind încrederea în predictibilitatea reglementărilor şi a fiscalităţii din ţara noastră.

În anul 2002, am creat Agenţia Româna pentru investiţii Străine (ARIS), având ca scop încurajarea marilor investiţii în România. Nu în primul rând prin participarea la privatizări, cât prin pornirea unor investiţii green field. Îmi vine în minte efortul de a convinge compania Saint-Gobain să realizeze o fabrică de geam float în România. Reprezentanţii ARIS i-au “pilotat” în mai multe locuri în ţară. În final, au ales o locaţie în Călăraşi. La fel s-a întâmplat cu numeroasele societăţi care au creat în România fabrici cu piese componente pentru automobile. Din păcate, după 2008, ARIS nu a mai funcţionat sau nu a mai funcţionat autonom. 

Ştiu că trebuie să avem grijă, în egală măsură, şi de investitorii români dar s-a dovedit că în jurul unui mare investitor străin se pot dezvolta numeroase întreprinderi autohtone (vezi exemplul Dacia/Renault). Cred, de aceea, că sunt necesare eforturi mai mari, inclusiv prin adăugarea unor forumuri de afaceri cu ocazia vizitelor de nivel înalt, întărirea cadrului instituţional şi legislativ de încurajare a acestor investiţii/investitori. De aceea, ar fi necesară o rezolvare mai “discretă” (într-un sens sau altul) a investiţiei de la Roşia Montană, dincolo de interesele de bursă sau ale unor ONG-uri prietene cu George Soros.

121 Responses to “Investiţii străine. Sunt necesare?”


  1. 1 George Hălărescu septembrie 11, 2013 la 11:51 am

    Încep să cred din ce în ce mai mult că Gold Corporation este blocat în România, nu de cetățenii care au ieșit pe stradă și nici de politicienii care cred că poporul este înșelat, ci de mari actori din piață, de concurență de pe piața internațională. Îmi dau seama că în 9 ani de când au făcut demersurile GC lua muntele cu totul, nu doar aurul din el. O ipoteză care mi se pare fezabilă este aceea că GC a intrat în conflict cu G. Soros, care se ocupă cu așa ceva prin Kosovo și prin Africa. O bună perioadă proiectul a fost blocat de UDMR în Guvernul Boc( oare întâmplător au avut UDMR două guverne cheie în acestă afacere? – mediul și cultura). Așadar, trebuie să fim convinși că proiectul a fost înghețat pentru că marii rechini de pe piața globală l-au blocat. Dacă este sau nu în avantajul nostru rămâne de văzut, în schimb un lucru este cert – ne scade credibilitatea pe plan internațional.

  2. 2 SLAVU IOAN septembrie 11, 2013 la 12:41 pm

    Cu scuzele de rigoare către cititori acestui blog, vreau să aduc în atenţie tragedia poporului american prin evenimentele de acum 12 ani, atentatele din 11 septembrie 2001 „Gemenii”- World Trade Center, New York.
    Evenimente extrem de tragice, care nu pot şi nici nu trebuie să fie uitate, evenimente ce au schimbat modul de gândire strategică, la nivel mondial, pentru toate statele lumii.
    De atunci şi până în prezent au apărut o multitudine de teorii care vor să dea răspuns la întrebări fireşti:
    Cine se află în spatele acestor evenimente?
    Care a fost scopul acestor distrugeri?
    Cum de au fost posibile astfel de evenimente, pe teritoriul unui stat foarte puternic şi recunoscut ca fiind model în democraţie, la nivel mondial, U.S.A.?
    Curios, pare faptul că aceste evenimente pot fi decriptate prin teoria numerelor, denumită „Numerologie”. Apar mult prea multe coincidenţe referitoare la denumiri, locuri, persoane, servicii şi timp, legate logic între ele.

    Foarte curios!

    1) New York City are 11 litere.
    2) Afghanistan are 11 litere.
    3) Ramsin Yuseb (teroristul care a ameninţat distrugerea celor 2 edificii in 1993)are 11 litere..
    4) George W Bush are 11 litere. Asta poate fii o coincidenţă dar acum lucrurile devin mult mai interesante.

    1) New York este statul numărul 11.
    2) Primul avion care s-a abătut asupra celor 2 edificii avea numărul 11.
    3) Cursa de avion cu numărul 11 avea 92 pasageri la bord.
    9 +2 = 11
    4) Si cursa zborului numarul 77 s-a abătut asupra celor 2 edificii şi avea la bord 65 pasageri. 6+5 = 11
    5) Tragedia a avut loc in data 11 Septembrie, mai bine zis: 9/11.
    9+1+1=11
    6) Ziua si luna tragediei sunt identice cu numărul de telefon al poliţiei în America 911. 9+1+1=11.
    Simpla coincidenţă??? Oare…

    1) Numărul total de victime în toate avioanele implicate a fost de 254.
    2+5+4= 11.
    2) 11 Septembrie este cea de-a 254 zi din calendar. Încă o dată 2+5+4=11.
    3) Exploziile din Madrid s-au întâmplat în data de 3/11/2004. 3+1+1+2+4= 11.
    4) Tragedia din Madrid s-a întâmplat după 911 zile de la cea din America 9+1+1=11….

    Acum este momentul in care lucrurile devin si mai misterioase.
    Unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale Americii, dupa linii si stele, este Acvila.
    Urmatoarea strofă este luată din Coran, cartea sacră a Islamului.Sta scris că „…fiul Arabiei va trezi o teribila Acvila. Puterea Acvilei se va simţi în toate pământurile lui Alah, în timp ce anumite persoane vor tremura de disperare dar în fond se vor bucura: pentru că puterea Acvilei va curăţa pământurile lui Alah si va fii pace. ”
    Această strofă este strofa numarul 9.11 din Coran.

    Cine nu pare convins, poate face următorul exerciţiu …

    Deschide Microsoft Word şi:
    1. Scrie cu litere mari Q33 NY . Ăsta este numărul zborului primului avion care s-a abătut asupra celor 2 edificii.
    2. Schimbă dimensiunea caracterului cu cea de 48.
    3. Schimbă caracterul literelor in cel WINGDIN

    Impresionant, nu-i asa??? Vă sfătuiesc să intraţi în Microsoft Word şi să verificaţi ceea ce se întâmplă… Impresionant…

  3. 3 d'Artagnan septembrie 11, 2013 la 1:05 pm

    Nu vă mai faceţi iluzii cu investiţiile…cum spunea fostul senator PD Marinescu- Bideu ( poreclit asa pentru ca a plecat cu obiectele sanitare din sediul partidului, atunci când a fost dat afară) ieri, în faţa ziariştilor, vor pleca toţi investitorii de aici din cauza legii care permite eutanasierea câinilor. Vor pleca pentru că suntem o ţară de criminali sadici.
    Şi uite aşa articolul meu poate fi on topic…
    http://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2013/09/11/confesiunile-unui-ucigas-de-caini/

  4. 4 SAMI septembrie 11, 2013 la 2:03 pm

    Sigur că este nevoie de investitori , pentru că noi nu mai suntem în stare de nimic. Este o realitate , dar cu resursele , care sunt și limitate trebuie să fim mai atenți . Afaceri, afaceri dar nu cu orice preț. Să câștigăm și noi din ceea ce avem , nu doar alții.

    Cu ani în urmă la niște discuții cu diversi oameni de afaceri din lume ( din diferite țări ) am auzit cu urechile mele cum aceștia se minunau și se distrau că românii se pricep așa bine la afaceri că se duc singuri în cap. Ei se minunau de ușurința cu care românii sunt dispuși imediat să cedeze 51% și râdeau și spuneau că nu sunt mulți dobitoci în lume să-și cedeze atât de ușor afacerile. De asemenea îmi spuneau că în momentul în care obții min. 51 % poți vinde , poți falimenta etc. Lucru perfect adevărat . Erau mirați de naivitatea românilor , inclusiv de cei de la nivel înalt .

    Se bagă mereu în aceeași oală resursele și energia cu alte tipuri de industrii sau cu alte afaceri . Uitați-vă pe glob . Câți imbecili sunt să-și dea resursele altora cu tot cu profit ? În afară de noi nu prea este nimeni atât de fraier . S-au dus și se duc războaie pentru resurse . Totuși , mi-aș dori să nu mai fim confundați cu papuașii.

    Fondurile europene sunt foarte greu de accesat , trebuie să îndeplinești multe condiții , trebuie să citești pagini întregi și să le și înțelegi pentru că sunt prezentate alambicat. Practic îți trebuie firme specializate în astfel de proiecte , firme care nu-ți garantează reușita , dar care îți iau banii pentru proiect, iar proiectele sunt foatrte scumpe și nu și le poate permite oricine.

    Mulți nu au banii necesari ca să-și finanțeze partea , creditele se obțin greu și sunt cămătărești , deci trebuie să fii sigur că faci profit cu afacerea aia în România , căci altfel riști să rămâi fără nimic. Studiile de fezabilitate în România, o țară imprevizibilă dpdv economic pot avea erori foarte mari în timp , deci, este un risc foarte mare. Cam asta e….

    Sunt foarte multe de spus, pentru că sunt multe detalii , multi parametrii de luat în discuție . Însă trebuie ascultate multe idei , analizate și alese cele mai bune variante ca să putem crește economic și noi.

    Avem mulți omeni tineri cu viziuni occidentale , bine pregătiți , dar trebuie chemați la masa de discuții , să vină și ei cu idei care apoi să fie analizate și să se adapteze legislația în consecință . Aceleași și aceleași idei nu pot conduce decât la aceleași și aceleași rezultate , iar până acum ideile nu s-au dovedit a fi prea grozave.

  5. 5 centru septembrie 11, 2013 la 3:03 pm

    ARIS -ul se vrea inlocuit de ” Ministerul Marilor Proiecte ” ?
    Nu o sa revin asupra ineficacitatii acestui ” minister ” in ceea ce priveste infrastructura – tot ce a facut pana acum a fost rezilierea a trei contracte angajate , in derulare fizica toate trei , si inlocuirea lor , la un an dupa reziliere , cu …. nimic ( Bors Suplacu de Barcau si cele doua tronsoane ale Arad Nadlac ) .
    Sa spunem ” tanarul avocat-jurist Sova , numit acolo de un alt tanar jurist , Ponta , nu se pricepe la infrastructura , este speriat de avizele de mediu , de amenintari soptite in dreapta si stanga deci de frica nu face nimic ” – dar ce face acest pompos in rest ?
    Michelin deschide o intreprindere de 600 milioane de euro la o suta de kilometri de noi , in Serbia .
    Aflam din Ziarul Financiar ca Romania este regulat ” pe lista scurta ” pentru mari investitii a unor mari multinationale germane . De fiecare data castigatorul ” listei scurte ” este din Slovacia si Ungaria !
    Rosia Montana seamana izbitor , prin amatorismul triumfalist al anuntului apoi prin abandonarea lui jalnica , la doua zile dupa , cu privatizarea Cuprumin , afacerea care l-a dus pe directorul SIE , propulsat prim-ministru , la demisie .
    Ce e trist este ca intre guvernul Ungureanu , iesit la ordinul presedintelui , si guvernul Ponta , iesit din verdictul urnelor , nu este nici o diferenta evidenta de inferioritate , si nici macar de egalitate ( Nazare , ministrul transporturilor de atunci , bombarda santierele cu vizite si trimitea documentatii la Bruxelles pentru alte proiecte , ccea ce nimeni nu face dupa aprilie 2012 ) …

  6. 6 centru septembrie 11, 2013 la 3:15 pm

    Noutati de la Montupet .
    Cum , care Montupet ?
    Multinationala franceza care fabrica componente auto , cu uzine in Anglia , Mexic si Franta .
    Cei care s-au angajat , in 2004 , sa construiasca o uzina la Cluj pentru 120 de milioane de euro .
    Alungati in iunie 2005 de formidabila prostie a CJ Cluj si a Primariei Cluj , impreuna cu indiferenta si incompetenta noilor autoritati care nu au intervenit . CJ Cluj , cu o noua majoritate in 2005 , cerea 7,5 euro pe m2 francezilor si contracte cu furnizorii numiti de el .
    Cand Montupet a spus ” nu ne place cum ne tratati , avem discutii la Ruse ” – dobitocii mioritici declarau public ” francezii ne joaca la cacealma ” .
    Au plecat , cu cele 120 de milioane , la Ruse , in acelasi an .
    Comunicat Montupet aceste zile ” cifra de afaceri din Bulgaria explodeaza . Avem in calcul extinderea capacitatii locale si o noua capacitate in Serbia ” .
    A fost bine ?
    Azi e mai bine ?
    Bine nu e doar daca scapam de cainii vagabonzi ( ceea ce nu cred ca se va intampla )

  7. 7 ion adrian septembrie 11, 2013 la 3:31 pm

    Ce tara este aceea in care se incheie acte in care se prevede ca daca nu se face ceva anume pentru care teoretic tara are decizia pana in ultimul moment, tara va plati sume exorbitante sau poate va fi stearsa ea si poporul ei de pe harta?
    Nu cumva ar trebui reintrodusa temporar pedeapsa capitala pentru a fi aplicata celor care ar fi vinovati de creerea unei astfel de situatii?

  8. 8 vsile septembrie 11, 2013 la 3:40 pm

    Adica vreti sa spuneti dar nu spuneti ca Rosia Montana e buna?
    Haararescu mai sus preia idea si elaboreaza aiurea, da Rosia Montana este buna intr-un parteneriat normal si nu unul de dupa Decebal in care este clar locurile de munca nu vor depasi nici numarul salariatilor in concediu de la un combinat a lui Nicolae de exemplu , cit priveste cistigul statului roman , praful dupa tobe!
    Este adevarat ca si mie mi se pare ca protestul este concertat!

  9. 9 Ghita Bizonu' septembrie 11, 2013 la 3:56 pm

    Depanda de depanda ….

    “Investitiile” alea arabesti de cateva mii de $ (mici magazine) nu erau prea utile – altora decat patronilor lor.
    Nu am entuziasmeaza nici investitia de la Auschan – desi il vizitez de cateva ori pe luna… “Inestitia” de la Apa Nova sau diverse dsitributii de curent electric nici atat.
    O da! Dacia Pitesti a fost, este o investite satrina mai mult decat bine venita sau cum zicea sir Ciuruitu reciproc avnatajoasa (la noi locuri de munca , capacitati de productie , export iar la Renault se pune ca au avut unde produce un automobil ieftin … care p‘a buna I-a cam scos din inexprimabil in unii ani. Aiz “amatorilor” de prin finele anilor 70 Renault dorea sa scoata un model ieftin ieftin da modelel ieftine au profituri mici –mici asa ca iti trebe o tara cu lefuri mai mici ca a Frantei, Spaniei, Belgiei). As zice aferim ptr un ivenstitir – 7 care sa vina sa zica : “bun reactoru 3 … cat e facut e “parta” romaneasca restu ce vom face e al nostru!” .
    Adica atunci cand e prea scump, sau nu avem tehnologie sau piata un investitor strain e numa bun.
    Da in rest ?!

    Ce chichirez are sa impart ce am eu ?! Am prea mult?!?

    Sau alta. Noi lungindu-ne gatuu si scurgandu-ni-se ochii dupa miticul (de la mit) investitor strain am uitat prima regula : economiile din tara sunt cele mai importante!!! (In sec XIX frantuzjii cu mania lor de a umple ciorapii cu bani erau primul debitor al Europei!). Si noi ne-am batut joc de micul depunator . Inflatia care a ros depunerile (cica prea mari si prea multe – deh fiecare4 baba/mos avea ceva bani de inmormantare , altii aveau cateva mii de lei ptr vre-un caz de accidenta sau “Doamne fereste”). Au urmat fo9ndurile de investitii care … (nu zic de Caritas samd ca alea e altceva .. nu economisire)… Si asa pana s-a ajuns la FNI si tot omu a invatat ca cine economiseste nu mai are!!!! Ca roade inflatia in draci (juma de leafa stransa cu greu in 94 .. era de un mizilic in 2005 ).
    Acu o sa ziceti ca deh lei tramvai. Chiar asa nu se putea face nimic cu leii aia tramvai? Pai sa zicem ce trebuieste ptr niste drumuri ca-n palma ? Ciment – produceam . Fier beton. Produceam. Asfalt. Produceam. Mana de lucru era (acum e in Spania). Drumuri nu avem … si ar cam fi nevoie de ele!!! SI leii aia tranvai au fost folositi “judicios” la plata de boni-bon, televizoare secondhand samd si a crescut deficitul de tara!!! E drept unii s-au imbogatit si altii platesc imprumuturile in valuta!!!

    N-am nici cu ivestitoru’ strain. Insa as dori sa imi profite si mie.

    Insa obvserv ca avem o incurcatura de mai mare hazu sau plansu. Un premier care este si deputat si are o pozitie usor schizo – el ca premier este de o parere si ca deputat are alta parere. Opusa !!!! Si per total “semnale” ambigui pentru piata ….Si ca de obiceai nimeni nu mai stie de ce si cum

  10. 10 Motanul Incaltat septembrie 11, 2013 la 4:06 pm

    Domnule Nastase,
    Sunt de acord: avem nevoie de investitii straine! Dar depinde si ce fel de investitii caci este inadmisbil, spre exemplu, sa vina un investitor care sa faca harcea-parcea mediul inconjurator, sa castige o suma foarte mare de bani in detrimentul statului roman, si apoi sa-si puna profitul urias in banci din exterior si sa plece de aici, lasandu-ne drept ‘mostenire’, ca sa zic asa, un mediu poluat pentru care trebuie ca statul roman sa cheltuiasca miliarde de dolari anual pentru ca sa-l intretina.

    Pe de alta parte, eu nu vad intreprinsa vreo actiune de catre Guvernul actual, care incepe sa se contureze tot mai mult ca fiind o copie a Guvernului Boc, de atragere a investitiilor straine. Nici macar ca ar fi revigorat ARIS nu se vede. Totusi, Guvernul Boc a tratat mai cu discretie problema Rosia Montana, in ciuda vocalizelor lui Basescu… Dar revenind la problema investitiilor, caci Dvs. spuneti:

    „Din păcate, anul trecut, pentru diverse motive, inclusiv legate de criza economică globală, nivelul investiţiilor străine a scăzut periculos la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Nici în semestrul 1 al acestui an, lucrurile nu stau mai bine – investiţiile străine coborând la ceva mai mult de jumătate de miliard de euro.”

    intrebati-ma ca sa va intreb: ce face Guvernul Ponta? Vad ca si Opozitia reia ideea Dvs. de creare a unei agentii guvernamentale…

  11. 11 sadicu septembrie 11, 2013 la 4:14 pm

    Domnule Adrian Nastase!
    Cred ca ati fost lipsit de inspiratie atunci cand l-ati numit pe Victor Ponta,”micul Titulescu”.Dupa un an si jumatate in fruntea Guvernului realizam ca avem de-a face cu ”micul pitulescu”.
    ………………………………………………………………………………………………………….
    DEFINITIE DEX:
    A SE PITULÁ mă ~éz intranz. pop. A-și micșora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva); a se piti. [Var. a se tupila] /v. a se piti.
    pitulá, pituléz și pítul, vb. I 1. (pop.) a (se) ascunde, a (se) piti. 2. (reg.; refl.; despre construcții) a se dărâma, a se nărui, a se surpa. 3. (înv.) a doborî, a culca. 4. (fig.; înv.) a (se) disimula, a (se) camufla, a (se) ascunde.
    ………………………………………………………………………………………………………….
    Domnul Ponta a declarat ca in calitate de Premier sustine proiectul de la Rosia Montana dar in calitate de deputat va vota impotriva pentru ca in caz contrar are problem cu nevasta acasa.
    Nu,nu…nu este o farsa si nici o gluma.Este declaratia Premierului uneia dintre tarile member ale UE intitulata Romania.
    Pentru cei care tocmai s-au intors din cosmos am acelasi mesaj:nu,nu…nu este nici farsa nici gluma …guvernul condus de Victor Ponta a permis vanzarea catre Dan Diaconescu a Combinatului Oltchim.
    Sa ne fereasca D-zeu sa izbucneasca vreun razboi in care sa fie implicata si Romania in timpul ”domniei” lui Victor Ponta.
    Daca avioanele de lupta nu se pot ridica de la sol pe motiv ca armata nu s-a aprovizionat cu cherosen,o sa dea vina pe Videanu sau mai stiu eu pe cine.
    Acest pitulac are o singura grija respectiv obsesie:sa-si conserve capitalul de imagine.Se teme si de cea mai mica adiere de vant.
    A facut pe el si a cedat la prima miscare de strada …ceva mai consistenta decat precedentele.Aparent a acoperit o mica gaura dar pe termen mediu si lung tocmai a creat o prapastie.
    S-a dat semnalul,pentru foarte multe categorii sociale ca strada reprezinta singura varianta menita sa produca efecte.Vremea dialogului pasnic tocmai s-a epuizat.
    Cred ca se poate da startul pariurilor pe urmatoarele teme:
    -cat va mai rezista Ponta in fruntea guvernului?
    -cat va mai dura pana cand alianta muribunda intitulata USL,isi va da obstescul sfarsit?
    -cat va mai dura pana cand in Parlament se va forma o majoritate pro-prezidentiala?

  12. 12 Doru Coarna septembrie 11, 2013 la 4:29 pm

    Dle Naastase,

    cum este mai simplu, sa-ti lichidezi pe nimic industria pt ca apoi sa asterni covoare rosii investitorilor de aiurea si de orice calibru producatori de Jelibon, sau sa-ti pastrezi industria si sa-i iei in participatiune daca vin cu tehnologii moderne sau daca aduc contracte, debusee, pe piete ok?

    Aproape ca nu ai nevoie de investitori decat daca fie furi bani, fie ii pierzi cumparand jeliboane si alte mofturi… Era mai buna ciocolata noastra cu lapte PITIC, sau jelibonul ala tremurator, din E-uri? Si atunci de ce geniile noastre economice au distrus fabrica de ciocolata PITIC dar au aruncat milioane de dolari pe importul privat de jelibon???

    Problema nostra nu este atat ca habar n-avem ce facem, in afara de jefuirea a tot ce misca, bineinteles, ci problema noastra este ca nu jucam asa cum se joaca pe mapamond! Strainii raman uimiti de solutiile alese de noi, nu le vine sa creada si asteapta sa ne vada cum iesim toti pe strazi ecipati doar cu jartele si fesuri rosii, ca nebunii…

    Nu suntem noi primii care o sfeclesc pe planeta asta datorita unor idioti rapaci, dar solutiile sunt cvasi-cunoascute, daca le aplicam intram in randul lumii si ne vor privi natural, nu inmarmuriti…

    De exemplu, cine are o Rosie Montana nu concesioneaza exploatarea, defapt e o tampenie, cum sa concesionezi cand chestia aia se va termina candva? Defapt inseamna ca o dai, iar la 6% ca o cedezi!!!

    Cine o are si nu stie cum sa scoata aurul, fie cumpara tehnologia necesara si daca nu are malai ofera o participatiune convenabila cui aduce tehnologia, fie deschide o exploatare de stat si aduce specialisti la bucata, cumparandu-i. Doar avem servicii externe serioase, nu? I-am fi gasit daca i-am fi cautat… Daca insa dai exploatarea pe 6%, se cheama ca habar nu ai cum se joaca jocul asta sau ca vizezi operatiuni speculative, incepand de la a specula averea propriei tari pana la a specula actiunile bursiere, depinde de gradul de ticalosie pe care ti-l permiti…

    Stiu, exista si presiuni externe, dar barbatul de stat isi slujeste CU ORICE PRET statul sau, nu interesele altora, deci cauta solutii de prezervare a orice si nu solutii speculative sau superficiale, precum muhaielele!

    De exemplu, vreunul din marii nostri ticalosi s-a gandit ca investitorii astia vin si stau doar la castig, care de fapt se scade din nivelul de trai al romanului, si cand se strica treaba o sterg fara remuscari pt ca nu simt nici o responsabilitate??? Precum Nokia si multe altele? Nu era mai bine sa avem noi de toate si sa cumparam cand a aparut moda telefoanelor mobile cateva milioane de d-astea cu un euro bucata plus infrastructura necesara lor, si gata? Trebuia dat altora tot domeniul telecomuncatiilor? Iar acum sa se vaite Ponta ca nu are surse la buget???

    Deci este vorba despre POVESTI pt idioti ci investitori! Un investitor bun este unul care vine, aduce ceva, angajeaza romani si apoi lasa ceva, nu oceane de cianuri, cand pleaca intr-ale lui… Dar cand ii vinde unul locatii secrete altminteri, cand altul ii promite marea cu sarea, cand altul ii da hartii si nu recunoaste sau nu-l intreaba nimeni nimic, asta-i joc atipic recunoscut lesne ca atare pe intreaga planeta ca fiind ticalos!

    Trebuie sa dam aurul pe nimic pt cateva sute de locuri de munca de cativa ani, iar apoi sa-i pensionam anticipat pe acei bieti mineri distrusi de cianuri? Se stie ca procentul de cancerosi din zona RM este cel mai ridicat din tara si ca noi toti platim pensiile alea de boala?

    Nu e mai simplu sa cream acolo o cooperativa pt cresterea animalelor, cu studiu, cu veterinar, cu ajutor fiscal si tot tacamul? Minerii aia ar fi bine hraniti si ar ajunge la senectute fara boli, fara saracie, si noi toti poate am beneficia de laptele de acolo, de carnea, de pieile si lana aia, sau indirect prin scaderea preturilor de pe piata datorita produselor lor?
    Nu este asta „gandire sustenabila”, sau cea cu cianuri este sustenabila?

    Cui mama naibii ii frige inima de grija aurului romanesc? Eu cred ca investitorul ala este pescuit de catre otrepele noastre autotone hulpave, nu a venit el de aiurea asa, adulmecand metale rare si pretioase… Infapt omul e miliardar, nu-i mai trebuie si bataie de cap in stil romanesc…

  13. 13 Marian Nicolae septembrie 11, 2013 la 4:54 pm

    @ ion adrian septembrie 11, 2013 la 3:31 pm

    Din cauza unor situatii de genul acesta, in care se pun mai presus interesele unei firme obscure private fata de interesul major si de netagaduit al unui popor intreg, cred ca pedeapsa capitala va trebui reintrodusa si aplicata la litera pentru ca nimeni, niciodata sa nu mai indrazneasca sa faca ceea ce au facut anumiti „oameni de afaceri” si zisi „politicieni romani”…….

    Vom trai si vom vedea.

  14. 15 George Hălărescu septembrie 11, 2013 la 5:09 pm

    Către „Vasile”,
    Distins domn, fac precizarea că nu este o preluare a ideii, ci este un punct de vedere care coincide parțial cu cel al d-lui A. Năstase, exprimat cu mult înainte pe Facebook. Că ipoteza este greșită vă las onoarea să demonstrați și vă mulțumesc anticipat.
    Că proiectul este bun sau rău am zis cu nu știu, pentru că nu am acces la informațiile din contract. Am obs. că nici chiar dl. A. Năstase nu s-a exprimat categoric, ci a lăsat voalat să se înțeleagă că este nevoie de acest investitor.

  15. 16 blogideologic septembrie 11, 2013 la 5:16 pm

    În dosarele domnului Adrian Năstase, jurisprudenţa distopică inventată de către procurorul Daniel Morar foloseşte conceptul blamabil de „vinovăţie prin capilaritate”.

  16. 17 M.Voicu septembrie 11, 2013 la 5:46 pm

    Despre ROȘIA MONTANĂ ș.a.
    Codul Civil avea prevederea, art.483: ”fructele naturale se cuvin PROPRIETARULUI.” ; ce s-o fi scris în ”contractele de concesiune” despre PEPITE (metal nativ, fără steril) – pe-astea le culegeau DACII, demult, dar și hoții, totdeauna 💡
    După Noul Cod Civil, Cartea a III-a : Despre bunuri, Titlul VI : Proprietatea publică, Secțiunea a 3-a : Dreptul de concesiune, exercitarea dreptului de concesiune ”este supusă controlului din partea concedentului, în condițiile legii și ale contractului de concesiune.” [Art.872 alin.(3)]. (Pentru bunurile proprietate publică, concedentul ar trebui să fie numai Statul).
    ”Fructele, precum și, în limitele prevăzute de lege și în actul de constituire, productele bunului concesionat revin concesionarului.” [Art. 872 alin.(2)] –”în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune.” [Art. 871 alin.(1)].
    Expresia : ”în schimbul unei redevențe” obligă ca aceasta să fie echivalentă cu ”Fructele, precum și…productele bunului concesionat”
    Pentru calcul, redevența e variabilă dependentă de cantitățile extrase, de costul extragerii produsului și de prețul lui 💡

  17. 18 Luminita Arhire septembrie 11, 2013 la 5:56 pm

    Nu sunt din Rosia Montana si nu lucrez in minerit ; nu sunt „ecologista ”; nu sunt angajata a unei societati straine , cu interese economice clare , in ceea ce priveste exploatarea aurului ; nu sunt arheolog , nici membru al Academiei Romane …nu fac parte din Guvernul Romaniei si nici din Parlament … Avandu-se in vedere toate cele de mai sus , trebuie sa incerc sa-mi conturez o opinie , cum altfel , decat cantarind declaratiile , luarile de pozitii, concluziile , articolele pe aceasta tema din presa autohtona sau de aiurea .
    Asa ca , sunt la mijloc , undeva intre clipul ingrozitor in care Maia Morgentern isi smulge cerceii de aur din urechi , sfasiindu-si lobii si clipul in care o femeie oarecare din Rosia Montana imi spune ca nu are ce pune copilului pe masa si nu are bani sa-l trimita la scoala . Sunt intre isteria pretentioasa a „Gabriel Resources Ltd ” care vrea 4 miliarde de la statul roman si isteria multicolora a celor care demonstreaza zilnic in Piata Universitatii impotriva proiectului . Sunt intre prima pozitie ( radicala ) a Academiei Romane, de acum cativa ani si pozitia actuala ( mai bleaga ) a aceleiasi , citez : “Academia isi mentine pozitia exprimata in decursul anilor cu privire la proiectul Rosia Montana si in general cu privire la exploatarea aurului din Muntii Apuseni. Nu suntem impotriva valorificarii resurselor naturale ale Romaniei (inclusiv prin minerit), dar aceasta trebuie sa se faca in mod INTELIGENT, in interesul tarii si cu respectarea conditiilor de dezvoltare durabila.” Sunt intre ecologistii de profesie , care spun o multime de banalitati de tipul “sa fie bine , ca sa nu fie rau ”si grupul de mineri care s-au blocat in subteran . Sunt intre petitia primarilor din zona ( votati pentru proiectul Rosia Montana ! ) si petitia adversarilor ( votati impotriva proiectului Rosia Montana ! ) . Ambele tabere sunt acerbe ; ambele tabere ne vor de partea lor !
    Spre norocul nostru , avem in schimb un presedinte , nu-i asa ? ECHIDISTANT !!! Cu un asemenea presedinte , dupa cum vedeti , n-au cum sa apara , din fericire , falii in societate !

  18. 19 blogideologic septembrie 11, 2013 la 6:03 pm

    Banda desenată a intervenţiei lui Dominique de Villepin pe data de 14 februarie 2003 la ONU http://www.lefigaro.fr/bd/2013/02/14/03014-20130214ARTFIG00664-villepin-l-histoire-de-son-discours-a-l-onu-en-bd.php

  19. 20 centru septembrie 11, 2013 la 6:07 pm

    Telenovela inceputa in iunie 2012 – 14 luni – avand ca titlu ” constructia autostrazii Lugoj Deva loturile 2, 3 si 4 ” devine de nevizionat .
    Dupa cum multi nu stiti , CNADR a decis , curajos , dupa 14 luni , ca lotul 4 revine lui UMB , iar loturile 2 si 3 unor consortii de firme .
    Ne bucuram cu totii .
    ZF spunea chiar ” este primul succes major in infrastructura al executivului instalat in 2012 ” ( mare , glorios ” succes ” ) .
    Ce se intampla azi ?
    Castigatorii loturilor 2 si 3 contesta atribuirea lotulu1 4 , lotul 4 contesta loturile 2 si 3 .
    In Justitie , unde altundeva .
    Iar Executivul instalat in martie 2012 este INCAPABIL sa spuna ” decizia este luata , nu este cale de atac , prin ordonanta vom da ordinul de incepere a lucrarilor ” .
    Deci zero avans .
    Azi tot ipocritul corect bucurestean , staff executiv local si central , plange cainii vagabonzi care ” vor fi ucisi ” ( deja ONG-urile profitabile si responsabilii protectiei animalelor reincep circul adoptiilor pentru 2 zile inainte de eliberarea potaiei in strada ) .
    Spaniolii flutura batiste albe cand vor schimbarea toreadorilor , noi le vom scoate in curand .

  20. 21 angelaglobal septembrie 11, 2013 la 6:41 pm

    Dar oare romanii nu ar putea investi in tari in care profitul le-ar fi asigurat, si ma refer aici la tari din zona 3G? Oare profitul din strainatate, al companiilor romanesti, nu ar fi cel mai bun capital de investit in tara? Dvs cunoasteti foarte bine sfera relatiilor internationale, iar aplicabilitatea cunostintelor pe care le-ati acumulat in atatia ani de zile, ar fi pacat sa se iroseasca. Eu as da o sansa companiilor romanesti intr-o lume globalizata.

  21. 22 Maximmouse septembrie 11, 2013 la 7:51 pm

    @sadicu,

    De ce zici ca :A facut pe el si a cedat la prima miscare de strada …ceva mai consistenta decat precedentele. ?!

    Mie mi se pare ca altcineva a fost in aceasta situatie….

  22. 23 Maximmouse septembrie 11, 2013 la 8:34 pm

    Stimata Gazda,

    Investitia straina este ca apa vie la radacina…axioma.

    Cel putin in guvernarile CDR, Alianta DA, investitorii straini, s-au confruntat , in tara noastra draga , cu usi ferm inchise in nas.Comandamentul era, in aceste guvernari, distruge, distruge, distruge!

    Spun acest lucru , pentru ca, am adus , si eu investitori, INVESTITORI, nu borfasi, iar guvernantii respectivi au fost neinteresati.Nu ca PSD a fost mult mai breaz…deosebirea este ca , PSD, avea el, niste socoteli cu niste investitori, in general pentru beneficiul politic al tarii, sau mosteniti, obligatii ,din CDR.In primele guverne PSD, acestia nu credeau in viitorul unor investitii straine…eh, ghinion., iar nici aceia nu se imbulzeau , datorita lobby-ului indarjit, negativist , al celor ce se doreau la guvernare – opozitia , viitoare CDR.

    Acuma, sa vina lumea sa se planga ca Ponta, in a carui situatie nu as vrea sa fiu, nu face si nu drege…este ,ce sa zic…rizibil.

    In general, iti dai seama de importanta unui om , de capabilitatea lui, urmarindu-i dusmanii…:) cu certitudine, Ponta are multi si fortosi dusmani….:)

    Ponta lucreaza intr-o situatie de schiza absoluta…:) ,incepand cu „aliatii” si terminand cu satana &co si „partenerii internationali, bushiturile se tin lantz. Nu-l plang, este tanar, puternic, suferitor… nu zic ca mai are timp sa invete, pentru ca timp nu mai este foarte mult…problemele cele mai grave ale Romaniei au ajuns la scadenta.Ma gandesc , adeseori, ca satana , pana la urma a „lasat” guvernarea tocmai din acest motiv…pisica moarta , ingropata la palatul Victoria, incepind sa puta indata ce Ponta a fost nominalizat.

    In orice caz, un lucru bun este introducerea Parlamentului ca un factor important in ecuatia deciziilor .Din pacate, introducerea pe listele PSD a unor figuri absolut de evitat , cernea, topescu, ghita, este regretabila…sigur, fata de altele care s-au perindat de-a-lungul anilor, nu sunt cele mai negre, dar , ar fi fost mai bine fara…

    Inchei, inca mai am nadejde ,cat vad eu , din unghiul meu de vedere perspectiva, ceva se va imbunatati , cu certitudine.Perspectiva pe termen lung este importanta.Este de asteptat ca torpilelel sa fie lansate din timp de catre cei care nu vad , dar de loc, cu ochi buni , o guvernare PSD uni dupa 2016. Travaliu si viziune , atunci vor veni si investitiile straine….:) 🙂

    Cu stima.

  23. 24 ZeV septembrie 11, 2013 la 8:35 pm

    Geprge Halarescu 11:51 am
    Bingo, prietene…si eu cred ca este cel mai plauzibil scenariu, o plasa in care au cazut si unii bucuresteni naivi.

  24. 25 ZeV septembrie 11, 2013 la 8:42 pm

    ..Nici investitori straini, nici romani, dupa ce procurorii au intrat cu bocancii in Interagro-ul domnului Ioan Niculae. In Romania, cine face bani, devine suspect pentru populatie, ziaristi si procurori.
    Ne place doar cearta si clampaneala sterila, pe care avem indrazneala sa o numim ,,dezbatere”.
    Vorbim ditirambic si sforaitor despre principii, pe care, noi le avem (bineinteles) din nascare, dar ceilalti , spunem noi, nu le au si nu le vor avea niciodata.
    Va trebui, pana la urma, sa ne apucam de munca, altfel, vom muri de foame.

  25. 26 ZeV septembrie 11, 2013 la 8:56 pm

    sadicule
    Ponta va rezista mult si bine in fruntea guvernului, deoarece, atat Basescu cat si restul politicienilor, fug de raspundere ca dracul de tamaie…asa cum au facut-o, de altfel, in ultimii 14 ani.
    In acest moment exista, sa-i spunem, o dezbatere aprinsa in intreaga societate romaneasca, urmare tocmai a faptului ca Ponta si-a asumat scoaterea de la naftalina a unui dosar controversat. Controversat, in primul rand, datorita secretomaniei lase a tuturor celorlalti politicieni, din toate partidele.
    Cine credeti ca e nebun, in acest moment, sa-si doreasca puterea lui Ponta ? Sa se spele Ponta cu toate belelele si nefacutele tuturor guvernelor, nu-I asa ?
    Majoritate pro-prezidentiala in parlament ? Nici Basescu nu-si doreste asta…fereasca Dumnezeu sa-i voteze cineva, din naivitate, proiectul ,bagandu-l oe guvernator in coltii oprobriului public. 😉
    Nu e mai bine in linistea palatului Cotroceni, unde circarul isi freaca mainile si hahaie de rasuna peretii cladirii, de cum a reusit el sa-i dezbine si mai mult pe romani ?
    😉
    De asta postez in aceasta oaza libera de manipulare, draga prietene portocaliu.
    😉

  26. 27 papasha septembrie 11, 2013 la 9:17 pm

    DA , investitiile straine in Romania sunt ABSOLUT NECESARE , DAR NU IN ORICE CONDITII !!!!!!! :

    1. DACA SE NEGOCIAZA NUMAI CU FIRME SERIOASE SI SUPER-SPECIALIZATE IN DOMENIILE RESPECTIVE DE ACTIVITATE ,
    (NU CU EXCROCI INTERNATIONALI SI NICI CU SPECULANTI BURSIERI , unii dintre ei fiind chiar urmariti , arestati si anchetati de FBI )

    2. DACA SUNT ABSOLUT RECIPROC AVANTAJOASE .
    ( NU IN CONDITII DE COLONIE , FURNIZOARE DE MATERII PRIME )

    3. DACA NU TE OMOARA MAI TARZIU , PE TINE SAU PE URMASII TAI .
    ( PLEACA FIRMA FANTOMA , SE PRODUCE DEZASTRUL SI APOI , PRINDE ORBU’ SCOATE-I OCHII !)

  27. 28 Caliman Eugen - analist de provincie septembrie 11, 2013 la 10:01 pm

    Este nevoie de investitori, dar nu de cianuri si retezarea muntilor pentru imbogatirea altora.

  28. 29 blogideologic septembrie 11, 2013 la 10:10 pm

    Riscăm pierderi şi suferinţe enorme prin antamarea exploatării sălbatice de la Roşia Montană pe care o anunţă firma Gabriel Resources. Să dinamitezi patru versanţi montani din Apuseni mi se pare crimă contra naturii. Există certitudinea că soluţiile de cianură folosite nu vor polua aquiferele care îşi au sursa în Munţii Apuseni ? În fine, “redevenţele” înseamnă cei mai păcătoşi bani, pentru că sunt bani exogeni. Ei n-au vreo legătură cu producţia industrială internă şi relansarea economică a României.

  29. 30 Dinica peromaneste septembrie 11, 2013 la 10:19 pm

    Toate au un cost, chiar si investitiile straine. Dpdv al unei afaceri sanatoase, trebuie sa raspunzi la intrebarea: Una peste alta, iese mai mult pentru toti decat aportul initial al fiecaruia?

    Da, imediat dupa 1989, Romania a fost tinuta cu mana intinsa si pantalonii jos. Asta pentru a se da peste cap orice socoteala de genul celei de mai sus si a-i face pe romani mai… ieftini. Si ce ne-am mai ieftenit–mai ales incepand cu CDR-ul, continuind cu PDL-ul si desavarsind acum lucrarea cu USL-ul.

    Intr-adevar, pe hartie nu-ti vine a crede ce profitabil e business case pentru Romania. In realitate, am sa intreb, cum se face ca desi oportunitatile in Romania s-au ieftenit pana sub costul de inlocuire, investitorii continua sa ignore Romania?

    Criza Capitalista e numai parte din raspuns. Modul de operare al capitalismului occidental in colonii cred ca-i un loc unde se afla raspunsul complet. Desigur, intotdeauna e nevoie de ‘talentul’ local ce sa instrumenteze porcariile, ca doar n-o lasa vreun neroman fentos marile orase ale lumii pentru Bucuresti!,

    Celor care mai cred ca Romania apartine nustiucarei structuri le-as adresa intrebarea: Cum se face ca un operativ dela Externele americane si un barosan fara legitimitate dela UE au decis impotriva votului atator romani? S-a mai intamplat undeva asta si n-am aflat? Macar in Ungaria aia de-i tot plangem de mila sa se fi dus vreunul d’asta cu jumate din sporul avut in Romania…

    Vad acum ca veteranul Iliescu iese la rampa cu jumatati de adevaruri despre Rosia Montana ( http://peromaneste.blogspot.com/2013/09/primul-minerul-al-tarii-ion-iliescu.html ). Si cu un dispret fata de co-investitorii locali si cei mai rezonabili cei cu care potential se poate urni Romania–la fel ca in anii de pana in 1997.

    Ca sa mai zic domnule Nastase, tragem aer in piept si cu el sperante. Eu unul, sper ca mai tinerii ce par a fi mereu agreati sa conduca treburile in Romania vor invata rolul strazii de acasa in negocierile de departe. Stiu, riscul e ca dl. Ponta sa para de neincredere–he doesn’t deliver, insa la faze d’astea, fie inveti si aplici istoria, fie faci pe prostul. Altfel, caderea libera e deja un lux.

    Si, ca sa ma intorc la investitii, sa demonstreze careva ca a fost VREODATA o simpla decizie economica si nu a fost vorba de blocajul unui clopot de interese pus peste tortul Romania. Oameni buni, problema vestului e ca nu mai are in ce investi cu profit peste rata inflatiei. Daca tarile noii Europe ar fi fost parte din Vest, investitiile ar fi existat/continuat, chiar si dupa Criza.

  30. 31 Radu Humor septembrie 11, 2013 la 11:01 pm

    Gânduri despre o Ţară pe care o iubesx.
    7858_10151822367978189_1248298729_n
    Foto: Ioana Moldovan
    de Kai Brand-Jacobsen, Fondator și director al Department for Peace Operations (PATRIR)

    Și când te uiți la ce se întâmplă în lume, în țări cu condinții mult mai dificile, țări în care oamenii chiar se implică și chiar luptă pentru schimbare, unul dintre lucrurile pe care le vezi de obicei este că oamenii nu se plâng, ci se gândesc la cum pot să ajute să schimbe ce nu le place.
    Într-adevăr sunt condiții foarte dificile și grele în România. M-am plimbat din Cluj până în București pe jos și mi-am petrecut mulți ani călătorind prin România, vizitând multe locuri, vorbind cu oamenii, ascultându-i și discutând cu mulți români ce vin din diferite clase sociale, regiuni și educație, poate mai mult decât alți români au avut ocazia să o facă. Situația în România este dificilă, dar nu se compară cu țările pe care le-am văzut – unde oamenii, chiar și în condiții mult mai epuizante și grele, chiar și sub presiunea unor consecințe violente, chiar și cu mai puține oportunități și mai puțină siguranță, iau atitudine și se implică să schimbe ceva, să rezolve problemele din țara lor și să construiască împreună ceva mai bun.
    Ghandi zicea: «adevărul, chiar dacă în minoritate, tot adevăr este». Chiar dacă doar tu, eu sau oricare dintre noi ar fi singurii care să ia atitudine pentru ce știm noi că este just, să ia atitudine prin demninate, să ia atitudine prin curaj, să ia atitudine prin speranță, inspirație și prin fiecare bătaie de inimă, fiecare răsuflare, fiecare picătură de putere și curaj și determinare, tot ar merita, cât timp ar exista.
    Steve Biko, unul dintre mai deosebiți lideri de tineri, ființe umane și revoluționari din secolul trecut, care s-a luptat pentru a schimba lucrurile în bine în țara lui și pentru democrație sub guvernul apartheid al Africii de Sud – unde a fost torturat de poliție până a murit pentru că a instigat oamenii din Africa de Sud să ia atitudine – a zis odată: «cele mai mari lanțuri ale persecuției încep în mintea celor persecutați». România a fost asuprită de-a lungul a 400 de ani de către “intelectualii” și persecutorii locali care au condus-o și le-au spus oamenilor că nu pot face nimic, că totul în țara aceasta este rău și că nu merită mai mult. Aceste lanțuri nu există în realitatea României, nu în condițiile obiective, nu în limitările în ceea ce putem să facem, ci în mințile noastre și în cultura noastră: aici ne descurajăm, aici găsim motive și justificări – de multe ori mult prea superficiale și incorecte – pentru a doveni că nu putem schimba nimic, aici ne adunăm ranchiuna, furia și reproșurile față de ceilalți, înviovățindu-ne unii pe alții, oprindu-ne din a respira, a trăi, a simți, a experimenta și a utiliza acea solidaritate… acel respect(!) pentru ceilalți, chiar dacă nu suntem tot timpul de acord, pentru a lucra împreună pentru o schimbare reală.
    Dar unul dintre lucrurile care mă inspiră, unul din lucrurile care îmi dă speranță, care îmi face inima să bată mai tare, care mă încurajează, este faptul că în ultimii ani din ce în ce mai mult nu mai aud oameni spunându-mi ce nu se poate face, nu mai aud oameni prin cafenele plângându-se cat de greu este în România (și de multe ori chiar este foarte greu). Acum văd oameni care se implică. Oameni vorbind respectuos unii cu alții, cu ceilalți. Oameni descoperind speranța. Descoperindu-și puterea. Oameni rupând lanțurile asupririi, fricii, dezamăgirii, furiei, reproșurilor și scuzelor din toate minciunile în care ne îngropăm pe noi înșine și unii pe alții.
    Acesta a fost un răspuns foarte lung la ce ai scris tu și, de fapt, dacă mă gândesc, nu a fost chiar un răspuns pentru tine, dar o împărtășire a unor sentimente. Îl scriu din iubire pentru România, pentru casa mea, pentru toți oamenii minunați și frumoși pe care i-am cunoscut aici. Și de asemenea, scriu cu respect. Sper că nu am jignit pe nimeni. Este un sentiment, o perspectivă, o recunoștință din suflet pentru un popor ce ia atitudine.”
    În cea de-a doua parte a conversației, ca răspuns la întrebarea dacă știu despre situația de la Roșia Montană și despre „faptul” că oamenii nu se implică, reflecția mea umilă a fost:
    …. De fapt, ştiu. Am călătorit acolo încă din prima zi a campaniei Salvati Rosia Montană și am fost chiar și în încăperea în care s-a decis crearea campaniei. Spre rușinea mea și, în principal pentru că am călătorit în ultimii 10 ani peste tot în lume cu programele noastre de consolidare a păcii, a trecut mult, prea mult timp de când am fost ultima oară acolo, cu toate acestea mi-ar plăcea să merg acolo din nou. Având în vedere realitatea și condițiile la faţa locului:
    1. Eu nu m-aş aștepta ca oamenii să procedeze altfel decât până acum, și
    2. Îi respect pe cei care s-au alăturat în efortul de a salva Rosia Montană.
    Eu, personal, cred că există o responsabilitate pentru noi toți, fiecare dintre noi, pentru fiecare cetățean din România, de a încerca să înțeleagă de ce oamenii nu au acţionat, de ce noi înșine nu am acţionat. Cred ca oamenii, pe bună dreptate, sunt obosiţi de “promisiuni”. Cred că oamenii încearcă să supraviețuiască de pe o zi pe alta și să-şi întreţină propria familie. Cred că mulți oameni sunt epuizaţi, dezamăgiţi şi lipsiți de putere. Cred că în această țară nu a fost niciodată o reflecție profundă, o discuție profundă și o ascultare reciprocă, despre ceea ce se întâmplă și despre tipul de țară în care vrem să trăim. Cred că rar, foarte rar, ne-am permis nouă înşine să ascultăm într-adevăr ce simţim, ca să nu mai vorbim despre ascultarea reciprocă. Cred că, dacă dorim ca oamenii să ia atitudine, oricine, inclusiv noi înșine, eu, trebuie în primul rând să-i tratăm cu respect. Cred că, dacă vrem ca oamenii să ia atitudine, trebuie ca mai întâi noi să luam atitudine. Nu intenţionez niciun fel de lipsă de consideraţie pentru sentimentele voastre. Autentica şi adevărata voastră dezamăgire. Frustrare. Poate chiar tristețe. Le-am înțeles. Profund. Și vreau să văd, să găsesc calea prin care să putem creşte din acest punct, mai departe, la ceva şi mai puternic. Vă multumesc.
    Și unul din citatele mele preferatele:
    “Eu nu sunt un optimist, nici un pesimist, dar am speranţă – născută din alegerile pe care le fac și acțiunile pe care le înteprind”.
    Depinde de fiecare dintre noi, să nu ne uităm la ceilalţi așteptând ca aceştia să se implice, ci de a face propriile noastre alegeri, de a întreprinde propriile noastre acțiuni … și să luăm atitudine.
    ***
    Când țara ta are nevoie de tine; când în acel moment ia naștere și se creează istoria, când ai ocazia să iei atitudine și chiar să te implici, să faci ceva pentru tot ceea ce iubești, pentru tot ceea ce ai spus că-ți dorești… ce faci? Îți folosești la maxim abilitățile, talentul, posibilitățile artistice de exprimare ale propriei tale minți, propriei tale minți și tot ceea ce ai în interior? Îți folosești abilitățile, imaginația, capabilitatea de a face o diferență? Sau comentezi din culise, plângându-te că „Sunt dezamăgită de faptul că nu ies mai mulți oameni în stradă”, în timp ce nici măcar tu însuți nu ieși afară în stradă/faci asta; dezamăgit de acțiunile și deciziile altora, în timp ce tu însuți nu ai luat atitudine și nici frâiele in mână. Acesta, acum, acest moment care se întâmplă pretutindeni în jurul tău: acesta este momentul. În care alegi să te ridici, să te implici, să îți acorzi un moment unic, eliberator, plin de bucurie și însuflețitor, să te implici cu întreaga ta ființă, cu tot ceea ce ai, cu toată mintea ta, cu toată inima, bucuria, dorința, pasiunea, inteligența, creativitatea și dedicarea – este unul din cele mai prețioase daruri pe care niciodată nu ți le vei acorda ție însuți, copiilor pe care poate-i ai sau pe care îi vei avea, într-o bună zi. Cea mai frumoasă mulțumire adresată părinților tăi. Cel mai mare „DA” pe care-l poți cânta, dansa, striga din toți rărunchii, mintea și inima ta bătândă. În România, ne-am săturat să blestemăm și să ne plângem cât de „negru” este totul. Veniți. Veniți să ne ajutați să aprindem suficiente lumânări pentru a lumina inimile și mințile fiecărei persoane din această țară. FII – tu, tu însuți, acum – FII schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, în România, în viața TA. Iar atunci când, peste ani și ani, când copiii, prietenii și colegii tăi, când TU te vei întreba, într-o bună zi: „Unde am fost atunci?”, vei putea spune cu mândrie, din tot sufletul: „Am fost acolo. Am făcut o diferență.”
    Te-ai săturat să blestemi despre cât de „negru” este totul?
    Vino să aprinzi o lumină și fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.
    Acest articol a fost preluat de pe blogul personal al lui Kai Brand-Jacobsen.

  31. 32 Cornu septembrie 11, 2013 la 11:42 pm

    La inceputul lui ’90 doua sloganuri erau la moda in randul „muncitorilor” de buna credinta, manipulati de securistii deghizati in lideri sindicali:
    1. Nu ne vindem tara!
    2. Noi muncim, nu gandim!

    Imi amintesc ca atunci, fiind student, manifestam in Piata Victoriei impotriva guvernului, pe diverse teme anticomuniste, iar muncitorii de la Aversa ne indemnau sa mergem la munca, nu la intins mana.

    Au inceput „privatizarile”, singura forma aparent legala prin care profitorii de partid si securistii deghizati au jefuit prin „lege” tot ce le-a picat in mana.

    Abia dupa 23 de ani am inteles semnificatia acelor sloganuri.
    – „Nu ne vindem tara” se refera la faptul ca daca putem sa o jefuim gratis, ce rost are sa o vindem, ce profit mai au securistii nostri din asta ?
    – „Noi muncim nu gandim” se refera la faptul ca nu trebuie sa gandim prea mult (ca poate ne vin idei) la viitorul nostru, trebuie doar sa muncim ca tractoarele pentru a supravietui, fara sa ne mai facem planuri de viitor, fara sa mai speram ca macar copiilor nostri le va fi bine.

    Ceausescu si regimul comunist ne-a transformat in generatie de sacrificiu, actuala „democratie” ne-a pus cruce, ne-a transformat intr-un popor dezorientat si lipsit de speranta, emigrarea fiind singura alternativa posibila pentru tanarul om sarac care doreste sa-si faca o familie.

    Politica de stat de dupa ’90 a avut ca obiective strategice printre altele:
    – saracirea populatiei – oamenii fiind saraciti anterior de regimul comunist
    – indobitocirea populatiei – invatamantul a fost subfinantat intentionat
    – imbolnavirea populatiei – sistemul medical a fost subfinantat intentionat
    – indatorarea tarii pe termen nelimitat – desavarsita de Basescu si gasca
    – subordonarea totala a justitiei – desavarsita de Basescu si gasca
    – imbogatirea parlamentarilor, primarilor, consilierilor, administratorilor de regii, a „politicienilor” si a tuturor pilelor acestora – o gasca care nu are mai mult de 100.000 de indivizi – desavarsita de Basescu si gasca.

    Rosia Montana este un alt exemplu de jaf legal organizat si girat de gasca lui Basescu si securistii din jurul lor. Veti vedea ca parlamentarii isi cunosc interesul si vor promulga legea „modificata” desigur in interesul „statului”, totul este un teatru ieftin pus la cale de cei care trag sforile pentru a-si mari comisionul. Jocul a fost facut la doua capete, gasca profitorilor castiga si daca se opreste proiectul Rosia Montana si daca el continua.

    Victor Ponta, Crin Antonescu si USL-ul nu trebuie sa pice in plasa emotionala tesuta de serviciile fidele gastilor lui Basescu, ar trebui sa judece la rece cui foloseste direct circul creat de „cianuri” si cum pot actiona fara a afecta imaginea tarii sau integritatea minerilor din Rosia Montana. Parlamentul este solutia normalitatii, Dl Ponta are dreptate !

  32. 33 Karakas septembrie 12, 2013 la 1:56 am

    Felicitari lui Titus Corlatean pentru vizita in Polonia. Mai demult am spus ca Romania ar avea de cistigat daca s-ar apropia de Polonia, si banuiesc ca si invers e valabil, pentru ca cele doua tari sunt totusi cele mai mari piete in Europa de Est. Ambele tari pot fi partenere pentru a contracara actiunile de refacere a unei zone de influeta la est, care le afecteaza interesele. Ambele se pot opune unor actiuni revizioniste, care erodeaza UE. Si ambele pot conlucra mai bine pe teme economice bilaterale sau in cadru european.

  33. 34 Dinica peromaneste septembrie 12, 2013 la 2:03 am

    „Toate au un cost” a se observa ca tot la costuri pentru localnici se adauga toate externalitatile negative–care isi scot capul numai in viitor. De exemplu, sa calculezi cam cat ar fi sa cureti sau macar sa limitezi catastrofa ecologica la perimetrul in cauza. Asta asumand ca viatza unui roman e egala cu aceea a oricarui alt locuitor al planetei.

  34. 35 dlnimeni septembrie 12, 2013 la 6:28 am

    Din cite stiu, alte tari utilizeaza termenul de investitie privata si nu pe acela de investitie straina. De ce oare? In aceeasi idee, costurile de atragere a unei unitati monetare de investitie privata, ca si actiunile necesare, cam sunt cunoscute si pot fi bugetate.
    Dacia avea oricum o retea industriala locala de sustinere in jurul ei. Aceasta retea de firme romanesti a fost inlocuita, dupa trecerea in patronajul Renault, cu o alta retea, in care firmele romanesti au o participare mai redusa. Succesul Dacia sub patronajul Renault este, ca sentiment national, imbucurator, insa este si ingrijorator, prea mult din statistica de export a Raomaniei depinde de vinzarile Daciei.

  35. 36 blogideologic septembrie 12, 2013 la 6:36 am

    „Ce anume are a le spune Vladimir Putin americanilor, despre Siria ?” http://www.nytimes.com/2013/09/12/opinion/putin-plea-for-caution-from-russia-on-syria.html?hp&_r=0 În esenţă, Vladimir Putin se referă la explicaţia dată de Barack Obama asupra motivului pentru care America-i îndrituită de la Dumnezeu ca să pedepsească acum Siria : “Politica Statelor Unite este ceea ce face ca America să fie diferită (faţă de celelalte naţiuni, n.n.). Este ceea ce ne face pe noi să fim excepţionali.” În scrisoarea din NYT, domnul Vladimir Putin denumeşte foarte corect acest tip de concepţie, ori de atitudine, ca fiind “Excepţionalismul American”. Însă eu mai remarc şi gentileţea domnului Vladimir Putin pentru faptul că nu reaminteşte preşedintelui Barack Obama, de asemenea cititorilor ziarului NYT, cine a născocit termenul “Excepţionalismul American”. A fost Iosif Stalin http://www.theatlantic.com/politics/archive/2012/03/how-joseph-stalin-invented-american-exceptionalism/254534/

  36. 37 blogideologic septembrie 12, 2013 la 6:56 am

    „funcţiunea de HR” http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/evenimente/hr-on-board-cat-de-aproape-suntem-de-implinirea-dezideratului-hr-de-a-deveni-partener-strategic-312249.html Ce spune antropologul David Graeber, asociat cu London School of Economics, despre „funcţiunea de HR”. Că şi acesta-i un exemplu clasic de “bullshit job”, adică un loc de muncă fără de vreo utilitate, însă foarte bine plătit. Vezi şi http://www.liberation.fr/societe/2013/08/28/y-a-t-il-un-phenomene-des-jobs-a-la-con_927711

  37. 38 blogideologic septembrie 12, 2013 la 7:14 am

    Propunere perfidă http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/cetatenie-pentru-romanii-de-pretutindeni-312276.html Propunerea deputatului Eugen Tomac nu poate ascunde faptul că aceasta echivalează cu o renunţare voluntară a noastră, a românilor, la un Lebenraum asupra căruia noi avem drepturi istorice.

  38. 40 Doru Coarna septembrie 12, 2013 la 8:02 am

    Postat-am si eu mai sus ceva si e tot in asteptare… Daca insa nu face placere, renunt… eu renunt cu usurinta la orice, nu-i problema… Dar nu vad cum si pe cine ar deranaja, eventual…

  39. 41 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 8:07 am

    @ ZeV septembrie 11, 2013 la 6:48 am

    Sunt curios de unde ati tras concluzia ca ar mai scrie si altcineva sub numele meu ????

    Inainte ca eu sa iau public atitudine, va rog sa-mi dati cateva exemple, sa vedem daca asa este…

    Va multumesc.

  40. 42 M.Voicu septembrie 12, 2013 la 8:59 am

    Despre ROȘIA MONTANĂ și hAu(s)torități
    La ceea ce am scris despre REDEVENȚĂ, îndeosebi prin lucrarea: proprietate publicã – INALIENABILÃ PRIN CONSTITUŢIE dar ALIENATÃ PRIN LEGE ! (http://matachevoicu.blogspot.com/) mă așteptam chiar la un DHC. Domnul Filipaș ne-a explicitat, de curând, cum ”se creează reputaţiile impecabile” [blogideologic septembrie 9, 2013 la 5:51am], sau nu ! În 1990 Emil Cioran scrisese: ”fiecare trebuie să se considere ca o lume. Nu trebuie neapărat să faceți parte din organizația cutare sau cutare.”
    Ce se vede cu ochiul – dacã e liber – este clar (ceea ce decidenţi, profesionişti ai dreptului şi eSperţi au 0-miss): Curtea Constituţionalã POATE determina Parlamentul sã împlineascã însărcinarea legislativă din Constituţie prin Art.136 alin.2: «proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege» – care are şi caracter de urgenţă pentru bunurile care prin exploatarea fondului sunt epuizabile (ale resurselor de minerale, petroliere, gaze naturale), care trebuiau tocmai ele să aibă cele dintâi protecţia legii.
    💡 Costul extragerii produsului și prețul lui sunt mărimile intensive care determină EFICIENȚA operațiunii; desigur, pentru fiecare participant, eficiența are un standard diferit: pentru concesionar, costul concesionării trebuie să fie mai mic decât prețul obtenabil pentru produse, dar CÂT MAI MIC (după cât de p-afarist e partenerul ”negociator”), iar pentru concedent, redevența trebuie să aducă echivalentul valorii concesionate – pentru Patria de iubit şi apărat (proclamaţia lui Cuza-Vodă, 1865).
    D’ocamdată, Parlamentul nu a salvgardat Constituţia (vide-supra), Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Agenţia Naţionalã de Resurse Minerale nu s-au implicat – deşi toţi au salariu… lunar 😉

  41. 44 angelaglobal septembrie 12, 2013 la 10:36 am

    @Dinica peromaneste

    Pentru o tanara dezagreata, va rog sa-mi explicati si mie cum e cu strada de acasa in comunicarea de departe?

  42. 45 Ghita Bizonu' septembrie 12, 2013 la 10:53 am

    SLAVU IOAN

    si eu tin sda iti amintesc 2 fleacuri flecustissime :

    1) atentatele au fots executate de unii cica al Quaeda (dintre care unii8 se „antrenasera” in Bosnia.
    2) azi iin Siria al Quaeda lupta de partea „Binelui” si se pare, ca la fel ca in Bosnia, „Binele” av paimi in ajutor (Help US!) o avalansa de rachete de croaziera ..

  43. 46 Ghita Bizonu' septembrie 12, 2013 la 10:54 am

    „Prin noi înşine” Voinţa Naţională” din 3/16 mai 1905.

    Vintilă I. C. Brătianu

    De câte ori vorbim de cei din urmă cincizeci de ani, conservatorii se revoltă când arătăm că mai toate faptele mari săvârşite au fost puse înainte, dacă nu întotdeauna se executau, de partidul naţional de altă dată, de cel naţional-liberal de azi.
    Această credinţă eşită din fapte, nu este a noastră numai, ci a masei celei mari a opiniei publice.
    Taina acestei încrederi este o cunoaştere mai adâncă a nevoilor poporului român şi convingerea nestrămutată că prin noi înşine putem să ne desvoltăm pe toate căile; pe când neîncrederea în protivnicii noştri a fost sporită prin faptele lor.
    Ceea ce s-a petrecut de la începutul redeşteptării noastre naţionale pe toate căile, se repetă, din nenorocire, azi din nou, cu mai puţină justificare, sub un guvern care poartă, orice s-ar zice şi el firma conservatoare.
    Zicem, cu mai puţină justificare, căci neştiinţa boierilor vechi, necunoaşterea ţărei, nenorocirile trecutului puteau până la un punct oarecare întuneca judecata şi face pe unii Români chiar să caute totdeauna sprijin peste hotare, iar nu în puterilor noastre proprii.
    A doua zi de retragerea lui Ştirbei-Vodă şi a armatelor străine din ţară, atunci când aproape un popor întreg era robit prin clacă, când comerţ românesc nu exista, când totul era sfera de acţiune a străinului, putea fi iertat ca nu toţi să vază aşa limpede ca generaţia de la 1848, putinţa redeşteptărei României prin ea însăşi.
    Dar de atunci a venit Unirea, ’66, războiul, răscumpărarea şi exploatarea prin noi a căilor ferate, înfiinţarea Băncii Naţionale, a Creditelor financiare şi în urmă a Băncilor populare; într-un cuvânt în toate privinţele, sunt probe că putem să facem un loc de căpetenie Românilor în România.
    De aceea zicem: cu cât se scurg, cu atâta este mai puţin justificat ceea ce un guvern conservator încearcă să facă azi din nou, să ne dea înapoi în redeşteptarea economică naţională.
    Suflă iarăşi nenorocitul spirit vechiu, pe care îl vedem în forma tuturor concesiilor ce guvernul de azi aduce iar în discuţii; precum el a apărut şi în oneroasa conversiune care ne aduce surprinderi pe fiecare zi ce trece şi care arată slăbirea noastră faţă de poftele străinilor. Atunci când în România se exploatează şi se construiesc de 25 de ani, căi ferate, când vapoare cu personal român şi sub pavilionul naţional duc mărfurile noastre peste hotare, când instituţii de credit au rezistat crizelor celor mai acute şi au ajutat pe comercianţi, agricultori, industriaşi şi proprietari de case, când exploatatori şi specialişti români de petrol au arătat destoinicia lor, atunci când, în sfârşit, Statul şi-a stabilit printr-o luptă de 30 de ani creditul său, şi a făcut împrumuturi ca orice Stat occidental, atunci, zicem, nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare; nu este în sfârşit, îngăduit să iei ultimul expedient al Statelor în faliment: loteriile, pentru a face ceea ce cere o nevoe a ţării.
    Nu. – Avem credit bine stabilit, avem probe că putem găsi între Români, personalul special pentru orice ramură de activitate, avem în sfârşit conştiinţa nevoilor noastre mai bine ca oricine alţii.
    Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar.
    Suntem convinşi că ceea ce face guvernul actual cu concesiunea căilor ferate, cu concedarea terenurilor petrolifere ale Statului şi a unei loterii, iar într-altă ordine de idei cu Conteciosul administrativ prin călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde nu cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar.
    Şi oricare ar fi soarta pe care Corpurile legiuitoare, ce nu-şi dau seama de greşeala pe care o leagă din nou de numele conservator, o vor da acestor proecte, suntem convinşi că acei ce protestează în contra acestei întoarceri a noastră la sistemul ruşinos şi dezastruos al trecutului, au cu dânşii simţământul aproape unanim al opiniei publice, care, s-ar zice, vrea ca Ţara Românească să propăşească prin propriile ei puteri şi astfel, ca elementele ei să participe într-o măsură lărgită şi în toate ramurile de activitate ce se deschid.
    „Voinţa Naţională” din 3/16 mai 1905.
    („Doctrina liberală în România”, Academia Română, Ed. Institutului de Teorie Socială, Bucureşti, 1999, pp. 155-157)
    De la http://scutaru.ro/pnl/prin-noi-insine/

    Clar? un câştig de samsar nu corespunde nici simtamintelor, nici intereselor nationale !! Si orice mi s-ar canta nu se poa face nici protectie sociala pe baza unor castiguri de samsar si nici contrui un viitor care nu se poa constui decta asa cum zicea Vintila Bratianu să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar.!!!!

  44. 47 Marcus septembrie 12, 2013 la 11:07 am

    Bravo Ponta, Dar Poate Ma Lamureste Si Pe Mine Cineva !

    Pana acum nu m-am pronuntat in niciun fel asupra subiectului Rosia Montana, pe de-o parte deoarece nu sunt specialist in asa ceva, pe de alta parte deoarece, ascultand punctele de vedere ale opozantilor, fara a avea acces la anumite date, se putea trage concluzia solomonica din care rezulta ca toata lumea avea dreptate si atunci ar fi trebuit rupt copilul in doua si nu in ultimul rand, din pricina faptului ca nimeni nu venea sa ne explice cu subiect si predicat care este situatia reala.
    Faptul ca, aseara la Sinteza Zilei, premierul Victor Ponta a avut o prestatie de zile mari, etaland pe masa de joc toate cartile si folosind totodata o logica fara prea multe cusururi si pe intelesul tuturor, a facut ca perdeaua de fum din jurul acestui subiect sa fie risipita, iar pentru mine, unul, sa constituie lamurirea deplina a situatiei.
    In acelasi timp am inteles si de ce atatea pasiuni si incrancenare si de-o parte si de alta in sensul, ca daca atunci cand guvernul basescu-boc lua masuri aberante de ciopartire a veniturilor romanilor sau dadea legi turbate in ceea ce priveste invatamantul, pensionarea etc romanii nu se inghesuiau neam sa “dezbata” in strada aventurile guvernamentale respective acum, brusc, i-a apucat pe unii dintre noi sa se dea cu capul de caldaramul Pietii Universitatii pentru a opri exploatarea zacamintelor solului romanesc.
    Din cele declarate public de premier rezulta faptul ca un procent insemnat din asa-zisii protestatri, conform rapoartelor serviciilor romane de informatii, sunt inscrisi pe statele de plata ale unui Soros sau ale altor “prieteni” ai Romaniei.
    Ideea ca la momentul la care aceste zacaminte au fost concesionate prin durerea in pix a unui Berceanu, care acum ragaie scabros de greata averii dobandite pe cai ilegale, prin astfel de metode prin care a semnat precum primarul contracte ce astazi, reziliate fiind de actualul guvern, ar putea sa ne coste miliarde de Euro, se pare ca se inscrie in modelul de jaf national pe care onorabilii nostri politicieni l-au practicat si il practica incepand cu momentul decembrie ’89, ei imbogatindu-se astfel in nesimtire, iar noi saracind vai de mama noastra.
    Insa cel mai insemnat lucru pe care Ponta l-a pus pe tapet in emisiunea respectiva a constat in aceea ca noi, ca popor, nu ne putem permite investire a circa 2 miliarde de Euro intr-o societate romaneasca ce ar putea exploata in folosul suta la suta al Romaniei zacamintele acestei tari. Lasand la o parte monstruozitatea ca pana acum s-au “investit” miliarde si miliarde de Euro in autostrazi inexistente, in piscine fara apa, in telegondole fara turisti, in terenuri de fotbal in panta etc eu cred ca avem la indemana o solutie foarte simpla pentru rezolvarea acestei probleme.
    Recunosc ca nu sunt familiarizat cu statutul Bancii Nationale a Romaniei, stiu ca nu este o banca comerciala, insa ma intreb in conditiile in care in rezerva acestei banci exista mijloace financiare care sa acopere de zeci de ori aceasta necesitate guvernamentala, fara niciun risc si cu posibiltati de rotunjire substantiala a rezervelor nationale atat in aur cat si in valuta, nu inteleg ce ne opreste sa apelam la o astfel de solutie. O asemenea suma nu ar periclita cu nimic soliditatea rezervelor noastre care garanteaza solvabilitatea financiara a tarii, in raport cu finanta internationala, ea putand fi recupertata intr-un termen foarte scurt.
    Dupa demararea exploatarii guvernul are la indemana “n” modalitati de atragere de capital prin vanzare de actiuni sau prin alte metode in asa fel incat sa beneficieze la maximum de ceea ce ne-a dat Dumnezeu ca avere in acest spatiu european.
    Pentru ca bataia nu este doar pentru aurul sau argintul ce s-ar putea extrage din aceste zacaminte, cat mai ales pentru metalele rare titan, molibden, wolfram sau cupru care i-ar face multimiliardari pe actualii beneficiari ai concesionarii respective, in timp ce romanii ar ramane cu des’tu’n gura, pentru ca la un moment dat s-a gasit un ghertoi pe nume Berceanu care sa ne vanda pe treizeci de arginti.
    Din motivele de mai sus, dar nu numai, intreb si eu pe altii cu doxa la mansarda in acest domeniu, oare chiar nu putem sa ne gestionam singuri averea si zacamintele nationale cu boboru’ si pentru bobor?
    Macar acum in ceasul al doisprezecelea, cand nu ne-au mai ramas in urma jafului practicat de politicieni timp de mai bine de 23 de ani mare lucru in pusculita, chiar nu putem gasi o solutie sa ne fie si noua bine!?

  45. 48 Cârcotaşu septembrie 12, 2013 la 12:25 pm

    @ M.Voicu,

    Pentru calcul, redevența e variabilă dependentă de cantitățile extrase, de costul extragerii produsului și de prețul lui 💡

    Cam aşa ceva ziceam şi eu şi m-aţi atacat cam… dur! De ce?
    >

  46. 49 M.Voicu septembrie 12, 2013 la 12:26 pm

    Apăru GOGORIȚA cu ”despăgubirile”
    Constituţia defineşte în Art.136 alin.4: «Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi…concesionate ori închiriate … »
    CU CE APROBARE (și LEGE ORGANICĂ) S-AU SEMNAT pretinsele ”contractele de concesiune” ❗

  47. 50 sadicu septembrie 12, 2013 la 12:39 pm

    Domnule Adrian Nastase!
    Eu locuiesc in orasul Sebes din judetul Alba.Pentru cei care inca n-au aflat,Sebesul este localitatea cu cel mai mare nivel de investitii pe cap de locuitor din Romania,(la televizor s-a vorbit si de sud-estul Europei).
    Daca esti locuitor al orasului Sebes,nu poti sa raspunzi decat afirmativ la intrebarea din titlul editorialului dumneavoastra.
    Oficial,somajul la nivelul orasului meu este de 8%,(asta se datoreaza faptului ca exista o comunitate destul de semnificativa de romi).Neoficial,eu as inainta cifra de -8% sau poate chiar mai mult deoarece foarte multi cetateni din comunele si satele inconjuratoare muncesc in Sebes.
    Intradevar,principalul beneficiu este ocuparea fortei de munca dar exista o multitudine de beneficii colaterale care nu sunt de neglijat.
    ”Inflatia” de investitori de toate natiile,(italieni,austrieci,francezi,romani,s.a.m.d.),determina un buget local supradimensionat .Cineva din administratie chiar glumea pe seama asta spunand ca Primaria are atatia bani de nu stie ce sa faca cu ei.
    Adevarul este ca in ultimii 10 ani Primaria si-a permis sa efectueze investitii de anvergura.Au fost schimbate la nivelul intregului oras conductele de apa si retelele de canalizare.Toate strazile au fost asfaltate,blocurile anvelopate,gradinitile si scolile refacute si modernizate.De asemenea s-a investit masiv in parcurile si zonele verzi ale orasului.
    Utilitatile au fost si sunt extinse in zonele extravilane unde sunt cele mai multe intreprinderi.De la an la an granitele orasului se modifica prin extindere.In plina recesiune economica determinata de criza sectorului imobiliar,la Sebes se construieste in draci.Dar nici micilor intreprinzatori,(din randul carora fac si eu parte),nu le merge rau deloc.Avem o puzderie de service-uri auto,restaurante,cafenele,buticuri,sali de sport.,chioscuri,asociatii agricole..etc..etc…toate functionale.
    Fara sa exagerez,dar daca-i intrebi pe sebeseni ce parere au despre criza o sa obtii acelasi raspuns:”care criza”?
    Intuiesc nedumerirea celor care-mi citesc postarea.Va spun doar atat:lucrurile pozitive care se intampla la Sebes nu au legatura foarte mare cu divinitate ci mai degraba cu mult hulitul factor politic.
    Pana pe la jumatatea anilor ’90 eram si noi…vai de steaua noastra.Dar in urma alegerilor locale din 1996,postul de Primar a fost castigat de un tanar,(pe atunci) de 28 de ani,de toata isprava care a venit cu o alta mentalitate si viziune comparative cu ale celor care s-au perindat anterior.Un primar care de altfel a ridicat foarte sus si stacheta pentru precedesori.
    Cu toate ca mi-a fost coleg de liceu si prieten,nu l-am intrebat niciodata prin ce metode a reusit sa atraga atatia investitori la Sebes.Probabil ca nu le-a cerut spaga.Mai mult,celor care au construit fabrici la extremitatile orasului,le-a dus utilitatile la poarta.
    Domnul Adrian Nastase cunoaste despre cine vorbesc deoarece intre dansul si fostul Primar exista o relatie de prietenie…nu o sa-i pomenesc numele.Si pentru ca tot am adus vorba,traiectoria politica a personajului cu pricina a fost in cea mai mare parte influentata de dumneavoastra.Din pacate,a fost una negativa,chiar dramatica.Intr-o foarte mica masura sunteti vinovat pentru asta…mai degraba a fost victima concursului de imprejurari.
    L-ati ”extras” de la Primaria Sebes si l-ati facut Prefect de Alba si sunt convis ca din motive de competenta.Apoi ”l-ati adus” la Bucuresti din aceleasi motive.Dar odata cu preluarea sefiei PSD de catre Mircea Geoana a fost marginalizat,cum de altfel au fost marginalizati toti oamenii dumneavoastra,motiv pentru care a trecut la PDL.A castigat un nou mandat de Primar la Sebes sub sigla acestui partid dar timp de 4 ani a fost haituit de un consiliu ostil care I-au scos perii albi.Ingretosat,s-a retras din politica dupa terminarea mandatului.S-a refugiat in mediul privat unde detine o ferma avicola care merge foarte bine.
    Din pacate,nu este un caz izolat.In Romania,nici o fapta buna nu ramane nepedepsita…la fel,nici un om.Avem un dar aparate de a ne devora si marginaliza valorile.De asemenea,un dar aparte de a ne promova tot ce are mai putred societatea.Sa facem o comparative intre primul parlament de dupa 1990 si cel de acum.Sa facem o comparatie intre primul guvern postdecembrist si cel de acum.
    Sa facem o comparatie intre comisia care s-a ocupat de redactarea Constitutiei,(condusa de regretatul Antonie Iorgovan) si comisia care se ocupa in prezent de modificarea Constitutiei,(condusa in mod regretabil de un neica nimeni care s-a remarcat doar prin chiulanjeala de la locul de munca).

  48. 51 centru septembrie 12, 2013 la 12:45 pm

    Ponta , prim-ministrul Romaniei , nu pare sa fie la curent cu ce se intampla in tara lui .
    Despre intarzierile , nu in inceperea santierului ( suntem departe de prima cupa de excavator ) dar in atribuirea tronsoanelor si ordinul de executie pe Deva Lugoj , se pare ca crede ( sau vrea sa credem noi asta ) ca sunt datorate absentei pasajelor pentru ursi .
    De asta CNADR si guvernul sau sunt incapabili sa semneze odata un ordin clar ” constructori , va ordon atacati traseul Lugoj – Deva ” , din cauza ursilor .
    Cei 22 de km , in asteptare de 18 luni , intre Timisoara si Lugoj ( asteptare bineinteles de atribuire , nu de incepere ) sunt blocati tot de ursi , bineinteles . Ursii din birourile Ministerului Transporturilor si CNADR , care sau hiberneaza , sau se tem sa semneze ( ” cine nu munceste nu greseste ” spunea Stalin ) sau asteapta o binemeritata spaga …

  49. 52 vsile septembrie 12, 2013 la 1:55 pm

    Cornu,

    Cine si impotriva cui au fost lansate sloganurile pe care dumneavoastra abia acum le intelegeti?

    A. Nastase,

    Si turcii dar si unguri au avut probleme de imperii” legate de principatele romane unii inca mai suspina , dar dupa ce entuziasmat ati scris Romania Ungaria 3-0 de ce nu ati revenit cu Romania Turcia 0-2 ? Ma gandesc ca nu ati fost la meci si ….!

    Marian,
    De ce intrebati ,normal ar trebui sa va bucurati ca va citeste si pe dumneavoastra si pe celalalt.

    G.Halarescu,
    Eu doar stresam faptul si intrebam bineinteles daca este vorba de Rosia Montana , deoarece distinsa gazda sugera idei fara sa spuna lucrurilor pe nume .Eu personal nu cred ca amaratii din zona vor fi mai bogati peste 20 de ani ba din contra vor deveni niste venetici aiurea prin Romania deoarece nu au fost in stare sa-si puna temelie trainica la propria casa!

    D’artagnan,

    Cumva athos este sadicu sau baronul,unul din amicii contelui decazut ca lefegiu lal regelui?Mare tikalos ai gasit domnule in mentorul dumitale , j
    de altfel personaj pozitiv „dupa si inainte de 20 de ani”.
    Imi poate comunica un singur proiect bun al lui Traian in 9 ani de guvernare ca presedinte jucator, o singura idee care nu si-a contrazis-o dupa o zi o luna ….
    Fara sa-l inghit pe Ponta trebuie sa recunosc ca sunt de acord cu el ca orice vine de la o persoana care nu-si iubeste neamul si il desconsidera nu merita a fi luat in seama in nici o afacere ca dovada profesionistul in materie, mare deceptie de neiertat , a fost coautor la un mare dezastru , primul mare dezastru economic al Romaniei , distrugerea si falimentarea celei mai mari flote europene, adunata sub acelasi pavilion.!

  50. 53 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 2:05 pm

    @ ZeV septembrie 11, 2013 la 6:48 am

    Din cate am observat eu pana acum, nu am sesizat ca cineva sa se fi folosit de numele meu pe undeva, cu toate ca posibilitatile sunt nelimitate….

    Daca dumneavoastra ati descoperit acest lucru, chiar va rog sa-mi spuneti unde, pe ce site ati vazut intamplandu-se asa ceva si cum de ati tras aceasta concluzie ???

    PS. Oricum nu ma mai mira nimic in spatiul virtual.
    Eu am primit mesaje pe casuta mea de e-mal scrise de catre….mine.

    Acele mesaje eu nu le-am scris….totusi le-am primit si nu o singura data….

  51. 54 Caliman Eugen - analist de provincie septembrie 12, 2013 la 3:04 pm

    Stimate,
    d-le Prim Ministru Nastase,

    Va spun asa, fiindca pentru mine ati ramas acelasi neintrecut Prim Ministru, indiferent de ceeace a urmat.
    In toamna 2007, am avut norocul de a participa la lansarea de catre dvs. la Tg. Jiu si a primi lucrarea ,,Romania Europeana”, care mi-a fost de un imens folos in intelegerea fenomenului economic romanesc si perspectivele sale pe diverse termene.Ca urmare a studierii timp de peste trei decenii a temei ,,dezvoltarii economice”* avind si calificarea universitara” necesara, am construit un ,,program national de reconstructie economica si industriala”, pe care l-am oferit recent, Guvernului Ponta, spre evaluare si implementare in economie.
    Am preluat din lucrarea dvs. concluzia ca ,,obiectivul restructurarii economiei trebuie sa fie reindustrializarea”, reusind realizarea acestui program.
    Avind in vedere statutul dvs. de unic ideolog al PSD si al Romaniei, cit si valoarea imensa a lucrarii dvs. pentru cei interesati de iesirea tarii din actuala fundatura, inteleg sa va dedic aceasta realizare prgramatica aplicata – in speranta ca ea se va confirma dupa evaluare, ca fiind corecta stiintific si fezabila economic.
    Cu stima si recunostinta,

  52. 55 ZeV septembrie 12, 2013 la 3:34 pm

    Marian Nicolae
    Simplu, unul dintre comentarii parea a fi fost scris de blogi.
    😉 😉

  53. 56 ZeV septembrie 12, 2013 la 3:44 pm

    Il felicit pe domnul Sova pentru curaj. Bravo, domnule Sova !
    Un om care si-a asumat o renegociere si daca este responsabil, nu poate decat sa voteze DA, in Parlament.
    E timpul ca si domnul Ponta sa-si formeze si sa promoveze o pozitie independenta de a Dacianei. E adevarat ca au fost la Miami pe banii nevestei, dar una-i una, decizia responsabila (chiar daca dureroasa) pentru tara, alta.
    😉
    Crin ? Hmm…fac mari eforturi de vointa, dar trebuie sa-l votez, mai ales, ca Victor Ponta nu va candida.

  54. 57 ZeV septembrie 12, 2013 la 3:54 pm

    Ponta a negociat, dupa care, a pus si Parlamentul la treaba. Un parlament cu 588 de alesi. Alesi, pentru ce ?…. daca nu pentru a lua decizii majore, intr-un for care se pretinde, conform Constitutiei, organ reprezentativ suprem al poporului roman ?
    Eu stiu ca alesii prefera cabinetele din teritoriu, sau, votul mecanic si/sau la doua/trei maini pe ordonante de urgenta, motiuni, asumari, sau amendamente pentru biserici la buget. Asa s-au obisnuit..vine directiva de la partid si/sau de la grupul parlamentar si hai, neamule, la vot, fie cu numaratoare corecta , fie a la Roberta. 😉
    Totusi, eu cred, ca si Ponta, ca a venit timpul ca Parlamentul sa DEZBATA si sa VOTEZE legi, in deplina cunostinta de cauza si cu responsabilitate, antrenand, daca este cazul, intreaga natiune !
    Altfel, sa nu mai aud pe nimeni ca se opune IPOCRIT parlamentului unicameral cu 300 de membri, sau ca isi doreste un presedinte ne-jucator.

  55. 58 Doru Coarna septembrie 12, 2013 la 4:02 pm

    Toata lumea doreste ca sa nu treaca Rosia Montana, dar va trece… este ordin, tot asa cum la cainii maidanezi iesise mai devreme Stapanu’ si-i declarase pe toti, definitiv indezirabili…

    Deci nu va mai consumati, PSD voteaza dupa cum ordona adevaratul sau sef, presedintele Basescu…

    Si as zice eu ca este firesc sa fie asa, cata vreme nu exista vreun emitent eminent de idei grozave prin partid, cata vreme pamantul fuge repede de sub picioare in politica iar USL are motorul gripat, cu zero idei, iar rocada aia trebuie onorata prin multe confirmari indelungi, succesive si permanente…

    Cu contractul OMV se aude ceva??? Ce rau a fost, dar trebuie prelungit pt ca nu s-a terminat inca petrolul, nu?

    Eu vreau referendum national si pt Rosia, si pt OMV… si in general pt tot ceea ce apartine Romaniei si nu guvernului trecator…

    Stiu, cand un referendum nu convine puterii atunci se zice ca el costa foarte mult, asa ca as propune o taxa modica de participare la referendum, 1 leu, doi, ceva acolo care pe ansamblu sa acopere cheltuielile alea exorbitante… Pun pariu ca si aici exista cineva care umfla costurile, altfel ar fi aiurea, nu?

  56. 59 nastase septembrie 12, 2013 la 4:14 pm

    Sadicu,

    aveti dreptate, este o persoana remarcabila. Sunt convins ca va reveni in viata politica.

  57. 60 Ghita Bizonu' septembrie 12, 2013 la 5:09 pm

    Ponta: Licența de exploatare de la Roșia Montană rămâne secretă.

    Nu vreau să cădem în panta: să îi dăm pe străini afară din România. Nu vreau să ne întoarcem la anii 90, cu gonitul străinilor”

    Nu vreau ca România să pună nivele atât de ridicate încât să nu mai avem investiţii, că după aia, ne lăcomim şi nu mai luăm nimic. Însă din câte ştiu, termenul contractual cu Petrom este noiembrie 2014… In funcţie de negociere, s-ar putea să fie mai repede, dacă avem un regim stimulativ. Eu vă spun şi-mi asum acest lucru, eu cred că Petrom este o companie esenţială pentru România; îşi plăteşte taxe, plăteşte impozite, face investiţii, ca şi alte companii. Sigur că da. Dacia Renault şi altele… Puseele populiste nu cred că trebuie să le urmez în calitate de prim-ministru

    Mde premierul nu este populist. Si nici nu era atunci cand zicea ca el ca fost procuror va avea grija de unii si de alt6ii. Si nu din populism se opunea mai an la ce sprijina acu..

    Insa observ niste cestii in linia acestei demascari a “puseelor populiste” …. O idee sa zic asa ideologica care pare a-i stapani gandirea.

    D’a coada la canini :
    1) Premierul Romaniei (?!) nu prea le “distinge” intre investitori. De o pilda Reanult investitirul par excellence – a adus tehnologii (de care aveam mare nevoie!), a revit5alizat productia, este mare exportator , naiba stie cate locuri de munca depind de el. Inca vreo 4 de calibrul Renault ne-ar fi prins bine!! Da comparat cu el altii – altii au primit de la noi si nice bogadproste nu au zis!!
    2) Cand mama lu’ procest verbal am alungat strainii din tara? In ce tara traieste sau a trait premierul?! Ca ia sa luam asa pre deste – in 1994 loaq Cariova (Oltcit) a aparut Daewoo – ma rog poa mar fi fots preferabil VW sau Opel sau .. ins aastia aveau alte planuri (se cam bateau ptr Skoda) Inca de prin 91 aparuse Alcatel .. INSA marele investitor Rosia Montana Gold Corporation apare prin 1998.. Asta excat in perioada in care Chase Manhatan Bank pleca dezgustata .. Cand Nei a zis ca de acu televizoarele noastre le veti cumpara din Turcia si Colgate zicea ceva maruntel din buze .. un cuvant turcesc (de rusine) invatat de pe aici …Si Thompson se retragea cu discretie galica. Remarca asta cuplata cu restu ma face sa ma gandesc ca el se gandeste la “Nu ne vindem tara” … adica da cam cu tifla unei bune parti din votantii PSD !!! SI iar intorcandu-ma la afacerea Rosia Montana .. atunci o dam pe gratis, da? Dam resurse, dam aur, gaze, tot… Ca ia sa vedem ceva

    RAC Deva va incheia un protocol de colaborare cu firma lui Timis. Protocolul stipula crearea unei companii mixte, romano-channelislandiene, care prevedea reexploatarea reziduurilor aurifere.

    Retineti ca, la nivelul anului 1996, nu s-a suflat o vorbulita despre concesionarea terenurilor aurifere, la care s-a ajuns astazi, ci doar la valorificarea haldelor de steril rezultate dupa extragerea minereurilor. Si totul de pe un perimetru de doar 12 kilometri patrati, din zona minei Rosia Montana.[…..]

    In urma cotatiilor de la bursa din Vancouver, Frank Timis va atrage un credit de 3 milioane de dolari, de la o sucursala a bancii americane Rotschild.

    Pentru a obtine creditul, el a utilizat contractul de asociere din 1997 cu RAC Deva, a carui valoare reala este aceea de proiect de asociere, impreuna cu certificatele de analiza a minereurilor realizata de laboratorul din Perth, despre care inca nu s-a descoperit de unde au fost prelevate.

    Dupa cresterea cotatiei actiunilor la bursa din Vancouver, Timis a inceput sa emita noi pretentii, batand cu pumnul in masa ca ANRM si Ministerul Industriilor, condus de Berceanu, sa mareasca perimetrul de exploatare din arealul minei Rosia Montana.
    Sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm

    Curat “investitor” !!!
    Da oare ce partid reprezinta premierul?!

    3) Licența de exploatare de la Roșia Montană rămâne secretă. Ce glasssnost? SECRET!!!! De ce trebui8e sa stie tot proswtu de votac? Sau tot prostu de partener de guvernare?!?

    Ca asa e cu aia care evita “puseele populiste” – ei stiu , noi nu. Adica noi nu avem voie sa stim la ce ne obliga “elita”!!! SI “elita” a hotarat : noi nu avem nevoie si nici voie …

  58. 61 blogideologic septembrie 12, 2013 la 5:26 pm

    Toată România va fi afectată negativ dacă începe exploatarea zăcămîntului de aur de la Roşia Montană. Roşia Montană virgină este factorul de tip ‘capital natural’ (Roşia Montană valorează în realitate, la ora actuală, mai mult de zece trilioane de euro) care menţine leul românesc puternic, deşi economia României nu funcţionează. Firmele străine care vor să înceapă exploatarea de la Roşia Montană speculează de fapt deficienţele legislaţiei pentru mediu în România, legislaţie ce are capitole întregi nescrise. Nu se înţelege că dacă economia românească nu merge, leul românesc se menţine numai datorită conştiinţei externe că el este sprijinit de o imensă bogăţie naturală subterană. Această conştiinţă externă despre importanţa enormă a bogăţiilor naturale subterane ale unei ţări pentru ca moneda naţională a ţării respective să fie puternică face ca dolarul Australian şi dolarul Canadian să fie, în termenii cei mai practici, monede infinit mai puternice decât dolarul American şi moneda euro. Apoi, deja intrăm într-o zonă a minciunii prin omisiune atunci când vorbim despre evaluarea zăcămîntului de aur de la Roşia Montană. Modelele geofizice subiacente şi analogia cu alte zăcămînte de aur descoperite recent în lume ne determină să clamăm că Roşia Montană valorează în realitate, la ora actuală, mai mult de zece trilioane de euro!

  59. 62 centru septembrie 12, 2013 la 5:48 pm

    Asta da guvern .
    Un adevarat executiv .
    In stilul lui Churchill alungandu-l pe neputinciosul Chamberlain .
    Bietul Sova , dupa-masa asta in Parlament ” guvernul nu poate da o hotarare guvernamentala pentru Rosia Montana , pentru ca ar trece de Parlament ” ( dar spuneti-mi cine l-a pus sa treaca a posteriori Rosia in Parlament ? ) .
    Ponta – ” ca prim ministru adopt Rosia ” ( ceea ce nu face deloc ) , ” ca deputat o resping ” .
    Iar raspunzatori pentru incapacitatea acestui executiv de a deschide un metru patrat de santier in 2 ani , in zone expropriate si finantate de UE , sunt ” ursii ” ( cei din Deva spun ca nu au vazut ursi din anii 1970 ) .
    Daca nu s-ar juca cu douazeci de milioane de oameni , acesti iresponsabili , as rade .

  60. 63 M.Voicu septembrie 12, 2013 la 7:01 pm

    @Cârcotaşu septembrie 12, 2013 la 12:25pm mă citează : Pentru calcul, redevența e variabilă dependentă de cantitățile extrase, de costul extragerii produsului și de prețul lui 💡
    La ce scrieți Dumneavoastră: ” Cam aşa ceva ziceam şi eu şi m-aţi atacat cam… dur! De ce?”, Vă rog dați-mi un citat la ce pretindeți; eu nu știu să fi susținut alt’dată altceva decât ce, cu exactitate, m-ați citat supra !
    În CRITICA DE NECONSTITUȚIONALITATE din lucrarea: proprietate publicã – INALIENABILÃ PRIN CONSTITUŢIE dar ALIENATÃ PRIN LEGE (http://matachevoicu.blogspot.com/ – 25 septembrie 2009), despre departajarea prin costuri am demonstrat, și apoi am scris la pct.1.5)-despre concesionarii privilegiaţi de decidenţi aserviţi, deosebit de ”interesul naţional – spre a asigura resurse întregii societăţi, începând cu sănătatea, învăţămâtul, justiţia – care trebuie să reformeze ţara».”, și pct.1.6)-pe care îl redau integral aici : ”Legiferarea nivelului cotei procentuale (prin dispoziţiile menţionate la pct.1 – supra) elimină competiţia economică, înlocuind-o cu o competiţie politică pentru atribuirea perimetrelor mai remunerative, contrar Constituţiei, Art.135 alin.1: «Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.», şi Art.4 alin.1 – căci ostentaţia profitorilor deturnării domeniului public subminează fundamentul statului: «solidaritatea cetăţenilor ţării».”.

  61. 64 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 7:07 pm

    @ ZeV septembrie 12, 2013 la 3:34 pm

    Am inteles.
    Chiar daca ar fi fost scris de blogi, aka domnul Titus Filipas, sub numele meu…..nu cred ca as avea de ce sa ma supar.

    Dimpotriva, ar trebui sa fiu onorat.

    Dar nu, credeti-ma ca eu am fost, chiar eu am scris, cu mana mea.

    Vedeti, ma desoperiti incetul cu incetul……….si inca mai aveti de descoperit, v-o spun cu toata modestia.

    Pe scurt, nu-i nici o problema.
    Va multumesc totusi ca mi-ati atras atentia.
    Cu stima,

  62. 65 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 7:14 pm

    @ vsile septembrie 12, 2013 la 1:55 pm

    Aveti dreptate, chiar ma bucur, fara pic de ironie.

  63. 66 Popescu septembrie 12, 2013 la 8:04 pm

    Exista o gramada de investitori care de abia asteapta sa vina in Romania. Sunt anonimi si se ascund in bancile din Cipru.

  64. 67 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 8:41 pm

    A Plea for Caution From Russia
    What Putin Has to Say to Americans About Syria
    By VLADIMIR V. PUTIN

    Published: September 11, 2013
    http://www.nytimes.com/2013/09/12/opinion/putin-plea-for-caution-from-russia-on-syria.html?pagewanted=all&_r=0

    MOSCOW — RECENT events surrounding Syria have prompted me to speak directly to the American people and their political leaders. It is important to do so at a time of insufficient communication between our societies.

    Relations between us have passed through different stages.
    We stood against each other during the cold war.

    But we were also allies once, and defeated the Nazis together.
    The universal international organization — the United Nations — was then established to prevent such devastation from ever happening again.

    The United Nations’ founders understood that decisions affecting war and peace should happen only by consensus, and with America’s consent the veto by Security Council permanent members was enshrined in the United Nations Charter. The profound wisdom of this has underpinned the stability of international relations for decades.
    No one wants the United Nations to suffer the fate of the League of Nations, which collapsed because it lacked real leverage.

    This is possible if influential countries bypass the United Nations and take military action without Security Council authorization.

    The potential strike by the United States against Syria, despite strong opposition from many countries and major political and religious leaders, including the pope, will result in more innocent victims and escalation, potentially spreading the conflict far beyond Syria’s borders. A strike would increase violence and unleash a new wave of terrorism. It could undermine multilateral efforts to resolve the Iranian nuclear problem and the Israeli-Palestinian conflict and further destabilize the Middle East and North Africa. It could throw the entire system of international law and order out of balance.

    Syria is not witnessing a battle for democracy, but an armed conflict between government and opposition in a multireligious country.
    There are few champions of democracy in Syria. But there are more than enough Qaeda fighters and extremists of all stripes battling the government. The United States State Department has designated Al Nusra Front and the Islamic State of Iraq and the Levant, fighting with the opposition, as terrorist organizations. This internal conflict, fueled by foreign weapons supplied to the opposition, is one of the bloodiest in the world.

    Mercenaries from Arab countries fighting there, and hundreds of militants from Western countries and even Russia, are an issue of our deep concern. Might they not return to our countries with experience acquired in Syria? After all, after fighting in Libya, extremists moved on to Mali. This threatens us all.

    From the outset, Russia has advocated peaceful dialogue enabling Syrians to develop a compromise plan for their own future. We are not protecting the Syrian government, but international law. We need to use the United Nations Security Council and believe that preserving law and order in today’s complex and turbulent world is one of the few ways to keep international relations from sliding into chaos. The law is still the law, and we must follow it whether we like it or not. Under current international law, force is permitted only in self-defense or by the decision of the Security Council. Anything else is unacceptable under the United Nations Charter and would constitute an act of aggression.
    No one doubts that poison gas was used in Syria. But there is every reason to believe it was used not by the Syrian Army, but by opposition forces, to provoke intervention by their powerful foreign patrons, who would be siding with the fundamentalists. Reports that militants are preparing another attack — this time against Israel — cannot be ignored.

    It is alarming that military intervention in internal conflicts in foreign countries has become commonplace for the United States. Is it in America’s long-term interest? I doubt it. Millions around the world increasingly see America not as a model of democracy but as relying solely on brute force, cobbling coalitions together under the slogan “you’re either with us or against us.”

    But force has proved ineffective and pointless. Afghanistan is reeling, and no one can say what will happen after international forces withdraw. Libya is divided into tribes and clans. In Iraq the civil war continues, with dozens killed each day. In the United States, many draw an analogy between Iraq and Syria, and ask why their government would want to repeat recent mistakes.

    No matter how targeted the strikes or how sophisticated the weapons, civilian casualties are inevitable, including the elderly and children, whom the strikes are meant to protect.
    The world reacts by asking: if you cannot count on international law, then you must find other ways to ensure your security. Thus a growing number of countries seek to acquire weapons of mass destruction.
    This is logical: if you have the bomb, no one will touch you. We are left with talk of the need to strengthen nonproliferation, when in reality this is being eroded.

    We must stop using the language of force and return to the path of civilized diplomatic and political settlement.
    A new opportunity to avoid military action has emerged in the past few days. The United States, Russia and all members of the international community must take advantage of the Syrian government’s willingness to place its chemical arsenal under international control for subsequent destruction. Judging by the statements of President Obama, the United States sees this as an alternative to military action.

    I welcome the president’s interest in continuing the dialogue with Russia on Syria. We must work together to keep this hope alive, as we agreed to at the Group of 8 meeting in Lough Erne in Northern Ireland in June, and steer the discussion back toward negotiations.

    If we can avoid force against Syria, this will improve the atmosphere in international affairs and strengthen mutual trust. It will be our shared success and open the door to cooperation on other critical issues.
    My working and personal relationship with President Obama is marked by growing trust. I appreciate this. I carefully studied his address to the nation on Tuesday. And I would rather disagree with a case he made on American exceptionalism, stating that the United States’ policy is “what makes America different. It’s what makes us exceptional.” It is extremely dangerous to encourage people to see themselves as exceptional, whatever the motivation. There are big countries and small countries, rich and poor, those with long democratic traditions and those still finding their way to democracy. Their policies differ, too. We are all different, but when we ask for the Lord’s blessings, we must not forget that God created us equal.

    Vladimir V. Putin is the president of Russia.

    A version of this op-ed appears in print on September 12, 2013, on page A31 of the New York edition with the headline: A Plea for Caution From Russia.

  65. 68 sadicu septembrie 12, 2013 la 9:03 pm

    Acum ca mi-a mai trecut supararea,sper ca si dumneavoastra sa reveniti in politica dar de acesta data ,pe partea dreapta unde,de fapt va este locul.Pe de o parte vi se potriveste de minune ”papionul la gat”…sunteti un fin intellectual preocupat de carte,cultura,arta.
    Pe de alta parte,atunci cand ati fost premier,ati guvernat cu masuri de dreapta,(si nici nu se putea altfel,dupa mostenirea primita de la fosta guvernare,CDR).
    Va rog sa nu ma combateti povestindu-mi de stanga moderna europeana sau de stanga romaneasca din perioada postbelica.
    Stanga actuala romaneasca inseamna populism,redistribuirea saraciei…inseamna Vanghelie si Mazare…inseamna mici,bere,cizme,ulei,faina,zahar distribuite in campaniile electorale.
    Stanga romaneasca postdecembrista n-a fost niciodata votata de intelectuali si nici macar de romanii cu studii medii.
    De asemenea,nici in zonele dezvoltate ale Romaniei,(si ma refer in special la Transilvania),.Cat despre diaspora,nici nu se pune problema.
    Cu PSD-ul ,FDSN-ul,PDSR-ul,au votat de fiecare data,in general,oamenii saraci cu trupul dar mai ales cu duhul proveniti din orase mono-industrializate sau zone rurale subdezvotate.Un electorat care traieste din pensii de mizerie,ajutoare sociale,deci dependent de stat.
    I-ati vazut probabil pe conationalii nostril care se inghesuie sa cumpere tigai sau se calca in picioare atunci cand bisericii ordodoxe I se nazare sa scota de la naftalina diferite moaste.Este electoratul reprezentativ al PSD.
    Din fericire pentru PSD si nefericire pentru partidele de dreapta,Romania saraca cu duhul si cu trupul este majoritara.
    Oamenii proveniti din aceasta zona au pretentii reduse de la viata.Constructia de autostrazi,intrarea Romaniei in zona Shengen,eradicarea coruptiei,independenta justitiei..etc..etc…sunt aspecte care-I lasa indiferenti.Cinzeci de lei in plus la pensie sau ajutorul social si te voteaza cu doua maini.
    Prin comparative,electoratul de dreapta este mult mai sofisticat si pretentios dar mai ales,mult mai greu de prostit.
    Cred ca meritati acest electorat.

  66. 69 Marian Nicolae septembrie 12, 2013 la 9:22 pm

    Articolul lui Putin în NYT: un succes diplomatic şi mediatic
    de Valentin Mândrăşescu

    Владимир Путин совещание паводки наводнение
    http://romanian.ruvr.ru/2013_09_12/Articolul-lui-Putin-in-NYT-un-succes-diplomatic-Si-mediatic-4685/

    Nesatisfăcut de discursul în care preşedintele Obama a încercat să-i convingă pe americani să susţină un război în Siria, cunoscutul jurnalist conservator Rush Limbaugh a glumit, spunând că „acum Putin ar trebui să se adreseze naţiunii americane”. Coşmarul multor neoconservatori americani a devenit realitate. Astăzi, New York Times a publicat un articol scris de preşedintele Federaţiei Ruse.

    În textul articolului, Vladimir Putin a atins câteva subiecte sensibile, oferind publicului american o viziune alternativă asupra crizei din Siria şi punând accentul pe consecinţele negative ale unei eventuale intervenţii militare. Într-un limbaj diplomatic, dar ferm, preşedintele rus a dat de înţeles că un act unilateral de agresiune americană va transforma ONU într-o organizaţie lipsită de putere şi credibilitate, distrugând astfel întregul sistem al dreptului internaţional. În acest caz, ONU va deveni o reeditare a Ligii Naţiunilor care a fost o organizaţie impotentă şi incapabilă să oprească declanşarea unui război mondial.

    Mai mult, Vladimir Putin arată că o operaţiune militară în Siria, făcută în dispreţul dreptului internaţional, va stimula alte ţări să obţină arme de distrugere în masă pentru a se autoapăra de intervenţii străine. Au fost invocate două exemple: Iran şi Coreea de Nord. În acest fel, liderul rus polemizează indirect cu susţinătorii israelieni ai intervenţiei militare care încearcă să acrediteze ideea că doar o distrugere totală a regimului lui Bashar al-Assad poate „convinge” Iranul să renunţe la programul nuclear. Preşedintele Rusiei atrage atenţia cititorilor asupra faptului că principalii beneficiari ai unei intervenţii vor fi teroriştii islamici afiliaţi la Al-Qaida care au şi regizat „atacul cu arme chimice” menit să ofere un pretext pentru intervenţia militară.

    Este remarcabil faptul că Vladimir Putin încearcă să demareze un dialog constructiv cu societatea americană şi partea raţională a clasei politice din SUA fără a evita discuţia despre diferenţele fundamentale care există între SUA şi restul lumii. Preşedintele rus spune lucrurilor pe nume. Dacă SUA atacă Siria fără acordul ONU, America va deveni o ţară-agresor care se va plasa în afara legii: „milioane de oameni încep să vadă America nu ca pe model democratic, ci ca pe o ţară care se bazează doar pe forţă brută”. În finalul textul, Vladimir Putin a atins fără menajamente un subiect foarte sensibil pentru americani, dar şi pentru întreaga comunitate internaţională, aşa-zisul excepţionalism american:

    „Am studiat foarte atent speech-ul lui Obama care a fost adresat naţiunii. Şi nu sunt de acord cu argumentele pe care le-a adus în favoarea excepţionalismului american, declarând că politica SUA este „ceea ce face America diferită. Este ceea ce ne face pe noi să fim excepţionali”. Este foarte periculos să încurajezi oamenii să se simtă excepţionali, indiferent de motivaţie. Există ţări mari şi mici, bogate şi sărace, ţări cu o lungă tradiţie democratică şi ţări care încă mai caută drumul spre democraţie. Politicele ţărilor sunt diferite. Suntem cu toţii diferiţi, dar atunci când cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a creat pe toţi egali”

    Presa şi comunitatea internaţională au reacţionat pozitiv însă o parte a clasei politice şi a presei americane a reacţionat cu o violenţă verbală deosebită. „Mi-a venit să vomit, citind editorialul lui Putin” a declarat senatorul democrat Robert Menendez. Se vede că o bună parte din politicienii, analiştii şi jurnaliştii americani consideră că este o crimă ca cineva să nu-i considere excepţionali prin definiţie pe cetăţenii Statelor Unite. Pe de altă parte, politicienii, jurnaliştii şi analiştii care nu suferă de excepţionalism patologic au avut interpretări pozitive ale situaţiei, recunoscând că preşedintele rus a reuşit să întoarcă situaţia din Siria în direcţia unei soluţii diplomatice. Expertul în relaţii internaţionale, fondatorul Eurasia Group, Ian Bremer a declarat: „Putin are astăzi cea mai buna zi din carieră”, iar editorialistul New York Times Steven Lee Myers consideră că „neaşteptat, Putin l-a eclipsat pe Obama în calitate de lider global care determină agenda crizei siriene”.

    Articolul preşedintelui rus este încă un pas spre evitarea unui „război al civilizaţiilor” care va deveni inevitabil dacă unii „excepţionali” vor ajunge la concluzia că au dreptul inerent şi posibilitatea de a-i ucide nestingherit pe cei care nu se conformează cu cerinţele venite de la Washington.

    Notă:
    Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului.
    Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

    Valentin Mândrăşescu

    Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_09_12/Articolul-lui-Putin-in-NYT-un-succes-diplomatic-Si-mediatic-4685/

  67. 71 Casa Nobel septembrie 12, 2013 la 10:02 pm

    Pai nu prin investitiile strainilor s-au ridicat o gramada de orase in Romania, precum Brasov sau Sibiu? Nu prin locurile de munca oferite de multinationale? Nu prin investitorii straini s-au construit o mare parte din proiectele rezidentiale din aceste zone?

  68. 72 Radu Humor septembrie 12, 2013 la 10:57 pm

    Mai câş, mai pâş-pâş, până la urmă neafirmata ( din start) intenţie de susţinere a proiectului Roşia Montana a prins contur 😉
    Noroc că va începe abia peste vreo doi ani şi până atunci cei care au primit mita vor dispărea din peisaj ( chiar, pe ăsta cine ni-l păstrează curat şi nepoluat !), iar cei care vor veni după ei, vor fi ( era să spun poliţiştii 😆 ) nu neaparat mai pricepuţi, ci poate mai buni români 🙄
    La fel cum românii, la rândul lor, vor deveni mai conştienţi de interesele lor naţionale, dar mai ales de forţa lor colectivă !
    Până la urmă,, cu ceva firfirici ce vor intra prin renegocieri la buget, şi cu ceva milioane intrate în conturile din străinătate a unora dintre cei care joacă la cacealma, până şi interesul naţional, proiectul va demara !
    Dar sunt sigur că de data asta cineva va plăti scump de tot :mrgreen:
    Cu mult peste preţul vânzării !
    De ţară ……

  69. 73 SLAVU IOAN septembrie 13, 2013 la 12:05 am

    Interesantă confirmare a păcălelii româneşti, pentru care nu plăteşte nimeni, dintre cei vinovaţi şi desigur cetăteanul furnică va fi în final, cel care „cumpără” ţepe:
    – 1996, RAC Deva încheie un protocol cu Vasile-Frank Timis (de origine român, interlop din zona Borşa)” reprezentant investitor” al firmei Gabriele Resources Ltd, pentru concesionarea unor halde de steril aurifer din zona perimetrală Roşia Montană, protocol total ascuns faţă de opinia publică. În această afacere fiind implicat şi Ioan Gaf Deac, politician în domeniul diplomaţiei româneşti ( ambasador);
    – 1997, ia fiinţă societatea mixtă Rosia Montană Gold Corporation, prin fuziunea RAC Deva cu Gabriele Resources Ltd, deşi specialişti ai ANRM (Agenţia Naţională a Resurselor Miniere) sesizează ministerul industriilor la acea vreme, de anumite ilegalităţi cu privire la această fuziune;
    -1999-2000 are loc o dilatare a perimetrului concesionat, de la 12 la 22 şi ulterior la 42,3 Km p., prin realizarea unui acord secret semnat se pare de ministrul industriilor la acea vreme Berceanu;
    – 2013 urmează o desecretizare a conţinutului acorcului, mai puţin anexele acestui acord, ce rămân în continuare sub protecţia secretizării şi tot în acest an are loc crearea unui proiect de lege special pentru Proiectul Roşia Montană, dat spre dezbatere parlamentului român.
    sursa http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm

    Şi atunci dacă tot vorbim de secret şi secretizare pe bani publici şi proiecte publice, în interes public, cum să nu dai dreptate spuselor preşedintelui USA – John F. Kennedy în ultimul său discurs nov.1963 la Dalas Texas, unde pe 22 nov.1963, este ucis mişeleşte, lîngă soţia lui, în propia maşină, prin împuşcare!
    “Doamnelor şi domnilor,
    Cuvântul “secret” în sine este incompatibil cu o societate liberă şi transparentă. Şi noi, ca naţiune…prin moştenire şi prin istorie, luptăm împotriva societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi faptelor secrete. Şi asta, pentru că ni se opune la scară mondială,… o conspiraţie monolitică şi nemiloasă… care se bazează, cu prioritate, pe mijloace suversive, pentru a-şi extinde sfera de influenţă, pe infiltrare în locul invaziei, pe subversiune în locul alegerilor libere…pe intimidare în locul voinţei libere.
    Este un sistem care a reunit vaste resurse materiale şi umane… în construirea unei maşini foarte eficiente şi strâns sudate…ce combină acţiuni militare, diplomatice, informaţionale, economice, ştiinţifice şi politice. Activităţile ei pregătitoare sunt ascunse, nu publicate. Greşelile ei sunt îngropate, nu afişate ca ştire de primă pagină. Dizidenţii ei sunt reduşi la tăcere, nu preţuiţi. Nici o cheltuială nu este contestată, nici un secret nu este desvăluit. Din acest motiv, legiuitorul atenian Solon… a decretat că săvârşeşte o crimă…orice cetăţean care se retrage din controversă.
    Vă cer ajutorul în dotoria uriaşă pe care o am… de a informa şi alerta poporul american, cu credinţa că, datorită ajutorului vostru, omul va fi ceea ce s-a născut să fie: liber şi independent.”
    sursa http://www.youtube.com/watch?v=SmcY5rpimfk

  70. 74 blogideologic septembrie 13, 2013 la 4:01 am

    A murit Ray Dolby, fondatorul Laboratoarelor Dolby şi inventatorul “sistemului Dolby” în audio http://www.nytimes.com/aponline/2013/09/12/us/ap-us-obit-ray-dolby.html?hp&_r=0

  71. 75 blogideologic septembrie 13, 2013 la 4:09 am

    Firma Twitter se pregăteşte de I.P.O. (operaţiunea de intrare pe bursă) http://dealbook.nytimes.com/2013/09/12/twitter-confidentially-submits-plans-for-i-p-o/?hpw

  72. 76 blogideologic septembrie 13, 2013 la 5:34 am

    Apreciez tăria nervilor premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova în faţa dezastrului pentru România care este anunţat deschis de către firma RMGC. Primul ministru al României şi ministrul Marilor Proiecte (un exemplu complet de „bullsit job” în sens antropologic) nu comentează nimic, dar absolut nimic!, la faptul că patru versanţi montani din Apuseni vor fi literalmente aruncaţi în aer. Or, acest tip de exploatare minieră extrem de brutală faţă de mediu şi faţă de oamenii din zonă începe să fie contestat chiar şi în USA, vezi http://www.lemonde.fr/depeches/2010/06/09/usa-la-decapitation-des-montagnes-sur-la-sellette_3208_38_42678317.html . Un recent studiu EPA (agenţia pentru protecţia mediului din USA) arată că un asemenea tip de exploatare minieră, cu decapitarea vîrfurilor montane şi aruncarea versanţilor în aer, nu este doar “genocid ecologic” iremediabil, –nu mai este posibilă reînverzirea zonei despre care vorbeşte mult prea optimist ministrul mediului de la noi–, ci distruge întreaga ţesătură economică tradiţională de acolo. “Munţii noştri aur poartă”, şi să poarte în continuare nealteraţi, pentru că ei dau forţa leului românesc.

  73. 77 blogideologic septembrie 13, 2013 la 6:16 am

    Deci Vintilă I. C. Brătianu, în discursul „Prin noi înşine” publicat de „Voinţa Naţională” din 3/16 mai 1905, evidenţia capacitatea extraordinară a paşoptiştilor de a construi proiecte raţionale şi viabile. Proiecte bine adaptate nevoilor poporului român. Sursa acestei capacităţi raţionale se află în asimilarea paradigmei thermidoriene (adică Ideologia primară a lui Destutt de Tracy şi a grupului său de intelectuali). Am mai spus aici, a fost singurul acquis în care este foarte bine că ne-am plasat printr-un sincronism cultural internaţionalist. Pentru că acel acquis a fost incorporat ca doctrină şi de către jeffersonianismul American, şi de ceea ce se poate chema dekabrismul intellighenţiei ruseşti luminate (aproape incredibil, dar există şi aşa ceva!). Recent, istoricul Emilia Corbu comenta pe blogul său, vorbind despre conceptul “Ungaria Mare” : +Graniţele statelor se stabilesc întotdeauna în condiţii de război sau mai precis la finalul unui război.
Şi cine va duce acest război? Istoria îi arată ca perdanţii secolului XX. Au pierdut ambele războaie mondiale. Mai precis, au fost învinşi de două ori, adică bătuţi măr. Hai, să zicem că nu şi-au dat seama de importanţa primului război mondial, că sorţii le-au fost potrivnici, că în timpul războiului s-a schimbat paradigma ideii de stat şi a învins ideea statelor naţionale. Şi, aşa, au pierdut! Dar la al doilea război mondial nu mai au nici o scuză. Douăzeci de ani au scrâşnit din dinţi. Douăzeci de ani s-au pregătit. Şi când a venit războiul tot în tabăra învinşilor au ajuns. A doua oară.+ Explicaţia, cum spunea şi regretatul istoric Dan Amedeo Lăzărescu, este aceea că ungurii n-au adoptat metodologia de nation-building în secolele XIX şi XX, ci s-au bazat exclusiv pe fenomene politice de tip Ausgleich (de la 1867) sau Diktat din exterior. Or, metodologia standard de nation-building se află tocmai în acel acquis oferit nouă de paradigma thermidoriană (Ideologia primară). La “masa învingătorilor” din cele două războaie mondiale se aflau Rusia şi America, naţiuni care incorporaseră şi ele acel acquis cultural şi ideologic. Mi se pare o necesitate absolută să nu renunţăm la acel sincronism cultural internaţionalist pe baza căruia ne-am putut construi o Istorie în epistema modernă, după ce noi, românii, fuserăm aproape obliteraţi din Istorie în veacul fanariot.

  74. 78 oscar wilde septembrie 13, 2013 la 6:51 am

    Sunt necesare investutiile straine, desi am creat o industrie, cu produsele careia ne-am platit datoriile.Acum avem datorii si nu am construit nimic. Liberalii interbelici au dat o lege a minelor in favoarea noastra, pe care au schimbat-o taranistii in favoarea investitorilor straini. S-a scris aici de doctrina liberala „prin noi insine” opusa celei taraniste „cu portile deschise”, aplicata. dupa 1989. Au fost cumparate de straini fabrici care scoteau produse de calitate, care au fost inchise la scurt timp, pentru ca trebuia ca produsele straine sa intre pe piata romaneasca. Poate cineva sa nege calitatea beri Margineni sau a stofelor de Buhusi?
    Cat despre expolatarea aurului de la Rosia Montana, eu nu inteleg de ce ne incapatinam sa extragem totul, acum si prin metoda cu cianuri. Am citit iun interviu acordat de inginerul chimist, cercetator si conferentiar universitar,Jack Goldstein,din Baia Mare, care ne relateaza faptul ca
    dumnealui si colaboratorii sai au obtinut brevet national si international in
    anul 2012 pentru tehnologia de extragere a metalelor pretioase si nu numai, prin folosirea tiosulfatului de sodiu. De ce nu se vorbeste despre
    aceasta tehnologie? Deci exista alta tehnologie care nu prezinta risc de mediu,
    pentru VSILE, pentru respectarea adevarului istoric,
    1. Principatele Romane nu au fost niciodata provincii otomane, exceptand cateva teritorii ( Timis si Caransebes pasalac, Dobrogea sangeac si cateva cetati raiale) Au fost in raport de vasalitate si eraua in zona ” teritoriilor pacii”.
    2. Turcii nu pretind astazi aceste teritorii,
    Earnest

  75. 79 vsile septembrie 13, 2013 la 7:02 am

    Marian,

    Nu incercati sa aruncati pisica neagra in curtea vecinului necunoscut , stiti ft.bine despre ce este vorba!

  76. 80 blogideologic septembrie 13, 2013 la 7:02 am

    Exemplul francez arată că este necesară intervenţia ideologică a statului în proiectarea strategiei industriale http://ecobusiness.blog.lemonde.fr/2013/09/12/letat-stratege-industriel-quelles-chances-de-succes/

  77. 81 vsile septembrie 13, 2013 la 7:09 am

    Nastase, Halarescu,

    Peoiectul si nu investitia Rosia Montana se va realiza , USLeul are doar si el nevoie de sustinere financiara, in ambele sensuri, la bugetul statului si pe la bugetele personale, Traian va avea oricum si el partea lui,soferii daca vor fi feciorii batranilor din zona, SI NU ALTII , vor cistiga si ei…citiva lei , dupa terminarea proiectului actuala zona verde va deveni un crater lunar , veStigiile neamului Vor ajunge pulberi aurifere prin Turcia probabil , sau cine stie unde dar ce doream sa spun este cu totul altceva si o spun responsabil nu pentru Nastase & Co.ci pentru copii si nepotii mei si ai dumneavoastra toti.
    ROSIA MONTATA NU ESTE O INVESTITIE SI UN JAF !

  78. 82 ZeV septembrie 13, 2013 la 7:24 am

    Este extrem de amuzant, dar si amar, sa constati ca o multime de oameni isi da cu parerea despre Rosia Montana, dar, ma intreb, cati dintre acesti oameni au luat la picior aceasta zona traditional miniera de mai bine de 2000 de ani ?
    Brusc, oengisti ,,dezintersati” si-au amintit cat de mare este valoare istorica si arheologica a acelor muntisori…raportandu-se, strict, doar la vechimea unor galerii primitive sapate generatie dupa generatie in cautarea aurului. (Z)
    Mi-as dori ca toti acestia sa mearga la fata locului si sa constate cate este ACUM acum de poluata si devastata acea zona.
    Culmea, unii vorbesc despre valoare turistica (sic!). Ei cred ca daca te apuci sa construiesti o pensiune pe…luna, vor navalii cohort de turisti cu masti de oxygen la purtator. (Z)
    Mare e gradina Ta..dar aceasta in nu pare a fi amplasata la Rosia Montana. 😉
    Statul roman, nu numai ca ar ramane cu un cartof extrem de costisitor pentru a-l face comestibil pentru oamenii locului, dar ar trebui sa gaseasca munti de bani pentru a ecologiza zona.
    Dar, pe cine mai intereseaza sa gandeasca rational si pragmatic in aceasta tara ?
    Concluzie: In Romania inca nu a venit criza. Dar daca tot o invocam, prin comportamentul nostru autist, refractar la argumente, se va indura, pana la urma, de noi.

  79. 83 Doru Coarna septembrie 13, 2013 la 9:47 am

    @ blogi,

    million, billion, trillion… 10trilioane = 10,000,000,000,000 euro… nu-i cam mult? Eu zic ca atat valoreaza cam intreaga Europa, cu tot cu Rosia Montana…

    Parerea mea e ca pe RM se bat ungurii si evreii, recte Soros vs. Steinmetz, si nu ca ar fi rau asta, dar decidentii nostri sunt care cu unul, care cu altul, care cu ambii, nici unul dintre ei nefiind patriot roman adevarat, caci daca ar fi fost nici nu s-ar fi pus problema vanzarii bogatiilor naturale in maniera asta, adica pe nimic, cu japca, lobby si santaj cu despagubiri, impotriva Constitutiei, deci ilegal, si cu mari carente la capitolele cultura si mediu!

    Bineinteles, unul vrea banii acum iar calalalt ii vrea mai tarziu, ca rasplata in urma dizlocarii Transilvaniei, pt care naimeste de ani buni pe toti guralivii astia din media, afaceri, societatea civila si politic.

    Ai nostri insa, ca brazii, cu mucii pe piept si cu averile in cutii de valori, nu stiu deci cum sa continue, ca arvuna au luat din ambele directii… Unii se grabesc si vor acum, adica Steinmetz, iar altii, mai grosi la punga si mai parsivi, asteapta regionalizarea, autonomia, practica Cataluniei, etc, ca totul sa le vina natural si firesc si sa fie treaba bine facuta pana la capat, deci chiar fara acei 6%!

    Asta-i parerea mea si eu cel putin, alta cheie in care sa judec si care sa ne explice toate razgandelile astora, nu gasesc.

    Daca n-ar fi vorba de aur, as crede ca-i vorba de muste si de r–t…

  80. 84 M.Voicu septembrie 13, 2013 la 10:51 am

    Despre MAIDANEZI
    @ZeV septembrie 12, 2013 la 3:44pm, după ce-l felicită ”pe domnul Sova pentru curaj” (???), scrie ” una-i una, decizia responsabila (chiar daca dureroasa) pentru tara – ca și cum Țara ar fi fost supusă vreunui ultimatum
    S-a spus, CARE E BENEFICIUL ESTIMAT AL OPERAȚIUNII ? – nu cât vor fi impozitele colectate, că asta scrie în Codul fiscal și le plătesc toți aceia care practică vreo activitate economică – chiar dacă nu primesc zăcăminte 👿
    @Ghita Bizonu’, septembrie 12, 2013 la 5:09pm ne redă: ”Ponta: Licența de exploatare de la Roșia Montană rămâne secretă.” – însă și la GAZILI DĂ ȘIST ni s-a spus că s-a dat Licență de exploRARE și că se va analiza situația concretă când va fi cerută vre-o Licență de exploATARE; nu va putea fi și aceea ”DUREROASĂ” ? Dece trebuie să aflăm după… ȘI NICI ATUNCI ?
    Și dacă tot aflăm de MĂSCĂRI făcute de persoane peste puterea lor de autoritate – HĂĂĂT DEMULT – cum au funcționat și cum funcționează instrumentele juridice împotriva abuzurilor – căci Constituția dispune imperativ în Art.2 alin.(2): «Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.»; (după Lege, nici chiar un sinistrat nu își poate reface casa calamitată, decât după obținerea unei autorizații).
    Am postat la acest fir, septembrie 12, 2013 la 12:26pm: Apăru GOGORIȚA cu ”despăgubirili”. Constituţia defineşte în Art.136 alin.4: «Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi… concesionate ori închiriate…». Oportunitatea trebuia să conțină apriori toate datele – ca proiect.
    cu ce AVIZE ?, cu ce APROBARE și LEGE ORGANICĂ S-AU SEMNAT pretinsele ”contracte de concesiune” ❓ Constituția dispune la Art.69 referitor la exercitarea mandatului deputaţilor şi senatorilor, la alin.(2): «Orice mandat imperativ este nul.». CINE A SEMNAT ANGAJAMENTE AIUREA ? – care sunt oricum ilicite 💡

  81. 85 Draghi Puterity septembrie 13, 2013 la 12:15 pm

    @papasaha

    Subscriu, cu o completare – avem nevoie de IMM-uri straine care sa investeasca in Romania, nu de corporatii multinationale. Corporatiile sunt, aproape prin definitie as spune, mana in mana cu banditii internationali de care amintesti.

    Teoria domnului Nastase conform careia in umbra unei mari corporatii cresc multe firme locale nu mi se pare convingatoare pentru ca corporatiile vor incerca mereu sa exploateze (in sensul urat al cuvantului) la maxim firmele care depind de ele. Cunosc personal multe „fabrici de piese pentru industria de automobile” din Germania (Opel (adica General Motors) e exemplul tipic) care au fost distruse tocmai pentru ca managementul concernelor i-au „optimizat” pana la moarte. Vorbiti o data cu un muncitor de la o astfel de fabrica, domnule Nastase (de data aceasta din Romania, din Arad de exemplu), si intrebati de curiozitate cat timp are voie sa fie la WC pe schimb, si in general cam cum se lucreaza acolo.

    Nici viatza ca angajat la o corporatie nu e deloc roza. Am mai mentionat aici, cred, exemplul lui Daimler (fosta Daimler-Benz, aia cu Mercedesu’) care platea muncitorii la banda mai putin decat minimiul necesar traiului. Asta in Germania, unde inca mai exista o economie de piatza sociala. Ce fac in alte parti, las ca exercitiu de imaginatie cititorilor…

  82. 86 M.Voicu septembrie 13, 2013 la 2:37 pm

    • FILOZOFIA ISTORIEI
    Alt mod de falimentare a acționariatului de stat, românesc ?
    În 12 Septembrie 2013 RL a publicat articolul : Cum pregăteşte un mogul asiatic exploatarea aurului cu cianuri în Baia Mare. Activele fostei companii Aurul, falimentată după dezastrul ecologic din anul 2000, au trecut din posesia… Accidentul ecologic s-a soldat cu o mortalitate piscicolă impresionantă, cauzată mai ales de reactivii turnaţi în râuri pentru a neutraliza reziduurile de cianură şi de metale grele”
    – deci ”neutralizarea” ar fi fost ca RĂTĂCIREA DE APOI !

  83. 87 Cris septembrie 13, 2013 la 3:10 pm

    Și eu sunt pentru investiții străine.
    În toate țările în care am fost am văzut sediile unor companii străine sau multinaționale. În condițiile globalizării, nu te poți opune.
    Apoi, capitalul românesc e slab. El acționează în afaceri mici, dar în activități mari și costisitoare nu face față decât capitalul străin.
    În privința extragerii și exploatării zăcămintelor, bogățiilor naturale, e falsă ideea că „le dăm străinilor”. Ele sunt concesionate pe perioade determinate.
    Statul sau firmele românești oricum nu au bani pentru exploatarea lor, așa că e mai bine să le concesioneze temporar și să încaseze măcar taxe și redevențe.
    Mega-firma străină investește, e obligată să protejeze mediul și creează locuri de muncă.
    În ceea ce privește Roșia Montană, eu sunt de părere că ar trebui încheiat contractul cu firma canadiană. Există avizul Ministerului Mediului, al Ministerului Culturii, exploatarea cu cianuri se folosește pe scară largă în lume, firma s-a angajat să polueze cât se poate de puțin, altfel plătește cu vârf și-ndesat, s-a angajat să depolueze cele două iazuri otrăvite, să investească în prezervarea galeriilor romane, oamenii din zonă au nevoie de locuri de muncă…
    Izmenelile din Piața Universității nu mă impresionează. Toți violoniștii ăia de bulevard folosesc calculatoare, tablete și smartfoane aruncabile la doi ani și fabricate cu materiale poluante, iar motoarele de căutare pe internet consumă o groază de energie electrică produsă prin energie poluantă.
    Progres fără un minimum de poluare și fără secătuirea resurselor convenționale nu există.
    Să trăiască precum se trăia la 1700! să vedem! pot?

  84. 88 George Hălărescu septembrie 13, 2013 la 4:07 pm

    Către „ Vasile”,
    D-le Vasile, tocmai acum am citit un articol în „Adevărul” despre ipoteza conflictului între cei mari de pe piața globală. Poate prezentarea lor este mai sugestivă http://adevarul.ro/news/eveniment/ciocnirea-titanilor-ajuns-rosia-montana-campul-lupta-george-soros-mai-bogat-israelian-1_5231d79cc7b855ff56764d41/index.html

    PS: Actuala zonă nu este un rai după cum probabil se imaginează, ci este o zonă care poluează.

  85. 89 Marian Nicolae septembrie 13, 2013 la 4:22 pm

    Reader Reactions to Putin’s Letter

    In response to an Op-Ed by Russian President Vladimir V. Putin, published by The New York Times on Wednesday, Sept. 11, readers responded to multiple aspects of his argument: that a former head of the KGB seemed to snatch the mantle of peace while supporting Bashar al-Assad’s beleaguered Syrian government; that President Obama may have been outmaneuvered on the global stage; and at what they saw as Mr. Putin’s gall for championing dialogue on this issue while suppressing dissent in his own country.

    http://www.nytimes.com/interactive/2013/09/12/opinion/reader-perspectives-on-putins-letter.html?src=un&feedurl=http%3A%2F%2Fjson8.nytimes.com%2Fpages%2Fopinion%2Findex.jsonp

  86. 90 blogideologic septembrie 13, 2013 la 5:10 pm

    Chestiunea aquiferelor curate / Chestiunea cea mai acută pentru oamenii politici care gândesc cu strategii pe termen lung pentru ţara lor este chestiunea aquiferelor. Văd la adresa URL http://www.guardian.co.uk/world/2009/may/18/barack-obama-netanyahu-israel-palestine-peacetalks articolul “Israel wants peace talks, Binyamin Netanyahu tells Barack Obama” . Şi nu s-ar putea spune că oamenii politici din Israel nu gândesc pe termen lung pentru ţara lor. Deci Israelul vrea negocieri de pace cu palestinienii. Dar au avut negocierile încărcate de succes de la Annapolis ! Şi să vedem ce câştig vital a obţinut Israelul în urma negocierilor de pace de la Annapolis. Controlul total asupra unui număr de trei dintre cele patru aquifere mari care alimentează banda Gaza, şi controlul parţial asupra celui de al patrulea aquifer. De fapt, chiar cu mult înaintea negocierilor de pace de la Annapolis, israelienii montaseră pompe de adâncime la frontiera cu Gaza, şi extrăgeau fără întrerupere (exceptând vreun incident tehnic temporar) apa din aquifere, şi asta fără vreun tratat semnat. Dar la Annapolis, palestinienii au fost convinşi să semneze pentru a li se lua apa în mod legal, în vreme ce Israelul nu a cedat absolut nimic. Negocierile de pace de acum pentru care insistă domnul Binyamin Netanyahu nu reiau de fapt “procesul de la Annapolis”, ci vor merge, dacă preşedintele Barack Obama va accepta, pe linia procesului roadmap iniţiat de fostul preşedinte American George W. Bush în cadrul proiectului de edificare a Marelui Orient Mijlociu pentru care s-a iniţiat şi războiul din Irak. Nu ştiu dacă este cineva aici, pe blogul Adrian Năstase, care a observat atunci, şi mai ţine minte, proiectul drapelului pentru “noul Irak democratic”. Ei bine, acel “nou drapel” în machetă pentru Irak era foarte asemănător cu drapelul statului Israel. În sensul că apăreau pe drapelul “noului Irak democratic” două dungi albastre pe fond alb, la fel ca pe drapelul statului Israel modern. A fost mereu un secret, cred că aproape pentru toată lumea, ce semnificaţie li se atribuie celor două dungi albastre de pe drapelul statului Israel modern. Ei bine, drapelul “noului Irak democratic”, aşa s-a explicat atunci, seamănă cu drapelele altor state democratice din zonă. Deci dungile albastre pe fond alb care apăreau pe macheta steagului pentru “noul Irak democratic” aveau aceeaşi semnificaţie ca şi dungile albastre pe fond alb aflate pe baniera Israelui modern. Iar în cazul steagului pentru “noul Irak democratic” chiar se explica foarte limpede semnificaţia celor două dungi albastre : rîurile Tigru şi Eufrat ! Deci rîurile Tigru şi Eufrat sunt şi pentru Israel ! Aşa se explică de ce proprietari israelieni deţin, direct sau prin interpuşi, drepturi de proprietate asupra versanţilor din Turcia care alimentează cu apă cursul superior al rîului Eufrat. Iată deci un exemplu de gândire strategică pe termen lung. Bineînţeles, actualul preşedinte american Barack Obama are experţi foarte buni. Dar mai există şi un lobby pro-Israel foarte puternic în USA. Sînt curios dacă acest lobby pro-Israel va reuşi să obţină de la preşedintele Barack Obama reluarea procesului roadmap iniţiat de fostul preşedinte George W. Bush. Nu continui dezvoltarea acestei analize pentru că risc să intru pe zona care poate că nu mai este “politiceşte corectă”. Mă limitez să spun că prin aceste noi negocieri de pace pe linia roadmap, Israelul urmăreşte să obţină, printr-o serie de semnături, dreptul de folosinţă pentru apa rîului Eufrat. Dacă pentru USA şi UE importante sunt oleoductele, pentru Israel prioritate are un apeduct, cu o securitate garantată internaţional, care să transporte apă de la Eufrat în Israel. De ce am făcut această introducere foarte lungă ? Pentru ca un om politic român să înţeleagă ce importanţă strategică au aquiferele interne pentru România. „Munţii noştri aur poartă”, a scris un poet naţional. Dar „Munţii noştri” au şi versanţi pe care strâng, de la ploi, apa de alimentare pentru aquifere! Proiectul RMGC de exploatare a aurului de la Roşia Montană ameninţă foarte grav puritatea aquiferelor care sunt alimentate de ploile captate de Carpaţii Apuseni. Iar ei sunt cei mai eficienţi în această privinţă, întrucât, prin poziţionarea geografică, prind curenţii de aer oceanic, încărcaţi cu umiditate, care vin dinspre litoralul european atlantic. Aurul de la Roşia Montană nu are avantajul vreunei calităţi premium faţă de aurul extras din alte exploatări din lume. Deocamdată activiştii de mediu, benevoli, spontani, entuziaşti, duc această luptă împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană. Dintre autorităţile morale au fost sprijiniţi, atunci când trăia, de Mitropolitul ortodox român Bartolomeu Anania. Ar fi bine venit, şi ar avea efect!, sprijinul unui om politic. Pentru că este o luptă politică ! Exploatarea aurului de la Roşia Montană va polua un număr de mari aquifere care alimentează cu apă Transilvania şi Crişana, un mare număr de oraşe, milioane de locuitori! Firmele canadiene care exploatează aur prin lume au o lungă tradiţie de lipsă de fair play în domeniu. Se spune : „Poluatorul plăteşte!” Bine, firmele canadiene nu spun că nu respectă principiul. Numai că ele vin, exploatează, poluează şi pleacă. Şi nu plătesc absolut nimic pentru poluarea produsă. De ce ? În primul rând pentru că există un lung lanţ de interpuşi investiţionali care fac să fie foarte dificilă identificarea proprietarului care trebuie determinat să plătească. Iar dacă, prin vreo minune!, este identificată acea firmă anonimă care trebuie determinată să plătească, ea poate cere procedura de falimentare, care o scuteşte de la orice plată!

  87. 91 blogideologic septembrie 13, 2013 la 5:28 pm

    Neagu Djuvara: “Românul de azi nu mai stie ce a fost acum 200 de ani” http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/neagu-djuvara-romanul-de-azi-nu-mai-stie-ce-a-fost-acum-200-de-ani-312421.html Epoca fanariotă. Când bietul român nu avea nici un fel de drepturi. Ce minciuni –prin omisiune şi comisiune – despre Istoria noastră pot să debiteze Neagu Djuvara şi Gabriel Liiceanu !

  88. 93 Radu Humor septembrie 13, 2013 la 9:37 pm

    Doru Coarna :
    „Parerea mea e ca pe RM se bat ungurii si evreii, recte Soros vs. Steinmetz”
    😆 😛
    Vrei, nu vrei, amândoi sunt evrei 😉

  89. 94 blogideologic septembrie 13, 2013 la 10:21 pm

    Dan Șova este un avocat de afaceri acuzat că ajută corporaţiile străine ca Bechtel Co. şi Roșia Montană Gold Corporation în dispute împotriva Statului Român. Iar mama sa, Ana Diculescu-Şova lucrează pentru Roșia Montană Gold Corporation.

  90. 95 blogideologic septembrie 13, 2013 la 11:13 pm

    Al Gore despre Cartarea Viitorului. Este vorba despre cea mai recentă carte ideologică a sa, intitulată „The Future”. Domnul Tim Berners-Lee, inventatorul sistemului asociativ w.w.w., ne sfătuieşte : „If you are concerned about the massive changes the world is just heading into, then you should read this book.” O poziţie încă mai accentuată, în această privinţă, ne caracterizează pe noi. Deoarece Al Gore este un ideolog democrat care merge pe linia lui Thomas Jefferson. Şi certamente cartea aceasta se încadrează într-un curent de idei care continuă paradigma thermidoriană. Cartarea Viitorului este de fapt mult mai mult decât un text despre Viitor. Este un text despre construirea unui Viitor non-distopic. Cartea lui Al Gore este împărţită în şase capitole. Fiecare dintre ele se referă la o pârghie pentru acest Viitor non-distopic. Conţinutul cărţii ar trebui discutat de marile televiziuni. Nu se întâmplă aşa ceva. Deşi marile televiziuni prezintă „chestiunea muncii”. Al Gore se referă şi el în carte la chestiunea muncii. Arătând transformările majore care se produc „în câmpul muncii” la această frontieră de epocă. Spre deosebire de televiziuni, după ce ai realizat care sunt ideile centrale din cartea lui Al Gore, conchizi că protestul minerilor închişi ostentativ în subteran la Roşia Montană este repetarea lozincii : „Noi muncim, nu gândim!” Dar aceasta nu este o atitudine pro-România. Este o manipulare grosolană care conduce România direct în Distopia. Sfătuiesc redactorii de la Antena 3 în mod deosebit să citească lucrarea lui Al Gore dacă le pasă realmente de România ca un „destin împreună” spre un Viitor non-distopic.

  91. 96 grigore septembrie 14, 2013 la 8:19 am

    am citit postarile lui Sadicu si sunt foarte interesante. cunosc si eu destui oameni care au fost dati la oparte de camarila lui geonel si ponta ssi s-au saturat de politica. Va astept sa reveniti in viata politica cit mai repede. in rest numai de bine

  92. 97 nastase septembrie 14, 2013 la 8:20 am

    blogideologic,

    informatia nu este corecta.

  93. 98 blogideologic septembrie 14, 2013 la 8:28 am

    Un acquis / În iarna 1785-86, filosoful moral utilitarian englez Jeremy Bentham traversa Valahia şi Moldova.Ţări ai căror autohtoni tăceau, în grai pierdut, sub oprimarea fanariotă. Jeremy Bentham era totuşi gata de conversaţie cu locuitorii autohtoni. Nu găseşte vreunul capabil de a purta un dialog. Iar culturnicii GDS neagă că ar fi existat oprimarea fanariotă ! În Bucureşti („oraş cu multe turnuri înclinate, Pisa are doar unul şi este celebru”, remarca filosoful moral), Jeremy Bentham găsea un grec capabil să discute despre filosofia lui Helvétius. Despre autohtonii din Valahia şi Moldova, Jeremy Bentham va scrie că aceştia erau nişte „legume” („vegetables”). Dar la începutul secolului XIX, pruncii români quintesenţiali,vorbesc despre Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru, îl citeau pe filosoful şi economistul Destutt de Tracy, discutau ideile sale chiar înainte de Revoluţia naţională de la 1821 condusă de Tudor. La Revoluţie, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu. La noi, liberarea din jugul comunist seamănă foarte mult vechii liberări din jugul fanariot. Există o congruenţă între timpuri? În prima jumătate a secolului XIX, incorporarea ideologiei primare a lui Destutt de Tracy, ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc, a permis locuitorilor autohtoni să depăşească stadiul de „legume” în discursul lor.

  94. 99 Fault septembrie 14, 2013 la 8:46 am

    http://romanian.ruvr.ru/2013_09_04/RoSia-Montana-Romania-este-mai-corupta-decat-Congo-4545/

    CE ŞTIU ALŢII DESPRE CE NU ŞTIM NOI

    Decizia de a SE da curs exploatării de la Roşia Montana este un prilej perfect pentru a vorbi despre corupţie şi despre insolenţa cu care aleşii poporului vând „bijuteriile de familie” ale României. Statutul de ţară-membră a UE este principala sursă de mândrie a politicienilor români, dar cifrele arată că în ciuda apartenenţei la UE, companiile străine pot scoate mai mulţi bani din România decât ar scoate din ţările africane.
    În cadrul acestei analize nu vor fi luate în calcul aspectele ecologice care merită un studiu aparte. Această analiză se referă numai la bani, mai concret la sumele de bani pe care statul şi, implicit, cetăţeanul nu le vor încasa din exploatarea minieră de la Roşia Montana.
    Guvernul Ponta susţine că a reuşit o performanţă mirifică atunci când a ajuns la o redevenţă de 6%, iar Daniel Chiţoiu a declarat în repetate rânduri că această redevenţă este bună în comparaţie cu redevenţele din alte ţări. Guvernul Ponta minte. Jurnaliştii şi formatorii de opinie cumpăraţi de RMGC mint şi ei.
    În „Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană” la art 2. „Beneficiile statului român”, se specifică faptul că bugetul de stat va încasa aproximativ 2,3 miliarde de dolari. Modul în care guvernul român a ajuns la această cifră va rămâne, probabil, pe veci o enigmă învăluită în mister, dar vom lua această cifră drept referinţă şi bază de comparaţie.
    Pentru a înţelege cum se compară suma pe care statul român crede că o va încasa de la RMGC, vom face câteva calcule proprii, utilizând numai şi numai datele din documentele oficiale ale RMGC şi Gabriel Resources. Din prezentarea pentru investitori făcută de Gabriel Resources în februarie 2013, rezultă că se intenţionează extracţia a 14,6 milioane de uncii de aur. Pentru calculele noastre, vom utiliza un cost de extracţie de 335 dolari pe uncie, preluat din aceeaşi prezentare. La preţul curent al aurului, adică aproximativ 1400 dolari pe uncie, valoarea depozitului de aur de la Roşia Montana valorează aproximativ 20,44 miliarde de dolari, iar profitul pe care Roşia Montana Gold Corporation îl va obţine din exploatarea doar a aurului va fi de aproximativ 15,55 miliarde de dolari. Pentru simplitate, în acest calcul nu includem argintul şi metalele rare care ar putea fi chiar mai valoroase decât resursele de aur.
    Acum avem două baze de impozitare: 20,44 miliarde de dolari pentru redevenţe şi 15,55 miliarde de dolari pentru impozitul pe profit, deci putem compara situaţia din România cu situaţia din alte ţări. Spre deosebire de alte ţări, în România nu s-a făcut o licitaţie deschisă şi transparentă în vederea alocării dreptului de exploatare de la Roşia Montana. Chiar şi în Africa, statele organizează licitaţii şi companiile miniere plătesc preţuri competitive pentru licenţele de exploatare pe lângă redevenţe şi taxe. Mai mult, în comparaţie cu ţările din Africa şi Asia, România are cel mai lax regim de impozitare a companiilor miniere străine.
    Să vedem cât ar fi obţinut Republica Congo din exploatarea de la Roşia Montana. În Republica Congo, redevenţa este de 5% însă impozitul pe profitul companiilor miniere este de 30% la care se adaugă preţul de licitaţie al licenţei de exploatare. Pentru a bloca trucurile companiilor multinaţionale care obişnuiesc să-şi micşoreze profitul impozabil prin contracte de prestări servicii, prin credite de la bănci străine sau vânzarea metalului la preţ redus, codul fiscal al Republicii Congo prevede taxarea punitivă a contractelor cu beneficiari externi, rata fiind de 20%. Prevederi asemănătoare există în legislaţia ţărilor din Asia şi Africa, dar lipsesc în România. Dacă în cazul Roşia Montana s-ar fi aplicat regimul fiscal din Republica Congo, statul ar fi încasat 5,68 miliarde de dolari, adică cu 3,38 miliarde de dolari mai mult. Din perspectiva impozitării companiilor miniere străine, statul congolez este de 2,47 ori mai performant, decât statul român.
    Republica Congo nu este o excepţie de la regulă. De fapt, există state africane cu impozite şi redevenţe mai mari. Dacă Roşia Montana era în Ghana, statul ghanez ar fi obţinut din taxe şi redevenţe 6,46 miliarde de dolari, adică de 2,81 ori mai mult decât statul român. În Ghana, impozitul pe profitul companiilor miniere este de 35%, iar redevenţele sunt de 5%.
    Până la începutul secolului XXI, statele africane acordau licenţe de exploatare numai prin negociere directă, iar ratele de taxare şi redevenţele se stabileau individual. În contractele încheiate în acea perioadă se stabilea imposibilitatea schimbării regimului fiscal. După decenii de sărăcie şi corupţie, chiar şi cele mai înapoiate state africane au renunţat la această practică şi caută acum metode de a anula contractele vechi. Din această perspectivă se poate spune că „România europeană” a secolului XXI este tratată ca un stat african din anii ’60 ai secolului trecut.
    Nici în Asia nu există un regim la fel de prietenos cu colonizatorii economici ca cel din România. Ţara cu cele mai prietenoase taxe miniere este Indonezia, dar chiar şi acolo RMGC ar fi plătit 4,65 miliarde de dolari (25% impozit pe profit, 3,75% redevenţă), adică de 2 ori mai mult decât în România, iar la aceste taxe s-ar fi adăugat costul de licitaţie al licenţei şi taxele de proprietate. Ar mai fi o mică problemă: regimul de impozitare este atât de prietenos, deoarece legea prevede obligaţia investitorilor străini de a vinde statului indonezian sau unui investitor indonezian 51% din acţiunile companiei care face exploatarea după ce trec zece ani de la acordarea licenţei. Preţurile unor asemenea vânzări sunt întotdeauna derizorii.
    În Filipine, RMGC ar fi plătit 7,07 miliarde de dolari (35% taxă pe profit, 8% redevenţă), adică 300% faţă de cât plăteşte în România. Dacă Victor Ponta şi-a angajat o bonă filipineză, poate angajează la guvern şi un ministru filipinez? Dacă guvernul USL nu ştie să negocieze şi nu ştie să scrie legislaţie fiscală, poate un filipinez se descurcă? Dacă un jurnalist poate face rost de Ghidul Global al Taxelor şi Impozitelor editat de PricewaterhouseCoopers şi de documentele oficiale ale Gabriel Resources pentru a face un calcul comparativ, atunci de ce nu o poate face premierul Ponta sau ministrul Chiţoiu?
    În Indonezia şi Filipine, companiile miniere sunt supuse unui regim special de impozitare care se deosebeşte de cel practicat în alte sectoare ale economiei. Este o practică normală, corectă şi perfect justificată din punct de vedere logic şi economic. De ce nu se poate şi în România?
    Într-un final, se poate face o comparaţie cu suma pe care RMGC ar fi plătit-o în Quebec. Dacă luăm în calcul impozitul federal pe profit (15%), la care se adaugă impozitul regional pe profit (10%) şi impozitul regional pe activităţi miniere (16%), RMGC ar fi plătit statului 6,37 miliarde de dolari, adică cu 4,07 miliarde de dolari mai mult decât în România. Acum devine clar de ce compania Gabriel Resoruces este listată la bursa din Toronto, dar preferă să exploateze aur în România. Politicienii din România sunt mult mai maleabili decât funcţionarii fiscului canadian, nu-i aşa?
    În concluzie: guvernul Ponta a negociat condiţii financiare care prejudiciază statul şi cetăţeanul. Au obţinut cu aproximativ 3,38 miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia din Republica Congo şi cu 4,77 miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia din Filipine. Cei care susţin că exploatarea de la Roşia Montana este avantajoasă economic pentru România fie nu ştiu să numere, fie ştiu să numere doar banii primiţi de la echipa de relaţii publice a Roşia Montana Gold Corporation.
    Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.
    Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_09_04/RoSia-Montana-Romania-este-mai-corupta-decat-Congo-4545/

  95. 100 Ghita Bizonu' septembrie 14, 2013 la 9:31 am

    coane Titus

    se vede ca trebe pusa intrebarea cat stiu dnii Djuvara si Liiceanu.
    desp[re ce a fost pe aici in urma cu 200 de ani … A se revedea insemnarile de caltorie a lui Dinicu Golescu!! Si pe Ion Ghica …
    Imi place si mai mult cum dl Djuvara „uita” ca nitel mai la est Japonia a trecut in tot atata de scurt timp de la situatia de a accepta umilinta impunerii tratatelor cu tunu la victoria de la Port-Arthur!!! Trecand prin Tsushima (victorie socanta ptr europeni)
    Da ptr ei importa „occidentalizarea” inteleasa doar prin clavir si Eugene Sue si schimbarea giubeli cu fracu.

  96. 101 ZeV septembrie 14, 2013 la 10:16 am

    blogideologic
    Miscarea de strada din Bucuresti , mai mult sau mai putin dezinteresata, unde duce ? Spre ce fel de Viitor ? Care sunt proiectele fezabile ale acelui Viitor ?
    ps
    Cine este Al Gore si in numele CUI vorbeste….americanul ? In numele exceptionalismului ?

  97. 102 M.Voicu septembrie 14, 2013 la 10:21 am

    @Cris septembrie 13, 2013 la 3:10pm
    Știința nu se pune la vot, ci prostia; la ceva, ar trebui să vă pricepeți, dar nu văzând sedii vă faceți păreri, și dacă da, arată frumos centrele orașelor noastre (arătau…, vedeți, de ex. DEVA – construită din mineritul din zonă – care, când a fost oprit, n-au fost proteste).
    Cu afirmația Dumneavoastră : ”e falsă ideea că „le dăm străinilor”. Ele sunt concesionate pe perioade determinate. dați o măsură… goală: dacă vă convine 6%, dar nu luați din salariu doar atâta… 👿
    Reflectați dacă DUPĂ ACEA PERIOADĂ S-O MAI PUTEA CONCESIONA CEVA ?
    Prin anii 1960 apăruse o carte despre zecile de vânzări alte Turnului Eiffel; hoți au fost, și-acolo, dar și vardiști

  98. 103 SLAVU IOAN septembrie 14, 2013 la 4:37 pm

    Păcălelile politice continuă în proiectul Roşia Montană.
    „Avem așadar un eveniment mediatic fabricat.
    Este un exemplu de manual, cum se face o provocare, o diversiune, o acțiune politică subterană. Se arată lumii un pseudo-eveniment. Motivul – schimbarea agendei, crearea unei false realități și a unui raport de forțe. rosia montana Așa zisul eveniment se bazează pe stîrnirea emoției, pe scene lacrimogene, pe patetism, pe o presiune psihologică de circumstanță.El e menit să contrabalanseze cît de cit protestele de amploare împotriva proiectului RMGC care au loc în mai multe orașe din țară. Opinia publică este impotriva folosirii cianurilor. Ideea contra-protestului este să se arate că opinia publică nu e impotriva proiectului, că de fapt este impărțită. Unii vor într-un fel, ceilalți, invers, 50% – 50%. Deci părerile, dragi tovarăși, sunt împărțite. Decizia guvernului este indreptățită. Care !? Să aprobe proiectul RMGC. Acesta e și scopul.”
    sursa http://www.stelian-tanase.ro/teoria-conspiratiei-folosita-la-rosia-montana/

  99. 104 blogideologic septembrie 14, 2013 la 5:47 pm

    @ ZeV
    Cu aquifere poluate, o ţară nu mai are viitor ! Logica instituţională a dezvoltării durabile cere o abordare pe ciclul de viaţă al proiectului –life cycle thinking. Or, firma Roşia Montană Gold Corporation a refuzat să plătească o sumă de circa o jumătate de milion euro pentru un studiu de impact ambiental de tip ‘Life Cycle Analysis from cradle to gate’, singura metodologie serioasă care poate certifica/sau nu “dezvoltarea unui proiect minier modern” în extracţia aurului. Fără LCA, clamarea managerilor de la RMGC că „Proiectul Roşia Montană se va dovedi un exemplu de dezvoltare durabilă, la nivel european şi mondial” nu are acoperire. Şi nu se spune practic absolut nimic despre cât de negativ vor fi afectate aquiferele cu sursa în Munţii Apuseni care alimentează jumătate din Ardeal, Bihorul, Crişana şi bună parte din Ungaria Estică. Calitatea apei este mai importantă ca aurul !

  100. 105 blogideologic septembrie 14, 2013 la 6:15 pm

    +Elevii români au obţinut aur şi argint la Olimpiada Balcanică de Informatică+ http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/elevii-romani-au-obtinut-aur-si-argint-la-olimpiada-balcanica-de-informatica-312454.html Care-i măsura succesului real ? Crearea unor germeni de întreprindere (start-ups) folosind ideile lor. Ministerul Educaţiei ar trebui să asiste financiar aceşti olimpici la crearea unor germeni de întreprindere. Pentru că, ştiaţi sau nu, în România “finanţarea participativă” (crowdfunding) –permisă de mai bine de 100 de ani în lumea civilizată – este prohibită acum prin jurisprudenţa născocită de către procurorul Daniel Morar în cazul “Trofeul calitaţii”. Evenimentul “Trofeul calitaţii” ţine în realitate de legea civilă, nu de legea penală, aşa cum a fost încadrat la noi într-un mod artificial.

  101. 107 Maximmouse septembrie 14, 2013 la 7:19 pm

    sadicuseptembrie 12, 2013 la 9:03 pm

    Din punctul meu de vederem mai bine ramaneai suparat decat sa postezi acest comentariu ofensator la adresa electoratului de stanga. Nici macar nu meriti contrazis cu argumente, ci numai ignorat.

  102. 108 Centru septembrie 14, 2013 la 8:40 pm

    @blogideologic – pe forumul de infrastructura Peundemerg si eu am citit ca acest Sova isi avea o ruda – soacra ? – avocat Bechtel . Le-a dat 37 milioane de EURO sa plece din Bihor ( un sfert din cat trebuia pentru a termina acolo ) … Iar structurile construite cu bani grei se degradeaza ( imensul viaduct Suplacu de Barcau …. ( ca aproape terminata Arad Pecica ) . De ce sa sustinem o minciuna ? Fara adevar nu facem nimic . Nu sunt competenti . Sa plece !

  103. 109 Marian Nicolae septembrie 14, 2013 la 10:03 pm

    Cronica mortii dinainte anuntate

    Septembrie 14th, 2013
    http://www.sroscas.ro/site/2013/09/14/cronica-mortii-dinainte-anuntate/comment-page-1/#comment-12720

    Voi prezenta un amplu documentar CNN care poate fi vizionat de orice persoana interesata pe Youtube. Se refera la practicile Gold Corporation in cazul Rosia Montana, la extraordinara nocivitate a metodei utilizate prin tratarea minereului cu cianuri.

    Reporterii CNN, pentru a se face mai bine intelesi, prezinta dezastrul provocat in Statele Unite de asemenea exploatari ale aurului si insista asupra catastrofelor din Honduras si Guatemala. Arsenicul, mercurul si plumbul otravesc sangele oamenilor, fauna si flora.

    Sunt prezentate numeroasele situatii in care locuitorii zonei sfarsec prin a face cangrena. Pretutindeni unde a actiona aceasta companie a fost generata violenta interumana, violenta sociala, coruptie. Au fost mituiti consilierii locali si oamenii politici. Impotriva locuitorilor s-au exercitat presiuni de neimaginat pentru a-si parasi locuintele si terenurile, iar in final acestia au fost expropriati.

    Campaniile de dezinformare, bine platite, se desfasoara “la indigo”. Avertismentul transmis de experientele din statul Montana din SUA, din Guatemala si din Honduras sunt implacabile. Si suna cam asa: “Oamenii trebuie sa se opuna inainte. Dupa, nimeni nu-i va mai putea opri.”

    Citeste vizioneaza si da mai departe.

    Iata link-ul care va permite sa vizionati cutremuratorul documentar CNN.

  104. 110 blogideologic septembrie 15, 2013 la 6:01 am

    Ce anume a promis USL populaţiei României ? Şi ce anume a furnizat în realitate. “Demiterea lui Traian Băsescu” este un răspuns simplist. Oricum, din motive externe, nici măcar atâta lucru nu a fost furnizat. România continuă să fie condusă, pe mai departe, de avocaţii de afaceri. Numai denumirile caselor de avocatură s-au mai schimbat. În eseul său viral despre care am mai vorbit, antropologul David Graeber îl clasa pe avocatul de afaceri generic în categoria “bullshit jobs”. Adică funcţii fără de vreo utilitate, însă foarte bine plătite. Ca să răspundă eseului amintit al lui Graeber, publicaţia britanică The Economist a invocat “complexificarea economiei”. Întreb ca un tip naiv : Ce legătură are această presupusă “complexificare a economiei” în România cu funcţia de “ministru al Marilor Poiecte” creată special pentru avocatul de afaceri Dan Şova ? Antropologul David Graeber anticipase parcă într-o anumită măsură răspunsul din revista The Economist. Bănuind că răspunsul se va referi la “valoarea socială” a unui bullshit job într-o economie complexificată. Dar ne întoarcem la situaţia comunistă, unde condiţia lui Andrei Pleşu era de asemenea gratificată printr-un salariu de director de întreprindere de gradul “0” pentru presupusa ei “valoare socială”. Tot la fel, funcţia lui Dan Şova de acum este postulată că are “valoare socială”. Pe linia de antropologie pragmatică propusă de către profesorul David Graeber, întreb şi eu : Cum se măsoară această “valoare socială” a funcţiei ministrului Dan Şova?

  105. 111 Fault septembrie 15, 2013 la 6:06 am

    MINERII CARE FAC GREVA FOAMEI LA ROSIA MONTANA OR FI ŞTIIND ASTA :

    În raportul anual al companiei, cei de la Gabriel Resources spun clar că nu au banii necesari pentru toate etapele exploatării miniere de la Roşia Montană.

    „În timp ce Gabriel Resources dispune de resurse financiare suficiente pentru finanţarea activităţilor care au fost autorizate la Roşia Montană Gold Corporation, compania nu dispune de resursele financiare necesare pentru a încheia lucrările autorizate deja, nici pentru a cumpăra drepturile de proprietate asupra întregului teritoriu ce urmează a fi exploatat şi nici fonduri pentru a construi mina de la Roşia Montană.”
    Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

    Şi nu în ultimul rând, canadienii nu sunt siguri nici de cantitatea de aur pe care o vor exploata.

    „Estimările cu privire la rezervele şi la resursele minerale cuprinse în acest Raport Anual sunt doar estimări, şi nu există certitudinea că va putea fi exploatată o cantitate anume de aur sau de alte minerale şi de asemenea, nu există certitudinea că rezervele şi resursele de minereuri identificate vor putea fi şi viabile pentru comercializare.”
    Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

    Cu alte cuvinte, şi pentru canadienii de la Gabriel Resources investiţia de la Roşia Montană este una plină de riscuri şi mai ales necunoscute. Singurele care au venit cu cifre bătute în cuie sunt autorităţile române, care nu ţin cont nici măcar de preţul aurului care se poate
    http://www.realitatea.net/rmgc-se-teme-de-acuzatii-de-coruptie-gabriel-resources-nu-are-banii-necesari-continuarii-exploatarii_1270510.html#ixzz2evmvvB4R

  106. 112 blogideologic septembrie 15, 2013 la 6:29 am

    Chiar pe bune, despre “complexitatea economiei”. Un articol scris de THOMAS L. FRIEDMAN pentru NYT. Autorul eseului descrie mai întâi ceea ce se întâmplă acum în Camera Reprezentanţilor din Congresul USA drept confirmarea proverbului, ori aforismului, că “America este o ţară clădită de genii care poate fi condusă şi de idioţi” http://www.nytimes.com/2013/09/15/opinion/sunday/friedman-when-complexity-is-free.html?hp&_r=0 Ca studiu de caz pentru “complexitatea economiei”, autorul THOMAS L. FRIEDMAN propune exemplul corporaţiei General Electric. Unul dintre comentatorii textului observă cu anumită pertinenţă : “Înainte se spunea că tot ce este bun pentru General Motors, este bun şi pentru America. Acum, că tot ce este bun pentru America se găseşte în firma General Electric.”

  107. 113 blogideologic septembrie 15, 2013 la 6:46 am

    China importă acum masiv aramă şi fier. Comportarea pieţei mondiale a metalelor confirmă reluarea creşterii economice chinezeşti http://faujas.blog.lemonde.fr/2013/09/11/les-metaux-confirment-la-reprise-chinoise/

  108. 114 Popateapa septembrie 15, 2013 la 7:33 am

    Acum după ce industria si agricultura româneasca au fost distruse şi spoliate, nu situ ce ne mai trebuie.
    Ex: La marile lanțuri de magazine, supermarket-uri sunt angajați un număr insuficient de personal care face treaba de la lucrător comercial, casier, măturător, manevrant marfa pe un salariu minim pe economie., uneori diminuat din cauza încasărilor scăzute. Deci astăzi vad capitalul străin daunator! Initial am crezut ca primii veniti au fost niste mici şmenari care cu bani puţini doreau să ăi înmulțească rapid. Fals! Întreg capitalul străin care intra in tară are un scop: Distrugerea României.

  109. 115 blogideologic septembrie 15, 2013 la 7:46 am

    Legea lui Say şi legea lui Traian Băsescu. Legea lui Say se mai numeşte “legea debuşeului”. Adică a munci bine creează imediat piaţa pentru a vinde bine produsul muncii. Legea lui Traian Băsescu se mai poate numi “legea deboşării” (de la “débaucher“, verb în limba franceză). Adică deturnarea interesului românilor de la activităţi productive, de la munca lor bine făcută. Să mai observ că filosofia lui Traian Băsescu diferă complet de filosofia polonezului Tadeusz Kotarbinski.

  110. 116 Marian Nicolae septembrie 15, 2013 la 10:41 am

    SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în Bulgaria şi România

    Postat la: 15.09.2013 – 11:02 | Scris de: ZIUA NEWS

    SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în Bulgaria şi România din cauza bugetului, a anunţat Donald Campbell, comandantul forţelor terestre americane din Europa, citat de military.com, informează Agerpres.

    Site-ul StandartNews notează, la rândul său, că Statele Unite şi-au închis săptămâna trecută cazarma de la Heidelberg, Germania. De asemenea garnizoana din Mannheim, iar bazele din Schweinfurt şi Bamberg vor fi închise în 2015. În acest fel, Pentagonul va rămâne cu şapte baze majore în Europa: 5 în Germania (Wiesbaden, Grafenwoehr, Kaiserslautern şi Stuttgart Ansbach), una în Italia (Vicenza) şi alta în Belgia.

    Armata americană va închide alte două baze în Germania în 2015 şi va abandona ceea ce au fost nişte planuri ambiţioase pentru a pune garnizoană de trupe în Bulgaria, întrucât trebuie să satisfacă reducerile bugetare, a precizat comandantul armatei terestre americane din Europa joi, citat de military.com.

    “Am fost 213.000 în 1989″, a declarat generalul-locotenent Donald Campbell despre numărul de militari americani staţionaţi în Europa. Dar capacitatea trupelor acum este de 32.000 şi a fost proiectată să fie redusă la 30.000 până în 2017, a adăugat el.

    “Vremurile s-au schimbat”, a mai spus Campbell despre evoluţia angajamentului militar american în Europa. “Dar asta nu înseamnă că Europa nu este importantă. Este o mare rampă de lansare pentru a ajunge în diferite părţi ale lumii”, a adăugat el.

    Campbell a precizat că o forţă armată de 32.000 de militari ar putea îndeplini în continuare misiunea de susţinere NATO asigurând securitatea Europei şi fiind gata să răspundă la evenimente neprevăzute, în special în sprijinul generalului David Rodriguez ca şef al comandamentului Africa.

    Săptămâna trecută, USAEUR a închis cazarma din Heidelberg, Germania, care a fost cartier general al Armatei a 7-a americane din 1952. Garnizoana din Mannheim, Germania, cu un efectiv odată de 8.500 de soldaţi, a fost deja închisă şi Campbell a spus că bazele din Schweinfurt şi Bamberg, de asemenea în Germania, s-ar închide în 2015.

    În timpul unei conferinţe cu reporterii la noul său cartier general din Wiesbaden, Campbell a declarat de asemenea că planurile de a stabili baze militare în Europa de Est în Bulgaria şi eventual în România au fost abandonate.

    “Nu vom construi acele baze în acele locaţii”, a declarat Campbell, citat de military.com, adăugând că armata americană “va organiza în continuare exerciţii cu bulgarii, dar nu vom schimba prin rotaţie brigăzi pe acolo”.

    În perioada de maximă prezenţă militară americană în Europa în 1953, Statele Unite aveau 450.000 de militari de la toate serviciile, operând la 1.200 de situri.

  111. 117 Marian Nicolae septembrie 15, 2013 la 3:55 pm

    Scandalul exploatărilor aurifere e de-abia la început
    Certej, o Roșia Montană ignorată

    Postat la: 15.09.2013 – 14:32 | Scris de: Cristina Ghenea
    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/certej-o-ro-ia-montana-ignorata-103340

    În timp ce scandalul privind proiectul minier de exploatare a aurului de la Roșia Montană ia amploare, iar țara fierbe în protestele miilor de oameni nemulțumiți de acest proiect, canadienii pun stăpânire pe resursele județului Hunedoara.

    Proiectul de la Certej, care a reușit să obțină avizul de mediu „pe tăcute”, ar putea fi precedat de alte exploatări aurifere ce vizează aceeași zonă, căci canadienii de la Eldorado Gold se pregătesc să demareze cercetările pentru găsirea unor noi resurse de aur. Între timp, dacă în cazul proiectului Roșia Montană exploatările sunt încă departe de a fi începute, la Certej lucrurile sunt mult mai avansate.

    Exploatarea aurului de la Certej – o afacere imensă, încheiată în liniște

    Potrivit proiectului tehnic, exploatarea auriferă de la Certej se va întinde pe o suprafață de 456 hectare și presupune procesarea a 45 milioane de tone de minereu cu o concentrație de 1,8 grame de aur pe tonă, precum și utilizarea unei cantități de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani.

    Reziduurile rezultate în urma prelucrărilor, inclusiv cele cu cianură și metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafață totală de 63 hectare. Proiectul, a cărui valoare a fost estimată la 200 milioane de euro, a fost propus de compania canadiană Eldorado Gold Corporation, prin intermediul societății Deva Gold, și a primit avizul de mediu pe 5 iulie 2012, când Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara a dat undă verde exploatării prin cianurare a minereurilor de aur și argint din zona Certejului.

    Directorul Deva Gold, Nicolae Stanca, susține însă că, de fapt, canadienii de la Eldorado Gold „nu caută aur la Certej, ci alte neferoase – plumb, zinc și cupru”. „Toată țara vorbește numai despre aur, dar nu asta se caută.
    Până la concentrat nu se va folosi cianură, nu asta va fi tehnica de exploatare. Și oricum, Eldorado Gold este o companie mare, cu activitate în opt țări din lume, deci are experiență în așa ceva”, a declarat pentru ZIUAnews Nicolae Stanca, directorul Deva Gold.

    Într-adevăr, canadienii de la Eldorado Gold operează în țări din Asia, Europa și America de Sud și au devenit acționari majoritari ai Deva Gold SA după ce, în decembrie 2011, au preluat compania European Goldfields, care deținea 80 la sută din societatea mamă. Celelalte 20 la sută dintre acțiunile Deva Gold sunt deținute de statul român prin compania Minvest Deva.

    Singurul hop pe care Eldorado Gold îl mai are de trecut pentru demararea exploatărilor aurifere din județul Hunedoara ține de decizia magistraților, căci avizul acordat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara a fost contestat la Tribunalul București. Asta după ce, la începutul lunii septembrie a anului trecut, trei asocia- ții de protecție a mediului au protestat față de acest aviz, considerând inacceptabile defrișarea a 187 de hectare de pădure, măcinarea a doi munți și distrugerea a 108 hectare din situl Natura 2000 – ROSPA 0132 Munții Metaliferi, cu care se suprapune proiectul minier, pentru a da undă verde afacerii care ar îmbogăți compania canadiană.

    În urma protestelor, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, la cererea Ministerului Mediului, a cerut în instanță anularea avizului acordat proiectului de la Certej, procesul urmând să aibă primul termen de judecată în 1 octombrie a.c., la Tribunalul București. În plus, directorul executiv de la vremea respectivă, al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Timișoara, a fost demis pe motiv că nu a informat autoritatea de mediu în legătură cu emiterea acordului pentru acest proiect, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes național și internațional.

    Goana după aur:
    Roșia Montană și Certejul, urmate de alte trei posibile proiecte

    În timp ce toată lumea așteaptă să vadă ce decid magistrații cu privire la exploatările aurifere de la Certej, Eldorado Gold tatonează terenul pentru a găsi și alte resurse în județul Hunedoara. Canadienii au anunțat de curând că în prima parte a trimestrului al patrulea vor începe lucrările de explorare la perimetrele aurifere Brad, Deva și Muncel.

    Potrivit reprezentanților companiei, Eldorado a încheiat forările de la exploatarea Certej și se estimează că vor fi produse, aici, peste patru tone de aur și peste 20 de tone de argint anual. Canadienii vor să înceapă exploatările de la Certej în 2015 și spun că acestea vor dura 12 ani și că investiția va fi de aproximativ 270 milioane de dolari. Până atunci, însă, probabil vor găsi și alte zăcăminte, căci, în lunile care urmează, activitățile de explorare vor fi orientate către alte trei exploatări. „Este vorba despre Brad, Deva și Muncel, pentru care compania a obținut licențe, iar activitatea asta de explorare constă, mai exact, în niște cercetări prin care se caută resurse.
    Toate acestea sunt făcute exclusiv pe cheltuiala investitorului, deci statul nu are nimic de pierdut”, a mai precizat Nicolae Stanca, directorul Deva Gold.

    La fel ca și la Certej, unde – chipurile – nu se caută aur și nici nu e neapărată nevoie să fie folosită cianura, canadienii pregătesc proiecte și pentru restul bogă- țiilor din munții României. Roșia Montană, de asemenea, este amenințată de ani de zile de pericolul exploatărilor pe care vor să le efectueze cei de la RMGC.

    În timp ce aceștia susțin că proiectul va aduce beneficii importante economiei românești și că vor folosi tehnici de exploatare avizate de Uniunea Europeană, mii de români din țară și străinătate încearcă să se facă auziți și să împiedice demararea lucrărilor.

  112. 118 blogideologic septembrie 15, 2013 la 6:58 pm

    „Infernul dantesc” http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/infernul-dantesc-in-lumea-lui-brown-311227.html Dacă privim cu atenţie „ideologia evanghelică“ a firmei Google găsim lucruri foarte reale mult mai înspăimântătoare decât invenţiile benigne din romanele lui Dan Brown.

  113. 119 blogideologic septembrie 15, 2013 la 7:03 pm

    Un răspuns la comentariul numărul 5 de pe forum la articolul de aici http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/neagu-djuvara-romanul-de-azi-nu-mai-stie-ce-a-fost-acum-200-de-ani-312421.html Cuvântul “illai” vine din India (la fel ca ţiganii, nu ?), unde înseamnă frunză. Eventual însoţit de un prefix, înseamnă “frunză verde” ori “foaie verde”. Şi cuvântul “pulimea” vine tot din aceeaşi regiune din subcontinentul Indian. Mai exact vine de la cuvântul indian “pulliyar” care înseamnă “om din ultima castă”. Mi se pare că într-o formă uşor modificată este folosit în Ardeal.


  1. 1 Legea lui Say şi legea lui Traian Băsescu | Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe septembrie 15, 2013 la 8:54 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: