Interviu pentru Agerpres.

Aceasta este relatarea interviului pe care l-am acordat astazi agentiei AGERPRES:

„Adrian Năstase: Bătălia mea politică pentru răsturnarea acestui regim continuă

Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Năstase, a declarat duminică pentru AGERPRES că, din punctul său de vedere, bătălia politică pentru răsturnarea actualului regim şi pentru revenirea la o viaţă de normalitate a României va continua.

El consideră că tot ceea ce s-a întâmplat împotriva sa ‘în privinţa dosarelor instrumentate de Traian Băsescu şi Daniel Morar’ reprezintă o comandă politică având ca efect, în cele din urmă, victimizarea sa în faţa celor care pot compara acum situaţia ţării din ultimii şapte ani cu cea a guvernării PSD.

Fostul premier s-a întrebat retoric, în context, ce ar spune ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, în privinţa modului în care sunt folosiţi dolarii americani ‘pentru o diversiune împotriva unui adversar politic’.

‘După şapte ani de hărţuire juridică din partea DNA, practic, acuzaţiile de corupţie fabricate au căzut una câte una. Mi se pare incalificabil felul în care a fost tratată urmărirea penală de către procurorii puşi de Daniel Morar să instrumenteze aceste dosare şi faptul că în dosarul afişelor electorale, DNA a propus 974 de martori – de trei ori mai mulţi decât în procesul de la Nurnberg, stabilind şi un record mondial. Acest lucru arată părtinirea şi faptul cum şi-a îndeplinit Traian Băsescu promisiunea din campania prezidenţială din 2004: ‘nu avem probe acum, dar le vom găsi după alegeri’. DNA le-a pus apoi în aplicare. Eu cred că era mai bine să fi fost pusă în aplicare promisiunea lui Traian Băsescu – ‘Să trăiţi bine!’ şi poate că cei care l-au votat atunci se întreabă dacă acestea sunt rezultatele pe care le aşteptau de la el’, a spus Năstase.

Potrivit acestuia, modul în care s-au derulat cercetările dovedeşte ‘o comandă politică’, argumentând că doar pentru dosarul Zambaccian au fost conectate, de-a lungul anilor, împotriva sa, zece dosare.

”În total, împotriva mea, au existat aproximativ 40-50 de dosare din care zece au fost conectate pe dosarul Zambaccian. Sigur că cea mai bună dovadă a felului în care au fost folosite probe a fost modul în care, negăsind argumente împotriva mea, DNA practic a inventat proba cu dolarii americani. Şi faptul că aşa-numitul corp delict din dosarul Zambaccian era constituit din bani tipăriţi de Trezoreria Americană după doi ani demonstrează reaua credinţă şi cred că până la sfârşit cineva va trebui să răspundă pentru toate acestea. Ceea ce s-a întâmplat ştiu că a avut ca obiectiv o vendetă politică şi în acelaşi timp dorinţa de a mă scoate din viaţa politică. Aceste dosare însă şi ceea ce s-a întâmplat – faptul că în ultimii trei ani a trebuit să merg la tribunal de 193 de ori – nu a făcut decât să mă întărească în dorinţa unei bătălii politice care să înlăture acest regim constituit de Traian Băsescu cu componente de poliţie politică. Sunt foarte puţini cei care mai sprijină acum acest regim care se bazează pe minciună şi care a transformat ţara într-o colonie în care se pregătesc tunurile pe final de mandat’, a spus fostul premier.

El s-a arătat convins că cei care erau nemulţumiţi în 2004 că lucrurile nu mergeau suficient de repede sau suficient de bine, pot acum constata că, din păcate, ‘opţiunea pentru Traian Băsescu a fost catastrofală pentru România’.

‘În ceea ce mă priveşte, în mod evident, această hărţuire din aceşti ani m-a victimizat în ochii unora care încep să compare ce s-a realizat în perioada în care eram premier şi ceea ce s-a realizat de cât timp este Traian Băsescu preşedinte. Nu mi-aş fi imaginat

niciodată, şi nici ambasadorul SUA la Bucureşti nu cred că şi-ar fi imaginat, că dolarii americani pot fi folosiţi pentru o diversiune de un asemenea nivel pentru un adversar politic, iar responsabilitatea revine în mod categoric procurorului şef al DNA şi aceluia care l-a numit. Sunt absolut convins că doamna Laura Ştefan, care a fost consilier al Monicăi Macovei (n.r. consilier al ambasadorului SUA), îi va putea explica domnului ambasador Mark Gitenstein felul în care proba dolarilor americani în dosarul Zambaccian a fost fabricată împotriva mea prin utilizarea bancnotelor americane’, a arătat liderul CN al PSD.

Adrian Năstase a subliniat că în recurs toate aceste lucruri şi ‘probe fabricate’ vor fi rezolvate şi a anunţat că nu renunţă la bătălia sa politică împotriva actualului regim care a adus România mai izolată în plan extern decât era înainte de integrarea în Uniunea Europeană.”

AGERPRES, 11.48

18 Responses to “Interviu pentru Agerpres.”


  1. 1 Paul Snaider aprilie 1, 2012 la 4:11 pm

    Problema este ca de la lovitura de stat, la care au pus umarul zdravan si americanii, in Romania au fost trimisi la post numai ambasadori de origine ebraica si toti au facut ce se putea pentru a mulge cite ceva din saraca nostra tara. Chestia cu democratia, cu teroristii cu dictatorii sunt baliverne de adormit copii. Din pacate sunt multi, foarte multi romani care „pun botul” si aproba politioca imperialusta a Americii.

  2. 2 dlnimeni aprilie 1, 2012 la 4:19 pm

    Cred ca dl Gitenstein a si zis ceva si anume a pirit-o pe Monica Macovei. Sub laudele sale la adresa doamnei mi s-a parut ca se ascunde o aratare cu degetul. Daca nu ma insel, dl Gitenstein are el insusi studii de drept si stie foarte bine ce inseamna ca, intr-un proces, acuzarea sa fie dovedita ca fabricanta de probe false.

  3. 3 ZOE, fii barbata ! aprilie 1, 2012 la 4:36 pm

    @nastase,

    Felicitari pentru interviul acordat Agerpres !
    Sa speram ca Mr. Ambasador, în cazul în care va va raspunde, sa nu va spuna si Dvs. cum le-a spus demonstrantilor, sa fie fericiti ca nu au devenit tinte vii precum cei din Siria !

  4. 4 dorucoarna aprilie 1, 2012 la 6:05 pm

    Dl ambasador ar trebui sa ia in lucru si ipoteza unei prezumtive tiparnite de dolari ce a gresit antedatand intentionat sau nu, nu m-ar mira ca din increngatura „procurarii de probe”, cineva sa-i fi adus la dosar de prin cine stie ce zona tenebroasa. Ar fi teribil, dar in lumea nebuna de azi orice e posibil. Poate Secret Service marcheaza un punct… ca ei se ocupa, prin lege, de astfel de situatii. Intelegeti scenariul.

    Eu ma intreb insa cand vor da de urma navelor, daca tot sunt capabili sa gaseasca bani din viitor. Poate at fi posibil ca in prezent sa ne recuperam, din acelasi viitor si cu ajutorul DNA, flota.

  5. 5 Paul aprilie 1, 2012 la 6:17 pm

    Domnule Nastase,

    Imi place cum suna „…revenirea la o viaţă de normalitate a României…”

    Imi aminteste o maxima a lui Paul Valéry:

    „Si la règle est le désordre, tu paieras d’avoir mis de l’ordre”. 🙂

    Cred ca simtiti deja ce mult va costa sa puneti o anumita ordine in haosul dirijat de la Cotroceni :).
    Si inca ce alte costuri vor mai fi… Aproape ca-i inteleg pe cei 10% care inca nu vor sa se schimbe nimic…

  6. 6 blogideologic aprilie 1, 2012 la 6:21 pm

    @ dlnimeni
    Credeţi că ambasadorului Gitenstein îi pasă ?

  7. 7 Cris aprilie 1, 2012 la 7:33 pm

    Vă susțin și am convingerea că sunteți nevinovat.

  8. 8 ORĂŞAN IOAN aprilie 1, 2012 la 8:17 pm

    Aș vrea să știu dacă înstrăinarea rezervelor naționale de cupru prin hotărâre de guvern este o practică legală sau o infracțiune?Rog specialiștii în domeniu să clarifice juridic problema.

  9. 9 tiberiuretu aprilie 1, 2012 la 8:54 pm

    D-le Nastase
    Felicitari pentru interviu.Continuati aceasta actiune de demascare a justitiei care functioneaza cu probe falsificate si la comanda politica pe toate canalele media la care aveti acces in strainatate. Acest Mega scandal judiciar nu numai ca va disculpa dar inculpa intreg aparatul judiciar care a instrumentat cazul.Trebuie lamurita irevocabil o chestiune : cine a furnizat bancnotele de la dosar ?
    Adresati o o plangere penala cerend ancetarea acestui caz scandalos,Trebuie sa va adresati minstrului Predoiu,procurorului Kovesi, Presedintelui Basescu cerandu-le sa ia masuri.Adresati -va si marilor aparatori ai justitiei corecte d-na Macovei si ambasadorului Gittenstein cerandu-le sa ia pozitie Adresati-va tuturor cancelariilor tarilor democratice avertizand ca drepturile democratice sunt grav amenintate de un regim corupt si totalitar.Cereti ajutorul tuturor guvernelor si forurilor judiciare in acest caz.
    Justitia din Ro este definitiv compromisa pana la elucidarea acestui caz abominabil.
    Succes !

  10. 10 Adrian B. aprilie 1, 2012 la 9:36 pm

    Eu sper ca dupa caderea regimului Basescu , toti cei vinovati de POLITIE POLITICA sa fie pedepsiti ! Cat priveste pe d-ul Ambasador Gheseft-stein , cred ca ar trebui informat urgent Departamentul de Stat si retras de la post ! Pentru ca acest individ – prin prostia si nesimtirea lui ! – aduce si grave prejudicii SUA ! Cred ca in actuala situatie geo-politica , SUA nu au nevoie de un astfel de imbecil pe care sa-l injure milioane de romani si care sa creeze un curent antiamerican !

  11. 11 Karakas aprilie 1, 2012 la 10:01 pm

    Fara indoiala, SUA au o problema constanta in relatiile lor cu alte state: cu cit isi avanseaza agenda lor mai agresiv, in dispretul public din aceste tari, cu atit creste anti-americanismul populatiei. SUA au excelat in a-si vinde sistemul, in modul in care l-au aruncat pe piata, avind institutii globale pentru aceasta propaganda. Dar, sistemul lor capitalist a fost corupt din interior, in primul rind la ei acasa, prin transformarea institutiilor democratice in unele exclusive, care folosesc doar elitelor bogate. Acum se vede cu ochiul liber cum virusul coruptiei infecteaza state ca Romania, atunci cind guvernul acestei tari semneaza contracte cu clauze secrete in favoarea firmelor americane, in dispretul populatiei romanesti.

    As fi fost bucuros ca SUA sa recunoasca ca au o problema, insa, din pacate, emisarii lor diplomatici sunt si ei biete megafoane propagandiste in folosul corporatiilor americane, si nu vocea intereselor americanilor. Faptul ca Departamentul de Stat al SUA continua sa-l mentina la post pe acest ambasador controversat, care isi depaseste sistematic mandatul diplomatic, sustinind fatis o putere anti-populara, si implicindu-se in deciziile Guvernului Romaniei, imi spune ca fie are intr-adevar o misiune aprobata in ceea ce SUA considera a fii o colonie, si nu un stat, fie acestui Departament ii este indiferent. A doua varianta e putin probabila, pentru ca eu unul sunt convins ca ei citesc, inclusiv acest blog, cu multa atentie.

  12. 12 Karakas aprilie 1, 2012 la 11:09 pm

    In numele securitatii, guvernele de dreapta din UE limiteaza libertatile democratice, inclusiv libertatea de exprimare. Guvernul UK a introdus deja o lege care permite monitorizarea emailurilor si a activitatii pe internet ale cetatenilor lor:

    The government will be able to monitor the calls, emails, texts and website visits of everyone in the UK under new legislation set to be announced soon.

    Internet firms will be required to give intelligence agency GCHQ access to communications on demand, in real time.

    Inca o lege spre o societate globala totalitara, fascistoida.

    http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-17576745

  13. 13 Radu aprilie 1, 2012 la 11:45 pm

    @Nastase

    De acord ca problema dolarilor americani nu poate sa ramana asa. Nu cunosc legislatia, dar banuiesc ca aveti posibilitatea sa dati in judecata pe Ioan Paun, sau DNA, sau amandoi, pentru falsificare de probe si acuzatii mincinoase. Civil, dar si penal, pentru ca cineva trebuie ca e vinovat de sperjur. Ca dovada insa, cred ca trebuie mai mult decat site-ul trezoreriei americane, probabil ca o cerere oficiala de atestare a datei la care bancnotele au fost puse in circulatie.

  14. 14 Doru Coarna aprilie 2, 2012 la 7:18 am

    @ AN

    Aseara la Re nu ati reusit sa explicitati diferenta dintre afacerile Petrom si Cuprumin, cred ca v-ati concentrat prea mult pe detaliile dosarelor, atitudine justa dealtfel, insa care nu aduce doza de satisfactie falsa pt care romanii au fost pregatiti timp de 7 ani de catre presa si institutii.

  15. 15 Cârcotaşu aprilie 2, 2012 la 10:26 am

    @ Karakas,

    Guvernul UK a introdus deja o lege care permite monitorizarea emailurilor si a activitatii pe internet ale cetatenilor lor…

    În documentul „Informare cu privire la noul cadru de reglementare a comunicaţiilor electronice” trimis abonaţilor de către RCS&RDS, aceştia sunt „informaţi” că:

    III. În scopul evitării congestionării segmentelor de reţea sau utilizării acestora la capacitate maximă, RCS&RDS asigură o monitorizare proactivă a propriei reţele de comunicaţii şi a echipamentelor din reţea 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an.

    Păi aici sunt cuprinse toate eventualele acţiuni de supraveghere, inclusiv cele la care încă nu s-a gândit nimeni. Cum monitorizarea va fi proactivă, orice e posibil! Ce mai, guvernul UK e copilăros de… transparent! :mrgreen:

  16. 16 Radu aprilie 2, 2012 la 4:59 pm

    off-topic

    Prin promovarea lui Prigoana, eliminarea lui Preda si recentele declaratii ale lui Boc, PDL Bucuresti arata ca si-a gasit in sfarsit sloganul:

    Votati gunoierul partidului de „intelectuali” !

    Poate PNL si fostii lor membri sa treaca peste ce a fost si sa-i reprimeasca chiar si la munca de jos pe cei ca Paleologu ? Ca nu mai au zile multe in partidul deseurilor (PD), asta-i sigur.


  1. 1 Interviu pentru Agerpres. | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe aprilie 1, 2012 la 4:27 pm
  2. 2 Ion Lucian… « Motanul Incaltat Trackback pe aprilie 1, 2012 la 9:29 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat asta: