Monica Macovei „a băgat-o” în Europa

E vorba de România. Pe dânsa, se pare, a băgat-o Monica Macovei în Europa. „Tot ce am făcut, miniștrii din acest partid – Vasile, eu și alții –  și am băgat România în Uniunea Europeană”.

Nu e un text de pictorial, ci un fragment din discursul rostit la întâlnirea cu aleșii locali ai PDL.

Se pare că la vremea aceea, România era un fel de insulă în Pacific și, printr-un efort de viol colectiv, miniștrii PDL au reușit să înghesuie România pe harta Europei.

Eu știam însă că povestea cu „băgatul” României în Uniunea Europeană  a fost altfel. Știam că negocierile pentru cele 30 de capitole s-au derulat în perioada 2001-2004 și s-au finalizat în decembrie 2004 – în timpul alegerilor prezidențiale.

A fost oare Macovei ministru în perioada aceea? Tot cu acea ocazie – repet, în decembrie 2004 – în baza negocierilor dintre guvernul PSD, condus de mine, și Comisia Europeană, condusă de Romano Prodi (nu de Manuel Barroso!), s-au stabilit semnarea tratatului de aderare în aprilie 2005 și aderarea efectivă la UE de la 1 ianuarie 2007.

E adevărat însă că, după ce Macovei și-a făcut „treaba” în justiție, și după opt ani de eforturi ale sale, inclusiv cu Fratini și cu alți funcționari de la Bruxelles, din toate sondajele de opinie rezultă că opiniile, despre nivelul corupției în România, sunt ca acesta este acum mai ridicat decât era în 2004.

46 Responses to “Monica Macovei „a băgat-o” în Europa”


  1. 1 George Ban octombrie 12, 2012 la 8:24 am

    Nu va mai uitati in gura ei!

  2. 2 George Hălărescu octombrie 12, 2012 la 8:30 am

    Oare până unde poate ajunge ipocrizia și minciuna acestei femei!? În schimb asta cu „băgatul” sună bine. Stau și mă întreb: acum ce oare o fi vrând să mai bage, sau oare nu vrea și ea să fie băgată undeva?

  3. 3 constantin dan (@Constantin98Dan) octombrie 12, 2012 la 8:55 am

    O vrajitoare . O proasta , o rea , o incompetenta .
    Coruptia din anii 2008 pana acum ? Sa ne uitam la marile proiecte de investitii , investitiile strategice . Nici un proiect dezvoltat dupa 2008 ! Saint Gobain cu un miliard de euro la Calarasi in geamuri a fost 2003 , Ford ( cu cantec si investitii dupa mine mai mari ale statului decat ale lor ) in 2007 , Renault design si inovatie 2007 , Procter Urlati 2007 , etc .Tot ce s-a construit dupa 2008 era rezultatul deciziilor marilor muntinationale luate inainte . Ce vedem ? Michelin construieste uzine noi in Serbia , nu la noi , in 2012 . De ce ? Pentru ca marile companii se lovesc de persoane dubioase in ministere , agentii de dezvoltare , vami !
    Uitati-va la atribuirea de catre puterea basista a contractelor pentru autostrazi – sectoare de 40 de km sunt impartite in 2 sau 3 portiuni diferite , date unor firme necunoscute ale unor Nelu Iordache ( un sector vital , Pecica – Nadlac , 15 km , este bataia de joc a acestui individ ! ) sau Besciu Capsuneanu sau mai stiu eu ce firme spaniole dupa care crapa asfaltul ca la Arad Timisoara …
    Saraca Macovei … – imi aminteste , prin prostia ei , sefii Federatiei de Rugby care au experimentat si experimenteaza inca ” invatati rugbyul la Nationala ! ” care lasau acasa Legiunea Straina de jucatori de la Perpignan , Biarritz sau Montauban si se avantau cu ” o noua echipa ” formata din batausi dinamovisti , batuta de toti , si de Rusia , si de Portugalia … acum Nationala de rugby a Romaniei someaza , cu asemenea strategi , de 9 luni si nu are nici cel mai mic meci amical …. in rugby , ca in administratie , presa sau economie – PROSTIE ORGANIZATA .

  4. 4 Marian Nicolae octombrie 12, 2012 la 9:03 am

    Domnule profesor, va citez:

    ”Eu știam însă că povestea cu “băgatul” României în Uniunea Europeană a fost altfel. Știam că negocierile pentru cele 30 de capitole s-au derulat în perioada 2001-2004 și s-au finalizat în decembrie 2004 – în timpul alegerilor prezidențiale.”

    Dati-mi voie sa va intreb daca sunteti sigur de acest lucru…..

    Nu cumva Monica Macovei, cu Traian Basescu, MRU, TRU si compania au rebagat Romania in Europa, cu violul colectiv asupra vointei poporului roman? Acei 7,5 milioane romani care vor o Romanie condusa de catre romani si NU de catre evrei, cu reinscaunarea unui presedinte nelegitim evreu, aceasta farsa de om numita Traian Basescu ???

    Ah, am zis rebagare…inseamna ca altcineva a adus Romania din Pacific in plina Europa…..sa fie cumva chiar a noastra gazda, domnul profesor Adrian Nastase?

    Intreb si eu, papuasul din mine nu-mi da voie sa dezvolt tipare de gandire de genul celor dezvoltate de domnul Tismaneanu, Patapievici, Cartarescu, si alti rromani de renume mondial…………

    PS. Cred ca la rromani am apasat din…greseala de doua ori pe tasta r….

    Hm, voi ce ziceti dragilor?

  5. 5 Marian Nicolae octombrie 12, 2012 la 9:14 am

    ”Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic”.

    Edmund Burke (1729 – 1797) – citat despre rau
    Autor, orator si om politic irlandez

  6. 6 Delia Bogdan octombrie 12, 2012 la 10:58 am

    Ma tem ca, de fapt, „a scos-o” din Europa! Inspaimantatoare capacitate de a fabula au fiintele acestea (ca nu-mi vine sa le spun oameni)! Oare ei realizeaza ca „vorbesc povesti”?

  7. 7 Cornelia M. Balas octombrie 12, 2012 la 11:12 am

    Buna ziua,
    despre Monica Macovei se poate spune doar: „un monument de rautate si minciuna”! N-as spune ca e diabolica fiindca asta presupune un anumit nivel de inteligenta dar rautatea inmultita cu lipsa de bun simt, au condus-o pe drumul paranoiei. Minciuna devenindu-i naturala, crede si ea ce spune.
    Eu cred si sper ca oamenii n-au uitat perioada 2001 – 2004, cand eforurile pentru intergrare au fost imense. Atunci asta era deviza zilnica: „pentru intergrare.”
    In mintea mea, Intergrare = Nastase.
    C-o fi fost bine sau nu, habar n-am dar cred ca o alta alternativa mai buna nu aveam.
    Ca am platit poate cu pierderea alegerilor in 2004, este posibil… Fiindca atunci, s-a intamplat ceva ce ma depaseste total. Ce s-a intamplat in cele cateva ore, cred ca doua, de tacere cumplita, in care basescu a castigat alegerile?
    De Monica Macovei va uita lumea destul de curand fiindca prostii sunt iertati si uitati – nu e vina lor ca s-au nascut asa. Dar de diabolicul basescu, nu vom uita. Fiindca pentru ceea ce este si face el, nu are nicio scuza. Iar acum toata lumea i-a vazut adevarata fata.
    Eu cred in dreptate si stiu ca va veni ziua in care vom privi cum tot ceea ce a urzit, se va intoarce impotriva lui. Sa nu-l urati fiindca asta ii da forta. Iertati-l fiindca asta il va face sa dispara. Sunt multi care se ocupa de asta si Doamne ajuta ca mai exista si Antena 3.
    Numai bine!

    P.S. – mi-ar place ca toata lumea sa scrie basescu cu „b” mic.

  8. 8 Ioanitescu octombrie 12, 2012 la 11:13 am

    Pana cand guvernul Romaniei nu-l va da in judecata pe Barosso la Curtea Europeana de Justitie pentru incalcarea tratatelor europene si implicarea in procesul electoral al unei tari membre ….acuzele si manipularile vor continua ! NU SUNT RESPECTATI DECAT CEI PUTERNICI SI AI NAIBII !
    Saraca Corina este prea naiva. Toti au interesul sa tina Romania in genunchi, tot timpul vinovata de ceva !!!

  9. 9 Bibliotecaru octombrie 12, 2012 la 11:25 am

    Problema este că România a intrat în buzunarul UE (câştigătoarea pentru Pace) şi noi am rămas cu buza umflată… Să vedem cine scoate România din buzunarul UE şi ne-o dă nouă înapoi.

  10. 10 didi octombrie 12, 2012 la 11:27 am

    Lumea considera ca acum e coruptia mai mare decat in 2004 pt ca lumea uita…Un ultim sondaj care intreba ce prim ministru a fost mai rau in ultimii 22 de ani il dadea pe Petre Roman ca fiind unul dintre cei mai buni desi manifestatii ca in anii 90-91 nu s-au mai vazut in ultimii ani. Nu statea rau nici Vacaroiu desi il injura lumea pana obosea. Cu timpul lumea uita…totusi nu va bazati pe asta si sa va reintoarceti in politica…unele lucruri nu se uita niciodata.

  11. 11 dielis octombrie 12, 2012 la 11:32 am

    Asa e, ei ne-au bagat in ce suntem acum…
    Se straduiesc sa ne lase impresia ca degeaba votam, cartile sunt facute si ei sunt cei alesi sa revina la putere…

  12. 12 Shakespeare octombrie 12, 2012 la 12:13 pm

    Este vorba despre doamna aceea care-şi face „treaba” în, sau pe justiţie? Una urâtă, urâtă, urâtă de tot? „Treaba”, nu doamna! Nu merită băgate în seamă, nici treaba, nici doamna. Ne perdem vremea!

  13. 13 blogideologic octombrie 12, 2012 la 12:20 pm

    3 Macedonii / „Cine sunt românii care se consideră urmaşii lui Alexandru Macedon” http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cine-sunt-romanii-care-se-considera-urmasii-lui-alexandru-macedon-280457.html La ora actuală, Macedonia este împărţită în trei: Macedonia Pirinului (aparţinând Bulgariei), Macedonia egeeană (aparţinând Greciei), şi Macedonia Vardarului (adică republica Macedonia, recunoscută de Grecia actuală doar sub sigla FYRM, de la Former Yugoslav Republic of Macedonia). Fiecare dintre părţi, (FYRM, Bulgaria, Grecia), încearcă să îşi aproprieze moştenirea statului macedonean antic. Dar înainte de 1989, profesorul Ioan Dima de la Facultatea de fizică a Universităţii din Bucureşti, pe vremea când efectua o vizită semi-oficială în Macedonia Pirinului, el ocupând poziţia unui înalt demnitar în statul român, a fost în permanenţă filmat, –aflând ulterior aceasta–, de serviciile secrete din Bulgaria, care credeau că a fost trimis de Nicolae Ceauşescu pentru a lua legătura cu aromânii. În sala unui muzeu din Plovdiv (acesta este nume slavonic deformat pentru vechea denumire tracică Pulpudeva), Ioan Dima a fost contactat de un macedo-român, care i-a spus într-un mod expres că macedo-românii din Pulpudeva tracică vor o punte modernă către România! Prudent, universitarul Ioan Dima a răspuns numai în termenii cei mai diplomatici cu putinţă, dar în acelaşi timp foarte româneşti, – trebuie să recunoaştem că şi dictatorul Nicolae Ceauşescu stăpânea la perfecţiune arta aceasta, pe care internaţionaliştii o condamnă –, temându-se de o înscenare. Chiar dacă era numai o posibilă provocare, această înseamnă că ideea respectivă plutea în aer, probabil cel puţin de pe vremea războaielor balcanice, când Titu Maiorescu era prim-ministru. Când va fi reconstruită acea punte între România şi Macedonia, punte care este visul tracismului ? Certamente că puntea România-Macedonia este posibilă doar în cadrul doctrinar Romania Neoaquistica, visul legionarilor Moţa şi Marin, îngropaţi într-o Spanie anticomunistă, unde ei luptau împotriva ciracilor lui Valter Roman, tatăl revoluţionarului internaţionalist Petre Roman ce i-a continuat cu succes idealul anti-românesc. În doctrina Romania Neoaquistica, limba fiducială şi sacră este elina filosofului Aristotel, a imperatorului Mauriciu (Mavrichie), dar şi latina vulgară (în sensul că era distinctă de latina textelor clasice) a Călugărilor Sciţi şi a papei Grigore cel Mare, limbile slave din Balcani sunt tratate strict în cadrul gramaticii lui Kiril si Metodiu din primul umanism „bizantin”, iar limba română este respectată ca sistem de reprezentări ontologice aflat în izomorfism holistic şi normativ cu sistemele de reprezentări ontologice ale imperiilor moderne.

  14. 14 gavrila octombrie 12, 2012 la 12:23 pm

    am o sugestie, oarecum tardiva: n-o lasati pe lombroziana definitie a urateniei de suflet aproape de copii – nu de alta, dar s-ar putea ca micii nevinovati sa sufere traume si sa aiba vise urate. Adultii se mai pot descurca cu ‘inaltimea sa’.

  15. 15 Fault octombrie 12, 2012 la 1:49 pm

    – Cum ai caracteriza-o pe d-na Monica Macovrei ?
    – CARCOTAŞU’ anagramat i se potriveşte ca mănuşa(„ceva” ROŞU). Desigur, înlocuind „ceva” cu…altceva.

  16. 16 epolitikon octombrie 12, 2012 la 2:30 pm

    Daca mai stateau astia vreo 20 de ani la guvernare aflam din cartile de istorie ca suntem urmasii lui Traian…Basescu.

  17. 17 Doru Coarna octombrie 12, 2012 la 2:50 pm

    Amuzant e contrariul insa, s-ar putea ca prin eforturile lui Macovei si ale altora ca ea, sa fi iesit, prin efortul lor colectiv si de facto, din Europa…

    Dealtfel, treaba asta cu UE este o fraiereala de zile mari: in afara de 2-3 tari mari care oricum o duceau bine, nimanui nu-i pica bine Uniunea… Iar populatiile din acele 2-3, constata si ele ca le tot scade constant nivelul de trai… Deci s-a treaba s-a fasait si numai ideile noi ale PPE-ului mai anima, doar in intentie, grandiosul proiect european. Economic insa, si in special industrial si comercial, dar si financiar si monetar, proiectul este muribund.

    Evident insa ca la prostia noastra, tot noi astia saraci vom trebui sa achitam si costurile dezafectarii…

  18. 19 blogideologic octombrie 12, 2012 la 3:46 pm

    Universitatea Cambridge din UK este evaluată de agenţia Moody’s cu nota AAA http://www.lefigaro.fr/conjoncture/2012/10/11/20002-20121011ARTFIG00700-l-universite-de-cambridge-sur-les-marches-financiers.php?m_i=3E03vMEVtlCk4a1xo3uOQd96WMm1a%2B506wP9tAysqu8D%2BvG3K Universitatea Cambridge vrea să colecteze capital mult din nota bună, lansând pe piaţa financiară obligaţiuni proprii.

  19. 20 blogideologic octombrie 12, 2012 la 4:51 pm

    Este Gigi Becali un candidat parlamentar potrivit pe listele USL ? Incompatibilitatea de valori nu este mare. În fond, atitudinea faţă de Codul Civil este aproape concidentă. Un eveniment eminamente economic, vorbesc despre târgul Trofeul Calităţii, şi ale cărui operaţiuni se încadrează în Codul civil, a fost transferat fără probe logice, printr-o bizară „inginerie juridică”, pur arbitrar, fără dovezi, şi cu interzicerea martorilor apărării, în cadrul Codului penal. Astfel, cum declară mândru şi negândit domnul procuror şef Daniel Morar, s-a creat artificial „un precedent judiciar […] important pentru cazuistică” pe baza căruia “judecătorii nu mai au reticenţe în a aplica pedepse aspre.” Ceea ce a făcut domnul procuror şef Daniel Morar este o jignire la adresa gândirii juridice în România, şi chiar o jignire la adresa culturii române din Vechiul Regat ! Dar influenţa juridică ungurească din Ardeal, aceea de a pune Codul penal în lumină, şi de a interzice Codul civil de sorginte romană (aici ar fi influenţa Miticilor deplorabili din Vechiul Regat), a fost preponderentă în gândirea juridică a procurorului Daniel Morar. Gigi Becali şi juriştii USL-ului au acelaşi respect faţă de sursele romane ale Codul Civil. Paradoxal, dar iletrismul cu orizont de timp foarte extins al lui Gigi Becali îl avantajează. În ‘De Bello Gallico’, dictatorul quintesenţial Iulius Caesar scria despre împotrivirea sacerdoţilor druizi ca tinerii gali să înveţe citirea, căci scrisul şi cititul îi opresc să reţină istoria ca memorie vie. Iletrismul de care este învinuit adesea Gigi Becali lucrează de fapt în favoarea sa. El poate pretinde că ştie istoria ca memorie vie, auzită de la tatăl său pe un fir de strămoşi. Demonstrează aceasta la o televiziune naţională, “în direct şi la o oră de vîrf”. Ofertele publice de recompensă, făcute într-un stil managerial învăţat din familie, erau deja înscrise în ‘Codul civil roman”, preluate în “Codul lui Napoleon”, traduse pe româneşte în “Codul lui Cuza”. Prin discursul său public participativ, Gigi Becali demonstrează totodată că se încadrează în stilul doctrinar ţărănist al lui Constantin Stere, care incorpora de asemenea vechi arhetipuri culturale în doctrina lui ţărănistă. Să recunoaştem că nici măcar Seniorul Corneliu Coposu, epuizat de temniţa comunistă, nu a mai reuşit să amelioreze doctrina ţărănistă. Dar, bineînţeles, Gigi Becali este mai mult un continuator al lui Constantin Stere, decât al lui Corneliu Coposu.

  20. 21 Luminita Arhire octombrie 12, 2012 la 5:42 pm

    Dupa ce Monica Macovei a avut amabilitatea sa ” ne bage ” unde ne-a bagat , ma uit in jur si ce vad ? incet-incet , in ultimii ani , lumea s-a intors la politica lui ” las’ ca merge si asa … „, idee profund occidentala , cred . Uratul musteste din toate crapaturile zilei , justitia lucreaza nu oarba , ci cheala si cu un ochi zbanghiu , intr-o complice asemanare cu prezidentul , votul popular nu mai conteaza decat ca un satisfacator cap de acuzare, biserica a fost detronata de pompieri in preferintele publice , din blocurile de locuinte se termoizoleaza cate un apartament la etajul patru si doua la parter ( deh, numai cine are bani termoizoleaza !) transformand cartierele in clovni cu costume peticite , d-nul Patapievici nici macar nu face eforturi monumentale sa nu cada sub farmecele d-nei Iulia Motoc (textul desantat al lui Patapievici este mult mai gretos chiar decat panegiricul lui Baconschi inchinat Elenei Udrea ) , MRU nu toaca suficient de european banii publici daca nu o are langa el pe madam Corina Vintan , marea PR-ista care ne explica in conferinta de presa ca Romania nu are nici Big Ben , nici tour Eiffel , nici corrida de toros , nimic nu are Romania frumos sau expresiv , de-au fost ei doi nevoiti sa inventeze stupiditatea stupiditatii – FABULOUS SPIRIT !
    Sper ca „ministrii din acest partid ….Vasile , eu si altii ” sa dispara cu totul din peisaj dupa 9 decembrie .

  21. 22 Ghita Bizonu' octombrie 12, 2012 la 5:44 pm

    Din nou CCR se arata ca fiind anticonstitutionala!

    Ref la http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13401017-curtea-constitutionala-rolul-guvernului-politica-externa-este-executie-derivat-nu-originar-cum-este-cel-presedintelui.htm

    Hm .. cred ca tov Zegrean iar o incurca cu constitutionalu (dreptu. Cica l-a dat de 4 ori!! Ma rog io 5 da din prima).
    Cai ia sa vedem pe texte . ilalic ce citesc aici ca ar fi scis Zegrean CCR si bold ce zice cosntitutia, bold italic ce sublinez …

    Deci ZCCR art. 80 alin.(1) din Constitutie este un text constitutional de principiu, motiv pentru care nu trebuie interpretat restrictiv, ci in spiritul Legii fundamentale.
    Si sa vedem ce zice Constitutia:
    art. 80 (1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. si cei cu asta? Care restrictiv ? Caci art 80 zice cum se alege presu – alin (1) zice ca e ales prinvot universal, (2) zice ca daca din primu tur si (3)cand se organizeaza al doilea tur. ZCCR trag concluzii abisael adaugand la lege?!
    Deci ZCCR mai zice : coroborat cu art.91 si art.148 alin.(4) din Constitutie,
    Pai sa vedem ce zice textu:
    art.91 (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
    (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
    (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

    Pai vedeti ceva : “tratate negociate de guvern” . Adica guvernu negociaza .. negociaza sa se poata sau sa nu se poata .. CINE ARE DREPTU SA NEGOCIEZE DISPUNE!!! Si daca ne uitam mai jos ce vedem?
    art.91 (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
    (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

    Adica daca guvernu propune bine. Daca Guvernu nu propune presu na-re decat sa scrie acasa”mami guvernu e rau si nu se joaca cu mine!!!! Vleau acasa!!!”
    Si mai departe :
    art.148 (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
    Buon ia sa vedem alin 2:
    art.148 (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
    si de aici ZCCR trag concluzia abisala cica ca cum Altfel, s-ar ajunge la o golire de continut a dispozitiilor art.148 alin.(4) din Constitutie in privinta presedintelui Romaniei Pai io vaz ca art.148 alin.(4) zice ca primu e Parlamentu .. si atunci el zi ce peste presedinte!! Oar cat despre referirea la art.148 (2) si prioritatea reglementarilor cumunitare am mair dubii ca ele se refera la prezenta si rolul lu Sefu lu Statu. Ca altfel la Bruxelles nu ar trebui sa apara la Culona ci presu Italiei. Si sa mai fie prezenti pe acolo diversii monarhi ai Europei! Ca in gnl Baselu se cam intalneste pe acolo cu un singir preseinte – al francez ! (care l-a si pus pumnu-n piept). Sa inteleg ca prevederile europene se aplica numai Romaniei nu si Spaniei, Belgiei , Regatului Unit al Marii Britanii ?!
    Mai vem si cestia cu
    art.102 alin.(1) (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
    din care nu stiu cum hocus pocus ZCCR scoate cica ca cum : ca rolul Guvernului in politica externa este unul mai degraba tehnic, el trebuind sa urmeze si sa indeplineasca obligatiile la care Romania s-a angajat la nivel de stat atunci cand constotutoa scrie clacr ca Guvernul asigura realizarea politicii externe pe baza programului sau de guvernare accepatat de parlament. Pe BAZA PROGRAMULUI SAU DE GUVERNARE ACCEPATAT DE PARLAMENT nu pe baza deciziilor presedintelui , oricum s-ar numi tehnic zisele decizii!!
    Deci ce vedem ? pe de o parte avem un guvern care realizeaza politica externa pe baza unui program guvernamental pe care il stbileste singir singurel si car negociaza tratatele intyernationale pe care trebuie sa le semneze presu. Atat . El semneaza “într-un termen rezonabil” si le propune spre ratificare parlamentului – acelasi parlament care accepta programu de guvernare. Deciza ultima fiind a parlamentului…
    Pe de alta parte avem un presedinte care semneaza ce pregatesc altii (negociaza) , care aproba la propunerea givernului samd . Deci care are un rol secund .. sa zicem de “ponderator” , de “matura chibzuinta”, cel mult e intarzietor adica de frana de mana in toate sensurile. Hai sa fuu genraos : un stralucit secund cam … inutil (minus daca prin el insusi nu are influenta personala asupa partidului de guvernamant)
    Nu stiu de unde apare ideea complet bizara Potrivit art.80 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. atunci cand textul indicat zice clar numai art. 80 (1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.! Vedeti undeva sa scrie “reprezinta , conduce si angajeaza”? Atunci de unde Acest text constituţional îi
    permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi
    determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O
    atare concepţie este legitimată de caracterul reprezentativ al funcţiei,
    ? Ca daca e vorba de “Preşedintele României fiind ales de cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat” apai e valabil si pentru oricare dintre parlamentari , primari, consilieri la primarie! Ca asa este votul politic …. Ma rog la bloc votu este deschis (nesecret)
    Mai mult aceasta sustinere – nebazata pe textul constitutiei!- vine in contradictie cu

    art 61 (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. carer stipuleaza clar cine este reprezntantul suprem si sa nu uitam ca art 62(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale. adica ca si prsu (ca legea lectorala il priveste si pe el!!). Insa sustinera ZCCR risca sa ne puna in contradictie cu art.102 alin.(1) (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. foondca ar reiesi ca politica externa se realizaeaza in afara programului de guvernare deci fara o prealabila incuvuubtare a parlmentului. Ar mai insemna si o subordonare a governului fata de presedinte … subordonare care nu se gaseste inn textul constitutiei.
    Ca cam asa : pornind de la text clar care zice cum se alege presedintele (la fel ca primaru’ din Dalga) ZCCR adauga la texti constotutiei si modica regimul constitutional (in fara procedurii stabilite clar de constitutie) incalcand si baza contractului social care a dus la redactarea constitutiei : puteri prezidentiale reduse sa nu mai avem un nou Ceausescu!!!

    PS. Este regretabil ca galopu prin textu constitutiei este comentat doar de mine. Si asta pe blogu unui profesor de drept si fost sef de partid care conducea partidul de guvernamant la ultima modifcare (constitutionala!) a Constitutiei!!
    Ca sa va zic ceva : si cea mai buna Constitutie trebuie aparata!

  22. 23 Ioana octombrie 12, 2012 la 6:58 pm

    Buna ziua dragul nostru Prim Ministru ,va urmarim cu totii zi de zi , ne bucuram ,reveniti la momentul cand erati prim ministru ,simtim aceasta si nu cand erati hartuit de basescu cu „europenii „lui Avem nevoie de inteligenta d-stra ,de scrisul si ideile d-stra Nu-i necesar sa fiti in parlament si sa votati legi pe care basescu nu le respecta , puteti forma constiinte ,caractere ,aveti puterea sa despartiti apele ,aveti puterea cuvantului ca nimeni altul
    Va dorim multa sanatate ,supravegheati guvernarea si PSD -ul ,nu-i lasati sa greseasca
    D-stra mai apreciat, chiar din acel loc, iar basescu in libertate, mai hulit ,mai urat de romani .Oare cum se simte ?

  23. 24 Claudiu octombrie 12, 2012 la 8:01 pm

    Intr-adevar a fost un proces de lunga durata, iar cei care au contribuit la aderarea tarii noastre in Uniunea Europeana sper ca au facut-o cu buna credinta si profesionalism, nu prin actiuni ce definesc exprimarea doamnei Macovei.

  24. 25 Fault octombrie 13, 2012 la 5:41 am

    1. De la mult prea multe euri
    MM face des buf(euri),
    De care, precis, nu scapă
    Pân’ nu va intra la apă…

    2. Semnul victoriei nu se materializează prin indepărtarea degetelor mari de la picioare odată cu ele, bre doamnă Macovrei.

    3. După cum, de la o vreme, MM se căzneşte s-o scoată din UE, bag seama că e meşteră în bag-o – scoate-o.

    1

  25. 26 Mihnea Georgescu octombrie 13, 2012 la 6:37 am

    Aşa e la Coana Europa, trebuie să te bagi. Dacă nu, te bagă alţii. 😉

  26. 27 teostanc octombrie 13, 2012 la 9:25 am

    @nastase,

    Mă bucur ca nu vă lăsați doborât de nemernici. Madam Macovei este, în mod sigur, cea mai antipatică persoană publică română. Și tot la fel, în mod sigur, are ceva probleme psihice de se crede salvatoarea și băgătoare a toate cele.

    Lipsa de rigoare și de bună credință a celor care v-au condamnat este evidentă. Cred că se va vorbi în toate manualele de cei 947 de martori ai acuzării și numai 5 ai apărării precum și de învârteala cuvintelor prim -ministru și șef de partid astfel încât să aducă spuza pe turta cui trebuie.

    Sănătate și putere!

  27. 28 teostanc octombrie 13, 2012 la 9:41 am

    Gita Bizonu’,

    Aveți mare dreptate! Auzi „rol originar” și „rol mai mult tehnic” Adică guvernul răspunde numai de făcut valiza și de rezervat locuri la hotel președintelui.

    Curat constituțional!

  28. 29 dlnimeni octombrie 13, 2012 la 9:54 am

    Ca dna Macovei si-o fi bagat Romania in UE, ajutata de Vasile, ca, probabil, si-o fi bagat si Statele Unite in UE, ca, la mahala – suburbii acum – se va striga , in curind, cu aceasta sursa politica de inspiratie, „baga-mi-as Franta-n ma-ta, mercheloaico!”, asta nu ar fi un subiect cine stie ce, poate un derivat decazut si deformat al vechii oratii de la petrecerile de nunta „sta mireasa pe ciubar / si-i atirna …. in zar!”. Subiectul tare ( si ingrijorator!) este ca membrii acestui grup politic par a fi ajuns la dementa! Tot ceea ce este, cit de cit, bun, Romania este, daca e sa ii asculti (numai!), datorita lor! Orice altceva se datoreaza adversarilor politici! Mai rau decit Ceausescu (Ceausescu nu a fost dement!)! Dupa cariere profesionale esuate ( sa revedem in media de ce a fost concediata dna Macovei din procuratura si cum si-a recunoscut singura, public, ca ministru de justitie, 160 de greseli in numai 4 legi) au format, inclusiv in propriile partide, o „minoritate constienta”, au ajuns la a-si atribui personal toate meritele (desi poate ar trebui sa observam ca, conf. dna Macovei, nu Traian – Traian 3 e aici? – ci Vasile a avut merite in legatura cu UE). Cred ca nu mai e mult si vor incepe a se crede mesianici! Banutii nostri munciti nu vor mai fi taxe pentru sfeterisire, ci ofrande! Pentru ca unii barbati din acest grup politic sa se unga cu lapte de corp, din bani publici, ca niste cocote masculine, iar noile prefetese sa isi lipesca, in imagini televizate, capetele de piepturile zeilor burtosi!

  29. 30 Karakas octombrie 13, 2012 la 12:46 pm

    M-am saturat de schimonoselile lui Macovei ca de varza acra. Ea fiind si mai acra pentru ca mie mi se pare ca este tipul de parvenit ideologic. Un aparatchik comunist ajuns promotor al justitiei capitaliste. Jalnic!

    Vorbiti de „viol in grup”. Intr-adevar, e o crima morala a lui Macovei, sa isi atribuie victorii imaginare, dar nu este tipica minciuna si grosolania pentru gasca „de dreapta” a lui Basescu? Niste mercenari ideologici…

    In alta ordine de idei sa vedem cita pace o sa aiba Europa acum ca a luat Premiul Nobel pentru Pace. Se umfla degeaba-n pene Barroso. Nu el este arhitectul UE. Din contra, tensiunile sunt mai mari ca oricind datorita modului in care a guvernat PPE in conjunctie cu papusile lor plantate la cirma statelor membre.

  30. 31 A Soare octombrie 13, 2012 la 1:16 pm

    Da acum Dvs de ce va uitati la familia Adams? Pe bune ca neghioaba nu merita atata atentie…

  31. 32 Draghi Puterity octombrie 13, 2012 la 1:29 pm

    Eu zic ca Macovei si cu Basescu au bagat Romania in Europa. Insa in alta Europa decat cea la care visam cu totii. O Europa care seamana tot mai mult cu ei – plina de ura fata de proprii cetateni si mereu ametzita.

  32. 33 blogideologic octombrie 13, 2012 la 3:08 pm

    Ghidul de conduită naţională românească „Prin noi înşine!”a fost formulat de liberalul Vintilă Brătianu, şi a fost publicat în revista Voinţa Naţională din 3/16 mai 1905. Ideea seamănă izbitor cu sloganul “Self reliance” exprimat de americanul Ralph Waldo Emerson. Congruenţa între gândul American şi gândul românesc se poate explica simplu prin urmarea aceluiaşi tipar la începuturi, anume paradigma thermidoriană. Aceleaşi începuturi din Ideologia primară, cum spuneam, duc la Jeffersonianismul American şi la ideologia naţionalismului românesc. Bineînţeles că şi la dekabrismul rusesc.

  33. 34 vasilenr5 octombrie 13, 2012 la 4:05 pm

    Monica Macovei a „bagat-o” bine de tot.Lupta politica e lupta politica,”boborul” e tinta trebuie fraierit sa voteze cu „ai nostri”.Eu credeam ca MM e o persoana sobra ,echilibrata pana mai ieri cand vad ca s-a dat si ea in „stamba”:fotomodel pentru revista Harper’s Bazaar o revista de glossy ,dar mai sofisticata ,pt high class,.Din avion se vede photoshoparea(retusarea).Asa isi dau unele femei arama pe fatza.Se visa de mic copil Marylin Monroe?
    Are si ea o placa ,cam hodorogita,”lupta contra coruptiei” ,cand o aud imi vine sa inchid televizorul(a se vedea coruptia in randul celor salariati in justitie.).Pentru ca nici PDLul nu e plin de ingerasi si in loc sa vada barna din ochiul lor tzipa pe unde ii apuca istericalele.
    Va doresc sa treceti cu bine perioada asta,aveti timp de meditatie asupra trecutului ,asupra oamenilor care v-au inconjurat si in viitor sa fiti mai intelept.

  34. 35 M.Voicu octombrie 13, 2012 la 6:03 pm

    @Ghita Bizonu’ octombrie 12, 2012 la 5:44 pm scrie: ”Este regretabil cã galopu’ prin textu’ Constituţiei este comentat doar de mine.”
    ►Consiliul Superior al Magistraturii este dispus de Constituţie ca autoritate profesionalã:
    ARTICOLUL 125 alin.(2): ”Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
    ARTICOLUL 133 alin.(2) ”Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri”, din care cel puţin 16 sunt obligatoriu magistraţi: ”14 sunt aleşi în adunãrile generale ale magistraţilor” direct, plus preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Procurorul General. În plus, mai sunt membri ai CSM cei ”2 reprezentanţi ai societãţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucurã de înaltã reputaţie profesionalã şi moralã, aleşi de Senat”. Prin tradiţie şi ministrul justiţiei este jurist.
    Cadrul legal ar exista

  35. 36 blogideologic octombrie 13, 2012 la 7:04 pm

    „Premiul Nobel pentru umorul negru” a fost acordat Uniunii Europene http://www.lemonde.fr/europe/article/2012/10/12/le-prix-nobel-de-l-humour-noir_1774808_3214.html

  36. 37 gabriella octombrie 13, 2012 la 7:59 pm

    Monica Macovei si-a batut joc de tara ptr jocurile lor meschine.Multa sanatate domnule Prim Ministru…ptr mine asa ve-ti ramane toata viata.Adevarul va triumfa.

  37. 38 Fault octombrie 13, 2012 la 9:41 pm

    La ora aceasta Antena 3 – « unul dintre contributorii la lovitura de stat după un oareştecare Gitănştain »- vă aduce meritate elogii, domnule profesor universitar Adrian Năstase, prin 3 comentatori de marcă (printre ei şi academicianul Giurescu).
    Se afirmă că lui Năstase nu-i prea sufla occidentul în ciorbă, şi că alta ar fi fost soarta referendumului cu AN în libertate ! Poate “şi că d-aia”…s-a dispus o condamnare fără probe directe, pentru eliminarea din societete pe o anumită perioadă, a dv, domnule.
    De acolo de unde vă aflaţi îl surclasaţi devastator, prin preferinţele gloatei, pe Guverntorul primit cu lipie astăzi în Turcmenistan, ce o împărţea tâmpeşte la ziariştii prezenţi.
    Bestiile v-au recunoscut statutul de erou naţional, domnule Adrian Năstase, şi că firmanul divin pentru conducerea gloatei de diamant vă aparţine.

  38. 39 blogideologic octombrie 14, 2012 la 2:50 am

    O poveste pe şase pagini din NYT despre o comunitate urbană modestă din Ohio şi despre hrana lor frugală, dar bine gătită http://www.nytimes.com/2012/10/14/us/this-land-corner-of-hope-and-worry-elyria.html?_r=0 O parte din practica gastronomică a fost învăţată la o cantină de penitenciar. Dar nu-i aceasta totul. Tema centrală este alegerea pe care o face individul în competiţia dură dintre Obama şi Romney. În Elyria a locuit Sherwood Anderson înainte de a deveni scriitor.

  39. 40 radu c octombrie 14, 2012 la 3:11 pm

    Urata si pe dinafara , dar mai ales pe dinauntru aceasta Monica Macovei . Oare a existat o zi senina in existenta acestei creaturi ? Cat rau a facut si face Romaniei si romanilor aceasta rusine a urmaselor evei . As baga-o eu undeva dar nu pot scrie unde.

  40. 41 Marian Nicolae octombrie 15, 2012 la 8:43 am

    @ Draghi Puterity,

    Pentru ca Europa sa clacheze si sa fie ingenuncheata, TREBUIE sa se formeze Statele Unite ale Europei.

    Astfel, pe principiul SUA, unde evreii au experimentat timp de secole cum sa castige puterea si sa-i conduca pe crestini, vor putea distruge in voie leaganul civilizatiei asa cum este cunoscuta Europa in lume.

    Niste venetici vor sa distruga UMANITATEA si tot ce-i mai bun in noi !!!!

    Voi vreti sa fiti slugi la evrei ????

  41. 42 Draghi Puterity octombrie 15, 2012 la 12:17 pm

    @Marian Nicolae

    Eu nu as limita „plutocratia planetara” la evrei. Ea e populata intr-adevar cu multi evrei, pentru ca acestia au in general un IQ mare si sunt solidari, insa nu cred ca aspectul etnic e relevant aici.

    Sau vrei ca „UMANITATEA” sa repete grozaviile Holocaustului? Adica pentru a scapa de o mana de banditi sa ucida milioane de oameni nevinovati?

    In opinia mea vina e individuala, nu colectiva, si nu poate fi aplicata unei etnii sau unui grup religios.

  42. 43 Doina Manea octombrie 17, 2012 la 3:10 am

    Tupeul din păcate nu cunoaște margini (mă refer la M.Macovei)

    Cât despre plutocrația planetară ”evreiască” comentată aici – oameni buni, prefer de o mie de ori să trăiesc cu evreii decât sub talibani. Cel puțin evreii au contribuit însutit, înmiit, la evoluția civilizației umane (cu păcatele lor cu tot, doar nicio nație nu-i perfectă, nu0-i așa?) pe când ceea ce se pregătește dintr-o parte geografică a planetei … nu-mi place. De loc. Nu pentru mine, voi fi probabil doi coți sub pământ, sau un pumn de cenușă, dar mă gândesc la generațiile de după mine. N-am obiceiul să emit judecăți apocaliptice, sunt prea măruntă, un bob de nisip lipsit de harul premoniției, dar simt că ceea ce numim noi civilizație umană cu toate realizările de până acum, este în primejdie. Spectrul revenii la ”dark ages” din evul mediu nu-i tocmai rozaliu.

    Evreii nu vor să distrugă civilizația pentru că le place să trăiască civilizat,

    Personal am lucrat pentru evrei în diverse companii, am fost respectată, plătită corect pt munca depusă, n-am fost discriminată. Dimpotrivă, m-au discriminat și umilit câțiva indivizi veniți din Europa de est – nu dau numele națiilor respective – ca o reflecție a felului cum România a fost și este în continuare văzută de vecinii noștri. Prejudecățile nu se lasă ușor ucise, și eu personal duc o cruciadă anti-prejudecăți.

    Dar … vom vedea. Prefer să fiu luată peste picior și teoria mea respinsă cu sarcasm (îmi asum riscul) decât să am dreptate.
    Cu aceeași stimă pt domnul prim-ministru A. Năstase,
    Doina


  1. 1 Monica Macovei “a băgat-o” în Europa | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe octombrie 12, 2012 la 11:08 am
  2. 2 Evenimente. America, UE, Romania… « Motanul Incaltat Trackback pe octombrie 13, 2012 la 12:02 am
  3. 3 Politichia,,DIMBOVITEANA’’.- RadioMetafora.ro Trackback pe octombrie 13, 2012 la 8:42 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: