Lumea americanii şi noi (II)

Este titlul editorialului publicat astazi in Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

 

Irakul – în angrenajul relaţiilor româno americane

„Există un urs în pădure? Pentru unii, ursul poate fi văzut cu uşurinţă. Alţii, pur şi simplu nu-l văd. Unii spun că e blând. Alţii spun că e periculos. Din moment ce nimeni nu poate fi sigur cum e în realitate, nu e înţelept să fii la fel de puternic ca ursul? Dacă există ursul?”(Afiş din campania electorală a lui Ronald Reagan din 1984)

 

Pentru Statele Unite, în 1990, pădurea părea să adăpostească numeroşi urşi. Unii au fost inventaţi. Alţii erau reali. Era o perioadă de reaşezare în ordinea mondială. Mai ales în zona europeană şi în Orientul Mijlociu. Şi pentru România situaţia era complicată. Am încercat anterior să explic bătălia noastră de a nu rămâne o zonă-tampon între Occident şi Uniunea Sovietică.

Criza din Golf, determinată de invadarea Kuwaitului de către Irak, în august 1990, a venit într-un moment în care România se străduia să lanseze contacte cu SUA, să definească şi să clarifice conţinutul relaţiilor bilaterale, Washingtonul fiind însă sceptic din cauza evenimentelor ce avuseseră loc, la Bucureşti, în iunie 1990.

Criza irakiană a fost pentru noi o bună şansă de a reconstrui încrederea în relaţiile cu americanii, deşi reticenţele lor persistau. Faptul că în Parlament nu se putea găsi un punct de vedere comun în legătură cu evenimentele din 13–15 iunie, care să se materializeze într-un Raport public şi în măsuri ale Justiţiei nu ne-a uşurat deloc efortul de a îmbunătăţi relaţiile cu americanii.

Un alt obstacol a fost cel reprezentat de slăbiciunea opoziţiei politice româneşti. În discuţiile cu diverşi reprezentanţi ai oficialităţior americane, am repetat, în mare, acelaşi lucru pe care l-am spus, în august 1990, ambasadorului american la Bucureşti, Alan Green Jr.: „Ar fi important ca Statele Unite să privească România aşa cum este ea, ca o «democraţie în curs de dezvoltare», ca o societate postrevoluţionară; să vadă tendinţa principală. Unele elemente sunt negative, altele sunt pozitive. Tendinţa principală – democratizarea – este dominantă şi acest curs poate fi ajutat… Opoziţia are o şansă echitabilă pentru viitoarele alegeri. O economie stabilă va fi în favoarea viitorului guvern, care nu s-ar vedea obligat să ia totul de la început. Vrem un tratament echitabil, nu favoruri. Nu vrem să primim clauza naţiunii celei mai favorizate din considerente exclusiv politice. Ne-am simţi favorizaţi de o atitudine echitabilă faţă de ceea ce facem.”

Pentru România, izbucnirea crizei din Golf a ridicat probleme dificile. Guvernul a trebuit să alegă între o abordare politică, în acord cu cerinţele aşezării politice externe pe principiile solide ale dreptului internaţional şi o abordare economică, strâns legată de interesele noastre în relaţiile bilaterale cu Irakul. Importanţa acestor relaţii, în condiţiile dificultăţilor cu care era confruntată România, rezulta din faptul că Irakul avea o datorie faţă de ţara noastră, însumând 1,7 miliarde dolari; în Irak lucrau un număr însemnat de muncitori şi tehnicieni – peste 3.000 – în cadrul mai multor acţiuni de cooperare, iar un număr însemnat de fabrici româneşti lucrau pentru exporturi în Irak.

A prevalat abordarea politică, chiar dacă era dureroasă din punct de vedere economic. României îi revenea şi o răspundere specială, deoarece deţinea pentru o luna, chiar în august 1990, preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate.

Era o responsabilitate enormă – trebuia să negociem şi să gestionăm cu atenţie situaţia din Golf, ţinând seama de sensibilităţile politice ale tuturor statelor implicate. În aceste condiţii, a fost adoptată, la 2 august 1990, Rezoluţia 660 (1990) a Consiliului de Securitate al ONU care, în esenţă, condamna invadarea Kuwaitului de către Irak; cerea Irakului retragerea imediată şi necondiţionată a tuturor forţele sale pe poziţiile pe care acestea erau amplasate la 1 august 1990; solicita Irakului şi Kuwaitului să înceapă imediat negocieri intense pentru soluţionarea divergenţelor dintre ele şi susţinea toate eforturile în această direcţie, în special pe cele ale Ligii Statelor Arabe.

Această rezoluţie, negociată sub preşedinţia Românei, fără ca vreunul din membrii permanenţi să-şi exercite dreptul de veto, a fost un mesaj neechivoc ce sancţiona un război de agresiune. Din păcate, această rezoluţie nu a fost pusă în aplicare de Irak.

În aceeaşi zi, – 2 august -, guvernul României a adoptat o „Declaraţie” cu privire la evenimentele din zona Golfului, subliniind, între altele, că „nici un motiv nu poate justifica recurgerea la forţă împotriva unui stat independent şi suveran. Carta ONU şi principiile unanim admise ale dreptului internaţional interzic folosirea forţei ca metodă de soluţionare a diferendelor dintre state”. Declaraţia mai menţiona că „pătrunderea trupelor irakiene în Kuwait, cu încălcarea principiilor unanim admise ale dreptului internaţional, agravează situaţia din zonă, pune în pericol pacea şi securitatea internaţională, produce pierderi de vieţi omeneşti şi suferinţe popoarelor celor două ţări”.

Din păcate, Irakul nu a pus în aplicare rezoluţiile Consiliului, aşa că, la 6 august, a fost adoptată rezoluţia ce impunea sancţiuni Irakului. Pe această bază, la 11 august, Guvernul României a adoptat o hotărâre privind aplicarea măsurilor necesare pentru respectarea embargoului. O decizie dureroasă, ce afecta atât importurile, cât şi exporturile României cu o ţară cu care aveam schimburi economice substanţiale şi unde lucrau, în acţiuni de cooperare, muncitori români.

Iată ce spuneam, la 13 august 1990, într-o discuţie cu ambasadorul american Alan Green Jr., în prezenţa fostului ambasador la Bucureşti, Roger Kirk: „Sunt mişcat de scrisoarea secretarului de Stat James Baker. Este un moment foarte important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Noi încercăm să explicăm celor ce iau decizii în România că aceasta e calea cea bună. Am reuşit. Acum, tot guvernul este angajat pe această linie în relaţiile cu Statele Unite şi cu organismele internaţionale. Am dat legea privind măsurile de aplicare a sancţiunilor. A fost un pas necesar pe plan intern, pentru a face cât mai rapid posibil ca o rezoluţie internaţională să fie aplicată pe plan intern. Vom face şi o scrisoare de răspuns la Washington şi un aide-mémoire privind implicaţiile economice ale aplicării deciziilor privind sancţiunile. Irakul este primul partener economic al României în rândul ţărilor în curs de dezvoltare. Suntem pentru un dialog deschis şi sincer cu SUA. Pentru a menţine stabilitatea internă, avem nevoie însă de resurse alternative. Nu vrem donaţii, ci credite.”

Mai adaug faptul că, la 25 august 1990, Consiliul de Securitate a adoptat, din nou sub preşedinţia României, Rezoluţia 665 privind aplicarea sancţiunilor contra Irakului. Prin această rezoluţie, Consiliul de Securitate chema statele membre ale ONU, care coopereau cu guvernul Kuwaitului şi care desfăşurau forţe maritime în zonă, să folosească asemenea măsuri corespunzător cu împrejurările specifice, după cum era necesar, sub autoritatea Consiliului de Securitate, pentru a opri toate navele comerciale care soseau sau plecau, în scopul inspectării cargourilor acestora şi pentru a verifica destinaţia lor în scopul aplicării stricte a dispoziţiilor Rezoluţiei 665 relativ la transporturile maritime.

Faţă de proiectul iniţial, rezoluţia prezenta unele schimbări care reflectau preocuparea Consiliului pentru adoptarea unei atitudini mai prudente în ce priveşte folosirea forţei ca modalitate de oprire a navelor comerciale.

Poziţiile noastre erau prezentate fără echivoc şi părţii irakiene, atât pe canale diplomatice obişnuite, cât şi cu prilejul primirii la Bucureşti, în perioada 25–27 august, a trimisului special al preşedintelui Irakului, Samil Majid Faraj, ministru al Planului.

Am descurajat, în demersurile noastre, măsurile de escaladare a tensiunii, inclusiv reţinerea unor cetăţeni străini în Irak sau Kuwait, considerând că aceasta nu poate avea nici o justificare.

Pe de altă parte, la 29 august, a efectuat o vizita în România trimisul special al emirului Kuwaitului, Sheikh Jaber Al Ahmad Al Sabah, ministru de Stat, care a transmis un mesaj din partea conducerii kuwaitiene.

În legătură cu dificultăţile economice suplimentare care au rezultat pentru România din aplicarea sancţiunilor, am întreprins o serie de demersuri. Astfel, reprezentantul nostru la ONU a acţionat potrivit articolului 50 din Cartă pentru atenuarea pagubelor pe care le suferise economia românească (Articolul 50 prevede dreptul statelor care înregistrează pagube deosebite în urma respectării sancţiunilor „să consulte” Consiliul de Securitate.) În cazul Rezoluţiei 661(1990), Consiliul crease un Comitet care, între altele, a examinat şi comunicările statelor în chestiunea pagubelor. A fost întocmit un document care a prezentat date, fizic şi cifric, privind consecinţele aplicării sancţiunilor pentru economia românească şi care a fost prezentat acestui Comitet al Consiliului de Securitate.

Am primit, în perioada aceea, nenumărate mesaje din partea lui James Baker, secretarul de stat american, şi m-am văzut de multe ori cu reprezentanţii ambasadei americane la Bucureşti.

Relaţia bilaterală era marcată, însă, în continuare, de frustrări şi de interese diferite. Spre exemplu, în noiembrie 1990, dintr-o discuţie cu ambasadorul american, reieşea că americanii erau preocupaţi de respectarea embargoului faţă de Irak, noi de discriminarea de tratament în relaţiile americanilor cu ţările din Europa de Est şi de pierderile economice pe care le sufeream, fără ca cineva să ia în seamă aceste aspecte.

De altfel, îmi aduc aminte că, mai târziu, când eram prim-ministru, m-a sunat James Baker – era coordonatorul american pentru aplicarea Rezoluţiei 661 în Irak – şi m-a întrebat dacă România ar fi de acord să renunţe la datoria sa faţă de Irak (care crescuse la vreo 3 mld. de dolari). I-am spus că nu şi nu cred că a fost foarte mulţumit. Nici noi nu eram, în condiţiile în care firmele româneşti nu reuşeau să participe la programele economice sub egida ONU. (In decembrie 2003, presedintele George W. Bush îl numise pe Baker trimisul său special cu misiunea de a merge şi a întreba ţările creditoare ale Irakului dacă sunt dispuse să „ierte”sau să restructureze datoria Irakului, care era, la acel moment, de 100 de miliarde de dolari).

De altfel, apăruse, pe agenda bilaterală, şi problema adopţiilor internaţionale. Iată un fragment dintr-un interviu pe care l-am dat pentru „USA Today” (13 august 1990):

Marylin Greene: Problema adopţiei copiilor români în SUA. Ce părere aveţi despre acest val de străini care vor să înfieze în România?

Adrian Năstase: Avem o nouă legislaţie, care stabileşte procedurile. Este o problemă de principiu. Suntem într-o situaţie specială. Înfierea are o reputaţie rea în România. În trecut se făcea pe bani. Avem copii fără familie; să-i lăsăm adoptaţi de români şi, dacă nu sunt înfiaţi până la o anumită vârstă, poate atunci să fie adoptaţi de străini. Eventual dacă au un handicap ce nu poate fi rezolvat în România. Ar fi o şansă echitabilă.

În principiu. copiii ar trebui însă adoptaţi de români. Desigur, pot fi excepţii. Problema este, însă, sensibilă.”

În relaţia cu americanii, se dezvoltase prin presa internaţională şi o temă de scandal – dacă România vânduse, înainte de 1989, Irakului, arme chimice! Nu, fuseseră vândute măşti şi costume de protecţie. Dar „ambianţa” era destul de tensionată. Iată un fragment din discuţia pe care am avut-o cu nr. 2 din ambasada americană, Larry Napper (mai târziu director în Departamentul de stat şi ambasador în Latvia şi Kazakstam):

Adrian Năstase: În legătură cu echipamentele militare vândute Irakului. Nu am vândut arme chimice. Am vândut un număr de măşti şi de costume de protecţie.

Larry C. Napper: Ar putea căpăta o listă?

Adrian Năstase: E confidenţială.

În altă ordine de idei, noi privim cu anumită aprehensiune unele dezvoltări din Bucureşti. Avem impresia că există din nou este un interes pentru a crea o situaţie destabilizatoare – e preocupant pentru guvern şi pentru primul-ministru. Am vrea să ştim poziţia guvernului american – dacă suntem supuşi unui boicot.

Încercăm în tot ce facem să fim în armonie cu SUA; nu observăm nimic concret din partea guvernului american. Facem tot ce putem din partea noastră. Chiar dacă nu avem experienţă, nu suntem naivi. Vrem să ne cunoaştem partenerii. Ar fi foarte important pentru noi.Avem multe informaţii. Unele sunt preocupante. Vrem să transmitem mesajul că dorim să cooperăm cu guvernul american. Dar avem nevoie de un răspuns clar.

Larry C. Napper: SUA nu doreşte să vadă destabilizare în România.

Adrian Năstase: Dacă nu avem resurse, creşte tentaţia de a căuta alternative.

            Am dori o atitudine pozitivă a guvernului SUA în orice formă. Ne va ajuta să ne ocupăm de situaţia internă. Se dă impresia că guvernu nostru nu este recunoscut. Dacă puterea nu este legitimă, se crede că totul este permis.

Larry C. Napper: Va transmite la Washington.

Adrian Năstase: Vrem să ştim exact ce se aşteaptă de la noi şi vom acţiona în consecinţă. Vrem să fim cât se poate de deschişi şi cooperanţi. În limita intereselor noastre.

Nu rezultă că SUA vor să se angajeze public cu noi. Avem un sentiment de frustrare. Trebuie să fim deschişi. Vrem un răspuns clar. Vrem un tratament echitabil.

Larry C. Napper: Înţelege şi va transmite

În plus, la 12 septembrie, preşedintele George Bush făcuse o declaraţie în care menţiona România între ţările care nu respectau blocada împotriva Irakului. Ştirea a fost preluată şi dezvoltată pe agenţiile de presă, chiar dacă două zile mai târziu a fost dezminţită de ambasada americană de la Bucureşti.

În aceste condiţii, în cadrul unor reuniuni ale Consiliului de Securitate, la New York, ale CSCE sau în cadrul unor vizite la Washington, în perioada septembrie – noiembrie, am ridicat, în mod deschis, problema necesităţii clarificării relaţiilor bilaterale.

Iată, în esenţă, conţinutul telegramei pe care am trimis-o, la 2 noiembrie 1990, reprezentanţilor noştri la Washington şi New York:

„Constatăm din partea SUA – urmate de Marea Britanie şi Olanda – o atitudine de expectativă negativă privind evoluţia situaţiei politice din România. Acest lucru este dificil de înţeles, mai ales în momentul iniţierii reformelor economice, prin liberalizarea preţurilor, decizie care ar fi fost firesc să fie salutată şi susţinută, cu atât mai mult cu cât experţi FMI şi BIRD au avut aprecieri extrem de pozitive în legătură cu aceste elemente ale reformei. Această nouă etapă, importantă pentru democratizarea ţării şi tranziţia spre economia de piaţă, poate fi compromisă prin manifestările de stradă.

În aceste condiţii, este extrem de important să se transmită la nivelul cel mai înalt al Administraţiei SUA că tendinţele de destabilizare internă a României, pe fondul acestor reforme radicale şi coerente prezentate de actualul guvern, nu pot conduce nemijlocit la o schimbare de putere politică, cu atât mai mult cu cât largi categorii de cetăţeni constituie o majoritate care susţine actuala putere politică. Rezultatul ar fi crearea a încă unui punct instabil pe eşichierul european, cu consecinţe imprevizibile, oricum nu pozitive.

Guvernul român consideră că a făcut mulţi paşi decisivi către democraţie şi economie de piaţă, într-un interval foarte scurt, ca şi în relaţiile bilaterale şi consideră că se impune o atitudine de sprijin deschis din partea SUA în acest moment.“

Întâlnirile, din noiembrie, cu James Baker, secretarul de Stat al SUA, au avut un rol deosebit. La fel, cele cu Lawrence S. Eagleburger, subsecretar de Stat al SUA, un excepţional diplomat, bun specialist în problemele Balcanilor (fusese ambasador în Iugoslavia), fumând ţigări de foi, aducând într-o anumită măsură cu Churchill. Cu un deosebit simţ al umorului, având, în permanenţă un baston pe care se sprijinea….

Pentru a înţelege genul de discuţii pe care le purtam, transcriu, mai jos un fragment din discuţia pe care am avut-o cu el, la Washington, la 30 noiembrie1990. După o prezentare mai amplă, i-am spus ce aşteptăm de la autorităţile americane:

Adrian Năstase: Am fost franc şi direct. O declaraţie clară, la un nivel oarecare, ar fi foarte importantă, plus un credit. Ne-ar ajuta să trecem o perioadă foarte dificilă.

Lawrence S. Eagleburger: Va fi franc şi el.

A discutat azi dimineaţă cu James Baker. Apreciază foarte mult şi respectă ce s-a făcut la ONU. A fost o atitudine decurgând din principii, dar a ajutat şi aici – beneficiu adiţional.

Opinia generală la Washington în legătură cu evenimentele din ultimul timp din România priveşte o Revoluţie parţial împlinită, despre care nu ştim unde merge. Nici un eveniment n-a afectat mai mult punctul de vedere american decât venirea minerilor, eveniment cu un impact foarte negativ. S-a creat impresia că regimul din România utilizează o parte a societăţii pentru a reprima dizidenţa. Confirmă însă faptul că Revoluţia a avut loc şi că procesul de schimbare este efectiv.

Partea americană începe să recunoască dorinţa României de schimbare. Personal consideră că nu e uşor. Datorită trecutului, în România e şi mai greu ca în Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia. În Polonia există tradiţia unei opoziţii. În Ungaria, în special în plan economic, a fost un mediu ceva mai liber.

Lawrence S. Eagleburger Sunt pregătiţi să accepte că mergem în direcţia afirmată de partea română.

SUA nu urmăresc şi nu doresc să fie implicate în influenţarea scenei politice, pentru a hotărî cine conduce în România. Importantă e dorinţa poporului român, nu a noastră. Nu e scopul nostru să influenţăm decizia în faţa urnelor de vot.

Reţinerea de până acum s-a bazat pe analiza noastră privind guvernul şi evoluţia spre instituţii democratice

Azi începem un nou proces, intrăm în dialog. Trebuie să punem oamenii să se întâlnească.

Ne-am angajat substanţial în Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia, în limitele bugetului limitat. Să înţelegeţi însă că încă nu suntem gata să mergem tot atât de departe cu România.

În timpuri mai vechi, am avut relaţii diferite şi speciale cu Nicolae Ceauşescu, bazate nu pe considerente interne, ci pe poziţia lui în Tratatul de la Varşovia, unde aveam interes să sprijinim membri ai Tratatului necooperanţi cu ruşii. Acum ne-am schimbat poziţia şi contează evoluţia internă în aprecierea României.

Orice considerent s-ar exprima în legătură cu cine conduce Polonia, aceasta e receptată ca o ţară care funcţionează ca un sistem democratic liber. La fel în Cehoslovacia şi Ungaria.

Vom sprijini cât putem dezvoltările interne, politice şi economice, din România. Nu am văzut însă până acum acelaşi grad de schimbare în România, ca în cele trei ţări.

Suntem gata să adâncim şi să lărgim relaţiile, dar nu atât de departe ca în cazul celor trei.

Cam asta poate spune acum. Speră că e mulţumitor pentru noi.

A mai spus că are acordul lui Baker pentru dinamizarea relaţiilor bilaterale şi a ridicat, din nou, cele trei probleme: situaţia fostei Securităţi, manifestările antisemite şi problema minorităţilor.

Ca efect, la 14 decembrie 1990, a fost transmisă Declaraţia Departamentului de Stat al SUA cu ocazia aniversării Revoluţiei Române. Îmi aduc aminte că l-am primit pe ambasadorul Alan Green Jr. care mi-a înmânat textul Declaraţiei şi a salutat rolul pe care l-au jucat întâlnirile mele cu Baker şi Eagleburger în transmiterea acestui mesaj care însemna, implicit, recunoaşterea, ca partener, a guvernului României.

„Cu ocazia aniversării Revoluţiei Române din decembrie 1989, SUA iau act de înfăptuirile pozitive ale naţiunii şi poporului român, de-a lungul anului ce se încheie. În acelaşi timp, SUA recunosc faptul că ţara se află încă în cursul procesului de depăşire a moştenirilor lăsate de vechiul regim. În calitate de state semnatare ale Cartei de la Paris, adoptată luna trecută cu prilejul întâlnirii la cel mai înalt nivel din capitala Franţei, SUA şi România, ca şi celelalte 32 de ţări membre ale procesului de la Helsinki, şi-au reafirmat datoria lor de a se abţine de la utilizarea forţei şi ameninţarea cu forţa, de a onora suveranitatea legii, de a promova toleranţa şi de a respecta principiul reglementării paşnice a disputelor. Avem încredinţarea că un sistem democratic, cu deplină asigurare a protejării drepturilor civice şi omeneşti, inclusiv libertatea de credinţă, libertatea de asociere şi de adunare, împreună cu sistemul bazat pe economia de piaţă, constituie temeliile durabile pentru o Românie paşnică şi prosperă.

Continuăm să încurajăm conducerea şi poporul României la acţiunea ce duce spre aceste ţeluri, într-o atmosferă de pace pe plan intern, liberă de orice formă de violenţă. Statele Unite şi-au arătat preocuparea faţă de binele poporului român, furnizând în acest sens ajutor umanitar şi alimente, asistenţă copiilor, precum şi asistenţă tehnică pentru promovarea democratizării, a drepturilor omului, a unor reţele de mass-media independente şi nepărtinitoare şi pentru promovarea sectorului privat în economie.

Suntem pregătiţi să furnizăm în continuare asistenţă României în acest domeniu.”

Pozitiv şi generos acest text….

*

*    *

La 29 noiembrie 1990, avusese loc sedinţa Consiliului de Securitate referitoare la situaţia din Irak şi Kuwait, prezidată de James Baker. La reuniune, ministrul de externe al Etiopiei, reamintea faptul că ţara sa a fost supusă unei agresiuni similare în 1936 şi apelase la Liga Naţiunilor. În 1990, omenirea nu ar trebui să repete greşelile de atunci – spunea el. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite cu acel prilej. Le-am şi menţionat în explicaţia de vot a României.

Rezoluţia 678 (1990), a fost adoptat cu 12 voturi pentru (inclusiv România), 2 voturi contra (Yemen şi Cuba) şi o abţinere (China). Rezoluţia dădea un termen limită Irakului pentru a se retrage din Kuwait – 15 ianuarie 1991.

În aceste condiţii, în prima parte a lui ianuarie 1991, am fost într-un turneu în Syria şi Iordania, participând, alături de secretarul general al ONU şi în consultare cu reprezentanţii SUA şi ai Irakului, la încercările de evitare a declanşării operaţiunilor militare. În acest timp se desfăşurau şi discuţii americano-irakiene în Elveţia, discuţii care însă au eşuat.

La 12 ianuarie, l-am primit pe ambasadorul Irakului, căruia i-am împărtăşit sugestiile noastre privind acceptarea de către Irak a rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi elaborarea unui pakage deal pentru includerea într-un grup de preocupări foarte clare a intereselor Irakului.

Din păcate, toate aceste încercări – din care nu am putut prezenta decât o mică parte – au eşuat. În aceste condiţii, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie la ora 2°° a început războiul din Golf. Dormeam la minister. Ştiam că vor începe operaţiunile militare. La ora 3°° noaptea, am creat o celulă de criză. La ora 4°°, primeam deja un reprezentant al ambasadei SUA, care mi-a prezentat o serie de considerente în legătură cu iniţierea operaţiunilor de luptă în zona Golfului. Între altele, se preciza că preşedintele SUA a ordonat iniţierea acestor operaţiuni în consultare cu principalii membri ai coaliţiei internaţionale şi că, deşi vor fi lovite obiective militare şi strategice din Irak, scopul lor era eliberarea Kuwaitului. Se amintea că toate eforturile diplomatice au fost respinse de Irak, subliniindu-se că Irakul poate încă evita noi distrugeri prin retragerea necondiţionată, imediată şi completă din Kuwait. Se exprima dorinţa continuării consultării cu guvernul român pe măsura evoluţiei situaţiei.

Printr-o alocuţiune televizată preşedintele, George H.W. Bush, împreună cu principalii săi colaboratori – Dick Cheney, Colin Powell şi Paul Wolfowitz – anunţase decizia de a începe războiul în Irak şi raţiunile declanşării acestuia, în esenţă epuizarea căilor diplomatice orientate spre retragerea trupelor de invazie irakiene din Kuwait şi nerespectarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate.

A fost o demonstraţie de operaţiuni aeriene şi de blindate în zona de sud a Irakului care, practic, au decimat armata lui Saddam.

Dilema era aceea dacă forţele combinate trebuiau să ducă bătălia până la capăt, după eliberarea Kuwaitului, şi dacă trebuiau să intre în Bagdad şi să determine „căderea” lui Saddam.

Preşedintele Bush a considerat că ofensiva trupelor aliate trebuia oprită în afara Bagdadului, şi că trebuiau încurajate forţele anti – Saddam. Rebelii au fost însă înfrânţi, ulterior, de trupele helio – purtate ale lui Saddam şi astfel, s-a păstrat în Irak germenele pentru un nou conflict.

De altfel, în campania prezidenţială din 1992, Bill Clinton şi Al Gore au folosit acest element, considerat de slăbiciune, împotriva preşedintelui Bush: „Saddam Hussein still has his job. Do you?”

În aceeaşi zi, 17 ianuarie, la ora 8°° dimineaţa a fost difuzată Declaraţia Guvernului României cu privire la declanşarea operaţiunilor militare în zona Golfului, în care se preciza, între altele:

„Este un fapt că invadarea Kuwaitului de către trupele irakiene, la 2 august 1990, a constituit o încălcare gravă a dreptului internaţional, a creat o situaţie deosebit de încordată în zona Golfului, ameninţând în acelaşi timp, pacea şi securitatea internaţională.

În acest context, Guvernul României consideră că declanşarea operaţiunilor militare în Golf este justificată şi este conformă Rezoluţiei 678 a Consiliului de Securitate, care autorizează statele ce cooperează cu guvernul Kuwaitului ca, în cazul în care Irakul nu îndeplineşte rezoluţiile Consiliului până la 15 ianuarie 1991, să folosească toate mijloacele pentru a pune în aplicare aceste rezoluţii.

Pe măsura posibilităţilor sale, România s-a străduit în mod constant, în cele cinci luni şi jumătate care au trecut de la invadarea Kuwaitului, să-şi aducă propria sa contribuţie la aceste eforturi, atât în cadrul Consiliului de Securitate, cât şi în contactele sale bilaterale cu părţile în conflict. În acelaşi spirit, a salutat iniţiativa SUA pentru angajarea unui dialog direct cu Irakul şi, atunci când acest dialog a eşuat, a adoptat o atitudine pozitivă faţă de iniţiativele de reglementare paşnică ale secretarului general al ONU şi Franţei, ca şi faţă de orice altă iniţiativă de natură să evite confruntarea militară.”

Din păcate, existau, în continuare, în relaţiile noastre bilaterale frustrări şi nemulţumiri. Spre exemplu, Amendamentul Jackson-Vanik fusese suspendat şi pentru Bulgaria şi Moscova, dar nu pentru România! Acest amendament permitea SUA restrângerea sau chiar oprirea relaţiilor comerciale cu ţări ce nu aveau o economie de piată şi restrângeau libertatea de circulaţie sau alte drepturi ale omului.

La o primire a ambasadorului american, în martie 1991, menţionam întâlnirile cu Baker, cu Eagleburger, vizitele miniştrilor Dijmănescu, Pleşu, Marinescu în SUA, şi, desigur cooperarea foarte bună în criza Golfului. Alan Green Jr. m-a întrebat atunci, oarecum cinic,  – şi mi-a rămas în memorie: „Ca avocat al diavolului – ce altceva aţi fi putut face?

I-am răspuns, între altele: „Pentru SUA, actualul guvern pare legitim numai pentru Golf, dar nu şi pentru restul…” Scuza o reprezentau, aproape întotdeauna, „hardliners-ii” de la Departamentul de Stat sau din Congres.

Recitind acele convorbiri, mă gândesc că ar trebui să învăţăm şi noi să ne exprimăm pe mai multe voci, dar în cadrul unei strategii unitare!

Rezultatele acestui tip dialog – în esenţă foarte direct – s-au văzut, în final. Iată câteva fragmente dintr-o convorbire cu James Baker, din 19 iunie 1991, în urma unei scrisori pe care i-o trimisesem:

James Baker: Salutări. Ce teme propuneţi pentru această discuţie?

Adrian Năstase: Cele mai multe sunt menţionate în scrisoare.

Ştim că sunt preocupări la nivelul Departamentului de Stat în legătură cu evoluţiile din România. Vrem să lucrăm împreună pentru a le depăşi.

Cred că uneori aceste preocupări vin din percepţii greşite asupra situaţiei reale din România. Poate sunt şi erori de comunicare din partea noastră.

Cred că ar fi benefic pentru noi toţi dacă aţi da mandat unei persoane de încredere să vina în România cu toate problemele controversate, să le discutam, să găsim soluţii şi apoi să mergem mai departe. La fel în ceea ce priveşte televiziunea publică.

Suntem gata să depăşim aceste chestiuni prin discuţii directe.

Ce nu înţelegem în politica dumneavoastră faţă de România este faptul că suntem mereu izolaţi de celelalte trei ţări est-europene.

Speram ca vicepreşedintele Dan Quayle să vină şi în România. Faptul că nu a venit a dat un semnal foarte negativ la nivelul opiniei publice”…

Şi răspunsul, de asemenea direct dar şi constructiv, al secretarului de Stat:

„James Baker: Am fost afectat de scrisoare. Obiectivul nostru este de a avea relaţii bune cu România democratică. Sunt afectat din cauza relaţiilor personale bune în criza din Golf. Nimeni nu ne-a  sprijinit mai constant decât România în Golf. Nu am neglijat România în sens de voinţă politică…..

În România nu ne-am dus la fel de departe ca şi cu celelalte ţări est-europene. Suferiţi prin comparaţie doar. Nu este un act intenţionat din partea noastră.

Este nevoie de trei paşi pe care să-i faceţi pentru ca noi să lucram cu România la fel ca şi cu ceilalţi din Europa de Est: I – Alegeri libere şi corecte. II – Problema televiziunii – opoziţia are nevoie de acces la media. III – A cerut un raport despre rolul Securităţii în România. Influenţa ei e mult mai mare decât ar trebui să fie într-o societate democratică. Opoziţia are încă teamă de Securitate. Poate că nu este justificată, dar există. Organizaţia este încă activă, după cum ne spun serviciile noastre de informaţii, inclusiv în ceea ce priveşte ambasada noastră din Bucureşti. Aici puteţi face ceva.

Salut ideea de a trimite acolo pe cineva, cineva care să discute direct şi ca voi să primiţi un semnal clar ce ne interesează. (L-a şi trimis, în săptămânile următoare, pe ambasadorul Richard Schifter – n.n.)

Sunt unele lucruri pe care deja le-am aprobat pentru a demonstra că SUA vor o relaţie bună cu România democratică şi apreciază rolul constructiv în Golf. Vom recomanda un waiver pentru ca România să se califice pentru credite agricole. Ne vom consulta cu oamenii din opoziţie, pentru a ne asigura că este consens pentru asta.

În urma acestor convorbiri, la 25 iunie, ambasadorul american mi-a prezentat un proiect pentru un waiver la amendamentul Jackson – Vanik în favoarea României, pentru a permite obţinerea de credite pentru garantarea unor importuri de produse agricole de urgenţă. Desigur, guvernul american discutase, în prealabil, şi cu reprezentanţii opoziţiei din România (să se asigure că sunt şi ei de acord!) şi îi ceruseră premierului Petre Roman, în aprilie, cu ocazia vizitei la Washington, ca guvernul să nu-şi atribuie, unilateral, meritul pentru această decizie…

Oricum, vizitele din vara anului 1991 (Richard Schifter, Thomas Pickering – membru al cabinetului preşedintelui, fost ambasador la New York, Bob Hutchins – de la NSC, Curt Kammer – de la Departamentul de Stat, numeroşi membri ai Congresului) au contat fosrte mult în consolidarea relaţiilor bilaterale.

Nu ştiau însă nici ei, nu ştiam nici eu că urma o nouă mineriadă – în septembrie 1991.

(Va urma.)

22 Responses to “Lumea americanii şi noi (II)”


  1. 1 cristina septembrie 11, 2012 la 8:34 pm

    Democratia, totul in numele democratiei. tot ce incepe din intentii bune ajunge intr-un final sa se stice, sa fie folosit doar ca emblema, ca o coperta frumoasa, cu floricele a unei carti ale carei pagini au in mare parte doar injuraturi. daca vrei sa ai control total asupra unei tari, sau sa zicem asupra unui om, il ajuti sa se puna pe picioare, sa fie foarte sanatos, destept o situatie materiala buna, sau il tii bolnav sa vina la medicamente, prost sa se teama sa deschida gura si sarac sa se bucure la frimiturile ramase? si sa controlezi o tara numai de dragul de a o controla, nu prea cred, trebuie sa si iasa ceva…eu cred ca dumneavoastra Domnule Nastase aveti foarte multe de spus dar asteptati ca la sah urmatoarea mutare. imi pare rau ca jucati cu adversar si nu demonstrativ pentru noi dar apreciez ca sunteti mai liber acum si ca intotdeauna Respect!

  2. 2 Oscar Wilde septembrie 11, 2012 la 9:22 pm

    Ma abtin sa comentez. Dar realitatea geografica este aceasta: Bagdadul este in Irak, piramida lui Keops este in Egipt, Bucegii sunt in Romania. Iar istoria contemporana o traim si evenimentele s-au desfasurat cronologic, pe traseul triunghiului.

  3. 3 justias septembrie 11, 2012 la 10:12 pm

    „..Nu ştiau însă nici ei, nu ştiam nici eu că urma o nouă mineriadă – în septembrie 1991….”

    eu cred ca stiau. sa nu fim naivi! inca nu s-au deschis anumite arhive americane, dar am fi naivi sa nu recunoastem acest lucru. nu stiau cum si cand o sa se intample dar pe „ascuns” sprijineau material, informativ, politic ceea ce se numea opozitie in aceea perioada. taranisti, alianta civica, greve, sindicate etc…

    sentimentul meu a fost ca indiferent de ceea ce se intampla in romania sau oricine ar fi fost la putere (s-a vazut dupa 1996 cand CDR nu a spart gheata in mod deosebit si imediat cu americanii) strategia si decizia SUA fusese luata. tarile de la visegrad erau sprijinite indiferent de poticnelile, personajele, partidele care s-au vanturat la putere in aceste tari. ceea ce fusese decis sa fie castigat s-a pastrat fara un efort deosebit din partea acelor tari. am mari indoieli in legatura cu calitatea sintezelor si atitutdinii SUA in acei ani. la fel in zilele noastre. vezi si cablogramele Wikileaks. SUA ar fi castigat mult mai mult prin bunavointa, prietenie, disponibilitate de ajutor in tarile europei de est decat cu atitudinea de serifi care finanteaza greve, lovituri de stat precum in Chile (Allende) etc..
    nu cred ca problema noastra a fost de nestiinta a comunicarii cu americanii si nu cred ca acele amanunte, puncte pe care le prezentati in analiza au constituit in fapt motivul atitudinii americane din acea perioada. cred ca un anume fel de analiza, simplista, agresiva, joc geopolitic din partea americana si nu numai, orientata pe o mentalitate a razboiului rece, servicii de spionaj etc.. a creat o zona tampon, temporara in relatia cu URSS, Rusia etc…

    cat despre 1991 eu nu as numi-o mineriada. pe langa mineri, un numar redus, au fost prezenti intr-un numar incomparabil mai mare, bucuresteni, pietasii aliantei civice, pietei universitatii, etc rodati in demonstratiile permanente din acei ani. singura revendicare, JOS!
    Concluzie: nu stiati dumneavoastra ca va urma o noua mineriada, dar americanii nu numai ca stiau, dar o pregateau intens „pe la spate” cu toate resursele de care dispuneau. intentia serifilor era simpla „schimbarea prin orice mijloace a regimului” care din motive de „analiza” a razboiului rece nu-i convenea. acest gen de schimbare, scenarii a unor regimuri consdiderate „neprietene” a fost dupa aceea repetat si in alte tari.

    americanilor de atunci si de astazi nu le-a trecut prin cap ca pot castiga mult mai mult prin ajutor, bunavointa, sprijin decat prin „datul cu diverse bate in cap”.
    am impresia ca unele decizii politice se bazeaza pe mult mai putin decat credinta ca, complexe analize politice au stat la baza acestora.

  4. 4 Karakas septembrie 12, 2012 la 12:57 am

    Ma gindesc ca in lumea asta, probabil „Beta version”, nu-ti trebuie maci din Afganistan ca sa te simti drogat. E suficient sa filtrezi o bucatica din realitatea zilnica ca sa realizezi ca ai poposit intr-unul din universurile paralele, unde oamenilor li se inmineaza un cub al lui Rubik gata facut, si li se spune „faceti-l”. Iar localnicii acestei versiuni, nestiind care ar trebui sa fie forma finala, incep sa-l rotaceasca pierzind timpul in zadar.

  5. 5 As vrea sa fiu James Baker septembrie 12, 2012 la 1:00 am

    E greu sa nu te intrebi cum e posibil sa pui in aceeasi oala un om care a dat raspunsuri de 1,7 miliarde de dolari (ai Romaniei) cu borfasii si ordinarii de la Jilava…. Citind memoriile de mai sus, imi vine in minte urmatoarea analogie. Probabil ca marea noastra majoritate am trecut prin acel gen de intalniri in care soliciti o intrevedere cu un personaj cheie care poate sa rezolve o problema a ta. Personala. Atunci cand esti fata in fata cu el, iti expui problema si astepti… Astepti sa vezi cum reactioneaza, daca e dispus sa te ajute, in ce conditi. De cele mai multe ori e greu sa pui totul pe masa. Exista cuvinte nerostite, exista subintelesuri, exista momente in care parca te joci cu cuvintele insa ai de fapt grija de fiecare silaba pe care o scoti. Cum este insa atunci cand esti „personajul cheie”? Ce te determina sa accepti o astfel de intalnire, ce astepti de la o astfel de intalnire, ce te motiveaza sa reactionezi pozitiv? Nu-i asa ca daca ai avea raspunsurile la aceste intrebari, tu cel mic care se duce la cel mare cu jalba’n bat, ai avea o alta abordare?… In rest, poate multi vom intelege mai bine cum rezultatul actiunilor si faptelor noastre de aici din curtea noastra de fapt determina un impact dincolo de controlul nostru in perceptia altora, cum poti sa oferi (justificat sau nu) gloante adversarului intr-o negociere.

  6. 6 Sibilla septembrie 12, 2012 la 2:25 am

    Confirm: Adrian Nastase este detinut politic!

    Duminica, la pranz, am intrat intamplator pe postul B 1 TV si am surprins momentele in care doi tineri comentatori vituperau postarea ultima de pe blogul lui Adrian Nastase. Consternarea celor doi tineri era dubla: cum se poate ca un detinut sa publice, din inchisoare, pe blog si cum este posibil ca Adrian Nastase, condamnat pentru fapte de coruptie, sa se poarte si (auzi aroganta) sa clameze situatia de detinut politic!
    De aceea, vreau sa risipesc nedumeririle celor doi tineri comentatori si sa le spun ca da, au inteles bine, desi numai pe jumatate: A. Nastase nu numai ca se poarta si clameaza situatia de detinut politic, dar el chiar este un detinut politic! Si, cred ca aici trebuie sa fac o corectura: nu numai el !
    Alaturi de el au fost condamnati la ani grei (apud Traian Basescu) si alte persoane, nefericite victime cloaterale, nesansa lor a fost ca A. Nastase nu putea fi condamnat de unul singur, ca ar fi batut prea tare la ochi, nici PPE nu ar fi crezut intr-o astfel de condamnare. Asa, au stat procurorii DNA si s-au tot gandit si au gasit solutia: dupa restituire dosarului, au creat alte infractiuni, au „descoperit” si alti faptuitori si dosarul a fost gata ! Nu a contat, nici pentru procurori nici pentru judecatori ca au trimis in inchisoare chiar si o familie intreaga (sotii Popovici), nemaivorbind de o femeie cu un singur rinichi (I. Jianu) si o alta care de-abia se tinea pe picioare, daca asa a fost comanda, asa s-a executat.
    Dar, ca sa fie clar pentru cei doi tinerei comentatori de la postul B 1 TV (si, eventual pentru cine i-a mai auzit duminica asta), mai trebuie spuse doua lucruri: in principal, procesul penal se conduce dupa doua legi, Codul penal (legea substantiala) si Codul de procedura penala (legea procesuala).
    Codul penal vorbeste despre prescriptie, care inlatura raspunderea penala. De exemplu, in Dosarul „Flota”, Traian Basescu nu a fost trimis in judecata (si) pentru infractiunea de mita, deoarece intervenise prescriptia raspunderii penale pentru aceasta fapta.
    Ei bine, tot asa si pentru A. Nastase intervenise aceiasi prescriptie (vorbim de dosarul „Trofeul Calitatii”), cea mai buna si peremptorie dovada fiind chiar dna M. Macovei care, raspicat si repetat a clamat ca din 10 iunie se prescriu faptele lui A. Nastase. Asta, odata.
    Cum am spus, procesul penal mai este guvernat si de Codul de procedura penala. Aici se spune un lucru foarte simplu si foarte clar: solutia in procesul penal se da numai pe baza de probe (certe, pertinente, legale). Nu pe prezumtii, nu pe analogii sau asemanari, nu pe lex tertia. Nu, pe probe si pe lege, atat si nimic mai mult !
    In „Trofeul Calitatii” problema principala a fost daca a existat sau nu un prejudiciu in dauna Inspectoratului de Stat in Constructii (celebrul, de acum, ISC). Pentru a se lamuri, instanta a dispus o expertiza contabila care sa stabileasca, intre altele, inclusiv daca a existat ori nu un prejudiciu in dauna ISC. Concluzia expertilor , audiati inclusiv in instanta, a fost clara si ferma: nu a existat un prejudiciu in dauna ISC ! Si, atunci, ce a facut instanta ? A incalcat legea ! Pentru ca aceasta concluzie a expertizei desfiinta acuzarile instanta, complet nelegal, a inlaturat concluzia expertilor.
    Si de ce zic nelegal ? Pentru ca legea procesuala e foarte clara: atunci cand are nevoie de opinia unui expert, instanta dispune o expertiza, deci daca a dispus expertiza inseamna ca expertul este cel indrituit de lege sa exprime opina calificata. Tot Codul de procedura penala statueaza ca, daca instanta are rezerve cu privire la concluziile expertizei, dispune fie completarea expertizei (ceea ce s-a intamplat, inclusiv prin audierea in sedinta publica a expertilor) fie dispune o alta expertiza. Or, instanta – dupa ce a cerut completarea si clarificarea expetizei – nu a dispus o alta si, fara a avea competenta, a inlaturat concluziile expertizei (care stabileau ca nu exista prejudiciu in dauna ISC) si astfel, prin incalcarea fatisa a legii, i-a condamat pe toti inculpatii. Ce ar mai trebui spus, ar fi ca, si daca instanta a inlaturat proba (expertiza) fara a dispune o alta (asa cum impune C.p.p.), se cheama ca in cauza nu a mai exista proba (legala, certa, pertinenta) si atunci trebuia sa prevaleze principiul in dubio pro reo, ceea ce inseamna ca inculpatii trebuiau – obligatoriu – achitati cel putin din acest punct de vedere.
    Asa ca, trebuie si eu sa le confirm celor doi tineri comentatori de la postul B 1 TV: da domnilor, ati intuit bine, Adrian Nastase (alaturi de victimele colaterale), este un detinut politic si se poarta ca atare! Altfel, ce mai poate face ?
    http://www.luju.ro/opinii/editorial/confirm-adrian-nastase-este-detinut-politic

  7. 7 blogideologic septembrie 12, 2012 la 5:35 am

    În cei opt ani de când trasează politica macroeconomică a României, „preşedintele jucător” Traian Băsescu s-a străduit să şteargă circumvoluţiunile de pe creierul economic al României.

  8. 8 Draghi Puterity septembrie 12, 2012 la 9:40 am

    In tradicere:

    Avem încredinţarea că un sistem democratic,

    … s-a vazut la referendum…

    cu deplină asigurare a protejării drepturilor civice şi omeneşti,

    … dreptul la saracie… (BTW, au uitat de dreptul la libera circulatie trambitat de Radio „Europa Libera”)

    inclusiv libertatea de credinţă,

    … penticostali, scientology si alte secte…

    libertatea de asociere şi de adunare,

    … insa doar atunci cand asta corespunde intereselor americane…

    împreună cu sistemul bazat pe economia de piaţă,

    … adica acel sistem care prin diverse metode permite transferul de bunastare si in final de proprietate catre plutocratia americana…

    constituie temeliile durabile pentru o Românie paşnică şi prosperă.

    … my ass…

    Nu stiu cum vedeti dvs acum aceste lucruri, dar pe mine ma apuca efectiv greatza la acest doublespeak. Banditii astia ne iau tot, incepand cu demnitatea si terminand cu banii si resursele, ne numesc condicatori hidosi, malefici, ne fac legitimate target pentru toti dusmanii lor, si ne dau in schimb niste texte patetice.

  9. 9 Draghi Puterity septembrie 12, 2012 la 9:52 am

    @justitias

    americanilor de atunci si de astazi nu le-a trecut prin cap ca pot castiga mult mai mult prin ajutor, bunavointa, sprijin decat prin “datul cu diverse bate in cap”.

    EXACT! Sustinandu-l pe chiombila in modul in care au facut-o au reusit sa isi aduca in cateva zile antipatia permanenta a milioane de romani. Si asta in tara cea mai pro-americana din Europa! Si pentru ce? Doar pentru a arata ca ei sunt stapanii si se face strict cum vor ei. Stupida strategie, mai ales ca si „micul Che” fusese prelucrat din timp, si ar fi dat si el tainul.

    Aceasta arogantza ii va pierde pe americani. Nu au pierdut razboiul pentru „mintile si inimile oamenilor” doar cu musulmanii, l-au pierdut cu toata lumea. E doar o problema de timp pana vor pierde suprematia si controlul pe toate planurile. Si ar fi fost atat de simplu sa il pastreze… Dar, cine sa auda?

  10. 10 Draghi Puterity septembrie 12, 2012 la 10:05 am

    In asteptarea momentului in care „zegrenii” germani vor decide soarta Europei, inca un comentariu:

    Cica Rajoy (premierul Spaniei) ar fi declarat nu de mult intr-un interviu telvizat: „Nu voi accepta impunerea nici unei conditi in ce priveste de unde sa taiem si de unde nu [din buget]”.

    Ca sa se cuminteasca, si sa se dea pe brazda, i s-a dat sa se ocupe de alte lucruri:

    http://www.elmundo.es/elmundo/2012/09/11/barcelona/1347377095.html

  11. 11 Florea Dumitrescu septembrie 12, 2012 la 11:35 am

    PREŞEDINTELE NELEGITIM BĂSESCU SE PREGĂTEŞTE
    PENTRU A TREIA SUSPENDARE!
    CUM ?
    I. Prin defăimarea în continuare a ţării şi a naţiunii (contrar art.30, alin.7 din Constituţie), prin minciuni, dezinformări, intoxicări, denaturări propagate la Uniunea Europeană şi la cancelariile occidentale, cu privire la instituţiile fundamentale ale statului (Parlament, Guvern, Instanţe Judecătoreşti). Discursul aberant din 4 septembrie a.c. în faţa ambasadorilor, conţine asemenea elemente criticabile şi condamnabile.
    II. Prin continuarea unor acţiuni autoritare, totalitariste, dictatoriale, prin violarea gravă a Constituţiei şi a legilor ţării, mai ales prin încălcarea principiilor separaţiei puterilor în stat şi prin uzurparea funcţiei de prim-ministru, prin nerespectarea majorităţii parlamentare, prin nerespectarea sentinţelor judecătoreşti şi altele.
    III. Prin abuzurile extreme şi ilegalităţile duse la paroxism ale unor persoane din instituţiile represive (Procuratura generală, DNA, Serviciile secrete, Jandarmerie, Poliţie) şi ale unor judecători partizani politici.
    IV. Prin blocarea dosarelor penale – în principal de Procuratură şi DNA – care îi privesc pe domnul Băsescu şi pe membrii familiei sale, a dosarelor penale care îi privesc pe miniştrii portocalii şi pe liderii partidului domnului Băsescu (PDL) – care au fost implicaţi în pierderi, furturi, fraude şi risipirea banilor publici de la buget – de zeci şi zeci de miliarde de euro.
    Prin blocarea dosarelor penale care privesc supraîndatorarea ţării de către domnul Băsescu şi guvernelor care s-au succedat.
    V. Prin acţiuni şi măsuri împotriva statului social consacrat în Constituţie (contrar articolului 1 din Constituţie ) şi împotriva politicilor sociale destinate milioanelor de săraci şi categoriilor sociale defavorizate.
    VI. Prin acţiunile de teroare împotriva cetăţenilor din comune şi sate – declanşate de Procuratură şi DNA, încălcându-se grav legea şi prevederile codului de procedură penală.
    VII. Prin încălcarea dreptului la vot al cetăţenilor români, nesocotindu-se voinţa acestora exprimată prin cele 7,4 milioane de voturi pentru demiterea domnului Băsescu.
    VIII. Prin implicarea (pe bază de minciuni şi dezinformări) a Comisiei Europene şi a unor lideri occidentali în probleme strict interne ale noastre, ceea ce ne sileşte şi pe noi – cei din societatea civilă – să le trimitem acestora informări, pentru a combate minciunile şi dezinformările domnului Băsescu şi ale clicilor sale.
    IX. Prin încălcarea în continuare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor la o viaţă decentă prin măsuri excesive de austeritate (tăieri masive şi unilaterale de salarii, tăieri masive la pensii, tăierea alocaţiilor pentru copii, tăierea ajutoarelor sociale şi a unor subvenţii, distrugerea sistemului public de sănătate, desfiinţarea de spitale şi de şcoli şi altele).
    X. Prin împiedicarea – pe multiple căi – a guvernului actual de tranziţie să-şi îndeplinească atribuţiile privind politica internă şi externă.
    Prin împiedicarea primului ministru al guvernului să participe la întâlnirile oficiale ale organismelor Uniunii Europene – care examinează şi dezbat problemele economice, financiare şi sociale – la care participă toţi şefii de guverne din cele 26 de ţări-membre ale Uniunii Europene, cu excepţia şefului de guvern al României
    ٭ ٭
    ٭
    Vom răspunde la problemele de mai sus prin mai multe studii şi analize trimise tuturor autorităţilor şi presei – fiind probleme care ţin de politicile publice, în care societatea civilă are dreptul şi datoria să se pronunţe cu evaluările şi opiniile sale, cu propunerile sale.
    Înainte de toate, în analizele noastre ne vom referi la:
    (1) ideile din aberantul discurs ţinut în faţa ambasadorilor, la date de 4 septembrie a.c.;
    (2) la abuzurile, ilegalităţile şi acţiunile de intimidare şi de teroare din timpul suspendării;
    (3) la ameninţările şi măsurile represive care sunt în curs de desfăşurare.
    Vom transmite punctul nostru de vedere Comisiei Europene – domnului Preşedinte J. M. Barroso, doamnei Comisar Viviane Reding şi doamnei Cancelar al Germaniei Angela Merkel. Vom îndemna pe toţi reprezentanţii societăţii civile să se adreseze celor de mai sus pentru informare corectă.

    AVERTISMENT
    Atragem atenţia celor care se grăbesc cu o nouă suspendare – a treia – ca aceasta să se facă numai după alegerile parlamentare din decembrie şi numai după o temeinică pregătire.
    A. Între măsurile preventive – vedem util ca să fie anunţaţi – cu cel puţin 30 de zile înainte, domnul J. M. Barroso, doamna Viviane Reding şi doamna Angela Merkel, pentru ca aceşti lideri occidentali să nu mai fie victimele unor dezinformări şi să poată face judecăţi drepte.
    B. Nu trebuie să ne mai lăsăm traşi pe sfoară – cu date false, neactualizate, timp de 8 ani de regimul Băsescu şi guvernele care s-au succedat, în condiţiile în care populaţia ţării a scăzut dramatic (cu 2,6 milioane persoane faţă de 2004 şi cu 3,4 milioane de persoane faţă de anul 2000).
    C. Legislaţia trebuie să fie clară şi precisă – care să asigure un control riguros – cu privire la cei care participă la vot.
    Totodată, să fie înlăturată aberaţia cu stabilirea de cvorum de participare, după consultarea Comisiei de la Veneţia şi a bunelor practici din ţările democratice dezvoltate. În caz contrar, vom fi traşi pe sfoară din nou de Băsescu şi de slugile sale politice de la Curtea Constituţională şi din alte organisme de stat, care nu-şi îndeplinesc îndatoririle cu profesionalism şi cu imparţialitate.
    ٭ ٭
    ٭
    GESTUL GHIŞE
    Trebuie să devină emblematic şi să fie urmat în toată ţara, în toate localităţile.
    Poporul român suveran – trebuie să-şi manifeste dezacordul cu fermitate. Votul celor 7,4 milioane care au decis demiterea domnului Băsescu – nu poate fi anulat de nici o instanţă, deoarece au fost îndeplinite toate condiţiile de validare a referendumului.
    În lipsa demisiei de onoare a domnului Băsescu – faţă de votul poporului român suveran (87% dintre participanţii la vot), nu ne rămâne decât să protestăm şi să exprimăm în mod hotărât voinţa noastră, afirmând răspicat:
    DEMISIA IMEDIATĂ, DOMNULE BĂSESCU!
    SUNTEŢI UN PREŞEDINTE NELEGITIM!
    SUNTEŢI „UN OM LAŞ” CUM V-AŢI AUTO-CARACTERIZAT ÎN INTERVENŢIA ÎN CARE INIŢIAL AŢI CHEMAT CETĂŢENII LA VOT PENTRU REFERENDUM, APOI V-AŢI RĂZGÂNDIT, CUM AŢI MAI FĂCUT-O ŞI ALTĂ DATĂ.
    În cuvântul dvs. – domnule Băsescu – niciun cetăţean român raţional – nu mai poate să aibă încredere. Vă confruntaţi cu o lipsă totală de încredere în România. Asta-i situaţia deplorabilă în care v-au adus politicile dvs. de distrugere – timp de 8 ani. (Va urma)

    12 septembrie
    Grupul de Iniţiativă „Reînnoirea”
    Florea Dumitrescu
    Gheorghe Stroe
    Cristian Apostol

  12. 12 Monica M septembrie 12, 2012 la 11:41 am

    Pe vremea aceea constat ca politica noastra era mai verticala

  13. 13 Socrate septembrie 12, 2012 la 12:14 pm

    @AN * Foarte bune editorialele dvs. “Lumea, americanii si noi “. Deja se vede de ce dvs. sunteti acum detinut politic. Ati fost si ati ramas pro-roman. V-ati luptat pentru interesul national al Romaniei, in loc sa fiti pro-vestic, adica pro-american, cu “ p “ de la presh. Pacat capital pe care marele licurici nu a putut sa vi-l ierte ( nu spun un secret daca afirm ca marele licurici este ranchiunos ). Cum adica, sa refuzati stergerea datoriilor Irak-ului, un mizilic de 3 miliarde de dolari, la cererea emisarului marelui licurici ? Marele licurici nu uita si nu iarta. Si cate din astea nu or mai fi fost. De aceea, filiala europeana spune : “ Consiliul Europei şi-a exprimat „consternarea“ faţă de respingerea de către Curtea de Casaţie de la Kiev a apelului înaintat de fostul prim-ministru ucrainian Iulia Timoşenko împotriva condamnării sale la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere.” iar dvs. sunteti un caz emblematic pentru aceeasi filiala.
    Marele licurici, caruia i se pusese pata pe Romania ( resurse, economie, pozitie geo-strategica ) a inghitit cu noduri guvernarile de stanga PSD ( 1990-1996 ), mort de frica ca nu cumva sa alegem modelul chinez. Intre timp a investit sute de milioane de dolari in coloana a patra ( media ) si in coloana a cincea (ONG-urile ), spaland creierele romanilor cu amenintarea comunismului, a securitatii, a rusilor, si cu panaceul privatizarilor, etc. Simultan a inceput cumpararea in viu de cozi de topor, in mediul politic, in media si in serviciile secrete. Si asa a aparut guvernarea CDR, atat de catastrofala incat a dus la revenirea stangii la putere ( atunci cand dvs, ati fost prim ministru ). Romania incepuse sa se redreseze. Marelui licurici i-a venit din nou apa la moara in 2005, cand, desi dvs. castigaseti, la putere a ajuns misterios grupul TB, care a evoluat rapid catre grup infractional organizat. Si asa ati ajuns dvs. detinut politic. Erati prea periculos, trebuiau sa va scoata din joc.

  14. 14 Karakas septembrie 12, 2012 la 2:04 pm

    Cum se intimpla de obicei, semnalele externe pot veni pe tot felul de tevi. Asa ca ar putea parea surprinzator ca presedintele Lituaniei, de fapt Presedinta, „avertizeaza” clasa politica din Romania intr-un mod destul de abrupt:

    „Iar acesta este un avertisment: dacă nu veţi fi capabili să vă maturizaţi, să vă comportaţi responsabil politic, atunci povara va fi pe umerii poporului. Nu veţi putea avea suficiente resurse financiare de la UE, nu vi se va deschide zona Schengen. Şi acesta va fi eşecul tuturor partidelor politice”, a spus Dalia Grybauskaite.”

    Dupa cum vede, aceasta fosta tovarasa, membra a Partidului Comunist Sovietic (PCUS), a trecut cu brio balta tranzitiei la capitalism, transformindu-se intr-o campiona a democratiei internationaliste de dreapta. Au ajutat-o evident posturile din SUA, si cel de Komisar. Nu trebuie neglijat nici ca respectiva Magnolie de Otel (Steel Magnolia) e sprijinita de dreapta conservatoare.

    Megafonul re-transmite un mesaj simplu: atentie la bombeuri ca oprim finantarea. Vrei bani sa-ti platesti interesul la imprumuturile facute de Basescu si sa-ti mentii ratingul la cooperativa Standardul Saracului (Standard & Poor)? ….

    http://en.wikipedia.org/wiki/Dalia_Grybauskait%C4%97

    http://www.mediafax.ro/politic/avertisment-al-presedintelui-lituaniei-daca-nu-va-maturizati-nu-vi-se-deschide-zona-schengen-10059564

  15. 15 Draghi Puterity septembrie 12, 2012 la 2:59 pm

    @Karakas

    Ahm… care finantare? Fondurie europene nu sunt decat morcovul pus in fata magarului, asta ar trebui sa fie clar intre timp. „Finantarea imprumuturilor” e de fapt un mecanism prin care datoria sa creasca atat cat e nevoie pentru a da tot ce avem. Cum spuneam, de la demnitate si libertate pana la resurse.

  16. 16 zmaranda septembrie 12, 2012 la 3:16 pm

    @ Karakas, spre completare

    stiu ca nu-i cuviincios, dar trebuie sa le amintesti cititorilor ca Dalia este un fata aia imbracata in roz bonbon cu decolteu, care apare intotdeauna ultima la poza de grup a CE.

  17. 17 zmaranda septembrie 12, 2012 la 3:17 pm

    @ Karakas, spre completare

    stiu ca nu-i cuviincios, dar trebuie sa le amintesti cititorilor ca Dalia este fata aia imbracata in roz bonbon cu decolteu, care apare intotdeauna ultima la poza de grup a CE.

  18. 19 zmaranda septembrie 13, 2012 la 3:52 pm

    Necuviincios, inadecvat,…. . Inacceptabila a fost confuzia facuta de mine intre cele doua doamne, Dalia si Gucci Helle, (bonbonul avea rol de condiment), dar macar am inteles de ce-si udrea anul trecut sa ajunga PM, mare pacat pt rochita ei noua.

    ps. I-as fi cerut Pamantului sa se deschida daca as fi fost in locul doamnei Dalia si as fi facut impolitetea de a-mi jigni gazdele, una e sa ti se spuna ce sa zici, alta e sa stii ce obligatii ai cand ocupi pozitia de sef de stat.

  19. 20 Maximmouse septembrie 16, 2012 la 1:12 pm

    Mie mi-a placut mult punctul trei, ala cu securitatea!

    Securitatea romana a fost decapitatat cu ocazia revolutiei! securitatea aceea trebuia sa nu mai aiba control…etc., toate pretentiile acelea. Securitatea democratiei, trebuia sa fie compusa din agenti minimum dubli, cunoscuti …cum ar fi de exemplu, satanail. Opozitia timpului era burdusita de securisto cia isti, totul se facea pentru scopul final : Romania = Colonia!

    Si s-a implinit!

    Inca, am mai vazut o treaba care m-a impresionat …pana la lacrimi;

    Lawrence S. Eagleburger Sunt pregătiţi să accepte că mergem în direcţia afirmată de partea română.

    SUA nu urmăresc şi nu doresc să fie implicate în influenţarea scenei politice, pentru a hotărî cine conduce în România. Importantă e dorinţa poporului român, nu a noastră. Nu e scopul nostru să influenţăm decizia în faţa urnelor de vot.

    Aaah! Touching!

    Daca citim , acum , „Dupa 20 de ani” … ce vedem, Hillary deja a iesit din „cocon”….cum ne spunea ambasadorul?…fiti multumiti ca nu se trage in voi de pe cladiri, de catre …lunetisti…Bravos!

    Constat ca , foamea este mare! marele nostru prieten este pe drojdie! gata cu democratia, gata cu anii de miere , cand va dadeam la gioale….democratic si…pe la spate! hai, portofelul pe masa, ca daca nu…

    Ceea ce au vrut , americanii au si facut , cu Romania. Nu va fi uitat insa regimul basescu …NU VA FI UITAT! Este perceput ca un grup de tradatori de tara, care vor trebui sa plateasca! Sa nu se legene cu speranta , ca , iata , alogenii si romanii tradatori de neam din timpul rusilor, nu au luat pedeapsa…Este cu totul altceva, iar ei , criminalii basisti vor trebui sa dea socoteala.

    Sigur, cu cinism, ambasadorul american ar putea replica: Si, daca nu erau ei , erau altii! Sigur ca da, domnule american, dar, uite ca sunt ei! Si cineva trebuie sa plateasca

    O alta concluzie, ar fi , ca in zilele noastre , SIE =CIA! asa percep! Ei, cand jubileaza ei acuma, cu talpa pusa pe gatul poporului bland,, care sunt romanii…s-ar putea sa aiba surprize…adica, le urez sa aiba surprize! Viata bate filmul, sau scenariul…intotdeauna!


  1. 1 Lumea americanii şi noi (II) | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe septembrie 11, 2012 la 7:05 pm
  2. 2 Ceea ce nu stiam… « Motanul Incaltat Trackback pe septembrie 15, 2012 la 1:37 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: