„Informatorul”

M-am gândit că s-ar putea să credeți că, în perioada asta, scriu mai mult decât citesc. Ceea ce nu este adevărat. M-am hotărăt, de aceea, să vă vorbesc și despre unele cărți pe care le-am citit în ultimile săptămâni.

„Informatorul” este titlul unei cărți publicate de Bob Woodward, în 2005 – povestea lui Deep Throat – sursa secretă la cazul Watergate.

De fapt, cartea este o continuare a istoriei unei investigații mai vechi „afacerea Watergate”, povestită de același Bob Woodward, împreună cu Carl Berstein (ziarist la Washington Post), în „Toți oamenii președintelui” publicată în 1974. Mulți probabil, că ați văzut și ecranizarea acestei cărți.

Rostul cărții din 2005 era acela de a arăta, după 30 de ani, cine fusese sursa secretă a dezvăluirilor care au dus, în final, la demisia președintelui Nixon, după ce fusese ales pentru al doilea mandat.

Fuseseră, timp de trei decenii, multe speculții, variante, dar autorii nu au dorit să dezvăluie, până în 2005, cine a fost sursa lor.

Dezvăluirea este uluitoare – sursa scurgerilor de informații era din interiorul FBI, Mark Felt, directorul adjunct al agenției, adjunctul lui Hoover.

Mobilul acestei acțiuni era legat de faptul că Felt, nu era de acord cu utilizarea serviciilor americane într-un vast ansamblu de activități ilegale, desfășurate sub acoperire și îndreptate împotriva persoanelor percepute ca oponenți ai lui Nixon.

Nu vreau să vă răpesc însă plăcerea lecturii, de aceea voi încheia sperând că de fiecare dată când au loc abuzuri într-o țară democratică va exista un Felt care să le aducă la lumină. Și voi sublinia o propoziție din finalul cărții lui Woodward: „Niciodată nu se poate scrie o versiune definitivă a istoriei”.

13 Responses to “„Informatorul””


  1. 1 Marian Nicolae februarie 7, 2013 la 3:07 pm

    Interesant…..

    Ma intreb retoric totusi oare cine a fost acel Felt in cazul Romaniei…….

  2. 2 Doru Coarna februarie 7, 2013 la 5:25 pm

    Ramanem deci la aceeasi greseala, ne comparam si ne dam ca exemple pe altii… Da, intotdeauna este mai bine intr-o alta parte, dar citind sau urmarind filmul, nu construim nimic pt noi!

    Acolo procurorul general si o comisie parlamentara au fortat demisia, pai procurorul nostru general ar indrazni sa faca asta? Daca ar putea, inseamna ca el ar fi autoritatea suprema, dar este numit de presedinte pana la urma… asa este si acolo, insa ala jura si apoi respecta pt ca exista mecanism si pt pielea domnei sale, el, SI VA ROG SA STUDIATI, NU POATE FI SUSPENDAT DE PRESEDINTELE CARE L-A NUMIT, CI DE CATRE SENAT IN PLENUL SAU, CU MAJORITATE CALIFICATA, DECI TREBUIE SI OPOZITIA ANTAMATA! La noi ar da sefu; un telefon, serviciile scot un dosarel aiurea sau il sperie si gata, ala si-ar da demisia in 5 minute, pe motive de sanatate brusca…

    De asta tot spun, noi am luat din democratie numai partea care convine castei conducatoare, nimic insa din reactia negativa, din feed-back, nu am luat caci s-ar fi simtit lezati jnapanii astia in opera lor de inavutire rapida.
    Nici macar nu i se spune poporului ca democratia mai are si alte capitole, nici macar nu se preda asta la scoli, facultati sau post, se pune sub pres!

  3. 3 andrada februarie 7, 2013 la 7:59 pm

    Am citit cartea si …seamana picatura cu apucaturile lui basescu ! ne cam lipsesc niste conditii favorabile in Parlament ,niste oameni curajosi si fara frica ,un DNA curatat de politic ,macar partial , ziaristi curajosi avem la antena 3 , din presa avem destule motive cu interceptari ,dosare politice , anchete fara sens .,flota ….dar pana acum totul a fost numai la nivel de …vorbe iar eroul cu date decisive …lipseste inca … !! il asteptam …!

  4. 4 alinamoise februarie 7, 2013 la 8:42 pm

    Cred ca este intr-adevar o carte foarte interesanta, care merita citita. La fel de interesante sunt si alte scrieri ale lui Bob Woodward despre evenimente recente. Zilele trecute am citit un articol in presa noastra (http://www.enational.ro/live/omul-care-a-dezvaluit-afacerea-watergate-e-sigur-obama-vrea-sa-decapiteze-noua-ordine-mondiala-234900.html/) care m-a determinat sa caut articolul original (http://www.washingtonpost.com/opinions/bob-woodward-why-obama-picked-hagel-for-defense-secretary/2013/01/27/b87eb8ce-68ae-11e2-af53-7b2b2a7510a8_story.html?hpid=z2) si am constatat ca stirea este corecta. Apoi am mai citit si un alt articol (http://www.foxnews.com/on-air/oreilly/2013/01/22/bob-woodward-obamas-second-term-agenda )in care celebrul jurnalist comenteaza despre schimbarea totala a politicii SUA – de la doctrina Reagan, care propavaduia o interventie minimala a guvernului pentru a lasa o totala libertate “initiativei” – la doctrina Obama, exprimata in cadrul discursului de investiture, prin care se vorbeste de o implicare cat mai activa a guvernului, pentru a readuce prosperitatea poporului American. De asemenea, Woodward precizeaza faptul ca, in cadrul discursului sau, Obama a evitat sa vorbeasca despre ceea ce se petrece in lume ( he didn’t talk about the world.The world is a very dangerous place and there are a lot of dangerous things going on. And he may have – he skipped it.)

    Iata stirea despre Obama si noua ordine mondiala:
    Omul care a dezvaluit “Afacerea Watergate” e sigur: Obama vrea sa decapiteze Noua Ordine Mondiala! Woodward, care publica tot in The Washington Post, a dezvaluit un dialog „interesant” care a avut loc in 2009 intre Obama si Chuck Hagel, cel nominalizat pentru sefia Apararii.
    Atentie la potlogarii din Pentagon!
    In timpul unei vizite la Casa Alba, Hagel l-a avertizat pe Obama cu privire la „potlogarii din Pentagon si din politica, aflati in fruntea Noii Ordini Mondiale”. „Este timpul in care suntem condusi de o Noua Ordine Mondiala. Nu o putem controla. Trebuie sa pui totul la indoiala, tot ce ei iti spun, propun etc. Tot ce presupune o vechime de peste zece ani nu mai este actuala. Trebuie sa te intrebi care mai este rolul nostru. Trebuie sa te intrebi care este rolul armatei. La ce folosim armata?!”
    Camarila mondiala razboinica
    Parerea lui Hagel era ca Obama va castiga puterea numai daca va avea controlul asupra Pentagonului, „care a ramas fidel lui Bush senior” si camarilei mondiale. „Daca Hagel va fi confirmat”, scrie The Washington Post, „presedintele va avea ca obiectiv sa navigheze strategic pe acest val, al Noii Ordini Mondiale”. O prima lovitura, Obama deja a dat-o, anuntand sfarsitul „erei razboaielor”, adica a erei care a adus cei mai multi bani elitei mondiale. Ca de-aia a si limitat pana la nivel de vorbe puterea de decizie a ministrului american al Apararii, indiferent cine este acesta. Ramane de vazut daca Hagel, ajuns pe acest fotoliu, va sti sa decapiteze Noua Ordine Mondiala si sa-si insuseasca „puterea” acesteia.
    Why Obama picked Hagel
    By Bob Woodward, Published: January 28
    In the first months of the Obama presidency in 2009, Chuck Hagel, who had just finished two terms as a U.S. senator, went to the White House to visit with the friend he had made during the four years they overlapped in the Senate.
    So, President Obama asked, what do you think about foreign policy and defense issues?
    According to an account that Hagel later gave, and is reported here for the first time, he told Obama: “We are at a time where there is a new world order. We don’t control it. You must question everything, every assumption, everything they” — the military and diplomats — “tell you. Any assumption 10 years old is out of date. You need to question our role. You need to question the military. You need to question what are we using the military for.
    “Afghanistan will be defining for your presidency in the first term,” Hagel also said, according to his own account, “perhaps even for a second term.” The key was not to get “bogged down.”
    Obama did not say much but listened. At the time, Hagel considered Obama a “loner,” inclined to keep a distance and his own counsel. But Hagel’s comments help explain why Obama nominated his former Senate colleague to be his next secretary of defense. The two share similar views and philosophies as the Obama administration attempts to define the role of the United States in the transition to a post-superpower world.
    This worldview is part hawk and part dove. It amounts, in part, to a challenge to the wars of President George W. Bush. It holds that the Afghanistan war has been mismanaged and the Iraq war unnecessary. War is an option, but very much a last resort.
    So, this thinking goes, the U.S. role in the world must be carefully scaled back — this is not a matter of choice but of facing reality; the military needs to be treated with deep skepticism; lots of strategic military and foreign policy thinking is out of date; and quagmires like Afghanistan should be avoided.
    The bottom line: The United States must get out of these massive land wars — Iraq and Afghanistan — and, if possible, avoid future large-scale war.
    Although much discussion of the Hagel nomination has centered on his attitudes about Iran, Israel and the defense budget, Hagel’s broader agreement with Obama on overall philosophy is probably more consequential.
    Hagel has also said he believes it is important that a defense secretary should not dictate foreign policy and that policy should be made in the White House.
    He privately voiced reservations about Obama’s decision in late 2009 to add 51,000 troops to Afghanistan. “The president has not had commander-in-chief control of the Pentagon since Bush senior was president,” Hagel said privately in 2011.
    If Hagel is confirmed, as appears likely, he and the president will have a large task in navigating this new world order. Avoiding war is tied directly to the credibility of the threat to go to war.
    Hagel’s experience provides two unusual perspectives. The first is as a former E-5 Army sergeant in 1968, which he has described as “the worst year of the Vietnam War.” In summation, another Vietnam must be avoided.
    The second is the Georgetown University class that he taught called “Redefining Geopolitical Relationships.” He asks the class the basic question: Where is all this going?
    For example, he has said that one result of the Iraq war has been to make Iran the most important country in the Middle East, and he worried that Iraq could become an Iranian satellite.
    When I interviewed President Obama in the summer of 2010 for my book “Obama’s Wars,” his deeply rooted aversion to war was evident. As I reported in the book, I handed Obama a copy of a quotation from Rick Atkinson’s World War II history, “The Day of Battle,” and asked him to read it. Obama stood and read:
    “And then there was the saddest lesson, to be learned again and again . . . that war is corrupting, that it corrodes the soul and tarnishes the spirit, that even the excellent and the superior can be defiled, and that no heart would remain unstained.”
    “I sympathize with this view,” Obama told me. “See my Nobel Prize acceptance speech.”
    I had listened to the speech when he gave it, Dec. 10, 2009, and later read it, but I dug it out again. And there it was:
    “The instruments of war do have a role to play in preserving the peace. And yet this truth must coexist with another — that no matter how justified, war promises human tragedy. The soldier’s courage and sacrifice is full of glory, expressing devotion to country, to cause, to comrades in arms. But war itself is never glorious” — Churchill had called it that — “and we must never trumpet it as such. So part of our challenge is reconciling these two seemingly irreconcilable truths — that war is sometimes necessary and war at some level is an expression of human folly.”
    That is probably the best definition of the Obama doctrine on war. Applying such a doctrine in today’s dangerous and unpredictable world will be daunting — but on these issues Obama seems to have found a soul mate.

  5. 5 serbanfl februarie 7, 2013 la 8:50 pm

    Apropos de: “Niciodată nu se poate scrie o versiune definitivă a istoriei”.
    În epocă am avut prilejul să ascult un ziarist de la Redacția Publicațiilor Pentru Srtăinătate (sau cam așa ceva, o denumire apropiată). Esența suna astfel: Nixon era pe val pentru că ajunsese în China (Ion Gheorghe Maurer ar fi intermediat!) și se ajunsese înțelegerea pentru Vietnam, dar ca finanțele grecești să câștige a doua oară alegerile din USA era mult prea mult.
    Chestie care nici nu s-a mai întâmplat!

  6. 6 Radu Humor februarie 7, 2013 la 11:01 pm

    Eu ştiam că :
    „Istoria este ceea ce ştim noi despre ce s-a întâmplat ”
    Interesant e că există o anumită specie umană specializată în măsluirea şi falsificarea ei, astfel că nouă în general ni se predă încă din şcoală ceea ce
    ne vine ca o mănuşă . Sau mai bine zis ca ceea ce ne vine ca o broboadă peste ochi sau uneori ca o batistă pe ţambal !

    Ţin minte ce reacţie au avut profesorii mei de specialitate, diriginte şi director, dar mai ales secretar de partid, după ce am propus ca să învăţăm măcar, foarte pe scurt, istoriile vecinilor noştri, dar aşa cum sunt predate în ele în URSS, Bulgaria, Jugoslavia şi Ungaria. Cred că am fi fost astăzi cu mult mai înţelepţi si mai pregătiţi pentru viaţa, mai ales în comunităţi internaţionale !

  7. 7 Iluminatu februarie 7, 2013 la 11:16 pm

    Senatorul democrat Sam Ervin: “Watergate a distrus, în ceea ce priveşte alegerile din 1972, integritatea procesului prin care preşedintele Statelor Unite este nominalizat şi ales”.
    “Nu am fost niciodată un om care renunţă. Să plec înainte de terminarea mandatului este un lucru împotriva oricărui instinct al fiinţei mele. Dar ca Preşedinte, trebuie să pun pe primul plan interesul Americii. America are nevoie de un Preşedinte cu normă întreagă şi de un Congres cu normă întreagă, mai ales acum, într-o perioadă în care ne confruntăm cu probleme atât în ţară, cât şi peste hotare.”
    http://www.tvrnews.ro/woodward-si-bernstein-la-40-de-ani-de-la-watergate-nixon-a-fost-mult-mai-rau-decat-am-crezut_17317.html
    „In momentul izbucnirii scandalului Watergate se intamplasera cateva lucruri pe care Felt le-a considerat inacceptabile: incepusera sa fie acceptati agenti femei si el nu fusese numit director FBI, lucru pe care se pare ca si l-a dorit mai mult decat orice. Din razbunare, dar si ingrijorat de abuzurile si tendinta Casei Albe de a-si subordona Biroul, Felt a decis sa il doboare pe Nixon.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1223195-cele-doua-vieti-ale-lui-deep-throat.htm
    W. Mark Felt, alias Deep Thoart (Gâtlej Adânc) născut în 1913 ca şi Richard Nixon, i-a supravieţuit 14 ani victimei sale, decedând într-o joi 18.12.2008 la vârsta de 95 ani.
    „Un amanunt interesant este ca unul din apropiatii lui Nixon, H.R. „Bob” Haldeman, s-a prins ca Felt este sursa scurgerilor de informatii. Lui Nixon nu i-a venit sa creada, dar paranoia sa tinuta in frau pana atunci s-a
    dezlantuit.”
    Dacă-i da crezare şi mergea la pace cu Felt, altfel s-ar fi scris istoria…cinstiţilor preşedinţi.

  8. 8 Radu Humor februarie 7, 2013 la 11:32 pm

    Obama, dar mai ales Chuck Hagel ştiu la ce s-au înhămat ( mai ales că acum se ştie la ordinul cui a fost asasinat JFK) :
    Să scape omenirea din ghearele iudeo-masonilor !
    Cu siguranţă vor reuşi şi vor rămâne nu numai în Istoria Americii,
    ci şi a Umanităţii !
    Doamne Ajută !

    De altfel Hagel a declarat că nu face decât politica lu iIke Eisenhower, a cărui viziune profetică vrea să o îndeplinească :
    America nu este numai a noastră ci şi a copiilor şi nepoţilor nostri şi nu trebuie să uităm niciodată asta ( vă este ceva cunoscut aici ?!)

  9. 9 Iluminatu februarie 7, 2013 la 11:54 pm

    ODATĂ LA 200 DE ANI

    „Efectele unui asemenea fenomen (superfurtuna solară) vor fi foarte grave, din cauza tehnologiei de care depindem acum: unul din 10 sateliti de pe orbita Terrei va fi distrus, iar semnalele GPS vor fi intrerupte timp de 3 zile.”
    http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/oamenii-de-stiinta-avertizeaza-o-superfurtuna-solara-este-iminenta-gasiti-solutii-urgent.html

    Domnule Guvernator, matale ca satelit al „Bruselului”ai putea fi unul din cei 10…

  10. 10 Iluminatu februarie 8, 2013 la 12:03 am

    4 ♣

    La masa celor patru puncte cardinale
    Nu-i loc pentru la deal sau mai la vale.

  11. 11 Cris februarie 8, 2013 la 2:13 pm

    Cinste informatorului! Sper să existe și la noi, mai devreme sau mai târziu, un asemenea informator.

  12. 12 Iluminatu februarie 10, 2013 la 9:20 am

    Din gândirea fierarului : ® Dreptatea şi îndreptarea se face cu ciocanul

    LA „TREBUNAL”

    – Tăticule, ce aprig lovea în piuă cu ciocanul de lemn,
    doamna judecătoare !
    – Eee ! Dac-ar fi fost catifelat îşi mângâia faţa cu el. Ce şti tu…


  1. 1 “Tinutul Secuiesc” si “steagul” « Motanul Incaltat Trackback pe februarie 8, 2013 la 3:22 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: