Pactul de la Cotroceni („Pactul/Micii Constituții”) a expirat vineri

Pactul de la Cotroceni, semnat pe 12 decembrie, a expirat vineri, 21 decembrie. Motivul este evident – acordul a fost încheiat, ca să folosesc o formulă mai simplă, cu șeful guvernului Ponta 1. Mandatul acestuia s-a încheiat însă odată cu investirea guvernului Ponta 2, pe 21 decembrie!

Pe de altă parte, acordul de coabitare – dacă se considera necesar un astfel de acord – trebuia încheiat între Președintele României și noua majoritate parlamentară (de altă culoare), rezultată în urma alegerilor din 9 decembrie. Ca atare, acordul ar fi trebuit semnat cu președinții PSD, PNL și PC și el trebuia să prevadă, în primul rând, modul de desemnare, în noile condiții, a primului ministru, de către președinte (deci a premierului din guvernul „Ponta 2”). În formula actuală, acordul nu le este opozabil. Paradoxal, acordul nu îi este opozabil nici măcar noului premier (în ciuda coincidenței de nume), care nu l-a semnat.

Nu rezultă clar nici dacă pactul este încheiat între instituții, deși asta este titulatura lui. Dacă ar fi așa, de ce era nevoie de „codul de conduită general”, în care sunt cuprinse regulile de adresare și de bun simț? Instituțiile nu-și vorbesc, ele își scriu. Dacă era o înțelegere personală, între Traian Băsescu și Victor Ponta, atunci ar fi trebuit să lipsească aspectele instituționale.

Pactul arată însă un lucru important – faptul că Traian Băsescu se poziționează, în relația cu noua majoritate parlamentară, ca „șef al opoziției”. Pe de altă parte, parlamentul lipsește cu desăvârșire din înțelegerea de coabitare. El primește doar unele sarcini în legătură cu ce trebuie să legifereze (parlamentul – bănuiesc – nu intră în categoria instituțiilor statului de drept care trebuie respectate), în domeniile sănătății, organizării administrative, sistemului electoral, modificării Constituției.

Mi s-a părut interesantă prevederea următoare: „Legislația esențială de implementat (eventuale modificări cu acordul părților)

– 4 (bucăți n.b.) coduri justiție

– Legea micii reforme în justiție”

Fără a face alte comentarii aici, remarc o întoarcere în timp, la regimul monarhiei constituționale din România, când regele exercita funcția legislativă împreună cu parlamentul („Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea națională” – art. 32, Constituția din 1866, art. 34 al Constituției din 1923 și art. 31 al Constituției din 1938). Prevederea din Acord sugerează că, mai nou, președintele legiferează (face „modificări”) împreună cu parlamentul.

Acordul, pregătit la Cotroceni, folosește formule mai sofisticate pentru a introduce în practica politică românească concepțiile de „domeniu rezervat” pentru președinte și „domenii partajate” cu premierul (în acord sunt denumite „spații de responsabilitate preeminentă” și „spații de cooperare”).

Pentru președinte figurează – ca „domenii rezervate” – politica externă, de securitate, de apărare, reprezentare la Consiliul European, conform Deciziei CCR, în timp ce pentru premier figurează, în zona politicii externe, doar relațiile externe la nivel interguvernamental și european.

Aici, în opinia mea, observăm, pe de o parte că se adaugă la Constituție – atribuțiile președintelui în materie de politică externă fiind limitativ prevăzute în articolul 91 din Constituție („atribuții în domeniul politicii externe”) sau chiar se încalcă unele dispoziții Constituționale cum ar fi cea de la art. 102 din Constituție: „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țări…

Prin prevederile Pactului, se ocolesc și atribuțiile Parlamentului – cel care aprobând programul de guvernare acceptă orientările majore de politică extenă a țării.

Dacă, de exemplu, în Programul de guvernare aprobat de Parlament, în 21 decembrie, alături de obiective cum ar fi: „consolidarea profilului României în Uniunea Europeană și NATO” sau „consolidarea Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI cu SUA”, ar fi figurat și pregătirea unui parteneriat strategic cu Siria (ținând seama de prietenia care-i leagă pe cei doi președinți), ar fi putut președintele să se opună?

Oricum, această prevedere din acord nu poate anticipa departajarea atribuțiilor în materie de politică externă, între președinte și premier, în perspectiva revizuirii Constituției, departajarea sugerată și de Comisia de la Veneția (Comisia de la Veneția nu vorbește însă despre „regulile coabitării”, ci despre o „cooperare loială între instituții”, care ar viza, firesc, nu doar perioadele de coabitare!).

Interesant, în cazul „domeniilor partajate” (elaborarea politicii externe, cooperarea cu MAE – care, totuși, face parte din guvern! – numirile de generali sau de ambasadori, numirea Procurorului General, a Procurorului Șef DNA, alte numiri, etc.), „dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final„!! Deci și în aceste cazuri, domeniile „partajate” se transformă în final, tot în domenii „rezervate” președintelui!

La capitolul „Principii și valori comune” figurează „introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului General și a Procurorului Șef DNA…” Asta înseamnă că președintele și premierul îi vor impune ministrului independent al justiției, în numele „justiției independente„, o nouă procedură de numire a celor doi? Nu mai discut formule de genul „asigurarea funcționalității instituțiilor afectate sau identificarea de garanții, pentru păstrarea atribuțiilor instituțiilor statului de drept”. Constituția României a fost, între timp, suspendată?

Prin Acord se înființează și un „mecanism de soluționare a disputelor”, alcătuit din consilieri și miniștrii. Deci, așa cum a stabilit CCR, Parlamentul nu poate arbitra în astfel de situații, dar este, cumva, mai potrivită o structură formată din „subordonați” ai celor doi?! Greu de înțeles…

Așa cum a inventat Legea Micii reforme în justiție, Băsescu a încercat acum să  impună, prin acest document, Pactul Micii Constituții, înainte de revizuirea textului fundamental. Eu nu cred însă că miza viitoarei revizuiri trebuie să fie reprezentată de frustrările lui Băsescu în ceea ce privește regimul semiprezidențial. De aceea, am sugerat, pe modelul, din 1923, al Institutului Social Român, al lui Gusti, o serie de dezbateri publice pentru elaborarea Constituției României, în secolul XXI. Oricum, veți putea citi mai multe comentarii pe tema coabitării și a reprezentării României la UE, în contextul reglementărilor interne și europene, în volumul meu, pe care l-am finalizat de curând și care va fi publicat peste câteva zile.

Dincolo, însă de oportunitatea politică a acestui document, în plan intern și în plan extern – pe care o înțeleg – dincolo de faptul că pentru Băsescu documentul a fost o încercare de a salva aparențele inclusiv în plan extern, în privința desemnării ca premier a candidatului stabilit de USL, dincolo de nevoia de calmare a vieții politice interne, sunt convins că pentru Băsescu semnarea Acordului nu a fost decât o operațiune de câștigat timp și începutul unui joc „de-a șoarecele și pisica”. Rămâne de văzut, la final, cine a fost șoarecele și cine pisica.

PS: A fost semnată oare și o variantă în limba engleză sau Barroso a învățat, între timp, românește?

42 Responses to “Pactul de la Cotroceni („Pactul/Micii Constituții”) a expirat vineri”


  1. 1 blogideologic decembrie 23, 2012 la 8:53 am

    @Adrian Năstase spune : “Nu rezultă clar nici dacă pactul este încheiat între instituții”
    Pertinentă observaţie !

  2. 2 Popateapa decembrie 23, 2012 la 9:04 am

    Părerea mea este alta. Dl Ponta și-a arătat duplicitatea în acest caz, dar poate este forțat de forțele oculte care guvernează lumea acum cum ar fi Bilderberg, Trilaterala, etc
    O astfel de coabitare nu poate duce decât la alte convulsii sociale, mai ales că nu toate promisiunile electorale vor putea fi îndeplinite, mai ales cele de ordin social. Sărbători fericite!

  3. 3 Doru Coarna decembrie 23, 2012 la 10:11 am

    Este ridicol un asemenea pact semnat intre doua personaje care trebuie sa colaboreze institutional obligatoriu, conform Constitutiei.

    Sigur ca fiecare a avut motive personale sa-l semneze, Ponta ca sa fie numit premier fara a se mai speria Basescu de o alta suspendare, iar acesta ca sa arate Europei ca acesti castigatori ai alegerilor inteleg totusi sa-i puna tot lui sceptrul in mana, ca jupan suprem…

    Mai nostima este insa ascunderea pactului de ochii opiniei publice, ambilor fiindu-le rusine ca trebuie sa se asigure, precum mafiotii care nu colaboreaza institutional, ca nu se vor sfasia reciproc!

    Si tot nostim este si intelesul acestui pact in ochii strainilor, cei doi nu respectau Constitutia si de acum incolo partile convin s-o respecte…. iar daca nu, atunci convin si un mecanism de aplanare a scandalului… Cu alte cuvinte, ambii „vor apara pacea cu arma in mana”…

    In fine, eu consider ca ambii sunt penibili, iar rezultatul muncii lor in comun nu poate fi decat tot asa, penibil. Defapt ce altceva sa faca? Niciunul nu se pricepe la nimic… ma rog, Basescu mai stie sa roteasca timona si sa spulbere banul public odata cu viitorul Romaniei si al romanilor, iar Ponta stie si el sa stoarca beneficii politice personale din votul romanilor…

    Oricum, situatia politica nu ofera alternativa, vrem sau nu vrem, Ponta trebuie sa ramana premier si Basescu presedinte. Iar romanii, romani…

  4. 4 NICOLETTE ORGHIDAN decembrie 23, 2012 la 11:17 am

    Da, bună observația, argumentată, logică pentru situația actuală. Probabil s-o fi semnat și cu ,,Guvernul Ponta 2” vreun pact, dar, de data aceasta s-a suflat în iaurt : n-a mai fost dat (nici măcar voalat) publicității de teama presei sau să nu se mai dea loc la diferite speculații. O primă măsură radicală: curățarea guvernului de indivizi care …plimbau hârtii ori se aflau mai mulți pentru aceeași funcție și… prestări servicii. Așteptăm desiguri și alte măsuri care cât de cât să fluidizeze și ușureze activitățile guvernamentale. Birocrația nu-și are loc într-un stat de drept.

  5. 5 analist decembrie 23, 2012 la 11:32 am

    @marian nicolae
    Interesant ce ai scris de potentialul agricol. Este evident ca in interesul national terenul agricol trebuie sa ramana in mana romanilor. Evident, tot in interesul national Ministerul Mediului trebuie sa protejeze padurea. Tot in interesul national este ca VP sa caute cei mai buni pe domenii. Lucrurile nu merg insa in favoarea romanilor.
    @blogideologic
    Lipsa bunelor intentii deriva din lipsa specialistilor. Misiune imposibila.
    @ sunt in negociere cu o fundatie non-profit care sa sponsorizeze o intalnire a celor de pe blog. In conditiile in care PSD e la guvernare ar trebui sa para o joaca de copii, dar nu este.

  6. 6 Marian Nicolae decembrie 23, 2012 la 11:33 am

    Domnule profesor, cu tot respectul va spun ca pierdem mult prea mult timp cu chichitele avocatesti in speta basescu, cu b mic….

    Actiune trebuie pentru a scapa de cancerul intruchipat de acest kazar impreuna cu ceilalti din spatele lui, fie ca sunt din afara tarii, fie de aici, impreuna cu cozile de topor neaose….

  7. 7 Centru decembrie 23, 2012 la 12:35 pm

    Deutche Welle ; ” guvernul roman , compus din penali , sfertodocti , incompetenti ” ; cum isi permit ? Au 60 % din voturi ! Scriu asa despre Gabon ? Nu , nu – si permit .Fanaticii talibani din 1990 , Karpatt Voche , isi permit orice acolo ? Articole dictate de Macovei ? Sa se li raspunda .

  8. 8 Draghi Puterity decembrie 23, 2012 la 12:48 pm

    @Centru

    Am atras atentia mai de mult ca propaganda antiromaneasca si anti-USL in Germania se intetzeste, si dupa cum e structurata nu se va opri dupa alegeri.

    Ar trebui inteles de ce fac nemtzii asta. Mai exact cat e interesul lor (de ex. frustrarea ca pot pierde un vataf-marioneta, care le-ar fi permis sa isi reabiliteze sectorul financiar pe spatele romanilor (ca „urmasi” ai grecilor)), si cat e indus in presa de serviciile lui Basescu prin mijloace $pecifice.

    IMHO, guvrnul Ponta si USL ar trebui sa priveasca cu deosebita atentie aceste lucruri. Cum spuneam, sa nu creada ca daca un razboi s-a terminat, acum e pace. Un alt razboi, mult mai perfid, abia acum incepe.

  9. 9 madalina stanciu decembrie 23, 2012 la 12:54 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    Foarte fine observatii, insa ma tem prea fine pentru niste „co-habitanti” atat de putin rafinati. Ponta e perfect ca opozant pentru Basescu, cred. Scrupulele si moralitatea nu si-ar avea loc, cu toate astea Ponta pare competent ca prim-ministru si ca de obicei foarte „alunecos”.

    Va doresc un Craciun Frumos daca se poate, frumos cel putin in suflet!

    Si va multumim ca stati in contact cu noi.

    La Multi Ani,
    Dr Madalina Stanciu

  10. 10 Adrian B. decembrie 23, 2012 la 3:40 pm

    Votul la referendum si la alegeri a fost profund anti Basescu !!! Pentru noi , cei care il dispretuim ( de fapt , il uram!) pe Basascu , acest acord a fost ca o palma peste obraz , ca o tradare . Chiar nu vedem si nu intelegem rostul lui . Cu un GOLAN ca Basascu nu trebuie sa faci politeturi si armistitii ! Romanii il vor dus … Cred ca daca maine ar fi din nou alegeri , USL nu ar mai lua nici 40% !
    Eu personal , nu am vazut ceva mai mizerabil , mai intunecat si mai deprimant decat Traian Basascu !
    Dupa ce a dat foc tarii , dementul de Basascu se plimba linistit cu ski-jet-ul prin Predeal , viziteaza crasmele si pune la cale noi capcane pt. adversarii politici . Ca deh, are ACORDUL in buzunar …

  11. 11 nicu c.y decembrie 23, 2012 la 4:31 pm

    Un jegos , un unsuros ce-l are pe nasul in suflet ; pe numele sau : catalin tolontan strecoara in mazeta pe care o conduce[[ gsp]] [ un ziar de sport] un articol ce suna in felul urmator ” festin la puscarie ” , in care se arata ,vezi doamne, ca detinutii de la jilava in sfanta sarbatoare de craciun vor primi o ciorba de porc , o felie de cozonac si o sarma , lipindu-l bineinteles de aceasta stire si pe adrian nastase , insinuindu-se ca detinutii primesc aceasta ratie de craciun datorita lui adrian nastase, iar 3,5 milioane de pensionari nu isi permit sa aiba o bucata de carne pe masa si o felie de cozonac tot datorita lui adrian nastase . Mai balmajeste ceva aceasta creatura cu chip de om , catalin tolontan , ca adrian nastase se bucura de conditii extraordinare in peniteniciar , fata de ceilalti detinuti , si ca ar avea si o escorta personala in cadrul penitenciarului pentru protectie. Cat de perfid si de jegos poti fi ca om si sa tiparesti asa ceva cand se stie bine cum este tratat adrian nastase atat in inchisoare cat si pe timpul proceselor penale pe care le-a avut sau a internarii sale in spital , numai de favoruri a avut nastase parte . Asa-i , tolontane ? stau si ma intreb ce-l mana pe acest imbecil basist , catalin tolontan , la asemenea aberatii si minciuni , strecurandu-le retardatilor mintali asemenea informatii false . Din acest an pana cand vei inchide ochiii ,cataline tolontan , tu , familia ta , parintii tai si copiii tai sa va bucurati de asemenea festinuri , cum s-a bucurat adrian nastase de craciunul anului 2012 . Vorba lui Dan Puric : „nu are uniunea europeana si rusia TOPOARE , cate cozi avem noi in sanul acestui popor ” .

  12. 12 fotbaldragosteamea decembrie 23, 2012 la 4:36 pm

    Este nemaipomenita analiza Pactului de la Cotroceni,despre care se spune ca ar fi fost conceput tocmai din sept.a.c.Nu stiu,dar va fac responsabil pentru faptul ca aveti un atat de slab urmas,pe care l-ati promovat iar unii s-au grabit sa-l numeasca micul Titulescu.Nu ne asteptam la asemenea siretlicuri si combinatii pe spinarea noastra,a alegatorilor, naivi si creduli.Presedintele Camerei,facut aseara praf,la Exces de putere,este si mai naiv…Nu stiu ce ne vom face,dar prevad o ratacire intre trei mesteceni…Abia astept sa reveniti si sa dati o noua conceptie acestor tineri, care isi bat joc de increderea coplesitoare ce le-a fost acordata de electorat,din ura si razbunare fata de cei care au guvernat anterior,Naivul Zgvonea inca mai credea aseara ca votul i s-ar fi datorat lui personal.Se vede ca a facut -prin sotron-liceul la seral.Este tipul activistului slugarnic,de dinainte de Revolutie.Petre Roman,prezent in sala Parlamentului,la investirea sa,n-a gasit un moment de reculegere pentru mortii si ranitii Revolutiei.Cata condamnabila uitare?intr-un asemenea halde nerecunostinta,nu-i credeam capabili.Incepe guvernarea prin amenintari cu noi concedieri din ministere.Unde sa se duca oamenii?Mai intai creeaza locuri noi de munca si apoi mutati oamenii,nu-i trimiteti in spatiu,ca in vechea guvernare.Mona Pivniceru este mai mult interesata de aspectul sau ,decat de starea justitiei si evolutia ei.Jubila,alaturi de Gigi Becali,in comisia juridica!Nu se ocupa -dupa cum a spus-decat de caiete si creioane,adica de treburile administrative.Aici as vrea sa fiti DVS.cat mai curand iar dupa trista experienta avuta,sa faceti ordine in acest vital domeniu de viata interna.Ne bucuram de ecourile Dvs.la evenimente si de prezenta in viata activa a tarii,fie si doar prin astfel de randuri,cu adnca semnificatie,de la distanta.Un Craciun linistit si un An Nou cu bine.Pe curand ,in arena din nou.Sunteti tanar,aveti experienta si intelegeti bine domeniul.Multa sanatate.

  13. 13 Radu Humor decembrie 23, 2012 la 4:44 pm

    „Oricum, situatia politica nu ofera alternativa, vrem sau nu vrem, Ponta trebuie sa ramana premier si Basescu presedinte. Iar romanii, romani…”
    N-aş fi atât de sigur, mai ales că îndată apar cifrele oficiale de la INS ( sper să nu le umfle la comandă 😉 ) şi se va dovedi fără putinţă de tăgadă că Băsescu a fost demis, deoarece cvorumul a fost îndeplinit cu brio !
    Aşa că ocupantul ilegitim al Cotroceniului trebuie să facă paşi 😉

  14. 14 nicu c.y decembrie 23, 2012 la 5:22 pm

    revin si adaug… acest pui de hipopotam inadusit ce-l are pe nasul in suflet si noaptea in somn si face parte din .. monstru…pe numele sau ,, catalin tolontan, ce credeti ca publica el in .. mazeta sporturilor in urma cu cateva luni . nici nu apucase bine victor ponta sa paseasca in palatul victoria ca prim ministru si tranteste un articol de toata frumusetea prin care il acuza pe ponta de toate relele din sportul romanesc mai precis de falimentul tuturor disciplinelor din sport , iar ca totul sa fie ok. ii pune in carca lui ponta si vina crimei privind pe studenta japoneza ucisa de un schizofrenic in apropierea aeroprtului otopeni.vedeti cum spala monstru creat de basescu urmele criminalilor portocalii in cei opt ani de guvernare… asta da basism nu joaca… P.S. domnule Adrian Nastase va doresc multa sanatate sarbatori fericite si fiti ferm convins ca nimeni si nimic nu va poate opri in afara de bunul dumnezeu de misiunea pe care o aveti de indeplinit pentru acest popor. domane ajuta !!!

  15. 15 Iluminatu decembrie 23, 2012 la 5:36 pm

    Preluare pentru doritori

    ACORDUL DE COOPERARE SI BUNA GUVERNARE

    intre Presedintele si Guvernul Romaniei

    In conditiile situatiei de coabitare din Romania intre Presedintele ales, Traian Basescu, si Guvernul USL se convine urmatorul acord de coabitare si guvernanta pentru a crea mecanismul functional al coabitarii si a asigura guvernanta eficienta a tarii. Acordul de coabitare si guvernanta este destinat pastrarii stabilitatii tarii si asigurarii unui climat functional la nivel interinstitutional, bunei guvernari si redobandirii increderii pietelor internationale, prin armonizarea pozitiilor comune in cadrul puterii executive, cu respectarea atributiilor constitutionale ale Presedintelui si Guvernului Romaniei.

    1. Principii si valori comune

    Coabitarea se bazeaza pe elemente intangibile acceptate de toate partile, elemente ce nu vor fi alterate direct sau indirect de nicio initiativa a partilor, dupa cum urmeaza:

    – orientarea strategica a Romaniei: apartenenta Romaniei la NATO si UE, Parteneriatul Strategic cu SUA, regulile europene ale competitiei si economiei de piata si ale democratiei sunt intangibile.

    – securitatea Romaniei, inclusiv sustenabilitatea institutiilor responsabile, sunt elemente asupra carora partile nu se pronunta in forma contradictorie. Orice referire sau problema legata de aceste institutii va fi dezbatuta in comun, un rol important revenind argumentelor profesionale provenind din evaluarile institutiilor vizate.

    – independenta justitiei si suprematia legii, statul de drept:

    a. respectul pentru valorile constitutionale si pentru institutiile fundamentale ale statului, incepand cu Justitia, care nu mai trebuie sa fie atacate si, astfel, delegitimate.

    b. consolidarea independentei justitiei in raport cu influenta politica. Respectarea prevederilor Constitutiei la emiterea ordonantelor de urgenta si punerea in aplicare a deciziilor Curtii Constitutionale.

    c. restabilirea functionalitatii institutiilor afectate si identificarea de garantii pentru faptul ca procesul de limitare a atributiilor institutiilor statului de drept nu va putea fi reluat de catre politicieni.

    d. numirea in functia de Avocat al Poporului a unei persoane care se bucura de sprijinul diferitelor partide.

    e. introducerea unui proces transparent de numire a Procurorului general si a procurorului sef al DNA care sa presupuna candidaturi deschise, criterii de experienta profesionala, integritate si rezultate pozitive in actiunea anticoruptie.

    – prioritatile de aparare ale Romaniei: ambele parti convin sa sustina prioritatile de aparare ale Romaniei si sa le scoata din spatiul disputelor politice, tinand cont de nevoile si optiunile profesionistilor din Fortele Armate pe diversele teme aferente. Politicienii se vor abtine de la orice luare de pozitie care ar putea afecta capacitatea, credibilitatea si forta Armatei romane.

    – orientarea in directia aprofundarii integrarii in cadrul constructiei europene: dezvoltarea politicilor Uniunii Europene si promovarea Romaniei ca membru activ in realizarea acordului general in UE pentru avansarea proceselor de integrare europeana reprezinta unul din principiile comune de baza ale partilor in abordarea sferei afacerilor europene.

    2. Angajamente comune

    Partile convin ca vor respecta si se vor abtine in a lansa dispute politice pe temele legate de angajamentele Romaniei fata de institutiile internationale. De asemenea, se angajeaza sa respecte un set de reguli comune in relatiile cu partenerii externi. Astfel:

    – partile se angajeaza sa se abtina de la atacuri la adresa institutiilor statului de drept si a celor cuprinse in angajamente externe, de natura financiara si politica, optand sa coopereze in pozitiile comune fata de FMI, BM, CoE, NATO, MCV, Schengen etc.

    – partile se angajeaza sa mentina coeziunea mesajului extern.

    – toate componentele guvernantei Romaniei isi asuma coeziunea mesajului intern pe temele convenite.

    – partile vor stabili spatiile de competitie politica in mod concret, elementele asupra carora nu se convine in negociere directa si asupra carora opiniile divergente vor fi oferite ca optiuni in spatiul public.

    – partile se angajeaza sa evite confruntarile publice inutile, sa incerce solutionarea diferentelor pe temele asupra carora nu s-a convenit in spatele usilor inchise, sa respecte preeminenta uneia dintre parti convenite in tipologia de problematica abordata si sa propuna public optiunile alternative acolo unde diferentele de abordare apar, iar subiectele expuse public nu sunt in masura sa aduca prejudicii la nivel national, ci doar dezbatere pentru perfectionarea optiunilor si cresterea consultarii publice pe aceste teme.

    – partile convin asupra necesitatii de a se consulta ex-ante in privinta mandatelor care vizeaza dezvoltarea/punerea in aplicare a politicilor europene: reuniunile de consultare in vederea armonizarii unor pozitii comune vor avea loc inainte de reuniunile ordinare ale Consiliului UE si ale Consiliului European, precum si ori de cate ori este necesar (cu prilejul reuniunilor cu caracter exceptional). In cazul mandatelor generale sau al temelor complexe de mare sensibilitate, partile convin sa desfasoare inclusiv consultari in formatul Presedinte, pe de o parte, si partidele politice din coalitia de guvernare/parlamentare, pe de cealalta parte.

    Obiectivul de interes national al Romaniei in aceasta perioada este absorbtia fondurilor europene prin utilizarea la maximum a fondurilor puse la dispozitie de UE pentru asistenta tehnica (POAT).

    3. Spatii de responsabilitate preeminenta

    Partile convin asupra faptului ca, potrivit Constitutiei Romaniei, fiecare componenta are atributii preeminente in anumite domenii de activitate:

    Presedintele: politica externa, de securitate, de aparare, reprezentarea la Consiliul European si afaceri europene.

    Primul ministru: Politica economica si sociala, guvernarea tarii, probleme de ordin curent ce nu au direct incidenta cu securitatea nationala, relatii externe la nivel interguvernamental, reprezentarea in Consiliul Uniunii Europene.

    Partile convin sa respecte pozitiile formulate de responsabilul constitutional, sa coopereze in formularea politicilor acolo unde e implicata si cea de a doua parte, cu buna credinta, sa evite orice fel de blocaj, sa discute si sa dezbata pozitii alternative. In aceste domenii, pozitiile publice divergente sau alternative vor putea fi exprimate la nivel tehnic, cu referire directa la argumente de aceasta factura si nu cu abordare politica.

    Partile se angajeaza sa continue practica aprobarii mandatelor de reprezentare de catre Presedintele Romaniei si prezentarea rapoartelor la sosirea din delegatii.

    4. Spatii de cooperare si modalitatea de cooperare

    Exista domenii efective in care cooperarea dintre cele doua componente ale executivului se impune. Exista deja un set de mecanisme institutionale si o jurisprudenta in materie administrativa care va fi mentinuta. Astfel, vor fi respectate de catre fiecare atributiile si pozitiile celeilalte parti in actele de decizie administrativa ce implica ambele parti, cu buna credinta, evitand blocajele, dar cu respect fata de argumentele fiecarei parti, care pot fi circumscrise unei sfere inacceptabile pentru celalalt (drept de veto reciproc asupra persoanelor, pe baza de argumente).

    In aceasta materie se inscriu:

    – elaborarea politicii externe si cooperarea cu MAE

    – elaborarea politicii in cadrul UE si cooperarea cu MAEur si MAE

    – numirile de generali

    – numirea Procurorului General, Procuror sef al DNA sau alte functii ce reclama atributii constitutionale ale Presedintelui si ale Guvernului

    – elaborare de pozitii comune in terte teme

    – temele de politica interna cu incidenta in sfera securitatii nationale

    Modalitatea de cooperare, in aceste cazuri, se realizeaza fie prin mecanismul decizional direct, intalnirea celor in cauza – Presedinte cu premier, Ministru de Externe, Ministru al Apararii, alti ministri – fie prin formule institutionale de convenire a pozitiei comune – mandatul extern de negociat de catre MAE cu Departamentul de Politica Externa si consilierul aferent, mandatul la Consiliul European elaborat de MAE si MAEur cu consilierul de specialitate, fie prin formule terte, convenite de cei doi decidenti pentru a lucra pe aceasta directie.

    5. Codul de conduita general

    Partile vor imbratisa reguli minimale de adresare respectuoasa, cu referire directa la functia partenerului si la adresarea la plural. Ele se vor abtine in a incuraja abordari diferite la nivelul structurilor pe care le reprezinta si vor sanctiona excesele si iesirile publice ale colegilor de partid sau angajatilor care exced aceasta regula de comportament, bun simt, decenta si politete.

    Partile se angajeaza, de asemenea, sa evite expresiile dure, atacurile de orice fel. Ele se vor abtine de la expunerea publica a temelor nediscutate si vor conveni termene concrete, asumandu-si celeritatea in discutarea temelor solicitate de o parte sau alta si de formulare a unor raspunsuri si pozitii. La expirarea termenelor limita convenite, abordarea publica a acestor teme si lansarea lor in dezbatere este o optiune deschisa.

    Partile convin sa respecte cu strictete regula de a nu expune public discutiile oficiale si a aduce in public exclusiv elementele convenite de ambele parti sau temele asupra carora nu s-a convenit si a caror expunere in spatiul public nu afecteaza interesele Romaniei.

    6. Mecanismul de luare a deciziilor

    Formula de luare a deciziilor intre cele doua componente ale Executivului, Presedintia si Guvernul Romaniei, este cu precadere intalnirea sau discutia directa Presedinte-Premier. In mod exceptional, alte persoane pot fi implicate, cu acceptul celor doi, sau o tema poate fi delegata catre sistemul administrativ al celor doua institutii – consilieri, aparat tehnic. Pot exista chestiuni care reclama implicarea celor doi presedinti ai Camerelor asa cum pot exista formate de dezbatere si decizie ce contin si alti ministri.

    7. Mecanismul de solutionare a disputelor

    In conditiile in care, pe o anumita tema in care e necesara o convergenta a pozitiilor ambelor parti, nu exista o prevedere constitutionala privind preeminenta in decizie a unei parti sau chestiunile sunt extrem de importante si nu se poate conveni o pozitie comuna, ca si in cazul in care sunt incalcate regulile prezentului acord, deblocarea relatiei trebuie facuta printr-un mecanism convenit care sa asigure atingerea unei solutii, pentru a se asigura deblocarea relatiei sau functionalitatea in conditii de raceala intre cei doi actori principali sau la solicitarea lor.

    Mecanismul de solutionare a disputelor este alcatuit din consilieri si ministri, cu o persoana desemnata de catre fiecare parte care sa conduca fiecare componenta. Desemnarea se va face in functie de tema discutata, si vor fi evitate persoanele controversate sau inacceptabile celeilalte parti. Chestiunea se abordeaza tehnic si juridic, se aleg variante si optiuni, prezentate celor doi decidenti pentru a conveni asupra formulei finale. Dezbaterile din cadrul mecanismului nu sunt publice si nici destinate publicitatii pana la convenirea lor de catre decidenti.

    Presedintele Romaniei Primul Ministru

    Traian Basescu Victor-Viorel Ponta

    https://nastase.wordpress.com/2012/12/23/pactul-de-la-cotroceni-pactulmicii-constitutii-a-expirat-vineri/#comments

  16. 16 Maftei Alina decembrie 23, 2012 la 5:45 pm

    Of…of…of…vin sarbatorile, dar nu si pentru noi.Ati putea sa il intrebati pe domnul avocat Corneliu Liviu Popescu despre cazul Maftei…Credeti ca judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie ar condamna un om din razbunare, doar pentru faptul ca in urma dosarului dumneavoastra au ramas niste animozitati duse la extrem (ura) intre avocatii dumneavoastra si judecatorii Inaltei Curti?!!! Eu nu gasesc alta explicatie…astept CEDO inca din 2008…care tot din cauza sistemului nostru de justitie nu a pus in discutie plangerea pentru ca sotul meu a fost achitat in revizuire de catre instanta de fond si apel…iar judecatorii de la Inalta Curte s-au gandit sa o declare inadmisibila…cert este ca sotul meu este inchis dupa 7 ani de procese, incepand cu 12.11.2012…dar nu stim de ce , pentru ca redactarea si motivarea hotararii, probabil ca va dura vreo 5 luni…Sper ca dl presedinte sa nu uite ca in 2006 s-a substituit justitiei si a semnat 3 decrete de gratiere a unor tineri condamnati la cate 11 ani de inchisoare tot pentru diferentele vadit disproportionate intre hotararile din fond, apel, respectiv, recurs…Dar sa vedem…caci daca nu, voi iesi in presa, nu am nimic de pierdut, pentru ca sunt mama unui copil de 4 ani si jumatate, sotia unui condamnat detinut, bolnav, diagnosticat in Germania cu paroxism vestibular si micro-compresie vasculara…m-am saturat sa fiu victima sistemului din care, spre rusinea mea…fac si eu parte…sau poate nu chiar din sistem…din breasla.
    Nu va cunosc personal, desi am avut ocazia sa va ofer un buchet de flori in 24 ianuarie 2004 la Focsani, in Piata Unirii, insa de fiecare data cand m-am intalnit cu dl avocat C.L.Popescu, am intrebat de dumneavoastra, stiu ca va este greu, insa, asa cum spunea cineva..”Aveti incredere ca pana la urma, se va face dreptate…tuturor!!!”

  17. 17 M.Voicu decembrie 23, 2012 la 6:17 pm

    AN: “acordul ar fi trebuit semnat cu președinții PSD, PNL și PC și el trebuia să prevadă, în primul rând, modul de desemnare, în noile condiții, a primului ministru, de către președinte
    Modul de desemnare este descris în Constituţie din care ni s-a silabisit, repetat, cã pentru consultãri este invitat partidul (sau partidele…), dar acolo au fost invitate (ca-ntotdeauna) şi alte reprezentãri, decât politice…, dar nu entitãţi politice cu personalitate juridicã – poate aşa ar putea sã fie editat textul 👿
    Un “mecanism de soluționare a disputelor” trebuie sã trimitã la un text acceptat de pãrţi, în primul rând – Constituţia. Iniţiativa pentru parlament unicameral, dintre puterile delegate şi instituţii enime’ n-a invalidat-o pentru motivul fundamental cã era contrarã Constituţiei în vigoare privind procedura: pentru aşa ceva trebuia un proiect de revizuire adoptat în fiecare Camerã… [Art.151 alin.1] care sã fie supus aprobãrii prin referendum [Art.151 alin.3]. La Art.146 alin.1 CCR are atribuţii sã vegheze la respectarea procedurii; în schimb a lãsat tema Maradona în devãlmãşie cu «reducerea numãrului de parlamentari» – pentru a cãrei respectare, n’ica – şi pentru asta n-au fãcut nici eratã, nici lãcrimaţie sau vr-un apel de ”help”… colegilor ieuropeni

  18. 18 blogideologic decembrie 23, 2012 la 6:25 pm

    În oraşul Tombuctu din Sahel, vechi centru cultural al Africii http://www.lemonde.fr/afrique/article/2012/12/23/mali-des-islamistes-detruisent-les-derniers-mausolees-de-tombouctou_1809902_3212.html , oraşul bibliotecilor supranumit „oraşul celor 333 de sfinţi ”, islamiştii profanează mormintele acestora. Absolut la fel au făcut „specialiştii culturali” ai UDMR cu mormintele voievozilor români pe vremea când Kelemen Hunor conducea Ministerul Culturii din România.

  19. 19 ifim decembrie 23, 2012 la 7:04 pm

    Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături (cu sufletul) de cei dragi!

  20. 20 TIRLEA SORIN decembrie 23, 2012 la 9:47 pm

    VA DORESC SA DEVENITI CEEA CE VA DORITI.UN .UN OM CU UN VIS NU POATE FI INFRANT NICIODATA!

  21. 21 Marian Nicolae decembrie 23, 2012 la 9:57 pm

    Azi am vorbit cu cativa romani de varsta a treia si i-am intrebat despre perioada cand a fost Regele rege la noi in tara.

    Asa cum ma asteptam am aflat ca la sate copiii nu aveau alta solutie decat sa fie sluga la cei care aveau mai mult pamant, oameni muritori de foame, cersetori de nu aveai loc de ei…

    In 1947, anul foametei si abdicarii regelui, au murit mii de copii romani de foame, nimanui nu i-a pasat de acest lucru….

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_al_Rom%C3%A2niei#Abdicarea

    Abdicarea

    În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe prințesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soție. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalități americane și britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, conform unor „cercuri regaliste românești” citate de Washington Post[31]. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări[32], regele Mihai nu a avut astfel de intenții de a nu reveni acasă.

    După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniștii au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea unei republici populare și au transmis la radio înregistrarea proclamației regelui despre propria sa abdicare[33]. În ședința extraordinară din 30 decembrie 1947 a cabinetului, Petru Groza a declarat următoarele: Doamnă și domnilor miniștri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – așa cum este scris aici – că instituția monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noștri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei-mame, poporul a făcut azi un divorț și decent, și elegant de monarhie. Prin urmare, și actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se știe pretutindeni – și aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cumințenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul rege să plece liniștit, așa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproș pentru acela care, înțelegând glasul vremurilor, s-a retras”.[34] La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească țara, urmat la peste o săptămână[35], de principesele Elisabeta de România și Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, au colaborat atât de strâns cu rușii, încât au devenit cunoscute drept «mătușile roșii» ale Regelui.[36]

    Voi ce doriti romani?
    Sclavie, argatie, slugi la evrei si alti austrieci si unguri, PE PAMANTUL TARII NOASTRE ????

    CAT DE PROSTI TREBUIE SA FIM SA ACCEPTAM ACEST LUCRU ????

    IN 20 DE ANI NE-AU DISTRUS TARA PENTRU A NE ALEGE SINGURI CULOAREA SI MARIMEA STREANGULUI PE CARE-L VA FOLOSI CALAUL..ACUM PE NOI, CAND NU MAI AVEM NICI INDUSTRIE, NICI ECONOMIE NICI AGRICULTURA…

    Voi ce ziceti ?

  22. 22 Marian Nicolae decembrie 23, 2012 la 10:05 pm

    Foametea din 46 – 47

    Publicat de foamete pe 16 aprilie 2010
    Irina Cărăbulea

    https://foamete.wordpress.com/2010/04/16/hello-world/

    Pârcova, Edineţ

    Eu, drăguţilor, am o sută şi trei ani, la Paşti trec în al o sută şi patrulea, da’ aşa jale ca pe foametea ceea n-am întâlnit.. Că murise lumea, murise cu zile – morţi erau cei pe care-i cărau cu scara la groapă, dar nici cei care umblau n-ai fi zis că-s vii. Că, de, ca tot omul, mai pusesem deoparte oleacă de strânsură, dar au venit şi mi-au luat-o, “postaucă” adică. Şi-am rămas fără leac de grâu, fără popuşoi, nimic nimicuţa.. Da’ unul dintre cei ce îmblau cu scormonitul peste tot locul nu mă crede că nu mai am nimic. M-am jurat pe Sfânta Cruce că n-am nici nafură, dar parcă el înţelege? Unul, Arhip parcă aşa-i zicea, m-a târât în podul casei şi răcnea de se cutremurau uşorii: dă postaucă ori te mântui aici, îţi dau foc! Ce aveam să-i dau dacă măturaseră până şi borţile de şoareci? Mi-o pus foc – casa era cu şindrilă, ardea ca iasca – m-am turpilat şi am leşinat în fum, m-o scos vecinii, mahalagii care au sărit la pojar… Altul se lăuda că dacă nu-i dau cutare şi cutare împle Siberia cu mine, unul zicea că mă spânzură – le era lor ruşine de-o femeie singură, chiar dacă eu şi cu maică-mea am moşit mai tot satul? Acela n-a mai ajuns să-mi pună juvăţul, cum prepunea – la o habă de vreme i s-o spânzurat feciorul…

    Mare greu şi întunecime – am păscut la iarbă de ne-o mers fumul, mulţi o murit cine le mai ştie numărul, copilaşi ca florile, s-au topit cu zilele. Care mai aveau ceva chiverniseală, zestre straie, o mai duceau de pe azi pe mâine, da’ alţii.. smulgeau buruiene şi le fierbeau dar din fiertura asta ţi se umfla pântecele.. Da ştii matale că nici de foc nu aveam? Te duceai la pădure, strângeai o mânuţă de lemnişoare, dar până acasă o prăpădeai mai pe toată – tot aruncai câte un vreasc să-ţi fie mai uşor, că nu te mai ţineau puterile.. totul era numai colb, colb era totul – unde şi unde câte o iarbă, nici frunză pe copaci nu mai era.. Alţii se stricau la cap de la foame – nu departe de mine trăia o babă , cam de leatul meu, şi baba ceea n-avea saţ, căta numai de pântec, mânca tot ce găsea în cale… Da totuna nu se potolea, ieşea seara la poartă şi răcnea cât o ţinea gura:

    – Mi-i a mânca! Mi-i a mânca! Mi-i a mânca!

    Larisa Turea – Cartea Foametei

  23. 23 k decembrie 23, 2012 la 10:07 pm

    A fost un an infernal pentru toti, am trait intre agonie si extaz, iar dvs ati alunecat pe langa moarte. Cei carora li se intampla asta, invata sa traiasca altfel si sa pretuiasca bucuriile mici ale vietii.
    Sper sa va vedem cat mai curand intr-un studio de televiziune, cu un interviu maraton in care sa spuneti tot ceea ce poate fi spus in cuvinte.
    Craciun fericit tuturor!

  24. 25 blogideologic decembrie 24, 2012 la 12:06 am

    Deci aşa a fost la foamete. Ai mei, cu prudenţa de a se fi refugiat pentru că erau răzeşi chiaburi, îmi povesteau că la Edineţul din perioada interbelică se ţinea cel mai apropiat iarmaroc. Acum, urmaşii slugii Arhip vândut ruşilor, au votat certamente cu PDL şi Traian Băsescu care le-a dat cetăţenia română.

  25. 26 g iorga decembrie 24, 2012 la 12:38 am

    Dle Nastase,pina la urma ,dupa o vorba veche romaneasca ,,NU MOR CAII CIND VOR ..LICHELELE!
    Va doresc sa puteti sa aveti rabdare ,sa puteti sa aveti rabdare ….

  26. 28 blogideologic decembrie 24, 2012 la 7:45 am

    +Varujan Vosganian, ministrul propus pentru Economie, a declarat vineri, la audierile în comisiile parlamentare, că se numără printre susţinătorii demarării exploatărilor la Roşia Montană, însă a precizat că ar trebui rediscutat contractul încheiat cu Gold Corporation. “În ceea ce priveşte Roşia Montană, dacă chestiunile de mediu sunt rezolvate, eu mă număr printre cei care susţin orice măsură care duce la creşterea ocupării şi la valorificarea resurselor interne, a declarat Varujan Vosganian. El a precizat însă că orice discuţie în acest sens va demara doar în condiţiile în care “un răspuns ferm din partea Mediului”, informează realitatea.net.“În ideea în care ni se dă un aviz răspicat că, din perspectiva protecţiei mediului acţiunea este fezabilă, eu am mai multe provocări de natură economică. Aş vrea să mă lămuresc în legătură cu metalele rare care sunt acolo. Aş vrea să evaluez exact despre ce resurse vorbim. Acolo nu e numai aur, ci şi alte metale rare”*, a explicat Vosganian. El a adăugat că ar vrea să ştie dacă aceste aspect au fost discutate aceste aspect cu partenerii externi (Gold Corporation, n.r.), prin urmare are în vedere o rediscutare a contractului de exploatare încheiat cu firma respective. “Aş vrea însă să avem o discuţie aprofundată cu privire la avantajele bilaterale, mai ales că acest contract a evoluat, iar poziţia statului a devenit din ce în ce mai fragilă”, a arătat Varujan Vosganian.+ (după Cronica Română). Se pare că domnul Varujan Vosganian nu ştie faptul că prezervarea resurselor naturale într-un stat influenţează pozitiv politica monetară dusă de banca naţională din acel stat. Repet, deşi am mai spus-o, dar acum pentru uzul special pe care sper că îl va face domnul Varujan Vosganian. De ce trebuie protejată Roşia Montană? Economia politică este ştiinţă şi artă. Mihai Eminescu se considera pe sine „om de litere” şi „om de ştiinţă” (la fel se consider actualmente şi domnul Varujan Vosganian, fapt care în sine nu-I o atitudine blamabilă). Ca om de ştiinţă, ţinea mult să termine un tratat doctrinar de economie politică românească, o scriere din care avem doar incepţia. Din cauza aceasta, chestiunea Roşia Montană trebuie tratată strict în contextul doctrinar de economie politică românească. Orice ar spune canadienii care vor să intre peste Roşia Montană, exploatarea aurului în sine aduce de fapt, chiar şi pentru investitorii canadieni!, nu doar pentru români –de fapt românii per ţară vor pierde, şi voi demonstra–, foarte puţină valoare monetară. În lume, să amintim doar Rusia, Africa de Sud, Australia, China şi Indonezia, există importante zăcăminte de aur care sunt exploatate în mod curent. Dar toate valorile acestor firme de aur însumate, şi vorbesc chiar despre toate firmele exploatatoare de aur de pe glob, nu totalizează nici măcar cât reţeaua de magazine Wal Mart ! Spuneam că economia politică este ştiinţă şi artă. Au apărut mijloace tehnice de detecţie şi evaluare a zăcămintelor de aur de mare fineţe, dar şi mare putere sau rază de acţiune. Citeam despre descoperirea recentă a porţiunii unui mare zăcămînt de aur necartat, acea porţiune fiind evaluată la un trilion de dolari americani. Febril, se fac societăţi de investiţii şi se vând participaţiuni fără să înceapă exploatarea ! Spun din nou că economia politică este ştiinţă şi artă. Ce legătură există între resursele naturale şi fluxurile monetare vehiculate prin pieţele bursiere ? Nu intru deloc în detalii tehnice. Dar sunt mai interesante “acţiunile monetare” ale statelor care deţin resurse naturale. Asemenea “acţiuni monetare ale statelor” sunt dolarul Canadian şi dolarul Australian. Cele două monede sunt mult mai puternice decât dolarul American. Din această cauză spun iarăşi că trebuie protejată Roşia Montană virgină. Ea este un fel de garanţie naturală extrem de credibilă, extrem de atent urmărită din exterior de agenţiile de rating/notaţie, pentru leul românesc şi BNR. Leul românesc este puternic pentru că „munţii noştri aur poartă !” Iar domnul Marcel Ionescu-Heroiu, cu un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, statul New York, spune lucrurile puţin alfel, arată şi alte căi pentru dezvoltarea comunităţii de la Roşia Montană (vezi (http://blog.cluj.info/opinii/un-argument-economic-impotriva-exploatarii-aurului-de-la-rosia-montana/ ) dar exprimă în fond aceeaşi idee : “Iată de ce se doreşte vânzarea resurselor naturale ale României, pentru ca ţara noastră să-şi provoace singură concurenţă neloială între veniturile aduse de către domeniile sustenabile ale economiei româneşti şi veniturile aduse din vânzarea resurselor, lucru care ar pune presiune pe moneda naţională.” *Este vorba despre cel puţin o duzină de metale strategice, printre care şi pământuri rare. Acestea sunt de foarte mare interes pentru industria aerospaţială, dar şi pentru industria materialelor semiconductoare de diverse tipuri. Nu trebuie să le cedăm pe nimica marilor corporaţii, slăbind astfel leul românesc şi provocând la noi o inflaţie galopantă. Vorbeam despre “marile corporaţii”. Trebuie începută o luptă onestă împotriva lor, în cadrul Noii Economii. Şi să-i mai reamintesc domnului Varujan Vosganian un adevăr care-i aproape un truism : societatea cunoaşterii nu poate să fie disociată de ECONOMIA CUNOAŞTERII. Ca şi cum societatea cunoaşterii, despre care se admite liber (şi cam „orbeşte”) că ar fi fost deja instalată în România, ar putea să fie disociată de ECONOMIA CUNOAŞTERII ! Or, la audieri în noul Parlament al României, domnul Varujan Vosganian n-a spus nimic despre forţele din ECONOMIA CUNOAŞTERII pe care domnia sa va pune cel mai mult accentul la guvernare.

  27. 29 blogideologic decembrie 24, 2012 la 8:22 am

    Organizarea socială se bazează pe comunităţi, pe ierarhii şi pieţe economice. Cred că acest vechi adevăr ar trebui spus, cumva, şi în noua Constituţie a României. După cum trebuie, înainte de adoptarea textului Constituţiei, şi o dezbatere în legătură cu principiile de Justiţie organizaţională ce trebuiesc inserate în Constituţia României. Vechile constituţii fac trimiteri doar la Justiţia civilă şi la Justiţia penală. Din cauza aceasta procurorul Daniel Morar şi-a luat singur libertatea (dar asta denotă un caracter ignar) de a face o „inginerie juridică” în dosarul Trofeul Calităţii, dosar care se referă în fond, privitor la datele concrete, la ghilde şi la târguri.

  28. 30 George Ban decembrie 24, 2012 la 8:33 am

    E o jale pe hotnews.ro!!! ACOLO a venit sfarsitul lumii! Am ignorat aceasta adresa timp de doi ani, dar acum citesc cu voluptate comentariile BOC-itoarelor… Cica „mamaie si tataie” au adus la putere guvernul USL! Cica poporul e prost si are ce merita! Cum naiba s-a prostit asa deodata dupa 8 ani de intelepte alegeri basciste? De asemenea, BOC-itoarele ii injura pe cei care au stat acasa, uitand ca EI i-au invatat asa asta-vara!

    Deci daca vreti sa va bucurati maxim de Craciun, deschideti hotnews!

    Un Craciun fericit!

  29. 31 Eugenia decembrie 24, 2012 la 8:44 am

    Domnule Nastase, va urez din tot sufletul multa sanatate si tot ceea ce va doriti dumneavoastra. Sa va traiasca baietii si sa va bucurati impreuna multi, multi ani de-acum incolo. La multi ani !
    Sunteti nascut pe 22 iunie. Si fata mea este nascuta in aceeasi zi. Oameni inteligenti si de o rara sensibilitate 🙂

  30. 32 santinela decembrie 24, 2012 la 8:53 am

    Birfim pe aici ca sa ne aflam in treaba.Pasi rapizi de urmat.O lege electorala si apoi modificarea Constitutiei.Dupa aceasta o sa vedeti cum -” Bsescule ce mic incepi sa fi” !

  31. 33 neagu decembrie 24, 2012 la 9:09 am

    Ce nu se intelege, se fac regulile dupa fiecare. Azi cu tine, maine …v-om vedea.

  32. 34 Criticos decembrie 24, 2012 la 9:11 am

    Toate televiziunile v-au comentat această glossă pe marginea prostiei (după părerea mea) a dlui Ponta. Sunteţi o voce puternică în agora, spre furia şi veninul duşmanilor. Îneca-s-ar în ele! Nu e bine să macini blesteme între dinţi de Moş Ajun, dar nici nu mă pot însenina.şi nu mă pot molipsi deoptimismul unora. Poate totuşi previziunile mele deloc luminoase cu privire la anul care vine vor fi contrazise. Duhul cel bun să vă fie în preajmă!

  33. 35 blogideologic decembrie 24, 2012 la 9:19 am

    @ Analist
    Eu am tot vorbit pe aici despre Noua Economie, şi am exemplificat-o cu diverse cazuri insulare. Noua Economie are două părţi principale : 1/ Economia Cunoaşterii ; 2/ Economia circulară. Ei bine, noul guvern USL al României trebuie să ia lucrurile foarte în serios, şi să se adapteze la Noua Economie. În ceea ce priveşte Economia Cunoaşterii, oamenii care lucrează la Guvern, secretariate şi agenţii trebuie să formeze grupuri de seminarizare foarte serioasă a cărţii lui Joseph E. Stiglitz : „Politicile publice pentru economia cunoaşterii”. În ceea ce priveşte Economia circulară, eu am vorbit pe aici frecvent despre LCA şi Agenţia 21 de proximitate a şcolii, dar nu-i doar atât. Poate că ar trebui să iau legătura şi cu Ministerul Mediului, şi cu Ministerul Educaţiei.

  34. 36 lucy decembrie 24, 2012 la 9:31 am

    Domnule Prim-ministru Adrian Nastase, va dorim „Craciun fericit, sanatate, liniste sufleteasca si mult mai multe bucurii” La multi ani!

  35. 37 gavrila decembrie 24, 2012 la 10:06 am

    Craciun fericit/cat se poate in circumstantele actuale/ pentru Dv si familie si La Multi Ani cu sanatate si bucurii pentru multa vreme de’acum inainte!

    p.s. cat de mult ne lipsiti…

  36. 38 Marian Nicolae decembrie 24, 2012 la 10:26 am

    Apel al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei
    Monarhia serveşte România

    http://www.cotidianul.ro/monarhia-serveste-romania-202875/

    „În urmă cu un an, regimul de autoritate prezidenţială părea de nezdruncinat. Şi totuşi, curajul şi verticalitatea unor grupuri de tineri au reuşit să disloce reţeaua construită în jurul voinţei unui singur om, un preşedinte de republică.

    Mulţi dintre tinerii care i s-au opus acestui preşedinte, iarna trecută, în Piaţa Universităţii, se regăsesc astăzi în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, asociaţie a societăţii civile care strânge laolaltă personalităţile şi românii care cred că astfel de derapaje autoritariste trebuie împiedicate pe viitor şi care văd în Monarhie o soluţie pragmatică pentru disfuncţionalităţile democraţiei româneşti.”

    ––––––––

    Nota Roninjaune:

    Da, sunt de acord cu restaurarea Monarhiei, daca Monarhia inlatura toti kazarii din Romania, restituie proprietatile NUMAI Romanilor si OBLIGA Israelul, SUA si Marea Britanie la RECONSTRUCTIA ROMANIEI.

    Aici intelegand reindustrializarea Romaniei, refacerea economiei romanesti si a agriculturii.

    Ce ziceti Majestate, demonstrati ca sunteti cu adevarat ROMAN…

    Daca Monarhia nu este de acord cu aceste lucruri, Monarhie in Romania, pour quoi faire????

  37. 39 Iluminatu decembrie 24, 2012 la 11:16 pm

    O CE NOAPTE MINUNATĂ

    Bate Rudolf din copită, înţeles cu Moş Crăciun,
    Se deschid zăvoare grele să îl ia pe cel mai bun
    Dintre pământenii ţării, pentru-o noapte minunată.
    Pruncul ştie şi zâmbeşte. O Fecioară Prea Curată !
    Într-o clipă stau sub brad taman în Zambaccian
    O femeie şi trei brazi. Moşul tace şi le cântă la pian.
    Se sărută, Cerul ştie, şi-i priveşte.Vinovaţii fără vină
    Înţeleg că-n noaptea sfântă au protecţie divină.


  1. 1 O capodoperă de text juridic românesc ! « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe decembrie 23, 2012 la 9:09 am
  2. 2 Pactul de la Cotroceni (“Pactul/Micii Constituții”) a expirat vineri | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe decembrie 23, 2012 la 11:53 am
  3. 3 Adrian Năstase, despre pactul de coabitare între Băsescu şi Ponta: "Un joc de-a șoarecele și pisica" | stiri Trackback pe decembrie 31, 2012 la 10:26 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: