Romania, din nou, ca o familie

Astazi este Ziua Internationala a Familiei, moment care marcheaza intentia societatii de a veni cu un mesaj de sensibilizare fata de problemele care macina familiile contemporane. Si, trebuie sa o recunoastem, sunt deloc putine aceste dificultati. Astazi este si o buna ocazie pentru mine sa va transmit voua, familiei mele de pe Internet, un sincer la multi ani, alaturi de cele mai alese ganduri pentru cei dragi voua.

Vazand reactiile venite dinspre societatea romaneasca pe fondul schimbarilor socio-politice, imi exprim speranta ca vom reusi sa revenim la normalitate. Si cred ca Romania poate fi, din nou, o familie. Faptul ca fruntile incep sa se descreteasca, iar tara noastra inceteaza sa mai fie ca o oala sub presiune, nevoia reala de a avea obiective si o directie comune sunt, pentru mine, argumente ca ne indreptam intr-o directie buna.

Una din definitiile pe care noi, cu totii, le invatam in scoala inca din primele clase vorbeste despre familie ca fiind „celula de baza” a societatii. Ultimii ani, sub ceea ce putem numi deja fosta guvernare, au venit cu o adevarata revolutie in ceea ce priveste aceasta definitie, respectiv considerarea familiei ca unul din principalii „dusmani de clasa” ai actualei societati, alaturi de pensionari sau bugetari. De la indemnizatia pentru mame la criza laptelui praf, toate aceste momente de trista amintire din perioada PDL ne-au aratat lipsa de viziune a fostului regim in ceea ce priveste creionarea viitorului acestei tari, a familiilor tinere care incepeau sa faca primii pasi in viata. O dovada suplimentara, cred eu, pentru care astazi incepem sa vorbim despre ei la timpul trecut. Un argument in plus pentru ca noi, toti ceilalti, diferiti de ei, sa facem tot ceea ce ne sta in puteri pentru a indrepta acele abuzuri si a nu le repeta. Si, in fine, un motiv suplimentar pentru a incerca sa ne respectam unii pe altii si sa redevenim, in tot acest proces de normalizare, o natiune, o echipa, o familie.

Evident, nu pot sa scap aceasta ocazie fara sa le transmit un gand bun Danei, lui Andrei si lui Mihnea. Stiu ca imi citesc blogul, asa ca sunt convins ca vor fi surprinsi de imaginea de mai jos, realizata in 2004. Ma bucur ca, odata cu trecerea anilor, reusim sa ne mai facem timp unii pentru ceilalti. Pentru ca una din conditii pentru o familie fericita tine de coeziunea si momentele in care esti impreuna cu cei dragi.

 

50 Răspunsuri to “Romania, din nou, ca o familie”


  1. 1 .................. mai 15, 2012 la 10:50 am

    Multumesc si eu pentru frumoasa urare si gandurile bune. S-au auzit si pana la mine, si asta inseamna mult, inseamna ca sunt la fel de puternice precum chemarea sau strigatul lui Zamolxis.
    ps. nu cred in zei, ci doar in sufletul pamantului,

  2. 2 analist mai 15, 2012 la 11:12 am

    @nastase
    Adevarat, motivul pentru care inca mai scriu aici, este atmosfera de familie pe care o gasesc. Motive insa de bucurie, in zilele acestea nu prea sunt. Sunt ingrijorat de atitudinea pietelor internationale ce gasesc refugiu doar in moneda americana. Suntem pe un drum subtire…sfatul meu dezinteresat este sa nu uitati sfaturile lui doru coarna sau altii de pe blog; sunt mult mai buni decat consilierii pe care ii aveti pe la parlament sau guvern.

  3. 3 centru mai 15, 2012 la 11:48 am

    Sa nu spunem hop pana nu … Responsabilul numarul 1 pentru dezbinarea si vrajba dintre romani este inca seful statului , cap peste Televiziunea Publica , serviciile secrete , abrogari de legi ,armate de experti ca Preda , Macovei sau Zoe Petre , maiastru in intrigi si care poate incerca separarea USL ! Care poate inventa , cu imaginatia lui bogata , diversiuni pe care nici nu le inchipuim ( ziaristii rapiti in Irak nu erau de fapt , dupa el , auto-rapiti , in stransa colaborare cu PSD ? )
    Familia …Prima preocupare a unei familii este locuinta . Sistemul bancar romanesc , cu exceptia CEC in maini straine , a intrerupt de 4 ani orice credit cu rate decente in favoarea familiilor tinere pentru cumpararea de locuinte .

  4. 4 Theodora mai 15, 2012 la 12:31 pm

    Un gand bun frumoasei dumneavoastra familii.
    Un gand bun familiei PSD.
    Va multumesc ca ati acceptat sa fac parte din familia dumneavoastra de pe internet.

  5. 5 augustinradescu mai 15, 2012 la 1:57 pm

    @ centru
    Habar n-ai ce vorbesti daca o incluzi aici pe doamna Zoe Petre. Informeaza-te si apoi cere scuze!

  6. 6 frantz mai 15, 2012 la 2:00 pm

    cifra zilei: 4,4411. debut in tromba, specialistilor. orice pentru salvarea ´´noastra´´. sunteti mari, dom´le!

  7. 7 blogideologic mai 15, 2012 la 2:08 pm

    TOM GALLAGHER :”Cel mai periculos membru al Guvernului Ponta este Andrei Marga” http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cel-mai-periculos-membru-al-guvernului-ponta-263977.html „Cercetător asiduu al filozofilor Habermas şi Marcuse, ambii utopişti ai Stângii, Andrei Marga a fost distins cu Premiul Herder în anul 2005” subliniază britanicul. Pe domnul TOM GALLAGHER se pare că îl supără mai ales principiul relaţiilor privilegiate cu două puteri BRIC, anume Rusia şi China. Amândouă foarte apropiate ca organizare socială de comunismul „thermidorian” cunoscut mai întâi sub forma N.E.P. (Novaia Ekonomiceskaia Politika). Pe acest principiu doreşte domnul Andrei Marga să pedaleze în politica externă a României, pentru ridicarea economică a ţării. Mărturisesc că este un aspect nou în gândirea domnului Marga, care mă impresionează. Poate că el este chiar omul potrivit să dirijeze cu succes asemenea politică. Ce înseamnă Habermas şi Marcuse ? În primul rând o faimoasă dezbatere filosofică despre tehnologie, apoi înseamnă comunismul neo-marxist al Şcolii de la Frankfurt. Am mai vorbit pe aici despre transcendenţa tehnologică. Specialistul german în filosofia istoriei, Ernst Nolte, propunea acest concept după celebrul zbor cosmic al lui Iuri Gagarin. După moartea lui Stalin, lucrurile în URSS au evoluat extrem de rapid. Destalinizarea şi pregătirea aventurii spaţiale ruseşti forţează pentru cei care gândeau programele în URSS să introducă şi o pregătire ideologică pentru viitorii cosmonauţi. Astfel, texte fundamentale neo-marxiste ale corifeilor Şcolii de la Frankfurt („utopiştii”, cum le spune acum domnul Tom Gallagher) sunt popularizate pe ruseşte într-o literatură plăcută din categoria Naucino-Fantastika. Iuri Gagarin mărturiseşte că le-a citit. Romanul SF „Nebuloasa din Andromeda” a fost tradus minunat pe româneşte de filosoful Adrian Rogoz. Atunci când ideologii sovietici oficiali s-au „prins”, a urmat un scandal imens. Autorul romanului, eruditul Ivan Efremov, i-a trimis o scrisoare disperată lui Adrian Rogoz, blamându-l pentru traducerea cărţii lui. „Dar a fost tradusă în toate ţările lagărului socialist. De ce ar fi fost atât de periculoasă traducerea pe româneşte ?”, mă întreba candid acest Don Quijote român.

  8. 8 centru mai 15, 2012 la 3:22 pm

    @augustinradescu – invata sa te adresezi altuia , inainte de a-i porunci ce sa faca si sa spuna . E o chestie de elementara civilizatie . Doar daca te crezi un tablagiu vorbind cu bibanii in curtea unei cazarmi in 1982 , asa mai iti inteleg manierele .
    @blogideologic – Gallagher este evident un neprieten al Romaniei . Cartea lui despre ” deceniul furat ” ( deceniu din care 4 ani sunt reprezentati de guvernarea favoritilor lui de la CDR ) este plina de clisee si de ostilitate la adresa Romaniei .

  9. 9 Porthos mai 15, 2012 la 3:38 pm

    @ centru

    Nu mă pronunț asupra doamnei Zoe Petre, dar în ceea ce privește sistemul bancar nu înțeleg care e legătura între „sistemul bancar aflat în mâini străine” și „creditele cu rate decente in favoarea familiilor tinere pentru cumpararea de locuințe”.

    Cred mai degrabă că nu înțelegi cum funcționează creditarea de retail. De câte ori se amestecă statul să subvenționeze ceva, apar calamitățile. Criza subprime îți spune ceva?

  10. 10 blogideologic mai 15, 2012 la 3:40 pm

    Veştile sunt foarte proaste. Să fim mai realişti.

  11. 11 George Ban mai 15, 2012 la 4:28 pm

    blogideologic,
    mai 15, 2012 la 2:08 pm

    „Iuri Gagarin mărturiseşte că le-a citit.”

    Utilizarea timpului prezent este stranie, de domeniul SF (sic!), pentru cineva care a murit demult…

  12. 12 centru mai 15, 2012 la 5:08 pm

    @porthos
    Sorry , Porthos . Nu o sa-mi spui tu ce crezi tu ca nu inteleg eu . In toata lumea locuintele se cumpara cu credite , doar daca nu esti general imobiliar ca unii sefi de partide ” dizidente ” de la noi . Care familie romaneasca are 50000 de euro cash ca sa-si ia un doua camere in Colentina sau Pacurari ? Care este piata creditului pentru familii la noi ? De acord , nu este prioritatea numarul unu a lui Erste , nici a lui Raiffeisen , ca barladeanul de 26 de ani sa-si cumpere casa . Bancile mama de la Viena asteapta amandoua de la filialele din Rumanien un bun profit si mult geld , ceea ce se obtine greu creditand 20-25 de ani o familie din Simleu Silvaniei cu o rata lunara mai mica de 7 % …

  13. 13 Fragmentarium Politic mai 15, 2012 la 5:30 pm

    Intr-adevar, Blog Ideologic, perioada NEP-ului (1921-1929) a fost inaugurata de Lenin, dupa cea a dezastruoasei perioade a comunismului de razboi (1917-1921), si era de fapt un socialism de piata, asemanator celui de dupa 1978, din China, introdus de celebrul reformator Deng Xiaoping, care a adus marele popor chinez in avanscena economica a lumii (as spune ca un Dumnezeu economic, daca exista, a facut dreptate pentru tara cu cea mai numeroasa populatie, iar comunistii chinezi, chiar daca sunt atei, ar merita o liturghie pentru eforturile lor staruitoare si adesea dramatice de a asigura fiecarui chinez o farfurie cu orez, care nu era putin lucru pentru o asa uriasa explozie demografica). Chiar Aleksandr Soljenitan se refera la acea perioada cu nostalgie, numind-o „anii fara de nori ai NEP-ului”. In principiu, NEP-ul a tintit reabilitarea clasei de mijloc, dupa anii de confiscari ale proprietatilor si recoltelor, prin dreptul la proprietate privata, la vinderea surplusului de recolta pe piata libera, la libertatea deciziilor economice ale intreprinderilor, in problemele care le priveau nemijlocit etc., ceea ce a dus la relansarea economica, atat la sate cat si la orase (un detaliu care i-ar putea lasa fara grai pe unii dintre cei care s-au trezit peste noapte capitalisti este faptul ca URSS-ul devenise, la acea vreme, cel mai mare producator de cereale din lume!). Defectiunea s-a produs odata cu aparitia trusturilor, a monopolurilor si a tentatiilor nestavilite ale acestora de a mari preturile la produsele industriale fara nicio legatura cu performantele economice. Cum era de asteptat, dezechilibrele dintre cerere si oferta nu au intarziat sa apara, au aparut pietele speculative, inclusiv in agricultura, pentru ca taranii, vazandu-se dezavantajati si demotivati prin foarfecele preturilor, au inceput sa-si ascunda recolta si sa o valorifice si ei la preturi de specula, dupa tipicul speculativ al trusturilor. Nevazand adevaratele cauze ale dezechilibrelor aducatoare de crize (si probabil ca nici nu erau capabili de asa ceva), pentru ca ele tineau de mecanisme economice subtile, comunistii dogmatici si inflexibili au ales sa se razboiasca cu cei care asigurau hrana tarii si cu NEP-ul, pe care i-au desfiintat si la propriu si la figurat, dupa bezmetica lozinca a ascutirii luptei de clasa, care i-au adus unde i-au adus, in 1991. Ce vedem astazi?! O asimetrie sociala monstruoasa, in care 1% din populatie detine activele unei tari, fiind super-bogata, iar restul de 99% nu detine nimic, fiind super-saraca. Intre acestea, unde ar trebui sa fie clasa de mijloc, cea mai numeroasa si cea mai propulsoare pentru cresterea economica a unei tari (si care da si adevarata dimensiune unei democratii), aflam o tabula rasa, o multime aproape vida! Trusturile de alta data, care nu mai au frontiere, se numesc acum multinationale, iar ceea ce se ascute, cu aceeasi osardie internationalista de odinioara, este austeritatea sociala! Si, pe deasupra tuturor, isi falfaie aripile aceeasi criza de sistem, care, nemaiimpiedicandu-se de comunism, a devenit globala. Pai, ma veti intreba, si care ar fi deosebirea intre comunismul de ieri si neoliberalismul de azi?! Inteleaga fiecare ce poate!

  14. 14 blogideologic mai 15, 2012 la 5:42 pm

    @ George Ban spune : +blogideologic, “Iuri Gagarin mărturiseşte că le-a citit.” Utilizarea timpului prezent este stranie, de domeniul SF (sic!), pentru cineva care a murit demult…+
    În scrisoarea despre Nicolae Bălcescu (1819 —1852) adresată de Ion Ghica (1816 – 1897) lui Vasile Alecsandri, apare expresia : ‘Petru Maior spune …’ http://ro.wikisource.org/wiki/Scrisori_c%C4%83tre_Vasile_Alecsandri:Nicu_B%C4%83lcescu Or, Petru Maior murise la 1821. Îmi place stilul lui Bălcescu. Care-i problema ta ?

  15. 15 Doru Coarna mai 15, 2012 la 5:42 pm

    @ blogi,

    cam ai dreptate… Totusi, aventura spatiala ruseasca a insemnat enorm pt progresul omenirii intregi, nu uita ca succesele sovieticilor au atras, ca la curse, si progresul american, fie si numai dpdv al fondurilor alocate fara a se urmari obisnuitul profit american imediat!

    Seful programului spatial sovietic, Serghei Koroliov, a decedat in ;64 si era stalinist de prim rang! Seful programului spatial american, Werner von Braun, era tehnolog, desi trecuse prin toate galoanele Reichului hitlerist. Insa a decedat in ;75! Asa se explica avansul tehnologiei spatiale americane din acea perioada si succesul Apollo fata de Lunohod, prin diferenta dintre datele deceselor celor doi! Adevarat, nici unii nici altii nu au putut inlocui parintii celor doua programe, nu au gasit cu cine! Se uitau in jur si gaseau numai ofiteri si specialisti fara viziune… Poate nu stii, dar in prezent, americanii folosesc niste motoare cu destindere directa si ardere supraetajata, fabricate de rusi prin anii ’65!!! Donate lor!

    Cea mai tare firma americana de motoare racheta cu combustibil lichid, Rocketdyne, div. of Aerojet, inc., si cea mai tare in domeniul ajutajelor racite indirect dar si in cele dual carbon-carbon ablative, Thyokol, se ocupa de cai verzi pe pereti. Ambele au ajuns sa fie detinute de tot soiul de firme tot mai mari si nespecializate, care in final apartin si ele unor fonduri de investii gigant, impersonale! Lipseste intentia si primeaza contabilul… America de azi se uita mai mult peste gard decat in batatura ei, asta e, ea a vrut sa faca asta.

    Apoi, literatura SF se adreseaza in general adolescentilor,le da o viziune, Nebuloasa din Andromeda este o capodopera a genului, sigur ca nu la nivelul lui Asimov, cu profunzimi autentice pe care numai un evreu le poate sintetiza, dar cam pe acolo. Propaganda a insemnat foarte mult in acele vremuri…
    Exista si reversul medaliei, in Seinfeld, George il intreba pe Jerry unde sunt motociclete zburatoare individuale, orasele subacvatice si trotuarele mecanice, promise prin anii ’60… Deceptie mare… cand deceptionezi tineretul te-ai dus definitiv. Acum priveste la noi… o tara in care fetele se vor fotomodele si baietii fotbalisti, toti „bazati” pe tatici miliardari, clienti ai sistemului, cu totii niste epave fara viitor, dealtfel. Ca si tara.

    Totusi, toata propaganda socialista, impusa de Moscova sau autohtona, a palit in fata serialului Dallas, sa fim corecti! Cred ca 90% din telespectatori chiar credeau ca exista familii gen Ewing, probabil multi au si emigrat in cautarea Nirvanei asteia. Doar limizinele exista, ele da, sunt reale. Restul se deruleaza cu arma in mana, insa.

    La asa situatie in prezent, peste tot si la noi, nu stiu dar parca era mai bine cu oameni dedicati si natiuni ambitioase. Parerea mea.

  16. 17 Aya mai 15, 2012 la 6:01 pm

    @

    Adrian Nastase

  17. 18 Aya mai 15, 2012 la 6:17 pm

    @

    Adrian Nastase

    Am ferma convingere ca in Dosarul “Trofeul Calitatii” verdictul Inaltei Curti de Casatie si Justitie va fi de achitare.

  18. 19 Porthos mai 15, 2012 la 8:28 pm

    @ toți cei care mă consideră portocaliu

    Cred că veți fi de acord cu mine că este un articol (în general) pozitiv despre guvernul Ponta:

    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/05/15/victor-ponta-si-tentatia-riscanta-a-mitei-electorale/

  19. 20 blogideologic mai 15, 2012 la 8:55 pm

    @ Doru Coarna spune : „Cred ca 90% din telespectatori chiar credeau ca exista familii gen Ewing, probabil multi au si emigrat in cautarea Nirvanei asteia.”
    Amuzant, taică-meu (Dumnezeu să-l ierte!) era mereu oprit pe stradă de oameni care nu-l cunoşteau, spunându-i că seamănă cu personajul „Jock” din Dallas.

  20. 21 Ghita Bizonu' mai 15, 2012 la 9:09 pm

    Doru Coarna

    da cel mai fumos cu motoarele alea este ca conducerea suprema a URSS daduse ordin sa fie demontate si reciclate!
    Insa Kuznetov, proiectatntul motoarelor , a fost de alta parere si a pastrat motoarele intr-un depozit … Acu’ oare chiar aia de sus nu auzisera? Eu cred ca au auzit .. insa daca unu precum Kuznetov avea asa o mica placere nevinovata … ce sa-i faci doar nu o sa-i interzici!
    Dragut este ca nu chiar cu mnult timp iniante in canada a fost „cancelat” uin program aviatic .. si totul a fost distrus !! Adica de Havilland nu a outit nimic in fata unui givern democrat insa Kuznetov nu putea fi suparat de Brejnev (care numa de democratie nu putea fi banuit!)

  21. 22 Cârcotaşu mai 15, 2012 la 9:10 pm

    @ Pali,
    Nu ştiu dacă eşti dispus, dar nu pot afla decât rugându-te să mă ajuţi cu o traducere a unui text din maghiară în română. Textul original îl găseşti pe blogul meu, aici.
    Scuză-mă, traducerea o poţi pune oriunde, numai te rog să-mi spui unde.
    Mulţumesc.

  22. 23 augustinradescu mai 15, 2012 la 9:58 pm

    @ centru
    Bine, puiule, m-am adresat inadecvat. Va rog sa ma scuzi! Acum adu si tu un argument pentru includerea doamnei Zoe Petre in „armatele de experti ai lui Basescu”. Daca s-ar putea … Daca nu, poate iti ceri, totusi, scuze …. asta daca-ti permite caracterul. Iar daca nu, nu!

  23. 24 blogideologic mai 16, 2012 la 5:58 am

    @augustinradescu
    Doamna Zoe Petre, deşi provine dintr-o familie românească ilustră, a jucat rolul de consiliere determinant în decizia preşedintelui Emil Constantinescu de a se renunţa la drepturile noastre istorice de recuperare a Bucovinei de Nord şi a Basarabiei de Sud (Bugeacul, istoricul german Mommsen a demonstrat că făcea parte din Imperiul Roman încă înainte de cucerirea Daciei de Traian), două provincii româneşti furate prin tratatul Ribbentrop-Molotov.

  24. 25 George Ban mai 16, 2012 la 7:51 am

    @blogideologic,
    mai 15, 2012 la 5:42 pm

    Un baiat de 13-14 ani (Balcescu) nu cred ca stia (in conditiile de informare din 1830!) ca Petru Maior murise cu circa 9 ani in urma.

    Problema mea: Sunt foarte enervante postarile in afara subiectului, facute cu „copy-paste” de pe blogul tau, cu tot felul de consideratii stufoase, greu de urmarit si pana la urma triviale.

    La cestiune, stimabile, la cestiune!

  25. 26 Doru Coarna mai 16, 2012 la 7:59 am

    @ Ghita,

    asa-i, dar nu numai Canadei i-a fost impus recul, ci si Marii Britanii in aviatie! Pana la urma insa americanii s-au prins ca pot descentraliza niste chestii, cum ar fi bratul articulat al navetei spatiale, si treaba a functionat, cercetatorii aia insa aveau salariile platite de alti contribuabili…

    Lipsa de ambitie a marilor natiuni… acum doar China mai incearca un astfel de sentiment. Si se vede!

    Eu cred ca lipsa ofertei largi de inalta tehnologie, catre tot omul, a adus afaniseala asta generala. Daca se trecea la hidrogen astfel ca energia sa nu prea mai coste, ar fi existat un lansaj economic, dar si psihologic, imens!

    Dar se pare ca se castiga mai bine din ventilarea crizei, decat din avant… Nu poti lasa petrolistii in pana, dar ii va lasa natura insa.

  26. 27 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 8:25 am

    @centru,

    Desi ti s-a explicat ca Zoe Petre, n-are ce sa caute lânga cei doi portocalii – mi-e lehamite sa le scriu numele- persisti în greseala dar ai si aplomb !
    Mai încet cu pianul pe scari, ca nu ne sperii !

  27. 28 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 8:30 am

    @blogideologic,

    Hai, ca m-ai îngalbenit si tu cu drepturile istorice cu Basarabia, Bucovina etc. ! Nu vezi ca vorbesti în pustie ? Mai renunta si tu la obsesia asta, mai baiatule ca nu muti tu muntii din loc !

  28. 29 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 8:37 am

    @augustinradescu,

    Prea multa delicatete strica, nu era cazul sa-ti ceri scuze pentru ceva ce n-ai facut. Mai ales ca n-ai cui si e pacat sa strici orzul pe gâste, dragule !

  29. 30 centru mai 16, 2012 la 9:23 am

    @zoe , fii barbata ! Cei 7 ani ii ai sau nu-i ai !
    Asculta , tu nu concepi alta relatie decat de forta – supunere – dominatie ? De ce insulti , omule , pentru ce ? Daca Augustin Radescu , civilizat , isi cere scuze pentru o maniera un pic brutala de a comunica , tu trebuie sa vii cu grosolania ta cu ” orzul pe gaste ” ? Daca gasca sunt eu , tu nu esti deloc mai sus ! ESTI sigur mai jos .

  30. 31 blogideologic mai 16, 2012 la 10:13 am

    @ George Ban
    @ ZOE, fii barbata !
    Asta-i România. Complicată.

  31. 32 M.Voicu mai 16, 2012 la 11:54 am

    @ ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 8:30 am
    Vã permiteţi sã îl mustraţi pe @blogideologic; cu ce drept ❓
    Când Dumnealui scria de ”criza datoriilor suverane”, poate vã pãrea ”obsesie” – acum a cãzut în capul tuturor – dintre care mulţi, tare mulţi de aice şi de aiurea erau plãtiţi sã evite dezastrul care e folosit. iatã, sã explice preţurile escaladate şi la… ştevie.
    ”Cu drepturile istorice” Kogãlniceanu s-a întors de la Berlin fãrã sã semneze – şi era Ministru de Externe, dar era Kogãlniceanu !
    În vremile noastre, feţele se afirmã prin semnãturi cu încãlcarea Constituţiei contând cã la pierderi eSperţi pârâţi vor stabili prejudiciu zero – ca şi cum orice investiţii economice ale statului ar trebui anulate d’acu-ncolo ?
    Cu ”nu muţi tu munţii din loc !” eu n-am încetat sã susţin inalienabilitatea proprietãţii publice din rezervele naturale ale României; adevãrul nu se pune la vot – cãci e adevãrul Constituţiei în ce prevede ea între drepturile fundamentale ale poporului României
    Suntem la fila: România, din nou, ca o familie; nu rãtãciţi, ca sã nu fiţi ca aceia ce nu au credinţã !

  32. 33 Marian Nicolae mai 16, 2012 la 12:06 pm

    Greu sa ai familia impreuna, stiind ca romanii sunt imprastiati peste tot in lume.

    Din pacate planul de a ne imprastia in lumea larga a reusit in parte.

    Faptul ca acest plan sa nu reuseasca in totalitate si sa falimenteze tine de noi.

  33. 34 Marian Nicolae mai 16, 2012 la 12:08 pm

    Va tin pumnii in acest proces politic in care au avut grija altii sa va implice.

    Miza este Romania, nici mai mult nici mai putin…

  34. 35 augustinradescu mai 16, 2012 la 1:38 pm

    @ blogideologic
    Ai tras putin mortul in Academiei! @centru a inclus pe doamna Zoe Petre in “armatele de experti ai lui Basescu”, afirmatie mincinoasa!. Despre asta daca ai sa sa ne spui ceva ….

  35. 36 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 2:26 pm

    @blogideologic,

    Aici DA, ai dreptate ! Sincer îti spun, mie îmi parea rau ca te amarasti pentru o cauza dreapta dar fara sorti de izbânda. Chiar daca uneori sunt mai acida, ma cunosti, stii ca te apreciez si te respect !
    Haide, bye bye !

  36. 37 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 3:11 pm

    @centru,

    Uite cine vorbeste, dupa ce jigneste pe toata lumea !
    Ma întreb, în ce calitate îti permiti sa faci referiri peiorative la Zoe Petre, o doamna care se situeaza la mii de ani lumina, fata de tine, din punct de vedere intelectual si nu numai ?!
    În ceea ce ma priveste, nu ma intereseaza pe ce treapta a valorilor tale – în caz ca ai vreuna – ma situezi.

  37. 38 center@yahoo.com mai 16, 2012 la 4:03 pm

    Zoe , m-ai terminat ! Ma faci sa rad cu lacrimi . Macar vad ca la tine nu este rautate . N-ar fi cazul – vazand titlul articolului ” Romania ca o familie ” – sa terminam , noi cei care ne insultam unii pe altii in mod absolut tembel in josul acestui material care vorbeste despre familie ( unii dintre noi fosti olimpici si scriitori dar vai ! cu nervii si respectul fata de celalalt la pamant ) sa terminam cu aceste agresiuni care arata doar cat de nefericiti , intoleranti si frustrati suntem ?

  38. 39 Porthos mai 16, 2012 la 4:23 pm

    @ centru

    Tu ai înțeles ceea ce ți-am spus în comentariul precedent? Sau te-ai oprit doar la remarca mea referitoare la înțelegerea creditării de retail?

    În mod normal nu ar trebui să te simți ofensat. Există doar un număr redus de oameni care înțelege ce este un model de risc de retail („score-card” & co). Și doar un procent infim din aceștia înțelege cum se construiește un astfel de model.

    Să nu te superi, dar observația ta referitoare la nevoile de creditare, nu are nicio legătură cu posibilitățile de creditare. Iar intervenția statului doar înrăutățește situația. Îmi cer scuze că mă repet: tu ai înțeles care a fost problema în cazul creditelor subprime?

  39. 40 ZOE, fii barbata ! mai 16, 2012 la 4:27 pm

    @M.Voicu,

    Îl „mustru” pe blogideologic, cu dreptul la libera exprimare a parerilor, în primul rând, în al doilea rând nu-mi place sa vad ca spera în ceva irealizabil stiu ca acesta este un subiect sensibil pentru el si n-are rost sa se amarasca inutil.
    Una e sa sustii o dorinta si alta e ca ceea ce sustii sa se si realizeze.
    Deci, nu muti tu muntii !

  40. 41 blogideologic mai 16, 2012 la 4:41 pm

    @George Ban spune : +Un baiat de 13-14 ani (Balcescu) nu cred ca stia (in conditiile de informare din 1830!) ca Petru Maior murise cu circa 9 ani in urma.+
    🙂 Pe bune ? Eu am certitudinea că ştia. Ţi-am furnizat sursele. Citeşte-le cu atenţie. Şi, te rog, nu te mai lăuda cu numărul de cărţi cumpărate. Şi nici nu este suficient să le citeşti, ca să le pricepi conţinutul.

  41. 42 Marian Nicolae mai 16, 2012 la 9:00 pm

    @blogideologic

    Directia politicii romanesti pe care domnul ministru Andrei Marga, ministrul NOSTRU al Afacerilor Externe o imprima, este singura directie viabila pentru noi romanii, directie care ar fi adoptata si de alte state europene, daca ar sti ce li se pregateste….

    Rusia si China reprezinta viitorul omenirii si nu aceste lacuste de anglo-saxoni care cred ca totul li se cuvine.

    Ceea ce spune acest anglo-saxon de TOM GALLAGHER, il intereseaza direct si personal, la propriu. Cainii latra, ursul trece…Oricum, in Marea Schema care ni se pregateste, cred ca nici nu conteaza nici ceea ce spune el, nici existenta acestuia pe acest pamant…. tot la propriu…

    Mai jos gasiti cateva cuvinte cheie cu cativa autori americani, care au scris cateva lucrari foarte interesante.

    Priviti si filmuletul de pe Youtube, este foarte interesant.

    Anasazi style desaster – 2210: The Collapse? – National Geographic Channel

    Chaco Canyon Anasazi Warning
    Joseph Tainter, author of The Collapse of Complex Societies
    Dr. Jared Diamond author of How Societies Choose to Fail or Succeed
    James Howard Kunstler author of The Long Emergency

  42. 43 M.Voicu mai 17, 2012 la 5:37 am

    @blogideologic mai 16, 2012 la 5:58am
    Tratatul cu Ucraina s-a supus la vot în 1997, legislatură în care membrii Senatului erau în numãr de 143; cele 65 de voturi pentru au reprezentat doar 45,45%: Pe considerentul definirii frontierei comune (fie determinarea ei, fie afirmarea caracterului sãu determinabil), era aplicabilã prevederea din Constituţie (referinţele, în numerotarea în vigoare atunci): “Frontierele ţãrii sunt consfinţite prin lege organicã” [Art.3(2)], deci cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere [Art.74(1)], şi nu doar prin votul majoritãţii membrilor prezenţi – cum se adoptă legile ordinare [Art.74(2)] – care nu pot defini termeni constituţionali sacrosanţi. Decidenţii au calificat ca valabil votul neconstituţional din data de 7 iulie 1997…
    Istoria este fãcutã din visele acelora care nu se opresc la contemplare, şi gãsesc mijloacele adecvate, în bine, sau rãu !
    Fiul omului merge precum este hotãrât, dar vai de cel prin care este vândut.” [Luca 22,22].

  43. 44 George Ban mai 17, 2012 la 6:02 am

    Deci blogi…logic pricepe continutul cartilor fara sa le citeasca. Pai asta zic si eu! In sfarsit, suntem de acord…

    Rugamintea este sa nu mai fim bombardati pe blogul Dlui Nastase cu perceptiile telepatice ale sus-numitului, in majoritatea lor total in afara subiectului propus spre discutie. blogi…logic isi poate prezenta foarte „interesantele” consideratii pe blogul personal. Este insa frustrat, la fel ca altii, ca acolo nu il citeste nimeni. Comic este insa ca nici aici respectivii nu sunt bagati in seama… Deranjeaza insa zgomotul lor de fond.

  44. 45 ZOE, fii barbata ! mai 17, 2012 la 8:46 am

    @George Ban,

    Ai fost putin rautacios si nu prea îti sta în fire, dupa câte am observat. Si eu i-am zis lui „blogideologic” ca vine subiecte aiurea. Altfel este un om de valoare, zic.
    Haide, bye bye !

  45. 46 ZOE, fii barbata ! mai 17, 2012 la 8:55 am

    @centru,

    Foarte bine ca ai râs, numai vezi ca râsul îngrasa !
    Îti dau însa dreptate, în ceea ce priveste starea de spirit în care ne-au adus presiunile facute asupra noastra, atâta timp. Vad ca a reusit cine si-a pus în cap sa ne dezbine, ca sa ne conduca. Acum, tine numai de noi sa ne întoarcem la ceea ce am fost cândva noi românii, un popor cu suflet bun.


  1. 1 Caut critici literari fără experiență…dar megalomani | Teologie pentru azi Trackback pe mai 15, 2012 la 11:40 am
  2. 2 Romania, din nou, ca o familie | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe mai 15, 2012 la 2:46 pm
  3. 3 Ziua de 15 mai, plina de semnale pozitive Trackback pe mai 15, 2012 la 3:52 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: