O săptămână contradictorie tocmai s-a încheiat! O săptămână în care am aflat despre multiplele moduri de petrecere a timpului liber de 1 Mai, în Vamă sau în Mamaia (apreciez ceea ce face Primarul Mazăre pentru promovarea turismului pe litoral cu toate că uneori acțiunile sale de promovare par cam excentrice), o săptămână în care a fost o mare preocupare pentru „mici”; pe scurt o săptămână in care grija multora a fost îndreptată mai mult spre cumpărături, mâncare, petrecere si non-conformism.
Cu oarecare dificultate şi foarte timide, s-au strecurat printre știri sau transmisii in direct, şi câteva imagini cu principalele momente religioase din Săptămâna Mare. Cred că ne-am rezervat prea puțin timp, săptămâna aceasta, să meditam la destinul nostru, trecător, şi am oferit mult prea mare încredere capcanelor consumeriste ale economiei de piață. Nu sunt împotriva economiei de piață in nici un caz, dar am afirmat deseori că tot ceea ce este exagerat creează dependenţă si, de multe ori, dezamăgire.
Spuneam că săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost contradictorie. Am putut observa o diferenta enorma între timpul religios, cu specificul lui, si timpul de distracție specific, acum, sărbătorii de 1 Mai; o contradicție între scăderea accentuata a nivelului de trai, din ultimii ani, si aglomerația din magazine sau cozile de kilometri pe autostrada către mare; o contradictie intre entuziasmul popular dezlănțuit la Florii, când Iisus a fost întâmpinat cu „osanale”, si vinderea si trădarea Lui de către cei mai apropiați ucenici, si apoi ura mulțimilor – poate aceleași care-L aclamau in urma cu o săptămână), si trimiterea Lui la moarte!
Iisus a fost răstignit în urma unui act pe care astazi l-am considera democratic! Chiar daca manipulat prin dezinformare de către farisei. Pilat a consultat poporul si i-a dat să aleagă intre Baraba si Iisus! Mulțimile au decis răstignirea lui Iisus!
Mai putem avea oare încredere in normalitatea lumii in conditiile in care criteriul majorităţii a putut fi astfel manipulat? Printr-o implicare personală in viața si decizia publică, prin cultura, prin educatie, prin adoptarea unui set de valori vitale, printr-o viața trăita sub semnul demnităţii si al virtuților morale poate ca acest lucru mai poate fi realizat.
De Paşte, mesajul central al sărbătorii este bucurie si speranță! Bucurie pentru ca aceasta a fost starea sufleteasca după Înviere a celor care i-au fost alături lui Iisus, si speranță pentru ca Învierea trebuie înțeleasa ca o șansa dată omenirii si pe care omenirea si-o da siesi in fiecare an.
De Paşte sunt împreună cu familia si mă bucur, incercand – pentru a cata oara? – sa privesc cu speranță viitorul.
Vă doresc şi vouă, tuturor, să aveți in suflet această mare bucurie a Învierii, împreună cu cei dragi si sa va pastrati speranta!
Hristos a Înviat!
Adevărat a înviat !
Adevarat ca A Inviat !
Hristos a inviat! Domnule Prim Ministru. Va multumim si va asteptam cat mai curand intr-un rol cheie; adica in cel mai mare rol posibil. Deocamdata… e Paste!
SANATATE SI MULTA FERICIRE !HRISTOS A INVIAT !
Domnule Nastase va urmaresc scrierile zi de zi si ma bucur de ele,dace eu ma bucur dar familia dumneavoastra,va rog ganditi pozitiv copii au nevoie de tatal lor si de ce sa nu va bucurat intr-o zi sa fiti si bunic,socri mei parca au intinerit cand s-a nascut fica noastra,va doresc numai bine alaturi de cei dragi.Nu sunt numai mitocani in Romania.Cristos a Inviat.
ADEVĂRAT CĂ A ÎNVIAT !
Nu-i singur Iuda vinovat…
Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…
Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…
Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…
Şi-acum Isus cel condamnat
azi El te-ntreabă: “Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…
Adevarat a inviat!
Sa aveti parte de multa sanatate si bucurie, si de dragostea celor apropiati! Si da, sa ne pastram sperantza! Dar sa nu ne oprim la ea.
Hristos a inviat,pace si lumina in suflet.
Adevarat a Inviat! Liniste sufleteasca, impliniri si bucurii! Paste Fericit!
ADEVARAT A INVIAT!
Adevărat a înviat și odată cu el speranța într-un mâine mai bun.
Paste Fericit!
Adevarat a Inviat!
http://baselandia.wordpress.com/2013/05/04/sarbatori-fericite/paste-fericit1/
ADEVARAT A INVIAT!
ADEVARAT A INVIAT !
SARBATORI FERICITE !
Adevărat a înviat! Sărbătorile pascale sper să fie pentru toți un moment de reântregire a ceea ce are sfânt omul: familia. Sărbătoare menită să fie cinstită de familie reunită, închegată, de familie care întrevede în viitor, speranța. S-aveți sărbători liniștite, cu sănătate și speranță! Gândul pozitiv întoarce speranța în sine, iar acolo, asemeni păsării Pheonix, se produce adevărata metamorfozare, revenirea la viață, renașterea pe care toți sântem capabili să ne-o dirijăm. Un Paște fericit, cu sănătate și gânduri bune vă doresc, de-aici, de la poalele Tâmpei!
+Eli Eli lama sabactani? / După publicarea scrisorilor sale, găsesc comentarii la presupusele momente lipsite de credinţa în Dumnezeu, pe care Maica Tereza, catolica armână beatificată de Vatican în 2002, le-ar fi arătat în viaţă. Pe un blog inserat în ziarul britanic Guardian citesc titlul : “A nuanced paragon. Mother Teresa’s letters reveal a woman waging an existential struggle with doubt and depression.” – ‘Nuanţe asupra unui exemplu. Epistolele sale ne dezvăluie o Maica Tereza în luptă existenţială cu deprimarea şi îndoielile .” Iar în Le Monde citesc excerptul dintr-o epistolă a Maicii Tereza : “Quand j’essaie de me tourner vers le Paradis, il y a un tel vide (…) J’appelle, et il n’y a personne pour répondre.” “Când încerc să mă întorc spre Paradis, în faţa mea există vidul (…) Chem, şi nu răspunde nimeni.” Doamne, dar comentariile –nu le redau aici– pe forum de ziar la aceste cuvinte arată un orizont teologic limitat ! Maica Tereza doar ne spune că este imposibilă o relaţie personală a omului cu Dumnezeu. Socot că tocmai aceasta e dovada credinţei adevărate. Atunci când este crucificat, ultimele cuvinte ale lui Iisus Hristos au fost : “Eli Eli lama sabactani?”. Este o întrebare în aramaică, inserată în Psalmii greceşti (Evanghelia lui Matei versetul 27:46, Evanghelia lui Marcu versetul 15:34). Unii teologi au clamat că Tatăl Ceresc pare a-l fi părăsit pe Fiul său. Teologii uită că acestea erau ultimele cuvinte ale Fiului ce era încă simplu om. Iar în Evanghelia lui Marcu, citind versetele numărate de la 16:1 la 16:8, aflăm dezlegarea imposibilăţii relaţiei personale a omului cu Dumnezeu.+
Ca parte a ecumenismului, o armie de ‘idiota ‘ -termen folosit în Evul Mediu pentru desemnarea neştiutorilor de teologie– au fost chemaţi să ‘predea religia’ în şcoli. Sînt curios să aflu câţi dintre cei care capătă dreptul de a preda religia cunosc argumentul ontologic al lui Anselme despre existenţa lui Dumnezeu, şi mai ales câţi ştiu că argumentaţia ontologică a Sfântului Anselme reprezintă cea mai concentrată sinteză a doctrinei Sfintei Treimi, elaborată de filosofii teologi cappadocieni din secolul IV ? Câţi ştiu că inceptul doctrinei se datorează Sfântului Ierarh Vasile cel Mare care a fost episcop în Cezareea Cappadociei? În şcoli se predă acum ceva despre ‘relaţia omului cu Dumnezeu’, ceea ce este o prostie imensă, căci Dumnezeu este Absolutul. Nu este încă prea târziu ca ierarhii BOR să intervină dogmatic pentru a corecta ecumenismul păgubitor.
Adevarat a Inviat!
Domnule presedinte sa aveti puterea sa iertati tot ce ati indurat.
Multa sanatate va doresc si victorie in acest ascuns razboi pe care il duceti.
Adevarat a invia!
adrian nastase :
“Iisus a fost întâmpinat cu „osanale”, si vinderea si trădarea Lui de către cei mai apropiați ucenici, si apoi ura mulțimilor, poate aceleași care-L aclamau acum o săptămână, si trimiterea Lui la moarte! Iisus a fost răstignit în urma unui act democratic! Da! Un act democratic dar manipulat prin dezinformare de către farisei. Pilat a consultat poporul si i-a dat să aleagă intre Baraba si Iisus! Si mulțimile au decis răstignirea lui Iisus!
Cum mai putem avea încredere in normalitatea lumii dacă criteriul majorităţii a putut fi astfel manipulat?”
———————————————————————————
Putem avea incredere in normalitatea lumii! Acea manipulare groteasca a nascut crestinismul. Faptul ca 2000 de ani mai tarziu celebram victoria lui Isus asupra ticalosilor care i-au fost contemporani demonstreaza ca manipularile in rau, cu cat sunt mai mari cu atat mai mult fac ca “memoria” celor fraieriti sa dainuie peste generatii!
nastase nu isi vede vina, isi vede doar suferinta! Cat timp se scalda in “self pity” ramane doar un paria in ochii majoritatii.
El trebuie sa vada si suferinta poporului pe care el a cauzat-o direct sau indirect: regimul basescu si coabitarea pontaca!
basescu a fost adus la putere de votul negativ impotriva lui nastase iar ponta a fost adus la varful PSD de sustinerea lui nastase.
Fiecare din noi ii vedem lui nastase o vina mai mare altii mai mica. Eu nu ma leg de partea “economica” (privatizari dubioase, imbogatire fara temei ) pentru ca am inteles ca guvernarea lui a fost buna din punct de vedere economic; eu ma leg de partea morala a regimului nastase.
nastase si-a cladit o mafie personala cu drept de viata asupra romanilor si a pus pumnul in gura presei.
Doua pacate capitale in optica mea. Cazul Panait ma doare de parca Panait ar fi fost fratele meu. Panait a a avut verticalitatea si curajul unui inger. Cine are mainile patate cu sangele lui Panait nu se poate niciodata compara cu Isus !
Doar o suferinta mare nu iti poate da “statura” Celui care a facut numai bine pentru semenii lui! (Daca doar suferinta te sfinteste, atunci animalele de la circ ar fi toate “Isusi” in lumea lor! )
NU! nastase nu se poate compara cu Isus!
Daca ar fi sa il compar pe nastase cu o figura a trecutului l-as compara cu Qin Shi Huang, primul imparat al Chinei.
Au facut amandoi aceiasi greseala: au refuzat sa accepte efemerul vietii (politice in cazul lui nastase) si nu si-au facut un testament (din nou,politic in cazul lui nastase).
Qin Shi Huang desi stia ca e muritor pana nu gaseste secretul vietii eterne, nu a vrut sa accepte ideea sfarsitului.
In loc sa-si faca testamentul, el a preferat sa isi cladeasca o lume paralela in mormantul lui. O “China” de terracota unde el spera ca in cel mai optimist caz va fi reinviat de raurile de mercur ce urmau sa curga in jurul sicirului sau;
daca nu va fi reinviat, ascuns acolo , nimeni nu va stii ca el de fapt ” se descompune” si nu va mai reveni vreodata la putere.
Urmasii lui puteau crede ca e fericit acolo intre terracota people si in acelasi timp ii supravegheaza pe cei “de deasupra”.
Qin Shi Huang a avut incredere in cei din jurul lui. Ce s-a ales din planul lui maret?
Moare intoxicat de mercurul administrat de medicii lui, la doua luni distanta de capitala. Moarte ascunsa de cei apropiati lui in carutele de peste stricat care au insotit cortegiul imparatului.
Doua luni au avut timp tradatorii sa constate ca imparatul se descompune ireversibil si sa evalueze viitorul lor. Au falsificat un document in care sa reiasa ca Qin Shi Huang ii ordoana fiului sau favorit sa se sinucida si alt fiu (preferat de tradatori ) sa ii ia locul.
LA fel si nastase .S-a ingrijit ca vila Lac sa fie amenajata si ras- amenajata… mandatul presedintial sa fie de 5 ani… salariul presedintelui sa fie consistent… fara ca o clipa sa vada ce oameni are in jur si ce carlanii prefera sa il urmeze la finalul celor doua mandate de presedinte pe care le vedea certe!
Viata lui politica a fost rapusa brusc de un amanunt nesemnificativ( votul negativ potentat de tradare) la “doua mandate PDL ” distanta de lumina de la capatul tunelului.
Doua mandate care le-a permis “apropiatilor” sa .. constate ca nastase se descompune politic ireversibil si sa evalueze viitorul lor .
Singura sansa pe care o mai are nastase , din punct de vedere politic, este (paradoxal) sa devina el acel inger vertical si curajos care a fost Panait!
Este nastase in stare sa iasa din depresia asta si sa fie cel care nu mai are nimic de pierdut, doar de castigat victoria Adevarului?
Sunt 7,4 milioane de romani care s-au incolonat in “Armata Adevarului pana la capat” deci nu ar fi singur…
Hmm.. eu cred in miracole … dar…
E nastase capabil sa observe ca Isus a fost nu numai tradat si rastignit, dar a fost si INVIAT de Tatal Nostru!
Hristos a inviat!
Cheers!
PS Self-pity is the psychological state of mind of an individual in perceived adverse situations who has not accepted the situation and does not have the confidence nor ability to cope with it. It is characterized by a person’s belief that he or she is the victim of events and is therefore deserving of condolence. Self-pity is generally regarded as a negative emotion in that it does not generally help deal with adverse situations. However, in a social context, it may result in either the offering of sympathy or advice. Self-pity may be considered normal, and in certain circumstances healthy, so long as it is transitory and leads to either acceptance or a determination to change the situation.
Adevarat a inviat! Domnul sa ajute Romania sa-si revina economic si spiritual! Poate ca este momentul ca toate presiunile interne si externe sa fie devoalate, discreditate. Pina acum am tot implinit cereri cu multe sacrificii, cu multe riscuri sa patrundem in „lumea buna” a Europei, sa intram in NATO. Mai mult nu se mai poate, ne pierdem identitatea.
Domnul sa va ocroteasca!
Adevărat a înviat!
Marea dramă din Săptămâna Patimilor o trecem oarecum cu vederea în frenezia pregătirii praznicului pascal. De 2000 de ani aşa stau lucrurile.
Vă înşelaţi domnule Năstase în privinţa democraţiei în cazul condamnării lui Iisus. Democraţie nu înseamnă doar majoritate. Asta nu se înţelege la USL. Un principiu fundamental al democraţiei este domnia legii. Pilat a spus că nu găseşte nicio vină la Iisus. El a fost condamnat fără nicio bază legală, absolut nevinovat. La un profesor de drept de talia dumneavoastră mă miră această opinie.
Paste fericit !
Confundaţi democraţia cu anarhia.
Adevarat a inviat! Ii spun lui Adrian Nastase si celor de aici care il respecta si pretuiesc pe Adrian Nastase.
Despre semnificatia Invierii, s-a scris mult. Cei interesati, cu siguranta, cunosc semnificatia si importanta Invierii in credinta noastra.
Mie, urarile traditionale nu mi se potrivesc. Pentru ca noi, romanii, am transformat traditiile in formalism, adica intr-o indiferenta disimulata.
Prin urmare, eu astept, acum, de la acest moment sfant al Invierii si il rog pe Bunul Dumnezeu sa-mi asculte ruga si sa mai dea o sansa tarii mele care, dupa ani buni de umilinta si batjocorire, este o tara pierduta. Il rog pe Bunul Dumnezeu sa dea intelepciune, forta onestitatii si curajului, alor mei, celor care conduc, astazi, aceasta tara, sa faca doi pasi inapoi, acolo, la rascruce, pentru ca, probabil, din viteza, dindorinta de a grabi luvrurile, de a ne indeplini angajamentele, n-au luat-o pe drumul cel bun. E nevoie de intelepciune, de onestitate si curaj, sa ne intoarcem, pana nu va fi prea tarziu, sa repornim pe drumul cel bun. Uniti, ca pana acum.
Urarea mea pentru Adrian Nastase si pentru cei prezenti mereu aici, dincolo de traditii si formalisme, este sa ne bucuram de aceasta tara, renascuta din Sfanta Minune a Invierii!
Atat! Si, veti vedea ca, daca se va implini, va fi mai mult decat ne-am putea dori.
Si daca tot am ajuns aici, in Sfanta Zi de Pasti, ma intreb, cu adanca sinceritate.
Poti fi om politic, lider al unei majoritati si simpatii populare, cum n-a mai fost dupa 1989, avand in puterea ta destinul acestei tari, cu toate parghiile democratiei si autoritatii statului de drept, sa spui ca omului caruia ii datorezi prietenia, pretuirea si mult din ceea ce ai realizat, … i s-a facut o mare nedreptate dar nu ai ce face pentru ca … nu te poti amesteca? Asa ceva nu este posibil. Pentru ca daca ar fi posibil, n-ar mai exista nici o diferenta intre un adevarat om politic, incarcat de responsabilitatea „dreptatii” si un testicul care se amesteca dar nu se baga.
“…consultat poporul si i-a dat să aleagă intre Baraba si Iisus! Mulțimile au decis răstignirea lui Iisus!”
O(ba)ma(raba), erai şi-atunci ca şi acum,
Pulbere-n ochii proştilor, prea mulţi, din drum,
Un demo(n)crat în fruntea-mpeliţaţilor ;
Iiisus a Înviat ! pentru dreptate, băi fraţilor.
Adevarat a inviat !
Adevarat a inviat!
Adevarat a inviat!
Moderator.
In 4 mai 2013 am facut comentariul de mai jos la niste elucubratii ale dlui
Marin Nicolae, mai 4,2013
” Israelul si in general evreii ne sunt datori vanduti pentru distrugerea Romaniei si pentru uciderea a mai mult de 3 milioane de romani in acest time frame:”
Poate detaliati. Personal n-am cunostinta de aceste fapte.
Nu inteleg de ce ma cenzurati!
Adevarat a inviat !
Din eroare in eroare,
Faptul ca apreciati munca asidua a primarului Mazare care-si doreste sa transforme Mamaia in unul din cele mai mari bordeluri din lume este ptr. dumneavoastra o chestie apreciabila, ca orisice constantean neinregimentat intreb, faptul ca orasul Constanta arata ca dupa un bombardament , ca turistii navelor de croaziera escaladeaza printre ruinele orasului de mai mult de trei mandate de primar si nu gusta pozitiv ruinele Constantei este oare de apreciat dl. Nastase?
Asa cum va reprosam acum citeva zile , nu le aveti nicicum cu chestile „lumesti” sunteti complect pe din afara,
Intrun articol de mai jos spuneti ceva in ambele sensuri peiorative ” dubla coabitare „, Basescu si PNL.
Adica comparabil raul este acelasi PNL sau Basescu ?
Ce vad eu este o coabitare directa a PSDeului , si cu mici exceptii si a unor membrii vanduti,duplicitari din PNL.Prin parghia USL Basescu controleaza si liberalii ,si in mod special pe dl. Antonescu , care speriat ca nu va mai fi unicul candidat al USL la alegerile presedentiale , tace misel si cauta solutii,
Imi pare rau , probabil din cauza laudelor colegilor mei si nu numaio ale lor , va rupeti din nou de realitate , tot asa cum ati procedat prin 2004.
Adevarat a Inviat!
Iata in ce normalitate putem avea incredere – in normalitatea Timpului Invierii, traind bucuria vietii clipa de clipa, cu ajutorul Luminii! Si astfel, traind prezentul cu bucurie, impreuna cu cei dragi, speranta ne insoteste de la sine.
Va doresc Dvs si familiei cat mai multa bucurie, lumina, liniste si iubire!
paste fericit !!!
@ Vasile
Ai perfectă dreptate. Am protestat şi eu, câteva săptămâni în urmă, pe lângă colegul Dezideriu Dudaş, pentru porcăriile faţă de mediu pe care le face Radu Mazăre la Mamaia şi Constanţa. De altminteri tocmai genul acesta de lipsă de respect total faţă de mediu şi de biodiversitate a deschis larg calea pentru politica de distrugere a mediului înconjurător în România pe care o promovează acum pe faţă premierul Victor Ponta şi „ministrul Marilor Proiecte” Dan Şova. Nu pentru asta am votat USL ! Apoi, politicienii aceştia de duzină merg exact pe calea stupidă mai veche a lui Traian Băsescu. Un om care n-a priceput vreodată ceva despre viaţa reală !
Adevarat a inviat !
Spuneti ”apreciez ceea ce face Primarul Mazăre pentru promovarea turismului pe litoral cu toate că uneori actiunile sale de promovare par cam excentrice”
Actiunile lui Mazare ca sunt excentrice este putin spus. Sunt de rau augur. Cum singur a afirmat, acolo tinerii se duc „sa se cupleze si sa se imbarlige” si de asemeni „nu conteaza ca au bani albi sau negrii”, bani sa iasa. D-le Nastase, va rog sa analizati mai in profunzime si cu buna credinta actiunile acestui personaj. El face pomeni, cu ulei, zahar, case, etc. din dorinta ca oamenii sa depinda total de el. De ce nu face pomeni cu locuri de munca (serioase si nu animatoare prin baruri). In Cazinoul Sinaia se organizeaza expozitii de artă plastică si fotografie, lansări de carte, concerte si spectacole. De ce nu s-ar face la fel si cu cazinoul din Constanta care este complet distrus. Litoralul bulgaresc abunda de turisti romani plecati cu toata familia la all inclisive, iar la noi Mazare vrea turism de nisa pentru cei ce vor „sa se cupleze si sa se imbarlige”. Situatia de la Constanta trebuie analizata cu maxima si urgenta atentie pentru ca nu numai PSD-ul are de pierdut ci si noi ramanii.
ХРИСТОС ВОСКРЕСЕ ! – ВАИСТИНУ ВОСКРЕСЕ !!
HRISTOS A ÎNVIAT ! – ADEVĂRAT A ÎNVIAT !!
Cel mai frumos cadou facut cuiva este speranta. Anatole France
Speranța ne-o păstrăm : aceea că SE VA FACE DREPTATE, AN !! PRIN RENUNȚARE LA… RENUNȚARE !!
Ridică-te, AN !! Din partea mea , îi și poți ierta, numai RĂDICĂ-TE și mai ales : RĂDICĂ-NE ȘI PE NOI !!
cât despre Pilat….. mai vorbim, când i-o sosi și hăstuia vremea …. că se apropie 😉
sa aveti sufletul usor precum un porumbel , va imbratisez cu drag si permiteti sa ciocnim un ou rosu imaginar…. Crisos a invia! Adevarat ca a inviat!
Blogi,
In privinta dl. Basescu , va contrazic , cinic pina la ticalosie ,cunoscator al vietii reale , si a ticalosiei acestei vieti , cirmeste indiferent de vant si sentimente , strivind suflete si vieti fara nici o urma reala de regret.
Istoria il va consemna ca un rau mai mic doar pentru faptul ca s-a nascut cu 70-80 de ani inaintea citorva personaje care au zguduit prin cruzime destinele a milioane de oameni.
Sanatate.Sarbatiri fericite!
@Vasile
Sa nu fim pudibonzi intr-o lume nerusinata, sclava a banului. Lume pe care am dorit-o! In aceste conditii, care este raul daca Mamaia este printre cele mai mari bordeluri din lume? De Amsterdam ai auzit?
ADEVARAT A INVIAT !
SARBATORI FERICITE !
Adevarat a Inviat !
In aceasta zi cuvintele sunt de prisos….
Adevarat a Inviat, Domnule Prim Ministru !
Adevarat a Inviat, pentru ca indurarea este triumful etern asupra justitiei inguste, „Domnule Prim Ministru” pentru ca, remarc cu satisfactie, ati devenit aproape unic interlocutor pentru cei care mai cred ca intelepciunea nu este un delict in Romania. Ne situam intr-un fel, in paradigma speakerului televiziunii albaneze din anii 60 care-si incheia mereu programul cu mesajul „noapte buna domnule presedinte”, pentru ca numai El avea televizor ! Nu exista desigur nici o legatura intre Adrian Nastase si Enver Hodja dar, unicul receptor TV albanez reprezinta prin contrast, masura exacta a turpitudinii, tragic majoritare in establishmentul politic romanesc actual. Intr-adevar, nimic mai dureros contrastant decat ostracizarea natanga a lui Adrian Nastase versus triumful mitocaniei lui Becali, tacerea lui Adrian Nastase versus logoreea purulenta a cretinilor sau lipsa nelinistitoare lui Adrian Nastase dintr-un spatiu public ramas in consecinta, teren de disputa doar pentru „jucatorii” de tipul obscen – agramat ori oligofren cu Dreptul sau de-a dreptul.
Adevarat a Inviat!
@ George Ban
Mai documentează-te în legătură cu Amsterdam http://travel.nytimes.com/2013/04/21/travel/quirks-of-amsterdam-revealed-during-lunch.html?hpw&_r=0
blogideologic
Explicatia relatiei personale imposibile dintre om si Dumnezeu se afla in urmatorul verset al Evangheliei lui Marcu, respectiv 16:9 :
,,Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni”
Iată motivul pentru care avem dificultăţi în a relaţiona cu Domnul…..controlul carnalului din noi de către cei mai puţin curaţi care ţin morţiş să ne tenteze cu imagini, poleială, gusturi şi mirosuri de natură materială, de regulă, cu efecte pe termen scurt şi care, întodeauna, lasă în urmă doar o stare de frustrare , neputinţă, neîncredere şi deşertăciune, departe de sentimentul atât de dorit, cel de împlinire.
Maica Tereza a fost un om, ca oricare altul, de aceea a avut, cum era, de altfel, perfect normal, îndoieli şi lupte intense cu sinele.
Dar, atenţie, cei care au doar certitudini, au un mare deficit de conştiinţă/conştienţă şi nu-şi pun problema nici măcar să încerce a înţelege ….aceştia sunt oamenii de tristă aminitre care au creat Inchiziţia si au organizat celebrele Cruciade în numele Credinţei, sau, au atentat la vieţile unor oameni nevinovaţi convinşi fiind că vor trăi, într-o altă viaţă, EXACT AŞA CUM ŞI-AU DORIT PE PĂMÂNT, dar nu au avut norocul de a avea permanent la dispoziţie un morman de fecioare şi un Corn al Abundenţei accesibil doar lui Zeus. 😉
Asta nu e credinţă, ci, pură manipulare pe fondul somnului raţiunii, în numele religiei.
Important este nu să ai certitudini perfecte şi îngheţate ci, să tinzi mereu către perfecţiune, uneori îndoindu-te chiar de tine însuţi, de cele mai multe ori, înfrânându-ţi pornirile de sorginte instinctual-materială.
Cred că Maica Tereza a reusit, într-un final, ,,saltul” către starea de beatitudine, citind şi aplicând cele scrise şi în versetele 16:15 ….16:18 :
„15.
Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16.
Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
17.
Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18.
Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. „
„Iisus a fost răstignit în urma unui act pe care astazi l-am considera democratic!”
Din respect pentru Dumnezeu si pentru Iisus, nu amestecati credinta cu politica.
George Ban
Colegii nostri plini de pudoare, as spune, acru-zbarcit-ipocrita, au uitat ca litoralul este, prin definitie, o zona de turism sexual. Eu nu ami uitat vacantele la Costinesti unde, de regula, stationau mai mult blatisti, decat posesori de bilete de tabara, in cautare perpetua de parteneri si partenere.
De aceea exista, pentru majoritatea tinerilor care nu vin cu perechea, discoteci, baruri, plaja si apa.
Eu insumi mi-am cunoscut sotia la mare. Desigur, dupa mai multe cautari si incercari.
😉 😉
Nu exista paste fericit sau nefericit decat in masura in care crezi ca pentru a aprecia asta insumezi cat ai de mancat si de baut.La noi , pastele ca si alta sarbatoare are doar aceasta conotatie-cea gastronomica-.De aceea romanii vor fi o natie de mana a treia.
Adevarat a inviat!
Adevarat a inviat!M-ar interesa doua lucruri.Unde ati fost la inviere la Cornu la biserica sau la manastire?Daca se poate sa postati cateva poze de la Cornu asa cum faceati si in alti ani.In rest va doresc multa sanatate,liniste atat dvs cat si familiei.si viitorul sa fie ocolit de anumite ganduri negre….
Noi, vechii pelasgi, acum in Anul Domnului 2013, ne putem vedea si aprecia stra-stra-stra-stra-nepoatele interpretand Orinoco Flow, la Slain Castle in UK……..
Celtic Woman:
De ce s-a angajat PSD-ul să meargă alături de această mediocritate intelectuală notorie, numită primarul Radu Mazăre de la Constanţa ? Se ştie că Radu Mazăre a făcut o grămadă de bani, în vremuri foarte, foarte tulburi. Acum, Radu Mazăre intenţionează să facă iarăşi o grămadă de bani, menţinând în continuare vremurile foarte tulburi. Aceasta-i condiţia lui, acesta-i singurul model de afaceri la care se pricepe domnul primar Radu Mazăre de la Constanţa ! Dar vremurile în lume s-au schimbat. Şi în România. Conducerea USL nu trebuie să uite măcar un singur moment că partida lor a fost adusă la putere în România de o foarte puternică voinţă populară, manifestată prima oară vizibil (chiar pentru enervarea incredibilă a ochilor ambasadorului american de atunci, Mark Gitenstein) în ianuarie 2012. Premierul Victor Ponta, senatorul Dan Şova, alţi lideri importanţi şi activi din USL ar trebui să privească atenţi în urmă către sursa puterii lor. Deocamdată, doar naţional-liberalul Crin Antonescu priveşte în urmă, analizează şi tace. Îl aşteptăm să vorbească.
@Viorel Maier
„Din respect pentru Dumnezeu si pentru Iisus, nu amestecati credinta cu politica.”
Dar nu exact lucrul asta il face si biserica, incepand cu imparatul Constantin cel Mare (272 – 337)? Sa inteleg ca tu nu respecti biserica?
@nastase. Adevărat a înviat!
Ştiu că e nasol când vă şi critic, dar frumos ar fi să vă mint? 🙂 Poate aţi observat, nu-l mint nici pe Crin. 😀 De fapt, mă ţin de angajament, am promis că de-abia aştept să ieşiţi din infern ca să nu vă mai menajez. 😛
Şi poate că o să vă supăraţi dacă vă spun că postarea asta mi se pare cel mai adevărat text pe care l-aţi scris şi să-l fi citit subsemnata. Şi asta în comparaţie cu postarea anterioară, pe care am categorisit-o drept superbă. Mi se pare că aţi învăţat esenţialul din toată suferinţa, anume că nu goana comercială după succes lumesc, adică, să fii number one cu preţul distrugerii celorlaţi, ci să te întreci pe tine ca să-i bucuri pe ceilalţi este adevărata competiţie, cea pentru cununa laudei nepieritoare.
P.S. A fost un moment în care aţi făcut un gest urât (era în noiembrie 1996, Palatul Cotroceni, Constantinescu ales) şi n-aş fi crezut atunci că veţi ajunge să vă schimbaţi atât de fundamental. Eraţi ostentativ refractar din pricina a ceea ce scrisesem, deşi ar fi trebuit să ştiţi că era din convingere. Sigur că şi eu eram exagerată, aşa cum tinereţea e exagerată, mai ales cea cu 2 înainte. 😳 Şi totuşi, uite, Andrei ştie de pe acum ceea ce alţii află la dublarea vârstei, la triplarea ei sau poate niciodată. E un ales, ca şi taxu. 😛 Sigur Mihnea nu se supără, el mereu a fost răsfăţatul. Şi totuşi, nu s-a risipit. Cred că sunteţi dintre cei mai fericiţi taţi. Ceea ce e un dar de la Dumnezeu fără asemănare. M-aş bucura să-l văd pe Andrei prim-ministru, într-o zi. Liberal, evident. 😉 N-are sens să vă minţiţi, cunoaşteţi prea bine PSD. 😆
@George Şerban. 😆 Pentru final. În rest, România e deja o minune a lui Dumnezeu. Şi va rămâne. Pupă-ţi copila aia minunată, că ai de ce! Oare nu crezi că şi ea e România? Cea profundă.
Marele Joc eurasiatic şi Independenţa Americii / Citeam aici http://shalomshalom.wordpress.com/2008/01/19/de-poti-rudyard-kipling/ , o afirmaţie dintr-o postare despre Rudyard Kipling : +romanul indian de spionaj “Kim”-1901+ , precum şi replica : “Kim poate fi orice altceva, numai roman indian de spionaj nu.” Comentariul meu n-are intenţia să sprijine un punct de vedere sau pe celălalt. Numai că este vorba despre tema “The Great Game”, adică Marele Joc început de puterile europene încă din secolul XVIII pentru stăpânirea Eurasiei. Britanicii ne-au implicat atunci şi pe noi, dar numai ca “marii perdanţi” prin pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774 care ne-a răpit, temporar, legitimitatea frontierei răsăritene pe Bugul pontic. Era o legitimitate pe care ne-o dădea prin Capitulaţiunea de la 1740 cardinalul orientalist André Hercule de Fleury, cancelarul Franţei pentru aproape toată perioada “păcii de treizeci de ani”. Winston Churchill aminteşte această legitimitate a României pentru frontiera de pe Bugul pontic în Memoriile sale. Cartea aceasta exista, cu toate volumele sale, în biblioteca Universităţii din Craiova. Când am vrut să o discut, în maximă seriozitate şi în toate consecinţele sale, cu profesorul universitar Oliviu Gherman, acesta mi-a răspuns în stilul Sabin Gherman : “Îţi place să te ocupi cu Dolce Far Niente.” Ironia maximă este aceea că atunci când am încercat să recuperez o carte personală de science fiction (într-adevăr cu un conţinut Dolce Far Niente!) împrumutată de mine unui coleg teoretician de la Craiova, acesta s-a scuzat spunându-mi : “A văzut-o Şeful şi a luat-o să o citească :-).” Revenind la anul crucial 1774, atunci britanicii, ocupaţi prea mult cu Marele Joc eurasiatic, pierd din atenţie coloniile din America de Nord. Rebelii au timp să îşi organizeze o armată, care începea Războiul American de Independenţă la anul 1775.
Adevarat a inviat !
Reblogged this on TEO STANC.
Si eu apreciez ceea ce face d-ul Mazare ! Multi oameni il judeca dupa imaginea sa si dupa ceea ce le servesc cei din televiziuni ! Acest om incearca sa CONSTRUIASCA ceva , sa atraga investitii , sa creeze locuri de munca , sa transforme o statiune prafuita si comuna ! Ceea ce este cam rar in tara aceasta .
Pentru ca politicienii romani se ocupa de orice altceva decat de economie si bunastarea populatiei !
Iar pentru cei care-l critica pe d-ul Mazare , le propun sa citeasca articolul urmator ! Poate vor intelege mai bine ce si cum …
http://urban-constanta.blogspot.ro/2013/02/noul-puz-al-statiunii-mamaia.html
Oricum , astfel de oameni vor transforma in bine Romania ! Nicidecum birocratii sau procurorii !
Adevarat a inviat!
Avem nevoie de multa putere pentru a mai fi capabili sa speram! De multe ori e greu, chiar foarte greu ! Iar daca nu mai gasim aceasta putere, nici cu bucuria nu ne vom mai intalni !
Sub conducerea dreptei in UE – si ea influentata puternic de dreapta americana – s-a introdus agresiv idea ca statul social incurajeaza lenea (o tema dealtfel promovata si de PDL sub Boc, Ungureanu). Conform acestor teorii, atunci cind statul ofera beneficii, oamenii sunt mai putin tentati sa munceasca. Asta e o tema pe care chiar stinga europeana a inghitit-o, fara a gasi cai sa o contracareze.
Parte a statului minimal, aceasta teorie in conjunctie cu alte politici de austeritate, au adus prapad in statele sarace din UE. Chiar si cetatenii din statele bogate ale UE au avut mult de pierdut din distrugerea statului social.
Asta este o dezbatere imperios necesara la stinga, dar si in societate. Experienta Danemarcei de exemplu arata ca oamenii nu devin lenesi automata, daca exista stata social. Din contra, oamenii sunt mult mai creativi si muncitori, daca traiesc intr-un mediu relaxat, care ofera siguranta zilei de maine.
Deci, in ce lume vrem sa traim? Intruna a fricii, a sacaciei, a lipsei de speranta, a individualismului excesiv, a polarizarii sociale extreme, a criminalitatii ridicate? Sau intruna a sigurantei, a solidaritatii, a non-violentei si a prosperitatii pe termen lung a indivizilor parte a unei comunitati?
O dezbatere inceputa in IHT:
http://www.nytimes.com/roomfordebate/2013/05/05/denmarks-work-life-balance/denmarks-welfare-state-works
@ Marian Nicolae,
mersi pelasgule, mersi!
ZeV mai 6, 2013 la 11:37 am
Postarea d-tale mi-a adus aminte de tinerete. Student fiind, in vacantele de vara mergeam la Costinesti, prin AS, ulterior UASCR. Am fost, in 5 ani de facultate, de 3 ori. Nu plateam nimic sau o suma simbolica.
Primeam o camera cam de 3×2,5m , cu 2 paturi, o chiuveta si dus pe culoar. Acolo era de fapt o tabara studenteasca internationala. Se dansa in fiecare noapte pana dimineata, se mergea la discoteca, se facea amor, se legau prietenii .
Eu nu mi-am cunoscut sotia acolo, dar dupa absolvire, fiind inginer in paine, cum se spune, si sotia inca studenta I-am sugerat sa ceara bilete la Costinesti.
Aia, cand ne-au vazut o perche cu acte, au vrut sa fie amabili si ne-au dat o camera intr-o vila noua, langa mare, mai cu staif, o garsomiera cu baie. A fost un dezastru. Noptile eram asaltati de niste gandaci zburatori, asa ca dormeam mai mult pe plaja.
Tempi pasati !
PS
Fata de atmosfera de la Costinesti, Vama Veche mi s-a parut o imitatie insalubra.
Oskar Lafontaine, omul care „a lansat” euro, cere puterilor UE să renunţe la moneda „catastrofală” 6 mai 2013, 13:32
Oskar Lafontaine a părăsit partidul în mai 2005 pentru a candida la şefia formaţiunii de stânga Die Linke FOTO Reuters Oskar Lafontaine, fostul ministrul german de Finanţe care „a lansat” moneda unică europeană, cere renunţarea la euro pentru a permite ţărilor din sudul Europei să-şi revină economic, scrie „The Telegraph”. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ministrul francez de Finanţe: „Austeritatea s-a terminat“ PUBLICITATE Proiecte Cetelem http://www.cetelem.ro/ In 10 min poti sa ai un credit de la Cetelem preaprobat si in cateva zile in contul tau fara sa treci pe la banca. „Situaţia economică se înrăutăţeşte de la lună la lună. Rata şomajului a atins procente care pun la îndoială bazele structurilor democratice. Germanii nu au conştientizat că sudul Europei, inclusiv Franţa, va fi forţat, în plină sărăcie, să se împotrivească hegemoniei germane, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Oskar Lafontaine, fost ministrul german de Finanţe în perioada 1998-1999, sub mandatul căruia a fost lansată moneda unică europeană. Lafontaine consideră că o mare parte din vina pentru actuala criză aparţine Germaniei. El a precizat pe pagina web a partidului de stânga (Die Linke) de pe site-ul Parlamentului german că Angela Merkel „se va trezi din starea ei atotştiutoare” când ţările aflate în dificultate financiară se vor uni pentru a schimba politica de criză, „pe cheltuiala Germaniei”. Oskar Lafontaine a primit titlul de „Cel mai periculos om al Europei” din partea publicaţiei britanice „The Sun” după ce a făcut apel la o „Europă Unită” şi la „sfârşitul statelor-naţiune” în 1998. „Speranţa că moneda unică va determina un comportament economic raţional din toate părţile este deşartă”, a adăugat Oskar Lafontaine, care a atras atenţia că decizia de a forţa Spania, Portugalia şi Grecia să se devalorizeze a fost „o catastrofă”. Afirmaţiile lui Lafontaine susţin declaraţiile ministrului francez de Finanţe, Pierre Moscovici, care a anunţat, duminică, sfârşit austerităţii şi triumful politicii franceze. „Austeritatea s-a terminat. Este un lucru decisiv în istoria proiectului Uniunii Europene, de la adoptarea euro”, a declarat Moscovici. „Suntem martorii sfârşitului austerităţii financiare şi sfârşitului unei dogme austere“, a adăugat ministrul francez de Finanţe. Declaraţiile lui Moscovici au fost făcute în contextul încheierii unui acord cu Bruxellesul prin care Franţa şi Spania au primit o amânare de doi ani pentru a-şi putea atinge ţinta de deficit bugetar de 3%. Tonul triumfător al afirmaţiilor lui Moscovici ar putea spori tensiunile între Berlin şi Paris şi confirmă temerile potrivit cărora concesiile nu vor face altceva decât să afunde Uniunea într-un haos fiscal, comentează Ambrose Evans-Pritchard, de la „The Telegraph”. În acest sfârşit de săptămână, vicecancelarul german Philipp Rösler a acuzat Comisia Europeană de „iresponsabilitate” pentru că subminează politica europeană de austeritate. Alianţa franco-germană care coordonează politica UE de aproximativ jumătate de secol s-a fragilizat considerabil după ce Partidul Socialist din Franţa a blamat „intransigenţa egoistă” a cancelarului Merkel, „care se gândeşte doar la germani, la echilibrul comercial şi la viitorul ei electoral”. Moneda unică europeană a fost lansată la 1 ianuarie 1999, bancnotele fiind emise trei ani mai târziu. Oskar Lafontaine, omul care „a lansat” euro, cere puterilor UE să renunţe la moneda „catastrofală”
Citeste mai mult: adev.ro/mmdhag
Cât de naiv să fii, sau mă rog, ffaier cu cioc, ca să te mândreşti că ţi-ai găsit jumătatea printre clientele dintr-o zonă de „turism sexual” 😛
Ii recomand d-lui Ponta sa solicite producatorilor de mici , schimbarea retetei ! Acestia sa nu mai foloseasca bicarbonat de sodiu ( care a fost interzis de CE ! ) ci sa foloseasca in compozitie cianuri si gaze de sist ! Ca pe astea doua le-a aprobat C.E. !
Cred ca face bine si la coabitare si va fi multumit si d-ul Barosu !
Dead Can Dance – The Host Of Seraphim – Lisa Gerrard
Roxana Iordache,
nu ma supara o astfel de critica!
Ursuletul,
Pentru slujba de Inviere am fost la biserica din Cornu, nu la manastirea de pe deal.
Radu Humor,mai 6, 2013 la 3:09 pm
„Cât de naiv să fii, sau mă rog, ffaier cu cioc, ca să te mândreşti că ţi-ai găsit jumătatea printre clientele dintr-o zonă de “turism sexual” :
Este clar! Esti singurul care are curajul sa arunce cu piatra.
Din ce am citit eu Zev a spus ca si-a gasit sotia la mare, nu printre cliente.
Si chiar daca ar fi fost asa, il copia pe Iisus Hristos in comportamentul fata de Maria Magdalena.
Omul face o pledoarie impotriva pudibonderiei. Probabil ca d-ta crezi ca pe prunci ii aduce barza.
Spune-mi si mie, te rog, ce bucurie iti aduce acel comentariu grobian?
Apropos de morala crestina
Un postac, Marin Nicolae, afirma pe blogul lui Nastase in 3 mai 2013, ca evereii au ucis 3 milioane de romani iar Israelul este dator vandut fata de Romania!
Am auzit de pogromul de la Iasi al legionarilor impotriva evreilor, din memorie, soldat cu 11000 de victime dar n-am auzit niciodata de 3 milioane de romani victime ale evreilor.
In al doilea razboi mondial armata româna, cu un efectiv de 540000 oameni, a strabatut, luptând în conditii grele de teren si clima, peste 1700 Km, de la Marea Neagra, pâna aproape de Praga, a eliberat 3831 localitati, printre care 31 orase. Jertfa de sânge a armatei noastre a fost de 170000 de oameni – morti, raniti, disparuti.
Efortul economic solicitat de participarea României la razboiul antihitlerist a fost deosebit, situând-o. potrivit unor surse de peste hotare, pe locul al patrulea în ierarhia tarilor care au contribuit la înfrângerea Germaniei hitleriste. Cu toate acestea, în cadrul tratativelor de pace, România nu a primit statut de cobeligeranta.
Contributia României a fost de peste un miliard de dolari, în valuta anului 1983.
Dar n-am auzit niciodata de 3 milioane de romani omorati de evrei.
NU POT SA CRED CA BLOGUL DLUI NASTASE A DEVENIT SUPORT PENTRU PROPAGANDA LEGIONARA.
Am incercat sa intru intr-un dialog civilizat cu dl Marin Nicolae sa ma lamuresc, poate a facut o gluma si n-am inteles-o eu dar moderatorul blogului Nastase mi-a bloca postarile.
Protestez impotriva acestui comportament .
Va mentionez, moderator, ca nu am origine etnica evreiasca, sunt roman din Romania, imi iubesc tara si neamul. Daca dl MN are argumente, de maine eu, si nu numai eu, vom lupta pana la moarte impotriva evreilor asupritori, dar daca dl respectiv are numai inchipuiri de bolovan este bine ca dvs., moderator sa nu publicati asemenea bazaconii.
Adevarat A Inviat! Paste luminos!
Părerea mea e că democrația și votul universal nu au valoare dacă electoratul nu are carte, instruire, educație din familie și educație democratică.
Dacă alegătorul votează tot timpul la întâmplare sau negativ („să-i trântim, dă-i naibii!”), asta nu e democrație.
Din păcate, cea mai mare parte a electoratului român nu are educație democratică și un minimum de educație politică. Ea crede că politica e un talk show, nu face diferența între Stânga și Dreapta și nu înțelege de ce trebuie Parlament.
Sănătate și seninătate!
(La Arhivele Naționale București, vizavi de Liceul Lazăr, s-a deschis expoziția „Copilărie regală”, cu fotografii și documente scrise despre membrii Familiei Regale când erau copii).
Multumesc pentru precizare.
Adevarat a inviat !
@ blogideologic
M-am intors acasa de cateva minute si ma grabesc sa va raspund la comentariul dvs. ref. la Constanta – primarul Radu Mazare ( tinand cont de legatura pe care ati facut-o cu mine ), pe care l-am citit in fuga azi-dimineata.
Am citit si comentariile ulterioare si cred ca avem o ocazie unica ca pe acest blog sa facem ceea ce in practica nu am reusit, si poate in viitor vom razbi, daca noi, “detinatorii adevarurilor”, vom ajunge cumva la vreo cale… Istoria ( inclusiv cea a ideilor ) ne spune ca aceasta cale ar trebui sa fie undeva pe la mijloc…Istoria de Stanga, insa, „a decretat” odata ca Statul e calea, ca si destinatia…iar istoria de Drepta, ca aceasta cale ar fi …Piata, ca si destinatia…Ambele istorii insa au fost invalidate de realitate !
Ca si fondator al Asociatiei Consultantilor de Investitii organizata pe o piata de capital a unui stat post-comunist, va asigur ca am proprietatea termenilor. Chiar va explicam odata telefonic ca „actiunea de aur” mentionata de d-nul A.Nastase, sau investitiile de portofoliu sustinute de Doru Coarna, Adrian B. & co vs. scepticii ZEV, Marian Nicolae & co ( atent monitarizate de „centristi” precum M.Voicu & co ), ar trebui evaluate in dihotomia, piata de capital de tip anglo-saxon cu institutii juridice de piata puternice pentru protectie, vs. piata de capital de tip renan, cu participatii mari de actiuni pentru control direct al participatiei…Am insistat pe aceasta directie datorita autoritatii profesionale pe care o detin in domeniu, dar si datorita faptului ca aceasta autoritate nu-mi foloseste la nimic pentru promovare in spatiu public, deoarece de la un anumit nivel al deciziilor de piata, intervin formule de autoritate care nu au nimic de-a face cu profesionalismul.
De aceea, cu aceasi buna-credinta cu care sper ca ma creditati ( altfel nu vad de ca m-ati fi citat in contextul atat de colorat al dinamismului constantean fata de vesnica „asteptare romaneasca”….), va transmit ca in privinta lui Radu Mazare lucrurile sunt mult mai complexe. Nu Radu Mazare a blocat dezvoltarea Romaniei de la Est la Vest si de la Nord la Sud….Nu Radu Mazare a facut ca nimeni sa nu mai aiba incredere in cineva din Romania.., in primul rand, noi, romanii….As putea continua la nesfarsit cu halul in care am ajuns…
V-am adus argumente printr-un email anterior ca din raporturile dintre Stat si Piata, consonante cu cel dintre Cluj si Constanta, se poate incepe o actiune care poate ajunge rapid la „calaul” Romaniei, Jeffrey Scahs, sau chiar la cel al modernismului, Francis Fukuyama ( a nu se uita ca este perceput, cumva, ca „parintele statului de drept”…)….. Voi transmite si d-lui Adrian Nastase acel email . Mentionez din nou o adresa de email de-a mea, forumuldelaneptun@yahoo.com, pentru a transmite si altor participanti la discutii de pe acest blog acel email, urmand a ne clarifica opiniile ref. la „ CE E DE FACUT ? „….In Radu Mazare vad o oportunitate si nu un pericol. Poate fi un pericol daca noi, cei „straluciti intelectual”, „detinatorii adevarurilor”, nu vom ajunge niciodata la vreun rezultat ! Ca si pana acum !
@ George Serban.
In data de 23 aprilie a.c., la Teatrul Odeon, am participat la Conferinta publica exceptionala tinuta de Dorin Tudoran in Romania. Imi pare rau ca nu am avut prezenta de spirit sa va invit si pe dvs… Ulterior am observat ca oricum a fost o zi speciala si pentru dvs. Inca dinainte de acea Conferinta, de obicei, zilnic, intru pe blogul d-lui Nastase, pe traseul : blog Dorin Tudoran, blog Zoe Petre, blogul dvs, unde il gasesc in blogroll pe d-nul AN….
Am facut aceasta introducere pentru a va transmite ca nu cred ca opinia dvs. ref. la implicarea lui V.Ponta este oportuna. Personal consider mai ferm decat Monica Macovei si decat „ Europa ” ca politicul nu trebuie sa se implice in justitie ( si MM si „coana Europa” pot avea interese divergente fata de cele publice, nu doar romanesti, atunci cand o tin „gaia-matu” cu anticoruptia in Romania ).
Victor Ponta insa, poate deveni „calaul” starii de fapt care a dus in Romania in hăul in care se transmit stiri „”incrucisate”” despre AN si despre Nutu Camataru, iar opera lui Sorin Ovidiu Vantu din puscarie pare a fi stiintifica fara drept de apel, spre deosebire de suspiciunile Procuratuirii fata de stiintificitatea operei lui AN…De la rechizitoriul Marinei Popovici din acelasi dosar al d-lui AN am aflat o belea si mai mare : „studiile superioare sunt circumstante agravante” !!! CUM poate reusi Victor Ponta ? Schimband Romania, alaturi de Crin Antonescu ! Dupa cum scriam mai sus, raportul Stat- Piata este esential .
PS : Se poate imagina o procedura juridica de a renunta la studiile superioare ? Doamne fereste si de masterate sau doctorate !!! Si-asa situatia noastra e grava, N-AM DORI SA FIE SI AGRAVANTA….Diferenta e esentiala : in primul caz, stai pe loc si scapi, in al doilea, tot te ajunge din urma….
teostanc
Va amintiti discotecile ? Disco-Ringul era, la inceput, accesibil fara nici un ban, apoi, se intra cu o suma absolut derizorie, boxele erau mai bune decat astazi…moaama, ce clar se auzea Europe, sau Depeche Mode la cele 4 boxe argintii amplasate in colturile copertinei, de pe viniluri si benzi de magnetofon profesionale rulate la viteza de 38 cm/sec…la pranz, dupa excelenta masa la tava de la cantina 1 sau 2, mergeam si dansam de voie, inainte de culcare, sau de o noua repriza de soare si apa…
Nu mai vorbesc de Vox Marisul domnului Andrei Partos…ce atmosfera…acum, a crescut acolo UN CANCER MONSTRUOS, imprejmuit de ziduri impenetrabile, destinat unei clientele dubioase cu multi parai, complet izolata de restul statiunii. Noroc ca nu li s-a permis rampa aeriana spre o portiune de mare, pe care si-o doreau exclusivista.
Nu mai vorbesc de aleile inguste pierdute in verdeata, vilisoarele albe si lampioanele discrete de cel mult 1 m inaltime, presarate in toata statiunea. Pe terasa de la Forum era o alta discoteca pe gratis, acolo l-am cunoscut pe Dan Bitman, dupa o masa la restaurantul hotelului unde meniul era preparat de iesenii mei de la Select… frumos, domnule teostanc, cum sa nu te indragostesti de la primul pas ?
😉
Radu Humor
Ca sa ajungi a deosebi bobul de neghina, ai nevoie si de fler, dar si de ceva experienta.. 😉
Sa nu crezi ca pe la manastirile de maici te poti duce chiar cu ochii inchisi.
Citeam pe undeva, ca in Italia, in urma secarii unui lac situat in preajma unei vechi manastiri, s-au descoperit numeroase schelete umanoide de pana la 1 m lungime. Nu stiu ce se poate intelege de aici, dar stiu ca leberalii si leberalele au multa imaginatie.
😉
Puteti sa le spuneti si studentilor: singura societate cu o ratiune care statea cat de cat in picioare a fost cea bizantina, bazata pe principiile „diarhiei” si „simfoniei” stat-biserica. De cand a cazut ea, toate sistemele politice sunt un fel de jucarele pe care oamenii mari le trateaza ca pe lucruri serioase. Sigur ca democratia luata in serios e un nonsens. Lumea de azi e un ospiciu in care nu rezisti decat daca il tratezi ca atare. Bine ca ati observat si dvs asta, dupa ditamai cariera politica.
@ all
In noul PUZ al statiunii Mamaia nu apare nicaieri construirea de bordeluri ! Nici nu are cum ! Apar in schimb , investitii spectaculoase , ca :
http://urban-constanta.blogspot.ro/2013/02/noul-puz-al-statiunii-mamaia.html
– port de ambarcatiuni
– parcuri tematice
– heliport
– baze de agreement
– locuinte noi
– hoteluri noi
– teleski nautic
– Waterland
– locuinte lacustre
– facilitate balneare si de wellness
– calarie
– atractii culturale
– teren de golf
– centru de conferinte
– etc.
„Au fost tăind un brad bătrân, fiincă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se tipicul anilor ’50 ?
Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel potdecembrist, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri etc., au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări etc., ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu etc.
A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice a unor grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.
A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să-i nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist- ortodoxist, după numele geopoliticianului rus A Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…
Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți și universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-și scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparitățile sociale şi politice, au fost adugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reușit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuția este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.
Ce modele vor fi create în schimb pentru o generaţie care, în principiu, ar trebui să revigoreze fibra acestui neam ?
Ținta acestor vremuri este generația fără identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom”- sindromul cutiei de nisip- , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.
Asemenea scheme de viață „în alianţă cu răul pot energiza rebeliunea dezordonată a lumii”, ne previn doi sociologi creștini americani. Un fel de puteri decăzute au pus stăpânire pe stările sufletești ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fără margini, al îndreptățirii fără temei, al închipuirii, debilitează lumea și viața, ne fac incapabili să reacționăm la nihlismul și anarhia acestui veac, să recuperăm sensul pozitiv al existenței. Duhul urât al banilor deformează ființa colectivă după ce abia s-a ieșit dintr-o altă teribilă deformare indusă în lume de doctrina comunistă. Marxiștii, cum remarcă un filosof modern,- K Popper-, sunt iubitori de violență, la Lenin aceasta fiind legitimată prin teoria dictaturii de execuţie: execuţia burgheziei de către proletariat.
În „Statul şi revoluţia” Lenin legitimează crima colectivă, execuţia unei clase sociale de către o altă clasă. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica şi a legitima istoria. Noţiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea nu viaţa. Duhul destrămării ludice, al plăcerilor și pornografiei este una dintre cele mai teribile amenințări ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergența unui altfel de stat în istorie pe care l-a numit „stat magic”, în care „spălarea creierului nostru” se realizează „prin mijloace blânde”, precum: cultivarea unei sexualităţi deșănțate, forme de viață care „excită simţurile şi imaginaţia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „plăceri ce zguduie simţurile şi mintea până la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profeții, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin.
Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic” ?
Prin trădarea elitelor! Teribilă este singurătatea popoarelor trădate de elitele lor prin conspiraţia păcatului, a căderilor, şi, iată, o avem tălmăcită în versetul acesta al lui Iezechiel: „Şi oile Mele s’au risipit din lipsă de păstor … Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”. Ideologii statului magic pervertesc și sensul lucururilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majorităţi posace, coercitive, care opresează minorităţile şi indivizii. În consecinţă, indivizii şi minorităţile de toate tipurile trebuie decretate normalităţi chiar dacă acestea conduc la dezintegrarea majorităţilor și mai grav la dezagregarea unităților spirituale firești. Cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia americană, din 2008, California, Arizona şi Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acurateţea unei definiţii colective asupra familiei. Aşa de puternic erau clătinate fruntariile etnomentale în derulările cotidiene ale vieţii popoarelor încât acestea au fost nevoite să recurgă la referendum pentru a stabili ca definiţia familiei să rămână cea clasică: uniune consimţită în mod liber dintre un bărbat şi o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definiţie „naturală” sau firească. Lucrul încă mai tulburător este că un număr de state americane au trebuit să facă uz de referendum pentru a restabili acurateţea unei definiţii, care decurge dintr-un întreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme şi scheme sociale pe care le regăsim în mod obişnuit în modul cotidian de viaţă al membrilor acelor majorităţi numite popoare.
Minorităţile aliate cu un anume tip de aparat statal reuşesc să conteste, să răstălmăcească definiţii paradigmatice ale popoarelor şi să impună alte definiţii care creează confuzii, coboară tiparele fondatoare ale vieţii comune la un talmeş-balmeş noţional ce reaminteşte promiscuitatea babeliană. În fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arată că atunci când Curtea Supremă din statul respectiv, de exemplu, legalizase căsătoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja în conflict logico-normativ, voliţional, spiritual,jurisprudenţial cu poporul mobilizat plebiscitar ca să se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitară” pentru apărarea de acţiunile prin care un stat se arăta dispus să redefinească noţiunile fondatoare ale vieţii comune în conformitate nu cu rânduiala creată de Dumnezeu, ci cu principiul plăcerii anarhice, cu procedeul definiţiilor arbitrare, al minorităţilor despotice. Scrutinul popular se află, iată în conflict cu corectitudinea politică şi cu subculturile jurnalismului magic.
Segmente însemnate din elitele conducătoare ale statelor se revendică de la principiile statului magic prin care pot transforma unele formaţiuni sociale în forţe, activităţi şi seducţii capabile să contribuie la triumful unui nou turn Babel, o zidire zadarnic urnită din frământătura plăcerilor. Această frământătură dislocă principiul etnospiritual căci nu mai are ce să facă cu el şi forţa care desăvârşeşte procesul este statul magic.
Mai avem soluţii salvatoare la îndemână ?
Soluția este la poporul îmbisericit, adică readus la un tip de educație care să-l facă destul de puternic în fața inducției anarhiei. Numai poporul despărţit de Biserica lui Dumnezeu se află în primejdia rătăcirii, care este şi cea finală, adică aceea care-i aduce pieirea. Aceeaşi este lecţia pe care ne-o transmite învăţătura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu către poporul Său, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu întrucât se menţine în templu, adică unit în rugăciune, printr-o legătură pe care generic o numim Biserică sau Templu.
Pe de altă parte, manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr şi dreptate….
Încât doar popoarele poartă în mediul lor sufletesc, prin latenţele difuze, şansa energiilor înnoitoare ceea ce şi explică faptul că popoarele găsesc uşor calea spre Dumnezeu, chiar atunci când sunt lipsite de şcoli speciale în acest sens.
Tradiţiile şi cultura acestora, ca semne ale puterii lor creatoare, sunt binevoite de Dumnezeu, adică sunt daruri aduse la împlinire, ceea ce arată că Dumnezeu a binevoit în şi prin popoare; altfel acestea ar fi fost lipsite de darul culturii. Substratul peren al popoarelor se află astăzi sub ameninţări multiple punând sub primejdie şi înfrăţirea popoarelor. Cea mai teribilă ameninţare este cea direcţionată contra proprietăţii identitare a indivizilor şi a popoarelor însele. Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară cea ce agravează criza mondială actuală.
Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvare vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște.
calin
pesemne ca ‘aia ( ca Bizantul era „singura societate cu o ratiune care statea cat de cat in picioare a fost cea bizantina, bazata pe principiile “diarhiei” si “simfoniei” stat-biserica”) a ajuns Hagia Sophia sa fie deoatate cu mihrab si minarete…
@ calin
Îmi place că vă întoarceţi la Sfinţii Părinţi Ierarhi cu filosofia politică.
Adrian B.
Nici nu e nevoie…eram odata cu familia la un hotel bun din apropiere de Savoy si toata noaptea mi-am petrecut-o batand cu pumnul in perete…eu bateam, doar eu auzeam.
Sigur, a fost un caz de exceptie, dar daca ne raportam la multitudinea de spatii hoteliere existente in statiune, gradul de probabilitate creste exponential. Dar asta e. oricum , nimic, in raport cu celelalte surse de zgomot de pe litoral. 😉
In fond, de asta merge lumea la mare, ca sa se distreze. Pentru dumneata, exista si Techirghiol, dar si acolo, daca vrei, dai nas in nas cu nemtoaice , e adevarat, ceva mai coapte.
Imi mai amintesc ca si la munte, inclusiv la tratament, vin numeroase femei singure. Oare de ce ? 😉
Domnule, dumneata chiar nu pricepi ca femeia e lucrul dracului ? Femeia nu are nevoie de bordel, statul are , cel mult, nevoie. 😉
Daca n-o tii in frau, o ia intotdeauna pe margine. Desigur, sunt si multe exceptii care intaresc regula. 😉
Stimate coleg…nu va suparati, sunteti catolic practicant ?
😉
@ teostanc mai 6, 2013 la 5:36 pm
In primul rand Hristos A Inviat !
In al doilea rand, am sa incerc sa fiu cat se poate de explicit, pentru ca domnia voastra un abil sustinator al falsei evreimi kazare sa intelegeti din gandirea mea bolovanoasa despre ce este vorba:
Incepand cu decembrie 1989 pana in decembrie 2012, Romania a pierdut mai bine de 3 milioane de romani, prin „iesirea acestora naturala din sistem”, prin emigratia masiva a creierelor urmate de bratele romanesti, prin ne-nasterea copiilor romani care ar fi trebuit sa se nasca, prin uciderea batranilor romani si a pensionarilor romani din lipsa medicamentelor si/sau a banilor pentru a cumpara aceste medicamente.
Daca eu sunt legionar pentru ca am indraznit sa pun punctul pe i si sa arat adevarul sumbru din spatele cifrelor, apai draga teostanc nu stiu ce s-a intamplat cu dumneavoastra, pentru ca mai anii trecuti ma delectam cu postarile domniei voastre…….
Daca am gresit, va rog sa ma corectati !
PS. Un alt Genocid asemanator ca cifra a „iesitilor din sistem” si nu ca metoda, este Genocidul din Rwanda, daca ati auzit despre acesta…..
S-a intamplat pe Continentul Negru, de-i zicem Africa….
Certamente, preşedintele actual al Franţei, domnul François Hollande, nu duce lipsa curajului emoţional ! http://www.lemonde.fr/idees/article/2013/05/06/editorial-le-courage-la-tenacite-et-la-pedagogie-c-est-maintenant_3171456_3232.html Planul de investiţii pe zece ani pe care îl anunţă pentru “pregătirea vitorului Franţei” http://www.lemonde.fr/politique/article/2013/05/06/hollande-annonce-un-plan-d-investissements-sur-la-prochaine-decennie_3171771_823448.html cu “bătălia pentru crearea de locuri de muncă” se referă la IT, la tranziţia energetică, la sănătate, la marile infrastructuri precum şi la noile tehnologii.
@ Dezideriu Dudaş
Bună ! Pe mine mă interesează, acum, posibilităţile pe care le oferă capitalismul acţionarial pentru crearea de germeni de întreprindere (start-ups).
@ Doru Coarna mai 6, 2013 la 2:55 pm
Bade Coarna, placerea e de partea mea.
Hristos A Inviat !
@blogideologic, mai 6, 2013 la 9:59 am scrie:
„@ George Ban
Mai documentează-te în legătură cu Amsterdam”
Dupa care urmeaza un link pe care l-am urmat si am vazut ce bine si frumos este sa te plimbi prin Amsterdam.
Da, si eu m-am plimbat prin Amsterdam si a fost minunat. Exact asta am vrut sa spun.
Totusi, matale nu esti in stare sa emiti pareri proprii?
Cris
De fapt, asa cum spun mereu, nici nu exista diferenta fundamantala intra stanga si dreapta politica, nu numai in Romania.
De aceea in Franta lumea este dezamagita, nu pentru ca domnul Hollande nu face ce a spus ca face, ci, pentru ca domnul Hollande NU POATE face mai mult.
Toate partidele politice europene se subordoneaza regulilor impuse de capitalismul de piata, iar atata timp cat afirmi ca privatizarea si managementul privat sunt singurele variante castigatoare pentru economie, nici un partid nu se va diferentia de altul, la modul fundamental.
Adversitatea dintre ele nu se datoreaza unor prezumtive diferente ideologice fundamentale, ci, intereselor divergente si mentalitatii de castă care le motivează gesturile şi acţiunile politice.
Prin urmare, daca admitem că, virgulă, capitalismul este de dreapta prin definiţie şi partidele politice DEMOCRATICE sunt variatiuni pe aceeasi partitură a dreptei.
Faptul că unii măresc, iar alţii micsorează taxe şi impozite, sau, conceptualizează diferit rolul investitiei/intervenţiei statului în economie, este irelevant pentru a le deosebi din punct de vedere ideologic.
Ele au o patină proprie, datorită personalităţilor care o compun…si Picasso a pictat lumea diferit, inclusiv, portretul lui Marie-Therese Walter redat distorsionat in maniera suprarealista, dar pe fond, una aceeasi lume era sursă de inspiraţie pentru majoritatea pictorilor celebri. 😉
Un partid eminamente de stanga, nu poate exista decat daca reconsideră tipul de proprietate asupra mijloacelor de productie.
Stiti de ce cred eu ca lumea este mereu dezamăgită, frustrată şi votează negativ ?
Nu pentru că ar fi needucată, revin, ca argument, la exemplul francez.
Se întâmplă asta pentru că, pur şi simplu, actualele partide politice nu pot face, prin definitie, mai mult. Reglementari cosmetice exterioare care nu afectează în mod direct şi decisiv tipologia de relaţii capitaliste între entităţi economice şi/sau entităţi economice şi cetăţeni, si/sau entităţi economice şi politicieni prin intermediul activităţii de lobby, nu pot influenta decisiv modul in care evoluează societatea.
Poate doar reconsiderarea secretului bancar si decizia de a nu mai sprijini bancile in stil Lehman-Brothers din fonduri publice, ar putea sa schimbe ceva…să vedem cât de departe se va merge pe această cale, singura, se pare, care ar putea forţa capitalistul să-şi asume riscuri şi să nu mai stea cu f…pe mormane de bani acumulati pe cai obscure de tip libertarian intorcandu-i, prin investitii, SPRE FORTA DE MUNCA.
De fapt, asta si reprosează Nouriel Roubini capitalismului, transferul excesiv de bani dinspre forţa de muncă spre capital si…bonusuri nesimtite.
Oricum, dupa parerea mea, atata timp cat CONSUMUL va fi considerat motorul dezvoltarii, fetişul universal, crizele se vor amplifica, iae sfarsitul capitalismului nu este foarte departe.
Consumul atrenează, inevitabil, risipă de resurse şi energie si degradarea habitatului natural al omenirii. Nici China nu face exceptie…a adoptat exact acelasi model de dezvoltare al capitalismului modern….Japonia a ajuns, mai înainte, la palierul de saturatie si la criză, în curând, va fi şi China acolo.
😉
@ blogideologic mai 7, 2013 la 7:48 am
Pentru a ajunge sa cream din nou germeni de intreprinderi (start-ups) mai trebuie sa treaca apa pe Dunare…multa rau…….
Spre exemplu Romania mai trebuie sa piarda inca 3 milioane de romani…..in viziunea bolnava a unora…..plus ca Omenirea „trebuie” sa piarda un pic mai mult de 90 % din efectivul actual…….curat psihopat…..
Practic pana cand nu se intampla cele de mai sus……mai avem de asteptat germenii noilor intreprinderi…..cu profitul aferent….
MAMAIA: FARA MAZARE, MAMAIA AJUNGEA SUB NIVELUL STATIUNILOR DIN SUD, CARE ACUM SUNT TRISTE SI VAI-DE-ELE!
Fara Mazare, hotelurile ar fi fost nezugravite din perioada comunismului, iar jegul, mobilierul vechi si putred si baile pline de mucegai ar fi fost la ordinea zilei, la fel precum din olimp pana-n saturn…
Din tot puzul ala, Mazare nu mai are decat de amenajat un nou centru civic, hotelurile de insulele din mare, portul privat si locuintele locuitorilor premanenti, asa cum se vrea. Restul este deja facut, iar astea se fac in privat sau sau mixt, adica intr-un sezon, doua. Cu insulele purtatoare de hoteluri sunt eu sceptic, stiu ce inseamna o furtuna pe mare aproape de tarm, este de 5 ori mai violenta decat in larg! Nu stiu ce ar rezista mai mult de 10 ani, ori, e vorba de fundatii serioase de hoteluri inalte de 25 de etaje, dupa cum zice puz-ul…
Despre curvasaraie: pai e la fel in toata tara si la toate nivelele, numai principialii n-o observa dar o condamna cu manie impotenta! Este mania cu care condamnam tot ceea ce nu tine cont de noi… Aici ma exprim didactic, intelegeti… Tineretul este descatusat de toate si se distreaza, la care nu prind drogurile prinde sexul, asta-i natura umana, raportul placinte/razboi este supraunitar si ar fi dezastru sa nu fie asa! Apoi, meseria asta se practica si in timpul razboiului mondial, in afara de industria de armament si extractiva era singura care mergea din plin, si in comunism, si sunt sigur ca si acum, pe vreme de iarna in Alaska, pe banchize desprinse, se gasesc papusi… Dar s-o faca pe campii si prin boscheti, nu civilizat prin hoteluri, nu?
George Ban,
Nu confundati Amsterdamul , o strada doua, un cartier ,un oras in care „co-abiteaza” peste 170 de etnii , o perla de fapt pe care si-ar dori o pe coroana orisice stat ,in care , autohtonii reprezinta mai putin de 50% din populatie ,o perla in care prostituatele din cartierul rosu, de origine olandeza au iesit de ani buni la pensie inlocuite si mentinute in cartier doar ca un trigger al libertatilor democratice,nu neaparat numai sexuale din orasul respectiv.
Dupa ce am exportat pe linga medici , ingineri, multi dintre ei faimosi „bell boys” , dar si prostituate hoti, si o parte din mai noi redenumiti rromi, acum Mazare incearca sa recupereze doar o categorie…pai asta-i dreptate, pai E PURA DISCRIMINARE?
Eu nu va spuneam de cluburile din Mamaia egale ca numar cu tot ce are Bucurestiul si restul tarii la un loc , in care un copil sau nepot ,poate al meu dar poate si al dumneavoastra mai poate trage ceva pe nas , se mai duce la toaleta sa-si mai testeze venele , sau sa inghita un extasy,eu va spuneam si ra vrog sa recititi nu ce a ajuns satelitul Constantei si ce este acum Constanta un oras ca dupa un mare bombardament american, sau daca vreti un oras in care au intrat pasnic Armata Rosie!
Domnului Nastase ii place critica doamnei Ruxandra , normal se spune respectiva doamnda este de fapt o „maguleala” , si domnul Nastase apreciaza asemenea chestii , adevarul insa am constatat inca deranjeaza.
O chestie pina la urma normala , nu numai la romani si nu numai pr un anumit palier educational!
Teostanc,
Evreii din Armata Rosie, alaturi de civili evrei ,au omorat intradevar zeci de mii soldati romani, acum stiti cum este castigatorii scriu istoria , noi romanii am fost perdantii!
@ Aurel Texanu mai 7, 2013 la 5:28 am
Si daca totusi, Lenin a avut dreptate???? !!!!!
Asa cum cei de-acum ne demoleaza societatea construita de parintii nostri, tot la fel cei de pe vremea lui Lenin, au supt toata vlaga poporului rus, la fel ca un vampir, astfel incat sus numitul vampir a sucombat cu o tepusa in piept, infipta acolo de catre poporul revoltat.
@ George Ban
Eu pun link spre “food for thought”.
@ teostanc
Emigraţia din România spre Israel a dus acolo resurse umane de foarte bună calitate care au servit la dezvoltarea economică a Israelului. Acele resurse umane fuseseră pregătite în România, pe bani româneşti. Israelul are de plătit nişte compensaţii către România.
@Ghita si blogid
ma refeream la faptul ca societatea bizantină (si n-a fost scurta, vreo 1000 de ani) statea in picioare dpdv logic: imparatul avea puterea cu girul bisericii, dar era „episcopul episcopilor” – dand in acelasi timp exemplu de supunere fata de biserica. Orice cetatean sculat din somn noaptea stia de ce trebuie sa respecte institutiile statului, lucrurile se completau si se legau intr-un fel. acum poporul are puterea, dar voteaza pe cei care plang, pe cei care mint, pe cei care se maimutaresc, pe cei care vor altii sa ii perie la TV. Orice om isi da seama ca e o ipocrizie ca o conducere de stat sa se legitimeze astfel. Din cand in cand, in circ mai intra si oameni seriosi, cu o doza de idealism sau naivitate, numai ca inoata intr-un haos, ca si cum ar sta in noroi cu papion la gat. Despre minarete: probabil turcii n-au putut construi ceva comparabil cu Hagia Sophia
Inca se crede cu inversunare ca ceea ce nu ne place trebuie interzis. Este valabil poate in cazul unei televiziuni ce depaseste orice limite . Dar o tara care chiar are conducatori nu doar profitori in grup are ca prima obligatie sa ofere alternativa de viata si de distractie unui popor caruia i s-a spus cat de rai erau comunistii si ce de lapte si miere va curge fara ei. De curs curge , insa doar pentru un numar destul de mic de romani care in douazeci de ani cu complicitatea celor care au condus au acaparat tot iar acum se numesc oameni de afaceri. Acesta este motivul pentru care in tara asta nu mai e nimic pentru poporul ce ani la rand a construit in schimb peste tot se afiseaza destui imbogatiti ce nu au facut nimic altceva decat sa fure cu complicitatea guvernului , parlamentului si a altor institutii care unicul lor scop a fost sa imbogateasca pe altii si evident pe ei insisi. Va pune cineva vreo data problema in mod real , sa vedem sa cercetam sa dam legi pentru a putea lua masuri? In mod sigur nu ,doar daca candva va avea loc o revolutie adevarata si nu o cacialma pentru ca iliescu si roman sa arunce tara la caini.
Marian Nicolae mai 7, 2013 la 7:43 am
@ teostanc mai 6, 2013 la 5:36 pm
Domnule, aceste date date nu le contest. Se pare ca in afara tarii se afla cca 3 mil de romani. Ei au plecat in cauza ca:
1. Au putut s-o faca legal;
2. Din cauza lipsurilor din Romania;
3. Din spirit de aventura.
Dar, d-ta ai spus ca evreii au UCIS 3 milioane de romani si statul Israel ne este dator vandut.
Din cate stiu, majoritatea diasporei este localizata in Italia, Spania, Franta, Anglia, SUA.
In Israel nu cred ca s-a mai dus nimeni.
DOMNULE, NU AI PORIETATEA CUVINTELOR !
blogideologic mai 7, 2013 la 9:55 am
Ceausescu a cerut bani si i-a primit pentru emigrarea cetatenilor romani de alta etnie in tarile de origine. Este cazul Israelului si Germaniei.
Peste ani, salut si acum aceasta idee. In Romania invatamantul de toate gradele era fara costuri; Statul roman investea in fiecare student, spun din aminitiri, 11 000 lei anual. Mie mi s-a parut si mi se pare normal ca Romania sa-si fi acoperit aceste cheltuieli pe care nu putea sa le mai recupereze prin contributia in munca a emigrantilor.
Dar a fost o campanie furibunda de demonizare la Europa Libera, Vocea Americii etc care condamnau aceasta politica cu toate ca se foloseau de ea. Spuneau ca Romania vinde oameni ca pe vite.
Dar Romania a fost primul stat Est European, daca nu singurul, care a permis exodul de populatie si stabilirea alogenilor in tara de origine.
Multi evrei, din care imi vin in minte acum numai Mihail Sebastian si Aurel Baranga au facut cinste Romaniei. Si mai multi nemti la fel:
Hermann Oberth, pastorul Stephan Ludwig Roth un aparator al prezentei seculare a romanilor in aceasta tara, iar mai recent Ricky Dandel, Ioan Holender sma .
Tara noastra este mai saraca fara ei dar nu se poate spune ca a fost inselata de acestia.
Articolul despre Amsterdam din NYT, către care pusesem eu link, era semnat RUSSELL SHORTO. Autorul unei cărţi mai vechi (din 2008) despre “Oasele lui Descartes”, pe care o frunzărisem citind pe internet excepte oferite “la liber”, precum şi al unei cărţi foarte noi despre Amsterdam purtând titlul semnificativ : “Istoria celui mai liberal oraş”. Russell Shorto face o comparaţie, mergând până aproape de identificare, între tipul de capitalism construit în secolul XVII de Compania Indiilor de Vest olandeze, şi tipul de capitalism construit tot pe atunci, şi cam prin aceleaşi locuri, de Compania Indiilor de Vest britanice. Am pus articolul acesta al lui Russell Shorto pe calculatorul meu în dosarul despre “părintele fondator” al naţiunii americane Alexander Hamilton. Şi el aflat alături de dosarul lui Thomas Jefferson, alt “părinte fondator” al naţiunii americane, aşa cum românul nostru obişnuit ştie prea bine. Dintr-o carte despre istoria politicii şi economiei celor două Americilor citită de mine, copil de şcoală fiind, la un canton CheFeRe unde locuiam în anul 1954, aflam că bazele pentru cele două principale tipuri de politică economică în SUA fuseseră aşezate de către Alexander Hamilton şi Thomas Jefferson. Am vorbit pe aici de foarte multe ori despre sincronismul cultural între jeffersonianismul American şi ideologia naţionalismului românesc, preponderent agrarian şi ţărănesc. Când perturbat din exterior, el producea spontan răscoale, vezi anul 1907. Dar sursa industrialismului American este ideologia lui Alexander Hamilton. Foarte diferită de ideologia lui Thomas Jefferson. Deprinsă de către Alexander Hamilton, prin elementele sale practice fondatoare, în copilăria lui petrecută în Indiile de Vest britanice. Elementele capitalismului industrial olandez erau învăţate şi de către tînărul ţar Petru cel Mare în nenumăratele ateliere tehnice din oraşul Amsterdam. Russell Shorto conduce acum Institutul Cultural American din Amsterdam. “Este ca şi cum ai fi urcat din paginile cărţii tale – despre legătura dintre capitalismul American şi capitalismul olandez- direct între zidurile acestui Institut”, a comentat un prieten. Pentru ideile lui care subliniază convergenţa dintre capitalismul American şi capitalismul olandez, autorul Russell Shorto a fost înnobilat de către Casa Regală olandeză. Acum mă gândesc că un Institut Cultural Român în America ar trebui să sublinieze mereu sincronismul cultural dintre jeffersonianismul American şi ideologia naţionalismului românesc (promovat intens de marii noştri poeţi romantici). Tot la fel cum un Institut Cultural Român la Moskova, ori la Sankt Petersburg, ar trebui să arate convergenţa şi elementele de acquis occidental comun (paradigma thermidoriană) pentru fundamentele ideologice ale naţionalismului românesc şi ale dekabrismului rusesc.
Sanatate, domnule Nastase si bucurati-va de libertate, cel mai pretios dar al omului! Daca mi-e permis, v-as propune sa stati un timp mai la adapost de scena politica! Ii puteti consilia pe cei din PSD, daca doriti!
ADEVARAT A INVIAT !
Speranta in mai bine, mult optimism si sanatate maxima doresc din suflet indragitei noastre gazde precum si frumoasei sale familii.
Un gand special lui Andrei, un tanar minunat cu privire de inger, de care sunt convinsa ca tatal sau este tare mandru.
PS
In aceasta perioada de mare sarbatoare pot sa recunosc ca sunteti IDOLUL MEU DIN POLITICA, indiferent cat au incercat/incearca sau vor incerca unii sau altii sa va scoata sau sa va tina pe tuse.
O PRIMAVARA SENINA !
@ despre Radu MAZARE
Despre Radu Mazare am numai cuvinte de lauda, il apreciez mult pentru constanta sa in promovarea turismului !
Statiunea Mamaia, unde Mazare a pus mult suflet, este o incantare, dar cu preturi pe masura !
Nu acelasi lucru se poate remarca despre Neptun-Olimp, zona mea de suflet … pentru care ar trebui investitii serioase.
Mi-as dori clonarea lui Mazare din Constanta in fiecare judet al tarii, pentru a renaste macar cate o statiune turistica si a o transforma intr-o perla precum Mamaia.
PS – nu o sa inteleg niciodata de ce este atacata o persoana care se zbate si FACE ceva bun pentru semenii sai, fie pe plan local sau national. Indiferent daca se numeste Mazare, Nastase, etc. DE CE TREBUIE DESFIINTATI ? Pentru mine, astfel de personalitati sunt adevaratii eroi ai acestor vremuri cinice …
Vasile, mai 7, 2013 la 8:23 am
Am remarcat cu intarziere postarea dvs. Am 2 observatii fata de ea:
1. Nu evreii din Armata Rosie au omorat romani, ci Armata Rosie ;Printre ei s-or fi numarat si evrei, nu spun nu, dar in proportia populatiei incorporabile.
2. Cunosc din literatura, cu precadere din Magazin Istoric, ca multi evrei, civili din Basarabia s-au bucurat de venirea rusilor si au atacat trupele romane in retragere. Retragerea, conform ultimatumului dat de sovietici a trebuit sa se faca, (parca) in 24 ore. Material, nu au avut timp sa produca pierderi deosebite, dar Istoria consemneaza acest comportament. Sa nu uitaiti! In acea perioada antisemitismul era in floare in Romania.
PS
In Epoca am fost la Odessa, in delegatie. Am ramas uimit cata lume vorbea romaneste. Eu nu am intalnit resentimente fata de noi, romanii, ci din contra.
Rusa mea s-a limitat la „eto karandas” si „zdrasviuite” si atunci si acolo o localnica, care venise sa faca fotografii s-a asezat langa mine si imi traducea in romana.
la Odessa am ajuns cu trenul , trecand prin Chisinau unde am stat cam 45 de minute. A fost o bucurie fara margini. Inca din gara am fost asaltati de moldoveni care ne spuneau pasurile lor, cum le-au fost deportati parintii, cum li s-a luat averea, cum sunt persecutati de majoritatea rusofona . Construisera legende despre actiunile lui Ceausescu, care, venit in vizita, le arunca din masina satenilor baloturi de polietilena pentru sere.
@ teostanc,
Hermann Oberth si Roth au plecat pe gratis, din motive de razboi, primul facuse chiar armata in Austria si fusese convocat la inceperea razbelului, a trebuit sa se prezinte, iar al doilea, pare-mi-se unchiul nevesti-sii, a plecat cu biserica lui…
De remarcat insa ca nu toti evreii si sasii erau titrati, dar taxa ceausista era aceeasi pt toti! Si inca ceva: oare chiar a existat o asemenea taxa? Caci daca vorbim din cele ce relateaza toti facatorii de opinie, innebunim! Si daca ii mai si credem, murim! Ce poti crede de la un samsar de oameni?
Pastorul Stephan Ludwig Roth a fost omorât de “tribunalele de sânge” ale revoluţionarilor maghiari. Date ca exemplu de comunistul Friedrich Engels. “Tribunalele de sânge” ale revoluţionarilor maghiari “paşoptişti” au fost folosite apoi drept modele pentru aplicarea terorii comuniste.
@teostanc
„Educatia unui copil in Germania costa familia si societatea intre pretului unui Porsche si cel al unei case.” (Prof. dr. dr. Manfred Spitzer)
Ceausescu a procedat corect cerand bani statului german. Si nici un a cerut mult, din cate stiu erau cam 9000DM la nivelul anului 1989 (cam jumatate din prezul unei masini medii). Si nici macar nu a cerut mai mult pentru cei cu studii universitare. Mi se pare oribil ca cei care au facut posibil deal-ul respectiv (Klaus Kinkel, pe atunci shef la BND, daca nu ma insel) sa vina apoi sa acuze Romania pentru acest fapt.
Cine nu a procedat corect insa, a fost o mana de securisti, in opinia mea din zona DIE, care au stiut sa manipuleze zvonurile ca „se plateste pentru plecari” in sensul ca cei care vor sa plece sa mai dea si ei cca. 12000DM pentru fiecare pretendent, bani care nu au intrat in visteria statului roman.
Adevarat a inviat Domnul!
Cat ma bucur sa va pot spune Paste fericit! alaturi de familia minunata pe care o aveti.
Dumnezeu sa va binecuvinteze.
COABITARE PASCALĂ
De români, pe Victor şi Traian, nu i-a durut ,
Iar la Neptun, de Paşti, au petrecut ca boşii
Şi coabitând pe plajă, capul nu şi l-au bătut ,
Decât cu vin de Murfatlar şi cu … ouă roşii .
(N-a lipsit decât familia Udrea, alias Cocoşii)
*In nimeni altul nu este mintuire:caci nu este sub cer nici un alt NUME dat oamenilor,in care trebuie sa fim mintuiti*
Un barbat orb sedea in fata casei si citea din biblia sa pentru orbi.Semnele citate cu ajutorul degetelor le rostea cu jumatate de glas.Citiva oameni stateau in apropiere si ascultau.Trecu pe acolo si un strain si se oprise curios.Orbul citea tocmai versetul de mai sus.Probabil pierduse firul si degetele lui alunecau cautind peste rinduri,in timp ce repeta cuvintele:”Nici un alt NUME,nici un alt NUME,nici un alt NUME”.Strainul pleca mai departe ginditor.Cu saptamini in urma,DUHUL lui DUMNEZEU ii atrasese atentia asupra pacatelor sale.Cauta pacea,dar nu o gasea,nici in modul de viata schimbat,nici in ritualuri religioase,nici in intentii bune.Acum,acele cuvinte,”Nici un alt NUME”ii atinsesera nu numai urechile,ci si inima.Peste tot unde mergea rasunau in urechile lui aceleasi cuvinte”Nici un alt NUME”.Chiar si noaptea nu-l lasau in pace sa doarma.Cu cit cugeta mai mult asupra acestor cuvinte si a insemnatatii lor,cu atit mai mult lumina harului era mai mare in inima sa.A inceput sa inteleaga si pina la urma a strigat:Acum inteleg,acum vad!Am cautat mintuire in propriile mele stradanii,in cainta ,in rugaciune,in timp ce mintuirea se afla in afara persoanei mele.Acum inteleg ca omul nu este mintuit prin merite,prin rugaciuni,prin abstinente,prin canoane,prin a merge la o biserica,oricare ar fi ea,nu este mintuit prin darnicie,nu este mintuit printr-o religie,ci este mintuit prin credinta intr-un singur”NUME”si acest NUME este ISUS CHRISTOS.Ai tu credinta care sa te mintuiasca?Orbul citind in biblia sa Embrail fara sa vada a gasit acest mare si binecuvintat NUME ISUS.Tu poate spui ca vezi si inca nu te-ai intilnit cu acest NUME?Trecatorul a fost cercetat de cuvintele orbului care-si pierduse citirea pipaind.Dupa lungi zile si nopti nedormite si de neliniste a fost atit de cercetat incit la urma a exclamat:In sfirsit am gasit acest nume care poate sa-mi dea pacea sufletului.Tu daca spui ca inca nu te-ai intilnit cu acest nume te faci vinovat,pentru ca spui ca vezi.Orbul n-a vazut,doar prin pipaire citea.Acest mare „NUME ISUS” a spus intr-o imprejurare:EU am venit in lumea aceasta pentru”JUDECATA”:ca cei ce nu vad sa vada,si cei ce vad sa ajunga orbi.Ioan 9-39.Scriptura spune:Desteapta-te tu,care dormi,scoala-te din morti,si CHRISTOS te va lumina.Efeseni 5-14.DOAMNE ajuta la toti care spun ca vad si inca nu s-au intilnit cu acest unic si binecuvintat NUME”ISUS”sa-L poata gasi.*IN NIMENI ALTUL NU ESTE MINTUIRE*
Adevarat a inviat!
Teostant,
Magazinul; istoric , nu a dezvaluit de fiecare adevarul „pentru toti” ci numai o parte a aceastuia.
Noi , familia mea „am emigrat” din Basarabia la revolutia din 1917 , s-a reintors o data cu reintregirea tarii si o parte din familie a mea a fost obligata sa „emigreze”inca o data in Romania.
Haituiti si rasfirati a maI ramas o „celula” nascuta dintr-un frate ,vorbitor de limba romana surghiunit in niste mine din Tadjikistan ,, o sora ,vorbitoare de rusa , rusofila din Odessa ,devenita acum ukrainianka !
Eu m-am nascut „dupa” in Romania dar cunosc din povestirile bunicului ce s-a intamplat cu nemtiii si romanii din Basarabia inainte si dupa 1917.
Masacrul din Odessa nu prea este amintit de istoria romaneasca, ervreii insa il reamintesc ,ideea este ca daca romanii au adus in Odessa o parte a bunastarii interbelice romanesti un val de democratie diferit de oroarea stalinista , a adus si multe orori , abuzuri printre care reamintesc represaliile armatei romanesti dupa atentatul din Odessa ,represalii aduse in special impotriva populatiei evreiesti , mutarea tramvaielor de la Odessa la Constanta , ca sa spun doar doua chestii consemnate pe ici pe colo.
Daca evreii civili ,adaptabili atat democratiei cit si institutiilor tiranice sovietice, s-au bucurat badjocorind prizionierii romani, raul cel mare l-au constsituit evreii din armata rusa , care executau personal basarabenii de origine romana siprizionerii de razboi!
Multumim asemenea! In noaptea de inviere au fost pe strazi mai multi oameni decat am vazut pana acum! Oamenii au nevoie de bucurie si de speranta dupa un razboi lung romano-roman !
blogideologic mai 7, 2013 la 5:35 pm
Sigur ca da. L-au arestat în 21 aprilie 1849, fiind condamnat la moarte prin împușcare de către „tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj, pentru „înaltă trădare”, deși era, văduv, cu cinci copii minori. Sentința a fost executată la trei ore după pronunțare.
Doru Coarna mai 7, 2013 la 3:44 pm
S.L. Roth a trait in timpul revolutiei bughezo democrate de la mijlocul anilor 1800.
El a avut bunul simt si curajul sa scrie „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”.
Vasile, mai 8, 2013 la 7:09 am
Multi romani au avut si au rude in teritoriile pierdute in 1940. Cei mai multi din Transilvania, multi din Basarabia, cum este familia dvs. si nu putini din Cadrilater, cum sunt jumatate din asenedentii mei . A fost o mare tragedie nationala si rasturnarea dramatica a multur destineindividuale. (Mama mea, aflata la studii in Bucuresti, nu si-a mai putut vedea mama pana in anul 1958, deci cam 18 ani.)
Partea rupta din Transilvania s-a intors, dar Basarabia si Cadrilaterul, NU.
Familia mamei mele se numea Popescu si era din judetul Durostor.
Parte din familie care a apucat sa se refugieze la nord de Dunare si-au pastrat numele dar smecherii aia de bulgari, celorlalti, care n-au mai apucat sa plece i-au rebotezat POPOV.
Noi, romanii incercam, din respect, sa pronuntam si sa scriem corect numele de rezonanta straina, ale ungurilor, nemtilor, evreiilor, turcilor etc iar bulgarii, dintr-o trasatura, I-au facut pe toti asemenea lor si nu le-au recunoscut niciodata apartenta etnica. (pe bunica mea au redenumit-o Stankova(sotul ei se numea Stancu, si Popova, dupa tata, cum spuneam se numea Popescu)
Acele evenimente din 1940 ar trebui sa ne fie pilda. Sa fim uniti, sa nu ne pierdem in lupte intre noi, sa ne dezvoltam tara si familiile.
@ZeV
Eu nu sunt mandru ca sunt roman, dar nici nu ma deranjeaza. Ar fi o prostie sa-l manii pe Dumnezeu cu reprosul ca nu m-a nascut in Suedia sau Olanda, tarile pe care le invidiez cel mai mult. Ii multumesc in fiecare zi ca nu m-a nascut in Somalia…
@ Zev:
Nu cred că există partide „eminamente de stânga” și „eminamente de dreapta”. Mai ales în perioade de criză nu pot fi aplicate doar măsuri de un singur fel. Ziceți că la noi și nu numai, nu există Dreapta și Stânga?
Eu zic că există, dar nu eminamente.
PSD dorește impozitarea progresivă și taxă de solidaritate pe cei înstăriți. PNL – nu. Dacă la următoarele alegeri va avea majoritatea, PSD va aplica impozitul progresiv. Dacă va câștiga PNL sau o alianță de dreapta, ele nu îl vor aplica.
Hollande n-o fi înfăptuit încă tot ce și-au propus el și PS, dar taxarea la sânge a bogaților a aplicat-o. S-a dus în fabricile private cu probleme, s-a urcat pe platformă și le-a promis muncitorilor că nu-i va lăsa, și veți vedea că nu-i va lăsa fără apărare. Iată că există Stânga și în Franța.
În 2005, Alianța D.A. a impus o măsură de dreapta: cota unică de 16%.
Iată că există și Stânga și Dreapta!
In ce il priveste pe basescu, cred ca vina de a nu il pune la locul lui atunci cand ati avut ocazia ,va apartine ,iar odata cu asta toate ticalosiile pe care le-a facut va trebui sa vi le asumati. sarpele nu musca doar cu coltii!