Sarbatoarea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia

Astazi, 26 august, Biserica Ortodoxa Romana ii pomeneste pe Sfintii mucenici Adrian si Natalia. Le urez toate cele bune celor care astazi isi sarbatoresc ziua numelui.

Vad in Sfantul Mucenic Adrian un model demn de urmat. Si aceasta nu pentru ca port numele sau. Putini sunt cei care au ales sa mearga pana la capat pe calea ce le-a fost sortita, sa accepte cele mai crunte suplicii si sa nu se abata de la drumul lor. Pana la urma, indiferent de religie sau confesiune, demnitatea si ‘coloana vertebrala’ sunt calitati pe care, ca om, le poti avea sau nu. Nu compar aici credinta cu staruinta. Nu imi permit sa pun cele doua pe aceleasi plan.

Totusi, din astfel de fapte, noi, oamenii simpli, ar trebui sa ne extragem seva propriilor actiuni. Luati si prediciile lui Isus Hristos. Nu cred sa existe descrieri mai clare ale spiritului uman si ale modului in care el se poate construi si renaste din cele mai adanci tenebre.

In faptele sfintilor avem modele de dedicatie fata de o cauza, de fidelitate, de dragoste pana la urma fata de oameni. Aceste fapte nu trebuie privite doar prin lumina minunatiei lor, ci si ca proiectii ale unui model de comportament ideal. Asa ca, atunci cand citim despre aceste lucruri, ar trebui sa discernem spiritul de dincolo de litere.

Cu prietenie, toate urarile de bine.

46 Răspunsuri to “Sarbatoarea Sfintilor Mucenici Adrian si Natalia”


  1. 2 teostanc august 26, 2011 la 9:41 am

    La Multi Ani!

    Imi cer scuze pentru grafia de la prima mea postare

  2. 3 Theodora august 26, 2011 la 9:50 am

    La multi ani domnule presedinte!

  3. 5 ioan august 26, 2011 la 10:58 am

    Ani multi cu sanatate si plini de lumina!
    Excelenta,
    pomenirea martirajului Sf. Mucenic Adrian ma incurajeaza sa va propun cateva consideratii.
    Sa mori pentru credinta, iata calea spre propria mantuire…dar ce facem cu ceilalti? Martirajul are in esenta lui o doza de egoism…Adrian moare numai cu cativa ani inaintea Edictului de la Milano si rateaza astfel sansa luminarii celor rataciti. Constantin, prin convertirea la crestinism, nu alege mantuirea prin martiriu, ci lupta deschisa si – prin constrangere – schimba lumea.
    Astazi, sfintii martiri n-ar mai fi fost venerati daca un „nebun” puternic si increzator in idealul urmat n-ar fi izbandit. Nu, Sf Mucenic Adrian nu este un model de urmat, ci un simbol al durerii, al suferintei si al credintei. Modelele de urmat strang in jurul lor oameni, popoare si le arata calea. Din fata frontului.
    Cu deferenta,
    Ioan

  4. 6 Bibliotecaru august 26, 2011 la 11:00 am

    A fi mucenic înseamnă a renunţa la toate lucrurile şi interesele materiale pe care le ai sau ai putea să le ai şi a accepta orice suferinţă în schimbul mărturisirii credinţei. Ar fi plăcut să avem măcar un mucenic politic în România. Din păcate astăzi vedem cum politicieni trec de la o doctrină la alta pentru o funcţie mai bună, pentru un ban în plus, pentru cinci minute de celebritate… Îmi pare că politicienii români merg mai repede spre cealaltă extremă decât spre condiţia mucenicului.

  5. 7 Bibliotecaru august 26, 2011 la 11:01 am

    @ Adrian Năstase
    La mulţi ani!

  6. 9 Ioan august 26, 2011 la 11:28 am

    Da, modele sunt si printre noi. La ele privim deseori si nu le intelegem. Si credeti-ma nu intotdeauna de vina este nivelul intelegerii noastre, bat-o vina. La Multi Ani.

  7. 10 Cristi Paul august 26, 2011 la 11:36 am

    La multi ani domnule Adrian Nastase !!! Am crezut si inca mai cred ca d-voastra ati fost si puteti fi un calauzator pentru aceasta tara,spre normalitate.In alta ordine de idei,as vrea ca d-voastra sa propuneti in parlament o lege in care sa se specifice ca nici un candidat la o functie inalta in stat ,nu are voie fara un aviz de la ;Academia Romana,Servicii secrete,Politie.Astfel poate vom impiedica ca sa mai ajunga presedinte s-au premier,oameni extrem de nepregatiti pentru functiile respective,pentru ca acei oameni nu ajung acolo pentru CV-UL lor,ei ajung pentru tara.

  8. 11 Adi august 26, 2011 la 12:08 pm

    Azi dimineata mi-am amintit exact de asta. Si mi-am propus sa vad daca postati iar ceva legat de Sf.Adrian, cum ati mai facut-o. Uneori sunteti totusi atat de previzibil. 🙂

  9. 12 Eot august 26, 2011 la 12:13 pm

    FELIZ SANTO!TOATE CELE BUNE!

  10. 13 George Ban august 26, 2011 la 12:33 pm

    La multi ani, intr-o Romanie democratica!

  11. 14 Cititor in stele august 26, 2011 la 12:36 pm

    La multi ani, pentru Adrian!
    Dar pentru Natalia nu ati gasit nici macar o fraza?
    E mai mucenic Adrian decat Natalia? 😀

    Toate bune…..

  12. 15 Gina Motisan august 26, 2011 la 1:20 pm

    LA MULTI ANI! si la cit mai multe experiente….de tot felul pe care sa le trece-ti cu brio,ca si pina acum.Sper in adincul sufletului meu ,ca macar de asta data nu ne veti mai dezamagi ajunsi la guvernare.Dumnezeu sa fie cu voi ,si sa ne ajute. Cu admiratie si speranta. Gina.

  13. 16 Cristi august 26, 2011 la 1:48 pm

    LA MULTI ANI!

  14. 17 blogideologic august 26, 2011 la 3:12 pm

    La mulţi ani !

  15. 18 ELMMAR august 26, 2011 la 4:19 pm

    De la Aya, din Paris, pentru Adrian Nastase: La Multi ani!

  16. 19 Adrian B. august 26, 2011 la 5:35 pm

    La multi ani, multa sanatate si sa reveniti in prim planul politicii romanesti! Pentru ca aveti toate calitatile necesare unui politician de clasa europeana! Nici cei mai inversunati adversari ai dumneavoastra nu va pot contesta inteligenta , intelepciunea, caracterul si demnitatea! Pentru mine si familia mea reprezentati un adevarat model de politician si de om !
    Iar cand veti ajunge din nou la putere am sa vin la Bucuresti (din micul meu oras de provincie!) , am sa va caut personal si am sa va cer o carte cu autograful d-voastra ! O carte pe care mi-as fi dorit sa i-o ofer cadou tatalui meu cand a implinit varsta de 70 de ani ! Tatal meu v-a admirat si respectat foarte mult ! Din pacate a decedat de curand…

  17. 20 ELMMAR august 26, 2011 la 5:45 pm

    La multi ani domnule Adrian!
    In seara asta bem o sticla cu vin impreuna.
    Sanatate!

  18. 21 ELMMAR august 26, 2011 la 5:47 pm

    La multi ani cu sanatate domnului Ion Diaconescu la cei 94 de ani impliniti azi!

  19. 22 Socrate august 26, 2011 la 5:59 pm

    La multi ani.

  20. 23 serbanfl august 26, 2011 la 6:41 pm

    La multi ani! Santate! Cat mai multe bucurii de la feciorii dumneavoastra!

  21. 25 Cris august 26, 2011 la 6:54 pm

    Eu vă doresc sănătate, viață lungă și plină, în fiecare zi, chiar dacă nu e ziua dv.

  22. 26 dlnimeni august 26, 2011 la 7:20 pm

    Nataliţa Gordienco şi Adrian Ursu (ar vrea jurnalistul!), mucenici ai muzicii uşoare?

  23. 28 claus august 26, 2011 la 8:34 pm

    La multi ani!

  24. 29 LePrince august 26, 2011 la 8:56 pm

    @Adrian Nastase

    La multi ani!

  25. 30 Sibilla august 27, 2011 la 1:46 am

    La Multi Ani, AN !
    Cu intarziere, dar din tot sufletul !

  26. 31 blogideologic august 27, 2011 la 4:40 am

    Periodicul britanic The Economist este tribuna ultra-liberală a capitalismului anglo-saxon. Într-un articol recent, The Economist îi evaluează pe candidaţii partidului socialist francez. Nota maximă este obţinută de Manuel Valls http://www.lemonde.fr/primaire-parti-socialiste/article/2011/08/26/valls-adoube-par-the-economist-juge-leur-analyse-pertinente_1564051_1471072.html

  27. 32 ORĂŞAN IOAN august 27, 2011 la 4:48 am

    La Multi Ani

  28. 33 blogideologic august 27, 2011 la 6:13 am

    Tratatele din 1772 şi 1774 http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/bogdan-aurescu-decorat-de-presedintele-poloniei-235571.html Ar fi deosebit de importantă pentru istoricii şi diplomaţii din Polonia şi România o discuţie asupra tratatelor din 1772 şi 1774. Cele două tratate sunt intim legate. În Memoriile sale despre cel de al doilea război mondial, fostul prim-ministru britanic Winston Churchill le aminteşte doar vag. Să spunem despre ce este vorba. Tratatul din anul 1772 a fost primul tratat de împărţire a Poloniei. Iar tratatul din 1774 este tratatul de la Kuciuk Kainargi care suspenda temporar Capitulaţiunea de la 1740 de la Constantinopol. Girată atunci şi de Franţa, cea mai mare putere a lumii la acel moment. Pe vremea când cancelarul Franţei era cardinalul de Fleury, cunoscut orientalist, principatului moldovenesc i se recunoştea şi garanta frontiera răsăriteană pe Bugul pontic. În cel de al doilea război mondial, chiar Winston Churchill mărturiseşte aceasta, într-o fază critică pentru Aliaţi, României condusă de Ion Antonescu i se face promisiunea de revalidare a frontierei răsăritene pe Bug. Nu-i lucru puţin ! La 23 august 1944, britanicii îl păcăleau pe omul politic român Iuliu Maniu, cum că Aliaţii occidentali vor adopta şi pentru noua Românie democratică o asemenea atitudine. N-a fost să fie aşa. Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au fost trădaţi atunci de „perfidul Albion”. Toate lucrurile acestea din secolul XVIII, cu prelungi reverberaţii ce nu s-au stins nici acum, trebuiesc analizate şi reamintite.

  29. 36 Mihnea Georgescu august 27, 2011 la 11:34 am

    Să ne trăiţi în haine noi! De Sfântul Adrian, Schimbarea la Faţă a Blogului lui Năstase! Aferim!

  30. 37 Mihnea Georgescu august 27, 2011 la 11:43 am

    De Adrian şi Nataşa, nu Adrian şi Tamara! Cântă NATAŞA KOROLEVA!

  31. 38 Mihnea Georgescu august 27, 2011 la 11:54 am

    Pour Monsieur Adrien, ce grand ami de la France:

  32. 39 teo stanc august 27, 2011 la 2:18 pm

    Pentru programul PSD de guvernare – detaliu:

    http://www.woehr.de/de/projekte/madrid_m710/index.htm

  33. 40 Vasile, august 27, 2011 la 3:04 pm

    Multa sanatate,

  34. 41 Clopotaru august 27, 2011 la 5:29 pm

    Alături de ce doi , Calendarul Creştin – Ortodox îl pomeneşte şi pe Sf. Mucenic Atic (precis nu e de la pdl – udmr).

  35. 42 grigore august 27, 2011 la 7:23 pm

    la multi ani !!
    sa ajungem sanatosi la minte si trup intr-o Romanie condusa de un presedinte „adevarat”

  36. 43 Criticos august 27, 2011 la 7:33 pm

    La mulţi ani!

  37. 44 Vasile, august 28, 2011 la 9:12 am

    Cum uram si ce reprezinta ziua numelui!

    Cu mici exceptii peste 40 de urari , cam putine. De fapt este o zi , o sarbatoare a unui sfant si puteau fi urari chiar si de la un Dragos sau de la un Conte.
    Si apropo de ziua numelui , nu inteleg de ce „La Multi Ani” ! pentru ca de fapt Adrian Nastase nu se sarbatoreste pe el ci pe protectorul lui mucenicul Adrian care si-a perpetuat numele ,pilda , idea de martirism , cu totul si cu totul altceva decit aniversarea unor ani care incumba si urarea „La Multi Ani!


  1. 1 Tratatele din 1772 şi 1774 « Blog ideologic Titus Filipas Trackback pe august 27, 2011 la 10:31 am
  2. 2 Sarbatoarea Sfintilor mucenici Adrian si Natalia « ministru >> prim-ministru >> blogger Trackback pe august 26, 2012 la 1:36 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s






Arhiva

Comentarii Recente

diasporean la Anunt!
fostă basarabeancă la Anunt!
Ce scriam acum exact… la Anunt!
De ce n-am criticat… la Anunt!
Cum e posibil asa ce… la Anunt!

%d blogeri au apreciat: