Vina principală a lui Băsescu

Băsescu poate fi vinovat pentru multe – pentru dispariţia flotei, pentru că şi-a dat o casă în calitate de primar, pentru fraudarea morală (şi, poate, nu numai) a alegerilor prezidenţiale, pentru diverse încălcări ale Constituţiei, pentru minciuni, pentru haosul instituţional, pentru destrămarea statului, pentru pierderea unei imense şanse de modernizare a României prin (ne)utilizarea fondurilor europene, pentru dezbinarea din ţară, pentru creşterea opţiunilor politice anti-sistem, etc., – dar vina lui principală este aceea de a fi generat, de-a lungul a 8 ani, enorm de multă antipatie şi chiar ură împotriva lui iar acestea servesc, acum, drept justificare pentru adunarea în orice condiţii – a tuturor voturilor care să ducă la obţinerea a peste 50% din opţiuni, la 9 decembrie.

Pentru atingerea acestui obiectiv, sunt incluşi, drept candidaţi, şi persoane din cele mai ciudate – ca preţ al atragerii acestor voturi suplimentare.

În felul acesta, parlamentul următorilor ani riscă să nu fie mai puternic, mai competent, mai eficient decâ cel actual. Băsescu – în numele „modernizării” statului – a impus, în 2008, schimbarea sistemului electoral – prin introducerea votului uninominal cu compensare naţională prin sistemul „ruletă”. În felul acesta, parlamentul s-a „înnoit” cu 60% din membri săi – mulţi parlamentari însă fără experienţa necesară, dar extrem de „disciplinaţi”. Comisia juridică a Camerei, spre exemplu, este condusă din aceste motive de un deputat PDL care făcuse, iniţial, studii de zootehnie.

Acum se va întâmpla acelaşi lucru – Băsescu nu a dorit schimbarea sistemului electoral, astfel încât unii dintre candidaţi vor deveni parlamentari tot prin decizia „ruletei”, venind de pe locurile 2 sau 3. Justificarea politică a nevoii de a obţine peste 50% din voturi, decurge din faptul că Băsescu nu este „bănuit” să acţioneze normal şi să desemneze, drept candidat de prim-ministru, reprezentantul partidului (alianţei) care a obţinut cele mai multe voturi/mandate.

Din acest motiv, „goana” de a pune pe liste pe cei care pot să aducă, la 9 decembrie, voturile necesare.

Iată, în paranteză, mecanismul de desemnare, de către preşedinte, a premierului în Grecia (art. 37): „1) Preşedintele Republicii îl numeşte pe Primul-ministru şi, la recomandarea acestuia, numeşte şi revocă membri Cabinetului şi sub-secretarii. 2) Este numit Prim-ministru, preşedintele partidelor care a obţinut majoritatea mandatelor în Parlament. Dacă nici un partid nu deţine o majoritate absolută, Preşedintele partidului atribuie un mandat exploratoriu preşedintelui partidului care deţine o majoritate relativă, pentru a identifica posibilitatea formării unui Guvern care să se bucure de încrederea Parlamentului. 3) Dacă nu există această posibilitate, Preşedintele Republicii atribuie mandatul exploratoriu preşedintelui celui de-al doilea partid – ca mărime – în Parlament, şi dacă aceasta eşuează, preşedintelui celui de-al treilea partid – ca mărime – din Parlament. Fiecare mandat are o durată de 3 zile.”

Acesta este şi sensul prevederilor din Constituţia noastră, dar…închid paranteza.

Cese va întâmpla însă după aceea? Vor fi în parlament suficienţi jurişti pentru a îmbunătăţi legislaţia şi a pregăti revizuirea Constituţiei?, Vor fi suficienţi oameni de cultură pentru a explica faptul că politica dar şi soarta unei naţiuni nu pot exista în afara culturii? Şi ar fi multe alte întrebări.

Din păcate, frustrarea legată de marea înşelăciune de la referendum transformă, inevitabil, alegerile parlamentare din decembrie într-o „moţiune de cenzură” împotriva lui Băsescu iar votul dintr-o opţiune pentru ceva într-o exprimare împotriva cuiva.

Astfel, Băsescu ne va lăsa drept moştenire un stat destructurat, mai sărac şi cu o organizare parlamentară, în următorii patru ani, mai fragilă şi mai puţin capabilă să-şi exercite rolul prevăzut de constituţie – în plan intern şi în plan extern.