Privatizarea Roman SA – Brasov. Fise pentru DNA

DNA se pregateste de alegeri. Ia sa mai rasfoim putin hartiile din sertare, poate mai gasim ceva… In ce perioada? Evident perioada 2001-2004. –

Pentru ca unul din subiectele care au intrat, din nou, in atentia DNA este privatizarea societatii Roman din Brasov, as vrea sa ajut aceasta cercetare si sa prezint cateva detalii – evident cunoscute inca din acea perioada:

S.C. ROMAN-SA Brasov a fost cuprinsa in lista celor 64 societati comerciale cuprinse in portofoliul de societati comerciale mari si foarte mari, convenit de Guvernul Romaniei cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, prin intermediul reprezentantului sau oficial, negociatorul -sef Traian BASESCU, numit oficial in aceasta functie prin HG 374/1998.


Scopul declarat al realizarii acestor privatizari accelerate, printre care s-a aflat si ROMAN-SA Brasov, cu ajutorul bancilor internationale de investitii selectate prin acest Program de Ajustare Structurala a Sectorului Privat (mai cunoscut sub numele de PSAL) era de transformare a economiei Romaniei intr-una preponderent privata si atingerea tintelor de aderare la UE, in speta de transformare a economiei intr-una functionala de piata, care sa faca fata presiunilor concurentiale din interiorul UE dupa momentru accederii Romaniei la aceasta structura statala.


ROMAN-SA Brasov a fost cuprinsa in lista de societati ce urmau sa fie supuse restructurarii si apoi privatizarii, daca urma sa fie cazul, sau LICHIDARII totale sau partiale, in functie de recomandarile consultantilor angajati, daca nu se identificau oportunitati de privatizare. Acest grup de societati comerciale era format din CLUJANA-SA Cluj-Napoca, IUG-SA Craiova, NITRAMONIA- SA Fagaras, ROMAN-SA Brasov, SIDERURGICA-SA Hunedoara.

– Consultantul care a castigat licitatia pentru ROMAN-SA Brasov a fost ROLAND BERGER & Partner.


Strategia de restructurare/ privatizare/ lichidare, elaborata de consultantul ROLAND BERGER & Partner, in cadrul Programului PSAL, a fost avizata de atat FPS cat si de APAPS si aprobata de Guvernul Romaniei prin HG nr. 1031 din 06.11.2000, inainte de alegerile parlamentare si de formarea noului guvern. Aceasta prevedea „filializarea” societatii, cu separarea principalelor unitati de afaceri viabile si vanzarea de active. Era prevazuta si posibilitatea vanzarii actiunilor societatii in structura existenta catre un investitor strategic.

– Conducerea societatii a propus filializarea in doua etape, astfel incat impactul psihologic si social al dezintegrarii pe module a S.C. ROMAN S.A. sa nu fie major. Opozitia continua a sindicatelor fata de orice actiune de restructurare si atitudinea defensiva a conducerii S.C. ROMAN S.A. fata de pozitia sindicatelor a facut ca deteriorarea situatiei economico-financiare a societatii sa se accentueze.

– In urma procesului complex de analiza a variantelor de restructurare posibile a reiesit utilitatea crearii a 10 entitati profitabile, care sa isi poata desfasura activitatea independent si care sa aiba ca actionar unic pe ROMAN-SA, producatorul si integratorul de camioane. Aceste unitati productive urmau sa fie lansate la privatizare separat, de catre ROMAN- SA, actionarul acestora.

– În anul 2003, s-a constatat că un număr de societăţi comerciale cu capital majoritar de stat au întâmpinat dificultăţi în achitarea facturilor curente la furnizorii de utilităţi, datorate în principal lipsei de lichidităţi şi generată de lipsa unor comenzi ferme pentru fabricaţie.Având în vedere faptul că o parte din aceste societăţi erau cuprinse în lista societăţilor comerciale care aplicau programe de restructurări colective, suprapus peste faptul că se acumulase pe parcursul anilor un volum mare de datorii „istorice”, atât la furnizorii de utilităţi cât şi la bugetul consolidat al statului, pentru a putea creşte atractivitatea la privatizare era necesară o susţinere financiară pentru plata datoriilor la furnizorii de utilităţi. Datorita situatiei financiare dificile, in care cateva societati comerciale ajunsesera mari generatoare de pierderi, practic, ele nu isi mai puteau sustine activitatea/ cheltuielile/ consumurile din venituri iar datoriile crescusera la valori imposibil de sustinut, la care se adaugau majorarile si penalitatile legale de intarziere. Nesustenabilitatea se referea la faptul ca ele nu isi puteau sustine valoarea curenta de plata agreata cu Ministerul Industriilor si cu Fondul Monetar International pentru a nu translata pierderile si pe alte paliere ale economiei nationale, respectiv valoarea aferenta consumului curent +2%. Astfel, conform prevederilor legale si instructiunilor primite, furnizorii de utilitati erau nevoiti sa le intrerupa frecvent alimentarile cu resurse energetice.

– În acest sens, s-a emis OUG 65/2003, in care se prevedea ca APAPS să acorde credit pentru plata furnizorilor de energie electrică şi gaze naturale aferent consumurilor lunilor ianuarie – iunie 2003. Caracterul de urgenţă al acestui act normativ a fost determinat de necesitatea urgentării procesului de restructurare şi reorganizare a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi de finalizarea procesului de privatizare a acestor societăţi, în conformitate cu acordurile pe care Guvernul României le semnase cu organismele financiare internaţionale.

– Pentru a crea baza legală acordării acestor împrumuturi de către APAPS, s-a prevazut modificarea art.10 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 cu modificările ulterioare, prin nominalizarea ARO S.A. Câmpulung, alături de ROMAN S.A. Braşov, TRACTORUL S.A. Braşov şi SIDERURGICA S.A. Hunedoara ca beneficiari-tinta ai OUG 65/2003.

– Aceasta exceptie se putea produce numai pana la momentul privatizarii, moment agreat cu Fondul Monetar International ca fiind cel mai tarziu 28.08.2003. In caz contrar, APAPS urma sa introduca societatea neprivatizata in LICHIDARE. Aceasta conditie era cuprinsa in Scrisoarea Suplimentara la Memorandumul de Intentii pentru Acordul Stand- By, semnata de Guvern cu Fondul Monetar International, la momentul agreerii acestor conditii.

– In perioada lansarii la privatizare a celor 10 filiale create in urma programului de restructurare derulat, s-au primit scrisori de intentie pentru preluarea ROMAN-SA. Existand investitori interesati, APAPS a lansat la privatizare ROMAN-SA in data de 24 iulie 2003, sub conditia de precalificare ca investitorii interesati sa isi asume transformarea ROMAN- SA in parc industrial.

– Singura oferta primita a fost din partea PESAKA ASTANA (M) Sdn.Bdh. din Malaysia.

– Printre clauzele contractuale stipulate, investitorul si-a luat si obligatia de a infiinta societatea-administrator a parcului industrial, participand la structura de capital social a acesteia intr-o proportie de 2-10%. Elementele esentiale ale structurii de functionare a parcului industrial urmau a fi supuse Guvernului spre aprobare.

– Deoarece in fapt PESAKA ASTANA urma sa opereze pe o foarte mica suprafata din ROMAN- SA (3 active dintr-un total de 50) si ca trebuia sa participe activ, operational si financiar la formarea structurii de capital a societatii- administrator, a fost acceptata o suma foarte mica la plata actiunilor achizitionate, care vor fi fost transferate de fapt, conform prevederilor contractuale, catre parcul industrial.

– Datorita situatiei foarte dificile, s-au negociat facilitati care urmau sa se acorde prin lege speciala, respectiv prin ordonanta de urgenta: stergerea datoriilor catre buget pana la data transferului de proprietate, inclusiv a majorarilor de intarziere si a penalitatior, transformarea datoriilor catre furnizorii de utilitati in actiuni si vinderea acestora, astfel incat presiunea datoriilor sa scada, noua societate sa devina solvabila si sa se creeze astfel un efect macroeconomic pozitiv.

Reclame

22 Responses to “Privatizarea Roman SA – Brasov. Fise pentru DNA”


  1. 1 SAMI septembrie 27, 2011 la 11:32 am

    Nu stiu de ce anume se pregateste DNA , dar stiu ca managementul ingreprinderilor romanesti de dupa ’89 a fost unul de dezastru . Din cate stiu, dupa ce s-a distrus „Tractorul”-Brasov , pe piata romaneasca a intrat o firma ungureasca si vinde bine merci.
    Se puteau face multe lucruri, insa nu s-a vrut . Sa fie clar, nu s-a vrut . S-a dorit ca noi sa fim tarati in mizerie si sa devenim chinezii de alta data ai occidentalilor.Sa fim sclavi . Asta s-a dorit si catre asta mergem , clar si sigur asta ne este viitorul . Scavi si slugi indiferent de conditia sociala avuta inainte de revolutie .Si asta ca sa nu-i deranjam cu prezenta noastra pe cei din vest . Resursele Romaniei sunt bune , insa noi nu . Noi la sapa si la mop.

    Poate ne explica vreodata cineva de la carma tarii si cum vede viitorul economic si social al Romaniei. Ne-am saturat toti de promisiuni si sacrificii cu strans curele si lipsuri de toate felurile . De mizerie suntem satui cu totii. Chiar daca personal nu ma tarasc inca in mizerie , faptul ca din ce in ce mai multi romani se scufunda in nenorocire pe mine ma afecteaza . Si cred ca pe foarte multi ii doare acest dezastru al majoritatii semenilor lor . Acest popor este unul crestin , iar durerea altora nu cred ca trece neobservata pentru majoritatea oamenilor . Din pacate la carma tarii se afla niste diavoli cu coarnele mari cat toata planeta. Asta e nenorocirea acestei tari si a acestui popor .

    Noi nu suntem nici cifre nici statistici . Noi suntem oameni in carne si oase , cu visele, telurile si dorintele noastre . Avem si noi sperantele noaste.Avem sentimentele noastre, avem nevoile noastre . Catre ce ne indreptam ? Eu nu mai inteleg nimic . Singurul lucru pe care il inteleg este ca deranjam rau de tot pentru ca am indraznit sa ne nastem pe acest pamant . Atat . Deranjam! De multe ori incep sa cred ca noi nu mai reprezentam decat pozitii reci in rubricile sterile ale unui tabel . Suntem celebrele victime colaterale. Dar pentru ce se fac politicile daca nu pentru si despre oameni ?Ce se afla la finalul acestui „drum” ? Cat este „drumul” de lung ?

  2. 2 Draghi Puterity septembrie 27, 2011 la 12:12 pm

    Se mai mira cineva de ce neoconsii si lacheii lor din politica (i-am numit pe „populari”) tin cu dintii de Basescu? Mi-e tot mai clar, domnule Nastase, ca dumneavoastra nu in 2004 ati pierdut alegerile, ci in 1998, cand Traian Basescu si-a pus semnatura pe acordurile de „privatizare” cu FMI si BM.

  3. 3 Socrate septembrie 27, 2011 la 2:50 pm

    TB recidiveaza cu privatizarile. Ultima este CFR Marfa, discutata in CSAT – ceea ce inseamna ca CFR Marfa este o companie de importanta strategica ( si este ). N-are nici o importanta pentru TB. Privatizam tot ce mai misca. Se pare ca in zicala “nu-i pentru cine se pregateste ci pentru cine se nimereste “ este foarte mult adevar. Domnul Radu Berceanu a pregatit cu grija falimentarea CFR Marfa ( care inainte de ele era pe profit ) si gurile rele spuneau ca va urma o privatizare, in spaele ei fiind chiar onorabilul domn Berceanu. Avand in vedere ca CFR Marfa a fost falimentata de managementul numit de PDL, ma intreb daca cei care au numit managerii respectivi nu ar trebui sa plateasca pierderea din buzunarul propriu, in solidar cu asa zisii manageri.

  4. 4 Ducele de Maine septembrie 27, 2011 la 3:51 pm

    Posibil scenariu in urma diversiunilor de zilele trecute

    1.Radu Duda rege sau ceva de genu
    2.Traian Basescu premier cu super puteri
    3.Adrian Nastase presedintele parlamentului unicameral

    prietenii stiu de ce

  5. 5 justitiaru septembrie 27, 2011 la 4:00 pm

    @Sami
    Afirmi indreptatit ca „Acest popor este unul crestin ” dar uiti sa mai afirmi si faptul ca „Acest popor este unul crestin”(cu mica rectificare ca la cea de-a doua afirmatie S-ul este suplimentat inutil). Aceasta este cheia suferintelor acestui popor . Faptul ca esti incapabil sa faci o distinctie clara intre guvernarea social democrata (guvernul Nastase), cea liberala (guvernul Tariceanu) fata de cea actuala explica tot.
    Faptul ca vi s-a „spalat creierul” cu „toate guvernele de 20 de ani au fost la fel” va face va face sa fiti lipsiti de speranta.

  6. 6 teostanc septembrie 27, 2011 la 4:24 pm

    Am cunoscut ROMAN – sa si la stat si la privati. La stat, inainte si dupa 1989.

    Imediat dupa 1989 a fost un dezastru generat de incompetenta manageriala dar si de inconsistenta administratiei centrale, din acea perioada..

    Toata lumea muncea mai putin deoarece era ocupata sa ceara lapte si miere deoarece singurul om care nu ne lasa, Ceausescu, fusese inlaturat de la conducerea tarii dar si la propriu.

    Cand societatea s-a privatizat si a fost luata de dl Nicolae a inceput sa mearga mai bine. D-l Nicolae are multe bile albe pentru ca nu nu darmat-o ca sa faca teren pentru vile si i-a pastrat profilul. Tin sa amintesc ca ROMAN sa a avut la baza licenta MAN iar pe portile ei iesea un autocamion la 10 minute. Aici lucrau inainte de 1990 cca 20 000 oameni.

    Daca veti trece prin Brasov veti putea face o comparatie de genul inainte/acum:

    – Inainte, in fata sediului uzinei era un munte de fier vechi. Cand spun munte nu exagerez cu nimic,

    – In toate compartimentele uzinei : administrativ, proiectari, fabricatie era o mizerie de nedescris. Nici nu spun cum aratau grupurile sociale.

    Acum muntele de fier vechi a disparut si s-a realizat un sediu modern iar treptat s-au facut modernizari si in sectii.

    Un autocamion se vinde mai greu decat un autoturism si uzina s-a confruntat mereu cu o criza de desfacere.

    Practic ROMAN – sa nu a beneficiat de comenzi de la stat (armata, interne,s.a) dar a gasit unele debuseuri in Iran si Malaiezia.

    Nu stiu cum se face ca in Franta se folosesc masini frantuzesti, in Germania masini nemtesti si la noi tot astea, desi repet, calitatea autocamioanelor romanesti este buna si foarte buna.

  7. 7 Reni septembrie 27, 2011 la 7:51 pm

    Privatizarea a fost impusa, costul aderarii, cu toate ale sale….Acum stiu ca uzinele produc echipamente de calitate si la nivel competitiv, adevarat, noi nu stimulam economia nationala, parca au exportat camioane militare catre Afghanistan.
    Ce nu pricep, sau mai bine spus, pricep eu destul de bine, este cum de se gaseste dom’le taman TB sa vorbeasca. Acest „exceptional” strateg al aderarii noastre la UE impreuna cu cazaturile alea de taranisti, cei care faceau si ei avere la copii si nepotei, frati de doctrina dreapta…pina la urma ce proiect a finalizat omul asta. Ce a terminat el in economia de piata…ce structura economica….. ce principii a implementat..ce ramura a economiei ii poarta amprenta ?

  8. 8 M.Voicu septembrie 27, 2011 la 8:05 pm

    AN spune ”a reieşit utilitatea creãrii a 10 entitaţi profitabile, care sã îşi poatã desfaşura activitatea independent şi care sã aibã ca acţionar unic pe ROMAN-SA”

    ➡ … şi Electroputere Craiova a fost divizatã în freo douãzeci de unitãţi, şi Borzeştii, în trei (scriam atunci, ca pildã, cã doar echipa de fotbal rãmãsese nedivizatã – sã veştejeascã prostia „noului management industrial”); maamã, cede directori !
    Direcţia a fost datã de la… divide
    @teostanc septembrie 27, 2011 la 4:24pm spune: ”Practic ROMAN S.A. nu a beneficiat de comenzi de la stat (armata, interne,s.a) dar a gãsit unele debuşeuri în Iran şi Malaiezia.”

    ➡ Parcã, în trecutul istoric al pãmântului, dupã 1989, se dãtuse o ştire cã ” Uzinele Autobuzul București” a cumpãtat autobuze strãine pentru sindicatul lor; decidenţii dezastrului nu puteau fi disponibilizaţi; ei îşi luaserã funcţia ❗

  9. 9 SAMI septembrie 27, 2011 la 9:38 pm

    @justitiaru

    Nu cred ca toate guvernele au fost la fel , insa nici nu pot sa nu remarc consecintele ultimilor 20 de ani , tocmai pentru ca nu a reusit nimeni sa-mi spele creierul. Personal mi-am pierdut rabdarea sa tot astept sa ajungem cumva la vreun rezultat . Practic, in afara de sintagmele ” hai sa vindem” si „hai sa demolam totul” insa fara a pune nimic in loc , nu s-a prea intamplat mare lucru in 20 de ani , ceea ce este jenant pentru cei aflati la putere si frustrant pentru noi toti . Nu suntem eterni si prin urmare cred ca am dreptul sa inteleg de ce ajungem mereu in acelasi tip de fundatura . Am ajuns la 48 de ani si nu aud decat : ” trebuie sa mai strangem un pic cureaua ” , „trebuie sa facem economie ” , ” generatii de sacrificiu”- ( de parca pe care care urmeaza o sa-i intereseze ca noi am facut foamea ca niste fraieri – sa fim seriosi )etc., insa sfaturile astea sunt doar pentru cetatenii de rand , caci ceilalti se desfata ca niste nesimtiti in lux si o opulenta de cele mai multe ori nemeritata . Am fost jefuiti in stil mare si inca mai suntem jefuti si ni se vand gogosi la toate colturile . Pai trece viata ! Cata rabdare sa mai avem ??? Crezi cumva ca ma intereseaza rezultatele post mortem? Toti avem dreptul sa ne bucuram de un climat fericit, cu oameni fericiti si bucurosi si sanataosi . Asta imi doresc eu . Sa vad cat mai multa lume fericita . Insa generatiile noastre si ale parintilor nostrii au trait numai cu sintagmele de mai sus si uite unde s-a ajuns . Din pacate si generatiilor urmatoare tot genul asta de povesti li se vor spune … .

  10. 10 Doru Coarna septembrie 28, 2011 la 7:05 am

    OK, va lamuuresc eu si pe politicieni, si pe postacii pro sau contra: toate fabricile romanesti au rezultat in urma unei industrializari fortate comise dintr-o ambitie a lui Ceasca. Ca si Colibasi, au fabricat zeci de ani acelasi produs devenit anacronic intr-o lume in plin progres, iar dupa ’89 aveau pretentia sa reziste in economia de piata… Colibasi avea propriul institut politehnic, ii veneau ingineri pe banda rulanta, nu trebuia sa-si bata capul sa-i caute si recruteze, aveau propriul institut de cercetari, nu aveau probleme de marketing caci Ceasca le semna contractele de export… Ei nu trebuiau decat sa fabrice produse noi, la zi, dar s-au ambitionat sa nu progreseze din lipsa de simt tehnic!!! Cu cine sa concureze apoi, cu Volvo, cu Scania in cazul celor de la Brasov?

    Poporul asta trebuia sa faca ceea ce i-a prescris cominternul, agricultura, energie, extractiva si exploatarea resurselor, industrie usoara si turism, atat. Stiu ca suna anapoda, dar realiatea nu-i cum vrem sau cum ne place, ci este mereu fortuita. Din ambitia lui Ceasca ne-am apucat sa fabricam masini, avioane, rachete, calculatoare… in timp ce piata mondiala era si este full de asa ceva si la cel mai inalt nivel calitativ. Dupa ’89 a trebuit sa platim pretul, sa distrugem toti mastodontii… si sa lasam pe drumuri milioane de oameni inrolati in industrie.

    Gasesc ca vina este a politicii, in general. Aduceti-va aminte, situatia Romaniei si a romanilor a inceput sa se deterioreze fix din clipa cand ambitiile au devenit litera de lege. Acum e la fel, alt presedinte, alte ambitii, alte deteriorari… Doar ca resursa umana, astfel tratata, s-a pierdut pt multe generatii, acum nu mai esti in stare sa construiesti un burghiu, macar…

    Eu cred ca ori de cate ori vedeti pe unul ambitios care vrea functie de conducere, legati-l la maini si la gura si trimiteti-l la plimbare, tarile mari ne-au spus ce sa facem mereu, niciodata n-am ascultat pt ca niciodata n-am gandit… Acum cand e criza, se salvau Roman, Dacia, Galati si toate ccelelalte care au cazut in vremuri normale? In schimb criza trecea pe langa noi, porumbul crestea, oaia dadea lana si lapte, pestele era adus de flota aia care nu mai e, exportam hrana, energie, resurse si mofturi, adica industrie usoara care permanent se demodeaza asa ca piata nu=i niciodata satisfacuta… si putea la ora aia sa cumpparam masini de care doream produse de aia care le fabricau de un secol…

    Concluzia: prea multa ambitie gratuita!

  11. 11 blogideologic septembrie 28, 2011 la 7:12 am

    Dacă priveşti cu atenţie prin gaura din drapelul „revoluţiei române”, ce se poate vedea ? Ungaria şi vaca neagră a lui Bela Kun! Pentru că există destule declaraţii ale oficialilor maghiari din perioada 1988-1989 care prevesteau „revoluţia română”. De unde ştiau ei ? Apoi, la miezul zilei 22 decembrie 1989, aflat la marea demonstraţie anti-Ceauşescu de la Târgu Mureş, un român povestea că la un moment dat s-a întâmplat brusc, neaşteptat, o tranziţie ! Imediat ce s-a anunţat la radio despre „fuga” lui Nicolae Ceauşescu, unii demonstranţi care cântaseră până atunci cu înfocare „Deşteaptă-te române!” au început să strige lozinci iredentiste maghiare şi să privească extrem de ostil ostil înspre vecinii lor care continuau cu „Deşteaptă-te române!”. Crăişorul munţilor Avram Iancu, în melancolia vizionară de după 1848, spunea în mod repetat : „Vaca mea cea neagră va făta peste 70 de ani!”. Marin Preda mărturiseşte că a întâmpinat ceva dificultăţi, în copilăria sa şcolară, până când a priceput că „vaca neagră” a transilvănenilor era locomotiva cu aburi (ea fiind neagră de la fumul rezultat prin arderea cărbunelui). Îmi amintesc că în Anti-Dühring, ideologul comunist Friedrich Engels la un moment dat scria :„revoluţiile sunt locomotivele istoriei”. Bănuiesc că acest aforism era de fapt arhetip cultural întâlnit pe arealul influenţat cât de cât cultural de limba germană. Aşa că „vaca neagră” a lui Avram Iancu era de fapt metaforă pentru revoluţia naţională a românilor ardeleni. Şi într-adevăr, avea o Viziune Crăişorul Avram Iancu despre viitorul românesc ! Pentru că 1848 + 70 = 1918. Iar în acel an s-a întâmplat Unirea cea Mare a românilor. Unii neprieteni ostensivi ai românilor consideră că Avram Iancu era un nebun agresiv. Iară alţi neprieteni ostentativi ai românilor îl transformă acum pe Avram Iancu într-o paiaţă pe care o spânzură ! În fine, oficiali foarte puternici din UDMR cer imperativ schimbarea zilei naţionale în România pentru a nu mai coincide repetitiv cu Unirea cea Mare anunţată de Avram Iancu ! În general aceşti puternici lideri ai unei etnii descălecată venind din Altai (îmi place legenda despre călăreţul maghiar ce coboară din Munţii Altai urmărind o căprioară până în Munţii Carpaţi ; ea fiind totodată cuplată cu propaganda ideologică anti-românească născută în 1774 la curtea fanariotului Alexandru Ipsilanti, anume despre vlahii sudici ce ar fi trecut relativ târziu Dunărea pentru a fura la Nord pământurile Cumanilor şi ale Ungurilor!, o propagandă intens relansată după 1989 de culturnicii de elită de la GDS) ignoră faptul că în cultura europeană veche, indivizii blânzi care fac profeţiile sunt consideraţi oameni sacri ! În ciuda pseudo-ungurilor care adoptă ostentativ drept simbol identitar etnic Laleaua (floare asiatică adusă în Europa de sultanul otoman Soliman Magnificul, cel care a obliterat în anul 1526 pentru totdeauna Ungaria Mare din Europa), noi observăm contradicţii profunde în clamările ungureşti. Teritoriile pierdute în bătălia de la Mohaci vor fi recucerite de la otomani de către un prinţ latin, vorbesc despre generalul Eugeniu de Savoia, care lupta fiind angajat de Habsburgii catolici. Şi n-au luptat deloc unguri acolo, pentru Habsburgii catolici! Nu-i mai puţin adevărat că Eugeniu de Savoia a fost ajutat şi de români din Transilvania, de exemplu de celebrul Pintea Viteazu. Este foarte, foarte greu, imposibil de crezut că Pintea Viteazu ar fi luptat pentru a reconstrui Ungaria Mare, aşa cum pretind unii istoriografi maghiari de acum! Criticul ardelean Dan Culcer îmi scria într-un e-mail : +Că doară Pintea n-o peritu, ci un pic s-o hodinitu! / „Să ştii pruncule că românu n-o peritu. Haidăţi în Maramureş și-i întâlniţi şi amu. Nu cei ce ne reprezintă îs românii cei drepţi, ăştia îs viermii care or ieşit din stârvurile ce or zăcut în canale, da s-or duce ca norii cei negri; ceru-i albastru şi noi, săracii, suntem curaţi şi doamne feri să nu ne sculăm că bai a fi.” Am găsit aceste rînduri testamentare scrise de un român anonim, undeva printre comentariile la balada sau doina lui Pintea Viteazul, ca pe un mesaj într-o sticlă aruncată în mare. Va urca în burta unei lostrițe spre izvoare, unde se vor afla să le citească pruncii noștri înfometați de dreptate și adevăr.+ http://jurnalulunuivulcanolog.blogspot.com/2011/09/sa-stii-pruncule-ca-romanu-n-o-peritu.html

  12. 12 florin m. septembrie 28, 2011 la 8:37 am

    Doru Coarna

    Asa este, pentru a face industrializare este suficient sa dispui discretionar de resurse, pentru a avea o economie viabila, trebuie sa capitalizezi in suficienta masura pe acele resurse de care dispui in mod competitiv si pe care piata le favorizeaza.

  13. 13 M.Voicu septembrie 28, 2011 la 11:01 am

    Poşta Română la raport: ►http://www.zf.ro/analiza/zf-si-pricewaterhousecoopers-scot-posta-romana-la-raport-cum-poate-un-monopol-aiba-aiba-pierderi-de-circa-29-mil-euro-8807938 “Dacă în 2007 compania era încă profitabilă… din 2008 compania a trecut pe pierdere, deşi veniturile au crescut substanţial” Cum poate un monopol aibă pierderi de 29 mil. Euro; vai de picioare…

  14. 14 teostanc septembrie 28, 2011 la 3:28 pm

    Doru Coarna,

    Aveti dreptate!
    Dar odata facute sunt bun facute( in fond tot de noi, nu de Ceau) si trebuiau si trebuiesc pretuite si ingrijite, daca mai avem ce!
    In acest sens, Nicolae si ROMAN sa sunt o exceptie. (Dacia, pe langa managementul profesionist a lui Stroe a avut avantajul pietei; romanii doreau cu disperare dacii)

    blogideologic,

    V-am citit cu mare placere!

  15. 15 Ghita Bizonu' septembrie 28, 2011 la 6:34 pm

    Doru Coarna

    de data asta va contrazic.
    in primul rand Steagul Rosu fabrica autocamioane si pe vremea lu Ghita Dej .In al doilea rand dupa cate stiu aia de la Colobasi au mai incercat catesceva – insa ca sa faca ceva bou trebuia aprobata o investitie. Asa ca pana in 89 au “reusit” Brasovia (cam cocosata ca nu au modificat spatele si se merita un notor mai mare) si de avia in 90 s-a dat drumul la “Liberta” (bsaoala si cu intarizere mare). Dupa cum stiti deciziile se luau de sus ..
    In al doilea rand nu stiu cum se face dar Roman inca produce si exporta.
    In al treilea cominternul nu a prescirs sa facem agricultura . Ci a prexcirs ca sa se lupte p[tr autodeterminarea popoarelor imilate de imperialismul in opindi in Ardeal, basarabia, Dobrogea. Insa ala a fost p0lanul vallev care prevedera ca Romania sa devina colonia in condominium cu specializare in agricultura si materii prime. Da nu industrie usoara .. nici alimentara (poa totusi faina si bicuiti da conserva de carne nu!)
    Si nu toata industroa era asa de rea … sau inutila. Ma rog avioane de pasageri era cam prea mult (ca si Fokker a dat faliment). Insa dupa cum se vede Dacia si Roman nu au fost chiar aiurea. Insa cum sa va zic la CIL Pipera bate vantul .. mai sunt vreo 2 sectii .. poate. Si tesatoriile noastre sunt .. adica nu mai sunt.. In plus fara indutria aia rea buna samd milioanele alea de oameni care munceau in industrie ar fi muncit in URSS …cestioa cu mastodontii este partial lozinca politica, partial ideologie agrar-ractinara (romanusului ii place susu la munte la izvor) si partial lipsa de gandire – ca la urma urmei nici otelariile din Germnaia nu erau mititele ….

  16. 16 SAMI septembrie 28, 2011 la 10:11 pm

    Ce sa mai ! Lucrurile trtebuiau facute cu tact , cu cap si treptat . Vechiul trebuia inlocuit treptat cu noul . Trebuia tinuta „mana de fier” pe managementul de stat – caci sa nu uitam ca tot ceea ce se construise inainte de ’89 se construise cu multa ,multa truda si sacrificii ( credite externe etc.).In plus, fabrici, uzine s.a. cu o varsta mai mica de 20-25 ani , cu toate utilajele importate nu erau de aruncat . Clar! Intrebati toti inginerii din fabricile respective ( ma refer la cei care erau implicati direct in coordonarea proceselor de productie) si o sa constatati realitatea si proportia dezastrului economic produs dupa ’89. Au fost intrerupte contracte in derulare . Au fost scoase utilaje in ploaie ca sa rugineasca putin si sa fie date la casat etc., etc. Din cercurile de prieteni si cunoastinte ale familiei mele faceau parte foarte multi directori , sefi din diferite sectoare economice importante. Tatal meu era director al unui institut de proiectari, iar prietenii de care eram inconjurati erau in general persoane importante si foarte bine pregatite d.p.d.v. profesional . Numai in familie aveam 4 arhitecti si nu orice fel de arhitecti , ci dintre cei care au proiectat fabrici, intreprinderi, cladiri edilitare importante – hoteluri, sanatorii, spitale , etc.Au avut si proiecte premiate ( toti patru). Tot in familie aveam si 8 ingineri , 2 medici, 3 profesori . Despre ce vorbim?
    Ca sa proiecteze o simpla hala, un arhitect studia in detaliu tot procesul tehnologic . Se lucra in echipe mari cu multi arhitecti si ingineri specializati direct pe fiecare ramura tehnologica . Se faceau echipe mixte cu delegati din strainatate .
    Intelegeti odata pentru totdeauna , ca nu vi se spune realitatea despre economia romaneasca sau despre potentialul real al acestei economii.
    Au fost intreprinderi care nu au apucat sa intre in functiune . Daca nu ma insel ( ai mei cunosc si detaliile) combinatul de la Calarasi este unul dintre astea. Nu a fost dat in folosinta , dar a ajuns la fier vechi .
    Eu insami, am avut lucrari cu echipe de muncitori ( pe care ii coordonam) in mari intreprinderi Bucurestene . Noi faceam lucrari de constructii si instalatii, dar eu personal , vizitam( in plus) intreprinderile respective in intregime , insotita de inginerii de acolo ( asta pentru ca ma pasionau procesele tehnologige in detaliile lor ). Era o gandire extrem de complexa in circuitele tehnologice etc. Credeti-ma , nu suntem cu totii cazuti in cap . Mai stim si noi cate ceva . Nu le stim pe toate , evident, dar nici tampiti nu suntem .

    Si da , pe langa economia existenta , trebuia sa se dea drumul si la firme particulare si investitori externi, insa fara a avea acces la obiectivele de stat.

    Ce vrea cineva sa ma convinga pe mine ca nici agricultura ( cu tot ce implica ea )nu putea sa mearga ? Nici exploatarea resurselor nu eram in stare sa o mai facem in continuare ? Nu stiam sa inchiriem nici spatiile comerciale care s-au vandut pe mai nimica catre diversi smecheri ? Nici turism nu mai stiam sa facem? Nici imbracaminte si incaltaminte ( industrie usoara ) nu ne mai pricepeam sa confectionam? Nici hartie nu ne mai trebuia sa confectionam? Si cate si cate altele . Numai consumul din tara si era arhisuficient pentru multe dintre sectoare . Mi-ar lua o saptamana sa le insir … .

    De astea toate atarna si soarta oamenilor . Cei pentru care ,partidele de stanga pretind ca se lupta sau ca s-au luptat . Pai cum s-au luptat ???!!! Le-au aruncat in aer locurile de munca si i-au lasat pe drumuri ???
    As muri cu ei de gat, credeti-ma , daca as putea . Nu am suportat niciodata minciuna si nedreptatea . Nu are importanta cine este victima ( un cunoscut sau un strain ) . Eu o sa fiu intotdeauna in tabara dreptatii .

  17. 17 Doru Coarna septembrie 29, 2011 la 9:52 am

    @ Ghita,

    realizezi ca n-am fost informat de catre Vallev, comintern sau BP al CC al PCR ce naiba scria exact acolo, dar asta se auzea pe atunci… cica rusii i-au spus lui Ceasca sa ia Moskvich, Volga si Pobeda, sau Tatra, sau Skoda, sau Trabant si Wartburg, si daca tot nu-i place sa ia Fiat si VW broscuta, si d-astea chiar a luat, parca si Renault…

    Dar hai sa ne gandim la Institutul de Cercetari Moleculare (???), la intreg domeniul IT care in ’89 era inca in era tranzistoarelor… nu le mai enumar, le stii si tu. Acolo Romania a tocat bani cu nemiluita si n-a iesit nimic! De aviatie ce sa mai vorbiim… Ah, cateva avionete mici pt agricultura si sanitare trebuiau, dar BAC 1-11 a fost nebunie totala!

    In fine eu spuneam ca nu e in fibra noastra disciplina tehnologica, inovatia tehnica… Putem inova la modul performant in domeniul driblarii fiscului de ex., dar in tehnica nu. Iar faptul ca s-au produs aceleasi lucruri perimate timp de zeci de ani este asa cum am spus, din vina politicii! Doar nu iti inchipui ca pcr ar fi lasat pe cei de la Daacia sa puna aer conditionat si vopsea metalizata… Asta e, nu-i de noi! Suna nasol dar s-a dovedit deja cand le-am pierdut pe toate…

  18. 18 Ghita Bizonu' septembrie 29, 2011 la 10:09 am

    SAMI

    pai vezi ?D;aia ! Ce dracu poti ti sa priocepi la economie, industrie la ce merge si ce nu merge ca ce esti tu ? Un inginer presupun. Si arhitectii aia la ce se procep[ ? ERte na hale indutriale!
    Pai ma nu ai invatat ca daca vrei s aia o parere respectyata trebuie sa fii fi critic literar, „filozof” eseist , sa citezi di Palton si Arendta si vorbesti despre morala si despre destinu poporului de a asta la coada dnai vacs si a lu tanti Sapa ?! Fiindca deh industria a fost facuta de comunisti (inclus Malaxa !) si morala ne cere sa repunem totu la loc .
    Si tot morala ne cere sa bagma in tsrata altora ….

  19. 19 SAMI septembrie 29, 2011 la 7:09 pm

    @Ghita Bizonu’

    Cam asa e!!!

  20. 20 teostanc octombrie 2, 2011 la 6:35 pm

    Doru Coarna
    septembrie 29, 2011 la 9:52

    Romania a luat licente pentru autoturisme (Renault si Citroen), autocamioane( MAN), masini unelte( Ceruti), locomotive electrice si diesel electrice (cred ca Sultzer), avioane de transport si motoare de avion (BAC 1 -11, respectiv Viper), elicoptere Puma si Alouette.

    Romania a construit impreuna cu RSFI un avion de lupta, subsonic, multi rol, dezvoltat in continuare de partea romana, dupa 1990.

    Vocatia de constructor, s-a aratat in marile hidrocentrace, termocentrale si CET-uri.

    Toate orasele medii si mari ale tarii au fost reconstrute in acele vremuri
    (sunt de acord, cu un gust indoelnic, de multe ori)

    Ce a fost rau, a fost ca Ceau dorea sa intrecem China, SUA, Anglia si URSS la mai toti indicatarii si la productia fizica. Am reusit numai la utilaj petrilier, unde am fost a 2-a tara din lume, ca pondere la export.

    Va reamintesc ca am construit unele masini si utilaje cand putine tari puteau face acest lucru cum ar fi : platforme maritime petroliere, vase maritime de 120 000 tdw, autobasculanta de 200 tf, tancul mijlociu romanesc, fregata Marasesti , presa de 15000 tf s.a.

    Avem vocatie si putem sa fim si rigurosi.

    ,


  1. 1 Adrian Năstase, pe urmele DNA la Roman SA Braşov – News Brasov Trackback pe septembrie 27, 2011 la 10:54 am
  2. 2 Pintea Viteazul « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe septembrie 28, 2011 la 12:46 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!
Reclame

%d blogeri au apreciat asta: