Din nou, despre ACTA

Semnat de Romania in „compania selecta” a Coreei de Nord, dupa cum a spus Ministrul Comunicatiilor, ACTA este un nou document despre care nu stim prea multe si care, in buna traditie a ultimilor ani, ajunge sa fie asumat fara nicio problema de actuala putere.

Imi pare bine ca documentul este supus dezbaterii publice, dar un pic prea tarziu dupa semnarea sa.

Eu nu spun ca este vorba de un act cu valoarea normativa – gresit in toate fundamentele sale. Nu pot contesta, si cred ca nimeni nu o poate face, ideea de proprietate intelectuala. Cu atat mai putin pot contesta dorinta cuiva de a-si proteja aceste drepturi. Ceea ce pot contesta este insa ca, de dragul protejarii unor drepturi, putem sa incalcam drepturile altora.

Faptul ca furnizorii de Internet se transforma in furnizori de informatii catre detinatorii drepturilor de copyright este problematic, ca sa nu spun mai mult. Atentie! Nu vorbim de furnizarea de informatii catre institutiile abilitate – intr-un fel sau altul asta se intampla si acum – ci catre operatori „civili”. Asta, pe langa multe alte aspecte care vor trebui intoarse pe toate partile, inainte de o decizie finala privind transformarea ACTA in parte a dreptului comunitar.

La nivel mondial, protestele impotriva ACTA au imbracat diferite forme. Spre exemplu, Raportorul european ACTA, europarlamentarul francez Kader Arif a demisionat, din cauza lipsei de transparenta si a dezbaterilor insuficiente in ceea ce priveste tratatul.  Un grup de hackeri, denumit Anonymous, protesteaza in online prin transmiterea de mesaje cu caracter viral, adresat guvernelor. Numeroase personalitati ale lumii artistice si ale vietii publice au condamnat ACTA, doar pentru ca nu au existat suficiente dezbateri si consultari publice pe marginea actului, care contine cateva prevederi calificate drept amenintari la drepturile si libertatile fundamentale.

Celebrul scriitor brazilian, Paulo Coelho, s-a alaturat si el protestelor, incurajand internautii sa ii downloadeze cartile de pe site-ul Pirate Bay.

In Polonia, in urma protestelor, Premierul Donald Tusk a decis ca ca procesul de ratificare al acordului de lupta impotriva pirateriei online sa fie suspendat pe motiv ca au fost insuficiente consultari pe marginea unui document atat de important. Tusk a mentionat ca desi vrea ca Polonia sa-si mentina reputatia de tara care lupta impotriva piratieriei, daca se va considera ca ACTA pune in pericol drepturile internautilor, acest acord va fi respins cu totul.

Si Primul-ministru al Cehiei, Petr Necas, a anuntat ca guvernul sau suspenda procesul de ratificare a controversatului acord international ACTA.

Din punctul meu de vedere, acestea sunt pozitii rezonabile si echilibrate, care trebuie sa fie adoptate si de guvernul Romaniei, de oricine ar fi el reprezentat.

La fel de celebrii Creative Monkeyz, tinerii din Cluj, au ales si ei sa protesteze, explicand intr-un episod al seriei Robotzi ce inseamna ACTA si ce efecte ar putea avea asupra Internetului, in forma in care il stim azi: http://creativemonkeyz.com/roboti/robotzi-s02-ep-special-acta/ .

RObotziSpActa from CreativeMonkeyz on Vimeo.

Am vazut pe internet, de asemenea, o chemare la un protest, pentru data de 11 februarie, in Piata Universitatii, tot impotriva ACTA.

PS: Desi tin la drepturile de autor, reamintesc celor interesati ca din spatiul online pot fi descarcate usor variantele pdf ale cartilor mele. Si nimeni nu va sesiza „politia Internetului”. De altfel, de ceva vreme, pe site-ul meu pot fi descarcate deja cateva volume, la adresa: http://www.adriannastase.ro/cartile-mele.php .

De astazi, vor fi disponibile si primele volume ale lucrarii „Romania dupa Malta”.

33 Responses to “Din nou, despre ACTA”


  1. 1 teostanc februarie 7, 2012 la 9:13 am

    Despre ACTA aveţi dreptate.
    Cu punerea pe net cărţilor dvs.sunteţi şi un mare altruist.

  2. 2 ZOE, fii barbata ! februarie 7, 2012 la 9:25 am

    @nastase
    Primul- Ministru interimar, nu are voie sa faca legi dar are voie sa puna jandarmii pe protestatarii care se vor strânge pe 11 februarie în Piata Universitatii, contra ACTA ? Eu cred ca da ! Iata un prilej de a-si arata muschii si un motiv sa treaca de la interimat la „definitiv”, daca ar mai fi nevoie, pentru ca am auzit la televizor ca el ar fi „alesul”.
    Totusi, probabil ca într-un fel sau altul, va arata „pisica”, ca sa vedem ca el
    e „jupânul” !

  3. 3 Vasile, februarie 7, 2012 la 9:32 am

    Si cum credeti ca un PM ex SIE va proceda ca PM dintr-un partid civic?

  4. 4 Victor V. februarie 7, 2012 la 11:08 am

    @ Adrian Năstase

    Mulțumim pentru cărți. Abia aștept să le citesc.

    Tocmai voiam să mă plâng că blogul a luat-o razna, populându-se subit cu harpii, gorgone și troli (judecam după comentariile de la editorialul „CE URMEAZĂ?”). Mă bucur că, în nebunia generală, mai aveți timp și pentru lucruri normale.

  5. 5 Draghi Puterity februarie 7, 2012 la 11:16 am

    Va multumesc pentru implicare, dar si pentru gestul de a oferi o parte din cartile dumneavoastra pentru download!

    Cel mai mare pericol e intradevar cel semnalat de dumneavoastra, ca entitati private, nesupuse controlului democratic, sa poata controla informatia. Dar e calar ca acesta va fi doar inceputul. Odata ce va exista aceasta infrastructura si va ea fi optimizata de „privati”, eventual complet automatizata, ea va fi cu siguranta folosita impotriva propriilor cetateni de un stat totalitar. Si cum noi in Romania nu reusim de generatii sa formam anticorpi impotriva totalitarismului…

    De aceea as fi curios si ce parere au „fanii neoconservatorismului” de pe acest blog, cei care cred ca tot ce fac „privatii” e aprioric bine si in folosul societatii.

    Sper ca internetul va reusi sa se apere si de aceasta data de cei care vor sa il controleze in scopuri meschine. Daca nu, intram intr-un nou Ev Mediu. In care inchizitia va fi reprezentata de programe de supraveghere totala, iar pe ruguri ne va fi arsa insasi libertatea de a gandi.

  6. 6 Marcus februarie 7, 2012 la 11:18 am

    Basescu, Go Home!

    Dupa toata aceasta noua circoteca cu demisia lui Boc, care saracutu’ se plange ca s-a sacrificat in tot acest timp cat a fost prim ministru pentru binele si salvarea neamului romanesc si numirea ex-UTC-istului Ungureanu in functia de premier, am putea spune ca ,oferindu-ne atatea “deja vu-uri” incropite pe aceleasi scenarii produse de o minte bolnava, chiombu a reusit performanta de a ne rapi si placerea unor comentarii la nefacutele sale. Ipochimenul a devenit atat de previzibil incat nici macar nu mai merita bagat in seama. Din pacate se baga el singur in seama si face tot posibilul pentru a-si salva pielea rapciugoasa dupa toate nenorocirile care le-a adus acestui popor.
    Aceasta numire a unui sef de serviciu de informatii externe in fruntea guvernului nu demonstreaza altceva decat ca chiombila foloseste serviciile ca instrument personal de satisfacere a poftelor sale dictatoriale si ca nu da doi bani pe valorile democratiei autentice si ale statului de drept. Dar asta o stim de haaat, sapte ani de zile, de cand a pus piciorul la Cotroceni.
    De aceea este necesar ca orice mai respira inca democratic in tara asta in frunte cu Strada, Opozitia, Societatea Civila, Sindicate etc sa punem mana de la mana, sa fortam anticipatele si sa apropiem astfel momentul suspendarii necuratului din fruntea statului roman.
    Eu, in toata aceasta harababura basista menita sa ia fata spectatorului, nu pot sa-i inteleg pe unguri. Ce dracu mai spera ei sa castige facandu-i jocurile tembelelului este greu, daca nu imposibil de precizat. Hai, sa zicem ca daca pana acum mai exista o posibilitate de frauda masiva la alegeri si inca romanii nu iesisera eroic (si este foarte bine folosit cuvantul tinand cont de bataia vantului si a jandarmilor pe care le-au avut de infruntat) in strada pentru a cere anticipate si demisia uratului, pozitia maghiarimii de asa-zisa loialitate fata de golanii portocalii avea o oarecare noima.
    Dar acum, cand apele au devenit clare, cand efectiv boborenii nu-l mai vor sub nicio forma pe Nosferatu la Cotroceni imi este foarte greui sa inteleg ce asteapta UDMR-ul pentru a face pasul izbavirii. Ba, mai iese de la consultari si fara sa faca declaratii.
    Curat, maghiar, Hunor Baci!
    Jos Basescu!

  7. 7 Barbie februarie 7, 2012 la 11:37 am

    Ma bucur mult ca pot gasi aceste carti online, mai ales ca in librariile din provincie ajung mai greu sau chiar deloc. noroc ca mai organizati, din cand in cand, cate o lansare prin tara.

  8. 8 olimpiu februarie 7, 2012 la 11:58 am

    Domnule Profesor,
    Iata ca ,,a cazut guvernul Boc”.Farfuridi:,,Ori sa se revizuiasca primesc!dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca,primesc!dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo,si anume in punctele…esentiale!”
    Domnule Nastase,pedelistii iau poporul roman de prost din nou.E uimitor pentru mine cum cred ca ne pot prosti cu o miscare de circ.Caderea lui Boc e praf in ochii oamenilor.Depunerea mandatului e o miscare gandita de mult(nu ati vazut ca ministrii nu pareau a fi uluiti de decizia lui Boc,daca este sa luam in calcul o demisie surpriza).E pur si simplu un joc de imagine care pe mine,si cred ca sunt multi care gandesc asa,nu ma poate pacali.Imi place si gasesc ca e absolut normala decizia USL-ului de a nu negocia si de a nu sta la masa cu o putere abjecta si corupta.Sper ca nu veti face nici un pas inapoi.Pur si simplu trebuie sa boicotati activitatea parlamentului si sa respingeti orice compromis.Alegerile anticipate si declansarea procedurilor de suspendare a presedintelui sunt prioritatile de baza.In rest acest joc de tipul ,,dati poporului paine si circ”nu face decat sa traga de timp si sa dea sperante iluzorii pedelistilor ca mai pot recupera ceva din imaginea facuta tandari.Uneori sunt fascinat de lipsa de realism a politicienilor.Unii din ei cred atat de tare in iluzii ca le iau drept realitate.Cel mai plauzibil comentariu in opinia mea este cel al ziaristilor de la Financial Times:miscarea aceasta a puterii este una disperata.Nu mai stiu ce sa faca doar doar or mai putea castiga cateva procente.Pedelistii desi nu o arata in public sunt disperati.Sper sa nu intre nici macar in parlament.
    In alta ordine de idei mi se pare de-a dreptul sfidator acest reprezentant al FMI-ului.Cand populatia este atat de saracita a veni sa vorbesti de scumpirea curentului si a gazelor mi se pare de-a dreptul de o nesimtire fara margini.Pai FMI-ul stie de azi de povestea baietilor destepti din energie?Ca cetatean mi se pare foarte curios cum de nici un guvern nu s-a atins de acesti sacali.Sper ca USL-ul sa aiba in vedere si sa faca curatenie in domeniul acesta altfel nu-mi pot explica decat printr-o coruptie uriasa si transpartinica faptul ca nu distruge nimeni mafia din domeniul energiei care scoate profituri uriase tot pe spatele populatiei.
    Cat despre ACTA mi se pare o ineptie totala.Sa nu le plangem de mila celor care sunt piratati.E de preferat pirateria in locul unei legi care pur si simplu permite autoritatilor sa intre cu bocancii in viata privata a cuiva.O astfel de lege nu face decat ca in numele unui ideal inalt,nu-i asa?,sa dea autoritatilor,oricare ar fi ele,o putere uriasa.Noi romanii, ca de altfel si altii din estul Europei si nu numai, am simtit pe pielea noastra ce inseamna, in numele idealurilor marete,sa permiti autoritatilor sa acumuleze toata puterea.ACTA e o lege profund nedemocratica care,daca se aplica,atenteaza in mod grav la libertatile cetatenesti.Pur si simplu va permite serviciilor secrete sa faca ce vor.Iar serviciile secrete se afla intotdeauna in mana puterii.Prin urmare,puterea va dispune de un arsenal urias de informatii pe care le va folosi dupa bunul plac.Cineva spunea,,puterea absoluta corupe in mod absolut”.Din cate stiu nu pentru asta au murit romani in inchisorile comuniste si in decembrie ’89.Nu semnati ACTA!

  9. 9 Marian Nicolae februarie 7, 2012 la 1:23 pm

    ACTA nu reprezinta altceva decat un alt PATRIOT ACT impotriva tuturor internautilor.

    Dragilor, conducerea sua a luat-o razna rau de tot prin aratura.

    E ceva stricat rau in gigantul militaro – industrial american.

    Saracul Eisenhower, daca ar mai fi trait, ar fi zis:

    Baietii, v-am spus eu, ei poftim ca ce v-am spus s-a adeverit intr-u totul…

    Acum descurcati-va si gasiti zgarda pentru acest dulau fioros, care s-a transformat din Jandarmul International intr-un mare sacal care musca in toate partile si pe cine apuca…

    Ideea mea: Ne-ar trebui si o botnita pe langa zgarda…plus un falnic stejar de care sa ne priponim dulaul turbat, pana si-o reveni…daca si-o mai reveni vreodata…

    Multumim frumos pentru carti domnule profesor.

    Acum pe frigul asta tot ce ne lipseste sunt Heine si Goethe…asa cum a spus altcineva cu mult inaintea mea.

  10. 10 Doru Coarna februarie 7, 2012 la 4:04 pm

    Eu sunt de acord cu ACTA! E prea multa minciuna in virtual! Si toate se intampla pt ca nu poti sa descoperi autorii decat foarte greu. Reclame false la produse falsificate, carti si filme publicate fara stiinta autorilor si fara niciun castig pt ei, tzepe cu produse, medicamente si suplimente daunatoare, reclame directe sau mascate la tratamente ineficace, etc.

    Nu oameni buni, ajunge! Sa raspunda fiecare pt ceea ce publica on-line, sau sa taca dracului din gura daca stie ca minte sau ca fura!

  11. 11 popalumi februarie 7, 2012 la 6:00 pm

    Si eu va multumesc pentru carti.Imi voi alege una care ma” prinde.”

  12. 12 Cârcotaşu februarie 7, 2012 la 10:17 pm

    @ Doru Coarnă,

    Eu sunt de acord cu ACTA!

    Domnule, în general sunt în acord, uneori total, alte ori parţial, cu opiniile pe care le exprimaţi.
    De data asta cred că vreţi doar să şocaţi. Sunteţi supărat pe alţii, dar cred că vă veţi reveni. În caz contrar, eu unul consider că e cazul să-mi reconsider modul în care vă apreciez părerile!

  13. 13 SAMI februarie 7, 2012 la 11:25 pm

    Si acum exista legi clare cu privire la drepturile de autor , la pirateriile de pe internet etc , tot ceea ce tine de copyright , prin urmare nu inteleg necesitatea ACTA . Sau ma fac ca nu inteleg .

    In fond , cine are opere proprii , filme , fotografii , texte , etc. pe care doreste sa si le pastreze neatinse si neintinate chiar si pe net , poate sa-si faca site-ul in asa fel incat sa nu poata fi copiate usor acele opere de catre oricine . Pe de alta parte , presupun ca orice om normal la cap , care doreste sa faca bani din propriile opere ,isi posteaza operele respective pe site-uri pe care isi ruleaza si reclame -din care castiga bani in functie de trafic ( cum face toata lumea) . Asa ca nu vad care este problema reala . In fond , cand iti faci un site iti asumi si niste riscuri . Macar sa fii tu ala cu documentele cele mai de interes pentru a face trafic si implicit bani din propriile opere sau documente postate pe site .

    In concluzie , consider ca si toti ceilalti ca ACTA se vrea a fi un mare abuz direct la drepturile la intimitate si anonimat ale fiecarei persoane . Oricare dintre noi trebuie sa aiba acest drept .

    Si asa , in serverele motoarelor de cautare sunt inregistrate si pastrate in foldere individuale ( cu recunoastere dupa ID si IP ) absolut toate datele si cautarile noastre ale tuturora .
    Uneori detinatorii motoarelor de cautare , vand pe bani grei diverselor firme interesate unele informatii cu privire la profilul consumatorilor , pentru ca aceste firme sa incerce prin reclama sa ajunga exact la clientii interesati de produsele lor . Incepatorii nu prea inteleg bine riscurile la care se expun pe inrternet si fac multe greseli , crezand ca se vor pierde in multime . Insa , calculatoarele ii dau de gol cu precizie milimetrica . Am studiat si eu in ultimul timp limbajele html , css, java script si am inteles si chiar invatat cum functioneaza legaturile si memoria calculatoarelor, a internetului etc ., dar si cum functioneaza motoarele de cautare . Totusi , suntem cat de cat protejati daca nu incalcam legea ( macar teoretic ) .

    Un haker stie exact unde sa se uite cand deschide interfetele paginilor din diversele limbaje ( html , xhtml , css, c++ , java scriptetc ) si stie sa si modifice sau sa „sparga” parole cu mare usurinta . Este ceva care merge dupa reguli stricte si mereu aceleasi , pentru ca asa sunt limbajele respective concepute . Numai un novice crede ca internetul este intr-adevar protejat .

    Ceea ce ma surprinde pe mine este ca institutiile lumii cu cele mai secrete documente , au indivizi atat de tembeli in interiorul lor , incat sa aiba pe calculatoarele cu secrete stricte , instalat internetul . Pot lucra pe un intranet , desi este si acesta vulnerabil la hakeri , dar sa fie logati la internet inseamna ca isi pun singuri „bomba” in casa . Cu toate astea , auzim mereu ca nu stiu ce pusti romani , sau nu stiu ce chinezi au spart nu stiu ce documente etc . Pai daca sunt in retea , cum sa fie protejati ?

  14. 14 V februarie 8, 2012 la 1:19 am


    Alo! Mai Suntem Si Noi Prin Tara – e01s01 – Salvati Internetul Stop ACTA Romania

  15. 15 VladM februarie 8, 2012 la 7:58 am

    Sa luam un pic pirateria Software: E drept un unele tari precum si in Romania, pirateria software este la cote alarmante. Este bine este rau? Multi vor spune ca este rau si in special pentru firmele care produc software-ul, dar haideti sa analizam un pic problema, de exemplu de ce este Windows XXX instalat pe 90% dintre calculatoare? Pai pentru ca suntem obisnuiti cu el, de ce ? Au avut majoritatea utilizatorilor prin ’95 … ’00 in plus 100$-200$ sa-si cumpere SO-ul? Nu prea cred, dar faptul ca s-a putut pirata a facut ca acest SO sa fie foarte popular (vezi exemplu lui Apple si SO-ul sau, multi considerand acest SO mult mai bun). Aceasta popularitate a facut ca acele persoane sa stie sa foloseasca Windows-ul iar prin urmare companiile au inceput sa achizitioneze acest SO pentru ele, generand profit pentru Microsoft. Unii vor spune ca a pierdut mai mult decat a castigat cu aceasta, dar hai sa fim seriosi, cat ar fi pierdut daca spre exemplu SO-ul preferat ar fi fost un altul OpenSource sa zicem Linux, sau SO-ul de la Apple?
    Aceasta analiza functioneaza pentru 80% din continutul de pe internet.
    Un alt exemplu sunt si softurile specializate, care sunt si foarte scumpe. Credeti ca dupa 1 luna de utilizare poti sa-i spui sefului (care la noi este cam sceptic in privinta softurilor) ca este necesar sa scoata din buzunar 20 000 Eur -80 000Eur pentru un soft fara sa fi tu convins ca este bun? In plus multe firme, au preferat sa lase pirateria in special in tarile cu venituri mai mici sa infloreasca decat sa-si scada pretul pentru acele zone. De ce oare?
    Nu sunt deacord cu Pirateria, dar aceasta piraterie a adus profituri in conturile firmelor mult mai multe decat daca nu ar fi fost.
    De pierdut prin ACTA vor avea de pierdut nu numai utilizatorii Internetului, dar si multe companii care-si lanseaza produse noi si care nu vor mai beneficia de publicitatea gratuita, si atunci se va ajunge la monopoluri. Singurii care vor avea de castigat sunt Firmele care nu produc nimic, numai vand cu adaosuri imense si dece sa nu spunem firmele de Avocatura, si de expertiza.
    Internetul daca este lasat se regleaza singur, fara o lege care sa-mi caute in fiecare bit de informatie sa vada ce transmit pe internet. In plus aceasta lege incalca dreptul la nevinovatie pana aceasta este dovedita, ne considera pe fiecare vinovat pana cand dovedesti tu ca esti nevinovat!

  16. 16 Draghi Puterity februarie 8, 2012 la 11:05 am

    @VladM

    Buna analiza ta, VladM.

    Si masura asta ii va antaja pe cei mari, care detin deja monopoluri, pentru ca ii va impiedica pe noii veniti sa ajunga la un grad suficient de mare de notorietate. In cazul Microsoft, eu personal l-am auzit pe Bill Gates ca acceptarea pirateriei (in China) a fost o politica deliberata, tocmai in ideea enuntata de tine.

    Similar stau lucrurile si cu „industria” muzicii si a filmului. Sunt nenumarate studii care arata ca in final aceasta nu pierde bani prin piraterie, ci chiar castiga. Lumea nu va da mai multi bani pe astfel de produse daca acestea nu vor fi disponibile piratat pe internet. Si spirala se va intoarce.

    Si cu drepturile de autor situatia nu e chiar roza. Stiai ca autorii primesc doar un procent infim din vanzari, mai ales in industria muzicala? „Pirateria” ar putea scoate din ecuatie „vamesii” care paraziteaza realtia artist – public si duce la alte forme de distributie a lucrarilor de arta, mult mai profitabile atat pentru artist cat si pentru public.

    Dar nu lucrurile astea sunt dupa parerea cele mai nelinistitoare, ci faptul ca se creeaza o infrastructura privata de supraveghere si control a populatie. In cel mai sinistru stil orwellian (Ma refer, evident, la romanul 1984 – pe care INCA il mai poti citi gratuit aici).

  17. 17 Draghi Puterity februarie 8, 2012 la 2:55 pm

    Cine doreste poate semna o petitie anti-ACTA aici:

    https://secure.avaaz.org/en/

  18. 19 Draghi Puterity februarie 8, 2012 la 3:17 pm

    Mic dictionar ACTA – „Traffic shaping”

    detalii aici.

  19. 20 dlnimeni februarie 8, 2012 la 3:26 pm

    Cred ca Romania are doua posibilitati: fie isi retrage semnatura de pe ACTA deoarece asa au facut Polonia, Cehia,…, eventual mai si cere scuze cetatenilor (dragi alegatori), fie nu isi retrage semnatura de pe ACTA deoarece asa au facut SUA. Din aceasta dilema nu putem iesi. Decit poate sa creem o trilema, adica sa gasim o cale prin care sa retragem semnatura fara sa ne-o retragem. Specific romanesc.

  20. 22 Vlad februarie 13, 2012 la 6:24 pm

    <> […] La trecutu-ti mare, jalnic viitor! […] Dulce Romanie, ce mult te jelesc.
    Treaba asta cu acta ar fi foarte <> in ceea ce priveste confidentialitatea; deci ce accesam, ce scriem si ce vedem pe calculator ar putea sa fie vazut de catre cei ce ne vor <> practic => aceasta cauza implica automat efectul in care nu vom mai putea plati nici o factura cu ajutorul internetului, sau pur si simplu nu putem verifica soldul contului nostru bancar, deoarece datele noastre confidentiale pot fi (cu siguranta) vazute de catre acel <>. { BINE CA AM RENUNTAT LA SPLENDIDELE CIPURI, ca in schimb sa avem pasapoarte biometrice, (eventual si buletine de acest gen), sa ni se asculte convorbirile telefonice, sa ne verifice ce urmarim la TV (sub pretextul calcularii unui rating), camere de filmat ce au aparut si vor aparea in continuare peste tot [ in trafic, in scoli, la locul de munca ( te gaseste cine te cauta si in toaleta) ], avem de-asemenea alimente tratate chimic, sere distruse, industrie la pamant, someri ? (saracii, mai au si datorii la banca) pensionari ? (astia mor de foame in azil sau acasa la ei, oameni ce-au muncit o viata intreaga). E nevoie sa mai scriu cu ce se mandreste Romania ?, ar dura o vesnicie si probabil ,ca la cat ar fi de scris, cu siguranta as face sindromul tunelului carpian la mana ( de aceea ma opresc aici, ca nu am chef sa ajung la un <>, spital in care nu avem conditii [nu zic optime (asta e un cuvant care a cam disparut din dexul roman), dar nici macar decente]. }

  21. 23 Vlad februarie 13, 2012 la 6:27 pm

    […] La trecutu-ti mare, jalnic viitor! […] Dulce Romanie, ce mult te jelesc.
    Treaba asta cu acta ar fi foarte in ceea ce priveste confidentialitatea; deci ce accesam, ce scriem si ce vedem pe calculator ar putea sa fie vazut de catre cei ce ne vor practic => aceasta cauza implica automat efectul in care nu vom mai putea plati nici o factura cu ajutorul internetului, sau pur si simplu nu putem verifica soldul contului nostru bancar, deoarece datele noastre confidentiale pot fi (cu siguranta) vazute de catre acel . { BINE CA AM RENUNTAT LA SPLENDIDELE CIPURI, ca in schimb sa avem pasapoarte biometrice, (eventual si buletine de acest gen), sa ni se asculte convorbirile telefonice, sa ne verifice ce urmarim la TV (sub pretextul calcularii unui rating), camere de filmat ce au aparut si vor aparea in continuare peste tot [ in trafic, in scoli, la locul de munca ( te gaseste cine te cauta si in toaleta) ], avem de-asemenea alimente tratate chimic, sere distruse, industrie la pamant, someri ? (saracii, mai au si datorii la banca) pensionari ? (astia mor de foame in azil sau acasa la ei, oameni ce-au muncit o viata intreaga). E nevoie sa mai scriu cu ce se mandreste Romania ?, ar dura o vesnicie si probabil ,ca la cat ar fi de scris, cu siguranta as face sindromul tunelului carpian la mana ( de aceea ma opresc aici, ca nu am chef sa ajung la un , spital in care nu avem conditii [nu zic optime (asta e un cuvant care a cam disparut din dexul roman), dar nici macar decente]. }

  22. 24 Vlad februarie 13, 2012 la 6:28 pm

    CE-MI OFERI TU MIE, DULCE ROMANIE […] La trecutu-ti mare, jalnic viitor! […] Dulce Romanie, ce mult te jelesc.
    Treaba asta cu acta ar fi foarte daunatoare in ceea ce priveste confidentialitatea; deci ce accesam, ce scriem si ce vedem pe calculator ar putea sa fie vazut de catre cei ce ne vor spiona practic => aceasta cauza implica automat efectul in care nu vom mai putea plati nici o factura cu ajutorul internetului, sau pur si simplu nu putem verifica soldul contului nostru bancar, deoarece datele noastre confidentiale pot fi (cu siguranta) vazute de catre acel . { BINE CA AM RENUNTAT LA SPLENDIDELE CIPURI, ca in schimb sa avem pasapoarte biometrice, (eventual si buletine de acest gen), sa ni se asculte convorbirile telefonice, sa ne verifice ce urmarim la TV (sub pretextul calcularii unui rating), camere de filmat ce au aparut si vor aparea in continuare peste tot [ in trafic, in scoli, la locul de munca ( te gaseste cine te cauta si in toaleta) ], avem de-asemenea alimente tratate chimic, sere distruse, industrie la pamant, someri ? (saracii, mai au si datorii la banca) pensionari ? (astia mor de foame in azil sau acasa la ei, oameni ce-au muncit o viata intreaga). E nevoie sa mai scriu cu ce se mandreste Romania ?, ar dura o vesnicie si probabil ,ca la cat ar fi de scris, cu siguranta as face sindromul tunelului carpian la mana ( de aceea ma opresc aici, ca nu am chef sa ajung la un JUDETEAN, spital in care nu avem conditii [nu zic optime (asta e un cuvant care a cam disparut din dexul roman), dar nici macar decente]. }

  23. 25 Draghi Puterity februarie 14, 2012 la 1:03 pm

    Nici Austria nu mei vrea ACTA…

    http://www.heise.de/tp/blogs/8/151427

    Poate se mai duce MRU la cursuri de perfectionare la Viena…


  1. 1 A 26-a zi pentru România | Teologie pentru azi Trackback pe februarie 7, 2012 la 10:09 am
  2. 2 Republica Informativă România « Gabriela Savitsky Trackback pe februarie 7, 2012 la 11:31 am
  3. 3 Din nou, despre ACTA | Stiri Bloggeri Din Romania Trackback pe februarie 7, 2012 la 1:04 pm
  4. 4 Amalgam « Motanul Incaltat Trackback pe februarie 9, 2012 la 12:34 am
  5. 5 OfOf.ro » Blog Archive » Din nou, despre ACTA « ministru >> prim-ministru >> blogger » OfOf.ro Trackback pe februarie 10, 2012 la 5:03 pm
  6. 6 Raspunsuri « ministru >> prim-ministru >> blogger Trackback pe martie 12, 2012 la 8:50 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: