Ieri, in colegiu, la Fantanele

Am participat ieri la Sarbatorile toamnei, in comuna Fantanele, la mine in colegiu. Cu acest prilej, s-au inaugurat un drum judetean asfaltat, spre localitatea Malul Rosu – cu un peisaj superb spre dealurile si podgoriile din zona – si un parc, in centrul comunei pe locul unui teren mlastinos care a fost drenat.

Am profitat de aceasta ocazie pentru a trece si prin Mizil, unde am dus cateva lucruri de trebuinta unei familii aflata intr-o situatie extrem de grea, dupa ce un incendiu le-a distrus o mare parte din locuinta.

drum judetean

8 Responses to “Ieri, in colegiu, la Fantanele”


  1. 1 teostanc octombrie 24, 2011 la 9:24 am

    O antiteza.

    Primarul Piedone de la sectorul 4 a spus unor oameni, adunati intr-un fel de miting pre electoral, ca la iarna, locuitorii sectorului nu vor plati Gcal mai mult ca anul trecut . Dar nu stia cat a fost pretul, cat ar trebui sa fie el, si ca de fapt, inca din luna august a.c.platim cu 50 lei mai mult, ca anul trecut.

  2. 2 Marcus octombrie 24, 2011 la 11:47 am

    Nutzy:- Traiane, scuza-ma ca nu te-am condus la aeroport, sunt in Somalia, intr-o prezentare turistica de tara, dar te rog sa le zici si de la mine cateva lu’ Sarco si Merkel, sa stie toparlanii cine suntem noi!
    Traian:- Stai linistita draga, inca n-am ajuns la aeroport, dar cum o sa ajung, albie de porci ii fac!

  3. 3 blogideologic octombrie 24, 2011 la 1:34 pm

    America a mâncat doar fructe de pe ramurile de jos din copacul istoriei moderne http://www.amazon.com/Great-Stagnation-Low-Hanging-Eventually-ebook/dp/B004H0M8QS

  4. 4 blogideologic octombrie 24, 2011 la 2:13 pm

    Dan Culcer : „O memorie comună, în care să se confrunte liber versiunile de trecut ale fiecăruia. Problema arhivelor, deci a memoriei comune, nu este simplă. Arhivele de stat ale României nu mai pot asigura, în multe cazuri, păstrarea corectă a documentelor. Aceasta este o realitate. Dar retrocedarea documentelor de interes istoric comun, nu doar unguresc, nu se poate face fără asigurarea accesului la acestea pentru toți cercetătorii interesați. Comunitarismul duce la aberații. Naționalismul românesc, fără eforturi financiare, nu poate răspunde negativ unor cereri de retrocedare, fondate legal, fiindcă au documentele au fost preluate abuziv de Ministerul de Interne, adică și de Securitate, la ordin politic și fără forme legale. Dar istoria, și memoria mea, notează că vreme de cinci decenii, între 1944 și 1989, arhivele din România au fost devalizate de mii de documente, legal sau ilegal. Arhiviști unguri și români din România, cetățeni români, indelicați, atrași de șperțuri, au scos din arhivele din Cluj sau Tg. Mureș și au vândut cui avea bani și interese, documente istorice de valoare diversă. Am cunoscut bețivi sau afaceriști ușor de corupt care practicau asta, fiindcă lefurile erau mici și alcoolul costă. Dacă relațiile cu Ungaria și cu bisericile ungurești din Ardeal ar fi bune, cum nu sunt, atunci problema nu ar exista. Dacă documentele cu pricina nu ar fi esențiale pentru o nouă istoriografie, care va trebui să înceteze scrierea din unghiul intereselor comunitare, atunci problema nu ar exista. Mai există și chestiunea exfiltrării arhivelor comunitare evreiești. Toate acestea sunt notorii dar realitățile sunt mascate de interese diverse, care se prezintă legalist, dar mincinos mascate. În aceste condiții singura soluție este să se impună o condiție pentru restituire : numerizarea prelabilă înainte de restituire, în numele faptului că arhivele au fost păstrate și protejate în localuri ale statului român vreme de 50 ani. Chirie retroactivă de arhivare. Soluția poate fi considerată cinică. De acord. Dar ea permite restituirea reală și accesul liber al cercetării. O soluție asemănătoare a fost aplicată pentru duplicarea cărților de stare civilă la constituirea arhivele mormonilor. Nu blocajul ci negocierea temeinică sunt soluția. Ardealul nu are nevoie de memorii comunitare autonome, închise și fragmentare ci de o memorie comună, în care să se confrunte liber versiunile de trecut ale fiecăruia.” http://asymetria-anticariat.blogspot.com/2011/10/o-memorie-comuna-in-care-sa-se.html

  5. 5 ZOE, fii barbata ! octombrie 24, 2011 la 4:55 pm

    @ADRIAN NASTASE
    Se aud voci din tara dar si din Bucuresti ( sectorul 6, spunea cineva) ca recenzorii nici nu vor sa auda ca nu vrei sa dai CNP -ul si ameninta cu amenda. Intra în casele oamenilor fara sa se legitimeze si cer documentele
    acestora !
    Ce facem D-le Nastase, eu chiar nu stiu cum sa procedez ?!
    Chiar astept un raspuns de la Dvs.
    Multumesc !

  6. 7 Bibliotecaru octombrie 24, 2011 la 8:47 pm

    Acelei doamne care trage căruţul cu furaj grosier de porumb… ar trebui să i se dedice un monument pentru că este un model viu al supravieţuirii. Acei şlapi de gumă, cu trei numere mai mari, sunt parcă rupţi din realitatea unui tablou de Goya… Paupers.

  7. 8 blogideologic octombrie 27, 2011 la 2:04 am

    „teren mlastinos care a fost drenat.”
    Doamne, şi ce frumuseţe naturală este în wetlands ! Până la momentul când se depozitează gunoaiele.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: