Despre Iorga, „doamnele române” şi numirile la parchete

Am primit, de la o prietenă, o carte, scrisă de Nicolae Iorga, pe care, recunosc, nu o citisem: „Istoria românilor în chipuri şi icoane”. Poate – ca să reiau o formulă de publicitate – nu fusesem pregătit să o citesc. Ai nevoie de un anumit gen de experienţă pentru a o parcurge…

Prima parte a cărţii vorbeşte despre „mormintele domnilor noştri”. Este interesant, atât în ceea ce priveşte domnii munteni, cât şi cei moldoveni, sau chiar cei fanarioţi (peste 120 de domnitori), faptul că destul de puţini au murit de „moarte bună”, cei mai mulţi fiind decapitaţi la Constantinopol sau murind, otrăviţi de apropiaţi ai lor.

În cartea lui Iorga, figurează şi un capitol despre „doamnele române”, acele doamne care „ştiu să lupte pentru domnie, să poruncească oştilor, să cârmuiască ţara şi să judece” (pag. 86).

Mi-am adus aminte, citind aceste pagini şi de cartea lui C. Gane, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe” – o veritabilă istorie a trădării la români -, în care sunt descrise, între altele, călătoriile la „Poartă” pentru a schimba un domnitor sau un dregător.

În cartea lui, scrisă în perioada 1905 – 1906, Iorga vorbeşte despre cele trei epoci „în care se desface, din punct de vedere politic … trecutul nostru. Cea dintâi e a neatârnării de fapt, cea de-a doua, a unei supuneri cinstite şi cruţătoare faţă de turci, cea de-a treia se deosebeşte prin ascultarea desăvâşită de aceşti stăpâni. Anii 1550 şi 1720 ar fi punctele de despărţire. Iar după 1859 începe, fireşte, epoca a patra, de neatârnare nouă, în care trăim”. (ediţia Humanitas, -ag. 66-67)

Oare, acum, la 100 de ani de la scrierea acestor vorbe, cum ar putea fi caracterizată perioada prin care trecem?

Îar în ceea ce priveşte rolul „doamnelor române”, în administrarea jusţiţiei din „Principate”, în zilele noastre, am văzut marţi în „Cotidianul”, o ştire despre „întâlniri de taină” ale doamnelor Ghica şi Hăineală, de la CSM, la Bruxelles, cu oficiali ai Comisiei Europene – probabil Catherine Day, secretarul general al Comisiei, „supervizorul” MCV pentru România şi, poate, şi cu Vivianne Reding.

Citisem, anterior, prin bunăvoinţa lui Dan Tăpălagă (HotNews) şi a lui Ondine Ghergut (în „România Liberă”) o parte din corespondenţa, (obţinută „probabil”, de la surse, sub acoperirea anonimatului), trimisă de Catherine Day ministrului român al justiţiei, prin care îi explica faptul că „bunele practici” de la numirea lui Morar şi a lui Kovesi nu mai sunt bune şi că e nevoie acum de instituirea altor „bune practici”. Pentru că, atunci când Monica Macovei era ministru, ministrul era bun iar CSM-ul rău iar acum e invers: CSM-ul e bun şi ministrul e rău. Aşa că noii „dregători” de la parchete, trebuie numiţi, „transparent”, prin intermediul unor instrucţiuni confidenţiale (pe care le aflăm din „România Liberă”), cu dedicaţie. Aşa încât, anumiţi rău-voitori ar putea interpreta – bănuiesc – vizita doamnelor Ghica şi Hăineală la Bruxelles, acum, ca o conversaţie despre felul în care ministrul justiţiei ar trebui să propună, la DNA şi la PG, persoanele pe care, de fapt, le vor sugera cei din echipa lui Băsescu. Ar fi un joc banal, sub faţada democraţiei de carton, în care voturile „demosului”, de la referendum, aşa cum am văzut, nu contează în noul „stat de drept”, precursor al federaţiei europene de state –naţiuni.

Şi o concluzie: iată că, în această perioadă, rolul doamnelor în administrarea justiţiei, la Bucureşti şi la Bruxelles, este tor mai important. Nu întâmplător, simbolul justiţiei este o femeie care, chiar şi cu ochii închişi, ştie în ce direcţie să meargă pentru a cere sfaturi.

24 Responses to “Despre Iorga, „doamnele române” şi numirile la parchete”


  1. 1 blogideologic septembrie 29, 2012 la 9:33 am

    +Sub coordonarea scriitorului Constantin Barbu, într-o ediţie de lux, au văzut lumina tiparului primele 25 de volume din „Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir”, primul set fiind achiziţionat chiar de către Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, care a aprobat scanarea documentelor aflate de sute de ani în Arhivele din Moscova. Vă prezentăm mai jos interviul cu scriitorul Constantin Barbu, cel despre care filosoful Constantin Noica spunea că este „excepţional de înzestrat pentru lucrări de erudiţie şi istorie literară”. Interviul a fost înregistrat chiar înainte de plecarea la Moscova, unde, împreună cu sponsorul acestei întreprinderi culturale, Paul Tudor, urmează să aducă în ţară fotocopiile următoarei tranşe din ediţia acestei integrale Cantemir.+ http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2012/09/eveniment-cultural-european-au-aparut.html

  2. 2 dlnimeni septembrie 29, 2012 la 9:50 am

    Un scurt prim comentariu: istoricii si nu numai, dar in primul rind ei, au acreditat, in ceea ce priveste domniile noastre, imaginea boierilor tradatori care il alunga si nu odata il ucid pe voda. Iti vine sa crezi ca boerii de demult erau niste clici de psihopati sanguinari, ucigasi in serie. Ori realitatea nu a fost chiar asa. Nu in putine cazuri, reactia boierilor venea in urmarea neindeplinirilor unor promisiuni domnesti (voievodale) importante. Cam ca neindeplinirea promisiunilor electorale de astazi, in cazul presedintelui. De exemplu, dupa ce Moldova a pierdut Cetatea Alba si judetele din sudul Basarabiei catre turci, au fost citiva domni (inclusiv Despot si Ioan Voda zis cel Viteaz) care au devenit domni promitind ca, prin relatii personale sau inteligenta politica, vor readuce acele teritorii inapoi de la turci. Incapacitatea indeplinirii acestei promisiuni i-a costat tronul iar pe unii si viata. Boierii romani erau, se pare, mai patrioti si mai onesti decit credem astazi. Si cum voda din loboda de astazi are niste promisiuni electorale neindeplinite, cred ca parca nu ne-ar strica o elita ca boierii din vechime.

  3. 3 Petruta septembrie 29, 2012 la 10:19 am

    Scrierile istoricului N.Iorga ne demonstreaza ca emanciparea femeii a fost un proces intins pe sute de ani.Eu cred ca femeile din justitia noastra nu au plecat sa primeasca sfaturi de la inalta poarta a U.E ci ordine pe care sa le indeplineasca sub importanta conducere a tatucului Base.Vai de poporul care nu-si urmeaza orbeste conducatorul!
    Pentru dl.Nastase tote aprecierile aduse unui fin si ironic manuitor al condeiului.

  4. 4 George Ban septembrie 29, 2012 la 12:39 pm

    Punct ochit, punct lovit!

  5. 5 Porthos septembrie 29, 2012 la 1:50 pm

    @ Adrian Năstase

    Există vreo explicație pentru suportul de care beneficiază Monica Macovei la Bruxelles? E greu de înțeles cum o persoană atât de lipsită de charismă, aș zice chiar antipatică, poate avea atât de mult sprijin din partea Comisiei Europene.

    Are vreo legătură cu exportul de „capitalism de stat” dinspre Rusia spre țările din fostul bloc sovietic (în primul rând Ungaria și România)?

    PS: Sper că guvernul USL va mulțumi frumos pentru sfaturi Bruxelles-ului și își va vedea liniștit de treabă.
    PPS: Ați avut dreptate, Victor Ponta este un excelent prim-ministru. Să sperăm că va rămâne la fel și după alegeri.
    PPPS: Ați avut dreptate și cu Mihai Răzvan Ungureanu. Mea culpa.

  6. 6 Karakas septembrie 29, 2012 la 2:25 pm

    Fragilitatea institutiilor romanesti de care vorbesc Oamenii Seriosi de la Bruxelles si Washington este practic mentinuta chiar de ei cu aceste vizite de taina. Practic, ce au discutat exact acolo, unde este transparenta? Daca s-au dicutat noi „reguli” de numire, de ce sunt proaste cele de azi? Si de ce nu sunt in stare romanii sa-si faca propriile reguli in casa lor? Intrebari retorice…

    „The more things change the more they stay the same”. Cu cit lucrurile se schimba mai mult cu atit ele ramin la fel. Dupa cum ne spune dl. Nastase, avem o istorie intreaga in spate. Grea.

  7. 7 Karakas septembrie 29, 2012 la 2:42 pm

    @off topic, dar legat de perenitatea apucaturilor noastre de homo, sapiens. De citva timp, cetesc cite o stirulitza, ai zice „benigna”, inserata intre paginile auto-sport (ca pe-alea le citesc barbatii in tren sau tramvai), despre o sarbatoare religioasa evreiasca, despre cum traiesc evreii cu frica-n sin sa nu le cada bombardeaua-n ayatolahului-n cap, si retete evreiesti pe care le putem minca si noi, crestinii sau ateii etc. Apoi citesc despre cit de rai sunt iranienii, despre cit de divolesti sunt apucaturile lor, si cum incearca ei sa invinga si eventual sa acapareze lumea vestica, ca sa ne converteasca la islamism. Masina de propaganda anti-iraniana a Occidentului a inceput sa duduie la fel ca si pe vremea lui Saddam.

    Ca sa clarificam de la inceput: sustin separarea intre stat si religie ca pe o victorie a umanitatii impotriva intunericului. Imi repugna dreptul religios intr-un stat islamic si ciopirtelile de membre aferente. Cred ca femeile au nevoie de mai multa libertate, dar nu mai multa decit au barbatii. Dar, sa fim sinceri, Presedintele Iranului a spus citeva lucruri logice la New York. Plecarea din sala a americanilor si canadienilor e doar un preambul la un conflict generat si intretinut de Vest. Iar tendintele de a mai baga cite o sula in coasta Iranului sunt vizibile. Un razboi al lumii Occidentale cu Iranul cred ca va fi o catastrofa pentru toti cei care traim pe planeta asta. Poate unul nuclear. Ma tem ca lucrurile au scapat de sub controlul democratic si ca elitele globale se joaca cu vietile a milioane de oameni.

  8. 8 Luminita Arhire septembrie 29, 2012 la 2:53 pm

    Doamne , pe ecranul televizorului se coaguleaza in chinuri „dreapta romaneasca „. Nu se putea ,desigur , coagula linistita fara madam Macovei si domnisorul Ungureanu . Doua discursuri jenante , dar , asa cum ne-am obisnuit deja , limitele penibilului sunt atinse cu gratie , si de aceasta data , de catre marele orator MRU . El reuseste sa fie ridicol si cu prompterul in fata , ca dovada ca nu numai la oral , ci si la scris se face de ras; iar o da cu munca , iar cu echitatea , iar cu Romania dreapta , iar cu gogosile astea care-au fost candva aromate . De transpirat , transpira – stim , pentru ca
    si-a comandat multe servetele , deodorante si parfumuri din bani publici – dar de ce oare nu roseste?
    Nu stiu de ce „artizanii” acestia de „cea” ( dreapta ) scot la rampa personaje atat de dezagreabile ( ca sa nu spun dezgustatoare ) pentru cea mai mare parte dintre cetateni .Fiinte din care lipseste tocmai fiinta ; goi pe dinauntru , oricat de pomadati ar fi pe dinafara .
    Cat despre cuconitele de la CSM , plimbate , pazite , rasfatate si delatoare pe banii nostri , inteleg ca fac parte din CSM-ul bun , alaturi de mult -prea-etalatul buric al d-lui Danilet , despre care nu suntem demni sa facem comentarii , pentru ca ar fi un atentat la independenta justitiei .

  9. 9 Doru Coarna septembrie 29, 2012 la 4:46 pm

    Pai daca asa am fost mereu (si ati omis perioada cand se mergea la Moscova si la Berlin), atunci de ce ne miram? Exceptia suntem deci noi, cei care credem ca putem sta cu fruntea sus in fata puterilor…

    Mai este o chestie cu boierii: ei aveau mosii, locuitori, si implicit trupe! Adica ii puteau opune lui voda o armata, daca erau nemultumiti, insa erau astfel si protejati! Daca azi l-ar canta careva pe voda la Bruxelles, si cum nu are armata, ce va pati acela si cum s-ar putea el apara? Notati ca nivelul tehnologic de inzestrare militara era aprox. egal, aveau turcii tunuri, aveam si noi, diferenta o facea numarul, atat. Acum s-a schimbat treaba, turcii au aviatie iar noi avem doar o fixatie…

    OK, suntem deci neam ales… si inca: hotii se dovedesc a fi mai nobili decat tradatorii, produc mai putin rau tarii, si asta-i alt lucru rar pe planeta…

    Acum n-ar mai ramane decat sa spargem tara si sa epuizam astfel toate problemele, deoarece dupa cum se vede, le avem de secole si nu le-am putut rezolva…

    Intrebare: oare cine trebuie sa rezolve astfel de probleme? Alegatorul, justitia, serviciile, biserica, armata, sau cine? Ei, exact acela care nu vrea ar trebui sa le rezolve, dar si el atarna de aceeasi creanga si atunci ce interes ar avea sa rezolve ceva? Insa balansul asta de putere exista si este real, democratia nu exista, ea ascunde exercitiul puterii brute, nationalismul este haina fricii, capitalismul, cea a lacomiei, religia, cea a supunerii, si tot asa, ne putem amuza cautand corespondentele astea, realitatea si forma sub care ni se serveste… Justitia? Astept propuneri.

  10. 10 Marian Nicolae septembrie 29, 2012 la 6:54 pm

    Avem o tara inca !!!!
    Avem un popor inca !!!!
    Avem O ARMATA inca !!!!

    Mai avem capacitati de productie a armamentului si a munitiei, aceste capacitati merita folosite pentru curatarea tarii de neghina!!!!

    MAI SUNTEM UN POPOR INCA !!!!

    La arme romani, la cazmale, la mistrii si la lopeti !!!!

    PUTEM SA NE RECONSTRUIM TARA !!!!

    HAIDETI CA SE POATE !!!!

  11. 11 Marian Nicolae septembrie 29, 2012 la 7:03 pm

    ARD…..
    Sa va arda Dumnezeu pe mate….
    Inchiderea spitalelor romanesti, falimentarea Institutului Cantacuzino
    FALIMENTAREA ROMANIEI !!!!
    Asta este normalitatea propusa de acestia de mai jos:

    Alianta Romania Dreapta s-a lansat oficial. Boc, Udrea si Anastase – absenti nemotivati.

    Blaga: Noi propunem Romaniei normalitate
    MRU: Sa lasam deoparte orgoliile, sa vorbim pe o singura voce
    de C. Ionel, L. Pirvu

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13316211-alianta-romania-dreapta-lanseaza-oficial-sambata.htm

  12. 12 Porthos septembrie 29, 2012 la 8:44 pm

    Acum am văzut că am uitat referirea la inteligența „strălucitoare” a Monicăi Macovei. Paragraful era mai lung, referindu-se la IQ și EQ, dar apoi l-am simplificat (un pic cam mult).

    erată: „Există vreo explicație pentru suportul de care beneficiază Monica Macovei la Bruxelles? E greu de înțeles cum o persoană atât de lipsită de charismă, aș zice chiar antipatică, poate avea atât de mult sprijin din partea Comisiei Europene. Măcar dacă ar fi o inteligență strălucitoare…”

  13. 13 parasoie septembrie 29, 2012 la 8:58 pm

    Foarte frumos , pacat ca oameni de valoare nu au loc in societate sunt calcati in picioare

  14. 14 dlnimeni septembrie 29, 2012 la 9:08 pm

    Cred ca avem si explicatia atitudinii lui Barroso: vechiturile de F-16 vor fi cumparate din…Portugalia! Cit isi trage oare Barroso comision confidential la chestia asta?

  15. 15 Draghi Puterity septembrie 29, 2012 la 10:11 pm

    Un studiu interesant: oamenii spontani au un comportament social pe cand cei care reflecteaza mult un comportament egoist.

    http://www.nature.com/nature/journal/v489/n7416/full/nature11467.html

  16. 16 santinela septembrie 30, 2012 la 7:40 am

    Marian Nicolae- mai avem pe dracu,nu mai avem nimic !

  17. 17 George Ban septembrie 30, 2012 la 8:19 am

    @Karakas
    Excelent, ca de obicei. O mica modificare propun totusi la fraza finala.
    In loc de:

    „Ma tem ca lucrurile au scapat de sub controlul democratic si ca elitele globale se joaca cu vietile a milioane de oameni.”

    propun:

    „Lucrurile au scapat de sub controlul democratic si elitele globale se joaca cu vietile a miliarde de oameni.”

    @Draghi Puterity

    Interesant studiul, intr-adevar! Dar rezultatele lui erau previzibile. Si eu sunt uneori spontan, alteori gandesc mai mult inainte de a actiona. Ajutorul pentru cineva a fost aproape mereu rezultatul unui spontan sentiment de compasiune. Daca gandesc mai bine, imi vin in minte situatii in care EU am nevoie de ajutor.

    Poate ca e cinic… Dar omul nu e un animal extraordinar, cum au incercat sa demonstreze Marx, Engels, Lenin. Societatea capitalista a invins in confruntarea ideologica pentru ca se bazeaza pe adevarul elementar ca omul e un animal ordinar (obisnuit).

  18. 18 Doru Coarna septembrie 30, 2012 la 9:52 am

    @ George Ban,

    omul nu-i un animal ordinar (obisnuit), ci doar o specie inzestrata oarecum aleatoriu cu ratiune limitata!

    Exista specii inzestrate cu deloc, cu mai putina, si desigur, altele cu mai multa. Cu noi incepe doar gandirea axiomatica, sub noi ea nu exista, iar peste, este deasemenea cert ca exista, undeva in Univers. Cum Creatia este act voit, si cum noi abia incepem s-o descifram, este clar ca altcineva este mai inzestrat decat specia umana terestra.

    Parerea mea.

    Nu de alta, eu iubesc animalele (cu exceptia pisicilor de casa), dar nu ma compar cu ele decat partial, in zona bunului simt. Niciodata catelul meu nu a afisat altceva decat naivitate totala…

  19. 19 Marian Nicolae septembrie 30, 2012 la 10:02 am

    @Doru Coarna,

    Referitor la naivitatea totala afisata de catelul dumneavoastra…. de aceea prefer eu pisicile….sunt cu adevarat ” ticaloase” a se citi imoral de inteligente…

  20. 20 Fragmentarium Politic septembrie 30, 2012 la 10:19 am

    Admirabila ironia din final, desi ma indoiesc ca va fi „gustata” de cine trebuie. Poate ar mai trebui sa li se reaminteasca acelorasi diriguitori din cele doua capitale si ca simbolul justitiei este o femeie legata la ochi pentru ca dreptatea nu trebuie sa fie rezultatul Fortei (politice), iar actele de justitie nu trebuie facute cautand la fata Adevarului (adversarilor politici).

  21. 21 Ghita Bizonu' septembrie 30, 2012 la 12:54 pm

    Doru Coarna

    ntz. Omu eests „Sapoens” si cam atat. Rational este doar in mod intermitent si cu totu exceptional

  22. 22 Dinu Ioana octombrie 1, 2012 la 9:11 am

    Avem incredere in d-na ministru Pivniceru. Este un profesionost desavarsit si a demonstrat de atatea ori ca are coloana vertebrala dreapta.

  23. 23 dlnimeni octombrie 1, 2012 la 9:31 am

    Cred ca am putea discuta despre – parafrazindu-i pe italieni – „mafia neagra” si, simultan, despre o mafie transeuropeana. Aceasta dincolo de demult remarcata pasiune prezidentiala pentru retelele feminine, chestie posibil invatata pe la cursurile securistice din tinerete, cine stie: femeile au calitati care merita admirate si respectate. Asistam – sub mina prezidentiala – si la o supradezvoltare a dublei organizari a partidelor politice: structura vizibila, alcatuita din multi membri care muncesc din greu, in general de pomana si o structura ascunsa de promovare rapida pe criterii necunoscute membrilor si simpatizantilor. Remarcam, cu niste ani in urma, faptul ca presedintele are abilitatea de a utiliza cu maxima eficienta pirghiile putine pe care le are la indemina ca presedinte, deoarece pe atunci gindirea majoritara era aceea ca presedintele era lipsit de puteri. Nu am gresit, tot asa cum stiu ca nu gresesc atunci cind afirm ca, in ciuda impresiei generale ca presedintele ii sacrifica pe toti cei cu care se aliaza – conform politicii bolsevice a tovarasilor de drum – presedintele stie sa isi aleaga oamenii. Relatia este, fara indoiala, tot o relatie de schimb, dar este observabil faptul ca gradul de loialitate a aliatilor prezidentiali este mai mare decit cel al aliatilor liderilor opozantilor sai. Ieri mi-am vizitat un unchi, onorabil fost colonel in trupele terestre romane, ocazie cu care tin sa semnalez guvernului faptul ca drumul de la Cimpulumng la Curtea de Arges este intr-o stare rea. Acest unchi al meu, la tara unde locuieste el in timpul verii, nu se uita la TV ci ia cunostinta de stirile politice prin mecanismele „mediatice” din vechime. Si el mi-a zis: „am auzit ca Ponta a parasit sedinta CSAT; dar ceilalti membri, care sunt si membri ai guvernului Ponta, ce au facut”? Chiar, ce au facut? Media nu ne-a informat, lucru remarcat si de unchiul meu in virsta de 83 de ani. In mod normal, ar fi trebuit sa plece de acolo odata cu premierul. De loialitatea dlui Rus, „fostul coleg”, nu are rost sa mai discutam, pierdem vremea. Nesemnalarea din proprie initiativa a unor probleme de incompatibilitate cu pozitia ministeriala mi se pare o anumita forma de lipsa de loialitate fata de premier. De partea cealalta, expresia „strins uniti in jurul iubitului conducator”, pe care nici Ceausescu nu a reusit sa o infaptuiasca, a primit sens in gruparea politica Basescu. Grupare politica in expansiune europeana, prin aceleasi metode ca si cele de la intern. Legat de aceasta, observam ca si sutinerea dlui Barroso pentru dl Basescu primeste sens, dincolo de romantismul iubirii fratesti in familia de partide: dl ministru Dobritoiu ( teoretic un adversar politic al presedintelui, ce ironie!) a anuntat achizitionarea viitoarelor sicrie zburatoare ale armatei romane, invechitele F-16, din … Portugalia dlui Barroso. O injectie de bani, sute de milioane, la vreme de criza pentru o Portugalie in incertitudine, iata un spor de popularitate politica pentru cel care aduce o ploaie de aur de la nenorocitii de romani. Si nu ma indoiesc de existenta „tainului”, incifrare politica pe care o datoram chiar presedintelui. Un tain de citeva zeci de milioane de euro opinez. Si iata deductia logica personala a faptului ca dl Barroso nu are nici el vreo forma de constinta si ca isi „muta fundul” pe bani grei. Imi rasare in minte si banuiala ca preseintele a contractat imprumuturi oneroase la FMI special pentru ca tara sa nu mai aiba credit pentru a cumpara alte avioane. De ce nici unul dintre dnii Dobritoiu, Antonescu, Ponta, nu a cerut un referendum pentru alegerea tipului de avion multirol din dotare, nu inteleg, insa faptul ca liderii opozantilor politici ai presedintelui incearca sa se dea si ei bine cu dl Barroso nu suna grozav, inseamna ca prietenii lor europeni socialisti si liberali ii sustin limitat. Deh, ei nu au asa comisioane de dat!
    Iar cu dna Reding va fi, cred, o chestie viclenita rau, ca intre doamne respecatbile.


  1. 1 Despre Iorga, „doamnele române” şi numirile la parchete | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe septembrie 29, 2012 la 11:52 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: