Bis in idem

Sistemul juridic evoluează. La fel, mentalitatea oamenilor şi instituțiile  Principii, ce păreau bine fixate în istoria dreptului, suportă excepţii în numele unor valori superioare. O astfel de valoare o reprezintă celeritatea. Deşi, şi ea, la rândul ei, permite excepţii. În numele statului de drept. Care şi el se modelează în numele MCV-ului. Care…

Un astfel de principiu („o constantă a dreptului” – cum ar fi spus Anita Naschitz) îl reprezintă adagio-ul latin „non bis in idem”.

Vă povesteam, zilele trecute, că în completul de 5 judecători de la ICCJ, care trebuia să judece contestația mea în anulare, figurau două judecătoare care se pronunțaseră şi la judecata pe fond a cauzei. Acționând corect, ele au făcut cereri de abținere. Cererile le-au fost respinse! Ulterior, luni, ele au mai făcut o cerere de abținere, în aceeași cauză. De data asta, cererile au fost admise! Iată deci, că repetarea unei cereri în aceeași materie, este posibilă.

Poate că s-a ținut seama și de ceea ce vă prezentam recent – principiul din dreptul canonic, conform căruia, chiar dacă papa este considerat infailibil (deci nu poate greși) este posibil un recurs în fața unui „papă mai bine informat”.

Pornind de la aceste două motive, m-am hotărât să mai depun o nouă cerere de preschimbare a termenului, la Judecătoria Sector 4 – sper –  în faţa unui „judecător mai bine informat”.

Am primit, de altfel, multe scrisori de la penitenciare din ţară, în care mi se spune că termenul în care se judecă astfel de cereri la diverse judecătorii, este de maximum 10 zile. Poate că ar trebui găsită o soluţie – de principiu – şi la judecătoriile din Bucureşti. Atunci, firesc, nu s-ar mai face cereri de preschimbare a termenului (acceptate, în prezent, în proporție de 70%) şi s-ar discuta, cu celeritate, problema de fond – propunerea de eliberare condiţionată.

În plus, nu ar mai apare aspectul de discriminare între cei 70% cărora li se „scurtează” termenul pentru examinarea cererii şi restul de 30% cărora nu li se acceptă aceste cereri. Repet, nu este vorba de judecarea pe fond a cererii!

 

 

28 Responses to “Bis in idem”


  1. 1 corina s. ianuarie 16, 2013 la 10:40 pm

    Pas deux fois pour la même chose …
    Capitalul intelectual , forta interioara , echilibrul regasit sunt bogatii pe care nimeni nu poate sa vi le rapeasca.Acum sunteti un Om bogat !!!Va doresc sa va bucurati de linistea si pacea interioara , dupa furtuna…

  2. 2 dlnimeni ianuarie 16, 2013 la 10:48 pm

    Scopul este limpede, gasca nu doreste sa deveniti liber dupa o treime din condamnare. In secundar ( si le-a cam iesit), sa furnizeze banuieli ca v-ati cam recunoscut vina (ori, ori: daca nu va retrageati contestatia in anulare, ajungeati in fata celor care v-au condamnat si care nu si-ar fi recunoscut vina; daca v-ati retras-o, vor zice, la un moment dat ca, uite, a avut mustrari de constiinta si si-a retras cererea. Indiferent corectitudinea cererilor de abtinere, persoanele care au depus cereri de abtinere au fost la intelegere cu ceilalti, adica ele da, dar altii nu si nu. Pare din ce in ce mai clar ca, reiau ideea, exista un „grup de lucru” dedicat persoanei dumneavoastra. Probabil ca dl Basescu considera periculos sa iesiti din inchisoare in luna februarie. Si observati grija pentru detalii, in care inainte se mai incurcau.

  3. 3 NICOLETTE ORGHIDAN ianuarie 16, 2013 la 11:05 pm

    Să sperăm că totuși, gândul bun ,corectitudinea, își vor da mâna-n soluționarea acestei cauze. Vă admir pentru tăria, caracterul, dar mai ales pentru răbdarea d-voastră. ,,Ajută-te singur” este un principiu după care mulți se conduc în viață. Se pare că v-ați condus mult (sau poate vă mai conduceți) după acest principiu, pentru că doar așa tăria și răbdarea se educă. Vă felici d-nule prim-ministru pentru această decizie pe care ați luat-o și să ssperăm că nu va mai fi niciun motiv de invocat, niciun impediment care să nu ducă la o rezolvare favorabilă!

  4. 4 Iluminatu ianuarie 16, 2013 la 11:24 pm

    Deci, s-o dai bis la papă merge iar dv, prin extrapolare, aţi cerut avocaţilor să o dea bis la papiţa Judecătoriei Sector 4. Nostim.

  5. 5 blogideologic ianuarie 17, 2013 la 12:58 am

    Prin 1965 parcă, am avut şansa de a viziona la teatrul studenţilor de la Institutul de teatru prima reprezentaţie a piesei Ubu Roi de Alfred Jarry, în traducerea aticistului Romulus Vulpescu. El a vorbit audienţei şi înainte, şi după reprezentaţie, a fost un privilegiu pentru mine să-l ascult. Am fost tentat în final, să îl abordez pe domnul Romulus Vulpescu şi să-mi exprim opiniile bottom-up, cum se zice acum la spontan. Ajunsesem acolo adus de colegul meu craiovean, Tudor Gheorghe, şi era aceasta numai o fază dintr-un lung dialog bucureştean. Nu, n-am vorbit cu domnul Romulus Vulpescu. Însă aflam de la Romulus Vulpescu că din grupul de literaţi parizieni căruia îi aparţinea Jarry, făcea parte şi Guillaume Apollinaire. Mai departe mergând, vine puntea de continuitate pentru mine. Tocmai am citit eseul poetului Apollinaire din anul 1917 – Spiritul nou şi poeţii. Guillaume Apollinaire, descopăr eu, a fost şi un remarcabil filosof , pe linia Henri Bergson. Adică pornea, ca sursă, de la acel extraordinar timp de ruptură epistemologică petrecut la tranziţia Iluminism-Ideologia thermidoriană-Romantism. Mi se pare că Spiritul nou al lui Apollinaire intenţiona să înlocuiască romantismul, spun eu aceasta deşi Apollinaire avertiza limpede că Spiritul nou nu-i pandant al Romantismului. Totuşi Apollinaire mărturisea că Spiritul nou moşteneşte Curiozitatea de la romantici. La noi, ştim ce rol decisiv au jucat romanticii care, prin ideologia naţionalismului românesc pe care au creat-o prin Cuvânt, ne-au extras din epoca fanariotă şi ne-au propulsat în prima noastră modernitate. Acum, căutând cea de a doua modernitate a noastră, Spiritul nou ne poate fi ghid ?

  6. 6 Ioana ianuarie 17, 2013 la 4:26 am

    Felicitari !

  7. 7 dtucra ianuarie 17, 2013 la 6:23 am

    Da, inspirata alegere, va felicit ca nu v-ati resemnat, nici acum, nici in general. Indiferent insa cand se va judeca cererea de eliberare conditionata, sper sa nu o lungeasca cu punerea in aplicare…

  8. 8 blogideologic ianuarie 17, 2013 la 6:51 am

    Străinii văd cu ochi buni, şi deci cumpără lei, evoluţia proceselor politice, tot după cum au încredere în eficienţa reluării proceselor economice din România. Astfel „JP Morgan a anunţat că va include, de la 1 martie, obligaţiunile României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe pieţele emergente.”

  9. 9 blogideologic ianuarie 17, 2013 la 7:10 am

    Facebook se ocupă acum şi de “cercetarea socială”, funcţie nouă în modelul său economic http://www.lemonde.fr/technologies/article/2013/01/16/facebook-devoile-son-moteur-de-recherche-social_1817569_651865.html

  10. 10 Liliana ianuarie 17, 2013 la 9:02 am

    Poate, in timpul care a mai ramas pana la eliberarea dvs., va ganditi sa-i sustineti si pe cei care v-au audiat prelegerile si care au sperat ca vor beneficia si ei de clementa pentru „buna purtare” si participare la activitati educative .Este doar o sugestie pe care m-am gandit sa v-o fac.

  11. 11 George Ban ianuarie 17, 2013 la 9:05 am

    Cine se poarta mizerabil, nu trebuie tratat dupa regulile civilizatiei, ci trebuie plesnit imediat! Cum spunea un „simpatic” interlop, „ori suntem golani, ori nu mai suntem”!

    Felicitari pentru aceasta a doua cerere!

  12. 12 serbanfl ianuarie 17, 2013 la 9:11 am

    Oricum, de ce le este frică – dovedirea injustiției de care ați beneficiat – nu scapă!
    Este normal ca, în condițiile în care TOȚI cei implicați sunt egal informați, adică inclusiv dumneavoastră, să se admită noua dumneavoastră cerere.
    Succes!

  13. 13 M.Voicu ianuarie 17, 2013 la 9:59 am

    AN: “Principii, ce păreau bine fixate în istoria dreptului, suportă excepţii în numele unor valori superioare.
    Am înţeles humorul: dacã ”valori superioare” n-au intrat în ”istoria dreptului” – care trebuie sã cuprindã şi prezentul… vai şi-amar
    @ corina s. ianuarie 16, 2013 la 10:40pm numeşte capitalul intelectual. Thomas Kuhn scrie în ”Structura revoluţiilor ştiinţifice”: ”nici o teorie nu poate fi în conflict cu unul din cazurile ei particulare”, ”adevãrul şi falsitatea sunt unic şi precis determinate de confruntarea enunţurilor cu faptele”… ”Ceeace percepţia lasã interpretãrii sã completeze depinde în mod efectiv de natura şi volumul experienţei şi pregãtirii anterioare”, ”eforturile jucãtorului de şah sau ale omului de ştiinţã îi pun la încercare pe ei şi nicidecum regulile jocului”.
    Încerc un rezumat îndrãzneţ: Comunicarea se face numai pe intersecţia sensurilor comune ale noţiunilor.

  14. 14 Ovidiutzu ianuarie 17, 2013 la 10:20 am

    Sigur se poate in Romania. Nu odata in relatiile cu autoritatile am intilnit cazuri de nerespectare a hirtiilor semnate pe diverse motive. Cel mai des invocat este ca s-a schimbat puterea politica si noii veniti nu recunosc ce au semnat altii chiar daca uneori au facut parte din acelasi partid.Se intimpla si acum cu noua putere iar unii isi fac titlu de glorie din asta, spun la televizor ca negociaza in forta :). Statul a fost si penalizat pentru asemenea derapaje deoarece ultimele instante de judecata nu sunt in Romania ci la Paris la Curtea Internationala de Arbitraj unde chiar nu conteaza cine a semnat, cine e ministru sau prim ministru, doar daca sunt semnate hirtiile au ba din partea autoritatilor romine. Cind oare vor fi penalizati cei care pierd banii tarii nerespectind hirtii deja semnate indiferent de cine si cind le-a semnat? Nu putem sa platim la nesfirsit bani aiurea pe decizii subiective de genul „eu nu vreau”, putin intereseaza ce vrea un ministru el mai intii face ce trebuie nu ce vrea. Asta e tara noastra cea frumoasa din pacate.

  15. 15 Iluminatu ianuarie 17, 2013 la 10:38 am

    GLUME DIN G(A)URA DREPTĂŢII

    – Neamţu are vreo legătură cu nemţii ?
    – Numa’ cu Hitler, bre !

    – Câte platane are balanţa justiţiei, Daniel, îl întreabă profesorul Adrian Năstase ?
    – Trei, Excelenţă. Numai că al treilea, orientat invers, se sprijină pe calviţia Guvernatorului.

    – Doamnă Haineală, vă rog să definiţi Dreptatea.
    – Dreptatea este „ Principiul moral şi juridic care cere să i se DEA fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile.”
    – Deci să i se DEA şi nu să i se IA…Mulţumesc.

    – Procuror Haineală ce aveţi de spus despre cele 13 luni cât a stat arestat nevinovat cetăţeanul Ţigareta din cauza dumneavoastră ?
    – 13 e număr cu ghinion, statistic vorbind, excelenţă.

    – Stimată doamnă Mona Pivniceru, cum se pot îndrepta treburile în justiţia românească ?
    – Pi buni, numa’ cu laminorul…

    Doi prieteni frunzăresc un album cu fete goale, în salonul unui bordel clandestin, atenţia fiindu-le atrasă de o fumoasă focoasă:
    – Băi, jur că o cunosc.
    – Şi eu. Am avut o partidă împreună acum un an, sigur (era neglijata lui soţie).

  16. 16 Marian Nicolae ianuarie 17, 2013 la 10:43 am

    CO-A-BI-TA-RE

    Adica coabitare, frumos termen care nu poate sa reprezinte decat o utopie in cel mai adevaqrat sens al acestui cuvant…

    De ce?

    Parce que…….eu nu am vazut coabitare intre lei si gazele, intre…sa zicem lupi si oi, sau haideti sa gasim un exemplu mai…uman…………

    Stephen Hawking a spus clar ca daca, spre exemplu omenirea ar fi vizitata de o civilizatie extra-terestra cu mult mai dezvoltata decat civilizatia de pe Terra, ultima, adica civilizatia de pe Terra, cea neaosa, indigena si aborigena…ar sfarsi prin a disparea de pe suprafata Terrei cu totul.

    Aici acelasi Stephen Hawking ne vorbeste despre exemplul oferit de catre Conquistadori care i-au exterminat la propriu pe incasi.

    Acesta este un fapt batut in cuie, nu trebuie sa intram mai mult in acest subiect, deoarece este acceptat ca atare de catre comunitatea stiintifica internationala.

    Extrapoland exemplele de mai sus la civilizatia ROMANEASCA si la stilul nostru de viata inainte de 1989, care n-a avut nimic in comun cu capitalismul sauvage din Statele Unite, sau altfel spus, nimic in comun nici macar cu capitalismul supravegheat (inca, in 1989) din Franta, noi ROMANII ne-am gasit in fata unui atac brutal si extrem de eficace din partea „capitalistilor americani” care au facut ce-au dorit aici in Romania cu ajutorul si in folosul Ocultei Mondiale.

    Extrapoland inca odata, NU poate exista coabitare intre ROMANI si alogenii ajunsi vremelnic si prin hotie, inselaciune si mita la functiile de conducere cele mai inalte din Statul Roman, stat pe care aceiasi alogeni il distrug cu o frenezie asemanatoare rechinilor care-si simt prada aproape.

  17. 17 M.Voicu ianuarie 17, 2013 la 2:31 pm

    @ Ovidiutzu ianuarie 17, 2013 la 10:20am scrie: ”ultimele instante de judecata nu sunt in Romania ci la Paris la Curtea Internationala de Arbitraj unde chiar nu conteaza cine a semnat, cine e ministru sau prim ministru, doar dacã sunt semnate hirtiile au ba din partea autoritatilor romine… Nu putem sa plãtim la nesfirşit bani aiurea pe decizii subiective
    Scuze cã am citat trunchiat; aceasta ca sã lãrgesc şi sã adâncesc speţa.
    Existã obligaţia ca legile sã fie publicate – spre a fi în vigoare. Contrabandiştii, teroriştii, chiar dacã nu sunt români, nu sunt exoneraţi de necunoaşterea lor. Ţara noastrã este frumoasã şi pentru cã are legi şi pe deasupra avem Constituţie; celor care le încalcã, …aşa sã le-ajute Dumnezeu! Orice convenţie contrarã este nulã de drept – şi asta e treaba Puterii de Stat (v.concesionãrile, inclusiv din Marea Neagrã, redevenţele ş.a.) ❗

  18. 18 Dli ianuarie 17, 2013 la 3:08 pm

    Lupta pentru putere face intotdeauna victime, iar in politica noastra cred ca sunt foarte multi pradatori.
    Sper sa aveti parte de o eliberare cat mai rapida!

  19. 19 Radu Humor ianuarie 17, 2013 la 3:27 pm

    @ Marian Nicolae
    }ntrutotul de acord cu ultima dvs postare ( şi nu numai !) .
    Aş adăuga doar că la fel ca/precum „conquistadorii care i-au exterminat la propriu pe incaşi” , ca după aceea să se erijeze în cei mai mari apărători ai libertăţii şi drepturilor omului, procedează şi ăştia !
    Cu o obrăznicie şi un tupeu insuportabile, uitând că între timp am evoluat şi noi românii, mult mai mult decât sunt dispuşi ei să accepte :mrgreen: !

  20. 20 Adrian B. ianuarie 17, 2013 la 3:28 pm

    Comment-uri haioase referitoare la ” prostituata thailandeza cu mustata” , pe http://www.luju.ro . Reproduc cateva :

    – Vasilica Cristi este un organism modificat genetic , facut in eprubeta Ambasadei SUA
    – Cand esti prost si viata-i grea , Vasilica fa ceva ! Demisia !
    – un subnutrit necajit
    – urat , rau si prost
    – nu trebuie revocat ci radiat de la evidenta populatiei
    – etc

  21. 21 Radu Humor ianuarie 17, 2013 la 3:36 pm

    Încă o glumă, de data asta din altă g(a)ură :
    Doi kileri plăiiţi anticipat să lichideze la ordin pe cineva (???) îşi aşteaptă cu nerăbdare victima.
    După mult timp de aşteptare, unul, vădit nerăbdător zice :
    – Cam cât e ora ?!
    – E trecut mult de miezul nopţii, dar de ce mă întrebi ?
    – Bă, zice celălalt, de-acum impacientat, mi-e teamă să nu i se fi întâmplat ceva rău omului nostru de întărzie atâta !

  22. 22 Marian Nicolae ianuarie 17, 2013 la 4:19 pm

    @ Radu Humor,

    Corect, asa este.

  23. 23 Cârcotaşu ianuarie 17, 2013 la 11:15 pm

    @ dlnimeni,
    Aceeaşi confuzie:

    Probabil ca dl Basescu considera periculos sa iesiti din inchisoare in luna februarie.

    Nu a fost vorba despre eliberarea din luna februarie, când se împlinesc 8 luni (o treime) din cele 24 de detenţie din sentinţă. Comisia de la Jilava propusese eliberarea înainte de acest termen, începând cu data de 4 ianuarie. Pentru aşa ceva era nevoie de hotărârea unei instanţe, pentru aceasta dl. Năstase a solicitat „preschimbarea termenului” şi acum ne spune că a depus o a doua cerere, deoarece la prima i s-a fixat termenul de 12 februarie, când chiar aprobată, eliberarea se va face tot la termen! Între 4 ianuarie şi 12 februarie se vor fi scurs 39 de zile din cele 45 cu care se anticipase data eliberării. La scurgerea timpului de 8 luni nu mai este necesară nicio aprobare, a niciunei instanţe, eliberarea se va face automat şi nu poate fi împiedicată nici de Băsescu şi nici de altcineva.
    Pentru cineva care se miră de ce atâta tevatură pentru 45 de zile, unii nu pot înţelege că pentru dl. Năstase contează fiecare oră, dar 45 de zile!
    Vedeţi şi https://nastase.wordpress.com/2013/01/14/despre-eliberarea-conditionata/#comment-174435

  24. 24 santinela ianuarie 18, 2013 la 12:00 pm

    Nu aveti voie domnule Nastase sa uitati. Eu fiecare articol al dv.pe acest blog l-as incepe cu numele celor 5 „paparude” care au dat sentinta si apoi sa spuneti ‘ Studenti asa nu”- aratati de fiecare data „gafele,nestiinta” din sentinta. Asta in fiecare zi. Daca ar putea aparea si afisate pe usile facultatilor de drept,pe usile birourilor celor 5 „giumbixuri” ar fi excelent.
    Sa vada lumea ce specimene de judecatori avem la Inalta Curte. Inalta la figurat ca in rest micimea celor care au dat o astfel de sentinta nu poate fi comentata.

  25. 25 santinela ianuarie 18, 2013 la 12:03 pm

    Dati un semn si ma ofer sa afisez eu !

  26. 26 ioanabud ianuarie 18, 2013 la 2:40 pm

    „Niciodata sa nu-ti moara macii!”, domnule prim-ministru! Multa sanatate si putere intregii familii!

  27. 27 dlnimeni ianuarie 18, 2013 la 6:41 pm

    Carcotasu: platesc amenda, ce sa fac?


  1. 1 Bis in idem | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe ianuarie 16, 2013 la 10:53 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: