„Doina Gorjului” a implinit 65 de ani

Vineri seara, am fost invitat sa particip, impreuna cu sotia mea, la un minunat spectacol de folclor, organizat, la Sala Palatului, pentru a marca 65 de ani de performanta a Ansamblului artistic „Doina Gorjului”. Sala a fost aproape plina si cei veniti la spectacol au urmarit cu rabdare si cu interes, timp de aproape patru ore, dansurile minunate si bijuteriile muzicale ale folclorului oltenesc. Au fost invitati si ambasadorii tarilor arabe acreditati la Bucuresti. Oficiile de gazda le-a facut presedintele Consiliului judetean Gorj, Ion Calinoiu.

Reclame

25 Responses to “„Doina Gorjului” a implinit 65 de ani”


  1. 1 blogideologic iunie 1, 2013 la 9:32 pm

    Deci „Au fost invitaţi şi ambasadorii ţărilor arabe acreditaţi la Bucureşti.” Şi au venit ? Probabil că da. Şi s-a cântat cumva şi “Mărioară de la munte” ? – “Foaie verde, foi mărunte, ilaila ilailai/Mărioară de la munte, ilaila ilailai măi./Nu purta părul pe frunte, ilaila ilailai/Că ţi-or ieşi vorbe multe, ilaila ilailai măi.//Lasă, lasă că nu-mi pasă,ilaila ilailai,/M-a făcut mama frumoasă, ilaila ilailai măi./Nici la apă nu mă lasă, ilaila ilailai,/Nici la lemne-n bătătură, că-i e frica că mă fură.//Căci m-a mai furat odată, ilaila ilailai,/Şi m-a cătat vara toată, ilaila ilailai măi./Şi amu de m-o fura, ilaila ilailai,/Înapoi nu m-o mai da, ilaila ilailai măi.“ Duşmanii noştri spun că expresia „ilaila ilailai“ derivă din fraza de jubilare arabo-islamică :”lâ ilâha illâ allah.”

  2. 2 Sibilla iunie 1, 2013 la 10:35 pm

    Așa un gust amar și fiori pe șira spinării îmi dă amintirea … : ” ciocu mic, noi suntem la guvernare.. ”…. Dar parcă fluturam cu ceva luni în urmă ” o ALTFEL de politică ”, măi dragă USL !!!!
    http://sfinx777.wordpress.com/2013/06/01/trezeste-te-romania-tinta-e-democratia/

  3. 3 Poligraf iunie 2, 2013 la 12:31 am

    Folclorul romanesc este cea mai bogata creatie a culturii romanesti. Avem atatea zone de o rara frumusete, iar noi nu stim sa ne pastram traditiile si sa facem din acest lucru, turism de buna calitate. Noi am ajuns un popor obosit, plictisit si mereu cu ochi peste gard la vecin.

  4. 4 blogideologic iunie 2, 2013 la 5:25 am

    Obiectivele Rusiei pentru disuasiunea strategică a duşmanilor potenţiali vor fi îndeplinite iarăşi. Submarine nucleare ruseşti vor patrula şi în Mările Sudului http://www.lemonde.fr/europe/article/2013/06/02/les-sous-marins-russes-retrouveront-bientot-l-hemisphere-sud_3422436_3214.html

  5. 5 dlnimeni iunie 2, 2013 la 7:25 am

    Doamne, imi aduc aminte de spectacolul de muzica populara pe care l-am vazut in studentie, la ansamblul Rapsodia, in Lipscani si de la care am plecat rizind de ma tineam de burta. Nu imi mai aduc aminte toate detaliile, insa tin minte si acum spectacolul facut de orchestra, fiecare membru al orchestrei fiind, in fapt sef de orchestra si fiecare dorea sa se arate cit mai expresiv la figura si in gestica, cu exceptia unuia dintre cei doi acordeonisti care il urmarea pe maestrul dirijor sorbindu-l din priviri. Iar vedeta serii, un solist, nu mai stiu acum cine, insa foarte cunoscut si apreciat de publicul curent, parca avea un repertoriu argesean, nu avea nici o treaba cu orchestra, dupa o strofa era deja cu un timp in urma, tot tragind de acutele care placeau salii. Of, o mai fi existind Rapsodia?

  6. 6 teostanc iunie 2, 2013 la 7:47 am

    Legat de olteni si Olt postez mai jos o poezie.. Pe mine m-a impresionat.

    Nu sunt ce par a fi –
    Nu sunt
    Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!…
    Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,
    Sau prea curând,
    Sau poate prea târziu…
    M-am resemnat, ca orice bun crestin,
    Si n-am ramas decât… Cel care sunt!…

    Sunt cel din urma strop de vin
    Din rustica ulcica de pamânt
    Pe care l-au sorbit pe rând
    Cinci generatii de olteni –
    Cei mai de seama podgoreni,
    Dintre mosneni
    Si oraseni –
    Stramosii mei, care-au murit cântând:
    „Oltule… râu blestemat…
    Ce vii asa turburat”…
    Dar Oltul i-a platit la fel
    Cum l-au cântat si ei pe el…
    Si cum – mi-e martor Dumnezeu –
    Astazi, nu-l mai cânt decât eu!…

    Pe mine, însa –
    Ce pacat
    Ca vinul vechi, de Dragasani,
    M-a întinerit cu trei sute de ani,
    Când fetele din Slatina
    Cu ochii mari cât strachina,
    De câte ori le-am sarutat,
    M-au blestemat
    Sa-mi pierd cu mintile
    Si datina,
    Sa nu mai fiu cel care sunt
    Cu-adevarat,
    Si ca sa fiu pe placul lor,
    Sa le sarut doar la… culesul viilor,
    În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
    Pe care Oltul, când le prinde –
    Oricât ar fi de turbure –
    Se limpezeste
    Si se-ntinde
    Cu ele pâna-n Dunare!…

    La fel si eu, ca orice bun crestin,
    Pe malul Oltului, cândva,
    Ma voi întinde tot asa,
    Când cel din urma strop de vin
    Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
    Nu din paharul de argint, al altuia –
    Pahar strain!…
    Si-abia atunci voi fi cu-adevarat
    Cel care-am fost –
    Un nou crucificat –
    În vecii vecilor… Amin!…

  7. 7 dlnimeni iunie 2, 2013 la 8:09 am

    Blogideologic: o fi calatorit vreun rapsod, dintre cei care au cintat-o, pe la Stambul si versiunea lui a prins. Dar va dati seama cum ar suna azi Marioaro de pe feisbuc, cu atitea influente?

  8. 8 nastase iunie 2, 2013 la 8:46 am

    teostanc,
    frumoasa poezie…

  9. 9 blogideologic iunie 2, 2013 la 8:52 am

    Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro citită printre rânduri / Motto: “Manipularea prin uniformizarea gândirii şi tendinţa de reprimare a libertăţii de expresie au rămas sechele greu de înlăturat după abolirea comunismului” (Filozofi români, SUA, 2011, p.60)*. / + Lucian Blaga nutrea convingerea că după individualismul secolelor XIX si XX ar urma o convergență a eforturilor cunoașterii omenești, ceva de tipul sinergiei „transumanismului” (apud. Titus Filipaș, Transhumanismul ca o nouă sinergie? , 29 april. 2013, vezi http://blogideologic.wordpress.com/2013/04/29/transhumanismul-ca-o-noua-sinergie/ ), dar fără acea latură ultra-utilitară tipică vremurilor noastre. Multă vreme nu i-am înțeles această idee a cărei necesitate el o dedusese din presupoziții de filozofia culturii. Doar după ce am colaborat la Wikipedia.ro mi-am dat seama că un asemenea proiect, în latura sa cea mai generoasă, ar putea fi privit ca sinergie, ca o îngemănare de eforturi anonime spre binele public. Poate chiar așa o fi fost pornit proiectul inițial al Wikipediei, dacă ne gândim că firma Google vroia să transforme însuși motorul ei de căutare într-un soi de „inteligență artificială” (Titus Filipaș, 30 aprilie 2013 http://blogideologic.wordpress.com/2013/04/30/ray-kurzweil-si-inteligenta-artificiala/ ). Apoi am citit cu surprindere că “Wikipedia is not an objective resource […] in large part is controlled”. Adică acest website al Wikipediei nu este o sursă obiectivă de informare pentru că este în mare parte controlată de aşa-zișii “intelectuali” cu intenţii ascunse. Dar cum poate fi controlată o enciclopedie la care zice-se că orice utilizator poate scrie? Desigur prin administratorii săi, informaţi instantaneu de modificările anumitor articole pe care le urmăresc. Ascunşi după pseudonime, pe care le mai schimbă din timp în timp spre a nu fi recunoscuţi, ei sunt atenţi ca în Wikipedia.ro să nu dispară atitudinea partizană (şi nu neutră cum ar trebui) perpetuată odată cu păstrarea surselor de inoculare a ruşinii de a fi român. Ei veghează (de pildă) păstrarea variantei post-comuniste a rasismului anti-românesc datând de la 1848, din vremea lui Lajos Kossuth pentru care românii ar fi fost „o hoardă mai josnică decât vita”. Administratorii Wikipediei.ro au grijă să nu dispară insultele lui H.-R. Patapievici (perpetuând rasismul lui Kossuth) prin formulări de genul “românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă” (Politice). Or, tocmai acestă frază au găsit cu cale s-o traducă si niște nostalgici ai rasismului german (“Die Rumaenen koennen kein Volk sein, weil sie nicht mehr wert sind als eine Herde”) într-un articol închinat Hertei Muller. Pentru asemenea cugetări descalificante pentru autorul lor şi pentru altele de acelaşi soi (1) preluate de Wikipedia.ro din volumul lui Patapievici scos prima dată în 1996 de Editura Humanitas, şi reeditat din belşug ulterior, nişte universitari clujeni făcuseră petiţie la Ministerul de Interne cerând să i se retragă lui H.R. Patapievici cetăţenia (2). Rezultatul cererii clujenilor a fost, cum bine se ştie, promovarea în postul de director al Institutului Cultural Roman a acestui fiu de securist cetățean sovietic (ajuns în România cu armata sovietică de ocupație) – care se dăduse în Franța la începutul anilor nouăzeci drept fiu al unui fost deținut politic (3). Reproducerea mizeriilor antiromânești scornite de fostul fizician este motivată în Wikipedia.ro printr-un penibil cerc vicios: fragmentele citate în scop de atac spre a produce iritare, irită ducând la atac. La fişa “Horia Roman Patapievici” se spune că frazele cu pricina “au produs iritare” şi că scoase din context (aici înţelegându-se probabil că n-a fost citat întregul volum) au fost “folosite de adversari pentru a-l ataca”. Dacă astfel de gunoaie sînt ferite de ştergere într-o enciclopedie care ar trebui să fie în permanentă schimbare, administratorii au grijă în schimb să şteargă informaţiile în legătură cu procesul lui G. Liiceanu cu I. Spânu care a crezut că neputinţa lui G. Liiceanu de a-l povesti pe Heidegger cu alte cuvinte decât cele ale traducerii ar semăna cu un plagiat, mai ales că Liiceanu fusese încă din anii şaptezeci acuzat că l-a plagiat pe Noica în teza sa de doctorat despre tragic condusă de Ion Ianoşi, cu un capitol întreg (Schiţa pentru o Hermeneutică a “nostos”-ului, 32p.) pe care Editura Humanitas nu l-a mai reprodus după ediţia comunistă care punea pe piaţă controversatul doctorat al lui Gabriel Liiceanu (4). În acest loc din Wikipedia.ro care aminteşte de “plagierea” lui Heidegger, utilizatorul Medenagan propunea ştergerea informaţiei pe motiv că instanţa judecătorească nu i-ar fi dat câştig lui I. Spânu, argument fals (5), se pare. Referitor la Wikipedia, în general se vântură ideea că mulţimea celor care participă la scrierea ei este răspunzătoare de informaţiile pe care această enciclopedie le vehiculează. Prin asemenea aserţiune, doar în parte adevărată, sînt atraşi utilizatorii de rând care dau consistenţă acestui proiect prin contribuţiile lor. În mod esenţial însă, aspectul Wikipediei.ro este fasonat de “elita conducătoare” formată din câţiva utilizatori ridicaţi la rangul de administratori. Ei pot şterge intervenţiile utilizatorilor de rând fixând câte unui articol aspectul dorit de ei. Postarea informaţiilor cu citarea corectă a surselor (spre a putea oferi verificabilitatea care este condiţia de bază a funcţionării oricăror wikipedii) este îngrădită de administratori după bunul lor plac (6), lucru care a făcut un utilizator să scrie într-un comentariu la un articol al meu ( http://www.revistanoinu.com/MyComp-si-mostenirea-comunismului-in-Wikipedia.ro.html ) publicat de Revista Noi, nu ! că Wikipedia română ar fi devenit „o cocină a unor indivizi de toate culorile, de la așa-zișii intelectuali dezinteresați dar care fac jocul unor mastodonți din umbră, până la /…/ impostori care-și permit diverse abuzuri” (comentariu din 23 aprilie 2012). Spre a se înţelege mai bine cum funcţionează Wikipedia.ro, voi recurge la experienţa nemijlocită pe care am dobândit-o în încercarea mea nereuşită de a mai corecta informaţiile false despre viaţa Părintelui Arsenie Boca (7), precum şi în tentativa de a înlătura informaţiile false şi răuvoitoare la adresa marelui Mircea Eliade propagate după 1990 în toate mijloacele de mass-media de foştii nomenclaturişti angajaţi în domeniul ideologic. Istoricul Ion Varlam observase dificultatea societăţii româneşti post-decembriste de a se debarasa de moştenirea comunistă atâta vreme cât protagoniştii scenei politice şi culturale sînt persoane din fosta nomenclatură, cu rubedeniile şi clientela aferentă, active înainte de 1989 în domeniul ideologic. Pentru fostul deţinut politic I. Varlam, însuşi temenul de “colaborator al poliţiei politice” ar fi un eufemism mascând împărţirea societăţii înainte de 1989 între victime şi profitorii regimului de “ocupaţie comunistă” (Vasile Băncilă), eufemism folosit în scopul de a se eluda punerea în discuţie a rolului avut de ideologii comunişti în consolidarea sistemului totalitar prin suprimarea libertăţii de gândire şi de expresie (8). Pe 7 aprilie 2007 curăţasem prezentarea lui Mircea Eliade în Wikipedia.ro de toate murdăriile perspectivei politice a ideologilor comunişti care în timpul vieţii marelui istoric al religiilor îi cenzuraseră publicarea scrierilor ştiinţifice şi refuzaseră alcătuirea unui Fond “Mircea Eliade” din cărţile donate de acesta. În plus mă străduisem să-i completez bio-bibliografia care era la fel de lacunară în ce priveşte onorurile academice ca şi cea de pe volumele lui Eliade scoase de Humanitas, fosta Editură Politică a P.C.R. (Ca o mică paranteză, trebuie spus că nici una din editurile de după 1990 nu este mai bine reprezentată în Wikipedia românească decât Humanitas, ceea ce în cazul lui Eliade are dezavantajul că pe această cale se face reclamă unor cărţi mai scumpe decât cărţile lui Eliade scoase de alte edituri). Ei bine, ca şi în cazul completărilor bio-bibliografiei Părintelui Arsenie Boca, viaţa articolului Mircea Eliade aranjat de mine a fost extrem de scurtă: Înlăturasem fără să ştiu moştenirea comunistă ce se voia păstrată în cazul lui Mircea Eliade, iar la Părintele Arsenie Boca, probabil alta era imaginea pe care vroiau să o fixeze wikipediştii de rang înalt în capetele celor lipsiţi de discernământ. Coordonatorii din umbră a acestui website, catalogat ca anti-românesc din cauza informaţiilor dubioase pe care le colportează cu privire la personalităţile de seamă ale culturii noastre şi la istoria românilor, nu numai că l-au murdărit din nou pe Mircea Eliade cu acuzaţiile lor politice nicicând demonstrate, dar au şi făcut dispărut istoricul paginii, spre a nu se mai putea vreodată vedea articolul curăţat de mine, şi, mai ales, ca să nu se afle care dintre administratorii Wikipediei.ro s-a îndeletnicit cu această trebuşoară. O clară dovadă a cenzurării din umbră se vede aşadar la istoricul modificărilor din 2007, unde varianta din 2 aprilie 2007 este urmată de o variantă din 13 aprilie 2007 care adaugă la bibliografia despre Eliade mediocrele contribuţii ale unui fost ideolog comunist, nepot de frate a lui Leonte Răutu. Nicăieri nu apar variantele din 7 aprilie 2007 completate de mine. Cum pe Wikipedia identificarea personală nu este cerută, rolurile în administraţia Wikipediei.ro apar distribuite la adăpostul anonimatului oferit de ascunderea după pseudonim şi după clone sau dubluri ale pseudonimelor. Astfel se crează “eşalonul conducător”. Dar şi o dihotomie păguboasă: de-o parte entuziasmul utilizatorilor de rând şi de altă parte despotismul “eşalonului conducător” săltat deasupra celorlalţi. Principiul de bază, pe care s-au clădit în alte părţi wikipedii ceva mai credibile, este aici o vorbă în vânt: Principiul pluralităţii opiniilor comunităţii de utilizatori autentificaţi si anonimi nu are cum să fie aplicat, de vreme ce postul de administrator oferă posibilitatea de a şterge modificări după bunul plac încălcând neutralitatea (adică prezumţia de bună credinţă, cum am văzut în cazul fişei lui Mircea Eliade). În plus “elita conducătorilor” poate ascunde istoricul sau descrierea unor modificări, poate bloca utilizatorii de rând şi, la modul cel mai samavolnic, îl poate bloca pe utilizatorul cu care este în dispută. Aşadar, înainte de toate, administratorii îşi pot impune părerea, modificând şi îngheţând paginile modificate de ei. Cu alte cuvinte, ei pot reinstaura dictatorial vremea “muţeniei obligatorii” (9). Toate aceste manevre le-am putut constata aducându-mi contribuţia la câteva articole, dar şi urmărind repetata vandalizare a articolului “Isabela Vasiliu-Scraba” după apariţia în SUA (la Memphis, 2011) a trei volume din Wiki Series conținând fișa “Isabela Vasiliu-Scraba” (10). Uitând că “verificabilitatea contează, nu adevărul”, administratorul MyComp şterge întâi legăturile spre forma electronică a articolelor scrise de mine prin diverse reviste, dând curs indispoziţiei pe care i-o provoacă libertatea de expresie din articolele mele introduse în Wikipedia.ro de un utilizator de rând. Apoi le îndepărtează cu totul. Pe urmă, mai şterge si bibliografia trecută în articolul “Isabela Vasiliu-Scraba” ştampilând că articolului i-ar lipsi bibliografia. Drept dovadă că a citit cu obidă articolele, adaugă şi eticheta ce n-are legătură cu fişa informativă din Wikipedia.ro: “afirmaţiile negative şi cele calomnioase fără bibliografie sau cu bibliografie insuficientă trebuie înlăturate de loc”(My Comp, 19 nov.2011). Mai este o frază trecută de utilizatorul care se ocupă de articolul “I. V-S” (frază care îl deranjează pe „oficialul” MyComp) privitoare la “oficialii culturii auto-declaraţi victime după cosmetizarea propriilor biografii”. Pe aceasta o trece la Discuţii ca să ilustreze “tonul nepotrivit” (MyComp, 16 ian 2012), fiindcă tonul potrivit Wikipediei.ro este vizibil la articolul “H.R. Patapievici”. “Criteriul distinctiv pentru vandalism este intenţia de a strica” găsim notat în Wikipedia.ro. Vandalul MyComp întâi observă că la unele articole lipseşte pagina revistei culturale în care fuseseră publicate, ceea ce ar îngreuna, vezi Doamne, verificabilitatea (MyComp, 19 nov.2011). Fără să aştepte remedierea, MyComp şterge în modul cel mai abuziv selecţia din articolele mele, blocând reintroducerea lor. Fiindcă, în opinia sa, opera unui scriitor nu s-ar compune din volume şi din articole de prin reviste nestrânse încă în volume, ci articolele ar reprezenta o “categorie supraadăugată”. E drept că motivaţia pe care o invocă cu cel mai mult sârg MyComp (11) care-mi distruge sistematic articolul din Wikipedia.ro se referă la aşa-zisele “surse auto-publicate” (12). Ca să se înţeleagă această problemă spinoasă a “surselor auto-publicate”, o voi ilustra cu articolul în care este descrisă bio-bibliografia lui Sorin Lavric. Aici, spre a nu se crede că avem de-a face cu un caz de “auto-promovare”, că informaţiile fişei “Sorin Lavric” ar proveni chiar de la Sorin Lavric, bio-bibliografia sa apare în Wikipedia.ro ca fiind citată din revista on-line “Rev.Psychologies.ro” în care tot Sorin Lavric o plasase. Dar expertul numărul unu în “sursele-auto publicate” rămâne Gabriel Liiceanu cu volumele proprii apărute la propria editură. Aici MyComp si toti ceilalți administratori uită să aplice “politica Wikipediei” ştergându-le şi blocând reintroducerea lor. Oare de ce?
    *Datorită acestei fraze, preluată din fișa “Isabela Vasiliu-Scraba”, MyComp mi-a vandalizat articolul pe 5 noiembrie 2011 şi pe 16 ian.2012 punând apoi ştampila: “ton nepotrivit pentru o enciclopedie”(vezi MyComp,16 ian.2012).
    1.vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Patapie-viciul român? În revista “Origini.Romanian Roots”, Vol.VII, 5-6/2003, p14, sau in vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp. 2002, pp.51-54 ; http://www.scribd.com/doc/130732402/Isabela-Vasiliu-Scraba-CONTEXTUALIZARI-Elemente-pentru-o-topologie-a-prezentului ).
    2.vezi interviul lui H.-R. Patapievici din “Gazeta de Maramureş”, 27 dec.2004 –9 ian.2005, p.10.
    3. Iată descrierea lui H.-R. Patapievici din Jurnalul Monicăi Lovinescu : „un tânăr de 35 de ani /…/ simplu și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a trecut”.
    4. vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu si despre plagierea de tip „inadequate paraphrase” la Patapievici, în revista Acolada, anul VI, nr.7-8/2012, p.19 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS_PlagiatorulPata5.htm precum şi Constantin Barbu, Cel mai mare furt intelectual al lui Liiceanu.
    5. «Am citit într-un text al dvs. că aş fi pierdut procesul cu Gabriel Liiceanu! Nu este adevărat. Ştiu că au difuzat ştirea după prima instanţă, însă, la apel, când Liiceanu a pierdut, au tăcut » (I. Spânu, e-mail, 14 ian. 2013).
    6. La acelaşi articol de-al meu, pe 4 mai 2013, a fost postat următorul comentariu : „I am impressed. You are truly well informed and very intelligent. You wrote something that people could understand and made the subject intriguing for everyone. I am saving this for future use” ( http://www.revistanoinu.com/MyComp-si-mostenirea-comunismului-in-Wikipedia.ro.html )
    7. Despre Părintele Arsenie Boca am publicat mai multe articole în revistele „Oglinda literară” (Focșani), „Acolada” (Satu Mare), „Argeș” (Pitești), „Curtea de la Argeș” (Curtea de Argeș) si „Constelații diamantine” (Craiova): (1) Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca – un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mănăstirea Brâncoveanu, revista “Argeş”, Anul X, nr.10/2010, p.24, http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3274:polemice&catid=311:revista-arges-octombrie-2010&Itemid=112 ; (2) Isabela Vasiliu-Scraba, Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeție a Părintelui Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSbisericaDraganescu4.htm ; (3) Isabela Vasiliu-Scraba, Vedere în duh şi viziune filozofică, sau Părintele Arsenie Boca şi Nae Ionescu http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabeaVS-Boca-Nae6.htm ; (4) Isabela Vasiliu-Scraba, Olga Greceanu şi Părintele Arsenie Boca, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Arsenie7OlgaGreceanu.htm ; (5) Isabela Vasiliu-Scraba, Legile Părintelui Arsenie Boca, legile veacului viitor, http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IVSLegiArsenieBoca5.htm
    8. vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, Editura Vog, Bucureşti, 2004.
    9. vezi „timpurile muțeniei obligatorii” în micro-eseul despre imagine ca „formă primitivă, naivă, surogată, a imaginației” în vol. I.D. Sârbu, Adio Europa, vol.I., Editura Cartea Românească, București, 1992, p.260-261.
    10. vezi prezentarea „Isabelei Vasiliu-Scraba” în volumele următoare: vol. Filozofi români: Nicolae C. Ionescu, Titu Maiorescu, Ştefan Lupaşcu, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba, C. Schifirneţ, Al Surdu, Xenopol, Lucian Blaga, etc. (Wiki Series, ISBN 9781232183488, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 60-62) ; vol. Eseiști români: E. Munteanu, M. Gherasim, A. Cioroianu, I. Pachia-Tatomirescu, Nicolae Breban, Isabela Vasiliu-Scraba, I. Grigorescu, L. Butnaru, M. Radu-Paraschivescu, Alexandru Ciorănescu, George Călinescu, Cicerone Poghirc, etc. (Wiki Series, ISBN 9781233386215, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 145-148) ; vol. Autori români : M. Sebastian, Nicolae C. Ionescu, G. Naum, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Titu Maiorescu, Al. Macedonski, Herta Mueller, Nicolae Breban, Ghe. Zamfir, Emil Cioran, Isabela Vasiliu-Scraba,etc. (Wiki Series, ISBN 9781233384242, Wiki Series, Memphis, USA, 2011, p. 141-143).
    11. My Comp este probabil o clonă a unui birocrat dispunând de mai multe „măști”. El pare ascuns și după pseudonimul Alexander Tendler (distrugător prompt al modificărilor mele la fișa Părintelui Arsenie Boca). Fiindcă „ambii” suferă de insomnii în același timp. Pe 23 oct. 2012, la o oră extrem de matinală (înainte de ora 4 dimineața) a fost vandalizată fișa Isabela Vasiliu-Scraba întâi cu pseudonimul MyComp apoi, după un sfert de ceas, cu pseudonimul Alexander Tendler. La ora 03:58 în 23 oct. 2012 vandalul MyComp, după ce a ras un sfert din conținutul informativ al fișei, s-a gândit să mai șteargă în mod abuziv de la rubrica VOLUME următoarele patru cărți filozofice publicate de Isabela Vasiliu-Scraba : (a) Despre Existență, Ființă și Esență, Ed. Mirisa, 1996, http://www.scribd.com/doc/134719450/Isabela-Vasiliu-Scraba-DESPRE-EXISTEN%C8%9A%C4%82-FIIN%C8%9A%C4%82-%C8%98I-ESEN%C8%9A%C4%82 ; (b) Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 1998, http://www.scribd.com/doc/130397690/ISABELA-VASILIU-SCRABA-Configura%C8%9Bii-noetice-la-Platon-%C8%99i-la-M-Eminescu-versiune-cu-diacritice-corectate ; (c) O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat. Lucrurile și Ideile platonice, Ed. Fundației „I. Perlea”, Slobozia, 1995, http://www.scribd.com/doc/134402379/ISABELA-VASILIU-SCRABA-O-pseudodescoperire-a-unui-pseudoplagiat-Nae-Ionescu-Evelyn-Underhill ; (d) Deschiderea cerurilor într-un mit platonic si în „Miorița”/ The opening of the skies in a Platonic myth and in „Mioritza” ballad, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, volum bilingv care se află și în biblioteci europene nu numai în marile biblioteci românești.
    12. „După mai mult de un deceniu de când filozoful de la Păltiniș catalogase (în Epilogul pe care Liiceanu îl rugase să-l scrie pentru Epistolar) drept “himerică” închipuita “Scoală de la Păltiniş”, himera a început să bântuie Wikipedia.ro, dicţionar on-line monopolizat de un grup cu interese ascunse ce promovează cărţile de la Humanitas, prin îndepărtarea abuzivă a cărţilor apărute la alte edituri. Aici închipuita “şcoală”, invocată în decembrie 1987 de I.P. Culianu pentru manipularea ascultătorilor postului de radio BBC, e “dovedită” prin două surse: O sursă este Jurnalul de la Păltiniş apărut în numeroase ediții la fosta editura a PCR, şi altă sursă este Epistolarul, scos într-o a doua ediție tot de Humanitas, fosta Editura Politică. Una mai “de încredere” (vezi, Doamne) decât alta si ambele, pasă-mi-te, foarte “independente de subiect”, ca să nu-i vină cuiva ideea să pocească articolul cu vreo etichetă vizând “punctul de vedere neutru”, fiindcă, desigur, orice astfel de ştampilare ar dispărea instantaneu, îndepărtată de grupul mafiot care controlează Wikipedia.ro” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica, în revista Acolada, nr.4 (67), aprilie 2013, p.16 – 17 ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-himera2ScoalaPaltinis9.htm )+ Din revista Tribuna nr 257, p.8-9 Sursa http://isabelavs.blogspot.com

  10. 10 teostanc iunie 2, 2013 la 8:57 am

    nastase,
    Ma bucur ca v-a placut.

  11. 11 Cris iunie 2, 2013 la 9:39 am

    Folclorul oricărei țări e frumos (doar cel francez nu-mi place). Comparativ cu muzica populară/pop sau ușoară (cu toate subspeciile ei) e excelent. Ca să nu mai vorbesc de hip-hop, rap și alte găselnițe pentru frustrații fără voce…
    Pe lângă folclorul românesc, îmi plac foarte mult cel evreesc, cel portughez și cel sud-american.

  12. 12 Cris iunie 2, 2013 la 9:41 am

    @teostanc:
    Într-adevăr, frumoasă poezie. Cine e autorul? Merită să fie menționat.

  13. 13 blogideologic iunie 2, 2013 la 11:37 am

    @Cris
    Păi chiar există realmente un “folclor evreesc” ? Când este atât de plin cu împrumuturi iberice, berbere, arăbeşti, româneşti şi ruseşti ?

  14. 14 blogideologic iunie 2, 2013 la 12:00 pm

    @dlnimeni
    Mulţumesc. Da, mi se pare că este foarte bună explicaţia pe care o propuneţi. Poate să fie realmente vorba despre un împrumut popular de “strigătură” cu valoare strictă de jubilare ori şi de juisare, deloc religioasă şi deloc inserată într-un context Islamic, aşa cum interpretează răuvoitor cercetătorii de la Moscova, aceia de la Institutul anti-România înfiinţat de Mihail Gorbaciov pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu. Mi se pare că Institutul funcţionează încă. În 1990 ei au angajat oameni din Secuime care ştiau cât de cât româneşte. Aceştia au amorsat pe 12 ianuarie 1990 mineriada din Bucureşti împotriva lui Ion Iliescu, iar la 15 martie 1990 tot ei au dinamizat mişcarea anti-românească de la Târgu Mureş care trebuia să-l extermine pe Ion Iliescu. Secesiunea tiraspoleană din 1990 a fost în sinergie cu acea mişcare de la Târgu Mureş.

  15. 15 teostanc iunie 2, 2013 la 3:27 pm

    Cris iunie 2, 2013 la 9:41 am

    Este un fost procuror , scriitor si poet, o cimotie de-a mea.
    Mi-a trimis-o fiica sa. Pana nu vorbesc cu el nu sunt sigur.
    Dupa ce am citit-o am simtit nevoia s-o recit.

  16. 16 alina iunie 2, 2013 la 8:40 pm

    am putea promova mai mult astfel de evenimente, pentru ca oamenii sunt interesati de cultura lor

  17. 17 SLAVU IOAN iunie 2, 2013 la 9:13 pm

    Dacă veni vorba de folclor, supun ateţiei dumneavoastră un cântec de luptă jurământ, denumit „Jurământul tinerilor blaki”:
    „O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
    Înşelator, să nu primeşti a te uni
    Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit vei fi.
    Cântecul cetăţii aud îndelung
    Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
    Să juri cu maturitate si cu convingere!
    Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă sa fiu!
    Alesul juramânt preţuieşte şoimul tău, mergi cu juramânt puternic!”

    Aceste versuri se regăsesc intr-o carte veche de 1000 de ani, intitulată „Codexul Rohonczi”. Documentul este numit dupa oraşelul în care a fost descoperit Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei. În prezent, documentul se află în Arhivele Academiei de Ştiinte a Republicii Ungaria. E o carte legată în piele. A fost pastrată în localitatea Rohonczi pâna în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a daruit-o Academiei de Stiinte a Ungariei, în 1838.
    Acest manuscris răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri. Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se facea de jos în sus. De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. „Codexul Rohonczi”cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică, în limba dacică aşa zisa „latina vulgară”.
    După al doilea război mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatură cu Codexul: „Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reuşit s-o descifreze până acum. Si eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii grecesti. M-am gândit că seamănă si cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri unguresti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. Dupa ce a studiat Codexul, cercetatorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observatiile sale într-un articol, în care a încercat sa identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.
    Membră UNESCO, Viorica Enăchiuc e absolventă a Facultaţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia si Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu si epoca dacică. Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi în Danemarca, unde a studiat scrierea runica Viorica Enăchiuc în anul 1983, realizează o primă descifrare a textelor Codexului şi spunea „…Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt stravechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”
    Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. . În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice si religioase, solii şi cântece ale vlahilor (blaki după traducere). Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemneaza înfiintarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. „Sunt informatii despre organizarea administrativa si militara a tarii ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru si mare, de la Dunare spre nord pâna la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. Codexul conţine si versurile unui cântec de lupta, numit „Juramântul tinerilor blaki”, a căror versuri traduse le-am enunţat anterior.
    Documentul „Codexul Rohonczi” dovedeşte fără tăgadă, o continuitate a limbii dacice cel puţin până în sec.XI. Intrebarea ar fi De ce oare, astfel de dovezi sunt evitate de mediul academic românesc?! 😉

  18. 18 dlnimeni iunie 2, 2013 la 9:44 pm

    Blogideologic: pot fi mai multe explicatii plauzibile, in functie de geneza si de viata cintecului. Si nu uitati ca formula de acum este aceea cistigatoare, adica formula ceruta de ascultatori de-a lungul generatiilor. Sa va semnalez ca, in versiunea actuala „gipsy”, am intilnit „iula-iula-la”, adica degradarea specifica. Pentru dumneavoastra, Marioara de la munte cu Maria Sarabas (deoarece mi-a cazut cu tronc violonista, o sa vedeti dumneavoastra care) versiunea Stefaniei Rares si Au plecat olteni la coasa cu inegalabila Maria Lataretu. Auditie placuta!


  19. 19 blogideologic iunie 3, 2013 la 5:28 am

    @ SLAVU IOAN
    Probabil că acest Codex Rohonczi trebuie asociat de Lex Antiqua Valachorum.

  20. 20 Marian Nicolae iunie 3, 2013 la 8:13 am

    @ blogideologic iunie 2, 2013 la 8:52 am

    Patria trebuie sa-i piarda pe acesti vajnici dusmani ai natiei romane.

    Cu cat mai repede, cu atat mai bine, retragerea cetateniei romane este o conditie sine qua non……

  21. 21 blogideologic iunie 3, 2013 la 9:01 am

    @dlnimeni
    Mulţumesc pentru cele două cântece cu strigătura de juisare arabo-islamică.

  22. 22 SLAVU IOAN iunie 3, 2013 la 9:57 am

    @blogideologic
    Da Codexul se poate asocia cu Lex Antiqua Valachorum…
    În lucrarea sa „Dacia Preistorică” Nicolae Densuşianu, aduce argumente de continuitate prin simbolistică si folclor, anumite semne pelasge ce stau la baza alfabetului traco-dac şi ulterior greco-roman.
    Aici puteţi viziona două materiale interesante : http://www.youtube.com/watch?v=w7A-GMe3TOw – Dacia Preistorică, Simbolurile Daciei, zvastica- Nicolae Densuşianu
    http://www.youtube.com/watch?v=FenYoRkt1Us&list=PL16A3D2FFBBC8E68F – Gigantii din Dacia Preistorică – Nicolae Densuşianu

  23. 23 teostanc iunie 3, 2013 la 12:13 pm

    Cris iunie 2, 2013 la 9:41 am

    Autorul este Minulescu.


  1. 1 “Doina Gorjului” a implinit 65 de ani | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe iunie 1, 2013 la 9:39 pm
  2. 2 Strigătura “ilaila ilailai” | Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe iunie 2, 2013 la 12:18 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: