Raspunsuri

Va invit pe toti sa participati la un exercitiu de imaginatie, la o leapsa online. Inainte sa va dau, insa, tema de gandire, vreau sa va semnalez interviul dat de un fost presedinte al Romaniei unui cotidian. Nu, nu este vorba despre domnul Ion Iliescu. Prin excludere, ma refer la domnul Emil Constantinescu, cel care a vorbit despre evolutia in viata publica dupa ce si-a terminat mandatul de la Cotroceni. Fostul presedinte a schitat extrem de interesant, zic eu, rolul unui sef de stat, respectiv relatia pe care acesta trebuie sa o aiba cu mediul de business din tara in care a ocupat cea mai inalta functie. Este o deosebire profunda intre paradigma domnului Constantinescu si cea promovata, astazi, de primul lobby-ist al tarii, presedintele in functie Traian Basescu. Avand tot acest context in vedere, va intreb: cum va arata interviul dat de Traian Basescu peste 12 ani, cand nu va mai fi presedintele tarii? Ce va scrie pe fisa de post a lui „Zeus” in 2024?

Theodora, as aduce o completare intrebarii tale. Eu as adauga: in tarile din UE s-a intamplat sa fuga vreun parlamentar, iar nimeni sa nu isi dea demisia sau sa fie poftit afara pentru incompetenta? E bine cand ochiul si timpanul portocalii functioneaza perfect cand e vorba sa infiereze „dosarele” membrilor opozitiei. Acolo, daca s-ar putea, aceiasi oameni ar fi recomandat interdictia de a trece strada. In cazul lor, al pedelistilor, nu Congo, ci  „the sky is the limit!”

Exasperat, pregatesc un eveniment prin care sa sarbatorim, asa cum se cuvine, blogul si activitatea noastra, a tuturor, de aici. Nu iti pot da mai multe detalii acum, insa un lucru este cert: in viitorul apropiat va exista un moment in care sa ne (re)vedem cu multi dintre colegii de aici si sa facem un schimb de opinii si in offline.

Adrian B., eu, sincer, cred ca baietii au vrut sa testeze apele. Sa vada „pe cronometru” de cat timp are nevoie un pedelist corupt sa ajunga in Congo. In terminologie americana, Boldea este un fel de pionier… Pe de alta parte, trebuie sa recunosc un singur lucru: incurcate-s caile domnului Basescu. Nu mai bine pleca de unul singur acolo, fara sa il mai trimita pe Boldea, ca sa nu mai aiba din ce „gaura de sarpe” sa il aduca inapoi? Imi vine sa rad numai cand ma gandesc la destinatia pe care adeptii sai o aleg pentru fuga din fata legii. Si, evident, sa inteleg cu adevarat, sensul sloganurilor atat de populare din trecut.

Ideisiidei, cred ca odata cu manipularea si minciuna  referitoare la Guvernul „oferit”  USL, se confirma o alta „ipoteza de lucru”, faptul ca Basescu nu mai este o locomotiva pentru PD. Sau, daca vrei, imaginea de locomotiva este una care a trecut de la cea a mitologicului TGV, la  locomotivele pierdute ale CFR-ului, spre asemanarea unui tren arhiplin din India, de care inca se mai agata viitorii looseri ai puterii portocalii. Toti pedistii (dar si compania de oameni interesati national de „salvarea” tarii) se agata de locomotiva Basescu. Dar nu isi dau seama ca linia ferata duce spre o rapa. Cine urca astazi in marfarul de la Cotroceni se indreapta, sigur, spre depoul ruginit si dispretuit al politicii romanesti. Romania post-Basescu se contruieste pe un nou ecartament, iar celor nascuti si crescuti in modelul basescian le va fi extrem de greu sa se adapteze noilor reguli si cerinte. Vor ramane pe loc si vor iesi din joc.

Blogideologic, unul din plusurile lui Toader Paleologu, raportat la marea gasca a portocaliilor, este ca are un umor, adesea, de calitate. Umor pe care multi nu il inteleg. Intrarea lui Basescu in istorie este, din acest punct de vedere, unul din cele mai bune bancuri din ultimele zile. Cred ca la auzul sau a ras pana si „napoleonul” Emil Boc.

Radu, eu cred ca te pripesti in evaluarile tale. Cat timp stenogramele de la discutiile despre nominalizarea unui premier sunt doar la Traian Basescu, iar acesta se joaca cu forfecuta si lipiciul si ofera presei doar bucatile care ii convin, cred ca subiectul ar trebui inchis. Altminteri, ii oferim motive lui Basescu sa creada ca metodele lui securiste sunt eficiente, ca e in regula sa lovesti si sa fugi. In fine, ca asa ar trebui sa se faca politica zilelor noastre.

Epolitikon, Romania nu mai are nevoie de lideri politici care sa actioneze „la misto”, cu tupeu. Solutia la mizeria pe care Traian Basescu si PDL o lasa in urma lor poate fi rezumata la trei concepte majore: munca, responsabilitate si, poate cel mai important, dialog cu societatea romaneasca, cu fiecare roman in parte. Politica hahaielii ne-a adus aici, adica in haosul politic generalizat in care nu mai exista nicio punte de comunicare intre putere si opozitie, intre guvern si cetatean. Mostenirea pe care Traian Basescu o lasa Romaniei este, trebuie sa recunoastem, una nociva, care a depasit zona politicii cotidiene si a mers pana la schimbarea sistemului de valori pe care este construita societatea romaneasca in ansamblul ei. Produsele „scolii politice” si „scolii de viata” Traian Basescu au creat generatia Boldea, Oajdea sau Anastase. Or, toti pupilii prezidentiali sunt nascuti din coapsa corupta a lui Zeus, sunt doar o reprezentare a varfului sistemului, o copie palida a mentorului lor de la Cotroceni.

Aramis, pot fi de acord cu orice parere, atat timp cat este bazata pe o argumentatie si logica solide, care conving. Altfel, da, asa e: de multe ori nu pot fi de acord cu anumite pareri. Pentru simplul motiv ca nu indeplinesc cele doua criterii.

Karakas, referitor la intrebarea ta de la inceputul saptamanii, repet: presedintele Romaniei nu ofera postul de prim-ministru nimanui. Numirea unui nou guvern si acceptul dat unui premier sunt atributii ce revin exclusiv Parlamentului Romaniei, acelei institutii hulite de locatarul de la Cotroceni. In rest, toate minciunile si pistele false lansate de presedinte sunt parte din efortul acestuia de a acoperi agenda cu pseudostiri. Intre timp, guvernul lui „lucreaza”: vezi privatizarile din domeniul energiei, vanzarea pachetelor de actiuni la cele mai profitabile companii romanesti, licitatiile care continua sa fie oferite clientelei etc.

Pupaza din tei, saptamana trecuta Traian Basescu a transmis (voit sau nu, asta e cu totul alta discutie!) un mesaj foarte clar: viitorul prim-ministru al Romaniei va proveni de la USL, pentru ca USL va castiga alegerile locale si parlamentare din 2012. Iar el, cel care pana acum nu concepea un astfel de scenariu, tocmai ce l-a legitimat. La momentul potrivit, argumente de tipul „USL nu este un partid politic, deci nu poate da premierul” nu vor mai sta in picioare. Pentru ca, nu-i asa, acelasi Traian Basescu care in 2011 spunea ca nu exista nicio sansa sa propuna pe cineva de la USL s-a contrazis, pe stenograme, cu intreaga responsabilitate de care este capabil un presedinte, in februarie 2012.

isabel_allende, pastrand proportiile, evident, aceeasi intrebare („cum a fost posibil sa se ajunga pana aici?”) a fost pusa si de victimele Holocaustului. Iar raspunsul simplu, dar cuprinzator, este in opinia mea acelasi: pentru ca multi oameni au lasat sa se intample acest lucru, au inchis ochii la abuzuri, la minciuna, la tupeu, preferand sa se uite in alta parte pentru ca sistemul/regimul nu avea „treaba” cu ei. Este ceea ce pastorul Martin Niemoller a sintetizat atat de bine in formula „Cand au venit dupa mine, nu mai era nimeni care sa protesteze”. Cam asta s-a intamplat in Romania ultimilor ani. Din fericire, romanii au iesit in strada sa protesteze. Iar 2012 este, trebuie sa o recunoastem, sfarsitul Regimului Basescu. Romania se va lepada de cei 7 ani de umblat prin desertul marinaresc si va refuza sa mai accepte produsele scolii de politica Traian Basescu. O scoala care nu a produs „tampiti”, ci a scos pe banda rulanta hoti, mincinosi si, in general, anti-modele si pseudovalori care nu au ce cauta la conducerea Romaniei europene a anului 2012.

56 Responses to “Raspunsuri”


  1. 1 erasmus de romergan martie 27, 2012 la 8:09 am

    …si rabinul ce zicea..?

  2. 2 Marcus martie 27, 2012 la 11:27 am

    Dom’le Ponta, Trezeste-te, Omule, Ce Faci?

    Ma numar printre putinii care m-am ferit de dragul USL-ului sa-l injur pe d-l Ponta pentru discursul din Parlamentul Romaniei, in care-i oferea ajutor lui 07 ca Prim Ministru. Apoi iarasi am tacut chit ca d-l Ponta continua (pe modelul Geoana in 2008, ale carui actiuni, pe langa fatul ca au adus prejudicii grave de imagine PSD-ului prin inhaitarea la guvernare cu derbedeii basescului, au condus in final si la pierderea prezidentialelor) sa-l considere pe 07 o victima supusa la fel si fel de presiuni si umilinte din partea golanilor numiti de chiombila in actualul simulacru de guvern. Am pus totul pe o perceptie oarecum deformata a d-lui Ponta asupra prezentei lui 07 la carma tarii, mai pe romaneste drept o ratacire de moment. Iata insa ca d-l Ponta recidiveaza ori de cate ori are prilejul si a ajuns sa-l caineze pur si simplu pe numitul 07 pentru zilele fripte pe care i le fac portocaliii din guvern. Zile fripte, pe dracu’! Totul nu-i decat un joc de imagine menit sa puna oarece distanta intre 07 si deja maculatii pana in varful unghiilor de la picioare membri pedeleu. Motiv pentru care, ca simpatizant si votant constant PSD, voi incerca cu umilele mele puteri sa-i explic in poropozitii simple, pe intelesul tuturor, gen “Ana are mere”, d-lui Ponta, cine este si ce vrea 07 de la poporu’ roman:
    1. 07 este un carierist si un arivist notoriu care fara momentul decembrie 89, astazi ar fi fost un membru marcant al CEPEX-ului comunist.
    2. 07 este omul basescului, nicidecum victima acestuia si este mai periculos decat boc deoarece simuleaza o oarecare independenta fata de decizia ferma de la Cotroceni.
    3. 07 a fost numit de chiombila pentru ca fraudarea viitoarelor alegeri sa nu fie atat de sonora in plan internatioonal ca in cazul in care l-ar fi folosit pe boc la jaful respectiv.
    4. 07 este pregatit de chiomb pentru o eventuala castigare a prezidentialelor, moment in care chiombu’ i-ar deveni Premier
    5. 07 va fi numit Prim Ministru chiar si in situatia in care USL-ul va castiga alegerile parlamentare.
    6. 07 este nociv pentru USL chiar si numai pentru faptul ca nu-i altceva decat o alta marioneta a chiombalaului.
    7. 07 nu are nevoie de d-l Ponta pe post de agent electoral, el are platiti din ban public numerosi pupinbasisti pentru aceasta activitate, motiv pentru care d-l Ponta ar fi cazul sa-si cate de treaba pentru care a fost investit in functia de lider de partid de opozitie.
    8. 07 are la indemana demisia ca forma de protest in situatia in care se simte santajat sau umilit de membrii actualului cabinet sau de oricine aiurea, propaganda facuta de d-l Ponta pe aceasta tema fiind total neavenita.
    9. 07 nu are niciun gand sa se foloseasca de acest apanaj (demisia) deci lui 07 practic nu-i pasa de cainarile d-lui Ponta, actuala situatie pliindu-se ca o manusa sau o pufoaica portocalie inscriptionata PEDELEU.
    Eu atat am avut de zis!

  3. 3 Aramis martie 27, 2012 la 12:04 pm

    @Adrian Nastase

    Inteleg, tehnic vorbind, parerea d-voastra. Dar la subiectivisme si rautacisme, se poate raspunde uneori cu aceeasi moneda. Recunosc ca e calea facila,uneori poate fi amuzant,dar (v-)am aratat ca nu-mi apartine ca regula.Dar am avut senzatia(nu impresia) ca schimbarile de decor si noua butaforie, precum si evidenta alianta spontana nascuta pe blogul d-voastra a determinat oarecare indoiala, oarece neincredere. Probabil m-am inselat.
    Argumentatia si logica vor ramane doua muze credincioase,chiar daca uneori (ne lasam) ma las sedus de Thalia si Terpsihora . Cred ca se (poate) intampla oricui.
    Desigur, cele mai de sus sunt valabile doar “daca are vreo importanta”(daca-mi permiteti sa “va folosesc” coada de peste pe care uneori o utilizati cu multa indemanare).
    S-auzim de bine,
    Acelasi

  4. 4 d'Artagnan martie 27, 2012 la 12:39 pm

    Sărbătorirea blogului va fi după ce câştigaţi alegerile? Îl invitaţi şi pe Harabula?

  5. 5 Ghita Bizonu' martie 27, 2012 la 1:17 pm

    MRU e intelecual fin si trebe mnenajat. Paleologu e baita simpatit si scolit asa ca merita ceva simpatie , p-lus c deh e baiatu lu conu Alecu . Si Nuti e garantata ca e dama buna. Si Nuti granteaza ptr Traian
    Ce nu inteleg este de ce vreti sa schimbati aceasta garnitura , daca nu remarcabila, macar de insi cere merita simpatia …

  6. 6 Dragos martie 27, 2012 la 1:22 pm

    Emil Constantinescu e nenea ala cu barbutza si cioculetz ce si-a justificat esecul prin „am fost invins de Securitate” ?

  7. 7 Karakas martie 27, 2012 la 1:44 pm

    Multumesc.

    Doua lucruri interesante:

    „Autorităţile române vor elabora proiectul legii privind reforma în sănătate până la sfârşitul lunii iunie, a anunţat, marţi, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.”

    Primo, unde este dl. Franks? Secundo, de ce obliga FMI o tara si ii da termen pentru elaborare de legi, in speta legi care guverneaza sectoare publice, ca cel de sanatate?

    http://www.mediafax.ro/social/reprezentantul-fmi-in-romania-si-bulgaria-proiectul-legii-reformei-in-sanatate-trebuie-elaborat-pana-la-finele-lunii-iunie-9442710/

  8. 8 Mihai25 martie 27, 2012 la 1:46 pm

    Ce va scrie pe fisa de post a lui „Zeus” in 2025?
    Adrian Nastase …

  9. 9 ZOE, fii barbata ! martie 27, 2012 la 2:33 pm

    @Ara… mis, tânar si scrântit sau batrân si nelinistit ?!

    Mai, lasa betia de cuvinte, ca îti pun etilotestul ! Vorbeste, cu cuvintele tale si nu te mai fuduli cu pretiozitate, ca te afunzi si mai rau în hatisul necunoasterii ! Si ti-ai gasit cui sa vinzi castraveti, tocmai gradinarului !

  10. 10 Karakas martie 27, 2012 la 2:39 pm

    FMI este instrumentul extern folosit pentru preluarea resurselor unei tari prin privatizare, exproprietea „benevola” a statului care accepta termenii FMI, si instrainarea resurselor acelei tari:

    „Privatizarea Cupru Min a fost impusă de FMI, împreună cu vânzarea altor companii de stat precum Oltchim şi vânzarea de pachete minoritare la companii din energie precum Transgaz, Hidroelectrica ori Transelectrica. „

    Firma canadiana care a cistigat licitatia a cumparat resurse in valoare de 7 miliarde dolari (la pretul de azi, insa pretul va creste semnificativ!) cu 200,000 EUR. Afacere buna, nu?

    „Cupru Min” deţine exploatarea Roşia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României. Rezervele de cupru ale companiei se ridică la circa 900.000 de tone (aproximativ 7 miliarde de dolari).

    Sunt multe intrebari care decurg din relatia cu FMI. Pina la urma, realitatea confirma ca doar cel care are bani si este puternic poate sa aibe libertatea de a achiziona resursele altei tari, slabe, ca Romania, care nu isi permite sa continue exploatarile miniere. Si o fac prin FMI. Nu SUA, nu Anglia, ci industriasii, bancherii, investitorii si toti cei cu bani.

    Ni se arunca praf in ochi de catre guvern cind spun ca o sa creeze locuri de munca. Care va fi salariul mediu al minerilor? Se lupta guvernul cu licitantul sa le dea si un salariu bun? Nu, pe ei doar ii intereseaza ca au scapat de intreprinderea de stat, si ca au multumit FMI. Inca o bila alba pe care o primesc ei de la Cancelaria imperiala. Si-au facut planul la instrainarea bunastarii romanilor.

    http://www.bursa.ro/?s=companii_afaceri&articol=163763

  11. 11 ZOE, fii barbata ! martie 27, 2012 la 2:42 pm

    Probabil ca pe fisa de post va sta scris : Memento Mori !
    Sigur nu va crede ca el în lumea lui se simte, „nemuritor si rece ” !

  12. 12 ZOE, fii barbata ! martie 27, 2012 la 3:06 pm

    @ Sibilla,

    I-auzi draga mea, le pleaca Funzaverde din pedelea !
    Si unde crezi ca se duce? La PNL !
    Ce zici de asta ?
    O zi frumoasa, în fiecare zi îti doresc !

  13. 13 M.Voicu martie 27, 2012 la 3:15 pm

    @ Ghita Bizonu’ martie 27, 2012 la 1:17 pm spune: ”inşi care meritã simpatia …”
    … la ora curentã: Sibilla, Sibilla.. democraţia de partid este o contradicţie în termeni…

  14. 14 violet martie 27, 2012 la 3:31 pm

    Domnule Năstase, vă rog să mă scuzaţi că voi fi off topic. De luni de zile mă tot gândesc să vă scriu dar, poate şi din comoditate, nu am făcut-o.

    Consider că lucrurile au mers prea departe la noi în oraş/judeţ. G.B Stancu nu mai este dorit de foarte mulţi brăileni. Eu am tot sperat ca PSD şi liderii săi să se descotorosească de acest personaj atât de dăunător imaginii sale. Încă din octombrie m-am speriat, când am văzut un sondaj la Antena 3 prezentat la Gâdea, în prezenţa celor trei lideri ai USL. La Brăila, USL avea, atunci 51 la sută! Cum adică, USL la Brăila, 51 la sută!? În condiţiile în care doar PSD a obţinut mereu, chiar şi la ultimele alegeri, mult mai mult? Iar PNL a avut întotdeauna scor format din două cifre. 😡

    Din primăvara-vara anului trecut, a apărut în oraş o fundaţie, intitulată „Fiii Brăilei”. A „intrat” masiv în oraş şi judeţ, fiind prezentă la toate evenimentele socio-culturale posibile, ba chiar şi inventează unele, ca să zic aşa. A înfiinţat cluburi pentru pensionari ( votanţi cu predilecţie ai PSD ) prin tot oraşul, unde am auzit că s-ar servi sucuri gratis. Au fost prin şcoli şi au împărţit rechizite gratuit copiilor. Sunt prezenţi foarte mult şi în mediul rural, nu numai în oraş. A adus de 8 martie artişti care prestează pe bani mulţi, gen Bănică Jr. şi Holograf. Toate aceste fapte- realizate din bani a căror provenienţă nu este cunoscută, evident- sunt greu de criticat, aproape imposibil. Cică îi ajută pe oameni dezinteresat. Vezi să nu!
    Am căutat pe Google şi am aflat că personajul principal a fost secretar de stat al puterii portocalii şi că ar fi, de fapt, UNPR-ist, deşi nu recunoaşte asta.

    Acest individ, numit Diacomatu, profită de toate greşelile administraţiei locale, mari sau mici, reale sau închipuite. Un exemplu ar fi adunarea de semnături de la populaţie, prin tineri trimişi pe teren. Au venit şi la mine. A fost un adevărat asalt. La mine n-au avut succes, dar, se pare că au adunat mai multe semnături şi date personale ( !!! ) decât numărul celor care l-au votat în 2008 pe primarul Simionescu! Să vă spun şi pentru ce: să nu se împrumute banii necesari finalizării lucrărilor de pe Dorobanţi, lucrări sistate din pricina unor nereguli legate de obţinerea contractelor. Eu nu cunosc amănunte tehnice, dar ştiu că sunt oameni care cred ce le spune acest individ, care se arată foarte preocupat de bunăstarea oamenilor şi care a venit cu o întrebare simplă, în fond: dacă vor să fie îndatoraţi pentru finalizarea lucrărilor. Răspunsul oamenilor simpli era previzibil, precum cel de la referendumul din 2009.

    În paralel, partidul lui Dan Diaconescu îşi face campanie…aşa cum îşi face. Chiar azi am întâlnit o persoană la care nu mă aşteptam să-mi spună că se uită la OTV şi că îi susţine pe liderii PPDD. Există multă lume naivă, care chiar crede că DD e împotriva lui Băsescu şi că, votând cu el, scăpăm de Băsescu. Aşa cum a spus şi preşedintele Ponta, Băsescu şi ai lui au născut monştri.

    Revenind…Sigur că Diacomatu a pozat întotdeauna în „reprezentantul societăţii civile”. A tot dat din colţ în colţ, când a fost întrebat direct dacă va candida ( lucru previzibil ). În ultimele săptămâni, a început să se răspândească posibilitatea ca acesta să candideze independent. În ultimele zile, lideri ai PPDD ( mă rog, „lideri” ) declară că l-ar susţine pe Diacomatu. Deci, tabloul e complet. Nici nu se putea mai frumos! Dacă mai punem la socoteală şi pliantele cu „caracatiţa”, care, în mod evident, au legătură cu ziarul partizan cu Diacomatu şi PPDD, distribuit gratuit oamenilor şi realizat pe o hârtie foarte calitativă…

    Comentariul e deja prea lung. Voi încheia rotund: GB Stancu a sufocat, efectiv, oraşul şi judeţul, prin afacerile pe care le-a făcut, prin firmele sale de construcţii ( şi nu numai ), care câştigă toate licitaţiile. Simionescu e perceput de brăileni drept omul care nu iese din cuvântul lui Stancu.

    P.S. 1.Sunt simpatizanţi liberali care nu vor vota niciodată PSD, iar Stancu şi Simionescu nu pot salva acest lucru, prin propriile persoane.
    2. OTV e din ce în ce mai „hărţuit” de CNA care, iată, îl va închide. Sunt convinsă că e vorba despre strategia lui Băsescu de a păstra puterea, prin PPDD, „victimă” a acestui regim. Prind bine la oamenii simpli aceste lucruri, oameni care, de altfel, îl urăsc din răsputeri pe Băsescu. Personal, mi-e destul de greu să-i conving pe unii de ceea ce se întâmplă cu adevărat. Şi credeţi-mă că am multă voinţă şi -cred eu- oarece pricepere.

  15. 15 Doru Coarna martie 27, 2012 la 3:31 pm

    @ Marcus,

    deci te-a pus pe ganduri… Dar stai sa treaca primele alegeri, poate se trezesc… Si daca tot nu, poate in 2013 sau 14, cand 07 va candida cu sustinere PSD… Poor Crin… Habar n-are ce-i pregateste sistemul…

    Ti-am spus, un partid istoric trebuie sa dispara per decada; istoria va consemna ca din cauza neadaptarii…
    Doar nu era ca sistemul sa lase tara pe mainile celor din ’89! La dracu’, s-ar fi putut intampla ca lucrurile sa mearga chiar bine si Romania sa creasca! Fara ei! Spune si tu…

    Deci zau ca merita sa vedem sistemul „la lucru”…

  16. 16 ZOE, fii barbata ! martie 27, 2012 la 3:32 pm

    „Nu stiu altii cum sunt dar eu când ma” uit la manevrele facute de Zeus, zi de zi, nu pot sa nu ma închin cu doua mâini sa scapam de uciga-l toaca !
    Nici nu s-a racit povestea cu Boldea, ca a si aparut alta rontaiala pentru presa. Siigur ca nici cu presa nu mi-e rusine, cum sta ea la capul podului si
    asteapta zi si noapte câte o pleasca, de care sa traga o saptamâna-doua !
    Acum, demisioneaza talibanul Frunzaverde din PDL, pentru nime ca om de rând, d’aia nu mai ploua ! Numai ca se pare ca nu e chiar asa de simplu,
    dupa parerea lui Ghise, este tot mâna lui Zeus, care dupa ce a extras unul din PNL – Melescanu – se pare ca acum sadeste altul în locul lui si anume
    pe „minunatul” cameleon – care zice ca mai e si mason si înca de grad înalt-
    Frunzaverde, atât de „pretuit” si „iubit” de Sibilla si nu numai.
    Eu, ca habarnista în ale jocurilor politice, ce sa cred ?! Sa fiu de acord ca PNL sa primeasca Calul Troian al lui Traian ? Antonescu n-ar trebui sa-si scuipe în sân si sa refuze venirea lui Frunzaverde la PNL, parafrazând
    dictonul, ma tem de basescu si când face daruri ?!

  17. 17 Theodora martie 27, 2012 la 3:34 pm

    De necrezut!!!!! – Sorin Frunzaverde, prim-vicepresedinte al PDL, a anunţat ca demisioneaza din PDL si va trece la PNL
    In timp ce romanii suntem atenti la cazul Boldea unii vand pe nimic cuprul Romaniei, distrug UMF Târgu Mureş, Prigoana se pregateste sa ii cumpere pe bucuresteni, mii de romani raman fara case pentru ca nu mai pot sa plateasca ratele la banca, Guvernul extinde acordul cu firma americana Chevron pentru exploatarea gazelor de sist prin fractionare hidraulica si Ministerul de Finante intentioneaza sa majoreze taxele si impozitele locale cu 16%, incepand de anul viitor.
    http://theodora0303.wordpress.com/2012/03/27/mult-circ-si-din-ce-in-ce-mai-putina-paine/

  18. 18 Theodora martie 27, 2012 la 3:40 pm

    Multumesc pentru raspuns, domnule presedinte Adrian Nastase

  19. 19 Theodora martie 27, 2012 la 3:56 pm

    Sper ca deputatul Prigoana sa nu fie primit in USL … am primit niste informatii pe surse ca vrea sa paraseasca corabia.
    Chiar daca ne dorim (acum) majoritatea in Parlament sau castigarea la o diferenta cat mai mare a alegerilor locale si parlamentare trebuie sa avem niste limite.
    Prigoana, Udrea, Anastase, Ioan Oltean si altii ca ei nu au ce sa caute in partidele care formeaza USL.

  20. 20 Iepurele de Martie martie 27, 2012 la 4:01 pm

    Cred ca avem de-a face cu doua intrebari diferite:

    1. Cum va arata interviul dat de Traian Basescu peste 12 ani, cand nu va mai fi presedintele tarii?

    2. Ce va scrie pe fisa de post a lui „Zeus” in 2024?

    Si cred ca sunt diferite pentru ca una este ce va spune Base despre Base, intr-un interviu, si alta ce va scrie pe fisa lui de post, care, indiferent de abuzurile sale, ramane fixata de Constitutie. De altfel, timpul viitor al verbului – „ce VA SCRIE pe fisa de post” – mi se pare gresit folosit, in contextul dat, fiindca, in genere, fisa postului cuiva nu se schimba niciodata DUPA parasirea postului de catre respectivul. Fisa de post a lui X arata asa cum arata atata timp cat timp X ocupa postul cu pricina; ea nu se poate schimba dupa parasirea functiei de catre acesta; sau se poate schimba, dar nu mai e a lui.

    Acum, in ce priveste prima intrebare, trebuie sa spun ca mi se pare putin superflua. Adica cum, domnule Nastase, dvs. chiar va asteptati ca, peste 12 ani, Chiorino sa declare, intr-un interviu, ca a fost un presedinte prost, care a stricat totul si n-a realizat nimic?! 😯 Sigur ca nu! Va scoate pe gura aceleasi imbecilitati pe care le spune si astazi, garantat: lupta lui impotriva comunistilor, lupta lui impotriva coruptiei, reformarea si modernizarea statului etc., etc., etc.

    Asa cum, la un moment dat, Emil Constantinescu a declarat, cu toata seriozitatea, la emisiunea „Profesionistii”, a Eugeniei Voda, ca era comunista s-a incheiat cu adevarat in Romania o data cu alegerea lui si ca, daca n-ar fi fost votat, tara noastra ar fi fost astazi „un fel de Belarus” (sic!!!), asa si Traian Basescu ne va explica cat de bine a fost pe vremea sa si ce hecatombe s-au evitat datorita lui.

    Nimeni nu iese de la Cotroceni mai curat sau mai mintos decat a intrat.

  21. 21 Fragmentarium Politic martie 27, 2012 la 4:30 pm

    A devenit aproape o chestie de manual ca sefii de stat sau de guvern sa sfarseasca prost in perceptia publica, indiferent de bilanturile mandatelor lor. Winston Churchill, care a impus Marea Britanie drept mare invingatoare in WWII, Charles de Gaule, salvatorul Frantei, Helmut Kohl, reunificatorul Germaniei sunt doar cateva exemple (nu stiu cu ce imagine ar fi ramas JFK, desi nici solutionarea crizei rachetelor nu a fost putin lucru). De pe la noi e cam riscant sa dai exemple (un lucru bun de pe timpul lui Emil Constantinescu ar fi ca a avut doar un mandat, in rest, lauda cu cei „5000 de specialisti” si calificarea agresiunii impotriva Iugoslaviei drept „legitima si necesara” l-au tras fara drept de apel in jos). A nu se intelege ca as vrea sa anticipez sau sa fac conexiuni cu nume ilustre, dar stiti cine va arbitra „istoria Basescu”, peste 12 ani? Nimeni alta decat USL! Daca Uniunea, care va fi „condamnata” sa castige alegerile locale si parlamentare din 2012 (si, cel mai probabil, si pe cele din urmatorul ciclu electoral) nu va reusi sa raspunda uriaselor asteptari postelectorale, respectiv sa reporneasca economia si sa puna capat frustrarilor populatiei (potrivit Programului de Guvernare „Romania sociala, Romania corecta”), in 2024 s-ar putea ca, nostalgicilor deja cunoscuti, sa li se adauge un alt tip de nostalgici…

  22. 22 Radu martie 27, 2012 la 5:56 pm

    Despre barbuta poreclit si Constantinescu

    Basescu este un necioplit in comparatie cu acest domn, nu exista nici o indoiala. La urma urmei unul a fost capitan de vapor, celalalt rectorul Universitatii Bucuresti. Fiecare a fost un leader in felul lui, dar una e sa conduci elita intelectualitatii, alta e sa conduci matelotii.
    Dar, nu intereseaza ce crede domnul Constantinescu ca ar trebui sa faca un presedinte, important e ce a facut dansul.
    Si aici sa enumeram (in ordinea importantei):

    1. A incalcat Constitutia in mod grosolan. A emis un decret de demitere al unui PM desi nu avea dreptul. A se compara cu Basescu care l-a injurat la TV pe Tariceanu si atat. Daca vreti sa comparati si cu Iliescu care s-a folosit de o mineriada ca sa-l schimbe pe Roman aveti tabloul complet. Basescu a fost acuzat ca ar fi incalcat Constitutia de sute de ori, dar nu am vazut nici o dovada clara.
    2. A fost depasit de situatie. A schimbat un PM (Ciorbea) imediat ce PD a ridicat tonul. Comparati cu Basescu care s-a incapatinat sa nu-l propuna pe Johannis cand Parlamentul i-o cerea. A posteriori s-a dovedit (la limita, e drept) ca avea majoritatea oamenilor de partea lui. Ca sa avem imaginea completa, trebuie spus si ca Iliescu, in conditii similare, a gasit solutia independentului Stolojan, cu participarea unei parti a opozitiei (PNL mai precis).
    3. Si-a tradat partidul si electoratul. A dovedit ca este un las, refuzand sa participe la alegerile din 2000 din partea PNT, lasand partidul care l-a propulsat si fara bruma de popularitate ce-i mai ramasese. PNT este acum istorie, ca si Constantinescu. Vom vedea cum va reactiona Basescu fata de PDL peste vreun an sau doi. Iliescu stim ce a facut. A primit (cerut ?) o invitatie de revenire ca lider al PSD spre sfarsitul mandatului in schimbul sprijinirii (anemice) a candidaturii lui Nastase. In final a pierdut presedentia partidului, s-a suparat cateva luni, dar a ramas in PSD si a incercat cat de cat sa-l sprijine si pe Geoana in 2009.

    Eu l-am votat pe barbuta din toata inima. S-a dovedit a fi un bleg si un fricos. Zilele trecute bibicu’ sau bibanu’, nu mai stiu care il desena pe Basescu ca un madular tatuat cu o ancora si sprijinit pe 2 mingi scofalcite de biliard, EB si MRU. Poate, important e si daca va iesi cu capul sus. Cred ca barbuta va ramane ca un madular bleg cu capul plecat care nici biliard n-a stiut sa joace

  23. 23 dan capitan de plai martie 27, 2012 la 6:24 pm

    Maharajaua,

    Ai sucit vorbele domnului Nastase sa-ti iasa si tie de-un comentariu. N-ai inteles nimic din ce a spus, dar te bagi si tu.

  24. 24 dan capitan de plai martie 27, 2012 la 6:31 pm

    Coana Zoitzica,

    Cand va dati pe langa muschetari(cu Aramis e foarte evident) sunteti ca-n bancul ala: „da-te dom’le la o parte, poate vrea domnul, sau domnul….” cred ca stiti bancul.

  25. 25 Marcus martie 27, 2012 la 6:45 pm

    @Zoe, fii barbata: chestia de-si zice Aramis este la fel de bataios ca si idolu’ sau, maidanezu’ de chiombila, musca de fund si fuge. Daca primeste raspunsuri de genul:

    „Marcus
    martie 27, 2012 la 10:40 am

    @Aramis: probabil din aceste motive iti trebuie un examen psihologic pentru a putea sa obtii permis de conducere auto, sau brevet de pilot sau ofiter de navigatie. Pacat ca nu se cere si la candidatii la prezidentiale, daca s-ar fi cerut alta ar fi fost soarta Romaniei acum. Nu, Aramis, eu vorbeam de psihologia clinica, aia care te vindeca de anumite sechele psihologice, cum ar fi la tine complexul lui Oedip. Atacurile tale permanente asupra doamnelor/domnisoarelor participante la comentariile de pe acest blog si care dovedesc faptul ca au simpatii politice social democrate, tin de dorinta ta secreta de a face exhibitionism in fata mamei sau de a intra in camera parintilor fara a ciocani la usa etc. Ori in situatia asta, o simpla si normala ora petrecuta la psiholog valoreaza cat o frectie cu Diana la un picior de lemn. Se impune psihologia clinica, pe baza unui program elaborat, nefiind necesara o interventie psihiatrica pe baza de dusuri scotiene, camasi incheiate invers, sau gratii la fereastra si legaturi solide de pat. Acestea iti sunt necesare numai cand te crezi Aramis si inarmat cu coada de la matura pe post de floreta faci valuri pe blogul d-lui Nastase, confundandu-l cu gardul prin care enervezi cainele vecinului..
    Nu te mai da mare Aramis ca nu esti, esti un biet politruc pupinbasist care castiga si el o bucatica de paine elucubrand pe blogul d-lui Nastase.
    sa fii luminat
    marcus”
    fie ca le ignora, fie ca-si aduna gasca la fel de atinsa de boala sclerozei in placi ca si el ca sa lucreze f’o saptamana la o replica pe care ei o cred savanta. Era o reclama faina cu „niste tarani !”. Parafrazand pot spune „niste vai de capu’ lor!” 🙂 🙂 🙂 🙂
    Sa fii iubita
    marcus

  26. 26 blogideologic martie 27, 2012 la 6:47 pm

    @ Theodora spune : „Sper ca deputatul Prigoana sa nu fie primit in USL … am primit niste informatii pe surse ca vrea sa paraseasca corabia.”
    Păi este vorba despre mega-afacerea cu deşeuri menajere din UE, care din 2015 pot fi depozitate în România. Mafioţii, la propriu, care coordonează toată afacerea, în cer stabilitate politică pentru buna derulare a depozitării deşeurilor. Cine-l primeşte în USL, este în modul cel mai evident conectat la afacere.

  27. 28 Marcus martie 27, 2012 la 7:06 pm

    Ce-ar Fi Fost Daca….

    …PNL-ul ca un partid care se respecta si care vrea intr-adevar sa dea o noua fata, igienizata si scoasa din mocirla in care a baltit in acesti douazeci si ceva de ani, i-ar fi spus pas! lu’ alde Frunzaverde cu gasca lui de primari penali si consilieri cu tot? Sa zicem ca Frunzavered nu executa o comanda politica de-a chiombului de infiltrare in PNL (se aud voci calificate care sustin aceasta varianta) si ca mirosind vantul schimbarii o pune de-o tradare mioritca sarind la “muieti sunt posmagii” in barca castigatorului. Oare chiar atat de disperat este USL-ul incat accepta orice rebut pe post de “pleasca” cereasca? Hai sa fim seriosi! Pentru mine, unul, un refuz bine mediatizat dat tradarii si tradatorilor ar fi insemnat de milioane de ori mai mult decat un transport de primari alterati penali in frunte cu un os de Iuda.
    Ar fi fost semnalul de “gata cu traseismul politic, noi aducem noul, venim cu vidanja si cu odorizarea” chit ca poate din punct de vedere al pragmatismuluii de tip obor dambovitean practicat acum in politicul romanesc, Frunzaverde si gasca adusa de el ar insemna un oarece castig.
    Faceti va rog un exercitiu de imaginatie si ganditi-va ce ar fi insemnat un pas! spus de PNL la o propunere de tip mafiot care aparent nu poate fi refuzata ?!

  28. 29 Ghita Bizonu' martie 27, 2012 la 7:06 pm

    Fragmentarium Politic

    doua observatii.
    Winston Churchil nu a sfarsit rau. A pierdut niste alegeri in 45 si toti plang : vai ! si el a csatigat rezbelu! INSA uita ca el a ajuns prima data premier fiindca asa au vrut laburistii : vretio uniune nationala? De acord insa cu Churchil premier fiindca ii detesta pe huni!!! Si laburistii aveau ceva cu el de impartit … de prin anii 20! SI totusi l-au facut premier (il detestau l;aburistii ins aconservatorii nu prea il agreau .. cica bea prea mult si era prea bombastic)

    De Gaulle. De Gaulle a fost contestat din prima de multi francezi. Sa ne aducem aminte de Coup d’Etat permanent si sirul de litanii privind „fsscizarea Frantei” sub de Gauule sau de fascistii iesiti in strada care l-au pus pe de Gaulle. Cacvi sa fim cinstiti de Gaulle a ajuns la putere in moduri „neregulate” . Prima data ca sef militar neconstesta (dar autoproclamat!) si a doua oara pe fondul unor grave tensiuni ce puteau duce la lovitura de stat militara. Asa ca normal… unii mai „puristi” au fost contra dupa ce generalul a obtinut victoria … Insa sa mai amintim ca de fapt gaulistii au rams la putere pana in 1974! Insa de Gaulle este banuit ca a manarit referendumul care a dus la demisia sa (cica incepea sa resimta un declin al facultalor sale si dorea sa iasa trantind usa!) Nu zic decat ca dupa ce Pompidou a castigat alegerile Sartre a zis ceva in genul : „grozava afacere! am alungat stapnaul ca sa inscaunam valetul!!” si ca niciodata de Gaulle nu s-a „bucurat” de acelasi gen de caricaturi cu care era gratulat Pompidou in Humanite. Un pic (mult) prea regal acest general …

  29. 30 Marcus martie 27, 2012 la 7:07 pm

    Ce-ar Fi Fost Daca….

    …PNL-ul ca un partid care se respecta si care vrea intr-adevar sa dea o noua fata, igienizata si scoasa din mocirla in care a baltit in acesti douazeci si ceva de ani, i-ar fi spus pas! lu’ alde Frunzaverde cu gasca lui de primari penali si consilieri cu tot? Sa zicem ca Frunzavered nu executa o comanda politica de-a chiombului de infiltrare in PNL (se aud voci calificate care sustin aceasta varianta) si ca mirosind vantul schimbarii o pune de-o tradare mioritca sarind la “muieti sunt posmagii” in barca castigatorului. Oare chiar atat de disperat este USL-ul incat accepta orice rebut pe post de “pleasca” cereasca? Hai sa fim seriosi! Pentru mine, unul, un refuz bine mediatizat dat tradarii si tradatorilor ar fi insemnat de milioane de ori mai mult decat un transport de primari alterati penali in frunte cu un os de Iuda.
    Ar fi fost semnalul de “gata cu traseismul politic, noi aducem noul, venim cu vidanja si cu odorizarea” chit ca poate din punct de vedere al pragmatismuluii de tip obor dambovitean practicat acum in politicul romanesc, Frunzaverde si gasca adusa de el ar insemna un oarece castig.
    Faceti va rog un exercitiu de imaginatie si ganditi-va ce ar fi insemnat un pas! spus de PNL la o propunere de tip mafiot care aparent nu poate fi refuzata ?!

  30. 31 d'Artagnan martie 27, 2012 la 7:37 pm

    Nu cred să existe țară unde să te distrezi mai copios cu politica. Pentru că, nu-i așa, o țara fără principii, se cheamă că nu le are…dar are în schimb mult umor.
    Felicitări USL pentru câștigarea Carașului. Probabil că Antonescu ne va cânta o doină la Frunză.

    Domnul Adrian Năstase ne întreabă ”cum va arata interviul dat de Traian Basescu peste 12 ani, cand nu va mai fi presedintele tarii? Ce va scrie pe fisa de post a lui „Zeus” in 2024?”
    E la mintea cocoșului: pe fișa postului lui Băsescu va scrie Copreședinte USL.
    Suntem în România, țara tuturor posibilităților.

  31. 32 Cris martie 27, 2012 la 7:57 pm

    Când nu va mai fi președinte, Bs va da lecții în româneasca lui stâlcită, la B 1, având drept audiență simpatizanții PP-DD.
    Vă iubesc și vă susțin. Sănătate, putere morală, curaj!

  32. 33 Iepurele de Martie martie 27, 2012 la 8:04 pm

    Sau, ca sa fiu si mai clar: o fisa de post NU este o lista cu realizari; ea stabileste, numai, atributiile si indatoririle persoanei care detine postul.

  33. 34 Sibilla martie 27, 2012 la 8:09 pm

    bă-SECU & co ne-au batjocorit şi scuipat repetat !!! VOI, ceilalţi, scăpaţi de bă_SECU & co…. SCUIPÂNDU-NE ŞI VOI !!! SACRIFICÂNDU-NE PE NOI, ROMÂNII…. APROPO, AI CUI ????!!!!!!
    Are dreptate George, politica e o mare curvă şi e DOAR pt curve…. NU pt OAMENI !!!

    daca se schimba denumirea … adica Mafiile PDL se vor numi altcumva, se cheama ca Mafiile n-ar mai exista ???!!!

    ‎Victor Ponta , Crin Antonescu :

    Dorim să aflăm ce se mai aude cu mult trâmbiţatele Mafii ale PDL…. Să ne lumineze onor liderii USL de la Centru : cum rămâne şi ce se ” alege ” cu Mafiile PDL CS ???? Dorim răspunsuri concrete de la TOŢI liderii USL !
    DATORAŢI celor mulţi, militanţilor, CELOR CARE AM DENUNŢAT TICĂLOŞIILE MAFIILOR PDL CS , nişte răspunsuri, DINCOLO de jocurile voastre politice !
    PONTA, ANTONESCU !!!! PE NOI…. CINE NE APĂRĂ ACUM, VĂ PASĂ OARE ?????????????

    ŞI NOI NE DORIM SCHIMBARE, DORIM SĂ SCĂPĂM DE MÂRLANUL ALCOOLIC SECURIST DE LA ANVERS ŞI CLICA SA !!! DAR OARE SĂ NU SE POATĂ ALTFEL DECÂT ÎNHĂITÂNDU-NE CU….. FRUNZĂVERDE ??? VAI DE STEAUA NOASTRĂ !!!
    Frunzăverde nu e inteligent pe cât e de DIABOLIC !!!
    În ultimele sondaje ( comandate de către PDL CS ) stă f prost!!! ŞI STĂ PROST PT CĂ NELEGIUIRILE LA CARE S-A DEDAT ŞI SE DEDĂ ÎNCĂ EL ŞI CLICA LUI DE PENALI.
    CHIAR VĂ DOARE-N CUR DE CEI MULŢI, NUMAI CIOLANUL, PUTEREA, FUNCŢIILE, TITLURILE… LA AISTEA VĂ STĂ MINTEA,
    Frunzăverde A TRECUT LA USL CA SĂ-ŞI SCAPE PIELEA ŞI ŞTIŢI TOŢI ASTA !!! SE TEME SĂ N-AJUNGĂ LA DNA PITEŞTI CARE NU-I DNA TIMIŞ SĂ SE ALINTE…

    SĂ NU VĂ IERTE DUMNEZEU PE NICIUNUL DIN CEI CARE ÎNCERCAŢI SĂ-L ” ALBIŢI ” ACUM ŞI-I INTONAŢI ODE ACESTUI NEMERNIC , PUNCT.

  34. 35 Romania in Direct! martie 27, 2012 la 8:19 pm

    Nici nu mai stii in care sa crezi in ziua de azi…. cma toti sunt o apa si un pamant…nimic nu ne mai socheaza, totul este banal, absurd, se repeta la infinit intr-un cerc vicios….

  35. 36 Paul martie 27, 2012 la 8:26 pm

    Domnule Nastase,

    Nici nu va fi nevoie sa asteptam pana in 2024 pentru a vedea ce epilog va sta scris pe fisa postului semnata de Traian Basescu.

    Deja din 2014 pe fisa domniei sale va scrie:

    „Incheiat functie de presedinte de tara. O declar nula” 🙂

  36. 37 Radu martie 27, 2012 la 8:37 pm

    @Zoe

    In legatura cu postarea ta din 26 martie 12:55 pm
    https://nastase.wordpress.com/2012/03/26/tony-blair-la-bucuresti/#comment-157219

    E adevarat ce spui tu despre Ponta (ca ar fi absolvit primul Fac. de Drept) ? Ar fi o surpriza placuta. Eu ii respect pe toti premiantii chiar daca Blogul incearca sa ma convinga ca ar trebui facuta o exceptie pentru Funeriu.

  37. 38 Bibicu martie 27, 2012 la 8:48 pm

    ULTIMUL TREN PRIMUL CATREN

    Să bătă fierul cât e cald , gândirea unui „demiurg”
    Şcolit şi el de comunişti, ca inginerul metalurg
    Sorin de Frunzăverde – Bocşa ; atâta îl ajută bila.
    Sunt rău, iar gândul mi-a zburat la draga de @Sibilla.

  38. 39 Aramis martie 27, 2012 la 8:59 pm

    @Sibilla

    Vorbirea „despre posturi” nu a fost intamplatoare. In lumina noilor evenimente, sunt curios ce postura veti adopta. Pozitia, sau „o pozitie” , se pare, nu mai este suficienta. Contorsionismul va este cunoscut? Daca nu, renuntati la politica, mergeti in natura, aer curat, Sfinx, pace, mister si ciobanasi doinind din frunza.

  39. 40 Aramis martie 27, 2012 la 9:10 pm

    @Zoe, fii barbatoasa!

    Va multumesc pentru apreciere, a vinde castraveti gradinarului nu este usor. Alaturarea ma face sa cred ca aveti impresia ca (si) dl Nastase se poate afla in situatia „betiei de cuvinte”.
    Pe motive de guvernanta, ma opresc aici.

  40. 41 blogideologic martie 27, 2012 la 9:36 pm

    @dom’ Radu
    Încearcă să faci o minimă disociere între codoi şi sistemul de educaţie din România.

  41. 42 Aramis martie 27, 2012 la 9:53 pm

    @Ghitz Bichon de Mauvaisefoi
    Relativ la postarea ta din martie26, 9:17pm.
    Uitand ca numele ti-e “de Mauvaisefoi”, si ca Ghitz Bichon citeste acest blog, am presupus ca e de ajuns contextul pentru ghilimelele ce nu le-am pus la apoteotic. Rea credinta-ti caracteristica a dorit sa interpeteze in acest fel ceva subinteles.

    In privinta Mondeo, oi fi “catat” tu, da’n-ai catat bine. Intr-un discurs, si reluind tema de cateva ori pe parcursul campaniei, Blair a dorit sa sublinieze ca se saturase ca cei din clasa de mijloc sa se opreasca la “Mondeo”, si ca el si laburistii le vor da sansa sa mearga cu posibilitatile spre BMW, adica sa le deschida noi cai de castig si inavutire prin viitoarele politici laburiste. Tema Mondeo-BMW a fost reluata pe parcurs, devenind preferata publicului, care a gasit-o penetranta, plastica, si de impact. Ca dovada , a avut success. Mesajul electoral a avut un vehicul foarte bine ales, iar cand spuneam de Ponta , spuneam ca mi-as dori sa gaseasca ceva care sa aiba un impact asemanator.
    In privinta grecilor, ca orice popor, nu au doar invatati, lietrati, oameni de stiinta si intelectuali de marca, sunt compusi din diverse categorii, la fel ca si romanii, austriecii, englezii sau senegalezii.
    Asta nu inseamna ca trebuie desconsiderati, gradul de snobbism si arivism la greci este mult mai scazut in comparatie cu alte popoare, ei vor recunoaste ca nu stiu, si nu le va parea rusinos. In rest sunt parerile tale testoase, pe care le-ai exprimat “academic” si pe decablogulmuschetarilor, cunoscute de mine, demontate si impaiate in trecut, astfel ca nu ma voi mai obosi sa o mai fac inca o data. Traiasca fanariotii! Vive la Grece libre!(cred ca ai inteles si mesajul titlului in franceza).
    Fanariotu’

  42. 43 Sibilla martie 28, 2012 la 12:22 am

    h-aya îşi rădică încă o dată poalele-n cap să-şi arate limitele, pardon, cunoştinţele într-ale ” poziţiilor ”…. capră, deh…
    I-auzi se autointitulă – a nush câta oară… – guvernanta AN-ului :)))) Ce-ţi e şi cu pokemonii ce se visează Mata Hari…. nici lor nu le e uşor, sărmanii…
    ” Contorsionismul ” aşa cum spuneam , e numai pentru curve, la propriu şi la figurat. Io-s numai OM, never-ever panglicar ca tine !
    – mulţi dintre voi, panglicarii, sunteţi dovada vie a ceea ce corect a descris brate MILE :
    ” De toate are tara asta. Si mesteri mari dar parca si prea multi panglicari.
    Mesterii mari nu se coboara niciodata la nivelul subteran in care colcaie panglicarii. Panglicarii la randul lor se cred toti mesteri mari si fac crize daca le spui verde’n fata ca nu e deloc asa. ( … ) … Toti au un element comun insa. Primata din care se trag. Sunt le fel de prosti si tremura din toate articulatiile daca ai gura sloboda si le spui asta in fata. Te ameninta cu las ca iti arat eu cand de fapt au trecut demult de perioada in care trebuiau sa arate si oricum …n-ai cu cine ba n-ai cu cine…niste taranoi. ”
    Cine n-o cunoaşte pe Sibilla SĂ TACĂ şi să pună ochii în pământ !

    p.s. zisă dealtfel M Badea ceva despre…. de la PDL la PNL pe sistem Pacepa !! Care va să zică se iezistă căluţii troieni peste tăt. La fel codoaşe care adoptă rapid poziţia capră, opoziţia nesatisfăcându-le behăitul şi neapreciindu-le pe cât ar dori căcărezele…. N-aşe h-aya… ?

    p.p.s. reiau şi pt capre :
    PD-L e de ceva timp în campanie!
    Campania PD-L se desfăşoară sub sloganul : ŞORICUL GROS ŞI TOBA MARE …
    Sloganul PD-L îi inspiră şi pe alţii… DIN PĂCATE !
    Deocamdată : ŞORICUL GROS ŞI TOBA MARE… Şi nu e vorba de furnici… Dar e vorba de hăia de se-nghesuie la troaca cu lături şi mai şi guiţă fals!!
    Vorbim DUPĂ Alegeri !!
    Iar DUPĂ Alegeri, Victor Ponta NU va avea nicio scuză că n-a ştiut…
    Va face Procurorul ceva acum, îi va atenţiona au ba, ne vom convinge cu siguranţă. Noi, cei care spunem lucrurilor pe nume CU conştiinţa curată!
    Personal, eu, Sibilla, m-am străduit cât am putut :
    “Şi chiar de nu voi fi un far, ci doar o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, căci m-am străduit să aprind lumina”. …
    Şi ştiu c-am mai spus, dar îmi place s-o repet, căci intuiesc că NU în zadar : ”Cei care mor pentru o idee sunt eroi al căror unic testament este un singur cuvânt: continuaţi!”
    În rest, cu amărăciune o spun dar şi mai RĂSPICAT : vorbe…. şi prea mult batjocorit poporul ista, mult prea mult….

  43. 44 (.......) martie 28, 2012 la 6:03 am

    …gandeste Sibilla, abia acum a trecut negura pt PSD. Daca nu valorificati nici acum/anul acesta momentul ma tem ca trebuie sa spun ca ori nu va prea duce mintea si asta din cauza IQ-ului prea greu,ori, fie nu va doriti.
    Abia de-acum incolo puteti sa va doriti mai mult, asta in cazul in care nu il ascultati pe d’Artagnan si va ganditi sa faceti aceiasi greseala cu viitoarea opozitie, ca si partenerii.

  44. 45 blogideologic martie 28, 2012 la 6:39 am

    @ Sibilla spune : „daca se schimba denumirea … adica Mafiile PDL se vor numi altcumva, se cheama ca Mafiile n-ar mai exista ?”
    Am mai vorbit despre asta:”Business as usual.”
    Numai bine,

  45. 46 ZOE, fii barbata ! martie 28, 2012 la 6:53 am

    @Ara mis(ogin),

    Nu pot decât sa te compatimesc, boala ta e incurabila !

  46. 47 ZOE, fii barbata ! martie 28, 2012 la 7:07 am

    Daca PDL devine afluent al USL, atunci nu mai este nevoie sa votam.
    Adica PDL-ul îsi varsa apele murdare cu miros pestilential în fluviul USL,
    iar noi, ca prostii, sa le dam girul nostru ?! Daca politica este o prostituata
    ( ca sa ma exprim cu „menajamente”) sa faca singura trotuarul, nu cu ajutorul nostru. Exact ca tunci când te întreaba popa :” te lepezi de Satana”?, raspund si eu : „ma lepad de Satana” ! Sa astepte voturi mult si bine…

  47. 48 ZOE, fii barbata ! martie 28, 2012 la 9:11 am

    @Sibilla,

    Ei na si tu acum ! Pai Mata Hari nu-i nimic pe lânga Mata H-aya, macar ca Mata Hari era si de o frumusete rara. Ce spui tu straine… h-aya e departe
    glasul sau pe bloguri mii de brasoave-mpatre !
    În alta ordine de idei, s-ar putea ca DUPA alegeri sa vina de fapt alegerile adevarate, ca adevar îti spun, poporul asta nu va mai rabda o alta minciuna si mai gogonata !

  48. 49 Ghita Bizonu' martie 28, 2012 la 9:55 am

    Jagardelian

    primum : unu care se pretinde scoborator din cetitorii lu Homer basca teleptual ar fi trebuit sa stii ce e aia apoteotic.
    Doi ia de la Bizonu’
    Pe site-urile din Marea Britanie circulă imaginea cu panoul publicitar dintr-un tren pe care scrie: „Majoritatea nemţilor deţin o a doua proprietate. Se numeşte Grecia”
    asa ca ai gresit limba …. si verbu :
    er, sie zahlt
    sie zahlen.
    Gricostanu trebuie sa zahlt alora care produc BMW uri (ca si BMW cumpara RR de zise Veta 2 : the Kindom was not amused) si poa si asta facu ca la urmatoarele alegeri inglismenii (cunoscuti generic ca John Bull)
    au zis :

    oare cine o fi ranjitu in 4 labe?!

  49. 50 ZOE, fii barbata ! martie 28, 2012 la 1:12 pm

    @Marcus,
    Si eu am aceeasi parere despre MRU si mai mult decât atât, când îl vad
    pur si simplu îmi strica ziua, este atât de antipatic încât nici cu 1 kg de lamâi nu-mi trece greata. Credeam ca Piticul de Gradina este cel mai nesuferit robot, asta pentru ca nu-l vazusem pe MRU – asta chiar baga groaza în lume !

  50. 51 ZOE, fii barbata ! martie 28, 2012 la 1:24 pm

    A iesit la rampa Tovarasul Ciu En Boc, sa-l faca praf cu mânie proletara pe
    emigrantul Frunzaverde ! Acum îl spurca, concomitent cu aceasta, ridica în slavile Cerului, „realizarili” partidului sau, facând un talmes/balmes unt cu ou, despre „forta si taria” – basescu (contra) România de a ne duce pe culmi de comunisto-nazism în zbor, spre victoria finala : sa plecam cu toti din tara, uraaaa ! Aplauze furtunoase în urechile autiste ale lui Ciu En Boc.
    De când e Preshul acestui partid, spune Boc, „am câstigat toate bataliile electorale” !

  51. 52 epolitikon martie 28, 2012 la 5:58 pm

    @AN
    Multumesc pentru expunerea de principii referitoare la pozitia lui Ponta fata de nominalizarea lui Basescu, chiar daca raman la convingerea ca era mai bine daca vorbea Ponta primul despre subiect, si nu Basescu.
    Basescu e pe panta descendenta. Ponta mai are timp sa faca lucruri bune.

  52. 53 ideisiidei martie 29, 2012 la 11:06 am

    multumesc pentru raspuns. desi in afara declaratiei cu „gaura de sarpe” n-am mai auzit nimic de la traian basescu, astept sa vad cu ce se mai alimenteaza locomotiva. incet-incet pdl-istii sar in curtea usl. astept cu interes pe cei care sar gardul in batatura coalitiei.

  53. 54 Nicu Lupsa martie 29, 2012 la 1:40 pm

    cum va arata interviul dat de Traian Basescu peste 12 ani?

    Ca acest interviu o sa fie peste 12 ani sau peste un an, ar trebui sa inceapa neaparat cam asa: „Domnule Traian Basescu, am „privilegiul” de a fi primul jurnalist caruia-i acordati un interviu, acum cand nu mai sunteti presedinte si va aflati dupa gratii….”

  54. 55 Miriam Radulescu martie 29, 2012 la 4:06 pm

    CIN’ V-A PUS NENICULE ,SA VA BAGATI CAP SANATOS SUB EVANGHELIE? DOMN’ FRUNZA VERDE( SI-O LALEA )ESTE IMPORTANT DIN POSTURA DE POSTAS PE LA NOILE „INALTE PORTI” IN CARE NU SE MAI DUCE PESCHESUL ,CACI ACU’ VIN ‘NEALOR SA SI -L IA „DERECT”! CE CREDEATI CA-SI DORESC OCUPANTII DE” LOJA ” IN TEATRUL NOSTRU CONTEMPORAN ,( CA VREMEA FECIOARELOR TRECU DE MULTISOR!)? MACAR DE S-AR MULTUMI CU CEVA CUPRU SI AUR! OCULTA ATI VRUT ,O- CULTA AVETI!!!
    CAT DESPRE CATIVA INCITATORI,SA NU-I IA NIMENI IN SEAMA CA SE PLICTISESC SI TAC!
    DOMN’ BASESCU A AVUT SUCCES ,SI NICI ASTAZI NU ARE SERIOSI OPOZANTI DINTR-O CARACTERISTICA A NEAMULUI NOSTRU -ACEEA DE A AVEA UN CONDUCATOR „TATUC”,CU MULTA AUTORITATE ! ADICALEA :CINE-I VA CONVINGE PE ROMANI CA ESTE DESTUL DE AUTORITAR SA SE OPUNA NEO -CAPITALISMULUI ACTUAL VA CASTIGA SI INIMILE SI VOTUL ROMANILOR! DATI-NE UN CREZ PENTRU CARE SA LUPTAM , CA ALTFEL DEVENIM UN POPOR DE BLAZATI (FARA IDEI SI IDEAL)! „PONCT”


  1. 1 Enigma Frunzaverde… « Motanul Incaltat Trackback pe martie 27, 2012 la 10:20 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: