Lumea, americanii şi noi (IV) – Războiul din Irak 2003-2011

Este titlul editorialului publicat astazi in Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

 Războiul din Irak 2003-2011

„Singurul om care se comportă raţional este croitorul meu; îmi ia măsurile de fiecare dată când merg la el. Ceilalţi folosesc mereu măsurile vechi şi se aşteaptă ca eu să ma potrivesc, în continuare, cu ele” (Bernard Shaw).

Vreau să explic, din nou, de ce vă amintesc episoade din trecut. În esenţă, pentru că istoria se repetă sau se poate repeta. Şi, poate, în viitor, vom găsi răspunsuri mai bune…

Despre scop şi despre mijloace

„Filozofia mea, pe parcursul ultimilor doi sau trei ani petrecuţi în agenţie (CIA, n.n.) a fost, cu certitudine, aceea că scopul scuză mijloacele şi nu aveam de gând să ma las ţinut în frâu.” (Richard Bissell, consultant)

Am luat exemplul relaţiilor româno-americane, dar puteam să iau şi alte exemple. Teritoriile româneşti, de-a lungul secolelor, au fost „interesante” fie pentru resursele lor naturale fie ca platformă de lansare a unor operaţiuni militare. Ştim şi noi acest lucru, ştiu şi alţii. Jocul de interese porneşte, uneori, de la aceste raţiuni. În anumitecazuri, evenimentele – cinic vorbind – ne-au „ajutat”: decizia irakiană de a invada Kuwaitul, în momentul în care noi aveam preşedinţia Consiliului de Securitate (1990); deciziile lui Gorbaciov de a retrage trupele sovietice din Berlin şi din Europa de Est; decizia de auto-dezmembrare a Uniunii Sovietice; deciziile occidentale (inclusiv americane, în final) de a sprijini dezmembrarea Federaţiei Iugoslave (care era „puterea” cea mai semnificativă din Balcani); atacurile teroriste de la New York din 2001 (cu necesitatea apropierii bazelor logistice şi de „intelligence” americane de zonele de recrutare şi de antrenament ale teroriştilor); apariţia unor arme de distrugere în masă şi de război electronic – care au necesitat o relaţie mai strânsă între serviciile de informaţii (vezi instalarea biroului de legătură FBI, la Bucureşti, în 2001); „primăvara arabă” (cu riscurile exploziilor islamiste în Nordul Africii), etc.

Au existat şi elemente obiective sau subiective care au făcut ca, de exemplu, relaţiile româno–americane – cel puţin la nivel politic – să fluctueze. Iată câteva: pe de o parte, abordările echipelor prezidenţiale din SUA (atunci când era privilegiată relaţia cu Rusia, relaţiile cu fostele „ţări – satelit” erau mai puţin intense – puteţi urmări, comparativ, dinamica vizitelor preşedinţilor americani în Rusia şi în ţările Europei Centrale şi de Est); abordările lor în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul israeliano – palestinian (prin dialoguri directe sau prin „proxies”); interesul pentru menţinerea unor „focuri mici” de conflict în spaţiul extra – european în interesul „complexului militar – industrial” american – ca debuşeu de desfacere pentru echipamente militare.

Pe de altă parte, unele evoluţii din România post–Revoluţie nu i-au convins, inițial, pe americani că ţara noastră poate fi un partener sigur în această zonă a lumii: ieşirea din comunism pe „partea din stânga” a istoriei (acuze de cripto-, neo-comunism pentru unele guverne); menţinerea unor structuri ale fostei Securităţi; incapacitatea de a urma, întotdeauna, o politică bi–partizană (putere – opoziţie) în proiectele mari de politică externă; rezervele parţiale exprimate de opoziţie (PSD) în legătură cu bombardarea Belgradului (justificate, în opinia mea – Miloşevici nu a fost răsturnat în urma bombardamentelor, care, din contră, au mărit solidaritatea internă, ci ca urmare a alegerilor ce au urmat); mineriade (desigur); lobby-ul unguresc din SUA şi presiunile guvernelor de la Budapesta etc. Trebuie remarcat însă că, în spatele acestor fluctuaţii, la nivel politic, s-au aflat – cu un efect deosebit de pozitiv – încă de la inceputul anilor ’90, relaţiile deosebit de intense şi de eficiente, la nivel militar, între cele două ţări (programele Mil-to-Mil).

Conflictul din Irak (primul) ne-a oferit posibilitatea de a valorifica poziţia noastră diplomatică de la ONU şi să ajutăm la negocierea rezoluţiilor din august 1990 şi din lunile următoare.

Cel de-al doilea conflict ne-a permis să ne folosim poziţia geostrategică, prin intermediul bazei de la Kogălniceanu – pusă la dispoziţia americanilor –, care au efectuat o parte din rotaţii acolo.

S-a putut constata că nu numărul militarilor trimişi în Irak era cel mai semnificativ, ci, uneori, era mai important sprijinul politic, logistic şi de intelligence.

Prin acest tip de analiză, putem să înţelegem mai bine şi posibila abordare americană în ceea ce priveşte criza politică din această vară din România, vizând demiterea lui Traian Băsescu.

Suntem într-o perioadă în care, probabil, „planificatorii” americani au pregătit sau pregătesc operaţiuni militare în Iran. Nu ştim dacă, la nivel politic, se va lua o asemenea decizie sau când se va lua ea (înainte sau după alegerile prezidenţiale). Vedem doar, de câteva luni, o presiune crescândă realizată prin deplasarea unor port – avioane spre zona Golfului, diverse incidente, atentate, provocǎri.

Turcia, cu baza de la Incirlik (Adana) poate prezenta unele probleme. De aceea, teoretic, a doua bază de lansare a unor posibile operaţiuni militare aeriene, ținând seama de distanța de 2000 – 2500 km, până în acea zonă, o reprezintă România. Dacă eraţi în locul unor astfel de „planificatori”, într-un astfel de moment, cu nivel de alertă ridicat (adăugaţi tensiunile din Irak, din Egipt, din Siria, acum din Libia, Liban, etc.) şi dacă aveați nevoie de cineva care să „asigure” o platformă strategică sigură în România, pe cine aţi fi „ales” între Băsescu şi Antonescu. Pe de o parte, Băsescu: a) devotat relației cu SUA; b) adept al axei Bucureşti – Londra – Washington; c) adept al unei legături strânse la nivelul serviciilor de informaţii; d) cel care a șters, la cererea SUA (primul din afara clubului de la Paris), 80% din datoria Irakului față de Romania; e) cel care a „testat”, la nivelul NATO, extinderea cu Georgia si Ucraina; f) cel care a presat pentru cumpărarea avioanelor de vânătoare F-16; g) cel care a respins, consecvent şi vocal acuzaţiile privind închisorile CIA din România. Pe de altă parte, Crin Antonescu, ca alternativă de preşedinte: a) a refuzat să meargă în SUA (sau nu a dorit să meargă împreună cu Victor Ponta); b) a afirmat că, în cazul alegerilor prezidenţiale, pentru el, adversarul cel mai de temut ar fi Departamentul de stat;  c) l-a concediat, de la Cotroceni, implicit din CSAT, pe consilierul Fota – cel care ţinea legătura la nivel operativ, cu reprezentanţii americani; d) a sprijinit, alături de Tăriceanu, retragerea intempestivă a trupelor românești din Irak, în 2006; e) este văzut, mai curând, ca un pro–european şi nu ca un pro–„atlantist”.

În plus, în aceste luni, s-ar fi produs, firesc, o anumită instabilitate la nivelul CSAT şi al conducerii armatei, până la noile alegeri prezidenţiale din noiembrie – decembrie.

Este adevărat, cu ocazia referendumului, americanii au constatat că Băsescu nu mai are legitimitate, ca preşedinte. Deocamdată el apare însă că a fost considerat mai util (în urmă cu câteva zile, se anunța începerea lucrărilor la Centrul de Luptă al Forțelor Terestre de la Cincu, pentru antrenament cu diverse tipuri de arme, modernizat de Armata SUA). După alegeri, se va vedea… Ştie şi Băsescu că, mai devreme sau mai târziu, va veni şi „firmanul”… Sunt atâtea exemple…

Repet, marile puteri (nu e vorba doar de americani) nu au prieteni; au numai interese. Iată ce spunea Richard Bisselle, cel care compunea împreună cu Frank Wisner, Tracy Barnes şi Desmond Fitzgerald, un fel de guvern „invizibil” pentru o strategie de securitate naţională în cadrul CIA, şi care, în urmă cu câteva decenii, s-a ocupat de situaţiile „complicate” din Guatemala, Iran, Italia sau Cuba: „afacerile interne ale altor naţiuni ne privesc foarte îndeaproape şi, în măsura în care facem vreun efort pentru a încuraja evoluţia comunităţii mondiale în conformitate cu valorile noastre, vom încerca în mod organizat să influenţăm aceste chestiuni”, considerând că există un „mandat internaţional” în acest scop. (P. Starobin, Sfârşitul secolului american şi noile puteri mondiale, Bucureşti, 2011, pag. 86)

Riscul unor operaţiuni în Golful Persic este, repet, doar o variantă teoretică. Darcontactele cu marile puteri, prin luarea în considerare, în limite rezonabile, a intereselor lor, sunt deosebit de importante. De aceste lucruri vor trebui sățină seama si liderii USL în viitor.

Şi în 2004, unii au fost de părere că americanii au avut de ales – în măsura în care puteau influența alegerile prezidențiale – între un candidat posibil „duplicitar” – Adrian Năstase (care considera NATO şi UE – proiecte complementare, şi care a efectuat vizite, în aceeași lună, în 2004, şi la Washington și la Moscova) și un candidat – Traian Băsescu – dedicat exclusiv Axei cu Washingtonul… Din punctul de vedere american opţiunea putea fi făcută, într-o analiză superficială, în favoarea lui Băsescu.

În aceeaşi paranteză, pentru Uniunea Europeană şi pentru preşedintele Comisiei, raţiunile de susţinere a lui Basescu au fost probabil diferite. Alături de motivele şi interesele ideologice, este posibil ca un rol important să-l fi jucat şi teama dezvoltării unui „bulgăre de zăpadă”, bazat pe „dreptul la insurecție” al popoarelor, care în unele țări membre (Grecia, Spania, etc) să lanseze „moda” referendumurilor pentru schimbarea conducătorilor – ceea ce ar fi dus la o imensă instabilitate.

Îmi veți spune că, poate, interesele erau mult mai meschine…Poate…

Şi acum să revenim la războiul, din 2003, din Irak…

Participarea şi retragerea militarilor români

Începând cu iulie 2003, România a contribuit, timp de 6 ani  – până la 29 iulie 2009 -,  la eforturile internaţionale de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict din Irak, ca parte a MNF-I şi în cadrul NTM-I. Mai mult de 8400 militari români au participat la misiuni în Irak – sub comanda operaţională americană, britanică, italiană şi poloneză, şi au efectuat peste 1200 misiuni. Prezenţa militară românească din Irak a variat, atingând un vârf de 730 de militari în 2007, prezenţa fiind redusă, în 2009, la 368 de militari. Structurile dislocate pentru operaţia Iraqi Freedom (iulie 2003- decembrie 2008) au constat într-un batalion de infanterie (12 rotaţii), personal al Statului Major şi de legătură, structuri de intelligence militar, un detaşament de ingineri, un detaşament militar şi un detaşament de poliţie militară. Suma totală cheltuită din bugetul apărării, până în decembrie 2008, a fost de 334 milioane lei. Între 2003-2009, în Irak au fost răniţi 14 militari şi au murit 3.

Decizia de participare la coaliţia anti-irakiană s-a luat în cadrul şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din 12 februarie 2003, în care a fost prezentată solicitarea Preşedintelui României adresată Parlamentului cu privire la aprobarea participării României la coaliţia anti-irakiană, în eventualitatea declanşării operaţiilor militare în zonă. Iată, motivația prezentată de Preşedintele României:

„Statele Unite ale Americii, prin intermediul ambasadei sale la Bucureşti, au solicitat României să analizeze posibilitatea participării la coaliţia anti-irakiană în eventualitatea declanşării operaţiilor militare în zona de criză.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a analizat şi acceptat cererea Statelor Unite ale Americii privind utilizarea spaţiului aerian al României şi a infrastructurilor necesare în cazul unei acţiuni militare asupra Irakului, ca şi angajarea unor subunităţi româneşti de decontaminare nucleară, chimică şi biologică, de poliţie militară, de geniu, precum şi de asistenţă medicală.

În temeiul prevederilor art.5 din Legea nr.45 din 1994 privind apărarea naţională a României, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13 din 2000, aprobată prin Legea nr.398 din 2001, vă solicit să supuneţi aprobării Parlamentului participarea României la coaliţia anti-irakiană în eventualitatea declanşării operaţiilor militare în zona de criză cu: 4 ofiţeri de stat major în cadrul comandamentului coaliţiei, o companie de apărare NBC formată din 70 de militari, un pluton de poliţie militară format din 25 de militari, un detaşament medical de 30 de cadre şi un detaşament de geniu format din 149 de militari.

Totodată, solicităm reconfirmarea punerii la dispoziţia coaliţiei a spaţiului aerian al României şi a elementelor de infrastructură necesare.

Guvernul României să reglementeze prin hotărâri proprii activităţile de pregătire, finanţare şi de angajare a forţelor şi mijloacelor ce vor participa la misiune…”

România a participat la mai multe misiuni în Irak: Irak UNIKOM – 2003; Irak UNAMI 2005 – 2007; Iraqi Freedom 2003 – 2009; NTM 2007 – 2011. Drumul, început în primăvara lui 1991, prin participarea României cu un spital militar de campanie şi o subunitate de decontaminare în primul război din Golf, a continuat – spuneam cu ocazia plecării în Irak a unui contingent de militari români – prin prezenţa militarilor noştri în Angola, Somalia, Albania, ţările din spaţiul ex-iugoslav, Afganistan şi Irak, sub autoritatea, după caz, a ONU, OSCE, NATO, UE sau a Forţei Internaţionale de Coaliţie şi s-a dovedit a fi un drum “pavat” nu numai cu bune intenţii, ci, în primul rând, cu fapte.

Astfel, numărul militarilor români participanţi la operaţii de pace şi stabilizare, în acea perioadă, s-a apropiat de 11.000 de oameni. Numai în două luni, Armata Română a trimis, prin rotaţie, în Afganistan şi Irak, aproape 1.000 de militari, ceea ce a reprezentat o contribuţie importantă a României la realizarea opţiunii politice de integrare în structurile euroatlantice, opţiune clar exprimată de ţara noastră după publicarea, în 1990, a Declaraţiei de la Londra asupra transformării Alianţei Atlanticului de Nord, cu propuneri de dezvoltare a cooperării cu ţările Europei Centrale şi de Est, într-o gamă largă de activităţi politice şi militare.

În perioada post-Saddam, alegerile parlamentare din Irak au fost un stagiu esenţial în desfăşurarea procesului de democratizare şi de stabilizare. Forţele române şi cele ale Coaliţiei au sprijinit eforturile irakiene de a asigura securitatea internă în timpul alegerilor. Acest lucru a fost un test şi pentru noua armată irakiană, precum şi pentru forţele de securitate şi de poliţie. În timp ce principala sarcină a trupelor irakiene  a fost asigurarea securităţii secţiilor de votare, militarii români au trebuit să asigure stabilitatea pe întreaga perioadă electorală. La cerere, mici subunităţi de reacţie rapidă, echipate cu vehicule blindate, au fost pregătite pentru a interveni în sprijinul forţelor de securitate irakiene. Militarii români, în cooperare cu autorităţile locale şi cu forţele armate irakiene, au supravegheat instalarea forţelor de securitate în secţiile de votare din satele şi oraşele din estul An Nassiryah. Un pluton al companiei de poliţie militară română a sprijinit o unitate a poliţiei italiene.

Până la plecarea trupelor italiene, în 2006, o parte a militarilor români dislocaţi în Irak au participat la Operaţia Antica Babilonia, sub comandă italiană. Scopurile acestei operaţii au vizat stabilirea şi menţinerea unui mediu intern stabil, asigurarea condiţiilor necesare pentru menţinerea securităţii şi ordinii pentru a permite distribuirea fără probleme a ajutorului umanitar, oferirea unui sprijin medical populaţiei locale, restabilirea infrastructurii şi sprijinirea procesului de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict în Irak.

De exemplu, în cadrul Diviziei Multinaţionale Centru-Sud, sub comandament polonez, România a dislocat ofiţeri şi subofiţeri ai Statului Major, dar şi un detaşament de ingineri care trebuiau să se ocupe de diverse lucrări în zonă. Unele dintre misiunile Batalionului 96 au constat în repararea şi construirea unor noi drumuri şi căi de acces, construirea şi menţinerea heliporturilor, menţinerea podurilor care fac legătura între diferite locaţii din Irak, executarea unor misiuni de inginerie pentru a asigura un nivel crescut de protecţie a forţelor Coaliţiei, dar şi în beneficiul populaţiei civile şi nou-înfiinţatei armate irakiene. La fel s-a întâmplat în Basra sau în celelelate zone.

În septembrie 2003, la Paris, în vizita oficială efectuată la invitaţia premierului Raffarin, încercam să explic noua fază a „războiului”: În Irak au fost două etape importante până acum: prima a avut în vedere răsturnarea regimului lui Saddam. Acum se desfăşoară a doua fază – faza tranziţiei, faza post-Saddam, faza de stabilizare, în care este clară atât poziţia americană, cât şi a europenilor: trebuie găsit un mecanism mai larg, un mecanism al ONU care să fie instaurat. Cum, care vor fi regulile, compromisurile, textul unei rezoluţii a Consiliului de Securitate? Este de discutat. Este evidentă o abordare diferită, dar care pune accentul pe responsabilitatea comună.

Situaţia, nu numai în Irak, ci şi în Orientul Mijlociu, s-a complicat. Noi suntem pe cale de a discuta cu partenerii, cu prietenii – avem contacte atât cu americanii, cât şi cu prietenii şi partenerii noştri francezi. Nu vrem să facem presiuni, dar dacă va fi cazul, vom accepta nu numai să fim prezenţi cu anumite unităţi necesare procesului de stabilizare, dar şi cu experienţa pe care o avem după căderea comunismului…

Avem o idee foarte clară asupra situaţiei existente acum în Irak. Sunt mulţi experţi români acolo care participă la proiectele de reconstrucţie civilă şi instituţională,  dar este nevoie de un efort impresionant şi suntem de acord să participăm, în continuare, dacă ni s-ar cere ajutorul.

În orice caz, este important pentru noi să avem acest gen de dialog, european şi global. Suntem convinşi că experienţa ţărilor europene, interesul lor în Orientul Apropiat sunt elemente deosebite pentru a contribui la eforturile ONU în vederea găsirii unei soluţii rezonabile.”

Începând cu 31 decembrie 2008, trupele românești au luat parte la Operațiunea „Iraqi Sunset”, bazată pe un acord bilateral între guvernele român și irakian, care a permis trupelor române să efectueze misiuni de formare și umanitare în Irak până în iulie 2009. Această operație a finalizat participarea de 6 ani a României în Irak. Reamintesc faptul că, începând cu iulie 2003, România a contribuit şi la eforturile de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict din Irak, fiind parte a operaţiunii „Iraqi Freedom”. În al patrulea stadiu al procesului de reconstrucţie şi stabilizare în Irak, România a dislocat trupe de infanterie, montane, de ingineri şi de poliţie, instructori militari, personal al Statului Major, personal medical care au întreprins diferite sarcini în diverse locaţii.

România a fost printre ultimele ţări care şi-au retras trupele din operaţiunea „Iraqi Freedom” a coaliţiei conduse de SUA. Timp de şase ani, începând cu 2003, România a trimis, prin rotaţie, peste 8.400 de militari în Irak, care au participat la misiuni de luptă, de menţinere a păcii, de reconstrucţie, de spionaj sau de instruire a armatei irakiene restructurate după căderea regimului lui Saddam Hussein. Pe de altă parte, România este singura țară din Coaliție care a contribuit cu echipe medicale specializate în trei spitale militare americane (Abu Ghraib, Camp Cropper și Camp Bucca), începând cu noiembrie 2004. De atunci, nouă detașamente medicale au fost rotite în teatrele de operaţiuni, fiecare dintre ele având 20 de ofițeri și subofițeri medicali. Ca urmare a solicitării ONU, o companie de infanterie română a fost dislocată la Basra în scopul de a asigura securitatea personalului ONU în regiune, din 2005 până în 2007.

În vizită la militarii români din Irak

În februarie 2004, am efectuat o vizită în Irak, pentru a mă întâlni cu militarii noştri aflaţi în misiune. La bordul unui elicopter de atac, m-am deplasat la Basra, unde am avut o întâlnire cu comandantul Diviziei Multinaţionale Sud – Est, în cadrul căreia acţionau cei 405 militari ai Batalionului 26 „Neagoe Basarab”, supranumiţi, după misiunea din Angola, „Scorpionii Roşii”, şi cu cei 100 de poliţişti ai batalionului 265 Poliţie Militară. Am vizitat apoi, spaţiile unde lucrau ofiţerii români de stat major şi de legătură cu ţara care activează în celula de conducere a diviziei. De la Basra, tot cu un elicopter de atac, am plecat la An Nassyriah, la campul „White Horse”, unde erau dislocaţi „Scorpionii Roşii”. Acolo, comandatul Forţei Intrunite Italiene mi-a prezentat situaţia din zona unde românii executau zilnic misiuni şi modul în care colaborau cu militarii români. Ulterior, am vizitat tabăra românească, unde am vorbit cu „Scorpionii Roşi”. De la An Nassyriah, m-am deplasat la Camp Babilon, unde m-am întâlnit cu cei 149 de genişti români şi cu militari din celula românească de informaţii. Vizita în Irak a fost ţinută secretă din motive de securitate, militarii coaliţiei şi poliţia irakiană fiind ţintele unor atacuri concentrate ale forţelor, încă fidele, la acel moment, fostului regim. În afara preşedintelui american George Bush şi a premierului Britanic Tony Blair, doar preşedintele Poloniei, Aleksandr Kwasniewski, premierul spaniol Jose Maria Aznar şi premierul danez Andres Rasmussen au mai avut „curajul” să se aventureze în „iadul irakian” pentru a-şi îmbărbăta trupele în acea perioadă fierbinte.

Elicopterul militar cu care călătoream nu avea, practic uși. În locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldați americani care urmăreau orice mișcare la sol. Traseul era, de fiecare dată schimbat, zburam cam la 50m altitudine, cu teama că un „insurgent”, dotat cu vreun AG7 putea să tragă, de la sol, în elicopter. În plus îmi amintesc, la întoarcere, noaptea, pentru că elicopterul nu era izolat, a fost un frig îngrozitor. Cu Ioan Mircea Pascu si cu Sergiu Nicolăescu ne loveam cu palmele pe spate și pe picioare ca să nu înghețăm…

Decizia privind retragerea trupelor din Irak

Unii ziarişti m-au întrebat, la o masă rotundă la Bucureşti (26.04.2004), despre poziţia României referitoare la Irak şi prezenţa noastră acolo, după decizia luată de guvernul spaniol de a-şi retrage trupele din Irak. Le-am spus că, de fapt, trebuie să specificăm clar că problema în Irak nu va fi rezolvată doar prin retragerea trupelor. Ar fi ca şi cum ai duce un pacient la spital, ai începe operaţia şi apoi ai decide că medicii trebuie să părăsească spitalul. Aceasta nu era o soluţie. De fapt, problema consta în faptul că noi discutam despre prezenţa militară, dar era clar că după intervenţia militară, miza devenise  soluţia politică, iar ONU şi Consiliul de Securitate aveau un rol foarte important de jucat. Acesta era mesajul principal pe care trebuia să îl transmitem nu numai pentru că această criză (irakiană) putea fi (şi a fost) un punct important pe agenda pentru alegerile din SUA, sau pentru că unora dintre europeni le-ar fi plăcut, ca americanii să aibă probleme în Irak, ci pentru că era o problemă importantă pentru toţi. Dacă nu reuşeam să dovedim că rezolvăm cu succes o problemă gravă în lume, acest lucru se putea întoarce împotriva noastră. Din acest motiv, era important să aducem împreună organizaţiile regionale, ONU şi marile puteri pentru a contribui la stabilizarea situaţiei şi la reconstrucţie.

Ce însemna regimul lui Saddam pentru cetăţenii irakieni? Ştiam din propria noastră experienţă. Dar odată ce au apărut problemele şi frustrările, odată cu înlăturarea lui Saddam, numele inamicului, al vinovatului au fost asociate cu cel al trupelor militare. Acesta era un lucru nedrept (mai ales în perioada post–conflict), deoarece majoritatea dintre ei abordau proiecte de infrastructură, fiind angajaţi în proiecte importante menite a conduce la reînceperea activităţii economice în Irak.

Inamicul europenilor nu erau Statele Unite – spuneam eu -, inamicul Statelor Unite nu era vreo ţară din Europa, vreun politician sau vreun guvern. Ar fi fost stupid ca această criză din Golf să conducă la o criză între americani şi europeni, – ceva ce nici cel de-al doilea război mondial nu  reuşise să genereze -, o problemă de comunicare şi de parteneriat. Din acest motiv, am considerat că intensificând activităţile regionale şi legăturile cu ONU şi cu Consiliul de Securitate, putem reconstrui încrederea şi credibilitatea răspunsului şi acţiunii internaţionale. In esenţă, am încercat să înţelegem cum putem contribui, ca membru al comunităţii internaţionale, la unele dintre aceste probleme, cu propria noastră experienţă, după ce am văzut ceea ce se întâmplase în regiunea balcanică, în Europa de est, în general, după ce văzusem ce înseamnă un regim dictatorial în România şi în regiune.

Iată, şi declaraţiile mele la TV5, la Paris, în 30 aprilie 2004:

„Întrebare: – Aţi devenit membru al NATO, sunteţi participant la coaliţia din Irak cu 730 de militari. Oare aceste relaţii cu SUA – au fost şi unele critici în acest sens adresate ţărilor din est, printre care şi ale Franţei – nu plasează România într-o poziţie puţin îndepărtată faţă de Europa?

AN: – Nu. Trebuie explicată importanţa NATO pentru noi, românii. După Yalta şi după ce liderii Europei occidentale au considerat prioritar grupul de la Vişegrad, românii s-au simţit oarecum lăsaţi deoparte într-o zonă periferică şi, de aceea noi am dorit să eliminăm această ambiguitate a statutului ţării noastre. Aveam uneori impresia că România rămăsese un fel de tampon între est şi vest. Deci, pentru noi, NATO era un mijloc de clarificare a apartenenţei României la familia euroatlanatică.

În ceea ce priveşte problema Irak, eu cred că nu mai este nevoie să facem un exorcism privind ceea ce s-a întâmplat, încercând să explicăm cauzele şi motivaţiile…

Întrebare: – Nu regretaţi acum această participare?

AN: – Nu, şi cred că este important, în prezent, să vedem în mod pragmatic ce probleme sunt şi să căutăm o soluţie politică, pentru că, după părerea mea, dacă un bolnav a fost adus la spital şi a fost plasat pe masa de operaţie, din moment ce operaţia a început nu-i putem spune: „Ştiţi, ar fi trebuit să vă administrăm o aspirină”, ci trebuie terminată operaţia. După părerea mea este nevoie de o soluţie politică, prin implicarea ONU şi a Consiliului de Securitate.”

Pornind de la o astfel de abordare, Guvernul României a exprimat în 7 iunie 2004, intenţia de a coautora, împreună cu SUA şi Marea Britanie, noul text de rezoluţie privind Irakul, gest ce exprima angajamentul asumat de a contribui la stabilizarea internă şi la reconstrucţia economică şi instituţională a Irakului, atât în plan bilateral, cât şi multilateral.

Proiectul de rezoluţie a marcat momentul istoric de transfer al suveranităţii către Guvernul interimar irakian, care urma să aibă loc la 30 iunie 2004, şi sublinia rolul esenţial pe care ONU îl avea în derularea etapelor politice, constituţionale şi electorale din Irak.

În cadrul reuniunii din 7 iunie a Consiliului, Secretarul General al ONU, Kofi Annan a făcut un apel către comunitatea internaţională de a sprijini noul guvern interimar din această ţară, aflat în plin proces de preluare a atributelor de suveranitate deplină, la 30 iunie 2004, şi de pregătire a alegerilor libere.

În comunicatul Guvernului român, din 8 iunie 2004, se preciza: „Practic, toţi membrii Consiliului au contribuit pe parcursul negocierilor cu propuneri de principiu şi sugestii concrete de text. Proiectul final de rezoluţie, coautorat şi de România, este rezultatul unei veritabile munci de echipa în cadrul Consiliului...

În baza mandatului încredinţat, delegaţia română la CS a urmărit cu titlu prioritar asigurarea unor condiţii cât mai favorabile pentru acţiunea celor 800 de militari români din Irak, cât şi a activităţii experţilor români implicaţi în procesul de reconstrucţie instituţională şi economică din această ţară.

România se va implica în continuare activ în sprijinirea intereselor majore ale populaţiei irakiene – întărirea securităţii, democraţie, dezvoltare, inclusiv pe perioada preşedinţiei României la Consiliul de Securitate (iulie a.c.), al cărei debut va coincide cu momentul transferului de suveranitate în Irak.”

După o vizită la ONU, în iulie 2004, în cadrul căreia am prezidat o reuniune a Consiliului de Securitate și am avut o întâlnire cu secretarul general al ONU, Kofi Annan, am efectuat în calitate de prim-ministru, o nouă vizită (de lucru) în SUA. Programul vizitei a cuprins între altele, întrevederi cu Președintele George W. Bush; cu Secretarul de Stat, Colin Powell; cu Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld; cu Secretarul Energiei, Spencer Abraham.

În cadrul vizitei din SUA, într-o discuţie în cadrul emisiunii „The Charlie Rose Show”, arătam:

„A.N.:Oamenii de acolo (din Irak) aveau un nume pentru duşman. Era Sadam Hussein. După ce a fost prins, frustrările au rămas. Am fost acolo acum două săptămâni. Am zburat cu un elicopter peste partea sudică a Irakului. A fost trist să văd că aproape nu mai rămăsese nimic din economie. E ca în timpurile medievale. Şi îmi pot imagina că oamenii aceia, cel puţin cei care sunt în partea sudică şi care au suferit din cauza cruzimii lui Sadam, sunt acum încă nemulţumiţii. Ei vor soluţii foarte, foarte repede. Şi dacă nu le dai puterea de a decide, îşi vor direcţiona furia către trupele americane sau către coaliţie.

Charlie Rose: Ocupaţia nu e bună niciodată pentru nimeni.

A.N.: Nu. Dacă este ocupaţie. Dacă este un parteneriat pentru reconstrucţie, are sens şi asta poate aduce efecte pozitive.

Charlie Rose: Dacă, să spunem, preşedintele sau secretarul de stat şi secretarul apărării, cu care vă veţi întâlni, vă vor spune că avem nevoie de mai multe trupe. Şi că am vrea să vă dublaţi contribuţia.

A.N.: Aş spune că putem ajuta prin multe alte căi. Dar trebuie să discutăm despre diversele modalităţi în care putem face asta. Nu cred că este esenţial dacă adăugăm 10 sau 100 de militari acolo.”

Charlie Rose: Cât de mult din această părere, cum că aţi avea destule trupe acolo şi că aţi dori să continuaţi în plan economic sau altfel, cât de mult din această părere, decizie, judecată este produsul a ceea ce vedeţi ca fiind rezistenţă din partea românilor la război şi la participarea României acolo?

Adrian Năstase: Nu, nu este…

Charlie Rose: Nu este o situaţie similară celei din Spania?

Adrian Năstase: Nu.”

Tot la Washington, în iulie 2004, un reporter de la CNN Internaţional m-a întrebat:

„Domnule Năstase, aţi afirmat că este necesară o implicare a comunităţii internaţionale în Irak în continuare. Comunitatea internaţională a fost prezentă de la început acolo. Până la urmă, rapoartele informative prezentate de ambele părţi ale Atlanticului sugerează că nu există nici un fel de arme de distrugere în masă în Irak, informaţiile au fost false.”

Răspunsul meu a fost: „Cred că este foarte important ca implicarea să se menţină. Au fost realizate multe lucruri, dar sunt încă multe de îndeplinit. Transferul suveranităţii cât şi rezoluţia Consiliului de Securitate au fost hotărâri importante, dar rămâne de realizat un lucru esenţial şi anume transferul puterii decizionale către poporul irakian. Nu vom mai avea o astfel de ocazie, nu dimensiunea militară este aspectul cel mai important. Cel mai important lucru este împiedicarea celor care vor să creeze dezordine în Irak, să îndepărteze poporul irakian de propriul viitor. Irakienii au trăit sub dictatură, au ocazia acum să-şi construiască propria societate, bazată pe valori noi, democratice şi trebuie să-i ajutăm în acest sens.”

Reporterul a continuat: „Bazându-ne pe ceea ce cunoaştem în acest moment despre informaţiile care au circulat înaintea războiului, se cuvenea să intervină comunitatea internaţională în maniera în care a făcut acest lucru?”

Şi răspunsul meu (destul de „diplomatic”!): „Putem continua să privim înapoi. Eu prefer să privim înainte, să observăm ceea ce trebuie realizat în continuare. Cred că ceea ce este important acum pentru poporul irakian este construcţia unui viitor, cu sprijin internaţional.”

„Reporter: Permiteţi-mi să vă întreb doar un singur lucru. Ce speraţi să obţineţi din partea Statelor Unite, sau din partea altor membri ai coaliţiei, ca urmare a sprijinului dumneavoastră în conflictul din Irak?

A.N.: Sprijinul nostru nu este parte a unor negocieri. Ne-am considerat parteneri şi am încercat să oferim pe cât posibil sprijinul nostru, sigur că dacă vom avea nevoie de ajutor, îl vom cere, nu este o afacere aceasta. Ne facem datoria, dorim să acţionăm ca partener responsabil al Statelor Unite, al NATO, al tuturor prietenilor noştri din lume.”

Campania prezidenţială din 2004 şi după…

În campania electorală pentru prezidenţiale, în 2004,precizam însă – şi poate că a fost o eroare de strategie personală-: „Autorităţile de la Bucureşti vor acţiona pentru ca prezenţa militarilor români în Irak să fie cât mai scurtă, examinându-se posibilitatea ca, în condiţiile normalizării situaţiei din zonă, la sfârşitul lunii iunie 2005 să se facă o reevaluare, iar militarii români să fie aduşi acasă.”

Am explicat atunci că, în calitate de partener în cadrul NATO, România trebuie să contribuie la stabilizarea situaţiei în Irak, dar, pe de altă parte, este foarte important „ca militarii să se întoară acasă sănătoşi”. „Aceasta este responsabilitatea noastră, aşa cum este responsabilitatea lor de a ajuta siguranţa naţională a României, luptând în avanposturi”.

„Trupele româneşti din Irak vor reveni în ţară, în iunie 2005, după ce situaţia din această ţară se va normaliza.” Mai adăugam, în noiembrie 2004: „Eu sunt convins că alegerile din Irak se vor derula în prima parte a anului. Dacă se va realiza această normalizare graduală în Irak, în prima parte a anului, retragerea trupelor româneşti ar trebui să aibă loc cândva, la sfârşitul lunii iunie”.

Iată ce declaram şi pentru presa internaţională, la sediul ONU, din New York, la 20 iulie 2004: „Am beneficiat de un sprijin larg din partea cetăţenilor României pentru participarea ţării noastre în Irak dar permiteţi-mi să fiu mai precis în răspunsul pe care vi-l voi da. Nu cred că poţi să construieşti o casă începând cu etajul trei, trebuie să începi cu fundaţia. Nu poţi să eviţi abordarea lucrurilor care încep să evolueze. Este clar că Irakul era un fel de cutie neagră a terorismului. Se punea problema abordării acestei probleme prin izolarea zonei sau prin abordarea ei directă şi a efectelor negative care puteau să apară. Îmi amintesc când reprezentam România în Consiliul de Securitate cu mai mult de 10 ani în urmă, că acelaşi Saddam Hussein invadase Kuweit- ul şi Consiliul de Securitate al ONU a fost foarte dur în respingerea acestui tip de politică.

A urmat un lung proces de monitorizare a regimului Saddam Hussein, el fiind supus unei atente supravegheri dar lucrurile nu s-au îmbunătăţit. Permiteţi-mi să vă reamintesc că am vizitat Irakul în urmă cu 2 luni. Am trecut prin Kuweit, spre Basra şi apoi la Nassyria. Am fost impresionat că oamenii de acolo trăiau ca în Evul mediu. Aceasta a fost de fapt moştenirea lăsată de Saddam Hussein, şi există acolo o problemă adevărată, după părerea mea. Trebuie să înţelegem că acolo nu este nevoie de o retragere care să lase o uriaşă dezordine ci un proces politic foarte controlat, beneficiind de sprijinul ONU şi tocmai acest lucru l-am sprijinit . Cred că aceasta este soluţia justă, nu aceea de a dispare spunând hai să ,,înfruntăm situaţia de acolo”. Există un guvern irakian, trebuie să-l ajutăm să-şi hotărască singur traiectoria politică.”

În paralel, în campania prezidenţială, Băsescu – care nu avea îngrijorări în legătură cu negocierile pentru Uniunea Europeană – lansa Axa Bucureşti – Londra – Washington. Din nou, dacă aţi fi fost în zona decizională, la Washington, la nivelul „planificatorilor”, pe cine aţi fi sprijinit? O să-mi spuneţi că americanii nu votau în România, la prezidenţiale. Corect! Dar…

Mai departe. La 6 decembrie 2005, a fost semnat Acordul privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României („Acordul de acces”). Acordul a intrat în vigoare la 21 iulie 2006. În perioada 26-28 iulie 2006, a avut loc vizita oficială a preşedintelui României, Traian Băsescu, la Washington. Cu această ocazie a avut o întrevedere cu preşedintele SUA, George W. Bush, principala temă de discuţii fiind consolidarea şi intensificarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA. A fost obţinut sprijinul SUA pentru organizarea şi desfăşurarea Sumitului NATO din 2008, la Bucureşti. În paralel cu participarea la lucrările Summit-ului, preşedintele SUA, George W. Bush a efectuat o vizită oficială în România, ocazie cu care a susţinut şi un discurs public la Palatul CEC, privind viziunea SUA asupra rolului NATO.

O tentativă de retragere, a militarilor români din Irak, ne-coordonată cu aliaţii, a fost luată la iniţiativa premierului Călin Popescu Tăriceanu în 2006. Pe lângă opoziţia preşedintelui Băsescu, decizia s-a lovit şi de opoziţia ministrului Apărării, Sorin Frunzăverde, şi de cea a ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu. După trei ani, în 2009, România a decis însă să-şi retragă forţele militare din Irak, începând cu luna iulie 2009, retragerea fiind coordonată cu guvernul irakian, şi SUA. Retragerea a generat însă o puternică controversă politică. Nu a fost foarte clar ce s-a decis la nivelul CSAT, cert este că retragerea trupelor româneşti din Irak a fost ratificată prin Legea 170 din 12 mai 2009, care redă integral conţinutul memorandumului semnat de Guvernele român şi irakian şi care prevedea ca termen maxim al retragerii trupelor româneşti data de 31 iulie 2009.

La 20 ianuarie 2009, CSAT aprobase deja semnarea unui Memorandum de Înţelegere între Irak şi România. Acesta reglementa tipurile de operaţii şi activităţi non-combat care urmau să fie efectuate în continuare de români, după cum se convenise cu autorităţile irakiene. Unele dintre aceste activităţi au inclus sprijin medical şi umanitar în Tallil şi Bagdad, la fel ca şi activităţi de pregătire şi consiliere pentru membrii forţelor de securitate irakiene. Chiar dacă mandatul Coaliţiei Multinaţionale, stabilit în conformitate cu rezoluţiile ONU, expira la 31 decembrie 2008, drept rezultat al acordurilor bilaterale şi în urma cererii autorităţilor irakiene, parlamentul român a aprobat, la solicitarea CSAT, continuarea misiunii militarilor români până la 31 iulie 2009.

Pe ansamblu, costurile menţinerii trupelor româneşti în strainătate s-au ridicat, din 2002 până în 2008, la peste 400 de milioane de euro, iar misiunea din Irak a consumat o mare parte din ele, alături de cea din Afganistan. Pe de altă parte, firmele româneşti au rulat până în 2008 afaceri de peste 200 de milioane de dolari în Irak, conform revistei Capital. Au fost câştigate mai multe contracte de dotare militară, de asigurare de facilităţi, de recrutare de personal, de paza şi security.

Războiul cu Irakul a fost „legal”?

„In afacerile externe, doar marile puteri îşi pot permite luxul să facă greşeli” (Bruce Lockard, diplomat).

Problema legalităţii operaţiunii militare, în condiţiile în care, spre deosebire de acţiunea din 1991, aceasta nu a avut acordul ONU, s-a pus în mai multe rânduri. În martie 2003, Robin Cook, fostul ministru de externe britanic, a demisionat din guvernul Blair, ca protest împotriva acţiunii preconizate, fără autorizarea ONU: „Consider că este împotriva intereselor britanice să creeze un precedent printr-o acţiune militară unilaterală” (M. Tempest „Cook resigns from cabinet over Irak”, The Guardian, 17 martie 2003).

SUA au considerat însă că, din punctul de vedere al dreptului internaţional, prin refuzul de a respecta rezoluţiile Consiliului de Securitate 660 şi 678, Irakul a justificat folosirea internaţională a forţei împotriva sa. Contra-argumentul a fost acela că „restaurarea păcii internaţionale şi a securităţii în zonă” (formularea din rezoluţie) nu reprezintă un cec în alb pentru a permite viitoare operaţiuni militare în zonă.

La 16 septembrie 2004, Secretarul general al ONU, Kofi Annan, spunea că războiul din Irak este ilegal: „Am indicat că nu este în conformitate cu Carta ONU şi că din punct de vedere al Cartei, a fost ilegal” (BBC 09.16.2004).

Şi tot în acea perioadă, la 7 octombrie 2004, într-un Raport CIA (Raportul Duelfer) se preciza: „Saddam nu avea depozite de arme ilicite la momentul invadării în martie 2003, şi nu începuse nici un program pentru a le produce” (CNN, 10.07.2004).

La 6 decembrie 2006, Grupul de studiu asupra Irakului, format la iniţiativa Congresului american, condus de James Baker, publică un raport care evidenţiază eşecul politicii administraţiei Bush în Irak şi sugerează un început de retragere a forţelor americane, asociată cu o deschidere diplomatică spre Syria şi Iran. Această propunere este însă ignorată de preşedintele Bush, care anunţă, la 10 ianuarie 2007, „o nouă strategie pentru Irak” şi trimiterea unui nou contringent, de 21500 de militari, în zonă.

Mai târziu, în noiembrie 2008, Lord Bingham, un proeminent specialist britanic în probleme juridice, afirma că războiul din Irak reprezintă o violare gravă a dreptului internaţional şi a acuzat SUA şi Marea Britanie că se comportă ca nişte poliţişti („vigilante”) mondiali. A mai afirmat că statutul trupelor străine în Irak, după operaţiunea de invadare, este un statut de „ocupaţie”.

După alegerile prezidenţiale, din 2008, la 27 februarie 2009, preşedintele Obama a anunţat retragerea progresivă a trupelor americane din Irak, retragere ce s-a încheiat în decembrie 2011.

Retragerea trupelor, de la sfârşitul anului trecut, nu a însemnat însă că războiul din Irak s-a încheiat în totalitate. Au murit, în continuare, mii de oameni – peste 100 au murit în atentate doar într-o singură zi din august, anul acesta. Nu mai este război, dar nu este încă pace.

Planul Marshall, în Germania post-belică, eliminase ostilitatea populaţiei faţă de americani. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Japonia. Se întâmplă şi acum în Vietnam. Se va întâmpla oare şi în Irak?

În noul mandat, preşedintele Bush dorise să obţină o „pacificare” deplină a teritoriilor irakiene. El a fost ajutat printr-o analiză dezvoltată în noiembrie 2006 de J.D. Crouch – fostul ambasador în România, în perioada 2004-2005 – şi de Bill Luti, de la NSC.

Costurile generale ale razboiului au fost imense. Doar pentru SUA, costul direct, financiar, a reprezentat aproximativ 3000 de miliarde $ (D. Trotta, Reutres, 2008)

Ce s-a întâmplat cu „datoria” irakiană?

În martie 2003, prin Ministerul Finanţelor, am decis reevaluarea datoriilor pe care Irakul le avea faţă de România (inițial 1,72 miliarde de dolari).

În plus, autorităţile române au transmis administraţiei americane, în primăvara anului 2003, o listă cu 30 de societăţi propuse pentru a participa la procesul de reconstrucţie a Irakului. Unele din ele, se pare, au reuşit, în parteneriat cu firme americane, să încheie anumite contracte. Cred că „Electroputere Craiova” a vândut motoare electrice în vara lui 2003, de vreo 100 milioane dolari.

Principalii creditori ai Irakului erau însă Japonia, Rusia, Franţa şi Germania. Într-o primă etapă, în urma unei întâlniri între emisarul american, James Baker şi preşedintele Chirac, la 16 decembrie 2003, Franţa a acceptat o reducere a datoriei irakiene cu 50%.

În martie 2004, preşedintele Bush îi solicită preşedintelui Chirac o reducere cu 95% a datoriei irakiene! Negocierile finale au avut loc la Berry, în noiembrie 2004, sub o mare presiune a americanilor, pe care operaţiunile militare îi costau aproximativ 70 miliarde dolari pe an. Rezultatul a fost acceptarea unui procent de reducere a datoriei cu 80%, în etape, (erau peste 40 de miliarde dolari) din partea celor 20 de ţări membre ale „Clubului”. Acordul a fost semnat la 21 noiembrie 2004. Pentru Franţa a fost vorba de anularea a 5,5 miliarde dolari din datoria Irakului. Un preţ destul de ridicat pentru ne-participarea la operaţiunile militare!

La noi, într-o conferinţă de presă, din 2004, ministrul finanţelor a reamintit că România nu se va alinia poziţiei Clubului de la Paris din care făceau parte principalele state creditoare, care au decis să scutească de la plata 80% din datoria Irakului faţă de ţările membre, obligaţii financiare în sumă de 38,9 miliarde de dolari. La rândul său, ministrul irakian al finanţelor, în vizita în România, a spus că ţara sa înţelege greutăţile prin care trece România şi de ce nu poate accepta România condiţiile Clubului de la Paris. „Intelegem punctul de vedere al României şi de aceea suntem deschişi discuţiilor bilaterale care să ducă la o soluţie favorabilă ambelor părţi”, a spus Mahdi. Oficialul irakian a menţionat însă că, potrivit acordului încheiat de Irak cu Clubul de la Paris, statul arab nu poate oferi altor ţări creditoare un tratament mai favorabil decât cel acordat statelor membre ale Clubului.

Experţi români şi irakieni urmau să înceapă, în prima parte a anului 2005, discuţiile pentru stabilirea nivelului datoriilor Irakului faţă de România. Partea română a calculat o creanţă de 2,6 miliarde de dolari (din care 900 milioane de dolari reprezentau dobânzi), în timp ce Irakul a recunoscut „doar” 1,2 miliarde de dolari de restituit.

„După alegerile din Irak, de la 30 ianuarie 2005, vom trimite o echipă de experţi, având ca punct de plecare acordul financiar semnat în februarie 1990„, a declarat ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu, după întâlnirea cu omologul său irakian, Adil Abdul Mahdi, şi guvernatorul Băncii Centrale a Irakului, Sinan Al-Shabibi. Tănăsescu a menţionat că valoarea datoriei Irakului faţă de România era în 1990, conform calculelor autorităţilor de la Bucureşti, de 1,7 miliarde de dolari, la care se adaugă dobânzi de 900 milioane de dolari. Dobânzile sunt prevăzute în acordul financiar, prin care Irakul a recunoscut însă datorii de doar 1,2 miliarde de dolari.

După alegerile prezidențiale din 2004, preşedintele Traian Băsescu le-ar fi comunicat diplomaţilor americani, în 2005, că România a acceptat să renunţe la 80% din datoria istorică de 2,6 miliarde USD pe care trebuia să o primească de la Irak, potrivit unor telegrame atribuite ambasadei, obţinute de Wikileaks.

Potrivit documentului publicat, preşedintele Traian Băsescu a mai informat echipa condusă de ambasadorul Richard Jones, consilier al Secretarului şi Coordonatorului Politicii pentru Irak, la 21 iulie 2005, că România îşi respectă necondiţionat angajamentul de a-şi mentine trupele în Irak.

„Băsescu a subliniat greutăţile financiare pe care România le întâmpină cu întreţinerea forţelor sale armate în contextul în care ţara s-a confruntat cu indundaţii majore, adăugând că un sprijin suplimentar din partea guvernului SUA pentru reforma în domeniul apărării ar putea permite României să-şi dezvolte contribuţia în Irak. Deşi România nu face parte din Clubul de la Paris, Băsescu a confirmat că ţara este dispusă să ştearga 80% din datoriile Irakului, de 2,6 miliarde de dolari”, se arăta în textul telegramei. (WikiLeaks.ro)

Acordul a fost copiat după modelul Clubului de la Paris, care hotărâse în 2004, să şteargă 80% din datoria de 38,9 miliarde dolari către statele membre ale Clubului, în mai multe etape. De fapt, datoria totală a Irakului era de aproximativ 140 de miliarde iar creditorii din Clubul de la Paris au şters 80% din datorie cu condiţia ca Irakul să încheie un acord cu FMI.

Ministrul de finanţe irakian Adel Abdul Mahdi vizitase ţara noastră – repet – la sfârşitul anului 2004 – înainte de schimbarea puterii – pentru a pleda cauza iertării de datorii, însă la acel moment, România a rămas fermă pe poziţii, guvernul pe care îl conduceam susţinând că ţara este prea săracă pentru a-şi putea permite să renunţe la sumele datorate de Irak. Nimeni nu spera, totuşi, că banii vor putea fi vărsaţi ca atare, însă, încercasem să obţinem transformarea sumelor datorate de Bagdad în investiţii în noua economie irakiană, în primul rând în sistemul petrolier.

Speram, de asemenea, că autorităţile irakiene vor acorda românilor, în contul datoriei, contracte avantajoase în procesul de reconstrucţie a Irakului. Între timp, situaţia din Irak s-a înrăutăţit şi mai mult, iar România se aşezase pe axa Washington-Londra, aşa că trebuia să fie la fel de „generoasă” cu Bagdadul ca şi Statele Unite sau Marea Britanie.

România a decis deci să anuleze 80 la sută din datoria irakiană de 2,5 miliarde dolari, acordul fiind semnat în 18 august 2005, la Amman, de un secretar de stat de la finanţe (Dragoş Neacşu) şi de ambasadorul Irakului la Amman. Prin acord, datoria urma să fie achitată, eşalonat, în timp de 20 de ani, cu o perioadă de graţie de 3 ani, începând cu 1 ianuarie 2009 până la 32 martie 2028.

Sumele datorate de Irak statului român, au fost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 260/22.02.2006 pentru aprobarea Acordului bilateral din 18 august 2005.

Ca urmare, statul român urma să încaseze în perioada 01.01.2009 – 31.03.2028, suma de 977.1 milioane dolari SUA, având în vedere că Irakul beneficia de toate cele trei etape de reducere a datoriei externe, în cuantum total de 80% conform Minutei de întelegere semnată în noiembrie 2004 cu statele creditoare membre ale Clubului de la Paris: ultima etapa de reducere a datoriei de 20% fiind condiționată de îndeplinirea de către statul irakian a prevederilor Aranjamentului Stand-By încheiat de Irak cu Fondul Monetar Internațional, etapa realizată de autoritațile irakiene la data de 17 decembrie 2008.

Pană în prezent, în baza Acordului bilateral, a fost incasată o sumă de aproximativ 100 de milioane dolari, reprezentând primele opt tranşe din dobanda datorată de partea irakiana și doua rate de capital.

Iar conform unei hotărârii de guvern din 2008, Fondul Proprietatea urma să primească, în 2009, 5,49 milioane dolari; în 2010 – 12,44 milioane dolari; în 2011 – 43 milioane dolari; în 2012 – 68,34 milioane dolari… în 2028 – 12,32 milioane dolari.

Din datoria recunoscută – de 977 milioane dolari, aproximativ 30 milioane urmau să fie viraţi celor 25 de întreprinderi care aveau de luat bani de la operatorii irakieni, restul de 947 milioane mergând la Fondul Proprietatea. Faţă de datoria neplătită, prin acord s-au recunoscut dobânzi de întârziere.

Într-un alt plan, aș menționa că în 4 iulie 2007, în Irak erau mai mult de 180.000 de civili de la firme americane – mai mulţi decât militarii (LA Times, 07.04.2007). Este adevărat, însă, costul războiului ajunsese în 2007 la 550 mld. dolari (Bloomberg, 19.07.2007).

Chiar şi aşa, cu multe datorii, guvernul irakian, a semnat în septembrie 2011 (înaintea plecării ultimelor trupe americane din Irak) un contract cu firma Lockheed Martin, pentru a cumpăra 18 aparate militare F-16, şi cu intenţia de a mai adăuga încă 18 („Irak to buy US weapons worth around $ 3 bilion”, www.msnbc.msn.com), pentru a lupta eficient împotriva insurgenţilor.

Unii voiau SAU NATO SAU UE. Noi voiam ŞI NATO ŞI UE

La 11 martie 2003, în plină criză Irakiană, mă aflam la Londra, în vizită oficială. De acolo, am făcut o scurtă declaraţie pentru TVR1: „Punctul nostru de vedere este foarte clar: dorim să susţinem o formulă de compromis, care să implice Consiliul de Securitate şi Naţiunile Unite, dar, în acelaşi timp, să evite o fragmentare a Europei, crearea unei false rivalităţi între Europa şi Statele Unite şi o situaţie în care România sau alte state invitate sau candidate la NATO sau la Uniunea Europeană să fie puse să aleagă între Uniunea Europeană sau NATO sau între anumite ţări din Uniunea Europeană şi NATO. Eu cred că este important să subliniem că busola trebuie să continue să arate nordul şi, în felul acesta, să putem să ştim care este direcţia corectă.

Aş adăuga un lucru foarte important din discuţiile pe care le-am avut. Noi am venit la Londra pentru a sprijini poziţia premierului Tony Blair de a căuta un compromis la un moment în care dificultăţile par tot mai mari între ţările majore, între liderii comunităţii euro-atlantice şi, din acest punct de vedere, cred că noi putem să avem un rol important, sprijinind aceste formule de compromis pe care Marea Britanie, în acest moment, încearcă să le realizeze pentru a evita soluţiile cele mai rele, pentru a obţine o dezarmare pe cale paşnică, în final, a Irakului.”

Întrebat fiind dacă poziţia României faţă de criza din Irak nu va afecta procesul de aderare la Uniunea Europeană, am precizat că există o declaraţie extrem de puternică a premierului Tony Blair. „El s-a angajat ca Marea Britanie să vegheze ca România să nu fie oprită sau încetinită în procesul de integrare europeană, în perspectiva obiectivului său de a deveni membru al Uniunii Europene în anul 2007. A fost o declaraţie publică extrem de tranşantă şi eu cred că lucrul acesta a fost foarte important. De altfel, am avut acelaşi tip de asigurări, săptămâna trecută, din partea Suediei, din partea altor ţări membre ale Uniunii Europene. Nu cred că sunt pericole în această direcţie, chiar dacă unii au speculat pe această temă”

După doua zile, de la vizita mea in Irak, a avut loc dezbaterea şi adoptarea legii pentru aderarea României la NATO (26 februarie 2004). Spuneam, în alocuţiunea mea, rostită cu acel prilej: „Mă aflu în faţa dumneavoastră cu convingerea că actul istoric pe care Parlamentul României este chemat să-l consfinţească astăzi este noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate atât de meritată pentru armata română.

Parlamentul României dezbate astăzi proiectul Legii pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, document care atestă că România a trecut definitiv în partea cea bună a istoriei sale. Este un moment pe care l-am aşteptat de mult timp cu toţii, o împlinire la care au contribuit toate forţele politice, guvernările de după 1989, întreaga societate românească.

A venit vremea să fim mai îndrăzneţi atunci când redescoperim vocaţia şi meritele noastre ca naţiune, ca spirit, şi să facem astfel ca an de an, cu fiecare pas spre aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, partenerii noştri să înţeleagă şi să respecte meritele şi ambiţia românilor.

Pentru toate aceste argumente, evenimentul de astăzi se constituie într-un moment solemn. El egalează marile momente ale istoriei noastre naţionale, momente în care fondatorii naţiunii române, apoi marii oameni politici şi democraţi ai secolului trecut au decis, în numele românilor, calea lor spre mai bine şi de fiecare dată decizia lor a fost în numele unui mai bine împreună cu Europa, împreună cu familia în care astăzi Parlamentul decide să alăture, oficial, România.

Rezultatul votului de astăzi al Parlamentului este o împlinire a unei responsabilităţi pe care România şi-a asumat-o în ultimii ani, aceea de a contribui activ la misiunile Alianţei, ca un aliat de facto în spiritul valorilor democratice şi al Tratatului Atlanticului de Nord.

Votul dumneavoastră de astăzi a rămas să consacre trecerea de la statutul de aliat de facto la cel de aliat de iure al Alianţei Nord-Atlantice.”

Adaugam insa, cu acel prilej, „Progresele pe care România le-a făcut în pregătirea deciziei de la Praga şi mai apoi, în pregătirea aderării efective la NATO, sunt convergente cu cele pe care le facem în cadrul negocierilor cu Comisia Europeană şi în relaţia noastră cu alte instituţii şi parteneri europeni. De aceea este important, poate, să fac unele precizări privind această convergenţă, pentru că nu ne poate fi indiferentă calitatea inegală a statutului României faţă de cele două repere fundamentale ale familiei europene şi euroatlantice, Uniunea Europeană şi NATO.

Ieri am prezentat preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi, comisarului Gunther Verheugen şi preşedintelui Pat Cox lista concisă de acţiuni concrete pe care Guvernul României le va întreprinde până în luna iunie, când este programat Consiliul de Asociere România-Uniunea Europeană. Acest angajament, agreat de reprezentanţii Comisiei, este structurat pe priorităţile de reformă care vor consolida capacitatea României de a încheia negocierile de aderare în cursul anului 2004.

În acest moment putem spune că România şi Comisia Europeană au un plan comun pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi contăm pe interacţiunea continuă cu structurile europene, pe sprijinul şi pe cooperarea lor. Reuşita acestui program în termenul convenit va reprezenta o ancoră solidă pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2007

Discuţiile avute ieri la Bruxelles, dar şi cele anterioare cu preşedinţia Uniunii Europene, cu alţi parteneri europeni, ne dau încrederea că proiectul nostru naţional de a respecta calendarul aderării este posibil şi este în puterea noastră să-l îndeplinim. Cu mai multă energie, cu mai multă hotărâre pe domeniile critice, cu o mai mare susţinere politică din partea forţelor politice şi a societăţii civile, încheierea negocierilor cu actuala Comisie Europeană este posibilă.

Aderarea la NATO este un îndemn pentru toţi să punem valoarea consensului politic în prima linie a solidarităţii noastre naţionale.”

*

*     *

Aveam ambiţia de a demonstra că pentru noi, ca parte a Europei, aderarea la NATO nu este intrarea într-un labirint, că este o parte din drumul deschis până la aderarea la Uniunea Europeană şi subliniam, în Parlament: „Ca viitor membru al NATO şi al UE, ţara noastră va fi un promotor constant al unei alianţe cu capabilităţi aparte şi cu rol viguros într-o Europă puternică la nivel global.”

(Va urma)

Reclame

38 Responses to “Lumea, americanii şi noi (IV) – Războiul din Irak 2003-2011”


  1. 1 NICOLETTE ORGHIDAN septembrie 25, 2012 la 8:32 pm

    Am fost oare înșelați, am fost oare primii lăsați să meargă pe-un nsip mișcător, am fost oare cum se spune de multe ori în popor…,,duși de nas”? Mă-ntreb și vă-ntreb, domnule prim-ministru: priviți înapoi cu mânie, priviți înapoi cu regret? Cu regretul că România s-a născut prea târziu ca stat, că a avut ,,aliați” neloaiali, sau că a încercat să vină în rândul națiunilor firești, normale, prea devreme? Ce ne-a fost potrivnic: timpul, locul, numele? Știm cât ați muncit pentru integrarea în NATO, în UE, organisme care iată, după părerea multor români nu sunt ce ne-am fi așteptat, sau nu ne văd cu aceeași ochi cu care le văd pe celelalte state. Ne-am adus contribuția când și cu ce s-a cerut. Ne-a fost recunoscută? De unde până unde ține toleranța și unde-ncepe bătaia de joc? Tragem linie și adunăm .Avem ce, avem …cât? Noi cu noi, se pare că …ei cu ei, americanii peste tot. Subtil, tacit, ușor. UE, CE, NATO, Războiul din Irak, planuri și acțiuni unde românii au fost prezenți, dar această prezență le-a fost recunoscută? Când, unde, de către cine? Ajutorul pe care-l mai cerem la organizmele internațonale este fie ignorat, fie se lasă așteptat. Jucăm în continuare ,,ruleta rusească”, sau, de cele mai multe ori mizăm pe ..,,cap” la o monedă care are doar ….pajură?

  2. 2 dorian65 septembrie 25, 2012 la 8:37 pm

    Realist articolul .Mi-a placut antiteza dintre Basescu si Antonescu cu o mica corectura Antonescu cu gurita lui cea necoordonata de creier a dat impresia ca a ajuns cu buzele la fundul lui Putin.
    Grija mare ,mare grija, ca daca nu se domolesc cei din PC si PNL iara PSD are de suferit.Repet, daca nu-i domoliti o sa aveti surprize neplacute cu rezultatul alegerilor si apoi SUA nu va tine cont de USL.

  3. 3 Karakas septembrie 26, 2012 la 12:30 am

    Citesc si oftez. Inteleg ca pina la urma s-a gasit dosarul potrivit pentru a il scoate pe dl Nastase din joc. Dar este o pierdere pentru natiunea romana sa tina pe tuse un om care se vede ca gindeste pentru Romania. Daca adaugam si cantitatea de inteligenta si experienta de leadership si diplomatie…iar oftez.

    Cred ca SUA se vor lovi in Romania de curentul nationalist de buna calitate, exemplificat de dl Nastase, si de dl. Antonescu. Desi nu sunt anti-americani, romanii au azi posibilitatea sa judece si ei la rece care sunt costurile si avantajele acestei relatii „de parteneriat”. Evident, se vor uita la alternative.

    Sigur ca marile imperii au doar interese. Dar cind tarile mici, „coloniile” au jucatori politici de anvergura, se pot realiza chestii de interes national. Asa cum a facut Dej cind a reusit sa scoata trupele rusesti din tara. Sau, cum a reusit Ceausescu. Da, este de anvergura ce s-a realizat atunci pentru natiunea romana (cu costurile respective pe care le stim).

    Sunt insa foarte bucuros sa il vad pe dl Nastase in forma asta. Scrie cu efervescenta as spune…

  4. 4 blogideologic septembrie 26, 2012 la 5:21 am

    Fabrica de tancuri Abrams, din oraşul Lima, statul Ohio, se închide. Acolo lucrează foşti combatanţi americani, care efectiv au luptat pe fronturi. “Sus” a fost luată decizia să nu se mai producă tancuri americane, şi să fie cumpărate tancuri produse în Israel http://www.lemonde.fr/elections-americaines/portfolio/2012/09/25/made-in-lima-ohio_1765181_829254.html

  5. 5 blogideologic septembrie 26, 2012 la 5:39 am

    Tot aşa, prelungind butada lui Bernard Shaw, ambasadorul american Mark Gitenstein a cerut ca pentru verificarea situaţiei de cvorum la referendum să fie folosit rezultatul recensământului din 2002, iar nu rezultatul recensământului din 2011. În felul acesta Curtea Constituţională a României a introdus o EROARE ABSOLUTĂ de 3 000 000 de locuitori. Principiile probabiliste de vot ale lui Condorcet (ideolog primar, matematician şi politolog) discută ERORILE RELATIVE. Votul la referendum a fost monstrous deformat prin cerinţele total ilogice, anti-matematice şi anti-constituţionale impuse de Mark Gitenstein, Manuel Barroso şi Viviane Reding.

  6. 6 blogideologic septembrie 26, 2012 la 6:57 am

    Vechiul magazin Merchandise Mart al familiei Joseph P. Kennedy din Chicago a devenit cartier pentru sute de germeni de întreprinderi/Start-Ups http://www.nytimes.com/2012/09/26/business/merchandise-mart-in-chicago-attracts-tech-start-ups.html?_r=0 “Industria tehnologiilor este noul val de afaceri şi ea deschide oportunităţi pentru prosperitate în Chicago,” declară proaspeţii chiriaşi din Martul Kennedy.

  7. 7 George Ban septembrie 26, 2012 la 7:40 am

    Ce mai pot sa spun cand vad o astfel de analiza exceptionala?

    Sunteti, Dle Nastase, singurul om din Romania care STIE si care SPUNE.
    Si spune extraordinar de logic, de clar.

    Eu sunt convins ca de-abia acum SUA isi dau seama cat au gresit fata de Dvs. Si pragmatici cum ii stim, vor actiona in consecinta.

  8. 8 Doru Coarna septembrie 26, 2012 la 9:45 am

    Romania sa aiba o prezenta viguroasa in UE si NATO? Noi suntem ghiocel in fata oricui de afara, asa ca ar trebui sa gasim acel ghiocel tare viguros pe aici, prin batatura, dar chiar si asa, ghioceii traiesc foarte putin…

    Sa fim seriosi: singurul motiv pt care clasa conducatoare, adica grupul politico-economic, ne-a bagat in aceste structuri, a fost legitimarea sa internationala: Ba, numai prin noi si cu noi puteti jefui o tara si un popor!
    Nu are legatura cu viitorul sau cu Romania, sau cu viitorul Romaniei, ci cu stabilitatea averilor create instantaneu!
    Dovada: politrucii si jnapanii prospera, iar Romania si romanii gem sub saracie, tara a ajuns ca o biata femeie mintita si apoi sedusa si abandonata, iar acum, la batranete, nu mai poate decat sa cerseasca in fata bisericii, adica la FMI…

    N-as spune deci ca este vorba despre vreo mare politica, poate doar despre o mare tradare!

    Am mai spus-o, revolutia trebuia continuata nu cu cei dinainte sau cu cei de dupa, ci cu cei de atunci, singurii care ar fi avut raspunderea majora asupra viitorului tarii si al poporului! Asa insa, cei dinainte s-au remontat iar cei de dupa au profitat, totul pe spatele avutiei nationale din care s-au platit legitimarea firmanelor, birul recunoasterii si peschesurile stabilitatii.

    Dar ce sa spun, si rahatul poate fi unul viguros…

    Sa-i vedem insa de acum inainte pe acesti nobili talhari, cum vor supravietui in afara, caci in tara le va deveni cam imposibil iar dincolo vor avea de-a face cu maestri intr-ale capitalismului! In cat timp credeti ca toti astia isi vor pierde averile?

    Deci rezultatul marii politici: ZERO! Si sunt generos, el este defapt negativ! Doar am dat si atat! Ramanem cu niste cartiere rezidentiale? Pai vor fi goale, cine poate plati utilitatile? Ramanem cu niste autostrazi? Pai se vor distruge, nu le vom putea intretine, nu vom avea din ce, daca luam din pensii si salarii cream genocid curat!

    Nu avem capacitati care sa produca plusvaloare, asta-i cauza! Le-am dat pe mana neispravitilor si priviti acum la Oltchim: cativa insi si caateva autoritati isi bat joc de un combinat pe care Romania nu-l va mai putea reconstrui niciodata!!! Si la fel au facut si vor face si cu celelalte…

    Si totusi sistemul insista… poate doar ca sa sustina astfel cele de mai sus, nu?

  9. 9 Ghita Bizonu' septembrie 26, 2012 la 10:15 am

    E .. oricum dvoastra nu o sa mai primiti viza de SUA (antecedente!!) si eu oricum nu o sa cer… asa ca mai bine am zice ceva despre americanii si .. dreptu omului de a fi torturat
    http://www.ziare.com/international/georgia/paradoxul-din-georgia-revolutionarul-pro-democrat-care-guverneaza-prin-teroare-1192063

    citez (mai aranjand citatele .. respectand regula cronologica)

    Saakasvili …..
    A mostenit un stat sarac, asa ca revolutionarii sai au inceput sa stoarca de bani oficialii corupti ai fostului lider Eduard Sevarnadze. Au construit rapid un stat puternic. Acum, ca au un instrument eficient, pot sa-l foloseasca la ce vor… si au inceput sa-i stoarca de bani pe oamenii de afaceri, relateaza analistul.

    Au realizat apoi ca un stat puternic poate aduce nu numai bani, ci si voturi prin intimidare si frauda. In 2007, un Saakasvili nepopular ar fi putut sa se retraga si sa se intoarca mai puternic decat oricand – insa ce s-ar fi intamplat cu el intre timp? Dupa ce a luat-o pe atatea scurtaturi si a facut atatea ilegalitati, el si prietenii sai ar fi putut pierde tot. Deci nu s-a retras si regimul sau a continuat sa devina tot mai brutal.
    Da da Stupidashvili ala cravatofag!!!
    Insa mai e si un scandal lreegat cu torturi in p[uscarii (care amintesc de Abu Graib) insa nu asta conteste ci


    In afara faptului ca imaginile nu reprezinta un incident separat, ci generalizat in inchisorile georgiene, trebuie spus ca acestea ascund si un adevar mai profund. Este vorba despre un sistem brutal, birocratic, de violenta. Scopul sau este controlarea oamenilor, aratandu-le ca nu au drepturi si putere, ca sunt la dispozitia celor care le au, mai arata autorul articolului.

    In inchisori, prizonierii sunt infricosati, umiliti si violati, o agresiune ce-i lasa fara respect de sine, intr-o tara unde homosexualitatea este inca privita cu teama.

    Afara, oamenii de afaceri sunt victimele inscenarii unor infractiuni inventate de fisc. Angajatii fiscului descind la nefericitul om de afaceri si ii spun ca poate scapa de problema daca plateste o anumita suma de bani, renunta la o anumita proprietate, munceste gratuit pentru proiecte guvernamentale sau cedeaza majoritatea actiunilor din forma lor, mai relateaza Fairbanks.

    Omul nu are scapare: oficialii stiu ce rude are, unde ii sunt copiii, cati bani are in conturi etc. Ajunge sa plateasca. Nici nu se aduce in discutie solutionarea „problemei” la tribunal.

    Teroarea merge dincolo de comunitatea de afaceri. Angajatii la stat sunt anuntati ca isi pierd slujbele daca nu voteaza pentru partidul lui Saakasvili.

    Autorul analizei conchide ca Miscarea Nationala a creat un model de guvernare prin frica, similar cu ce se intampla in perioada stalinista. >Guvernul se bazeaza pe frica</b, element decisiv pentru victoria electorala.
    La noi mai ales pe scarba ….Si asa cravatofagu stupid se dovedeste a fi Shakaloshvili….Insa
    Nu sunt putini liderii internationali care il sustin in continuare pe Saakasvili

    Ca cam asta este democratura lu Soros „societate deschisa” , a lu O’laba ,a Hilarioatei samd …

    Insa , insa oare de ce storceau bani de la „oficialii corupti ai fostului lider” ? Doar ptr ca au mostenit un stat sarac sau ptr a -si burdusi conturile si ca sa manance vota Kobe?
    A si cu fost lider.. Dintai a fost unu Zviad Gamsakhurdia – „dizident” , batiobnalits (de fapt el dorea o Gruzie independenta si ca rusii sa se care cu tancuri si KGB cu tot) , literat porf univ. Nationalismu sau a indispus „minoritatile” , „opozitia” si „democratii”, s-a lasat cu ceva paruiala (ca dragu de KGB statea degeaba da? Sau de ‘democratizase’ subit ?!) si pana la urma a fost alungat si in locul lui a venit un demicrat autentic 1000% , Eduard Sevarnadze garantat de SUA, PCUS si KGB (gurile rele zieau ca ar fi fost nitel general in zisa institutie „democratica” infiintata de marele umanist Felix cel de Fier) .. Da da exact acelasi corupt Sevarnadze!!
    It’s clear?!

  10. 10 Marian Nicolae septembrie 26, 2012 la 10:25 am

    In relatia cu UE, SUA si NATO, Romania a jucat ruleta ruseasca cu un revolver cu o magazie de sase cartuse, incarcat cu TOATE cele sase cartuse……..adica lose – lose situation pentru Romania si romani si ……win – win only pentru baietii cu papion….si cu steaua…..

  11. 11 Draghi Puterity septembrie 26, 2012 la 11:12 am

    Ma bucur enorm ca Adrian Nastse incepe sa spuna lucrurilor pe nume. Ma bucur si ca am intuit bine acesta latura a domniei sale, pe care a tinut-o uneori prea ascunsa in spatele unui limbaj diplomatic.

    Nu imi fac iluzii in ce-i priveste pe „cei mari”. Ei nu isi vor schimba atitudinea fata de noi. Insa daca ne vom trezi, in sfarsit, din somnul cel de moarte, daca nu vom mai lasa ca interesele noastre nationale sa fie articulate de paiatze a la CVT, avem o sansa sa ne construim un viitor mai bun!

    Felicitari, domnule Nastase!

  12. 12 Marcus septembrie 26, 2012 la 11:25 am

    Si De-al Dracu’ Ce Era, Prin Noroi Se Tavalea!

    Incepand cu cea mai veche forma de tradare consemnata in scris, tradarea Biblica si faimosul ei reprezentant Iuda si terminand, mai catre zilele noastre, cu tradarea lui Ceausescu de catre Securitate, tradare al carui precursor Mihai Pacepa mananca astazi o pensie nesimtita de la statul roman si care pe langa argintii americanilor si-a tras “milioane” de despagubiri si de la fraierii de romani, Istoria a consemnat fel si fel de acte de tradare care au dus la caderi de capete incoronate sau la schimbarea pur si simplu a cursului evenimentelor cu rezultate notabile in ceea ce priveste viitorul.
    Fiecare act in sine, dar mai ales faptuitorul sau au avut motive personale bineintemeiate sau au fost motivate numai de setea de bani, insa intr-un fel sau altul ele au fost motivate.
    Ei bine, pana si in materie de tradare romanul trebuia sa iasa ca paduchele in frunte si sa vina cu o noutate care sa ia gura targului si sa-l lase ca la dentist. Pentru ca romanu’ a ajuns sa se tradeze singur, motivand ca a facut-o “de-al dracu” ce este!
    Despre Ganditoru’ din Gagesti, Micul Om Mare, Parintele Jurnalismului Postdecembrist Mioritic, Tabachera Nanopeltica Cristoiu Ion am scris la momentul in care, inexplicabil pentru o minte normala de Homo Sapiens, s-a schimbat peste noapte si, din criticul pertinent si la obiect al chiombului, brusc s-a aruncat, aparent fara niciun motiv, in troaca plina cu pupincuristi din media romana, dandu-i pe toti cu violenta la o parte si lingand el primul motul dejectiilor puturoase ale chiriasului de la Cotroceni, impartind si respirand aerul cu confrati cu care pana la momentul respectiv nu numai ca se injurase ca la usa cortului “live”, pe la televiziuni, dar chiar se judecase incrancenat si plin de ura in instante judecatoresti.
    Am scris atunci si l-am dat dracului de spalator de ciorapi murdari basisti, deoarece individul chiar ca nu merita sa fie comentat.
    Nici macar n-am mai incercat sa analizez ce poate sa aiba in minte o astfel de creatura la momentul virajului.
    Si acolo ar fi ramas daca acum doua zile, in urma unei provocari lansate de Gadea si Badea la Antena 3, Ganditoru’ nu s-ar fi prostituat in Ev-Z cu o declaratie-explicatie de-a dreptul de tot rasu’ care m-a obligat sa fac doua cruci mari insotite de “ptiu, piei Satana!” pe motiv de continut.
    Bref, Cristoiu s-a dezis de el insusi doar asa “de-al dracu’”!
    Bre, maistrule, sa fii talica al dracului ca nu ne duci cu pluta si dracu’ ala poarta totusi un nume cum ar fi, fie dosarul tau de turnator la Securitate, fie Elena Udrea partenera recenta de poze si donatoare de comenzi de multi bani din buget catre editura unde alde matale detii o gramada de procente din actiuni? Asta din ce s-a putut afla cat de cat oficial despre ce-ai invartit si invarti?
    Haide, jura-te pe Biblie ca Basescu la alegeri, ca doar Sarsaila este vinovat ca ai pus-o talica de pupat la greu dosu’ dictatorului !
    Nu de alta, dar mi-e mila de matale cand labeunuteve, alaturi de don colonel Turcescu, seara de seara incerci s-o faci pe machiavelicu’ si sa bagi zanzanie (in mintea ta) intre liderii USL, incercand sa manipulezi orgoliul lui Ponta versus actiunile lui Antonescu.
    Iesti jalnic, maistrule, crede-ma ca nu ti-o zic cu rautate!
    N-am sa uit cum te bateai pe la Antena 3 cu pumnii in pieptu-ti de otel ca ai o reputatie, o imagine si un nume de aparat, pentru care ai muncit si te-ai zbatut o viata si ca nu permiti nimanui sa-si bata joc de ele, pentru ca numai dupa putin timp sa-ti dai singur cu caramida in tesutu’ moale subabdomnial si sa te faci de puturos mirositoru’ in fata unei natiuni intregi.
    Te lasa, bade Cristoiule, deoarece imi produci sila si te rog ca atunci cand il intalnesti pe ala de-l invoci ca autor de metamorfozari spectaculoase ca a lu’ talica sa-l rogi sa vina sa va ia si pe tine si pe chiombu uzurpatoru’ cat mai repede cu putinta si sa va duca unde si-a dus mutu’ (da’ nu ala cu cocaina) iapa!

  13. 13 Marian Nicolae septembrie 26, 2012 la 11:44 am

    Deloc off topic:……

    Americanii au inchis fabrica de ulei Unirea SA
    Ioana GAVRILUTA
    Sambata, 26 Ianuarie 2008

    • In cursul zilei de ieri, reprezentantii companiei Bunge, colosul care a preluat fabrica de ulei Unirea SA, au anuntat sec, printr-un simplu comunicat, ca fabrica este inchisa, din cauza noului plan de restructurare, confirmand zvonurile care circulau inca de la mijlocul anului 2007 • Mai bine de 200 de oameni vor ramane pe drumuri • Compania a anuntat ca a inceput o serie de consultari cu reprezentantii angajatilor pentru gasirea de solutii la consecinta incheierii operatiunilor precizate si ca intentioneaza sa ofere un plan adaptat social pentru ca acestia sa-si gaseasca noi locuri de munca in regiune • Circula informatii conforma carora politica americanilor in acest sector a fost una miseleasca: au cumparat tot ce au putut, asigurandu-se ca nu vor mai avea concurenta, iar apoi, nemultumindu-se numai cu profitul din afacerea cu ulei, s-au gandit ca n-ar fi rau sa se orienteze spre imobiliar, sector ce le poate asigura un castig imediat si cu mult mai mare decat investitia initiala • Totusi, inchiderea fabricii nu este surprinzatoare, avand in vedere faptul ca fabrica de ulei de la Iasi a devenit doar un prestator de servicii, procesand ulei pentru Bunge Romania SRL, iar pierderile din ultimii ani au fost majore

    Compania Bunge a decis inchiderea fabricii de ulei Unirea de la Iasi, una dintre ultimele societati comerciale care mai erau reprezentative pentru economia ieseana. Inchiderea fabricii nu este surprinzatoare, avand in vedere ca fabrica de ulei de la Iasi a devenit doar un prestator de servicii, procesand ulei pentru Bunge Romania SRL, iar pierderile din ultimii ani au fost majore. „De cand Bunge a venit in Romania, ne-au facut mari probleme. Din ce stiu eu, se are in vedere ca Bunge sa construiasca o fabrica de mare capacitate la Buzau, cam cat toate fabricile detinute in Romania la un loc”, a sustinut Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara. Planul de restructurare a operatiunilor sale industriale in Romania presupune concentrarea intr-un singur loc, la Buzau, a tuturor operatiunilor de zdrobire, rafinare si imbuteliere pe care Bunge le desfasoara in Romania. Locatia a fost aleasa datorita apropierii de cea mai importanta regiune cultivata cu floarea soarelui si de portul Constanta. Odata ce fabrica de la Buzau va fi modernizata printr-un program de investitii de 25 milioane dolari, aceasta va fi in masura sa deserveasca mai eficient pietele din Romania si Bulgaria. „Aceasta investitie demonstreaza angajamentul pe termen lung, continuu si sustinut al Bunge de a investi in Romania, precum si de a dezvolta proiecte in toata regiunea Dunarii. Fabrica din Buzau are o locatie strategica si, odata modernizata, va oferi o baza excelenta pentru activitatea pe care Bunge o desfasoara in domeniul alimentar in Romania si Bulgaria”, a declarat Jean-Louis Gourbin, presedintele Bunge pentru Europa. Compania a anuntat ca a inceput o serie de consultari cu reprezentantii angajatilor pentru gasirea de solutii la consecinta incheierii operatiunilor precizate si ca intentioneaza sa ofere un plan adaptat social pentru a-si gasi noi locuri de munca in regiune.

    Antecedentele

    Circula informatii conform carora politica americanilor in acest sector a fost una miseleasca: au cumparat tot ce au putut, asigurandu-se ca nu vor mai avea concurenta, iar apoi, nemultumindu-se numai cu profitul din afacerea cu ulei, s-au gandit ca n-ar fi rau sa se orienteze spre imobiliar, sector ce le poate asigura un castig imediat si cu mult mai mare decat investitia initiala. Prima unitate care a cazut a fost Muntenia Bucuresti. Fabrica si-a inchis portile in 2005, la putin timp dupa aceea terenul fiind valorificat cu 30 milioane Euro. Daca se ia in calcul faptul ca americanii au achizitionat societatea bucuresteana cu putin peste doua milioane Euro, atunci se poate spune ca profitul lor a fost inzecit din vanzarea terenului. Mai apoi a venit randul fabricii de la Oradea, inchisa in luna august a anului 2007. Sindicalistii sustineau ca adevarata cauza a vanzarii a avut legatura cu terenul de peste 7 hectare, valoarea acestuia depasind cu mult zece milioane Euro. Din datele raportate de catre companie, la vremea aceea Interoil Oradea a fost cea mai rentabila unitate de pe teritoriul Romaniei, pierderile raportate fiind de 2,2 milioane Euro, in timp ce Unirea Iasi a avut o gaura de 3,4 milioane Euro.

    Epilogul economiei iesene

    Ce va mai ramane din economia ieseana? Cele mai multe societati iesene au fost inchise sau au falimentat. Pe lista se pot inscrie zeci de firme, printre care cele mai renumite au fost Nicolina SA, Terom SA, Moldova Tricotaje. Restul, cele care inca isi mai desfasoara activitatea, sunt ingropate in datorii sau au fost preluate de marile concerne din domeniu. Cea mai profitabila firma ieseana, Antibiotice SA, va fi privatizata in luna martie, statul vanzand singura companie farmaceutica pe care o mai are in portofoliu. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a anuntat ca pretul de pornire al licitatiei uneia dintre cele mai valoroase companii romanesti va incepe de la 136 milioane Euro, pretul fiind acelasi cu al unui parc comercial din aceeasi zona. In schimb, la fiecare colt de strada infloresc supermarketurile, parcurile comerciale sau cartierele de vile, semn ca economia judetului este una bolnava.

  14. 14 Marian Nicolae septembrie 26, 2012 la 11:57 am

    Iata ce zice Michael Whitney, Bunge: Am inchis trei fabrici de ulei pentru cresterea eficientei afacerilor:

    http://www.zf.ro/companii/michael-whitney-bunge-am-inchis-trei-fabrici-de-ulei-pentru-cresterea-eficientei-afacerilor-3103775/

    Autor: Diana Tudor
    Michael Whitney, Bunge: Am inchis trei fabrici de ulei pentru cresterea eficientei afacerilor

    Michael Whitney, directorul general al Bunge Romania: Orasul Buzau este mult mai aproape de portul Constanta, de materia prima necesara si de granita cu Bulgaria. Toate investitiile sunt directionate acum catre modernizarea fabricii din Buzau pe care speram sa o putem finaliza in maximum un an.
    Michael Whitney, directorul general al Bunge Romania, liderul pietei locale de uleiuri vegetale, spune ca a decis sa inchida trei dintre fabricile locale, Muntenia, Interoil si Unirea, deoarece investitiile pe care trebuia sa le faca erau greu de amortizat in conditiile costurilor logistice foarte mari.

    In traducere libera:
    Michael Whitney, Bunge: Ba fraierilor, dupa ce v-am inchis trei fabrici romanesti de ulei, voi romanii veti veni sa cumparati ulei produs de Bunge, pentru cresterea eficientei afacerilor noastre, NU ale voastre….

    HA, HA, HA, SA TRAITI BINE !!!!!

  15. 15 Florea Dumitrescu septembrie 26, 2012 la 12:27 pm

    SCRISOAREA NR. 4

    CĂTRE
    COMISIA EUROPEANĂ
    Domnului Preşedinte J. M. Barroso

    Aşa cum ne-am angajat, vă trimitem din partea Societăţii civile o nouă scrisoare despre problemele noastre interne (deşi nu am fi dorit, dacă nu ar fi existat acţiuni de defăimare a ţării şi naţiunii iniţiate şi organizate de domnul Băsescu şi clicile sale).
    Pentru deplina şi corecta dvs. informare şi pentru o analiză obiectivă, este important să se examineze OPINIA SEPARATĂ a celor 3 judecători de la Curtea Constituţională (Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader) cuprinsă în Hotărârea nr. 6 din 21 august 2012.
    V-o redăm mai jos, subliniind faptul că pune accentul pe aspectele juridice esenţiale ale problemei în discuţie.

    OPINIE SEPARATĂ
    Dezacordul exprimat în raport cu hotărârea de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art.2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin „erata” din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 2 august 2012 , „erată” la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională.
    În acest sens, evidenţiem faptul că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, Curtea Constituţională a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate „au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare”, iar, „raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”, iar, pe de altă parte, erata completatoare face referire la „listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv”, aşadar indiferent de domiciliu.
    Soluţia adoptată este contrară şi celor statuate prin pct.2 din Hotărârea nr.4 din 14 august 2012, hotărâre prin care, cu majoritate de voturi, Curtea a statuat următoarele‚ „completarea operată de către judecătorul raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională o va adopta conform art.47 alin. (1) din Legea nr. 47/1992”.
    Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, „Curtea reţine că cetăţenii români care îşi exercită dreptul de vot în secţiile de votare aflate în străinătate sunt înscrişi pe liste electorale suplimentare ”.
    Potrivit art. 25 alin.(22) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului „pentru corecta desfăşurare a referendumului, Biroul Electoral Central emite hotărâri în interpretarea legii, hotărâri care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
    În baza acestui text, Biroul Electoral Central a adoptat Hotărârea nr. 34H din 28 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2012, prin care a stabilit că „în cazul referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României sunt aplicabile prevederile titlului I al Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, nu dispune altfel”.
    Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 prevede că listele electorale permanente „se întocmesc pe localităţi şi cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite.”
    Potrivit art. 27 alin.(2) din aceeaşi lege, în listele electorale suplimentare vor fi trecuţi cetăţenii români din străinătate care fac dovada cu paşaportul cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, cetăţenii români care arată că au reşedinţa prin prezentarea paşaportului simplu sau a cărţii de identitate, însoţite de documentul emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate.
    Listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, în care se statuează că acestea „se întocmesc pe comune, oraşe, municipii, după caz, şi cuprind toţi alegătorii care domiciliază în comuna, oraşul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite”.
    În sensul legii, starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate nu pot fi incluşi în listele electorale permanente, însă îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinşi în listele electorale suplimentare. Prin urmare includerea în listele electorale permanente a celor 1.101.809 cetăţeni români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate, la care se adaugă o parte dintre ceilalţi 1.468.369 cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie, dintre care unii sunt minori este de natură să afecteze rezultatul referendumului.
    Soluţia este promovată şi prin Liniile directoare privind alegerile, adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare de la Veneţia, din 5-6 iulie 2002, prin care la art. I 1.2 se prevede că „o listă electorală suplimentară poate permite să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul”.
    Considerăm că listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512.379 cetăţeni români cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fără a fi reînnoite până în ziua votului. Aceasta deoarece, în sensul art.2 lit. d) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, actele de identitate trebuie să fie valabile în ziua votării. În caz contrar, menţinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente este de natură să consacre o nouă categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care în mod obiectiv vor fi absente. În ipoteza în care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţi de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute şi pe liste electorale suplimentare.
    Faţă de cele expuse, cifra de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente, cifră luată în considerare la adoptarea hotărârii, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.
    Pornind de la continua scădere a populaţiei României, de la datele statistice furnizate în mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedaţi, a persoanelor care au pierdut cetăţenia ori drepturile electorale considerând că în listele electorale permanente nu pot fi incluşi cetăţenii români cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatăm că datele finale sunt de natură să conducă la validarea rezultatelor referendumului.

    Judecător Judecător Judecător
    Ion Predescu Acsinte Gaspar Tudorel Toader

    *
    * *
    În scrisoarea noastră următoare (nr. 5), vă vom prezenta analiza noastră obiectivă care va pune în evidenţă infracţiunile în care sunt implicaţi cei 6 judecători de la Curtea Constituţională.

    26 septembrie 2012

    Cu deosebită consideraţie,
    Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”
    Florea Dumitrescu
    fost Ministru al Finanţelor şi Guvernator al Băncii Naţionale a României
    Gheorghe Stroe
    fost Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României
    Cristian Apostol
    expert financiar

  16. 17 George Ban septembrie 26, 2012 la 1:56 pm

    Este bine de stiut:

    Exista deja multe persoane in Romania care se lauda cu publicarea unor carti in strainatate. Nu stiu cum se face, dar majoritatea acestora sunt bascisti, mai mult sau mai putin acoperiti, care sunt, ca „autori”, cam de talia Elenei Ceausescu.

    Cum se explica misterul?

    Exista – de mai bine de 15 ani – edituri care publica orice, fara o minima examinare independenta si obiectiva. Singura conditie este sa scoti banu’!
    Si nici nu e prea scump! De exemplu, editura Trafford Publishing (www.trafford.com) are tariful de 500 – 600 $ pentru publicare, acordare de ISBN si introducere in bazele de date Google si Amazon. Daca esti si mai fudul si vrei si numar in Library of Congress cu Copyright in US, costul pleaca de pe la 1300 $. Un mizilic fata de sutele de mii de dolari care se cheltuiau pentru savanta „codoiului”. Cat a progresat lumea!

  17. 18 M.Voicu septembrie 26, 2012 la 2:05 pm

    În loc de motto: ”rezultatul marii politici: ZERO!” @Doru Coarna septembrie 26, 2012 la 9:45am: ”singurul motiv pt care clasa conducãtoare, adicã grupul politico-economic, ne-a bãgat în aceste structuri, a fost legitimarea sa internaţionalã
    Recunosc în postarea domnului Adrian Nãstase, versiunea actualizatã a fabulei ”Câinele şi cãţelul” (Grigore Alecsandrescu nu a fost din iepoca Nicolae Ceauşescu – când aşa ceva era de neînchipuit).
    Cu:”plãtim vecinicã chirie şi pe apa care-o bem”, Alecu Russo fãcuse doar o imagine artisticã, dar acu’, cu Apa Nova aţi fãcut-o fapt !
    Intrarea în UE a eliminat taxele vamale dar, într-un fel de ba p’a mãsii: au fost introduse altele, şi plãtim ca o ţarã importatoare de ţiţei; americanii au eradicat tortura, fãcând-o off-shore…

  18. 19 teostanc septembrie 26, 2012 la 5:02 pm

    Doru Coarna
    septembrie 25, 2012 la 7:49 am

    Spuneati ca Oltchimul nu poate fi salvat, ca are tehnologie invechita etc.

    M.Voicu cometa, la scriitura dvs, ca aceasta seamana mult cu sintagma „mormane de fiare vechi”

    Sunt de acord cu dansul!

    Nu pot sa cred ca o entitate industriala care acum 4 ani avea profit acum a devenit atat de uzata moral incat sa fie buna numai de dat la fiare vechi.

  19. 20 constantin dan (@Constantin98Dan) septembrie 26, 2012 la 5:11 pm

    In primul rand este un curs de geopolitica , dar si de istorie recenta si diplomatie . Scris de la Jilava !
    Dar nu numai . Domnul Nastase spune mai mult , daca citesti printre randuri . Aluzia la declaratia , ” poate gresita ” din campania 2004 , merge in sensul suspiciunilor ce le-am avut si eu , si familia mea , in momentul respectiv . Rezultatul final al votului ( Alianta DA castigatoare , cine credea sincer asa ceva in 2003 sau 2004 ? ) a fost manevrat gratie informaticii de catre o mare putere .

  20. 21 M.Voicu septembrie 26, 2012 la 9:07 pm

    @teostanc septembrie 26, 2012 la 5:02 pm. Vã mulTţumesc
    Ieri mi-a fost, rãu dã nãcaz; cum de Doru Coarna poa’ sã mai creazã defãimãturile generate din interes (de preluare pã d’ai boj, pentru anililarea concurenţei).
    OLTCHIM Râmnicu Vâlcea a fost conceput integrat pentru valorificarea optimã a tuturor etapelor: soda causticã se fabricã din sarea din zonã (clorurã de sodiu), prin electrolizã, dar co-produsul, clorul, nu poate fi comercializat din motive logistice (gaz toxic). Deblocarea s-a fãcut consumând clorul prin fabrica de PVC (cu multele utilizãri cunoscute), pentru care e necesarã etilenã (gaz greu-comprimabil) care se aducea pe conductã de la Arpechim Piteşti (o altã conductã aducea propilenã pentru fabricarea de plastifianţi pentru PVC).
    Realizaţi cã fãrã oricare etapã nici-una dintre celelalte nu e sustenabilã.
    … cum la vaca de Kobe intrã şi boul.

  21. 22 Karakas septembrie 27, 2012 la 12:16 am

    Iata ce spune Robert Clarke, sef la „gaze neconventionale” din Wood Mackenzie, referindu-se la zona „Trans-European Suture Zone”, zona de prospectie pentru Chevron, o companie foarte agresiva de la Marea Neagra la Marea Baltica:

    Government support is a critical driver. Mr Clarke says: “There has to be a desire on the host country’s part to work with an operator who says: ‘You’re going to have to let me drill 400 wells a year’. There will need to be a shift in thinking on the part of regulators.”

    Ne aducem apoi aminte de multele stringeri de mina intre dl Basescu, in calitate de Presedinte repus in functiune de Curtea Constitutionala (laudata de dl Gordon de la Departamentul de Stat pentru „eroism” in lupta cu gheonoaia uselista). Si ne mai aducem aminte si de dl MRU, in calitatea sa de „shadow successor”, adica umbra succesoare a lui Basescu. Amindoi, mari „pretini” cu cine trebuie la momentul oportun.

    Si nu pot sa nu ma intreb: romanii si Romania ce anume cistiga din explorarile marilor firme americane si canadiene de resurse? In afara de lauda cu joburile si drumurile.

    Nu cumva maretzele firme ar trebui sa fie obligate sa plateasca o taxa speciala pentru mediu, si una pentru carbonul produs din exploatari? Cred ca ar echilibra balanta intr-un mod echitabil, si ar aduce bani la buget pentru servicii sociale si deazvoltare.

    http://www.ft.com/intl/cms/s/0/c1cb1604-f2b9-11e1-86e0-00144feabdc0.html#axzz27cFkMNOs

  22. 23 Doru Coarna septembrie 27, 2012 la 8:22 am

    @ teostanc,

    nu-i inca morman de fiare vechi, dar va deveni! El mergea bine, asa cum ai spus, pana prin 2007! Apoi a venit criza, s-au restrans pietele, iar Oltchimul a fost devalizat de politrucii pdl, si-a pierdut lichiditatile si si-a restrans productia pierzand astfel cota de piata! Acum, pt a-l reporni, este problema de buget national! Eu nu cred ca Oltchimul mai poate remonta ceva din situatia precedenta cand, e adevarat, a fost bine gandit atat ca flux tehnologic si logistic, cat si ca nivel de dotare. Timpul insa trece si tehnologiile se invechesc iar cand vine criza, cei slabi se prapadesc… Daca Oltchimul nu era capushat, daca nu i se taiau fluxurile logistice, adica etena de la Arpechim, daca Roibu nu-si platea sinecura catre politicieni, si cu inca alti cativa de daca, atunci combinatul era OK, se putea autoretehnologiza din mers si isi putea mentine cota de piata si personalul specializat… E ca si cum ii dai o masinuta telecomandata pe mana unui retardat: o va lega cu sfoara si o va trage dupa el, apoi o va lasa in strada si daca nu o fura nimeni, o va calca o masina adevarata…

    Mai adauga si imensele datorii! Cine cumpara ceva grevat de datorii pana la de 20 de ori valoarea sa de piata? Combinatele sunt ca masinile, valoreaza enorm cat sunt noi si merg, produc si recupereaza investitia, dar dupa zeci de ani devin obiecte de colectie in cel mai bun caz. Acum, Oltchim nu este decat o imensa dilema de stat si un prilej de jocuri politicianiste intre idioti, adica saracu’ combinat isi plateste pana la decesul firesc dreptul de a fi trait, de a fi existat. Valoare de piata, comerciala si economica, nu mai are. Are doar valoare sociala, amaratii de salariati tot vor ajunge pe drumuri dar daca privatizarea cade ei capata salarii compensatorii, iar daca reuseste, li se desface sec contractul de munca, ca asa-i la privat…

    Ideea este ca pacatosii astia neseriosi nu sunt in stare sa mentina o industrie Romaniei. Nici macar o agricultura, de altfel… Si nici resursele naturale, si nici oamenii in tara, si nici spitalele, si nici… Dar repet, avem vile si vom avea autostrazi (?)…

    Eu doresc, sincer, ca privatizarea sa reuseasca si DD sa-l reporneasca si sa-l eficientizeze, dar de cand imi doresc eu astfel de chestii nu capat satisfactie, nu-mi iese nimic, n-am noroc probabil… Ma uit insa la toti cei implicati in problema Oltchim si in general si nu vad specialisti, profesionisti, ci doar complezanti… Astia sa-l reporneasca? Nu, vor aloca 45 mil. si-i vor face praf in cateva luni, apoi tot vor trage oblonul, insa vor fi trecut alegerile… iar fondul de pensii va mai suporta alti disponibilizati de la stat cu salarii compensatorii… Deh, democratia, alegerile, costa!

    Va dau un singur indiciu, un clue: daca era ceva fabulos, s-ar fi batut pe el din anii ’90… Scopul sau era cel ceausist, repartizarea armonioasa a capacitatilor de productie in teritoriu si industrializarea integrata! Acum, astea nu mai au sens, acum au sens doar resursele si pietele! Sa fie de vina Ceasca ca nu s-a gandit ca vom fi capitalisti, democrati, europeni, nord-atlantici, datori si in criza vesnica? Probabil asta-i! El doar a supradimensionat… Cand il invatau rusii si vestul sa stea in banca lui si sa produca ceea ce Romania producea traditional, era ambitios nevoie mare olteanul, nu si nu! Acum vedem insa ca niciuna dintre perlele economiei socialiste nu rezista in piata reala… le trebuie vesnic protectie de piata, asistenta de stat, paza informativa si contrainformativa, specialisti adevarati, si multe altele, care astazi nu se mai gasesc… Pe vremuri astea le asigurau rusii, pactul, KGB-ul, seco, invatamantul romanesc. Acum?

    Deci am dreptate, pana gasiti voi solutia, Oltchim va deveni si el morman de fiare vechi… Trebuie sa intelegem ca asta-i alta lume!!!

  23. 24 blogideologic septembrie 27, 2012 la 8:27 am

    +Conducerea CSM a avut o ÎNTREVEDERE la Bruxelles cu secretarul general al CE, Catherine Day+ http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/conducerea-csm-a-avut-o-intrevedere-la-bruxelles-cu-secretarul-general-al-ce-catherine-day-278564.html Preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, şi vicepreşedinta Oana Schmidt-Hăineală adoră să fie în roluri de preţioase ridicole.

  24. 25 blogideologic septembrie 27, 2012 la 8:28 am

    Cristian Preda: „Decizia de a vota împotriva lui Orban nu e a PDL, ci a PPE” http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/cristian-preda-decizia-de-a-vota-impotriva-lui-orban-nu-e-a-pdl-ci-a-ppe-278663.html Europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda au arătat în permanenţă partidului PPE că ei sprijină politica anti-România. Această politică de incertitudine creează dificultăţi foarte mari pentru planificarea macroeconomică pe termen lung.

  25. 26 Doru Coarna septembrie 27, 2012 la 8:35 am

    @ George Ban,

    ma bucura sa vad ca ai gasit deja o editura… acum trebui sa si scrii ceva nou, interesant, captivant, folositor… trebuia sa procedezi insa invers, intai cartea apoi editura, dar e bine si asa…

  26. 27 Draghi Puterity septembrie 27, 2012 la 9:49 am

    @nastase

    Ma tot macina un gand, inca nu e pe deplin copt, insa vreau totusi sa vi-l impartasesc…

    Dumneavoastra considerati ca UE su SUA ar avea motive si interese diferite pentru a-l sustine pe Basescu. Oare e chiar asa? Haideti sa facem o paralele intre cariera Angelei Merkel si a lui Basescu:

    – ambii au fost nomenclaturisti comunisti in „perioada de trista amintire”
    – despre ambii exista zvonuri ca ar fi fost recrutati de servicii externe
    – ambii au fost facuti mari in politica de niste personaje pe care apoi le-au tradat intr-un mod mai mult decat rasunator, dovedind o lipsa de caracter mult peste medie chiar si pentru un politician
    – ambii sunt preocupati obsesiv de puterea personala pe care o exercita de multe ori in mod arbitrar
    – ambii au avut cumva „noroc in viatza”, „mana magica a destinului” ferindu-i de probleme si indepartandu-i cumva pe toti cei care stateau in calea ascensiunii lor politice
    – ambii au schimbat directia partidelor pe care le-au preluat intr-o directie mult mai convenabila SUA si in detrimentul propriilor tari.

    Poatea aceste lucruri sunt doar trasaturile tipice ale unui „animal politic”. Sau e vorba de mai mult?

    Am putea face paralele similare intre carierele lui Basescu si Baroso, sau Sarkozy sau Gerhard Schröder, s.a.m.d. peste tot vom vedea sustinerea „inaltului scaun”. Stiu ca e un risc mare sa incerci sa stabilesti niste legaturi cauzale in felul acesta, incerc din rasputeri sa il evit, insa tot nu pot alunga ideea ca multi dintre liderii europeni, in special la nivelul UE, sunt de fapt doar niste proxy-uri americane (a plutocratiei americane ca sa fiu mai exact).

    P.S. Poate unele unelte nu sunt pe deplin constiente de statutul lor, ceea ce ii uneste insa, sunt rezultatele muncii lor. Diversitatea profilelor psihologice umane e suficient de mare, astfel incat ajunge doar sa ii alegi pe cei care iti convin si sa le netezesti calea spre putere eliminandu-i pe cei care nu iti convin. Odata ajunsi in functii de raspundere, acestia vor replica in jos modul lor de gandire si actiune.

  27. 28 Draghi Puterity septembrie 27, 2012 la 9:57 am

    @Karakas

    Ce vor americanii cu gazele de shist in primul rand e sa le-o traga la rusi, care fac tot mai multi bani cu gazul natural.

    Pentru SUA asta are o dimensiune strategica, pentru ca Rusia e inca singura putere care poate sterge SUA de pe fata pamantului. Ca pentru asta vor otravi apa freatica din Romania si din alte tari vasale din Europa (si in Germania se intensifica masiv propaganda pro gaze de sist si impotriva energiilor verzi) sau ca vor distruge mediul ambiant si vor amana 10-20 de ani solutii energetice sustenabile si ecologice e un pretz de-a dreptul ridicol in comparatie cu miza care e in joc.

  28. 29 Ghita Bizonu' septembrie 27, 2012 la 10:20 am

    Doru Coarna

    as incepe cu observatia ca aia din vile nu prea au nevoie de autostrazi. Ca la noi se goneste cu peste 200 km/h (de prin ziare adunate – unu cu un A6 al unui Consiliu Judetean a fost itregistrat de radar cu vreo 240 kmh… Un pusti pe care il cunosc, care avea un Astra Coupe se lauda ca bagase vreo 230).

    Doi .. lasand la o parte cestia cu „repartizarea armonioasa a capacitatilor de productie in teritoriu” as observa ca la noi pana si bordelurile ar fi dat faliment cu astfel de „manageri”. De fapt „s-au dovedit” nerentabile si tigarile si trascaul si a trebuit sa vina unu de afara ca sa se gaseasca din nou ciocolata cu rom. Acu zi-mi si tu : ce le lipsea? Piata aveau… vandabile erau dar ce?
    Insa nu as paria atat de mult ca „daca era ceva fabulos, s-ar fi batut pe el din anii ’90…” Se oprare ca mai contau si alte cestii – nu m-as mira ca se respecta vreo intelegere privind o eventuala zona ruseasca!!! De fpat contrariul m-ar mira nespus.
    De fapt la noi se aplica o politica in 2 pasi : dintai hotii locali fura si falimenteaza apoi vin aia de afara si iau piata… Piata locala, piata externa . Ca daca e vorba pe chimie imi aduc aminte ca am privatizat instalatia de caprolactmana. Cica erau 3 in Europa : una in Italia, una in Germania si una in Romania. Acum sunt 2 !! Sper cas nu te vei mnira sa afli ca patronul privat al caprolactamei romanesti era unu si acelasi cu patronul celorlate 2 instalatii, „interesul” lui fiind de a elimina concurenta.

  29. 30 Draghi Puterity septembrie 27, 2012 la 12:57 pm

    @Ghitza Bizonu

    Mai e un aspect de care mi-am readus aminte acum cand s-a pus pe tapet problema Arpechim si Oltchim – cea a interdependentelor din economia Romaniei.

    Sunt convins ca au fost cerute exact acele „privatizari” care sa destrame economia romaneasca rupand tocmai aceste relatii de interdependenta. Acum a devenit notorietate ca ca Oltchimul nu poate funciona fara etilena de la Arpechim, insa exemple de genul asta sunt multe. Prin anii ’90 imi povestea un amic din Oradea, cum CET-ul lor era integrat cu o fabrica mare consumatoare de energie (ceva legat de alumina daca retin bine), si practic incalzirea orasului era practic pe gratis din caldura reziduala din procesul tehnologic. Evident s-a rupt totul in bucati, si totul a devenit mai scump pentru toti, si pentru cetateni si pentru firmele implicate.

    Partea perversa e ca cei care povestesc politicienilor si altor factori de decizie ca „small is sexy”, ca flexibilitate, ca scoaterea la iveala a sectoarelor nerentabile, bla, bla, ascund cu buna stiintza faptul ca prin astfel de masuri eficienta scade si costurile cresc la nivel macro prin disparitia unor fenomene de sinergie si de stabilizare la nivel macroeconomic.

  30. 31 Doru Coarna septembrie 27, 2012 la 2:38 pm

    @ Ghita,

    pai si eu ce am spus? Ca le trebuie protectie vesnica de piata, de stat, informativa si contrainformativa, etc., etc. Le mai trebuie si specialisti caci deh, oamenii imbatranesc si se pensioneaza…. Toate astea le fac neviabile economic in lumea reala de azi, asa ca dispar precum picaturile de roua cand da soarele… se usuca!

    Azi daca tii mortis sa ai o industrie, trebuie sa mergi la aia si sa-i intrebi direct: Ba! Noi ce sa producem? Si te invata ei ce sa produci, poate au nevoie de ceva murdar, periculos sau poluant, dar asta e, cel putin vei avea o industrie si niste locuri de munca! Nu se poate copia la scara o Germanie sau o Franta aici, in Romanica…

    Intelegi, daca te pun sa produci biogaz ai rupt-o in fericire, trebuie sa aduni toate baligile de pe campuri, dar iti poti dezvolta zootehnia, de aici pielaria si sapunul, DE DATA ASTA CU ACCEPTUL SI COTA DE PIATA DIN PARTEA TUTUROR! Glumesc, dar cam asta-i! Ori, noi asistam ca legume, nu avem interes, nu avem de gand sa ne implicam, noi nu vrem decat atat, vile si autostrazi, dar astea nu pica asa din cer, ori produci ceva, ori distrugi si vinzi ceva din casa, altfel… sigur, ar mai fi o varianta, sa le furam din alte tari, dar nu merge, una ca sunt lipite acolo si doi, tot ar trebui sa muncim ca sa le intretinem…

  31. 32 Marian Nicolae septembrie 28, 2012 la 7:52 am

    In inocenta mea de roman papuas….sau de papuas din Romania, inca nu m-am hotarat, lucrez de zor la chestia asta…. ma intreb si eu retoric, fara pic de ironie….oricum nu stiu ce-i aia si cu ce se mananca….oare de ce s-o fi basicat atat de tare madama Hillary a lui Clinton, de-a iesit val vartej din sala Adunarii Generale a ONU, inainte sa-l asculte si pe ministrul de Externe al Rusiei, domnul Serghei Lavrov….???

    Sa fi mancat oare ceapa ministrul de Externe al Rusiei, domnul Serghei Lavrov, pentru care am toata stima?

    Mmmmm nu prea cred…..

    Adunarea Generală a ONU: Clinton a plecat înaintea discursului lui Lavrov
    Taguri: Siria, Serghei Lavrov, ONU, Politic, Ştiri

    http://romanian.ruvr.ru/2012_09_27/89469775/

    La şedinţa consacrată Orientului Mijlociu, care a avut loc în ajun la New York în cadrul Adunării Generale, opiniile membrilor Consiliului de Securitate privind situaţia din Siria s-au deosebit cardinal.

    SUA au cerut preşedintelui Bashar al-Assad să demisioneze în mod voluntar, Franţa a cerut să fie protejaţi rebelii, iar Rusia s-a menţinut pe poziţia neamestecului.

    Premierul Marii Britanii, David Cameron, a făcut o declaraţie dură şi împotriva Rusiei.
    Încă un moment controversat a provocat şi Secretarul de Stat american, Hillary Clinton. Ea nu a ascultat discursul ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Înainte de începerea discursului lui Lavrov, ea s-a ridicat şi a plecat – oficial la o nouă întâlnire bilaterală…….

  32. 33 Marian Nicolae septembrie 28, 2012 la 8:00 am

    @Draghi Puterity

    Asa este, multe capacitati de productie din tara noastra au lucrat in sinergie, astfel incat multe produse sa le spunem colaterale, reveneau aproape gratis.

    Loviturie suferite de economia tarii noastre au fost extrem de eficiente, diabolic de eficiente, as putea spune. Nu mai vorbesc despre Armata Romana, care a ajuns sa cerseasca un buget de toata jena….

  33. 34 Adrian septembrie 29, 2012 la 2:17 am

    Interesant. Legatura simpla pe care as putea sa o leg intre articol si postari este ca – In Irak s-ar putea afla salvarea Arpechim-Oltchim. Dar din pacate Jandarmul(USA) are alte planuri. Si referitor la duplicitate, de ce oare un politician, candidat la presidentie ar efectua o vizita la Washington si una la Moscova in aceiasi luna? Oare ce poate transmite un asemena „mesaj”. Ne puteti spune?

  34. 35 Motanul Incaltat septembrie 29, 2012 la 2:48 am

    Domnule Nastase,
    Dvs. ziceti asa:

    „Şi în 2004, unii au fost de părere că americanii au avut de ales – în măsura în care puteau influența alegerile prezidențiale – între un candidat posibil „duplicitar” – Adrian Năstase (care considera NATO şi UE – proiecte complementare, şi care a efectuat vizite, în aceeași lună, în 2004, şi la Washington și la Moscova) și un candidat – Traian Băsescu – dedicat exclusiv Axei cu Washingtonul… Din punctul de vedere american opţiunea putea fi făcută, într-o analiză superficială, în favoarea lui Băsescu.”

    Faptul ca Dvs. vedeti NATO si UE ca fiind proiecte complementare nu are de ce sa-i deranjeze pe americani. Pe americani ii deranjeaza altceva, si anume ca acest proiect – UE – sa fie privit ca o contrapondere la puterea americana (Adenauer). Abordarea asta ii deranjeaza atat de republicani cat si pe democrati. Deoarece SUA a asigurat timp de 50 de ani securitatea in Europa de Vest (e vorba de vremea Razboiului Rece, desigur), iar acum Europa Unita sa se intoarca intrucatva impotriva SUA?!! Daca aceste doua proiecte – NATO si UE – ar fi complementare de ce i-ar deranja? Este clar ca nu ar avea de ce sa-i deranjeze complementaritatea acestor doua proiecte. Pe de alta parte, poate si pentru ca ii deranjeaza aceasta abordare adversativa intre SUA si Europa, atat republicanii cat si democratii privesc la ce se intampla in Europa cu neincredere. Republicanii, avand o viziune conservatoare, privesc cu indoiala alaturarea laolalta a mai multor natiuni de culturi diferite: spre exemplu nordicii, care au cultura economisirii si sudicii, carora le place sa cheltuiasca. Ei spun: ce-ar putea iesi din asta? Cum ar putea sa fie unita Europa in asemenea conditii? Democratii, avand un punct de vedere social-liberal si o abordare keynesiana din punct de vedere economic, critica politicile economice duse de catre UE, Comisia Europeana, critica austeritatea bugetara promovata de Germania. Nu trebuie inteles ca Obama (sau Hillary Clinton) a luat microfonul si a inceput sa critice in mod direct, ci faptul ca o fac altii, iar Obama e de acord cu ei. Cu alte cuvinte, democratii se indoiesc de faptul ca Europa Unita ar putea subzista in actualele conditii economice generate de polticile de austeritate din Europa. Dar daca nu ar subzista, atunci s-ar crea instabilitate politica in Europa, lucru ce ar fi contrar intereselor americane. De aceea Obama a insistat pe stabilitatea si soliditatea institutiilor democratice din UE si din fiecare tara membra in parte, evitand sa se amestece direct in politicile economice ale UE. Lui asa i s-a parut corect sa trateze problema.
    Faptul ca ati facut o vizita la Moscova nu i-ar deranja pe americani decat daca aceasta vizita ar fi fost impotriva intereselor americane. Imi amintesc de faptul ca Geroge W. Bush aprecia ca Romania ar trebui sa aiba o relatie buna cu Rusia. Americanii critica Rusia in ceea ce priveste sistemul politic de acolo, pe care il vad nu prea democratic si apoi faptul ca nu prea exista libertate de exprimare. Ei se tem ca nu cumva regimul bicefal din Rusia, Putin -Medvedev, sa devina unul cu totul nedemocratic si contrar Americii. Pe de alta parte, americanii sunt pusi pe ganduri de ambitia Rusiei de a redeveni o mare putere, eventual una expansionista.
    In mediile ultraconservatoare din SUA, ca si in Europa, extremismul si ideile originale sunt la ele acasa. Spre exemplu, o idee originala ar fi ca SUA sa iasa cu totul din ONU, ca sa fie „libera cu adevarat”. Ei critica cu vehementa „extremismul” ecologic. In asemenea medii neoliberalismul e larg si cu dragoste imbratisat. Este prezenta si o inclinatie speciala catre viata religioasa, dar impotriva mahomedanismului. Ei considera ca ar trebui sa nu se mai acorde deloc ajutoare de somaj, sau acestea sa fie date pe o durata foarte scurta, sa se elimine ajutoarele sociale, programele sociale cu totul. Evident, militarismul e in prim-plan, ei considerand ca SUA trebuie sa fie condusa de un general, deci sa fie sub haina militara, ca sa zic asa. Din pacate ei nu-si dau seama dar pun in dificultate, pe plan intern, GOP… Ei, spre exemplu, il vad pe George W. Bush ca fiind un om de stanga, si pe Reagan la fel, in anumite privinte. Privind la ei, eu stau si ma intreb: cat poti sa mergi mai la dreapta esicherului politic, pana unde vor sa mearga la dreapta?
    Asa ca nici la americani abordarile politice nu-s toate la fel. Se si vorbeste acum de polarizarea vietii politice din SUA.

    Eu nu cred ca ati deranjat America, mai ales ca ati sustinut SUA, dupa cum ati si descris in acest serial. Doar am intrat in NATO, in 2004, avand suportul SUA, anterior intrarii in UE.


  1. 1 Lumea, americanii şi noi (IV) – Războiul din Irak 2003-2011 | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe septembrie 25, 2012 la 8:57 pm
  2. 2 Despre cat de “bine” e in Europa Unita. Spania « Motanul Incaltat Trackback pe septembrie 26, 2012 la 3:14 am
  3. 3 Butada lui Bernard Shaw, sartoriala* « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe septembrie 26, 2012 la 9:08 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: