Un gand pentru prieteni

Dragii mei prieteni,

În 20 iunie, printr-o voinţă superioară voinţei mele, am început un nou capitol de viaţă. Nu ştiu dacă Nietzsche avea dreptate când afirma „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Ştiu însă că am adăugat multe gânduri la ceea ce credeam despre viaţă, despre familie, despre prieteni, despre politică.

După o lună şi jumătate, am impresia că m-am trezit dintr-o comă profundă. Privesc în jur la viaţa politică, la disensiunile şi haosul care se instalează tot mai mult şi mă întreb cui i-a folosit condamnarea mea „emblematică”?!

Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul vostru, din aceste zile, pentru mine şi pentru familia mea. Sprijin care a contat enorm.

M-am hotărât să reîncep să scriu editoriale pentru Jurnalul Naţional. M-am hotărât, de asemenea, să vă trimit, periodic, unele gânduri sau comentarii, prin Andrei, Mihnea şi Manuela.

Vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de viaţă şi vă asigur, în continuare, că nu voi accepta niciodată „Noul limbaj” – cel de care vorbea Orwell – „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este Putere. Ceea ce a fost bun este acum rău; ceea ce a fost rău este acum bun”.

Pentru mine, demnitatea este, în continuare, demnitate. La fel onoarea şi prietenia. Iar laşitatea şi oportunismul le voi defini, pe mai departe, cu aceste cuvinte.

180 Responses to “Un gand pentru prieteni”


  1. 1 STANCIU COSMINEL august 14, 2012 la 1:28 pm

    Suntem alaturi de dvs!
    Toate cele bune!

  2. 2 daniela semenescu august 14, 2012 la 1:29 pm

    uraaaaaaaaaaaaaaaa, SANATOSI SA FIM,si mai ales la minte, CA RESTUL….

  3. 3 Moldova august 14, 2012 la 1:34 pm

    Cat de multa nevoie aveam de aceste randuri si de a va simti cu noi ….. !!!
    Va multumesc !!
    Multa sanatate !!!

  4. 4 dan oradeanul august 14, 2012 la 1:35 pm

    Capul lui Mihai Viteazul
    De la Turda se ridica
    Si intreaba de ce Tara
    A ramas atat de mica.
    Si Campia Turdei, trista,
    Ii raspunde lui cu jale:
    “Fiindca astazi ducem lipsa
    Capului Mariei Tale”.

    Nu mai acuzati strainii,
    Ca ne taie domnitorii,
    Ca intimideaza Tara
    Cu guverne provizorii.
    Eu atata-as vrea sa aflu,
    Aratandu-ne obrazul,
    Totusi, unde-au fost romanii,
    Cand a fost taiat Viteazul?

    Nu voi consuma otrava
    Pentru nici un fel de “Basta”.
    Totusi, unde au fost ai nostri,
    Si atunci, si-n vremea asta?
    Cum se ajunge pan-la gatul
    Voievodului de Tara,
    Daca nu-s tradari acasa,
    Langa ura de afara?

    Capul lui Mihai Viteazul
    Ne-a lasat numai cu trupul.
    Nu conteaza ca strainii
    Nu aveau nici pic de scrupul.
    Eu de-o singura-ntrebare
    Ma scarbesc si ma mai manii,
    Totusi, unde au fost romanii?
    Totusi, unde sunt romanii?

  5. 5 Buzaeanu Andreea august 14, 2012 la 1:36 pm

    Suntem alaturi de dvs si chiar ne-ati lipsit!

  6. 6 ionut august 14, 2012 la 1:38 pm

    toate gandurile bune. Trecem printr-o perioada extrem de dificila pentru aceasta tara…urmeaza vremuri grele..grele rau

  7. 7 GE august 14, 2012 la 1:45 pm

    Domnule Nastase ma bucur deosebit de mult sa vad un nou text semnat de dumneavoastra.Si mai mult decat atat,ma bucur sa vad ca nu v-a parasit puterea de munca si vointa de a contribui la construirea viitorului Romaniei.Avem nevoie de luciditatea dumneavoastra si sunt sigur ca editorialele pe care le veti scrie vor reprezenta mostre de clarviziune,atat de necesare in aceste vremuri tulburi.Multa sanatate!

  8. 8 Doru Coarna august 14, 2012 la 1:45 pm

    Sunteti singura veste buna! Bine v-ati reintors! Ne gasiti aici, cum altfel?

    Ei bine, v-ati trezit intr-o Romanie hidoasa din pacate. Forte politice normale lupta impotriva altora, anormale, sprijinite pe interese potrivnice Romaniei si poporului sau si artificial animate de te miri unde…

    Cred ca sunteti la curent cu situatia. Multi nu vor mai vota vreodata daca iese stramb de data asta, poate doar atunci cand va candida Parchetul insasi si anume cu parchetul, altfel nu va fi voie. Chestie care ne vine nu de la Rasarit cum ar fi de asteptat, ci de la Apus. Complet dezamgitor, dar de ce sa ne miram? Comandantii de nave se ajuta intre ei, chiar daca navele li se scufunda…

    Mare bucurie mare! Sincer sa fiu, de acum victoria este sigura, ratiunea va triumfa intr-un tarziu, cel putin la noi. Cu greu, dar asa va fi.
    Dumnezeu sa ne ajute pe toti cu ganduri bune!

  9. 9 Roxana august 14, 2012 la 1:46 pm

    Va dorim multa sanatate si numai bine!

  10. 10 Mihaiu august 14, 2012 la 1:47 pm

    Multumim,domule Adrian Nastase.

  11. 11 ES august 14, 2012 la 1:49 pm

    Ma bucur ca v-ati revenit si va asigur ca va bucurati in continuare de respectul oamenilor de buna credinta.
    Asteptam cu interes articolele dvs..

  12. 13 Cri august 14, 2012 la 1:50 pm

    sa stiti ca este multa lume alaturi de dvs:)

  13. 14 BDD august 14, 2012 la 1:52 pm

    Multa lume pe acest pamant… prea putini OAMENI…
    Sunt onorata sa citesc gandurile unui adevarat om, gandurile unui om complet si demn, care se afla mult prea sus pentru puterea de intelegere si patrundere a creaturilor care se chinuie sa ne intre pe gat. Sunteti un permanent izvor de intelepciune si sper din tot sufletul ca imi veti fi profesor atunci cand, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi studenta la Drept. Si sper ca mai este doar putin pana acolo…

  14. 15 Nicoleta august 14, 2012 la 1:53 pm

    Bravo! sa fiti sanatos!

  15. 16 Florin august 14, 2012 la 1:53 pm

    Sunt indignat de ceia ce se întâmpla in tara asta,am spus si încă le spun la toți ca cel mai bun guvern de după 89,a fost guvernul Nastase.Datorita dumneavoastră localitatea noastră beneficiază de-o sala de sport.
    Va Multumesc !

  16. 17 Micha august 14, 2012 la 1:53 pm

    Cuvintele sunt de prisos. Ma bucur doar ca ati revenit, ca ati dorit sa reveniti! Aveam nevoie, in aceasta perioada haos, de un fin intelectual, de o minte luminata, dar totusi incisiv, sarcastic si, de ce nu, obiectiv, care prin articolele sale sa ne faca sa ne ridicam semne de intrebare si, astfel, sa ne gasim calea spre o democratie adevarata.

  17. 18 centru august 14, 2012 la 1:53 pm

    In februarie 2013 cel mai tarziu zbirii va vor lasa acasa . Chiar daca Mefisto reuseste , dupa intoarcerea la Cotroceni , distrugerea guvernului USL si a reputatiei USL ( o joaca de copil pentru unul cu suporturi care-i permit sa publice in Nature articole care n-au nimic in comun cu linia stiintifica a publicatiei ) si chiar daca in februarie vom avea un guvern agreat de Diavol , se vor implini 8 luni si trebuie sa va lase acasa .
    Tara are nevoie de dv .
    Nu se mai poate continua asa .
    87 % din oameni sa te alunge , tu sa ramai , chipurile ” legal ” , cu vizite si presiuni externe , cu celule SRI cu generali ,cu procurori care-ti sunt pekinezii tai , cu trusturi de presa -TV la cheremul tau , e prea mult .
    Crede Mefisto ca romanii se satura adapandu-i cu programele hiperagresive ale presei si televiziunilor romanesti ( ” vine foametea ” ” Nationala a fost ucisa la Liubliana in 2001 ” , zeci de minute de fictiuni romanesti debile , copiate dupa serialele turcesti , jurnale cu fetite moarte , emisiuni cu toape dezbracate ) ?
    Nu , romanii nu mai pot sa-l suporte si vreau o viata normala , cu oameni de stat adevarati , ca dumneavoastra !

  18. 19 blogideologic august 14, 2012 la 1:55 pm

    @ Adrian Năstase
    Mult curaj şi verticalitate ! România are un destin împreună cu Dumneavoastră.

  19. 20 Cornelia august 14, 2012 la 1:55 pm

    …cui a folosit?? mie imi este foarte clar: nu s-ar fi facut multe dintre greselile USL in aceasta perioada… faptul ca se lasa intimidati de presiunile din garaj, ca nu indraznesc sa actioneze perfect legitim, ‘pentru ca sa nu zica x si y ca’… blablabla… experienta unei persoane care ar fi stiut sa anticipeze niste situatii, trebuia scoasa din joc… ma insel??
    urari de sanatate si rabdare!
    poate o sa mai rasara soarele si pe strada noastra!?!?!
    Cornelia

  20. 21 Liliana Mititelu august 14, 2012 la 1:57 pm

    Un gand la fel de sincer si de prietenesc pentru d-voastra. Ne dorim sa va stim ca sunteti sanatos si ca puteti face ceea ce iubiti atat de mult: sa scrieti. Asadar, eliberati-va spiritul si scrieti. Gandirea pozitiva si speranta fac sa va apreciem la fel de mult, sa va stimam si sa va iubim…Cuvintele care vin dinspre d-voastra ne-au lipsit foarte mult, dar ne bucura aceasta revenire. Va multumim pentru ca ne considerati prietenii d-voastra dragi.

  21. 22 Aya august 14, 2012 la 1:58 pm

    @

    Adrian Nastase

    BORN TO BE WILD!

    Cat am asteptat momentul acesta, l-am dorit (fac tumbe si giumbuslucruri in forul meu interior)!
    Nu mai e mult pana departe.

    Dedicatia de astazi (o melodie-manifest):

    ” Like a true nature’s child
    We were born, born to be wild
    We can climb so high”
    (Born to be Wild- Steppenwolf)

  22. 23 Mihai august 14, 2012 la 1:58 pm

    Suntem in continuare alaturi de dvs! Si speram ca intr-o zi cei care v-au facut atata rau vor fi trasi la raspundere!

  23. 24 dtucra august 14, 2012 la 1:59 pm

    Mi-a fost tare dor sa va citesc!!! Sanatate si putere va doresc in continuare! E bine ca mai gasiti cuvinte si epitete/etichete, pentru ca mie mi se pare incalificabil ce se intampla in tara asta. Orwell, indeed.

  24. 25 alexandra chiosea august 14, 2012 la 2:02 pm

    Bine v-ati reintors!!!! Avem nevoie de prezenta dumneavoastra in aceste zile in care sacalii vor sa revina la putere si folosesc orice mijloace ca sa obtina asta….Oare mai exista speranta ca vom scapa de ei?! Eram atat de increzatoare pana saptamana trecuta, pana sa vad marsaviile de care sunt in stare….Sper ca aceasta ultima farama de speranta sa nu moara. Ma bucura enorm gandul ca ne veti fi alaturi in aceasta lupta si ca ne veti incanta cu prezenta dumnevoastra.

  25. 26 Aya august 14, 2012 la 2:03 pm

    @

    Moldova

    Da, aveam toti nevoie de aceste randuri (parca a „plouat” cu energie- cel putin, pentru mine – dupa ce a postat ANul).
    Dar Adrian Nastase a fost mereu prezent aici – l-am simtit cu totii.

  26. 27 Gabriela august 14, 2012 la 2:07 pm

    excelent! bine ati revenit printre noi!

  27. 28 Mihai Liliana august 14, 2012 la 2:07 pm

    Ne faceti o mare bucurie. Avem nevoie de dumneavoastra. Avem nevoie de un ideal pentru care sa luptam, avem nevoie de un lider care sa merite. Dumneavoastra sunteti liderul nostru si idealul nostru este Romania intr-adevar libera. Impreuna vom reusi! Ceea ce ne-ati daruit, domnule Nastase, este certitudinea ca demnitatea si onoarea nu sunt vorbe goale. Va multumim si va asteptam cu si mai mult respect.

  28. 29 mihaela august 14, 2012 la 2:09 pm

    Dedicata Domnului ADRIAN NASTASE

    PASAREA PHOENIX

    Barbat puternic, renumit, cu prea multa demnitate
    Ai vrut tu singur sa renunti: la viata ta, la puii tai, la libertate;
    Ai vrut sa pleci din asta lume cu capul sus, eu inteleg…
    Esti mandru, cult si ai un NUME.
    Nu poti ingenunchia cu capul jos in fata unor maidanezi
    Fara cultura, fara neam si fara nume,
    Caci tu nu poti sa fi ca ei, sa razi, sa te acomodezi in mediul lor,
    Sa faci cu ochiul,sa faci si semene… .. ca intre derbedei.
    Ei sunt prea orbi de lacomie,
    Prea surzi s-auda strigatul poporului ce te sustine;
    Prea prosti si prea fricosi, fara tarie, fara coloana vertebrala , fara mandrie,
    Doar cu chelie.
    Ei din prostie nu-nteleg caci ceasul bate cu limbile-napoi,
    Ca tu te-nalti pe zi ce trece si vei fi iara printer noi.
    Vei fi conducatorul nostrum, pentru ca noi simtim la fel,
    Simtim cum inima ta bate in ritm cu a poporului.
    De mii de ani poporul cere
    CURAJ si DEMNITATE de la CONDUCATORUL lui,
    Iar tu acum ai dat mai mult dovada pentru noi,
    Vrand sa platesti de unul singur cu viata ta
    Ca sa inchei acest MISEL RAZBOI.
    Dar noi te vrem in fruntea noastra, te vrem in libertate
    Caci esti EROUL nostrum cel dintai draga NASTASE.
    Eiiiii!!!!!!
    Ei au uitat cu totii dintr-o data
    Caci PHOENIX …..EA NU MOARE, CI SE INALTA
    ……. DE FIECARE DATA!!!

    Cu deosebita stima,
    Mihaela Constantinovici

  29. 30 Barby Carmencita august 14, 2012 la 2:09 pm

    Dl.Nastase, ne-ati lipsit foarte , foarte mult,mai putini oameni ca dv.in tarisoara noasra … singurul prim ministru capabil care la avut tara ,dupa 23 de ani,pacat ca tembelii astia nu realizeaza,nu gasim servicii ,sa ne angajam,pentru ca avem o virsta,atitea cv punem pe internet la diferite firme,virsta ,poti sa fi as in meserie,cun dracu cind erati prim ministru aveam servici de serviciu si eusi sotul, am lucrat la distrigaz la sediul central 14 ani,acum nu mai gasim si mai am 15 ani pina la pensie, e jaleeee, jale mare………..:((((((((((((((((((( Va doresc tot binele din lume si sa esiti cit mai repede de acolo, multa multa sanatate, si sa va vedem cit mai repede pe baricade,Va iubim, Carmen Dumineca.

  30. 31 mmordean august 14, 2012 la 2:10 pm

    Domnule Năstase,

    Revenirea dumitale (în forma din postul de mai sus) e un cîştig pentru politic. Mi-e teamă că nu şi pentru sufletul propriu.

    Departe de mine de a recomanda mînăstirea… Dar poate e sănătos să devenim mai puţin dependenţi de înălţimile sociale – descoeprind cu acest prilej şi cum ne e cu sentimentul de inferioritate…

    Dacă zisele mele par scoase din cărţi (şi încă dintr-acelea neplăcute), îmi cer scuze!

  31. 32 Aya august 14, 2012 la 2:12 pm

    @

    Adrian Nastase

    O MARTURISIRE

    Este prima oara, dupa o luna si jumatate, cand imi regasesc, cu adevarat, energia. Pana acum, am „mimat” (bine, nu-i asa?)- dar, efectiv, mergeam inainte doar cu motoarele de rezerva, si acelea, la limita.

    In noaptea 20/21 iunie 2012 am facut un puternic soc emotional.
    Dimineata, parul meu era complet alb iar piciorul stang ma asculta greu.

    Nu imi amintesc foarte bine ce mi s-a intamplat (ma refer la intamplarile personale) in urmatoarele doua sapatamani – dar, aveam sa constat ca am functionat corect pe „robot automat”.

    Acum, simt ca regasesc energia mea fireasca, debordanta, dintotdeauna. Astept revederea, cu statornicie si incredere (si fireasca nerabdare)

    Nu mai e mult pana departe!

  32. 33 mmordean august 14, 2012 la 2:13 pm

    Adriane (am trecut, jenant pentru subsemnatul, la per tu…),

    Am sentimentul că laşi aici doar comentariile favorabile….Nu cred că e bine pentru viitor, fie şi cel politic…

    Baftă!

  33. 34 cristina august 14, 2012 la 2:16 pm

    Va suntem alaturi! Sa va adunati toata puterea sa treceti peste aceste incercari; ma bucur de aceste ganduri ale dvs, pt ca ma intrebam cum mai sunteti; asteptam prin fiii dvs vesti.
    Domnul sa va binecuvanteze.

  34. 35 Cezar Bejenaru august 14, 2012 la 2:19 pm

    Sa aveti puterea de a trece usor peste aceste momente grele. Va dorim multa sanatate dumneavoastra si familiei. Cu stima, Cezar & Andrei Bejenaru.

  35. 36 Corina D august 14, 2012 la 2:19 pm

    Bine ati revenit domnule profesor!

  36. 37 Aya august 14, 2012 la 2:22 pm

    @

    Adrian Nastase

    Reiau, acum, mesajul esential al dedicatiei mele aniversare (din 22 iunie, deci).

    “Forever trusting who you are
    and nothing else matters”
    (“Nothing else matters”- Metallica)

  37. 38 LECA VALERIA august 14, 2012 la 2:25 pm

    Domnule Nastase, faptul ca am putut citi cele cateva randuri de la dvs. este singura bucurie ce o am in aceste zile. Demnitatea Dvs. a fost si este probata prin simpla dvs. prezenta, prin modul de a fi, de a gandi, prin modul cum ati stiut sa treceti si prin viata si prin politica. Vorba aceea „nu mor caii…’ o stiti si-ati auzit-o de multe ori in aceste zile asa ca nu o mai reiau, in schimb, vreau sa va asigur de toata consideratia mea, va sunt alaturi, atat dvs cat si familiei (nb: ce familie frumoasa aveti! tb sa fiti tare mandru!) si sper ca nu ati spus tot ce aveati de spus in aceasta viata. Defectul dvs. este ca sunteti prea bun, prea aproape de perfectiune si asta deranjeaza pe multi saraci cu duhul dar, in acelasi timp, sunt multi altii care va recunosc valoarea si va apreciaza. Cu stima si consideratie, Valeria Leca, Paris, Franta

  38. 39 Radu august 14, 2012 la 2:26 pm

    Felicitari pentru decizia de a publica din nou editoriale! Ma bucur nespus sa citesc aceste randuri si va sa treceti repede peste acesta experienta „emblematica”…

  39. 40 ELMMAR august 14, 2012 la 2:36 pm

    @ Adrian Nastase

    Sa traiesti boierule,bine ai revenit!
    Aici sa ramai,cu noi,si sa nu ne mai dau emotii.

  40. 41 Simona Aurelia august 14, 2012 la 2:38 pm

    putere de a merge mai departe , iar ce sa intamplat nu a fost intamplator , asa omul Adrian Nastase si-a dat seama nu a trecut degeaba prin viata ,ca sunt oameni care ii apreciaza munca , inteligenta, demnitatea si nu in ultimul rand omenia de care da dovada , nedreptati in viata sunt pentru toti , doar modul de a trece peste ele ne fac diferiti si mai puternici
    multa sanatate

  41. 42 simona august 14, 2012 la 2:39 pm

    bine ati revenit,aveam nevoie de o minte stralucita si de o viziune de ansamblu asupra evenimentelor,va multumim!

  42. 43 geo august 14, 2012 la 2:43 pm

    suntem alaturi de dvs

  43. 44 Lucia Gusatu august 14, 2012 la 2:44 pm

    Va multumim stimate D-le Adrian Nastase, ca existati !Noi va iubim si-am vrea ca D-zeu sa ne scape de hotii si mafiotii, care ne-au facut la toti atata rau, iar d-voastra au crezut ca va inving demnitatea,integritatea si prestanta intelectualului model si omului rasat, dar n-au reusit, si asta este bucuria noastra cea mai mare.! D-voastra veti fi mereu ceea ce ati fost, iar ei, vor ramane mereu hienele ,care omoara pentru a vietui. Va multumim si ne rugam la D-zeu sa va dea rabdare,curaj, si increderea ca vom reusi!

  44. 45 paula marculescu august 14, 2012 la 2:45 pm

    Va urez sanatate si ma bucura mult revenirea in viata noastra.Avem nevoie ! Suntem bulversati de ceea ce se intampla ; procurorii verifica din poarta in poarta semnaturile din listele de vot !
    D-zeu sa va ajute in continuare si va asteptam cu drag.

  45. 46 dorian65 august 14, 2012 la 2:46 pm

    Vă doresc să fiţi sănătoşi şi să vă bucuraţi de viaţă şi vă asigur, în continuare, că nu voi accepta niciodată „Noul limbaj” – cel de care vorbea Orwell – „Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este Putere. Ceea ce a fost bun este acum rău; ceea ce a fost rău este acum bun”.
    Imi place dl.Nastase ce ati scris si am citat mai sus o remarca de-a dumneavoastra.Intrebarea este cine a facut asta?Raspunsul il stiti foarte bine si dumneavoastra.

  46. 48 cristinag august 14, 2012 la 2:48 pm

    Domnule Profesor,

    ma bucur ca ati scris astazi ce ati scris…in sfarsit l-am regasit pe cel care in 1985 ne preda la ASE/Comert !Bine ati revenit Domnule Profesor !
    Intrebati cui foloseste condamnarea dvs ??? o sa fiti surprins : NOUA TUTUROR ca sa ne dam seama inca o data ce …..personaje avem in Politica si mai ales ce …poate unul de teapa lui Basescu !!!!

  47. 49 Draghi Puterity august 14, 2012 la 2:53 pm

    Ma bucur nespus de mult ca sunteti din nou altaturi de noi!!!

  48. 50 lucia cojocaru august 14, 2012 la 2:59 pm

    Buna ziua,

    Ma bucur de revenirea dumneavoastra , nu lasati ca tot ce este anormal sa devina normalitate in tara asta …. aveti o misiune grea , de a demonstra ca demnitatea si coloana vertebrala trebuie sa nu fie decazute de la rang de virtute . Romanii sunt loiali oamenilor ca dumnevoastra , deci aveti pentru ce sa luptati , luptati pentru noi toti cei 7,4 milioane de romani care ne dorim normalitate , ne dorim sa avem conducatori si oameni destoinici care sa ne dea exemplu , nu comandanti de nave care nu stiu ce este onoarea si respectul .

    Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea putere in lupta cu acesti ” netrebnici ” .

  49. 51 doru august 14, 2012 la 3:02 pm

    Cui a folosit condamnaera Dumneavoastra?pai lui Ponta,lui Antonescu…si inca cativa….

  50. 52 Lucia Verona august 14, 2012 la 3:06 pm

    Bine aţi revenit! E cea mai bună veste pe ziua de azi.

  51. 53 cristea ioana -galati august 14, 2012 la 3:08 pm

    domnule nastase ma bucur ca incepeti sa reveniti la ceea ce stiti cel mai bine sa faceti adica”sa scrieti”caci ceea ce dumneavoastra o sa scrieti va darama clicile pline de dezgust ale lui basescu ,vor avea la ce sa reflecteze si poate vor disparea odata pentru totdeauna din viata noastra a tuturora,sa fiti sanatos si putere sa va dea dumnezeu in continuare pentru ca inca o sansa la viata va dat ,va asteptam cu drag printre noi ,as vrea sa cred ca acest mesaj va ajunge la dumneavoastra pentru ca vine din partea unei mame simple care a crescut si educat 5 copii fara ca ei sa stie sa urasca in viata lor pe oricine orice le-ar face,cu stima ioana din galati

  52. 54 Iuliana Mihoc august 14, 2012 la 3:10 pm

    Ma bucur ca ati revenit,numai oamenii puternici supravietuiesc.Imi pare rau ca USL se dovedeste slab intr-o lupta cu un adversar care calca totul in picioare,inclusiv cei 7,5 mil de romani care au votat DA.Daca erati dv ,nu mergeau lucrurile asa,de aceea s-a si grabit capitanul de nava sa va arunce peste bord,si va arunca tot ce-i sta in cale.Cine a mai auzit sa ancheteze DNA votantii?! Ca sa fie o lectie,sa nu mai voteze nimeni impotriva comandantului care se vrea vesnic!!! Ma scuzati ca m-am plans la Dv, la cine sa ma plang?

  53. 55 Pali august 14, 2012 la 3:12 pm

    Suntem aici,….pe baricade !,…flancati de marele licurici ,…

  54. 56 ionescu camelia august 14, 2012 la 3:17 pm

    In ultimii 8 ani intelectualii au fost cei mai loviti de acest regim basist, de lipsa de respect, ignoranta si fanatism periculos. Sa fiti tot demn si onorabil, avem nevoie de dvs. Multa sanatate va dorim.

  55. 57 Adrian B. august 14, 2012 la 3:26 pm

    Ma rog pentru sanatatea si libertatea dumneavoastra…Mai devreme sau mai tarziu, BINELE va invinge !

    Cu respect, Adrian B.

  56. 58 Lucica august 14, 2012 la 3:41 pm

    Nu mor caii cand vor cainii !! nu trebuie sa cedati, putere si rabdare….nu-mi vine sa cred ca dupa tot raul pe care l-a facut basescu si guvernul lui, romanii l-au reales, nu-mi vine sa cred !

  57. 59 fandango august 14, 2012 la 3:41 pm

    ce valoare are un blog – o adresare publica – daca se publica doar raspunsurile pozitive celui care scrie? doar o intrebare

  58. 60 Cioloca Ioan august 14, 2012 la 3:47 pm

    Ma bucur sa vad ca luptati din nou impreuna cu cel putin 7,4 milioane de oameni care doresc sa traiasca o viata demna si corecta in aceasta tara.D-zeu sa va dea sanatate si sa reveniti cat mai curand in sanul familiei si alaturi de oamenii demni si care doresc binele tarii lor.

  59. 61 zed august 14, 2012 la 3:48 pm

    Da e o veste foarte buna ca reveniti incet incet. Va dorim sa fiti sanatos si mai puternic moralmente decat toti. Iata traim in Romania niste vremuri incredibile: agrsivitatea , hahaiala, diletantismul -BASISTE, dar spre regretul nostru , lipsa de anticipare in lupta poltica , nehotararea si atitudinile de genul ” eu sunt prim-ministru”, eu sunt presedinte” , inexistenta unei strategii clare si prezentate public ne costa extraordinar. Nu-mi vine sa cred ca votul a 7 milioane de oameni se va duce pe apa sambetei.
    V-am scris asta pentru ca am speranta ca poate luati hotararea de a lupta din nou si veti lupta bine si inteligent ca intotdeauna.
    Sanatate!

  60. 62 Ionut august 14, 2012 la 3:56 pm

    Multa sanatate,domnule Adrian Nastase si putere pentru a depasi aceste momente.Sa nu uitati ca roata e rotunda,stiti la ce ma refer;)

  61. 63 lilina august 14, 2012 la 3:57 pm

    aveti viziune, aveti experienta, aveti oameni sa va dea Dumnezeu putere sa oferiti, celor care au ochi sa vada si urechi sa auda, antidotul pentru Big brother…e clar ca societatea contemporana catre asta se indreapta…dar oare nu poate nimeni sa ii stea impotriva…unde-i unul, nu-i putere…adunati-va in jur oamenii dispusi sa lucreze in directia opusa a ceea ce ne ofera, nu doar politica romanesca, ci si (mai ales) cea globala si atunci va fi de inteles de ce ati avut de suferit inutil…poate ca asta va e menirea sa inviati dvs si sa reinviati un popor.

  62. 64 Rodica august 14, 2012 la 3:58 pm

    Se spunea ca „politica este c….a batrana” si la inceputurile democratiei noastre nu intelegeam. Acum, nu numai ca inteleg, dar ma tem ca toti, vrem nu vrem, ne preacu… im fiecare, mai mult sau mai putin ! Recunosc faptul ca la un moment dat incepusem sa nu va mai simpatizez si din MILA, l-am ales pe Basescu ! Da, chiar asa, mi se parea „ratzusca cea urata si amarata care n-are nici o sansa si am facut-o ! Sincer, n-am crezut ca si altii se lasa dusi ca mine, de „teatrologul etapei”, ca „tot Nastase ne va privi de sus (asa mi se parea) de la Cotroceni. A avut scoala serioasa „omu” si iata unde ne-a adus ! A 2-a oara, cu toata sensibilitatea mea pentru „animalutzele napastuite si neajutorate nu s-a mai repetat” dar ne-a lucrat …abea acum se vede! In fine, in politica ca si in dragoste este bine sa-ti dai totusi seama pana nu e prea tarziu, sa te desparti de Cel Rau, Amin. Fara aceste greseli, uneori ingrozitoare, pe care le facem fiecare, nu ni se vor mai parea clipele de dupa, altfel…mai consistente, mai dulci-amare si cu o incarcatura care ne va intari. S-auzim de bine si foarte bine !

  63. 66 Comsa Viorica august 14, 2012 la 4:03 pm

    Suntem alaturi de dvs. Va dorim sanatate si putere sa treceti peste toate.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze.

  64. 67 Buda Viorica august 14, 2012 la 4:04 pm

    Ce surpriza placuta ! Ce bucurie ne-ati facut astazi. Am si dat vestea . Am scos la imprimanta postarea ,sa-i incint pe mai multi prieteni carora parca le era groaza sa aduca subiectul in discutie.Taceam ,dar nu puteam uita.Ma bucur mult ca sintem aproape . NIci intr-o seara nu v-am uitat. Si niciun plan nu mi-l-am schimbat,doar intirzie putin timpul. Iata ca tot dumneavoastra , ne consolati .Dumnezeu e prezent.

  65. 68 Vasile Anusca august 14, 2012 la 4:14 pm

    Va multumesc!

  66. 69 claus august 14, 2012 la 4:15 pm

    Suntem alaturi de dumeavoastra!
    Multa sanatate!

  67. 70 Luiza august 14, 2012 la 4:24 pm

    Superb moment!!! Stimate domnule Adrian Nastase, revenirea dumneavoastra, fie ea, deocamdata, doar comunicativa, este un suport moral imens, pentru cei ce mai judeca normal in aceasta tara si in aceste vremuri si care parca nu mai au repere… Multa sanatate, multa rezistenta si nu va lasati coplesit si intimidat. Continuati in felul acesta si viitorul va fi de partea dumneavoastra, SIGUR.

  68. 71 Cristian Radulescu august 14, 2012 la 4:24 pm

    Dumneavoastra NU aveti onoare si nici demnitate, altfel ati fi mers in detentie cu demnitate (si onoare), fara tot circul mediatic sau… ati fi reusit in a va sinucide. Ca politician de anvergura, asa cum va doriti a fi, ar trebui sa stiti ca NU onoarea Dvs. sau demnitatea Dvs. este cea care conteaza ci onoarea si demnitatea acestui popor si a tarii. Din nefericire nu sunteti singurul care face abstractie de acest lucru si nu cred ca pot enunta macar un politician care sa fie in stare de asa ceva. Este bine ca aveti o perioada de timp in care sa reflectati la faptele Dvs. si… poate sa trageti concluziile necesare, sper pentru a va imbunatati caracterul si nu pentru a planifica vre-o razbunare 😉
    La final as vrea sa spun ca sunt trist de fiecare data cand vad oamenii educati ca se comporta ca niste animale de prada, folosindu-si educatia in sens negativ cu scopuri materiale personale evidente in loc de a lumina in jurul lor. In aceeasi categorie: Dl. Vadim Tudor, Dl. Razvan teodorescu, Dl. Ion Iliescu, care ar fi putut sa faca din Romania o a doua Elvetie. Va doresc sa va lumineze Dumezeu in tot ce veti face pe mai depare.

  69. 72 Aya august 14, 2012 la 4:36 pm

    @

    Doru

    Mesajul tau din august 14, 2012 la 3:02 pm (citez) „Cui a folosit condamnaera Dumneavoastra?pai lui Ponta,lui Antonescu…si inca cativa….” este, dincolo de dovada clara a faptului ca ai prefarat maidanul, scolii, o proba de nemernicie – iar daca ai vrut sa glumesti, gluma a fost proasta.
    Sau, cine stie? poate vei fi gresit numele.
    Intr-adevar, condamnarea lui Adrian Nastase a folosit unor personaje abjecte – infractoarea Monica Macovei fiind in fruntea listei (pentru a nu mai discuta de Traian Basescu- acesta este de-a dreptul „hors concours”).

    Oricum, sigur ai multa treaba iar noi te retinem aici.

  70. 73 TAPUMARIA august 14, 2012 la 4:39 pm

    DOMNULE NASTASE VA DORESC SANATATE SI MULTA PUTERE SA TRECETI PRIN CALVARUL ACESTA.POATE SCAPAM! SINT OPTIMISTA FIINDCA IMI DORESC SA SCAPAM DE BASESCU. VATRANSMIT UN GIND BUN.NU MAI ESTE MULT SI VINOVATI DE NENOROCIRILE NOASTRE VOR PLATI.NU MOR CAII CIND VOR CIINI.

  71. 74 TOT EU august 14, 2012 la 4:43 pm

    Bine a-ti revenit! Suntem alaturi de dumneavoastra in continuare! Am fost mereu cu gandul si cu sufletul alaturi de dv! Am 42 ani si am inteles de ce parintii mei trecuti de 70 de ani merg la biserica sa se roage pentru sanatatea dumneavostra! Sa ne traiti si sa invatati si pe altii sa traiasca in onoare si in demnitate!

  72. 75 Daniel Buca august 14, 2012 la 4:48 pm

    Domnule Adrian Nastase,

    N-am mai „vorbit” de mult (aici, pe blog) dar v-am fost alaturi in fiecare moment.
    Mi-e greu sa concep o viata politica, in Romania, fara dumneavoastra. Imi e greu sa accept o tara in care un om ca dumneavoastra este „rasplatit” astfel si un golan da ordine, dintr-o curte, procuraturii si DNA-ului, o tara care este anchetata acum pentru ca si-a exercitat dreptul la vot.

    Uitandu-ma la ce inseamna Romania acum realizez ca nu s-a nascut o noua echipa Nastase/Iliescu, realizez ca poate am facut o greseala la inceputul anilor 2000 cand am ales sa raman aici desi meseria, varsta si oportunitatile pietei imi permiteau sa plec oriunde.
    Am ales sa raman plin de speranta pe care mi-ati insuflat-o, crezand intr-un viitor mai bun, crezand intr-o zi de maine cand copilul meu nu va fi nevoit sa faca conpromisurile si sacrificiile pe care le-am facut eu.
    Acum privesc in urma si nu vad altceva decat multi ani irositi si multa dezamagire cauzata de acest popor.

    Cel mai rau lucru care mi s-a intamplat in acesti ultimi 8 ani este ca am invatat sa urasc, Basescu fiind singurul responsabil pentru acest lucru. Nu am crezut vreodata ca pot fi capabil de asemenea sentimente dar uite ca se intampla.

    Va doresc multa sanatate si imi doresc mult sa ne vedem candva si dincolo de taramul virtual pentru a va strange mana.

  73. 76 Despina august 14, 2012 la 4:50 pm

    Fie intr-un ceas bun aceasta nesperata revenire. Cat despre conditia omului de a fi liber, va pot garanta ca, mai ales de o luna incoace, toata Romania este un vast penitenciar la discretia lui EU SUPREMUL.

  74. 77 Sonia august 14, 2012 la 4:51 pm

    Traim intr-o viata de cosmar sau poate un cosmar in viata. Unii dintre noi sunt liberi dar nu se pot exprima liber. Oare asta se mai poate numi libertate? Dumneavoastra nu sunteti liber dar ganditi liber. Libertatea spiritului nu v-o poate lua nimeni, niciodata. Teroare pe care unii indivizi incearca sa o imprime poporului se va intoarce negresit impotriva lor, precum un bumerang. Se vor aplica legile eterne ale fizicii, principiul fortelor actiunii si reactiunii. Poate ca lor nu le-a placut fizica si trebuie sa le acordam circumstante atenuante, dar istoria le-o fi placut??? Daca nu, trebuie sa le readucem aminte ca cine nu invata din istorie, risca sa o repete.

  75. 78 George Ban august 14, 2012 la 4:51 pm

    Atat de scarbit am fost azi de viermii care ne invadeaza, incat nu mai vedeam nicio solutie. Dar minunea s-a produs! Aveti grija de sanatate si pregatiti-va de luptele viitoare! Sunteti deocamdata singura lumina in intunericul care vrea sa ne cuprinda!

  76. 79 k august 14, 2012 la 4:57 pm

    Bine ati revenit! Aveam nevoie de gandurile dvs. Va doresc sanatate si curaj, veti avea nevoie de ele cand veti iesi si veti constata ca nu mai aveti o tara. Ca nu mai avem o tara, o s-o purtam doar in suflet, ca pe o rana.

  77. 80 Monica M august 14, 2012 la 5:03 pm

    Ma bucur ca ati revenit, fie si numai pentru ca sunteti o voce puternica in cetate

  78. 81 Luminita Arhire august 14, 2012 la 5:14 pm

    Mi-au lipsit mult editorialele lui Adrian Nastase – a trebuit sa se intrerupa pentru o perioada sirul lor ca sa stiu ca devenisera o obisnuinta placuta, marcand fericit inceputul zilelor de joi ; in urma cu niste ani , asteptam febril seara de miercuri , pentru ca sa il ascult pe Octavian Paler . Astfel , zilele
    saptamanilor mele au fost marcate de aceste intalniri , de la care nu imi puteam permite sa lipsesc .
    Pe Octavian Paler l-am pierdut si serile de miercuri sunt mult mai sarace . Bine v-ati intors , domnule Adrian Nastase ! …. era si timpul , sa stiti – tare n-as fi vrut sa se estompeze si ziua de joi din calendar !

  79. 82 robert siegmeth august 14, 2012 la 5:23 pm

    Astept cu nerabdare eliberarea lui Monte Cristo. Si daca in 2012 am asistat la asa arestari, eu in fiecare dimineata cand ies din curte ma asigur daca nu e un lunetist pe casa vecina, nu ca as fi eu important, dar daca au iesit baietii la distractie.

  80. 83 Asztalos Floare august 14, 2012 la 5:26 pm

    Va respect si apreciez felul de a fi al domniei voastre,calitatea exprimarii si ceea ce este familia domniei voastre.Sunt convinsa ca sunteti puternic si ca veti reveni in viata publica mult,mult mai bun decat cei ce vor sa va fie „calai”.Ceea ce ni se intampla ca natiune nu s-ar fi putut imagina pe vremea cand erati om politic.

  81. 84 ZOZO august 14, 2012 la 5:30 pm

    Am gasit in multiimea de comentarii care mai de care mai incurajator la adresa unui OM condamnat de acest inpostor care ocupa ilegal fotoliul pe care dl Nastase era singurul capabil sa-l ocupe un descreerat cu numele Cristian Radulescu care se vede de departe ca este un basist notoriu care in afara ca este cinic este un PDList imoral fara scrupule ca de altfel multi pdl-isti.
    Daca randurile noastre cei care va stimam si va asteptam sa reveniti in scris si inrealitate in viata publica primiti incurajarile si urarile de bine si de sanatate care vi le trimetem cu acelasi respect pentru curajul dovedit si de barbatia de acre ati dat dovada vizavi de tot ce vi sa pregatit de acest om fara dumnezeu.

  82. 85 Cornel Calota august 14, 2012 la 5:50 pm

    Doamne, cat de fericit sunt ca ati revenit!
    Nietzsche avea dreptate – am gustat si eu doctoria asta, desigur incomparabil mai putin amara ca a dvs. – si sunt convins ca va veti simti mai puternic dupa experienta asta groaznica! Veti fi mai puternic si mai bogat, intre altele, fiindca – si asta este un alt paradox! – veti iubi mai mult oamenii si ii veti intelege mai bine!
    Si pentru ca vad ca se poarta dedicatiile, imi permit sa va amintesc versurile lui Kipling din „If”:

    IF you can keep your head when all about you
    Are losing theirs and blaming it on you,
    If you can trust yourself when all men doubt you,
    But make allowance for their doubting too;
    If you can wait and not be tired by waiting,
    Or being lied about, don’t deal in lies,
    Or being hated, don’t give way to hating,
    And yet don’t look too good, nor talk too wise:
    If you can dream – and not make dreams your master;
    If you can think – and not make thoughts your aim;
    If you can meet with Triumph and Disaster
    And treat those two impostors just the same;
    If you can bear to hear the truth you’ve spoken
    Twisted by knaves to make a trap for fools,
    Or watch the things you gave your life to, broken,
    And stoop and build ‘em up with worn-out tools:

    If you can make one heap of all your winnings
    And risk it on one turn of pitch-and-toss,
    And lose, and start again at your beginnings
    And never breathe a word about your loss;
    If you can force your heart and nerve and sinew
    To serve your turn long after they are gone,
    And so hold on when there is nothing in you
    Except the Will which says to them: ‘Hold on!’

    If you can talk with crowds and keep your virtue,
    ‘ Or walk with Kings – nor lose the common touch,
    if neither foes nor loving friends can hurt you,
    If all men count with you, but none too much;
    If you can fill the unforgiving minute
    With sixty seconds’ worth of distance run,
    Yours is the Earth and everything that’s in it,
    And – which is more – you’ll be a Man, my son!

    Cu multa, multa bucurie si cu nerabdarea de a va vedea „la catedra”, al Dummeavoastra, Cornel Calota

  83. 86 Miriam Radulescu august 14, 2012 la 5:53 pm

    Bine v-am regasit!Sper sa fiti sanatos ,ca noi in curand o luam razna cu totul cu acest SPAN -impostor ,ce se joaca nu numai cu nervii ,dar si cu soarta noastra !Cred ca adevarata greseala a venit din necontestarea votului de la Paris !CONTESTARE in stare sa releve HOTIA si uzurparea de functii a contrabandistului de la ANVERS!

  84. 87 Karakas august 14, 2012 la 5:54 pm

    Ma bucur ca ati revenit si ca pareti in spirit bun. Romania eterna va simte lipsa!

  85. 88 Maria august 14, 2012 la 6:14 pm

    Multa sanatate si va suntem alaturi. Ne bucuram ca ne-ati trimis aceste randuri. Avem nevoie, tara are nevoie de oameni demni, integrii. Ne-am saturat de lichele si jigodii. Daca material poate inca ne mai descurcam, psihic ne-au adus la limita suportabilitatii. Asa nu se mai poate. Este peste puterea de a intelege. Nimic nu mai are o logica, legile sunt calcate in picioare, demnitatea umana la fel. Ceausescu a fost mic copil pe lanja jigodiile de astazi.

  86. 89 ancaf august 14, 2012 la 6:18 pm

    Bine-ati revenit acasa!
    Cred ca astazi, scriind editorialul, dar si articolul pe blog – ambele, fiind pentru mine cele mai importante dintre toate cele scrise de Dumneavoastra -ne-ati dat cea mai buna dovada ca inca mai exista o speranta. Si, mai ales, ne-ati facut o mare bucurie; nu numai noua, dar si familei Dumneavoastra!
    Cu mult drag si spor la scris!
    Rezistati!

  87. 90 Cornu august 14, 2012 la 6:18 pm

    „Am stat 13 ani in puscarie pentru un popor de idioti” – Petre Tutea

  88. 91 Cris august 14, 2012 la 6:20 pm

    Domnule Năstase, am citit cu bucurie ceea ce ați scris. Așa cum mă așteptam, sunteți senin și împăcat, citiți și reflectați la ceea ce se întâmplă. Eu vă scriu pe mail în fiecare zi. Știu că nu puteți să citiți, dar îmi imaginez că mă citiți. Sper ca sejurul dv. acolo să fie cât mai scurt și să fiți din nou cu ai dumneavoastră.

  89. 92 NELU FIERARU august 14, 2012 la 6:27 pm

    DOMNULE NASTASE,MESAJUL DUMNEAVOSTRA ARE DOAR LA SUPRAFATA OPTIMISM,DAR DIN RAFINAMENTUL IMBINARII LITERARE,TIPICA OMULUI DE CULTURA,SE CONTUREAZA,APROAPE INVIZIBILA O UNDA DE DURERE PROFUNDA-O VIATA CROITA CU MULTE SACRIFICII PENTRU O LUME DIABOLICA! CEL PUTIN ASA INTELEG SI VA DORESC SA ESTOMPATI CAT SE POATE CEEA CE AMARASTE SUFLETUL,EL FIIND ADEVARATUL CREATOR! VA DORESC TOT BINELE DIN LUME SI FITI CONVINS CA „TIMPUL LE REZOLVA PE TOATE!”

  90. 93 Luminita Stoica august 14, 2012 la 6:29 pm

    Din pacate, alaturi de Adrian Nastase, in istorie va ramane si Basescu. Si astfel, din nou, generatiile viitoare nu vor invata nimic din istorie. Din istorie, nu prea stiu cum se face ca invata doar cei care n-au puterea de a schimba ceva sau de a aplica invataturile ei. Si asa, cartea de istorie a omenirii ramane un pasionant roman de aventuri.
    Domnule Nastase, niciun basism nu trebuie sa va atinga. Nelson are statui, a ramas in istorie, dar Napoleon este un simbol. Nero a existat, dar Cezar a construit.
    Acum, dupa ce ati edificat dar ati si gresit, as vrea sa va vad revenind si construind.

  91. 94 Luminita Arhire august 14, 2012 la 6:30 pm

    P.S. Am scris mai devreme despre ziua de joi – apoi am verificat si am vazut ca editorialele au fost scrise marti in 2012 sau miercuri in 2011 ; si au mai fost poate si in alte zile ale saptamanii . Eu lucrez si sambata si duminica si zilele saptamanii curg in altfel pentru mine – sper sa fiu iertata pentru eroare , pe fond insa lucrurile raman la fel

  92. 95 aNA august 14, 2012 la 6:33 pm

    Bine ati revenit, ma bucur ca nu ati renuntat sa ne scrieti.
    Va doresc multa sanatate si puterea sa va ridicati deasupra conditiei in care va aflati temporar. Este foarte dureros ca un intelectual de talia dvs. a ajuns acolo; sper din suflet ca intr-o zi se va face dreptate.

  93. 96 Monica STOIAN august 14, 2012 la 6:38 pm

    „Buna dimineata” Dle Adrian Nastase si Bine ati revenit la ai d-voastra.

    Ma bucur ca renasteti ca pasarea Phoenix. Ma bucur sa citesc reflectiile mature pe care le simtiti.
    Toti mai cadam dar important este sa ne ridicam.

    Cat despre incarcerarea d-voastra „legala” avem foarte multi explicatia : sunteti prea bun, deci un obstacol in fata pradatorului si trebuia sa fiti eliminat irevocabil.

    Mi-a placut foarte mult poezia cu Mihai Viteazul. Este o similitudine buna cu ceea ce vi s-a intamplat. Heureusement, ca ati ramas cu capul pe umeri si veti putea sa fiti capul acestei tari.

    Dar capul pradatorului va cadea caci romanul este bun si rabdator, dar fereasca-l sfantul …. pe ala care ii joaca prea mult pe nervi …. ca nu stie cu ce se joaca. Ceausescu nu s-a oprit din dans la timp si n-a mai avut timp sa inteleaga de ce l-a oprit poporul. Nu ca as fi partase la pedeapta cu moartea. Sunt o crestina practicanta si iubesc viata atat a mea cat si a celorlalti.

    Eu va asociez cu : Hadrien, empereur humaniste, lettré, poète, philosophe à la réputation pacifique, il rompt avec la politique expansionniste de son prédécesseur, s’attachant à pacifier et à organiser l’Empire tout en consolidant les frontières (http://fr.wikipedia.org/wiki/Hadrien ).

    Va doresc multa sanatate si sa ne tina Bunul Dumnezeu atat tara cat si pe noi romanii in pace si buna prosperitate.

    Cu stima,
    Monica STOIAN

  94. 97 pAl august 14, 2012 la 6:44 pm

    Nietzsche a mai spus „Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înşine.” Lasati filosofia germana…..e pentru cei care n-au picat examenul moralitatii…..demnitatii.

  95. 98 Marian Nicolae august 14, 2012 la 6:49 pm

    Buna seara domnule profesor.

    Ma bucur imens sa va citesc din nou.

    Se pare ca acolo sus cineva va iubeste, chiar mai mult decat noi, muritorii de rand…care ne straduim sa lasam o urma ce va deveni stearsa in timp, in Marea Istorie a Romanilor.

    Tara are nevoie de dumneavoastra.

    Romanii au nevoie de dumneavoastra.

    eu, cu litera mica, in umilinta mea, am nevoie de dumneavoastra, sa ne ajutati sa ne refacem mindretea de tara, distrusa de tradatori si venetici…

    Dreptate si Fratie trebuie sa existe intre romani de acum incolo.

    Fruntea sus ca nu va lasam acolo unde v-au pus vanzatorii de tara si neam.

    Asa sa ne ajute Dumnezeu !!!

  96. 99 cristea ionel august 14, 2012 la 6:52 pm

    Multa sanatate domnule nastase ma bucur ca sunteti bine

  97. 100 Marian Nicolae august 14, 2012 la 6:57 pm

    @ Cristian Radulescu,

    Fii bun si lasa-ne, acum si pentru totdeauna.

    NU intina graiul lui Eminescu si eroii acestui neam.

    Du-te si lasa-ne cu saracia, nevoile si NEAMUL nostru acum si-n veacul vecilor.

    PS. Nu-l uita si pe Basescu cu alaiul sau de tradatori, fa-o pentru mine, te rog eu…

  98. 101 AURELIA august 14, 2012 la 7:05 pm

    Imi este greu sa exprim in cuvunte cea ce am simtit in ziua de 20.06.2012.Nu credeam ca dvs -un om puternic-ne lasati prada hienei.Sunt pensionara, am doi baieti mari si in acea zi m-am gindit la mama dvs.Dle Nastase nu cred ca v-ati mai gindit la mama dvs, la sufletul ei, la durerea ei.Astazi cind nu mai speram la nimic bun,Dumnezeu v-a dat un gind bun, sa luati legatura cu noi.Va multumesc si va doresc sa fiti sanatos,sa fiti mai puternic, la fel de bun, sa ne fiti alaturi ca sa induram mai usor zilele care ne asteapta.Sa stiti ca intr-o padure sunt si uscaturi ,dar nu le luati in seama, nu mai avem timp de ele.Din tot sufletul meu, atit eu cit si familia mea-va doreste sanatate, sa treaca timpul mai repede sa va vedem din nou alaturi de familia dvs frumoasa .Asteptam vesti de la dvs ca sa ne mai alinam necazurile.Vedeti ce bun a fost Dumnezeu cu noi in acea zi?Ma rog pentru dvs,pentru familia dvs, pentru sanatate sa ajungeti sanatos acasa cit mai curind.Va multumim ca nu ne-ati uitat.

  99. 102 Maximmouse august 14, 2012 la 7:17 pm

    Stimata Gazda,

    Spuneti :

    În 20 iunie, printr-o voinţă superioară voinţei mele, am început un nou capitol de viaţă. Nu ştiu dacă Nietzsche avea dreptate când afirma „ceea ce nu mă omoară mă face mai puternic”. Ştiu însă că am adăugat multe gânduri la ceea ce credeam despre viaţă, despre familie, despre prieteni, despre politică.

    Spun: Bine ati venit in club!

    Cat de clar si de simplu pare totul dupa aceea? Asa-i? Ce mai este important dupa aceea? Numai ceea ce este important! Ne lasa deserti aceasta experienta? Nu, ne umanizeaza intr-un mod absolut!

    De acuma, la lucru, cu entuziasm si ganduri bune!

    Va asteptam, eram sigur ca veti ajunge la concluziile juste! 🙂 🙂

    Stimatii mei colegi de blog cred ca sunt alaturi de mine cand va spun : Bine ati revenit Domnule Adrian Nastase!

    Ce ar fi fost daca? …hm, nu a fost, stim si de ce nu a fost…Acuma , cu iluziile pierdute in rucsac, sa purcedem sa lucram pe realitate.

    Ceea ce este acum, este ca 7.400.000 de romani si-au exprimat votul. Asta este important! Indiferent de manipulare, indiferent de teroare, asta este un fapt! Am nadejdi bune, am ramas un optimist iremediabil! 🙂 🙂 Ce fac toti acesti oameni? OFERA LEGITIMITATE! Pornind de aici , oamenii politici ai Romaniei TREBUIE sa actioneze!

    Cu stima.

  100. 103 Maximmouse august 14, 2012 la 7:25 pm

    @Ghitza Bizonu’ !

    Ghitza, ti-am urmat sfatul si am iesit pe presa, nu pe cea portocalie, ca nu pot , fizic , mi se rascoleste fierea, dar pe celelalte gazete online. Sunt mai golit de rele dupa asta , dar putin obosit! 🙂 :). Am remarcat ca oamenii obisnuiti au habar de ce li se intampla…iar, pe de alta parte, puii de naparca sunt infatigabili.Din fericire, acestia din urma , nu doresc sa fie convinsi ci numai ocarati, si aici le-am facut din plin „placerea”. dar este destul de greu….:) 🙂

  101. 104 Dan Mircea august 14, 2012 la 7:30 pm

    Domnule Nastase,

    Nu v-am placut niciodata, dar nici nu am fost impotriva dumneavoastra ….cu toate astea in 2004 v-am votat pentru ca ratiunea mi-a zis ca am de ales intre un om de stat (dumneavoastra, cu bune si cu rele) si un mascarici (care din pacate e la putere de 8 ani). Din pacate nu a fost sa fie. De atunci au trecut 8 ani pana cand intr-o seara de iunie am vazut un spectacol oribil televizat in direct. Din acea seara de iunie am ajuns sa va respect, sa va apreciez si sa va consider un model de urmat. Tot in acea seara de iunie am realizat ca tara asta s-a intors in epoca fricii si a terorii.
    Va doresc putere sa rezistati acestei incercari si sa reveniti cat mai repede si sanatos acasa la familie (ei va sunt cu adevarat aproape).

  102. 105 Denisa Voicu august 14, 2012 la 7:37 pm

    Va multumesc ca ati revenit.Va doresc tot binele din lume care sa spele acest timp vremelnic.V-am stat foarte aproape la inmormantarea marelui Titulescu si de atunci va admir in tacere.Nu am fost niciodata membra unui partid si nu v-am pretuit in mod deosebit pentru activitatea politica, ci pentru eruditia dvs.Cu multa stima si cele mai bune ganduri.

  103. 106 Fragmentarium Politic august 14, 2012 la 7:42 pm

    In sfarsit, prima scrisoare catre prieteni din inchisoarea politica in care ati fost aruncat. Un semnal politic pe care l-am asteptat cu totii cu speranta si incredere. Ne bucuram ca sunteti sanatos, ca v-ati redobandit tonusul si ca ati inceput din nou sa scrieti. Afara e jale, Basescu a ramas singur si a starnit, spre a-i veni in ajutor, vanturile de la Apus. Statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, tutelara pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat. Fiti tare! Toamna se culeg roadele!

  104. 107 Madalina august 14, 2012 la 7:59 pm

    Bine ati revenit domnule Nastase. Ma bucur nespus de mult sa va pot citi din nou. Va sunt alaturi macar cu gandul. Va doresc multa putere, incredere si speranta.

  105. 108 alice august 14, 2012 la 8:00 pm

    Bine ati revenit.Multa sanatate dv si familiei dv.Va asteptam cu speranta ca ve-ti fi alaturi de noi.Multumim pt randurile pe care ni le-ati scris.

  106. 109 Nicu august 14, 2012 la 8:01 pm

    Multa sanatate, domnule Adrian Nastase. Si putere. Toate trec…. Scapam noi si de ciuma asta. Sunt alaturi de dvs. Ma bucur mult ca veti comunica din nou cu noi prin editorialele domniei voastre.

  107. 110 Android Romania august 14, 2012 la 8:10 pm

    Sunt alaturi de dvs! Cel mai mare respect il aveti din partea mea!

  108. 111 Anca Ivascu august 14, 2012 la 8:29 pm

    Nu mor caii cand vor cainii! Timpul trece repede, iar in curand veti fi un om liber. Sanatate multa!

  109. 112 exasperat august 14, 2012 la 8:32 pm

    Nu am foarte multe cuvinte să vă spun cum simt bucuria revederii aici, pe blog. Sunt, pur şi simplu, bucuros.

  110. 113 Puiu august 14, 2012 la 8:39 pm

    E greu dar o sa reusiti !! Suntem alaturi de dumneavoastra !!

  111. 114 Rar august 14, 2012 la 8:48 pm

    ”nu mor caii cand vor cainii…”.
    sanatate maxima!

  112. 115 Alex Stoicescu august 14, 2012 la 9:10 pm

    Cunosc sentimentele traite in acele momente de cumpana, stiu ce inseamna sa vizualizezi viitorul, avand o sentinta ilegala, le-am trait si de aceea am prevazut ca o sa faceti acel gest, nimic mai normal pentru un om ce se vede condamnat pe nedrept si nu te vrei dus unde vor alti. Am trecut si eu de acel moment, intradevar nu exista doar trecut si prezent, mexista si viitor. ,, iai omului totul dar lasa-i speranta”. Sper ca speranta nu v-a luat-o nimeni. Va urez sanatate, sa fiti iubit de cei dragi si sa auzim de bine.

  113. 116 moise_elena22@yahoo.com august 14, 2012 la 9:22 pm

    sa treceti cu bine peste aceste momente nu va lasati invins mergeti cu capu sus.aveti pt cine sa luptati pt copii si sotie sanatate la toti,

  114. 117 cristi ul august 14, 2012 la 9:27 pm

    Ma bucur sa va aud din nou, sper ca de aceasta data sa trece-ti Nistrul….Acum va doresc multa putere ca sa va reveniti, aici afara lupta continua dar e foarte greu cred ca a construit acest neica Nimeni un sistem securist destul de intins in multe paturi sociale si sfere de influenta dar si Ceausescu a avut asa ceva dar acuma dupa 22 de ani de la revolutie cred ca nimeni nu se astepta la asa ceva .nu-mi vine sa cred ca asta se intipla in Romania anului 2012 dupa ce au murit atitia copii si tineri la revolutie.

  115. 118 costin august 14, 2012 la 9:36 pm

    Va sunt alaturi cu toata puterea mea.
    Ma bucur ca ati depasit un moment atat de greu.
    Am o rugaminte la dvs.: dupa ce o sa reusiti sa iesiti de acolo sa plecati din aceasta tara. Oamenii de aici, imi pare rau sa o spun, sunt bolnavi mintali.
    Si inca ceva, nu-i mai sustineti pe cei de la PSD pentru ca nu au facut nimic (dvs. facand atat de multe pentru PSD). Spre exemplu, in momentul in care s-a numit judecator un fost procuror care a si ajuns sa judece procesul dvs. trebuiau sa iasa in strada. La fel si pentru faptul ca nu au cerut in strada(daca era nevoie) numirea aleatorie a judecatorilor cum este la alte instante.
    Va doresc sa va cresteti nepotii pentru ca aveti ce le spune.

  116. 119 gogalea mihaela august 14, 2012 la 9:37 pm

    ne bucuram enorm sa primim vesti din partea dumneavoastra sa auzim ca va_ti consolat si ca in sfirsit priviti realitatea asa cum este.ne pare bine ca incepeti sa comunicati si sa luati legatura cu cei care va sint alaturi si asteptau cite un semn di partea dv.!!!!!!!!!!!!!!!va dorim multa sanatate sa aveti numai ginduri de bine si dumnezeu sa va aiba in grija!!!!!!!!!!!!!!!!!!va sintem alaturi!!!!!!!!!!!!!!!!!cine ride la urma ride mai bine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  117. 120 miki august 14, 2012 la 10:05 pm

    Ma bucur ca sunteti sanatos si ca scrieti. Va citesc cu mare placere.
    Va doresc tot binele din lume!

  118. 121 Daniela august 14, 2012 la 10:18 pm

    Bine v-ati reintors d-le prim ministru.Va doresc multa sanatate si imi doresc mult sa ne vedem candva si dincolo de taramul virtual pentru a va strange mana.

  119. 122 ADC august 14, 2012 la 10:31 pm

    D-le Nastase, ma bucur nespus ca ati revenit! Va urez sanatate si putere sa depasiti cu bine aceasta perioada dificila!

  120. 123 heidi august 14, 2012 la 10:45 pm

    …eu m-am trezit ceva mai devreme…, numai ca nu prea am reusit sa ma impac cu realitatea, oricum usor, incep sa simt zorii, asa ca, Sa fie Lumina!

  121. 124 Releniki august 14, 2012 la 11:12 pm

    Va citesc aceste randuri cu multa bucurie si emotie.
    Anume ca putem fi impreuna prin ganduri si sentimente exprimate si impartasite.
    Multa sanatate, grija pentru viata dvs. si sa avem un gand bun pentru tara noastra, sa iesim cu bine la lumina.
    Toate cele bune va doresc tuturor!

  122. 125 Caesar august 14, 2012 la 11:27 pm

    Dupa cum bine stiti, Basescu este GARANTUL INTERESELOR UE si US in Romania, interese economice, financiare, militare; este omul lor vandut nr 1, incepand cu Rosia Montana, gazele de sist, etc etc ,pentru orice prezinta interes in fata mega-companiilor vestice.

    De aceea si ambasadorul SUA si cancelariile europene zbiara ridicol de strident in favoarea lui Basescu, penibil pentru niste tari unde cuvantul ”democracy ”chiar avea un sens , in imaginatia noastra.

    Se pare ca a fost doar imaginatie, si multe filme americane servite cu nesat timp de 20-30 de ani.

    Actuala ”criza” sociala si politica are insa un avantaj notabil: in sfarsit, capul hidos al SECURITATII reinventate si orinduite de Traian Basescu, in cooperare cu procurorii aserviti lui , a iesit la iveala in toata purulentza , pina intr-acolo incat CCR a trbuit sa isi dea arama stacojie pe fata si sa percuteze slugarnic la fiecare indrumare basista din garaj.

    S-au facut de ras, cu toata inamovibilitatea si imunitatea de care se bucura, acesti judecatori corupti ai CCR, care servesc actualmente interesele unui particular, si nu ale poporului !

    Garantul sistemului securist, manipulator, propagator de teama si intimidare, a ajuns atat de departe incat isi trimite cainii procurori sa haituiasca tarani simpli in satele lor pentru CRIMA DE A FI VOTAT.

    Garantul intereselor stiute numai de ambasadorul SUA ,Barosso, Viviane Reding, Merkel , va sfarsi la fel ca inainte-mergatorul lui , Ceausescu, despre care Basescu insusi spunea ca ”a fost un Mare Conducator, in primii 10 ani de mandat”

    Primul securist al tarii, Basescu, va cunoaste din toamna forta populara, care il va strivi, ca de fiecare data cand politicul se balbaie incurcat, il va strivi ca pe o insecta ciudata iesita dintr-o experienta de laborator abominabila.

    Romanii stiu intotdeauna sa-si ia ce este al lor. Si-au luat portia de libertate in 89, si-o vor lua din nou in curand.

  123. 126 Ram0na august 14, 2012 la 11:31 pm

    Doamneeeeee. in sfarsit!!!!!!!!! cat am asteptat! Multa sanatate AN tie si tuturar celor dragi tie. Ma bucur enorm si astept cu nerabdare tot ce ne vei scrie, cu mare nerabdare. Avem nevoie de AN si de cele 10 puncte anterior scrise, mai bine zis de speranta ca prin AN ele se vor implinii odata si-odata.

  124. 127 carmengraur august 14, 2012 la 11:35 pm

    Domnule Adrian Nastase, ma bucur ca ati reinceput sa scrieti. Daca ati dori sa scrieti o carte, imi permit sa va sugerez un subiect care e de mare interes in zilele astea nebune: UE, intre influenta si intruziune, sau cum sa alergi dupa democratie si sa te alegi cu tiranie.
    Orice ati scrie, va fi un succes. Aveti un public stabil.
    Astept cu incredere sa candidati la prezidentialele din 2016. Parlamentul Romaniei are nevoie de dumneavoastra.

  125. 128 zzz august 14, 2012 la 11:55 pm

    Ma bucur ca sunteti sanatos si va doresc tot binele dumneavoastra si familiei dumneavoastra. Insa unele comentarii de aici sunt total deplasate si de o prostie incredibila. A spune ca „Statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, tutelara pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat.” mi se pare de o imbecilitate fara margini. Cu tot respectul pentru domnul Nastase dar nu iese din cercul oamenilor politici de dupa 89, nu se diferentiaza de clasa politica avida dupa averi si care nu au pus niciodata interesul celor care i’au ales pe primul plan.

  126. 129 Porthos august 15, 2012 la 12:42 am

    Bine ați revenit domnule Năstase! Un gând bun de la un prieten pentru dumneavoastră.

    Sper să ne ajutați să înțelegem care au fost forțele care au vrut să vă scoată din joc. Îmi e greu să cred că este vorba de TB. Oricât de primitiv ar fi, tot nu avea cum să nu înțeleagă consecințele pentru el (și riscurile ulterioare pentru Elena Băsescu).

  127. 130 Aya august 15, 2012 la 12:51 am

    @

    Fragmentarium politic

    Citez:
    „Basescu a ramas singur si a starnit, spre a-i veni in ajutor, vanturile de la Apus. Statura politica a lui Adrian Nastase a devenit uriasa, tutelara pentru popor si inspaimantatoare pentru ticalosul suspendat.”

    Cu admirativa invidie: mi-as fi dorit sa fi scris eu aceste cuvinte.

  128. 131 Aya august 15, 2012 la 1:08 am

    @

    Cristian Radulescu

    In afara de faptul ca esti certat cu gramatica (se pare, o constanta a unei bune parti a segmentului pedelist) dovedesti si un caracter abject.

    Iti spun si tie ce i-am spus „colegului” tau de „gandire”, Doru: sigur ai treaba si noi te retimen, aici.

    P.S.
    Iti doresc sa ai parte, cat mai repede si cat mai dur, de teribila experienta prin care a trecut Adrian Nastase.

  129. 132 Aya august 15, 2012 la 1:12 am

    @

    pAl

    In august 14, 2012 la 6:44 pm afirmi (citez): „Lasati filosofia germana…..e pentru cei care n-au picat examenul moralitatii…..demnitatii.”

    Inteleg ca, folosind persoana a doua plural, ilti adresezi un mesaj.
    Ai facut bine „lasand” filozofie germana- e doar pentru premianti.

  130. 133 Aya august 15, 2012 la 1:22 am

    @

    mmordean

    Acel (citez) „sentiment de inferioritate” catre care indemni nu e o virtute- dar o dovada de nimicnicie.
    Te refereai, cumva, la tine, proiectandu-ti frustrarile asupra altora?

  131. 134 Anitei Beatrice august 15, 2012 la 6:15 am

    Domnule Adrian Nastase,va rog sa va folositi inteligenta si toata puterea pentru poporul roman, pentru a ne castiga demnitatea si prosperitatea!

  132. 135 Leon-Cosmin Lupu august 15, 2012 la 6:34 am

    Am parcurs comentariile si nu cred ca face cinste a le lasa doar pe cele pozitive (prin aceasta nu ma refer la a da drum liber jignirilor si injuraturilor). Pe de alta parte, ma gandesc ca multi din cei care „nu sunt simpatizanti” au considerat implicit de cuviinta sa raspunda cu o grohaiala pe blogul lui Nastase.

    Chiar si nefiind simpatizant, dar consider grobian sa incerci „bucurie” pentru raul altcuiva, ba chiar si pentru pedepsirea altcuiva. Ma bucur de un alt lucru insa. Ca indiferent ca a fost pe drept sau nu, am senzatia ca in tara asta scursurilor de toate culorile politice din unele posturi grase de conducere si administratie le este mai frica sa fure cu tupeul cu care o faceau [aproape toti!] cei de pana acum. Si ca deci indiferent daca au incredere sau nu ca justitia e independenta, macar sa nu se ajute prin hotie la a ajunge in puscarie.

    Cu riscul de a da conotatii eroice, nefiind nici pe departe intentia mea, in felul acesta Adrian Nastase nu ar fi degeaba in inchisoare. Altfel chiar e lipsit de importanta ce s-a intamplat. Nu va admir decat pentru foarte putine lucruri si nu imi doresc sa reveniti vreodata in politica, dar va doresc sanatate.

  133. 136 Criticos august 15, 2012 la 7:05 am

    Vin aici ca la un zid al plângerii! S-a dezlănţuit iadul, dle AN, şi ceea ce v-au făcut dumneavoastră e începutul emblematic.Că Băsescu e un scelerat nu cred că se mai îndoieşte cineva, dar rapiditatea cu care parchetul s-a rinocerizat e dătător de fiori. Din anii colectivizării – ani sumbri pe care eu i-am prins în copilărie şi despre ale căror evenimente se vorbea în şoaptă scăzută acasă – aşa ceva nu s-a mai petrecut. Mi-am adus aminte de ei azi noapte, după emisiunea de la Antena 3 şi am realizat că nu mai e cale de întoarcere. Cine crede că nişte instituţii de forţă corupte până în măduva oaselor vor face un pas înapoi e un naiv.

  134. 137 Monik august 15, 2012 la 8:22 am

    Domnule Nastase, va intrebati cui foloseste condamnarea Dvs „emblematica”…cred ca foloseste exact acelui tip de oameni, nascuti cu acest simt al ticalosiei, al placerii de a-l vedea pe cel ce le este superior din toate punctele de vedere, cazut la pamant, continuind sa-l loveasca pentru ca stiu ca, altfel, ei insisi, de data asta justificat, vor fi in locul lui…

    Ma bucur mult ca ati hotarat sa scrieti din nou in JN!
    Va transmit toate gandurile mele bune Dvs, doamnei Nastase si fiilor Dvs si va doresc multa sanatate!

    .

  135. 138 Simpatizant august 15, 2012 la 8:25 am

    Orice om de bună credinţă, cu întârziere de 8 ani, poate să intuiască adevărul. Uni dintre noi l-am intuit în 2004 şi în toţi anii care au urmat. Noi suntem cei care ştim cel mai bine, şi asta este, poate, marea noasrtă greşală, să trăim libertatea în sufletul nostru, să ne detasăm de realul pe care nu-l putem controla. Poate a venit sau va vani momentul să ne schimbăm, să conştientizăm răul din noi şi din societatea noastră şi să o schimbăm împreună, democratic. Vă dorescu multă sănătate!

  136. 139 Radu Tinu august 15, 2012 la 8:37 am

    Ma bucur ca ati trecut cu bine peste perioada „de acomodare”.Am fost in situatia Dvs. in dec 89 cand, injustitia militara,ne-a aruncat in temnita pe cei din conducerea Securitatii de la Timisoara (DESI SE STIA CINE A LASAT MORTI SI RANITI PE STRAZILE ORASULUI).Eu, spre deosebire de Dvs.,nu am vazut cerul din celula timp de sase luni, nu am avut acces la hartie si creion….credeau ca ne vor invinge prin umilire, n-au reusit. Fiti tare si ganditi-va la copii, la viitor.Un proverb din sudul tarii spune: „nu mor caii cand vor cainii” si eu am adaugat : si nu uitati ca noi am fost cai de cursa lunga….Radu Tinu, Timisoara

  137. 140 flavius august 15, 2012 la 8:38 am

    Dle Nastase, bazat pe motto-ul blogului dvs, ca cititorii dvs sunt mai inteligenti decat scriitorii altora, incerc un raspuns la intrebarea cui i-a folosit condamnarea dvs. Justitiei, Dle Nastase. Si o abordare corecta, ar fi sa acceptati decizia justitiei si sa reflectati asupra greselii, nu sa o denigrati si sa negati realitatea, incurajand astfel o neincredere in sistemul judiciar din Romania. Cu respect, Flavius.

  138. 141 eugen august 15, 2012 la 8:42 am

    Dumnezeu sa va intareasca si sa va aiba in paza!Nu mor caii cind vor ciinii!

  139. 142 daniel august 15, 2012 la 9:38 am

    Cui a folosit?
    Dvs. in mod sigur. Justitia se aplica prin definitie. Nu pentru a folosi cuiva. Ati fost gasit vinovat, trebuie sa rspundeti conform legii. Simplu. De ce nu puteti concepe acest lucru. In rest va doresc multa sanatate, putere, credinta si cand veti reveni va doresc tot ceea ce va doriti.
    Daniel.

  140. 143 Trezire divina august 15, 2012 la 10:13 am

    Va imploram ..reveniti si construiti sau recladiti viitorul acestei natiuni greu incercata

  141. 144 Vasiler august 15, 2012 la 10:19 am

    Eram sigur ca o sa reveniti! Nu stiam cand. Sunteti asteptat de multi.

  142. 145 mario august 15, 2012 la 10:24 am

    emblematica sau nu, foloseste societatii. cine risca si incalca legea pentru a duce o viata mai buna stie ca se mai intampla uneori sa si platesti pentru asta. in cazul asta chiar nu cred ca pedeapsa e proportionala cu dimensiunea infractiunii. daca in loc de emblematica ati vrut sa spuneti simbolica, aveti dreptate. sanatate maxima va doresc.

  143. 146 Andrei august 15, 2012 la 10:34 am

    Domnule Năstase,
    Nu credeam să vă scriu vreodată.
    V-am înjurat cât ați fost Prim-ministru, v-am respectat după aceea și vă transmit admirația mea astăzi. Nu v-am votat niciodată. Nu știu ce va fi mâine.
    Mi-ar place să vă pot încuraja prin exemplul meu. Viața mi-a oferit o penitență când urmare a unui accident de circulație am contractat infecții intra spitalicești în spitale universitare românești având ca rezultat compromiterea mobilității mele. Medici străini dau compromiterea ca iremediabilă. Am trăit primele 6 luni strict în pat, imobil așezat pe spate. Nu face scopul acestui mesaj istoria ulterioară. Adaug doar că acele 6 luni au fost grele în deplinul sens al cuvântului. Remarcabila dvs. educație vă permite să înțelegeți totul.
    Scopul acestui mesaj este să vă încurajeze să treceți peste lunile acestei etape din viață.
    Vă asigur că la finalul lor veți mult mai puternic decât înainte.

    Vă doresc să vă împăcați cu dumneavoastră. Ceilalți și-au definit deja pozițiile.

  144. 147 blogideologic august 15, 2012 la 10:44 am

    @ flavius
    OFENSIVA procurorilor de acum este o situaţie aproape de Ev Mediu în aplicarea legii penale la noi, mai rea chiar decât justiţia longobardă deplorată în Epoca Luminilor de juristul Cesare Beccaria. Iată că vine o doamnă Kovesy ce aplică bieţilor români jugul Tripartitelor lui Verboczy ! Fără să mai vorbim despre faptul că acest jurist ardelean Daniel Morar care, prin influenţa tradiţiei juridice maghiare practicată în Transilvania, nu pune Codul Civil Roman pe primul plan, ci crede că prioritate în statul de drept România are Codul Penal, l-a condamnat pe Adrian Năstase pentru nişte chestii de ghilde şi târguri, adică pentru nişte chestiuni de societate civilă reală, existentă în spaţiul acesta de 2 000 de ani ! Începând cu anul 2004, domnul Adrian Năstase a fost supus unor atacuri permanente ordonate de către oculta internaţionalistă, dar cu slugi internalizate în România. La toate comentariile oamenilor de bun simţ şi de bună credinţă, un magistrat purtător de cuvânt al CSM vocifera împotriva celor care mai îndrăznesc să gândească în România: “Este nepermis să decredibilizăm un sistem de drept!” Nu!, acesta nu-i “sistem de drept” în România , ci este doar un sinistru gedankenexperiment pus în lucrare de către unii jurişti cu probitate îndoielnică aflaţi în serviciul necondiţionat al matelotului contrabandist Traian Băsescu, reprezentantul Terorii. Într-un experiment distopic, procurorii Monica Macovei, Daniel Morar, şi Laura Codruţa Kovesi supuneau o exprimare a societăţii civile, cu funcţionarea normată de Codul Civil modelat după Codul Civil Roman care precede cu aproape două milenii Codul Penal, unui bizar Cod Penal distorsionat de o interpretare subiectivă dată de această tripletă. Dar le spun şi acestora că sub forma în care ajunge şi se aplică în România, Codul Penal nu este longobard, nici medieval-maghiar, ci a fost modelat principial de către Revoluţia Franceză prin legile Constituantei din toamna lui 1791. Legi care incorporau gândirea juridică iluministă exprimată în textele lui Montesquieu şi Cesare Beccaria. Principiul numărul unu pe care trebuie să-l reţinem din gândirea juridică iluministă privitoare la Codul Penal este acela că se pedepsesc numai “crimele adevărate”, nu şi „ofensele artificiale” !

  145. 148 Neacsu Mariana august 15, 2012 la 11:45 am

    Ma bucur din suflet s-a va aud gandind asa. S-a va dea Domnul putere, liniste sufleteasca si sa nu uitati ca multi suntem langa DUMNEAVOASTRA.
    Va urez sanatate multa..

  146. 149 gala august 15, 2012 la 1:11 pm

    Bine ati revenit,domnule Nastase ! Ma bucur ca ati hotarat sa reincepeti sa scrieti.Este una din putinele vesti bune din ultimul timp… 🙂

  147. 150 cristi ivan august 15, 2012 la 4:17 pm

    ma bucur ca ati hotarit sa reincepeti sa scrieti….ma bucur mult…reveniti cit de curind puteti…veti trece peste ORICE…fiindca sinteti puternic! multa sanatate si dumnezeu sa aiba grija de d-voastra!

  148. 151 Raluca Minea, Iasi august 15, 2012 la 6:21 pm

    Ma bucur mult ca va reveniti. Avem nevoie de oameni culti, educati si cu viziune. Sanatate multa!

  149. 152 Cris august 15, 2012 la 7:38 pm

    Eu, în ceea ce mă privește, vă susțin până în pânzele albe. V-am votat în 2004, îmi placeți foarte mult ca om și ca om politic, am încredere în dumneavoastră și sper ca această eroare judiciară să fie îndreptată oricât de târziu.
    În fiecare zi vă doresc sănătate și seninătate.

  150. 153 gabriela august 15, 2012 la 7:49 pm

    Nu gasesc cuvintele sa exprim bucuria pentru revenirea d-voastra mult asteptata. Ma tem in continuare de raufacatori si de inconstienta poporului care a permis sa se intanple un abuz imens fata de un om de o valoare incontestabila. Multa sanatate, rabdare si familiei putere sa indure durerea incarcerarii d-voastra si a nedreptatii ce vi s-a facut.

  151. 154 Aya august 15, 2012 la 8:59 pm

    @

    Porthos

    Citeste (sau reciteste, daca este cazul) analizele mele (care au fost tot atatea avertismente).
    Vei gasi acolo, subliniat insistent, de nenumarate ori (am pierdut sirul „contabilizarii”) raspunsul la intrebarea ta: care sunt fortele care au vrut sa il scoata din joc pe Adrian Nastase.

  152. 155 Aya august 15, 2012 la 9:07 pm

    @

    Flavius si daniel (nu Daniel- pe care il astept sa apara din nou!)

    Stultus est sicut stultus facit.

  153. 156 ELMMAR august 15, 2012 la 9:36 pm

    La multi ani Marii si Marioare!

  154. 157 Maria august 15, 2012 la 9:44 pm

    Cat de ciudata este uneori realitatea. Un OM inchis este inconjurat de prieteni si deci chiar acolo unde se afla nu este singur, in timp ce dusmanul lui de moarte este liber dar extrem de singur….

  155. 158 Mirella august 15, 2012 la 10:04 pm

    Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi aratat Romania cu un presedinte stilat, educat si cu inteligenta fina care va caracterizeaza . Am incredere ca veti trece cu bine peste aceste evenimente nefaste din viata d-voastra, ca veti iesi intarit din aceasta experienta nedreapta . Multa sanatate si putere va doresc.

  156. 159 Mariana august 15, 2012 la 10:44 pm

    Tot raul este spre bine, v-ati castigat foarte multi prieteni, in timp ce adversarul D-vs a pierdut prietenia si respectul oamenilor, oare vede el acest lucru ? Sa fiti tare si puternic, pentru ca nu sunteti singur,, ca si trestia sa va indoiti, dar sa nu va rupeti”

  157. 160 Aya august 16, 2012 la 1:08 am

    @

    Maria

    Cred ca, despre Basescu, mai potrivit ar fi sa se spuna ca este in libertate.

  158. 161 radu c august 16, 2012 la 8:02 am

    Cum s-a ajuns aici ? Unde s-a gresit ? Cine si cat a gresit ? Iata cateva intrebari retorice la care ar trebebuie sa ne gandim. A cauta vinovatii mi se pare neproductiv, dar nu trebuie neglijate identificarea cauzelor care ne-au adus aici. Important e sa gasim solutii. In contextul actual situatia de forta majora se impune. Sper sa nu stea romanii cu mainile in san pana vor fi dusi cu toti dupa gratii.Prin votul lor , romanii si-au spus doleanta. Pacatul e ca de dorinta lor nu se tine cont. Ingrijoratoare e sustinera lui Basescu,pe fata,de catre Baroso si ambasada USA.
    Repet : Daca Nastase nu era unde e ,acestia din urma nu si-ar fi permis asa ceva. Sa inteleg ca lor le convine situatia prezenta?

    a

  159. 162 teostanc august 16, 2012 la 8:27 am

    Ma bucur ca ati revenit in spatiul public, cu aplombul si inteligenta care va caracterizeaza.
    Sper sa mai apuc demascarea celor care v-au condamnat pe nedrept dar va rog sa nu uitati ca ati fost si ati ramas un reper major pentru foarte multi romani.

  160. 163 GABU LORENA august 16, 2012 la 9:45 am

    VA DORESC SA AVETI PUTERE,NOROC SI SA FITI APRECIAT LA ADEVARATA DUMNEAVOASTRA VALOARE (E CEL MAI IMPORTANT)!

  161. 164 GABU LORENA august 16, 2012 la 9:47 am

    SCRIETI PE BLOG DE LA JILAVA SAU TRANSMITETI ARTICOLELE CUIVA? MULTI SE PLANG CA TRAIESC DEGEABA DATORITA INCORECTITUDINII ALTORA, ASA CA MACAR PUTETI FI MULTUMIT CA ATI AVUT SI PUTETI AVEA INCA, REALIZARI DEOSEBITE IN VIATA.

  162. 165 Vargolici Maria august 16, 2012 la 12:47 pm

    Intr-o perioada atat de delicata pentru Romania si Romani, in tot zbuciumul Dvs. sufletesc, ati avut puterea sa ne dati un licar de speranta, de normalitate…poate veti considera nefiresc, ca noi, cei liberi, sa va cerem Dvs. ajutorul…este poate, nedrept…adevarul e ca poti vedea Lumina, doar in Intuneric…acest teribil Intuneric in care ne cufundam pe zi ce trece, fara a putea face nimic…privim cum Lumina nu poate birui Intunericul, atat de iscusit tesut in jurul nostru…acest sentiment de neputinta este ingrozitor si l-am simtit doar, in vremuri, speram eu, de mult-apuse…
    Unii o pot considera Fatalitate, dar ceea ce simt din tot sufletul este ca Salvarea Noastra va putea veni doar din Planul Divin…sper ca Bunul Dumnezeu sa aiba grija de Gradina Maicii Domnului – ROMANIA – si sa aduca la conducerea tarii un Om Bun cu Dragoste de Tara…poate acum platim pretul unor vremuri bune ce vor veni…Nu vad mileniul trei, ca un mileniu al groazei – cum este el configurat in aceasta perioada…il vad mai degraba, unul spiritual, elevat…
    As vrea sa constientizati, dupa ce ati iesit din „coma”, ca aceasta revenire nu este intamplatoare…Eu cred ca Dumnezeu are multe planuri cu Dvs….trebuie sa va reveniti, pentru ca daca va uitati in jurul Dvs., sunt atatia oameni care au nevoie de Dvs….
    Acum, Domnule Nastase, cand ati cunoscut toata gama sentimentelor umane, de la dragoste pana la dezgust, de la succes la declin, de la prietenie pana la ipocrizie extrema, dupa ce v-ati „purificat” band pana la ultima picatura, pocalul plin de venin al politicului de joasa speta…ACUM va trebui sa va reconsiderati, in totalitate, pozitia Dvs….nu sunteti singur…cititi cu atentie printre randurile celor care va scriu si veti descoperi singur, nedeclarativ, ce simt oamenii pentru Dvs.
    Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca, atat pe Dvs., dar si pe cei apropiati Dvs., care au trecut prin momente nemeritate. Doamne Ajuta si asteptam sa ne scrieti in continuare…

  163. 166 Sibilla august 19, 2012 la 1:04 am

    Ştiţi, AN,
    am descoperit un Andrei Năstase iubitor al florilor de stâncă, florile de colţ şi-atunci am zâmbit şi-am ştiut… : prietenia e o floare de stâncă, rezistă deşi rara avis.
    ” Există un stadiu de prietenie unde nu mai e nevoie să vorbeşti spre a te înţelege, nici să te sfătuieşti spre a acţiona în comun. ” – Nicolae Titulescu

  164. 167 eugenia august 19, 2012 la 3:17 pm

    ma bucur ca sunteti bine va stimez si va admir foarte mult ganditiva ca afara va iubeste multa lume asta trebuie sa aveti in gand ca sa puteti trece peste aceasta mare greutate va asteptam cu ne rabdare printre noi va doresc multa sanatate oameni cu o asa inteligenta ca a dumneavoastra rar mai gasesti va asteptam cu nerabdare domnule adrian nastase va simtim lipsa cu mult respect eugeni padureanu

  165. 168 Panama august 19, 2012 la 9:46 pm

    Toate religiile propovăduiesc pacea, cel puțin între proprii lor credincioși și enoriași, dar uneori și războiul, îndeosebi împotriva necredicioșilor. Preoții creștini , imamii musulmani și mai recent, rabinii evrei , predică adesea despre pace, dar câteodată binecuvântează și trupe sau inițiative militare. În religia creștină, pacea este starea eternă, trancendentă, din viața de apoi (pentru sufletele admise în Rai ), sau din Domnia Domnului Dumnezeu pre Pământ ce va veni după Apocalipsă (pentru bisericile care cred în istoricitatea viitoare concretă a acesteia). Tradiția judeo-creștină susține ” Să nu ucizi „, deși nu există nici-un consens în privința interpretării corecte.

  166. 169 Nicoleta Buldur august 20, 2012 la 2:05 pm

    Va multumesc pentru ca existati! In 21 iunie a.c, Andrei, fiul meu a implinit 14 ani… In fiecare an, la aceasta data, voi avea un motiv de mare bucurie si unul de adanca tristete…

  167. 170 Aya august 20, 2012 la 7:44 pm

    @

    Nicoleta Buldur

    Nenorocirea s-a intamplat in seara tarzie de 20 iunie (nu 21 iunie).

  168. 171 Ilie august 20, 2012 la 8:06 pm

    Ma bucur ca ati gasit puterea sa treceti peste aceasta cumpana a vietii!

  169. 172 Dora august 21, 2012 la 11:32 pm

    „Mă întreb cui i-a folosit condamnarea mea „emblematică”?!” Sper sa va foloseasca dvs.

  170. 173 gold price august 22, 2012 la 9:22 am

    Cu toată redacţia pironită în televizoare, singurul pe care nu l-a impresionat ce se petrecea a fost directorul staţiei, care insista să intrăm pe post la ora din grila aprobată de CNA, peste Antena 1, cu ştirile noastre despre repartitoare de căldură şi debranşări, pentru că el avea contracte de publicitate de respectat. În cele din urmă, cînd a văzut că şi femeia de serviciu voia să vadă ce ce întîmplă la New York, a renunţat şi a rînjit: “Abia aştept să văd documentarul despre asta”.

  171. 174 Luminița Săndulache august 24, 2012 la 10:13 am

    Mă bucur nespus că v-ați revenit și sunteți alături de noi în momentele grele prin care trece țara. Avem nevoie de Servicii unite, căci numai așa vom învinge. Important nu este omul de la putere, ci mai importantă ca orice este țara și siguranța națională a ei. Cine știe dacă nu Dumnezeu v-a trimis acolo în aceste momente grele și dacă nu ne veți fi și de mai mult ajutor acum decît altădată. Asocierea Cu Ion Iliescu v-a fost fatală, Istoria îmi va da dreptate, vă asigur. Vă doresc multă sănătate, cura, speranță și succes. Numai strîns uniți vom birui dușmanii țării și ne vom redresa.Doamne ajută !

  172. 175 Jan Verta august 28, 2012 la 12:22 am

    Sper ca toate comentariile favorabile postate pe acest blog, sa va mentina tonusul, pentru ca tara are nevoie de dvs.Traim vremuri negre cu totii, vremuri care au culminat cu arestarea domniei voastre, cu acest dictat de la Bruxelles, care calca in picioare democratia din Romania prin impunerea de cvorum la referendum, cu comandourile Parchetului ce intimideaza masele de tarani ce si-au exprimat dreptul liber de a vota ca in timpurile insurectiei si cu o curte constituitonala care sfideaza votul a milioane si milioane de oameni fara sa tina cont de realitatile demografice ale tarii. Pot spune ca m-am numarat printre cei care nu au vazut cu ochi buni acceptul USL-ului de a prelua guvernarea intr-un moment atat de delicat, pentru ca dupa ce s-a facut acest lucru a inceput , asa cum anticipasem, campania de denigrare a USL.ui (se stie f. bine de catre cine). Pentru ca mai apoi, singura piesa incomoda de pe tabla de sah, in persoana dvs, sa fie eliminata printr-o condamnare abuziva executata la comanda, iar restul asa cum s-a vazut a fost floare la ureche. A maturat podeaua cu Crin & Ponta si iata-ne ajunsi acum cu 7,4 milioane de voturi compromise. Voturi care din pacate vor disparea substantial la alegerile din decembrie cand vom vedea din nou cum viclenia si abilitatea inving inteligenta si bunul simt!

  173. 176 NELU VARIU SATU MARE septembrie 4, 2012 la 9:32 pm

    Cat mai repede acasa si asteptam >>>>RAZBUNAREA<<<<


  1. 1 Un gand pentru prieteni | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe august 14, 2012 la 1:38 pm
  2. 2 Nu ai cum să nu auzi glasul celor mulți | Teologie pentru azi Trackback pe august 14, 2012 la 3:37 pm
  3. 3 Adrian Năstase pe blog: Cui i-a folosit condamnarea mea „emblematică”?! - Apartamente Floresti Cluj - Floresti Residence Trackback pe august 15, 2012 la 8:23 am
  4. 4 Ecou la cuvinte de dupa gratii « Fragmentarium Politic Trackback pe august 15, 2012 la 9:41 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: